Aggravated fraud via forged power of attorney: convictions for both defendants upheld and appeals dismissed

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 538 din 18 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II -a penală, în Dosar nr. 15446/3/2009, s-au dispus următoarele:

1. Condamnarea inculpatul P.M.B. la:

1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. cel două pedepse au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa mai grea, de 13 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II -a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II -a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

2. Achitarea inculpatului M.M. în baza art. 11 alin. (1) pct. 2 , lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii instigării la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

În baza art. 14, art. 346 și art. 348 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C.I.N. și în consecință:

S-a dispus desființarea totală a următoarelor înscrisuri:

- procura autentificată din 12 decembrie 2007 de notarul public U.M.;

- contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 19 februarie 2008 de notarul public P.V.S.;

- contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 27 februarie 2008 de notarul public P.V.S.;

- contractul de ipotecă autentificat din 27 februarie 2008 de notarul public P.V.S.

S-a luat act că părțile vătămate F.G. și G.D.G. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 192 C. proc. pen. inculpatul P.M.B. a fost obligat la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 111/P/2008 din 10 aprilie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații:

- P.M.B. - pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

- M.M. - pentru săvârșirea instigării la infracțiunea înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului P.M.B. că a folosit, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, procura emisă de către notarul public U.M., cunoscând că este falsă, și a uzat de aceasta, în vederea inducerii în eroare a cumpărătorilor F.G. și G.D.G., cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 februarie 2008, de către notarul public P.S.V., generând prin aceasta un prejudiciu de 1.900.000 euro în patrimoniul părții civile C.I.N.

Referitor la ioculpatul M.M. s-a reținut că l-a determinat, cu intenție, pe inculpatul P.M.B. să săvârșească infracțiunea de înșelăciune mai sus descrisă și i-a înlesnit acestuia comiterea infracțiunii prin punerea la dispoziție a documentelor falsificate, acordându-i și sprijin moral în acest sens.

În faza de urmărire penală, prin rezoluția din 22 septembrie 2008, s-a dispus efectuarea unei constatări de către Serviciul specialiști din cadrul D.N.A., în vederea stabilirii valorii de piață a imobilului situat în București, str. C.S.A., sector 1, la data de 19 februarie 2008. Conform raportului de constatare întocmit la data de 27 octombrie 20098, la data de referință, valoarea de piață a imobilului a fost de 1.260.000 euro.

Inculpatul P.M.B. a recunoscut că a vândut lui F.G. și G.D.G. terenul situat în București, str. C.S.A., folosind la încheierea tranzacției o procură autentică pusă la dispoziție de M.M., prin care era mandatat de către soții C. să facă aceste demersuri, însă a susținut că nu cunoștea faptul că acea procură era falsificată, el având reprezentarea că emană de la proprietarul de drept al imobilului.

Inițial, inculpatul P.M.B. a învederat faptul că intenționa să cumpere pentru sine imobilul în litigiu, cu 500.000 euro, de la inculpatul M.M. (la propunerea acestuia), despre care știa că nu este proprietar, sens în care i-a și avansat acestuia mai multe tranșe de bani, până la concurența sumei de 300.000 euro, în perioada august - decembrie 2007, în baza unor chitanțe de mână, pe care nu le poate prezenta, deoarece Ie-a înapoiat inculpatului M.M. după data de 19 februarie 2008. Pe parcursul negocierilor cu inculpatul M.M., inculpatul P.M.B. a făcut investigații cu privire la proprietarul terenului, aflând că este plecat de mai mulți ani în Israel. În octombrie 2007, inculpatul M.M. i-a prezentat inculpatului P.M.B. o persoană de sex masculin, care și-a declinat identitatea lui C.I.N. și cu care a discutat despre „modalitatea în care urma să se facă plata pentru teren și siguranța acestei plăți". Conform aprecierilor inculpatului P.M.B., pretinsul C.I.N. „părea a avea unele probleme de comportament".

În noiembrie 2007, inculpatului P.M.B. i s-a propus de către M.M. să deplaseze la un birou notarial, în vederea încheierii unui "contract de vânzare-cumpărare cu drept de superficie, având ca obiect terenul părții civile. La întocmirea actului trebuia să participe și C.I.N., care însă nu s-a prezentat, cauză din care inculpatul P.M.B. a refuzat să-i mai pună la dispoziție inculpatului M.M. încă 25.000 euro. În schimb, cu acea ocazie, inculpatul M.M. i-a adus inculpatului P.M.B. o procură prin care el însuși era mandatat să vândă imobilul. A refuzat, dar în februarie 2008, cu motivația că era „presat de cămătari" să le restituie banii pe care susține că i-a împrumutat de la aceștia pentru a-i achita inculpatului M.M. cei 500.000 euro, a acceptat să ia parte la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, în calitate de mandatar al soților C., cu care nu a antamat vreodată acest subiect.

În declarația dată la 19 septembrie 2008, inculpatul P.M.B. a arătat că vânzarea bunului lui C.I.N. în favoarea lui F.G. și G.D.G. s-a făcut pentru suma de 500.000 euro, din care el a primit 100.000 euro, iar inculpatul M.M. 400.000 euro.

Tot în faza de urmărire penală, inculpatul M.M. a negat săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, arătând că nu cunoaște nimic în legătură cu vânzarea terenului situat pe str. C.S.A.

În faza de cercetare judecătorească, în ședința publică din data de 4 martie 2010, apărătorul părții civile C.I.N. a ridicat excepția neregularității actului de sesizare a instanței, solicitând în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. restituirea cauzei la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției.

În susținerea excepției a arătat că, așa cum rezultă din plângerea penală înregistrată la data de 03 aprilie 2008, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., a solicitat tragerea la răspundere penală a unui număr de șapte persoane, după cum urmează: P.M.B., U.M., F.G., G.D.G., G.M.N., P.V.S. și C.I. În cuprinsul plângerii penale, a arătat motivele pentru care partea civilă a precizat aceste persoane, împreună cu angajați ai Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 1, București, ai Biroului de Carte Funciară Sector 1 București, ai Banca B. Sucursala Unirii, au contribuit la fraudă concretizată în deposedarea părții vătămate de terenul liber de construcții situat în București, str. C.S.A., sector 1. Pe parcursul derulării urmăririi penale, procurorii din cadrul P.I.C.C.J. - D.N.A., au început urmărirea penală împotriva a trei persoane: P.M.B., M.M. și T.A.D.

Prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2010 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția nelegalei sesizări a instanței invocată de partea civilă C.I.N., cu motivarea că, potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar, în caz de extindere a procesului penal și la fapta și persoana la care se referă extinderea. Întrucât, în speță, sesizarea instanței este făcută prin rechizitoriu, soluționarea cauzei se mărginește la limitele indicate în acest act și câtă vreme ele nu au fost extinse, potrivit legii, judecata nu se poate referi la alte fapte sau la alte persoane.

În ședința publică din 16 decembrie 2010, instanța, în temeiul disp. art. 326 C. proc. pen., a procedat la audierea separată a părții civile C.I.N. și a părților vătămate F.G. și G.D.G., depozițiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei, la același termen de judecată fiind audiat și inculpatul M.M. Sub prestare de jurământ, în temeiul disp. art. 327 C. proc. pen., s-a procedat la audierea separată a martorilor din acte P.V. și D.G., depozițiile acestora fiind consemnate separat și atașate la dosarul cauzei.

În ședința publică din 13 ianuarie 2011, în temeiul disp. art. 327 C. proc. pen., sub prestare de jurământ, s-a procedat la audierea separată a martorilor din acte P.M., U.M., C.E. și B.C., depozițiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

În ședința publică din 10 februarie 2011, în temeiul disp. art. 327 C. proc. pen., s-a procedat la audierea separată, sub prestare de jurământ a martorilor din acte I.F., P.C. și T.A.D., depozițiile acestora fiind consemnate, în scris și atașate la dosarul cauzei.

În ședința publică din 10 martie 2011, a fost audiat martorul S.N., apoi în ședința publică din data de 07 aprilie 2011, a fost audiat martorul B.L.

În ședința publică din 09 mai 2011 s-a luat act din procesul-verbal întocmit de organele de poliție, martorul G.N.; deși are domiciliul la adresa indicată, nu mai locuiește la această adresă, nu mai păstrează legătura cu familia iar aceasta nu cunoaște unde domiciliază în prezent. Având în vedere cele menționate, Tribunalul a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

La același termen de judecată, s-a luat act că nu se mai impune audierea martorului T.G.

De asemenea, s-a luat act că, din procesul verbal întocmit de organele de poliție privind mandatul de aducere cu inculpatul P.M.B., rezultă că acesta nu locuiește efectiv la adresa indicată, la apartamentul indicat fiind sediul unui birou de avocatură pe numele I.G.P.

În ședința publică din 02 iunie 2011, au fost audiați martorii F.V. și C.I., ale căror depoziții au fost consemnate și atașate la dosar. La același termen de judecată s-a luat act că din procesul verbal întocmit de organele de poliție privind mandatul de aducere cu inculpatul P.M.B., rezultă că acesta nu locuiește efectiv la adresa indicată, la apartamentul indicat fiind sediul unui birou de avocatură pe numele I.G.P. Se mai precizează, în procesul verbal atașat, că inculpatul P.M.B. nu a mai fost văzut de mai mult timp la adresa indicată și nu se cunoaște reședința acestuia.

Pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul P.M.B. nu s-a prezent în instanță în vederea audierii, din procesul verbal întocmit de organele de poliție la 10 martie 2011 rezultând că aceasta a comunicat telefonic că nu se poate prezenta în instanță din motive medicale, din procesul-verbal întocmit de organele de poliție la 06 mai 2011 cu privire la aducerea la îndeplinire a mandatului de aducere cu inculpatul P.M.B., rezultând că acesta nu locuiește efectiv la adresa indicată, la apartamentul indicat fiind sediul unui birou de avocatură pe numele I.G.P. iar din procesul-verbal întocmit de organele de poliție la 29 iunie 2011, cu ocazia neaducerii la îndeplinire a mandatului de aducere cu inculpatul P.M.B., rezultând, din nou că acesta nu locuiește efectiv la adresa indicată de foarte mult timp, iar din relațiile obținute de la vecinii inculpatului, rezultă că acesta ar fi plecat în Italia.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între B.M. și B.V., pe de o parte și C.I.N., pe de altă parte, acesta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan fără construcții în suprafață de 480 mp, situat în București, str. C.S.A., sector 1. Contractul a fost autentificat de către Biroul Notarului Public M.E. Terenul a fost înscris în evidențele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 în cartea funciară, cu numărul topo X.

La 27 martie 2008, partea civilă C.I.N. i-a solicitat colaboratoarei sale, F.B. (Văduva), să se deplaseze la Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 1 București, pentru a achita impozitul aferent anului 2008, pentru terenul arătat mai sus. Cu această ocazie, F.B. a fost informată de către funcționara de la ghișeu că C.I.N. nu mai figurează ca titular al rolului fiscal deschis pentru terenul aflat pe strada C.S.A.

În aceste condiții, F.B. a anunțat-o pe partea civilă despre situația cu care s-a confruntat și a încercat să obțină mai multe informații. Pentru aceasta, sus-numita, împreună cu martorul D.G., a contactat-o, la 28 martie 2008, pe C.E., șef Serviciu Stabilire și Impunere Persoane Fizice II, de la care a aflat că terenul proprietatea lui C.I.N. a fost vândut de acesta numiților F.G. și G.D.G., prin mandatarul P.M.B.

Întrucât C.I.N. nu a încheiat nici o tranzacție având ca obiect terenul din strada C.S.A., în data de 03 aprilie 2008 acesta a sesizat Direcția Națională Anticorupție.

A rezultat în urma cercetărilor că la 12 decembrie 2007, la Biroul Notarilor Publici Asociați U.M. și U.B.M.A., cu sediul în municipiul Giurgiu, str. P., jud. Giurgiu, s-au prezentat două persoane rămase neidentificate, care au solicitat autentificarea unei procuri prin care doreau să îl împuternicească pe inculpatul P.M.B. să înstrăineze imobilul proprietatea lor, situat în strada C.S.A.

Cu această ocazie, cele două persoane și-au declinat identitatea lui C.I.N. și a numitei C.M., folosind în acest sens cărțile de identitate, eliberată la data de 07 martie 2001 de Poliția București - Secția 3 și, respectiv, emisă la 09 septembrie 2002 tot de Poliția București - Secția 3.

După verificarea documentelor de identitate prezentate de cele două persoane, notarul public U.M. prin care C.I.N. și C.I. îl mandatau pe P.M.B. ca, în numele lor și pentru ei, să vândă cui va crede de cuviință și la prețul pe care-l va socoti convenabil, terenul intravilan, în suprafață de 480 mp, situat în București, str.C.S.A., sector 1. Procura a fost autentificată prin încheierea în 12 decembrie 2007.

Pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, cei doi care s-au prezentat ca fiind soții C., au prezentat notarului public U.M. contractul de vânzare cumpărare din 12 martie 1996, din care rezultă că au cumpărat terenul de la vânzătorii B.M. și B.V., o copie a convenției a fost reținută de către notar împreună cu fotocopiile cărților de identitate ale mandantilor și mandatarului, toate aceste înscrisuri constituind anexe ale procurii.

La sfârșitul anului 2007, inculpatul M.M. i-a propus inculpatului P.M.B. să se deplaseze la un birou notarial în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu drept de superficie, având ca obiect terenul situat pe strada C.S.A., sector 1, București, tranzacția urmând să se facă în baza unei procuri prin care soții C. îl împuterniceau pe P.M.B. să înstrăineze proprietatea lor.

Inculpatul P.M.B. a refuzat să dea curs cererii formulate de către inculpatul M.M., motiv pentru care acesta din urmă, deranjat de decizia lui, a precizat că va anula procura, ceea ce nu s-a întâmplat, așa cum reiese din declarația inculpatului P.M.B.

Astfel, conform afirmațiilor acestuia din urmă, în februarie 2008, a achiesat la propunerea inculpatului M.M., întrucât se afla într-o situație pecuniară precară.

În februarie 2008, inculpatul P.M.B. a primit de la inculpatul M.M. procura eliberată de notarul public U.M., împreună cu actul de proprietate al imobilului aparținând părții civile, după care s-a întâlnit cu martorul F.V., căruia trebuia să-i vândă terenul, conform indicațiilor inculpatului M.M.

Inițial, pe certificatul fiscal eliberat de D.I.T.L. Sector 1 București, la data de 12 februarie 2008, pentru imobilul situat pe strada C.S.A., figura doar C.I.N. Constatând că pe convenția prin care partea civilă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, acesta apărea cu mențiunea "căsătorit", notarul P.S.V. i-a cerut inculpatului P.M.B. să solicite eliberarea unui nou certificat de atestare fiscală, în care să fie trecută și soția proprietarului.

În acest sens, la 18 februarie 2008, inculpatul P.M.B. a formulat o cerere adresată D.I.T.L. Sector 1, pentru eliberarea unui nou certificat de atestare fiscală, cu completarea cerută de către notar. Pentru a face dovada relațiilor sot-sotie între C.I.N. și C.M., inculpatul P.M.B. a prezentat certificatul de căsătorie eliberat de Primăria sectorului 6 București, în data de 10 februarie 1991, document pus la dispoziție de către inculpatul M.M., așa cum reiese din declarația inculpatului P.M.B.

Conform adresei din 24 septembrie 2008 emisă de către Primăria Sectorului 6 - Serviciul Stare civilă, în registrele de stare civilă ale instituției nu apare înregistrată nici o căsătorie între C.I.N. și C.M. și nu a fost emis certificatul pe 10 februarie 1991.

În baza cererii formulate de P.M.B., F.G. și G.D.G., la 19 februarie 2008, înregistrată la Biroul Notarului Public P.S.V., notarul public a redactat și autentificat, prin încheierea din 19 februarie 2008, contractul de vânzare cumpărare dintre C.I.N. și C.M., prin mandatar P.M.B., în calitate de vânzători și F.G. și G.D.G. în calitate de cumpărători.

Pentru redactarea convenției, au fost depuse de către părți împuternicirea avocațială pentru avocat G.A., copie listă cont a mandatarului vânzătorilor, copie extras de cont achitare preț, copii acte identitate ale cumpărătorilor, în original procura autentificatăla Biroul Notarilor Publici Asociați U.M. și U.B.M.A., certificat eliberat de Registrul Național de Evidență a Revocării Procurilor - original, copie a certificatului de urbanism, certificat de atestare fiscală - original, contract de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public M.E. - copie, sentința civilă din 03 august 1955 a Judecătoriei Sectorului 1 București, fișa bunului imobil - copie, extras de carte funciară autentificat, în original, încheiere de intabulare din 22 februarie 2001, în copie. Documentele prin care se atestă dreptul de proprietate a lui C.I.N. asupra imobilului în discuție, împreună cu cererea, certificatul de urbanism, certificatul de atestare fiscală și procura, au fost remise notarului de către inculpatul P.M.B.

Obiectul contractului de vânzare-cumpărare l-a constituit terenul în suprafață de 480 mp, situat în București, str. C.S.A., sector 1, iar prețul stabilit de părți a fost 1.900.000 euro, din care suma de 1.550.000 euro s-a primit de către vânzători, prin mandatar, în numerar și în întregime la data autentificării contractului, iar suma de 350.000 euro s-a primit prin transfer bancar, în contul deschis la Banca B. - Agenția Europa, pe numele mandatarului P.M.B.

Potrivit declarațiilor cumpărătorilor F.G. și G.D.G., cel dintâi a achitat 850.000 euro (din care 700.000 euro în numerar și 150.000 euro prin virament bancar), iar cel de-al doilea a plătit din preț suma de 850.000 euro în numerar și 200.000 euro prin virament bancar, prin intermediul SC V.T. SRL, prin compensare.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare, notarul public a materializat voința părților în documentul translativ de proprietate, în baza căruia F.G. și G.D.G., împreună cu N.G., au solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 București, intabularea dreptului de proprietate în data de 19 februarie 2008. La scurt timp după achiziționarea terenului, F.G. și G.D.G. au hotărât să îl înstrăineze în favoarea unei cunoștințe de-a lor, C.I. Motivația celor doi pentru luarea acestei decizii a fost aceea că nu puteau să edifice pe terenul cumpărat o construcție cu mai multe nivele, așa cum își propuseseră, deoarece autorizația nu permitea acest lucru, datorită regimului de înălțime impus în zona de referință.

