Aggravated Homicide Appeal Dismissed for Failure to Comply with Written Grounds Requirement Under Amended Recourse Regulations

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 3693 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2529/102/2009, a fost admis recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 19/A din 2 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, hotărârea a fost casată integral și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a arătat că, deși instanței de apel nu i se poate reține vreo culpă, hotărârea este lovită de nulitate absolută, deoarece în perioada 20 octombrie 2011-29 iunie 2012 inculpatul a fost arestat în Italia, perioadă în care s-au judecat apelurile declarate de procuror și de inculpat împotriva sentinței penale nr. 69 din 4 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, fără ca inculpatul să fie adus în fața instanței și fără ca aceasta să aibă cunoștință despre starea de arest a inculpatului.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 2529/102/2009*.

În rejudecare, s-a asigurat asistența juridică din oficiu.

Inculpatul a uzat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu a dorit să facă noi declarații în fața instanței de apel.

Rejudecând cauza, curtea de apel a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 69 din 5 mai 2011, Tribunalul Mureș, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul M.F. de sub acuza comiterii infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c), art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală în dauna părții vătămate B.G.M.

În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 28 octombrie 2009, iar în temeiul și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

S-a luat act de faptul că partea civilă B.M. a renunțat la pretențiile civile și a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă a părții civile B.G.M.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata unei părți a cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș din data de 30 octombrie 2009, emis în Dosarul nr. 394/P/2007, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. și vătămare corporală, prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

În partea expozitivă a rechizitoriului s-a reținut că, la data de 22 aprilie 2007, inculpatul M.F., împreună cu numiții M.V., M.M.L. și M.A., în loc public, au aplicat victimei B.G.M., mai multe lovituri cu picioarele, cu pumnii, cu bâtele și cu un bici, cu intenția de a-i suprima viața, urmare care s-a și produs.

La aceeași dată, inculpatul M.F., împreună cu numiții M.V. și M.A., au aplicat mai multe lovituri cu picioarele sau cu bâta victimei B.G.M., cauzându-i acestuia leziuni vindecabile în 28-30 de zile de îngrijiri medicale.

Din analiza lucrărilor și materialului dosarului, instanța a reținut următoarea starea de fapt:

Pe fondul unui conflict mai vechi între familiile M. și B., ambele din localitatea A., comuna V., județul Mureș, la data de 22 aprilie 2007, s-a desfășurat un nou episod.

Astfel, la data menționată, în jurul orelor 19:30, în apropierea unui pod, numiții M.V. și sora acestuia M.A., s-au întâlnit cu victima B.G.M., acesta din urmă fiind împreună cu soția sa B.M.

Când s-au intersectat, numitul M.V. i-a aplicat victimei B.G.M. o lovitură în urma căreia acesta a căzut. În continuare, M.V. a luat, de jos, un bici cu mâner din lemn și o prelungire din metal cu noduri, bici pe care-l avusese înainte victima și a început să lovească victima cu acesta peste cap, trunchi și membre.

În acest timp, numita M.A. s-a deplasat la locuința familiei sale, aflată în apropiere și i-a alertat pe ceilalți membrii. A revenit, imediat, la locul evenimentului, însoțită de mama sa M.M.L., având fiecare, asupra lor, câte o bâtă din lemn.

Ajungând lângă B.G.M., care se afla, în continuare, căzut la pământ, ambele au început să-l lovească pe acesta cu bâtele.

După câteva minute, a apărut pe drum, dinspre locuința familiei B., numitul B.G.M., fiul victimei, și acesta s-a îndreptat spre locul unde se afla și era agresat tatăl său.

S-a afirmat în rechizitoriu că, între timp, a sosit la locul aceluiași eveniment și inculpatul M.F.

Sesizând prezența numitului B.G.M., numitul M.V. a încetat actele de agresiune pe care le exercita asupra lui B.G. și s-a îndreptat spre B.G.M., împreună cu inculpatul M.F.

Potrivit celor consemnate în rechizitoriu, inculpatul M.F. l-a lovit pe B.G.M. cu o bâtă în cap, iar după ce victima a căzut la pământ, inculpatul și numitul M.V. au continuat să o lovească peste cap și peste corp.

Ulterior, de locul respectiv s-a apropiat și M.A., care l-a lovit și ea pe B.G.M. peste spate și peste picioare.

În acest timp, numita M.M.L. a luat biciul abandonat de fiul său, M.V. și a continuat să-l lovească pe B.G.

S-a mai menționat în rechizitoriu că, după lovirea repetată a victimei B.G.M., numiții M.V., M.A. și inculpatul M.F. au revenit către prima victimă, B.G. și au continuat s-o lovească.

Agresorii au ignorat solicitările numitei B.M. de a nu-l mai lovi pe soțul său.

În continuare, în același loc, a apărut numita B.E., fiica victimei B.G. și sora victimei B.G.M., care a reușit să-l tragă pe acesta din urmă în curtea familiei L.C.

Abia după ce au sesizat că B.G. nu mai reacționează la loviturile aplicate, numiții M.V., M.A. și M.M.L. au încetat actele de agresiune.

În acel moment, a apărut și numita I.A.E., nepoata victimei B.G.M., cu o căruță, și împreună cu B.M. și B.E., a reușit să-l urce, în căruță, pe B.G. și să-l transporte acasă.

Cu aceeași căruță a fost transportat și B.G.M.

Ulterior a fost chemată salvarea la domiciliul victimelor.

Cei de la SMURD au încercat resuscitarea numitului B.G.M., însă acesta a decedat la ora 21:00.

Potrivit concluziilor raportului de autopsie medico-legală, moartea victimei B.G.M. a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragie, în contextul leziunilor traumatice externe multiple, diseminate pe întreaga suprafață a corpului și a leziunilor interne: fracturi costale multiple drepte, rupturi pulmonare drepte, hemotorax drept, rupturi hepatice, hemoperitoneu și hematom perirenal bilateral. Leziunile traumatice s-au putu produce prin loviri directe repetate cu corp contondent, de formă alungită și corp dur cu proeminențe neregulate. Între leziunile traumatice, considerate în ansamblul lor, și decesul victimei a existat legătură de cauzalitate directă.

Potrivit concluziilor certificatului medico-legal din data de 11 mai 2007, emis de I.M.L. Târgu-Mureș, victima B.G.M. prezenta leziuni traumatice sub formă de hematoame de formă alungită, confluente între ele, cu localizări multiple: facial, toracal-posterior, pe brațul stâng extern, coapsă și gambă stângă, gambă dreaptă, acestea putându-se produce prin loviri directe, repetate, cu corp dur de formă alungită. S-a apreciat că, pentru vindecare, necesitau 28-30 de zile de îngrijiri medicale, fără să-i fi fost pusă viața în pericol.

Prin rechizitoriul din data de 5 octombrie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M.V., M.A. și M.M.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și vătămare corporală și disjungerea cauzei, în ceea ce-l privea pe învinuitul M.F., față de care se începuse urmărirea penală pentru săvârșirea acelorași infracțiuni, pe motiv că acesta, după producerea evenimentelor menționate mai sus, plecase în Spania la lucru.

Disjungerea menționată mai sus a făcut obiectul prezentei cauze.

S-a reținut că, prin sentința penală nr. 199 din data de 16 iulie 2009 a Tribunalului Mureș, definitivă prin decizia penală nr. 2.240 din data de 8 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpaților M.V. și M.M.L. la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție, iar a inculpatei minore M.A. la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și vătămare corporală.

Inculpatul M.F., în cursul urmăririi penale, a făcut uz de dreptul la tăcere.

