Negative jurisdictional conflict resolved: Brașov Tribunal assigned pension recalculation claim against defense ministry pensions house.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Brașov Tribunal, ruling in favor of the claimants (pensioners) and against the sectoral pensions house of the Ministry of National Defense, which had challenged a pension recalculation decision under Law No. 119/2010. The dispute arose when the Brașov Tribunal declined jurisdiction in favor of the Bucharest Tribunal, which in turn declined it back, based on differing territorial competence rules. The Court held that under Article 154(1) of Law No. 263/2010, claims against sectoral pensions houses (successors of former military pension structures) fall within the first hypothesis of the provision, granting jurisdiction to the court where the claimant is domiciled, as a derogation from general rules designed to facilitate pensioners' access to justice. The decision is final and irrevocable, establishing the Brașov Tribunal as the competent court to hear the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 156 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 154 din Legea nr. 263/2010, art. 156 din Legea nr. 19/2000; Negative jurisdictional conflict resolved: Brașov Tribunal assigned pension recalculation claim against defense ministry pensions house: Dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situația în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov reclamanții A.A. și T.G. au chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale solicitând anularea deciziei privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010.
Tribunalul Brașov, prin Sentința civilă nr. 762 din 12 mai 2011 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 156 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită, potrivit cărora instanța competentă este aceea de la sediul pârâtei întrucât acțiunea nu este introdusă împotriva C.N.P.A.S.
La rândul său, Tribunalul București, prin Sentința civilă nr. 5982 din 22 iunie 2012, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Brașov, reținând că în speță are aplicabilitate art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 care prevede că instanța competentă este aceea de la domiciliul reclamantului.
Ivindu-se conflictul negativ de competență, în raport de dispozițiile art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție.
Asupra conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situația în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Prevederile potrivit cărora instanța competentă este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.
Trebuie precizat că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații, structuri care au fost desființate. Potrivit art. 135 din lege „atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi".
Cum în speță, cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă prima teză a textului legal menționat potrivit căreia competența revine instanței în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - AS