Partial retrial: abuse-of-office conviction reclassified and time-barred, fraud convictions upheld

Deliberând asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosar, constată următoarele:

1. Prin sentința penală nr. 913/ S din 10 decembrie 2008 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. 2736/62/2006, a respins cererea inculpatului I.L.A. de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, din infracțiunile prevăzute de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de 246 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen. și combinat cu art. 258 C. pen. și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I.L.A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I.L.A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I.L.A. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

S-a constatat că inculpatul I.L.A. a fost reținut și arestat preventiv din data de 06 aprilie 2001 până în data de 15 iulie 2002.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor societății prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (republicată la 29 ianuarie 1998).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de emitere de obligațiuni fără respectare dispozițiilor legale prevăzută de art. 267 pct. 6 teza I din Legea nr. 31/1990 (republicată la 29 ianuarie 1998).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune cu știință a înregistrărilor în contabilitate, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.V., la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune;

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului P.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) și c) (de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen., pentru o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a dispus ca pedeapsa principală să se execute în regim de detenție cu aplicarea art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) și c) (de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen.

III. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul Z.F. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul Z.F. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (republicată la 29 ianuarie 1998).

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.F., la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului Z.F. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) și c) (de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen., pentru o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

S-a dispus ca pedeapsa principală să se execute în regim de detenție cu aplicarea art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) și c) (de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, 1003 C. civ., au fost obligați în solidar pe inculpații P.V. și Z.F., la plata sumei de 7.476.215,52 DOLARI S.U.A., la cursul oficial de schimb al B.N.R. din Z. plății, către partea civilă SC R.B. SA, reprezentând 3.500.000 DOLARI S.U.A. credit și 3.976.215,52 DOLARI S.U.A. dobândă.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul P.V. la plata sumei de 1.666.372,02 DOLARI S.U.A., la cursul oficial de schimb al B.N.R. din Z. plății, și la plata sumei de 32.921.888 ROL către partea civilă A.V.A.S.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul P.V. la plata sumei de 1.209.774,84 DOLARI S.U.A., la cursul oficial de schimb al B.N.R. din Z. plății, către partea civilă SC E.T. SA

S-au respins restul pretențiilor civile solicitate de către partea civilă SC E.T. SA

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a înscrisului intitulat „extras din procesul verbal al Adunării Generale a Acționarilor din data de 3 decembrie 1998 a SC E.T. SA”, a înscrisului intitulat „extras din procesul verbal al Adunării Generale a Acționarilor din data de 10 februarie 1999 a SC E.T. SA”, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 82 din 08 februarie 1999 încheiat între SC C.G. SRL și SC L.L.C. SRL și actul adițional din data de 22 martie 1999 încheiat între SC C.G. SRL și SC L.L.C. SRL

Au fost obligați inculpații P.V. și Z.F. la plata sumei de câte 3000 lei fiecare către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Inițial instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 78/P/2001 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului I.L.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 248 și art. 2481 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, art. 290 C. pen., fals intelectual la legea contabilității prevăzută de art. 40 din Legea nr. 92/1991 cu referire la art. 289 C. pen., emiterea de obligațiuni fără respectarea dispozițiilor legale prevăzută de art. 267 pct. 6 teza I din Legea nr. 31/1990 republicată și folosirea bunurilor societății în scop contrar intereselor acesteia, faptă prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 41/1990 republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și Z.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. și folosirea cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 33 C. pen.

În esență, actul de inculpare a reținut că inculpatul I.L.A. în calitate de președinte al B.A. SA, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, a supus la 18 martie 1999 aprobării Comitetului de Coordonare a Restructurării din cadrul B.N. privind acordarea unui credit în valoare de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. către SC L.L.C. SRL reprezentată de coinculpatul Z.F., fără a avea aprobarea prealabilă a conducerii executive a băncii, P.V., președinte al Consiliului de Administrație al SC E.T. SA, cu ocazia încheierii contractului de credit dintre B.A. și SC L.L.C. SRL, în înțelegere cu Z.F. a indus în eroare reprezentanții B.A. creând un prejudiciu de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. Același inculpat, în aceeași calitate, a indus și menținut în eroare reprezentantul SC F.S.A.F. SA, cu ocazia încheierii și executării contractului de vânzare-cumpărare obligațiuni nr. 51, prin prezentarea unui înscris fals, a întocmit și semnat extrasul din procesul verbal al Adunării Generale a Acționarilor din data de 03 decembrie 1998 a SC E.T. SA, în care a atestat în mod mincinos că A.G.A. din cadrul SC E.T. SA a hotărât emiterea de obligațiuni nominative, în valoare de 21,8 miliarde ROL.

În sarcina aceluiași inculpat, actul de trimitere în judecată a mai reținut că a emis 218.000 obligațiuni în valoare de 100.000 ROL/operațiunea, fără a exista hotărârea sau împuternicirea din partea A.G.A. a SC E.T. SA și fără a înregistra respectiva operațiune în evidențele contabile, dar și că a folosit cu rea credință activul hotelier E. din E. Nord, ipotecându-l în favoarea B.A. SA, pentru SC L.L.C. SRL, cu ocazia semnării contractului de credit nr. 53 din 24 martie 1999.

Prin sentința penală nr. 1438 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați inculpații pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, stabilindu-se următoarele pedepse rezultante:

- pentru inculpatul Z.F.: 3 ani închisoare, în regim de detenție și 2 ani interzicerea exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) după executarea pedepsei închisorii;

- pentru inculpatul I.L.A.: 5 ani închisoare, în regim de detenție și 3 ani interzicerea exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c), după executarea pedepsei închisorii;

- pentru inculpatul P.V.: 10 ani închisoare, în regim de detenție și 5 ani interzicerea exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c), după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., inculpații P.V., I.L.A. și Z.F. au fost obligați la plata echivalentului în lei, la cursul oficial de schimb al B.N.R. din Z. plății, a sumei de 6.467.551,92 DOLARI S.U.A. către partea civilă SC R.B. SA

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., inculpatul P.V. a fost obligat la plata echivalentului în lei, la cursul oficial de schimb al B.N.R. din Z. plății, a sumei de 1.666. 327,02 DOLARI S.U.A. și 32.921.888 ROL către partea civilă A.V.A.B., în prezent A.V.A.S., și la plata echivalentului în lei, la cursul oficial de schimb al B.N.R. din Z. plății, a sumei de 1.209.774,84 DOLARI S.U.A. către partea civilă SC E. SA În baza art. 348 C. proc. pen., au fost desființate în întregime înscrisurile falsificate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă SC T.M.N. SA E. Nord (fostă SC E. SA ) și inculpații Z.F., I.L.A. și P.V., formându-se dosarul nr. 321/2005 al Curții de Apel București, secția I penală.

Prin încheierea nr. 2630 din 07 aprilie 2005, pronunțată în dosar nr. 911/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis cererea formulată de către inculpatul P.V. și s-a dispus strămutarea judecării cauzei ce forma obiectul dosarului nr. 321/2005 al Curții de Apel București, secția I penală, la Curtea de Apel Brașov.

Prin decizia penală nr. 381 din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, s-au admis apelurile declarate de către partea civilă SC T.M.N. SA E. Nord (fostă SC E. SA) și de către inculpații Z.F., I.L.A. și P.V., împotriva sentinței penale nr. 1438 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Brașov a constat că la judecata din fața Tribunalului București, secția I penală, nu a fost citată S.C E.T. SA, în calitate de parte civilă, activul Hotel E. fiind în proprietatea SC E.T. SA și nu proprietatea exclusivă a SC E. SA, care a adus acest activ ca aport în natură la constituirea SC E.T. SA; potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă a bunurilor către societatea și potrivit art. 20 alin. (2), acțiunile ce reprezintă aportul în natură vor trebui acoperite integral; prin urmare, la data constituirii SC E.T. SA, Complexul Hotelier E. a devenit proprietatea acestei societăți comerciale, iar acțiunile au devenit proprietatea SC E. SA, eventualul prejudiciu producându-se în dauna SC E.T. SA

S-a format dosar nr. 2736/62/2006 al Tribunalului Brașov.

Tribunalul a solicitat O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța, comunicarea adresei sediului părții civile S.C E.T. SA. și dacă această societate comercială se află în lichidare, faliment sau a fost dizolvată și prin adresa nr. i/200818 din 22 mai 2006 s-a comunicat instanței la termenul din 07 iunie 2006 că SC E.T. SA s-a dizolvat la data de 27 mai 2004 ca urmare a declanșării falimentului și a; fost desemnat în calitate de lichidator Dl. P.G.S.; în consecință, tribunalul a citat această parte civilă la termenele ulterioare prin lichidatorul judiciar și prin afișare la Consiliul Local E. Nord, având în vedere și relațiile comunicate instanței de către lichidatorul P.G.S. din care a reieșit că nu s-a dispus radierea SC E.T. SA, aceasta urmând să aibă calitatea de parte civilă în cauză.

Tribunalul a audiat pe inculpatul I.L.A., pe inculpatul Z.F., pe inculpatul P.V.

De asemenea, tribunalul a audiat pe martorii C.N., M.G., M.L., P.I.C.N., C.I.A., H.I.M., C.S., B.M., S.C., M.M., M.C., U.L., P.M., G.I., E.M., S.M., C.E., M.G., A.E. și S.D.

La termenul din data de 30 ianuarie 2008, tribunalul a dat citire declarației martorului R.F.D. dată în cursul urmăririi penale, ca urmare a imposibilității obiective a audierii nemijlocite de către instanță a acestui martor care a decedat la data de 07 iunie 2006, fiind depus la dosar copia certificatului de deces.

La dosar a fost depusă adresa nr. 872 din 14 noiembrie 2006 de către B.C.R.S. SA prin care s-a precizat că această societate nu se constituie parte civilă în cauză.

Inculpatul P.V. a depus la dosar o copie a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților SC C.G. SRL nr. 1/265/12/08/1997, adeverințe medicale privind starea sa de sănătate.

La solicitarea instanței, s-a depus la dosar fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului P.V.

La termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2008 inculpatul I.L.A. a formulat prin apărătorul său, în baza art. 334 C. proc. pen., o cerere de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracțiunile prevăzute de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen. și combinat cu art. 258 C. pen. și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cerere pe care tribunalul a pus-o în discuția părțile același termen.

Analizând mijloacele de probă adminI. în cauză, tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:

A. Cu privire la încheierea contractului de creditare nr. 53 din 24 martie 1999 prin care B.A. SA a acordat SC L.L.C. S.R.L credit de 3,5 milioane DOLARI S.U.A.

În perioada 1990-1997, inculpatul I.L.A. a ocupat funcția de trezorier la B., iar începând cu luna august 1997 a fost numit vicepreședinte al B.A. SA, președinte al băncii fiind martorul M.L.

În luna octombrie 1997, în urma unei ședințe a A.G.A. a B.A. SA, inculpatul I.L.A. a fost numit președinte al acestei bănci.

Potrivit Statutului B.A. SA (nr. 20.426 din 17 mai 1994) administrarea acestei bănci se realiza de către Consiliul de Administrație, din care făceau parte, potrivit art. 17 din statut, președintele, vicepreședinții executivi, reprezentanți ai acționarilor și alți specialiști.

Consiliul de Administrație avea puteri depline în ceea ce privește administrarea B.A. SA, iar pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor sale s-a constituit Comitetul de Direcție.

Comitetului de Direcție era format din 5-7 membri ai Consiliului de Administrație, în componența acestui Comitet de Direcție intrând obligatoriu președintele și vicepreședinții băncii, potrivit art. 35 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al B.A. SA, în vigoare din martie 1999.

Prin O.U.G. nr. 48 din 10 septembrie 1997 a fost declanșat procesul de restructurare al B.A. SA, în acest sens fiind constituit C.C.R., numit prin ordin comun al F.P.S., Ministerului de Finanțe și B.N.R.

Pentru asigurarea controlului utilizării resurselor financiare puse la dispoziția B.A. SA de către Ministerul de Finanțe, a fost suspendată exercitarea atribuțiilor Consiliului de Administrație, urmând ca aceste atribuții să fie exercitate de către C.C.R., acesta având dreptul să hotărască asupra oportunității deciziilor operative ale conducerii executive, inclusiv asupra dreptului de anulare a acestora.

La data de 03 noiembrie 1997, Adunarea Generală a Acționarilor B.A. SA a aprobat atribuțiile C.C.R., care practic a înlocuit Consiliul de Administrație al B.A. SA, iar Conducerea Executivă a B.A. SA a înlocuit Comitetul de Direcție.

În componența C.C.R. au intrat martorii M.I.C., C.M., M.M., V.M., N.C. și A.C.

În luna martie 1999, Conducerea Executivă a B.A. avea componența: I.L.A. președinte, M.L., M.G., P.I.C. vicepreședinți.

SC C.G. SRL, al cărui administrator era P.V., era unul dintre clienții importanți ai B.A., fiind un client vechi al acestei bănci, respectiv din 1990, cu rulaje: de sume mari de bani prin această bancă, credite obținute, iar pe de altă parte, avea un volum mare de activitate cu B.A. SA în diferite domenii, executând diferite lucrări de amenajări ale unor sedii ale B.A. SA.

În cursul anului 1998 și începutul anului 2009 SC C.G. SRL avea probleme financiare, respectiv avea nevoie de lichidități pentru desfășurarea activităților de renovare a unor hoteluri pe care le deținea, precum și pentru continuarea unor lucrări de construcții pe care le executa pentru diferiți clienți, printre care și B.A. SA, iar plățile pentru aceste lucrări erau efectuate cu întârziere.

Nici o firmă din cadrul holdingului SC C.G. SRL nu mai putea obține alte credite de la B.A. SA, deoarece era depășit gradul de îndatorare stabilit pentru un client potrivit normelor B.N.R., privind debitorul unic, și în aceste condiții inculpatul P.V. a convenit cu directorul financiar de la SC C.G. SRL, respectiv inculpatul Z.F., să obțină un credit prin intermediul unei noi firme.

În acest sens, prin contractul de cesiune nr. 1597 din 29 octombrie 1998, inculpatul Z.F. a achiziționat părțile sociale ale SC L.L.C. SRL de la foștii asociați L.G. și D.I., iar prin actul adițional nr. 1596 din 29 octombrie 1998, inculpatul Z.F. a devenit asociat unic și administrator al acestei societăți comerciale.

În luna februarie 1999, inculpații P.V. și Z.F., s-au deplasat la sediul B.A. SA, unde au discutat cu inculpatul L.A. despre posibilitatea obținerii unui credit de către SC L.L.C. SRL, aceștia fiind îndrumați la B.A. SA, Sucursala Municipiului București pentru depunerea documentației de creditare, această unitate bancară fiind competentă având în vedere cuantumul mare al creditului solicitat, respectiv 3,5 milioane DOLARI S.U.A.

Prin cererea de credit nr. 5 din 26 februarie 2009 înregistrată la B.A. SA Sucursala Municipiului București, inculpatul Z.F. a solicitat în calitate de administrator al SC L.L.C. SRL, acordarea unui credit de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. pentru activitate curentă, respectiv pentru achiziționarea de produse agroalimentare (conserve de legume, suc concentrat de fructe, fructe și legume deshidratate) de la SC C.G. SRL

În documentația înaintată în vederea obținerii creditului, SC L.L.C. SRL a depus contractul de vânzare-cumpărare nr. 82 din 8 februarie 1999 încheiat cu SC C.G. SRL, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse alimentare în valoare de 3,5 milioane DOLARI S.U.A.

De asemenea, inculpatul a depus și trei contracte de tip Barter, în sensul importării de utilaje necesare fabricării de conserve.