În cursul judecății, inculpatul M.F. nu a recunoscut săvârșirea faptelor de care este acuzat.

Acesta a menționat că, în ziua și la ora producerii evenimentelor, a trecut prin acel loc, ocazie cu care l-a observat pe numitul B.G.M., șezând pe pământ, în dreptul unui pod, iar lângă el, se aflau M.M.L. și B.M., care se certau. Când s-a apropiat de locul respectiv, B.M. i-a strigat: „ce mă, veniți cu toții acuma, să ne omorâți”. La mică depărtare se afla numitul M.V. și M.A. El i-a spus numitei B.M. că nu are nici o treabă cu ei și nici cu altcineva. Trecând mai departe, l-a văzut pe B.G.M., intrat într-o curte, iar pe M.V. și M.A. certându-se cu acesta și intenționând să-l lovească. După ce a trecut de ei, B.M. i-a strigat să ia copii (adică pe M.V. și pe M.A., care îi erau nepoți) și să-i ducă acasă. Între timp, a venit acolo V.M., fratele său și tatăl numiților M.V. și M.A., i-a luat pe aceștia doi și s-au îndreptat spre casă. Când au ajuns în dreptul lui B.G.M., M.V. l-a mai lovit pe acesta și s-au certat. Și M.M. i-a mai aplicat câteva palme victimei, după care V.M. i-a luat pe toți de acolo. În continuare, și-a continuat deplasarea spre locuința socrilor săi, de unde i-a luat pe membrii familiei sale, iar la întoarcere, a observat-o pe I.A.E., luându-i pe membrii familiei B., cu căruța. Din căruță, B.G.M. i-a strigat: „pe toți vă băgăm în pușcărie”. Inculpatul a menționat că nu a avut în mână vreun obiect contondent și nu a lovit pe nimeni. A mai menționat că, înainte cu circa șase zile de eveniment, în timp ce se afla cu oile pe câmp, B.G.M., confundându-l cu fratele său V.M., care avea și el oi, a venit la el și, după ce și-a dat seama de confuzie, i-a spus să-i transmită fratelui, adică lui V.M., că unul din ei trebuie să moară, referindu-se la acesta și la fiul acestuia, M.V. A mai menționat că, în acele momente, nu se afla în relații bune cu fratele său V.M., din cauza unei moșteniri, motiv pentru care a transmis acestuia cele spuse de B.G.M., prin soția sa. De asemenea, a menționat că avea cunoștință că, în urmă cu circa patru săptămâni, M.V. fusese bătut de patru persoane, printre care se afla și B.G.M.

Martorul V.M. a confirmat cele declarate de inculpat, în sensul că, atâta timp cât martorul s-a aflat la locul evenimentelor sau l-a putut observa, nu l-a văzut pe inculpat să lovească pe cineva. Martorul a confirmat și relațiile nu tocmai bune în care se afla cu inculpatul M.F., fratele său, din cauza unei moșteniri. Faptul că inculpatul M.F. nu l-a lovit pe B.G.M. a rezultat și din declarațiile martorilor M.V., M.M.L. și M.A., foști inculpați și condamnați în dosarul de bază, audiați în dosar în calitate de martori, toți aceștia recunoscând că doar ei au lovit cele două victime, nu și inculpatul M.F. Au declarat aceasta, nu numai în calitate de martori în prezentul dosar, ci și în calitate de făptuitori, învinuiți și inculpați în dosarul de bază, declarațiile lor aflându-de în copii la dosarul de urmărire penală sau al instanței.

Martora C.E.A. (din Dosar nr. 3.070/102/2007) care, din fața porții sale, unde ieșise pentru că auzise gălăgie pe stradă și unde a stat circa 1-2 minute, a asistat la o parte din scandalul de pe pod, a declarat că a văzut persoanele implicate în scandal, indicându-i pe cei patru membrii ai familiei M. și pe membrii familiei B., însă nu și pe inculpatul M.F. În fața instanței a precizat încă o dată că nu l-a văzut acolo pe inculpatul M.F.

Martorul L.C. (din Dosar nr. 3.070/102/2007), persoană în curtea căruia a fost dus B.G.M. după ce a fost lovit, martor ocular al scandalului și al momentelor în care au fost lovite ambele victimei, i-a indicat în declarația sa ca autori ai agresiunilor exercitate asupra lui B.G.M. pe M.V., pe M.M. și pe M.A., iar al agresiunilor exercitate asupra victimei B.G.M. doar pe M.V. Deși a menționat că l-a observat în acele locuri și pe inculpatul M.F., martorul a precizat că acesta nu ar fi lovit pe nimeni.

În cursul judecății, același martor L.C. a menționat că l-a văzut pe inculpatul M.F., doar atunci când, la poarta sa, s-au prezentat M.V. și M.A. și i-au cerut să deschidă poarta, pentru a-l putea lovi în continuare pe B.G.M., iar inculpatul a și încercat să-i ia de acolo pe M.V. și pe M.A. Martorul a mai menționat că a observat și momentul în care a fost lovit B.G.M., însă în acel loc nu se afla și inculpatul M.F. Pe acesta din urmă nu l-a observat să aibă ceva în mâini.

Martorul I.M., alt martor ocular al întregului eveniment, a declarat, la fel ca martorul L.C., cu care, de altfel, se și afla în fața locuinței, acestuia din urmă, că l-a văzut pe inculpatul M.F., însă acesta nu avea nimic în mâini și nu a lovit pe nimeni.

Martorul H.V. (din Dosarul nr. 3.070/102/2007) a declarat că, deși a observat scandalul și persoanele implicate în acesta, printre care nu l-a menționat și pe inculpatul M.F., nu putea menționa cine a lovit victimele.

Acești ultimi doi martori oculari nu au mai putut fi audiați de instanță pentru că erau plecați în străinătate.

Singurele persoane care au declarat că l-au observat și pe inculpatul M.F., lovind cele două victime, erau doar cele ce făceau parte din familia B. și martorul T.P.

Acesta din urmă, în cursul urmăririi penale, a declarat că l-a observat și pe inculpatul M.F. lovindu-l cu un băț pe B.G.M.

În cursul judecății din prezentul dosar, martorul nu a mai putut fi audiat, cu toate insistențele instanței, care a făcut deplasarea la locuința acestuia, din cauza unei boli grave, care i-a afectat grav memoria.

În aceste împrejurări a fost amintită declarația pe care a dat-o, același martor, la data de 13 octombrie 2008, în fața Tribunalului Mureș în Dosarul nr. 3.070/102/2007. Martorul, după ce a afirmat că-și menține declarația din cursul urmăririi penale, a arătat că a observat doar scandalul, fără a ști între cine a avut loc acesta, cu precizarea că martorul a fost audiat, o singură dată, în cursul urmăririi penale, declarația în original aflându-se la Dosarul nr. 247/P/2007 (nr. Dosar instanță 3.070/201/2007), iar la Dosarul nou format 394/P/2007 (nr. Dosar instanță 2.529/102/2009) s-a atașat doar o copie a acelei declarații.

Ca atare, s-a observat că, dacă acest martor a declarat, în cursul urmăririi penale, că l-a observat pe inculpatul M.F. lovindu-l pe B.G.M., cu bâta, în timp ce acesta din urmă era întins la pământ, în fața instanței nu a mai reiterat același lucru, afirmând că nu știa între cine și cine a avut loc scandalul.

