Decizia nr. 20/2013 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Completurile de 5 judecători

Asupra recursurilor de față:

Prin sentința penală nr. 177 din 31 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4500/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a hotărât următoarele:

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul S.O. la două pedepse de câte 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (două fapte, denunțători D.G. și S.I.).

În baza art. 254 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (denunțător O.L.).

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății, într-un scop contrar intereselor societății.

În baza art. 290 C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 19 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de transmitere de informații cu caracter secret ori confidențial în afara cadrului legal.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate și executarea de către inculpatul S.O. a pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 21 septembrie 2006-25 septembrie 2006.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (două fapte, denunțători C.I. și S.V.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare neurmată de executare la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 29 alin. (1) raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen.

II. În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (șapte acte materiale, expuse în rechizitoriu, denunțător A.M.).

În baza art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 261 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încercare a determina mărturia mincinoasă (patru acte materiale).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate și executarea de către inculpatul D.G. a pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 21 septembrie 2006-25 septembrie 2006.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială prevăzut de art. 122 lit. d) raportat la art. 124 C. pen. (fapta comisă în anul 2003).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunțător M.F.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.

III. În baza art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, a condamnat pe inculpatul G.A.T., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor societății, într-un scop contrar intereselor societății.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit în condițiile prevăzute de art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

IV. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului D.E. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunțător M.F.).

În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 și art. 15 C. proc. pen., a constatat că partea vătămată SC M. SRL București nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a respins pretențiile civile formulate de partea civilă Ministerul Economiei și Finanțelor prin A.N.A.F. București.

În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea procesului-verbal din data de 23 august 2006 încheiat între SC M. SRL București și inculpatul S.O.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpatul S.O. a sumei de 5.000 RON (50.000.000 ROL).

În baza art. 254 alin. (3) C. pen., a dispus confiscarea de la același inculpat a sumei de 4.500 RON (45.000.000 ROL).

În baza art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul S.O. a sumei de 52.575,28 RON, sumă cu care partea vătămată SC M. SRL București nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul D.G. a sumei de 78.349,47 RON (783.494.757 ROL).

A menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanța din data de 3 octombrie 2006 dată în Dosarul nr. 5/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, asupra imobilului situat în municipiul P., jud. Prahova, proprietatea numitului P.C.S.

A menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanța din data de 2 octombrie 2006 dată în Dosarul nr. 5/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, asupra imobilului situat în localitatea C., județul Prahova, proprietatea inculpatului S.O.

A respins cererea de ridicare a sechestrului asigurator formulată de persoana interesată P.C.S.

În baza art. 169 alin. (1) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul D.G. a unei haine de blană, ridicată cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința acestuia la data de 20 iunie 2006.

A obligat pe inculpatul S.O. la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 11.000 RON.

A obligat pe inculpatul D.G. la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 11.000 RON.

A obligat pe inculpatul G.A.T. la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 5.000 RON.

Suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală pentru inculpatul D.E., a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța hotărârea menționată, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 5/P/2006 din 10 mai 2007 al D.N.A., secția pentru combaterea infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților:

- S.O., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 78/2000; instigare neurmată de executare la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. și instigare la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.; complicitate la infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății, într-un scop contrar intereselor societății prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., privind siguranța națională a României, în varianta normativă, transmiterea de informații cu caracter secret ori confidențial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal.

- D.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată (2 fapte aflate în concurs real); dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată; încercarea de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.; asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- G.A.T., administrator și acționar la SC M. SRL București, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor societății într-un scop contrar intereselor acesteia, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 C. pen.

- D.E., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Urmare dispozițiilor date de instanță prin încheierea din 26 februarie 2008, de a indica, în concret, numărul actelor materiale ce se reține în sarcina fiecărui inculpat, obligație ce rezultă din dispozițiile art. 263 C. proc. pen., art. 317 C. proc. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., D.N.A. a precizat, fără a motiva, că actul de sesizare are în vedere pentru inculpatul S.O. infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (câte 33 acte materiale) (denunțători D.G., respectiv, D.G. și S.I.); luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 5 acte materiale (denunțător C.I.); luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2), 84 acte materiale (denunțător S.V.); luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 7 acte materiale (denunțător O.L.); complicitate la infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății, într-un scop contrar intereselor acesteia prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (42 acte materiale).

Pentru inculpatul D.G. s-a solicitat a se reține infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, 171 acte materiale, (denunțător A.M.); trafic de influență prevăzut de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, 24 acte materiale (denunțător M.F.); dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 33 acte materiale (denunțători D.G. și S.I.); încercarea de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 4 acte materiale.

Pentru inculpatul G.A.T. s-a solicitat a se reține infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditelor societății prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 42 acte materiale.

Înalta Curte a apreciat că se impune prezentarea stării de fapt reținută de procuror, in extenso, dat fiind faptul că actul de sesizare a instanței, deși cuprinde elementele cerute de art. 263 C. proc. pen., nu satisface pe deplin exigențele cerute de lege, fără ca aceasta să constituie o nulitate absolută în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., judecata mărginindu-se la faptele și persoanele trimise în judecată conform art. 317 C. proc. pen. Totodată, a reținut că o astfel de prezentare este obligatorie în condițiile în care, instanța de fond a reținut ca fiind probate numai în parte faptele reținute în sarcina inculpaților.

A. – Starea de fapt expusă în actul de sesizare a instanței

CAPITOLUL 1

Subcapitolul 1.1.

S-a reținut că inculpatul D.G., în perioada 1 iunie 1995-1 ianuarie 2002 a îndeplinit funcția de șef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova, având ca principale atribuții: coordonarea și îndrumarea colectivului aflat în subordinea sa; planificarea și coordonarea activităților de informații în cadrul acestui sector; lămurirea modului de realizare a activității specifice de profil; organizarea, îndrumarea, conducerea și controlul activității cadrelor din subordine.

Profilul Sectorului „A” condus de inculpatul D.G., era operativ cu atribuții privind culegerea de informații, inclusiv în domeniul activității de înfăptuirea justiției.

În perioada 1 ianuarie 2002-1 mai 2003, inculpatul D.G. a fost pus la dispoziția Direcției de Personal a S.R.I., fiind cercetat și sancționat pentru săvârșirea unor abateri disciplinare.

Începând cu data de 1 mai 2002, inculpatul D.G. a fost mutat, în interesul serviciului, la Inspectoratul pentru Apărarea Constituției și Securitate Economică, ca ofițer specialist principal, iar din data de 1 aprilie 2004 a fost numit în funcția de șef sector în cadrul acestui inspectorat, până la 1 mai 2005, când a fost trecut în rezervă prin pensionare.

S-a reținut că, în cursul anului 2005, inculpatul D.G. a stabilit, în raport cu denunțătorii A.M. și A.A., o relație bazată pe obligația ofițerului, ca în diferite forme, să-l sprijine pe denunțătorul A.M. în derularea și dezvoltarea unor afaceri comerciale, denunțătorul fiind administratorul SC A.I. SRL Băicoi, cu diferite unități economice, în special cu capital majoritar de stat, din domeniul extracției și producerii produselor petroliere.

În concret, a reținut acuzarea că inculpatul urma să intervină direct sau prin intermediari (ofițeri de poliție) la persoanele cu putere de decizie în cadrul acstor societăți comerciale, cărora să li se ceară să accepte încheierea și derularea afacerilor comerciale cu societatea administrată de denunțătorul A.M., respectiv SC A.I. SRL Băicoi, afaceri din care denunțătorul urma să obțină un profit substanțial.

În schimbul influenței inculpatului D.G., denunțătorul A.M. a acceptat să-i ofere acestuia, în mod repetat, sume de bani, obiecte de valoare, un autoturism C., importante cantități de materiale de construcții ce au fost încorporate, de inculpat, în imobilul situat în municipiul Ploiești, imobil ce figurează, în documente, pe numele socrului său P.C.S.

A reținut procurorul că această „schemă” folosită de inculpatul D.G. și denunțător a constituit o formă de disimularea unor venituri ilegale obținute prin traficarea influenței de către ofițerul S.R.I. și că denunțătorul a fost nevoit să accepte acest tip de relații, în condițiile în care, fără ajutorul inculpatului D.G. nu ar fi putut derula afaceri comerciale.

În acest context, inculpatul D.G., în cursul anului 2005, i-a garantat denunțătorului protecția sa în raport cu organele judiciare din Prahova, explicându-i că poate derula afaceri comerciale chiar ilegale, deoarece „o să-i țină spatele” pentru rezolvarea oricărei probleme de natură judiciară pe care A.M. ar fi putut să o aibă în urma unei astfel de afaceri.

Punctul 1

S-a reținut că prima faptă a fost săvârșită de inculpatul D.G. în raport cu martorul G.N.

Martorul G.N. a fost citat în mod repetat la I.P.J. Prahova, fiind bănuit de săvârșirea unor fapte penale. Acest martor se afla în relații apropiate cu denunțătorul A.M., cel din urmă afirmând că îl cunoaște pe inculpatul D.G., fiind în relații foarte apropiate, inculpatul la rândul său, fiind bun prieten cu șeful Serviciului judiciar din cadrul I.P.J. Prahova, col. T.D.M.

În perioada 1995-1996, I.P.J. Prahova efectua o anchetă cu privire la persoane din conducerea SC P. SA Ploiești, fiind făcute verificări la firmele cu care această societate comercială a încheiat contracte, una dintre ele fiind și SC S. SRL Ploiești, administrată de martorul G.N.

Martorul G.N. a fost chemat în mod repetat la organele de poliție, fiind întrebat dacă a dat bani sau alte bunuri persoanelor aflate în conducerea SC P. SA Ploiești.

Aceste chemări repetate la organele de poliție, i-au creat martorului G.N. un sentiment de teamă, astfel că l-a rugat pe denunțătorul A.M. să-l ajute, apelând la inculpatul D.G. cu scopul de a nu mai fi chemat la organele de poliție.

Denunțătorul A.M. a discutat cu inculpatul D.G. care i-a promis că-l va ajuta pe martorul G.N. fără a-i spune, în concret, cum va proceda și la cine va apela. Pentru această intervenție, denunțătorul A.M. i-a promis inculpatului D.G. că o să fie recompensat material.

La câteva zile, martorul G.N. a constatat că nu a mai fost chemat la organele de poliție astfel că, împreună cu denunțătorul A.M. au mers la inculpatul D.G. oferindu-i mai multe bijuterii din aur, lănțișor cu medalion, cercei, brățară, evaluate la suma de 5.000.000 ROL.

La dosarul cauzei a fost depusă copia referatului de terminare a urmăririi penale în Dosarul nr. 78786/1996 al I.P.J. Prahova, cauză în care au fost cercetate persoane din conducerea SC P. SA Ploiești și în care martorul G.N. a fost chemat în mod repetat pentru a da relații organelor de poliție.

Din conținutul referatului de terminare a urmăririi penale a rezultat că martorul G.N. nu a avut nicio calitate procesuală, astfel că, reține procurorul, se confirmă susținerile în sensul că inculpatul D.G. a intervenit în favoarea sa, primind în schimb bijuterii din aur.

Punctul 2

În anul 1996, martorul denunțător A.M. avea în gestiunea SC A.I. SRL Băicoi un vagon de tablă pe care voia să-l vândă dar nu avea cumpărător. În aceste împrejurări, l-a contactat pe inculpatul D.G. cerându-i ajutorul pentru a vinde marfa la SC C. SA Prahova.

S-a reținut că denunțătorul A.M. a luat legătura cu inculpatul D.G. care i-a spus că o să-l ajute și în câteva zile l-a trimis la directorul general al SC C. SA, martorul T.M., care a fost de acord cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

După ce a vândut marfa, inculpatul i-a cerut suma de 20 milioane ROL, sumă pe care denunțătorul i-a remis-o, observând că, la câteva zile, inculpatul și-a cumpărat un autoturism D.N.

Din actele cauzei a rezultat că denunțătorul A.M. a încasat banii pe vagonul de tablă de la SC C. SA Ploiești în luna august 1996 și în prima decadă a lunii septembrie 1996, iar autoturismul D.N. a fost achiziționat pentru suma de 20.000.000 RON la data de 25 septembrie 1996, emisă de SC D.S. SA Pitești, cumpărător fiind fiul inculpatului, martorul D.L.

Autoturismul în cauză a fost folosit de familia inculpatului până în anul 1999, când a fost vândut martorului I.P. din municipiul Tg.-Jiu, fiind încheiat, la data de 27 mai 1999 un contract de vânzare-cumpărare, ridicat de organele de poliție cu ocazia percheziției domiciliare.

Autoturismul a fost vândut cu suma de 20.000.000 ROL, sumă ce a fost dată de denunțătorul A.M. inculpatului D.G. Vânzarea acestui autoturism a fost făcută tot de denunțătorul A.M., care a oferit autoturismul martorului T.I. în cadrul unor schimburi comerciale.

Pentru încheierea tranzacției cu SC C. SA se reține că inculpatul D.G. a luat legătura cu martorul T.D.M., ofițer activ la I.P.J. Prahova și șef la Serviciul judiciar, pe care l-a rugat să discute cu directorul unității pentru a-i cumpăra întreaga cantitate de tablă denunțătorului A.M.

Martorul T.D.M. a acceptat solicitarea inculpatului D.G., sens în care s-a deplasat la sediul SC C. SA Ploiești, adresându-i rugămintea martorului T.M. să-i cumpere cantitatea de tablă aflată în gestiunea SC A.I. SRL, afirmând că denunțătorul A.M. este un prieten al ofițerului S.R.I. D.G.

Martorul T.M. i-a solicitat directorului comercial B.L. să procedeze la întocmirea formalităților necesare achiziționării cantității de tablă de la SC A.I. SRL, al cărei administrator era denunțătorul A.M.

Urmare acestor discuții, denunțătorul A.M. s-a prezentat la SC C. SA unde a vândut întreaga cantitate de tablă, ridicând de la casieria unității suma de 5 milioane ROL în fiecare zi.

Punctul 3

În cursul anului 1996, denunțătorul A.M., prin compensare comercială, a intrat în posesia unui tractor și a unei remorci pe care a vrut să le vândă, dar nu avea desfacere.

În acest context l-a rugat pe inculpatul D.G. să-i găsească o societate comercială care să-i cumpere tractorul și remorca.

Inculpatul D.G. i-a spus să meargă la Baza de Aprovizionare Florești, la directorul S.M., căruia să-i spună că vine din partea colonelului S.R.I. B.D., acesta fiind superiorul inculpatului D.G., care îl cunoaște pe directorul S.M. și care va vorbi cu acesta pentru a-i cumpăra utilajele denunțătorului A.M.

Denunțătorul A.M. s-a prezentat la Baza de Aprovizionare Florești, a luat legătura cu directorul S.M., căruia i-a spus că vine din partea ofițerilor S.R.I. B.D. și D.G., și care l-au rugat să-i accepte oferta de vânzare.

Martorul S.M. auzind numele ofițerilor S.R.I. a acceptat oferta denunțătorului A.M., utilajele fiind livrate la o unitate subordonată din L., județul Argeș. Plata acestora a fost făcută prin ordin de plată.

Punctul 4

Denunțătorul A.M., în aceeași perioadă, intenționa să vândă piese și scule de foraj în valoare de aproximativ 1,5 miliarde ROL, SNP P.A. SA, Sucursala Prahova al cărui director era martorul P.C.

Pentru îndeplinirea acestei tranzacții, denunțătorul A.M. a luat legătura cu inculpatul D.G. care la rândul său a discutat cu martorul T.D.M. pentru a discuta cu directorul general al SNP P.A. SA, martorul P.C.

Denunțătorul A.M. s-a prezentat la SNP P.A. SA unde directorul P.C. a luat legătura cu directorul Schelei de Foraj M., județul Dâmbovița, pe care l-a rugat să-i cumpere piesele denunțătorului A.M.

Tranzacția a fost încheiată, martorul J.V. confirmând faptul că directorul P.C. l-a rugat să-i cumpere bunurile denunțătorului, aflând că acesta a fost trimis de ofițerul de poliție T.D.M.

Punctul 5

În cursul anului 2005, denunțătorul A.M. avea de livrat o cantitate mare de robineți industriali, dar nu avea beneficiari.

Pentru a-și rezolva problema, a luat legătura cu inculpatul D.G. care i-a promis că-l va sprijini, luând legătura cu numitul I.N. de la SC D. SA F., județul Prahova. Întâlnirea a avut loc la domiciliul denunțătorului A.M., împrejurare în care inculpatul D.G. i-a cerut să-i cumpere robineții.

Martorul I.N. a acceptat propunerea inculpatului, dar a doua zi când martorul R.V. s-a prezentat cu camionul la sediul societății, a încercat să se eschiveze, refuzând inițial accesul camionului cu robineți în incinta unității, camion ce era condus de martorul R.V.

În această situație, martorul R.V. a luat legătura telefonică cu denunțătorul A.M., care s-a prezentat la sediul societății, unde a luat legătura telefonic cu inculpatul D.G., solicitându-i sprijinul. La scurt timp a venit și inculpatul D.G. care a sunat la directorul societății, acesta dând ordin să-i fie cumpărată marfa adusă de denunțătorul A.M.

Subcapitolul 1.2.

S-a reținut că din anul 1997 a fost numit în funcția de șef al I.P.J. Prahova, R.B., persoană care a decedat la data de 2 ianuarie 2004. Soția acestuia era ofițer activ la secția județeană de informații Sibiu, ocupând la această unitate aceeași funcție pe care o îndeplinea și inculpatul D.G. la S.R.I. Prahova, cei doi cunoscându-se în virtutea relațiilor de serviciu.

Punctul 1

A reținut acuzarea, în actul de sesizare a instanței că, după revenirea lui R.B. la I.P.J. Prahova acesta a fost contactat de către inc.col.(r) D.G., care i-a făcut acestuia cunoștință cu A.M., ofițerul de informații aranjând lucrurile de așa natură încât pentru R.B. să pară o întâlnire „neprogramată”.

Intenția reală a inc.col. (r) D.G. era ca după ce îi face cunoștință inspectorului șef R.B. cu A.M., ofițerul de poliție să constate că A.M. este un prieten al inculpatului, „prieten” care trebuia ajutat în dezvoltarea unor afaceri comerciale prin demersurile făcute personal de șeful I.P.J. Prahova, care prin natura funcției, avea legătură directă cu o serie de oameni de afaceri din marile unități aparținând sectorului de stat, persoane care erau mai greu „accesibile” pentru inc.col.(r) D.G.

Procurorul a reținut că inc.col.(r) D.G. a „vizat să-l introducă” pe A.M., prin intermediul lui R.B., în sfera de relații ce cuprindea factori din conducerea SNP P.A. SA, SC L. SA (ș.a.), situație în care i-ar fi fost ușor inculpatului să-l determine pe A.M. să-i facă „cotă parte” și lui R.B. pentru această nouă deschidere în lumea afacerilor, fiind știut că în afacerile cu produse petroliere și utilaje specifice se „învârt” sume mult mai mari de bani, în raport cu alte tipuri de afaceri.

Despre inițierea acestei „relații de prietenie” A.M. a declarat următoarele: „(...) la un moment dat mă aflam Ia Brăila când m-a sunat „nea G.” și m-a întrebat unde sunt, eu spunându-i și atunci mi-a zis să iau un pește mai deosebit să i-l duc la Ploiești. Am luat un pește mare, după care m-a sunat „nea G.” și mi-a zis să vin cu el la socrii lui D.C.

Când am ajuns la D.C. am constatat că „nea G.” era la masă cu R.B., făcându-mi cunoștință cu acesta. Nu au fost alte discuții despre afaceri cu acest prilej”.

Susținerile de mai sus sunt confirmate de martora A.A., care-l însoțea tot timpul pe soțul său la întâlniri de afaceri și protocoale și care declară următoarele: „D.G. i-a făcut cunoștință soțului meu cu R.B. pentru ca acesta să-I ajute în afaceri și cu alte probleme pe care le-ar putea avea cu poliția(...)”.

Cu privire la acest aspect a fost audiat și martorul D.C., care confirmă că în perioada 1998-2001 era în relații de prietenie cu inc.col.(r) D.G. și prin intermediul căruia l-a cunoscut și pe A.M. din Băicoi despre care declară: „acesta era chemat de D.G. „uneori” la anumite mese festive sau când ne mai întâlneam într-un restaurant”.

Același martor a confirmat că a organizat în perioada menționată, în curtea socrilor săi din municipiul Ploiești o mică petrecere unde D.G. a venit cu R.B. (nou numit în funcția de inspector șef al I.P.J. Prahova), T.D.M. de la poliție ș.a.

Martorul T.D.M. a declarat că după ce R.B. s-a prezentat la post în funcția de șef al I.P.J. Prahova, a făcut cunoștință cu acesta „mai bine” prin intermediul lui D.G., precizând textual: „Când a apărut R.B. la I.P.J. Prahova am constatat că el se cunoscuse deja cu D.G., chiar înainte de a mă cunoaște mai bine pe mine (...)”. „Am fost și eu invitat de D.G. și după venirea lui R.B. la I.P.J. Prahova la mai multe petreceri, unde se afla și R.B. invitat tot de el, dar și A.M. precum și alte persoane cum ar fi: D.C. din Ploiești (...)”.

A fost audiat în cauză, la data de 11 septembrie 2006 în prezența apărătorului ales, cu privire la acest aspect și inc.col.(r) D.G. care recunoaște și el, în parte, cele expuse mai sus, arătând că: „După ce am început să ne vizităm rețin faptul că la una sau două întâlniri la A.M. acasă am fost împreună cu R.B. care era șeful I.P.J. Prahova și T.D.M.”.

Cele susținute de inculpat în declarația invocată relevă faptul că după ce le-a făcut cunoștință lui R.B. și A.M. la socrii lui D.C., acesta a continuat să „organizeze” întâlniri repetate, la care să participe cei doi, sperând că astfel după ce aceștia „se vor apropia”, relația dintre ei se va transforma și într-una de afaceri reciproc avantajoase, dar din care el să-și „tragă partea leului”.

În aceeași perioadă de început a relației dintre cei doi, inculpatul mai organizează o întâlnire la o carmangerie din municipiul Ploiești, între R.B. și A.M. dar și cu soția acestuia, fapt care este confirmat de cei doi soți dar și de administratorul societății respective, C.P.; care declară textual: „În perioada 1997-1998 dețineam o carmangerie în Ploiești. Cu privire la A.M. și A.A. declar faptul că îmi aduc aminte că au venit o dată sau de două ori în acea perioadă la mine la birou și este posibil ca aceștia să se fi întâlnit în biroul meu cu R.B. și cu D.G.”.

Reține procurorul că, un alt loc ales de inc.col.(r) D.G. pentru astfel de întâlniri „de taină” în care invita, atât persoane cu funcții publice din poliție (ș.a.), cât și oameni de afaceri, toți fiind oameni apropiați și controlați de acesta, este păstrăvăria din comuna M.D., județul Prahova ce aparține de Ocolul Silvic Ploiești.

Gestionarul păstrăvăriei, pe nume I.S. a fost audiat în cauză ca martor, prilej cu care acesta menționează faptul că în perioada ce a urmat după numirea lui R.B. ca șef al I.P.J. Prahova, în cadrul păstrăvăriei inc. col.(r) D.G. ce lucra atunci la S.R.I. Prahova, a organizat mai multe întâlniri „la iarbă verde”, la care au fost invitate mai multe persoane din care nominalizează pe: R.B., T.D.M., soții A.A. și A.M., D.C., T.G. (ultimii doi fiind oameni de afaceri din Ploiești) ș.a.

În afară de R.B., care este în prezent decedat, celelalte persoane nominalizate anterior au fost audiate și confirmă aceste întâlniri, cu precizarea că din declarațiile lor mai rezultă și o altă categorie de întâlniri similare organizate tot de inc.col.(r) D.G., întâlniri organizate la vila S.R.I. de la Snagov, unde inculpatul chema același gen de persoane (oameni de afaceri din Ploiești, printre care și A.M., polițiști din conducerea I.P.J. Prahova dar și din conducerea Ministerului de Interne, cadre din conducerea S.R.I. ș.a.).

La una din întâlnirile de la Snagov inc.col.(r) D.G. îi face cunoștință lui A.M. cu martorul T.Z., care pe atunci îndeplinea o funcție importantă în conducerea Ministerului de Interne, întâlnire despre care martorul denunțător declară următoarele (declarație dată în prezența unui apărător ales). „O altă întâlnire aranjată tot de „nea G.” a fost când m-a chemat la Snagov la vila S.R.I., unde se mai afla T.D.M. și T.Z., ce era însoțit de un anume S. din Bacău (...) Motivul pentru care am fost chemat la această petrecere a fost propunerea ce mi s-a făcut să-i aranjez acestui S. din Bacău să livreze la SNP P.A. SA prăjini de sondă second-hand”.

„După circa două-trei săptămâni m-am întâlnit la restaurantul „R.” cu T.Z. întâlnire Ia care m-am dus cu soția și fata mea. T.Z. era însoțit de acel S. din Bacău, pentru a discuta despre afacerea menționată (...)”.

A fost audiat martorul T.Z., care confirmă faptul că s-a întâlnit la Snagov la vila S.R.I.-ului cu persoanele menționate și nu exclude să se fi întâlnit cu familia A. și la Restaurantul „R.”, însă menționează că nu mai reține alte detalii ale acestor întâlniri, datorită timpului lung scurs de atunci și până în prezent.

Din expunerea prezentată de procuror la acest subpunct, instanța a reținut că nu rezultă care este, în concret, fapta ce-i poate fi imputată inculpatului D.G. și în ce ar consta aceasta.

Punctul 2

S-a arătat că inculpatul D.G. a intenționat să creeze o puternică relație între R.B. și A.M., relație care să-i pară lui R.B. ca fiind firească, dar relația să-i fie profitabilă în primul rând inculpatului D.G. Această atitudine a fost apreciată de acuzare ca fiind benefică inculpatului D.G. care urma să obțină profit financiar în urma afacerilor comerciale derulate de denunțător, facilitarea încheierii acestora fiind asigurată prin intermediul lui R.B.

A reținut acuzarea ca urmare a intervențiilor făcute de R.B., denunțătorul A.M. a reușit să livreze mărfuri celor două baze de aprovizionare aflate în subordinea SNP P.A. SA București, precum și 1000 bucăți cauciucuri către Baza Florești Prahova.

Punctul 3

Afacerile expuse de parchet, la punctele anterioare au fost posibile, susține procurorul, numai după mutarea martorului S.M. de la Baza SNP F., județul Prahova în funcția de director comercial, la SNP P.A. SA.

S-a arătat că denunțătorul A.M. i-a cerut inculpatului D.G. să-i faciliteze o intrare la conducerea SNP P.A. SA, acesta spunându-i denunțătorului să meargă la directorul S.M. și să-i spună că este trimis de R.B.

Conform acestor susțineri, procurorul a apreciat că inculpatul D.G. i-a cerut lui R.B. să discute cu martorul S.M. pentru a-l primi pe denunțător și a-i cumpăra mărfurile pe care acesta le avea la societatea SC A.I. SRL.

Tranzacția a fost încheiată și ulterior martorul S.M. a fost transferat în interesul serviciului la SC L. SA, în funcția de director economic.

În aceeași perioadă și R.B. a fost avansat în funcția de director al Poliției Municipiului București, astfel că denunțătorul trebuia să-și găsească o altă persoană din conducerea SNP P.A. SA care să-i asigure derularea, în continuare, a afacerilor comerciale. A încercat să-și atingă acest scop prin intermediul martorului M.V.

Existând astfel două posibilități de a ajunge la conducerea SNP P.A. SA, denunțătorul care avea pe stoc 5 tone șnur de azbest teflonat, marfă greu vandabilă și pe care o achiziționase cu acte de proveniență false, a încercat să valorifice aceste produse la un preț mai mare decât prețul de aprovizionare.

Martorul denunțător a arătat, în faza de urmărire penală, că i-a povestit despre situația sa inculpatului D.G. cu ocazia unei petreceri organizate în comuna I.L.Caragiale, județul Dâmbovița, petrecere unde denunțătorul a fost adus de martorul T.D.M. și la care participau mai mulți oameni de afaceri din municipiul Ploiești.

