Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 862/2003 AI generated

Denial of suspension of imprisonment due to medical conditions treatable in prison facilities

Case Number Decizia nr. 862/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal as unfounded, upholding the lower court's refusal to suspend the execution of his five-year and six-month imprisonment sentence. The dispute centered on a petition for suspension of sentence execution based on medical grounds, specifically claimed hepatic steatosis and chronic bulbitis; however, a mandatory forensic medical examination concluded that these conditions could be adequately treated within the prison health system and did not render the inmate incapable of serving the sentence. Applying Articles 455 in relation to Article 453(a) of the Code of Criminal Procedure, the court held that the statutory requirement for a disease causing impossibility of execution was not met, and ordered the prisoner to pay 650,000 lei in judicial costs, with the portion covering official defense advanced from the Ministry of Justice fund.

Legislator headnote

AI generated

Denial of suspension of imprisonment due to medical conditions treatable in prison facilities: Potrivit art.455 Cod procedură penală, raportat la art.453 lit.a Cod procedură penală, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă atunci când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.

Keywords

AI generated
suspension of prison sentence prison system grounds for cassation criminal sentence medical examination expulsion despite health conditions
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul B.C.V. împotriva deciziei penale nr.178/A din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj.

S-a prezentat condamnatul, asistat de avocat V.F., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare îndeplinită.

Apărătorul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Procurorul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Condamnatul cere întreruperea executării pedepsei.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.230 din 14 mai 2002 Tribunalul Cluj a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii de 5 ani și 6 luni, aplicată prin sentința penală nr.710/2000 a aceluiași tribunal, formulată de condamnatul B.C.V., ca nefondată.

Instanța a reținut că prin cererea formulată, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei pentru motive medicale, invocând afecțiuni care îl pun în imposibilitate de a suporta regimul de detenție.

Pentru a respinge cererea a fost avut în vedere Raportul de expertiză medico-legală al IML- Cluj Napoca, din ale cărui concluzii rezultă că B.C.V. prezintă diagnosticul „Steatoză hepatică. Bulbită cronică”, afecțiuni care pot fi tratate în rețeaua sanitară a Direcției Generale a Penitenciarelor, neimpunându-se întreruperea executării pedepsei.

Apelul declarat de condamnat a fost respins prin decizia penală nr.178 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj.

Împotriva deciziei penale sus arătate a declarat recurs condamnatul, solicitând casarea hotărârilor și întreruperea executării pedepsei.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.455 Cod procedură penală, raportat la art.453 lit.a Cod procedură penală, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă atunci când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.

În cauză însă, expertiza medico-legală, deși confirmă unele boli de care suferă condamnatul, concluzionează că aceste afecțiuni nu îl pun pe condamnat în imposibilitate de a executa pedeapsa, putând fi tratate în rețeaua sanitară a locului de deținere.

Pentru cele ce preced și constatând că nici din examinarea din oficiu a hotărârilor nu a rezultat existența vreunui caz de casare, recursul condamnatului urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.C.V. împotriva deciziei penale nr.178/A din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj.

Obligă condamnatul la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 februarie 2003.