Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5267/2013 AI generated

Pension recalculation attack on final rulings blocked as inadmissible annulment motion.

Case Number Decizia nr. 5267/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the claimant's motion to annul its own prior decision (no. 1851/2013), thereby upholding that earlier ruling, which had already rejected as inadmissible the claimant's appeal against the appellate court's decision on a revision request; consequently, the appellate court's decision on revision and the underlying merits rulings remain in force. The case involved a pension recalculation dispute in which the claimant challenged the annulment of a 2010 pension recalculating decision (which reduced her service pension by 57%) and sought restoration of a 2009 decision and payment of the difference with legal interest; prior proceedings had partially admitted her claim at first instance but the appeal court had rejected her challenge to the recalculation decision. The Court held that the motion was inadmissible because the grounds invoked—substantive criticisms of earlier merits decisions and alleged application of abrogated pension laws—did not fall within the strictly limited procedural grounds for annulment under Articles 317 and 318 of the former Civil Procedure Code (procedural irregularities, material error by the appeal court, or failure to rule on a cassation ground).

Legislator headnote

AI generated

art. 4 pct. 1 C. proc. civ, art. 328 alin. (1) C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ, art. 318 din C. proc. civ; Pension recalculation attack on final rulings blocked as inadmissible annulment motion: Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare sunt limitativ prevăzute în dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. și permit exercitarea acesteia numai în condițiile existenței unor nereguli de procedură, constatate cu prilejul judecării unui litigiu sau în cazul în care instanța învestită cu soluționarea recursului a săvârșit o greșeală materială sau a omis să se pronunțe asupra unui motiv de casare sau de modificare.

Keywords

AI generated
recalculation of pension annulment proceedings procedural revision grounds for cassation Civil Procedure Code challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția civilă, la data de 17 septembrie 2010, reclamanta T.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa Locală de Pensii Bârlad și Casa Județeană de Pensii Vaslui, anularea Deciziei nr. 37842 din 19 august 2010 și a buletinului de calcul aferent și menținerea Deciziei nr. 37842 din 28 iunie 2009 privind recalcularea pensiei de serviciu.

Prin aceeași acțiune civilă, a mai solicitat obligarea pârâtelor la plata diferenței dintre pensia de serviciu, conform Deciziei nr. 37842 din 28 iunie 2009 și pensia recalculată de la data de 1 septembrie 2010, până la repunerea în plată a ultimei decizii din data de 28 iunie 2009, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale a sumei menționate în precedent, menținerea sporurilor acordate prin sentințele anexate cererii sale și plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 1643 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a constatat lipsa calității procesuale pasive a Casei Locale de Pensii Bârlad și a admis, în parte, acțiunea civilă, dispunând anularea Deciziei nr. 37842 din 19 august 2010 și menținerea Deciziei nr. 37842 din 28 iunie 2009, obligând pârâta Casa Județeană de Pensii Vaslui la plata diferenței de pensie dintre cele două decizii, cu plata dobânzii legale aferente, calculată de la data de 1 septembrie 2010 și până la repunerea în plată a Deciziei nr. 37842 din 28 iunie 2009, respingând celelalte capete ale cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 324 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Iași, a fost admis recursul Casei Județene de Pensii Vaslui împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr. 37842 din 19 august 2010 emisă de pârâtă, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Prin Decizia nr. 886 din 23 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, a fost respinsă cererea de revizuire a Deciziei nr. 324 din data de 24 februarie 2012 a Curții de Apel Iași, formulată de revizuenta T.I.

Prin Decizia nr. 1372 din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel Iași, a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a recursului declarat de T.I. împotriva Deciziei nr. 886 din 23 mai 2012 a Curții de Apel Iași, potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1851 din data de 2 aprilie 2013 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de T.I., reținând că, potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", iar hotărârea ce a format obiectul cererii de revizuire are caracter irevocabil.

Astfel, față de împrejurarea că împotriva hotărârii pronunțate în cererea de revizuire a unei decizii date de o instanță de recurs, nu poate fi exercitată din nou calea de atac a recursului, hotărârea supusă revizuirii fiind irevocabilă în puterea legii, este evident că nu se mai putea exercita controlul de legalitate al unui nou recurs.

S-a mai reținut că această soluție se impune în respectarea principiilor legalității și unicității căilor de atac și presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfășurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare T.I. prin care a susținut că recursul a fost soluționat fără a se ține cont de faptul că legile care au stat la baza recalculării pensiei sale de serviciu erau deja abrogate la data judecării căii de atac.

În motivarea contestației au fost invocate apărări de fond, conținând critici ale hotărârilor anterioare pronunțate pe fondul cauzei.

Contestatoarea a mai susținut că instanța supremă, învestită cu soluționarea recursului său, trebuia să analizeze soluțiile pronunțate de Curtea de Apel Iași, în raport de motivele de revizuire și de recurs pe care le-a formulat și prin care a învederat că recursul formulat de Casa Județeană de Pensii Vaslui a fost întemeiat pe dispozițiile unor legi abrogate.

Asupra contestației în anulare de față, Înalta Curte constată următoarele:

Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare sunt limitativ prevăzute în dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. și permit exercitarea acesteia numai în condițiile existenței unor nereguli de procedură, constatate cu prilejul judecării unui litigiu sau în cazul în care instanța învestită cu soluționarea recursului a săvârșit o greșeală materială sau a omis să se pronunțe asupra unui motiv de casare sau de modificare.

Prin contestația în anulare formulată, au fost invocate motive de netemeinicie constând în nemulțumiri legate de modul în care a fost soluționată cererea contestatoarei privind anularea deciziei de recalculare a pensiei, facându-se referire și la modul în care au fost aplicate dispozițiile legale în materia pensiilor și asigurărilor sociale.

În concret, instanța constată că argumentele contestatoarei în susținerea căii extraordinare de atac exercitate, vizează critici aduse hotărârilor pronunțate anterior în litigiile care au avut ca obiect contestația împotriva Deciziei nr. 37842 emisă de Casa Județeană de Pensii Vaslui la data de 19 august 2010, prin care s-a dispus recalcularea pensiei de serviciu de care a beneficiat contestatoarea, având ca și consecință diminuarea venitului acesteia cu un procent de 57%.

Instanța, procedând la examinarea incidenței și aplicabilității dispozițiilor art. 317-318 C. proc. civ. în cauza de față, constată că, prin contestația în anulare formulată, nu au fost invocate motivele reglementate imperativ de legiuitor, pentru admisibilitatea demersului său judiciar, pe calea procesuală astfel aleasă.

Față de acest aspect Înalta Curte constată că argumentele prezentate nu se circumscriu sferei reglementate de dispozițiile art. 317 și art. 318 din C. proc. civ., motiv pentru care va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.I. împotriva Deciziei nr. 1851 din 2 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2013.