Toate aceste contracte nu s-au concretizat niciodată, scopul întocmirii acestora fiind pentru obținerea creditului de către SC L.L.C. SRL, credit care însă urma să fie folosit de către C.G. SRL

Garanțiile care urmau să fie constituite, au constat în instituirea unei ipoteci de rangul I asupra Hotelului E. din E. Nord, județul Constanța, proprietatea SC E.T. SA, societate la care C.G. SRL deținea 50,2 % din acțiuni, precum și constituirea unui gaj asupra a 19.377 de acțiuni aparținând SC A. SA, acțiuni aflate în proprietatea de asemenea a C.G. SRL, valoarea totală a acestor garanții fiind în acel moment de 69.616.813.000

Instituirea ipotecii asupra Hotelului E. nu a fost hotărâtă însă de către Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul SC E.T., inculpatul P.V. întocmind în fals un proces verbal al unei ședințe a Consiliului de Administrație din data de 10 februarie 1999 în acest sens, fără înștiințarea celorlalți acționari ai SC. E.T. SA

De asemenea, cele 19.377 de acțiuni aparținând SC A. acțiuni aflate în proprietatea de asemenea a C.G. S.R.L, au fost evaluate la aproximativ 30 miliarde ROL, erau deja gajate într-un alt contract de credit aflat în derulare.

Inculpatul P.V. a susținut că A.G.A. din cadrul SC E.T. S.A a hotărât în ședința din data de 10 februarie 1999 ipotecarea în favoarea B.A. SA a activului Hotel E. pentru garantarea creditului de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. solicitat de către L.L.C. SRL, însă în registrul ședințelor și deliberărilor A.G.A. nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la existența vreunei ședințe în data de 10 februarie 1999, la filele dosarului regăsindu-se procesele verbale ale A.G.A. din datele de 03 decembrie 1998 și 14 aprilie 1999, care au o altă ordine de zi.

În analiza acestei cereri de creditare, B.A. SA Sucursala municipiului București a întocmit o sinteză a activității firmei SC L.C. SRL, în final acordându-se avizul favorabil al Serviciului de Risc, avându-se în vedere și garanțiile depuse, iar documentația de editare a fost înaintată B.A. SA - Administrația Centrală.

Prin nota nr. V/472 din 18 martie 1999, Direcția de Creditare din cadrul B.A. SA - Administrația Centrală a fost avizat pozitiv acordarea creditului de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. către SC L.L.C. SRL cu inserarea unei clauze ca o parte din acest credit, respectiv suma de 27, 1 miliarde ROL care urma să fie plătită de către SC L.L.C. SRL către C.G. SRL pentru achiziția de produse agroalimentare să fie plătită într-un anumit cont al C.G. SRL pentru a se lichida astfel un credit anterior al C.G. SRL acordat de către B.A. SA și care ajunsese la scadență; această notă a fost întocmită de către numita C.M.D., fiind contrasemnată de către directorii Direcției de Creditare, Direcției Trezorerie și Direcției Juridice.

Potrivit procedurii obișnuite, nota nr. V/472 din 18 martie 1999 a fost discutată de către membrii Conducerii Executive ai B.A. SA, respectiv de către inculpatul I.L.A. și martorii M.L. și P.I.C., cel de al treilea vicepreședinte, respectiv M.G., fiind plecat din țară la acea dată.

Având în vedere că inculpatul I. și martorul P. au fost de acord cu această notă, aceștia au semnat-o, martorul M.L. refuzând să o semneze, și s-a înaintat documentația de creditare către Comitetul de Coordonare a Restructurării a B.A. SA, acesta fiind organul competent pentru aprobarea cererilor pentru acordarea unor credite mai mari de 100.000 DOLARI S.U.A.

În ședința C.C.R. din data de 18 martie 1999, printre alte puncte de pe ordinea de zi, s-a discutat și nota nr. V/472 din 18 martie 1999 privind cererea SC L.L.C. SRL de acordare a unui credit de 3,5 milioane DOLARI S.U.A., iar Comitetul de Coordonare a Restructurării a B.A. SA a aprobat acordarea creditului solicitat.

Ca urmare, la data de 24 martie 1999, s-a încheiat contractul de credit nr. 53 între B.A. SA și SC L.L.C. SRL prin care banca a acordat un credit de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. pe termen scurt, din resursele valutare ale băncii, deși garanțiile aduse nu acopereau acest credit, deoarece instituirea ipotecii asupra Hotelului E. nu a fost hotărâtă de către A.G.A. din cadrul SC E.T. SA, inculpatul P.V. întocmind în fals un proces verbal al unei ședințe A.G.A. din data de 10 februarie 1999 în acest sens, fără înștiințarea celorlalți acționari ai SC E.T. SA, iar cele 19.377 de acțiuni aparținând SC A. SA, acțiuni aflate în proprietatea de asemenea a C.G. SRL, evaluate la aproximativ 30 miliarde ROL, erau deja gajate într-un alt contract de credit aflat în derulare.

Această sumă obținută drept credit a fost virată în contul SC L.L.C. SRL deschis la B.A. S.A - Sucursala Municipiului București, de unde în aceeași zi inculpatul Z.F. a dispus virarea în contul SC C.G. SRL deschis la B.A. S.A - Filiala Sebastian, în Z. de 24 martie 1999 fiind emisă factura nr. 092.3041 de către SC C.G. SRL prin care se atesta că această firmă a livrat mărfuri în valoare de 62.993.626.400 ROL către SC L.C. SRL, potrivit înțelegerii anterioare dintre inculpații P.V. și Z.F. pentru obținerea creditului.

În realitate, aceste mărfuri nu au fost livrate către SC L.L.C. SRL, din actele contabile ale acestei firme reieșind că nu a desfășurat ulterior vreuna din activitățile menționate în documentația creditare, respectiv fabricarea de conserve de fructe și legume și importarea de utilaje industriale pentru acest lucru.

Din suma de 3,5 milioane DOLARI S.U.A., inculpatul P.V. a achitat un credit al SC C.G. SRL restant preexistent la B.A. SA în cuantum de 21,7 miliarde ROL, potrivit clauzei din contractul de credit nr. 53/24 martie 1999, iar diferența a fost însușită și folosită în interes personal și pentru desfășurarea unor activități ale SC C.G. SRL

B. Cu privire la încheierea între SC E.T. SA și SC F.S.A.F. SA a contractului de vânzare-cumpărare de obligațiuni nr. 51 din 20 ianuarie 1999 în valoare de 21,8 miliarde ROL

Astfel, cum s-a arătat mai sus, SC E.T. SA a fost autorizată să funcționeze prin sentința civilă nr. 2139 din 20 iunie 1996 a Judecătoriei Constanța, acționari fiind SC C.G. SRL (50,2 %), SC E. SA (49 %), P.V. (0,4 %), T.D. (0,2 %) și K.D. (0,2 %).

Această societate comercială a fost administrată de către Consiliul de Administrație, al cărui președinte a fost desemnat inculpatul P.V., reprezentant în relațiile cu terții, potrivit împuternicirilor primite din partea A.G.A.

SC C.G. SRL a efectuat în cursul anului 1998 lucrări de renovare a activului Hotel E., proprietatea SC E.T. SA, însă plățile pentru lucrările efectuate se făceau cu întârziere, SC E.T. SA neavând lichidități și fiind în imposibilitatea de a obține un credit bancar deoarece nu era proprietara terenului pe care era construit Hotelul E.

Din același motiv, al lipsei de lichidități al SC C.G. SRL, și neexistând un consens al acționarilor SC E.T. SA pentru obținerea unor lichidități într-o anumită modalitate pentru a se plăti lucrările efectuate de către SC C.G. SRL, inculpatul P.V. a întocmit un înscris fals denumit „extras din procesul-verbal al A.G.A. din data de 3 decembrie 1998 a SC E.T. SA”; prin acest înscris se atesta în mod nereal că în ședința A.G.A. din data de 3 decembrie 1998 a SC E.T. SA s-a hotărât emiterea de 218.750 obligațiuni nominative la valoarea de 100.000 ROL/ obligațiune și împuternicirea inculpatului P.V., în calitate de președinte al CA. al SC E. S.A, să negocieze tranzacționarea acestor obligațiuni, sub aspectul costurilor și dobânzilor și să semneze în numele societății actele necesare, conform prevederilor acelei hotărâri.

În consecință, la data de 3 decembrie 2008, inculpatul P.V. a emis 218.000 obligațiuni în valoare totală de 21,8 miliarde ROL, fără a avea împuternicire din partea A.G.A. și fără ca aceasta să se fi întrunit în ședință extraordinară pentru emisiunea de obligațiuni, astfel cum prevede art. 113 lit. k din Legea nr. 31/1990.

Prin adresa nr. 1147 din 8 decembrie 1998, inculpatul P.V., în calitate de reprezentant al SC E.T. SA, a oferit spre vânzare către SC F.S.A.F. SA (în prezent B.C.R.S. SA București) un număr de 218.000 obligațiuni la prețul de 100.000 ROL/obligațiune.

Prin adresa nr. 37 din 15 ianuarie 1999 SC F.S.A.F. SA a comunicat către SC E.T. SA aprobarea cumpărării unui număr de 218.000 obligațiuni, cu precizarea că emitentul va garanta cumpărătorului răscumpărarea obligațiunilor și plata cuponului prin constituirea unei ipoteci asupra Hotelului E. din E. Nord în termen de 10 zile de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare de obligațiuni; în acest termen de 10 zile, emitentul se obliga să emită în favoarea cumpărătorului un bilet la ordin în alb cu clauză „fără protest” care urma să fie completat și executat de către cumpărător în situația în care emitentul efectua plata obligațiunilor sau a dobânzilor datorate.

Ca urmare a acestei corespondențe purtate între inculpatul P.V. și martora A.E., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de obligațiuni nr. 51 din 20 ianuarie 1999 prin care SC E.T. SA a vândut, iar SC F.S.A.F. SA a cumpărat, în nume propriu și în contul B., un număr de 218.000 obligațiuni nominative convertibile în acțiuni la prețul de 100.000 ROL/obligațiune cu data scadenței la 12 luni de la închiderea acestui plasament privat, plata cuponului urmând a se face în patru tranșe trimestriale, în termen de o zi de la expirarea fiecărui trimestru.

Acest contract a fost încheiat pe o durată de 12 luni, începând din data efectuării plății și până la data răscumpărării integrale a obligațiunilor de către emitent sau până la data convertirii acestora în acțiuni.

Pentru menținerea în eroare a reprezentanților SC F.S.A.F. SA, inculpatul P.V. a remis martorului A.E. un bilet la ordin în alb, iar la data de 21 ianuarie 1999 a încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. 59 asupra Complexului Hotelier E. în favoarea SC F.S.A.F. SA, inculpatul neavând împuternicire din partea A.G.A. a SC E. SA pentru constituirea acestor garanții.

Ulterior, inculpatul P.V. nu a mai procedat la transcrierea acestei ipoteci în evidențele Registrului de Transcripțiuni – Inscripțiuni, pentru ca ceilalți acționari ai SC E. SA să nu poată afla de existența demersurilor sale pentru emiterea și vânzarea de obligațiuni în numele SC E. SA.

În același sens, inculpatul P.V. nu a comunicat contabilului SC E. SA, martorul S.M., nimic cu privire la încheierea și executarea acestui contract de vânzare-cumpărare de obligațiuni, astfel că acest contract nu a fost înregistrat în bilanțul contabil pentru anul 1999; de asemenea, acest contract nu figurează înregistrat la poziția nr. 51 de la ieșiri din Registrul de intrări-ieșiri al SC E. SA și nici în Registrul de corespondență al acestei societăți comerciale.

În urma încheierii contractul de vânzare-cumpărare de obligațiuni nr. 51 din 20 ianuarie 1999, suma de 21,8 miliarde ROL a fost virată de către SC F.S.A.F. SA în contul SC E.T. SA deținut la B.F.R., potrivit adresei nr. 1342 din 20 ianuarie 1999 a acestei bănci, iar din acest cont suma de 21,8 miliarde ROL a fost virată într-un cont al SC C.G. SRL, administrată tot de către inculpatul P.V.; din aceeași adresă a B.F.R. reiese că singurul care avea specimen de semnătură pentru contul deținut de SC E.T. SA la această bancă era inculpatul P.V.

Deoarece inculpatul P.V. nu a răscumpărat nici o obligațiune la termenele stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare de obligațiuni nr. 51 din 20 ianuarie 1999, SC F.S.A.F. SA comunicat SC E.T. SA că B.C.R. optează pentru răscumpărarea la scadență a obligațiunilor.

Ulterior, prin contractul de cesiune de creanță nr. 55090 din 08 martie 2000, încheiat între B.C.R., în calitate de creditor cedent și A.V.A.B., în calitate de cesionar, s-a cesionat creanța față de debitorul SC E.T. SA în valoare de 52.503.239.452 ROL, din care credit 21,8 miliarde ROL.

Tribunalul a reținut această stare de fapt din următoarele mijloace de probă adminI. în cauză:

A. Cu privire la încheierea contractului de creditare nr. 53 din 24 martie 1999 prin care B.A. SA a acordat SC L.L.C. SRL un credit de 3,5 milioane DOLARI S.U.A.: adresa nr. VIII/929 din 11 aprilie 2001 a B.A. SA Centrală - Direcția Juridică; adresa nr. 27 din 06 februarie 2001 a B.A. SA - Administrația Centrală; statutul B.A. S.A nr. 20426 din 17 mai 1999, extras din Regulamentul de organizare și funcționale al B.A. SA; extras din Regulamentul de organizare și funcționare al B.A. SA privind atribuțiile conducerii B.A. SA; atribuțiile Comitetului de Coordonare a Restructurării al B.A.

SA; ordinul 01/141 din 19 septembrie 1997 al Ministerului Finanțelor, F.P.S. și B.N.R.; cererea de credit nr. 5 din 26 februarie 1999 a SC L.L.C. SRL; acte constitutive și actele adiționale la statutul SC L.L.C. SRL; documentele financiar contabile privind activitatea SC L.L.C. SRL; documente privind indicatorii financiari ai SC L.L.C. SRL; referatul nr. 26 din 11 martie 1999 al B.A. SA privind analiza și evaluarea riscului de creditarea a SC L.L.C. SRL; nota nr. V/472 din 18 martie 1999 a B.A. SA - Sucursala B.A. SA - Sucursala Coordonatoare București; nota nr. V din l8 martie 1999; raportul de expertiză grafică nr. 184233 din 28 mai 2001; stenograma ședinței Comitetului de Coordonare a Restructurării din data de 18 martie 1999; procesul verbal al Comitetului de Coordonare a Restructurării din data de 18 martie 1999; contractul de credit nr. 53 din 24 martie 1999 încheiat între B.A.

SA și SC L.L.C. SRL; declarațiile inculpatului I.L.A.; declarația inculpatului P.V.; declarația inculpatului Z.F.; declarația martorului M.L.; declarația martorului M.G.; declarațiile martorilor C.M.; declarația martorei H.I.M.; declarația martorei U.L.; declarația martorului S.C.; declarația martorului C.S.; declarația martorului B.M.; declarația martorului E.M.; declarația martorului M.G.; contractul de garanție imobiliară privind garantarea creditului acordat de B.A. SA către SC L.L.C. SRL; contractul de gaj cu deposedare din 26 februarie 1998 și actul adițional din 10 august 1998 încheiat între B.A.

SA și SC C.G. SRL; contractul de vânzare-cumpărare nr. 82 din 08 februarie 1999 încheiat între SC C.G. SRL și SC L.L.C. SRL; actul adițional din 22 martie 1999 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 82 din 08 februarie 1999 încheiat între SC C.G. SRL și SC L.L.C. SRL; documente de primire a banilor din credit de către SC L.L.C. SRL; factura fiscală nr. 0923041 din 24 martie 1999; situația plăților efectuate de către SC C.G. SRL; raportul de expertiză contabilă nr. 00090 din 15 iunie 2001 efectuat în cauză împreună cu lămuririle suplimentare și răspunsurile la obiecțiunile părților; contractul de cesiune de creanță nr. 72132 din 15 decembrie 1999 încheiat între B.A.

SA și A.V.A.B.; stenogramele ședințelor Comitetului de Coordonare a Restructurării a B.A. SA din datele de 02 iunie 21 și 30 septembrie 1999; referat nr. 243 din 26 mai 1999 al B.A. SA - Serviciul de creditare; somații repetate ale B.A. SA către SC L.L.C. SRL.

