Aggravated robbery classification based on material damage threshold and individualization of penalty below statutory minimum

Deliberând asupra recursurilor formulate, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 672/F din 2 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 71689/3/2011, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului D.F., din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen., a condamnat inculpații S.R. și D.F., la câte o pedeapsă de 15 ani închisoare fiecare.

A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pentru fiecare inculpat.

În baza art. 65 C. pen., a interzis fiecărui inculpat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția fiecărui inculpat de la data de 19 mai 2011, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților S.R. și D.F.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a admis cererile de constituire de parte civilă formulate de părțile vătămate S.D., , SC L.G. SRL, și C.L., și a obligat inculpații în solidar la plata sumelor de: 2.000 RON cu titlu de daune materiale și 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă S.D., 65.000 RON daune materiale și 100.000 RON daune morale către partea civilă C.L., precum și 341.942,40 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă SC L.G. SRL.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat la câte 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1520/P/2010 din 9 noiembrie 2011 au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații S.R. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a), alin. (3) C. pen. și D.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a), alin. (3) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în ziua de 20 aprilie 2010, inculpații S.R. și D.F., pe b-dul C. din sectorul 2, cu ajutorul lui O.C., după ce au exercitat acte de violență asupra numitului S.D., și-au însușit cantitatea de 3,447 kg bijuterii din aur, suma de 65.000 RON, un autoturism marca O. și 1,8 kg verighete din aur, valoarea totală a prejudiciului depășind suma de 200.000 RON.

În ceea ce privește încadrarea juridică, din actele de urmărire penală a reieșit faptul că inculpații au intenționat să o deposedeze de bunuri doar pe partea vătămată C.L., neavând reprezentarea că în mașină se află și bunuri care aparțineau altor persoane, motiv pentru care fapta acestora s-a apreciat că nu întrunește elementele constitutive ale mai multor infracțiuni de tâlhărie, săvârșite în concurs ideal ci ale unei infracțiuni unice.

În ceea ce-l privește pe inculpatul O.C., prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei, dat fiind faptul că nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.

Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor cu privire la alte aspecte care rezultă din cauză, vizând săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului (de către C.R.), fals în declarații (de către Z.G.N.), respectiv instigare la fals în declarații (de către D.S., sora inculpatului D.F.), precum și față de participarea unor alte persoane (neidentificate până la momentul actual) la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în calitate de complice.

Raportat la participarea numiților R.R. și P.S. la urmărirea autoturismului părții vătămate C.L., actele de urmărire penală efectuate au reliefat că aceștia au fost în eroare de fapt cu privire la scopul acestei activități, iar în momentul în care au realizat care era scopul au refuzat să mai participe la urmărire, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de complicitate la tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit a), alin. (3) C. pen.

De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia și pentru infracțiunea de nedenunțarea unor infracțiuni, prevăzută de art. 262 C. pen., dat fiind faptul că este incidență cauza de nepedepsire prevăzută de alin. (3) al art. 262 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., deși din actele de urmărire penală nu a reieșit că R.R. ar fi pretins de la inculpații S.R. și O.C. altceva decât o compensație financiară pentru cheltuielile făcute cu ocazia urmăririi autoturismului, precum și faptul că acesta invoca doar denunțarea faptei, nu o altă consecință, în condițiile în care la dosarul cauzei a fost atașată și copia unui pretins bilet anonim de amenințare, s-a dispus disjungerea cauzei, în vederea efectuării unor cercetări exhaustive cu privire la aceste aspecte.

Situația de fapt reținută în actul de inculpare a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică; declarații de parte vătămată; declarații de martori;declarații de inculpați; procese-verbale și planșe fotografice privind efectuarea unor recunoașteri după fotografii; procese-verbale și planșe fotografice privind efectuarea de percheziții domiciliare, procese-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate.

În cursul cercetării judecătorești s-a dispus audierea inculpaților S.R. și D.F., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei, au depus cerere de constituire de parte civilă numiții S.D., C.L., au fost audiați aceștia, cu privire la situația de fapt, precum și martorii P.C., C.R., D.M., D.G., J.M.L., S.D.A., B.A., Z.G.N., R.R., precum și coinculpatul O.C., declarații ce au fost, de asemenea, depuse la dosarul cauzei.

În faza de urmărire penală SC L.G. SRL a declarat că se constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma de 341.942,40 RON.

La solicitarea inculpatului S.R., la termenul din data de 25 mai 2012, Tribunalul a admis proba cu efectuarea unei expertize contabile având drept obiective:

- să se precizeze: dacă mărfurile menționate în nota de intrare recepție din 11 martie 2008 a SC L.G. SRL au fost recepționate în mod real de către această societate, în fapt dacă există corespondență contabilă între mențiunile din această notă și evidențele contabile întocmite de către societate;

- dacă mărfurile menționate în această notă de recepție se mai aflau în patrimoniul societății SC L.G. SRL la data de 14 aprilie 2010;

- dacă aceste mărfuri se mai află în patrimoniul societății la momentul expertizării, iar dacă nu, care a fost modalitatea și data ieșirii acestora din patrimoniu.

Raportul de expertiză contabilă judiciară a fost efectuat de expertul contabil T.V.F. și a fost depus la dosarul cauzei la data de 18 iunie 2012.

De asemenea, Tribunalul a încuviințat, la cererea inculpatului S.R., audierea CD-urilor în care este înregistrată în mediul ambiental, întâlnirea din data de 7 aprilie 2011, dintre martorul R.R., inculpatul S.R. și martorul O.C. și, drept urmare, la termenul din 22 iunie 2012, Tribunalul a procedat la desigilarea plicului ce conținea cele două CD-uri și la audierea înregistrării CD-ului, cu întâlnirea de la restaurantul „N.” din data de 7 aprilie 2011, în prezența unui specialist IT, din cadrul Tribunalului București, însă calitatea acestei înregistrări a făcut imposibilă înțelegerea discuțiilor purtate, în mediul ambiental dintre persoanele menționate mai sus.

Prin adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1520/P/2010 din data de 3 iunie 2011 s-a învederat împrejurarea, că în faza de urmărire penală nu s-a efectuat redarea convorbirilor purtate în mediul ambiental, la restaurantul „N.” din Afumați, întrucât ordonanța de interceptare a avut ca finalitate tehnică doar în ceea ce privește înregistrarea de imagini.

De fapt, așa cum a învederat reprezentantul IT din cadrul Tribunalului București, nu a fost posibilă audierea înregistrările menționate, la termenul din 22 iunie 2012, datorită imposibilității înlăturării zgomotelor de fond.

În circumstanțiere, inculpatul S.R. a depus o caracterizare din partea SC S.I. SRL din care rezultă că începând cu data de 1 mai 2006, până la data arestării în prezenta cauză, acest inculpat a fost angajat în cadrul acestei societăți în funcția de magazioner.

Din partea inculpatului D.F. s-au depus copii după pașaport.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 20 aprilie 2010, în jurul orei 13:25, pe b-dul. C. din București, inculpații S.R. și D.F., după ce au scos-o cu forța dintr-un autovehicul marca O., pe partea vătămată S.D., au sustras autovehiculul și bunuri aflate în acesta, respectiv 3,447 kg bijuterii din aur, suma de 65.000 RON și 1,8 kg verighete din aur.

Astfel, partea vătămată C.L., cetățean turc, și inculpatul O.C. s-au cunoscut în perioada 1990-1991, cu ocazia unei deplasări în Turcia a celui din urmă. Ulterior, după anul 2000, cei doi s-au întâlnit, în mod sporadic, în România.

La începutul lunii aprilie 2010, inculpații O.C. și S.R. au hotărât să o deposedeze de bunuri pe partea vătămată C.L., inculpatul O.C. cunoscând că aceasta avea întotdeauna asupra sa o cantitate însemnată de bijuterii din aur, deoarece se ocupa cu comercializarea acestora, și că se deplasa cu un autoturism marca O.

În consecință, cei doi inculpați au hotărât să-l urmărească pe C.L. în trafic, pentru a stabili itinerariul zilnic și obiceiurile acestuia. Însă, dat fiind faptul că inculpatul O.C., zis „Judocanul”, nu putea participa la această activitate, deoarece era cunoscut de C.L., cei doi inculpați i-au solicitat concursul unui fost coleg de serviciu, R.R., pretextând că inculpatul O.C., zis „Judocanul”, are de recuperat o sumă de bani de la cetățeanul turc.

În aceeași zi, inculpatul S.R. și R.R. au și urmărit în trafic autoturismul marca O., ocazie cu care inculpatul S.R. și-a notat într-un carnet date despre traseu, pe care i le-a comunicat telefonic inculpatului O.C. Urmărirea s-a făcut cu autoturismul marca D., aparținându-i lui R.R. După finalizarea urmăririi, cei doi s-au întâlnit din nou cu inculpatul O.C. și au stabilit să reia activitatea în ziua următoare, locul de întâlnire fiind în localitatea A., județul Ilfov, localitate în care își avea reședința C.L. Totodată, inculpatul O.C. i-a solicitat lui R.R. să mai aducă o persoană de încredere pentru a participa la urmărire.

A doua zi, R.R. s-a deplasat la locul de întâlnire din Afumați, însoțit de martorul P.S., unde s-au mai prezentat inculpatul S.R., cu un autoturism marca R., inculpatul O.C. și inculpatul D.F., acesta din urmă cu un autoturism marca M. fără numere de înmatriculare. În continuare, după ce au reperat în trafic autoturismul cu care se deplasa C.L. au pornit în urmărirea acestuia, inculpatul O.C. coborând însă din mașină la scurt timp. Urmărirea a avut loc pe raza municipiului București și s-a încheiat în zona M1, unde autoturismul cetățeanului turc nu a mai fost reperat, stabilindu-se să fie reluată în ziua următoare, tot din localitatea Afumați.

În ziua următoare, la întâlnirea din localitatea Afumați, P.S. i-a spus inculpatului O.C. că dacă se urmărește și agresarea cetățeanului turc el nu-i va mai însoți. Cu aceeași ocazie, s-a stabilit și ca urmărirea să fie reluată peste o săptămână, deoarece inculpatul O.C. cunoștea faptul că C.L. era plecat în provincie.

În perioada următoare, inculpatul O.C. și S.R., cu ocazia unor întâlniri succesive, au încercat fără succes, să-l convingă pe R.R. să participe la agresarea cetățeanului turc, spunându-i că acesta are întotdeauna aur și bani asupra sa și arătându-i o legitimație de polițist falsă și un pistol. Totodată, i-au spus că cetățeanul turc a mai fost tâlhărit și că nu se va duce la poliție să reclame.

În ziua de 20 aprilie 2010, în jurul orei 12:00, partea vătămată C.L. s-a deplasat cu autoturismul marca O. în zona Obor, unde s-a întâlnit cu S.D., persoană pe care o folosea în mod frecvent drept șofer. După ce S.D. s-a urcat la volanul mașinii, cei doi s-au deplasat la sediul SC L.G. SRL, societate cu care C.L. colabora în activitatea de comercializare a bijuteriilor din aur.

În continuare, C.L. și S.D. s-au deplasat pe b-dul C. din sectorul 2, la un magazin de bijuterii aparținând SC R.M. SRL, unde C.L. a mers în magazin, iar S.D. a rămas la mașină.

În jurul orei 13:00, la portiera stângă a autovehiculului au venit inculpații S.R. și D.F., care, după ce primul a strigat „Poliția!” și a prezentat o legitimație, l-au scos cu forța pe S.D. din autovehicul. Inculpatul D.F. s-a urcat la volan și a demarat în direcția bulevardului B., în timp ce S.D. era imobilizat de inculpatul S.R. Acesta din urmă s-a îndreptat și el în aceeași direcție, după ce autoturismul s-a îndepărtat.

Speriat de cele întâmplate, S.D. l-a sunat pe C.L. și i-a relatat incidentul, după care, împreună cu B.A., administratorul SC R.M. SRL, au mers pe străzile alăturate în căutarea autovehiculului sustras, fără succes însă.

În ziua de 21 aprilie 2010, organele de poliție au localizat autovehiculul marca O., acesta fiind abandonat într-o parcare de pe b-dul B. Cu ocazia examinării autoturismului s-a constatat faptul că în interiorul acestuia nu se regăsesc bunurile menționate în cuprinsul declarațiilor date în ziua anterioară de către S.D. și C.L., respectiv aproximativ 3,5 kg bijuterii din aur, suma de 65.000 RON, precum și o cantitate de verignete din aur (ulterior s-a precizat că erau 1,8 kg verighete din aur). Autoturismul marca O. și suma de 65.000 RON îi aparțineau părții vătămate C.L., în timp ce bijuteriile din aur aparțineau SC L.G. SRL, societate cu care C.L. colabora în activitatea de comercializare a bijuteriilor din aur.

Ulterior săvârșirii faptei, între R.R. și inculpații O.C. și S.R. au avut loc negocieri, directe sau intermediate de alte persoane (de ex. C.R., fost coleg de serviciu cu cei trei), pe parcursul cărora inculpații au încercat să-l determine pe R.R. să nu denunțe la organele de poliție modalitatea în care a fost săvârșită fapta, în timp ce acesta din urmă a încercat să obțină compensații financiare pentru perioada în care a participat la urmărirea părții vătămate C.L., însă nu s-a ajuns la un consens.

În faza de urmărire penală, declarațiile părților vătămate S.D. și C.L. s-au coroborat cu declarațiile martorilor R.R., C.G., D.G., C.R., precum și cu interceptările din mediul ambiental, din conținutul cărora reiese că inculpatul O.C. (pentru care s-a disjuns cauza în vederea prezentării materialului de urmărire penală) și inculpatul S.R. i-au solicitat lui C.R. să-l determine pe R.R. să se întâlnească într-un alt loc decât în casa acestuia, pentru a-l convinge să nu denunțe modalitatea în care a fost pregătită infracțiunea de tâlhărie, întâlnire care a avut loc, în aceeași zi, la Restaurantul „N.” din Afumați și la care au participat O.C., S.R., R.R. și C.G., aspect ce reiese din imaginile înregistrate la acest restaurant.

În acest sens, partea vătămată S.D. a declarat la data de 20 aprilie 2010, în faza de urmărire penală, următoarele:

„În ziua de 20 aprilie 2011 la orele 10:45 în timp ce mă aflam la locuința mea, domnul C.L. m-a sunat stabilind să ne întâlnim în zona Obor.

În jurul orelor 12:00, am ajuns pe șos. C1., unde după 15 min. a apărut și domnul C.L. cu autoturismul O. venind dinspre orașul Voluntari. Eu m-am urcat la volan, iar dânsul lângă mine, spunându-mi să mergem la sediul firmei din Piața M2. Când m-am urcat în mașină am observat că geanta din pânză albastră se afla în spatele scaunului șoferului pe podea, dar nu am văzut ce se afla în ea.

M-am deplasat pe șos. C1, am virat stânga pe șos. M.B., am intrat în pasajul M2, apoi la ieșirea din pasaj am întors pe șos. M.B. și am parcat mașina pe șos. M.B. pe aleea dintre un părculeț și SC L.G. SRL.

Geanta din pânză albastră a rămas în spatele scaunului din stânga față pe podea, iar domnul C.L. a coborât, intrând în sediul firmei și spunându-mi să-l aștept în mașină. După aproximativ 45 min-1 oră, domnul C.L. s-a întors cu mâinile goale și s-a așezat pe scaunul din dreapta față, spunându-mi să mergem la amanetul și magazinul de bijuterii din b-dul. C., SC R.M. SRLL, fără să-mi dea alte explicații.

Am plecat pe șos. M.B. în jurul orelor 13:00, deasupra pasajului M2, am virat dreapta, și am mers pe b-dul. B. către b-dul. C. Apoi imediat după Spitalul Județean Ilfov am virat stânga pe strada P., apoi am virat pe a II-a stradă la dreapta respectiv pe strada C2 și am ieșit în b-dul. C. unde am virat stânga mergând spre șos. P1. Am întors mașina în dreptul Complexului de sănătate M3 și am parcat autoturismul pe partea dreaptă, pe șosea în dreptul blocului din b-dul. C., în dreptul magazinului de pâine de lângă magazinul de bijuterii SC R.M. SRL.

