Judicial salary reductions: temporary restriction of property rights under Protocol No. 1 to ECHR and margin of appreciation in economic emergencies

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții C.D., M.G.C., S.D., M.A., M.C., Ț.T., D.E., etc., au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia solicitând anularea Ordinelor nr. 339/C din 9 februarie 2011 și 341/C din 9 februarie 2011 ale Ministrului Justiției, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea și comunicarea unor noi ordine administrative în favoarea reclamanților, prin care să fie stabilită, începând cu data de 1 ianuarie 2011, o salarizare corectă, în sensul eliminării oricărei diminuări salariale și al revenirii salariilor lunare la nivelul avut la data de 30 iunie 2010, obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Alba în solidar, la plata efectivă, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și în continuare, către fiecare reclamant, a diferențelor bănești dintre indemnizația lunară netă stabilită la nivelul avut la data de 30 iunie 2010 și indemnizația lunară netă stabilită și plătită conform ordinelor atacate prin prezenta cerere introductivă, obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, au arătat că ordinele contestate sunt netemeinice și nelegale, determinând în mod evident greșit stabilirea indemnizației lunare nete ce li se cuvine, cu ignorarea normelor și dispozițiilor prioritare ale dreptului european în materie.

Au susținut că Deciziile Curții Constituționale nr. 872/2010 și 874/2010 arată că Ministerul Justiției are atribuții legale și un rol constituțional de a veghea la respectarea supremației legii în România, iar Decizia nr. 1221/2008 a stabilit expressis verbis că dreptul la muncă este un drept complex care include și dreptul la salariu.

Legea nr. 285/2010 încalcă Decizia Curții Constituționale nr. 872/2010 care a statuat asupra obligativității caracterului temporar al diminuării, în condițiile în care veniturile salariale, începând cu luna ianuarie 2011, vor fi calculate de la nivelul rămas în urma diminuării cu 25%.

Reclamanții au mai susținut că dreptul la beneficiul bănesc în calitate de salariat este un drept de sine stătător, consacrat și apărat ca atare de Convenție, ce a fost asimilat de către Curte, în anumite condiții, unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art. 1 al primului Protocol adițional la Convenție.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 58 din 10 ianuarie 2012, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți, reținând că cele două ordine contestate nu reprezintă pentru reclamanți acte administrative vătămătoare în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Instanța a reținut că încălcarea principiului independenței judecătorilor prin diminuarea salariilor ce li se cuvin a fost analizată de Curtea Constituțională cu ocazia exercitării controlului de constituționalitate asupra Legii nr. 118/2010 care reglementează o diminuare cu 25% a salariilor și a fost considerată neîntemeiată prin Decizia nr. 872/2010.

S-a mai reținut că din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă că măsura reducerii salariale încalcă principiul proporționalității atunci când are loc o privare totală de drepturi, nu și atunci când este vorba de o reducere rezonabilă și comensurabilă a drepturilor (cauza Kjartan Asmunsson contra Islandei).

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs C.D., M.G.C., S.D., M.A., M.C., Ț.T., D.E., etc..

Recurenții au susținut, în esență, că în mod greșit a reținut instanța că politica salarială a personalului bugetar este atributul statului, iar cuantumul drepturilor de natură salarială este indisolubil legat de resursele bugetului din care acestea se achită, iar statul dispune de o mare latitudine în acest sens, de a stabili politica economică și salarială.

Astfel, s-a susținut că deși restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține o amenințare în considerarea căruia această măsură a fost luată, totuși refuzul plății acestor drepturi a determinat încălcarea evidentă a normelor, convențiilor și jurisprudenței europene în materie.

Dreptul la beneficiul bănesc în calitate de salariat este un drept de sine stătător, consacrat și apărat ca atare de Convenție, și a fost asimilat de către Curte, în anumite condiții, unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art. 1 al primului Protocol adițional la Convenție.

Recurenții au mai susținut că potrivit Curții Constituționale a României, legiuitorul avea obligația ca începând cu data de 1 ianuarie 2011 să revină la salariul avut anterior reducerii cu 25%, iar menținerea în continuare a reducerii salariale aduce atingere caracterului temporar al restrângerii drepturilor.

Printr-o altă critică, recurenții susțin că Legea nr. 285/2010 aplicabilă începând cu anul 2011, încalcă dispozițiile Deciziei nr. 872/2010 a Curții Constituționale, care a statuat asupra obligativității caracterului temporar al diminuării în condițiile în care veniturile salariale, începând cu luna ianuarie 2011, vor fi calculate de la nivelul rămas în urma diminuării cu 25%.

Recursul este nefondat.

În fapt, prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat anularea Ordinelor nr. 339/C din 9 februarie 2011 și nr. 341/C din 9 februarie 2011 ale Ministerului Justiției și obligarea acestui pârât la emiterea și comunicarea unor noi ordine prin care să se stabilească începând cu data de 1 ianuarie 2011 o salarizare corectă, în sensul revenirii la salariile din data de 30 iunie 2010.