B. Cu privire la încheierea între SC E.T. SA și SC F.S.A.F. SA a contractului de vânzare-cumpărare de obligațiuni nr. 51 din 20 ianuarie 1999 în valoare de 21,8 miliarde ROL: plângerea penală formulată de către SC E. SA înregistrată sub nr. 9350 din 26 iulie 2001; adresa nr. 4639 din 26 iulie 2001 a A.V.A.B. de constituire ca parte civilă; acte constitutive ale SC E.T. SA; adresa nr. 1147 din 8 decembrie 1998 prin care SC E.T. SA, reprezentată prin inculpatul P.V., a oferit spre vânzare către SC F.S.A.F. SA un număr de 218.000 obligațiuni la prețul de 100.000 ROL/obligațiune; adrese ale SC F. SA privind relația comercială cu SC E.T. SA; adrese ale SC E.T. SA către SC F. SA; contractul de vânzare-cumpărare nr. 51 din 20 ianuarie 1999 încheiat între SC E.T. SA și SC F. SA; bilet la ordin, emis în alb, emis de SC E.T. SA; contract de ipotecă autentificat sub nr. 59 din 21 ianuarie 1999; certificatul nr. 1 din 21 ianuarie 1999 al SC E.T. SA; contract de cesiune de creanță nr. 728132 din 15 februarie 1999 și înscrisurile adiacente; declarația inculpatului P.V.; declarațiile martorilor P.M.; declarația martorei A.E.; raportul de expertiză contabilă nr. 00090 din 15 iunie 2001 efectuat în cauză, împreună cu lămuririle suplimentare și răspunsurile la obiecțiunile părților; extrasul din procesul-verbal al A.G.A. din 03 decembrie 1998 al SC E.T. SA; registrul ședințelor și deliberărilor A.G.A. al SC E.T. SA în original (anexa 1 a dosarului penal nr. 00090/2001); registru de intrări /ieșiri al SC E.T. SA în original (anexa 3 a dosarului penal nr. 00090/2001); bilanț contabil la 31 decembrie 1997 al SC E.T. SA; bilanț contabil la data de 30 iunie 1998 al SC E.T. SA; bilanț contabil la data de 31 decembrie 1999 al SC E.T. SA, în care nu figurează înregistrată suma de 21, 8 miliarde ROL pe care a primit-o această societate comercială în urma vânzării a 218.000 obligațiuni prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 51 din 20 ianuarie 1999 încheiat între SC E.T. SA și SC F. SA; raportul comisiei de cenzori nr. 33 din 27 martie 2000 a SC E.T. SA, în care se menționează că nu au fost prezentate documentele originale ( extrase de cont) care să ateste soldurile existente în bănci la 31 decembrie 1999; raportul C.A. al SC E.T. SA privind activitatea pe anul 1999.

Față de starea de fapt reținută de către instanță, raportat la infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, în drept tribunalul a constatat următoarele:

I. În ceea ce-l privește pe inculpatul I.L.A., acesta este cercetat în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 248 combinat cu art. 2481 C. pen., de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Toate aceste infracțiuni s-au săvârșit doar cu intenție directă, inculpatul prevăzând rezultatelor faptelor sale și urmărind producerea acestor rezultate prin săvârșirea faptelor.

În ceea ce privește cererea inculpatului I.L.A. de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracțiunile prevăzute de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de 246 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen. și combinat cu art. 258 C. pen. și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., tribunalul a constatat că această cerere nu este temeinică, pentru următoarele:

Cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor este întemeiată pe susținerea faptului că B.A. era o bancă „privată”, nefăcând parte din sfera instituțiilor publice, astfel că și actele emise de către această unitate bancară nu erau înscrisuri oficiale, ci înscrisuri sub semnătură privată, însă tribunalul a constatat că această susținere nu este temeinică, având în vedere că potrivit art. 145 C. pen., prin termenul de „public” se înțelege și „alte persoane juridice de interes public”.

Tribunalul a apreciat că instituțiile bancare sunt persoane juridice de interes public, având în vedere că prin serviciile financiare oferite persoanelor fizice sau juridice (depozite, credite ș.a.) băncile prezintă un interes public în ceea ce privește siguranța și corectitudinea tranzacțiilor financiare, stabilitatea și siguranța bancară fiind un element de interes public, acesta fiind un motiv pentru care statul garantează depozitele bancare, până la o anumită valoare.

Tribunalul a reținut în starea de fapt că după ce B.A. SA a intrat în procesul de restructurare în anul 1997, și practic Comitetul de Coordonare al Restructurării a înlocuit Consiliul de Administrație al B.A. SA, iar Conducerea Executivă a B.A. SA a înlocuit Comitetul de Direcție, până în luna martie 1999 nu au existat dispoziții regulamentare exprese și clare cu privire la numărul de membri ai Conducerii executive care erau necesari a fi prezenți pentru a se putea discuta o cerere creditare care trebuia avizată și înaintată spre aprobare Comitetului de Coordonare a Restructurării a B.A. SA

De asemenea, nu exista nici o dispoziție expresă și clară din care să reiasă câte voturi erau necesare pentru a se aviza pozitiv o asemenea cerere de creditare dacă erau prezenți doar 3 din cei 4 membri ai Conducerii Executive ai B.A. SA, președintele și 3 vicepreședinți.

Din declarațiile inculpatului I.L.A. coroborate cu declarațiile martorilor P.I.C.N., M.G. (dintre vicepreședinții B.A. e SA), C.I.A., M.M. (ambii membri ai C.C.R.) reiese că, până în martie 1999, practica era în sensul că pentru a se putea discuta o cerere de creditare în cadrul Conducerii Executive era necesară prezența a 3 din cei 4 membri ai Conducerii Executive și pentru se putea aviza pozitiv sau negativ o documentație de creditare erau necesar votul majorității membrilor prezenți, respectiv 3 voturi dacă erau prezenți 4 membri sau 2 voturi dacă erau 3 membri prezenți.

Din aceleași declarații reiese că exista practica ca pe acel referat să fie făcută o mențiune de către președintele B.A. SA în sensul avizării cererii de creditare și înaintării spre aprobare către C.C.R., pe verso-ul primei file a referatului existând semnăturile membrilor Conducerii executive care au fost de acord cu Cererea de acordare precum și a celor care nu au fost de acord, aceștia din urma făcând și mențiunea „NU” făcându-se astfel dovada cvorumului și a voturilor exprimate.

În acest mod s-a procedat și în cazul cererii de creditare formulată de către SC L.L.C. SRL, cererea fiind discutată de către 3 dintre cei 4 membri ai Conducerii Executive (vicepreședintele M.G. fiind plecat din țară); 2 dintre cei prezenți au fost de acord cu cererea de creditare, văzând că acel referat era avizat de către toate direcțiile care analizaseră documentația de creditare, respectiv de către inculpatul I.L.A. și martorul P.I.C.N., iar martorul M.L. nu a fost de acord cu avizarea cererii de creditare și a refuzat să semneze.

După acest caz, C.C.R. a dispus ca pe fiecare referat să existe opinia fiecărui membru al Conducerii Executive, în sensul dacă este de acord sau nu cu o cerere de creditare, astfel cum reiese din declarațiile martorilor C.I.A. și M.M.

Referatul privind cererea de creditare formulată de către SC L.L.C. SRL a fost discutată de către membrii Comitetului de Coordonare a Restructurării a B.A. SA la data de 18 martie 1999, în prezența membrilor Conducerii Executive care analizaseră anterior cererea de creditare, precum și a directorilor direcțiilor creditare, trezorerie și juridică, s-a analizat afacerea pentru care s-a solicitat creditul și garanțiile aduse, nici una dintre persoanele prezente nu a susținut că nu, se impune acordarea creditului solicitat, după care membrii C.C.R. au votat în unanimitate pentru aprobarea creditului cerut de către SC L.L.C. SRL.

Tribunalul a reținut că avizul acordat de către Comitetul Executiv era doar consultativ, competența de a aproba creditul aparținând C.C.R. a B.A. SA

Din declarațiile martorelor H.I. și U.L. nu reiese fără putință de tăgadă că inculpatul I.L.A. ar fi efectuat demersuri în vederea soluționării favorabile a acestei cereri de creditare.

Prin urmare, față de cele expuse, tribunalul a constatat că nu se poate reține în cauză existența laturii subiective a infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul I., respectiv a intenției, cu privire la aspectul că ar fi supus aprobării C.C.R. cererea de creditare a SC L.L.C. SRL știind că nu avea aprobarea conducerii executive a B.A. SA, atestând în cuprinsul Notei nr. V din l8 martie 1999 că „materialul a fost însușit de Conducerea Executivă și propun să fie supus analizei și aprobării C.C.R. a B.A.”, atâta timp cât această documentație de creditare a fost avizata pozitiv de către 2 din cei trei membri ai Conducerii Executive care au analizat documentația de creditare.

În consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., tribunalul a achitat pe inculpatul I.L.A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I.L.A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.,

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I.L.A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

Tribunalul a constatat că inculpatul I.L.A. a fost reținut și arestat preventiv din data de 06 aprilie 2001 până în data de 15 iulie 2002.

II. În ceea ce-l privește pe inculpatul P.V., față de starea de fapt prezentată mai sus, tribunalul a constatat că faptele acestui inculpat care:

- în data de 20 ianuarie 1999 a indus și menținut în eroare SC F.S.A.F. SA cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare obligațiuni nr. 51 din 20 ianuarie 1999 prin prezentarea unui înscris din care reieșea că avea împuternicirea A.G.A. din cadrul SC E.T. SA în vederea emiterii de obligațiuni, ulterior:

- în data de 24 martie 1999 a indus în eroare reprezentanții B.A. SA cu ocazia încheierii contractului de credit nr. 53 din 24 martie 1999, prin constituirea unei garanții imobiliare asupra Hotelului E., activ al SC E.T. SA, asupra căruia nu avea drept să dispună, neexistând o hotărâre A.G.A. a SC E.T. SA pentru garantarea cu acest imobil creditului de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. solicitat de către SC L.L.C. SRL întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea prevăzută art. 41 alin. (2) C. pen.

Susținerea inculpatului P.V. că A.G.A. din data de 3 decembrie 1998 din cadrul SC E.T. SA a hotărât A.G.A. al SC E.T. a hotărât emiterea a 218.000 obligațiuni și că l-a împuternicit pentru aceasta pe inculpatul P.V. nu este temeinică, această susținere fiind contrazisă de declarațiile martorilor P.M. (reprezentant A.G.A. al SC E. SA la SC E.T. SA), G.I. (membru în consiliul de administrație al E.T. SA), Ș.M. (contabil la SC E.T. SA în perioada 1996-2001), R.F.D. (director executiv al SC E. SA în perioada 1 septembrie 1998 - 04 decembrie 2000), C.E. (director general la SC E. SA și membru al consiliului de administrație al SC E.T. SA în perioada iunie 1998 - 1999) și S.D. (președinte al Consiliului de administrație al SC E. SA în perioada 1998 - 2003) din care reiese că nu au cunoscut ca în vreo ședință a A.G.A. sau a Consiliului de Administrație al E.T. SA din anii 1998 - 1999 să se fi hotărât o emisiune de obligațiuni la începutul anului 1999 și garantarea cu Hotelul E. a unui credit de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. obținut de către SC L.L.C. SRL de la B.A. SA în luna martie 1999.

De asemenea, Tribunalul Brașov a apreciat că apărarea inculpatului P.V. constând în faptul că încasarea sumei de 21,8 miliarde ROL reprezentând contravaloarea obligațiunilor emise nu a fost evidențiată în contabilitatea SC E.T. SA deoarece contabilul societății, V.C. a decedat într-un accident în 13 iunie 1999 nu este temeinică având în vedere declarația martorei S.M., care a fost contabil la SC E.T. SA în perioada 1996 - 2001, coroborată cu bilanțul contabil la data de 31 decembrie 1999 al SC E.T. SA, în care nu figurează înregistrată suma de 21, 8 miliarde ROL pe care a primit-o această societate comercială în urma vânzării a 218.000 obligațiuni prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 51 din 20 ianuarie 1999, încheiat între SC E.T. SA și SC F. SA și cu raportul comisiei de cenzori nr. 33 din 27 martie 2000 a SC E.T. SA, în care se menționează că nu au fost prezentate documentele originale (extrase de cont) care să ateste soldurile existente în bănci la31 decembrie 1999.

Având în vedere aceeași stare de fapt reținută și aspectele prezentate mai sus, fapta inculpatului P.V. care a întocmit și semnat extrasul din procesul verbal al A.G.A. din 03 decembrie 1998 a SC E.T. SA în care a atestat mincinos ca A.G.A. a hotărât emiterea de obligațiuni nominative în valoare de 21,8 miliarde ROL l-a împuternicit să negocieze tranzacționarea acestora întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

Fapta aceluiași inculpat, care a emis 218.000 obligațiuni la valoarea de 100.000 ROL/obligațiune fără a exista o hotărâre A.G.A. a SC E.T. SA întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de emitere de obligațiuni fără respectarea dispozițiilor legale prevăzută de art. 267 pct. 6 teza I din Legea nr. 31/1990 republicată privind societățile comerciale.

Fapta aceluiași inculpat, care a omis cu știință să înregistreze în contabilitatea SC E.T. SA suma de 21, 8 miliarde ROL, primită în urma vânzării a 218.000 obligațiuni, având drept consecință denaturarea rezultatelor financiare și a elementelor patrimoniale care s-au reflectat în bilanțul contabil pe anul 1999 al SC E.T. SA întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

Fapta aceluiași inculpat, care, în calitate de administrator al SC E.T. SA, a folosit cu rea credință activul hotel E., ipotecându-l în favoarea B.A. SA pentru a obține lichidități pentru SC C.G. SRL, printr-un credit obținut de către SC L.L.C. SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea credință a unui bun al societății pentru a favoriza o alta societate în care are interese direct sau indirect, infracțiune prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată privind societățile comerciale

III. În ceea ce-l privește pe inculpatul Z.F., față de starea de fapt reținută de către instanță, tribunalul a constatat că fapta acestui inculpat care, în calitate de asociat unic și administrator al SC L.L.C. SRL din București, cu ocazia încheierii și executării contractului de credit nr. 53 din 24 martie 1999, a indus și a menținut în eroare reprezentanții B.A. SA., rezultând un prejudiciu de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. în patrimoniul acesteia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Astfel, instanța de fond a reținut că apărarea acestui inculpat în sensul că inculpatul P.V. i-a solicitat să achiziționeze o firmă pentru a obține prin intermediul acesteia un credit pentru SC C.G. SRL, iar ulterior i-a adus toată documentația necesară obținerii creditului de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. nu este în măsură să înlăture vinovăția inculpatului Z.F., având în vedere că din mijloacele de probă adminI. În cauză a reieșit că acest inculpat a avut cunoștință că afacerea centru care se solicita creditul, prezentată în cererea de creditare, nu era reală, că nu a fost constrâns în nici un fel de către inculpatul P.V. să formuleze cererea de creditare, să depună documentația aferentă și ulterior să vireze creditul în contul SC C.G. SRL, fără ca între SC L.L.C. SRL și SC C.G. SRL să existe o relație comercială reală.

Susținerea inculpaților P.V. și Z.F., în sensul că într-adevăr SC L.L.C. SRL a achiziționat o cantitate de produse agroalimentare de la SC C.G. SRL, însă mărfurile respective au rămas în custodia SC C.G. SRL nu este temeinică având în vedere că această apărare nu a fost dovedită în nici un fel, la dosar nefiind depus nici contract de depozit pentru aceste mărfuri sau vreo altă convenție a părților din care să reiasă că acea cantitate de mărfuri a rămas în custodia SC C.G. SRL; în același sens este și faptul că, ulterior obținerii creditului, SC L.L.C. SRL nu a mai făcut nici un demers pentru derularea afacerii pentru care a obținut creditul, respectiv obținerea de utilaje pentru fabricarea de conserve și vânzarea, inclusiv exportarea, de asemenea produse, până la formularea plângerii penale în cauză și începerea cercetărilor penale trecând un termen destul de lung.

