Abusiveness of variable interest rate clauses in consumer credit contracts under Law no. 193/2000

Asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 4180 de la 2 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.A.D. în contradictoriu cu pârâta B. SA, constatându-se caracterul abuziv al clauzelor contractuale care prevăd aplicarea unei dobânzi variabile - pct. 4.1 și dreptul băncii de a modifica dobânzile și/sau comisioanele - pct. 4.3, s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor menționate, obligându-se pârâta la recalcularea ratelor plătite ca urmare a declarării abuzive, Ia eliberarea unui grafic de rambursare și la radierea reclamantei din Biroul de credite.

În motivare, instanța a reținut că prevederile din contract menționate de reclamantă sunt clauze standard, stipulate în mod obișnuit de pârâtă în contractele de credit încheiate, care, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, apar ca nefiind negociate cu reclamanta ce nu putea avea posibilitatea de a influența natura ei sau nu putea obține excluderea acestei clauze din convenția de credit.

Condiția privind existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților este îndeplinită. Astfel, achitarea unei dobânzi și a unui comision lunar, majorate cu cea 100%, respectiv 50% comparativ cu valoarea inițială, valoare deloc neglijabilă în raport de costurile creditului (Ia un credit de 55.000.000 RON, pe întreaga perioadă de derulare a creditului dobânda atinge 71.227,25 RON, iar comisionul de administrare se ridică la suma de 25.238,03 RON, suma fixă de rambursat majorându-se de Ia 735,23 RON la 1.071,87 RON) creează un dezechilibru semnificativ creat în detrimentul consumatorului, nefiind respectată nici cerința bunei credințe.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia nr. 362 din 5 octombrie 2012, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC B. SA, reținând că aceasta nu a circumstanțiat în nici un mod elementele care îi permit să modifice unilateral dobânda curentă contractuală, lăsând la latitudinea sa majorarea acestei dobânzi, ceea ce face ca respectiva clauză să fie interpretată exclusiv în favoarea băncii, servind doar interesele acesteia, fără a da posibilitate împrumutătorului de a avea un minim control asupra necesității și proporționalității scopului urmărit.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC B. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și respingerea în tot a acțiunii, invocând drept temei dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, pârâta a învederat că, la data încheierii contractului de credit, dobânda variabilă practicată de SC B. SA pentru astfel de credite era de 16,5%, fiind astfel evident că dobânda de 9,95% de care a beneficiat reclamanta este una promoțională, reclamanta urmărește, de fapt, transformarea creditului cu dobândă variabilă într-un contract de credit cu dobândă fixă, iar instanța nu poate interveni în sensul schimbării voinței părților exprimată la semnarea contractului. Totodată, nu poate fi calificată ca fiind abuzivă clauza prin care se stabilește în contractele de credit o dobândă variabilă și dreptul băncii de a modifica această dobândă, pentru că însăși Legea nr. 193/2000 admite posibilitatea încheierii unor asemenea contracte, precum și dreptul unilateral al instituției de credit de a modifica dobânda.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:

Astfel, reținând ca fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru ca pct. 1 și 3 ale art. 4 din contractul de credit de consum, în litigiu, să fie considerate clauze abuzive, instanța de apel a confirmat, cu justețe, aplicarea acestor prevederi legale de către instanța de fond, având în vedere că art. 1 alin. (3) din menționata lege interzice comercianților stipularea de clauze abuzive, inclusiv în contractele standard preformulate sau de adeziune, cum este cazul de față.

Nici critica cu privire Ia faptul că nu s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, prin existența unei clauze referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii nu poate fi reținută, întrucât, deși art. 1 lit. a) din anexa Ia Legea nr. 193/2000 dă dreptul băncii de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, această modificare trebuie să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și sub condiția informării imediate a clientului, care să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul.

Or, în speța dedusă judecății, majorarea dobânzii de la 9,95% Ia 20%, fără prezentarea unor elemente de identificare a cauzei ce a determinat această creștere debitorului obligației de plată creează în favoarea acestuia posibilitatea invocării caracterului abuziv al clauzelor contractuale care prevăd aplicarea unei dobânzi variabile - pct. 4.1 și dreptul băncii de a modifica dobânzile și/sau comisioanele - pct. 4.3 din contract.

Practic, opțiunea reclamantei de a contracta în aceste condiții nu a fost liberă, iar pârâta nu a dovedit caracterul promoțional a. dobânzii de 9,95%.

Întrucât principiul forței obligatorii a contractului, consacrat de art. 989 C. civ., impune condiția ca prevederile sate să nu fie contrare dispozițiilor prohibitive ale legii, ordinii publice și bunelor moravuri, iar voința părților determină în mod liber efectele contractului, care trebuie să fie conforme cu intenția lor reală, superioară formei materiale și literale în care s-a exprimat, în acest sens fiind și dispozițiile art. 970 C. civ. nu se poate reține critica încălcării acestor dispoziții legale prin înlăturarea în condițiile legii a clauzelor considerate abuzive, judecătorul fiind îndreptățit la o astfel de intervenție în situația unor cauze determinate de lege, Ia cererea unei părți contractante.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta B. SA București împotriva Deciziei civile nr. 362 din 5 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. București împotriva Deciziei civile nr. 362 din 5 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.

Procesat de GGC - CL