Greenhouse gas emission certificate surrender penalty: automatic liability for missed deadline regardless of technical failure or lack of prejudice

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauze

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P.C. SRL a chemat în judecată pârâta A.F.M.D.V., solicitând anularea Deciziei nr. 30 din 13 mai 2011 prin care a fost respinsă contestația administrativă nr. 141 din 29 martie 2011 formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 3 din 17 martie 2011, privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în sumă de 784.244 lei, calculate în temeiul art. 9.alin. (1). din O.U.G. nr. 196/2005 și exonerarea contestatoarei de la plata acestei sume.

Reclamanta a solicitat și suspendarea executării actelor atacate, cerere ce a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 317 din 06 octombrie 2011.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 446/ CA din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL în contradictoriu cu pârâta A.F.M.D.V., ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006 „Operatorul fiecărei instalații are obligația de a restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalația respectivă în anul ; calendaristic anterior, altul decât numărul de certificate pentru aviație, verificate potrivit dispozițiilor art. 22, iar aceste certificate se anulează ulterior".

Instanța a reținut că reclamanta avea de restituit un număr de 1900 certificate, însă acestea nu au fost restituite până la data de 30 aprilie, operațiunea fiind finalizată la 16 iunie 2010, iar aceste aspecte au fost recunoscute, reclamanta justificând că întârzierea s-a datorat dificultăților tehnice.

Instanța a constatat că reclamanta a susținut că, deși a depășit termenul de predare a certificatelor neutilizate, acest fapt nu a produs un prejudiciu, întrucât nu a desfășurat o activitate semnificativă.

Din analiza textului de lege instanța a reținut că obligația, astfel cum este stabilită, este imperativă și nu este legată de producerea sau nu a unui prejudiciu, astfel că acest aspect nu poate fi reținut. Instanța a reținut că certificatele de emisii de gaze reprezintă numărul de tone de gaze cu efect de seră emise în atmosferă în anul precedent (deci se are în vedere chiar activitatea desfășurată în anul anterior), astfel că nu este relevantă activitatea desfășurată în perioada cuprinsă între 30 aprilie și data restituirii efective a certificatelor.

Cu privire la dificultățile tehnice întâmpinate, instanța a reținut că aceste dificultăți nu au existat, întrucât Registrul Național al României a funcționat în perioada 1 martie - 30 aprilie 2010, on line, 24 ore din 24 ore cu C.I.T.L.- ul.

Fața de prevederile legale incidente în cauză, a constatat instanța că și dacă ar fi întâmpinat dificultăți tehnice la restituirea certificatelor, nu ar fi avut relevanță. Textul legii stabilește o dată limită și nu prevede exonerarea de plată în cazul în care depășirea termenului s-ar datora pârâtei. într-un astfel de caz, reclamanta se putea îndrepta împotriva pârâtei pentru a solicita despăgubiri, temeiul juridic fiind diferit de cauza de față.

Chiar din memorandumul reclamantei rezultă că numărul de certificate a fost stabilit în baza rapoartelor de emisii validate până la 31 martie 2010, nefiind relevant că nu au fost generate emisii în exces sau că în contextul economic activitatea s-a diminuat, întrucât numărul de certificate se stabilește în raport de emisiile efectiv generate în anul anterior.

În raport de numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră ce trebuie restituite, au fost calculate penalitățile, potrivit art. 9 alin. (1) lit. ș) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.

Instanța a reținut că legislația în vigoare, în temeiul căreia reclamanta a fost sancționată, transpune prevederile directivei nr. 2003/87/ CE cu scopul stabilizării concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care previne interferențele antropice periculoase cu sistemul climatic.

3. Recursul declarat de SC P.C. SRL

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC P.C. SRL, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 780/2006, care instituie penalitatea de 100 euro (echivalentă în lei) pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de aeronave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, în condițiile legii. Astfel, din interpretarea textului de lege citat rezultă că sancțiunea instituită de legiuitor este o sancțiune civilă, fie de natura răspunderii contravenționale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar în ambele situații, în speță, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridică.

Recurenta precizează că nu sunt îndeplinite prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, articol care prevede criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale; totodată nu este întrunită condiția vinovăției, predarea certificatelor nefiind posibilă din cauza disfuncționalităților din sistemul informatic al A.N.P.M.

De asemenea, aplicarea penalității nu se justifică nici din punctul de vedere al producerii vreunui prejudiciu, obligația de predare a certificatelor fiind îndeplinită la 16 iunie 2010.

Criticile formulate de recurentă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006 „Operatorul fiecărei instalații are obligația de a restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalația respectivă în anul calendaristic anterior, altul decât numărul de certificate pentru aviație, verificate potrivit dispozițiilor art. 22, iar aceste certificate se anulează ulterior.”

Conform art. 28 „Pentru nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (2) și (3), pentru perioadele prevăzute la art. 14, 121 și 122, se aplică o penalitate de 100 euro, echivalentă în lei, la cursul de schimb leu/euro al B.N.R. valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de aeronave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, în condițiile legii.”

Potrivit textelor de lege citate, simpla nerespectare a obligației de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în termenul legal are ca efect aplicarea penalității menționate, nefiind prevăzute cauze de exonerare de la plată sau de întrerupere a termenului și nici condiția prejudiciului.

De asemenea, recurenta nu a dovedit fără echivoc împrejurarea nefuncționării Registrului electronic în perioada anterioară termenului limită de 30 aprilie 2010, A.N.P.M. comunicând prin adresa nr. 1/1063/ IN din 26 aprilie 2011, înregistrată la A.F.M., că „Registrul Național al României a funcționat în perioada 1 Martie – 30 Aprilie 2010, online 24 ore/24 ore(…)”.

Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC P.C. SRL împotriva Sentinței nr. 446/ CA din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013.