Fapta aceluiași inculpat Z.F., care a falsificat evidențele contabile ale SC L.L.C. SRL, atestând date nereale pentru a rezulta că societatea prezenta un grad de bonitate ridicat și care să justifice acordarea creditului solicitat B.A. SA întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care, ulterior obținerii creditului de 3, 5 milioane DOLARI S.U.A., a folosit acest credit în scop contrar intereselor SC L.L.C. SRL, pentru a favoriza SC C.G. SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea credință creditului societății prevăzută de 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată privind societățile comerciale.

Tribunalul a constatat că pentru toate infracțiunile reținute în sarcina inculpaților P.V. și Z.F., cu excepția infracțiunilor de înșelăciune, a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților P.V. și Z.F., tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, pericolul social concret al faptelor, prejudiciile mari produse, persoanele inculpaților (inculpatul Z.F. este infractor primar, inculpatul P.V. având o altă condamnare de 7 ani închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de înșelăciune), faptul că inculpatul P.V. a avut inițiativa săvârșirii primei fapte de înșelăciune; având în vedere că inculpatul Z.F. nu a avut o atitudine constant sinceră de recunoaștere a faptei săvârșite, revenind în mod nejustificat asupra declarației date în cursul urmăririi penale, tribunalul nu va reține în sarcina sa circumstanțele atenuante facultative prevăzută de art. 74 C. pen., însă față de gradul său de contribuție la săvârșirea faptei și de faptul că este infractor primar, tribunalul se va orienta spre aplicarea acestui inculpat a unei pedepse orientată spre minimul special al pedepsei.

Prin urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., tribunalul a încetat procesul penal privind pe inculpatul P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor societății prevăzute de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (republicată la 29 ianuarie 1998).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de emitere de obligațiuni fără respectare dispozițiilor legale prevăzute de art. 267 pct. 6 teza I din Legea nr. 31/1990 (republicată la 29 ianuarie 1998).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul P.V., pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune cu știință a înregistrărilor în contabilitate prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.V. la pedeapsa de 13 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal procesul penal privind pe inculpatul Z.F. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal procesul penal privind pe inculpatul Z.F. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (republicată la 29 ianuarie 1998).

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.F. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului Z.F. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) și c) (de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen., pentru o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepselor aplicate inculpaților P.V. și Z.F., tribunalul a constatat că raportat la pericolul social al faptelor săvârșite, la prejudiciile mari produse, la modul concret de săvârșire a faptelor și la persoanele inculpaților, scopul preventiv, educativ și descurajant al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza doar prin executarea efectivă a pedepselor aplicate celor doi inculpați.

În consecință, tribunalul a dispus ca pedepsele principale aplicate inculpaților P.V. și Z.F. să se execute în regim de detenție cu aplicarea art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) și c) (de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că SC R.B. SA (care a preluat B.A. SA), s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, cuantumul acestei sume fiind reactualizat de mai multe ori în cursul cercetării judecătorești, ultima oară fiind precizată suma de 7.476.215,52 DOLARI S.U.A.

Tribunalul a constatat că prin faptele inculpaților P.V. și Z.F., prin care au indus în eroare B.A. SA pentru obținerea creditului de 3,5 milioane DOLARI S.U.A., sunt de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a celor doi inculpați, iar prejudiciul a fost actualizat cu dobânda nerestituită până în prezent.

În consecință, în baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, 1003 C. civ., tribunalul a obligat în solidar pe inculpații P.V. și Z.F. la plata sumei de 7.476.215,52 DOLARI S.U.A., la cursul oficial schimb al B.N.R. din Z. plății, către partea civilă SC R.B. SA, reprezentând 3.500.000 DOLARI S.U.A. credit și 3.976.215,52 DOLARI S.U.A. dobândă.

Tribunalul a mai reținut că în ceea ce privește fapta inculpatului P.V., în calitate de reprezentant al SC E.T. SA, de emisiune de către această societate comercială de obligațiuni în cuantum de 21,8 miliarde ROL achiziționate de către B., această creanță fiind preluată în final de către A.V.A.S. în urma falimentarii B.

Ca urmarea a precizării ulterioare a pretențiilor civile, în baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., tribunalul a obligat pe inculpatul P.V. la plata sumei de 1.666.372,02 DOLARI S.U.A., la cursul oficial de schimb al B.N.R. din Z. plății, și la plata sumei de 32.921.888 ROL către partea civilă A.V.A.S.

Având în vedre constituirea de parte civilă a SC E.T. S.A și faptul că o parte din prejudiciu a fost recuperat, în baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., tribunalul a obligat pe inculpatul P.V. la plata sumei de 1.209.774,84 DOLARI S.U.A., la cursul oficial de schimb al B.N.R. din Z. plății, către partea civilă SC E.T. SA; s-au respins restul pretențiilor civile solicitate de către partea civilă SC E.T. SA

2. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpații P.V. și Z.F.

Parchetul a criticat sentința penală pentru nelegalitate, întrucât s-a încălcat principiul „non reformatio in pejus”, în sensul că în urma restituirii cauzei în vederea rejudecării de prima instanță, aceasta nu putea crea o situație mai grea inculpaților P.V. și Z.F., prin aplicarea unor pedepse mai mari celor doi inculpați.

Pe de altă parte, a criticat hotărârea pentru netemeinicie, deoarece în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului I.L.A. cu privire la toate infracțiunile deduse judecății, acesta făcându-se vinovat atât de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., cât și a infracțiunilor prevăzută de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., vinovăția fiind probată cu probatoriile administrate. pe parcursul procesului penal.

A solicitat astfel, admiterea apelului, desființarea sentinței penale și condamnarea celor trei inculpați la pedeapsa închisori, cu executare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, urmând a se avea în vedere limitele de pedeapsă stabilite prin sentința penală pronunțată de Tribunalul București, neputându-se aplica inculpaților P.V. și Z.F., pedepse mai mari decât cele aplicate în primul ciclu procesual.

Cu privire la infracțiunile prevăzută de art. 289, 290, art. 291 C. pen. și art. 266 și 267 din Legea nr. 31/1990, a solicitat încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

De asemenea, s-a mai arătat că prima instanță a omis să facă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990, în sensul că nu a dispus comunicarea hotărârii la O.R.C., impunându-se aplicarea în cauză a acestor dispoziții legale.

Inculpatul P.V., a solicitat în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței penale și pe fond, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A menționat că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, instanța de fond abătându-se de la limitele stabilite prin rechizitoriu și încălcând astfel dispozițiile art. 317 C. proc. pen. și nu a analizat starea de fapt descrisă prin rechizitoriu, mulțumindu-se să rețină ca reale unele din afirmațiile făcute în actul de sesizare a instanței și nici nu a analizat probele adminI. în cauză în ansamblul lor.

În acest sens, în concluziile scrise, inculpatul a arătat, în esență, că nu ar fi necesară o hotărâre A.G.A. pentru emisiunea de obligațiuni, putând să dispună singur în acest sens, deoarece avea mandate A.G.A. și ale Consiliului de Administrație anterioare, că ar fi convocat A.G.A. SC E.T. SA prin publicarea unui anunț în ziarul Z. și că aceasta a hotărât în ședința de la 10 februarie 1999 ipotecarea în favoarea B.A. SA a activului Hotel E., pentru garantarea creditului de 3,5 milioane DOLARI S.U.A., solicitat de către SC L.L.C. SRL.

În subsidiar, prin apărătorul ales, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută, deoarece instanța nu a reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., deși în rechizitoriu acesta a fost trimis în judecată cu reținerea acestor dispoziții.

Inculpatul Z.F., în motivele scrise a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, lipsind elementul material al și urmarea imediată a acesteia.

Astfel, a menționat în esență că, în ceea ce privește contractul de credit nr. 53 de la 24 martie 1999, acesta s-a încheiat în condițiile impuse de bancă, care a impus ca cea mai mare din credit să i se reîntoarcă cu titlu de stingere a unui credit al C.G., către aceeași bancă.

În concluzie, a arătat că banca nu a fost străină de întreaga construcție, ci a fost inițiatoarea acesteia, cunoscând foarte bine cine este SC L.L.C. SRL și care este relația acestei societăți cu firma mamă C.G.

Cu privire la documentele primite de la P.V., inculpatul a menționat că nu a avut niciun fel de legătură cu modul de întocmire, redactarea acestora, luarea deciziei și că ele avea aparența unor documente legale pe care le-a depus la dosar, astfel încât nu s-a dovedit că ar fi avut vreo participare în contrafacerea lor.

Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, instanța de apel a constatat că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât în cauză s-a încălcat principiul „non reformation in pejus”, apreciind ca fondat motivul invocat de parchet, în acest sens.

Astfel, potrivit literaturii de specialitate, această regulă reprezintă un vechi principiu procesual aplicabil în materia căilor de atac, care stabilește că nimeni nu-și poate crea o situație defavorabilă prin intermediul exercitării propriei sale căi de atac, art. 372 C. proc. pen., statuându-se, de asemenea, că această dispoziție nu trebuie interpretată în sens restrictiv, neaplicându-se exclusiv în fața instanței de apel.

Așa fiind, în urma restituirii cauzei în vederea rejudecării de către prima instanță, aceasta nu poate crea o situație mai grea apelantului.

Ori, în speță, cauza se găsește în al doilea ciclu procesual, în rejudecare, în urma desființării sentinței pronunțate de Tribunalul București, de către Curtea de Apel Brașov, prin admiterea apelurilor inculpaților și ale părții civile SC T.M.N. SA E. Nord, care nu viza latura penală.

În consecință, Tribunalul Brașov, rejudecând cauza, nu putea agrava situația inculpaților, câtă vreme procurorul nu a promovat apel împotriva sentinței penale nr. 1438 de la 17 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală.

Nesocotind principiul „non reformation in pejus”, Tribunalul Brașov a stabilit pedepse principale și complementare într-un cuantum mai mare cu privire la inculpații P.V. și Z.F.

În concret, inculpatului P.V. nu i se putea aplica în rejudecare de către Tribunalul Brașov o pedeapsă principală mai mare de 10 ani închisoare, cât a stabilit la prima judecată Tribunalul București cu privire la infracțiunea de înșelăciune ori instanța de fond a stabilit în sarcina acestui inculpat o pedeapsă de 13 ani închisoare.

De asemenea, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul Z.F. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, cu reținerea de circumstanțe atenuante și la pedeapsa complementară, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, în vreme ce Tribunalul Brașov a aplicat inculpatului pentru aceeași infracțiune pedeapsa principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 4 ani, încălcând astfel principiul susmenționat.

Curtea a mai constatat că și cel de-al doilea motiv invocat de parchet, în sensul greșitei achitări a inculpatului I.L.A., cu privire la toate infracțiunile deduse judecății este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 35 din Regulamentul de organizare și funcționare a B.A. SA, în vigoare în martie 1999, în componența Comitetului de Direcție intră obligatoriu președintele și vicepreședinții băncii.

Așa cum rezultă din activitatea băncii, consecutivă anului 1997, Consiliul de administrație s-a identificat cu conducerea executivă a băncii, iar în luna martie 1999, Conducerea Executivă a acesteia cuprindea în componență pe I.L.A. – președinte, L.M., G.M. și I.C.P. – vicepreședinți.

La data de 24 martie 1999, urmare procedurilor demarate în vederea acordării creditului de către SC L.L.C. SRL, a fost încheiat contractul de credit nr. 53 între B.A. SA, reprezentată de inculpatul I.L.A. și firma susmenționată, reprezentată de inculpatul Z.F., prin care banca acorda împrumutatului un credit pe termen scurt, în cuantum de 3,5 milioane DOLARI S.U.A., din resursele valutare ale băncii.

Nota nr. V/472, privind acordarea creditului pe termen scurt a fost însușită de către inculpatul I.L.A. și de martorul I.C.P.

Probatoriile adminI. în cauză, respectiv verificările întreprinse de organele de poliție în evidențele băncii, au relevat faptul că în acea dată, 18 martie 1999, nu s-a întâlnit conducerea executivă a băncii, iar în prima ședință ce a avut loc ulterior, la 23 martie 1999, nu s-a făcut referire la acordarea creditului, aspecte ignorate de prima instanță în interpretarea probatoriului.

Mai mult, prin adresa nr. 1407 de la 30 mai 2001, B.A. a comunicat organelor de cercetare penală că în perioada 18 martie – 24 mai 1999, pe ordinea de zi nu a fost discutată Nota nr. V/472/ de la 18 martie 1999, privind acordarea unui credit pe termen scurt către SC L.L.C. SRL.

În declarațiile date atât în cursul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești, martorul L.M., fost prim-vicepreședinte al băncii la vremea respectivă, a arătat că nu a fost de acord cu conținutul notei, deoarece rezulta că firma are sediul social într-un apartament din sectorul 3, nu are spații corespunzătoare și dotările necesare și mai mult, că această societate este un client nou pentru bancă, nu avea rulate sume din contul deschis, iar mai mult din jumătate din garanțiile ce urmau a se constitui în favoarea băncii de SC C.G. SRL, erau deja gajate în favoarea Băncii pentru un credit anterior – 15.032 acțiuni A.

De asemenea, la data respectivă, Direcția de creditare se subordona direct martorului L.M.

Cu toate acestea și prin încălcarea atribuțiunilor de serviciu, inculpatul I.L.A. a aprobat acordarea creditului, deși rezulta indubitabil faptul că SC L.L.C. SRL nu avea puterea financiară de a gestiona și rambursa acest credit.

Mai mult, în aceeași zi, a fost redactată o altă Notă cu același conținut de către Direcția de Creditare, pe care inculpatul I.L.A. a supus-o aprobării C.C.R. al B.A., atestând în mod nereal că materialul respectiv a fost însușit de către Conducerea Executivă a băncii, împrejurare ce a determinat inducerea în eroare a membrilor C.C.R. și aprobarea Notei nr. V /472 de la 18 martie 1999, de către aceștia.

Pe cale de consecință, este evident că inculpatul I.L.A. avea obligația, conform Legii nr. 31/1990, potrivit actelor constitutive ale băncii și Regulamentului de Organizare și Funcționale al acesteia să aducă la cunoștința membrilor C.C.R. faptul că respectiva Notă nu fusese adoptată cu majoritatea absolută a voturilor Conducerii Executive, aceasta urmând a fi dezbătută în prima ședință a C.C.R.

Așadar, a fost acordat creditul de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. către SC L.L.C. SRL, deși garanțiile, respectiv cele 15.032 acțiuni A., evaluate la peste 30 miliarde ROL, aparținând SC C.G. SRL, erau deja gajate într-un alt contract de credit aflat în curs de derulare.

Instanța de control a mai constatat că, prin această activitate întreprinsă în mod fraudulos, inculpatul I.L.A. a contribuit direct la favorizarea SC C.G. SRL în achitarea creditului preexistent față de B.A. SA, în dauna acesteia, în condițiile în care sumele de bani datorate instituției bancare, au fost mutate dintr-o inginerie circumscrisă ilicitului penal, dintr-un credit mai vechi, într-un credit mai nou, astfel încât SC L.L.C. SRL a fost folosită drept paravan al activității infracționale desfășurată de inculpatul P.V.

Cu privire la procedura urmată pentru înaintarea documentației către C.C.R. atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, martorul L.M. a arătat că pentru a putea fi promovată în C.C.R. Nota trebuia aprobată de majoritatea absolută a membrilor Conducerii Executive a băncii, respectiv de 3 membrii, dosar Tribunal București, afirmații confirmate și de martorii P.I.C. și C.N. dosar Tribunalul București, vol. I și că în ipoteza în care hotărârea Conducerii Executive nu era luată de 3 membrii, materialul nu trebuia să ajungă la C.C.R.

Pe de altă parte, martora M.M. reprezentant al Ministerului de Finanțe în cadrul C.C.R., a menționat că apreciază că C.C.R. a fost indus în eroare prin Nota înaintată de conducerea executivă, avându-se în vedere că materialele care au dus la creditare au fost fictive, dosar Tribunalul București.