Domnul C.L. mi-a spus să rămân în mașina și să-l aștept, iar dânsul s-a dus la magazinul de bijuterii. Menționez că portierele din față, stânga și dreapta nu erau asigurate, fiind însă închise, iar ambele portiere din spate erau asigurate. După ce a coborât domnul C.L. am văzut că geanta din pânză albastră se afla pe podea în spatele meu.

După aproximativ 2 minute de la plecarea domnului C.L. au apărut lângă mașină, chiar lângă portiera stângă față doi indivizi necunoscuți, care au tras imediat de portieră și au deschis-o larg întrucât nu era asigurată; unul din ei mi-a arătat un portofel tip îmbrăcăminte din piele de culoare neagră pe care era aplicată la partea de sus o fotografie, iar la partea de jos o insignă cu contur lucios argintiu și forma ovală strigând: „Poliția, nu mișca, pune mâinile pe volan”. În același timp cel de-al doilea individ m-a strâns de gât cu ambele mâini, apucându-mă și primul de brațe și m-au tras afară din mașină, strigând „culcat”. Eu m-am așezat pe vine.

Individul care mi-a arătat acea legitimație m-a imobilizat ținându-mă cu mâinile de umeri pentru ca eu să nu mă ridic, iar celălalt s-a urcat la volanul mașinii O., s-a deplasat cu spatele, oprind brusc chiar lângă mine, moment în care individul care mă ținea m-a tras spre trotuar astfel că celălalt a continuat să se deplaseze cu mare viteză în trombă pe b-dul. C. către b-dul. B., însă nu am văzut unde a dispărut fiind foarte speriat.

Între timp, individul care mă imobilizase s-a deplasat normal către magazinul de bijuterii, dar când a ajuns în dreptul magazinului de pâine alăturat, s-a întors și s-a deplasat pe bdul. C. spre b-dul. B. pe aleea pentru pietoni din dreptul blocului, continuând să meargă normal, fără să fugă.

M-am uitat după acesta și l-am văzut cum se îndepărta mergând normal aproximativ 150-200 m, timp în care la orele 13:26 l-am sunat pe domnul C.L. și am așteptat să vină la mine, și să-mi spună ce hotărăște.

Imediat domnul C.L. a ieșit afară din magazinul de bijuterii și împreună cu patronul magazinului, ne-am urcat în mașina acestuia din urmă scotocind străzile din apropiere, dar nu l-am mai găsit nici pe individul care plecase pe jos mergând normal nici pe cel care luase mașina.

Cei doi indivizi care s-au prezentat a fi polițiști aveau următoarele semnalmente: Cel care mi-a arătat legitimația cu fotografie și insigna avea vârsta de aproximativ 35-37 ani, înălțimea 1,75 m constituție atletică, fața rotundă, cu tenul măsliniu, părul de lungime medie, negru, cu șapcă neagră pe cap, material textil, ochi negri, îmbrăcat cu o geacă neagră tip piele cu elastic la mijloc și pantaloni jeans albaștri (n.n. inc. S.R.).

Nu am observat dacă acea legitimație era de poliție sau dacă insigna avea însemnele oficiale de poliție sau ale altei instituții. Nu pot preciza nici dacă fotografia de pe acea legitimație era a unui bărbat sau femeie.

Cel de-al doilea individ care a fugit cu mașina avea următoarele semnalmente: vârsta 30-32 ani, înălțime 185-190 cm, atletic, față alungită cu tenul deschis nuanță roșcată, părul tuns scurt, de culoare castaniu deschis, îmbrăcat cu pantaloni de culoare maron, un pulover culoare închisă și deasupra o vestă fără mâneci de culoare maron cu mai multe buzunare exterioare, acesta fiind cel care m-a apucat de gât în mașină (n.n. inc. D.F.).

Cred că îi pot recunoaște pe cei doi indivizi dacă mi-ar fi prezentați într-un grup de persoane, sau într-o planșă foto.

Precizez că la orele 13:31 am sunat la numărul de urgență 112 și am anunțat cele întâmplate. Nu am strigat după ajutor și nu m-am opus întrucât am fost surprins de cei doi și m-au speriat foarte tare. Când s-a întâmplat acest incident am observat mai multe persoane în apropiere, respectiv trecători, dar nu le-am solicitat ajutorul datorită șocului.

L-am condus cu privirea pe individul care plecase pe jos, însă pe măsură ce se îndepărta nu l-am mai observat printre trecători. Nu cred că pot realiza un portret robot al celor doi agresori.

Sunt de acord să fiu supus la testul poligraf (detectorul de minciuni) în vederea aflării adevărului.

Precizez că sunt pensionat medical cu diagnosticul hipertensiune arterială și până în anul 1998 am lucrat ca subofițer de poliție la D.G.P.M.B.

Când a venit la mine domnul C.L., după ce a ieșit din magazinul de bijuterii mi-a spus că în geanta din pânză albastră pe care o lăsase pe podea în mașina în spatele scaunului șoferului avea aproximativ 3,5 kg bijuterii din aur, pe care eu însă nu le-am văzut. Acea geantă avea model simplu cu două sau trei compartimente și fermoar.”

Partea vătămată S.D. i-a recunoscut atât din planșă foto, cât și din grup pe inculpații S.R. și D.F., drept cele două persoane care l-au agresat în data de 20 aprilie 2010. De altfel, semnalmentele agresorilor, furnizate de S.D. la data de 20 aprilie 2010, imediat după săvârșirea faptei, au permis realizarea unor portrete robot relevante.

În declarația din data de 20 aprilie 2010, partea vătămată C.L. a afirmat următoarele:

„(...) acesta (n.n. B.A.) mi-a spus să intru într-un magazin alimentar de lângă casa de amanet, am mers în magazin lăsându-l în mașină șoferul meu, A. ne-a condus într-un birou mi-a servit apa și imediat după ce am desfăcut am fost sunat de șoferul meu care mi-a spus să vin repede că au furat mașina. Am ieșit repede afară împreună cu A. și l-am găsit pe șoferul meu stând pe trotuar. L-am întrebat ce s-a întâmplat acesta spunând că în timp ce stătea în autoturism au venit doi indivizi care s-au recomandat ca fiind polițiști, arătând o legitimație, l-au scos din mașina, iar unul dintre ei s-a urcat la volan și aplecat cu autoturismul, iar celalalt a plecat pe jos. L-am rugat pe A. să mergem să-i căutăm și ne-am urcat toți trei în mașina lui, spunându-i șoferului meu să anunțe poliția. Am căutat pe străduțele din zona însă nu am găsit autoturismul meu și ne-am întors la magazinul lui A., unde sosiseră organele de poliție.

Partea vătămată C.L. a fost supusă detecției comportamentului simulat, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 9 noiembrie 2011 fiind în sensul că pentru răspunsurile la întrebările relevante în cauză (dacă în mașina marca O. se găseau în momentul sustragerii aprox. 3,5 kg de bijuterii din aur, 650.000.000 ROL și aprox. 1,8 kg aur în verighete) este imposibil de formulat o concluzie de certitudine.

Testarea lui C.L. a fost efectuată în contextul în care acesta a precizat că suma de 65.000 RON pe care a reclamat-o ca fiind sustrasă a reieșit dintr-un calcul făcut, în sensul că dintr-o sumă de 72.000 RON, pe care a strâns-o pentru a cumpăra aur, a scăzut 7.000 RON pe care i-a cheltuit între timp.

Totodată, verighetele din aur i-au fost încredințate de SC L.G. SRL fără întocmirea unui document în acest sens (sustragerea verighetelor din aur a fost confirmată de martorul R.R. în declarația din data de 10 mai 2011, menționând că S.R. i-a spus că în autoturism erau multe verighete).

De asemenea, în ceea ce privește cantitatea de bijuterii din aur, mai puțin verighetele, acesta a declarat că nu-și amintește dacă au fost cântărite cu ambalaj sau fără, menționând că în situația în care au fost cântărite cu ambalaj ar fi rezultat un surplus de 100-200 gr. În privința acestei cantități de bijuterii a fost atașat la dosarul cauzei avizul de însoțire a mărfii prin care, la data de 14 aprilie 2010, SC L.G. SRL i-a încredințat lui C.L. cantitatea de 3447 gr bijuterii din aur. Prin adresa din data de 12 septembrie 2011, SC L.G. SRL a comunicat și faptul că societatea are ca obiect de activitate comerțul bijuteriilor în regim en-gros, motiv pentru care în stoc nu sunt individualizate bijuteriile.

În declarația din 10 mai 2011, martorul R.R. a afirmat următoarele:

„La începutul lunii aprilie 2010, nu mai rețin data, m-am întâlnit în comuna Afumați întâmplător cu două cunoștințe cu care am lucrat anterior la R.A.T.B., S.R. și O.C. cu care am stat de vorbă. În cadrul discuției O.C. mi-a spus că are probleme cu un turc cu care a făcut afaceri și că urmează să recupereze niște bani de la el. M-a întrebat dacă pot să îl ajut să îl urmărească pe turc deoarece pe el îl cunoaște, urmând să îl urmăresc eu cu S.R.

În acea zi, eram cu mașina mea, un L.

S.R. s-a urcat la mine în mașină să stăm de vorbă iar O.C. a plecat cu mașina lui un P2. Când eram la mine în mașină cu S.R. pe lângă noi a trecut un autoturism marca O., S.R. spunându-mi că asta e mașina turcului pe care O.C. vrea să-l urmărim. Am urmărit autoturismul în București, observând că la volan se afla un turc.

Acesta a oprit în zona str. M.E.-Piața G., unde s-a întâlnit cu un bărbat mai în vârstă cu părul cărunt care s-a urcat la volan, iar cetățeanul turc în dreapta. Aici înainte să plece turcul a intrat într-o bijuterie din zonă după care au plecat în zona Gării de Nord unde turcul a intrat într-un alt magazin de bijuterii, șoferul rămânând la volan. De aici au mers la un restaurant turcesc din zona Piața M4 unde au mâncat. După un timp au plecat cu autoturismul în zona Piața M2, unde turcul a intrat într-un cabinet stomatologic, șoferul așteptând în mașină.

Pe tot traseul S.R. își nota ceva într-un carnețel și vorbea cu O.C. la telefon când eram în staționare, fără să aud convorbirile întrucât cobora din mașină.

Fiind opriți în zona Piața M2 a venit O.C. care ne-a spus să ne întâlnim a doua zi lângă Biserica din Afumați, spunând că nu a ajuns unde trebuia. M-a întrebat dacă am vreun prieten de încredere care are mașină pentru a-l urmări pe turc în zilele următoare în așa fel să nu își dea seama că e urmărit, l-am spus că am un prieten P.S. care are mașină și care ar putea fi de acord dacă îl cinstește.

O.C. a fost de acord și ne-am despărțit. M-am dus la P.S. și i-am spus despre ce este vorba.

A doua zi, în jurul orei 9, P.S. a venit la mine cu mașina lui un W. Am plecat amândoi, fiecare cu mașina lui și la Biserică ne-am întâlnit cu S.R. care era cu un R. alb, dar știu că e a fratelui său și cu D.F. care era cu un M. albastru închis, fără numere de înmatriculare. De asemenea era acolo și O.C. L-am prezentat pe P.S. lui O.C. și în timp ce beam o cafea pe trotuar, O.C. a văzut O. turcului și ne-a spus să-l urmărim. P.S. a plecat cu S.R., eu singur, iar D.F. cu O.C. Pe drum O.C. m-a sunat și mi-a spus că el o să coboare la intersecția A1 cu C1 unde eu o să-l iau în mașină pe S.R. și să-l duc la mașina lui P.S.

L-am sunat pe P.S. care mi-a spus că e la Obor unde turcul era oprit. Am ajuns acolo și eu și D.F. și am văzut că turcul s-a întâlnit din nou cu șoferul din ziua precedentă. Când a plecat mașina turcului, P.S. a plecat cu S.R., D.F. cu M., cu care venise, iar eu le-am spus că am probleme cu mașina și că trebuie să caut alta.

Am ținut legătura telefonic cu P.S. de la care am aflat că turcul a fost la mai multe magazine de bijuterii din București și că au ajuns la restaurantul din ziua precedentă unde au stat două ore.

De la P.S. am înțeles că la un moment dat turcul a scos din portbagaj o geantă maro cu verde cu mâner pe care a băgat-o în mașină. Mi-a mai spus că S.R. l-a sunat pe D.F. și i-a spus ce a făcut turcul, iar S.R. l-a întrebat dacă are motorină pentru că s-ar putea să meargă la drum lung. L-am sunat pe O.C. care mi-a spus că e în zona restaurantului și să vin și eu acolo.

Nu am reușit să ajung și am vorbit la telefon cu Fane care mi-a spus că-l urmărește pe turc în cartierul M1 unde l-au pierdut și am stabilit să ne întâlnim la Piața M2 unde eram eu. Au venit toți mai puțin O.C. care m-a sunat să ne întâlnim a doua zi la Biserica din Afumați.

Ne-am întâlnit la ora 10:30. P.S. i-a spus lui O.C. faptul că dacă în afară de a-l urmări pe turc va trebui să intervină în forță el nu se bagă. O.C. i-a spus că nu trebuie să-și facă probleme pentru că el va fi în apropiere. O.C. mi-a spus că turcul este plecat în provincie și va veni peste o săptămână.

În săptămâna următoare, cred că într-o zi de miercuri, m-a sunat S.R. care mi-a spus că trebuie să discute cu mine mai multe. A doua zi au venit la mine acasă O.C. și S.R. care mi-au spus că turcul umblă la el cu o geantă în care ține la el aur și bani și vor să îi ia geanta respectivă.

Mi-au spus că sunt pregătiți să facă acest lucru S.R. arătându-mi un pistol și o legitimație de polițist. I-am spus lui O.C. că eu nu fac așa ceva însă acesta a încercat să mă convingă spunându-mi că turcul a mai fost tâlhărit într-o parcare la Mall și într-o scară de bloc, că umblă cu mult aur la el și are mulți bani și că nu o să reclame la poliție pentru că nici până acum nu a reclamat. Le-am spus că o să mă mai gândesc și ne-am despărțit.

După câteva zile, cred că sâmbăta m-a sunat O.C. și mi-a cerut să ne întâlnim să discutăm. Ne-am întâlnit pe șoseaua F. unde a încercat să mă convingă să merg cu el și cu S.R. pentru a-i lua turcului geanta cu aur și bani. Mi-a spus că or să reușească pentru că S.R. are legitimație de polițist și pistol și că urmează să facă acest lucru într-o parcare sau într-un alt loc unde turcul va staționa, spunându-mi că turcului îi este frică de poliție.

Arăt că atunci când au venit la mine S.R. mi-a arătat un pistol cu încărcător în care se aflau două cartușe, spunând că nu are cocoșul de la pistol.

Pistolul părea de 9 mm, fiind nichelat și îl ținea în buzunarul de la geacă. Legitimația avea însemnele poliției și a insignei pe care scria „Poliția” însă era ușor sesizabil că erau contrafăcute.

După întâlnirea în care i-am spus lui O.C. că nu mă bag nu am mai vorbit câteva zile.

După circa 4-5 zile, fiind la o terasă am văzut la televizor la știri autoturismul turcului pe care îl urmărisem la solicitarea lui O.C., înțelegând din știrea respectivă că unui turc i-a fost luată o geantă în care se aflau bani și bijuterii iar autorii s-au recomandat polițiști.

Am vorbit cu P.S. care m-a întrebat dacă am auzit ce s-a întâmplat și i-am spus că nu am nici o legătură înțelegând că nici el nu are. L-am sunat pe O.C. cât și pe S.R. dar nu mi-a răspuns nici unul.

După o oră, m-a sunat O.C. căruia i-am spus ce am văzut la televizor. Acesta m-a întrebat unde sunt, spunându-mi să rămân acolo că o să ajungă și el imediat. A venit la scurt timp și discutând cu el a încercat să mă convingă că nu știe nimic, spunându-mi că a crezut că eu am comis fapta respectivă. I-am spus că nu îl cred întrucât s-a întâmplat exact cum mi-a spus el că va proceda pentru a-l jefui pe turc dar nu a recunoscut.

După ce ne-am despărțit, după o jumătate de oră, m-a sunat S.R. care m-a întrebat unde sunt și să rămân acolo că o să vină și el urgent și să stau liniștit.