F.G. și G.D.G. au negociat cu C.I. prețul tranzacției la suma de 1.950.000 euro, la care se adaugă posibilitatea ca cei doi vânzători să cumpere, la prețul de construcție, câte un apartament în blocul pe care C.I. intenționa să-l ridice pe teren.

În aceste condiții, cei trei au apelat din nou la serviciile notarului P.S.V. pentru perfectarea actelor.

Martorul C.I. urma să cumpere imobilul pe numele societății SC E.C.C. SRL, al cărei asociat unic era iar în vederea realizării operațiunii de vânzare-cumpărare, a contractat un credit la Banca B. - Sucursala Unirea București, în cuantum de 1.800.000 euro, conform contractului de credit din 27 februarie 2008.

La 27 februarie 2008, a fost redactat și autentificat, de către notarul public P.S.V., contractul de vânzare-cumpărare prin care SC E.C.C. SRL a cumpărat de la F.G., G.D.G. și N.G., imobilul situat în București, str. C.S.A., sector 1, pentru suma de 1.950.000 euro, din care 1.800.000 euro s-au achitat prin virament bancar iar restul de 150.000 euro numerar.

Urmare a faptului că partea civilă C.I.N. a sesizat banca cu privire la faptul că a fost deposedat în mod fraudulos de imobilul proprietatea sa, imobil care, ulterior, a intrat în patrimoniul SC E.C.C. SRL, Banca B. l-a notificat pe asociatul firmei ante-menționate să stingă creanța. Întrucât C.I. nu dispunea de suma reprezentând contravaloarea împrumutului acordat de instituția bancară, a postat pe terenul în litigiu un anunț prin care oferea spre cumpărare imobilul. Văzând înștiințarea, cetățeanul bulgar T.G. l-a contactat pe C.I. Acesta din urmă l-a informat despre faptul că terenul propus pentru cumpărare este în litigiu și că dorește să îl înstrăineze contra sumei de 1.800.000 euro. T.G. a fost de acord să încheie cu reprezentanții SC E.C.C. SRL un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care promitentul vânzător se obliga să vândă imobilul societății comerciale SC C. SRL, al cărei administrator este T.G., pentru suma de 1.800.000 euro, achitată integral de către promitentul cumpărător la data întocmirii convenției.

În ceea ce-l privește pe inculpatul M.M., instanța de fond a reținut că acesta nu l-a determinat în niciun fel, nici cu intenție directă ori indirectă, pe inculpatul P.M.B. să falsifice vreun document, nu i-a înmânat nicio procură falsă, în vederea folosirii de către acesta, actele care dovedesc temeinicia celor afirmate de inculpat cât și nevinovăția fiind actele efectuate în fața instanței.

Prin declarația dată de inculpat la instanță se afirmă și, ulterior, prin probele administrate, se certifică și dovedește că afirmațiile sale au corespondent în realitate și dovedesc lipsa de temeinicie a acuzației care i-a fost adusă prin actul de sesizare.

Astfel, martorul G.D.G. declară: „Pe inculpatul M.M. l-am văzut pentru prima dată la Tribunal. Am declarat că l-am recunoscut de pe planșe foto pentru că semăna cu persoana din fotografie. Precizez că este cu totul altă persoană.

Martorul F.G. declară: „Pe M.M. l-am văzut prima dată la Tribunal când a fost legitimat de grefier. Persoana care se afla împreuna cu dl P.M.B. a stat tot timpul în stradă. Inculpatul P.M.B. după ce a luat banii am văzut că a plecat singur”.

De asemenea, martora notar P.V.S. declară: „La data de 18 februarie 2008 s-a prezentat inculpatul P.M.B., cred singur, împreună cu F.V. și G.

Nu l-am văzut niciodată pe inculpatul M.M., astăzi l-am văzut pentru prima dată".

Martora P.M. declară: „Nu l-am văzut niciodată pe inculpatul care mi-a fost prezentat astăzi, respectiv pe dl. M.M.

Totodată, martora C.E. declară: „Nu cunosc pe niciun inculpat. Martora U.M. declară: „Nu l-am văzut niciodată pe inculpatul M.M.", iar (martora B.C.: „Nu l-am văzut niciodată pe inculpatul M.M.”)

De asemenea, martorul I.F. declară: „cunosc pe M. de cca. 2-3 ani și l-am împrumutat cu 20.000 euro, urmând ca-mi restituie în scurt timp, când va putea. Eu nu mi-am recuperat banii, precizez ca am exagerat in declarații întrucât doream sa devin martor, întrucât fusesem citat in calitate de făptuitor. Am exagerat când am spus că M.M. era implicat total. Am vrut să accentuez vinovăția lui M.M. pentru că eu nu mi-am primit banii nici in ziua de azi. Am exagerat pentru că eu nu cunoșteam cu exactitate datele problemei. Am înțeles că trebuie sa pârăsc lumea pentru a ajuta poliția. Mi-a spus că trebuie să-l pârăsc pe M.M. și să spun adevărul că a participat la fapta. Când am dat acele declarații am vrut să scap să nu mă duc la pușcărie, fiind citat în calitate de făptuitor. Țin minte că cineva mi-a și dictat o parte din declarație. Am vrut de supărare să mă duc să-mi iau familia să mă duc la M.M. acasă și să-l omor, dar am considerat că nu trebuie să fac pușcărie pentru asta”.

Martora T.A.D. declară: „Nu-I cunosc pe M.M. și nu am auzit de el” pentru ca martorul S.N. să declare: „Pe inculpatul M.M. l-am cunoscut în anul 2005 întrucât aveam o firmă de construcții".

Martorul B.L. declară: „Mă aflu în detenție în executarea unei pedepse de 8 ani și 6 luni pentru înșelăciune datorită inculpatului M. Am fost dus cu forța și sechestrat cca. 3 zile de mai multe persoane, din ordinul dl. M. Nu am formulat plângere penală pentru lipsire de libertate în mod ilegal și amenințare împotriva inculpatului M.M.

Am fost bătut la Poliția Capitalei spunându-mi să nu mai pomenesc de M.M.".

Martorul F.V. declară: „La notar l-am întâlnit pe P.M.B. și am mai văzut și alte persoane însă nu pot preciza dacă îl însoțeau pe acesta sau stăteau pe afară. Pe M.M. nu l-am văzut. Din moment ce nu-l cunosc pe M.M. nu mi s-a cerut nicio sumă de bani pentru acesta”.

Martorul C.I. declară: „Nu îl cunosc pe M.M., nu am auzit de numele M.M. și nu mi s-a solicitat nicio sumă de bani în numele acestuia”.

Astfel, Tribunalul a constat că atât din probatoriul administrat în fața instanței de judecată cât și din cel din faza de urmărire penală, a reieșit fără putință de tăgadă că fapta de instigare reținută în sarcina inculpatului M.M. nu a fost săvârșită de acesta.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și principiul „in dubio pro reo” cât mai ales lipsa probelor certe în susținerea acuzării, instanța a apreciat că se impune achitarea inculpatului M.M.

În drept, a reținut că fapta inculpatului P.M.B., de a folosi, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, procura emisă de către notarul public U.M., cunoscând că este falsă și de a uza de aceasta, în vederea inducerii în eroare a cumpărătorilor F.G. și G.D.G., cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 februarie 2008, de către notarul public P.S.V., generând prin aceasta un prejudiciu de 1.900.000 euro în patrimoniul părții civile C.I.N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de fals în formă continuată și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cele două infracțiuni aflându-se în concurs real, în condițiile aplicării art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului P.M.B., Tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana făptuitorului și circumstanțele atenuante sau agravante, ca și criterii de individualizare alăturate și distincte.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul P.M.B. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie.

Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub două aspecte:

1) Greșita achitare a inculpatului M.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., pe motiv că soluția instanței este contrazisă de situația de fapt reținută prin hotărâre și că instanța a analizat în mod defectuos mijloacele probatorii, limitându-se doar la actele de cercetare judecătorească, omițând, în totalitate, probele administrate în faza de urmărire penală. În opinia Parchetului, acuzația adusă inculpatului M.M. este dovedită prin declarațiile inculpatului P.M.B., depozițiile martorilor I.F. și B.L., declarațiile cumpărătorilor F.G. și G.D.G. și procesele-verbale de recunoaștere a inculpatului M. din planșele foto, rezultând că inculpatul M. a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, așa încât, se impune condamnarea acestuia.

2) Instanța de fond a aplicat în mod greșit pedepsele complementare în ce-l privește pe inculpatul P.M.B., stabilindu-le în mod direct pe lângă pedeapsa rezultantă și nu pe lângă fiecare pedeapsa principală.

