Effect of administrative in-kind restitution on concurrent claim for monetary compensation under Law 10/2001

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra prezentului recurs civil, constată următoarele:

1. Instanța de fond

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 101 din 26 ianuarie 2009 a admis acțiunea reclamantului S.V. împotriva pârâților Municipiul București prin primarul general și a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului dispoziția de restituire în natură a terenului determinat prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert V.D.G. în suprafață de 314,1 m2 liber de construcții situat în Calea F. București (potrivit rectificării sentinței prin încheierea din 6 aprilie 2009 pronunțată în același dosar). S-a constatat totodată dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția cu destinație de locuit situată la aceeași adresă și pentru terenul de sub aceasta și a fost obligat pârâtul să înainteze documentația la Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.

În motivarea acestei soluții Tribunalul a reținut că reclamantul a învestit la 17 octombrie 2008 instanța cu o cerere de restituire în natură a terenului de 330 m2, curtea imobilului din Calea F., precum și de constatare a dreptului la despăgubiri pentru clădirea și terenul de sub această construcție, conform Legii nr. 112/1995.

S-a constatat că reclamantul a formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare nr. 275 din 24 mai 2001, justificându-și cererea cu contractul de vânzare-cumpărare din 3 octombrie 1924 al autorilor săi, E. și Ș.M. care au cumpărat imobilul în Calea F., imobil naționalizat conform Decretului nr. 92/1950 (poziția nr. 4735).

S-a constatat că reclamantul își legitimează poziția de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 prin certificatele de moștenitor, el fiind unicul moștenitor al persoanei din proprietatea căreia a fost naționalizat imobilul.

2. Instanța de apel

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin Decizia civilă nr. 594 din 19 noiembrie 2009 a admis apelurile formulate de reclamant și de pârât împotriva sentinței nr. 101/2009 și a de reclamant și de pârât împotriva Sentinței nr. 101/2009 și a schimbat în tot sentința în sensul că a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.

S-a constatat că litigiul a rămas fără obiect întrucât a fost emisă între timp Dispoziția nr. 11957 din 28 iulie 2009 prin care s-a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafață de 305,20 m2 cu obligarea proprietarului de a respecta dreptul de acces pentru ceilalți coproprietari.

S-a mai constatat că reprezentantul apelantului pârât a susținut că nu are un mandat special pentru a declarat că renunță la apel însă a solicitat să se ia act de cererea reclamantului care înainte de dezbaterea pe fond a declarat că acțiunea a rămas fără obiect.

S-a constatat că pârâtul a recunoscut dreptul reclamantului și că acesta din urmă a achiesat la Dispoziția nr. 11957 din 28 iulie 2009.

S-a apreciat că nu se putea pronunța o soluție de admitere a apelurilor întrucât în acest mod s-ar fi încălcat principiul disponibilității acțiunii civile în condițiile în care prin sentința atacată s-a acordat un teren de 314,1 m2 iar prin Dispoziția nr. 11957/2009 s-a dispus restituirea în natură a unui teren de 305,20 m2.

Cât privește notificarea referitoare la clădire și terenul de sub ea s-a constatat că aceasta își urmează cursul firesc conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ea nereprezentând aspecte conflictuale între părți.

3. Recursul

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, invocând în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 9, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În fapt, în esență, s-a criticat decizia pentru nelegalitate conform pct. 9 deoarece instanța a ignorat concluziile pârâtelor în sensul de a respinge apelurile ca rămase fără obiect și lipsite de interes și, ca urmare, greșit s-a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, încălcându-se principiul disponibilității, al efectului devolutiv al apelului și, respectiv, al neagravării situației părții în propria cale de atac.

Ca urmare s-a criticat respingerea în totalitate a acțiunii deși capătul de cerere referitor la constatarea dreptului la despăgubiri pentru construcție și terenul de sub aceasta a fost corect admis. Or, prin Dispoziția nr. 11957 din 28 iulie 2009 nu s-a luat nici o decizie cu privire la cererea de despăgubiri făcută prin notificare.

S-a mai criticat soluția pentru motivările mai sus arătate și pentru că ea a reprezentat o acordare a ceea ce nu s-a cerut.

Decizia Curții de apel a fost atacată și pentru împrejurarea că respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, inclusiv a celei referitoare la despăgubiri, nu a fost motivată, această soluție, în raport de conținutul dispoziției intervenite pe parcursul judecării cauzei, apărând ca nefondată.

Motivarea formulată de instanță pentru necesitatea admiterii apelurilor a fost criticată atât pentru că este contradictorie cât și pentru că a fost desprinsă dintr-o interpretare greșită a actului dedus judecății.

5. Analiza instanței de recurs

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:

Acțiunea reclamantului - petitul cu care a învestit instanța - a privit în principal împrejurarea că notificarea, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a rămas nesoluționată cât privește restituirea în natură a unui teren (curte) și, respectiv, în echivalent bănesc a construcției și terenului ocupat de aceasta.

Tribunalul a admis această acțiune obligând pârâtul la restituire în natură a suprafeței de 314,1 m2 și a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri prin echivalent pentru construcție și terenul ocupat de aceasta.

Apelurile declarate de părți - fiecare pentru motive diferite - au fost soluționate de instanța de apel în sensul că au fost admise. Consecința admiterii apelurilor a fost însă greșit stabilită în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect, în raport de emiterea Dispoziției nr. 11957/2009 și în raport de declarațiile făcute de părți în această cale de atac.

Potrivit Dispoziției nr. 11957/2009 emisă în rezolvarea notificării nr. 275 din 24 mai 2001 s-a dispus restituirea în natură în proprietate către reclamant a terenului în suprafață de 305,20 m2.

Dispoziția nu conține măsuri cu privire la capătul de cerere referitor la despăgubiri (existent și în notificare și în acțiunea introductivă de instanță).

Cu toate acestea s-a interpretat în mod greșit de către instanța de apel că achiesarea reclamantului la această dispoziție valorează renunțarea la acțiune.

Luându-se act de declarația apelantului pârât precum și de acordul reclamantului cu dispoziția intervenită, instanța de apel admițând apelul trebuia să schimbe în parte sentința instanței de fond în sensul de a constata că a rămas fără obiect doar capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului (capăt de cerere soluționat prin dispoziția emisă de primarul general al Municipiului București).

Constatând însă că cererea de despăgubire nu a primit o soluționare prin Dispoziția nr. 11957/2009 emisă de primarul general și că nu s-a făcut o declarație expresă a reclamantului în legătură cu renunțarea la acest capăt de cerere, instanța de apel trebuia să mențină dispozițiile sentinței atacate cu privire la această cerere.

Pentru considerentele arătate se constată că recursul este întemeiat decizia Curții de apel fiind pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 246 și 247 C. proc. civ. cât privește declarația părților și cu greșita aplicare a Legii nr. 10/2001 și nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., cât privește soluția dată pe fond acțiunii.

Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a admis recursul, a fost modificată în parte decizia Curții de Apel în sensul că a fost schimbată în parte Sentința nr. 101/2009 a Tribunalului și s-a respins ca rămas fără obiect capătul de acțiune referitor la obligarea de restituire în natură a terenului.

Pe cale de consecință au fost păstrate celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva Deciziei nr. 594 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în parte decizia atacată în sensul că schimbă în parte Sentința nr. 101 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Respinge ca rămas fără obiect capătul de acțiune referitor la obligarea la restituirea în natură a terenului.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței și deciziei atacate.

Pronunțată în ședință publică astăzi 23 iunie 2010.

Procesat de GGC - NN