Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 807/2004 AI generated

Admissibility of separate appeal against appellate court order maintaining preventive detention

Case Number Decizia nr. 807/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as inadmissible the appeal filed by a defendant against the Court of Appeal of Craiova's order maintaining his preventive detention, thereby upholding the lower court's decision and ordering the appellant to pay 800,000 lei in judicial costs to the State. The dispute concerned the availability of a separate appeal against a judicial decision maintaining preventive detention in the context of an ongoing criminal trial where the defendant was also party to a pending appeal against the substantive judgment. The Court held that under Article 385(1) of the Code of Criminal Procedure, orders regarding preventive measures are generally not subject to separate appeal unless expressly provided by law; while Article 159(8) allows appeals against detention extensions during preliminary investigation, this exception does not extend to the trial phase or to appellate courts' decisions on maintaining detention. Consequently, any such review must be part of the general appeal against the final judgment, making the separate appeal procedurally inadmissible and violating the hierarchy of court competence.

Legislator headnote

AI generated

Admissibility of separate appeal against appellate court order maintaining preventive detention: O asemenea excepție este prevăzută de art.159 alin.8 din același cod, potrivit căreia „Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpați”, dar această dispoziție are în vedere numai situația în care măsura arestării a fost luată în faza de urmărire penală, iar prelungirea poate fi dispusă numai de către instanță.

Keywords

AI generated
review of detention judicial law procedural orders preliminary ruling procedure preliminary decision judicial investigation
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin încheierea din 26 ianuarie 2003, în baza art.160b alin.1 și 3 C. proc. pen. a dispus menținerea arestării preventive a inculpaților recurenți R.N.C. și M.E.F.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul R.N.C. a declarat recurs prin care a solicitat judecarea sa în continuare în stare de libertate.

Examinând recursul declarat în raport cu dispozițiile legale în vigoare, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

1. În acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.3851 alin.2 C. proc. pen.: „Încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”.

O asemenea excepție este prevăzută de art.159 alin.8 din același cod, potrivit căreia „Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpați”, dar această dispoziție are în vedere numai situația în care măsura arestării a fost luată în faza de urmărire penală, iar prelungirea poate fi dispusă numai de către instanță.

În același sens sunt și prevederile cuprinse în art.141 alin.1 teza I C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.281/2003, și anume:

1. Încheierea dată în primă instanță și apel prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive.... poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat” de unde rezultă, per a contrario, că împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea arestării preventive de către instanță în recurs nu este supusă acestei căi de atac.

De altfel, încheierea instanței de recurs privind menținerea măsurii arestării preventive nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu calea de atac a recursului, nesocotindu-se astfel nornele legale referitoare la competența instanțelor.

2. Se constată că la data de 26 ianuarie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția penală, avea de soluționat recursul declarat, printre alții, și de către inculpatul R.N.C., împotriva deciziei penale nr.681 din 15 octombrie 2003 a Tribunalului Gorj și cum recurentul era lipsit de apărare, cauza a fost amânată.

Așadar, inadmisibilitatea mai este impusă și de reglementarea de ansamblu a căilor de atac prevăzută de Codul de procedură penală, din care rezultă că recursul împotriva încheierii se judecă întotdeauna de instanța legală, firească, de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.a teza II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul R.N.C. împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive, din 26 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul R.N.C. împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive, din 26 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr.2223/2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10 februarie 2004.