Inculpatul P.M.B. a criticat hotărârea pe motiv că instanța a nesocotit prevederile legale de citare, judecându-l în lipsă, fără să efectueze citarea la sanatoriul în care era internat și fără a-și îndeplini rolul activ în determinarea mijloacelor legale de a asigura prezența sa la termenele de judecată, nesocotind cererea de amânare a judecății, susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 291, 295 C. proc. pen., dar și stipulațiile art. 5 și 6 din C.E.D.O., în sensul că l-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, neasigurându-se exercitarea dreptului la apărare.

În apărarea inculpatul a mai arătat că datorită internărilor nu a avut posibilitatea să ia legătura cu avocatul din oficiu și nici de a fi audiat, precizând că urma să aducă lămuriri asupra situației de fapt, referitor la persoanele implicate în comiterea infracțiunilor și la contribuția acestora.

De asemenea, inculpatul arată că instanța l-a achitat în mod greșit pe inculpatul M.M., care este factorul cheie al infracțiunilor reținute în actul de sesizare și care a avut complice o altă persoană, instanța nesocotind sub acest aspect actele probatorii, motive pentru care s-a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Prin decizia penală nr. 198/A din 20 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 538 din 18 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală și, în rejudecare, a fost aplicată inculpatului P.M.B., pe lângă pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca după stabilirea pedepsei rezultante de 13 ani închisoare conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să-i fie interzise inculpatului P.M.B. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul M.M. la 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Conform art. 65 C. pen., i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Inculpatul M.M. a fost obligat la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Cheltuielile judiciare determinate de soluționarea apelului declarat de Parchet au rămas în sarcina statului.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.M.B. împotriva aceleiași sentințe.

Apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 300 RON, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Referitor la apelul inculpatului P.M.B., Curtea l-a apreciat ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În urma analizei actelor și lucrărilor dosarului, a rezultat fără putință de tăgadă intenția acestui inculpat de tergiversare a soluționării cauzei și, sub aparența unor motive justificate, intenția sa de a se sustrage de la judecată. Astfel, în fața instanței de fond, inculpatul a formulat nenumărate cereri de amânare pentru lipsă de apărare sau pentru imposibilitate de prezentare și a angajat mai mulți avocați, unii dintre aceștia reziliind contractul de asistentă juridică pentru nerespectarea de către inculpatul P.M.B. a clauzelor contractuale. De asemenea, inculpatul a formulat mai multe cereri de amânare a judecății întemeiate pe motive medicale, unele dintre aceste cereri fiind dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, alte cereri nefiind însoțite de asemenea dovezi.

Mai mult, pentru termenul din 16 decembrie 2010, inculpatul a depus o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare pe motiv că a suferit un infarct și este internat în spital, însă din verificările efectuate de către instanță a rezultat că inculpatul a fost internat în spital doar în data de 14 octombrie 2010, fiind examinat clinic pentru că relata episoade de palpitații, s-au făcut analize de laborator și i s-a recomandat să revină pentru continuarea investigațiilor, dar inculpatul nu a mai revenit la unitatea spitaliceasca; rezultând astfel că la termenul din 16 decembrie 2010 nu a fost în imposibilitate de prezentare.

Pe de altă parte, s-a constatat că, atât în cursul urmăririi penale cât și cu ocazia numeroaselor cereri formulate în cursul judecății, inculpatul a indicat ca adresă de domiciliu pe cea din str. Ș.V., sector 1, adresă cu care figurează și în evidența informatizată a persoanelor dar la care, în fapt, nu mai locuiește de o lungă perioadă de timp.

În urma numeroaselor mandate de aducere emise de către instanța de fond, a rezultat că la această adresă a funcționat într-o perioadă un cabinet de avocatură (al soției inculpatului P.M.B.), după care, a figurat un sediu de firmă, iar într-o anumită perioadă, inculpatul a avut chiriași la adresa respectivă, fără însă ca el să locuiască în acel apartament.

Cu toate acestea, față de dispozițiile art. 177 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia, în situația în care inculpatul a indicat un loc pentru a fi citat, acesta este citat la locul indicat, s-a constatat că instanța de fond a dispus în mod legal citarea inculpatului la respectiva adresă.

în aceeași ordine de idei, s-a constatat că, la 30 iunie 2011, la registratura Tribunalului București, secția a ll-a penală, a fost depusă, personal, o cerere formulată de inculpatul P.M.B. prin care se solicită amânarea judecății pe motiv că din data de 29 iunie 2011 se află în imposibilitate de a se prezenta la procesul penal, fiind internat la Sanatoriul de nevroze Predeal. Această cererea a fost însoțită de o adeverință și de un bilet de trimitere din care rezulta că inculpatul a fost internat la Sanatoriul de nevroze Predeal în data de 30 iunie 2011 și „va rămâne internat până la data de aproximativ 14 iulie 2011".

Instanța de fond a respins cererea de amânare, considerând că inculpatul are termen în cunoștință și, în raport de atitudinea procesuală a acestuia, de tergiversare a cauzei și de împrejurarea că a depus la dosar numeroase cereri de amânare, în ziua ședinței sau înainte cu o zi de data termenului de judecată sau chiar în timpul ședinței de judecată.

În consecință, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Este adevărat că, prin actul medical depus la dosar, inculpatul a făcut dovada imposibilității de prezentare din 30 iunie 2011, când au avut loc dezbaterile. Această împrejurare, a apreciat instanța de apel, trebuie evaluată însă nu de o manieră singulară, ci prin raportare la modalitatea în care s-a desfășurat judecata și la atitudinea pe care inculpatul a manifestat-o în cursul cercetării judecătorești.

S-a mai constatat că inculpatul a fost legal citat la adresa pe care a indicat-o și a avut cunoștință de toate termenele de judecată, aspect ce reiese chiar din cererile numeroase formulate de către acesta, cereri, în care face referire la datele ședințelor de judecată, aspect valabil și pentru solicitarea de amânare din 30 iunie 2011.

Inculpatul, a reținut instnța, a lipsit nejustificat la numeroase termene de judecată și a indicat o adresă la care nu mai locuia în fapt, fără să aducă la cunoștința instanței domiciliul său actual, rezultând că acesta și-a asumat judecarea în lipsă și nu a înțeles să se prezinte în fața instanței pentru a fi audiat.

S-a mai constatat că inculpatul a beneficiat de asistență juridică asigurată de trei avocați aleși, după care, dată fiind împrejurarea că aceștia au reziliat contractul de asistență din culpa inculpatului, asistența juridică a fost asigurată de către un apărător desemnat din oficiu de către instanță.

Având în vedere durata îndelungată a judecății și atitudinea de rea-credință manifestată de inculpat, Curtea de Apel a constatat că îi este imputabil faptul că nu a luat legătura cu apărătorul desemnat din oficiu de către instanță.

Din această perspectivă, chiar și în situația în care s-ar considera că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 177 alin. (5) C. proc. pen., potrivit căruia bolnavii aflați într-un spital sau o casă de sănătate se citează prin administrația acestuia, Curtea a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., care să atragă nulitatea relativă a hotărârii.

În primul rând, nu s-a produs o vătămare inculpatului, din moment ce acesta avea cunoștință de termenul acordat, așa încât finalitatea prevederilor legale referitoare la citarea, respectiv, înștiințarea persoanei acuzate de termenul acordat, a fost îndeplinită.

În al doilea rând, pentru înlăturarea vătămării ce s-ar fi produs inculpatului prin imposibilitatea de a participa la dezbateri, nu este absolut necesară desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Având în vedere efectul devolutiv total al apelului, această vătămare putea fi înlăturată prin soluționarea cauzei în fața instanței de apel, inculpatul P.M.B. având posibilitatea de a fi audiat și de a-și formula toate apărările.

Inculpatul nu a folosit această posibilitate, manifestând și în fața instanței de apel aceeași atitudine de rea-credință, încercând să tergiverseze soluționarea cauzei și sustrăgându-se de la judecată.

Astfel, inculpatul s-a prezentat la primul termen din 30 noiembrie 2011, când a precizat că este de acord cu asistența juridică din oficiu, Curtea desemnând apărător din oficiu pentru acesta, însă la următorul termen de judecată din 11 ianuarie 2012, s-a prezentat însoțit de un avocat ales, contractul de asistență juridică fiind încheiat cu doar o zi înaintea termenului și a solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, așa încât apărătorul din oficiu a solicitat să se ia act de încetarea mandatului său.

La următorul termen de judecată din 15 februarie 2012, inculpatul P.M.B. a lipsit nejustificat, iar pentru acest termen apărătorul ales a învederat instanței că, din motive obiective, a renunțat la reprezentarea inculpatului P.M.B.

Față de această împrejurare și având în vedere încetarea mandatului primului avocat din oficiu, Curtea a desemnat un nou avocat din oficiu pentru inculpatul P.M.B., ceea ce a determinat amânarea cauzei pentru a da posibilitatea acestui apărător să studieze dosarul și să pregătească apărarea.

Ulterior, inculpatul nu s-a mai prezentat în fața instanței de apel și nu a formulat alte cereri.

