Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3191/2013 AI generated

Sublease damages appeal annulled as unstamped; set-off and interest orders upheld final

Case Number Decizia nr. 3191/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled as unstamped the appeal (recurs) filed by the defendant against the judgment of the Court of Appeal of Bucharest (Civil Decision no. 385/2012) and upheld that appellate decision as final, which had partly changed the trial court’s ruling in a commercial sublease dispute. The Court of Appeal had ordered the defendant to pay the claimant €23,500 plus VAT as damages for unpaid rent (June–July 2009), set off this claim against the €30,200 guarantee debt owed to the defendant, ordered the claimant to pay €2,235 equivalent in RON plus interest, and refused inflation indexation. The defendant challenged the appellate ruling, arguing that the appeal court exceeded the scope of the cassation under Article 315 of the former Civil Procedure Code and misapplied set-off rules under Articles 1144–1145 of the Civil Code; however, the High Court dismissed the appeal procedurally, without examining the merits, because the appellant failed to pay the judicial stamp duty despite being duly summoned, applying Articles 20(1) and (3) of Law no. 146/1997 and Article 9 of Government Ordinance no. 32/1995, which require the annulment of an unstamped appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 315 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 148/1997, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, Art. 20 (1) și (3) din Legea nr. 146/1337; Sublease damages appeal annulled as unstamped; set-off and interest orders upheld final: 385/2012) and upheld that appellate decision as final, which had partly changed the trial court’s ruling in a commercial sublease dispute. The Court of Appeal had ordered the defendant to pay the claimant €23,500 plus VAT as damages for unpaid rent (June–July 2009), set off this claim against the €30,200 guarantee debt owed to the defendant, ordered the claimant to pay €2,235 equivalent in RON plus interest, and refused inflation indexation. The defendant challenged the appellate ruling, arguing that the appeal court exceeded the scope of the cassation under Article 315 of the former Civil Procedure Code and misapplied set-off rules under Articles 1144–1145 of the Civil Code; however, the High Court dismissed the appeal procedurally, without examining the merits, because the appellant failed to pay the judicial stamp duty despite being duly summoned, applying Articles 20(1) and (3) of Law no. 146/1997 and Article 9 of Government Ordinance no. 32/1995, which require the annulment of an unstamped appeal.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty payment of rent damages payment set-off of claims unpaid debt civil annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 3 C. proc. civ
SRL, invocând drept motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
art. 315 C. proc. civ
În argumentarea motivelor de recurs, pârâta a învederat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., depășind limitele casării, precum și prevederile art.
art. 137 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin.
art. 1 din Legea nr. 148/1997
civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 148/1997, cu referire la art.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Procedural basis for the court's decision to annul the appeal.
Art. 20 (1) și (3) din Legea nr. 146/1337
Basis for annulment of the appeal for failure to pay the judicial stamp duty.
art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată
Referenced in the dispositive for the judicial stamp duty requirement.

Cited Case Law

AI generated
Decizia civilă nr. 385/2012
În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 385/2012 de la 15 octombrie 2012, a admis apelurile formulate de reclamanta-pârâtă S.C.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 20 (1) și (3) din Legea nr. 146/1337

Basis for annulment of the appeal for failure to pay the judicial stamp duty.

Art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997

Applied to enforce the stamp duty payment obligation in the dispositive.

art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată

Referenced in the dispositive for the judicial stamp duty requirement.

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for the court's decision to annul the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 2051 din 25 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 30793/3/2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta SC C.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC V.C.I. SA, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 190.910,72 RON contravaloare chirie, utilități și servicii și la penalități aferente în cuantum de 3.081,71 RON calculate până Ia 26 iunie 2009, precum și la penalități în continuare calculate asupra sumei de 190.910,72 RON în procent de 0,1% pe zi întârziere de la 27 septembrie 2009 până la plata efectivă, a sumei de 10.860 64 RON penalități pentru facturi achitate cu întârziere, a respins capătul de cerere al acțiunii principale ca neîntemeiat, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC V.C.I. SA și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 30.200 RON, reprezentând garanție și a sumei de 8.250 RON contravaloare prejudiciu și a compensat în parte datoriile părților până la concurența sumei de 8.250 RON.

În motivare, instanța a reținut că, în cauză, pactul comisoriu prevăzut de contractul existent între părți nu a operat, consecința fiind, că și după data de 21 mai 2008, data somației, părțile erau ținute de drepturile și obligațiile asumate prin contractul de sublocațiune, iar, pe cererea reconvențională, s-a stabilit că, față de faptul că termenul locațiunii din contractul încheiat între părți a expirat, obligația reclamantei de restituire a sumei de 30.200 euro a devenit exigibilă, astfel încât, în temeiul art. 969 - 970 C. civ., se impune restituirea sumei de 30.200 euro prezentând garanție; tribunalul a apreciat întemeiată și cererea pârâtei de obligare a reclamantei-pârâte la plata sumei de 8.250 RON reprezentând prejudiciul cauzat pârâtei ca urmare a neexecutării de către reclamantă a obligației de a asigura folosința a cinci spații de parcare, prejudiciu calculat în raport cu prețul plătit de pârâtă pentru spațiile menționate unei terțe societăți.

Prin Decizia comercială nr. 304 din 6 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 30793/3/2009, au fost respinse ambele apeluri ca nefondate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți, iar, prin Decizia nr. 1852 din 3 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, au fost admise recursurile părților, a fost casată decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 385/2012 de la 15 octombrie 2012, a admis apelurile formulate de reclamanta-pârâtă S.C. C.C. SRL și de pârâta-reclamantă S.C. V.C.I. SA, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 23.500 euro + TVA, cu titlu de daune-interese, a compensat această creanță cu suma de 30.200 euro datorată pârâtei-reclamante cu titlu de garanție, a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 9.369,79 RON, echivalentul a 2.235 euro, la cursul BNR din 15 mai 2009, a respins cererea reclamantei-pârâte de reactualizare cu indicele de inflație a sumei pretinse cu titlu de daune-interese, ca neîntemeiată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că pârâta datorează doar chiria pe lunile iunie - iulie 2009, în sumă de 23.500 euro + TVA, având în vedere că, potrivit art. 3.1 din contract, chiria fixă lunară este de 11.750 euro + TVA, iar solicitarea pârâtei-reclamante potrivit căreia datoria ar trebui compensată cu contravaloarea chiriei aferente lunilor martie - mai 2009, nu poate fi primită, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile compensației în modalitatea pretinsă.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC V.C.I. SA București a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, deciziei apelate, în sensul admiterii apelului declarat de aceasta și respingerii apelului declarat de SC C.C. SRL, invocând drept motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, pârâta a învederat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., depășind limitele casării, precum și prevederile art. 1144 și 1145 C. civ., soluționând greșit cererea de compensare a creanțelor reciproce.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 148/1997, cu referire la art. 20 (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor art. 20 (3) din Legea nr. 146/1337 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

În speță, recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei (dosar Înalta Curte de Casație și Justiție), iar, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea cererii de recurs, nu a depus dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul stabilit.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 10 octombrie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 (1) și (3) din Legea nr. 146/1337, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului formulat de pârâta SC V.C.I. SA.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC V.C.I. SA București împotriva Deciziei civile nr. 385/2012 din 15 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC V.C.I. SA București împotriva Deciziei civile nr. 385/2012 din 15 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.

Procesat de GGC - CL