A ajuns repede și a început să-mi povestească că împreună cu alți indivizi fără să-mi dea nume, întrucât nu e bine, l-a deposedat pe turc de geanta cu bijuterii. Mi-a spus că împreună cu un altul s-au prezentat polițiști șoferului în timp ce turcul se afla într-un magazin cu bijuterii pe colț la B.S. (complexul de sănătate).

L-au dat pe șofer jos din mașină, unul dintre ei s-a urcat la volanul O. turcului, iar celălalt a plecat pe jos. Tot S.R. mi-a spus că de unde a luat mașina au mers înainte și au făcut dreapta pe lângă blocuri și după câteva străzi au oprit, au luat din interior o geantă în care se aflau bijuterii din aur, multe verighete și din torpedou 63.000 RON și câțiva dolari, după care au abandonat mașina.

Dintr-o altă sursă am aflat că ar fi luat 8,200 kg bijuterii din aur. S.R. mi-a spus că totul a durat foarte puțin, că turcul nu l-a văzut iar șoferul l-a văzut foarte puțin.

Mi-a spus că au fost recuperați de un BMW neînmatriculat căruia i-ar fi dat foc și au șters orice urmă. Totodată S.R. mi-a spus că atunci când vor vinde bijuteriile îmi va da și mie o sumă de bani să-mi cumpere tăcerea.

De atunci m-am mai întâlnit cu S.R. de câteva ori și de fiecare dată m-a anunțat că nu au reușit să vândă aurul. Mi-a spus că nu îl va prinde poliția pentru că nu a lăsat amprente și că aurul este ținut undeva lângă domiciliul meu.

Până în prezent am fost căutat inclusiv la domiciliu de O.C., S.R. și un individ care știu că se numește C.M., pe care îl cunosc de foarte mult timp, toți trei încercând să mă determine să nu spun nimic mai ales poliției. (...) Arăt că după comiterea faptei C.M. și-a terminat casa părinților din Sinești, și-a cumpărat un teren la Afumați, iar S.R. și-a achitat datoriile, și-a modernizat casa și și-a luat mașina.”

Martorul R.R. l-a recunoscut din planșa fotografică pe inculpatul D.F. ca fiind una dintre persoanele care au participat la urmărirea părții vătămate C.L. În ceea ce-i privește pe ceilalți doi inculpați nu a fost necesară o recunoaștere din planșă fotografică deoarece aceștia au fost nominalizați în cuprinsul declarației (R.R., O.C. și S.R. au fost colegi de serviciu la R.A.T.B.).

Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 13 iulie 2011 al Serviciului Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., răspunsurile lui R.R. la întrebările relevante ale cauzei nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

În declarația din 10 mai 2010, martorul P.S. a afirmat următoarele:

„În urmă cu aproximativ un an, în luna martie sau aprilie, nu rețin data exactă, am fost sunat la telefon de un amic R.R. care mi-a spus că are un prieten ce a făcut afaceri cu un cetățean turc și urmează să recupereze o sumă de bani de la el. În acest sens, R.R. mi-a spus să ne întâlnim a doua zi în Afumați. Am fost de acord și dimineața următoare am mers cu mașina mea în Afumați și m-am întâlnit cu R.R. care, din câte îmi amintesc, era cu un autoturism marca B2. Am observat că în apropiere era parcat un autoturism M., culoare închisă, în care se aflau mai mulți indivizi, au coborât din el și R.R. m-a prezentat acestora.

Cu această ocazie am înțeles că unul se numea S.R., altuia i se spunea O.C., iar pe cel de-al treilea îl cunoșteam de mai mult timp, știind că se numește D.F., el fiind șoferul M. Nu cunosc alte date despre ei, dar îi pot recunoaște dacă îmi vor fi prezentați. Pe acest D.F. îl cunoșteam întrucât a venit de mai multe ori la o agenție imobiliară unde eu lucram, în vederea vânzării unor terenuri. R.R. mi-a spus că urmează să așteptăm și să vedem când apare un autoturism marca O., pe care o să-l urmărim. În ziua respectivă nu a trecut acest autoturism pe acolo, iar după-amiază ne-am despărțit, stabilind să ne întâlnim a doua zi în același loc.

A doua zi, în jurul orei 10:00, ne-am întâlnit toți, iar la un moment dat, S.R. mi-a spus că a trecut O. pe lângă noi și am pornit în urmărirea acestuia, eu cu autoturismul meu, D.F. cu M. și R.R. cu un B2. La un moment dat, m-a sunat R.R. și mi-a spus că vine cu S.R. și să-l iau la mine în mașină. Aceștia au sosit, S.R. a urcat la mine în mașină și am continuat să urmărim autoturismul O. prin București. Menționez că O.C. venise cu un autoturism model sport, cu două uși, culoare neagră, nu am reținut numărul de înmatriculare.

Cu ocazia urmăririi autoturismului O., am observat că la un moment dat, la volan, se afla un șofer mai în vârstă, cu părul grizonat.

În timp ce urmăream acest autoturism, am fost sunat de R.R. care mă întreba pe unde sunt. Am observat în continuare că autoturismul O. a oprit în zona Piața G., Piața R1 și pe o străduță din apropierea Gării de Nord, la un restaurant turcesc. În timpul urmăririi, S.R. mi-a spus că trebuie să urmărim autoturismul până în afară din oraș unde să-l blochez și să spun că sunt de la poliție, lucru cu care nu am fost de acord.

În continuare, S.R. mi-a spus să produc o mică tamponare cu acel autoturism pentru a-l opri, însă nici cu acest lucru n-am fost de acord.

La un moment dat, am ajuns în Cartierul M1 unde, la ieșirea spre autostradă, am pierdut legătura vizuală cu autoturismul O., motiv pentru care ne­-am întors în Afumați. După un timp, S.R. a observat din nou autoturismul respectiv trecând pe lângă noi, în direcția Tunari, am pornit în urmărirea acestuia, însă l-am pierdut din nou.

Precizez că în perioada în care am urmărit O. cetățeanului turc, S.R. cobora din autoturism când acesta oprea și-l suna frecvent pe O.C., spunându-i unde se află și ce face cetățeanul turc. La un moment dat, l-am auzit pe S.R. spunându-i lui O.C. că dacă iese turcul din oraș trebuie bani pentru motorină. Arăt că S.R. era îmbrăcat cu o geacă din piele de culoare neagră în care bănuiesc că se afla un obiect greu în buzunarul din interior, întrucât aceasta era lăsată în mod evident pe partea stângă, în jos. Cu privire la D.F. precizez că este în vârstă de aproximativ 35-40 de ani, slab, șaten, tuns scurt, înălțimea peste 1,80 m. Cu acesta m-am mai întâlnit după aproximativ o lună la agenția imobiliară unde lucram, ne-am salutat, am înțeles că avea de vânzare un teren în Frumușani și am observat că venise tot cu autoturismul M. cu care a participat la urmărirea autoturismului cetățeanului turc. După ziua în care am urmărit O., m-am întâlnit cu R.R., i-am spus ce mi-a propus S.R. să-i facem cetățeanului turc și că nu sunt de acord cu acest lucru, cât și faptul că nu doresc să particip la așa ceva. R.R. mi-a spus că turcul are o geantă cu bijuterii din aur pe care S.R. și O.C. vroiau să o sustragă.

După o perioadă de timp m-a sunat R.R. spunându-mi că băieții cu care am fost noi să-l urmărim pe cetățeanul turc au reușit să facă ce și-au propus, aflând acest lucru de la televizor, totodată spunându-mi că el nu a participat.”

Martorul P.S. i-a recunoscut din planșă fotografică pe inculpatul D.F., O.C. și S.R. drept persoanele care au participat la urmărirea părții vătămate C.L.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 28 septembrie 2011 al Serviciului Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., răspunsurile lui P.S. la întrebările relevante ale cauzei nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

În declarația din 16 mai 2011, martorul C.G. a afirmat următoarele:

„În ziua de 7 aprilie 2011 am fost apelat telefonic de către R.R., acesta spunându-mi că după-amiază, în jurul orei 18:00 a stabilit să se întâlnească la restaurantul „N.” din Afumați pe șoseaua Bucuresti-Urziceni, cu O.C. și S.R. pe care îi cunosc de mai mult timp. Totodată, R.R. m-a rugat să merg cu el la întâlnire, fapt cu care am fost de acord. În jurul 18:00, am ajuns la restaurant cu R.R., ne-am așezat la o masa iar după câteva minte au sosit cei doi.

R.R. împreună cu cei doi au discutat o infracțiune comisă asupra unui cetățean turc de către S.R. și O.C., ce a fost deposedat de mai multe bijuterii din aur și o suma de bani. Am înțeles de la O.C. faptul ca a fost chemat la Poliția Capitalei pentru a da o declarație cu privire la cetățeanul turc, cu aceeași ocazie fiindu-i prezentată o fotografie a lui R.R.

Din discuțiile purtate am înțeles că O.C. și S.R. încercau să-l determine pe R.R. să nu declare organelor de Poliție ce cunoaște în legătura cu fapta comisă de cei doi asupra cetățeanului turc. Am mai înțeles totodată că bijuteriile sustrase sunt păstrate de ei într-un loc sigur, iar banii s-au împărțit între cei care au participat la comiterea faptei.”

În declarația din 3 iunie 2011, martorul D.G. a afirmat următoarele:

„În urmă cu aproximativ două luni de zile m-am întâlnit la un bar din Voluntari cu cumnatul meu S.R. care m-a rugat sa vorbesc cu R.R., un fost coleg de serviciu, pe care îi cunosc și eu și stiu că locuiește în Afumați. S.R. mi-a dat numărul de telefon al lui R.R. și m-a rugat să-l sun pentru a stabili să se întâlnească cu el (...) la telefon mi-a răspuns R.R. i-am spus ca sunt D.G. și i-am transmis ca S.R. vrea să se întâlnească cu el. (...) i-am transmis lui S.R. ce am discutat cu R.R. după care a plecat fără să-mi spună alte amănunte. După două sau trei zile a venit la mine acasă S.R. care m-a rugat sa merg cu el în Afumați la R.R. acasă să-l strig la poarta.”

În declarația din 8 iulie 2011, martorul C.R. a afirmat următoarele:

„După ce am stabilit cu R.R. să merg la el acasă m-am deplasat cu autoturismul lui O.C. împreună cu acesta și cu S.R., iar când am ajuns la poarta casei cei doi mi-au spus să merg și să-l chem afară pentru a discuta toți trei. Am intrat în curte, după care am stat câteva minute într-o încăpere de vorbă cu R.R. spunându-i acestuia că cei doi sunt la poartă și vor să discute cu el. R.R. a spus să-i chem în casă însă eu i-am spus că cei doi doresc să discute cu el afară, nu în locuință.”

În aceeași fază procesuală, inculpatul S.R. nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că la momentul comiterii faptei se afla la Spitalul G.A., unde era internat fiul său. Tot cu ocazia cercetărilor din faza de urmărire penală, inculpatul S.R., fiind supus testului cu aparatul poligraf, răspunsurile date de acesta legate fapta pentru care este cercetat au relevat modificări specifice comportamentului simulat, astfel cum se confirmă în raportul de constatare tehnico-științifică din 25 mai 2011.

Inculpatul D.F. nu a recunoscut nici acesta săvârșirea faptei, în faza de urmărire penală afirmând faptul că nici nu-i cunoaște pe O.C. și S.R. (deși acesta din urmă a declarat că-l cunoaște de la fotbal).

Inculpatul a afirmat pe parcursul urmăririi penale că a fost plecat în Elveția la data comiterii faptei, depunând în acest sens la dosar și un tichet de rezervare a unei călătorii pe ruta București-Geneva și retur. Afirmațiile sale au fost infirmate de răspunsul societății de transport în cauză, SC D.T.B. SRL, care a comunicat lista pasagerilor care s-au deplasat efectiv pe ruta menționată, listă pe care nu se găsește numele inculpatului, și a detaliat procedura de consemnare a identității persoanelor care se deplasează în mod efectiv.

De asemenea, a susținut în mod nesincer, începând cu declarația din data de 9 septembrie 2011, că la data de 20 aprilie 2010 nu deținea autoturismul marca M. care ar fi fost folosit la urmărirea părții vătămate C.L., intrând în posesia acestuia cu cca. o săptămână înainte de prima înmatriculare provizorie (n.n. 4 mai 2010). La data de 9 noiembrie 2011, a declarat însă faptul că a intrat în posesia autoturismului chiar în ziua în care a înmatriculat-o. Totodată, din cuprinsul declarației din data de 19 mai 2011, reiese faptul că între intrarea în posesie și înmatriculare a fost un interval de timp consistent.

În sprijinul versiunii că inculpatul a intrat în posesia mașinii în luna mai 2010, la dosarul cauzei a fost depusă declarația notarială a numitului Z.G.N., în care se consemna faptul că declarația a fost dată în aceste condiții deoarece urma să plece în Franța. Fiind audiat la data de 8 noiembrie 2011, martorul Z.G.N. a declarat că nu-și mai amintește data la care a fost luat din detenția sa autoturismul marca M., însă a afirmat în mod mincinos în fața notarului public că mașina a fost luată la începutul lunii mai 2005 deoarece i-a fost sugerat de către sora inculpatului. Totodată, martorul a precizat faptul că nu-și mai aduce aminte data exactă când a fost luată mașina în anul 2010.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 25 mai 2011 al Serviciului Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., răspunsurile lui D.F. la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

De asemenea, este de reținut faptul că, prin rechizitoriul nr. 1474/P/2010 din 21 septembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, s-a dispus trimiterea în judecată a lui D.F. pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat, din conținutul rechizitoriului reieșind că inculpatul a folosit la săvârșirea acelei fapte autoturismul marca M. pe care-l deținea, căruia i-au fost montate plăcuțe de înmatriculare ce aparțineau unui alt autovehicul.

Coroborând aceste probatorii cu cele administrate în faza de cercetare judecătorească, Tribunalul a mai reținut următoarele:

Din declarația părții civile C.L. rezultă că aceasta îl cunoștea pe O.C. întrucât au fost prieteni de familie, cunoscându-se din anul 1991, din Turcia. Partea civilă a mai menționat că: „O.C. cunoștea că eu am obiceiul că eu las cantități importante de aur în mașină. Acesta mă și ajuta din când în când, în sensul că conducea mașina mea, iar după întâmplarea din această cauză, acesta a continuat să mă mai ajute încă 4-5 luni de zile. În aprilie 2010, s-a săvârșit fapta din aceasta cauză, iar mașina mea O. era condusă de S.D. Pe data de 20 aprilie 2010, eu eram în mașina menționată condusă de S.D. și în zona P1, în str. S. am coborât pentru a discuta probleme de afaceri cu o cunoștință pe nume A., absentând din mașină aproximativ cinci minute, care a rămas parcată cu șoferul în ea. În timp ce eram la A. am fost sunat de S.D. care mi-a spus „vino că ne-au luat mașina!”. Acesta mi-a spus că două persoane au venit la el, îmbrăcate în polițiști și l-au tras din mașină cu forța după care, o persoană a plecat cu mașina, iar altă persoană a plecat pe jos. Persoanele l-au imobilizat pe S.D., cheile erau în contact, întrucât acesta se afla pe scaunul șoferului la volan. În mașină se găsea cantitatea de 5 kg și 200 gr sau 5 kg și 300 bijuterii din aur, 1 kg 800 gr verighete și restul inele, cercei, lănțișoare, brățări, pentru care dețin documente legale, ce au fost prezentate în faza de urmărire penală. Mai precizez că în autoturismul dispărut se afla și suma 650 milioane ROL și o geantă cu obiecte de îmbrăcăminte ce aparținea Iui S.D. Poliția m-a anunțat a doua zi că mașina mea se află abandonată pe o stradă din preajma Stadionului N1, de unde eu mi-am recuperat-o. Mașina avea ușile descuiate și cheile în contact, iar în interiorul său bunurile menționate mai sus, dispăruseră, fiind găsite doar un cântar de bijuterii, de asemenea ce-mi aparținea, precum și telefonul mobil și geanta cu îmbrăcăminte.

