Territorial jurisdiction for contraventional appeals: temporal application of Law No. 2/2013 domicile rule versus pre-2013 offense-location competence

Asupra conflictului de competență, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 15 martie 2012, petentul V.I. a solicitat anularea procesului-verbal din 22 februarie 2012, întocmit de reprezentanții C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul-verbal de contravenție este nelegal și netemeinic.

Prin sentința civilă nr. 1999 din 12 aprilie 2013, Judecătoria Brezoi și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca reținând în esență că, în temeiul art. 101 din O.G. nr. 15/2002, această ultimă instanță a devenit competentă să soluționeze plângerea ce face obiectul dosarului ca fiind instanța în circumscripția căreia se află sediul contravenientului.

Prin sentința civilă nr 8769 din 29 mai 2013, Judecătoria Cluj Napoca și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și, întrucât din examinarea conținutului celor două procese-verbale rezultă că faptele contravenționale au fost săvârșite în comuna S., județul Vâlcea, competența teritorială aparține Judecătoriei Brezoi.

Judecătoria Brezoi a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Învestită astfel a pronunța regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Judecătoriei Brezoi competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce succed:

Fapta pentru care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză este reglementată și sancționată de dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora „fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda”.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Aceste dispoziții derogatorii sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenționale introduse ulterior intrării în vigoare a acestei modificări, respectiv începând cu data de 15 februarie 2013, regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în art. 24 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ., în această materie aplicându-se regula, iar nu excepțiile arătate în art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin. (4) „dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece”.

De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare, din interpretarea dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Prin urmare, art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, considerent pentru carem, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele expuse, se reține că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la 15 martie 2012.

Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost DN 7 km 188+900 m S., județul Vâlcea zona situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât, această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi în a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.