La această petrecere a fost primit și martorul M.V. care îndeplinea, în acel moment, funcția de director la DHL România, despre care inculpatul D.G. știa că are cunoștințe care îndeplineau funcții de conducere în cadrul SNP P.A. SA București.

S-a reținut în rechizitoriu, că scopul urmărit de inculpatul D.G. era acela ca denunțătorul să se întâlnească cu martorul M.V., denunțătorul urmând să cumpere de la acesta un autoturism și apoi, inculpatul D.G. să-i ceară martorului M.V. să intervină la conducerea SNP P.A. SA București pentru a-l ajuta pe denunțător să vândă șnurul de azbest.

Denunțătorul A.M. a achiziționat de la acest martor un autoturism cu suma de 12.000.000 dolari SUA, deși se reține în rechizitoriu că valoarea reală a acestuia era de 6.000 dolari SUA. Acest autoturism a fost vândut la un interval scurt de timp cu suma de 5.000 dolari SUA.

Întrucât martorul M.V. nu a făcut niciun demers în sensul urmărit de denunțătorul A.M., acesta împreună cu inculpatul D.G. au recurs la R.B., care între timp devenise șeful Poliției Capitalei, pentru a interveni la directorul general al SNP P.A. SA, martorul P.I., pentru ca acesta să dispună achiziționarea întregii cantități de șnur de azbest. Se reține că R.B. i-a facilitat intrarea denunțătorului A.M. la directorul general SNP P.A. SA care a aprobat cumpărarea de la denunțător a întregii cantități de șnur de azbest, acceptând ca denunțătorul să plătească accizele produselor petroliere pe care le-a luat în compensarea șnurului de azbest la 30 de zile de la ridicarea produselor petroliere.

După livrarea cantității de șnur de azbest la Baza de aprovizionare de la Târgu Jiu, la S.I.J. Prahova s-a declanșat o anchetă care avea ca obiect achiziționarea șnurului de azbest de către denunțător cu acte de proveniență false, denunțătorul A.M. fiind anchetat și ulterior, trimis în judecată.

După punerea în libertate a denunțătorului A.M., acesta a apelat la R.B., cu încuviințarea inculpatului D.G., pentru a-l ajuta ca SNP P.A. SA să-i plătească și restanța de 300 milioane ROL, martorul P.I. refuzând însă deblocarea sumei solicitate.

În acest context, s-a reținut că R.B. s-a întâlnit cu directorul economic al SNP P.A. SA, martorul T.V., insistând să-l ajute pe denunțătorul A.M. de a intra în posesia sumei restante de 300 milioane ROL, demersurile rămânând însă fără rezultate.

Punctul 4

S-a reținut, de parchet, că denunțătorul A.M. i-a cerut inculpatului D.G. să discute cu martorul T.D.M. pentru ca acesta din urmă să intervină la directorul economic al SC C. SA, martorul B.L. pentru a-i cumpăra o cantitate de șnur de azbest teflonat, martorul refuzând însă să achiziționeze aceste produse.

S-a arătat că, în aceeași perioadă, la SC L. SA s-a prezentat șeful Serviciului economic din cadrul I.P.J. Prahova, martorul S.G., însoțit fiind de denunțătorul A.M.

S.G. i-a explicat martorului S.D., martor care la vremea respectivă era ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Prahova și care, în 1998 îndeplinea funcția de șef birou la Poliția Platformei industriale Teleajen, actualmente SC L. SA, că denunțătorul A.M. este prieten cu R.B. și că acesta i-a transmis rugămintea de a-l ajuta pe A.M. să livreze o cantitate importantă de șnur de azbest la SC P.B. SA, SC L. SA Ploiești, care funcționa pe acea platformă industrială. Se reține că martorul a refuzat să facă acest lucru, arătând că a luat legătura ulterior și cu vicepreședintele Corporației L. România, martorul E.Z., explicându-i intervențiile făcute anterior.

Martorul E.Z. i-a spus că S.G. s-a deplasat cu denunțătorul A.M. și la el personal, cu aceeași cerere de a încuviința cumpărarea șnurului de azbest, afirmând că este o rugăminte al lui R.B. și a inculpatului D.G.

Deși denunțătorul A.M. s-a prezentat în următoarele zile la SC L. SA Ploiești pentru a lăsa o ofertă, afacerea nu a fost finalizată, deoarece între timp A.M. a fost arestat preventiv.

Subcapitolul 1.3

Punctul 1

S-a reținut de parchet că anterior mutării ofițerului de poliție R.B. de la I.P.J. Prahova, acesta la cunoscut pe martorul F.I., administrator la SC C.E. SA București. Acest martor a declarat că ofițerul de poliție R.B. l-a chemat în biroul său, solicitându-i să-i facă anumite amenajări în sediul I.P.J. Prahova.

Același martor a declarat că ofițerul de poliție l-a adus în același birou pe denunțătorul A.M., pe care i l-a recomandat ca viitor partener în tranzacțiile comerciale viitoare. R.B. s-a prezentat la sediul firmei sale cu denunțătorul A.M. în cursul anului 2000, încercând să pună la punct o afacere care nu s-a materializat.

Punctul 2

S-a reținut în rechizitoriu că în anul 2000, denunțătorul A.M. s-a deplasat, împreună cu R.B. la Rafinăria A.R. SA Ploiești, care i-a facilitat încheierea unor contracte în folosul SC A. SRL Băicoi, administrată de soția denunțătorului, martora A.A. S-a mai încheiat astfel, un contract de aprovizionare de 1000 tone de combustibil tip „M” și „P”, contract care nu a fost însă executat, deoarece directorul B.M. a stabilit ca plata produselor petroliere să fie făcută în momentul livrării acestora din rafinăria și nu la 30 de zile de la livrare, așa cum și-ar fi dorit denunțătorul A.M. El nu a putut să deruleze acest contract, deoarece nu dispunea de resursele financiare necesare.

Punctul 3

S-a reținut că ofițerul de poliție R.B. a intervenit în cursul anului 2000, în favoarea denunțătorului A.M. și la directorul SC C.D. SA Prahova pentru ca această societate să accepte vânzarea de către SC A. SRL Băicoi a unei cantități de 178 robineți industriali.

Martorul S.A., directorul general al SC C.D. SA Tulcea a acceptat să cumpere de la denunțătorul A.M. robineți, cu suma de 250.301.339 ROL.

Subcapitolul 1.4.

S-a reținut de către procuror că pentru o cât mai corectă înțelegere a situației de fapt în prezenta cauză penală și în același timp pentru o mai bună înțelegere a motivelor pentru care A.M. avea nevoie de o susținere puternică pentru a iniția și dezvolta relații economice de valoare mare cu SNP P.A. SA, SC L. SA, este important să se sublinieze faptul că de multe ori, A.M. avea nevoie de un astfel de sprijin deoarece el încerca să inițieze relații economice cu partenerii respectivi cărora să le vândă mărfuri în cantități mari, la prețuri supraevaluate iar uneori mărfurile fiind de o calitate total îndoielnică, încercându-se chiar livrarea unor piese folosite ca și cum ar fi fost piese noi.

Această afirmație se fundamentează pe mai multe argumente ce rezultă din probele cauzei, din care primul este acela că în 1998, A.M. a livrat o importantă cantitate de șnur de azbest teflonat către SNP P.A. SA, marfă supraevaluată la preț și cu documente false de proveniență; o astfel de operațiune nu ar fi fost posibilă dacă cel în cauză nu era susținut la conducerea SNP P.A. SA de șeful Poliției Capitalei și de un ofițer „cu greutate” din cadrul S.R.I.

Pentru această operațiune, așa cum deja s-a menționat în prezentul act de inculpare, A.M. dar și alte persoane din cadrul SNP P.A. SA au fost arestate preventiv, trimise în judecată și condamnate definitiv.

Parchetul a reținut că în sprijinul aceleași afirmații se pot invoca și alte argumente care rezultă din probele administrate în prezenta cauză penală.

Într-una din declarațiile date chiar martorul denunțător A.M. recunoaște că a fost chemat la acea întâlnire la Snagov de inc.col.(r) D.G., la vila S.R.I. pentru a se întâlni cu o cunoștință de a lui T.Z. care avea piese uzate din domeniul extracției petroliere pe care dorea să le vândă ca piese noi.

Denunțătorul A.M. a declarat că „(...) Motivul pentru care am fost chemat la această petrecere a fost propunerea ce mi s-a făcut să-i aranjez acestui „S.” din Bacău să livreze la SNP P.A. SA prăjini de sonda second-hand. (...) Am promis că o să fac demersurile necesare să se rezolve treaba, demersuri pe care nu le-am făcut deoarece nu aveam șanse de reușită (...)”.

În aceeași declarație A.M. a explicat o altă situație de fapt în care a încercat să livreze SNP P.A. SA piese uzate ca și cum ar fi fost piese noi, menționând că el personal încheiase pe firma SC A.I. SRL, la vremea aceea, în urma unor demersuri ale lui R.B. un contract prin care urma să livreze la Baza Florești sape de foraj, fiind trimis în acest sens să discute cu directorul din SNP P.A SA, S.I.A.

A.M. a recunoscut că, deși reușise să încheie contractul, în momentul în care a transportat sapele de foraj respective cu un camion la Baza SNP P.A. SA F., județul Prahova, acestea nu i-au fost primite deoarece s-a constatat că acestea erau folosite și nu erau noi.

Cu privire la acest aspect a fost audiat și martorul S.I.A., care a arătat: „ (...) îmi amintesc că s-a făcut un contract cu firma celui în cauza pentru a livra la Baza Florești piese pentru foraj, însă îmi amintesc că livrările nu s-au făcut și cred că nu s-au acceptat piesele la Florești deoarece ele nu au corespuns calitativ(...)”.

Un alt argument care sprijină susținerile anterioare este regăsit în declarația martorului S.G., care îndeplinea în perioada respectivă funcția de șef al serviciului economic din cadrul I.P.J. Prahova, acesta arătând că: După circa două sau trei luni de zile de la numirea mea în această funcție am intrat în posesia unor informații despre un anume A.M. din Băicoi, în sensul că acesta făcea compensări pe o firmă cu B.A.F. Florești, județul Prahova, unde director era R., existând dubii asupra calității produselor livrate acestei baze de către A.M. (...)”.

„Pentru acest motiv l-am sunat pe directorul B.A.F., R. și i-am transmis numele celui în cauză, l-am atenționat și l-am rugat ca în momentul în care persoana respectivă apare la B.A.F. cu afaceri să mă caute și pe mine”.

Este adevărat că ulterior ofițerul de poliție S.G. nu a mai întreprins astfel de cercetări cu privire la informațiile pe care le avea în raport cu A.M., deoarece a constatat în zilele imediat următoare că, cel în cauză este prieten apropiat cu șeful său R.B., care chiar l-a determinat pe acest ofițer să-i facă „o intrare” la directorul R., pe care-l atenționase conform celor expuse anterior.

În același sens, trebuie înțeleasă și afirmația martorului S.D. care susține că i-ar fi transmis directorului adjunct al SC L. SA, Z.H., următoarele: „ (...) Eu i-am spus că nu am date pozitive despre această persoană”; în continuare martorul afirmă că E.Z. știa și el la rândul lui că mărfurile ofertate de A.M. erau îndoielnice din punct de vedere calitativ susținând că acesta s-a exprimat în prezența sa în următorul mod: „ (...) însă Z. se felicita în fața mea că nu a acceptat, motivând că ar fi luat o mare țeapă deoarece acel șnur avea termenul de garanție expirat”.

S-a constatat, la scurt timp, că E.Z. a avut perfectă dreptate, evitând să achiziționeze șnurul de azbest teflonat de la A.M. deoarece din cauza acestui produs cei care l-au cumpărat ulterior au fost arestați preventiv.

Prima instanță a apreciat că se impune redarea integrală a acestui subcapitol în condițiile în care procurorul nu arată concret care este fapta ce se impune a fi reținută în sarcina inculpatului D.G.

Subcapitolul 1.5

S-a reținut că relația dintre inculpatul D.G., ofițerul de poliție R.B. și denunțătorul A.M. s-a derulat în perioada 1997-2000 și că pe întreaga perioadă, denunțătorul A.M. a oferit celor doi sume mari de bani, dar și alte bunuri materiale de valoare deosebită.

Sumele de bani dar și bunurile erau oferite de denunțător ofițerului de poliție R.B., cu acceptul și numai chiar cu participarea directă a inculpatului D.G.

Astfel, denunțătorul A.M. a oferit, susține acuzarea, ofițerului de poliție R.B. suma de 10.000 dolari SUA, iar anterior mutării acestuia de la I.P.J. Prahova, denunțătorul a fost obligat să-i cumpere acestuia autoturismul proprietate personală V.V., în schimbul sumei de 10.000 dolari SUA, în condițiile în care valoarea acestuia era de aproape 7.000 dolari SUA.

Tot prin intermediul ofițerului de poliție R.B., denunțătorul A.M., a încercat să-și recupereze de la SNP P.A. SA, după punerea sa în libertate, suma de 300.000.000 ROL din afacerea cu șnurul de azbest, sumă blocată ca urmare a declanșării cercetărilor. În legătură cu acest aspect se reține că denunțătorul A.M. a oferit ofițerului de poliție R.B. un ceas de aur pe care-l cumpărase anterior cu suma de 7.000 dolari SUA.

S-a reținut că inculpatul D.G. avea cunoștință despre banii și bunurile primite de R.B. de la denunțătorul A.M.

Subcapitolul 1.6

Procurorul a reținut că pe toată perioada în care s-a derulat activitatea infracțională a inculpatului D.G., acesta a promis denunțătorilor A.M. și A.A. sprijinul său pentru rezolvarea eventualelor probleme pe care denunțătorii le puteau avea cu organele judiciare afirmând că răspunde de aceste autorități din partea S.R.I.

Punctul 1

Inculpatul D.G. a încercat să-i inducă denunțătorului A.M. ideea că, atât el, cât și ofițerul de poliție R.B. o să-i acorde protecție în cazul unor anchete penale împotriva denunțătorului, făcând referire, în discuțiile acestora de relație de rudenie a inculpatului D.G. cu magistratul procuror M.G.

Au existat situații când inculpatul D.G. doar promitea dar și situații în care a încercat să intervină la organele judiciare pentru rezolvarea favorabilă a unor dosare penale și civile pe care denunțătorul A.M. și apropiații acestuia le aveau pe rol.

După ce denunțătorul A.M. a fost arestat preventiv, pentru livrarea către SNP P.A. SA Baza Târgu Jiu a celor 5 tone șnur azbest, inculpatul D.G. a luat legătura cu soția denunțătorului, martora A.A., cerându-i în prezența martorului M.M., să întrerupă orice contact vizibil cu el, de teamă a nu fi descoperită relația dintre ei, promițându-i că se va ocupa și va rezolva situația denunțătorului A.M. Inculpatul D.G. a promis că se va ocupa de situația denunțătorului, recomandându-i, soției acestuia, pe avocatul D.N. care urma să-i asigure asistență juridică.

S-a reținut că avocatul D.N., ocupase anterior funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și, că acesta participase la o petrecere de revelion unde se afla și familia A.

De asemenea, soții A., cunoșteau tot de la inculpatul D.G., că martorul D.N. a fost coleg la S.R.I. Prahova și că făcea parte din persoanele apropriate inculpatului.

În aceleași împrejurări, inculpatul D.G. l-a contactat pe avocatul M.S., rugându-l să-i acorde asistență juridică denunțătorului A.M. și că „de partea oficială” se va ocupa însuși inculpatul D.G.

Toate aceste demersuri au fost efectuate în perioada în care inculpatul D.G. îndeplinea funcția de șef Sector „A” la S.I.J. Prahova. Se reține, de asemenea, că, soții A. au constatat că inculpatul D.G. nu rezolvă nimic concret în condițiile în care denunțătorul A.M. a stat arestat preventiv 6 luni. În acest context denunțătorul A.M. a scris un bilet pe care i l-a dat soției sale, care la rândul său trebuia să-l dea inculpatului D.G.

Martora A.A., s-a deplasat în Stațiunea Neptun, unde se afla și inculpatul D.G. pentru a-i remite biletul și pentru a-i cere ajutorul pentru punerea în libertate a denunțătorului A.M.

Inculpatul D.G. s-a întâlnit cu martora A.A., (fiind prezent și martorul T.D.M.), împrejurare în care a luat biletul și i-a promis soției lui A.M. că-i va acorda sprijin în eliberarea soțului său.

A reținut procurorul că, în perioada în care denunțătorul s-a aflat în stare de arest preventiv inculpatul D.G. l-a rugat pe martorul T.D.M. să-i acorde denunțătorului „vorbitoare” cu familia sa.

Punctul 2

Parchetul a reținut că inculpatul D.G. a îndrumat-o pe martora A.A., soția denunțătorului A.M., să ia legătura cu un om de afaceri din municipiul Ploiești, martorul D.C.A. căruia îi va cere să intervină în favoarea denunțătorului, la magistrații care frecventau acest local.

Potrivit declarațiilor martorului D.C.A., acesta nu știa dacă solicitarea a venit din partea inculpatului D.G. și că nu a făcut niciun demers.

Punctul 3

În cursul anului 2000, inculpatul D.G. își construia o vilă în municipiul Ploiești, proprietatea socrului său.

Reține, procurorul de caz, că această construcție a fost ridicată de denunțătorul A.M. și că pentru efectuarea unor transporturi ale materialelor de construcție denunțătorul a apelat la martorul V.M

Acesta a efectuat mai multe transporturi, acceptând propunerea denunțătorului A.M., efectuând aproximativ 40 de curse, cu condiția ca în schimbul unui preț redus la jumătate, inculpatul D.G. să-l ajute într-o cauză civilă aflată pe rolul Judecătoriei Câmpina.

În prezența martorului V.M., denunțătorul a transmis inculpatului D.G. rugămintea acestuia, context în care, după câteva zile, inculpatul D.G. i-a trimis pe cei doi la Judecătoria Câmpina, la o persoană din conducerea instituției, pentru a-l ajuta pe martorul V.M. să câștige procesul.

La Judecătoria Câmpina, denunțătorul A.M., a intrat în biroul unui magistrat în timp ce martorul V.M. a rămas pe hol, lângă ușă. Denunțătorul A.M. a stat în biroul magistratului aproximativ 20 de minute, după care i-a spus martorului M.V. că magistratul nu poate să-l ajute, deoarece, potrivit susținerilor denunțătorului „s-a intervenit înainte”, în favoarea părții adverse.

Martorul V.M. a constatat că magistratul în biroul căreia intrase denunțătorul este același cu cel care a prezidat completul de judecată și anume magistratul judecător M.M.A.

Cauza în care martorul V.M., a avut calitatea de parte a fost soluționată prin respingerea acțiunii.

Punctul 4

În aceeași perioadă, 2001-2002, martorul N.C., care este rudă cu denunțătorul A.M. i-a adus la cunoștință denunțătorului că a avut un proces civil pe care l-a pierdut, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă.

Denunțătorul A.M. i-a propus martorului N.C. să-l însoțească la domiciliul inculpatului D.G. pentru a-și rezolva situația, denunțătorul afirmând că inculpatul are rude la Parchetul General, invocând numele procurorului M.G. care este și finul inculpatului.

Cei doi s-au deplasat la locuința inculpatului D.G., au discutat cu acesta, inculpatul promițându-le că după ce va primi actele de la martorul N.C., va interveni la o persoană cu putere de decizie în Parchetul General pentru promovarea unui recurs în anulare.

Martorul N.C. i-a transmis inculpatului D.G. toate actele prin intermediul denunțătorului A.M., fără a mai primi vreun răspuns.

Subcapitolul 1.7.

Punctele 1-12

În contextul stării de fapt reținute de procurorul de caz și expuse anterior, se reține că inculpatul D.G. a pretins și primit de la inculpatul G.N., în cursul anului 1996, 100 gr. bijuterii aur, 20.000.000 ROL de la denunțătorul A.M. pentru achiziționarea autoturismului D.N., precum și suma de 20.000.000 ROL de la martorul V.M. (reducerea contravalorii transportului de materiale de construcții), în scopul intervenției inculpatului pentru ca acesta să câștige un proces aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina.

De asemenea, a reținut procurorul de caz că în aceeași perioadă și în același scop, al traficării influenței, inculpatul D.G. a pretins și primit de la denunțătorul A.M. cantități importante de carne și produse din carne, rezultate în urma tranșării unor porci, un autoturism C., bani pentru două concedii, materiale de construcții încorporate în vila inculpatului D.G. (manopera și contravaloarea acestora, fiind plătite de denunțătorul A.M.), obiecte de îmbrăcăminte, contravaloarea convorbirilor telefonice pentru cele două telefoane mobile folosite de cei doi fii ai inculpatului D.G. și sume de bani în numerar.

CAPITOLUL 2

Subcapitolul 2.1

Parchetul a reținut că a doua infracțiune de trafic de influență săvârșită de inculpatul D.G. a rezultat din denunțul formulat de martorul M.F.

Denunțătorul M.F. a susținut că l-a cunoscut pe inculpatul D.G. și că din inițiativa acestuia, i-a promis protecția sa în schimbul unor sume repetate de bani, făcând referire la mai multe persoane din Parchetul General dar și din sfera politicului.

În cadrul acelorași relații, inculpatul i-a atras atenția denunțătorului M.F. să-și schimbe cartela telefonică, avertizându-l că S.R.I. îi interceptează convorbirile, relatându-i o convorbire purtată de martorul denunțător M.F. cu administratorul SC G.D. SRL Timișoara, fapt care l-a determinat pe denunțător că creadă integral susținerile inculpatului.

În anul 2003, denunțătorul M.F. a administrat prin firma sa o cantitate importantă de produse petroliere de la Rafinăria A.R. (circa 2000 tone), pe care a livrat-o, ulterior, unei firme din Brașov administrată de G.I. care a emis, pentru plata acesteia un C.E.C. fără acoperire, marfa fiind găsită ulterior, de autoritățile statului, într-un depozit din Sighetu Marmației care aparținea martorului L.M.

În aceste împrejurări, denunțătorul M.F. a constatat că nu mai poate plăti produsul petrolier la rafinărie, efectuând demersuri multiple la autoritățile statului, inclusiv la organele de poliție din Prahova și Maramureș.

Denunțătorul M.F. a discutat problema sa și cu inculpatul D.G. care i-a spus că îi este teamă să-i acorde sprijinul pe care i l-a promis anterior.

A reținut, procurorul de caz, că martorul denunțător a fost chemat de inculpatul D.G. la domiciliul său împrejurare în care i-a remis suma de 10.000 dolari SUA și că prin intermediul martorilor C.M. și S.L. i-ar fi cumpărat inculpatului D.G. alimente și băuturi alcoolice pentru sărbătorile pascale din anul 2002.

De asemenea, s-a arătat că, în cadrul acelorași relații dintre inculpatul D.G. și denunțătorul M.F., inculpatul a pretins și primit în mod repetat suma de 60.000 dolari SUA și i-ar mai fi cerut, în plus, 100.000 dolari SUA pentru ridicarea sechestrului pe produsul petrolier, denunțătorul precizând că această sumă nu i-a dat-o, deoarece nu i-a rezolvat problema.

Același denunțător a afirmat că, situație de fapt însușită de procuror, în cursul anului 2004, deținea un magazin cu produse electronice și că inculpatul D.G. împreună cu unul din fii săi au achiziționat, fără să plătească, o cameră video și un radiator cu ulei în valoare totală de 35.010.000 ROL.

S-a reținut că același denunțător a plătit contravaloarea unei mese organizate de inculpatul D.G. la restaurantul P., în valoare de 100 milioane ROL.

Valoarea totală a bunurilor primite de inculpatul D.G. de la denunțătorul M.F., a fost reținută de procurorul de caz la suma de 135.010.000 RON și 65.000 dolari SUA, iar suma totală primită de inculpatul D.G. de la ambii denunțători a fost stabilită la 1.582.875.579 ROL, 102.600 dolari SUA, respectiv 1.000 euro.

Subcapitolul 2.2

În cursul anului 2002, martorul denunțător M.F. a achiziționat, pe firma sa, produs petrolier de la Rafinăria A.R. SA Ploiești (2000 tone) pe care l-a livrat la rândul său unei societăți din municipiul Brașov care a emis pentru plata acestuia, un C.E.C. fără acoperire, produsul petrolier fiind identificat de organele de anchetă în depozitele numitului L.M.

În dosarul în care s-au efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor încheierii afacerilor comerciale, denunțătorul M.F. avea calitatea de parte vătămată, cauza aflându-se spre instrumentare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Dat fiind faptul că denunțătorul M.F. nu a reușit să-și rezolve problema în condițiile în care ajutorul promis de inculpatul D.G. nu s-a materializat, denunțătorul a încercat să-și rezolve situația prin intermediul inculpatului D.E., care ocupa la data respectivă funcția de consilier de stat la Administrația Prezidențială a României.

S-a reținut că acest martor a apelat la serviciile inculpatului D.E., întrucât avea informații că inculpatul îl sprijină tocmai pe L.M. împotriva căruia formulase plângere penală.

A reținut, procurorul de caz că începând cu data de 24 aprilie 2002 și până la sfârșitul anului, apar pe lista de vizitatori la Administrația Prezidențială a României, L.M., L.M.A., M.F., I.A., precum și secretarul de stat în Ministerul Justiției, D.T.

Deși, inculpatul D.E. nu avea ca atribuție de serviciu, să ceară relații de la organele judiciare în cauzele penale, aflate în derulare, acesta a inițiat o serie de discuții cu soții L., cerându-le să formuleze memorii și să-i depună documente justificative pentru a întocmi un dosar în baza căruia să poată interveni, în favoarea lui L.M., la autoritățile judiciare, la poliție și parchet.

S-a reținut că inculpatul D.E. a luat legătura cu Ministrul Justiției, R.M.S., cu procurorul general al României, J.T. și procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru a face demersuri de natură a-l ajuta pe L.M. în rezolvarea situației sale juridice.

Prin încheierea din 29 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus punerea în stare de libertate a inculpatului L.M., hotărârea rămânând definitivă prin nerecurare.

A reținut procurorul de caz (după ce analizează in extenso presupusa relație infracțională între D.E. și L.M., deși această faptă nu a constituit obiectul judecății în prezenta cauză) că după punerea în libertate a inculpatului L.M., denunțătorul M.F. a formulat mai multe memorii adresate inclusiv Administrației Prezidențiale a României.

În memoriul adresat inculpatului D.E. denunțătorul relatează și faptul că a auzit când inculpatul L.M. a trimis-o pe soția sa la „C”.

În acest context, după ce inculpatul D.E. a primit memoriul denunțătorului M.F., acesta l-a invitat la Palatul Cotroceni.

Denunțătorul M.F. a acceptat această invitație, susținând că inculpatul D.E. i-a cerut să-l lase în pace pe L.M., ascultându-l, totodată cu privire la problema sa, respectiv recuperarea cantității de 2000 tone produs petrolier aflat în rezervoarele administrate de L.M.

Despre această problemă, atât martorul denunțător M.F., cât și inculpatul D.E. recunosc că s-a discutat, dar denunțătorul M.F. a susținut că i s-a promis sprijin în schimbul sumei de 6 miliarde ROL, bani pe care denunțătorul M.F. a fost de acord să-i dea, însă numai după rezolvarea problemei.

S-a reținut că inculpatul D.E., după întâlnirile cu denunțătorul M.F. a încercat să facă demersuri favorabile discutând în privința acestuia cu martorul D.S.A. șeful I.G.P.R., cu martorul J.T., procuror general al României, cu martorul C.A., procuror general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, respectiv cu procurorul anchetator P.C.A.

În perioada respectivă, martorul denunțător M.F. avea telefonul interceptat, iar din relațiile primite de la S.R.I., cu privire la cazul informativ „Contul” instrumentat de S.I.J. Prahova a rezultat că în acea perioadă, denunțătorul M.F. a discutat în mod repetat cu inculpatul D.E., prilej cu care acesta i-a dat asigurări că nu i se va întâmpla nimic rău la parchet, precizând că de acest lucru se va ocupa împreună cu martorul I.T.

S-a reținut că martorul I.T. i-a atras atenția inculpatului D.E. să înceteze a mai face demersuri în favoarea denunțătorului M.F., respectiv în favoarea lui L.M.