Cu R.R. m-am întâlnit prima dată la poliția capitalei. Aurul menționat aparținea firmei SC L.G. SRL. Eu nu mă ocupam cu vânzarea aurului, eu prezentam aurul de la firma care se ocupa cu comercializarea. Din anul 1994, mă întâlneam cu O.C. și mă ajuta întrucât eu l-am considerat prieten. În geanta cu obiecte de îmbrăcăminte se aflau pijamale, haine noi de schimb, medicamente, întrucât noi mergeam să prezentăm marfa și în țară și rămâneam și la hotel. În ziua dispariției aurului eu nu știam ce conține geanta. Bijuteriile au fost introduse în autoturism în dimineața dispariției lor. Acestea au fost la domiciliul meu anterior și în ziua respectivă le-am luat în mașină pentru că intenționam să le prezint spre vânzare. Cu două săptămâni înainte de dispariția aurului patronul societății SC L.G. SRL, dl. S.A. mi-a prezentat avizul de însoțire, ce a fost completat de secretarea firmei, respectiv O.A. Cu câteva zile înainte de dispariție, am mers cu aurul la firmă și am discutat cu S.A. să-l mai completăm și cu alte modele, întrucât marfa a fost văzută de mai mulți clienți, care au solicitat acest lucru. Nu aveam nici un contract de colaborare cu SC L.G. SRL, dar mă cunosc cu patronul acestei firme și lucram cu el pe bază de încredere.

S.D. știa că aurul este în mașină, dar nu știa despre ce cantitate este vorba și nici despre ce sumă de bani întrucât eu nu îi spuneam întotdeauna acestuia realitatea și nici el nu era curios.

Cu A. am discutat doar despre posibilitatea încheierii unei afaceri de aur, urmând ca după ce mă întorc să vorbesc concret cu acesta, nu era vorba despre aurul din mașină, iar în mintea mea, acesta părea un client foarte bun și doream să colaborez cu el. S.D. este mai sănătos decât mine, face sport în fiecare dimineață. Poliția a fost anunțată de către acesta de pe telefonul său. Aurul era de modele diferite sau de mărimi diferite chiar dacă aveau același model. Eu am declarat aceeași cantitate de aur de la început, nu am schimbat nimic.

Am menționat la urmărire penală unde se afla depozitat aurul, precum și banii. O.C. cunoștea modul meu în care îmi lăsam obiectele mele în mașină dar în ziua incidentului nu cunoștea ce traseu trebuia să urmez și unde trebuia să ajung”.

Din declarația părții civile S.D. Tribunalul a reținut că aceasta a precizat că i-a recunoscut pe inculpații S.R. și D.F. ca fiind persoanele care au atacat-o în aprilie 2010, în timp ce se găsea în mașina marca O., aparținând prietenului său C.L., parcată pe str. S. din București. S-a precizat că partea vătămată se afla pe scaunul șoferului cu cheile în contact, cu ușile neasigurate întrucât îl aștepta pe prietenul său C.L. care a coborât din mașină pentru a merge la un magazin de amanet, unde a întârziat aproximativ 5 minute. În acest timp, S.D. a mai precizat că s-a trezit cu cei doi inculpați la mașină, arătându-i o legitimația și afirmând „nu mișca, Poliția”. Până să se dezmeticească, partea vătămată a fost imobilizată de unul dintre inculpați, fără să-și amintească care anume, punându-i o mână în gât, după care, amândoi inculpații, l-au luat de mâini și de trup și l-au extras cu forța din mașină, punându-l jos lângă mașină, pe partea șoferului. Datorită repeziciunii cu care s-au petrecut aceste fapte, și pierzându-se cu firea, partea vătămată a declarat că nu a ripostat și nu a strigat, dar a văzut că inculpatul D.F., cel mai înalt, a urcat la volanul mașinii, a ieșit din parcarea unde se afla mașina, cu spatele spre stradă și a demarat spre B-dul M2 iar celălalt inculpat, S.R. l-a ținut imobilizat pe S.D., blocat jos, apăsând pe umerii și pe gâtul acestuia, circa un minut, după care a plecat, mergând pe trotuar repede, dar nu în fugă. După acest moment, partea vătămată l-a sunat la telefon pe C.L., cu care a plecat cu altă mașină, în căutarea mașinii dispărute, timp în care au sunat și la poliție.

Partea vătămată a mai precizat că la întâlnirea inițială pe care la avut-o cu C.L., acesta l-a avertizat să aibă grijă că în mașină sunt bijuterii și bani, banii fiind depozitați într-o pungă sub scaunul din dreapta șoferului iar în spate fiind depozitat pachetul cu bijuterii, într-o geantă din material textil.

Partea vătămată a mai declarat că are cunoștință de la C.L. despre faptul că într-o geantă se aflau 3 kg și jumătate de aur iar în alta 1 kg și 800 gr de aur. De asemenea, aceasta a mai precizat că în mașină se mai aflau și bunurile sale respectiv, un geamantan de voiaj și obiecte de îmbrăcăminte.

În faza de cercetare judecătorească, martorul O.C. a menținut în totalitate declarațiile date în cursul urmăririi penale, precizând că-l cunoaște doar pe inculpatul S.R., care i-a fost coleg de serviciu, precum și pe cetățeanul turc C.L., din anul 1990, când știe că avea închiriat un stand în Europa și de când a început să aibă legături cu acesta.

De asemenea, același martor a mai precizat că în urmă cu 6-7 ani, a lucrat ca și șoferul lui C.L., pentru a-l însoți să distribuie diferite cantități de aur în magazine, în mai multe orașe. Tot cu această ocazie, a observat că cetățeanul turc contacta persoanele unde trebuia să lase aurul, prin telefon, și după o înțelegere prealabilă, lăsa aurul la magazin sau acasă la clienți. A mai observat că turcul nu avea nici o temere legată de proveniența aurului și la întrebările sale dacă nu îi este frică să meargă după el cu atâta aur, i-a spus că nu știe nimeni ce conține punga respectivă. De la C.L., martorul a spus că are cunoștință de împrejurarea că acesta nu era mulțumit de șofer, întrucât nu respecta înțelegerea pe care o aveau, respectiv, de a aștepta în mașină până când turcul intră în scara blocului și ajunge la lift și, datorită acestui fapt, într-o seară, la intrarea în scară șoferul nu a mai așteptat, cum se înțeleseseră, iar C.L. a fost atacat de niște persoane și care i-au furat punga cu bijuterii, bănuindu-l pe șofer a fi de conivență cu atacatorii.

Din declarația martorului C.R., Tribunalul a reținut că acesta îi cunoaște pe O.C., S.R. și R.R., pentru că în urmă cu mulți ani au lucrat împreună la R.A.T.B.

Din convorbirea pe care a avut-o cu R.R. martorul știa de o întâmplare trăită de un cetățean turc căruia i se furase cantitatea de 5 kg de aur și că și R.R. încercase la început, să participe la această faptă, fiind supărat că a trebuit să plătească avocații când a fost chemat la poliție să dorește să-și recupereze banii de la O.C. și de la S.R. întrucât, acesta i-ar fi povestit că, „el a făcut-o”.

Din declarația dată de D.M. rezultă că, acesta are cunoștință de faptul că în anul 2009-2010, inculpatul D.F. a cumpărat o mașină ce fusese proprietatea martorului anterior, marca M., iar această mașină nu a fost folosită până la momentul cumpărării ei de către inculpat, avea defecțiuni când a fost vândută și era înmatriculată în Franța.

Din declarația martorului J.M.L., Tribunalul a reținut că, acesta este coleg de serviciu cu inculpatul S.R. și că de ziua copilului acestuia din urmă a fost, în anul 2010, la Spitalul G.A., unde copilul fusese operat și unde în curtea spitalul, l-a găsit pe inculpat fumând o țigară, în jurul prânzului, fără să precizeze ziua.

Din declarația martorei S.D.A., soția inculpatului S.R., și că înainte de arestarea soțului său, a fost contactată, atât ea cât și fiica sa, de R.R. și C.G. care i-au spus ca soțul său să-i contacteze că altfel „va înfunda pușcăria”.

Martorul Z.G.N. l-a recunoscut pe inculpatul D.F. ca fiind bărbatul care alături de un alt bărbat scund, a venit la el în curte de unde a preluat mașina marca M., de culoare albă, ce fusese depozitată la martor în curte de către numitul S.M.

Din declarația martorului R.R., Tribunalul a reținut că, numitul O.C. a pretins că are o datorie la cetățeanul turc și i-a expus un plan pe care cei doi urmau să-l pună în aplicare, în vederea recuperării datoriei respective, dar, după câteva zile, martorul a abandonat acest plan.

Tot acest martor a mai precizat că inculpatul S.R. este cunoscut sub numele de S.R.

Din declarația martorului B.A., Tribunalul a reținut următoarele:

În urmă cu doi ani, acesta a cunoscut un cetățean turc sub numele de C.L., cu care a intrat în legătură pentru a derula afaceri legate de aur, întrucât deținea în zona B-dului C., un magazin de ament. Își amintește că cetățeanul turc a venit la discuție cu el și că avea în mașină 4 kg de bijuterii din aur deteriorate și 20 sau 40 kg de aur bijuterii noi și în timp ce stăteau de vorbă, a observat că turcul a fost sunat de șoferul său care i-a spus că i-a fost ridicată mașina. Ieșind în afara magazinului, martorul a văzut pe șofer, pe care-l cunoștea ca fiind un fost polițist și o persoană de încredere pentru turc, agitat și povestindu-i cetățeanului turc că a deschis geamul mașinii pentru a fuma o țigară, că au venit la el doi indivizi, unul dintre ei l-a tras de gulerul de la cămașă, a deschis portiera și l-a tras afară din mașină. Același individ a intrat în mașină și a plecat cu mașina care avea cheile în contact iar celălalt individ a părăsit locul faptei pe jos, în direcția sensului în care dispăruse mașina.

Deși cetățeanul turc a cerut amănunte șoferului despre fizionomia celor doi, acesta nu i-a furnizat astfel de date motivând că nu le-a văzut fața.

Inculpatul D.F. nu a recunoscut comiterea faptei pentru care este cercetat în prezenta cauză precizând că, pe data de 16 aprilie 2010 a plecat în Elveția și a revenit pe data de 26 aprilie 2010, fapt ce îl atestă cu biletul și rezervarea la avion, revenind ulterior și precizând că de fapt a plecat cu un autocar, din preajma Curții de Apel București.

A mai precizat că nu-l cunoaște pe inculpatul S.R., că l-a întâlnit pentru prima dată în sala de judecată, că se ocupa cu administrarea unei firme de transport și conducea și camioane de marfă, atât intern cât și internațional. În timpul liber, inculpatul a precizat că mergea la pescuit, din când în când la fotbal, de obicei sâmbăta și duminica, în Voluntari, dar la fotbal nu i-a întâlnit niciodată pe S.R. sau pe O.C.

Tribunalul a reținut că acest inculpat a depus la dosarul cauzei, în faza de cercetare judecătorească, înscrisuri în dovedirea susținerii că la data săvârșirii faptei era plecat în străinătate, dar, verificând copia pașaportului depus de acesta, rezultă că inculpatul D.F. a intrat în Republica Turcă la data de 31 martie 2010, prin punctul de Frontieră K. și a ieșit la 2 aprilie 2010, prin punctul de Frontieră C.V., că a intrat la data de 13 aprilie 2010 tot în Republica Turcă, prin acest ultim punct de frontieră și a ieșit la aceeași dată, 13 aprilie 2010, prin punctul de Frontieră K.K.H., că a plecat cu mașina prin centrul B.A.H., la data de 26 aprilie 2010, în Republica Arabă Siria și că s-a aflat în Centrul de emigrări la data de 5 aprilie 2010 în Republica Arabă Siria.

Intervalul menționat de acest inculpat, 16 aprilie 2010-26 aprilie 2010, că s-ar fi aflat în Elveția, în care s-ar fi cuprins și data de 20 aprilie 2010, data săvârșirii faptei, nu se regăsește printre înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către inculpat.

Din declarația inculpatului S.R., Tribunalul a reținut că acesta nu recunoaște comiterea faptei pentru care este cercetat, dar precizează că-l cunoaște pe inculpatul D.F. din cadrul echipei de fotbal unde juca, sub numele de „D.F.” iar pe O.C. îl cunoaște întrucât au fost colegi de serviciu.

În zilele de 19-20 aprilie 2010, a fost la Spitalul G.A., unde era internat fiul său, unde a stat câteva ore în fiecare zi.

Coroborând aceste probatorii, Tribunalul a reținut că inculpatul D.F. a dat dovadă de nesinceritate, încercând să inducă în eroare instanța de judecată prin prezentarea unei împrejurări, nedovedită de probe, cum că nu s-a aflat în țară pe data de 20 aprilie 2010, când a fost tâlhărită partea vătămată S.D.

Nesinceritatea acestuia relevă și din împrejurarea susținerii că nu-l cunoaște pe inculpatul S.R. deși, acesta din urmă a menționat că se cunoșteau de la echipa de fotbal unde practicau împreună acest sport.

De asemenea, recunoașterea sa de către partea vătămată S.D. ca fiind unul dintre cei doi inculpați ce au tâlhărit-o și cel care a urcat la volan și a plecat cu mașina în care se aflau bunurile părții vătămate, atât de pe planșele fotografice, cât și în fața instanței de judecată, la vederea sa în boxă, precum și răspunsurile date cu ocazia testării cu aparatul poligraf ce au provocat modificări specifice comportamentului simulat, relevă încercarea acestui inculpat de a scăpa de rigorile legii.

De asemenea, și inculpatul S.R. a dat dovadă de nesinceritate, atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, încercând să acrediteze ideea că la data săvârșirii faptei, 20 aprilie 2010, s-a aflat la Spitalul G.A. unde era internat fiul său, dar, datele prezentate respectiv, împrejurarea relatată în declarația sa, că a stat la acest spital câteva ore în fiecare zi, precum și împrejurarea relatată în declarația martorului J.M.L., cum că inculpatul S.R. s-a aflat în jurul prânzului, în curtea spitalului, în ziua când a fost internat fiul său, nu formează instanței convingerea că pe data de 20 aprilie 2010, în jurul orelor 13:26 (oră rezultată din declarația părții vătămate S.D. dată în faza de urmărire penală) inculpatul S.R. nu se afla la locul săvârșirii faptei.

A arătat Tribunalul că, dimpotrivă, toate probatoriile administrate conduc la ideea că, în ziua de 20 aprilie 2010, cei doi inculpați, S.R. și D.F., în timp ce se aflau pe B-dul C., sector 2, București, cu ajutorul lui O.C., după ce au exercitat acte de violență asupra numitului S.D., și-au însușit cantitatea de 3,447 kg bijuterii din aur, suma de 65.000 RON, un autoturism marca O. și 1,8 kg verighete din aur, valoarea totală a prejudiciului depășind suma de 200.000 RON, săvârșind în acest fel fiecare, câte o infracțiune de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a), alin. (3) C. pen.

Fapta a fost săvârșită într-un loc public, de două sau mai multe persoane împreună și a produs consecințe deosebit de grave, având în vedere contravaloarea prejudiciului creat, relevată de înscrisurile depuse la dosar.

Având în vedere cererea formulată de apărătorul inculpatului D.F., de schimbare a încadrării juridice a faptei, în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen. și alin. (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., Tribunalul a respins-o, ca nefondată, întrucât, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către partea civilă SC L.G. SRL a rezultat că prejudiciul suferit de aceasta este de 341.942, 40 RON, ceea ce face aplicabilă dispoziția prevăzută la art. 211 alin. (3) C. pen., fapta săvârșită de cei doi inculpați producând consecințe deosebit de grave .

De asemenea, fapta celor doi inculpați de a o acosta pe partea vătămată S.D., prin prezentarea unei legitimații și prin afirmația „Stai, Poliția” i-a creat acesteia convingerea că dacă va opune rezistență, se vor exercita violențe împotriva sa, fapt ce justifică reacția părții vătămate de a nu alerta persoanele din jur, deși era o oră când strada unde se afla era circulată, reacție amplificată și de împrejurarea că partea vătămată nu cunoștea dacă proveniența și plasarea aurului în magazinele de amanet era sau nu legală.

