Prosecutor's no-case ruling upheld; abuse-of-office complaint rejected as unfounded

Asupra cauzei penale de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin mențiunea efectuată pe dovada de comunicare a Rezoluției nr. 723/II-2/2013 a Procurorului Șef al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, petentul Ș.C. a formulat plângere împotriva lucrării menționate, prin care s-a respins plângerea sa împotriva Rezoluției din 9 iulie 2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În motivarea plângerii, petentul a criticat rezoluția atacată, arătând că durata cercetărilor, de aproximativ trei ani, a avut un caracter nerezonabil și că este nemulțumit de soluția dată, considerând că în cauză trebuia dispusă o soluție de începere a urmăririi penale față de intimatul C.R.M.

Analizând plângerea formulată, Înalta Curte reține că la data de 24 iunie 2009, prin Rezoluția nr. 10364/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în temeiul art. 228 alin. (31) C. proc. pen., a fost confirmată începerea urmăririi penale față de Ș.G.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 195 C. pen., reținându-se faptul că în cursul lunii mai 2009, acesta a găsit în cutia poștală o scrisoare expediată de tatăl său, Ș.C. (încarcerat în Penitenciarul Giurgiu), care era adresată numitei Ș.R.N. (sora învinuitului), scrisoare pe care a desigilat-o și i-a lecturat conținutul, fără să o înmâneze destinatarului.

Prin Ordonanța nr. 10364/P/2009 din 25 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București (întocmită de intimat), s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Ș.G.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violarea secretului corespondenței, prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen., precum și aplicarea față de acesta a unei sancțiuni cu caracter administrativ, constând în amendă în cuantum de 50 RON.

Ulterior, la data de 16 august 2011, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost înregistrată plângerea formulată de numitul Ș.C. împotriva intimatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (Dosar nr. 10083/P/2011). Prin Ordonanța nr. 10083/P/2011 din 26 august 2011, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fiind invocate în acest sens prevederile art. 45 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen. și art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Dosarul a fost înregistrat în evidențele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 1746/P/2011. La data de 8 iunie 2012, prin Ordonanța nr. 1746/P/2011, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe magistratul C.R.M. în favoarea secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că începând cu data de 1 iunie 2012, procurorul menționat a fost delegat la Direcția Națională Anticorupție - Structura centrală.

La nivelul secției menționate, dosarul a fost înregistrat sub nr. 584/P/2012.

Prin rezoluția cu același număr din 9 iulie 2012, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul C.R.M. - procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Structura centrală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

De asemenea, s-a dispus ca petentului Ș.C. să-i fie comunicată copia Ordonanței nr. 10364/P/2009 din 25 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, solicitare pe care acesta a adresat-o în repetate rânduri parchetului, fără să primească niciun răspuns.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, astfel că, prin Rezoluția nr. 723/II-2/2013 a procurorului șef al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent împotriva soluției adoptate în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, comunicându-se această rezoluție petentului.

Pentru a se dispune această soluție, procurorul șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a arătat că Rezoluția din 9 iulie 2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012, a reținut faptul că Ș.C. nu a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul C.R.M., ci acesta a dorit doar să i se comunice modul de soluționare a Dosarului nr. 10364/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, sens în care a formulat patru cereri cu acest obiect.

În consecință, s-a apreciat că în mod corect procurorul din cadrul secției de urmărire penală și criminalistică a concluzionat că fapta reținută în sarcina magistratului C.R.M. nu există, în materialitatea ei.

Împotriva Rezoluției din 9 iulie 2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică - menținută prin Rezoluția nr. 723/II-2/2013 dată de procurorul șef al parchetului menționat - a formulat plângere petentul, conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.

Verificând rezoluția contestată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele înaintate de parchet, a susținerilor petentului și a probelor administrate în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată, pentru considerentele ce urmează:

Rezoluția contestată de petent în prezenta cauză este legală și temeinică, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în privința intimatului întemeindu-se, în mod corect, pe lipsa oricăror probe privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Cu referire la soluția dispusă în privința intimatului, Înalta Curte arată că aceasta a fost justificată, întrucât magistratul chemat să rezolve plângerea inițial formulată de către petent a examinat justețea aspectelor sesizate prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, pe baza cărora și-a format o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și a dat soluția în consecință.

Emiterea sau pronunțarea unei anumite soluții nu echivalează cu un abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi sau cu alte fapte penale, cum opinează petentul și nu se circumscrie conținutului constitutiv al niciunei alte fapte prevăzute de legea penală.

Din această perspectivă, în cauza de față, intimatul procuror și-a desfășurat activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, procurorii fiind independenți în soluțiile dispuse.

De altfel, Rezoluția din 9 iulie 2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012, a reținut faptul că petentul nu a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul C.R.M., ci a solicitat comunicarea modului de soluționare al Dosarului nr. 10364/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.

În cauză, având în vedere, pe de o parte, parcursul sinuos al dosarului, anterior descris, determinat de declinările succesive de competență intervenite în cauză ce nu au fost ocazionate de culpa parchetului și, pe de altă parte, numărul mare de lucrări existente în lucru la parchetele ce au dispus soluții privind plângerea formulată de petent, instanța apreciază că termenul de soluționare al plângerii nu a depășit un termen rezonabil.

De asemenea, Înalta Curte reține că materializarea opiniei intimatului în soluția dispusă este rezultatul aplicării normelor legale în raport de situația de fapt și de probele din dosarul cauzei. Dacă s-ar admite faptul că împotriva magistraților care au pronunțat o soluție se poate face plângere penală ar însemna că se instituie noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

În consecință, Înalta Curte constată că nu există indicii care să conducă la concluzia că măsurile și soluțiile dispuse de către intimat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice ar fi contrare vreunei dispoziții legale cu incidență în cauza respectivă.

Pentru considerentele pe preced, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge plângerea formulată de petentul Ș.C. împotriva Rezoluției din 9 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ș.C. împotriva Rezoluției din 9 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AZ