Prin Ordinul nr. 339/C din 9 februarie 2011 emis de ministrul justiției s-a dispus, începând cu data de 1 ianuarie 2011, reîncadrarea asistenților judiciari din cadrul tribunalelor în aceeași funcție și aceeași gradație avute la 31 decembrie 2010, pe clase de salarizare, aceștia beneficiind de drepturile salariale potrivit Anexelor 1 - 15 care fac parte integrantă din ordin.

Prin Ordinul nr. 341/C din 9 februarie 2011 având același emitent, s-a dispus reîncadrarea judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești începând cu data de 1 ianuarie 2011, în aceeași funcție, același grad profesional și aceeași gradație sau, în cazul funcțiilor de conducere, în aceeași funcție avută la 31 decembrie 2010, pe clase de salarizare, aceștia beneficiind de drepturile salariale potrivit Anexelor nr. 1 - 15 care fac parte integrantă din ordin.

Ordinele contestate au fost emise în conformitate cu dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a persoanelor plătite din fonduri publice ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și ale Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 42/2011 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 77/2011.

Măsura majorări drepturilor salariale de la 1 ianuarie 2011 doar cu 15% și nu cu 25% este așa cum corect a reținut și instanța de fond o măsură constituțională cu caracter temporar, ce s-a impus datorită menținerii crizei economice, ce constituie o amenințare la adresa stabilității economice a țării.

Critica privind încălcarea independenței judecătorilor prin diminuarea salariilor acestora a fost considerată neîntemeiată de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 872/2010, cu prilejul exercitării controlului de constituționalitate a Legii nr. 118/2010 care reglementa diminuarea salariilor cu 25%.

Astfel, în considerentele Deciziilor nr. 872 din 25 iunie 2010 și nr. 874/2010 s-a reținut faptul că "diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei, ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare, iar această soluție legislativă a fost determinată de apărarea securității naționale. Este evident că securitatea națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componentă socială și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii de securitate națională din textul art. 53, ci și alte aspecte din viața statutului - precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului".

S-a concluzionat de către Curtea Constituțională că măsura de diminuare a cuantumului salarial cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție.

Fără îndoială recurenții reclamanți pot invoca, atingerea adusă dreptului lor de proprietate prin Legea nr. 284 și 285/2010 în condițiile în care prin reducerile salariale reglementate le-au fost afectate în mod direct dreptul la încasarea integrală a salariului, care, reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Însă este de necontestat că măsura legislativă adoptată, nu poate fi privită ca o privare de bunuri, care presupunând o preluare completă și definitivă a unor bunuri ar deschide calea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului, prin plata unor despăgubiri, ci ca o circumstanțiere a modului de exercitare pe o perioadă limitată de timp a exercițiului respectivului drept, în acord cu dispozițiile art. 1 parag. 2 din Protocolul nr. 1.

Dincolo de existența unei ingerințe din partea autorităților statului în exercitarea unui drept fundamental al recurentei-reclamante, este de necontestat că măsura temporară de reducere a cuantumului salariului acesteia nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care măsura nu a afectat substanța dreptului de proprietate, a fost luată prin lege în vederea realizării unui interes general, respectiv restabilirea echilibrului bugetar al statului într-un context economic delicat, și s-a încadrat în marja de apreciere a statului în legătură cu reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general.

Sub acest aspect, mai trebuie precizat că în jurisprudența Curții, respectiv cauza Broniowski c. Polonia, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal, ceea ce ar putea avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară.

În materia drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de indemnizare a unor largi categorii de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului din sistemul bugetar, astfel că măsura de reducere temporară a salariilor ar avea consecințe economice evidente asupra ansamblului statului.

Trebuie subliniat și faptul că în privința adoptării unor măsuri cu I. economic general legislatorul național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu privire la existența unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare, cât și cu privire la alegerea modalităților concrete de aplicare a acestei reglementări.

În acest context se apreciază că măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 118/2010, nu aduc atingere dreptului de proprietate al recurenților reclamanți, în condițiile în care acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între exigența de interes general a restabilirii echilibrului bugetar și imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de salariați vizați.

Rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că o astfel de măsură încalcă principiul proporționalității actului când are loc o privarea totală de drepturi dar nu și atunci când este vorba de o reducere comensurabilă a acestora.

Susținerea că Legea nr. 285/2010 încalcă Decizia Curții Constituționale nr. 872/2010 este infirmată de considerentele Deciziei nr. 1655 din 28 decembrie 2010, prin care Curtea Constituțională a constatat că acest act normativ este constituțional, reținând că o atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor indemnizațiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin Deciziile Curții Constituționale nr. 872 și 874 din 25 iunie 2011. Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru modificare sau casarea acesteia, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.D., M.G.C., S.D., M.A., M.C., Ț.T., D.E., etc., împotriva Sentinței civile nr. 58 din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2013.

Procesat de GGC - CL