În acest fel, prin modul de desfășurare a faptei, Tribunalul a apreciat ca dovedită intenția coinculpaților ca, prin amenințare, intimidare și imobilizarea victimei să o deposedeze de autoturismul la volanul căruia se afla, în care se cunoștea că se află bunurile sustrase.

A mai arătat judecătorul fondului că intenția inculpaților de a tâlhări rezultă din modul de elaborare a planului de acțiune, din cunoștințele dobândite de la unii dintre martorii audiați în această cauză (așa cum s-a văzut martorii O.C., R.R. cunoșteau că C.L. se deplasa cu cantități mari de aur în mașină), precum și din combinarea acțiunii de lovire cu cea de furt, ceea ce duce la concluzia că cei doi au săvârșit o infracțiune complexă, săvârșită dintr-un singur patrimoniu, indiferent de numărul persoanelor agresate de inculpați, deoarece, unitatea infracțiunii complexe de tâlhărie este determinată de obiectul acțiunii principale, aceea de furt, infracțiunea de tâlhărie consumându-se când executarea acțiunii principale de furt a fost consumată.

În baza textului de lege menționat, respectiv art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen., inculpații S.R. și D.F. au fost condamnați la câte o pedeapsă cu închisoarea fiecare, la individualizarea căreia, Tribunalul a ținut seama de prevederile art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de operare, în loc public, de două persoane împreună, după un plan bine elaborat și organizat, provocând consecințe deosebit de grave, determinate de valoarea prejudiciului cauzat, și de persoana inculpaților care nu au dat dovadă de sinceritate, pe tot parcursul procesului penal, încercând să-și construiască alibiuri, care au îngreunat ancheta și cercetarea judecătorească.

Cu toate acestea, Tribunalul a avut în vedere împrejurarea că cei doi inculpați sunt de o vârstă tânără, au familii organizate, inculpatul S.R., având ca studii 10 clase și Școală Profesională și ocupația, magaziner, la SC S.I. SRL, din data de 1 mai 2007 până la data reținerii în prezenta cauză, având o bună caracterizare din partea acestei societăți, depusă la dosarul cauzei, iar inculpatul D.F. are ca studii, 8 clase și a lucrat ca zilier în Spania, orientând astfel pedepsele ce au fost aplicate către limita minimă prevăzută de legea penală specială, având în vedere și împrejurarea că niciunul dintre cei doi inculpați nu este cunoscut cu antecedente penale.

În consecință, instanța, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului D.F., din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen. a condamnat pe inculpații S.R. și D.F. la câte o pedeapsă de 15 ani închisoare fiecare.

A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pentru fiecare inculpat.

În baza art. 65 C. pen. a interzis fiecărui inculpat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția fiecărui inculpat de la data de 19 mai 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului S.R. și D.F.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, Tribunalul a constatat că cererea părților civile S.D., SC L.G. SRL și C.L. este întemeiată, având în vedere că probatoriile admise în prezenta cauză, respectiv, dovezile depuse de partea civilă S.D. din care rezultă prejudiciul creat prin sustragerea bunurilor personale aflate într-o geantă, depozitată în mașina sustrasă de inculpați, respectiv, obiecte de îmbrăcăminte, precum și dovezile depuse de către C.L. din care rezultă că prejudiciul suferit de acesta este în cuantum de 65.000 RON, iar prejudiciul suferit de SC L.G. SRL este în cuantum de 341.942,40 RON, conform adresei depuse de această societate la dosarul cauzei.

De asemenea, a arătat Tribunalul, se poate aprecia că părțile civile S.D. și C.L. au suferit și daune morale prin prejudiciul de imagine creat de cei doi inculpați, prin comiterea faptei, prima parte civilă, având calitatea de șofer, a avut de suferit ca urmare a neîncrederii ce a planat asupra sa și care i-a îngreunat obținerea unui loc de muncă, iar cea de-a doua parte civilă a suferit prejudiciul de imagine, prin împrejurarea că sfera clienților cu care intra în relații de afaceri s-a restrâns, majoritatea clienților evitând să o contacteze pentru colaborare, datorită problemelor create cu autoritățile române.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a admis cererile de constituire de parte civilă formulate de părțile vătămate S.D., SC L.G. SRL și C.L. și a obligat inculpații, în solidar, la plata sumelor de: 2.000 RON cu titlu de daune materiale și 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă S.D., 65.000 RON daune materiale și 100.000 RON daune morale către partea civilă C.L., precum și 341.942,40 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă SC L.G. SRL.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat fiecare inculpat la câte 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, inculpații S.R. și D.F.

Inculpatul S.R., personal și prin apărătorul ales, a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, că a fost condamnat greșit pentru infracțiunea de tâlhărie, în condițiile în care nu există probe temeinice care sa demonstreze vinovăția sa,că instanța de fond nu a procedat la o evaluare temeinică a mijloacelor de probă, în scopul aflării adevărului, nerezultând cu claritate care au fost mijloacele de probă care au determinat formarea convingerii obiective a instanței că a săvârșit infracțiunea pentru care este învinuit, nu a lămurit neconcordanțele fundamentale dintre probele administrate (în exercitarea rolului său activ, instanța nu a lămurit declarațiile contradictorii ale părții vătămate S.D.

Astfel, în fața instanței de fond, partea vătămată a spus că recunoașterea inculpatului a făcut-o dintre mai multe persoane și nu de pe planșa foto „cred că am indicat corect la realizarea portretelor robot fizionomia inculpaților”. Acesta a omis că la data de 9 martie 2011 l-a recunoscut pe calculator, prin sistemul image track, unde se prezenta bustul inculpatului S.R., fără șapca, iar după 3 luni, pe 20 mai 2011 a făcut recunoașterea de grup în care bineînțeles că l-a recunoscut pe S.R. ca fiind unul din agresorii săi.

Instanța de fond a reținut în motivarea sa descrierea făcută la câteva ore după săvârșirea faptei referitoare la inculpatul S.R. ca fiind o persoană de aproximativ 35-37 de ani, 1,75 m, constituție atletică, fața rotundă, ten măsliniu, ochi negri, îmbrăcat cu o geacă de piele, purtând o șapcă pe cap și având părul de lungime medie, iar inculpatul S.R. este o persoană slabă, cu înălțimea de 1,64, având chelie și vârsta de 44 de ani. Instanța de fond a ignorat faptul că în cadrul cercetărilor prealabile Serviciul de Investigații Criminale, pe baza semnalmentelor descrise de partea vătămata a transmis la data de 27 aprilie 2010 portretele robot ale presupușilor autori, unde se observă mari diferențe între inculpatul apelant și persoana identificată potrivit portretului robot.

Mai mult, inculpatul apelant este sub 1,70 m conform pozei. Toate aceste neconcordanțe fundamentale, nu au fost lămurite de instanța de fond. Aceasta era obligată să analizeze comparativ și să rețină doar pe cele care reflecta adevărul, exprimându-se în mod explicit cu privire la cele pe care le înlătura pe considerentul că nu îndeplinesc această condiție, nefiind permis ca o parte din probele existente în acest dosar să fie ignorate fără o justificare concretă), nu s-a pronunțat asupra unor nulități cum ar fi cele legate de înregistrările telefonice, probă susținută în acuzarea sa (autorizația emisă la data de 6 aprilie 2011 nu justifică urgența în emiterea unei autorizații provizorii și nu se încadrează în cazurile în care se poate încuviința autorizarea provizorie prin ordonanță a procurorului.

Expirarea termenului de 48 de ore de la limita termenului de interceptare pentru care s-a emis autorizația nu este sancționată de către instanța de fond care nu a observat confirmarea tardivă a interceptărilor, respectiv cele 48 de ore expirau la data de 10 aprilie 2011, iar solicitarea a fost făcută la 11 aprilie 2011 la Tribunalul Municipiului București. Această încălcare flagrantă a prevederilor procedurale care iradiază asupra întregului material de urmărire penală, constituind de asemenea o probă reținută de instanță în acuzarea inculpatului trebuia înlăturată ca fiind lovită de nulitate absolută), în mod greșit a reținut în defavoarea sa proba testului poligraf și a ignorat testul A.D.N. și rezultatul acestuia, a omis să stabilească dacă martorii se află în relații de dușmănie cu vreunul dintre inculpați, inculpatul apelant aflându-se în relații de dușmănie cu principalul martor acuzator R.R., a acceptat o serie de probe efectuate în cadrul actelor premergătoare, încălcând astfel prevederile Curții Constituționale, cu referire la declarațiile date de R.R.

și P.S. care se circumscriu acestei faze premergătoare și, deci, nu pot fi reținute de instanță fiind lovite de nulitate absolută în lumina art. 197 C. proc. pen., nu a analizat în concret declarațiile și nu a făcut nici-o apreciere cu privire la depozițiile martorilor S.D.A. și J.M.L. care au confirmat un alibi al inculpatului pentru momentul săvârșirii infracțiunii, nu a lămurit certitudinea și temeinicia prejudiciului material și moral, invocat de părțile vătămate (deși a încuviințat efectuarea unei expertize în cauză în vederea stabilirii prejudiciului, instanța de fond nu a făcut nici o referire la această probă și a reținut prejudiciul inițial stabilit de organul de urmărire penală, nu a arătat temeiul în baza căruia s-a reținut suma ca fiind prejudiciul cert, sentința pronunțată fiind contrară legii deoarece a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 356 C. proc. pen. referitoare la conținutul expunerii unei hotărâri, nu se justifică nicăieri pretențiile materiale ale părții vătămate C.L., aceasta pretinzând numai pe baza declarației celeilalte părți vătămate, respectiv S.D., faptul că ar fi avut bijuterii în valoare de 65.000 RON.

Pretențiile sale la daune materiale nu sunt justificate de nici un document, daunele materiale fiind supuse unei riguroase probațiuni, iar a accepta plata unei sume de 65.000 RON cu titlul de daune materiale înseamnă încurajarea infracțiunii de evaziune fiscală a părții vătămate C.L. întrucât acesta desfășura o activitate ilegală de comerț cu aur fără nici o autorizație în acest sens, el însuși fiind un subiect potențial al infracțiunii de evaziune fiscală prin ascunderea sursei impozabile, iar în ceea ce privește daunele morale acordate celor două părți vătămate, persoane fizice, acestea nu sunt probate, ambii fiind persoane care desfășurau activități ilicite.

În ceea ce privește pretențiile părții vătămate SC L.G. SRL, acestea nu au fost pe deplin motivate de către instanța de fond care a eludat dispozițiile art. 287 C. proc. pen. prin aceea că a constatat terminată cercetarea judecătorească mai înainte de a proceda la administrarea în mod nemijlocit a tuturor probelor și în mod special la discutarea în contradictoriu a expertizei contabile încuviințate, fundamentală în încadrarea juridică a faptei inculpatului recurent).

În concluzie, s-a arătat că soluția de condamnare se întemeiază pe o analiză superficială și o confirmare a probelor administrate în faza de urmărire penală, hotărârea fiind practic nemotivată, nu au fost verificate apărările inculpatului și nu au fost administrate toate probele necesare pentru a se forma convingerea fermă că soluția dispusă are corespondent în probatoriul administrat, ceea ce echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei, solicitând, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de apelantul inculpat.

Inculpatul D.F. personal și prin apărătorul ales, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și rejudecând în fond achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că nu s-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care reiese că vizele sunt autentice.

Referitor la alibiul pe care ar fi încercat să și-l facă, a precizat că din dosarul cauzei rezultă că aducea mașini din diferite țări ale comunității europene, pe care le comercializa în România astfel încât aceste activități necesitau o prezență constantă în afara țării ceea ce presupune că nu își aducea aminte locurile în care mergea, însă ceea ce este cert este că la momentul săvârșirii acestei infracțiuni nu era în România. De asemenea, s-a putut observa că pe pașaport când s-au aplicat vizele de către statul sirian la ieșirea din țară spre Turcia, inculpatului i s-a aplicat o ștampilă de ieșire din țară în care se preciza că a ieșit o mașină cu număr de înmatriculare, această ștampilă fiind aplicată pe pașaportul său. Astfel, există ștampile de intrare-ieșire Siria-Turcia, Turcia-Bulgaria, aceste țări fiind la distanțe de zile între ele și ca atare era imposibil pentru inculpat să realizeze o activitate de supraveghere în România.

A arătat că presupusa sa activitate infracțională nu este susținută de probele aflate la dosarul cauzei, iar în ceea ce privește convorbirile ambientale inculpatul nu are legătură cu acestea, nu se face referire la el și nu există martor care să spună că l-ar fi văzut pe inculpat.

De asemenea, referitor la autoturismul marca M., a menționat că la acea dată mașina nu se afla în posesia inculpatului, în acest sens există declarația persoanei de la care a obținut acel autoturism precum și chitanța de la patriarhie de unde rezultă că a fost naș la acea dată. Toate aceste aspecte nu pot conduce la stabilirea fără dubiu a vinovăției sale la săvârșirea infracțiunii, că el este persoana care a supravegheat mașina părții vătămate, că a procedat la deposedarea autoturismului în care se afla partea vătămată S.D. și că împreună cu celălalt inculpat au fost cei care au plecat cu autoturismul de la fața locului.

Totodată, a precizat că există contradicții în cuprinsul declarațiilor părții vătămate S.D. prin care acesta spune „nu am observat figura persoanelor care m-au deposedat”, iar ulterior a realizat recunoașterea persoanelor.

A arătat că este condamnat și pentru art. 211 alin. (3) C. pen., această încadrare fiind dată de contravaloarea bunurilor despre care partea vătămată C.L. a spus că le avea în interiorul autoturismului, însă din data de pe avizele de însoțire a mărfii depuse la dosarul cauzei nu rezultă cu certitudine că bunurile care se află pe avizele de însoțire a mărfii sunt aceleași cu cele care se aflau ipotetic într-o geantă de pe bancheta din spate, iar referitor la constatările în urma verificărilor în documentele contabile ale societății care a eliberat acel aviz de marfă, nu s-a putut stabili cu certitudine faptul că bijuteriile au fost înmânate lui C.L. pentru a se duce să le comercializeze, astfel încât există dubii cu privire la existența acelor bijuterii în interiorul autoturismului, context în care a susținut cererea de schimbare a încadrării juridice formulată la instanța de fond și înlăturarea alin. (3) al art. 211 C. pen.

Cu ocazia judecării apelului, i-a fost încuviințată inculpatului D.F., în apărare, proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei din 12 iunie 2012 a Ambasadei Republicii Arabe Siriene la București, copie mențiuni pașaport aparținând inculpatului D.F. și copie de pe chitanța din 2 mai 2010 emisă de Episcopia Sloboziei și a Călărașilor.

Prin decizia penală nr. 30 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus:

În baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpații D.F. și S.R. împotriva sentinței penale nr. 672/F din data de 2 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 71689/3/2011.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în fond:

În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen.cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.F. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

S-a înlăturat obligarea, în solidar, a inculpaților S.R. și D.F. la plata daunelor morale către părțile civile S.D. și C.L.

S-au menținut celelalte dispoziții.

În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților S.R. și D.F.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate fiecărui inculpat timpul reținerii și arestării preventive de la data de 19 mai 2011 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.R., în cuantum de 200 RON, s-au suportat din fondul Ministerului Justiției.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 361 și urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:

Soluția adoptată de prima instanță, de condamnare a inculpaților S.R. și D.F., este pe deplin justificată, fiind susținută de întregul material probator existent la dosarul cauzei și la care s-a făcut pe larg referire în hotărârea apelată.

Instanța de fond a acordat semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de actele dosarului și, printr-o interpretare și apreciere obiectivă probelor administrate, a stabilit corect situația de fapt, vinovăția inculpaților D.F. și S.R., precum și încadrarea juridică a faptei deduse judecății.

Analizând dosarul cauzei, Curtea a constatat că, din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, rezultă fără dubiu, contrar celor susținute de apelanții inculpați, prin motivele de apel invocate, că, la data de 20 aprilie 2010, în jurul orelor 13:25, pe b-dul C. din municipiul București, inculpații S.R. și D.F., după ce au scos-o cu forța dintr-un autovehicul marca O. pe partea vătămată S.D., au sustras autovehiculul și bunurile aflate în acesta, respectiv 3,447 kg bijuterii din aur și suma de 65.000 RON, valoarea totală a prejudiciului depășind suma de 200.000 RON.

