Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 743/2013 AI generated

Material jurisdiction for challenging county audit chamber decisions: specialized courts of first instance have exclusive competence

Case Number Decizia nr. 743/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals, quashed the Court of Appeal’s decision, and remanded the case to the Cluj Tribunal, establishing that the specialized administrative court at the first-instance level, not the appellate court, holds material jurisdiction. The dispute concerned a municipality’s challenge against an audit decision and subsequent dismissal of its administrative appeal by the national audit body, specifically contesting measures to recover salary supplements and compensate illegally dismissed public officials. The decisive legal basis was the violation of material competence under Article 304(3) of the Code of Civil Procedure, as the Court determined that under Article 10 of Law No. 554/2004, actions challenging acts issued by decentralized county-level authorities (the County Audit Chamber) fall within the exclusive jurisdiction of the specialized courts of first instance, overriding contrary provisions in the Audit Court’s internal regulations.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 137 C. proc. civ, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 312 alin. (6) C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 140 din Constituția; Material jurisdiction for challenging county audit chamber decisions: specialized courts of first instance have exclusive competence: Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursurile, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Keywords

AI generated
exclusive jurisdiction challenge of administrative decisions public officials article of civil procedure e-justice local access to the law

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
În fine, judecătorul fondului a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că a apreciat că este întemeiată cererea de suspendare.
art. 137 C. proc. civ
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.
art. 304 pct. 3 C. proc. civ
civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursurile, iar, în temeiul dispozițiilor art.
art. 312 alin. (6) C. proc. civ
civ., motiv pentru care va admite recursurile, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.
art. 10 din Legea nr. 554/2004
Pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată, au în vedere locul autorității publice care emite sau, după caz, încheie un act administrativ în sistemul organelor administrației publice.
art. 140 din Constituția
Dat fiind că, potrivit art. 140 din Constituția României, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate, „în condițiile legii organice”, iar art.
art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992
În fine, judecătorul fondului a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Pornind de la această premisă, pentru aplicarea criteriului rangului autorității emitente, prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesară identificarea actului administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 712 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a admis în parte contestația formulată de reclamantul Municipiul Dej prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și a anulat, parțial, Încheierea din 07 octombrie 2011 și Decizia nr. 22 din 22 iulie 2011, emisă de Camera de Conturi Cluj, cu privire la măsurile stabilite la punctele 1 și 4.

Totodată, Curtea de apel a admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea executării Încheierii din 07 octombrie 2011 a Curții de Conturi a României, până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 22 din 22 iulie 2011 emisă de Camera de Conturi a jud. Cluj, s-a dispus în sarcina reclamantului aplicarea mai multor măsuri, o parte dintre acestea fiind contestate, iar contestația reclamantului a fost însă respinsă prin Încheierea din 07 octombrie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.

S-a arătat în considerentele sentinței atacate că măsura dispusă prin pct. 2 alin. (1) din decizia atacată, este nelegală, întrucât plățile efectuate de reclamant reprezentând sporuri, prime, indemnizații și alte drepturi salariale, acordate angajaților au fost efectuate în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, respectiv a Sentințelor civile nr. 231/2008 și nr. 666/2008 pronunțate de Tribunalul Cluj.

De asemenea, prima instanță a apreciat ca fiind nelegală măsura dispusă la pct. 2 alin. (4), având în vedere că persoanele destituite nelegal au fost repuse în funcție, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești, acestea fiind îndreptățite la plata de despăgubiri reprezentând indemnizația de conducere de care ar fi trebuit să beneficieze dacă nu ar fi fost destituite, începând chiar cu data trecerii acestora într-o funcție inferioară.

În fine, judecătorul fondului a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că a apreciat că este întemeiată cererea de suspendare.

1. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj, au declarat recurs Municipiul Dej prin Primar, Camera de Conturi Cluj și Curtea de Conturi a României, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursurile, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată, au în vedere locul autorității publice care emite sau, după caz, încheie un act administrativ în sistemul organelor administrației publice.

Reclamantul Municipiul Dej prin Primar a investit instanța de contencios administrativ, cu cererea de anulare a Deciziei nr. 22 din 22 iulie 2011, emisă de Camera de Conturi Cluj și a Încheierii din 07 octombrie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.

Acest act administrativ a fost emise în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizare și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 832 din 13 decembrie 2010.

Potrivit pct. 227 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile legii contenciosului administrativ, după care, la pct. 228, se prevede competența secției de contencios administrativ și fiscal, a curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Dat fiind că, potrivit art. 140 din Constituția României, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate, „în condițiile legii organice”, iar art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 prevede, de asemenea, competența instanțelor specializate, în stabilirea competenței soluționării cauzei, urmează a fi avute în vedere normele cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, norme de drept comun în materia contenciosului administrativ și fiscal, de la care se poate deroga numai prin lege organică și în raport cu care, pct. 228 se află în contrarietate.

Pornind de la această premisă, pentru aplicarea criteriului rangului autorității emitente, prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesară identificarea actului administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, act juridic suspus executării și care poate constitui obiect al unei acțiuni în contencios administrativ.

Or, din interpretarea normelor cuprinse în Regulament (pct. 210 – „contestația suspendă executarea deciziei până la soluționarea ei de către comisia de soluționare a contestațiilor”), rezultă că actul cu caracter executoriu care conține măsurile de restabilire a legalității și regularității este decizia camerei de conturi județene, în timp ce încheierea este actul prin care este soluționată contestația administrativă prealabilă sesizării instanței.

În consecință, reținând că actul administrativ supus contestării este emis de o structură deconcentrată a Curții de Conturi la nivel județean, iar conform art. 10 alin. (1) teza a I- a din Legea nr. 554/2004, modificată și art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., în competența tribunalelor, în primă instanță, sunt date procesele și cererile în materia contenciosului administrativ, privind actele autorităților sau instituțiilor locale sau județene, Curtea de Apel Suceava a pronunțat o hotărâre nelegală pentru că a încălcat normele de competență materială în litigiile de contencios administrativ și fiscal, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

De altfel, în ședința plenului secției contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți din data de 20 februarie 2012, s-a hotărât că actul supus controlului judiciar este decizia de măsuri emisă de Camera Județeană de Conturi, pentru că acesta este actul administrativ care dă naștere, modifică și stinge raporturi juridice în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor hotărâri divergente, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar deciziile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

2. Soluția adoptată în recurs

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 3 și art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de Municipiul Dej prin Primar, de Curtea de Conturi a României și de Camera de Conturi Cluj împotriva Sentinței civile nr. 712 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.