Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1785/2013 AI generated

Inadmissibility of appeal against final judgment in proceedings against prosecutor's non-prosecution decision

Case Number Decizia nr. 1785/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's rejection of the original complaint and leaving the Prosecutor General's decision to discontinue the criminal investigation in force. The dispute concerned a criminal complaint filed against a prosecutor's resolution of non-prosecution, where the appellant challenged the higher instance court's decision that had previously dismissed her complaint. The decisive legal basis was the amendment to Article 278(1) of the Code of Criminal Procedure by Law no. 202/2010, which established that judgments resolving complaints against prosecutors' decisions not to prosecute are final and subject to no further appeal, rendering the filed appeal legally non-existable and mandating its dismissal under Article 385(15) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final judgment in proceedings against prosecutor's non-prosecution decision: The dispute concerned a criminal complaint filed against a prosecutor's resolution of non-prosecution, where the appellant challenged the higher instance court's decision that had previously dismissed her complaint. The decisive legal basis was the amendment to Article 278(1) of the Code of Criminal Procedure by Law no. 202/2010, which established that judgments resolving complaints against prosecutors' decisions not to prosecute are final and subject to no further appeal, rendering the filed appeal legally non-existable and mandating its dismissal under Article 385(15) of the Code of Criminal Procedure.

Keywords

AI generated
interpretation of a judgment criminal prosecution appealability of remand decision disqualification of attorney termination of proceedings e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 C. proc. pen
202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și înlăturarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Basis for dismissing the appeal as inadmissible because the challenged judgment was final and no further appeal was permitted under the law in force.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Procedural basis for the disposition of the case and the imposition of judicial costs on the appellant.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Basis for dismissing the appeal as inadmissible because the challenged judgment was final and no further appeal was permitted under the law in force.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Procedural basis for the disposition of the case and the imposition of judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 455 din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta M.A. împotriva Rezoluției nr. 230/P/2008 din data de 20 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a Rezoluției nr. 1687/II-2/2010 din data de 1 septembrie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A obligat petenta la 3.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petiționara M.A.

Recursul declarat de petiționară este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și înlăturarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.

În acest sens, potrivit 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Se constată că sentința penală atacată cu recurs a fost pronunțată la data de 14 noiembrie 2012, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind o hotărâre definitivă.

Ca urmare a faptului că petiționara a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara M.A. împotriva Sentinței penale nr. 455 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta-petiționară la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 mai 2013.

Procesat de GGC - AZ