Astfel, este adevărat că inculpații S.R. și D.F., constant, au negat săvârșirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată și condamnarea de către prima instanță.

Inculpatul S.R. a declarat că la data și momentul săvârșirii faptei deduse judecății se afla în Spitalul G.A. din municipiul București, pentru că în această unitate spitalicească era internat fiul său, a cărui zi de naștere era la data de 20 aprilie 2010, iar inculpatul D.F. a susținut că, la data de 20 aprilie 2010, nu se afla în țară, fiind plecat în străinătate, precizând inițial că era în Elveția, pentru ca apoi să susțină că s-a deplasat în Republica Arabă Siria.

Însă, materialul probator existent la dosarul cauzei dovedește cu certitudine săvârșirea faptei deduse judecății de către cei doi apelanți inculpați, în modalitatea descrisă în hotărârea atacată, probele administrate în apărare nefiind în măsură să confirme alibiurile apelanților inculpați S.R. și D.F. și pe cale de consecință să justifice achitarea acestora în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că partea vătămată S.D. a fost audiată, atât în cursul urmăririi penale, de mai multe ori, cât și în fața instanței de judecată, ocazie cu care și-a menținut aceeași poziție procesuală și a descris amănunțit modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei deduse judecății de către cei doi apelanți inculpați, astfel cum au fost, de altfel, reținute și descrise, atât în actul de sesizare a instanței, cât și în sentința penală atacată.

De asemenea, în cursul urmăririi penale, partea vătămată S.D. a realizat o descriere a celor doi autori ai infracțiunii de tâlhărie și a recunoscut după planșe foto și din grup pe inculpații D.F. și S.R., ca fiind cele două persoane care au comis fapta de tâlhărie dedusă judecății.

După efectuarea acestor recunoașteri, partea vătămată S.D., fiind audiată, a arătat că i-a recunoscut fără ezitare pe cei doi inculpați, după trăsăturile feței și conformația corpului.

Împrejurarea că descrierea celor doi apelanți inculpați realizată de partea vătămată S.D. și menționată în declarațiile date, ca și portretele robot efectuate în cauză, nu corespund întru-totul cu caracteristicile fizice ale inculpaților D.F. și S.R. (exemplu: înălțime, vârstă) este, în opinia Curții, lipsită de relevanță, în condițiile în care partea vătămată S.D. a recunoscut, ulterior, fără dubiu, pe cei doi inculpați, după planșa foto și din grup, ca fiind autorii infracțiunii de tâlhărie sesizate, iar modalitatea de descriere și de realizare a portretelor robot reprezintă, în fapt, percepția personală, subiectivă, cu privire la semnalmentele și trăsăturile fizice ale acestora, pe de o parte atât a părții vătămate S.D., iar pe de altă parte a persoanei care a realizat portretele robot și, evident, care a transpus, tot într-o manieră personală, într-un desen, descrierea realizată de partea vătămată, transpunere care evident poată să reprezinte o imagine mai mult sau mai puțin fidelă realității.

De asemenea, în cursul urmăririi penale a fost audiat și martorul asistent M.A. care a confirmat recunoașterea de către partea vătămată S.D. după planșe foto a inculpaților S.R. și D.F.

Totodată, din declarațiile date de martorul R.R., în cursul urmăririi penale, rezultă că, la începutul lunii aprilie 2010, la solicitarea martorului O.C., împreună cu inculpatul S.R., pe care îl cunoștea de mai mult timp, le-au urmărit pe părțile vătămate S.D. și C.L., că inculpatul S.R. își nota ceva într-un carnet, că la această urmărire a participat și inculpatul D.F., cu o mașină marca M., fără număr de înmatriculare, că inculpatul S.R. și martorul O.C. i-au spus că turcul umbla la el cu aur și bani și că vor să îi ia geanta, inculpatul S.R. arătându-i un pistol și o legitimație de polițist, martorul arătând că, la propunerea martorului O.C., le-a spus că nu dorește să participe la faptă, că după săvârșirea faptei inculpatul S.R. i-a povestit că, împreună cu alte persoane, cărora nu le-a dat numele, l-au deposedat pe turc de geanta cu bijuterii, povestindu-i comiterea faptei, în modalitatea descrisă și de partea vătămată S.D., spunându-i de bijuterii din aur, suma de 63.000 RON și câțiva dolari și că inculpatul S.R., ulterior comiterii faptei, și-a achitat datoriile și și-a modernizat casa și și-a luat mașină.

În cursul urmăririi penale, martorul R.R. l-a recunoscut, fără nici un dubiu, după fotografie, pe inculpatul D.F. ca fiind persoana care, cu autoturismul marca M., a participat la urmărirea celor două părți vătămate anterior comiterii faptei deduse judecății.

Cu ocazia audierii sale de către instanța de fond, martorul R.R. a arătat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, precizând că, la momentul săvârșirii faptei nu se afla în relații de dușmănie cu inculpatul D.F.

Declarațiile martorului R.R. sunt confirmate și de interceptările audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental și de interceptările și înregistrările convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate în cauză, Curtea având în vedere interceptările și înregistrările telefonice și a celor în mediul ambiental efectuate potrivit legii, astfel cum au fost dispuse prin ordonanțele nr. 1520/P/2010 din data de 6 aprilie 2011 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul București și autorizate prin încheierea pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. 460/A.I./2011, din data de 12 aprilie 2011.

În ceea ce privește presupusele relații de dușmănie ale martorului R.R. cu inculpatul S.R., din actele dosarului, nu rezultă existența acestora, cel puțin la momentul audierii martorului de către organele de urmărire penală, inculpatul S.R. și martorul cunoscându-se de mai mult timp, întrucât fuseseră colegi la același loc de muncă, fiind posibil ca astfel de relații (de dușmănie) să apară ulterior, tocmai datorită poziției procesuale a acestui martor.

Participarea inculpaților S.R. și D.F. la urmărirea părților vătămate S.D. și C.L., anterior comiterii faptei deduse judecății, evident cu scopul de a stabili traseul acestora, în vederea realizării activității infracționale, rezultă și din declarațiile date de martorul P.S. în cursul urmăririi penale, care i-a recunoscut pe cei doi inculpați, fără dubiu, după planșa foto.

De asemenea, martorul P.S. a precizat că inculpatul D.F. a condus, cu acea ocazie, un autoturism marca M., că inculpatul S.R., de câte ori oprea autoturismul marca O., în care se aflau părțile vătămate, îl suna pe „O.C.”, recunoscut ca fiind martorul O.C., că inculpatul S.R. i-a propus să blocheze autoturismul părților vătămate sau să-l tamponeze ușor, martorul nefiind de acord cu această solicitare, că după câteva zile, martorul R.R. i-a spus că turcul are o geanta cu bijuterii din aur, pe care S.R. și O.C. vroiau să o sustragă și că, după o perioadă de timp, a fost sunat de R.R., care i-a spus că băieții cu care au fost să-l urmărească pe cetățeanul turc au reușit să facă ce și-au propus, precizându-i că nu a participat la această faptă.

Între martorul P.S. și inculpatul D.F., organele de urmărire penală au efectuat și o confruntare, ocazie cu care martorul P.S. și-a menținut poziția procesuală.

Totodată, în cauză, în cursul urmăririi penale, a fost audiat și martorul C.G., din a cărui declarație rezultă că, în ziua de 7 aprilie 2011, a participat la o întâlnire între martorii R.R. și O.C. și inculpatul S.R., în cadrul căreia cei trei au discutat în legătură cu o infracțiune comisă asupra unui cetățean turc de către inculpatul S.R. și martorul O.C., ce a fost deposedat de mai multe bijuterii din aur și o sumă de bani, că din discuțiile purtate a înțeles că inculpatul S.R. și martorul O.C. încercau să-l determine pe martorul R.R. să nu declare organelor de poliție ce cunoaște în legătură cu fapta comisă de cei doi asupra cetățeanului turc și că, în luna decembrie 2010, martorul R.R. i-a spus că, în luna aprilie, a aceluiași an, inculpatul S.R. și martorul O.C. l-au rugat să-i ajute să urmărească autoturismul unui cetățean turc, că a făcut acest lucru și că atunci când a înțeles că aceștia urmau să-l tâlhărească, pentru a-l deposeda de o geantă cu bani și bijuterii, nu a fost de acord cu așa ceva.

De asemenea, contactarea martorului R.R. și întâlnirea sau încercarea de contactare și întâlnire a acestuia cu inculpatul S.R. și martorul O.C., în primăvara anului 2011, rezultă și din declarațiile martorilor C.R. și D.G., audiați atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, fiind evidentă încercarea inculpatului S.R. de a preîntâmpina declararea de către martorul R.R. a aspectelor pe care acesta le cunoștea în legătură cu fapta dedusă judecății.

Martorii C.R. și D.G. au fost audiați și în cursul judecății, ocazie cu care și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, din depoziția martorului C.R. rezultând că martorul R.R. i-a spus că inculpatul S.R. i-a povestit că a comis fapta.

În cauză, au fost efectuate și constatări tehnico-științifice asupra comportamentului simulat atât al inculpaților S.R. și D.F., cât și al martorilor R.R. și P.S.

Astfel, din rapoartele de constatare tehnico-științifică rezultă că răspunsurile inculpaților S.R. și D.F. la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat și că răspunsurile martorilor R.R. și P.S. la întrebările relevante ale cauzei nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor C. proc. pen., constatarea tehnico-științifică asupra comportamentului simulat nu reprezintă o probă, însă astfel de constatări pot fi avute în vedere de instanța de judecată, în contextul întregului material probator, pentru a-și forma propria convingere cu privire la sinceritatea sau nesinceritatea inculpaților și a martorilor audiați, în opinia Curții, în prezenta cauză, aceste constatări tehnico-științifice fiind relevante, în raport cu probele anterior menționate, în aprecierea vinovăției celor doi apelanți inculpați.

În ceea ce o privește pe partea vătămată S.D., deși acesta a fost de acord cu efectuarea unei constatări tehnico-științifice asupra comportamentului simulat, din adresa din 13 iulie 2011 a D.G.P.M.B., Serviciul Criminalistic, rezultă că numitul S.D. este inapt pentru o examinare poligraf, deoarece prezintă afecțiuni medicale.

În contextul celor arătate, Curtea a apreciat că probele la care anterior a făcut referire sunt în măsură pe deplin să susțină soluția de condamnare a inculpaților D.F. și S.R. adoptată de instanța de fond și să formeze instanței de judecată convingerea fermă că fapta de tâlhărie, pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată, a fost comisă de cei doi apelanți inculpați în modalitatea și împrejurările reținute, astfel cum au fost descrise în hotărârea atacată.

Referitor la raportul de expertiză medico-legală din data de 22 august 2011 al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București, este adevărat că prin acesta s-a concluzionat că analiza genetică a urmelor de contact prelevate din interiorul autoturismului O., nu a condus la evidențierea de profile genetice datorită, fie absenței materialului genetic de origine umană, fie cantității extrem de mici de ADN uman.

Însă, împrejurarea că această analiză genetică nu a condus la evidențierea de profile genetice, în speță a profilelor genetice ale inculpaților S.R. și D.F., printre altele datorită cantității extrem de mici de ADN uman, nu poate, evident, conduce la concluzia nevinovăției apelanților inculpați, această probă neputând fi interpretată singular, ci în contextul întregului material probator administrat în cauză.

Or, probele la care Curtea a făcut anterior referire, dovedesc prezența inculpaților S.R. și D.F. la locul și momentul săvârșirii faptei pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată și a comiterii acestei fapte în modalitatea reținută și descrisă în hotărârea primei instanțe, neavând, în opinia Curții, relevanță că printr-o probă, este adevărat științifică, nu s-au evidențiat profile genetice în autoturismul O., potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., nici-o probă neavând o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe realizându-se de instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În ceea ce privește apărările formulate de apelanții inculpați S.R. și D.F., astfel cum au fost anterior menționate, Curtea a constatat că acestea nu sunt confirmate de probele administrate în acest sens.

Astfel, este adevărat că, la data de 20 aprilie 2010, era ziua de naștere a fiului inculpatului S.R. și că acesta se afla internat în Spitalul Clinic de urgență pentru copii „G.A.” din municipiul București.

De asemenea, este adevărat că martorul J.M.L., atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, a declarat că, la data de 20 aprilie 2010, inculpatul S.R. s-a aflat la Spitalul Clinic de urgență pentru copii „G.A.”, însă, pe baza declarațiilor acestui martor, nu se poate stabili că într-adevăr apelantul inculpat S.R., la ora la care s-a comis fapta dedusă judecății, respectiv ora 13:30, era prezent în incinta unității spitalicești susmenționate, astfel cum susține apelantul inculpat.

Singura persoană care a confirmat alibiul inculpatului S.R. și a precizat în declarațiile date în cursul urmăririi penale și în fața primei instanțe că acesta s-a aflat la Spitalul Clinic de urgență pentru copii „G.A.”, între orele 10:00-16:00 este martora S.D.A., soția inculpatului S.R.

Însă, în contextul întregului material probator administrat, Curtea a apreciat declarațiile martorei S.D.A. ca fiind nesincere, dată fiind și calitatea acesteia de soție a apelantului inculpat, nefiind în măsură să convingă instanța cu privire la veridicitatea celor declarate.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D.F., nici apărările acestuia, în sensul că la data de 20 aprilie 2010 s-a aflat în străinătate, nu au fost confirmate de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Astfel, din actele dosarului, nu rezultă că apelantul inculpat D.F. la data de 20 aprilie 2010 s-a aflat în Elveția, cum a declarat inițial.

Totodată, nici adresa din data de 12 iunie 2012 a Ambasadei Republicii Arabe Siriene la București și copia pașaportului inculpatului D.F. depuse de apelantul inculpat la dosarul cauzei, nu susțin apărările acestui inculpat, în sensul că, la data de 20 aprilie 2010 și în cursul lunii aprilie nu se afla pe teritoriul României și, prin urmare, se afla în imposibilitate atât de a participa la comiterea faptei deduse judecății, cât și la urmărirea părților vătămate anterior săvârșirii faptei, în condițiile în care, din aceste înscrisuri rezultă că apelantul inculpat a intrat pe teritoriul Republicii Turcia la data de 31 martie 2010 și a ieșit de pe teritoriul aceluiași stat la data de 2 aprilie 2010; a intrat și a ieșit de pe teritoriul Republicii Turcia la data de 13 aprilie 2010, că la data de 5 aprilie 2010 și 13 aprilie 2010 s-a aflat la Centrul de Emigrare și Pașapoarte al Republicii Arabe Siria, la 13 aprilie 2010 la plecări B.A.H. și că la data de 26 aprilie 2010 a plecat cu mașina prin același Centru B.A.H., distanța dintre municipiul București România și Republica Arabă Siria fiind de 2094 km, distanță ce poate fi parcursă în aproximativ o zi și trei ore.

De asemenea, inculpatul D.F. a susținut că autoturismul marca M. cu care se reține că a participat la urmărirea celor două părți vătămate nu se afla în posesia sa în luna aprilie 2010.

Este adevărat că la dosarul cauzei au fost depuse contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului marca M., din data de 4 mai 2010 și cererea de înmatriculare provizorie tot din data de 4 mai 2010, însă din declarațiile martorilor R.R. și P.S., rezultă că inculpatul D.F. a luat parte la urmărirea celor două părți vătămate cu un autoturism marca M. care nu avea numere de înmatriculare, astfel cum rezultă din declarațiile martorului R.R.

În cauză a fost audiat în calitate de martor D.M., atât în fața instanței de fond, cât și în faza de urmărire penală, din declarațiile acestuia rezultând cumpărarea mașinii M. de către inculpatul D.F. în luna aprilie sau mai 2010.

Curtea a apreciat nesincere susținerile inculpatului D.F. având în vedere declarațiile martorilor R.R. și P.S., precum și declarațiile martorului Z.G.N. din faza de urmărire penală, din depozițiile acestuia rezultând încercarea de preconstituire de probe cu privire la data la care autoturismul marca M. a intrat în posesia inculpatului D.F.

Referitor la chitanța emisă de Patriarhia Română și depusă la dosarul cauzei în apărare, Curtea a constatat că acesta a fost emisă la data de 2 mai 2010,pentru suma de 1.000 RON reprezentând „ajutor biserică”, nefiind, prin urmare, în măsură să confirme apărările apelantului inculpat D.F.