Declarația martorului T.P. din cursul urmăririi penale conținea și unele inadvertențe, în raport cu succesiunea evenimentelor, astfel: în actul de acuzare s-a menționat că, mai întâi, inculpatul M.F. și ceilalți inculpați din Dosarul nr. 3.070/102/2007 l-au agresat pe B.G.M. Apoi, că inculpatul M.F. împreună cu M.V. și M.A. l-au agresat pe B.G.M. și, abia după aceea, acesta din urmă a fost dus de sora sa B.E. în curtea locuinței L. (pentru a nu mai fi lovit). Cu toate acestea, martorul T.P. a declarat că în momentul în care a deschis poarta și a observat scandalul, l-a observat și pe inculpatul M.F., lovindu-l cu bâta pe B.G.M., iar pe B.G.M. l-a văzut cum era ajutat de sora sa să se deplaseze spre locuința numitei L.M. Rezumând, s-a reținut că, dacă martorul a deschis poarta, în momentul în care B.G.M. era condus spre locuința familiei L., atunci însemna că se petrecuse, deja, episodul agresării acestuia și, cu atât mai mult, se petrecuse episodul agresării victimei B.G.M., care, cronologic, a avut loc înaintea agresării victimei B.G.M.

Coroborate cele două declarații ale martorului susmenționat, care se contraziceau flagrant și interpretând declarația din cursul urmăririi penale în raport cu succesiunea evenimentelor, stabilită pe baza altor probe certe, s-a constatat că nu se putea pune bază pe niciuna dintre aceste declarații ale martorului, pentru că nu se mai poate știi care din ele reflectă adevărul, iar starea sănătății martorului nu mai permitea vreo clarificare.

Pe lângă toate cele menționate mai sus, nu s-a trecut cu vederea nici faptul că declarația martorului T.P. din cursul urmăririi penale a fost semnată doar de un polițist (având gradul profesional de subcomisar), deși urmărirea penală era de competența obligatorie a procurorului, iar la dosarul cauzei nu a existat vreo rezoluție de delegare a organelor de cercetare penală, ale poliției judiciare, să dispună sau să îndeplinească vreun act procesual ori procedural, ceea ce putea duce la nulitatea absolută a acestui mijloc de probă. S-a observat că toate celelalte declarații de martori erau semnate și de procuror, declarația martorului T.P. fiind singura care nu purta și semnătura procurorului, putându-se deduce astfel că actul procedural a fost îndeplinit numai de polițist, adică cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența materială și funcțională.

În sensul lovirii victimei B.G.M. și de către inculpatul M.F. a existat, pe lângă declarațiile membrilor familiei B. și declarația din cursul urmăririi penale a numitului V.M., fratele inculpatului (Dosarul nr. 248/P/2007). Acesta a declarat că, după ce a avut loc altercația, de pe pod, au apărut în fugă frații B.G.M. și B.L., fiii victimei B.G. Când au ajuns la o distanță de circa 50-60 metri l-a observat pe B.G.M. ducând mâna la buzunar, situație în care a crezut că acesta va scoate cuțitul, așa cum obișnuia în astfel de situații. Atunci, fiul său, M.V., s-a desprins din strânsoare și a luat-o la fugă după B.G.M. Odată cu el a fugit și inculpatul M.F., precum și fiica sa, M.A. A arătat că era posibil ca inculpatul M.F. să fi avut un băț în mână. A observat că primul care l-a ajuns pe B.G.M. a fost inculpatul M.F. și acesta l-a lovit, nu știa cu ce, iar victima a căzut. Imediat după aceea, inculpatul M.F. nu a mai lovit, continuând să lovească victima M.V. și M.A.

Revenind la rudele victimelor, s-a reținut că l-au indicat pe inculpatul M.F. că i-ar fi lovit pe B.G.M. și pe B.G.M., chiar acesta din urmă, numita B.M., soția și mama victimelor, și I.A.E., nora victimei B.G.M.

S-a reținut, însă, că între declarațiile acestora și o altă persoană din familia victimelor, B.E., fiica victimei B.G.M., au existat unele contradicții, în sensul că, dacă B.M. (soția victimei B.G.M.) și I.A.E. (nora aceleiași victime), l-au indicat pe inculpatul M.F. ca fiind printre cei care l-au lovit pe soțul, respectiv socrul ei, alături de ceilalți membrii ai familiei M., martora susmenționată, care a arătat că a văzut o parte din scena agresării tatălui său, a menționat că V.M. și inculpatul M.F., deși aveau bâte în mâini, cât a stat ea acolo, nu l-au lovit pe tatăl său.

Chiar și între declarațiile din diferite faze procesuale ale acestei martore, B.E., au existat contradicții, în sensul că, dacă în cursul urmăririi penale, în Dosarul de bază nr. 248/P/2007, la data de 15 iunie 2007, adică la o dată relativ apropiată de cea a evenimentelor, a declarat cele arătate mai sus, în legătură cu inculpatul M.F., cu ocazia audierii sale de către instanță, în prezentul dosar a declarat că, atunci când a ajuns la locul evenimentului, tatăl său, B.G.M., era căzut la pământ și era lovit de ceilalți făptuitori și de inculpatul M.F. Despre fratele său, B.G.M., a declarat că și acesta era căzut la pământ, dar nu a observat dacă și acesta a fost lovit de inculpatul M.F. Fiind întrebată despre această neconcordanță, martora a precizat că, în cursul urmăririi penale, s-a consemnat greșit declarația sa.

Contradicții existau și între declarațiile din diferite faze procesuale ale martorei I.A.E., nora victimei B.G.M., în sensul că, dacă în cursul urmăririi penale, la data de 22 aprilie 2007, adică chiar în ziua evenimentului, a declarat că i-a văzut pe M.V., V.M., M.M., M.A. și pe inculpatul M.F. cu bâte în mâini și lovindu-l pe socrul său, ulterior, tot în cursul urmăririi penale, dar la data de 16 iunie 2007, aceeași martoră a declarat că nu a văzut când a început bătaia, că a auzit-o pe soacra sa strigând, că s-a îndreptat spre pod și atunci l-a observat pe socrul său, B.G.M., căzut pe drum, după pod, iar numiții M.V., V.M. și inculpatul M.F. erau pe pod, primul având un bici în mână, iar ceilalți doi bâte, timp în care, dincolo de pod, se aflau M.M. și M.A., având și ele bâte în mâini și lovindu-l pe socrul său, declarație asupra căreia a revenit imediat și a arătat că, de fapt, înainte de a se apropia de pod, i-a văzut pe toți membrii familiei Moldovan, inclusiv pe inculpatul M.F., lovindu-l pe socrul său, iar când a ajuns mai aproape cei trei bărbați, adică M.V., V.M. și M.F. s-au retras, de lângă victimă, pe pod. Aceeași martoră, în cursul judecății, a declarat, din nou, că l-a văzut și pe inculpatul M.F. lovindu-l pe B.G.M.

Chiar și partea civilă B.M. a revenit asupra declarațiilor anterioare, cu ocazia reaudierii, în acest dosar și a arătat că, în momentul în care a apărut la locul evenimentelor martora B.E., fiica sa, victima B.G.M. era căzut la pământ, astfel că martora nu avea cum să observe actele de agresiune exercitate de inculpat asupra acestei victime. Despre altă martoră, I.A.E., a arătat că, atunci când aceasta a trecut pe lângă locul evenimentului și s-a dus să aducă căruța și victima B.G.M. fusese deja bătut, de unde se putea deduce că nici această martoră nu a observat momentul agresiunilor.

Din cele de mai sus, a rezultat clar intenția membrilor familiei victimelor de a-l implica pe inculpatul M.F., în sensul de a-l indica și pe el ca fiind agresor al celor două victime.