După dezbaterea apelurilor și după repunerea cauzei pe rol din motive obiective, constând în imposibilitatea de constituire a completului de judecată, în data de 05 iunie 2012, inculpatul a depus prin registratură o cerere de amânare, susținând că la termenul fixat de instanță la 06 iunie 2012 este în imposibilitate de prezentare, fiind citat la Poliția municipiului Constanța. Cererea a fost însoțită de copia unei citații emise la 1 iunie 2012 în Dosarul penal nr. 308737/2012 al Poliției Municipiului Constanța, din care rezultă că P.M.B. este chemat la această unitate de poliție în data de 06 iunie 2012, orele 10:00, pentru a fi audiat în calitate de martor.

Curtea a apreciat ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei, având în vedere calitatea pe care inculpatul o are în respectiva cauză penală, considerând că în acest fel se folosește de orice motiv pentru a obține amânarea cauzei de față, manifestându-și reaua-credință. în mod evident, având în vedere calitatea de inculpat în cauza de față, ca și stadiul procesului penal, inculpatul ar fi trebuit să dea întâietate prezenței în acest dosar și să solicite amânarea audierii la Poliția Municipiului Constanța, invocând în acea cauză fixarea termenului de către instanța de apel la aceeași dată.

Reaua credință a inculpatului rezultă și din aceea că, deși în motivele de apel susține că ar fi dorit să fie audiat și să aducă lămuriri în ce privește cauza de față, nu a valorificat această posibilitate în fața instanței de apel, mai mult, nu a învederat nici măcar în scris despre ce anumite aspecte este vorba și nici nu a contestat soluția de condamnare dispusă de instanța de fond în ce-l privește, criticând doar soluția de achitare a coinculpatului M.M.

Examinând cauza din oficiu în ceea ce-l privește pe acest inculpat, s-a constatat că situația de fapt a fost reținută în concordanță cu probele administrate și sunt îndeplinite toate condițiile pentru condamnarea sa pentru infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și uz de fals în formă continuată, încadrarea juridică fiind stabilită în mod corect.

Inculpatul nu a negat comiterea faptelor, participarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și semnarea acestuia în calitatea de mandatar.

În cursul urmăririi penale, a susținut că nu a avut cunoștință de caracterul fals al procurii. Contrariul celor afirmate de inculpatul P.M.B. rezultă chiar din propriile declarații, în care relatează desfășurarea evenimentelor, susținând că procura și celelalte acte i-au fost înmânate de inculpatul M., care nu avea nici o legătură cu terenul, M.M. fiind cel care a avut și ideea vânzării, așa încât motivația adusă de inculpatul P.M.B., în susținerea bunei sale credințe este neverosimilă. Mai mult, inculpatul P.M.B. a declarat în mod expres că, deși s-a întâlnit cu o persoană care s-a prezentat ca fiind numitul C., proprietarul terenului, nu a discutat niciodată cu acesta despre faptul că îl împuternicește în vederea vânzării terenului din str. C.S.A., inculpatul recunoscând implicit, că nu avea nici un motiv pentru a considera că proprietarul și-a manifestat voința de a-l mandata.

Faptul că inculpatul a acționat cu intenție infracțională reiese din întreg ansamblul probator, respectiv: declarațiile părților vătămate F.G. și G.D.G. și ale martorilor F.V., I.F. și B.L. - care relatează în detaliu implicarea inculpatului P.M.B. în comiterea infracțiunii, declarațiile părți civile C.I.N. și ale martorelor P.V.S. și B.C. - din care rezultă (alături de depozițiile celor două părți vătămate și a martorului F.V., precum și alături de înscrisurile depuse la dosar), că inculpatul P.M.B. s-a prezentat la notariat și la Oficiul de cadastru în calitate de mandatar al proprietarului real C.I.N. și a folosit o procură falsificată, în baza căreia s-a încheiat contractul fraudulos de vânzare-cumpărare al terenului și a semnat acest contract în calitate de mandatar.

Împrejurarea că inculpatul a acționat în deplină cunoștință de cauză cu privire la caracterul fals al procurii și după un plan prestabilit, în scopul inducerii în eroare a cumpărătorilor și în scopul însușirii unui folos material injust, rezultă și din faptul că a intrat în posesia unei părți din prețul plătit de cumpărători, fiindu-i virat în contul personal echivalentul sumei de 350.000 euro, fără să fie preocupat de îndeplinirea mandatului. În mod firesc, în cazul în care ar fi acționat cu bună-credintă, ar fi trebuit ca această sumă să ajungă în posesia mandantului proprietar.

Pe cale de consecință,s-a apreciat că nu există temeiuri de achitare a inculpatului P.M.B.

Referitor la individualizarea pedepselor, astfel cum au fost stabilite de instanța de fond s-a apreciat că acestea sunt justificate, avânduse în vedere gravitatea deosebită a faptei, consecințele comiterii acesteia, dar și datele ce-l caracterizează pe inculpatul P.M.B. Deși are studii superioare și nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine necorespunzătoare în cursul procesului penal, așa încât instanța de fond a apreciat în mod corect că pentru justa sancționare a acestuia nu este suficientă aplicarea unei pedepse mai mică sau egală cu minimul special.

Apelul declarat de Parchet s-a apreciat a fi fondat pentru următoarele considerente:

Referitor la aplicarea pedepsei complementare pentru inculpatul P.M.B., instanța de control judiciar a apreciat-o ca la nelegală, întrucât potrivit art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave se sancționează cu pedeapsa închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Drept urmare, s-a reținut că pedeapsa complementară trebuia aplicată raportat la această infracțiune, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, și nu după aplicarea dispozițiilor art. 33 -34 C. pen.

Soluția instanței de fond a fost apreciată ca netemeinică în ceea ce privește achitarea inculpatului M.M.

În primul rând, s-a constatat că există contradicție între considerente și dispozitiv, deoarece instanța de fond a preluat în totalitate situația de fapt reținută în rechizitoriu, așa încât la motivare reține că inculpatul M.M. a comis fapta pentru care este trimis în judecată, însă, ulterior, apreciază că prin probele administrate, nu s-a făcut dovada că inculpatul a comis această faptă.

În al doilea rând, Curtea a considerat că instanța de fond nu a analizat în mod corect întregul material probator, nici chiar probele administrate în cursul cercetării judecătorești, fundamentându-și soluția de achitare a inculpatului M. numai pe unele din declarațiile date de părțile vătămate F.G. și G.D.G. și pe depozițiile unora dintre martorii audiați.

Evaluând întregul material probator, administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, instanța de apel a apreciat că s-a dovedit că inculpatul M.M. a comis cu intenție infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea a avut în vedere faptul că declarațiile date în cursul urmăririi penale de inculpatul P.M.B. - în care relatează că a comis faptele la inițiativa și cu sprijinul inculpatului M.M.- sunt susținute de declarațiile martorilor I.F. și B.L., ca și de declarațiile părților vătămate F.G. și G.D.G., de procesele-verbale de recunoaștere a inculpatului M. din planșele foto, ca și de unele din înscrisurile depuse la dosar.

Astfel, încă de la început, inculpatul P.M.B. a relatat implicarea inculpatului M., arătând că acesta a avut ideea vânzării terenului din str. C.S.A. și i-a pus la dispoziție procura și actele de proprietate, fiind cel care a indicat și cumpărătorul (pe F.V., fratele părții vătămate F.G.) și I-a însoțit la notariat pe inculpatul P.M.B., la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Este adevărat că unele din afirmațiile inculpatului P.M.B. sunt neverosimile, însă sub aspectele mai sus-menționate, declarațiile sale nu pot fi înlăturate, întrucât se coroborează cu alte mijloace de probă.

Tot astfel, în cursul urmăririi penale, atât F.G. cât și G.D.G. au susținut că inculpatul P.M.B. a fost însoțit la notariat de una sau de două persoane, indicând semnalmentele uneia dintre acestea ca fiind un bărbat în vârstă de 35-50 ani, brunet, cu tenul închis, circa 80 kg, 1,75 m înălțime, persoană cu care inculpatul P.M.B. a și plecat de la notariat, după ce a fost semnat contratul de vânzare-cumpărare și a primit o parte din preț, respectiv 1.550.000 euro în numerar.

Mai mult, cu ocazia prezentării pentru recunoaștere din planșe foto, în prezența unui martor asistent, G.D.G. I-a indicat fără ezitare pe inculpatul M.M. ca fiind persoana care I-a însoțit pe P.M.B. la notariat, fără să intre în sediu.

De asemenea, cu ocazia prezentării planșelor foto, F.G. a precizat că nu este sigur, dar a indicat două din cele cinci fotografii, spunând că este posibil ca acele persoane să-l fi însoțit pe inculpatul P.M.B., în una dintre aceste planșe foto fiind M.M., despre care F.G. a susținut că i se pare că este prea gras în fotografie.

Susținerile părții vătămate F.G. cu ocazia recunoașterii din planșele foto sunt explicabile prin aceea că fotografia prezentată pentru recunoaștere, deși aptă pentru efectuarea acestui procedeu criminalistic, nu-l reprezenta pe inculpatul M. într-o stare identică cu cea de la momentul la care F.G. l-a observat la notariat.

F.G. a precizat în fața instanței de fond că persoana prezentă la notariat era mai tânără decât inculpatul M. -prezent în sala de judecată, susținere de asemenea explicabilă, prin faptul că de la data încheierii contractului la notariat (19 februarie 2008) și până la data audierii părții vătămate (16 decembrie 2010) trecuseră aproape 3 ani.