În ceea ce privește critica referitoare la actele premergătoare începerii urmăririi penale, Curtea a constatat că în cauză s-a început urmărirea penală „in rem” la data de 21 aprilie 2010, ora 10:30, deci a doua zi după data comiterii faptei, toate probele la care Curtea a făcut anterior referire, inclusiv la declarațiile martorilor R.R. și P.S., și care conduc la concluzia fermă că fapta dedusă judecății a fost comisă de apelanții inculpați, fiind administrate după această dată și nicidecum în faza actelor premergătoare, cum susține apelantul inculpat S.R., prin motivele sale de apel.

La data de 20 aprilie 2010, anterior începerii urmăririi penale, au fost audiate în faza actelor premergătoare părțile vătămate S.D. și C.L. și efectuată cercetarea la fața locului, declarații menținute de părțile vătămate și după începerea urmăririi penale, acestea fiind audiate și în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond.

Referitor la critica ce vizează interceptările și înregistrările telefonice, Curtea, de asemenea, a constatat că sunt nefondate.

Astfel, prin ordonanța nr. 1520/P/2010 din data de 6 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în temeiul art. 911, art. 912, art. 914 și art. 915 C. proc. pen., s-a dispus interceptarea și înregistrarea audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către numitul R.R., pe o perioadă de 48 de ore, începând cu data de 6 aprilie 2011, ora 16:00, până la data de 8 aprilie 2011, ora 16:00.

De asemenea, prin ordonanța nr. 1520/P/2010 din data de 6 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus, în temeiul art. 911, art. 912 și art. 914 C. proc. pen., interceptarea, localizarea și înregistrarea pe suport magnetic sau pe orice alt suport a convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate pe numerele de telefon X1; X2 și X3, precum și pe terminalele mobile Y1 și Y2, pe o perioadă de 48 de ore, începând cu data de 6 aprilie 2011, ora 16:00, până la data de 8 aprilie 2011, ora 16:00.

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. 460/A.I./2011, din data de 12 aprilie 2011 au fost confirmate măsurile dispuse prin ordonanțele susmenționate și au fost emise pentru o perioadă de 20 de zile, de la 12 aprilie 2011, la 1 mai 2011, autorizațiile, privind interceptarea și înregistrarea audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către numitul R.R. și interceptarea, localizarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate pe numerele de telefon X1; X2 și X3, precum și pe terminalele mobile Y1 și Y2.

Conform dispozițiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului dacă sunt date și indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu.

Potrivit art. 911 alin. (2) C. proc. pen., în caz de urgență, când întârzierea obținerii autorizației prevăzute în art. 911 alin. (1), (2) și (8) ar aduce grave prejudicii activității de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanță motivată, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pe o durată de cel mult 48 de ore.

De asemenea, conform alin. (3) al aceluiași text de lege, procurorul în termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. (2), prezintă ordonanța împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările și înregistrările efectuate și un proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează urmărirea penală, în vederea confirmării, iar judecătorul se pronunță asupra legalității și temeiniciei ordonanței, în cel mult 24 de ore, prin încheiere motivată, dată în camera de consiliu.

În prezenta cauză, procurorul, prin referatul din data de 10 aprilie 2010, a solicitat instanței de judecată confirmarea ordonanțelor nr. 1520/P/2010 din data de 6 aprilie 2011 anterior menționate și reînnoirea autorizării interceptării audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către numitul R.R. și a interceptării, localizării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate pe numerele de telefon X1; X2 și X3, precum și pe terminalele mobile Y1 și Y2, fiind, prin urmare respectat termenul de 48 de ore prevăzut de art. 911 alin. (3) C. proc. pen.

În ceea ce privește legalitatea și temeinicia ordonanțelor nr. nr. 1520/P/2010 din data de 6 aprilie 2011 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul București, acestea au fost constatate de instanța de judecată prin încheierea pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. 460/A.I./2011, din data de 12 aprilie 2011, prin aceeași încheiere instanța apreciind că se impunea autorizarea de către procuror, în regim de urgență a interceptării audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către numitul R.R. și a interceptării, localizării și înregistrării a convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate pe numerele de telefon X1; X2 și X3, precum și pe terminalele mobile Y1 și Y2 și că întârzierea obținerii acestor măsuri, conform art. 911 alin. (1) și (2), art. 914 și art. 915 ar fi putut aduce grave prejudicii activității de urmărire penală, considerații cu privire la care Curtea, având în vedere modalitatea și împrejurările concrete ale comiterii faptei deduse judecății și specificul acestei cauze, este întrutotul de acord.

De asemenea, contrar celor susținute de apelantul inculpat S.R., Curtea a constatat că în prezenta cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului și soluționării juste a cauzei.

De altfel, în fața instanței de apel a fost solicitată de apărătorii aleși ai inculpaților D.F. și S.R. reaudierea părții vătămate S.D., probă respinsă de Curte în condițiile în care această parte vătămată a fost audiată în fața instanței de fond în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, precum și proba cu înscrisuri de către același inculpat, ce a fost admisă.

Referitor la încadrarea juridică a faptei, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 211 alin. (3) C. proc. pen., din materialul probator administrat rezultând că prejudiciul cauzat prin săvârșirea de către cei doi apelanți inculpați a faptei de tâlhărie deduse judecății este mai mare de 200.000 RON.

Curtea a avut în vedere în acest sens declarațiile părților vătămate S.D. și C.L., constituite părți civile, din care rezultă că în autoturismul sustras de cei doi inculpați se afla suma de 65.000 RON aparținând părții vătămate C.L. și cantitatea de cca 3,5 kg bijuterii din aur ce aparținea părții civile SC L.G. SRL.

Declarațiile celor două părți vătămate se coroborează cu declarațiile martorului R.R. din care rezultă că inculpatul S.R. i-a povestit că, împreună cu alte persoane, cărora nu le-a dat numele, l-au deposedat pe turc de geanta cu bijuterii, povestindu-i comiterea faptei, spunându-i de bijuterii din aur, suma de 63.000 RON și câțiva dolari, cu interceptările audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental și de interceptările și înregistrările convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate în cauză și cu declarația martorului C.G.

De asemenea, numita V.O.G., angajată la SC L.G. SRL, a confirmat prin declarația din faza de urmărire penală că la data de 14 aprilie 2010, partea vătămată C.L. a intrat în posesia cantității de cca 3,5 kg bijuterii din aur pentru a identifica potențiali clienți și pentru a prezenta marfa, bijuteriile din aur aparținând acestei societăți, fiind întocmit în acest sens un aviz de însoțire a mărfii.

Totodată, din adresa din 5 iulie 2011 a SC L.G. SRL rezultă că prejudiciul creat firmei datorită faptei din data de 20 aprilie 2010 este de 341 942,40 RON.

În acest context, Curtea a apreciat că în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.F., prin apărător și s-au reținut dispozițiile art. 211 alin. (3) C. pen., valoarea prejudiciului, cert dovedit prin probele existente la dosarul cauzei, anterior menționate, fiind mai mare de 200.000 RON.

În ceea ce privește pedepsele aplicate celor doi apelanți inculpați S.R. și D.F., Curtea a apreciat că au fost greșit individualizate, fiind excesiv de severe, sub aspectul cuantumului.

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen. trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Pedeapsa nu-și poate îndeplini integral funcțiile, nu-și poate realiza scopul decât dacă este adaptată cazului individual concret, adică gradului de pericol social al faptei și al făptuitorului și necesităților reale de îndreptare și reeducare a acestuia.

Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal și se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracțiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acționeze pedeapsa prin funcțiile sale.

Aptitudinea funcțională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, la stabilirea ei trebuind să se ținea seama de periculozitatea socială a acestuia, exprimat de gradul de înapoiere a conștiinței sale, de măsura în care sunt înrădăcinate în conștiința sa mentalitatea și deprinderile antisociale și deci de probabilitatea că în viitor el să săvârșească fapte socialmente periculoase, de trăsăturile specifice de temperament și de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacționa sub influența pedepsei, iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularități ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcțională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea și executarea ei.

În prezenta cauză, Curtea a considerat că se justifică reținerea în favoarea celor doi apelanți inculpați a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. și coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Aplicarea dispozițiilor art. 74 că nu este obligatorie pentru instanța de judecată, însă în procesul complex al individualizării pedepsei, instanța de judecată este singura în măsură să stabilească dacă o anumită împrejurare merită să fie calificată ca atare, pe baza cunoașterii influenței concrete pe care o împrejurare sau alta o are asupra gravității faptei și pericolului social al infractorului, conform cu adevărul și potrivit intimei sale convingeri.

În această cauză, este adevărat că nici unul dintre apelanții inculpați nu au recunoscut comiterea faptei deduse judecății și nici unul nu este la prima încălcare a legii penale, însă inculpatul S.R. a suferit o condamnare de 3 luni închisoare în Germania în anul 2005 pentru intrare și ședere ilegală în țară, dar care evident nu atrage starea de recidivă, iar inculpatul D.F. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 861 C. pen., prin sentința penală nr. 170 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei Lehliu Gară, definitivă la data de 16 martie 2011, pentru o infracțiune concurentă cu cea din prezenta cauză.

Însă, din actele în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul S.R. este căsătorit, are doi copii și a avut un loc de muncă, fiind angajat la SC S.I. SRL din anul 2006, în funcția de magaziner, la locul de muncă fiind un angajat foarte bun, conștiincios, corect, care și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, neavând nici-un fel de probleme.

De asemenea, inculpatul D.F. este căsătorit, are un copil minor, a constituit împreună cu sora sa o firmă, SC N.T. SRL și are un comportament corespunzător în societate și în familie.

Curtea a apreciat că toate aceste date favorabile legate îndeosebi de persoana fiecărui apelant inculpat, justifică aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. și stabilirea unor pedepse într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege, care să fie în măsură să-și realizeze funcțiile și scopul prevăzute în art. 52 C. pen.

În prezenta cauză, Curtea a considerat că, aplicând fiecăruia dintre inculpații S.R. și D.F. o pedeapsă de 7 ani închisoare, se realizează o justă individualizare a sancțiunilor, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise și periculozitatea autorilor acesteia, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului, în opinia Curții îndreptarea apelanților inculpați fiind posibilă cu ajutorul unei pedepse mai reduse.

La stabilirea și aprecierea acestor pedepse, Curtea a avut în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptei deduse judecății, astfel cum au fost descrise în hotărârea atacată și datele ce caracterizează favorabil persoana inculpaților, anterior menționate.

În opinia Curții, cuantumul ridicat al prejudiciului material produs prin săvârșirea infracțiunii de către cei doi apelanți inculpați, în condițiile în care, prin fapta acestora nu au fost produse vătămări corporale părților vătămate, nu justifică aplicarea unor pedepse într-un cuantum atât de ridicat, de 15 ani închisoare, comparabile cu pedepse aplicate în cazul unor infracțiuni de omor.

În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, Curtea a constatat că au fost corect stabilite de instanța de fond.

Referitor la pedeapsa accesorie, Curtea s-a raportat la natura faptei săvârșite și la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele Adiționale și la jurisprudența C.E.D.O. în materie (ex.cauzele Hirst c.Marii Britanii, Sabău și Pîrcălab c. României s.a) care în conformitate cu art. 11 alin. (2) și la art. 20 din Constituție fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr. 30/1994, dar și la decizia nr. 74/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.

Potrivit art. 211 alin. (3) C. pen. tâlhăria care a produs consecințe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.

Având în vedere aceste dispoziții legale, prevederile art. 65 alin. (2) C. pen., precum și pedepsele principale stabilite pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen., Curtea a menținut pedepsele complementare stabilite de instanța de fond, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpaților.

Referitor la infracțiunea pentru care apelantul inculpat D.F. a fost condamnat prin sentința penală nr. 170 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei Lehliu Gară, definitivă la data de 16 martie 2011, Curtea a constatat că este concurentă cu cea pentru care acesta a fost condamnat în prezenta cauză.

Însă, dat fiind decizia nr. 70 din 15 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în soluționarea recursului în interesul legii, obligatorie, Curtea, investită cu judecarea apelurilor, nu poate dispune direct în calea de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedeapsa aplicată inculpatului D.F. prin sentința penală nr. 170 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei Lehliu Gară, definitivă la data de 16 martie 2011.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că, în mod corect, instanța de fond a admis cererile de constituire de parte civilă formulate de părțile vătămate S.D., SC L.G. SRL și C.L. și a obligat inculpații, în solidar, la plata sumelor de 2.000 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă S.D., 65.000 RON daune materiale către partea civilă C.L., precum și 341.942,40 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă SC L.G. SRL.

Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate S.D. și C.L., declarațiile martorului R.R. și interceptările audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental și interceptările și înregistrările convorbirilor și comunicărilor telefonice, avizul de însoțire a mărfii emis de SC L.G. SRL, pentru cantitatea de 3,447 kg bijuterii, adresele SC L.G. SRL, de constituire parte civilă și declarația numitei V.O.G., angajată a SC L.G. SRL, rezultă existența și întinderea prejudiciului cert cauzat fiecăreia dintre părțile vătămate S.D., C.L. și SC L.G. SRL, astfel cum a fost menționat și reținut.

Împrejurarea că partea vătămată C.L. desfășura activități infracționale, respectiv evaziune fiscală, din care ar proveni suma de 65.000 RON, astfel cum se menționează în motivele de apel ale inculpatului S.R., excede prezentului cadru procesual și, în niciun caz, nu justifică respingerea acțiunii civile formulate de partea civilă C.L., în condițiile în care, din probele anterior menționate, rezultă cu certitudine sustragerea de către cei doi apelanți inculpați și a sumei de 65.000 RON ce aparține acestei părți civile.

În ceea ce privește raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul judecății și în care se menționează că nu se poate stabili dacă mărfurile din avizul de însoțire a mărfii din 14 aprilie 2010 emis de SC L.G. SRL sunt aceleași cu mărfurile din nota de intrare recepție din 11 martie 2008 sau cele din declarația vamală de import din 14 martie 2008, având în vedere că în avizul de însoțire a mărfii din 14 aprilie 2010 emis de SC L.G. SRL mărfurile nu sunt detaliate pe denumire produse și cantitate, este adevărat că instanța de fond nu a făcut nicio referire la această probă, însă, în opinia Curții, această probă nu este în măsură în contextul întregului material probator administrat, să influențeze modalitatea de soluționare a laturii civile, în ceea ce privește daunele materiale și să conducă la respingerea acțiunii civile formulate de partea civilă SC L.G. SRL

De altfel, numita V.O.G., angajată a SC L.G. SRL a precizat că bijuteriile de aur sunt înregistrate în evidențele firmei ca și cantitate totală, nefiind descrise în amănunt.

Referitor la daunele morale, Curtea a apreciat că, în mod greșit, nejustificat, au fost obligați apelanții inculpați S.R. și D.F., în solidar, la plata daunelor morale către părțile civile S.D. și C.L.

Daunele morale au fost definite ca fiind consecințe de natura nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.

Prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial, iar la aprecierea prejudiciului moral se are în vedere importanta valorii lezate ca urmare a faptei comise, repercursiunile prejudiciului asupra situației sociale a persoanei vătămate.

În prezenta cauză, Curtea a avut în vedere că părțile vătămate S.D. și C.L. nu au suferit nici un fel de vătămări corporale, iar susținerile în sensul că cele două părți civile au suferit prejudicii de imagine, în sensul că partea civilă S.D. a avut de suferit ca urmare a neîncrederii ce a planat asupra sa și care i-a îngreunat obținerea unui loc de muncă, iar parte civilă C.L. prin împrejurarea că sfera clienților cu care intra în relații de afaceri s-a restrâns, majoritatea clienților evitând să o contacteze pentru colaborare, datorită problemelor create cu autoritățile române, nu sunt confirmate de actele și lucrările dosarului.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu se justifică acordarea daunelor morale, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului, reiese că afacerile părții civile C.L. nu se derulau tocmai cu respectarea dispozițiilor legale în materie, acesta asumându-și riscul pe care îl presupune desfășurarea unor astfel de activități, aspecte pe care partea civilă S.D. le cunoștea foarte bine, acesta fiind și motivul, în opinia Curții, pentru care partea civilă S.D. nu a anunțat organele de poliție imediat după comiterea faptei, ci a contactat mai întâi pe partea civilă C.L., așteptând mai întâi să vadă care este decizia acestuia și motivul pentru care inculpații au ales să tâlhărească cele două părți vătămate, aceștia cunoscând că partea vătămată C.L. mai fusese victima unei astfel de fapte, în urma căreia nu a depus plângere penală.