Această concluzie s-a desprins cu atât mai mult cu cât doar aceștia și, așa cum s-a mai arătat, și martorul T.P., în cursul urmăririi penale, l-au indicat ca agresor al victimei B.G. și pe inculpatul M.F., iar martorul V.M., ca agresor numai al victimei B.G.M., în timp ce toți membrii celeilalte familii implicate (M.) și toți ceilalți martori, unii chiar oculari, toți fără vreo legătură de rudenie cu inculpatul sau cu victimele, nu au relatat despre vreo acțiune de lovire exercitată de inculpat.

Inculpatul, în apărarea sa, a propus probe și a fost admisă audierea martorei M.A.G.

Din declarația acesteia a rezultat că, în primăvara anului 2010, într-una din zile, în timp ce se afla în tren și se deplasa de la Sighișoara, spre localitatea natală Archita, în același compartiment de tren se aflau B.M. și nepoata acesteia A., persoane pe care le cunoștea pentru că erau consătene. Le-a auzit, la un moment dat, pe acestea vorbind despre inculpatul M.F. B.M. o întreba pe A. dacă a dat declarație, ca să poată fi arestat M.F., iar A. i-a spus că nu. În cadrul acelorași discuții B.M. mai spunea că și M.F. a dat cu o bâtă, iar A. spunea că acesta nu a dat pentru că stătea mai departe.

În raport de toate cele menționate mai sus, s-a apreciat că a fost probată săvârșirea, cu intenție, de către inculpatul M.F., a infracțiunii de vătămare corporală împotriva victimei B.G.M. și că nu au existat suficiente probe certe și mai ales obiective care să demonstreze, fără nici un dubiu, participarea inculpatului și la actele de agresiune exercitate de ceilalți membrii ai familiei M., asupra victimei B.G., agresiuni care au condus în final la decesul victimei.

Față de toate cele menționate mai sus, instanța a apreciat că, în drept:

Fapta inculpatului M.F. care, la data de 22 aprilie 2007, în localitatea Archita, comuna V., județul Mureș, împreună cu numiții M.V. și M.A., au aplicat victimei B.G.M. mai multe lovituri cu picioarele și cu bâtele, cauzându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 28-30 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) și art. 37 lit. b) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: limitele pedepsei fixate de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului; gradul de pericol social al faptei; persoana și antecedentele penale ale inculpatului, din acest punct de vedere fiind remarcat faptul că, potrivit extrasului de cazier judiciar, inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală.

S-a reținut că, printre altele, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, prin sentința penală nr. 1809/2001 a Judecătoriei Bistrița (ca urmare a contopirii unor pedepse aplicate anterior), iar prin sentința penală nr. 32 din 15 februarie 2005 a Tribunalului Harghita, a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind arestat la data de 30 martie 2005 și liberat condiționat la data de 3 iunie 2005 cu un rest neexecutat de 26 de zile.

Ca atare, s-a constatat că la momentul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală de care a fost acuzat în acest dosar inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

Au fost avute în vedere și împrejurările care atenuau sau agravau răspunderea penală. În acest sens, s-a remarcat comportamentul nesincer al inculpatului pe parcursul întregului proces penal, inclusiv în ceea ce privea infracțiunea de vătămare corporală.

Ca atare, s-a apreciat că nu putea fi reținută vreuna dintre circumstanțele atenuante legale sau judiciare.

Ținând seama de cele arătate, instanța l-a condamnat pe inculpatul M.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, împotriva părții vătămate B.G.M.

În privința acuzei săvârșirii infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) și art. 37 lit. b) C. pen., așa cum s-a arătat mai sus, nefiind suficiente probe certe și obiective care să fi demonstrat participarea inculpatului cu acte de agresiune asupra victimei B.G., agresiuni care au provocat decesul acestuia, cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului, fapta nefiind comisă de acesta.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reținut că partea vătămată B.G.M. și succesoarea victimei B.G., B.M., s-au constituit părți civile în cauză, în cursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 1.427,50 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei decedate, precum și cu sumele de 15.000 RON cu titlu de daune morale, partea civilă B.M. și 5.555 RON cu titlu de daune morale, partea civilă B.G.M.

În cursul judecății, deși au fost citate cu mențiunea de a-și preciza pretențiile civile, strict referitoare la inculpatul M.F., înainte de citirea actului de sesizare, părțile civile nu au dat curs solicitării.

Cu ocazia dezbaterilor, fiind prezentă în fața instanței, partea civilă B.M. a arătat că nu mai are nicio pretenție de la inculpat, ceea ce semnifică că a renunțat la pretențiile civile formulate.

Instanța a luat act de renunțarea părții civile B.M. la pretențiile civile.

Cu privire la pretențiile civile ale părții civile B.G.M., s-a observat că acesta, atunci când s-a constituit parte civilă, în cursul urmăririi penale, i-a avut în vedere pe toți participanții, la săvârșirea infracțiunii îndreptate împotriva sa.

S-a reținut că, prin sentința penală nr. 199 din 16 iulie 2009 a Tribunalului Mureș s-a admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile B.G.M. și inculpații M.V. și M.A. au fost obligați în solidar, iar inculpata minoră M.A., în solidar și cu părinții săi, la plata către această parte a sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale.

În raport cu cele precizate mai sus, s-a apreciat cum că pretențiile civile ale părții civile B.G.M. au fost satisfăcute, în raport cu evenimentul din data de 22 aprilie 2007, într-un mod corespunzător și la un nivel care să asigure compensarea totală a suferințelor fizice și psihice îndurate din pricina vătămării corporale suferite, fără a mai fi nevoie de vreo completare la aceasta în sensul obligării și a inculpatului M.F. la plata acelorași pretenții.

Ca atare, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă a părții civile B.G.M.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și inculpatul M.F.

În apelul parchetului s-a invocat netemeinicia hotărârii și s-a solicitat să se dispună condamnarea inculpatului M.F. la pedeapsa închisorii pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, încriminată de dispozițiile art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) și art. 37 lit. b) C. pen. S-a învederat în memoriul conținând motivele de apel că:

Sentința atacată este netemeinică raportat la soluția de achitare a inculpatului M.F. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, instanța pronunțând această soluție ca urmare a interpretării greșite a materialului probator. Astfel, în opinia instanței, la data de 22 aprilie 2007, au existat doar două acte de agresiune: un prim act, în care violențele au fost exercitate asupra victimei B.G. și un al doilea act, în care violențele au fost exercitate asupra părții vătămate B.G.M. În ceea ce privește primul act, participanții la acesta au fost, în opinia instanței, doar M.V., M.A. și M.M., iar în privința celui de-al doilea act, participanții la acesta, au fost atât M.V. și M.A., cât și M.F.

În fapt însă, au existat trei acte de agresiune: un prim act în care s-au exercitat violențe asupra victimei B.G., un al doilea act în care s-au exercitat violențe asupra părții vătămate B.G.M., și un al treilea act în care s-au exercitat violențe, din nou, asupra victimei B.G.

Raportat la primul act, din declarația părții civile B.M. a rezultat, în mod constant, că soțul acesteia, B.G., a fost lovit într-o primă fază de M.V., M.A., M.M., M.F. și V.M.

Susținerile sale au fost confirmate de martorul I.A.E. (nora victimei) care, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, a susținut că, auzind că strigă cineva, din direcția în care au plecat socrii ei și deplasându-se în acea direcție pentru a vedea ce se întâmplă, a observat că B.G.M. era căzut pe pod și acesta era lovit de către M.V., M.A., M.M., V.M. și M.F.

