Revision of labor dispute declaration of appointment and damages perempted due to one-year procedural inactivity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice held the revision request inadmissible by operation of law, effectively upholding the lower appellate court’s dismissal of the claimant's appeal in a labor dispute. The applicant, a court clerk, initially sought definitive appointment to her position, salary back-dating, and moral damages against the tribunal, appellate court, and Ministry of Justice, but the first-instance court dismissed the action and the appellate court rejected her appeal. The High Court decided the case on the exception of preclusion, finding that because the parties failed to appear at the scheduled hearing and did not request judgment in absentia, the case was suspended for one year, triggering the automatic expiration of the revision request without the need for a substantive review. The decisive legal basis was Articles 248, 242, and 252 of the Civil Procedure Code, which establish that a revision request is precluded by law if it remains inactive for one year due to the party's fault, a condition the Court confirmed was met as the parties took no procedural steps to resume proceedings until after the one-year suspension period had lapsed.
Legislator headnote
AI generatedart. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 252 alin. (1) C. proc. civ, art. 101 alin. (3) C. proc. civ; Revision of labor dispute declaration of appointment and damages perempted due to one-year procedural inactivity: La termenul de la 26 noiembrie 2012, judecata cererii de revizuire a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 9 decembrie 2013, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 18 noiembrie 2013, când instanța a invocat excepția perimării cererii de revizuire.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2366/2007 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamanta P.M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligați pârâții Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Pitești și Ministerul de Justiție să o definitiveze pe postul de grefier în cadrul Tribunalului Argeș, începând cu data de 01 mai 2007, cu plata drepturilor salariale de la această dată și până la reîncadrare, precum și la plata sumei de 30.000 RON reprezentând prejudiciu moral.
Prin încheierea din 07 noiembrie 2007 Tribunalul Argeș a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre competentă soluționare Tribunalului Dolj, față de împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea judecării cererii.
La Tribunalul Dolj, s-a format Dosarul nr. 2366/109/2007 și la data de 30 ianuarie 2008 reclamanta a formulat precizare la cerere prin care a solicitat să se contate nulitatea încetării contractului individual de muncă, și a adreselor nr. 10/ A din 08 mai 2007, nr. 10/ A din 25 mai 2007 și nr. 10/ A din 26 iunie 2007 și anularea încetării contractului individual de muncă, cu plata drepturilor salariale conform art. 78 alin. (1) C. muncii începând cu data de 08 mai 2007 și la plata sumei de 100.000 lei reprezentând prejudiciu moral.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 2322 din 9 aprilie 2008, a respins acțiunea.
Prin decizia civilă nr. 9577 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins excepția de necompetență materiale invocată de pârâtul Ministerul Justiției și s-a respins recursul declarat de reclamantă.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuenta P.M.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 17 aprilie 2012.
La termenul de la 26 noiembrie 2012, judecata cererii de revizuire a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 9 decembrie 2013, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 18 noiembrie 2013, când instanța a invocat excepția perimării cererii de revizuire.
Analizând cu prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ.
În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 26 noiembrie 2012, stabilit pentru soluționarea cererii de revizuire și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.
Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 26 noiembrie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății.
Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de revizuire cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 9577 din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuenta P.M.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.