Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5289/2013 AI generated

Mediator authorization within law firm: applicability of Law 192/2006 Art. 75 to professional forms of practice

Case Number Decizia nr. 5289/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Mediation Council, thereby upholding the decision of the Bucharest Court of Appeal which annulled the Council's resolution refusing to approve the practice of mediation within a civil law society of lawyers and ordered the Council to issue the required professional authorization for the claimant. The dispute concerned an administrative challenge against the Mediation Council's refusal to approve a lawyer's application to exercise mediation activities within a law firm, with the Council arguing the application lacked specific documentation regarding the form of professional practice, while the claimant contended that legal professionals already authorized as mediators could practice within their existing professional structures. The court held that under Article 75 of Law No. 192/2006 and Article 26(2) of the Council's Regulation, lawyers, notaries, and legal advisors who have obtained the status of mediator are explicitly permitted to conduct mediation activities within the forms of exercising their own professions, making the Council's refusal unjustified and the lower court's annulment of the refusal correct.

Legislator headnote

AI generated

art. 75 din Legea nr. 192/2006, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 22 din Legea nr. 192/2006, art. 47 din Legea nr. 192/2006, art. 3041 C. proc. civ, art. 16 din Legea nr. 192/2006; Mediator authorization within law firm: applicability of Law 192/2006 Art. 75 to professional forms of practice: Se mai susține că singura instituție competentă să reglementeze în domeniul medierii, inclusiv în ceea ce privește autorizarea potrivit art. 8 din Legea 192/2006 modificată și completată, este Consiliul de Mediere.

Keywords

AI generated
legal profession legal status civil dispute notary right to legal counsel provisional practice authorization

Cited Legislation

AI generated
art. 75 din Legea nr. 192/2006
Curtea de Apel a avut în vedere dispozițiile art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator precum și cele art.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
În motivarea recursului se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 22 din Legea nr. 192/2006
Astfel, având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 192/2006 si dispozițiile art.
art. 47 din Legea nr. 192/2006
Recurentul mai susține că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
art. 16 din Legea nr. 192/2006
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1854 din 14 martie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.I.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, a anulat Rezoluția C.P.C.M. din data de 12 iunie 2009, a obligat pârâtul să emită aviz pentru exercitarea profesiei de mediator în cadrul Societății civile de avocați A.A. precum și la plata către reclamantă a sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de obiect a acesteia invocate de pârât sunt neîntemeiate, fiind respinse având în vedere faptul că încă de la sesizarea instanței, reclamanta a indicat cu claritate obiectul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii Curtea de Apel a apreciat că aceasta este justificată de prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că potrivit adeverinței nr. 935/22 aprilie 2009 emisă de Consiliul de Mediere, reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi mediator și a fost autorizată ca mediator de către Consiliul de Mediere prin Hotărârea nr. 1560 din 12 aprilie 2009.

Prin cererea înregistrată la Consiliul de Mediere sub nr. 1072 din 5 iunie 2009, reclamanta a solicitat avizarea exercitării profesiei de mediator în cadrul Societății civile de avocați A.A.

Prin adresa Consiliului de Mediere nr. 1299 din 18 iunie 2009, reclamantei i s-a comunicat că cererea a fost evaluată în ședința C.P.C.M. din data de 12 iunie 2009, fiind propusă respingerea acesteia, pe motiv că lipsesc de la dosarul de avizare următoarele documente : actul de înființare a formei de exercitare a profesiei, în original, în două exemplare, dovada spațiului, declarația de Tablou.

Curtea de Apel a avut în vedere dispozițiile art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator precum și cele art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de Mediere aprobat prin Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 5/2007.

Dispozițiile art. 75 din Legea nr. 192/2006 au fost supuse controlului Curții Constituționale pe calea excepției de neconstituționalitate invocată în această cauză de pârâtul Consiliul de Mediere, iar Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, reținând că textul de lege criticat este conform prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) și art. 1 alin. (5) din legea fundamentală.

Instanța de fond a constatat că refuzul autorității pârâte de avizare a cererii reclamantei este unul nejustificat, întrucât cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 75 din Legea nr. 192/2006, iar în susținerea acesteia au fost depuse toate înscrisurile necesare, împrejurare ce rezultă din documentația anexată cererii și comunicată instanței la data de 8 martie 2012.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Consiliul de Mediere a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul arată că la data de 5 iunie 2009 a fost înregistrată sub nr. 1072 cererea reclamantei prin care a solicitat Consiliului de mediere avizarea formei de exercitare a profesiei de mediator, iar la 12 iunie 2009 a avut loc ședința Comisiei Permanente a Consiliului de mediere în cadrul căreia a fost analizată cererea reclamantei și actele anexate acesteia.

Prin Adresa nr. 1299, la data de 18 iunie 2009, i se aducea la cunoștință reclamantei să depună la dosar actele de înființare a formei de exercitare a profesiei.

