Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2188/2003 AI generated

Vindication of nationalized real estate barred by protection of bona fide purchasers and waiver of nullity claims

Case Number Decizia nr. 2188/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed all appeals as unfounded, thereby rendering the Court of Appeal’s decision final and irrevocable, which upheld the lower court’s dismissal of the plaintiff’s claim for the return of two properties and confirmed the defendant company’s ownership of a building erected on one of the plots. The dispute centered on a vindication action (*revendicare*) where the plaintiff, as successor to ancestors dispossessed under the 1949 decree, sought the restitution of real estate and the nullity of subsequent transfer acts, while the defendant companies claimed valid ownership based on purchase from a state-owned entity. The court ruled that the defendants’ good faith in acquiring the properties in 1998 and 1999, prior to the lawsuit, was not rebutted, meaning that even if the plaintiff’s title were established, natural restitution was barred and only monetary compensation could be sought; furthermore, the plaintiff waived the right to challenge the nullity of the transfer acts during the first instance proceedings. Key legal bases included Article 6(2) of Law No. 213/1998 regarding the validity of the state’s title, Article 304(7, 9, 10) of the Civil Procedure Code for appeal grounds, and the principle that good faith protects subsequent purchasers against vindication claims unless proven otherwise.

Legislator headnote

AI generated

Vindication of nationalized real estate barred by protection of bona fide purchasers and waiver of nullity claims: Prin recursul său, întemeiat pe prevederile art.304 pct.7,9 și 10 din C.proc.civ., reclamantul a susținut, în esență, că statul nu a dobândit imobilul cu titlu valabil, că instanțele au omis a se pronunța cu privire la neconstituționalitatea Decretului nr.83/1949, că în mod greșit s-a reținut că nu are titlu de proprietate pentru că nu și-a reconstituit acest drept în baza Legii nr.18/1992, că înțelege să invoce în recurs nulitatea absolută a actelor de proprietate ale pârâtelor, comparativ cu titlul său de proprietate, acte încheiate prin fraudă la lege și că eventuala bună-credință a pârâtelor este lipsită de relevanță în cadrul acțiunii în revendicare.

Keywords

AI generated
restitution of nationalized property purchase of real property Civil Procedure Code right to property legal protection waiver of right
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-au luat în examinare recursurile reclarate de reclamantul D.M.D.și de pârâtele S.C. „B.O.” SRL - Râmnicu Vâlcea și S.C. „B.” SRL – Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr.6/A din 7 februarie 2002 a Curții de Apel Pitești – secția civilă.

La apelul nominal se prezintă recurentul-reclamant personal și asistat de avocat I.I., recurentele-pârâte, ambele prin avocat M.V.F., intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de consilier juridic V.C.S., Consiliul județean Vâlcea prin consilier juridic S.V.și S.C. „A.” S.A. – Râmnicu Vâlcea prin avocat P.J., lipsind intimatul-pârât Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar și intimatul – chemat în garanție Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Avocat I.I. solicită admiterea recursului declarat de reclamant și respingerea recursurilor pârâtelor, depunând concluzii scrise în acest sens.

Avocat M.V.F.solicită admiterea recursului declarat de reclamant; cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic V.C.S., consilier juridic S.V.și avocat J.P., având pe rând cuvântul, solicită respingerea recursului reclamantului, lăsând la aprecierea instanței cu privire la recursurile declarate de pârâte.

CURTEA,

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul D.M.D.a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, Consiliul județean Vâlcea, S.C. A. S.A., S.C. B. și S.C. “O.I.”S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i lase, în deplină proprietate, imobilul compus din teren, în suprafață de 2316,32 mp. și construcțiile aflate pe acesta (fostul conac Diaconescu), deținut, în prezent de S.C. B. S.A., situat în municipiul Râmnicu-Vâlcea, str.Calea lui Traian, nr.17, precum și terenul în suprafață de 5680,79 mp., situat pe aceeași stradă la nr.27-29 (fost 17), deținut de S.C. “O.I.”S.A.

Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că, în calitate de succesor ai bunicului D.D.și tatălui – D.T.este îndreptățit să revendice imobilele susmenționate, trecute abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului nr.83/1949 și că ele au fost înstrăinate pârâtelor S.C. B. S.R.L. și S.C. “O.I.”S.A., actele de înstrăinare fiind lovite de nulitate și nefiindu-i opozabile.

Ulterior, acțiunea a fost completată, reclamantul solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât a Municipiului Râmnicu Vâlcea, reprezentat de Consiliul local Rm.Vâlcea și de primar, precum și constatarea nulității tuturor actelor de preluare, transfer și dispoziție făcute de pârâți, de la data preluării abuzive a imobilelor de către stat, de la autorii săi.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat cerere reconvențională, solicitând a fi constatat dreptul său de proprietate asupra construcției pe care a edificat-o pe terenul în suprafață de 2316,32 mp., revendicat de reclamant.