CAPITOLUL 3

Parchetul a reținut că la data de 7 martie 2006, martora A.A. s-a prezentat la sediul D.N.A. afirmând că inculpatul D.G. a sunat-o și i-a cerut să se întâlnească pentru a discuta despre evoluția anchetei, dorind să afle dacă procurorul militar este interesat și de situația sa.

Cu privire la inculpatul D.G., exista o autorizație de interceptare a convorbirilor telefonice și ambientale dispusă de judecător prin încheierea din 27 ianuarie 2006, împrejurare în care s-a instalat pe corpul denunțătoarei un echipament de tehnică specială de înregistrare audio.

În acest context, martora denunțătoare s-a deplasat în zona Gării de Nord din Municipiul București, și în jurul orelor 13:20 s-a întâlnit cu inculpatul D.G., purtând o discuție de aproximativ 12 minute.

În cadrul acestei întâlniri, inculpatul D.G. a întrebat pe denunțătoare cine a chemat-o la D.N.A. și ce verifică procurorul anchetator, aceasta aducându-i la cunoștință că se verifică dacă soții A. i-au oferit inculpatului bani, bunuri, inclusiv materiale de construcții încorporate în imobilul deținut de socrul său, P.C.S.

În acest context, inculpatul D.G. i-a dat asigurări martorei A.A. că, procurorul militar nu are probe pentru a demonstra că el ar fi primit materiale de construcție de la familia A., sugerându-i denunțătoarei ca nici ea și nici soțul său să nu recunoască faptul că A.M. i-a dat astfel de bunuri. În aceleași împrejurări, se reține că inculpatul D.G. i-a sugerat martorei A.A. ce trebuie să declare în legătură cu o cantitate de gresie primită de el dar achitată, în realitate, de cei doi denunțători.

În aceleași împrejurări, inculpatul D.G. îi sugerează martorei A.A. să țină legătura, prin intermediul altei persoane, pentru a nu fi urmăriți și văzuți împreună.

Ulterior, la data de 13 martie 2006, martora denunțătoare A.A. a fost sunată de inculpatul D.G. de la un post telefonic cu număr secret, identificat ulterior, prilej cu care denunțătoarea A.A., i-a adus la cunoștință faptul că a primit o citație de la D.N.A., unde a fost chemată de procurorul militar care efectua ancheta în cauza ce-l privea pe inculpatul D.G.

Acesta s-a interesat, în cadrul discuției telefonice de el, în ce calitate a fost chemată la parchet, cerându-i să se întâlnească a doua zi, atrăgându-i, totodată, atenția de a nu spune adevărul în fața procurorului.

În 14 martie 2006, inculpatul a contactat-o telefonic pe martora A.A., de la același post telefonic, cu număr ascuns, martora confirmându-i că este chemată la D.N.A. pentru data de 15 martie 2006.

În cadrul acestor discuții telefonice, martora i-a spus inculpatului că nu mai are bani, dându-i-se de înțeles că în seara aceleiași zile va primi niște bani din partea lui.

În aceeași zi, la aproximativ 5 ore de la discuția telefonică pe care inculpatul D.G. a avut-o cu denunțătoarea A.A., aceasta a fost sunată de o persoană care i-a cerut să se întâlnească în aceeași seară pentru a-i transmite un mesaj din partea soțului său.

În jurul orei 19:45, aceeași persoană a sunat-o pe martoră cu aceeași solicitare de a se întâlni, dar doua zi.

În jurul orelor 21:59, martora a sunat la domiciliul inculpatului D.G., dar întrucât acesta nu era acasă a vorbit cu unul din fii săi, aducându-i la cunoștință că a fost sunată de o persoană necunoscută care i-a cerut o întâlnire de urgență și nu știe ce să facă, dorind sfatul inculpatului în acest sens.

Ulterior, denunțătoarea a fost sunată de inculpatul D.G. care a îndemnat-o să accepte întâlnirea ce urma să aibă loc a doua zi dimineața și să nu intre în panică atunci când va fi audiată de procurorul militar.

A doua zi, 15 martie 2006, martora denunțătoare, s-a întâlnit în jurul orei 9:23, în fața sediului Băncii P. din municipiul Ploiești, cu persoana necunoscută care o apelase anterior, primind de la acesta o sumă de bani, ce a fost predată imediat echipei de anchetă, întâlnirea fiind înregistrată.

În aceeași zi, în jurul orelor 18:00, inculpatul D.G. o contactează pe martora denunțătoare A.A. să o întrebe dacă a fost audiată de procurorul militar, stabilind să se întâlnească în aceeași zi pentru a discuta personal. Potrivit înțelegerii, inculpatul D.G. și martora denunțătoare A.A. s-au întâlnit în jurul orelor 18:00, în parcarea Spitalului județean din municipiul Ploiești.

În cadrul discuțiilor purtate, martora i-a spus inculpatului că este speriată de anchetă, cerându-i sprijinul pentru a interveni într-un fel sau altul. Inculpatul a asigurat-o va face demersuri cu privire la anchetă.

Din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că persoana necunoscută care i-a dat bani denunțătoarei A.A. este martorul D.V., iar suma primită a fost de 15.000.000 ROL.

CAPITOLUL 4

S-a reținut că în perioada 1998-1999, inculpatul S.O. avea gradul militar de colonel și îndeplinea funcția de Șef al Diviziunii „A”, Apărarea Ordinii Constituționale, perioadă în care inculpatul D.G. îndeplinea funcția de șef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova.

Subcapitolul 4.1.

Punctul 1

În perioada arătată anterior, inculpatul S.O. a achiziționat în localitatea C., comuna F., județul Prahova, un teren pe care se aflau două construcții vechi, intenționând să le renoveze.

Pentru acest scop, s-a reținut că inculpatul S.O., a luat legătura cu inculpatul D.G. care urma să se ocupe de această renovare. Inculpatul D.G. a acceptat solicitarea inculpatului S.O., fiind încântat de opțiunea șefului său, urmărind protecția acestuia în menținerea pe post dar și pentru obținerea calificativelor și avansările specifice sistemului. Între cei doi a existat la început o înțelegere tacită și, ulterior explicită.

Potrivit acestei înțelegeri, inculpatul D.G. a luat legătura cu o echipă de muncitori condusă de martorul I.C., care i-a făcut un deviz estimativ al lucrării, despre acest lucru fiind informat inculpatul S.O. Întrucât prețul propus a fost prea mare, inculpatul S.O. a refuzat ca lucrările de construcții să fie efectuate de echipa martorului I.C.

În aceste condiții, inculpatul D.G. apelează la denunțătorul A.M. pentru efectuarea lucrărilor care l-a rândul său a luat legătura cu martorul V.G. ce efectua, în acea perioadă, lucrări la casa inculpatului D.G.

Sub coordonarea martorului V.G. au fost efectuate, de o echipă de muncitori, mai multe lucrări la imobilul inculpatului S.O., ținând legătura cu inculpatul D.G. și cu denunțătorul A.M.

Valoarea lucrărilor efectuate a fost estimată de parchet la suma de 1.000 euro și 15.000.000 ROL.

Punctul 2

S-a reținut că martorul denunțător S.I., fost ofițer la Serviciul Teritorial S.R.I. Câmpina, unde a îndeplinit și funcția de șef serviciu, era unul dintre subordonații inculpatului S.O. care, în schimbul unei protecții acordate pe linie profesională, și-a rezolvat, prin intermediul inculpatului D.G., mai multe probleme de ordin personal și patrimonial.

Parchetul a arătat că în perioada 2002-2003, martorul denunțător S.I. a avut probleme pe linie profesională când colonelul S.I.B., șef S.I.J. Prahova, l-a mutat, fără acceptul său, de la S.R.I. Prahova la S.I.J. Prahova.

La sfârșitul anului 2003, martorul denunțător S.I. și-a redobândit funcția de șef serviciu la S.R.I. Câmpina în condițiile în care superiorul său de la S.I.J. Prahova era un fost coleg și prieten cu inculpatul S.O.

În cursul anului 2004, martorul denunțător S.I. a fost contactat telefonic de inculpatul D.G. care l-a informat că inculpatul S.O. are o funcție importantă în conducerea centrală a S.R.I. și are în construcție două imobile în localitatea C., județul Prahova, sugerându-i că ar fi bine să se implice în edificarea acestora cu bani puțini și lucrări de calitate.

Martorul denunțător S.I. a acceptat solicitarea inculpatului D.G., sens în care s-a întâlnit cu acesta și cu inculpatul S.O., în localitatea Călinești, acesta din urmă explicându-i lucrările ce urmau a fi efectuate, fiind necesare cel puțin trei echipe de muncitori pe care martorul denunțător S.I. trebuia să le identifice și să le supravegheze.

La rândul său, inculpatul S.O. i-a confirmat martorului denunțător că-l va sprijini pe linie profesională, punându-i, totodată, la dispoziție suma de 2.500 euro, cu care martorul urma să plătească o parte din materialele de construcție și manoperă.

Prima serie de lucrări a fost efectuată, prin demersurile făcute de martorul denunțător S.I., de echipa de muncitori condusă de martorul S.F. și ulterior de frații gemeni C.A.A. și C.F. din orașul Comarnic.

Acești martori au acceptat solicitarea denunțătorului S.I., fiind vechi prieteni, și nu au cerut bani nici pe manoperă și nici pe operațiunile de prelucrare a materialului lemnos. La final i-au cerut martorului denunțător S.I. suma de 15 milioane contravaloarea materialului lemnos brut în condițiile în care lucrarea valora în total 40 milioane ROL.

La rândul său, martorul denunțător S.I., a efectuat el însuși mai multe lucrări.

În aceeași perioadă, denunțătorul S.I. a identificat o altă echipă de muncitori condusă de martorul C.I. care a efectuat lucrări la locuința inculpatului S.O. aproximativ 4 luni, solicitând un preț mai mic decât prețul pieței.

Contravaloarea muncii prestate de martorul denunțător S.I., precum și celelalte lucrări efectuate de muncitorii supravegheați de către acesta a fost evaluată, de procurorul de caz, la suma de 60 milioane ROL, sumă pe care inculpatul S.O. nu a achitat-o, asigurându-l în schimb pe denunțător că va avea protecție pe linie profesională.

Punctul 3

În cursul anului 2004, martorul denunțător C.I. era administratorul unei firme de construcții SC B.R. SRL Brașov. În perioada 2004, C.I. a fost contactat de martorul denunțător S.I. care i-a spus că-i dă o lucrare la un imobil proprietatea unui „șef mare”.

Ulterior, inculpatul S.O. s-a întâlnit cu denunțătorul S.I. și cu martorul C.I., arătându-i, în concret, ce lucrări trebuiau efectuate.

Lucrările efectuate de martorul denunțător C.I. au fost evaluate la 170 milioane ROL, fiindu-i achitată numai suma de 120 milioane ROL, restul sumei nefiind achitată.

S-a mai adăugat și suma de 15 milioane ROL, ce reprezenta contravaloarea transportului intern al muncitorilor pe ruta Breaza-Călinești.

S-a reținut că martorul C.I. a încercat să-și rezolve în aceste împrejurări probleme personale, respectiv, angajarea fiului său la S.R.I. Prahova. Pentru aceasta, a discutat cu inculpatul S.O., dar întrucât fiul său nu avea stagiul militar satisfăcut, inculpatul i-a explicat martorului că nu poate fi angajat.

Punctul 4

În perioada efectuării lucrărilor la locuința inculpatului S.O., martorul C.I. a avut, la data de 9 mai 2004, un accident pe Valea Doftanei.

La întoarcere, martorul C.I. a adormit la volan și a intrat în stâlpii de beton ce delimitau partea carosabilă, avariind grav autoturismul.

La data accidentului, martorul C.I. nu deținea asigurare tip „Casco”, singurul tip de asigurare care i-ar fi dat dreptul să-și recupereze contravaloarea reparației autoturismului.

După accident, martorul a luat legătura cu ofițerul de poliție U.R.V. de la Poliția Orașului Breaza, Biroul poliției rutiere, căruia i-a spus că are nevoie de o platformă pentru a transporta autoturismul avariat.

După ce și-a transportat autoturismul la domiciliu, martorul C.I. a încercat, inclusiv prin intermediul inculpatului S.O., să-și găsească o societate de asigurări pe care să o înșele, prin încercarea de a face presiuni asupra salariaților de a-i întocmi retroactiv polița de asigurare și toate documentele necesare despăgubirii.

În acest sens, martorul C.I. a avut o discuție, la Călinești, cu inculpatul S.O., prilej cu care i-a explicat ce a pățit, spunându-i că nu are asigurare Casco, rugându-l pe inculpatul S.O. să-i găsească o societate de asigurare care să fie de acord să-i întocmească, în fals, documentația necesară.

S-a reținut că inculpatul S.O. a luat legătura telefonic cu martorul T.O. pe care l-a rugat să-l ajute pe martorul C.I., după care martorul C.I., a derulat procedurile necesare pentru constituirea unui dosar la SC A. SA.

Martorul C.I., s-a deplasat la Postul de Poliție Berzovia, județul Caraș-Severin, l-a contactat pe lucrătorul de poliție N.I.V. pentru a-l determina să încheie un proces de contravenție fals în care să fie inserate împrejurările producerii accidentului în așa fel încât să nu se poată reține o culpă a sa în producerea accidentului.

Ulterior, martorul C.I. se deplasează la SC A. SA secția Dâmbovița, unde s-a întocmit dosarul de daune, dar persoanele abilitate din cadrul societății de asigurare au constatat că documentele depuse la dosarul cauzei erau falsificate, deoarece în 19 iunie 2004, autoturismul învinuitului C.I. a fost transportat cu platforma auto de A.G. la unitatea de service auto, deci era imposibil, fizic, ca acest autoturism să se afle în data de 21 iunie 2004 în comuna B., județul Caraș-Severin.

S-a dispus efectuarea unei expertize, stabilindu-se că accidentul nu s-a derulat în maniera prezentată de martorul C.I., astfel că societatea de asigurare a respins plata despăgubirilor pentru C.I.

Punctul 5

S-a reținut că, în cursul anului 1998, martorul denunțător O.L., șef Sector „A” la S.I.J. Teleorman, se afla în subordonarea directă, pe linia sectorului „A”, față de șeful Diviziunii „A”, funcție ocupată în acea perioadă de inculpatul S.O.

În anul respectiv martorul denunțător O.L. a avut probleme pe linie profesională, fiind destituit din funcția de șef sector „A”, împrejurare în care a întocmit un raport aprobat de inculpatul S.O., în baza căruia ofițerului i s-a aprobat transferul la unitatea centrală din București, respectiv Diviziunea „A”, condusă de inculpatul S.O.

Pe acest fond, în anul 1998, după ce inculpatul S.O. cumpărase cele două imobile din localitatea Călinești, i-a cerut martorului denunțător O.L. să-i găsească, în Teleorman, o echipă de muncitori care să-i execute lucrări de construcție, de bună calitate și la un preț unic.

Martorul denunțător a acceptat solicitarea inculpatului S.O., luând legătura cu o echipă de muncitori condusă de martorul C.P.A. Acesta împreună cu muncitorii săi au efectuat lucrări în valoare de 75 milioane ROL, însă datorită insistențelor martorului denunțător O.L. i-a redus suma la 50 milioane ROL, dar nici inculpatul S.O. și nici denunțătorul nu au fost de acord. Denunțătorul O.L. i-a cerut martorului C.P.A. să reducă suma de 30 milioane ROL, preț impus, iar față de poziția inculpatului S.O. și a denunțătorului O.L., martorul C.P.A. nu a mai obiectat.

În aceleași împrejurări martorul denunțător O.L. a transportat săptămânal echipa de muncitori pe ruta comuna P., județul Teleorman-localitatea C., județul Prahova.

S-a arătat că, între inculpatul S.O. și col. O.L. a intervenit astfel o înțelegere tacită în cadrul căruia, pentru ajutorul dat, denunțătorul urma să fie protejat pe linie profesională.

Punctul 6

Începând cu anul 1999 și până în 2006, inculpatul S.O. a beneficiat de serviciile martorului denunțător S.V.

S-a reținut de procuror că, inculpatul S.O. i-a cerut denunțătorului S.V. să se ocupe, în lipsa sa, de supravegherea echipelor de muncitori, să asigure paza imobilului, să îngrijească curtea, pomii și să-l țină la curent cu orice problemă s-ar ivi toate acestea, urmând a fi considerate servicii gratuite.

Procurorul de caz a arătat că martorul denunțător S.V. i-a cerut inculpatului S.O., ca în schimbul serviciilor prestate gratuit, să-l încadreze la S.R.I. pe ginerele său T.A.L.

Inculpatul S.O. a acceptat această propunere, ginerele martorului denunțător S.V., fiind încadrat la S.R.I.

Procurorul de caz a apreciat valoarea serviciilor efectuate în folosul inculpatului S.O. ca fiind de 322.000.000 RON.

Subcapitolul 4.2.

Punctul 1

S-a reținut că în perioada 2001-2005 între SC M. SRL București și mai multe unități din structura S.R.I. au existat relații comerciale în cadrul cărora SC M. SRL București a livrat mai multe autovehicule noi.

Pe fondul acestor relații comerciale, în cursul anului 2003, inculpatul S.O. i-a solicitat inculpatului G.A.T., care era o cunoștință a sa mai veche și care era asociat și administrator la SC M. SRL București, pentru folosință, un autoturism nou marca G.V., autoturism pe care l-a achiziționat prin SC M. SRL București.

Conform documentelor depuse la dosarul cauzei valoarea autoturismului a fost de 21.860 euro.

S-a reținut, de asemenea, că la începutul anului 2003, inculpatul G.A.T. le-a predat martorilor I.M. și B.A. o listă cu configurația autoturismului, cerându-le să solicite producătorului din Germania o comandă specială care să cuprindă toate îmbunătățirile prezentate.

După intrarea în țară, autoturismul a fost predat inculpatului S.O. de către martorul B.A., care i-a predat talonul și cheile fără a se încheia un proces-verbal de predare-primire.

Autoturismul a fost folosit, gratuit, de inculpatul S.O. până în septembrie 2006, stabilindu-se un prejudiciu de 152.350 RON.

Punctul 2

Pe parcursul cercetărilor, la data de 22 august 2008 reprezentanții D.N.A. s-au prezentat la sediul SC M. SRL București, fiind solicitate toate documentele privind autoturismul dat spre folosință inculpatului S.O.

Persoanele care au fost întrebate cu privire la modalitatea de predare a autoturismului către inculpatul S.O. au arătat că nu au cunoștință despre această situație, împrejurare în care martorul P.S. l-a contactat pe inculpatul G.A.T., care era plecat din țară și, în acest context, inculpatul îi aduce la cunoștință faptul că autoturismul a fost predat inculpatului S.O. fără să-i spună când s-a întâmplat acest lucru. În aceleași împrejurări, inculpatul G.A.T. i-a dat numărul de telefon al unei persoane care trebuia să încheie un proces-verbal de predare-primire începând cu data de 3 aprilie 2006.

Numărul de telefon pe care i l-a indicat inculpatul G.A.T. era al inculpatului S.O., căruia i s-a comunicat prin fax, procesul–verbal care atesta faptul că a primit autoturismul în data de 3 aprilie 2006, inculpatul S.O. urmând a-l semna și a-l trimite, la rândul său, reprezentantului SC M. SRL București.

Originalul procesului-verbal a rămas în posesia soților S.O., aceștia afirmând, ulterior că nu îl mai au, la dosarul cauzei fiind depusă o copie a acestuia semnat de inculpatul S.O. și de reprezentanții SC M. SRL.

Procesul-verbal, astfel întocmit a fost predat reprezentanților D.N.A., toate datele inserate fiind, însă, false.

S-a reținut că scopul falsificării procesului-verbal l-a reprezentat intenția celor doi inculpați de a ascunde adevărul în fața organelor de anchetă, sperând că va reuși să zădărnicească, în acest mod, aflarea adevărului prin „prefabricarea” acestui mijloc de probă”.

Subcapitolul 4.3

În sarcina inculpatului S.O. s-a reținut, prin actul de sesizare al instanței și infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen., respectiv infracțiunea prevăzută de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 51/1991, privind siguranța națională a României, sub forma transmiterii de informații cu caracter secret și confidențial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal.

S-a reținut că ambele infracțiuni au fost comise datorită modului în care inculpatul S.O. a coordonat acțiunea informatică ce poartă criptonimul „Distileria” aflată în perioada 2001-2003 pe rolul S.I.J. Prahova, precum și datorită facilitării unor scurgeri de informații.

Acțiunea „Distileria” a avut ca obiect culegerea de informații privind o serie de activități ilegale în domeniul economico-financiar, desfășurate de mai multe persoane.

Acțiunea informatică a parcurs toate etapele specifice unui astfel de caz dat fiind faptul că, pe parcursul derulării ei au apărut elemente noi, care au confirmat informațiile inițiale, existând date care contura un potențial pericol pentru atingerea siguranței naționale a României.

De asemenea, din aceleași informații s-a putut constata că mai multe persoane „din cele vizate” ar fi putut fi implicate în săvârșirea unor fapte de corupție.

S-a reținut că inculpatul S.O., a coordonat personal cazul „Distileria”, urmărind evoluția acestuia, stabilindu-se că, acesta a comunicat informații unora dintre persoanele urmărite.

Această scurgere de informații a fost sesizată de ofițerii care formau echipa operativă.

Martorul R.A. a precizat că în momentul în care inculpatul S.O. a aflat că au fost interceptate și personalități politice, a cerut de la S.I.J. Prahova toate documentele care reliefau această situație, pe care le-a restituit, ulterior prin adresa emisă.

S-a reținut, că inculpatul S.O., aflându-se la o partidă de pescuit în județul Dâmbovița, i-a adus la cunoștință martorului S.I.C., informații din cazul „Distileria” iar acesta a luat legătura cu una dintre persoanele urmărite căruia i-a atras atenția că telefoanele sunt ascultate.

După studierea materialului informativ pus la dispoziția anchetei de S.R.I. a rezultat că pentru închiderea acestui caz s-a făcut un raport de către ofițerii operativi, aprobat de șeful S.I.J. Prahova R.A. și de inculpatul S.O., precum și alte persoane cu funcții de conducere din cadrul S.R.I.

Până la închiderea acestui caz, Direcția Juridică din cadrul S.R.I. a întocmit o notă de apreciere în care și-a exprimat opinia că una din măsurile ce ar fi trebuit luate era aceea de a sesiza organele judiciare pentru a se stabili dacă există sau nu fapte penale.

La partida de pescuit din județul Dâmbovița a fost prezent și martorul T.A.R. care afirma că și-a dat seama că S.I.C., ce deținea la acel moment funcția de deputat în Parlamentul României, intrase în posesia unor informații pe care nu le-ar fi putut obține decât din interiorul Serviciului, de la unul din beneficiarii legali ai informațiilor.

Urmare studierii materialului informativ din cazul „Distileria”, s-a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu împotriva făptuitorilor AT.M., D.M. ș.a., față de aceștia dispunându-se disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de combatere a infracțiunilor de corupție, din cadrul D.N.A.

B. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, examinând actele și lucrările cauzei, a reținut ca fiind dovedită următoarea stare de fapt:

Inculpatul D.G. a exercitat în perioada 1 iunie 1995-1 ianuarie 2002 funcția de șef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova. În această funcție, inculpatul a avut printre atribuțiile de serviciu planificarea și coordonarea activității de informație din cadrul acestui sector, urmărirea modului de realizare a activității specifice de profil; organizarea, îndrumarea, conducerea și controlul activității cadrelor de subordine.

Profilul sectorului „A” condus de inculpatul col. D.G. era unul operativ cu atribuții privind culegerea de informații, inclusiv din domeniul justiției.

În perioada 1 ianuarie 2002-1 mai 2002 inculpatul D.G. a fost pus la dispoziția Direcției de Personal al S.R.I., fiind cercetat disciplinar și sancționat pentru săvârșirea unor abateri disciplinare.

Începând cu 1 mai 2002, inculpatul D.G. a fost mutat în interesul serviciului, la Inspectoratul pentru Apărarea Constituției și Securitate Economică, ca ofițer specialist principal, iar la data de 1 aprilie 2004 a fost numit în funcția de șef Sector în cadrul acestui inspectorat, până la data de 1 mai 2005, când a fost trecut în rezervă prin pensionare.

În perioada 1998-1999 inculpatul general-maior S.O. îndeplinea funcția de șef al Diviziunii „A”, Apărarea Ordinii Constituționale, astfel că din punct de vedere profesional, inculpatul D.G., care exercita, așa cum s-a arătat, funcția de șef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova, îi era subordonat.

Denunțătorul A.M. era administratorul SC A.I. SRL Băicoi, având ca obiect de activitate derularea afacerilor în domeniul exploatării și prelucrării produselor petroliere.

Începând cu anul 1995, între inculpatul D.G. și denunțătorul A.M. s-au purtat mai multe discuții în sensul că, în schimbul influenței exercitate de inculpatul D.G., pentru încheierea și derularea afacerilor comerciale ale SC A.I. SRL Băicoi, denunțătorul A.M. să-i remită bani, obiecte de valoare, materiale de construcție și alte bunuri.

În cadrul acelorași discuții, inculpatul D.G. i-a garantat martorului denunțător protecție în raport cu autoritățile statului, inclusiv organele judecătorești, și că poate iniția și derula orice afaceri comerciale, iar în cazul în care va avea probleme de natură judiciară va interveni pentru rezolvarea acestora.

În același context, ca o măsură de prudență a inculpatului D.G., având în vedere specificul profesiei sale și consecințele unor fapte ce exced atribuțiile sale de serviciu, acesta i-a sugerat denunțătorului modul în care trebuie să se comporte în fața organelor de cercetare, sfătuindu-l ca, dacă va fi cazul, să nege faptul că i-a dat bani sau alte foloase materiale, făcând totodată referire la magistrații cu care se află în relații de rudenie.

În concret, din probele administrate în cauză, instanța reține că inculpatul D.G. și-a traficat influența în favoarea denunțătorului A.M., primind în schimb bani, bunuri și materiale de construcție după cum urmează:

CAPITOLUL 1

Secțiunea 1

Punctul 1

În perioada 1995-1996, martorul G.N. a fost citat, în mod repetat, la I.P.J. Prahova, existând indicii privind săvârșirea, de către acesta, a unor fapte penale.

Martorul G.N. se află în relație de rudenie cu familia A., fiind rudă de gradul I cu martora A.A., astfel încât cunoștea relația apropiată între denunțătorul A.M. și inculpatul D.G., iar acesta se afla, la rândul său, în relații de prietenie cu martorul T.D.M., care exercita în perioada respectivă funcția de șef al Serviciului judiciar al I.P.J. Prahova.

Fiindu-i teamă de modul în care s-ar putea derula ancheta, în condițiile în care cercetările vizau mai multe persoane din conducerea SC P. SA Ploiești, cu care și societatea administrată de martor, SC S. SRL Ploiești, derula afaceri comerciale, martorul G.N. l-a întrebat pe denunțătorul A.M. dacă există posibilitatea să fie ajutat de inculpatul D.G. pentru a nu mai fi chemat la organul de poliție.

Denunțătorul A.M. a vorbit cu inculpatul D.G. despre situația martorului G.N., promițând că dacă se va rezolva, va fi recompensat. Inculpatul i-a promis că îl va ajuta fără a-i spune denunțătorului, în mod concret, cum va proceda pentru rezolvarea problemei.

A doua zi, martorul G.N. s-a prezentat la organele de poliție, însă ofițerul care se ocupa de anchetă l-a întrebat de unde îl cunoaște pe martorul T.D.M., iar ulterior, a constatat că nu a mai fost citat. La scurt timp, denunțătorul A.M. și martorul G.N.

I-au dat inculpatului D.G. mai multe bijuterii, o pereche de cercei din aur, un lanț cu o cruciuliță, o brățară, aceasta din urmă fiind observată, ulterior, de martor, la mâna unuia dintre fii inculpatului D.G.

La dosarul cauzei a fost depus, în copie, referatul de terminare a urmăririi penale în Dosarul nr. 78786/1996 al I.P.J. Prahova, dosar în care au fost cercetate persoane din conducerea SC P. SA Ploiești și în care martorul G.N. a fost chemat la organul de poliție în mod repetat, fără ca acestuia să i se atribuie vreo calitate procesuală.