Ulterior, reclamanta a contestat la Consiliul de Mediere răspunsul primit, depunând astfel contestația înregistrata cu nr. 1283 din data de 22 iulie 2009.

Se mai susține că singura instituție competentă să reglementeze în domeniul medierii, inclusiv în ceea ce privește autorizarea potrivit art. 8 din Legea 192/2006 modificată și completată, este Consiliul de Mediere.

În urma analizării cererii Comisia Permanentă a propus completarea dosarului cu: actul de înființare al formei de exercitare a profesiei de mediator, în original, în dublu exemplar, dovada spațiului, declarația de înregistrare a datelor cu caracter personal în Tabloul mediatorilor, pentru înființarea formei de exercitare a profesiei de mediator, astfel cum prevede art. 22 din Legea nr. 192/2006 cu modificările și completările ulterioare și art. 26 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere modificat și completat.

Adresa prin care s-a comunicat reclamantei rezultatul analizei cererii de avizare a formei de exercitare a profesiei de mediator de către Comisia Permanentă a avut rolul de a ajuta reclamanta în completarea dosarului cu actele solicitate, astfel încât aceasta să obțină aprobarea cererii de avizare.

Astfel, având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 192/2006 si dispozițiile art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere reclamanta poate exercita profesia de mediator numai în una din formele de exercitare ale profesiei prevăzute de acestea.

Cererea de avizare a formei de exercitare a profesiei de mediator prevedea clar și atunci și acum care sunt cele patru forme de exercitare ale profesiei de mediator, respectiv cele menționate în rândurile de mai sus la art. 22 din Legea nr. 192 coroborat cu art. 26 alin. (1) din regulament.

Aceasta și-a întocmit cererea folosindu-se de prevederile art. 75 din Legea 192/2006 și art. 26 alin. (2) din regulament fără să-și precizeze care este forma de exercitare specifică profesiei de mediator.

Prin Decizia nr. 938 din 7 iulie 2011, Curtea Constituțională, referitor la art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator modificată și completată, a reținut că formele de exercitare specifice profesiilor de avocat, notar public și consilier juridic, rămân supuse regulilor specifice reglementate pentru fiecare profesie în parte.

Recurentul mai susține că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 192/2006 contractul de mediere se încheie în formă scrisă și trebuie să fie semnat obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute,,atât de părțile aflate în conflict cât și de mediator ca reprezentant legal al formei de exercitare specifică profesiei de mediator, respectiv: Birou de mediator,Societate civilă profesională de mediatori, etc. și nu în numele biroului de avocat astfel cum dorește reclamanta.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator și art. 26 alin. (2) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 5/2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului de Mediere, "Avocații, notarii publici și consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator potrivit prezentei legi pot desfășura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor."

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că refuzul autorității pârâte de avizare a cererii reclamantei este unul nejustificat, deoarece cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 75 din Legea nr. 192/2006, iar în susținerea acesteia au fost depuse toate înscrisurile necesare'".

Înalta Curte constată că precizările făcute de Curtea Constituționala și citate de recurent în motivarea recursului sunt scoase din contextul deciziei Curții Constituționale.

Curtea Constituțională argumentează legalitatea art. 75 din Legea nr. 192/2006 în sensul că arată că fiecare profesie rămâne supusă regulilor specifice reglementate pentru fiecare profesie în parte.

De asemenea, Curtea Constituțională constată că dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc exercitarea deplină a competențelor Consiliului de mediere în ceea ce privește activitatea de mediere desfășurată de mediatorii care sunt și avocați, notari publici și consilieri juridici, așa cum susține autorul excepției de neconstituționalitate; deoarece, potrivit art. 16 din Legea nr. 192/2006, în toate cazurile, suspendarea, precum și încetarea calității de mediator se dispun sau, după caz, se constată de către Consiliul de mediere, iar în caz de încetare a calității de mediator, numele acestuia se radiază din tabloul mediatorilor.

Cât privește activitățile specifice profesiilor de avocat, notar public și consilier juridic, Curtea reține că acestea rămân supuse regulilor specifice reglementate pentru fiecare profesie în parte. Prin urmare, orice mediator răspunde, în ceeace privește activitatea de mediere, în fața Consiliului de mediere, iar avocații, notarii, consilierii juridici răspund, în ceea ce privește activitățile specifice fiecărei profesii - în mod corespunzător - în baza legilor care reglementează aceste 3 profesii".

Astfel fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională nu este întemeiată și nu poate fi primită.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că instanța de fond, în mod corect a dispus anularea Rezoluției C.P.C.M. din 12 iunie 2009 și a obligat pârâtul să emită un aviz pentru exercitarea profesiei de mediator în cadrul S.C.P.A. A.A., pentru intimata-reclamantă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul de Mediere împotriva Sentinței civile nr. 1854 din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2013.