Property boundary dispute: litigation costs contingent on procedural culpability and timing of defendant's acknowledgment of claims

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la 24 februarie 2011, reclamantul G.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comuna Tărtășești prin primar, Consiliul Local al Comunei Tărtășești, T.C.I., P.M. și SC D.C.I. SRL București, determinarea limitelor dintre terenul proprietatea sa și terenul pârâților și obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 11.460 m.p., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 480 C. civ. și ale art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul a arătat că terenul său, identificat ca T. 19, P 186/2/7 și cu nr. cadastral X și Y a fost ocupat în proporție de cea. 90% de pârâți, care au efectuat lucrări de parcelare, iar la mijlocul deschiderii terenului, malul de pământ din dreptul DCL 180 a fost îndepărtat, creându-se astfel o intrare de aproximativ 15 m direct din șosea.

A mai precizat că, așa cum rezultă din titlul său de proprietate, din planul cadastral și din expertiza tehnico judiciară anexată, terenul proprietatea sa are ca vecinătăți: la Nord - P.M., la Sud - R.N., la Est - DE 192/1, iar la vest - DCL 180 proprietatea Comunei Tărtășești.

Reclamantul a mai învederat că, în urma demersurilor efectuate la Primăria Comunei Tărtășești, i s-a comunicat că această instituție și pârâții contestă limitele proprietății sale, iar o parte din teren este ocupată de către pârâtul T.C.I.

Dosarul a fost trimis pe cale administrativă Judecătoriei Târgoviște, apreciindu-se că în mod eronat a fost adresată cererea Tribunalului Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la 25 februarie 2011, sub nr. 2247/315/2011.

Pârâții Primăria Comunei Tărtășești și Consiliul Local Tărtășești au invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Târgoviște în soluționarea cauzei, precum și excepția lipsei calității procesuale a Consiliului Local Tărtășești, cu motivarea că instanța competentă, potrivit locului situării imobilului, este Judecătoria Răcari.

Pârâta SC D.C.I. SRL București a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat să se pună în vedere reclamantului să indice valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, apreciind că aceasta depășește pragul de 500.000 lei, ceea ce ar atrage competența tribunalului.

Pârâții S.N. și A.E. chemați în judecată prin cererea modificatoare depusă la Judecătoria Târgoviște la 20 iunie 2011, în calitate de moștenitori ai pârâtei P.M., decedată la 31 octombrie 2002, au invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale, considerând că, în speță, competența soluționării cauzei revine Judecătoriei Răcari.

Prin precizarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a estimat valoarea terenului pretins ocupat de pârâți la 550.000 lei, formulând, totodată, cerere de ajutor public judiciar, prin care a solicitat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 9.572 lei, iar în subsidiar reducerea acesteia la jumătate.

Prin sentința civilă nr. 2777 din 16 septembrie 2011, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reținând că valoarea litigiului indicată de reclamant depășește plafonul de 500.000 lei, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., fiind întrunite și dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ.

Soluționând cauza, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 2036 din 17 octombrie 2012, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietatea părților, în conformitate cu raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de ing. expert C.C., pe aliniamentul 111 - 112 - 207 - 208 -111, potrivit schiței anexă B.

A respins capătul de cerere referitor la revendicarea suprafeței de 11.460 m,p. teren situat în intravilanul Comunei Tărtășești, județul Dâmbovița, identificat prin T. 19, P 86/2/7 cu nr. cadastral X și Y, precum și capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere titlurile de proprietate ale părților și ale autorilor lor, planurile de parcelare de la data eliberării acestora, procesul verbal de trasare a limitelor de proprietate încheiat la 19 octombrie 2011 de O.C.P.I. Dâmbovița, precum și raportul de expertiză tehnică efectuat de ing. C.C.

S-a constatat că, potrivit concluziilor expertizei, lucrările cadastrale sunt conforme realității și, indiferent de sistemele de măsurare folosite la identificarea terenurilor proprietatea părților, nu există suprapuneri.

În același timp, tribunalul a respins capătul din cererea precizatoare a acțiunii, privind revendicarea suprafeței totale de 11.460 m.p. teren, situat în T. 19, parcela 186/2/7, nr. cadastral X și Y, din care 10.300 m.p. revendicați de la pârâtul T.C.I. și 1.100 m.p. revendicați de la moștenitorii defunctei P.M., reținându-se că fiecare parte din proces stăpânește efectiv terenul proprietatea sa.

Constatând că, potrivit schițelor anexă A și Al, marginile fiecărei proprietăți corespund celor stabilite de O.C.P.I. Dâmbovița și nu există hotar încălcat de pârâți, instanța a reținut că pârâții nu au căzut în pretenții cu privire la delimitarea proprietăților, astfel că nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul G.M., solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată. Prin motivele de apel, reclamantul a susținut că, în mod eronat, prima instanță a reținut că nu există culpă procesuală a părților T.C.I. și Primăria Comunei Tărtășești, în condițiile în care terenul în litigiu era ocupat la momentul introducerii acțiunii.

S-a arătat că, în timpul procesului, cei doi pârâți au recunoscut în mod indirect erorile de proiecție cadastrală, fiind refăcută documentația pârâtului T.C.I., a cărei proprietate era situată pe un alt amplasament decât cel ocupat la momentul introducerii acțiunii, care se suprapunea cu terenul proprietatea reclamantului.