Împrejurarea că susținerile părții civile și ale martorei, considerate de instanță ca subiective, nu au fost confirmate de alte mijloace de probă sau că acestea conțineau unele contradicții cu privire la alte aspecte ale evenimentului decât participarea inculpatului M.F. la acesta, nu le lipsea de veridicitate, iar lipsa altor martori oculari la actele de violență exercitate într-o primă fază de inculpatul M.F. asupra victimei, nu echivalau cu inexistența acestor acte.

De altfel, s-a susținut că era complet eronată interpretarea instanței în sensul că lipsa oricărei mențiuni în declarațiile celorlalți martori oculari cu privire la actele inculpatului M.F. asupra victimei B.G. (aceste mențiuni regăsindu-se doar în declarațiile mai sus indicate), proba intenția membrilor familiei victimei de a-l implica și pe acesta, deși inculpatul în cauză nu a participat la săvârșirea faptei. În fapt, lipsa acestor mențiuni se datora absenței fizice a martorilor la actele de violență exercitate de inculpatul M.F. într-o primă fază asupra victimei, ca urmare a retragerii acestora în curțile locuințelor lor.

Astfel, s-a arătat că din declarația martorei C.E.A. a rezultat că la data incidentului a văzut că, pe un pod, după casa sa, la o distanță de cca. 50 m, se aflau membrii familiei M., respectiv fiica, mama și băiatul, B.G. și soția acestuia, care se certau, însă nu a văzut ce s-a întâmplat întrucât, având un copil mic, a intrat în curte.

De asemenea, din declarația martorului L.C. a rezultat că, după ce a observat momentul inițial al scandalului în care asupra victimei au fost exercitate violențe de către M.V., M.A. și mama acestora, M.M., constatând că de locul incidentului se apropie cei doi frați B., a hotărât să intre la el în curte, fiindu-i teamă că va ieși un scandal de proporții, împreună cu el intrând și martorul I.M., fapt confirmat de acesta din urmă. Potrivit susținerilor aceluiași martor, acesta a stat în curte cca. 3-4 minute, după care a deschis din nou poarta, ocazie cu care a observat actele de violență exercitate de M.V. asupra părții vătămate B.G.M. Ori, momentul apariției inculpatului M.F. s-a situat, în timp, după declanșarea și desfășurarea, în parte, a incidentului de pe pod, unde se afla victima B.G. și înainte de agresarea părții vătămate B.G.M. (agresiune la care a participat), adică tocmai în interval de timp în care martorii s-au aflat în curțile lor, fiind așadar imposibil ca aceștia să relateze aspecte ale evenimentului pe care nu le-au perceput personal. Relevantă în acest sens a fost chiar declarația martorului L.C., potrivit căreia atunci „când îl loveau pe acel om, M.F. nu era acolo”, însă, „la poartă, acesta, a venit din direcția bătăii”.

Raportat la cel de al doilea act de agresiune, s-a arătat că în mod corect instanța a reținut că inculpatul M.F. împreună cu M.V., sesizând prezența părții vătămate B.G.M., au fugit înspre acesta, inculpatul M.F. fiind cel care l-a lovit mai întâi, ulterior partea vătămată fiind lovită și de M.V., respectiv de M.A.

Raportat însă la cel de-al treilea act agresiv, s-a arătat că, în mod surprinzător, instanța a omis să constate existența acestuia, deși probatoriul administrat confirmă în mod cert săvârșirea lui și, mai mult, participarea inculpatului M.F. la acesta. În acest sens, s-a susținut că din declarațiile inculpaților M.V. și M.A. (date în Dosarul nr. 3070/102/2007 și atașate la prezentul dosar), a rezultat că, după agresarea părții vătămate B.G.M., acestea s-au întors la locul unde se afla victima B.G., unde, enervați de atitudinea acestuia, au continuat să îl lovească, împreună cu mama lor, M.M.

Din declarațiile lui M.V. și declarațiile părții civile B.M. a rezultat, de asemenea, că B.G.M., M.V. și M.A. s-au întors lângă victima B.G., însoțiți de inculpatul M.F.

În ceea ce privea atitudinea acestuia din urmă, potrivit susținerilor părții civile B.M., inculpatul M.F. a continuat să îl lovească pe B.G. alături de ceilalți agresori, până când au văzut că nu mai au ce lovi.

S-a arătat că susținerile părții civile în ceea ce privea participarea inculpatului M.F. la cel de-al treilea act agresiv (care constituia în fapt o continuare a celui dintâi) au fost confirmate și de martorul I.A.E., care a arătat că, după ce i-a văzut pe membrii familiei M. lovind pe socrul său B.G., aceasta a intrat în curtea locuinței martorei C.E.A., de unde a dat un telefon. Ulterior, ieșind din curtea martorei, s-a îndreptat spre pod, unde l-a văzut pe inculpatul M.F. lovind în continuare victima cu o bâtă, alături de ceilalți membrii ai familiei M. Potrivit susținerilor martorei, trecând pe pod, aceasta chiar i-a cerut lui M.M. să înceteze. Depășind podul, martora a sesizat și prezența părții vătămate B.G.M., care fusese deja agresată, iar la solicitarea martorei B.E., s-a deplasat de unde a luat o căruță cu care s-a întors pentru a transporta victimele.

Mai mult decât atât, susținerile părții civile B.M. au fost confirmate și de martorul T.P. care, cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, a arătat că din momentul în care a deschis poarta, l-a văzut pe B.G. întins pe pământ și pe M.F. lovindu-l cu un băț. Tot atunci, acesta a văzut când unul dintre fiii lui B.G. era ajutat de sora sa să se deplaseze, intrând împreună în curtea lui L.M.

Raportat la această declarație, contrar opiniei instanței, care interpretând-o în raport cu succesiunea evenimentelor stabilită de aceasta pe baza altor probe, a apreciat că nu poate fi luată în considerare, întrucât dacă martorul a deschis poarta, în momentul în care B.G.M. era condus spre locuința familiei L., atunci înseamnă că se petrecuse deja momentul agresiunii acestuia, și cu atât mai mult se petrecuse episodul agresării victimei B.G., care avusese loc anterior, ca urmare martorul nu avea cum să îl perceapă, s-a apreciat că această declarație confirmă succesiunea episoadelor agresive, în modalitatea descrisă, în cuprinsul motivelor de apel, această succesiune fiind cea corespunzătoare realității și, mai mult decât atât, participarea inculpatului M.F. la cel de-al doilea episod agresiv asupra victimei.

Fără a contesta faptul că declarația martorului a fost luată cu încălcarea normelor procesuale privitoare la competența materială, că între această declarație și cea dată de martor în cursul judecății în dosarul de bază existau contradicții, s-a susținut că, totuși, aceasta putea fi luată în considerare cel puțin ca indiciu în sensul veridicității susținerilor părții civile B.M. raportat la cronologia actelor de agresiune și participarea inculpatului M.F. la actul agresiv descris mai sus.

În privința celorlalte motive care au determinat instanța a aprecia că din materialul probator nu a rezultat cu certitudine că inculpatul M.F. a participat la săvârșirea faptei de omor, s-au impus unele precizări. Aproape întreaga argumentație a instanței s-a bazat pe contradicțiile existente în declarațiile membrilor familiei victimei B.G., însă contradicțiile între declarațiile aceluiași martor nu produceau efecte extensive și asupra declarațiilor altui martor sau parte în procesul penal.