Punctul 2

Denunțătorul A.M., în cursul anului 1996, avea în gestiunea SC A.I. SRL Băicoi un vagon de tablă pe care urma să-l vândă, dar nu avea cumpărător. În acest scop, l-a contactat pe inculpatul D.G., căruia i-a cerut sprijinul, spunându-i totodată că SC C. SA Prahova ar putea achiziționa bunurile sale, dar nu are cum să ajungă la factorii de decizie ai societății.

La scurt timp, inculpatul D.G. l-a trimis pe denunțător la directorul general al SC C. SA, care a fost de acord să achiziționze marfa deținută de denunțătorul A.M., fiind încheiat contract de vânzare-cumpărare.

În prealabil însă, inculpatul D.G. a luat legătura cu martorul T.D.M., cu care se afla în relații de prietenie, pe care l-a rugat să meargă personal la SC C. SA să discute cu directorul societății. Martorul s-a deplasat la sediul SC C. SA Ploiești, la directorul T.M., pe care l-a rugat să-i cumpere tabla denunțătorului A.M. afirmând, în acest context, că denunțătorul este un prieten al ofițerului S.R.I. D.G.

La câteva zile, denunțătorul A.M. s-a prezentat la SC C. SA, unde a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru întreaga cantitate de tablă, cu suma de 5 milioane ROL, plata fiind făcută în zilele imediat următoare.

La scurt timp, după încheierea acestei tranzacții, denunțătorul A.M. i-a dat inculpatului D.G. suma de 20 milioane ROL, cu care acesta a cumpărat un autoturism D.N. pe numele fiului său, D.L.

Autoturismul achiziționat a fost folosit de familia inculpatului D.G. până în anul 1999, când a fost vândut martorului I.P., tot cu suma de 20.000.000 ROL, sumă ce a fost apoi înmânată de denunțătorul A.M., inculpatului D.G.

Punctul 3

Denunțătorul A.M., în cursul anului 1996, prin compensare comercială, a intrat în posesia unui tractor și a unei remorci pe care dorea să le vândă, dar nu avea cumpărător. Pentru acest lucru i-a cerut ajutorul inculpatului D.G., care să-i găsească o societate comercială dispusă să achiziționeze bunurile SC A.I. SRL Băicoi.

Inculpatul i-a spus denunțătorului să meargă la Baza de Aprovizionare Florești, la directorul S.M., căruia să-i spună că vine din partea colonelului S.R.I. B.D. care îl cunoaște pe directorul S.M., inculpatul D.G. afirmând că o să-l roage pe acesta să vorbească cu directorul societății pentru a cumpăra materialele deținute de denunțător.

Denunțătorul A.M. s-a prezentat la directorul Bazei de Aprovizionare Florești, i-a spus directorului S.M. că a fost trimis de ofițerii S.R.I. B.D. și D.G., și că aceștia l-au rugat să-l ajute să vândă tractorul și remorca.

Directorul S.M. a acceptat oferta, îndrumându-l pe denunțător să meargă la una din unitățile aflate în subordinea sa, unde să livreze produsele, plata acestora fiind făcută prin ordin de plată.

Punctul 4

În aceeași perioadă denunțătorul A.M. avea la SC A.I. SRL piese și scule de foraj în valoare de aproximativ 1,5 miliarde ROL pe care intenționa să le vândă SNP P.A. SA Sucursala Prahova, directorul acestei societății fiind martorul P.C.

Denunțătorul a luat legătura cu inculpatul D.G. care, la rândul său, i-a cerut martorului T.D.M. să-i faciliteze intrarea la directorul general al SNP P.A. SA, Sucursala Prahova.

Martorul P.C. a luat legătura cu directorul Schelei de Foraj Moreni, Dâmbovița pe care l-a rugat să-i cumpere piesele denunțătorului A.M., tranzacția fiind finalizată. Martorul confirmă, în declarațiile date, că ofițerul T.D.M. a fost cel care l-a rugat să-i faciliteze denunțătorului vânzarea pieselor și a sculelor de foraj.

Punctul 5

În cursul anului 2008, denunțătorul A.M. avea de livrat o cantitate importantă de robineți industriali de mari dimensiuni pentru care nu avea beneficiari.

Pentru a-și rezolva această problemă, a luat legătura cu inculpatul D.G., care i-a promis sprijin. Inculpatul D.G. a luat legătura cu martorul I.N. ce deținea la acea vreme funcția de director economic la SC D. SA Florești, județul Prahova, întâlnirea având loc chiar la domiciliul denunțătorului A.M., împrejurare în care i-a cerut să-i cumpere robineții de la SC A.I. SRL.

Martorul I.N. a acceptat solicitarea inculpatului D.G., dar în ziua următoare când denunțătorul s-a prezentat la sediul societății, a încercat să se eschiveze, refuzând inițial accesul camionului în incinta unității.

În aceste împrejurări, martorul R.C., care conducea camionul în care se aflau robineții industriali, l-a contactat telefonic pe denunțătorul A.M., care s-a prezentat la sediul unității și în prezența martorului, acesta l-a sunat pe inculpatul D.G. pentru a-i cere ajutorul.

La scurt timp, a venit la sediul societății inculpatul D.G. care s-a dus la directorul I.N., iar acesta a asigurat accesul autovehiculului în interior, iar mai apoi, încheierea tranzacției între SC A.I. SRL și SC D. SA Florești, județul Prahova.

Punctul 6

În anul 2000, perioadă în care denunțătorul A.M. efectua lucrări de construcție la imobilul inculpatului D.G., denunțătorul A.M. a apelat pentru transportarea materialelor de construcție la vilă, la martorul V.M.

Martorul V.M. a acceptat propunerea denunțătorului A.M., știind că imobilul aparține unui colonel de la S.R.I. despre care denunțătorul A.M. a afirmat că are relații la instanțele judecătorești de pe raza județului Prahova.

Denunțătorul și martorul V.M. s-au înțeles să efectueze aproximativ 40 de transporturi de materiale de construcție, la jumătate de preț, cu condiția ca inculpatul D.G. să-l ajute să câștige un proces aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina.

În acest sens, denunțătorul și martorul M.V. i-au transmis această rugăminte inculpatului D.G. care s-a oferit să-i ajute, cei doi fiind trimiși de inculpat la Judecătoria Câmpina, la o persoană din conducerea instanței pentru a-l ajuta pe martorul M.V. să câștige procesul.

Denunțătorul A.M. și martorul M.V. s-au deplasat la Judecătoria Câmpina, A.M. a intrat în biroul unui magistrat unde a stat 20 minute, în timp ce martorul a rămas pe hol să-l aștepte. Când a ieșit din biroul magistratului, denunțătorul i-a spus că nu va câștiga procesul, iar ulterior, martorul a constatat că magistratul cu care discutase denunțătorul este aceeași persoană care a prezidat completul de judecată, respectiv magistratul M.M.A., care este fina inculpatului D.G.

La dosarul cauzei a fost depusă sentința civilă nr. 3449 din 27 noiembrie 2000, constatându-se că una din părți este martorul V.M., iar președintele completului de judecată a fost magistratul judecător M.M.A.

Punctul 7

În perioada 2001-2002, martorul N.C., care este nașul martorului denunțător A.M., s-a plâns acestuia că a avut un proces civil pe care l-a pierdut, în cauză pronunțându-se o hotărâre definitivă și irevocabilă, singurul remediu fiind promovarea unui recurs în anulare.

Denunțătorul A.M., în virtutea serviciilor efectuate în beneficiul inculpatului și în baza înțelegerii inițiale dintre aceștia, i-a propus martorului N.C. să meargă acasă la inculpatul D.G., cunoscând că acesta are rude în Parchetul General, căruia să-i solicite sprijinul în vederea efectuării demersurilor necesare pentru promovarea unui recurs în anulare.

Inculpatul D.G. a afirmat că după ce va primi întreaga documentație de la martorul N.C. va interveni la o persoană cu putere de decizie din cadrul Parchetului General pentru exercitarea căii de atac extraordinare. După câteva zile, conform celor discutate cu inculpatul D.G., martorul N.C. a transmis actele prin denunțătorul A.M.

Martorul N.C. nu a mai primit însă niciun răspuns de la inculpatul D.G.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe înscrisuri din care rezultă că martorul N.C. a avut, în perioada în care s-a deplasat la domiciliul inculpatului, litigiile de care s-a făcut vorbire.

Urmare traficului de influență exercitat de inculpatul D.G., acesta a beneficiat de bunuri, materiale de construcții, autoturisme, despre valoarea acestora urmând a se vorbi ulterior, în momentul examinării probelor, respectiv a sumelor ce se impun a fi confiscate în condițiile în care martorii denunțători nu au solicitat restituirea sumelor date inculpatului D.G.

Secțiunea II

Din probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul judecății a rezultat că în data de 7 martie 2006 martorul denunțător A.A. s-a prezentat la sediul D.N.A. unde a arătat că, anterior a avut mai multe discuții telefonice cu inculpatul D.G., care a sunat-o cu un număr ascuns, solicitându-i să se întâlnească pentru a vorbi despre evoluția anchetei, dorind să afle dacă procurorul anchetator este interesat de situația sa.

În aceeași zi, martorul denunțător s-a întâlnit cu inculpatul D.G. în zona Gării de Nord din Municipiul București, în jurul orelor 13:20, având o discuție cu acesta de aproximativ 12 minute. Conform notelor de redare a convorbirilor telefonice, inculpatul D.G. s-a interesat de ce a fost arestat soțul denunțătoarei, aceasta spunându-i că a fost prins în flagrant. Inculpatul D.G. s-a interesat cine a chemat-o pe denunțătoare la D.N.A., secția militară, aflând că se efectuau cercetări împotriva sa, denunțătoarea indicându-l pe magistratul procuror V.D.

Inculpatul D.G. s-a interesat care sunt împrejurările pe care procurorul anchetator dorește să le lămurească, aflând că se verifică dacă familia A. i-a oferit inculpatului D.G. bani, bunuri, materiale de construcții care au fost obținute pentru ridicarea locuinței inculpatului situată în municipiul Ploiești.

Inculpatul D.G. a asigurat-o pe martora denunțătoare că nu există probe împotriva sa, sugerându-i totodată ca nici ea și nici soțul ei să nu recunoască faptul că i-ar fi dat materiale de construcții. I-a sugerat, totodată, să declare că gresia folosită la imobilul său a fost plătită de inculpat și nu de denunțătorul A.M.

În aceleași împrejurări, inculpatul D.G. i-a sugerat denunțătoarei să țină legătura printr-o altă persoană pentru a nu fi urmăriți și văzuți împreună, insistând la finalul întâlnirii că nici ea și nici denunțătorul A.M. să nu declare adevărul în fața procurorului.

La data de 13 martie 2006, martorul denunțător A.A. a fost sunată, în jurul orelor 15:04, de inculpatul D.G. de la un post telefonic cu număr secret, context în care martora denunțătoare i-a adus la cunoștință faptul că a fost citată la D.N.A. unde a fost chemată pentru a fi audiată în dosarul inculpatului D.G. Acesta i-a cerut martorei denunțătoare să se întâlnească în ziua următoare, adresându-i aceeași rugăminte de a nu spune adevărul în fața procurorului.

În data de 14 martie 2006 inculpatul D.G. a contactat-o din nou pe denunțătoarea A.A., în jurul orelor 14:19, martora afirmând că este chemată la D.N.A. a doua zi, 15 martie 2006. În același context, martora denunțătoare i-a spus inculpatului că nu mai are bani, acesta dându-i de înțeles că va primi în zilele următoare niște bani.

În aceeași zi, la aproximativ 5 ore după discuția telefonică cu inculpatul D.G., martora A.A. a primit un telefon de la o persoană necunoscută, ulterior stabilindu-se că era martorul D.V., afirmând că dorește să o ajute cu bani, urmând să se întâlnească în aceeași seară.

La orele 19:44, martora denunțătoare este sunată din nou de aceeași persoană, amânând întâlnirea pentru a doua zi, când era posibilă înregistrarea discuțiilor ambientale.

În jurul orelor 21:59, 14 martie 2006, martora denunțătoare l-a sunat pe inculpatul D.G., pe telefonul fix de la domiciliul acestuia, vorbind însă cu fiul inculpatului D.G., căruia i-a spus că dorește să ia legătura cu tatăl său. După aproximativ 8 minute de la această convorbire, martora denunțătoare a fost sunată de inculpatul D.G., aducându-i-se la cunoștință faptul că a fost sunată de o persoană necunoscută, care i-a cerut să se întâlnească pentru a-i da niște bani.

Inculpatul i-a sugerat martorei denunțătoare să accepte întâlnirea și să primească suma de bani care i se va oferi. În continuare, inculpatul D.G. i-a spus martorei că a doua zi, când va fi audiată, să nu intre în panică și să susțină că ea nu știe ce afaceri a derulat soțul său, urmând să se întâlnească ulterior pentru a afla cum a decurs audierea.

A doua zi, în 15 martie 2006, martora denunțătoare este sunată din nou de aceeași persoană necunoscută, stabilind să se întâlnească, în jurul orelor 09:15 în fața sediului Băncii P. din municipiul Ploiești, unde martora denunțătoare a primit suma de 15.000.000 RON.

În aceeași zi, martora denunțătoare a fost contactată telefonic de inculpatul D.G., întrebând-o cum au decurs audierile, stabilind să se întâlnească în jurul orelor 17:06-18:00, în parcarea Spitalului Județean din municipiul Ploiești.

Martora denunțătoare i-a cerut sprijinul inculpatului, acesta afirmând că va face demersuri în cadrul anchetei, că va merge la „B. și că „ieri a fost la S.”.În continuare, inculpatul i-a cerut martorei denunțătoare să păstreze tăcerea.

S-a stabilit, urmare probelor administrate, că persoana care i-a oferit martorei denunțătoare A.A. suma de 15.000.000 ROL este martorul D.V., care confirmă că a fost sunat de inculpatul D.G., întrebându-l dacă nu dorește să facă un gest de caritate oferind o sumă de bani unei persoane nevoiașe.

Martorul a acceptat întâlnirea cu martora denunțătoare A.A., oferindu-i această sumă cu mențiunea că banii sunt de la D.G.

CAPITOLUL II

Punctul 1

În cursul anilor 1998-1999, inculpatul S.O. a achiziționat în satul C., comuna F., județul Prahova, un teren pe care se aflau două construcții vechi pe care intenționa să le renoveze.

Pentru a putea face acest lucru, inculpatul S.O. a apelat la inculpatul D.G., acesta din urmă fiindu-i subordonat din punct de vedere profesional, propunându-i să se ocupe de identificarea unei echipe de muncitori care să efectueze lucrări de construcție la un preț cât mai mic.

Inculpatul D.G. a acceptat propunerea inculpatului S.O., scopul urmărit fiind acela de a-i fi asigurată protecția profesională, de a beneficia de calificative, respectiv avansările în interiorul sistemului. Înțelegerea între cei doi inculpați a fost inițial tacită, iar ulterior explicită.

Conform acestei înțelegeri, inculpatul D.G. a făcut demersurile necesare și a identificat o echipă de muncitori coordonată de martorul I.C., acesta deplasându-se împreună cu inculpatul D.G. la casa inculpatului S.O. din localitatea Călinești, aducându-i-se la cunoștință că imobilul aparține unui ofițer căruia i se spune S.O. Martorul I.C. a întocmit un deviz estimativ, în care a trecut prețul real al lucrărilor, preț pe care inculpatul D.G. i l-a adus la cunoștință inculpatului S.O., dar acesta a refuzat întrucât era prea mare.

Inculpatul D.G., pentru a respecta înțelegerea cu inculpatul S.O., a apelat la martorul denunțător A.M., căruia i-a spus că trebuie să efectueze niște lucrări la un imobil ce aparține șefului său S.O. Date fiind relațiile dintre inculpatul D.G. și martorul denunțător A.M., acesta a acceptat să meargă cu o echipă de muncitori, care a construit o alee, lucrarea fiind plătită de martorul denunțător A.M.

Inculpatul D.G. a continuat să efectueze în beneficiul inculpatului S.O., prin intermediul altor persoane și alte lucrări, respectiv plantarea unor butași de viță de vie, procurarea și montarea unor pavele la un restaurant din stațiunea Olimp.

Punctul 2

În cursul anului 2004, inculpatul D.G. l-a contactat telefonic pe martorul denunțător S.I., căruia i-a spus că inculpatul S.O. are în construcție două imobile în localitatea C., județul Prahova, sugerându-i să se implice în renovarea acestora deoarece nu se știe când va avea nevoie de protecția inculpatului S.O.

Întrucât martorul denunțător S.I. avusese probleme pe linie profesională, în perioada 2002-2003, fiind mutat, fără acceptul său, de colonel S.I.B., ce exercita funcția de șef la S.I.J. Prahova, de la S.R.I. Câmpina la S.R.I. Prahova, având nevoie, pe viitor, de protecție profesională, a acceptat să se implice în renovarea locuinței inculpatului S.O.

În acest sens, inculpații S.O. și D.G. s-au întâlnit cu martorul denunțător S.I. în localitatea Călinești, unde i s-a explicat ce lucrări urmează a fi efectuate la cele două imobile, lucrări pentru care erau necesare cel puțin 3 echipe de muncitori, martorul denunțător trebuind să le identifice, să-i supravegheze și să pretindă un preț mic.

În aceste împrejurări, inculpatul S.O. i-a confirmat martorului denunțător S.I. că-l va sprijini pe linie profesională în viitor, denunțătorul fiindu-i subordonat. Inculpatul S.O. i-a pus la dispoziție suma de 2.500 euro, care urma să asigure plata materialelor de construcție și a manoperei, suma fiind însă mult mai mică decât cea necesară pentru lucrările de construcție ce urmau a fi efectuate.

Prima serie de lucrări a fost efectuată, prin demersurile făcute de martorul denunțător S.I., de către o echipă de muncitori condusă de martorul S.F.

Denunțătorul S.I. i-a cerut acestuia să efectueze lucrările la un preț mai mic, deoarece beneficiarul lucrărilor este un șef de-al său, față de care are obligații. Martorul S.F. nu a fost de acord cu propunerea făcută, astfel că a efectuat doar lucrări lipsite de importanță pentru care a primit suma de 25-35 milioane ROL, o parte de la denunțătorul S.I. și o parte de la inculpatul S.O.

Întrucât martorul S.F. nu a acceptat propunerea denunțătorului S.I., acesta a identificat o altă echipă de muncitori, condusă de frații C.A.A. și C.F., care erau prieteni cu denunțătorul S.I.

Aceștia au efectuat lucrări specifice părții lemnoase, montare lambriuri, construit scări din lemn și altele, acceptând rugămintea denunțătorului S.I. de a nu-i percepe inculpatului S.O. nici bani pe manoperă și nici pe operațiunile prealabile de prelucrare a materialului lemnos brut, ci doar contravaloarea materialului brut în sumă de 15 milioane ROL, în condițiile în care valoarea reală era de 40 milioane ROL.

Rezultă, prin probe, că denunțătorul S.I. a efectuat el însuși diverse activități în interesul inculpatului S.O., transportând muncitorii la imobilul în construcție, a dus cu mașina unui prieten o cantitate de 6-7 mp de piatră, contravaloarea acesteia fiind apreciată de denunțător la suma de 1 milion ROL.

Același denunțător a identificat echipa de muncitori coordonată de martorul C.I., care avea o firmă de construcții în orașul B., județul Prahova, cerându-i să efectueze lucrări ce au durat 4 luni, impunându-i un preț mai mic decât prețul pieței.

În perioada în care martorul denunțător s-a ocupat de lucrările efectuate la imobilul inculpatului S.O. a constatat că nu a avut probleme la serviciu, fiindu-i asigurat un climat bun, revenind la conducerea S.R.I. Câmpina.

Punctul 3

În 1998, martorul denunțător O.L. era ofițer la Serviciul de Informații Teleorman, exercitând funcția de șef sector „A”, fiind omologul inculpatului D.G., care exercita aceeași funcție, în Prahova, ambii fiind subordonați profesional inculpatului S.O., care ocupa funcția de șef al Diviziunii „A”.

În același an, martorul denunțător O.L. a avut probleme pe linie profesională, similare celor avute de denunțătorul S.I., fiind destituit din funcție, locul său fiind ocupat de una dintre subordonatele sale.

Neputând accepta această situație, martorul denunțător O.L. a întocmit un raport, aprobat de inculpatul S.O., în baza căruia ofițerului i s-a aprobat transferul la unitatea centrală din București, respectiv la Diviziunea „A” condusă de inculpatul S.O.

Întrucât denunțătorul O.L. avea nevoie de stabilirea unei relații profesionale corespunzătoare cu noua conducere, inculpatul S.O. i-a cerut denunțătorului să-i găsească în Teleorman o echipă de muncitori, care să-i execute, la același imobil, lucrări de construcții de bună calitate și la un preț mic.

Întrucât solicitarea venea din partea șefului său, martorul denunțător O.L. a acceptat, identificându-l pe martorul C.I.A., care și-a selectat o echipă de muncitori, aceștia fiind transportați în localitatea Călinești, cu un autoturism condus de martorul denunțător O.L.

În localitatea Călinești, martorul denunțător O.L. le-a prezentat muncitorilor lucrările ce trebuiau efectuate, valoarea acestora fiind stabilită la suma de 75 milioane ROL. Datorită insistențelor martorului denunțător, a fost de acord să reducă suma la 50 milioane ROL. Nici această sumă nu a fost acceptată de inculpatul S.O., astfel încât denunțătorul i-a cerut martorului C.I.A. să reducă și mai mult prețul, ajungând la suma de 30 milioane ROL.

Martorul a arătat că suma i-a fost impusă, știind și funcția ocupată de martorul denunțător avută înainte, la S.R.I. Prahova.

Punctul 4

Faptă săvârșită de inculpatul S.O. și inculpatul G.A.T.

Din probele administrate în cauză rezultă că în perioada 2001-2005, între SC M. SRL București și mai multe unități din structura S.R.I. au existat relații comerciale în cadrul cărora SC M. SRL București a livrat mai multe autovehicule noi S.R.I.

Pe fondul acestor relații comerciale, în luna aprilie 2003, inculpatul S.O. i-a cerut inculpatului G.A.T., asociat și administrator al SC M. SRL, fiind totodată în relații apropiate cu inculpatul S.O. – să-i pună la dispoziție, pentru folosință permanentă, un autoturism nou marca G.V., autoturism pe care SC M. SRL l-a comandat special și l-a achiziționat prin SC M. SRL Leasing București.

A rezultat din probele administrate că la începutul anului 2003, inculpatul G.A.T. le-a predat martorilor I.M. și B.A. o listă în care era trecută configurația autoturismului, cerându-le să solicite producătorului din Germania o comandă specială, care să cuprindă toate îmbunătățirile solicitate.

Autoturismul a fost preluat la data intrării în țară de martorul B.A., în calitate de reprezentant al SC M. SRL, a perfectat actele pentru înmatriculare, după care inculpatul G.A.T. i-a spus că va veni un domn S.O., căruia trebuie să-i predea autoturismul împreună cu talonul și cheile, spunându-i, totodată, că nu trebuie să încheie niciun document de predare.

Inculpatul S.O. s-a prezentat la sediul SC M. SRL, de unde a luat autoturismul, cheile și talonul, fără să întocmească vreun document de predare-primire.

Acest autoturism a fost folosit de inculpatul S.O., în interes personal, în perioada 2003-septembrie 2006, fără să plătească în schimb vreo sumă de bani SC M. SRL.

În baza rezoluției din 27 iunie 2006, ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.N.A. au efectuat mai multe vizualizări în teren a autoturismului, constatând că acesta era parcat la domiciliul inculpatului S.O. din București, sector 1.

Inculpații S.O. și G.A.T. au arătat, în faza de urmărire penală, că la baza acestei operațiuni a stat o prietenie mai veche care exista între ei și că folosința autoturismului nu a avut nicio legătură cu influențarea relației comerciale dintre SC M. SRL București și S.R.I.

Autoturismul a fost folosit de inculpatul S.O. până în septembrie 2006.

La data de 22 august 2006, reprezentantul D.N.A. s-a prezentat la sediul SC M. SRL București, solicitându-se toate documentele privind autoturismul folosit de inculpat, inclusiv un act de predare întocmit de un reprezentant al SC M. SRL București.

Reprezentantul D.N.A. a luat legătura cu martorul N.V.M., dar și cu actualii administratori ai societății, A.P. și M.A., fără ca vreunul dintre aceștia să aibă cunoștință de împrejurările în care autoturismul a fost dat inculpatului S.O.

În aceste condiții, martorul P.S. l-a contactat telefonic pe inculpatul G.A.T., care era plecat din țară, și i-a explicat faptul că reprezentanții D.N.A. i-au cerut documentele autoturismului, precum și actul de predare, motivându-i inculpatului G.A.T. că nu știe nimic despre situația autoturismului.

Inculpatul G.A.T. i-a comunicat martorului P.S. că mașina a fost dată inculpatului S.O. de la S.R.I., fără a-i spune când s-a întâmplat acest lucru, comunicându-i, în schimb, un număr de telefon, acesta fiind al inculpatului S.O., solicitându-i să contacteze persoana respectivă pentru a se întocmi un proces-verbal de predare-primire, retroactiv, începând cu data de 3 aprilie 2006.

La solicitarea inculpatului G.A.T., s-a întocmit procesul-verbal de predare-primire a autoturismului cu data de 3 aprilie 2006, care i-a fost comunicat inculpatului S.O. prin fax, acesta aflându-se în Stațiunea O., județul Constanța, l-a semnat și l-a retrimis la SC M. SRL fiind predat reprezentantului D.N.A.

Faxul a fost trimis de inculpatul S.O. de la sediul SC F. LTD Australia, Filiala Neptun SRL, în prezența martorei D.C.B., care a confirmat că în dimineața zilei de 23 august 2006 inculpatul S.O. s-a prezentat la sediul societății, împreună cu soția sa, când a primit și a retransmis faxul, originalul rămânând la familia S.O.

După ce a primit faxul, martorul P.S. i-a cerut martorului N.V.M. să copieze modelul din calculator, să-l scaneze și apoi, prin xeroxare, să refacă procesul-verbal de predare-primire, atât cu semnătura lui la rubrica „am predat”, cât și cu semnătura inculpatului S.O. la rubrica „am primit”, act pe care să-l predea reprezentantului D.N.A., fapt care s-a și petrecut.

Martorul a acceptat să semneze procesul-verbal, deși el nu predase autoturismul în cauză, trecându-l pe actualul administrator A.M.A. ca predător deși nici acesta nu știa nimic de autoturismul în cauză.

Scopul falsificării procesului-verbal a fost acela de a denatura realitatea sperând că în acest mod va zădărnici aflarea adevărului.

Punctul 5

Din probele administrate, a rezultat că în perioada 2001-2003, pe rolul S.I.J. Prahova se desfășura o activitate informativă ce purta criptonimul „Distileria”, acțiune ce avea ca obiect culegerea de informații privind activitățile ilegale în domeniul economico-financiar comise de mai multe persoane.

Acțiunea informativă a parcurs etapele specifice, continuarea acesteia fiind determinată de apariția unor elemente noi care consolidau informațiile inițiale și care au creat indicii că prin faptele comise, de persoanele vizate, se aduce atingere siguranței naționale a României.

Totodată, din aceleași informații, s-a putut constata că persoanele urmărite puteau fi implicate în săvârșirea unor fapte de corupție.

În calitatea sa de șef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituției și Securitate Economică, inculpatul S.O. a coordonat personal acest caz informativ, fiind încunoștințat de echipa operativă în mod permanent.

Ofițerul coordonator al acestui caz informativ era martorul R.A., actualmente trecut în rezervă, iar singura persoană din structurile superioare ale S.R.I. care era informată despre evoluția cazului era inculpatul S.O. și directorul S.R.I., R.T.

La un moment, dat ofițerul coordonator R.A. a constatat că unul din vectori comunica persoanelor cu care era în relații faptul că, atât el, cât și alte persoane, ar fi interceptate de S.R.I., sugerându-le acestora să-și ia măsurile necesare pentru schimbarea cartelelor telefonice și să evite discuțiile pe telefoanele fixe sau mobile.

