Negative jurisdictional conflict resolved: tribunal has jurisdiction in diploma-issuance suit against university.

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. București și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței și obligarea chematului în garanție să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamant în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești pronunțată în prezenta cauză, sub sancțiunea plății de 100 RON penalități pe zi de întârziere.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că a urmat și absolvit cursurile Facultății de Drept și Administrație Publică din cadrul Universității S.H. București, specializarea Drept, că a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în Psihologie, fiindu-i eliberată adeverința din 9 iulie 2009 și că, în aceste condiții, are dreptul la eliberarea diplomei de licență, precum și a suplimentului la aceasta.

Prin Sentința nr. 139/CA din 22 mai 2012, Tribunalul Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale privind soluționarea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și, în consecință, a dispus disjungerea acestei cereri și declinarea acesteia, spre competentă soluționare, către Curtea de Apel Bacău.

În motivarea acestei soluții, Tribunalul a reținut că reclamantul a chemat în judecată doi pârâți, între care, în raport de pretențiile formulate, nu operează un raport juridic obligațional de solidaritate și a invocat aplicarea art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 raportat la rangul pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de autoritate publică centrală.

La rândul său, prin Sentința nr. 266 din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a arătat că obiectul fiecăruia din capetele de cerere se află în relație de interdependență, principal fiind primul capăt de cerere, instituția de învățământ superior absolvită de reclamant fiind autoritatea care este ținută să îndeplinească obligația de eliberare a diplomei de licență absolvenților săi, iar pentru al doilea capăt de cerere, care are caracter accesoriu operează prorogarea legală de competență reglementată de art. 17 C. proc. civ.

Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Bacău a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului acesteia, către reclamant, absolvent al unui examen de licență.

Cererea privind aprobarea tipizării formularelor de diplomă de licență nu poate fi examinată disociat, ci, raportat la instituția chemării în garanție și privită prin prisma susținerilor și apărărilor pârâtei Universitatea S.H., numai împreună cu cererea îndreptată împotriva acesteia.

Această interpretare este impusă de însăși rațiunea instituției procedurale menționate, în interesul justei soluționări a cauzei, cu respectarea principiului celerității.

Pe de altă parte, pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

În mod evident, Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

Pentru a aprecia astfel, se are în vedere și soluția de principiu adoptată de plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 februarie 2012, în sensul că instituțiile de învățământ superior pot fi asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei autorități publice locale.

În speța de față, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.”

Pentru stabilirea competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu sus-menționat, iar, având în vedere rangul instituției cu rang principal de pârât, de autoritate publică locală, așa cum s-a statuat anterior, Tribunalul este competent să soluționeze ambele cereri ale reclamantului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Neamț, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G.G. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale), în favoarea Tribunalului Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2013.

Procesat de GGC - AS