Inadmissibility of extraordinary appeal against interlocutory decision lacking grounds and merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) as inadmissible, ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs, thereby leaving the prior decision of 9 January 2013—which had previously rejected the appellant’s appeal against a lower court’s dismissal—in force. The dispute involved a procedural challenge by an individual against the High Court's earlier decision to reject her appeal as inadmissible, where the appellant failed to substantiate the grounds for the extraordinary appeal or invoke evidence supporting it. The court held that the appeal was inadmissible because it did not meet the cumulative requirements of Article 391(2) of the Criminal Procedure Code, specifically failing to invoke grounds prescribed in Article 386 and challenging a decision that did not address the merits of the case; consequently, the court applied Article 38515(1)(a) of the Criminal Procedure Code to dismiss the petition.
Legislator headnote
AI generatedart. 391 alin. (2) C. proc. pen, art. 386 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of extraordinary appeal against interlocutory decision lacking grounds and merits: Art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 57 din 9 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 15333/301/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca inadmisibil recursul declarat de petiționara C.P.E. împotriva Deciziei penale nr. 1759/R din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
A obligat recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea C.P.E., fără a indica însă motivele ce stau la baza promovării acestei căi de atac.
Examinând contestația în anulare formulată de contestatoare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.
Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.
În prezenta cauză se constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibil recursul declarat de petiționara C. (fostă P.) E. împotriva unei decizii prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de aceeași petiționară împotriva Sentinței penale nr. 557 din 19 iunie 2012 a Judecătoriei sectorului 3, secția penală.
Totodată se reține că în cuprinsul cererii formulată în scris de contestatoare și depusă la dosarul cauzei nu au fost expuse argumente care ar putea fi calificate și încadrate în dispozițiile art. 386 C. proc. pen., iar pe de altă parte se constată că hotărârea atacată, deși este definitivă, astfel cum prevede textul articolului anterior menționat, nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita această cale extraordinară de atac, având în vedere și împrejurarea că nu vizează o soluție pe fondul cauzei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluții sprijinite pe dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea C.P.E. împotriva Deciziei penale nr. 57 din 9 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 15333/301/2012.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2013.
Procesat de GGC - NN