În declarația dată, martorul C.A., membru al C.C.R. a arătat, de asemenea, că analizarea și aprobarea creditului era realizată de conducerea executivă a băncii, după care înainta materialele C.C.R.-ului și că avizarea de către Conducerea Executivă a dosarului de credit și a documentelor necesare era obligatorie și niciun material nu se dezbătea în C.C.R. fără avizul prealabil al acestui organism.

În acest sens, a declarat și martorul C.N., membru C.C.R., care a arătat că avizul Conducerii Executive era obligatoriu pentru ca documentația necesară să fie înaintată C.C.R.

Nu în ultimul rând, adresa nr. 125 de la 5 martie 1999, a B.A. către Direcția de Creditare – Administrația Centrală, a fost redactată în regim de urgență și semnată de martora H.I., urmare dispozițiilor date de către inculpatul I.L.A., fiind însoțită de o sinteză a activității SC L.L.C. SRL și avizul favorabil al Serviciului de Risc din cadrul B.A.

De asemenea, din raportul de expertiză contabilă efectuat la 15 iunie 2001, rezultă că Nota nr. V/472 de la 18 martie 1999 a fost supusă spre aprobare C.C.R. Băncii, omițându-se o serie de informații din adresa susmenționată a Sucursalei Coordonatoare a Municipiului București.

În acest sens, nu se mai menționează împrejurarea că la 3 martie 1999, inculpatul Z.F. era acționar la SC S. SRL, cu care angajase un credit de 15 miliarde ROL, sumă care era trecută în credite restante, împreună cu dobânzile aferente, iar SC L.L.C. SRL avea un capital social de doar 2 milioane ROL, deci o bază financiară extrem de fragilă.

Pe de altă parte, nu s-a prelungit contractul de închiriere a SC L.L.C. SRL, nu s-a urmărit închiderea punctului la B.I.R., nu s-a transcris contractul de ipotecă la Judecătoria Constanța decât la data de 9 mai 1999, deși s-a deschis cont la B.A. SA – Sucursala Coordonatoare a Municipiului București, nu s-au derulat niciun fel de operațiuni, nu s-a emis un bilet la ordin avalizat de SC C. SRL pentru creditul de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. și nu a fost preluat cap. III, privind Finanțare: „plățile din credit se vor face în contul C. SRL numai pe baza facturilor emise de vânzător și confirmate de către cumpărător”.

Așadar, Curtea a constatat că, prin acțiunile sale, inculpatul I.L.A. a atestat în cuprinsul Notei V/472, împrejurări necorespunzătoare adevărului și cunoscând că Nota nu a fost avizată legal, a înaintat-o spre aprobare C.C.R., nu a dus la cunoștință membrilor acestui organism faptul că Nota nu fusese adoptată cu majoritate absolută a voturilor membrilor Conducerii Executive și a contribuit astfel alături de inculpații P.V. și Z.F. la producerea unui prejudiciu în dauna B.A.

Curtea de apel a apreciat astfel că, în drept, fapta inculpatului I.L.A. constând în acea că în calitate de președinte al B.A. SA, prin încălcarea atribuțiunilor de serviciu, la data de 18 martie 1999, a supus aprobării Comitetului de Coordonare a Restructurării din cadrul băncii, Nota nr. V/472 din 18 martie 1999, privind acordarea unui credit în valoare de 3,5 milioane DOLARI S.U.A., către SC L.L.C. SRL, fără a avea aprobarea prealabilă a conducerii executive a băncii, realizează sub aspect constitutiv elementele infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat.

Fapta inculpatului nu este susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 246 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., combinat cu art. 258 C. pen., deoarece banca reprezintă o persoană juridică de interes public, în sensul dispozițiilor art. 145 C. pen., iar înscrisul ce a fost falsificat emana de la o unitate din cele la care se referă art. 145 C. pen.

De asemenea, fapta aceluiași inculpat care prin acțiunile sale a atestat în cuprinsul Notei nr. V/472 de la 18 martie 1999, a Direcției de creditare, împrejurări necorespunzătoare adevărului, atestând în mod mincinos că „materialul a fost însușit de conducerea executivă și propun să fie supus analizei și aprobării Comitetului de Coordonare a restructurării B.A.”, iar ulterior a prezentat respectivul înscris spre aprobare, constituie infracțiunile prevăzută de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

Cu privire la inculpatul P.V., Curtea de apel a constatat că nu există temeiuri care să justifice achitarea acestuia, probatoriile adminI. pe parcursul procesului penal evidențiind în mod indubitabil vinovăția acestuia, astfel încât faptele inculpatului care la data de 20 ianuarie 1999, a indus și menținut în eroare SC F.S.A.F. SA, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare obligațiuni nr. 51 de la 20 ianuarie 1999, prin prezentarea unui înscris din care reieșea că avea împuternicirea A.G.A. din cadrul SC E.T. SA, în vederea emiterii de obligațiuni, iar ulterior, la data de 24 martie 1999, a indus în eroare reprezentanții B.A. SA, cu ocazia încheierii contractului de credit nr. 53 de la 24 martie 1999, prin constituirea unei garanții imobiliare asupra Hotelului E., activ al SC E.T. SA, asupra căruia nu avea drept să dispună, neexistând o hotărâre A.G.A., a SC E.T. SA, pentru garantarea cu acest imobil a creditului de 3,5 milioane DOLARI S.U.A., solicitat de SC L.L.C. SRL, realizează, sub aspect constitutiv elementele infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În acest sens, Curtea a apreciat că reținerea formei continuate cu privire la infracțiunea de înșelăciune se impune în cauză, deoarece inculpatul P.V. a comis faptele astfel cum au fost descrise anterior, pentru a obține lichidități pentru SC C.G. SRL, societate al cărei administrator era și care se confrunta cu dificultăți privind activitatea curentă, datorită lipsei de bani, astfel încât există unitate de rezoluție infracțională, inculpatul săvârșind cele două acțiuni la un interval scurt de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acțiunile inculpatului prezentând, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

A mai constatat că este nefondat motivul invocat de apărătorii aleși ai inculpaților, vizând nulitatea absolută a hotărârii, instanța de fond reținând în considerente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., însă din eroare s-a omis indicarea acestora în dispozitivul sentinței penale, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen..

Apărarea inculpatului P.V., în sensul că nu ar fi fost necesară o hotărâre A.G.A. pentru emisiunea de obligațiuni, putând singur să dispună, deoarece avea mandate A.G.A. și ale Consiliului de Administrație anterioare a fost apreciată ca nefondată, emisiunea de obligațiuni hotărându-se în mod obligatoriu de către Adunarea Generală Extraordinară a societății comerciale emitente, potrivit dispozițiilor art. 113 lit. k) din Legea nr. 31/1990, republicată, privind societățile comerciale, iar pentru validarea deliberărilor adunării generale extraordinare este necesar qvorumul prevăzută de art. 115 din legea susmenționată, aspecte care nu au fost îndeplinite în cauză.

Curtea a constatat că și celelalte motive invocate de inculpatul P.V. sunt nefondate, deoarece în registrul ședințelor și deliberărilor A.G.A. nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la existența vreunei ședințe în data de 10 februarie 1999, care să fi hotărât ipotecarea în favoarea B.A. SA a activului Hotelului E., pentru garantarea creditului de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. solicitat de SC L.L.C. SRL, la filele dosarului regăsindu-se procesele-verbale ale A.G.A. de la 3 decembrie 1998 și 14 aprilie 1999, care au o altă ordine de zi.

Pe de altă parte, inculpatul nu a făcut dovada că ar fi convocat A.G.A. a SC E.T. SA, prin publicarea unui anunț în acest sens în ziarul Z. și nicio altă convocare printr-una din modalitățile prevăzută de art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Așa fiind și avându-se în vedere probatoriile adminI. în cauză, respectiv declarațiile martorilor P.M., G.I., S.M., R.F.D., C.E., S.D., coroborate cu extrasul din procesul-verbal al A.G.A. de la 3 decembrie 1998 al SC E.T. SA, registrul ședințelor și deliberărilor, în original și registrul de intrări-ieșiri al SC E.T. SA în original, nu rezultă că aceștia ar fi cunoscut ca în vreo ședință a A.G.A. sau a Consiliului de Administrație al SC E.T. SA din anii 1998 - 1999 să se fi hotărât o emisiune de obligațiuni la începutul anului 1999 și garantarea cu Hotelul E. a unui credit de 3,5 milioane DOLARI S.U.A., obținut de SC L.L.C. SRL, de la B.A. SA în luna martie 1999.

În drept, fapta inculpatului P.V., constând în aceea că a întocmit și semnat extrasul din procesul-verbal al A.G.A. de la 3 decembrie 1998, al SC E.T. SA, în care a atestat mincinos că A.G.A. a hotărât emiterea de obligațiuni nominative în valoare de 21,8 miliarde ROL și l-a împuternicit să negocieze tranzacționarea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului P.V., constând în emiterea a 218.000 obligațiuni la valoarea de 100.000 ROL/obligațiune, fără a exista o hotărâre A.G.A. a SC E.T. SA, realizează, sub aspectiv constitutiv, elementele infracțiunii prevăzută de art. 267 pct. 6 teza I din Legea nr. 31/1990, republicată, iar fapta aceluiași inculpat care a omis, cu știință, să înregistreze în contabilitatea SC E.T. SA suma de 21,8 miliarde ROL, primită în urma vânzării a 218.000 obligațiuni, având drept consecință denaturarea rezultatelor financiare și a elementelor patrimoniale care s-au reflectat în bilanțul contabil pe anul 1999 al SC E.T. SA, constituie infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

Fapta inculpatului P.V. care în calitate de administrator al SC E.T. SA, a folosit cu rea credință activul Hotel E., ipotecându-l în favoarea B.A. SA, pentru a obține lichidități pentru SC C.G. SRL, printr-un credit obținut de SC L.L.C. SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Curtea a mai constatat că și vinovăția inculpatului Z.F. este dovedită în cauză cu probatoriile adminI. pe parcursul procesului penal, astfel încât fapta acestuia constând în aceea că în calitate de asociat unic și administrator al SC L.L.C. SRL București, cu ocazia încheierii și executării contractului de credit nr. 53 de la 24 martie 1999, a indus și a menținut în eroare reprezentanții B.A. SA, cauzând acesteia un prejudiciu de 3,5 milioane DOLARI S.U.A., realizează sub aspect constitutiv, elementele infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

De asemenea, fapta aceluiași inculpat constând în falsificarea evidențelor contabile ale SC L.L.C. SRL, atestând date nereale pentru a rezulta că societatea prezenta un grad de bonitate ridicat, care să justifice acordarea creditului solicitat B.A. SA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., iar fapta inculpatului care ulterior obținerii creditului de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. l-a folosit în scop contrar intereselor SC L.L.C. SRL, pentru a favoriza SC C.G. SRL, constituie infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată.

În acest sens, a apreciat că declarațiile date de inculpatul Z.F. în cursul urmăririi penale, în care a recunoscut în totalitate infracțiunile comise, corespunde adevărului, acesta menționând că SC L.L.C. SRL nu a desfășurat niciun fel de activitate comercială până la data solicitării creditului și nici după acordarea acestuia de către bancă, singura operațiune pe care aceasta a desfășurat-o constând în virarea banilor obținuți din credit în contul SC C.G. SRL.

Inculpatul Z.F. a mai relatat că toată documentația prezentată funcționarilor B.A. SA, în vederea obținerii creditului acordat la 24 martie 1999 a fost falsă și a fost întocmită împreună cu P.V., iar contractul nr. 82 de la 8 februarie 1999, a fost întocmit și semnat de aceștia numai pentru a determina reprezentanții băncii să acorde creditul solicitat.

Pe de altă parte, a menționat că firma SC L.L.C. SRL nu deținea niciun spațiu sau imobil, iar apartamentul unde se afla sediul social al acesteia îl închiriase pe o durată de un an.

Împrejurarea că, ulterior, în faza cercetării judecătorești, inculpatul și-a schimbat declarația, nu înlătură vinovăția inculpatului Z.F., din probatoriile adminI. pe parcursul procesului-penal rezultând că acesta a avut cunoștință că afacerea pentru care este solicitat creditul, prezentat în cererea de creditare, nu era reală, că nu a fost constrâns în niciun fel de inculpatul P.V. să formuleze cererea de creditare, să depună documentația aferentă și ulterior să vireze creditul în contul SC C.G. SRL, fără ca între SC L.L.C. SRL și această societate să existe o relație comercială reală.

Așa fiind, Curtea a constatat că apărarea invocată de inculpat nu are suport probator și nu se coroborează cu mijloacele de probă adminI. în cauză.

Curtea a mai constatat că, exceptând infracțiunile prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., reținute în sarcina inculpaților P.V. și Z.F. și infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., reținută în sarcina inculpatului I.L.A., pentru toate celelalte fapte a intervenit prescripția răspunderii penale.

În acest sens, pentru faptele prevăzută de art. 289, art. 290 și art. 291 C. pen., art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, art. 267 pct. 6 teza I din Legea nr. 31/1990, republicată și art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., sunt prevăzute pedepse cu închisoarea de până la 5 ani, astfel încât termenul prescripției speciale al răspunderii penale, calculat conform dispozițiilor art. 124 C. pen., raportat la art. 122 alin. (1) pct. 2 C. pen., este de 7 ani și 6 luni.

Cum infracțiunile sus-menționate au fost săvârșite în perioada 3 decembrie 1998 – 24 martie 1999, termenul prescripției s-a împlinit cel târziu la data de 24 septembrie 2006, astfel încât în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal.

Reținând, așadar, vinovăția celor trei inculpați, Curtea a dispus condamnarea acestora, la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpați, avându-se în vedere criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cu respectarea principiului „non reformatio in pejus” cu privire la inculpații P.V. și Z.F., gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, pericolul social concret al acestora, modalitatea și mijloacele de săvârșire a infracțiunilor, circumstanțele reale de comitere a faptelor, dar și circumstanțele personale ale inculpaților, inculpații Z.F. și I.L.A. fiind infractori primari, iar inculpatul P.V. fiind condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni.

De asemenea, Curtea a avut în vedere împrejurarea că inculpatul P.V. a avut inițiativa săvârșirii faptei de înșelăciune, iar pe parcursul procesului penal a avut o atitudine nesinceră, atitudine manifestată și de inculpatul I.L.A.

Cu privire la inculpatul Z.F. avându-se în vedere conduita acestuia, atât înainte de săvârșirea infracțiunii, dar și după comiterea faptelor, prezentarea acestuia în fața instanței de apel la toate termenele de judecată, a reținut în favoarea acestuia circumstanțele judiciare atenuante, prevăzută de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei conform art. 76 lit. a) C. pen.

Curtea a apreciat că, în raport de pericolul social concret al faptelor comise, de cuantumul deosebit de ridicat al prejudiciilor cauzate, de modul concret de săvârșire a infracțiunilor, de modalitatea și mijloacele de comitere a faptelor și urmarea produsă, scopul preventiv-educativ al pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpați, astfel cum este definit în art. 52 C. pen., poate fi realizat doar prin executarea efectivă, în regim de deținere, a pedepselor aplicate celor trei inculpați.

În raport de toate aceste împrejurări, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de inculpații P.V. și Z.F., a desființat în parte sentința penală atacată, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul Z.F. pentru infracțiunile prevăzută de art. 290 C. pen. și art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului Z.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul I.L.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și 291 C. pen.

În baza art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.L.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. e) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestului preventiv, de la 06 aprilie 2001 la 15 iulie 2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul P.V. pentru infracțiunile prevăzută de art. 290 C. pen., art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, art. 267 pct. 6 teza I din Legea nr. 31/1990, republicată și art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Curtea a apreciat ca fiind nefondat cel de-al treilea motiv invocat de parchet, în sensul că instanța de fond nu a dispus comunicarea hotărârii la O.R.C., deoarece în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990, pe de o parte, această împrejurare decurgând din lege, iar pe de altă parte, ea vizează faza de executare a hotărârilor penale.