Față de aceste aspecte, apelantul reclamant a învederat că petitul privind revendicarea a rămas fără obiect prin recunoașterea în timpul procesului a pretențiilor sale și refacerea documentației cadastrale a pârâtului Tănase potrivit amplasamentului real.

S-a susținut că acest aspect este cunoscut și de ceilalți pârâți care dețin parcela din vecinătatea parcelei reclamantului și care au participat împreună cu acesta la discuțiile cu reprezentanții O.P.C.I. Dâmbovița, care au condus, în final, la refacerea planului parcelar pe coordonatele reale.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 33 din 30 mai 2013, a respins apelul reclamantului ca nefondat.

Prin considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că, raportat la obiectul litigiului, nu există culpă procesuală a pârâților, întrucât așa cum a constatat expertul lucrările cadastrale ale părților sunt conforme realității și nu există suprapuneri între proprietăți.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul G.M., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a arătat că decizia atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 274, 275 și 167 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că instanța de apel a apreciat culpa procesuală a pârâților la un moment ulterior primei zile de înfățișare, ignorând înscrisurile depuse la dosar: adresa nr. 7915 din 18 octombrie 2010 emisă de Primăria Tărtășești, rezoluția din 11 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, în Dosarul penal nr. 1799/P/2010 și adresa nr. 8001 din 28 iulie 2011 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița.

S-a invocat, totodată, încălcarea dispozițiile art. 275 C. proc. civ., în condițiile în care pârâții nu au recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, eliberarea terenului și refacerea planului parcelar și a documentației cadastrale a pârâtului intimat T.C.I. realizându-se după prima zi de înfățișare, dar înainte de administrarea probei cu expertiză.

Recurentul a formulat prin ultimul motiv critici de nelegalitate vizând aplicarea greșită a art. 167 C. proc. civ., arătând că, în mod eronat, instanța de apel i-a respins proba cu martori solicitată în susținerea apelului pentru a dovedi culpa pârâtului T.C.I., care a ocupat terenul proprietatea reclamantului și s-a comportat ca un proprietar, pietruindu-l și parcelându-l.

S-a invocat faptul că respingerea unui mijloc de probă ca neîntemeiat, fără a se argumenta inutilitatea sa, conduce la existența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în modalitatea încălcării dreptului la apărare.

S-a susținut, de asemenea, că motivarea hotărârii atacate este sumară.

Intimații U.A.T. Comuna Tărtășești și Consiliul Local al Comunei Tărtășești, județul Dâmbovița au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile invocate de recurentul reclamant G.M., raportat la motivele de nelegalitate invocate, Curtea va constata că recursul declarat de acesta este fondat pentru considerentele ce succed:

Așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală.

Reclamantul este îndreptățit să solicite cheltuieli de judecată și în cazul în care pârâtul sau pârâții au executat, în cursul procesului, prestația solicitată prin acțiune, căci prin comportarea lor l-au pus (pe reclamant) în situația de a sesiza instanța de judecată.

Dispozițiile art. 275 C. proc. civ. nu își găsesc aplicarea atunci când pârâtul recunoaște pretențiile reclamantului la un termen ulterior celui ce a constituit prima zi de înfățișare.

În speță, pârâții au fost puși în întârziere prin sesizarea instanței cu acțiunea reclamantului, astfel că instanțele trebuiau să stabilească, în lipsa exprimării poziției acestora în mod expres la prima zi de înfățișare, dacă eliberarea terenului în discuție proprietatea lui G.M., a avut loc înainte de prima zi de înfățișare sau ulterior acesteia.

Numai o recunoaștere expresă și neechivocă a pretențiilor reclamantului ar fi de natură să atragă incidența art. 275 C. proc. civ., spre a exclude culpa procesuală a pârâților.

În acest context, proba testimonială solicitată de reclamant prin motivele de apel conform art. 287 alin. (4) C. proc. civ., spre a dovedi că solicitarea formulată prin capătul de cerere privind revendicarea a rămas fără obiect în timpul procesului, eliberarea terenului și refacerea documentației cadastrale a pârâtului T., potrivit amplasamentului real, realizându-se cu puțin înainte de finalizarea litigiului, a fost eronat apreciată ca neconcludentă prin încheierea de dezbateri de la 23 mai 2013.

Instanța de apel, într-o motivare sumară, a făcut referire doar la concluziile raportului de expertiză, care a fost efectuat în principal pentru soluționarea capătului de cerere având ca obiect grănițuirea și a constatat o situație de fapt existentă la un interval de circa un an de la momentul introducerii acțiunii.

Procedând astfel, instanța de apel s-a raportat eronat, în aplicarea art. 274 C. proc. civ., la o situație ulterioară primei zile de înfățișare, respectiv la momentul administrării probei cu expertiza tehnică.

În consecință, Curtea va constata că se impune casarea deciziei recurate în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., apreciindu-se că este necesară suplimentarea probatoriului spre a se dovedi momentul la care au fost recunoscute de către pârâți pretențiile reclamantului, în contextul dispozițiilor art. 275 C. proc. civ.

Curtea va constata că necesitatea completării probatoriului este determinată și de inadvertențele ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, eliberate anterior introducerii acțiunii, respectiv din adresa nr. 7915 din 18 octombrie 2010, titlurile de proprietate și planurile parcelare întocmite în anul 2007, față de expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză prin care s-a propus stabilirea hotarului despărțitor dintre proprietățile părților pe aliniamentul menționat.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul reclamantului G.M., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 33 din 30 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.