Ca atare, pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpații D.F. și S.R. împotriva sentinței penale nr. 672/F din data de 2 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 71689/3/2011.

A desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în fond:

În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.F. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

A înlăturat obligarea, în solidar, a inculpaților S.R. și D.F. la plata daunelor morale către părțile civile S.D. și C.L.

A menținut celelalte dispoziții.

În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. și art. 350 C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților S.R. și D.F.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a apelanților inculpați D.F. și S.R. [art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.] nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora.

Curtea a avut în vedere în acest sens materialul probator existent la dosarul cauzei și la care a făcut anterior referire și care justifică soluția de condamnare a celor doi inculpați, pedepsele stabilite în raport de modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptei deduse judecății, sentimentul puternic de teamă și insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile și împrejurarea că infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată apelanții inculpați, prin gravitatea acesteia și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive, fiind satisfăcute și cerințele art. 5 parag. 1 lit. c) și parag. 3 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate fiecărui inculpat timpul reținerii și arestării preventive de la data de 19 mai 2011 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații S.R. și D.F.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) și art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei Curții de Apel București și menținerea sentinței penale pronunțată de Tribunalul București sub aspectul modalității de executare a pedepsei ca și cuantum al pedepsei întrucât în mod netemeinic s-a redus pedeapsa principală de la 15 ani închisoare la 7 ani închisoare prin reținerea circumstanțelor atenuante care practic nu sunt dovedite de actele dosarului, raportat la conduita inculpaților atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată și anterior săvârșirii faptei, astfel încât cuantumul pedepsei stabilit și aplicat de instanța de fond este cel corect.

Apărătorul ales al recurentului inculpat S.R. a solicitat admiterea recursului invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 și pct. 12 C. proc. pen.

A criticat decizia Curții de Apel București dar și sentința Tribunalului București apreciind că în mod greșit s-au reținut în sarcina inculpatului dispozițiile alin. (3) al art. 211 C. pen. referitoare la „consecințele deosebit de grave” întrucât prejudiciul nu a fost riguros probat.

A arătat că instanța de fond, în dovedirea acestui prejudiciu a încuviințat efectuarea unei expertize dar în motivarea sentinței nu au fost avute în vedere concluziile formulate de expert, respectiv imposibilitatea probării cu certitudine a existenței prejudiciului, a unei legături între marfa care se presupune a fi fost jefuită și ieșirea din cadrul societății SC L.G. SRL.

Având în vedere faptul că prejudiciul nu a fost riguros probat nu se poate accepta existența consecințelor deosebit de grave ale încadrării juridice a faptei așa cum nu se pot accepta nici pretențiile părții vătămate C.L., respectiv faptul că acesta deținea suma de 65.000 RON întrucât nu există nicio dovadă a existentei certe a sumei respective în afară de propria sa declarație precum și datorita faptului că organul de urmărire penală nu a luat niciodată măsura unui sechestru asigurător pentru repararea prejudiciului. De asemenea, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au dispus instituirea unor măsuri asiguratorii, ceea ce demonstrează că asupra prejudiciului material planează un mare semn de întrebare.

Plecând de la aceste considerente, a apreciat că latura civilă nu este corect soluționată nici de instanța de fond și nici de cea de apel, soluționarea laturii civile fiind fundamentală în calificarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului recurent fapt pentru care a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea dosarului spre rejudecare de prima instanță.

Cu privire la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen. a apreciat că inculpatul a fost greșit condamnat de instanța de fond și de cea de apel, în condițiile în care nu există probe temeinice care să demonstreze vinovăția sa și a criticat modul de interpretare al probelor de către cele două instanțe.

Apărătorul inculpatului D.F. a solicitat admiterea recursului în temeiul dispozițiile art. 3859 pct. 18 și achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

A arătat că nu s-au avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar de către inculpat, iar referitor la alibiul acestuia a precizat că activitatea de a aduce mașini din străinătate spre vânzare în România presupunea deplasarea inculpatului în străinătate. A arătat că pe pașaportul inculpatului există vize de intrare și ieșire din țară, inculpatul susținând că la data săvârșirii faptei nu se afla în țară și de asemenea a criticat modul în care instanțele au coroborat și interpretat probele.

Înalta Curte analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate apreciază că acestea sunt nefondate în raport de următoarele considerente:

Criticile aduse deciziei recurate de către cei doi inculpați și circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 și pct. 12 C. proc. pen. și respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. vizează în esență greșita lor condamnare și reprezintă practic o reiterare a motivelor de apel formulate în cauză și care din punctul de vedere al Înaltei Curți nu se regăsesc în actele dosarului.

Deși inculpatul S.R. a criticat decizia recurată, pornind de la modul în care a fost soluționată latura civilă ce a atras reținerea alineatului 3 a dispozițiilor art. 211 C. pen., la analiza motivelor de recurs invocate de acest inculpat și care practic se identifică sub aspectul greșitei condamnări cu motivele invocate și de către inculpatul D.F., Înalta Curte va proceda la analizarea contextului faptic care a atras condamnarea celor doi inculpați și care a generat implicit prin urmările sale reținerea variantei agravante a infracțiunii de tâlhărie.

Înalta Curte, apreciază că deși ambii inculpați au susținut prin apărătorii lor că sunt nevinovați și că hotărârea de condamnare a lor este greșită, probele cauzei relevă contrariul și demontează punctual, tehnic și motivat că apărările acestora reprezintă doar interpretări subiective nesusținute probator.

Ambele instanțe au constatat, în mod corect, în momentul în care au procedat la stabilirea situației de fapt existente în cauză că inculpații și-au pregătit minuțios terenul infracțional că au cules date și informații în acest sens și că s-au ajutat de alte persoane care, cu bună știință, cum este inculpatul O.C. sau, induse în eroare, cum a fost cazul martorilor R.R. și P.S. i-au ajutat la pregătirea infracțiunii ce a fost comisă.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu pot fi ignorate o multitudine de aspecte certe ale cauzei de natură să confere argumente suficiente în a concluziona asupra vinovăției inculpaților; relevante în acest sens fiind declarațiile părților civile S.D., C.L., a martorilor P.C., C.R., D.M., D.G., J.M.L., S.D.A., B.A., Z.G.N., R.R., precum și a coinculpatului O.C., care relevă neechivoc activitatea infracțională reținută în sarcina acestora, respectiv faptul că la data de 20 aprilie 2010, în jurul orei 13:25, pe b-dul. C. din București, inculpații S.R. și D.F., după ce au scos-o cu forța dintr-un autovehicul marca O., pe partea vătămată S.D., au sustras autovehiculul și bunuri aflate în acesta, respectiv 3,447 kg bijuterii din aur, suma de 65.000 RON și 1,8 kg verighete din aur.

Totodată actele cauzei relevă și încercarea acestora de a-l determina pe R.R. să nu denunțe la organele de poliție modalitatea în care a fost săvârșită fapta și pregătită activitatea infracțională în timp ce acesta din urmă a încercat să obțină compensații financiare pentru perioada în care a participat la urmărirea părții vătămate C.L. și nu s-a ajuns la un consens, aspect reliefat neechivoc de înregistrările în mediu ambiental.

Practic inculpații S.R. și D.F. astfel cum corect au stabilit ambele instanțe au stabilit un adevărat scenariu, anticipând și pregătindu-se pentru fiecare situație în parte ce se putea ivi câte o „ipoteză de lucru”, și au încercat să-și asigure alibiuri fără ca acestea să poată fi și dovedite.

Faptul că aceștia au avut constant o atitudine de nerecunoaștere reprezintă doar o reacție a modului în care aceștia au înțeles să se apere în momentul în care probele administrate în cauză au căpătat caracter de certitudine și nu poate fi interpretată ca o dovadă a nevinovăției lor, atâta timp cât s-a dovedit fără putință de tăgadă că aceștia sunt autorii infracțiunii de tâlhărie pentru care corect au fost condamnați.

Alibiurile invocate de apărare de cei doi inculpați au avut ca scop să ducă în eroare organele judiciare, însă ele sunt contradictorii și controversate, inculpatul D.F. în declarațiile date în faza de urmărire penală și apoi în fața primei instanțe a încercat să inducă în eroare organele judiciare în sensul că a arătat că la data săvârșirii faptei se afla, fie în Siria fie în Elveția, de asemenea, inculpatul S.R. a arătat că la momentul săvârșirii faptei se afla în unitatea spitalicească unde era internat fiul său fiind ziua acestuia, la dosarul cauzei neexistând vreo dovadă a existenței internării copilului în acea unitate spitalicească.

Înalta Curte, apreciază că nu pot fi primite apărările inculpaților în sensul că au fost condamnați doar pe baza declarațiilor părții vătămate; așa cum s-a arătat inculpații au fost condamnați în temeiul unui întreg lanț probator care, coroborat piesă cu piesă, au evidențiat implicarea infracțională a acestora.

Înalta Curte apreciază că în cauză ne aflăm în prezența unor probe certe și temeinice de vinovăție, că nu există nici un fel de îndoială care să profite inculpaților iar probele ce le-au fost admise inculpaților în apărare tocmai pentru a-și demonstra nevinovăția relevă aceleași aspecte.

Nu poate fi primită nici apărarea inculpaților că s-a dispus condamnarea lor doar în baza testului poligraf, apărare susținută în principal de inculpatul S.R. și că testul ADN relevă neimplicarea lor infracțională.

Așa cum s-a precizat testul poligraf nu a constituit piesa determinantă ce a stat la baza condamnării inculpatului S.R. ci a făcut parte din ansamblul probator ce a dus la stabilirea vinovăției și implicit condamnarea acestuia iar cu referire directă la testul ADN acesta nu reflectă nicicum nevinovăția inculpaților atâta timp cât obiectiv el nu a putut fi realizat și ca atare nu a furnizat nici un fel de informație de natura a putea fi utilizată într-un sens sau altul.

Faptul că inițial urmărirea penală a fost începută in rem iar ulterior in personam nu reprezintă în opinia Înaltei Curți vreo încălcare a dreptului la apărare cu consecința imposibilității administrării de probe, astfel cum greșit s-a încercat a se susține, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești toate probele solicitate de inculpați a fi administrate în apărarea lor au fost admise și administrate fără însă a releva o situație diferită.

Înalta Curte în raport de toate argumentele prezentate și fără a înfăptui o nouă judecată astfel cum au încercat inculpații să obțină prin dezvoltarea motivelor de recurs, ignorând rolul acesteia ca și cale de atac „de drept” apreciază că în prezenta cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului și justei soluționări a cauzei, vinovăția inculpaților fiind pe deplin dovedită, astfel încât solicitarea acestora de achitare pe motiv că nu au comis faptele în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., este nefondată.

Cât privește soluționarea laturii civile și care a generat sub aspectul încadrării juridice reținerea alin. (3) referitor la „consecințe deosebit de grave”, sens în care s-a solicitat casarea cu rejudecare a cauzei, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica adusă de inculpatul S.R. prin apărătorul său.

Nu poate fi admisă lipsa de temeinicie la soluționarea laturii civile, ba dimpotrivă prejudiciul la care inculpații au fost obligați și care reprezintă consecința directă a activității lor infracționale a fost clar, cert și corect stabilit atât sub aspectul întinderii cât și sub aspectul cuantumului său valoric.

Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a constatat că cererea părților civile S.D., SC L.G. SRL și C.L. este întemeiată, având în vedere că probatoriile admise în prezenta cauză, respectiv, dovezile depuse de partea civilă S.D. din care rezultă prejudiciul creat prin sustragerea bunurilor personale aflate într-o geantă, depozitată în mașina sustrasă de inculpați, respectiv, obiecte de îmbrăcăminte, precum și dovezile depuse de către C.L. din care rezultă că prejudiciul suferit de acesta este în cuantum de 65.000 RON, iar prejudiciul suferit de SC L.G. SRL este în cuantum de 341.942,40 RON, conform adresei depuse de această societate la dosarul cauzei.

La stabilirea prejudiciului, Înalta Curte constată că în mod corect instanțele au coroborat declarațiile celor două părți vătămate cu declarațiile martorului R.R. din care rezultă că inculpatul S.R. i-a povestit că, împreună cu alte persoane, cărora nu le-a dat numele, l-au deposedat pe turc de geanta cu bijuterii, povestindu-i comiterea faptei, spunându-i de bijuterii din aur, suma de 63.000 RON și câțiva dolari, cu interceptările audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental și de interceptările și înregistrările convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate în cauză și cu declarația martorului C.G.

De asemenea, corect s-a dat valoare depoziției numitei V.O.G., angajată la SC L.G. SRL care a confirmat prin declarația din faza de urmărire penală că la data de 14 aprilie 2010, partea vătămată C.L. a intrat în posesia cantității de cca 3,5 kg bijuterii din aur pentru a identifica potențiali clienți și pentru a prezenta marfa, bijuteriile din aur aparținând acestei societăți, fiind întocmit în acest sens un aviz de însoțire a mărfii.

Totodată, din adresa din 5 iulie 2011 a SC L.G. SRL a rezultat că prejudiciul creat firmei datorită faptei din data de 20 aprilie 2010 este de 341 942,40 RON.

Faptul că instanțele nu au putut valorifica expertiza contabilă efectuată în cauză datorită lipsei actelor necesare, nu afectează în opinia Înaltei Curți modalitatea de calcul a prejudiciului stabilit ca fiind creat prin fapta inculpaților, rigurozitatea și raționamentul logic prezentat de ambele instanțe relevă soluționarea judicioasă a laturii civile.

Toate aceste aspecte relevă în opinia Înaltei Curți în contradicție cu criticile aduse că latura civilă a cauzei, cu consecința directă asupra încadrării juridice a fost corect soluționată și temeinic probată, că s-a făcut pe deplin dovada existenței certe a prejudiciului la care au fost obligați inculpații, simplu fapt că nu s-a luat niciodată măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților nu este de natură să creeze îndoială asupra prejudiciului creat sau al întinderii sale așa cum au încercat aceștia să susțină și nu este de natură să atragă casarea cu rejudecare.

Raportat la incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., și în raport de care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei Curții de Apel București și menținerea sentinței penale pronunțată de Tribunalul București sub aspectul modalității de executare a pedepsei ca și cuantum al pedepsei, Înalta Curte apreciază că nu-și găsește aplicabilitatea cu următoarea argumentare:

În mod corect instanța de apel a redus pedepsele aplicate celor doi inculpați, realizând astfel un echilibru între funcția de coerciție și cea de reeducare astfel că Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța de apel a valorificat și a dat eficiență în mod corect atât circumstanțelor reale cât și celor personale și a avut în considerare atât contextul faptic cât și persoana inculpaților și aptitudinile lor de reintegrare în societate într-o perioadă relativ rezonabilă și care să nu-i excludă pe deplin din societate.

Majorarea pedepselor sub aspectul cuantumului nu ar face altceva decât să se acorde o valoare nepermisă funcției de coerciție a pedepsei în defavoarea celei de reeducare și astfel scopul și funcția pedepsei nu ar mai putea fi atinsă astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

În cazul concret față de toate aspectele expuse Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpaților sub aspectul înlăturării circumstanțelor atenuante solicitate respectiv al majorării pedepselor, prin operațiunea de individualizare în raport de criteriile expuse hotărârea pronunțată asigură sub acest aspect justul echilibru dintre gravitatea faptei și pedeapsa aplicată așa încât constată că pedepsele au fost corect individualizate, motiv pentru care față de toate considerentele expuse și analizate în cauză, va respinge solicitarea de reformare a hotărârilor sub acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații S.R. și D.F. împotriva deciziei penale nr. 30 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 19 mai 2011 la 20 septembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat S.R. la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat D.F. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20 septembrie 2013.