Prin sentința civilă nr.110 din 5 iulie 2001, pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost completată, a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. B. S.R.L., s-a constatat că această pârâtă este proprietara construcției pe care a edificat-o, pe terenul în suprafață de 2316,32 mp., situat în Rm.- Vâlcea, Calea lui Traian nr.17, au fost respinse cererile de chemare în garanție formulată de pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. “O.I.”S.A. și a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.6 A din 7 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția civilă și a fost obligat acesta la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli d e judecată, față de pârâta S.C. A. S.A.

Prin aceeași decizie au fost respinse, ca nedovedite, cererile de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, formulate de pârâtele S.C. “O.I.”S.A. și S.C. B. S.R.L. Rm. –Vâlcea.

Împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs reclamantul D.M.D.și pârâtele S.C. B.O. S.R.L. Rm. – Vâlcea (fostă S.C. “O.I.”S.A.) și S.C. B. S.R.L. Rm. – Vâlcea.

Prin recursul său, întemeiat pe prevederile art.304 pct.7,9 și 10 din C.proc.civ., reclamantul a susținut, în esență, că statul nu a dobândit imobilul cu titlu valabil, că instanțele au omis a se pronunța cu privire la neconstituționalitatea Decretului nr.83/1949, că în mod greșit s-a reținut că nu are titlu de proprietate pentru că nu și-a reconstituit acest drept în baza Legii nr.18/1992, că înțelege să invoce în recurs nulitatea absolută a actelor de proprietate ale pârâtelor, comparativ cu titlul său de proprietate, acte încheiate prin fraudă la lege și că eventuala bună-credință a pârâtelor este lipsită de relevanță în cadrul acțiunii în revendicare.

Recursul reclamantului este nefondat.

Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză (filele 316-328 din dosarul tribunalului), de către expertul C.T., s-a concluzionat că pe terenul proprietatea S.C. B. S.R.L. nu se află conacul la care se referă reclamantul în acțiune, ci o altă construcție și că pe terenul aflat la OCAOTA Vâlcea au existat unele construcții, care au fost demolate, dar nu se poate preciza, cu certitudine, dacă ele au fost conacul și anexe lui.

Cele două terenuri revendicate au fost cumpărate de la S.C. „A.” S.A., de către pârâta S.C. „O.I.” S.A., conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 1 aprilie 1999 (fila 42 dosar fond), și de către pârâta S.C. „B.” S.R.L., la data de 18 august 1998 (fila 126), anterior datei de 7 martie 2001, când a fost introdusă acțiunea, situație în care, prezumția de bună credință a pârâtelor cumpărătoare nu a fost răsturnată, ceea ce atrage menținerea actelor prin care acestea și-au dobândit dreptul de proprietate.

În atare situație, chiar dacă reclamantul și-ar fi dovedit titlul de proprietate asupra imobilelor revendicate, precum și susținerea în sensul trecerii lor abuzive în proprietatea statului, ele nu-i mai puteau fi restituite în natură, ci ar fi putut avea, eventual, doar dreptul de a fi despăgubit prin achivalent valoric.

Făcând aplicarea prevederilor art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, instanțele s-au pronunțat cu privire la valabilitatea titlului statului, astfel că și critica ce vizează acest aspect nu poate fi primită.

Argumentul instanțelor privitor la nefinalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, conform Legii nr.18/1991, chiar dacă este eronat, nu este de natură a conduce la schimbarea soluției, care este legală.

Recurentul nu mai poate invoca în recurs nulitatea actelor prin care cele două pârâte-cumpărătoare au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor revendicate, deoarece, prin carerea depusă la dosar, la instanța de fond, la data de 31 mai 2001 (fila 273) aceasta a precizat că nu mai înțelege să sesizeze instanța cu cererea de constatare a nulității acestor acte.

În consecință, în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 din C.proc.civ., urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

Pârâtele S.C. B.O.S.R.L. Rm. – Vâlcea (fostă S.C. “O.I.”S.A.) și S.C. B. S.R.L. Rm.-Vâlcea au atacat cu recurs decizia curții de apel, numai cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată, pe care le-au dovedit.

Și aceste recursuri sunt nefondat și urmează a fi respinse, deoarece pârâtele-apelante nu au depus în dosarul curții de apel originalul chitanțelor reprezentând onorariile de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.M.D.și de pârâtele S.C. „B.O.” S.R.L. – Râmnicu Vâlcea și S.C. „B.” S.R.L. – Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr.6/A din 7 februarie 2002 a Curții de Apel Pitești – secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.