În ce-l privește pe G.D.G., acesta și-a modificat poziția cu ocazia primei audieri de către instanță, susținând că pe inculpatul M. l-a văzut pentru prima dată la tribunal, dar că este cu totul altă persoană, că seamănă foarte bine cu persoana care îl însoțea pe P.M.B. și cea prezentată în fotografie, afirmând încă o dată că persoana din fotografie semăna cu cea pe care a văzut-o la notariat.

În cuprinsul aceleiași declarații, G.D.G. revine din nou asupra afirmațiilor inițiale și precizează că niciuna din cele cinci fotografii nu seamănă cu inculpatul M.M., prezent în instanță.

În esență, G.D.G. a încercat să acrediteze ideea că persoana din fotografie semăna cu persoana care l-a însoțit pe P.M.B., însă inculpatul M. este cu totul altă persoană decât cea de fotografia pe care a indicat-o cu ocazia recunoașterii.

Curtea a apreciat această declarație ca nesinceră având în vedere, pe de o parte, contrazicerile părții vătămate, care la un interval de câteva minute afirmă și neagă același lucru, dar și calitatea fotografiei prezentată pentru recunoaștere, din observarea acesteia rezultând că inculpatul M. poate fi recunoscut cu ușurință în acea fotografie.

Ca o confirmare a nesincerității sale, după ce Parchetul s-a sesizat în legătură cu săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 C. pen., cu ocazia reaudierii de către instanța de fond, G.D.G. a declarat că la data recunoașterii de pe planșele foto și la data audierii de către instanță era foarte obosit și nu se putea hotărî dacă persoanele prezentate în planșele foto seamănă cu inculpatul M.M.

A precizat apoi că fotografia ce i-a fost prezentată de către procuror seamănă cu inculpatul M. și că a declarat că nu îl cunoaște pe acesta întrucât nu-l mai văzuse până atunci.

În final, G.D.G. a susținut că inculpatul M.M. seamănă cu persoana din fotografie și l-a văzut la notariat în data de 19 februarie 2008, așteptând pe hol.

Implicarea inculpatului M.M. a fost expusă într-un mod detaliat de către martorul I.F., în declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Astfel, în mod constant acest martor a relatat că-l cunoaște de mai mult timp pe M.M., că acesta este implicat în acțiuni frauduloase de vânzare-cumpărare de imobile, colaborând cu mai multe persoane, inclusiv cu un anume „N." ,care a lucrat la Biroul de Carte Funciară al Sectorului 1.

Martorul a mai relatat că, în primăvara anului 2007, inculpatul M.M. l-a rugat să-l ajute să vândă un teren situat în str. C.S.A. sector 1 și i-a arătat actele de proprietate ale terenului în original și în copie, proprietarul numindu-se C.

Între timp a fost arestat pentru complicitate la săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, autor fiind M.M., iar după ce a fost pus în libertate, în luna ianuarie 2008, a fost chemat de M.M. la o întâlnire unde acesta era însoțit de doi bărbați, unul dintre ei recomandându-se P.M.B., ocazie cu care a aflat că M. și P.M.B. urmau să vândă terenul din str. C.S.A., deoarece aveau multe datorii. M. avea asupra sa un dosar în care se aflau actele terenului și o procură notarială pe numele lui P.M.B.

Martorul a mai relatat că l-a rugat pe M. să-l ajute cu o problemă referitoare la imobilul în care locuia, că M.M. i-a solicitat certificatul de căsătorie și ulterior, acesta i-a spus că a vândut în mod fraudulos terenul din str. A. împreună cu P.M.B. și că a folosit în acest scop și certificatul de căsătorie al martorului I.F. care a fost falsificat.

Martorul mai declară că inculpatul M. și-a cumpărat un autoturism M.C. în urma tranzacției imobilului din str. C.S.A., iar numitul „N." care a lucrat la cadastru i-a spus că M. a dus în străinătate banii obținuți din vânzarea terenului.

Martorul I.F. a mai relatat că la sfârșitul lunii aprilie 2008, inculpatul M. și numitul „N." i-au înmânat documente în original privind un imobil situat în str. Z., sector 1, cerându-i să găsească un cumpărător, dar în luna mai 2008, martorul a anunțat organele de poliție cărora Ie-a predat respectivele documente, întrucât nu mai dorea să participe la comiterea altor infracțiuni.

Este adevărat că în fața instanței, martorul I.F. a revenit asupra acestor declarații, susținând că a fost citat inițial la D.N.A. ca și făptuitor și că o parte din declarații i-au fost dictate, fără să poată indica despre ce declarație este vorba, susținând în esență că a exagerat incriminându-l pe M.M., deoarece acesta avea o datorie pe care nu i-a mai restituit-o.

Se constată că martorul a precizat că nu menține în totalitate respectivele declarații, reafirmând însă că M.M. i-a spus că o să-i restituie datoria după ce împreună cu P.M.B. vor vinde o casă.

Pe de altă parte, declarația dată în fața instanței este în mod evident nesinceră și neconvingătoare, chiar din conținutul acesteia rezultâmd o lipsă de fermitate a martorului în negarea aspectelor pe care Ie-a relatat în cursul urmăririi penale, iar explicațiile pe care Ie-a oferit nu sunt verosimile.

În plus, sinceritatea declarațiilor date în cursul urmăririi penale este evidențiată de detaliile pe care martorul I.F. Ie-a oferit atât în ceea ce privește persoanele la care a făcut referire (indicând în acest sens numele acestora, dând repere în legătură cu ocupația, fiind în măsură să indice chiar numerele de telefon mobil), dar și în ce privește terenul ce a făcut obiectul infracțiunii (indicând adresa exactă și numele proprietarului), neexistând nici un indiciu că martorul I. ar fi putut să ia cunoștință în alt fel de toate aceste informații.

Declarațiile de mai sus se coroborează și cu depoziția martorului B.L.

Spre deosebire de martorul I.F., martorul B. a avut o atitudine constantă, fără să revină asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale.

Acesta a relatat că a fost atras într-o activitate infracțională de M.M., care mai întâi I-a ajutat într-o situație dificilă și apoi i-a cerut să săvârșească o infracțiune de înșelăciune, folosind un mod de operare similar cu cel din cauza de față. Mai precis, martorul B.L. a relatat că pe baza documentelor puse la dispoziție de inculpatul M. și acționând împreună cu alte persoane, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil de pe str. C.K., substituindu-se adevăratului proprietar, folosind un buletin fals pus la dispoziție tot de către M.M.

Tot în acest context, în luna august 2006, M. i-a cerut să participe la vânzarea unui imobil din str. C.S.A., spunându-i că toate actele erau deja urma să-i dea o procură, însă această vânzare nu a avut loc, iar în februarie - martie 2007, M. i-a arătat o procură pe numele său (B.L.), spunându-i că va fi folosită pentru vânzarea unei alte proprietăți, de pe str. E.S.

Martorul relatează că a fost plecat din București o anumită perioadă de timp, iar în ianuarie 2007 s-a întors la cererea lui M., care a reluat discuția legată de vânzarea imobilului din str. C.S.A., trimitându-l chiar la o întâlnire cu o persoană la o cafenea din D. Ulterior, M. i-a comunicat că se sistează orice activitate legată de vânzarea acestui imobil deoarece sunt urmăriți și i-a cerut să arunce cartela telefonică și să nu mai vorbească cu persoane necunoscute.

M.M. a părăsit țara plecând în Turcia, iar martorul B.L. a fost arestat în legătură cu vânzarea din str. C.K.

Martorul a mai declarat că în vara anului 2006, la cererea inculpatului M., s-a deplasat cu numitul „N. de la cartea funciară" la un notar unde s-a autentificat un act, apoi la Primăria Sectorului 1 unde a formulat o cerere pentru un certificat de urbanism care a fost eliberat de o funcționară pe nume I. sau I.U. și pe care i I-a predat inculpatului M.

Martorul susține că după ce a fost arestat a aflat că imobilul din str. C.S.A. s-a vândut pentru 1.900.000 euro.

În cursul cercetării judecătorești, martorul B.L. și-a menținut în totalitate declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Declarațiile martorilor I. și B.L. se coroborează cu declarația martorului S.N., identificat de Parchet ca fiind numitul „N." la care au făcut referire martorii I.F. și B.L.. S.N. a recunoscut că îl cunoaște pe inculpatul M., din declarația sa rezultând o strânsă legătură între cei doi, martorul fiind și administratorul unei societăți comerciale al cărei asociat este soția inculpatului M.M.

Martorul S.N. a confirmat că în perioada 2001-2004 a lucrat la Cartea Funciară sector 1 București, inițial în sediul din str. I. și apoi în str. E.C., sector 3. Martorul a negat implicarea în acțiuni frauduloase de vânzare-cumpărare a unor imobile, însă din convorbirea telefonică interceptată pe care a purtat-o cu soția sa rezultă anumite indicii în legătură cu implicarea martorului în falsificarea de înscrisuri, căci în cuprinsul acelei convorbiri, numitul S.N. zis „N." îi spune soției că „poate face rost de semnătura președintelui, dar nu reușește să facă forma ștampilei pentru că nu are nimic ștampilat".