Pe latură civilă, Curtea ca constatat că SC R.B. SA, care a preluat B.A. SA, s-a constituit parte civilă în cauză, cuantumul sumei solicitate fiind reactualizat de mai multe ori în cursul cercetării judecătorești, astfel încât în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpații P.V., Z.F. și I.L.A., în solidar la plata echivalentului în lei, la cursul oficial de schimb al B.N.R. din Z. plății, a sumei de 6.467.55,92 DOLARI S.U.A., către partea civilă SC R.B. SA

Așa fiind și în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., Curtea a dispus obligarea inculpatului P.V. la plata echivalentului în lei, la cursul oficial de schimb al B.N.R. din Z. plății, a sumei de 1.666.327,02 DOLARI S.U.A. și 32.921.888 lei către partea civilă A.V.A.B., în prezent A.V.A.S. și la plata echivalentului în lei, la cursul oficial de schimb al B.N.R. din Z. plății.

De asemenea, faptul că partea civilă SC E.T. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, dar și împrejurarea că o parte din prejudiciul cauzat acesteia a fost recuperat, în baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., Curtea a dispus obligarea inculpatului P.V. și la plata sumei de 1.209.774,84 DOLARI S.U.A., către partea civilă SC E. SA, apreciind ca fiind neîntemeiate celelalte pretenții civile solicitate de această parte civilă.

În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus desființarea totală a înscrisurilor falsificate:

- extrase din procesul – verbal al A.G.A. de la 03 decembrie 1998 a SC E.T.

- nota privind aprobarea acordării unui credit pe termen scurt în sumă de 3.500,0 milioane DOLARI S.U.A., SC L.L.C. SRL București, emisă de B.A. Direcția de Creditare nr. V 472 de la 18 martie 1999;

- extras din procesul verbal al A.G.A. de la 10 februarie 1999 a SC E.T. SA;

- contract de vânzare – cumpărare nr. 82 de la 08 februarie 1999, încheiat între SC C.G. SRL și SC L.L.C. SRL, și

- actul adițional de la 22 martie 1999 încheiat cu SC C.G. SRL.

A dispus obligarea Inculpatului I.L.A. la plata sumei de 3.500 lei cheltuieli judiciare statului.

A menținut dispozițiile sentinței cu privire la cheltuielile judiciare privind pe inculpații P.V. și Z.F.

În consecință, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a pronunțat decizia nr. 262 din 7 decembrie 2011 în sensul celor precizate.

3. Împotriva acestei decizii au formulat recursuri în termen legal recurenții inculpați P.V., Z.F. și I.L.A., dar și părțile civile A.V.A.S. și R.B. SA București aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul inculpat P.V. a invocat într-o primă critică avansată cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., referitor la aspectul că motivarea soluției contrazice dispozitivul deciziei penale.

În acest sens se arată că în cuprinsul considerentelor se menționează că E.T. SA s-a constituit parte civilă în cauză, însă instanța de apel obligă inculpații să plătească suma de 1.209.774,84 DOLARI S.U.A. către SC E. SA.

În opinia apărării, o asemenea modalitate de soluționare a laturii civile este nelegală și atrage casarea hotărârii, eventualul prejudiciu ce s-ar fi produs în cauză ar fi fost în dauna SC E. SA, și nu a SC E. SA, complexul hotelier în discuție devenind proprietatea SC E.T. SA.

O altă critică formulată de către recurentul inculpat P.V. a vizat comiterea unei grave erori de fapt având drept consecință pronunțarea unei greșite hotărâri de condamnare, motiv de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Se apreciază că instanțele au dat valență probatorie deplină unor susțineri din rechizitoriu fără a le analiza, a reținut ca dovezi în sprijinul acuzării, fapte care nu puteau avea semnificația ce li s-a atribuit sau ca dovedite fapte neadevărate, au soluționat cauza fără efectuarea unei cercetări judecătorești complete și respingând nejustificat cererea de probațiune a inculpaților.

Se învederează că probele indicate de instanțe, ca reflectând starea de fapt nu conduc la reținerea acestei stări de fapt și dovedesc o abatere de la limitele investirii lor, limite stabilite de art. 317 C. proc. pen., organul de urmărire penală a fost indus în eroare de susținerile SC E. SA. Pe de altă parte, apărarea invocă aspectul că extrasul procesului verbal al A.G.A. din 10 februarie 1999 nu a fost folosit la întocmirea contractului de ipotecă, iar la o analiză sumară a declarațiilor martorilor S.D., P.M., M.M., C.E., R.D. se poate observa că aceștia au făcut afirmații despre fapte negative a căror probă se face prin fapte pozitive și nu prin susțineri.

Se apreciază că acel contract de ipotecă a fost încheiat în forma precizată de lege, înregistrat în evidențele registrului de transcripțiuni și împreună cu celelalte garanții a fost acoperit pentru împrumutul acordat.

C.G. fiind percepută ca un holding în relația cu B.A., lucru ce rezultă, în opinia apărării, din chiar prevederile contractului de împrumut cu SC L.L.C. SRL care stabilește că din creditul acordat se va plăti o sumă în contul datoriei SC C. SA, reiese că ne aflăm în fața unei fapte de natură comercială, inclusiv neexecutarea parțială a unui contract, iar apărarea consideră că de la această realitate la reținerea intenției de a înșela, drumul este neprobat.

Referitor la cel de-al doilea act material al infracțiunii de înșelăciune se susține că reținerile instanțelor sunt o prelungire a argumentelor rechizitorului și nu pot contura conținutul laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune atâta timp cât legal sau ilegal, obligațiunile au fost emise, aveau valoarea atestată și au fost tranzacționate, operațiunea fiind înregistrată la B.V. București.

Și sub acest aspect, se invocă neanalizarea probelor, arătându-se că instituirea ipotecii și neînscrierea ei nu s-a făcut în scopul inducerii în eroare a cumpărătorilor.

Față de cele înfățișate, recurentul inculpat P.V., prin apărătorul său ales, concluzionează cu privire la caracterul incomplet al cercetării judecătorești și necesitatea administrării de probe, în sensul solicitării de relații de la SC R.B. SA București pentru a stabili dacă gajul pe acțiunile deținute de SC C.G. la SC A. SA a garantat contractul de credit nr. 82 din 9 februarie 1999, efectuarea unei expertize contabile care să stabilească rolul facturii nr. 0923041 din 24 martie 1999, destinația sumelor din credit virate de SC L.L.C. SRL către SC C., modul utilizării acestor sume, etc.

O altă critică se referă la greșita încadrare juridică a faptei de înșelăciune, sub incidența cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

În viziunea apărării, în cauză nu se poate reține pentru niciunul din actele materiale ce compun infracțiunea de înșelăciune, inocența persoanelor ce au reprezentat persoanele juridice, în împrejurarea în care în cazul creditului acordat de către B.A.S.A. SA și în cazul SC F., persoanele care reprezentau aceste persoane juridice au cunoscut aspectele neclare ale relațiilor comerciale și le-au asumat.

În urma reaprecierii probatoriului se impune, potrivit apărării, constatarea eventual a unei instigări la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 25 raportat la art. 248 – art. 2481 C. pen.

În fine, o ultimă critică avansată se referă la greșita individualizare judiciară a pedepsei, în împrejurarea în care instanța de apel la aplicarea pedepsei ar fi trebuit să rețină circumstanțe atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei aplicate sub minimul special și cu posibilitatea suspendării sub supraveghere a pedepsei.

Recurentul inculpat P.V. a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri în circumstanțiere privind activitatea sa profesională, studiile parcurse, titluri acordate în domeniul activității sale.

Recurentul inculpat Z.F. a criticat decizia instanței de prim control judiciar, în principal din perspectiva incidenței cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., apreciind că instanța de apel a omis a se pronunța asupra unei cereri cu caracter esențial pentru soluționarea cauzei și anume efectuarea unei noi expertize contabile, ale cărei obiective au fost solicitate în mod expres de inculpat, în ședința publică din 19 februarie 2010.

În plan subsidiar, recurentul inculpat Z.F. prin apărătorul său, solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție rejudecarea cauzei cu consecința achitării sale în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) – art. 10 lit. d) C. proc. pen., în condițiile în care lipsește latura subiectivă necesară întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, potrivit cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

În acest sens, se arată că instanța de apel nu a luat în considerare relațiile dintre inculpatul Z.F. și P.V., raportul dintre cei doi fiind unul clar de subordonare, circumstanță în care întreaga activitate a inculpatului Z.F. desfășurându-se exclusiv în cadrul executării atribuțiilor și sarcinilor stabilite de P.V., ceea ce rezultă neîndoielnic din declarația dată de Z.F. în fața Tribunalului Brașov, care a precizat că nu a avut niciun beneficiu de pe urma obținerii creditului, că nu cunoaște destinația banilor după momentul virării acestora către P.V., iar în momentul încheierii contractului de credit a avut reprezentarea restituirii banilor de către inculpatul P.V.

Se apreciază că probele cauzei nu relevă intenția inculpatului Z.F. de a frauda B.A. SA ori faptul că inculpatul ar fi avut cunoștință de intenția inculpatului P.V. de a nu restitui creditul, ci dimpotrivă reiese că în permanență, înainte și în timpul executării contractului de creditare nr. 53 din 24 martie 1999, inculpatul Z.F. a avut conștiința faptului, întreținută de inculpatul P.V., că întregul credit va fi restituit.

O altă critică avansată vizează aplicarea unor pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., context în care se invocă cazul de casare reglementat în art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu circumstanțele cauzei, apărarea consideră că se pot face aplicabile dispozițiile art. 81 și următoarele C. pen., sau cele ale art. 861 C. pen., sens în care se evidențiază conduita corespunzătoare a inculpatului Z.F. anterior săvârșirii faptei, atitudinea sa în cursul procesului penal.

Și recurentul inculpat I.L.A. a înțeles să aducă ample critici de nelegalitate și netemeinicie deciziei pronunțate de instanța de prim control judiciar.

Astfel, într-o primă critică se susține greșita încadrare juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului I.L.A., respectiv art. 248 combinat cu art. 2481 C. pen., în împrejurarea în care corecta încadrare juridică este cea prevăzută în art. 246 C. pen., combinat cu art. 2481 raportat la art. 258 C. pen.

Aceeași critică vizează și încadrarea juridică a faptei din prevederile art. 289 și art. 291 C. pen., în cea prevăzută de art. 290 C. pen.

Argumentând, apărătorul ales al recurentului inculpat I.L.A. arată că încă din primul ciclu procesual a solicitat schimbarea încadrării juridice în considerarea faptul că B.A. nu este o entitate de drept public, ci de drept privat, însă cererea a fost respinsă de către instanțe printr-o motivare necorespunzătoare.

Potrivit Legii nr. 15/1990, Legea nr. 33/1991 și a deciziei de plen nr. 1/1995 a Curții Constituționale, practicii judiciare ulterioare, patrimoniul băncilor, indiferent de natura capitalului constituie avut privat și nu public, de aici decurgând cea mai importantă consecință juridică în plan penal și anume încadrarea juridică.

În împrejurarea în care B.A. nu făcea parte din domeniul public, așa cum prevăd dispozițiile art. 145 C. pen., inculpatul I.L.A. nu avea calitatea de funcționar public, rezultând că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 246 – art. 2481 – art. 258 C. pen. și art. 290 C. pen.

Referitor la natura juridică a instituției în care inculpatul I.L.A. își desfășura activitatea, se arată că B.A. SA este o societate comercială pe acțiuni cu capital integral privat supusă, într-adevăr, rigorilor legislației bancare speciale, nefăcând parte dintre autoritățile publice, a instituțiilor publice, dar nici din categoria instituțiilor sau altor persoane juridice de interes public, servicii de interes public.

Prin urmare, susține apărarea, banca fiind o persoană de drept privat, activitatea abuzivă a inculpatului a cauzat o vătămare intereselor legitime ale acționarilor acesteia și nu unei entități publice sau de interes public (în acest sens se invocă Decizia 5717/2001 C.S.J., secția penală).

Pe de altă parte, se arată că o interpretare extensivă a sintagmei cuprinse în art. 145 C. pen., ar duce, inevitabil, la denaturarea voinței legiuitorului, nepermisă în dreptul penal ale cărui norme sunt de strictă interpretare și aplicare.

O consecință a schimbării încadrării juridice o constituie faptul că partea civilă nu a fost chemată în fața instanței de judecată pentru a-și preciza poziția în a formula plângere penală prealabilă împotriva inculpatului I.L.A. în legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

În această direcție se invocă modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 58/2008 (M. Of. nr. 228 din 25 martie 2008) prin care s-a adăugat la art. 258 un alineat nou ce prevede că pentru faptele reglementate în art. 246, 247, 250 alin. (1) – (4), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate cu excepția faptelor săvârșite de o persoană prevăzută la art. 147 alin. (1) C. pen.

Se mai arată că în judecarea apelului instanța ar fi trebuit să observe că în actul de acuzare se susține că acordarea creditului în cauză s-a făcut prin nesocotirea normelor și procedurilor bancare, ori o astfel de faptă a fost incriminată începând cu anul 2000, prin art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, care prevedea că acordarea de credite cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani ori alte foloase necuvenite constituie infracțiune. Mai mult, corelativ acestei infracțiuni, art. 10 lit. e) din aceeași lege, prevede că utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate constituie infracțiune.

Prin urmare, concluzionează apărarea, presupusa activitate infracțională a reprezentanților SC L.L.C. SRL, inculpații Z.F. și P.V., trebuia încadrată ca atare, în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 248 – art. 2481 C. pen., în cea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 10 din Legea nr. 78/2000 fiind abrogat prin Legea nr. 69/2007.

În consecință, se solicită achitarea inculpatului I.L.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Un alt caz de casare considerat a fi incident în cauză îl constituie eroarea gravă de fapt comisă de instanța de apel, care a hotărât condamnarea inculpatului I.L.A., existând o reflectare inexactă a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, o contrarietate evidentă și necontroversată între ceea ce rezultă din actele dosarului și mențiunile din hotărâre cu privire la existența faptei.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice se susține că activitatea desfășurată de inculpat are legătură cu încheierea contractului de credit cu SC L.L.C. SRL a fost una legală, și nu frauduloasă cum constată instanța de apel, concluziile instanței de fond din al doilea ciclu procesual fiind juste în reținerea inexistenței laturii subiective, respectiv a intenției, cu privire la aspectul că inculpatul ar fi supus aprobării C.C.R. cererea de creditare a SC L.L.C. SRL știind că nu avea aprobarea conducerii executive a B.A. SA.

Față de argumentația expusă de instanța fondului în al doilea ciclu procesual, apărarea mai adaugă faptul că prezentarea procedurii de acordare a amintitului credit demonstrează indubitabil că acel credit a fost aprobat de C.C.R., și nu de conducerea executivă a băncii, care avea o singură atribuție, anume înaintarea Notei nr. V/472 din 18 martie 1999 spre analiză și aprobare C.C.R.

Pe de altă parte, înaintarea referatului de credit spre analiză și aprobare organului competent nu este în opinia apărării un fapt cauzator de prejudiciu, neproducând consecințe juridice. De altfel, aspectul că acordarea creditului nu putea fi aprobată decât de C.C.R. rezultă și din declarațiile martorilor M.L., C.N., M.M., H.I., etc. iar buna credință a inculpatului I.L.A. nu a fost pusă la îndoială de nicio probă administrată în cauză, impunându-se achitarea acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., constând în aceea că inculpatul ar fi atestat în mod mincinos în cuprinsul notei că materialul a fost însușit de conducerea executivă propunând supunerea spre analiză și aprobare C.C.R., apărarea apreciază că față de poziția procesuală manifestată de inculpat de continuare a procesului penal, instanța ar fi trebuit să constate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen. și abia apoi să facă aplicarea dispozițiilor referitoare la prescripția specială.

În condițiile în care banca nu este un subiect de drept public, înscrisurile emise de aceasta sunt înscrisuri sub semnătură privată. Infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., presupune falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice.

Având în vedere latura obiectivă a acestei infracțiuni și activitatea desfășurată de inculpatul I.L.A., de a semna nota și a o înainta C.C.R., este evident, susține apărarea, că asupra acestui înscris nu s-a acționat prin alterare sau contrafacere, așa cum cere art. 288 C. pen., ceea ce face ca latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., să nu fie întrunită, context în care se impune achitarea inculpatului potrivit art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în conținutul unui înscris sub semnătură privată este o faptă care nu e prevăzută de legea penală.

