Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 128/2013 AI generated

Nullity of appeal for failure to submit grounds within the statutory deadline

Case Number Decizia nr. 128/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, leaving the appellate court's decision dismissing the claim and upholding the disability classification in force. The case involved a contestation against the decision of a superior committee to maintain a grade III (medium) disability rating for an individual, where the plaintiff argued for a higher grade; the lower courts had already rejected the substantive claim after finding that the medical evidence supported the medium classification based on the best eye's visual acuity. The decisive legal basis for the final outcome was procedural non-compliance, specifically Article 306 in conjunction with Article 303 of the Civil Procedure Code, which mandates that an appeal must be substantiated within the legal deadline; because the appellant filed the appeal request but failed to submit the grounds for the appeal within the statutory period, the court applied the statutory sanction of nullity.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 301 C. proc. civ, art. 306 C. proc. civ, art. 303 alin. (1) C. proc. civ, art. 129 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to submit grounds within the statutory deadline: Instanța a constatat că reclamantul a respectat procedura prevăzută de art. 13 alin. (2) din H.G. nr. 430/2008, contestând certificatul la Comisia Superioară.

Keywords

AI generated
procedural nullity statutory grounds Civil Procedure Code compliance with deadline disqualification proceedings medical file

Cited Legislation

AI generated
art. 10 din Legea nr. 554/2004
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că în cauza dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
art. 7 din Legea nr. 554/2004
a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în contextul în care art.
art. 301 C. proc. civ
303 coroborate cu art. 301 C. proc. civ., situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art.
art. 306 C. proc. civ
civ., situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 C. proc. civ.
art. 303 alin. (1) C. proc. civ
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
art. 129 alin. (1) C. proc. civ
În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
art. 306 alin. (1) C. proc. civ
civ., situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 C.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Tribunalului Gorj, reclamantul D.C. în calitate de reprezentant legal al fiicei sale D.M. a formulat, în contradictoriu cu Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, contestație împotriva hotărârii emise de autoritatea pârâtă.

Tribunalul Gorj, prin Sentința nr. 341 din 11 februarie 2011 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a contestației formulată de contestatorul D.C., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul M.M.F.P.S. și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Gorj, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că în cauza dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată la nr. 588/54/2011 pe rolul Curții de Apel Craiova.

M.M.F.P.S. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în contextul în care art. 13 alin. (5) din H.G. 430/2008 instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile privind atacarea unei decizii a Comisiei Superioare în contencios administrativ.

2.Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 532 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta D.M. prin procurator D.C. împotriva pârâților Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Gorj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neefectuării procedurii prealabile, este neîntemeiată.

Instanța a reținut că a fost contestat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4931 din 21 septembrie 2010 la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj, iar prin Decizia nr. 5292/2010 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a fost menținută încadrarea în gradul III – mediu de handicap.

Instanța a constatat că reclamantul a respectat procedura prevăzută de art. 13 alin. (2) din H.G. nr. 430/2008, contestând certificatul la Comisia Superioară.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a apreciat solicitarea reclamantei de schimbare a gradului de handicap, ca neîntemeiată.

Conform certificatului de încadrare în gradul de handicap nr. 4931 din 21 septembrie 2010, reclamanta a fost încadrată în gradul III de handicap mediu (deși anterior aceasta fusese încadrată în gradul de handicap II –accentuat) pentru boala, ochiul drept-dezlipire de retină operată.

Instanța reține că încadrarea în grad de handicap se face în baza actelor medicale și în conformitate cu Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P. pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale.

Criteriile medico-psihosociale, aprobate prin actele normative mai sus menționate, pentru evaluarea gradului de handicap privind afecțiunile oculare, se face în funcție de valorile obținute la examinarea acuității vizuale și a câmpului vizual la ochiul cel mai bun, pentru încadrarea în unul din gradele de handicap.

Cum potrivit criteriilor medico-psihosociale, valorile stabilite la ochiul cel mai bun(ochiul stâng) se încadrează la handicapul mediu, instanța apreciază că certificatul de încadrare în gradul de handicap nr. 4931 din 21 septembrie 2010 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj și Decizia nr. 5292/2010 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru adulți sunt corecte și în consecință a respins cererea.

3. Recursul declarat de D.C. în calitate de reprezentant al fiicei D.M.

Împotriva hotărârii instanței de fond a fost formulată cerere de recurs la data de 15 decembrie 2011, iar motivele cererii au fost depuse la instanța de recurs la data de 7 ianuarie 2013.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 303 coroborate cu art. 301 C. proc. civ., situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 302 1 C. proc. civ., a constatat că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Întrucât recurenta nu a respectat dispozițiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte văzând dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancțiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de D.C. în calitate de reprezentant al fiicei D.M. împotriva sentinței nr. 532 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2013.