La un moment dat, ofițerul coordonator i-a adus la cunoștință inculpatului S.O. că au fost interceptate, în discuțiile cu vectorii urmăriți, și personalități politice, împrejurarea în care inculpatul S.O. a solicitat toate documentele care conțineau aspectele prezentate de martorul T.A., după care le-a restituit.

După acest moment, coordonatorul cazului, martorul T.A., a fost contactat telefonic de inculpatul S.O. care l-a întrebat dacă nu dorește să fie promovat la București în subordinea sa.

După transferul martorului T.A., acesta i-a solicitat inculpatului S.O. că dorește să continue investigațiile, întrucât a lucrat la acest caz doi ani, dar inculpatul S.O. a refuzat, spunându-i că are cine să se ocupe și că de curând a fost la o partidă de pescuit cu un om politic din județul Dâmbovița căruia i-a atras atenția să nu mai vorbească cu vectorii din cadrul „Distileriei” pentru că aceștia sunt interceptați.

Aceleași împrejurări au fost cunoscute și de martorii S.I.B., respectiv S.O., primul fiind destituit din funcție fără motive, iar ceilalți, care au lucrat la cazul „Distileria”, au fost trecuți în rezervă.

Din analiza materialului informativ pus la dispoziție de S.R.I. a rezultat că pentru închiderea cazului „Distileria” s-a făcut un raport de către ofițerii operativi aprobat de șeful S.I.J. Prahova T.A., dar și de inculpatul S.O., precum și alte persoane cu funcții de conducere din S.R.I.

Până la închiderea cazului Distileria, Direcția Juridică din cadrul S.R.I. a întocmit o notă de apreciere în care și-a exprimat opinia în sensul de a fi informate organele judiciare pentru a se stabili dacă există sau nu fapte penale, fără ca acest lucru să se materializeze.

Tot din studierea materialului informativ pus la dispoziție de S.R.I. a rezultat că între unul din vectori și S.I.C. a avut loc în 12 februarie 2002, orele 13:01, o convorbire telefonică urmată de una ambientală, după care în aceeași zi, în jurul orelor 13:43, vectorul a sunat la firma pe care o conducea discutând cu o salariată căreia i-a atras atenția că sunt ascultate telefoanele fixe ale firmei.

Urmare studierii materialului informativ, din cazul „Distileria” s-a întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu împotriva mai multor persoane și cercetarea acestora de către D.N.A.

Starea de fapt descrisă anterior este probată cu următoarele mijloace de probă: declarațiile denunțătorului A.M.; declarațiile denunțătoarei A.A.; declarațiile martorilor G.N., martorul T.D.M., martorul D.C., martorul T.I., T.M., martora L.B., martorul D.V.A., martorul B.D., martorul S.M., martorul P.C., martorul J.V., martorul I.N., martorul R.V., martorul V.M., martora C.S., martorul N.C., martorul I.C., martorul C.G., martorul I.I., T.P., martorul S.C., martorul S.H., martorii S.C.A. și S.C.B., martora V.A., martora M.C., martorul L.C., martorul P.G., martorul V.G., martorul N.G., martorul P.I.A., martorul S.B., martorul G.S., martorul C.V.M., martorul L.A., martorul C.D.A., martorul A.B., martorul S.M.A., martorul D.V., martorul I.C., martorul V.G., martorul C.V.M., martorul G.S., martorul N.I., martorul M.T., martorul S.F., martorul C.P.A., martorii A.V. și C.N., martorul N.V.M., martorul A.P., martorul P.S., martorul T.O., martora A.T., martorul S.O.M., martorul S.I.B., martorul R.A., martorul S.I.C., martorul M.V.A., declarațiile denuntățorilor date în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, declarațiile inculpaților; procesele-verbale de confruntare efectuate în faza de urmărire penală, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul D.G. și martora denunțătoare A.A., contractele de vânzare-cumpărare încheiate între societatea denunțătorului A.M. și celelalte societăți cu care a încheiat tranzacții comerciale; documente privind achiziționarea unor autoturisme D.N., respectiv C.; expertiză tehnică judiciară; expertiză criminalistică; expertiză contabilă; înscrisuri.

Înalta Curte a reținut ca fiind dovedite doar, în parte, acuzațiile parchetului, faptele reținute de instanță fiind însă dovedite, dincolo de orice dubiu.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului D.G., Înalta Curte a reținut că elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori în acceptarea de promisiuni sau daruri.

A primi bani sau alte foloase înseamnă primirea, de către făptuitor, a unei sume de bani, bunuri, iar a pretinde înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii ca să i se dea bani sau bunuri. A accepta promisiuni sau daruri însemnă a-ți manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite.

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență, legea nu cere ca influența să fie reală, fiind suficient pentru reținerea acesteia lăsarea numai a impresiei, necorespunzătoare realității, că autorul ar avea trecere, ar avea influență asupra unui funcționar.

Chiar dacă persoana căreia i s-au pretins bani sau alte foloase are îndoială cu privire la influența făptuitorului, dar totuși îi dă bani sau bunuri ori alte foloase, acceptând riscul unei influențe inexistente, și în acest caz infracțiunea de trafic de influență este consumată.

Ceea ce interesează este ca influența reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției.

În cauza dedusă judecății, analiza în ansamblu a probelor administrate infirmă versiunea inculpaților în sensul că faptele reținute în sarcina acestora nu intră în sfera ilicitului penal și, ca atare, din punct de vedere juridic, nu există.

În ceea ce-l privește pe inculpatul D.G., din probele administrate rezultă că în perioada 1 iunie 1995-1 ianuarie 2002 a ocupat funcția de șef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova.

Acest sector era unul operativ, inculpatul activând până în 1 mai 2002 când a fost transferat la Inspectoratul pentru Apărarea Constituției și Securitate Economică, ca ofițer specialist, sub aspect profesional fiind subordonat inculpatului S.O.

Între inculpatul D.G. și denunțătorul A.M. exista o relație mai veche de 25 ani, obișnuind să-și facă vizite în mod reciproc.

Astfel cum rezultă din denunț, dar și din declarațiile date de martorul A.M., în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul D.G., în schimbul influenței sale, a acceptat primirea de la denunțător de bunuri și materiale de construcție încorporate în imobilul situat în Ploiești, proprietatea socrilor săi.

În cadrul discuțiilor care s-au purtat între inculpat și martorul denunțător A.M., inculpatul i-a promis acestuia protecție în fața autorităților în condițiile în care afacerile comerciale derulate de denunțător, prin SC A.I. SRL Băicoi, s-ar fi situat la limita legii.

În ceea ce privește primul act material ce intră în latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului D.G., Înalta Curte reține că în cursul anului 1996, martorul G.N. a fost chemat, în mod repetat la I.P.J. Prahova, făcându-se cercetări față de persoanele aflate în conducerea SC P. SA, firmă cu care și martorul G.N. a încheiat afaceri comerciale, acesta fiind administrator SC S. SRL Ploiești.

Fiindu-i teamă de evoluția anchetei, dar și de calitatea ce i s-ar fi putut atribui în acest dosar, martorul G.N. apelează la denunțătorul A.M., cu care se afla în relații de rudenie și de la care aflase de relația apropiată a acestuia cu inculpatul D.G., să ia legătura cu inculpatul și să-l roage să-i rezolve problema, astfel încât să nu mai fie chemat la organele de poliție.

Din declarațiile martorului G.N., rezultă că în cursul anului 1997-1998 era administrator la SC S. SRL Ploiești. Întrucât au fost declanșate cercetări la mai multe societăți, inclusiv la societatea administrată de acest martor, a apelat la denunțătorul A.M. care, la rândul său, l-a rugat pe inculpatul D.G. să-i rezolve problema. Pentru acest demers martorul G.N. i-a dat denunțătorului A.M. mai multe bijuterii, inclusiv o brățară bărbătească pe care trebuia să i le ofere inculpatului D.G. Martorul denunțător A.M. a luat legătura cu inculpatul D.G. care i-a promis că o să-l ajute pe martorul G.N., fără a preciza exact în ce mod va proceda, primind bijuteriile oferite de denunțătorul A.M.

Același martor arată, în declarațiile date, inclusiv în procesul-verbal de confruntare, că în zilele următoare a mai fost chemat o dată sau de două ori de ofițerul de poliție D.C.C., iar la ultima întâlnire, acesta i-a cerut să-l transporte, cu autoturismul său, în localitatea F., județul Prahova. În timp ce serveau masa, ofițerul de poliție l-a întrebat pe martor de unde îl cunoaște pe șeful său, colonelul T.D.M.

Ulterior, martorul G.N. s-a întâlnit cu denunțătorul A.M. care i-a confirmat că inculpatul D.G. i-a spus că va interveni pe lângă martorul T.D.M. cu scopul de a vorbi cu ofițerul anchetator pentru ca martorul să nu mai fie chemat la poliție.

S-a constatat că inculpatul G.A.T. nu a mai fost chemat pentru audieri, iar din referatul de terminare a urmăririi penale dat în Dosarul nr. 78786/1996 al I.P.J.Prahova, dosar în care cercetările au fost efectuate față de persoanele cu funcții de conducere la SC P. SA, martorul G.N. nu a avut nicio calitate procesuală.

Declarația martorului G.N.A. se coroborează cu declarația denunțătorului A.M., dar și cu declarația martorei A.A., aceasta din urmă confirmând că bijuteriile au fost date inculpatului D.G., una dintre acestea fiind observată pe mâna soției inculpatului D.G. Aceeași martoră a arătat că denunțătorul A.M. a luat legătura cu inculpatul D.G. care a reușit să-i rezolve problema martorului G.N.A. prin intermediul ofițerului T.D.M. de la I.P.J. Prahova.

Existența anchetei la SC P. SA, precum și ridicarea unor documente de la SC S. SRL Ploiești, al cărui administrator era martorul G.N., este confirmată de martorul D.C., atât în declarația dată în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească.

În condițiile în care martorul G.N. a fost chemat în mod repetat la organele de poliție, având temerea că cercetările ar putea să-l vizeze în mod direct și că există riscul de a fi învinuit de organele de cercetare penală, apelând pentru a împiedica acest lucru la inculpatul D.G., prin intermediul martorului denunțător A.M., oferind în schimb bijuterii din aur inculpatului, Înalta Curte reține ca fiind dovedită vinovăția inculpatului D.G.

Nu poate fi acceptată opinia apărării în sensul că martorul G.N., nu avea calitate procesuală în Dosarul nr. 78786/1996 al I.P.J. Prahova și, ca atare, nu poate fi reținută infracțiunea de trafic de influență în sarcina inculpatului D.G., dat fiind faptul că acuzarea a probat, dincolo de orice dubiu, că martorul G.N. a fost chemat, în mod repetat, la organele de poliție și că bijuteriile au fost oferite de către acesta inculpatului tocmai pentru a fi ajutat, lucru care în realitate s-a și întâmplat.

Al doilea act material reținut de Înalta Curte ca fiind dovedit, a privit influența exercitată de inculpatul D.G. pentru încheierea contractului dintre SC A.I. SRL, firma administrată de denunțătorul M.F. și SC C. SA Prahova.

Din declarațiile denunțătorului A.M. rezultă că în cursul anului 1991, avea în gestiunea SC A.I. SRL, un vagon de tablă pe care nu avea unde să-l depoziteze și dorea să-l vândă, dar nu avea cumpărători.

În acest context, a apelat din nou la inculpatul D.G. care i-a promis că o să-l ajute. La scurt timp după această discuție, inculpatul D.G. i-a spus denunțătorului să meargă la SC C. SA Prahova pentru că s-a luat legătura cu conducerea, mai exact cu directorul acestei societăți, martorul T.M.

Denunțătorul s-a deplasat la directorul societății împreună cu ofițerul de poliție D.V.B., a discutat cu acesta, făcând referire și la inculpatul D.G. și după câteva zile a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru un vagon de tablă contra sumei de 70 milioane ROL.

La aproximativ trei sau patru săptămâni după perfectarea contractului, denunțătorul M.F. i-a dat inculpatului D.G. suma de 20 milioane ROL cu care acesta a cumpărat, la data de 25 septembrie 1996, un autoturism D.N. pe numele fiului său, D.G.L.

Autoturismul a fost folosit de familia inculpatului D.G. până în 1999, când mașina a fost vândută martorului I.P., tot cu suma de 20 milioane ROL. De vânzarea acestui autoturism s-a ocupat denunțătorul A.M., dându-i inculpatului D.G. suma obținută, respectiv, 20 milioane ROL.

Declarația denunțătorului A.M. se coroborează cu declarațiile martorului T.D.M. care confirmă faptul că inculpatul D.G. și denunțătorul A.M. l-au întrebat dacă îl cunoaște pe directorul T.M. de la SC C. SA pentru încheierea unei tranzacții comerciale cu societatea administrată de denunțătorul A.M.

Martorul T.D.M. a dat curs solicitării inculpatului D.G. și a dat telefon la SC C. SA cu rugămintea de a-l primi pe denunțător, afirmând printre altele, că a fost rugat, la rândul său, de inculpatul D.G.

În același sens, martorul T.M. arată că s-a prezentat la sediul instituției denunțătorul A.M. împreună cu ofițerul de poliție T.D.M. pentru achiziționarea unei cantități de tablă și țevi de la SC A.I. SRL în discuțiile purtate, aceștia au făcut referire la inculpatul D.G., în sensul că este o rugăminte a acestuia de a fi rezolvată favorabil problema denunțătorului M.F.

În același sens, Înalta Curte reține și declarațiile martorei L.B. căreia denunțătorul T.M. i-a spus că a fost rugat de un ofițer de poliție, T.D.M. să achiziționeze produse metalurgice de la SC A.I. SRL.

În urma acestor discuții, denunțătorul A.M. a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru suma de 5 milioane ROL.

Al treilea act material reținut în sarcina inculpatului D.G. de către Înalta Curte, vizează tranzacția comercială încheiată de SC A.I. SRL Băicoi cu Baza de Aprovizionare Florești, unde denunțătorul A.M. a vândut un tractor și o remorcă, plata acestora fiind făcută prin ordin de plată.

Cu privire la această faptă, declarațiile denunțătorului A.M., în care se arată că inculpatul D.G. i-a spus să meargă la conducerea societății și să-i spună că vine din partea ofițerului de poliție B.D., se coroborează cu declarațiile martorului S.M. care confirmă că denunțătorul s-a prezentat la sediul societății făcând vorbire în discuțiile purtate de acesta cu ofițerul de poliție R.B., dar și de inculpatul D.G. În declarația dată în faza de urmărire penală martorul S.M. afirmă că denunțătorul A.M. i-a spus că vine din partea ofițerului S.R.I. Prahova, D.G., în cursul judecății, nuanțând acest aspect în sensul că denunțătorul a făcut referire doar la inculpatul D.G.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat, plata produselor livrate de SC A.I. SRL fiind făcută prin ordin de plată, valoarea tranzacției fiind de 70-80 mil RON.

În aceeași modalitate a procedat inculpatul D.G. și denunțătorul A.M. pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu SNP P.A. SA, Sucursala Prahova, unde SC A.I. SRL a livrat piese și scule de foraj în valoare de 1,5 miliarde RON, respectiv, robineți industriali către SC D. SA Florești.

Declarațiile denunțătorului A.M. se coroborează cu declarațiile martorilor P.C., J.C., I.N., dar și cu declarațiile martorei A.A.

Astfel, martorul P.C. arată că în perioada în care deținea funcția de director la SNP P.A. SA, Sucursala Prahova, au venit la el doi ofițeri de poliție care i-au spus că șeful lor, martorul T.D.M., îl roagă să fie de acord cu livrarea pieselor și a sculelor de foraj deținute de SC A.I. SRL.

Martorul P.C. a luat legătura cu martorul J.G.V. care s-a ocupat efectiv de încheierea tranzacției.

Martorul I.N., directorul SC D. SA Florești, Prahova confirmă, de asemenea, faptul că a fost căutat de inculpatul D.G. care l-a rugat să cumpere de la un amic al său, denunțătorul A.M. robineți industriali. Inculpatul D.G. l-a invitat pe martor acasă la denunțătorul A.M., și în acest context, a fost de acord să cumpere produsele denunțătorului A.M.

În zilele următoare, s-a prezentat la sediul societății martorul R.V., fiind însă refuzat să intre în incinta societății. Acesta l-a contactat telefonic pe denunțător care a venit la SC D. SA și, în prezența martorului R.V., l-a sunat pe inculpatul D.G. aducându-i la cunoștință situația ivită.

În acest context, inculpatul D.G., personal, s-a deplasat la SC D. SA, a purtat discuții cu martorul I.N., după care i s-a permis accesul în incinta societății, denunțătorul A.M. livrând robineții industriali. Tranzacția a fost finalizată în sensul dorit de denunțătorul A.M.

Celelalte două acte materiale ce intră în conținutul laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, cu privire la care Înalta Curte a reținut ca fiind dovedite, se referă la influența traficată de inculpat în favoarea martorul V.M. care avea pe rolul Judecătoriei Câmpina un proces civil, respectiv martorului N.C. interesat de promovarea unui recurs în anulare.

Declarațiile denunțătorului A.M. se coroborează cu declarațiile martorului V.M. care arată că a acceptat propunerea denunțătorului A.M. de a efectua mai multe transporturi cu materiale de construcție la locuința inculpatului D.G. pentru o sumă mai mică în schimbul intervenției acestuia la magistrații Judecătoriei Câmpina, pe rolul căruia avea un dosar.

În acest scop, denunțătorul A.M. i-a adus la cunoștință inculpatului D.G., problema martorului V.M., inculpatul trimițându-i pe aceștia la Judecătoria Câmpina la o persoană din conducerea instanței.

La Judecătoria Câmpina, denunțătorul A.M. a intrat în biroul magistratului, a stat aproximativ 20 minute, martorul M.C.A. constatând că judecătorul cu care denunțătorul a stat de vorbă, a fost tocmai judecătorul cauzei sale, respectiv magistratul M.M.A.

Este lipsit de importanță, sub aspectul reținerii infracțiunii de trafic de influență, faptul că martorul V.M. a pierdut procesul, atâta timp cât serviciile făcute de acesta inculpatului D.G. au fost acceptate în schimbul influenței celui din urmă.

Valoarea reală a prestației efectuate de martorul V.M. pentru inculpatul D.G. a fost de 40 milioane ROL, reducând suma la 20 de milioane ROL, cu speranța că va fi ajutat să câștige litigiul.

În aceeași manieră a procedat inculpatul D.G. și în ceea ce-l privește pe martorul N.C. Acest martor s-a plâns denunțătorului A.M. (cei doi aflându-se în relații de rudenie) că a pierdut un proces civil, pronunțându-se o hotărâre definitivă și irevocabilă, astfel că singurul remediu procesual era promovarea unui recurs în anulare.

Martorul denunțător A.M. și N.C. s-au deplasat la locuința inculpatului D.G., care a făcut referire la rudele sale din Parchetul General invocând numele procurorului M.G. astfel încât, prin intermediul acestuia, le-a promis că, după ce va primi întreaga documentație de la martorul N.C., va interveni pentru promovarea recursului în anulare.

Înscrisurile necesare promovării recursului în anulare i-au fost date inculpatului D.G. de către denunțătorul A.M., însă martorul N.C. nu a mai primit nici un răspuns. Toate aceste demersuri au fost efectuate de inculpat în perioada în care denunțătorul A.M. se ocupa de construcția sa din municipiul Ploiești.

Urmare activității infracționale descrise anterior, inculpatul D.G. a beneficiat de bani, bunuri și materiale de construcții pentru ridicarea imobilului, proprietatea socrului său P.C.S., parte din contravaloarea acestora, respectiv manopera, fiind suportată de denunțătorul A.M.

Pentru stabilirea contravalorii materialelor de construcție de care a beneficiat inculpatul D.G. în schimbul influenței sale pentru denunțătorul A.M., Înalta Curte va avea în vedere, pe de o parte, expertiza în materie de construcții efectuată în cursul cercetării judecătorești prin care s-a stabilit, în raport de facturile existente la dosarul cauzei, suma de 7.225,28 RON pentru A.M., respectiv sumele de 29.848,8 RON și 25.781,40 RON cu referire la SC C.A.B. SA, societate administrată de martorul I.C. care a efectuat substanțial lucrări de construcție la locuința inculpatului D.G.

Din același raport de expertiză, se constată că inculpatul D.G. a achitat facturi pentru materiale de construcții și manoperă în valoare de 18.528,73 RON, ceea ce confirmă susținerile sale în sensul că o parte a lucrărilor a fost plătită cu bani proprii.

Raportul de expertiză se coroborează cu declarațiile martorilor care au efectuat lucrările, dar și cu declarațiile denunțătorului A.M., astfel că din valoarea materialelor de construcție la care se face referire prin raportul de expertiză, va fi scăzută contribuția inculpatului D.G., restul sumelor urmând a fi confiscate întrucât acestea provin de la denunțătorul A.M.

S-a adăugat că, contravaloarea bijuteriilor primite de la martorul G.N., suma fiind stabilită, conform înscrisurilor existente în dosarul de urmărire penală, la 5 milioane ROL, suma de 20 milioane ROL, pe care martorul V.M. a acceptat să nu o mai primească în schimbul ajutorului dat de inculpat în vederea câștigării unui litigiu în instanță, suma de 39.939.457 ROL contravaloarea unui calculator achiziționat de denunțătorul A.M. și facturat pe numele unuia dintre fiii inculpatului, suma de 20 milioane ROL, dată de denunțătorul A.M. pentru achiziționarea de către inculpat a unui autoturism D.N. respectiv suma de 70 milioane ROL, parte din contravaloarea unui autoturism C., achiziționat tot de denunțătorul A.M. în beneficiul inculpatului D.G.

Celelalte sume la care se face referire în rechizitoriu, reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice, excursii, concedii la mare/munte, contravaloarea mai multor produse alimentare, plata unor femei care au făcut curățenie, nu sunt certe, nici în ceea ce privește întinderea și nici cine le-a suportat și, ca atare, nu pot fi supuse confiscării.

În ceea ce privește celelalte fapte reținute în sarcina inculpatului D.G., în raport cu denunțătorul A.M., Înalta Curte constată că acuzarea nu le-a dovedit prin probe certe, declarația denunțătorului A.M. neputând fi coroborată cu alte probe care să constituie un fundament solid pentru a se putea reține vinovăția.

Acuzarea nu a probat înțelegerea presupusă între inculpatul D.G. și ofițerul R.B. și implicit traficarea influenței inculpatului, decedat, în favoarea martorului denunțător A.M. pentru derularea celorlalte afaceri comerciale ale SC A.I. SRL la care se face trimitere în rechizitoriu.

S-a reținut că este doar o construcție a procurorului de caz, lipsită de fundament probatoriu și pe care instanța nu și-o poate însuși.

Orice faptă, reținută în sarcina unei persoane, trebuie probată dincolo de orice dubiu, în caz contrar ar fi recunoscut arbitrariul, care este străin oricărui sistem de drept.

A doua infracțiune de trafic de influență, 24 acte materiale, a fost reținută prin actul de sesizare al instanței în sarcina inculpatului D.G., denunțător fiind martorul M.F.

În raport cu același denunțător se reține că a fost săvârșită infracțiunea de trafic de influență și de inculpatul D.E. Având în vedere că infracțiunea reținută în sarcina celor doi inculpați are legătură cu același denunțător, M.F. și cu privire la aceeași situație de fapt, respectiv presupusa influență a inculpaților pentru ca denunțătorul M.F. să obțină ridicarea măsurii asiguratorie a sechestrului dispus de autoritățile judiciare asupra a 2000 tone de produs petrolier vândut, de martorul denunțător, unor persoane din municipiul Brașov, Înalta Curte va examina probatoriul, pentru ambii inculpați în aceeași secțiune, constatând că acuzarea nu a probat, dincolo de orice dubiu, vinovăția inculpaților D.G. și D.E.

Ca principiu fundamental al procesului penal, prezumția de nevinovăție determină structura procesului penal, aceasta operând, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească. Potrivit acestei prezumții nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală decât pe bază de probe, găsindu-și funcționalitatea în toate momentele instrucției penale dar și în cursul judecății până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În virtutea acestui principiu autoritățile judiciare au obligația de a porni de la prezumția de nevinovăție, sarcina probațiunii trecând de la organul de cercetare penală la instanța de judecată.

Rațiunea acestei prezumții se bazează pe faptul că nu toate acuzațiile sunt adevărate deoarece o acuzație poate fi greșită, poate fi eronată, bazată pe coincidențe de împrejurări care stârnesc bănuieli serioase, dar după o examinare atentă a acestora, construcția acuzării este înlăturată.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție, ca principiu distinct al procesului penal, organele judiciare trebuie să aibă în vedere următoarele coordonate: vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului penal; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, trebuie să se pronunțe o hotărâre de achitare.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde numeroase dispoziții de principiu relativ la prezumția de nevinovăție, în dispozițiile art. 6 alin. (2) statuându-se că „orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită”. Principiul european al prezumției de nevinovăție stabilește că sarcina probei incumbă acuzării, iar îndoiala profită întotdeauna acuzatului, care poate adopta, în timpul procedurii și o atitudine de pasivitate prin invocarea dreptului la tăcere.

Revenind la cauza dedusă judecății, Înalta Curte a constatat că în speță nu pot fi reținute probe convingătoare de natură a fundamenta o hotărâre de condamnare.

Acuzarea pornește, în analiza sa, de la declarația denunțătorului M.F., acesta afirmând în cursul judecății că nu poate să probeze ceea ce susține, declarație care nu se coroborează cu alte probe care să conducă la reținerea vinovăției inculpaților D.G. și D.E. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Rezultă din declarațiile denunțătorului că acesta a livrat o cantitate de 2000 tone produs petrolier, unei firme administrată de numitul G.I. care a emis cecuri fără acoperire, marfa fiind identificată în depozitele numitului L.M. din Sighetul Marmației, autoritățile judiciare dispunând instituirea sechestrului asigurator.

Această situație de fapt, susține denunțătorul, i-a fost prezentată, inițial, inculpatului D.G. care l-a chemat la domiciliul său și i-a remis suma de 10.000 dolari SUA.

În aceeași declarație, martorul denunțător M.F. a afirmat că inculpatul D.G. i-a pretins suma de 60.000 dolari SUA, dar nu i-a remis-o deoarece acesta nu i-a rezolvat problema.

S-a făcut referire, în aceleași declarații, de o zi onomastică a inculpatului D.G. la Restaurantul R. din municipiul Ploiești, afirmând că a plătit întreaga consumație în valoare de 100 milioane ROL, dar și la diverse bunuri cumpărate de denunțător cu ocazia sărbătorilor de paște.

Acestea sunt simple afirmații, nedovedite, regăsite doar în declarațiile denunțătorului M.F., care nu se coroborează cu alte probe.

În atare condiții, nefiind dovedită traficarea influenței de către inculpatul D.G., în favoarea denunțătorului M.F., pentru ca acesta să obțină ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra produsului petrolier, Înalta Curte apreciază că prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată prin probe certe, astfel că există un dubiu, iar acesta nu poate profita decât inculpatului D.G.

Cu privire la inculpatul D.E., s-a reținut că și-ar fi traficat influența în același scop, respectiv ridicarea sechestrului asigurator asupra produsului petrolier instituit de autoritățile judiciare, pretinzând suma de 60 miliarde ROL, bani pe care denunțătorul M.F. a fost de acord să-i dea, dar numai după rezolvarea problemei.

Niciunul dintre martorii audiați în cauză nu a susținut versiunea denunțătorului în sensul că inculpatul D.E. și-ar fi traficat influența în beneficiul acestuia și în schimbul unei sume de bani.

Din probe a rezultat că denunțătorul a fost în audiență la inculpatul D.E., în perioada de referință acesta având funcția de consilier în cadrul Administrației Prezidențiale, prezentându-i mai multe memorii, în realitate fiind plângeri împotriva autorităților care au dispus punerea în libertate a numitului L.M., produsul petrolier al denunțătorului fiind sechestrat în depozitele acestuia din Sighetu Marmației.