Aceleași considerente sunt invocate și în vederea achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., prin continuarea procesului penal, conform art. 13 alin. (1) C. pen.

În fine, decizia recurată a făcut obiectul criticilor aduse de inculpatul I.L.A. și din perspectiva greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate invocându-se astfel incidența cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Se susține că simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infracțiunii de corupție nu reprezintă o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată, judecătorul având obligația analizării gradului de pericol social concret, alături de celelalte criterii de individualizare.

Se apreciază că în speță, impactul social s-a estompat considerabil după scurgerea unui interval de timp de 14 ani de la săvârșirea infracțiunii, perioadă în care inculpatul I.L.A. nu a mai săvârșit nicio faptă penală, este foarte bine integrat social și profesional, ceea ce face ca scopul pedepsei penale să poată fi atins fără privare de libertate.

Recurenta parte civilă R.B. SA a înțeles să critice decizia instanței de apel, sub aspectul modalității de soluționare a laturii civile solicitând admiterea acțiunii formulate în totalitate și obligarea în solidar a inculpatului la plata sumei de 7476215,52 DOLARI S.U.A., actualizată la data plății efective.

Recurenta parte civilă A.V.A.S. a formulat, de asemenea, recurs fără a-l motiva însă.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor invocate, a criticilor aduse, pe baza materialului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

În prezenta cauză prin rechizitoriul nr. 78/P/2001 din 3 septembrie 2001 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților P.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen., art. 40 din Legea nr. 92/1991 raportat la art. 289 C. pen., art. 267 pct. 6 teza I din Legea nr. 31/1990 și art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu art. 33 lit. a) C. pen., Z.F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu art. 33 lit. a) C. pen., I.L.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 – art. 2481, art. 289 și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul București, secția I penală, procedând la soluționarea în fond a cauzei, prin sentința penală nr. 1489 din 17 noiembrie 2004 a constatat îndeplinite cerințele tragerii la răspundere penală a inculpaților pentru faptele reținute în sarcina lor, dispunând condamnarea acestora la pedepse privative de libertate.

În rezolvarea acțiunii civile exercitate în cauză, instanța a obligat în solidar inculpații la plata echivalentului în lei la cursul de schimb al B.N.R. din Z. plății, a sumei de 6467551,92 DOLARI S.U.A. către partea civilă R.B. SA

Sentința pronunțată cu ocazia primei judecăți, a fost atacată cu apel, iar Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza deciziei nr. 381/ Ap din 15 decembrie 2005 a aprecia că se impune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Brașov, în condițiile în care la judecata în fața instanței de fond nu a fost citată SC E.T. SA, în calitate de parte civilă.

În cel de-al doilea ciclu procesual Tribunalul Brașov a pronunțat sentința penală nr. 913/ S din 10 decembrie 2008 prin care a procedat la achitarea inculpatului I.L.A. pentru cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa, a dispus încetarea procesului penal în cazul inculpatului P.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 267 pct. 6 teza I din Legea nr. 31/1990 și art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., condamnând acest inculpat la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.; în fine s-a dispus încetarea procesului penal și în cazul inculpatului Z.F. [(art. 10 lit. g) C. proc. pen.)] pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și a conduitei acestui inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune.

Instanța de prim control judiciar, Curtea de Apel Craiova, urmare a strămutării cauzei, investită ca urmare a exercitării căii de atac a apelului de către Tribunalul Brașov și inculpații P.V. și Z.F. a pronunțat decizia nr. 262 din 7 decembrie 2011, prin care, menținând soluția de încetare a procesului penal pentru inculpatul Z.F. în raport cu infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen., art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, a procedat la reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, reținând dispozițiile art. 74 lit. a) și e) C. pen. – art. 76 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei la 3 ani închisoare.

Instanța de apel a încetat procesul penal privind pe inculpatul I.L.A. pentru infracțiunilor prevăzute de art. 289 și 291 C. pen., conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., condamnarea acestui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 – art. 2481 C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Inculpatul P.V. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune [(art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.)] la o pedeapsă de 10 ani închisoare, instanța de apel menținând soluția de încetare a procesului penal pentru celelalte infracțiuni reținute în sarcina sa. Inculpaților le-au fost aplicate pedepse complementare și, de asemenea, instanța de control a soluționat acțiunea civilă a cauzei în sensul obligării inculpaților la plata unei sume cu titlu de despăgubiri către părțile civile SC R.B. SA și A.V.A.S. Au fost desființate înscrisurile falsificate.

Se poate observa, așadar, că soluțiile dispuse de către instanțe pe parcursul celor două cicluri procesuale au fost diferite în dezlegarea acțiunii penale exercitate în cazul celor trei inculpați, existând abordări distincte cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor deduse judecății, la intervenirea unor cauze de împiedicare a exercitării acțiunii penale.

Efectuând propriul demers analitic cu referire la activitatea infracțională desfășurată de inculpați în raport cu calitatea deținută de fiecare dintre ei la data faptelor și, desigur, față de întregul material probator aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele.

Inculpatul Z.F., director financiar la SC C.G. SRL, firmă administrată de inculpatul P.V., a achiziționat în baza contractului nr. 1597 din 29 octombrie 1998 părțile sociale ale firmei SC L. devenind asociat unic și administrator al societății, fiind susținut în acest demers de către P.V.

În acest context, în luna februarie 1999 cei doi inculpați s-au prezentat la B.A. SA, la președintele acesteia, coinculpatul I.L.A., solicitând acordarea unui credit și deschiderea unui cont pentru SC L. la B.A. prin care să ruleze sumele obținute din credit, respectiv o sumă de 3,5 milioane DOLARI S.U.A., ce urma a fi utilizat de SC L. pentru achiziționarea de produse agroalimentare.

În vederea obținerii creditului, inculpatul Z.F. a remis B.A. un contract de vânzare-cumpărare nr. 82 din 8 februarie 1999 încheiat între SC C.G. SRL și SC L. având ca obiect vânzare-cumpărare de produse alimentare în valoare de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. și a prezentat 3 contracte de tip B. în sensul importării de utilaje necesare fabricării de conserve.

Urmare a cererii de creditare nr. 5 din 26 februarie 1999 B.A., Sucursala municipiului București, a comunicat Direcției de Creditare Administrația Centrală o sinteză a activității SC L. și avizul favorabil de Serviciului de Risc, în regim de urgență, urmare a dispozițiilor date de inculpatul I.L.A.

Dosarul de credit, documentele necesare și nota V/472 din 18 martie 1999 au fost înaintate conducerii executive a băncii menționându-se de către inculpatul I.L.A. pe prima pagină a notei că materialul a fost însușit de conducerea executivă a băncii, propunând supunerea spre analiză și aprobare C.C.R., care a aprobat, dealtfel, în unanimitate acordarea creditului respectiv.

Creditul a fost garantat de SC E.T., prin președintele acesteia, inculpatul P.V., cu ipotecă asupra Complexului E. E. Nord, gajarea unui nr. de 19377 acțiuni SC A. SA

Inculpatul P.V. a garantat acest credit cu Complexul E. deși la data încheierii contractului garantase cu același complex hotelier contractul de vânzare-cumpărare (20 ianuarie 1999) încheiat între SC E.T. și SC F.S.A.F.

Inculpatul P.V., anterior contractului de credit nr. 53/1999, a remis B.A. un înscris, extras din procesul-verbal al A.G.A. din 10 februarie 1999 a SC E.T. SA în care a atestat în mod nereal că a avut loc A.G.A. care cu majoritate de voturi a hotărât printre altele garantarea în calitate de garant a facilității de credit ce va fi angajată de SC L., de la B.A. prin instituirea unei ipoteci de rang I asupra activului Hotel E. proprietatea societății.

Pe baza acestui înscris, falsificat de inculpatul P.V., s-a încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. 572 din 24 martie 1999 între SC E. și B.A. și în final contractul de credit nr. 53 din 24 martie 1999, fără această garanție neputând fi îndeplinite condițiile de acordare a creditului cerut.

Creditul astfel obținut de SC L. a fost virat de către inculpatul Z.F. în contul SC C. deschis la B.A., sumă din care SC C.G. SRL și-a atins un credit preexistent față de bancă în sumă de 29 miliarde lei diferența fiind folosită de inculpatul P.V.

Creditul nu a fost rambursat, iar în aceste condiții s-au executat prin vânzare de către A.V.A.B. (A.V.A.S.) un nr. de 15032 acțiuni deținute de SC C.G. SA Hotel A. ce erau gajate în favoarea băncii.

Situația de fapt expusă a fost corect stabilită de către instanțe fiind reflectată pe deplin în probele dosarului.

În raport cu criticile formulate de recurentul inculpat P.V., Înalta Curte de Casație și Justiție arată:

Pretinsa contradicție existentă între considerentele deciziei atacate și dispozitiv, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., este lipsită de fundament, în cauză motivarea soluției nefiind de natură a contrazice dispozitivul hotărârii.

S-a susținut în acest sens că prin modul de soluționare a acțiunii civile s-a omis a se pronunța o soluție cu privire la acțiunea civilă a SC E.T. SA care s-a constituit parte civilă în proces, deși cadrul procesual fusese stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 381/ Ap din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, prin introducerea în calitate de parte civilă a SC E.T. SA

Examinând cuprinsul deciziei recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că în urma constatării că prejudiciul cauzat părții civile SC E.T. a fost recuperat parțial, instanța de prim control judiciar a dispus obligarea inculpatului P.V. la plata sumei de 1209774,84 DOLARI S.U.A. către SC E. SA, în fapt proprietatea SC E.T. SA, SC E. SA aportând în natură hotelul la înființarea SC E.T..

Prin urmare, o asemenea dispoziție privind obligarea inculpatului P.V. la plata sumei menționate drept prejudiciu rămas nerecuperat către SC E. SA și nu către partea civilă SC E.T. SA nu poate reprezenta o contradicție între considerente și dispozitiv.

Referitor la greșita condamnare a inculpatului P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, urmare a comiterii unei grave erori de fapt, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, de asemenea, că susținerile recurentului inculpat P.V. sunt nefondate.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel au procedat la o corectă interpretare a materialului probator al cauzei acordând valența probatorie cuvenită în urma unui proces corespunzător și complet de analiză și atribuind semnificația adecvată fiecărei probe.

Astfel, în cauză a fost conturată pe deplin atât latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, cât și cea subiectivă.

În concret, în data de 20 ianuarie 1999, inculpatul a indus și menținut în eroare SC F.S. SA cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare obligațiuni nr. 51 din 20 ianuarie 1999 prin prezentarea unui înscris din care reieșea că avea împuternicirea A.G.A. din cadrul SC E.T. SA în vederea emiterii de obligațiuni. În data de 24 martie 1999 a indus în eroare reprezentanții B.A. SA cu ocazia încheierii contractului de credit nr. 53 din 24 martie 1999 prin constituirea unei garanții imobiliare asupra Hotelului E., activ al SC E.T. SA asupra căruia nu avea drept să dispună, neexistând o hotărâre a A.G.A. în acest sens.

Apărările formulate de inculpatul P.V. au fost în mod justificat înlăturate de către instanțe, materialul probator al cauzei demonstrând dincolo de orice dubiu acțiunile ilicite ale acestuia, în sensul celor evocate în precedent, dar și omisiunea cu știință de a înregistra în contabilitatea SC E.T. SA suma de 21,8 miliarde ROL, primită în urma vânzării a 218000 obligații, cu consecința denaturării rezultatelor financiare, precum și folosirea cu rea credință, în calitatea sa de administrator al SC E.T. SA, a activului Hotel E., prin ipotecare, în favoarea B.A. SA (ulterior SC R.) pentru obținerea de lichidități pentru SC C.G. SRL (credit obținut de către SC L.C. SRL).

Din această perspectivă, susținerile recurentului inculpat cu privire la incompleta cercetare judecătorească și a necesității administrării unor probe noi, nouă expertiză contabilă, nu pot fi primite în împrejurările în care materialul probator, administrat în mod complet și interpretat corespunzător conturează, fără îndoială, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în formă continuată.

Activitatea infracțională derulată de inculpatul P.V. constând în inducerea în eroare și menținerea în această stare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, cu prilejul încheierii executării unui contract cu consecința producerii unor consecințe deosebit de grave se înscrie în tiparul reglementat de legiuitor în textul incriminatoriu al art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., neputând fi primită, din această perspectivă, nici critica avansată de inculpat cu referire la greșita încadrare juridică a faptei.

Argumentul prezentat în acest sens potrivit căruia, atât în cazul creditului acordat de către B.A. SA și în cazul SC F., persoanele ce reprezentau aceste persoane juridice ar fi cunoscut aspectele neclare ale relației comerciale, aspecte pe care și le-ar fi asumat este lipsit de fundament real și nu este susținut de niciuna din probele cauzei, neputând fi acceptat că prin activitatea sa inculpatul P.V. ar fi instigat la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, astfel cum pretinde acesta în cuprinsul motivelor de recurs.

În ceea ce privește critica adusă de inculpatul P.V. operațiunii de individualizare a pedepsei, aceasta va fi analizată ulterior în împrejurările în care și recurentul inculpat Z.F. a avansat critici asemănătoare.

Recurentul inculpat Z.F. a invocat într-o primă critică formulată dispozițiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., urmare a faptului că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra unei probe, cereri esențiale pentru parte, respectiv efectuarea unei noi expertize contabile cu obiective clar stabilite.

După ce face o prezentare a istoricului termenelor de judecată în faza procesuală a apelului, înfățișând cele dispuse la fiecare termen de judecată, recurentul inculpat Z.F. concluzionează că instanța de apel a omis a se pronunța pe o cerere esențială pentru soluționarea cauzei, ceea ce în opinia sa, atrage casarea de altfel cu consecința trimiterii spre rejudecare la instanța de apel.

Astfel cum s-a precizat în precedent Înalta Curte de Casație și Justiție în urma propriul examen constată că în cauză instanțele au administrat un probatoriu complet, astfel încât efectuarea unei noi expertize contabile ori administrarea altor probe, nu se mai impuneau.

Acceptând că instanța de prim control judiciar a omis a se pronunța cu privire la solicitarea inculpatului Z.F., vizând efectuarea unei expertize contabile, respingând însă prin încheierea de ședință din 8 noiembrie 2010, cererea inculpatului P.V. în același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție constată însă că o asemenea cerere nu are caracter esențial în accepțiunea art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., nefiind de natură a garanta drepturile și a influența soluția procesului, în condițiile în care instanțele procedaseră la administrarea unui probatoriu complet și la evaluarea corespunzătoare a acestuia.

În opinia apărării nu sunt întrunite elementele constitutive esențiale ale infracțiunii de înșelăciune, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în sarcina inculpatului Z.F., în cauză lipsind latura subiectivă, respectiv intenția de a înșela banca și a produce un prejudiciu, ținând seama de relațiile existente între inculpații Z.F. și P.V., de raportul de subordonare a inculpatului Z.F. față de P.V., al cărui angajat era, în cadrul SC C.G. SRL Se susține că întreaga activitate a inculpatului Z.F. s-a derulat exclusiv în cadrul executării sarcinii stabilite de P.V.

Contrar celor învederate de inculpatul Z.F., Înalta Curte de Casație și Justiție constată, astfel cum instanțele au făcut-o, că materialul probator al cauzei relevă, dincolo de orice îndoială că în calitatea sa de asociat unic și administrator al SC L.L.C. S.R.L, inculpatul Z.F., cu ocazia încheierii și executării contractului de credit nr. 53/1999 a indus și menținut în eroare reprezentantul B.A. SA, cu consecința creării unui prejudiciu de 3,5 milioane DOLARI S.U.A. în patrimoniul acesteia, având deplina reprezentare a activităților ilicite, în concret, că afacerea pentru care se solicita creditul, prezentată în cererea de creditare nu era reală și nefiind constrâns în vreun fel de către inculpatul P.V. să formuleze cerere de creditare, să depună documentația aferentă.