Mai mult, fiindu-i prezentată o cerere adresată unui birou notarial pentru legalizarea unor copii ale contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 martie 1996, reprezentând tocmai titlul de proprietate al părții vătămate C.I.N. cu privire la terenul vândut fraudulos, martorul nu a negat că a formulat respectiva cerere și nu a contestat semnătura, neputând oferi o explicație plauzibilă, susținând că nu-și mai amintește dacă a făcut acest lucru la solicitarea lui M.

Din cererea mai susmenționată, însoțită de copia contractului de vânzare-cumpărare, ca și din adresa emisă de Biroul Notarului Public E.S.A., rezultă că la data de 13 august 2007, numitul S.N. a formulat o cerere de legalizare a trei copii de pe contractul mai susmenționat, pe care l-a prezentat în original, semnând de primirea copiilor eliberate de către notar.

Această împrejurare, unită cu relatările martorilor I.F. și B.L., dovedește că inculpatul M. a fost în posesia actelor originale de proprietate ale imobilului din str. C.S.A. sector 1, cu privire la care numitul S.N., un apropiat al inculpatului M., a solicitat și a obținut copii legalizate de notar.

Toate probele mai susmenționate infirmă apărarea inculpatului M. invocată în tot cursul procesului penal, acesta susținând că îl cunoaște pe inculpatul P.M.B. dar că nu a avut nicio implicare în vânzarea frauduloasă a terenului ce aparținea proprietarului de drept C.I.N.

Pe de o parte, s-a dovedit că inculpatul M. a acționat în sensul procurării actelor necesare vânzării frauduloase, pe de altă parte, din probele administrate rezultă că inculpatul M. s-a preocupat și de găsirea cumpărătorilor, dându-i indicații lui P.M.B. să vândă terenul lui F.V. și a supravegheat încheierea contractului de vânzare-cumpărare, însoțindu-l pe inculpatul P.M.B. la notariat.

Din această perspectivă, declarațiile martorilor P.V.S., P.M., U.M., C.E., T.A.D., C.I. (evidențiate de instanța de fond), care au susținut că nu îl cunosc sau că nu l-au văzut niciodată pe inculpatul M., apărea nerelevante.

De regulă, inculpatul M. a acționat prin intermediul altor persoane, rezultând că singurul moment în care s-a expus a fost cel al încheierii contractului de vânzare cumpărare din 19 februarie 2008, când l-a însoțit pe inculpatul P.M.B. la notariat, probabil pentru a se asigura de perfectarea convenției și pentru a intra în posesia unei importante părți din preț, plătit în numerar de cumpărători.

S-a reținut că fapta inculpatului M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Apărarea susținută de avocatul inculpatului M. în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune pe motiv că nu există prejudiciu, este apreciată de instanța de apel ca nefondată. În primul rând, trebuie precizat că datorită specificului infracțiunii de înșelăciune și datorită modalității în care a fost concepută și pusă în aplicare rezoluția infracțională, subiecții pasivi ai infracțiunii de înșelăciune sunt cumpărătorii F.G. și G.D.G.

Chiar dacă aceștia nu s-au constituit părți civile (deoarece au reușit să vândă ulterior imobilul, fără să suporte o pierdere financiară), prejudiciul a fost creat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și a plății prețului de 1.900.000 euro, ce constituie folosul material injust obținut de către inculpații M. și P.M.B. prin inducerea în eroare a celor doi cumpărători de către inculpatul P.M.B., la instigarea și cu actele de sprijin ale in inculpatului M., referitor la calitatea inculpatului P.M.B. de mandatar al proprietarului C.I.N.

În al doilea rând, în ce-l privește pe proprietarul de drept C.I.N., deși nu are calitate de subiect pasiv al acestei infracțiuni de înșelăciune, are calitate de persoană vătămată întrucât prin vânzarea frauduloasă și efectuarea formalităților de înregistrare a acesteia în Cartea Funciară, a fost și el prejudiciat, fiind pus în situația de a pierde posesia de fapt a acestui imobil.

Drept urmare, nu se poate susține că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, ceea ce ar determina atât achitarea autorului - inculpatul P.M.B., cât și a instigatorului - M.M.

S-a reținut că este nefondată și susținerea apărătorului inculpatului M. în sensul că instanța de fond a dispus în mod nelegal anularea mai multor înscrisuri.

Pe de o parte, se constată că inculpatul M. nu a declarat apel împotriva sentinței, iar pe de altă parte, instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 348 C. proc. pen., dispunând anularea procurii falsificate, precum și anularea actelor subsecvente, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în mod fraudulos, precum și a contractului de vânzare-cumpărare și a contractului de ipotecă încheiate ulterior între părțile vătămate F.G. și G.D.G. (în calitate de vânzători) și SC E.C.C. SRL.

Este adevărat că anularea înscrisurilor mai susmenționate a fost solicitată de partea civilă C.I.N.

Așa cum s-a arătat, acesta are calitatea de parte civilă având astfel abilitarea legală de a solicita desființarea actelor false sau întocmite pe baza actelor false, ce privesc operațiuni juridice frauduloase în legătură cu bunul proprietatea sa, o atare soluție putând fi dispusă, de altfel, din oficiu de către instanță în temeiul art. 348 C. proc. pen., datorită faptului că vânzarea imobilului a avut loc în urma săvârșirii unei infracțiuni.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs inculpații P.M.B. și M.M.

Inculpatul P.M.B. a solicitat în principal, casarea ambelor hotărîri și, în rejudecare, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță (cazuri de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct 18 și respectiv, pct. 172 C. proc. pen.).

Inculpatul M.M. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 3, pct. 8, pct. 172 și pct. 21 C. proc. pen. astfel cum au fost detaliate în partea introductivă a prezentei, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursurile declarate de inculpații P.M.B. și M.M. în raport cu motivele de casare invocate , potrivit cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de legalitate și temeinicie constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu privire la recursul inculpatului P.M.B.;

1. Solicitarea -principală - inculpatului de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. pe considerentul că în cauză există o cauză care înlătură caraterul penal al faptei - eroarea de fapt, prevăzută de art. 51 C. pen., nu poate fi primită.

Potrivit art. 51 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Pentru a fi incidență acesta cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei trebuie să existe eroare, iar nu îndoială, adică o cunoaștere nesigură, deoarece în acest caz, săvârșirea faptei implică acceptarea de către făptuitor a rezultatului faptei sale, rezultat pe care îl concepe ca posibil sau probabil.

Or, în cauză inculpatul cunoștea caracterul fals al procurii. Că este așa rezultă chiar din propriile declarații, în care relatează desfășurarea evenimentelor, susținând că procura și celelalte acte i-au fost înmânate de inculpatul M., care nu avea nici o legătură cu terenul, M.M. fiind cel care a avut și ideea vânzării, așa încât motivația adusă de inculpatul P.M.B. în susținerea bunei sale credințe este neverosimilă. Mai mult, inculpatul P.M.B. a declarat în mod expres că, deși s-a întâlnit cu o persoană care s-a prezentat ca fiind numitul C., proprietarul terenului, nu a discutat niciodată cu acesta despre faptul că îl împuternicește în vederea vânzării terenului din str. C.S.A., inculpatul recunoscând implicit, că nu avea nici un motiv pentru a considera că proprietarul și-a manifestat voința de a-l mandata.

Faptul că inculpatul a acționat cu intenție infracțională reiese din întreg ansamblul probator, respectiv: declarațiile părților vătămate F.G. și G.D.G. și ale martorilor F.V., I.F. și B.L. - care relatează în detaliu implicarea inculpatului P.M.B. în comiterea infracțiunii, declarațiile părții civile C.I.N. și ale martorelor P.V.S. și B.C. - din care rezultă (alături de depozițiile celor două părți vătămate și a martorului F.V., precum și alături de înscrisurile depuse la dosar), că inculpatul P.M.B. s-a prezentat la notariat și la Oficiul de cadastru în calitate de mandatar al proprietarului real C.I.N. și a folosit o procură falsificată, în baza căreia s-a încheiat contractul fraudulos de vânzare-cumpărare al terenului și a semnat acest contract în calitate de mandatar.

Împrejurarea că inculpatul a acționat în deplină cunoștință de cauză cu privire la caracterul fals al procurii și după un plan prestabilit, desigur, de conivență cu inculpatul M.M., în scopul inducerii în eroare a cumpărătorilor și în scopul însușirii unui folos material injust, rezultă și din faptul că a intrat în posesia unei părți din prețul plătit de cumpărători, fiindu-i virat în contul personal echivalentul sumei de 350.000 euro, fără să fie preocupat de îndeplinirea mandatului. În mod firesc, în cazul în care ar fi acționat cu bună-credință, ar fi trebuit ca aceasta sumă să ajungă în posesia mandantului proprietar.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată din examinarea critică și aplicată a lucrărilor dosarului, că instanțele au reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, faptele și vinovăția inculpatului și au făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale și că nu există temeiuri de achitare a inculpatului P.M.B. pe temeiul prevăzut de art. 10 lit e) C. proc. pen. cu referire la art. 51 C. pen. - eroare de fapt - aceasta fiind invocată, de altfel, pentru prima dată în fața instanței de recurs și fără a fi arătate stările, situațiile sau împrejurările pe care înculpatul nu le-ar fi cunoscut și de care să fi depins caracterul penal al faptei.