Procurorul de caz a făcut referire la presupusele demersuri efectuate de inculpatul D.E. în favoarea numitului L.M., pentru punerea acestuia în libertate, deși nu se reține în sarcina inculpatului vreo faptă penală în legătură cu această persoană.

Demersurile efectuate de inculpatul D.E., urmare audiențelor acordate denunțătorului M.F., direcționarea memoriilor către organele abilitate, trimiterea martorului denunțător la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a depune memorii în care să relateze ceea ce a susținut în fața sa, discuțiile purtate cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nu constituie acte care să întregească latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență, norma de incriminare făcând referire la primirea, pretinderea ori acceptarea de către autor de bani sau alte foloase lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor pentru a-i determina să facă sau să nu facă un act care intră în atribuțiile sale de serviciu.

Având în vedere că, la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea, privind vinovăția inculpatului, pe probe sigure, certe și întrucât, în cauză, probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive, sunt incomplete, lăsând loc unei incertitudini în privința vinovăției inculpaților D.G. și D.E., prima instanță a apreciat că se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului”.

Regula „in dubio pro reo” constituie un complement al prezumției de nevinovăție, care reflectă principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea acuzării conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, instanța de judecată nu își poate forma o convingere care să se transforme într-o certitudine și, de aceea, instanța trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula „in dubio pro reo” este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu-și întemeieze hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.

Chiar dacă, în fapt, s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, îndoiala persistă, iar aceasta echivalează cu o probă pozitivă de nevinovăție, și ca atare, soluția ce trebuie pronunțată este aceea a achitării inculpaților.

În ceea ce privește infracțiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului D.G., Înalta Curte a apreciat că vinovăția acestuia a fost dovedită prin probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul judecății.

Potrivit dispozițiilor art. 261 C. pen., fapta constă în încercarea de a determina o persoană prin constrângere sau corupere să dea declarații mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori.

Încercarea de a determina mărturia mincinoasă este o infracțiune comisivă. Realizarea acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective, presupune o acțiune constând în încercarea de a determina o persoană să dea declarații mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară. Încercarea de a determina o persoană să facă declarații mincinoase constituie o tentativă de instigare la mărturia mincinoasă. Aceasta înseamnă că acțiunea făptuitorului, care vizează formarea la acea persoană a rezoluției de a săvârși mărturia mincinoasă, trebuie să rămână fără rezultat, adică fără ca persoana să adopte această rezoluție.

Acțiunea constând în încercarea de a determina o persoană să dea declarații mincinoase, pentru a realiza elementul material al infracțiunii, trebuie să fie efectuată prin constrângere sau corupere. Constrângerea poate fi fizică sau morală. Prima se realizează prin violență și cealaltă prin amenințare. Convingerea se poate realiza și prin oferirea sau promiterea de bani, daruri sau alte foloase.

De asemenea, este irelevant dacă persoana împotriva căreia se îndreaptă acțiunea făptuitorului are calitatea de martor ori urmează să dobândească o asemenea calitate.

Sub aspect subiectiv, infracțiunea se comite cu forma de vinovăție a intenției directe, făptuitorul își dă seama și urmărește să creeze, prin fapta sa, o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției.

În cauza de față, a rezultat din probele administrate, că la data de 7 martie 2006 martora denunțătoare A.A. s-a prezentat la D.N.A. afirmând că anterior a avut o serie de discuții cu inculpatul D.G. care a sunat-o de pe un telefon cu număr ascuns, cerându-i să se întâlnească pentru a afla dacă procurorul anchetator este interesat de situația sa.

În condițiile în care, pentru inculpatul D.G., există autorizație de interceptare a convorbirilor telefonice și ambientale începând cu 27 ianuarie 2006, autorizație prelungită succesiv de judecător, organele de anchetă, cu consimțământul martorei denunțătoare A.A., a instalat pe corpul acesteia tehnică specială de înregistrare astfel cum rezultă din procesul verbal existent la dosarul de urmărire penală.

Martora denunțătoare A.A. s-a întâlnit cu inculpatul D.G. în aceeași zi, 7 martie 2006, în jurul orelor 13:20 în zona Gării de Nord din București, discuția purtată cu inculpatul fiind de 12 minute.

Conform procesului-verbal de redare, inculpatul D.G. s-a interesat de ce a fost arestat preventiv soțul denunțătoarei A.M., aceasta povestindu-i că a fost prins în timp ce primea o sumă de bani de la o persoană pentru a o ajuta să obțină o hotărâre judecătorească favorabilă într-un dosar penal. În cadrul aceleiași întâlniri inculpatul D.G. a întrebat-o pe denunțătoarea A.A., care sunt problemele pe care dorește procurorul anchetator să le verifice cu privire la persoana sa, aflând că se verifică dacă inculpatul a primit de la familia A., bani, bunuri, materiale de construcții. Inculpatul D.G. i-a sugerat denunțătoarei ca nici ea și nici soțul său să nu recunoască că i-ar fi dat materiale de construcții.

În cadrul aceleiași întâlniri, inculpatul D.G. i-a spus martorei ca pentru viitor să țină legătura printr-o altă persoană deoarece există riscul de a fi urmăriți și văzuți împreună.

Ulterior, prin încheierea din 9 martie 2006, instanța a încuviințat autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice și ambientale privind pe A.A.

La data de 13 martie 2006, martora denunțătoare a fost sunată, din nou, de inculpatul D.G. de la un post telefonic, cu număr ascuns, interesându-se de mersul anchetei, reiterând îndemnul anterior, de a nu spune adevărul în fața procurorului militar.

În data de 14 martie 2006, în jurul orelor 14:19, martora denunțătoare a avut o altă convorbire telefonică cu inculpatul D.G., căruia i-a adus la cunoștință faptul că a doua zi, 15 martie 2006, este invitată la parchet pentru audieri. În cadrul acelorași discuții, martora denunțătoare s-a plâns de situația sa financiară, inculpatul D.G. dându-i de înțeles că va primi niște bani din partea lui.

La scurt timp după această discuție, martora denunțătoare A.A. a fost sunată de o persoană de sex masculin care i-a cerut să se întâlnească, a doua zi, 15 martie 2006, în fața sediului Băncii P. din municipiul Ploiești, pentru a primi o sumă de bani.

Martora denunțătoare A.A. a discutat cu inculpatul D.G. acest aspect, inculpatul încurajând-o să meargă la întâlnirea cu acea persoană, reamintindu-i că atunci când va fi audiată de procuror să spună că a stat cu copiii și nu are cunoștință despre afacerile soțului său.

În dimineața zilei de 15 martie 2006 martora denunțătoare s-a întâlnit cu persoana care o sunase, acesta fiind martorul D.V., care i-a dat o suma de 15 milioane ROL și la întrebarea martorei ce trebuie să facă cu acești bani, D.V. i-a spus „Nimic doamnă”, spunându-i, totodată, că nu trebuie să se gândească la nimic și că nici măcar nu l-a văzut.

În aceeași zi, 15 martie 2006, după audierea martorei la parchet, aceasta a fost sunată, în jurul orelor 18:00 de inculpatul D.G., acceptând să se întâlnească cu acesta în parcarea Spitalului Județean din Ploiești.

Discuția a avut loc între cei doi, în autoturismul inculpatului și de această dată întâlnirea fiind monitorizată tehnic audio și video de echipa de anchetă.

Martora denunțătoare s-a arătat speriată de anchetă, inculpatul asigurând-o că va face demersuri cu privire la aceasta, spunându-i martorei că va merge la „Botoș” și că zilele anterioare a fost la „Sâmpetru”. În cadrul acestei întâlniri inculpatul D.G. i-a cerut martorei să păstreze tăcerea și să-și vadă de treabă.

Vinovăția inculpatului D.G. este astfel dovedită prin declarațiile martorei A.A., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între martoră și inculpatul D.G., raportul de expertiză criminalistică efectuat în cursul cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorului D.V. Relevante sunt mențiunile făcute de acest martor în sensul că nici denunțătoarea și nici soțul său nu au cerut vreun ajutor, martorul D.V. făcând parte dintr-o familie deosebit de religioasă care obișnuia să facă acte de caritate, de altfel nici nu i-a cunoscut până la data de 15 martie 2006, cunoscându-l doar pe inculpatul D.G. care lucrase mulți ani la S.R.I. și care știa că familia lui D.V., în mod constant, efectua acte caritabile.

Același martor confirmă că în data de 14 martie 2006 a fost căutat de inculpatul D.G. și l-a întrebat dacă e dispus să facă un gest de caritate prin remiterea unei sume de bani unei persoane cu numele „ Aida” din Băicoi.

Martorul D.V. i-a confirmat inculpatului că avea disponibilă suma de 15 milioane ROL pentru acte de caritate iar atunci inculpatul D.G. i-a dat numărul de telefon al martorei denunțătoare A.A.

După această discuție martorul D.V. s-a întâlnit, așa cum s-a arătat anterior, cu denunțătoarea A.A., afirmând că banii ar fi de la „Dumitrache”.

În ceea ce privește interceptarea convorbirilor telefonice, în faza actelor premergătoare, apărarea susținând că această probă nu poate fi administrată în faza actelor premergătoare, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, ori interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt sau pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Alin. (2) al aceluiași articol enumeră infracțiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă.

Din analiza dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., rezultă că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice sunt subordonate unor condiții strict determinate și anume:

a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni.

Deși legea nu definește noțiunea de „date”, prin aceasta se înțelege orice informații obținute prin orice mijloace, cu excepția celor interzise de lege, de către organele de urmărire penală privind pregătirea sau săvârșirea de fapte prevăzute de legea penală. Noțiunea de indicii temeinice are semnificația dată de art. 143 C. proc. pen.

b) să privească o infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

c) să fie utilă pentru aflarea adevărului;

d) să existe o autorizație din partea judecătorului competent.

Rezultă, așadar, că legalitatea interceptării convorbirilor telefonice nu este condiționată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede ca o garanție distinctă, obligativitatea înștiințării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură și caracterul secret al acesteia. Ulterior însă, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua la cunoștință despre înregistrări, cu posibilitatea contestării acestora, drepturi ce au fost respectate în cauză, instanța admițând în cursul cercetării judecătorești, efectuarea unei expertize criminalistice.

De altfel, în această materie și C.E.D.O., prin jurisprudența sa, a apreciat că noul cadru legislativ modificat prin Legea nr. 281/2003 și Legea nr. 356/2006 oferă garanțiile necesare în materie de interceptare și transcrierea comunicațiilor (cauza Dumitru Popescu contra României).

Această interpretare este în acord și cu dispozițiile cuprinse în art. 4 din recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, potrivit cu care tehnicile speciale de anchetă pot fi utilizate dacă există motive serioase de a crede că o infracțiune gravă a fost săvârșită ori este pregătită sau în curs de pregătire de una sau mai multe persoane anume identificate ori de o persoană sau un grup de persoane care nu a fost încă identificat.

Or, în cauză, interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul D.G. a fost utilizată tocmai în scopul arătat în recomandare.

Referitor la infracțiunile reținute de instanță în sarcina inculpatului S.O., din probele administrate, în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, a rezultat că în perioada 1998-1999 inculpatul S.O. avea gradul militar de colonel și îndeplinea funcția de șef al Diviziei „A”, Apărarea Ordinii Constituționale. În aceeași perioadă inculpatul D.G. îndeplinea funcția de șef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova și așa cum s-a arătat anterior, din punct de vedere profesional inculpatul colonel D.G. era subordonat, la nivelul central, șefului Diviziei „A”, respectiv inculpatului S.O.

Potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. pen. „infracțiunea de luare de mită constă în fapta funcționatului care direct sau indirect pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri”.

În esență, sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de luare de mită are, așa cum rezultă din norma de incriminare, conținuturi alternative, putând fi săvârșită, fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune. Acțiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului, ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase care nu i se cuvin, iar inacțiunea constă în nerespingerea de către acesta a unei asemenea promisiuni. A pretinde ceva înseamnă a cere ceva, a primi ceva, a lua ceva în posesie. A accepta o promisiune înseamnă a-și exprima acordul cu privire la promisiunea făcută de cineva. Acceptarea presupune întotdeauna o ofertă. În fine, a nu respinge promisiunea înseamnă a nu-ți manifesta dezacordul cu privire la promisiunea făcută de cineva.

Oricare dintre acțiunile la care se face referire în norma de incriminare, precum și inacțiunile trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Sfera noțiunii de „foloase” este largă incluzând orice avantaj.

Legea cere ca actul, pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire, funcționarul pretinde sau primește bani ori alte foloase, să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu.

Sub aspect subiectiv, infracțiunea de luare de mită se săvârșește cu forma de vinovăție a intenției directe.

Pornind de la elementele de ordin teoretic expuse anterior, Înalta Curte a reținut în sarcina inculpatului S.O. săvârșirea infracțiunii de luare de mită sub forma pretinderii și primirii de foloase de la denunțătorii D.G., S.I. și O.L.

În subordinea inculpatului S.O. se aflau, alături de inculpatul D.G. și martorii denunțători S.I., respectiv O.L., care în perioada derulării activității infracționale au avut probleme de natură profesională.

În perioada 1998-1999, astfel cum s-a arătat în starea de fapt expusă anterior, inculpatul S.O. a cumpărat un imobil, cu două corpuri, în localitatea C., comuna F., județul Prahova.

Din declarațiile denunțătorului S.I., fost ofițer la Serviciul Teritorial Câmpina, unde a îndeplinit și funcția de șef serviciu, rezultă că prin intermediul inculpatului D.G. dar și împreună cu acesta, în schimbul unei protecții pe linie profesională, a fost de acord să se ocupe de identificarea și supravegherea unei echipe de muncitori care să lucreze la imobilul inculpatului S.O.

Relevant este faptul că în perioada 2002-2003, acesta a fost mutat de șeful său direct, colonelul S.I.B., fără acceptul său, de la S.R.I. Câmpina, unde deținuse funcția de conducere mai mult de 10 ani, la S.I.J. Prahova, iar în anul 2003 și-a redobândit funcția de șef serviciu la S.R.I. Câmpina, când funcția de conducere de la S.I.J. Prahova era deținută de martorul T.A., fiind cunoscute relațiile apropiate ale acestuia cu inculpatul S.O. Transferul s-a realizat la aproximativ două sau trei luni de la data la care colonelul S.I.B. a fost înlocuit cu martorul T.A.

La începutul anului 2004, martorul denunțător S.I., astfel cum rezultă din declarațiile sale, a fost contactat telefonic de inculpatul D.G. care i-a spus că inculpatul S.O., care deține o funcție importantă în conducerea centrală a S.R.I., are în construcție două imobile sugerându-i că ar fi bine să se implice în renovarea acestora, urmând a găsi echipe de muncitori care să efectueze lucrări de calitate la preț minim.

Martorul denunțător a acceptat, astfel că în zilele următoare s-a întâlnit cu inculpații D.G. și S.O., acesta din urmă aducându-i la cunoștință lucrările ce trebuiau efectuate la cele două imobile, lucrări pentru care erau necesare 3 echipe de muncitori.

La rândul său, inculpatul S.O. i-a confirmat martorului denunțător că-l va sprijini pe linie profesională.

În acest context, martorul denunțător S.I. a identificat și supravegheat o echipă de muncitori condusă de martorul S.F., care arată că a efectuat lucrări de mică importanță în condițiile în care nu a fost de acord să scadă prețul la solicitarea martorului denunțător S.I.

Nefiind de acord cu reducerea prețului, același martor denunțător a identificat o altă echipă de muncitori coordonată de frații C. care au efectuat mai multe lucrări de transport și care, la cererea martorului denunțător, au fost nevoiți să reducă valoarea lucrărilor de la 40 milioane la 15 milioane ROL.

În declarațiile celor doi martori sunt prezentate lucrările efectuate, dar și faptul că au fost nevoiți să ceară, la final, numai 15 milioane ROL, în condițiile în care valoarea lucrărilor a fost de 40 milioane ROL.

A rezultat, de asemenea, din probele administrate, că martorul denunțător însuși, a efectuat servicii în beneficiul inculpatului S.O., transportând, cu un autoturism împrumutat, 6-7 mp de piatră și în aceeași perioadă a transportat muncitori de la Breaza la Călinești.

Același denunțător a identificat și echipa de muncitori coordonată de martorul C.I. căruia i-a solicitat să efectueze lucrări la un preț rezonabil, în condițiile în care locuința este proprietatea unui „șef al meu de la București”.

Martorul denunțător S.I. a constatat că în acea perioadă nu a mai avut niciun fel de probleme cu noul său șef T.A. care, astfel cum rezultă din declarațiile existente la dosarul cauzei, se interesa despre evoluția lucrărilor de construcție.

Au fost considerate relevante, sub aspectul analizat, și precizările denunțătorului S.I. în declarația dată în cursul judecății, în sensul că „nu a mai făcut servicii similare celor pe care i le-a făcut inculpatului S.O. vreunui alt coleg și că, în sinea sa, a acceptat să facă toate aceste servicii deoarece putea să beneficieze, dacă ar fi avut nevoie, de protecția inculpatului S.O.”.

De asemenea, martorul T.A. în declarația dată în fața instanței de fond a arătat că denunțătorul S.I. i-a spus că inculpatul S.O. l-a rugat să se ocupe de cumpărarea unor materiale de construcții și că acesta îi vorbea despre evoluția lucrărilor, toate în contextul în care martorul T.A. era șeful direct al martorului denunțător S.I. Activitatea infracțională expusă s-a desfășurat până în mai-iunie 2004.

Înalta Curte a reținut, în raport cu probele administrate, că serviciile martorului denunțător S.I. au fost efectuate în scopul asigurării unei protecții profesionale din partea inculpatului S.O., lucru care s-a și întâmplat în realitate. Această protecție a fost sugerată de inculpatul S.O., anterior demarării lucrărilor, martorul denunțător fiind contactat în prealabil de inculpatul D.G. care, la rândul său, s-a implicat în efectuarea altor lucrări în beneficiul inculpatului S.O.

Ca atare, instanța a apreciat ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, respectiv dare de mită (D.G.), inculpatul S.O. pretinzând și primind foloase de la denunțătorii S.I. și D.G., în schimbul protecției acestora, protecție pe care a efectuat-o în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, cei doi fiind în raporturi de subordonare cu inculpatul S.O.

În aceeași manieră s-a derulat activitatea infracțională a inculpatului S.O. și în raport cu martorul denunțător O.L.

Din declarațiile acestuia a rezultat că, în perioada de referință, a fost destituit din funcția șef sector A din cadrul S.I.J. Teleorman, funcție ce a fost ocupată de un ofițer care anterior i-a fost subordonat, apreciind ca fiind sub demnitatea sa să lucreze ca simplu ofițer la S.I.J. Teleorman.

În acest context, a arătat martorul denunțător O.L., că a întocmit un raport ce a fost aprobat de inculpatul S.O., în baza căruia ofițerului i s-a aprobat transferul chiar la unitatea centrală a S.R.I., respectiv „Divizia A” condusă de inculpatul S.O.

Existând o subordonare directă față de inculpatul S.O. care anterior îi și aprobase transferul și pentru asigurarea unor relații bune cu noua conducere, martorul denunțător O.L. a acceptat cererea făcută de inculpat în sensul de a găsi o echipă de muncitori din județul Teleorman care să execute lucrări de construcție la imobilul său din localitatea Călinești.

Martorul denunțător a identificat o echipă de muncitori coordonată de martorul C.P.A., aceștia fiind transportați din județul Teleorman la Călinești, de către denunțătorul O.L.

Lucrările efectuate sunt prezentate în declarațiile martorilor C.P.A., P.C.B., A.V., A.I.A., C.N. și C.M.A., valoarea reală a acestora fiind de 75 milioane ROL.

Datorită insistențelor martorului denunțător O.L., C.P.A. a fost nevoit să reducă suma la 50 milioane ROL, dar nici cu această sumă nu a fost de acord inculpatul S.O. care a plătit doar suma de 30 milioane ROL.

Martorul C.P.A. arată că această sumă i-a fost impusă, nu a mai avut cum să riposteze în condițiile în care cunoștea poziția deținută anterior de denunțătorul O.L. în cadrul S.R.I. Teleorman.

La fel ca și în cazul denunțătorului S.I., și O.L. s-a ocupat de transportul muncitorilor de la Teleorman la Călinești, folosind autoturismul proprietatea sa.

În cursul cercetării judecătorești, martorul denunțător O.L. a arătat că a făcut aceste servicii, întrucât inculpatul S.O. îi era coleg, dar și pentru faptul că deținea o funcție mai mare. Arată, de asemenea, că serviciile au fost făcute „pentru a avea garanția unei obiectivități din partea inculpatului S.O.”.

Din analiza probelor administrate, Înalta Curte a apreciat că inculpatul S.O. a pretins și primit foloase, astfel cum s-a arătat, de la denunțătorul O.L., în baza unei înțelegeri, inițial tacite și ulterior exprese, pentru a-i asigura acestuia confortul și protecția sa profesională.

În ceea ce privește infracțiunile de luare de mită reținute în sarcina inculpatului S.O. în raport cu denunțătorii S.V. și C.I., Înalta Curte a apreciat că pe baza probelor administrate nu poate fi reținută vinovăția inculpatului S.O., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Astfel, în privința denunțătorului S.V., Înalta Curte a apreciat că serviciile acestuia au fost efectuate în virtutea unor bune relații de vecinătate, denunțătorul, astfel cum rezultă din declarațiile sale, dădea de mâncare la câini și supraveghea casa în timp ce inculpatul S.O. îl ajuta cu medicamente, cu alimente, cu folosința unui autoturism, iar în ceea ce-l privește pe denunțătorul C.I., discuțiile purtate cu inculpatul S.O. în ceea ce privește posibilitatea angajării fiului său în structura S.R.I. au fost purtate mult după începerea efectuării lucrărilor. Totodată, s-au purtat doar discuții în legătură cu acest aspect, în condițiile în care fiul denunțătorului nu avea stagiul militar satisfăcut, condiție obligatorie pentru a accede la o astfel de funcție.

În fine, pentru o infracțiune de dare de mită (o faptă) reținută în sarcina inculpatului D.G., Înalta Curte constată că aceasta a fost comisă în anul 2003, data fiind stabilită în raport cu declarațiile martorilor A.M., V.G., C.I., N.I. care au arătat că au efectuat lucrări la imobilul inculpatului S.O., în perioada 2001 până în anul 2003, astfel că, pentru această infracțiune, s-a împlinit termenul de prescripție prevăzută de art. 122 lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 124 C. proc. pen.

Sub aspectul cuantumului foloaselor primite de inculpatul S.O., din declarațiile date de denunțătorii S.I., O.L. dar și ale martorilor care au efectuat lucrările, rezultă că inculpatul S.O. a beneficiat de foloase în valoare de 50 milioane ROL, în raport cu denunțătorul S.I., respectiv 45 milioane ROL, față de denunțătorul O.L.

În ceea ce privește infracțiunea de transmitere de informații cu caracter secret și confidențial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991, Înalta Curte a apreciat că probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului S.O.

Potrivit textului, inițierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranței naționale, sprijinirea în orice mod a acestora sau aderarea la ele, deținerea, confecționarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicațiilor, precum și culegerea și transmiterea de informații cu caracter secret ori confidențial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal constituie infracțiune.

Rezultă, din analiza textului, că ne aflăm în prezența unei infracțiuni cu conținut alternativ, elementul material al infracțiunii reținută în sarcina inculpatului S.O. constând în transmiterea de informații cu caracter secret ori confidențial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal, iar urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru siguranța națională, subiectul pasiv al infracțiunii fiind statul.

Din probele administrate în cauză rezultă că în perioada 2001-2003, pe rolul S.I.J. Prahova, se desfășura o acțiune informativă ce purta criptonimul „Distileria”, inculpatul S.O. coordonând personal desfășurarea și evoluția acestui caz informativ.

Acțiunea informativă a parcurs etapele specifice de investigare până în momentul în care informațiile culese indicau o posibilă implicare a unor persoane care desfășurau o activitate politică.

În acest moment, inculpatul S.O. a solicitat întreaga documentație de la S.I.J. Prahova după care a restituit materialul.

Din declarațiile martorului R.A., unul dintre ofițerii operativi ai acestui caz, rezultă că activitatea informativă a scos în evidență date relevante privind „o mafie a alcoolului”, care s-a extins din județul Prahova în întreaga țară. De asemenea, au rezultat date privind tranzacții ilegale cu produse petroliere, fiind implicate persoane care dețineau funcții înalte în stat, referindu-se la premierul din acea perioadă dar și la deputatul S.I.C. Arată martorul că singurele persoane abilitate să aibă acces la informațiile din cazul „Distileria” erau comandamentul S.I.J. Prahova S.I.B., inculpatul S.O. și directorul S.R.I. R.T.

Același martor a constatat, la un moment dat, că informațiile ajungeau la una dintre persoane, prin intermediul deputatului S.I.C.

Investigațiile s-au derulat, astfel cum arată martorul, în mod normal, până când documentele au fost văzute integral de inculpatul S.O. care l-a contactat telefonic și i-a spus că dorește să-l promoveze la București, structura centrală pe care o coordona. Deși era ofițer de caz de 2 ani, aducându-i la cunoștință inculpatului S.O. că dorește să continue activitatea în cazul „Distileria”, acesta i-a spus să stea liniștit pentru că are cine să se ocupe de caz, afirmând, totodată, „că s-a ocupat personal de luarea unor măsuri de informare în caz și că a fost de curând la o partidă de pescuit cu un om politic din județul Dâmbovița căruia i-a atras atenția să nu mai vorbească cu persoanele din cazul „Distileria” întrucât aceștia sunt interceptați”.

La scurt timp s-a constatat că toate persoanele care au lucrat la acest caz au fost înlăturate din sistem.

Același martor arată că inculpatul S.O. a prezentat premierului, contrar legii, conținutul convorbirilor telefonice obținute în urma emiterii mandatelor de interceptare, aceasta constituind în opinia martorului, transmiterea de date secrete. După ce martorii au aflat că sunt interceptați și-au schimbat numerele de telefon, ascunzând acte incriminatoare.

Aspectele prezentate de inculpatul R.A. sunt confirmate și de martorul S.O.M. care, la rândul său, a făcut parte din echipa operativă.

Astfel, martorul S.O.M. arată că a fost ofițer activ la S.I.J. Prahova, făcând parte din echipa informativă a cazului „Distileria”.

Unul dintre beneficiarii legali ai informațiilor din acest caz era inculpatul S.O. care era informat periodic despre derularea investigațiilor. Acestea s-au derulat în mod normal, pe toată perioada în care martorul S.I.B. ocupa funcția de șef al S.I.J. Prahova, până la înlocuirea acestuia cu martorul T.A. Martorul T.A. a afirmat că a discutat cu inculpatul S.O., care la rândul său, a discutat cu martorul S. și că acest caz trebuie închis. Deși a solicitat continuarea investigațiilor martorul T.A. a afirmat că a primit „ordin” de la București pentru închiderea cazului, în concret ordinul fiind primit de la inculpatul S.O.

În același sens, instanța reține și declarațiile martorului S.I.B. din care rezultă că inculpatul S.O. era informat periodic despre evoluția cazului „Distileria” și că martorul R.A. i-a adus la cunoștință că inculpatul S.O. a mers la o partidă de pescuit în județul Dâmbovița, fiind prezent și deputatul S.I.C. care exercita la vremea respectivă, funcția de președinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Apărare Națională. Același martor i-a spus că inculpatul S.O. s-a deplasat la o partidă de pescuit cu un om politic din județul Dâmbovița, care „picase pe interceptări” și căruia i-a atras atenția să nu mai vorbească cu persoanele din cazul „Distileria” deoarece sunt interceptați.

Și acest martor, S.I.B., afirmă că „prevenția” realizată de inculpatul S.O. la partida de pescuit nu a fost legală.

Fiind audiat martorul S.I.C., acesta nu neagă faptul că a invitat la o partidă de pescuit pe directorul S.R.I. R.T. cât și pe inculpatul S.O., fără să recunoască faptul că acesta i-ar fi atras atenția să nu mai discute cu persoanele ce apăreau în investigațiile legate de cazul „Distileria”, întrucât sunt interceptate.