Astfel, fără a contesta susținerile contrarii ale martorei B.E. din cursul urmării penale în raport cu cele din cursul judecății, în sensul reținut de instanță, lipsa de credibilitate a acesteia nu antrena implicit o decredibilizare a martorei I.A.E. și a părții civile B.M., pentru simplul motiv al apartenenței lor la aceeași familie.

De asemenea, simpla susținere a părții civile B.M. în cursul judecății, în sensul că, în momentul în care martora I.A.E. a trecut pe lângă locul incidentului pentru a aduce căruța, victima B.G. fusese deja bătută, nu justifică deducerea instanței, în sensul că nici această martoră nu a observat momentul agresiunilor, aceasta întrucât, pe de-o parte, era vorba de două episoade agresive distincte asupra aceleiași victime: un prim episod, pe care martora l-a observat, de la distanță, înainte de a intra în curtea martorei C.E.A. și un al doilea, pe care l-a observat după ce a părăsit curtea aceleiași martore, îndreptându-se și depășind podul, pe care se afla victima. Pe de altă parte, din chiar declarația lui V.M., coroborată cu cele ale lui M.V. și M.A., se putea deduce faptul că la momentul la care martora a trecut podul pentru a aduce căruța, cel de-al doilea episod agresiv împotriva victimei nu se încheiase.

În acest sens, s-a arătat că din declarațiile lui V.M. a rezultat că în momentul în care M.F., M.A. și M.V. veneau dinspre B.G.M., care rămăsese căzut în drum, au trecut toți trei pe lângă B.G. Cu această ocazie, M.V., M.A. și mama acestora au continuat să îl lovească pe B.G., potrivit propriilor susțineri, (o perioadă relativ îndelungată raportat la modul în care aceștia descriu loviturile aplicate victimei). În acele împrejurări, M.V. s-a oferit să o ajute pe B.M. să își ducă soțul acasă (această intervenție fiind posibilă doar la momentul încetării agresiunilor), însă aceasta a refuzat și imediat a apărut o nepoată de a lor, I.A.E., cu o căruță, de unde s-a dedus că aceasta a trecut podul cu ceva timp înainte ca agresiunile să înceteze, având timp suficient pentru a se și întoarce.

În ceea ce privește declarația martorei M.A.G., potrivit căreia, în cursul unei deplasări cu trenul, a auzit o discuție dintre partea civilă B.M. și martora I.A.E., în care aceasta din urmă afirma că M.F. „nu a dat”, pentru că stătea mai departe, s-a arătat că instanța nu trebuia să o ia în considerare, câtă vreme în cauză nu s-a stabilit, pe bază de probe, că într-adevăr, partea civilă și martora au circulat cu trenul pe ruta și de la data indicată de martoră, existând posibilitatea (iar nu certitudinea) purtării unui astfel de dialog.

Inculpatul M.F., prin apărătorul său, a solicitat ca, după admiterea acestei căi de atac și reformarea parțială a soluției penale criticate, să se dispună, în principal, achitarea sa de sub acuza săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, în temeiul dispoziților art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că, din întreg materialul probator, nu rezultă că inculpatul ar fi aplicat loviturile părții vătămate, iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată de către prima instanță.

Prin decizia penală nr. 13/A din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Tărgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de Familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș împotriva sentinței penale nr. 69 din 4 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș.

A fost desființată parțial hotărârea atacată și, în rejudecare, au fost înlăturate din hotărârea atacată dispozițiile privind achitarea inculpatului M.F. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., de sub acuza săvârșirii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.F., la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 34 lit. b) raportat la art. 33 lit. a) și art. 35 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 15 ani închisoare stabilită prin prezenta decizie cu pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită prin sentința atacată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) și art. 37 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, la care s-a adăugat 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata reținerii de 24 ore din 28 octombrie 2009.

Au fost menținute celelalte dispoziții din sentința atacată, care nu contravin prezentei hotărâri.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 250 RON cheltuieli judiciare parțiale în apel.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., au rămas în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare în apel, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Mureș.

Analizând apelurile declarate prin prisma prevederilor art. 370-374, coroborate cu art. 378 C. proc. pen., s-a constatat că, în cauză, se impune reformarea hotărârii judecătorești criticate în sensul solicitat de acuză prin apelul declarat.

Instanța de control judiciar a reținut că prezenta cauză a luat naștere ca urmare a disjungerii „cauzei mame”, în care aveau calitatea de inculpați numiții M.V., V.M., M.M.L., M.A. și M.F., ce au fost cercetați inițial în Dosarul nr. 248/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.

În acest dosar anterior menționat și care a fost anexat prezentei cauze, prin rechizitoriul întocmit la data de 5 octombrie 2007, punctul IV, s-a dispus disjungerea cauzei în privința (la acel moment) a învinuitului M.F., în vederea continuării cercetărilor față de acesta, în legătură cu infracțiunile pentru care se începuse urmărirea penală împotriva sa.

Ca urmare a acestei dispoziții exprese a procurorului de caz, s-a format Dosarul nr. 394/P/2007 al aceleiași instituții teritoriale a Ministerului Public, inculpatul M.F. fiind acuzat de săvârșirea, în condițiile concursului real de infracțiuni, a faptelor penale incriminate de dispozițiile art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c), art. 37 lit. b) C. pen., respectiv de comiterea infracțiunii incriminate de art. 181 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 37 alin. (1) C. pen. S-a observat că, în prezenta cauză, aflată spre instrumentare pe rolul Tribunalului Mureș ca instanță de fond, au fost audiați în calitate de martori, pentru determinarea stării de fapt, în afară de inculpat (audiat la termenul de judecată din 15 februarie 2010 și reaudiat la 6 decembrie 2010), martorii B.E. și M.V. (la termenul de judecată din 10 martie 2010), L.C., M.V., M.M.L. (la termenul de judecată din 21 mai 2010), I.A.E. (la termenul de judecată din 16 iunie 2010), I.B. și M.A. (la termenul de judecată din 15 septembrie 2010), C.E.A. (la termenul de judecată din 8 noiembrie 2010), T.P. (la termenul de judecată din 25 noiembrie 2010), M.A.G. (la termenul de judecată din 21 ianuarie 2011), dându-se eficiență prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. în privința martorilor I.M. și H.V.

La acest grad jurisdicțional, reevaluându-se, cu mare atenție, probatoriul administrat atât în această cauză, cât și în cea din care a derivat prezenta speță, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

În comuna Vânători, sat A., locuiau și locuiesc și în prezent familiile părților implicate în cauză, respectiv familia lui V.M. și cea a victimei B.G.M., relațiile dintre acestea două cunoscând o deteriorare permanentă, începând cu anul 2004. Aceste relații tensionate au escaladat și, în data de 1 aprilie 2007, au culminat cu un conflict, în urma căruia inculpatul M.V. a fost bătut, într-o manieră serioasă, de către mai mulți membrii ai familiei B. La trei săptămâni de la acest incident, între aceleași două familii are loc un nou episod extrem de violent, desfășurat în jurul orelor 19:30 pe podul denumit de localnici „T.”.

În acest loc din satul Archita, se întâlnesc inculpații M.V. și sora sa minoră, inculpata M.A. cu victima B.G.M., ce era însoțit de soția sa, B.M. În momentul în care aceste două grupuri au ajuns unul în dreptul celuilalt, inculpatul M.V. a lovit victima B.G.M. direct, cu mare intensitate, demers în urma căruia aceasta a căzut la pământ. În acest context, M.V. a ridicat de la sol biciul scăpat de victimă din mână (un obiect cu mâner de lemn ce avea o prelungire din metal cu noduri) și a început să exercite violențe continue și repetate asupra victimei, pe care o lovea peste cap, trunchi și membre, cu mânerul obiectului anterior menționat.

