Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3948/2010 AI generated

Expropriation appeal lapsed by peremption due to failure to substitute deceased appellant

Case Number Decizia nr. 3948/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal lapsed (perimat), thereby leaving the Court of Appeal's dismissal of the expropriation request in force. The dispute concerned a civil expropriation action initiated by private parties against a state mining entity, which had been previously rejected by the lower instances due to the absence of mandatory exchange contracts and non-compliance with specific legal requirements. Although the appeal was initially suspended following the death of the appellant, the court determined that more than three years had elapsed without the heirs joining the proceedings. Relying on Article 250(2) in relation to Article 243(1) of the Civil Procedure Code, the Supreme Court concluded that the statutory period for resuming the proceedings had expired, resulting in the procedural lapse of the appeal rather than a decision on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 din Legea nr. 33/1994, art. 481 C. proc. civ, art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 243 pct. 1 C. proc. civ; Expropriation appeal lapsed by peremption due to failure to substitute deceased appellant: Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de 12 septembrie 2007 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât a decedat recurentul și nu a fost solicitat termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor.

Keywords

AI generated
expropriation lapse due to peremption procedural deadline article of civil procedure statutory heir legal entity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 334 pronunțată de Tribunalul Gorj s-a dispus respingerea cererii de expropriere formulată de T.R., S.S., G.M. și B.G. în contradictoriu cu pârâtul CN.L.Oltenia și Exploatarea Minieră de Carieră Roșia Peșteana.

În considerentele sentinței s-a reținut că în absența contractelor de schimb invocate, rămâne valabilă înțelegerea părților asupra modalităților de transfer a dreptului de proprietate în vederea exproprierii înțelegerea părților trebuind a fi supusă dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul T.C.

Curtea de apel, prin Decizia civilă nr. 996 din 27 mai 2004 a respins apelul formulat de reclamant, deoarece în cauză nu sunt întrunite dispozițiile Legii nr. 33/1994 pentru lipsa contractelor de schimb și privind reanalizarea condițiilor de fond, de formă și de publicitate

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul susținând că în cauză este incidență Legea nr. 33/1994 fiind respectate dispozițiile acesteia.

De asemenea în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 481 C. proc. civ.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de 12 septembrie 2007 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât a decedat recurentul și nu a fost solicitat termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen pentru astăzi 23 iunie 2010.

Curtea constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 250 alin. (2) raportat la art. 243 pct. 1 C. proc. civ.

Prin urmare, văzând că în speță, de la data suspendării judecății și până astăzi a trecut mai mult de un an și trei luni, urmează a se constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul T.R. împotriva Deciziei nr. 966 din 27 aprilie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.

Procesat de GGC - NN