Relevanță prezintă și declarația martorului T.A.R., dată în faza de urmărirea penală, acesta neputând fi audiat în faza de cercetare judecătorească, întrucât a decedat, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., care arată că martorul S.I.C. știa că-i sunt interceptate convorbirile telefonice, fapt ce l-a determinat pe martorul T.A.R. să tragă concluzia că acesta a intrat în posesia unor informații pe care nu le puteau obține decât din interiorul serviciului secret pe care-l conducea.

În raport cu probele administrate, Înalta Curte a apreciat că inculpatul S.O. a fost cel care a transmis informații din cazul „Distileria” către deputatul S.I.C., în condiții nelegale, prin fapta sa producându-se o stare de pericol pentru siguranța națională de natură să pericliteze ordinea de drept.

Reținându-se vinovăția inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991, Înalta Curte a apreciat că nu mai poate fi reținută și infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 C. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte a constatat, pe de-o parte că nu sunt îndeplinite condițiile privind situația premisă, existența altei infracțiuni comise anterior, iar pe de altă parte, în condițiile în care inculpatul a divulgat informații cu caracter secret din cazul „Distileria”, sesizarea ar echivala cu o autoincriminare.

În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la folosirea cu rea-credință a bunurilor societății prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. săvârșite de inculpatul S.O., respectiv infracțiunea de folosirea cu rea-credință a bunurilor societății prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, faptă comisă de inculpatul G.A.T., Înalta Curte a apreciat că este dovedită vinovăția celor doi inculpați.

Astfel, rezultă din probele administrate, că în perioada 2001-2005 între SC M. SRL și mai multe unități din structura S.R.I. s-au derulat relații comerciale în cadrul cărora SC M. SRL București a livrat mai multe autoturisme.

Pe fondul acestor relații, în cursul anului 2003, inculpatul S.O. i-a cerut inculpatului G.A.T., care era asociat și administrator la SC M. SRL, a i se pune la dispoziție, pentru folosință, un autoturism nou marca G.V., solicitare ce a fost acceptată de inculpatul G.A.T. care a făcut demersurile necesare pentru achiziționarea, de la producător, prin SC M. SRL Leasing București, a unui astfel de autoturism.

Din declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire și în cursul cercetării judecătorești a rezultat că la începutul anului 2003 martorul G.A.T. le-a predat martorilor I.M. și B.A. o listă cu configurația autoturismului solicitat de inculpatul S.O., cerându-le să facă o comandă specială la producătorul din Germania.

În momentul în care autoturismul a fost livrat în țară, acesta a fost preluat din partea SC M. SRL București de către martorul B.A., după ce în prealabil inculpatul G.A.T. i-a adus la cunoștință că se va prezenta un domn „S.O.” căruia martorul urma să-i predea autoturismul împreună cu talonul și cheile.

S-a stabilit, fără dubiu, că în momentul preluării autoturismului de către inculpatul S.O. nu s-a solicitat niciun document de predare-primire martorului B.A., menționând că nu i s-a explicat cu ce titlu „i se dă acestui domn S.O. autoturismul în cauză”.

Autoturismul a fost utilizat, fără întrerupere, cu știința inculpatului G.A.T., de către inculpatul S.O., până în august 2006, când reprezentanții D.N.A. s-au prezentat la sediul SC M. SRL București, solicitând toate documentele privind autoturismul, inclusiv actul de predare-primire.

Din declarațiile martorilor N.V.M., A.P., P.S., asociat la aceeași societate, a rezultat că nu au avut cunoștință despre situația autoturismului, astfel că martorul P.S. l-a contactat telefonic pe inculpatul G.A.T., la data respectivă acesta fiind plecat din țară, care confirmă faptul că această mașină a fost dată inculpatului S.O. fără să-i spună însă data când i-a predat-o și nici modalitatea adoptată. În cadrul aceleiași convorbiri telefonice, inculpatul G.A.T. i-a comunicat martorului P.S. un număr de telefon, acesta fiind al inculpatului S.O., și l-a rugat să ia legătura cu acesta pentru a comunica reprezentanților D.N.A., înscrisurile întocmite cu privire la acest autoturism.

Martorul P.S. a luat legătura cu inculpatul S.O., aflat în Stațiunea O., județul Constanța, cei doi stabilind să i se trimită inculpatului S.O. prin fax, un proces-verbal de predare-primire, retroactiv, care să poarte data de 3 aprilie 2006, pe care inculpatul să-l semneze, după care să-l trimită la SC M. SRL București, pentru a fi semnat de un reprezentant al SC M. SRL și predat organelor de anchetă.

Inculpatul S.O. a semnat acest proces-verbal, fiind primit și retransmis de la sediul SC F. LTD Australia, Filiala Neptun, în prezența martorului D.C.B. Potrivit declarației acesteia inculpatul S.O. s-a prezentat la sediul societății, împreună cu soția sa, când a primit și retransmis faxul, originalul rămânând la martorul S.O. Din conținutul procesului-verbal reiese că autoturismul a fost dat inculpatului în sistem drive-test în condițiile în care se cunoaște că durata acestuia este relativ scurtă și nicidecum nu poate dura ani de zile.

După ce s-a primit faxul, martorul P.S. i-a cerut martorului N.V.M. să copieze modelul din calculator, faxul nu era suficient de lizibil, să-l semneze și el iar apoi, prin xeroxare, să refacă procesul-verbal de predare-primire.

Martorul a acceptat să semneze acest document deși, în realitate nu predase autoturismul în cauză, trecându-l pe martorul A.M.A., actual administrator, ca predator, deși acesta nu știa nimic despre autoturismul respectiv.

Toate actele cuprinse în procesul-verbal au fost comunicate de inculpatul G.A.T., martorul neavând cunoștință că date înserate nu corespund realității.

A rezultat din probe, dincolo de orice dubiu, că în momentul predării autoturismului de către SC M. SRL, în cursul anului 2003 nu s-a încheiat niciun document de predare-primire ori vreun alt înscris care să ateste titlul în baza căruia inculpatul S.O. urma să folosească acest autoturism, și că, după declanșarea cercetărilor, pentru a acoperi această ilegalitate, cei doi inculpați au hotărât să întocmească un proces-verbal retroactiv cuprinzând date nereale, scopul falsificării fiind acela de a denatura realitatea și de a crea aparența încheierii înscrisului în aprilie 2003, în condițiile în care, în realitate, acesta a fost întocmit în august 2006.

Inculpatul a negat implicarea sa în întocmirea acestui proces-verbal, solicitând, în cursul cercetării judecătorești, efectuarea unei expertize grafologice, deși se cunoaște că o astfel de expertiză nu poate fi efectuată decât dacă expertului i se pune la dispoziție originalul, în cauza de față acest lucru nefiind posibil dat fiind faptul că a rămas în posesia inculpatului S.O. Nu există însă niciun fel de îndoială că autoturismul a fost predat inculpatului S.O. în anul 2003, că nu s-a întocmit, la acel moment, vreun act de predare-primire și că procesul-verbal întocmit la data de 22 august 2006 este rezultatul activității infracționale a inculpaților S.O. și G.A.T.

Înalta Curte a reținut că nu poate să-și însușească apărările inculpatului S.O., respectiv inculpatului G.A.T., apărări care coincid cu cele invocate de partea vătămată SC M. SRL, în sensul că autoturismul a fost dat pentru promovare și, ca atare, nefiind cauzat un prejudiciu părții vătămate nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor societății prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, respectiv complicitate la această faptă.

Potrivit normei de incriminare se pedepsește cu închisoarea fapta administratorului, directorului sau reprezentantului legal al societății care folosește cu rea-credință bunurile sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Din analiza textului rezultă că folosirea cu rea-credință a bunurilor sau a creditului societății presupune îndeplinirea a patru cerințe esențiale și anume: să existe o utilizare a bunurilor sau a creditului societății; această utilizare să fie contrară intereselor societății; să se înfăptuiască un act în interes personal sau al altuia (de ordin pecuniar, profesional sau chiar moral); acest act să fie comis cu rea-credință. Actul contrar interesului societății este cel care contravine obiectivelor legale și statutare, iar caracterul contrar trebuie evaluat în raport cu momentul comiterii infracțiunii.

Incriminarea faptei de folosire cu rea-credință a bunurilor societății, are ca scop protejarea societății împotriva tentației ca administratorii sau celelalte persoane din conducere, de a considera un bun ca fiind al lor sau de a abuza de bunuri, contrar intereselor societății.

Sub aspectul laturii subiective, fapta se comite cu intenție. Pentru existența infracțiunii se cere un dol general și un dol special.

Dolul general constă în cunoașterea caracterului contrar interesului societății și în voința de a încălca legea.

Dolul special constă în interesul personal, jurisprudența admițând că interesul personal poate fi pur și simplu moral cum ar fi o relație amicală, confort personal. Mai mult, nu are importanță dacă interesul este exclusiv personal sau dacă se cunoaște cine profită de pe urma abuzului.

În materia supusă analizei, legiuitorul a urmărit folosirea cu bună-credință a bunurilor unei societăți, cu respectarea regulilor aplicabile la încheierea raporturilor juridice de natură contractuală.

Libertatea comerțului, ca de altfel orice libertate, nu este o valoare absolută, care să facă abstracție de climatul social, de legile impuse de societate.

Această libertate a comerciantului, în speță SC M. SRL, urmează a merge până acolo unde sunt respectate dispozițiile legale care reglementează raporturile juridice.

Constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale sunt reglementate prin norme imperative de ale legii, încălcarea acestora atrăgând, după caz răspunderea, care poate fi inclusiv penală cum este cazul în speță.

În cauză, astfel cum s-a arătat anterior, înțelegerea ilicită intervenită între inculpatul G.A.T. și inculpatul S.O. nu a fost cunoscută decât de aceștia, celelalte persoane din conducerea societății aflând, doar în cursul lunii august 2006 când se efectuau cercetări de către organele de urmărire penală, fapt ce relevă în mod evident reaua-credință în utilizarea autoturismului, proprietatea SC M. SRL.

Reaua-credință rezultă, în mod evident și din faptul că nu a fost încheiat un act de predare-primire a autoturismului și niciun alt înscris din care să rezulte titlul în baza căruia inculpatul S.O. a folosit acest autoturism din 2003 până în august 2006.

Nu a rezultat, din nicio probă administrată, că intenția părților a fost aceea de promovare, de închiriere drive-test, pentru toate acestea fiind necesară întocmirea unei documentații corespunzătoare ce se impunea a fi înregistrată în evidențele societății.

Nu a rezultat, de asemenea, niciun element din care s-ar putea trage concluzia că intenția inculpatului ar fi fost aceea de a cumpăra autoturismul, această manifestare de voință fiind ulterioară declanșării cercetărilor, materializată în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 septembrie 2006.

S-a apreciat că toate aceste elemente conduc la concluzia relei-credințe manifestată de cei doi inculpați în folosirea autoturismului, bun aparținând SC M. SRL.

Întrucât partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal se impune confiscarea sumei, ca măsură de siguranță.

Sub acest aspect s-a avut în vedere, pe de-o parte raportul de expertiză contabilă efectuată în cursul cercetării judecătorești, iar pe de altă parte declarația expertului C.P.M. din care a rezultat că autoturismul a fost înregistrat în contabilitatea SC M. SRL cu o valoare de 63.879,29 RON și a fost vândut inculpatului S.O. cu suma de 11.201.48 RON.

Ca atare contravaloarea folosinței autoturismului de către inculpatul S.O. în perioada 2003-2006 este de 52.575,28 RON (diferența dintre valoarea de înregistrare și suma cu care autoturismul a fost cumpărat de inculpat în septembrie 2006), sumă ce va fi confiscată de la inculpatul S.O.

Pentru infracțiunile de instigare neurmată de executare la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv instigare la infracțiunea de fals intelectual reținută în sarcina aceluiași inculpat, Înalta Curte a apreciat că acuzarea nu a dovedit vinovăția acestuia, susținerea procurorului nefiind fondată pe probe certe care să fundamenteze o hotărâre de condamnare.

S-a reținut că prin acte de instigare neurmate de executare se înțelege activitățile de instigare a căror caracteristică constă în aceea că, deși au avut efectul de a determina pe cel instigat să săvârșească fapta prevăzută de legea penală, ulterior acesta s-a răzgândit și nu a comis niciun act de executare sau executarea începută a rămas în stadiul unei tentative nepedpsibile.

În ceea ce privește instigarea, din definiția dată de art. 25 C. pen., rezultă că instigatorul ia, el, cel dintâi, hotărârea săvârșirii unei infracțiuni, desfășurând o anumită activitate materială externă, transmite această hotărâre altei persoane, care este determinată să comită fapta prevăzută de legea penală, trecând apoi, în mod concret, la realizarea ei.

Sub aspectul laturii subiective, pentru a se putea reține instigarea, ca formă de participație penală, legea cere îndeplinirea, cumulativ, a următoarelor condiții: a) să existe o activitate obiectivă de instigare; b) acea activitate să fi determinat pe cel instigat să comită fapta prevăzută de legea penală; c) cel instigat să fi efectuat acte de executare.

Sub primul aspect, instigarea implică o activitate de determinare a altei persoane în vederea comiterii faptei prevăzute de legea penală și, ca atare, hotărârea privind săvârșirea infracțiunii aparține instigatorului, nu autorului faptei, instigatorul fiind cel care a luat primul rezoluția infracțională.

Or, în cauză, din probele administrate a rezultat că în perioada în care martorul C.I. a efectuat lucrări de construcție la imobilul inculpatului S.O. a avut un accident de circulație soldat cu deteriorarea autoturismului.

Martorul C.I. i-a vorbit inculpatului despre acest accident, iar la rândul său a discutat cu martorul T.O. despre posibilitatea reparării pagubei printr-o firmă de asigurare.

În condițiile în care nu s-a dovedit că inculpatul S.O. avea cunoștință despre împrejurările concrete ale producerii accidentului, culpa persoanei care l-a produs, declarațiile martorului C.I. nefiind coroborate cu alte probe, discuțiile purtate cu martorul T.O., pentru recuperarea pagubei de la o firmă de asigurare, nu pot conduce la reținerea vinovăției pentru cele două infracțiuni, astfel că instanța va dispune achitarea, făcând aplicarea principiului in dubio pro reo.

În fine, în ceea ce privește infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. reținută în sarcina inculpaților S.O. și D.G., Înalta Curte a constatat că aceasta nu există.

Pe de o parte, acuzarea nu a indicat sub ce formă s-a realizat asocierea, infracțiunea având conținut alternativ (asocierea, inițierea, aderarea, sprijinirea), și nici nu a probat vreuna din acțiunile prevăzute alternativ în norma de incriminare.

S-a reținut că, în drept faptele săvârșite de inculpatul S.O. realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, două fapte (denunțători D.G. și S.I.)

- luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (denunțător O.L.). Nu au fost reținute dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta a fost comisă anterior intrării în vigoare a legii.

- complicitate la infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

- fals material în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

- transmitere de informații cu caracter secret ori confidențial în afara cadrului legal prevăzut de art. 19 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României.

Faptele săvârșite de inculpatul D.G. realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de:

– trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale), denunțător A.M.

- dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

- încercarea de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale).

Fapta comisă de inculpatul G.A.T. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditelor societății prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Reținerea formei simple și nu continuate a infracțiunilor de luare de mită și dare de mită, schimbarea de încadrare juridică fiind pusă în discuția părților, astfel cum rezultă din încheierea din 25 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este determinată de aceea că ori de câte ori, între activitățile incriminate, ca modalități distincte de săvârșire a aceleiași infracțiuni, există o legătură naturală, prin aceea că săvârșirea uneia este urmarea firească a celeilalte, fiecare în parte reprezentând o treaptă deosebită în înfăptuirea aceleiași finalități, comiterea succesivă a acestor activități realizează o unitate naturală de infracțiune, în cadrul căreia activitățile subsecvente fac corp comun cu cele care le preced. Pe parcursul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, respectiv dare de mită, pretinderea de bani sau alte foloase nu reprezintă decât momente intermediare, ce își găsesc rațiunea de a fi doar în acțiunea finală de primire a unor astfel de bunuri ori foloase. Datorită legăturii naturale care le unește, săvârșirea, chiar la intervale de timp diferite, a două sau mai multor conținuturi alternative ale luării de mită, dă naștere unei unități naturale de infracțiune.

S-a reținut că această concluzie rezultă și din aceea că în cazul infracțiunii de luare/dare de mită, numai acțiunea de primire/dare a unei sume de bani sau alte foloase ar putea fi caracterizată, în raport cu natura sa intrinsecă, drept o faptă penală consumată, celelalte activități infracționale alternative, pretinderea și acceptarea ori nerespingerea promisiunii, nefiind, în realitate, decât acte pregătitoare sau de tentativă incriminate distinct.

Or, în cauza de față, la baza activității infracționale desfășurată de inculpații S.O. și D.G. a stat o singură rezoluție infracțională constând în oferirea de foloase, respectiv acceptarea acestora. Faptul că, ulterior, avantajele materiale au fost primite în timp, nu sunt de natură a transforma infracțiunea deja consumată, din una instantanee într-o infracțiune continuată.

Instanța a reținut că raționamentul este valabil și în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, respectiv complicitate la aceeași faptă, reținute în sarcina inculpaților S.O. și G.A.T. Rezoluția de folosire, cu rea-credință, a autoturismului părții vătămate SC M. SRL a fost luată de cei doi inculpați în cursul anului 2003, iar utilizarea acestuia până în 2006 nu poate atribui infracțiunii caracterul continuat, aceasta consumându-se în momentul în care a intervenit înțelegerea ilicită dintre cei doi inculpați.

În privința infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului D.G. (denunțător A.M.), instanța a reținut forma continuată în condițiile în care, din probe, a rezultat că alături de rezoluția inițială de traficare a influenței au existat în cauză, alte 7 împrejurări în care inculpatul D.G. și-a traficat influența în folosul denunțătorului.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de indiviualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Primele două criterii de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., dispozițiile părții generale, respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială, sunt criterii de drept, iar ultimele trei sunt criterii de fapt, gradul de pericol, persoana infractorului, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală, acestea referindu-se la fapta și persoana infractorului.

Sub aspectul criteriilor de fapt, acestea se impun a fi analizate atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, ca primă etapă a individualizării judiciare a pedepsei, cât și sub aspectul modalității de executare a acesteia.

Totodată, criteriile generale de individualizare trebuie examinate prin prisma pluralității lor, și nu independent, ele fiind cumulative.

Natura și gravitatea pedepsei aplicate de instanță trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptei, cu trăsăturile fiecărui inculpat, cu elementele ce caracterizează personalitatea acestuia. Cercetarea și evaluarea elementelor ce caracterizează persoana inculpatului este esențială pentru că, cu cât s-a făcut o adaptare a pedepsei mai adecvată, cu atât sunt create condițiile realizării scopului pedepsei, astfel cum este reglementat în art. 52 C. pen.

În cauză, instanța a stabilit, în raport cu probele administrate, câte o pedeapsă pentru fiecare infracțiune în limitele prevăzute în norma de incriminare, cu aplicarea, în urma reținerii concursului de infracțiuni (pentru inculpații S.O. și D.G.) a unei pedepse rezultante de câte 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare pentru inculpatul G.A.T.

Individualizarea judiciară a pedepsei presupune, în cea de a doua etapă, stabilirea modalității de executare a acesteia, fiind necesar a se porni de la cea mai blândă modalitate de executare și terminând cu executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Potrivit dispozițiilor art. 81 lit. c), respectiv 861 lit. c) C. pen., suspendarea executării pedepsei se dispune atunci când se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei instanța trebuie să aibă în vedere personalitatea inculpatului, evaluarea împrejurărilor de fapt și a persoanei sale, comportarea anterioară și ulterioară săvârșirii faptei și nu în ultimul rând durata de timp scursă de la momentul comiterii infracțiunii și până la pronunțarea hotărârii de condamnare.

În cauza dedusă judecății, instanța a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 861 C. pen. și art. 81 C. pen., scopul pedepsei putând fi atins și fără executarea efectivă a pedepselor aplicate.

Deși faptele prezintă un grad ridicat de pericol social, Înalta Curte constată că a trecut un interval de timp însemnat de la data săvârșirii lor, fapte comise în perioada 1996-2004, că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, având un comportament corespunzător în societate.

În raport cu aceste elemente, instanța a apreciat că aplicarea unor pedepse de câte 3 ani, respectiv 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de câte 8 ani, respectiv 3 ani sunt de natură a asigura reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Alături de pedeapsa principală, a aplicat pentru inculpații S.O. și D.G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpaților S.O., D.G. și G.A.T. pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (2) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii.

S-au pus în vedere inculpaților dispozițiile art. 83 C. pen., respectiv art. 864 C. pen., cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 346 C. proc. pen. a constatat că partea vătămată SC M. SRL București nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea procesului-verbal din data de 23 august 2006, încheiat între SC M. SRL București și inculpatul S.O.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la același inculpat a sumei de 45 milioane ROL, reprezentând contravaloarea bunurilor și foloaselor pretinse și primite de la denunțătorul O.L.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la același inculpat a sumei de 50 milioane ROL, contravaloarea bunurilor și foloaselor pretinse și primite de la denunțătorul S.I.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la același inculpat a sumei de 52.575.28 RON, sumă cu care partea vătămată SC M. SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză, reprezentând contravaloarea folosinței cu rea-credință a autoturismului G.V.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.G. a sumei de 78.349,27 RON reprezentând contravaloarea bunurilor și foloaselor pretinse și primite de la denunțătorul A.M.

În baza art. 163 C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului, instituit prin ordonanța din data de 3 octombrie 2006, dată în Dosarul nr. 5/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., asupra imobilului situat în municipiul P., județul Prahova, proprietatea numitului P.C.S.

În baza aceluiași temei de drept, s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanța din octombrie 2006, dată în Dosarul nr. 5/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., asupra imobilului situat în localitatea C., județul Prahova, proprietate a inculpatului S.O.

S-a menținut sechestrul asigurator asupra celor două imobile ce se justifică prin necesitatea asigurării posibilității recuperării de la inculpați a sumelor confiscate.

În raport cu aceste împrejurări, în temeiul art. 169 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea cererii de ridicare a sechestrului asigurator formulată de persoana interesată P.C.S.

Instanța a reținut că nu se justifică ridicarea măsurii asiguratorii în condițiile în care s-a dovedit că ridicarea imobilului s-a realizat, în parte, prin săvârșirea infracțiunii de trafic de influență săvârșită de inculpatul D.G.

În baza art. 169 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul D.G. a unei haine de blană ridicată cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la locuința acestuia în data de 20 iunie 2006.

S-a reținut că restituirea se justifică prin aceea că nu s-a dovedit că acest bun a fost cumpărat cu banii primiți de la denunțătorul A.M., ci cu bani proprii, primiți de fiii inculpatului D.G. pentru excursia efectuată în Turcia.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților D.G., S.O. și G.A.T. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Celelalte cheltuieli efectuate față de inculpatul D.E., în raport cu soluția dată pe fondul cauzei, au rămas în sarcina statului conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond, au declarat, în termen legal, recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., de recurenții intimați inculpați S.O., D.G. și G.A.T., de recurenta D.S.M., de recurenta parte vătămată SC M. SRL și de recurenta parte civilă SC M. SRL Leasing.

I. Prin recursul declarat de Ministerul Public, D.N.A. s-a solicitat casarea sentinței penale atacate, ca nelegală și netemeinică, în temeiul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 172 și 14 C. proc. pen. și, după rejudecare, să se rețină pentru inculpatul D.G. cele 152 de acte materiale ale infracțiunii de trafic de influență, vinovăția pentru fapta având ca denunțător pe martorul A.M. și prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000; să se dispună condamnarea inculpatului S.O. pentru infracțiunile de luare de mită, instigare neurmată de executare la infracțiunile de înșelăciune și fals intelectual și infracțiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare; să se dispună condamnarea inculpaților D.G. și S.O. la pedepse în cuantumul arătat, cu executare în regim de detenție și în condițiile art. 861 C. pen. pentru inculpatul G.A.T.

A mai susținut că pentru infracțiunea de fals intelectual a intervenit prescripția răspunderii penale, impunându-se încetarea procesului penal.

Reprezentantul Ministerului Public a criticat hotărârea primei instanțe, invocând următoarele:

1. Instanța a comis o gravă eroare de fapt, cu consecința înlăturării mai multor acte materiale din conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. reținută în sarcina inculpatului D.G., faptă care a avut ca denunțător pe A.M. În acest sens, prima instanță a menționat că, în cazul acestei infracțiuni, se reține forma continuată, doar pentru 7 acte materiale, deși, în realitate, din materialul probator rezultă 152 de acte materiale aferente activității infracționale a inculpatului în perioada 1996-8 aprilie 2002.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători apreciază critica parchetului ca neîntemeiată.

Urmare cercetării judecătorești efectuate, prima instanță a apreciat, în mod corect, că, în raport cu probele administrate, subzistă, ca fiind cert dovedite, doar 7 acte materiale care prezintă fiecare în parte, conținutul infracțiunii de trafic de influență.

În actul de sesizare, s-a susținut că inculpatul D.G. a stabilit, în raport cu denunțătorii A.M. și A.A., o relație bazată pe obligația ofițerului, ca în diferite forme, să-l sprijine pe denunțătorul A.M. în derularea și dezvoltarea unor afaceri comerciale, denunțătorul fiind administratorul SC A.I. SRL Băicoi, cu diferite unități economice, în special cu capital majoritar de stat, din domeniul extracției și producerii produselor petroliere.

În concret, a reținut acuzarea că inculpatul a intervenit direct sau prin intermediari (ofițeri de poliție) la persoanele cu putere de decizie în cadrul acestor societăți comerciale, cărora le-a solicitat să accepte încheierea și derularea afacerilor comerciale cu societatea administrată de denunțătorul A.M., respectiv SC A.I. SRL Băicoi, afaceri din care denunțătorul urma să obțină un profit substanțial.

Analizând actele dosarului, se constată că, deși activitatea infracțională s-a extins pe o perioadă îndelungată, pe parcursul căreia s-au efectuat mai multe acte în vederea sprijinirii pe linia de afaceri și a protecției în fața autorităților a denunțătorului A.M., acestea nu realizează fiecare, în parte, conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență. Pe de o parte, se constată, așa cum a subliniat și prima instanță, că actul de acuzare nu conține faptele imputate în concret inculpatului S.O., iar, pe de altă parte, nu au fost individualizate, sub aspectul laturii obiective, pluralitatea de acte materiale care se impută inculpatului. Este adevărat că parchetul face ample referiri la multiple activități generate și efectuate de înțelegerea inițială dintre inculpatul S.O. și denunțătorul A.M., însă, sub raportul materialității lor, activitățile s-au subscris unuia dintre cele 7 acte materiale, reprezentând, în realitate, trepte firești în realizarea infracțiunii. Împrejurarea că banii sau foloasele primite de inculpat în schimbul traficării influenței au fost remise în mai multe rânduri și cu diverse ocazii, pe fondul relației personale vechi existente între denunțător și inculpat nu pot conduce la reținerea unei multitudini de acte, câtă vreme actul pentru care s-a negociat influența nu era unul distinct.

În concret, prima instanță a reținut corect ca fiind dovedite prin probe (declarațiile martorului denunțător A.M. se coroborează cu cele ale martorilor G.N., A.A., T.D.M., T.M., B.L., J.C., M.P., I.N., precum și cu a martorului V.M. și cu înscrisurile din dosar) următoarele acte materiale: 1. primirea unor bijuterii (o pereche de cercei din aur, un lanț cu o cruciuliță, o brățară), în schimbul traficării influenței pentru încheierea anchetei desfășurate cu privire la martorul G.N.; 2. primirea sumei de 20 milioane ROL, cu care inculpatul a cumpărat un autoturism D.N. pe numele fiului său, D.L., în schimbul traficării influenței pentru încheierea de către denunțătorul A.M. cu SC C. SA, a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă, cu suma de 5 milioane ROL; 3. intermedierea vinderii unui tractor și a unei remorci de către denunțătorul A.M. către directorul Bazei de Aprovizionare Florești, S.M., plata acestora fiind făcută prin ordin de plată; 4. intermedierea vinderii pieselor și a sculelor de foraj aparținând denunțătorului A.M., în valoare de aproximativ 1,5 miliarde ROL către SNP P.A. SA sucursala Prahova; 5. intermedierea vinderii de robineți industriali de mari dimensiuni pentru care denunțătorul A.M. nu avea beneficiari, către SC D. SA F., județul Prahova; 6. traficarea influenței de către inculpatul S.O., în scopul soluționării favorabile a unui proces aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, al martorului V.M., care s-a înțeles cu denunțătorul să efectueze aproximativ 40 de transporturi de materiale de construcție, la jumătate de preț; 7. traficarea influenței de către inculpatul S.O., în scopul soluționării favorabile a unui proces civil al martorului N.C.