În acest context, inculpata (minoră la acea dată) M.A. s-a deplasat în fugă la locuința familiei sale, unde a alertat pe părinții săi și ai numitului M.V., la fața locului revenind în foarte scurt timp inculpata minoră menționată și numita M.M., mama minorei anterior menționate și a lui M.V. Cele două femei menționate și care făceau parte din familia M., au venit în locul amintit având asupra lor niște bâte din lemn cu care au început să exercite și ele violențe asupra numitului B.G.M., care era în continuare căzut la capătul podului.

La scurt timp de la izbucnirea acestor violențe, la fața locului a ajuns și fiul victimei, numitul G.B., dar în aceeași locație a sosit și M.F., inculpatul din prezenta cauză. Inculpatul M.V. junior, în acest context anterior descris, sesizând că de locul faptei se apropie și fiul victimei, împreună cu unchiul său M.F. ce avea o botă asupra sa, au ieșit în întâmpinarea acestuia, a lui G.B. și au început să-l lovească și pe acesta, primul dând prima lovitură victimei menționate inculpatul M.F. Acesta, cu bâta ce-o avea asupra sa, i-a aplicat lui G.B. o lovitură în zona capului, după care, împreună cu nepotul său, M.V., au început să lovească această a doua victimă.

în acest timp, în paralel, inculpata M.M. exercita violențe asupra primei victime B.G.M., ce era căzută la capătul podului în continuare, iar cea de-a doua victimă era violentată nu doar de către M.V. și M.F., ci și de M.A., ce sosise și ea între timp lângă ceilalți doi agresori menționați. După ce cei trei agresori au lovit în mod repetat victima G.B., au revenit la prima victimă și au continuat să o lovească pe aceasta toți trei, ignorând total rugămințile repetate ce le erau adresate de către B.M. și care vizau încetarea acestor agresiuni.

Aceste două momente ale conflictului ce s-a desfășurat în data de 22 aprilie 2007 în locul menționat, instanța a găsit necesar să le menționeze mai detaliat, deoarece vizându-se ușoarele contradicții ale persoanelor audiate în prezenta cauză s-a găsit necesară marcarea lor. În momentul declanșării primului episod, cel dintre cele două grupuri de câte două persoane, consătenii părților implicate în conflict, sesizând atmosfera violentă fizic și verbal, au găsit oportun să se închidă în curțile locuințelor lor și să nu intervină în vreun fel (s-au avut în vedere aici declarațiile martorilor L.C., C.E.A., I.M.).

În intervalul de timp în care martorii audiați atât în faza urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond, au încercat să nu ia cunoștință direct de desfășurarea evenimentelor dintre cele două tabere, s-a consumat al doilea moment, în care a acționat și inculpatul din prezenta cauză, inculpat ce a ajuns la locul derulării evenimentelor, deoarece era în drum spre casa socrilor săi, unde se aflau membrii familiei sale. Sesizând situația în care se afla nepotul său, cu care nu avea nici un fel de raport tensionat (relații tensionate existau între acest inculpat și fratele său, numitul V.M. generat de o problemă succesorală), el a intervenit în sprijinul nepotului său.

S-a derulat al doilea moment al acestui eveniment și, în continuare, a intervenit a treia etapă a acestuia când, după ce M.V., M.A. și M.F. încetează violențele asupra victimei G.B., revin la prima victimă, ce între timp fusese violentată de mama primilor doi agresori menționați. În momentul în care cei trei, inculpatul și nepoții săi, au început reviolentarea primei victime, în câmpul infracțional a apărut B.E., fiica, respectiv sora victimelor, ce reușește să-și tragă fratele (pe G.B.) într-o curte situată în apropierea acestui loc și care aparținea familiei lui L.C.

Este momentul în care cei trei agresori, unchiul și cei doi nepoți realizează că prima victimă, ce din momentul inițial al declanșării agresiunilor împotriva sa nu se mai ridicase de la sol, nu mai reacționează la agresiunile la care era supus. În acest context, grupul agresorilor, în care se include acum și mama lui M.V. și M.A., încetează acțiunea lor violentă. Acest grup se îndepărtează de locul desfășurării evenimentelor anterior relatate și imediat apare la fața locului nepoata primei victime, respectiv martora I.A.E., care ajutată fiind de B.M.

și B.E., au reușit să o urce în căruță, cu care martora venise la locul faptelor, pe victima B.G.M. După ce această primă victimă a fost urcată în căruță, grupul celor trei martore anterior menționate a reușit să o recupereze și pe cea de a doua victimă, ambele fiind transportate la domiciliul familiei B. Aici a fost chemat SMURD-ul dar, încercându-se resuscitarea lui B.G.M., acest lucru nu a fost posibil, decesul lui survenind în jurul orelor 21 din data de 22 aprilie 2007.

Ca urmare a desfășurării acestui incident, în etapele anterior descrise, victima B.G.M., în vârstă de 59 de ani a decedat, actul medico-legal de necropsie aflându-se la dosarul de urmărire penală și statuând că moartea acestuia a fost violentă, ea datorându-se șocului traumatic și hemoragie în contextul leziunilor traumatice externe, multiple, diseminate pe întreaga suprafață a corpului și a leziunilor interne: fracturi costale multiple drepte, rupturi pulmonare drepte, hemotorax drept, rupturi hepatice, hemoperitoneu, hematom perirenal bilateral. S-a mai consemnat faptul că aceste leziuni traumatice s-au putut produce prin loviri directe, repetate, cu corp contondent, de formă alungită și cu corp dur cu proeminențe neregulate, între aceste leziuni traumatice descrise și decesul victimei existând legătură de cauzalitate directă.

Expertizată din punct de vedere medico-legal și partea vătămată G.B. în data de 23 aprilie 2007, s-a arătat că aceasta prezenta leziuni traumatice sub forma hematoamelor de forma alungită confluente între ele cu localizări multiple (facial, toracal-posterior, pe brațul stâng extern, coapsă și gambă stângă, gambă dreaptă), leziuni ce au putut fi produse prin loviri directe, repetate, cu corp dur de formă alungită și care, fără a-i pune victimei viața în primejdie, au necesitat 20-30 de zile de îngrijiri medicale.

Avându-se în vedere starea de fapt mai sus reținută, instanța de apel a concluzionat că inculpatul M.F., în momentul desfășurării evenimentelor descrise, se afla în locul în care au avut loc violențele exercitate împotriva celor două victime anterior menționate. Faptul că inculpatul (ce pe parcursul întregii anchete penale și a cercetării judecătorești s-a sustras acestora) a manifestat, în data de 22 aprilie 2007, o conduită infracțională, a rezultat din declarațiile inițiale (considerate ca având caracter extrajudiciar) date de către numiții M.M., V.M., M.V. în calitate de făptuitori; din declarațiile acelorași persoane audiate în calitate de învinuiți în Dosarul inițial (nr. 248/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș), între aceste declarații luându-se în considerare și declarația învinuitei minore M.A. Coroborându-se declarațiile acestora cu declarația părții vătămate constituită parte civilă B.M., cu cele ale părții civile B.G.M. și cu cele ale martorilor (audiați, de asemenea, în faza urmăririi penale) I.A.E., I.A., L.M., T.P., B.E., L.C. și I.M., a rezultat că inculpatul M.F., la sfârșitul primei etape a desfășurării evenimentului violent anterior descris, s-a angajat în câmpul infracțional și, alături de cei doi nepoți, în cea de a doua etapă a acestui eveniment, a exercitat în mod conjugat cu aceștia, violențe atât asupra părții vătămate G.B., cât și asupra victimei B.G.M., primul violentat, ce după declanșarea violențelor asupra sa nu s-a mai ridicat de la sol. Acționând concertat și continuu alături de cei doi nepoți ai săi, inculpatul M.F., cu boata ce o avea asupra sa, a exercitat asupra ambelor victime menționate, violențe care, în final, s-au soldat cu decesul lui B.G.M. și cu vătămarea corporală a fiului acestuia. Acest inculpat, așa cum s-a mai arătat, s-a implicat în câmpul infracțional, a acționat concertat cu ceilalți doi făptuitori ce au avut calitatea de inculpați în cauza inițială, el acționând cu forma de vinovăție a intenției directe.

