Immediate release of bail upon counterparty’s express waiver of damages, independent of irrevocable merits resolution
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal, reversed the lower court's dismissal, and ordered the immediate restitution of a 74,833 lei bail deposited with the Central Savings Bank, in favor of the company that had sought the provisional suspension of a final judgment. The dispute centered on whether the appellant could recover the bail while the underlying case was still pending before the Supreme Court on appeal, after the counterparty had submitted a notarial declaration expressly waiving any right to claim damages from the bail. The court held that the appeal was well-founded based on Article 7231(3), second sentence, of the Code of Civil Procedure, which mandates the immediate release of the bail when the interested party explicitly declares they do not seek to hold the opposing party liable for damages, thereby bypassing the requirement for an irrevocable resolution of the merits under the first sentence of the same article.
Legislator headnote
AI generatedart. 7231 alin. (3) C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ; Immediate release of bail upon counterparty’s express waiver of damages, independent of irrevocable merits resolution: The dispute centered on whether the appellant could recover the bail while the underlying case was still pending before the Supreme Court on appeal, after the counterparty had submitted a notarial declaration expressly waiving any right to claim damages from the bail. The court held that the appeal was well-founded based on Article 7231(3), second sentence, of the Code of Civil Procedure, which mandates the immediate release of the bail when the interested party explicitly declares they do not seek to hold the opposing party liable for damages, thereby bypassing the requirement for an irrevocable resolution of the merits under the first sentence of the same article.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to authorize the court to admit the appeal and modify the lower court's order.
Full text
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2013 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, petenta SC E.R.A.R. SA a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 74.833 lei, consemnată prin recipisa de consemnare seria TA nr. 2316317 din 17 ianuarie 2013 la C.E.C.B. - Sucursala Cluj, plătită prin virament bancar, ca efect al ordinului de transfer nr. 32763050/1 din 17 ianuarie 2013, în cadrul soluționării cererii de suspendare formulată pe calea ordonanței președințiale în Dosarul nr. 89/33/2013.
Prin încheierea din data de 4 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca prematură cererea formulată de petenta SC E.R.A.R. SA, având ca obiect restituirea cauțiunii.
În argumentarea acestei încheieri, instanța a reținut, în esență, că prin Ordonanța președințială nr. 40 din 17 ianuarie 2013 pronunțata de Curtea de Apel Cluj în Dos. nr. 69/33/2013, a fost admisă cererea de suspendare provizorie formulată de petenta SC E.R.A.R. SA privind suspendarea provizorie a Sentinței nr. 3385 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. 2406/1285/2011 și, în consecință, s-a încuviințat vremelnic suspendarea provizorie a Sentinței nr. 3385 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. 2406/1285/2011 până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului ce formează obiectul Dosarului nr. 2406/1285/2011 pendinte la Curtea de Apel Cluj.
Prin Decizia nr. 23 din 11 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 2406/1285/2011, a fost respins apelul declarat de pârâta SC E.R.A.R. SA împotriva Sentinței civile nr. 3385 din 20 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2406/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj, care a fost păstrată în întregime.
S-a constatat că împotriva acestei decizii, pârâta SC E.R.A.R. SA a declarat recurs, înregistrat la data de 14 martie 2013 pe rolul Înaltei Curți și având fixat prim termen de judecată la data de 22 octombrie 2013.
În acest context, instanța a reținut că termenul de 30 de zile socotit de la data soluționării fondului cauzei prin hotărâre irevocabilă nu a început să curgă.
Chiar dacă la dosar s-a dovedit că partea potrivnică a declarat în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, s-a apreciat că o atare cerere devine actuală doar dacă dreptul la restituire devine exigibil, condiția exigibilității fiind dată de soluționarea irevocabilă a fondului cauzei.
Prin urmare, cum cererea de suspendare poate fi legal reiterată doar după soluționarea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 23 din 11 februarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2406/1285/2011, iar fondul cauzei nu a fost soluționat irevocabil, instanța a apreciat cererea de eliberare/restituire a cauțiunii ca fiind prematur formulată.
S-a reținut că termenul de îndată are în vedere premisa posibilității restituirii cauțiunii, însă reperul general îl reprezintă soluționarea irevocabilă a fondului cauzei, ceea ce în speță încă nu este cazul.
În termen legal, împotriva acestei încheieri, petenta SC E.R.A.R. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii din data de 4 iulie 2013, în sensul admiterii cererii de restituire a cauțiunii.
În motivare, recurenta critică hotărârea atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.
Totodată, în opinia recurentei, au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiile art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. raportat la împrejurarea că intimatul T.I., prin declarația notariala autentificată sub nr. 1070 de BMP P.M., a declarat în mod expres faptul că nu urmărește obligarea SC E.R.A.R. SA la plata vreunei despăgubiri din suma consemnată cu titlu de cauțiune în Dosarul cu nr. 69/33/2013
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ.
Intimatul T.I. nu a formulat întâmpinare.
Examinând încheierea recurată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed:
Potrivit dispozițiilor art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.: "cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate".
Este de reținut că indisponibilizarea sumei de bani depusă de către petentă (recurenta SC E.R.A.R. SA) cu titlu de cauțiune reprezintă o garanție în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite.
În speță, prin declarația notarială autentificată sub nr. 1070 de BNP P.M. partea adversă (intimatul T.I.) a declarat că renunță în mod expres la orice despăgubire din suma achitată cu titlu de cauțiune de către E.R.A.R. SA, în Dosarul nr. 2406/1285/2011, motiv pentru care, nu se justifică păstrarea consemnării cauțiunii pe durata termenului prevăzut de art. 7231 alin. (3) teza întâi C. proc. civ., în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 7231 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., conform cărora "cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate".
Prin urmare, în mod greșit, Curtea de Apel Cluj învestită cu soluționarea cererii de restituire a cauțiunii formulată de petenta SC E.R.A.R. SA a apreciat că reperul general îl reprezintă soluționarea irevocabilă a fondului cauzei limitându-se la prevederile art. 7231 alin. (3) teza întâi C. proc. civ.
Contrar reținerilor Curții de Apel Cluj, termenul "de îndată" cuprins în reglementarea art. 7231 alin. (3) teza a doua C. proc. civ. se interpretează prin raportare la locuțiunea "cu toate acestea", rezultând premisa restituirii cauțiunii dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, cum este și cazul în speță, fără ca fondul cauzei să fi fost soluționat irevocabil.
Pentru toate considerentele care preced, constatând incidența motivului de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de petenta SC E.R.A.R. SA împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 4 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 69/33/2013 al Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Va modifica încheierea atacată în sensul că va admite cererea de restituire a cauțiunii și va dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 74.833 lei, consemnată conform recipisei nr. 773894/1 emisă de C.E.C.B. - Sucursala Cluj la data de 17 ianuarie 2013, depusă în Dosarul nr. 2406/1285/2011 al Curții de Apei Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de petenta SC E.R.A.R. SA, împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 4 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 69/33/2013 al Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică încheierea atacată în sensul că admite cererea și dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 74.833 lei, consemnată conform recipisei nr. 773894/1 emisă de C.E.C.B. - Sucursala Cluj la data de 17 ianuarie 2013 depusă în Dosarul nr. 2406/1285/2011 al Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2013.
Procesat de GGC - GV