2. Nici solicitarea -subsidiară- de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu motivarea că la instanța de fond cauza s-ar fi soluționat cu lipsă de procedură a inculpatului și că instanțele de fond și apel nu au realizat o judecată completă și corectă a cauzei, nu poate fi primită.

Așa cum cu justificat temei, a reținut și instanța de apel, atât pe parcursul desfășurării judecății în fond cât și în apel, inculpatul P.M.B. a adoptat o poziție de tegiversare a soluționării cauzei și sub aparența unor motive întemeiate a încercat să se sustragă de la judecată.

Pe întreg parcursul procesului penal în fața instanței de fond, inculpatul P.M.B. nu s-a prezentat în instanță în vederea audierii, a formulat nenumărate cereri de amânare pentru lipsă de apărare sau pentru imposibilitate de prezentare și a angajat, succesiv de fiecare dată însă, doar „jocandi cauza" mai mulți avocați, ceea ce rezută din împrejurarea că acele contractele de asistență juridică au fost reziliate de avocați pentru nerespectarea de către inculpatul P.M.B. a clauzelor contractuale; totodată, a indicat a fi citat la o adresă la care s-a dovedit, urmare a numeroaselor mandater de aducere ce nu au putut fi aduse Ia îndeplinire, că nu locuiește efectiv acolo de foarte mult timp, iar din relațiile obținute de la vecinii inculpatului, a rezultat că acesta era plecat în Italia.

Apărarea inculpatului, în sensul că pentru termenul din 30 iunie 2011, data la care cauza a fost luată în dezbateri, acesta nu a fost citat, potrivit art. 177 alin. (5) C. proc. pen., la Sanatoriul de nevroze Predeal și ea, prin aceasta s-a adus o vătămare, nu poate fi primită.

Respingerea, de către instanța de fond a cererii de amânare formulată de inculpat cu o zi înainte termenul fixat - 29 iunie 2011 - a fost motivată pe considerentul că acesta fusese citat la adresa pe care o indicase și avea cunoștință de toate termenele de judecată, inculpatul asumându-și judecarea în lipsă. Totodată instanța de fond a amânat pronunțarea la 18 iunie 2011, timp în care inculpatul a avut posibilitatae să depună la dosar concluzii scrise.

Înalta Curte mai constată, în context, că inculpatul P.M.B. a avut și în fața instanței de apel aceeași atitudine de rea-credință, încercând să tergiverseze soluționarea cauzei și sustrăgându-se de la judecată, iar invocarea propriei incorectitudini nu poate fi permisă.

Cu privire la recursul inculpatului M.M.;

1. Instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încăcat prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. sau a existat un caz de incompatibilitate (cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen.).

Potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. pen., completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Când acesta nu este posibil completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.

Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor. La 11 aprilie 2012, instanța de apel a constatat cauza în stare de judecata și a acordat cuvântul în dezbatearea apelurilor, amânând pronunțarea pentru data de 26 aprilie 2012. La 26 aprilie 2012, constatând că a intervenit o schimbare în compunerea completului de judecată, instanța, în mod corect a repus cauza pe rol, în vederea reluării de la început a dezbaterilor, ceea ce sa și întâmplat la 6 iunie 2012, când Curtea de Apel București, în complet legal constutuit, a acordat cuvântul pentru dezbateri, amânând pronuțarea la 20 iunie 2012, când în aceeași compunere (ca la 6 iunie 2012), a decis asupra cauzei de față, constatându-se că instanța a fost compusă potrivit legii, adică același complet în fața căruia au avut loc dezbaterile a pronunțat și hotărârea, și astfel fiind, critica inculpatului se învederează a fi nefondată.

2. Neefectuarea expertizei medico-legale psihiatrice a inculpatului M.M. (cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin, 1 pct. 8 C. proc. pen.).

Potrivit art. 117 C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

Inculpatul M.M. a fost trimis în judecată, cercetat și condamnat pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și nu pentru infracțiunea de omor deosebit de grav cum prevede textul de lege mai sus- evocat.

Nici a doua situație regementată de art. 117 C. proc. pen. nu este incidență în cauză. Faptul că organul de urmărire penală a dispus (urmare a documentelor prezentate de inculpat datate cu anul 1983), la începutul anului 2009, efectuarea unei expertize psihiatrice la care apoi, a renunțat pe motiv că învinuitul nu dorește să se supună investigației, nu are relevată, din moment ce nu au fost semnalate îndoieli asupra stării psihice a inculpatului. Dacă organul de urmărire penală ar fi avut dubii cu privire la starea inculpatului, ar fi dispus efectuarea acestei expertize.; de altfel, nici instanța de fond și nici cea de apel nu au semnalat că ar avea vreo îndoială asupra stării psihice a inculpatului; mai mult decât atât în ultimul cuvânt avut în fața instanței de recurs, inculpatul M.M. a afirmat că „că a refuzat expertiza întrucât a vrut să demonstreze nevinovăția sa și că, din punctul său de vedere, se consideră perfect sănătos", motiv pentru care nici această critică formulată de apărătorul inculpatului nu poate fi primită.

3. Atât judecata în prima instanța cât și judecata în apel au avut loc fără citarea legala a SC C. SRL și SC E.C.C. SRL (caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.). Asupra acestei critici.

După cum se poate observa, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. se referă la citarea legală a unei "părți". Analizându-se întregul dosar al cauzei, se constată că SC C. SRL și SC E.C.C. SRL nu au avut niciodată calitatea de părți în această cauză iar această chestiune a fost rezolvată de instanța de fond prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2010, când a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția nelegalei sesizări a instanței invocată de partea civilă C.I.N., cu motivarea că, potrivit art.317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar, în caz de extindere a procesului penal și la fapta ș persoana la care se referă extinderea. În speță, sesizarea instanței este făcută prin rechizitoriu, soluționarea cauzei se mărginește la limitele indicate în acest act și câtă vreme ele nu au fost extinse potrivit legii, judecata nu se poate referi la alte fapte sau la alte persoane. Totodată, acest motiv de casare putea fi formulat, eventual, de „partea" care s-ar fi considerat prejudiciată prin necitare și nicidecum de inculpatul M.M., care de altfel, nici nu a promovat apel în cauză iar această critică nu a fost formulată în fața instanței de apel.

4. S-a mai susținut, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., că în mod greșit inculpatul a fost condamnat direct în apel (după ce instanța de fond îl achitase) și aceasta numai pe baza declarațiilor unor martori - dintre care cele ale martorilor I.F. și B.L., pretinde apărătorul inculpatului, în mod legal și temeinic motivat au fost înlăturate de instanța de fond și a declarației date de coinculpatul P.M.B. la urmărirea penală, „neregularitate" gravă ce impune, în opinia apărării, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.

Critica este nefondată, din examinarea amplelor considerente ale deciziei atacate privind acest aspect al cauzei rezultând, fără nici o putință de îndoială cât de cât rezonabilă, că soluția de achitare adoptată de instanța de fond se află într-o vizibilă contradicție cu acel considerent al sentinței potrivit cu care aceasta (instanța de fond), preluând în totalitate starea de fapt reținută în rechizitoriu, a conchis că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată dar, cu toate acestea, l-a achitat în loc să-l condamne și că, în consecință condamnarea acestuia în apel- cale de atac devolutivă- s-a impus ca singura soluție posibilă, în condițiile unui raționament logico-juridic deosebit de riguros în raport cu probatoriul administrat; în context, este de observat că instanța de apel a avut de surmontat - și a reușit aceasta foarte bine - reale dificultăți rezultând din atitudinea procesuală constant și manifest obstrucționistă a inculpatului P.M.B., pe care nu l-a putut audia nemijlocit, condiții în care a fost nevoită să întreprindă un efort semnificativ de interpretare a tuturor probelor administrate la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească de la fond, interpretare care a impus concluzia ca cei doi inculpați au acționat în baza unei conivențe frauduloase (infracționale) bine puse la punct (dacă nu cumva chair îndelung exersată!).

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel a procedat la o analiză completă și laboriaosă a întregului material probator administrat în cauză probatoriu în baza căruia, în cele din urmă (remediindu-se greșala instanței de fond), ambii inculpați au fost condamnați, iar în fata instanței de recurs a fost administrată, în condiții de legalitate, proba cu înscrisuri și s-a procedat la audierea inculpaților P.M.B. și M.M., încât soluția care se impune nu poate fi decât aceea de respingere a recursurilor declarate de inculpați.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, examinând decizia recurată și prin prisma cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) teza I C. proc. pen., se iau în considerare întotdeauna din oficiu,constată că hotărîrea pronunțată este legală și temeinică și urmează ca recursurile declarate de inculpații P.M.B. și M.M. împotriva deciziei penale nr. 198/A din 20 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385 5 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.M.B. și M.M. împotriva deciziei penale nr. 198/A din 20 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.

Constată că inculpatul P.M.B. este arestat în altă cauză.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 septembrie 2013.