Instanța de control judiciar, reanalizând probatoriul administrat în cauză, a găsit eficient să dea preeminență declarațiilor date inițial în cauză de către M.V., V.M., M.M., M.A., B.M., B.G.M., I.A.E., I.A., L.M., T.P., B.E., L.C., I.M., deoarece aceste probe au fost obținute la scurt timp de la producerea regretabilelor evenimente, când memoria persoanelor menționate era proaspătă. Aspectele relevate de martori în fața instanței de prim grad jurisdicțional cu ocazia audierii lor au un caracter difuz, echivoc, ca urmare a scurgerii unui interval de timp substanțial și a posibilei influențe exercitate asupra acestor martori de către părțile implicate în prezenta cauză.

S-a concluzionat că inculpatul M.F. se face vinovat și de comiterea infracțiunii pentru care la prima instanță a fost achitat, deoarece acesta, alături de cei doi nepoți ai săi, M.V. și M.A., a exercitat în mod repetat violențe asupra victimei B.G.M., care, fiind căzut la pământ încă de la debutul incidentului amintit, a fost în imposibilitate să contracareze aceste acțiuni violente exercitate susținut împotriva sa de către cele trei persoane anterior menționate, dar și de către M.M. Instanța a ajuns la această concluzie a vinovăției inculpatului M.F., nu doar prin luarea în considerare a probelor anterior menționate, dar și prin analizarea aspectelor convergente reieșite din analizarea probelor administrate în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 199/2009 a Tribunalului Mureș, definitivă prin decizia penală nr. 10/2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, confirmată prin decizia nr. 2240 din 8 iunie 2010, a secției penale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a stabilit că, în drept, fapta inculpatului M.F. de a aplica, în loc public și împreună cu numiții M.V., M.M. și M.A., victimei B.G.M. multiple lovituri cu picioarele, pumnii, cu bâte și un bici, cu intenția de a-i suprima viața, urmare ce s-a și produs, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i), cu reținerea art. 75 lit. a), c) și art. 37 lit. b) C. pen.

Stabilindu-se în cauză vinovăția inculpatului M.F., acesta a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii incriminate de art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), c) și art. 37 lit. b) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate acestui inculpat, pentru comiterea infracțiunii menționate, au fost avute în vedere criteriile expuse de legiuitorul român în prevederile art. 72 C. pen., respectiv faptul că acesta a comis, în stare de recidivă postexecutorie, o infracțiune cu grad de pericol social ridicat, cu un rezultat ireversibil, că nu a înțeles să dea curs citațiilor emise de către organele judiciare și de către instanța de judecată în prim grad, în mod repetat, dar și în rejudecare în apel, fiind citat cu mandat de aducere emis pe seama sa, s-a sustras urmăririi penale. A fost avut în vedere că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, negând implicarea sa în activitatea infracțională, în pofida probatoriului complet administrat în cauză. S-a ținut seama, însă, și de contribuția efectivă a inculpatului, de forma agravantă și de circumstanțele agravante, precum și de împrejurarea că la momentul sosirii sale, incidentul era în desfășurare. De asemenea, s-a reținut că, de la data comiterii faptei, a trecut o perioadă de 6 ani, care se datorează, în principal, atitudinii inculpatului de a se sustrage urmăririi penale și judecății, dar și casării și trimiterii cauzei în rejudecare în apel (fără însă a se reține vreo culpă instanței de judecată). Dată fiind grava atingere adusă prin conduita manifestată de inculpat unei valori sociale expres ocrotite de legiuitor în societatea românească și avându-se în vedere și prevederile art. 52 C. pen., s-a apreciat că o pedeapsă principală stabilită la minimul special prevăzut de lege de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, b) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară, este suficientă și necesară pentru a se asigura reeducarea, resocializarea acestui inculpat.

Analizând pedeapsa accesorie ce se impune a-i fi aplicată inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat de a cărei comitere se face vinovat, s-a apreciat că este oportun a i se interzice nu doar exercitarea drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în funcții efective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, ci și exercitarea dreptului de a fi tutore sau curator.

S-a reținut că interzicerea exercitării acestei categorii de drepturi este necesar a fi dispusă față de inculpat, deoarece acesta, în desfășurarea activității infracționale imputate, a acționat în loc public, alături de un minor, inculpata M.A., ce îi era nepoată. S-a apreciat că, neputând fi considerat, ca matur, un exemplu ce să poată fi urmat, el nu poate exercita astfel de drepturi (hotărârea pronunțată de C.E.D.O. în cauza Sabău și Pîrcălab vs. România).

Analizându-se și motivele de apel formulate de către inculpat, s-a constatat că, în cauză, nu se poate dispune achitarea inculpatului de sub acuza comiterii infracțiunii de vătămare corporală (săvârșită asupra părții vătămate G.B.) deoarece, așa cum s-a mai arătat, acesta, acționând conjugat cu nepoții săi M.V. și minora M.A., a cauzat părții vătămate leziunile descrise în certificatul medico-legal aflat la dosarul de urmărire penală. S-a stabilit că fapta astfel comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii incriminate de legiuitor în prevederile art. 181 alin. (1) C. pen. Cum această conduită a inculpatului întrunește din punct de vedere obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii anterior menționate, s-a reținut că, pentru această faptă, la nivelul Tribunalului Mureș inculpatului i s-a aplicat un regim sancționator just individualizat, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare, neidentificându-se niciunul dintre cazurile care, reglementate de art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen., să impună adoptarea unei soluții de achitare.

S-a constatat, de asemenea, că latura civilă a cauzei, la prim grad jurisdicțional, a primit dezlegarea ce se impunea, cu atât mai mult cu cât, avându-se în vedere autoritatea de lucru judecat ce rezultă din sentința penală nr. 199/2009 a Tribunalului Mureș, definitivă prin decizia penală nr. 10/2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, confirmată prin decizia nr. 2240 din 8 iunie 2010, a secției penale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că pretențiile născute din evenimentele nefaste desfășurate în data și locația menționate mai sus, au fost rezolvate în cauza inițială.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.F., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței de recurs, apărătorul recurentului inculpat a precizat că înțelege să invoce cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., criticile vizând greșita apreciere a probelor, despre care s-a susținut că nu se coroborează cu privire la vinovăția inculpatului, precum și greșita individualizare a pedepsei, prin raportare la prevederile art. 72 C. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același Cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 2 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de apărătorul recurentului inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că recurentul inculpat și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care nici nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen.

În acest sens, se reține, însă că unul dintre cazurile de casare abrogat în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situație în care criticile circumscrise de recurentul inculpat acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se la motivele de casare expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește și eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.

Totodată, în realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, inculpatul a formulat critici sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 13/A din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2013.