University diploma issuance dispute quashed and remanded for lack of material jurisdiction

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 317/45/2012 reclamanții M.I., R.L., D. C., C.M., D.V., B.E., Ș.A., P.C., B.C., B.L., M.C., T.I. au chemat în judecată pe pârâții Universitatea S.H. si M.E.C.T.S., solicitând ca pârâta Universitatea S.H. să fie obligată să-i emită să elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licență” si suplimentul la diploma de licența constând in foaia matricola.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai Facultății de P.P. Brașov, ai Facultății de P. București, ai Facultății de Ș.J.A. Brașov, ai Facultății de D.A.P. București, ai Facultății de S.P. București din cadrul Universității S.H. promoția 2009 și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009.

Au arătat că în mod nejustificat pârâta refuză să le elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licența constând in foaia matricola, adeverința de absolvent si certificatul de competenta lingvistica prin care să li se recunoască calitatea de licențiați ai formei de învățământ superior absolvită.

Pârâta Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii apreciind ca si-a îndeplinit obligațiile legale. A formulat si cerere de chemare in garanție a M.E.C.T.S.

Pârâtul M.E.C.T.S., a invocat excepțiile lipsei obiectului cererii de chemare in judecata si al lipsei calității procesuale active.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 210 din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților si lipsei de obiect.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanții M.I., R.L., D.C., C.M., D.V., B.E., Ș.A., P.A.C., B.C., B.L., M.C., T.I. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. si M.E.C.T.S.

S-a admis cererea de chemare in garanție formulata de pârâta Universitatea S.H. in contradictoriu cu M.E.C.T.S.

A fost obligată pârâta Universitatea S.H. să elibereze fiecărui reclamant actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licența constând in foaia matricola; a fost obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile hotărârii, a formularului tipizat, constând în Diploma de Licență care să asigure realizarea dreptului reclamanților de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universități S.H.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepțiile invocate sunt neîntemeiate, întrucât in condițiile in care reclamanții nu au obținut recunoașterea dreptului pretins, acțiunea are obiect.

S-a apreciat, de asemenea, că reclamanții au si calitate procesuala activa, având in vedere că aceștia nu pot obține diplomele de absolvenți din cauza refuzului M.E.C.T.S. de a elibera formularele tipizate aceștia au posibilitatea si interesul sa solicite nemijlocit acest lucru.

Pe fond s-a reținut că Universitatea S.H. a fost înființată prin ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, și că, a fost acredita sau autorizate, să funcționeze pentru forma de învățământ de zi printre altele si in domeniul de licență psihologie.

Ca parte a sistemului național de învățământ, Universitatea S.H. se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupune, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.

S-a mai reținut că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, M.E.C.T.S. a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.

În raport de acest cadru normativ, care permite universității să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată că organizeze cursuri de zi, Curtea a constatat că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul universității.

S-a apreciat că recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către Ministrul Educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamanților dreptul de a cere să li se elibereze Diploma de licență, însoțită de Suplimentul la Diplomă precum si certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, drept care nu poate fi afectat de divergențele care au apărut intre universitate și minister.

A considerat instanța de fond că într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al sistemului național de educație să persiste în refuzul de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de Universitatea S.H. doar pentru că nu sunt ”prevăzute în nici o H.G. din anul 2002 până în anul 2007 din moment ce art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 leagă posibilitatea organizării acestei forme de învățământ doar de condiția acreditării cursurilor de zi, în domeniile respective, și de existența unor departamente specializate în cadrul universității organizatoare simplul refuz neputând înlocui lipsa de acțiune și nefinalizarea vreunui demers legal, menit a constata pretinsa încălcare de către instituția de învățământ superior, organizatoare a examenului de licență, a regulilor referitoare la organizarea și desfășurarea procesului educațional, pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înființării ei prin lege.

Având însă în vedere obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T.S. ca fiind ”document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate”, s-a apreciat întemeiată și cererea de chemare in garanție formulata de pârâta Universitatea S.H.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul - chemat in garanție M.E.N. (fost M.E.C.T.S.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ este atributul exclusiv al M.E.N.

S-a invocat in temeiul art. 304 pct 7 și 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu structurile de învățământ, luând in calcul doar contractele de studii, încheiate înafara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.

Procedura în fața instanței de recurs.

Intimata – pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților, absolvenți ai Universității S.H.

Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II- a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H., ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu M.E.N., neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior M.E.N.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea S.H. nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni, Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte – Universitatea S.H.– competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Iași, secția a II a civilă, de contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.E.N. (fost M.E.C.T.S.) împotriva Sentinței nr. 210 din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.