Contrar susținerilor inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că prin participația sa penală, aceasta nu a fost un simplu executant a sarcinilor impuse de P.V., ci a acționat cu intenția directă calificată prin scop în obținerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material injust.

Prin urmare, în condițiile în care atât elementele constitutive în raport cu latura obiectivă, cât și cele ce dau conținut laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune sunt întrunite, cerințele tragerii la răspundere penală a inculpatului Z.F. sunt îndeplinite în cauză.

Critica avansată de recurentul inculpat Z.F. cu privire la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate va fi analizată ulterior.

Recurentul I.L.A. a contestat, într-o primă critică avansată în cuprinsul motivelor de recurs, greșita încadrare juridică a faptei, art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., dar și greșita încadrare juridică a faptei, art. 289 și art. 291 C. pen., învederând Înalta Curte de Casație și Justiție că deși din primul ciclu procesual a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 246 – art. 2481 raportat la art. 258 C. pen. și, respectiv în art. 290 C. pen., instanțele au menținut în mod greșit încadrarea juridică stabilită prin actul de inculpare.

De asemenea, apărarea a mai susținut că formularea acuzației a vizat în ceea ce-l privește pe inculpatul I.L.A., acordarea creditului prin nesocotirea normelor și procedurilor bancare, ceea ce face incidentă în cauză incriminarea prevăzută în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ceea ce ar impune schimbarea încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 248 – art. 2481 C. pen., în această infracțiune și achitarea, potrivit art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpatului, motivat de faptul că art. 10 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat, această din urmă infracțiune, una mai favorabilă, fiind dezincriminată.

Efectuând propriul demers analitic cu privire la încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul I.L.A., în raport cu acțiunile comise, cu calitatea deținută de inculpat, cu includerea ori nu a B.A. SA în categoria instituțiilor publice, Înalta Curte de Casație și Justiție, expune:

Infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prin altele și care a fost obiectul judecății, potrivit art. 317 C. proc. pen., art. 248- art. 2481 C. pen., constă în fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., sau o pagubă patrimoniului.

În sarcina inculpatului I.L.A. s-a reținut forma calificată a abuzului în serviciu, art. 2481 C. pen., având în vedere consecințele deosebit de grave în planul prejudiciului cauzat.

În analizarea conținutului constitutiv al infracțiunii, instanțele au concluzionat asupra faptului că banca reprezintă o persoană juridică de interes public, în sensul art. 145 C. pen., iar relativ la înscrisurile falsificate s-a arătat că acestea emană de la o unitate din cele la care face trimitere art. 145 C. pen.

Legiuitorul a înțeles să reglementeze semnificația termenului „public” prin art. 145 C. pen., în care a statuat că prin acest termen se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii sunt de interes public.

În esență, fapta descrisă în art. 248 C. pen., este un abuz al funcționarului public sau al funcționarului ce produce urmări mult mai grave față de precedentele 2 articole (art. 246, art. 247 C. pen.), necesitând o reglementare distinctă. Subiectul activ al infracțiunii este unul calificat, acesta neputând fi decât un funcționar public ori un funcționar, astfel cum accepțiunea art. 147 C. pen., prevede.

Prin urmare, în prezenta cauză se impunea a se stabili dacă inculpatul I.L.A. întrunea la data săvârșirii faptei calitatea cerută, anume o persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu indiferent cum a fost investită o însărcinare de orice natură retribuită sau nu, în serviciul unei unități, dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., ori avea calitatea de funcționar.

Pe de altă parte pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 248 - art. 2481 C. pen., se mai impunea a se stabili exact natura juridică a instituției în care inculpatul își desfășura, în concret, subiect pasiv al infracțiunii analizate.

Procedând la o asemenea evaluare și ținând seama de dispozițiile Legii nr. 15/1990, a Legii nr. 33/1991, a deciziei de plen nr. 1/1945 a Curții Constituționale, dar și de jurisprudența consolidată, corect invocate de apărare în susținerea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, contrar celor stabilite de instanțele inferioare, că, indiferent de natura capitalului, patrimoniul băncilor constituie avut privat și nu public, B.A. SA nefăcând parte din domeniul public, astfel cum este reglementat acest domeniu în art. 145 C. pen. și cum practica judiciară a statuat.

În consecință, calitatea inculpatului I.L.A. întrunește cerințele textului incriminatoriu prevăzută în art. 246 C. pen., cu privire la subiectul activ calificat, astfel încât corecta încadrare juridică a faptei este aceea prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 raportat la art. 258 alin. (1) C. pen., activitatea inculpatului I.L.A. constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, a unui act cu consecința producerii unor consecințe deosebit de grave.

Concluzionând, cu privire la lipsa calității de funcționar public a inculpatului, corecta încadrare juridică a faptei impune și reținerea art. 258 alin. (1) C. pen., cele privitoare la alți funcționari.

Așadar, în împrejurare în care B.A. SA este, așa cum rezultă din actele sale de constituire, o societate pe acțiuni cu capital integral privat, supusă, în adevăr, rigorilor legislației bancare speciale, dar fără a beneficia de vreo participare a statului la capitalul său, devine evident că aceasta nu face parte din autoritățile publice ori a instituțiilor publice, iar susținerile apărării sunt fondate și judicios argumentate.

În aceeași măsură B.A. SA nu poate fi inclusă nici în categoria instituțiilor sau altor persoane juridice de interes public, servicii de interes public, neexistând vreun act (Hotărâre Guvern) care să justifice calitatea acestei entități între instituțiile de utilitate publică.

Rezultă că banca este o persoană de drept privat, iar activitatea ilicită derulată de inculpatul I.L.A. se înscrie în conduita abuzivă prin care s-a cauzat o vătămare, fie ea deosebit de gravă a intereselor legitime ale acționarilor acesteia și nu unei unități publice sau de interes public.

În raport cu rațiunile expuse de apărare, Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma propriului examen conchide cu privire la aplicarea art. 334 C. proc. pen., în vederea schimbării încadrării juridice a faptei în sensul celor înfățișate în precedent.

În raport cu eventuala încadrare juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție nu consideră necesar a proceda la examinarea acestei critici, atâta timp cât acuzația formulată s-a limitat la dispozițiile art. 2481- art. 248 C. pen., nefiind conturată, în cuprinsul rechizitoriului, acuzația cu privire la acordarea creditului prin nesocotirea normelor și procedurilor bancare (faptă incriminată începând cu Legea nr. 78/2000).

În ceea ce privește apărarea formulată de inculpatul I.L.A., privind existența unei piedici în punerea în mișcare a acțiunii penale ori a exercitării acesteia, în împrejurarea în care în cauză ar fi fost incidente dispozițiile art. 258 alin. (2) C. pen., în sensul lipsei plângerii prealabile a părții vătămate, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate primi aceste argumente.

În speța de față, nu operează procedura privitoare la necesitatea formulării plângerii prealabile în vederea punerii în mișcare a acțiunii penale, motivat de faptul că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în urma schimbării încadrării juridice a faptei, respectiv art. 246 - art. 2481 C. pen., este exclusă de la aplicarea dispozițiilor cu caracter procesual penal, reglementat în art. 285 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, în cauză a existat în mod corect cadrul procesual punerii în mișcare și al exercitării acțiunii penale.

Pe de altă parte, însă, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a constata că introducerea dispozițiilor art. 258 alin. (1) C. pen. (prin Legea nr. 58/2008), a determinat reducerea maximului pedepsei prevăzute pentru infracțiunile prevăzută și pedepsită de art. 246, 247, 248, 2481, 249 și art. 250 C. pen., cu 1/2, ceea ce face ca și în cazul inculpatului I.L.A. pedeapsa pentru noua încadrare juridică dispusă să se modifice, iar în raport cu dispozițiile art. 124 – art. 122 lit. c) C. pen., să se constate intervenită prescripția specială, iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal pentru această infracțiune.

Referitor la cea de-a doua infracțiune aceea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și, respectiv la infracțiunea de uz de fals, art. 291 C. pen., în raport cu criticile avansate de către recurentul inculpat I.L.A. și vizând greșita încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale [(art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.)], efectuând propriul examen, Înalta Curte de Casație și Justiție arată următoarele:

În deplin acord cu susținerile apărării se constată că inculpatul și-a manifestat în mod expres poziția în continuarea procesului penal, conform art. 13 C. proc. pen., atât cu ocazia audierii sale de către instanțe, cât și în cadrul dezbaterilor, ceea ce impunea în sarcina organului jurisdicțional obligația de a analiza întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 289, respectiv art. 291 C. pen. și abia ulterior de a constata, în condițiile existenței infracțiunilor în toate elementele lor constitutive, incidența dispozițiilor privitoare la prescripția specială.

Însă, rațiunile expuse pe larg cu referire la neîntrunirea condițiilor cerute de legiuitor pentru existența infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., obligau instanțele să constate că banca, nefiind subiect de drept public, nici înscrisurile emise de aceasta nu au caracterul de înscrisuri oficiale, cu sunt înscrisuri sub semnătură privată.

Este de observat în acest sens că textul incriminatoriu al art. 290 C. pen., prevede că falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire în vederea producerii de consecințe juridice, constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pe de o parte, este evident că în prezenta cauză, în sarcina inculpatului I.L.A. nu se pot reține săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals în considerarea faptului că nu se poate vorbi de înscrisuri oficiale.

Pe de altă parte, însă, la fel de evident este că deși aparent activitatea infracțională desfășurată de inculpat s-ar înscrie în prevederile art. 290 C. pen., examinarea aprofundată a laturii obiective a acestei infracțiuni determină concluzia că inculpatul nu a acționat prin alterare, contrafacere, așa cum cere art. 288 C. pen., asupra acelui înscris („Notă”) pe care doar l-a semnat și l-a înaintat, conform normelor interne ale băncii, astfel încât elementele constitutive ale laturii obiective nu sunt întrunite.

Din această perspectivă, elementele de jurisprudență invocate de apărare sunt corect indicate, iar precizările cu referire la elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sunt fondate.

De asemenea, susținând că în concret inculpatul a semnat „Nota” respectivă, notă ce atesta împrejurări necorespunzătoare adevărului (Nota V/472) nu se poate concluziona că fapta sa este prevăzută de legea penală, atâta vreme cât legiuitorul a înțeles să incrimineze doar falsul intelectual privind actele publice și nu și cele sub semnătură privată.

În atare condiții, la momentul actual falsificarea intelectuală a înscrisului sub semnătură privată nu este sancționat penal ceea ce obligă în urma schimbării încadrării juridice din infracțiunile prevăzută de art. 289 și art. 291 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., la pronunțarea unei soluții de achitare în acord cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Pe cale de consecință se vor înlătura și dispozițiile instanței de prim control judiciar de anulare a actului falsificat, respectiv nota prin aprobarea acordării unui credit pe termen scurt în sumă de 3,5 milioane DOLARI S.U.A., SC L.L.C. SRL emisă de B.A. SA Direcția de Creditare nr. V/472 de la 18 martie 1999. Înalta Curte de Casație și Justiție mai consideră a adăuga în legătură cu soluția achitării dispusă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. (așa cum a reieșit în urma aplicării prevederilor art. 334 C. proc. pen.), aspectul că propria jurisprudență a statuat că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni (art. 290 C. pen.), numai atunci când există deja un act sub semnătură privată, în materialitatea lui și asupra căruia se acționează în modurile prevăzută de art. 288 C. pen. (decizia nr. 564 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 1398 din 15 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Examinând criticile formulate de recurenții inculpați P.V. și Z.F. cu privire la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de prim control judiciar, în respectarea principiului „non reformatio in pejus” a procedat la reducerea pedepsei principale și complementare aplicate celor doi inculpați de către instanța fondului, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Astfel, în considerarea faptului că în faza rejudecării, instanța fondului nu putea stabili pedepse mai mari decât cele stabilite în faza primei judecăți, câtă vreme procurorul nu promovase apel, Curtea de Apel Craiova a aplicat inculpatului Z.F. în urma reținerii în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) și c) C. pen., o pedeapsă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de doi ani.

Inculpatului P.V. i-a fost aplicată o pedeapsă principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii acelorași drepturi pe o durată de 5 ani.

S-a ținut seama în operațiunea de individualizare judiciară a pedepselor, de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor, modalitatea și mijloacele de săvârșire a infracțiunilor, de circumstanțele reale dar și de cele de ordin personal ale celor doi inculpați.

Referitor la inculpatul Z.F., reținerea în favoarea acestuia a dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința, incidenței art. 76 lit. a) C. pen., este justificată în raport cu conduita corespunzătoare a acestuia atât anterior săvârșirii faptei, cât și după comitere cu calitatea sa de infractor primar, cu aspectul că este bine integrat social.

În aceeași măsură la individualizarea judiciară a pedepsei stabilite de inculpatul P.V. s-a ținut seama de elementele ce caracterizează persoana acestuia, de atitudinea manifestată de-a lungul procesului penale, dar și de faptul că a fost condamnat în antecedență la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunilor de același gen.

Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că pedepsele, astfel cum au fost stabilite, în natura, cuantumul, modalitatea de executare, atât cele principale, cât și cele complementare, accesorii reflectă pericolul social concret al faptelor comise, urmările produse în planul cuantumului deosebit de ridicat al prejudiciilor cauzate, fiind de natură și în măsură a asigura îndeplinirea scopului preventiv – educativ al pedepsei, chiar dacă la data săvârșirii infracțiunii s-a scurs o durată de timp considerabilă.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, așa cum instanța de prim control judiciar a făcut-o, că pedepsele stabilite sunt apte a realiza, pe de o parte restabilirea ordinii de drept încălcate, iar pe de altă parte, o reală reinserție socială a celor 2 inculpați, constituind o retribuție justă.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție nu va primi criticile formulate de cei doi inculpați.

Referitor la recursurile formulate de recurentele părți civile A.V.A.S. și R.B. SA București constatând că acțiunile civile exercitate în cauză au fost corect soluționate, Înalta Curte de Casație și Justiție le va respinge ca nefondate.

În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul I.L.A. împotriva deciziei penale nr. 262 din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa, în parte, decizia penală atacată numai în ceea ce privește soluționarea acțiunii penale privind pe recurentul inculpat I.L.A., și rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., raportat 2481 C. pen., în infracțiunile prevăzută de art. 246 C. pen., raport la art. 2481 C. pen. și art. 258 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 alin. (2) lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului I.L.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., raportat la art. 2481 și art. 258 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale.

În baza art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prevăzută și pedepsite de art. 289 și 291 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În baza art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., va achita pe inculpatul I.L.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

Va înlătura dispoziția de anulare a actului falsificat, respectiv nota privind aprobarea acordării unui credit pe termen scurt în sumă de 3 500 000 DOLARI S.U.A., SC L.L.I. București emisă de B.A. - Direcția de Credite nr. V, 472 din 18 martie 1999.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.V. și Z.F. și de părțile civile A.V.A.S. și R.B. SA București împotriva aceleiași decizii.

Va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Va obliga recurenta parte civilă R.B. SA București la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de partea civilă A.V.A.S., vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul I.L.A. împotriva deciziei penale nr. 262 din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată numai în ceea ce privește soluționarea acțiunii penale privind pe recurentul inculpat I.L.A., și rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., raportat 2481 C. pen., în infracțiunile prevăzută de art. 246 C. pen., raport la art. 2481 C. pen. și art. 258 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 alin. (2) lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului I.L.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., raportat la art. 2481 și art. 258 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale.

În baza art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prevăzută și pedepsită de art. 289 și 291 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În baza art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită inculpatul I.L.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

Înlătură dispoziția de anulare a actului falsificat, respectiv nota privind aprobarea acordării unui credit pe termen scurt în sumă de 3 500 000 DOLARI S.U.A., SC L.L.I. București emisă de B.A. - Direcția de Credite nr. V, 472 din 18 martie 1999.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.V. și Z.F. și de părțile civile A.V.A.S. și R.B. SA București împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă R.B. SA București la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de partea civilă A.V.A.S., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2013.