Urmare traficului de influență exercitat de inculpatul D.G., în aceste împrejurări, acesta a beneficiat de bunuri, materiale de construcții, autoturisme.

Pentru aceleași considerente, urmează ca și criticile inculpatului D.G., care au vizat greșita condamnare pentru infracțiunea de trafic de influență, să fie respinse, ca nefondate.

În acest sens, motivul de recurs invocat de inculpatul D.G., s-a întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se casarea hotărârii și, pe fond, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. și ridicarea sechestrului.

În susținerea recursului, a arătat că pretinsele intervenții ale inculpatului pentru a-l ajuta și a-i asigura protecția denunțătorului A.M. la G.N., SC C. SA, SNP P.A. SA, SC D. SA Prahova, nu întrunesc exigențele textului prevăzut de art. 257 C. pen., respectiv pretindere și trafic de foloase. De asemenea, cu privire la celelalte sume de bani, rezultă din probe că inculpatul D.G. le-a primit de la denunțătorul A.M., reglându-și ajutorul reciproc, nefiind întrunit conținutul constitutiv al art. 257 C. pen., iar în acest sens, parchetul a folosit expresia „acordarea protecției” care nu se circumscrie elementelor constitutive ale acestei infracțiuni. În legătură cu pretinsele foloase ce s-ar fi realizat prin construcția casei, a făcut referire la declarația denunțătorului A.M. de la urmărirea penală, cu ocazia confruntării, în care acesta a arătat că a luat bani de la inculpatul D.G. și că inculpatul nu este dator pentru cheltuielile efectuate cu casa sa, astfel că nu se susțin acuzațiile parchetului.

Examinând materialul probator al cauzei, instanța de recurs apreciază că acesta face dovada conținutului constitutiv al celor 7 acte materiale ale infracțiunii de trafic de influență reținute în sarcina inculpatului D.G.

Astfel, cu privire la primul act material, constând în primirea unor bijuterii, în schimbul traficării influenței pentru încheierea anchetei desfășurate cu privire la martorul G.N., vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea declarației martorului G.N. cu declarația martorului D.C. (în declarația dată în faza de urmărire penală, dar și în faza de cercetare judecătorească), a denunțătorului A.M., dar și cu declarația martorei A.A.

Instanța de recurs reține că din probe a rezultat că, în cursul anului 1997-1998, pe fondul declanșării unor cercetări la mai multe societăți, a fost chemat la organele de poliție și martorul G.N., în calitate de administrator la SC S. SRL Ploiești. În acest context, martorul G.N. a luat legătura cu denunțătorul A.M. care, la rândul său, l-a rugat pe inculpatul D.G. să-l ajute.

În schimbul efectuării acestor demersuri în interesul său, martorul G.N. i-a dat denunțătorului A.M. mai multe bijuterii, inclusiv o brățară bărbătească pentru a le oferi inculpatului D.G. Martorul denunțător A.M. a luat legătura cu inculpatul D.G. care i-a promis că o să-l ajute pe martorul G.N., fără a preciza exact în ce mod va proceda, primind bijuteriile oferite de denunțătorul A.M.

Ulterior intervenției inculpatului D.G., problemele juridice ale martorului G.N. (declarațiile date la dosarul urmărire penală, inclusiv în procesul-verbal de confruntare) s-au finalizat, acesta fiind chemat o dată sau de două ori de ofițerul de poliție D.C.C., iar la ultima întâlnire, acesta din urmă i-a cerut să-l transporte, cu autoturismul său, în localitatea F., județul Prahova. În timp ce serveau masa, ofițerul de poliție l-a întrebat pe martor de unde îl cunoaște pe șeful său, colonelul T.D.M.

Susținerea apărării, în sensul că martorul G.N., nu avea calitate procesuală în Dosarul nr. 78786/1996 al I.P.J. Prahova nu are relevanță pentru existența infracțiunii, câtă vreme acesta cunoștea că împotriva sa a fost formulată o acuzație și se efectuează verificări din partea autorităților și, în vederea înlăturării acestor temeri, a cumpărat influență, prin intermediul denunțătorului A.M., de la inculpatul D.G., care a și acționat pentru stoparea cercetărilor judiciare.

În ce privește al doilea act material, constând în primirea sumei de 20 milioane ROL, cu care inculpatul a cumpărat un autoturism D.N. pe numele fiului său, D.L., în schimbul traficării influenței pentru încheierea de către denunțătorul A.M. cu SC C. SA, a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă, cu suma de 5 milioane ROL, acesta a fost dovedit prin declarațiile denunțătorului A.M. care se coroborează cu declarațiile martorului T.M., director al SC C. SA, ale martorului T.D.M., precum și cu declarația martorei D.B.

Din coroborarea materialului probator a rezultat că, în cursul anului 1991, denunțătorul A.M. avea în gestiunea SC A.I. SRL, un vagon de tablă pe care nu avea unde să-l depoziteze și dorea să-l vândă, dar nu avea cumpărători.

În acest context, a apelat la inculpatul D.G. care i-a promis că o să-l ajute, sens în care a luat legătura cu directorulSC C. SA, martorul T.M. Acesta din urmă a confirmat împrejurarea că la sediul societății s-a prezentat denunțătorul A.M. împreună cu ofițerul de poliție T.D.M. pentru încheierea unei tranzacții comerciale, acesta din urmă intervenind la solicitarea inculpatului D.G.

După această întâlnire, denunțătorul a încheiat contracte de vânzare-cumpărare pentru un vagon de tablă contra sumei de 70 milioane ROL și, respectiv, de 5 milioane ROL.

Al treilea act material a constat în intermedierea vinderii unui tractor și a unei remorci de către denunțătorul A.M. către directorul Bazei de Aprovizionare Florești, S.M., plata acestora fiind făcută prin ordin de plată.

În aceeași modalitate ca și cea descrisă mai sus s-a realizat intervenția inculpatului D.G. pentru intermedierea tranzacției comerciale în valoare de 70-80 milioane ROL, dovadă în acest sens fiind declarațiile denunțătorului A.M., care se coroborează cu cele ale martorului S.M., care confirmă că denunțătorul s-a prezentat la conducerea societății, fiind îndrumat de inculpatul D.G. să spună că vine din partea ofițerului de poliție B.D.

În același fel au procedat inculpatul D.G. și denunțătorul A.M. pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu SNP P.A. SA, Sucursala Prahova, unde SC A.I. SRL a livrat piese și scule de foraj în valoare de 1,5 miliarde ROL, respectiv, robineți industriali către SC D. SA Florești..

Instanța de recurs constată că dovedirea acestui act material este confirmată de declarațiile denunțătorului A.M., care se coroborează cu declarațiile martorilor P.C., J.C., I.N., precum și cu declarațiile martorei A.A.

Astfel, martorul P.C. a arătat în declarația dată în cursul urmăririi penale, menținută în fața instanței că, în perioada în care deținea funcția de director la SNP P.A SA, Sucursala Prahova, au venit la el doi ofițeri de poliție care i-au spus că șeful lor, martorul T.D.M. , îl roagă să fie de acord cu livrarea pieselor și a sculelor de foraj deținute de SC A.I. SRL. În acest scop, martorul P.C. a luat legătura cu martorul J.G.V. care s-a ocupat efectiv de încheierea tranzacției.

De asemenea, martorul I.N., directorul SC D. SA Florești, Prahova a confirmat faptul că a fost căutat de inculpatul D.G. care l-a rugat să cumpere de la un amic al său, denunțătorul A.M. robineți industriali. Inculpatul D.G. l-a invitat pe martor acasă la denunțătorul A.M., și în acest context, a fost de acord să cumpere produsele denunțătorului A.M.

În zilele următoare, denunțătorul A.M. a venit la SC D. SA însoțit de martorul R.V. și, întrucât nu li s-a permis accesul în sediu, l-a sunat pe inculpatul D.G. aducându-i la cunoștință situația ivită. În acest context, inculpatul D.G., personal, s-a deplasat la SC D. SA, a purtat discuții cu martorul I.N., directorul SC D. SA Florești, după care i s-a permis accesul în incinta societății, denunțătorul A.M. finalizând tranzacția cu robineții industriali.

În ce privește traficarea influenței de către inculpatul S.O., în sensul soluționării favorabile a unui proces aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, al martorului V.M., care s-a înțeles cu denunțătorul A.M. să efectueze aproximativ 40 de transporturi de materiale de construcție, la jumătate de preț pentru inculpat.

Din coroborarea declarațiilor denunțătorului A.M. cu declarațiile martorului V.M. rezultă că acesta din urmă, care avea pe rolul Judecătoriei Câmpina un proces civil, a acceptat propunerea denunțătorului A.M. de a efectua mai multe transporturi, cu materiale de construcție, la locuința inculpatului D.G. pentru o sumă mai mică în schimbul intervenției acestuia la magistrații judecătoriei.

În acest scop, denunțătorul A.M. i-a adus la cunoștință inculpatului D.G., problema martorului V.M., inculpatul trimițându-i pe aceștia la Judecătoria Câmpina la o persoană din conducerea instanței.

La Judecătoria Câmpina, denunțătorul A.M. a stat de vorbă cu magistratul M.M.A., care era tocmai judecătorul cauzei civile.

Pentru existența infracțiunii, nu are relevanță împrejurarea că martorul V.M. a pierdut procesul, condiția soluționării favorabile a actului nefiind de esența traficului de influență, câtă vreme serviciile prestate de martor au fost acceptate în schimbul traficării influenței inculpatului D.G.

Valoarea reală a prestației efectuate de martorul V.M. pentru inculpatul D.G. a fost de 40 milioane ROL, reducând suma la 20 de milioane ROL, cu speranța că va fi ajutat să câștige litigiul.

În aceeași modalitate a acționat inculpatul D.G. și în ceea ce-l privește pe martorul N.C. Acest martor s-a plâns denunțătorului A.M., cu care se afla în relații de rudenie, că a pierdut un proces civil, pronunțându-se o hotărâre definitivă și irevocabilă, astfel că singurul remediu procesual era promovarea unui recurs în anulare.

Martorul denunțător A.M. și N.C. s-au deplasat la locuința inculpatului D.G., care a făcut referire la rudele sale din Parchetul General invocând numele procurorului M.G. astfel încât, prin intermediul acestuia, le-a promis că, după ce va primi întreaga documentație de la martorul N.C., va interveni pentru promovarea recursului în anulare.

Înscrisurile necesare promovării recursului în anulare i-au fost date inculpatului D.G. de către denunțătorul A.M., însă martorul N.C. nu a mai primit niciun răspuns. Toate aceste demersuri au fost efectuate de inculpat în perioada în care denunțătorul A.M. se ocupa de construcția sa din municipiul Ploiești.

Drept urmare, este dovedită traficarea influenței de către inculpatul S.O., în scopul soluționării favorabile a unui proces civil al martorului N.C.

2. În ce privește a doua critică a parchetului, s-a susținut că instanța de fond a omis să rețină art. 6 din Legea nr. 78/2000, deși prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului și pentru această infracțiune, însă instanța a dispus condamnarea inculpatului fără a reține aceste dispoziții și a pune în discuție schimbarea încadrării juridice. Or, se impunea reținerea acestui articol, întrucât la data ultimului moment al infracțiunii (8 aprilie 2002) erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 78/2000.

În legătură cu această critică, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către instanța de judecată a unei concordanțe între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia.

Prin încadrarea juridică a faptei se stabilește textul din legea penală care prevede și sancționează fapta socialmente periculoasă care face obiectul cauzei penale, respectiv norma penală specială care prevede fapta ipotetică considerată infracțiune. În cauză, norma penală specială care prevede că fapta constituie infracțiune se circumscrie dispozițiilor art. 257 C. pen.

Dispozițiile cuprinse în art. 6 din Legea nr. 78/2000 sunt prevăzute în Capitolul III, Infracțiuni, neavând influență asupra încadrării juridice a faptei.

Prin urmare, nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 257 C. pen. în art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât norma prevăzută la art. 6, din perspectiva tehnicii legislative, este o normă de trimitere privind răspunderea penală, în cazul infracțiunilor arătate. De altfel, chiar Curtea Constituțională, în mai multe decizii, din care exemplificăm decizia nr. 942 din 19 decembrie 2006 publicată în M.Of. nr. 58/24.01.2007, statua că „dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu constituie o incriminare prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă (...)”.

În conseință, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că acest motiv de recurs al parchetului a fost invocat doar formal, neavând consecințe sub aspectul încadrării juridice a faptei, din perspectiva unor alte pedepse decât cele pe care le prevede norma care incriminează fapta reținută în sarcina inculpatului.

3. Cu privire la al treilea motiv de recurs, parchetul a invocat greșita achitare a inculpatului D.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., faptă care a avut ca denunțător pe martorul M.F. și cu privire la care instanța a reținut că, declarațiile denunțătorului nu se coroborează cu alte mijloace de probă. În acest sens, a arătat că hotărârea instanței este nemotivată și infirmată de materialul probator, întrucât, încă din toamna anului 2001, între inculpat și denunțătorul M.F. s-au purtat o serie de discuții privitoare la intervenția inculpatului la rafinăriile A. și V., în schimbul căreia denunțătorul îi dădea bani și alte foloase, în acest sens fiind invocate declarațiile martorilor B.D., C.M.B., B.A.A, C.R., N.M., L.S., S.I.D., C.D.B. și V.R., care nu au fost avute în vedere de instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, instanța de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Astfel, organul judiciar va stabili dacă fapta există, de cine a fost săvârșită, dacă întrunește toate elementele constitutive ale unei infracțiuni și dacă făptuitorul răspunde penal pentru fapta sa.

În baza exercitării rolului activ pentru aflarea adevărului, instanța are obligația să administreze toate probele necesare, pentru a pronunța o soluție din cele prevăzute de art. 345 C. proc. pen., iar, în ceea ce privește pe aceea de condamnare, urmează să înfrângă prezumția de nevinovăție.

Aflarea adevărului și pronunțarea unei soluții temeinice și legale presupune efectuarea unei activități complexe și complete de probațiune, în condițiile specifice fazei de judecată, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale.

Or, examinând actele și lucrările dosarului, se constată că, în urma cercetării judecătorești, prima instanță a lămurit cauza sub toate aspectele, concluzionând judicios că din analiza coroborată a probelor nu poate fi reținută cu certitudine fapta și vinovăția inculpatului D.G. în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În urma examenului propriu asupra probelor invocate de acuzare prin rechizitoriu și administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, instanța de recurs reține că declarația denunțătorului M.F. nu se coroborează cu ansamblul materialului probator.

Din examinarea declarațiile martorului B.D. se constată că elementele de fapt relatate de acesta i-au fost aduse la cunoștință chiar de denunțătorul M.F., astfel că, având în vedere caracterul mediat al acestora, nu fac dovada certă a laturii obiective și subiective specifice infracțiunii. De altfel, poziția martorului B.D. la instanță a fost în sensul că nu își menține declarațiile date la urmărirea penală, iar relatările denunțătorului nu au fost confirmate de ceilalți martori audiați în cauză.

Pe de altă parte, declarațiile denunțătorului, dincolo de faptul că nu confirmă susținerile din faza de urmărire penală, sunt contradictorii cu privire la unele aspecte, respectiv la momentul efectuării plății produselor electronice achiziționate de inculpat și fiul său din magazinul unde activase denunțătorul.

În acest context probator, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că, după administrarea, verificarea și evaluarea probelor, nu s-a făcut dovada certă a existenței faptei și vinovăției, astfel că acest dubiu va profita inculpatului, conform principiului in dubio pro reo.

4. Cu privire la greșita achitare a inculpatului D.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., având ca denunțător pe M.F., faptă constând în primirea unui procent din suma de 2 milioane de dolari SUA pentru a interveni în scopul ridicării sechestrului asigurator, prima instanță a apreciat greșit că declarațiile martorului denunțător nu se coroborează cu alte probe. În acest sens a susținut parchetul că există un material probator conturat din care rezultă vinovăția inculpatului, respectiv declarațiile martorilor, relațiile de la Administrația Prezidențială, notele de redare a convorbirilor telefonice.

În ce privește această infracțiune, sunt valabile considerentele mai sus expuse, dat fiind că pretinsa infracțiune de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului D.E. are legătură cu același denunțător, M.F. și cu aceleași împrejurări de fapt reținute în actul de sesizare, respectiv că și-ar fi traficat influența pentru ridicarea sechestrului asigurator asupra produsului petrolier, pentru care ar fi pretins suma de 60 miliarde ROL, bani pe care denunțătorul M.F. a fost de acord să-i remită, dar numai după rezolvarea problemei.

Materialul probator administrat a relevat că demersurile inculpatului D.E., urmare audiențelor acordate denunțătorului M.F., nu constituie o activitate infracțională, în sensul actului de conduită incriminat de textul de lege. Astfel, împrejurarea de fapt că, urmare memoriilor, plângerilor și audiențelor denunțătorului, inculpatul D.E., în calitate de consilier în cadrul Administrației Prezidențiale, a avut un rol activ în direcționarea și soluționarea acestora de către organele competente nu conferă un caracter infracțional retroactiv acțiunilor sale, neputând face dovada că anterior elementul material al infracțiunii s-a realizat în modalitatea pretinderii, câtă vreme probele nu confirmă elementul obiectiv al infracțiunii.

Susținerea parchetului, că relațiile solicitate de inculpat de la organele judiciare nu aveau ca temei legal o atribuție a sa în acest sens și că nu se pot interpreta decât ca un demers ocult al acestuia de a obține foloase necuvenite de la denunțătorul M.F., nu poate fi primită. Fapta incriminată de legiuitor prin infracțiunea de trafic de influență are în vedere atribuțiile de serviciu a funcționarului asupra căruia făptuitorul are sau lasă să se creadă că are influență, astfel că eventuala încălcare a atribuțiilor de serviciu de către inculpatul D.E. nu poate realiza conținutul obiectiv al infracțiunii, acțiunile sale ulterioare neputând confirma o presupusă consumare a infracțiunii anterior.

De altfel, niciunul dintre martorii audiați în cauză nu au confirmat susținerile denunțătorului, astfel că, în mod corect, prima instanță a dat eficiență regulii „in dubio pro reo”, concluzionând că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată prin probe certe, care să conducă la o unică concluzie, cu excluderea oricărei alte posibilități.

5. Un alt motiv de recurs al parchetului a constat în greșita achitare a inculpatului S.O. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (două fapte) prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunțători C.I. și S.V.).

Analizând criticile parchetului, prin prisma probelor administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte, completul de 5 judecători constată că acestea nu sunt fondate.

Pentru existența infracțiunii de luare de mită este necesar ca, sub aspectul laturii subiective, acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material să fie săvârșită cu vinovăție, și anume cu intenție directă, adică făptuitorul cu voință să pretindă ori să primească bani sau alte foloase ori să accepte sau să nu refuze promisiunea de bani ori alte foloase, știind că banii sau foloasele sunt necuvenite și au drept scop îndeplinirea sau neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. De asemenea, legea condiționează existența infracțiunii de luare de mită de urmărirea unei anumite finalități prevăzute în textul art. 254 C. pen.

Drept urmare, în momentul pretinderii ori primirii sumei de bani sau alte foloase, făptuitorul are reprezentarea că acești bani sau foloase necuvenite sunt o retribuție pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii sau efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, aceștia reprezentând un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a funcționarului.

În contextul concret al cauzei, se susține de către parchet că diferența de bani dintre costul lucrărilor efectuate de denunțătorul C.I. (170 milioane ROL) și cel achitat efectiv de către inculpatul S.O. (120 milioane ROL), la care se adaugă și contravaloarea transportului muncitorilor pe ruta Breaza-Călinești (15 milioane ROL), au fost pretinse și primite de inculpat în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a-l angaja pe fiul denunțătorului în structura S.R.I. pe care o conducea.

Raportând criteriile legale de incriminare mai sus-menționate la modul concret în care s-a formulat acuzația parchetului, Înalta Curte, completul de 5 judecători apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în condițiile în care la momentul omisiunii inculpatului S.O. de a achita integral costul lucrărilor (în contextul liberei negocieri a prețului) nu s-au purtat discuții cu privire la angajarea fiului denunțătorului C.I. în S.R.I. Aceste discuții au avut loc mult după începerea efectuării lucrărilor, iar împrejurarea că denunțătorul C.I. a încercat să își rezolve anumite probleme personale, constând în angajarea fiului său, nu conferă o conotație penală interesului manifestat de inculpatul S.O. de a-l lămuri că nu în lipsa stagiului militar satisfăcut nu poate accede la o astfel de funcție.

În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului S.O. în raport cu denunțătorul S.V., Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că în mod corect nu a fost reținută vinovăția inculpatului S.O., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Prima instanță a reținut că, începând cu anul 1999 și până în 2006, inculpatul S.O. a beneficiat de serviciile martorului denunțător S.V.

În actul de acuzare s-a reținut că, inculpatul S.O. i-a cerut denunțătorului S.V. să se ocupe, în lipsa sa, de supravegherea echipelor de muncitori, să asigure paza imobilului, să îngrijească curtea, pomii și să-l țină la curent cu orice problemă s-ar ivi toate acestea, urmând a fi considerate servicii gratuite. Valoarea serviciilor efectuate în folosul inculpatului S.O. au fost cuantificate la suma de 322.000.000 ROL.

Procurorul a susținut că martorul denunțător S.V. i-a cerut inculpatului S.O. ca, în schimbul serviciilor prestate gratuit, să-l încadreze la S.R.I. pe ginerele său T.A.L.

Inculpatul S.O. a acceptat această propunere, ginerele martorului denunțător S.V., fiind încadrat la S.R.I.

Urmare propriului examen asupra probelor și actelor dosarului, instanța de control judiciar constată că, deși au avut un caracter constant și îndelungat, natura serviciilor efectuate de denunțătorul S.V. nu era una de retribuție în scopul eventualei angajări în viitor a ginerelui martorului denunțător S.V. în cadrul S.R.I. Așa cum rezultă din declarațiile denunțătorului, în vârstă de 75 de ani, în virtutea relației de vecinătate și de natură personală cu inculpatul, dădea de mâncare la câinii acestuia și supraveghea casa în timp ce inculpatul S.O. îl ajuta cu medicamente, cu alimente, cu folosința unui autoturism. Or, întinderea în timp a acestor servicii nu are caracterul unei retribuții pentru angajarea ginerelui denunțătorului, inculpatul neavând reprezentarea, pe plan subiectiv, că aceste servicii au drept scop îndeplinirea unui act în viitor.

6. În legătură cu motivul de recurs al parchetului, care a vizat greșita achitare a inculpatului S.O. pentru infracțiunile de instigare neurmată de executare la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv instigare la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică.

Art. 25 C. pen. definește instigarea ca fiind fapta unei persoane, care, cu intenție, determină prin orice mijloace o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Așadar, instigarea este fapta acelei persoane care, după ce ia hotărârea de a săvârși o infracțiune, desfășurând o anumită activitate materială, externă, transmite această hotărâre altei persoane, care, fiind determinată să comită fapta prevăzută de legea penală, trece apoi, în mod concret la realizarea ei.

Actele de instigare neurmate de executare presupun efectuarea activităților de instigare a căror caracteristică constă în aceea că, deși au avut efectul de a determina pe cel instigat să săvârșească fapta prevăzută de legea penală, ulterior acesta s-a răzgândit și nu a comis niciun act de executare sau executarea începută a rămas în stadiul unei tentative nepedepsibile.

S-a susținut de către parchet că vinovăția inculpatului ar rezulta din declarațiile denunțătorului C.I., care a confirmat că inculpatul i-a promis că va vorbi cu martorul T.O., care avea o societate de asigurări, pentru a o induce în eroare, în sensul întocmirii retroactive a unei polițe de asigurare și a documentelor necesare despăgubirii în urma accidentului auto suferit de denunțător.

Analizând probele dosarului, se constată că au existat discuții între inculpatul S.O. cu martorul T.O., fiind confirmate de acesta din urmă în declarația dată în fața instanței, însă acestea nu au avut natura unor acte de determinare, în sensul actelor de instigare incriminate de legiuitor. Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, rezultă că la momentul discuției dintre martorul T.O. și inculpatul S.O., denunțătorul C.I. discutase cu T.O. (corespondența din 30 iunie 2004 aflată în dosarul de urmărire penală).

În condițiile în care inculpatul nu avea cunoștință despre împrejurările concrete ale producerii accidentului, acestea fiind confirmate doar de declarația denunțătorului C.I., nu putea avea loc o determinare la săvârșirea unei infracțiuni, motiv pentru care se constată că vinovăția inculpatului S.O. nu rezultă cert din probele dosarului, soluția de achitare fiind corectă.

În legătură cu motivul de recurs al parchetului, care a vizat greșita achitare a inculpatului S.O. pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică.

Parchetul a susținut că soluția de achitare este greșită, instanța comițând o gravă eroare de fapt, în ce privește lipsa situației premisă, respectiv o altă infracțiune comisă anterior. S-a motivat în acest sens că era îndeplinită această condiție, întrucât în urma studierii materialului informativ „Distileria”, procurorul, din oficiu, s-a sesizat pentru comiterea unor infracțiuni de corupție de către făptuitorii A.M.B. și D.M. Pe de altă parte, nu se poate reține nici că sesizarea ar fi echivalat cu o autoincriminare a inculpatului S.O., întrucât nu a fost autor, complice sau instigator la infracțiunile comise de făptuitorii A.M.B. și D.M.

Analizând criticile parchetului, instanța de control judiciar constată că în cauză nu este întrunit conținutul juridic al infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prin lipsa situației premisă ce rezultă din interpretarea textului incriminator.

Săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare presupune o situație preexistentă, constând în existența unei infracțiuni comise anterior, cu privire la care trebuia formulată sesizarea. Cu alte cuvinte, la momentul în care există o infracțiune, care trebuie adusă la cunoștința organelor judiciare, se naște obligația pentru orice funcționar de a o sesiza.

În cauză, este reală susținerea acuzării, că a existat o infracțiune, respectiv infracțiunile de corupție pentru care s-a întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu, însă la acel moment obligația inculpatului de sesizare a devenit caducă, stingându-se prin faptul că infracțiunea ajunsese deja la cunoștința organelor judiciare.

Critica apărării cu privire la această infracțiune, a constat în faptul că nu există nicio dovadă la dosar că inculpatul S.O. a avut competență privind sesizarea organelor de urmărire penală.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, pentru considerentele sus-arătate, referitoare la inexistența infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare în modalitatea de la alin. (1) al art. 263 C. pen. și, în consecință, imposibilitatea reținerii infracțiunii în varianta agravată, nu se mai impune analiza acestei critici formulată de apărare.

Instanța de control judiciar consideră cererea parchetului de a se constata că pentru infracțiunea de instigare la fals intelectual a intervenit prescripția răspunderii penale, având consecință încetarea procesului penal, ca fiind neîntemeiată, în raport cu soluția de achitare, dispusă față de inculpatul S.O. pentru săvârșirea acestei infracțiuni, soluție legală și temeinică, în baza coroborării materialului probator administrat, ce prevalează, în raport cu aceea a încetării procesului penal. În sensul celor arătate, este și decizia nr. 608 din 8 decembrie 2003 a Înaltei Curți, completul de 9 judecători, potrivit căreia, „în cazul în care se constată că există mai multe cazuri ce constituie temeiuri de achitare sau mai multe cazuri de încetare a procesului penal, prioritare sunt cele dintâi”.

7. Cu privire la ultima critică, greșita individualizare a pedepselor sub aspectul modalităților de executare și a cuantumului, cu referire specială la inculpații D.G. și S.O., reprezentantul a solicitat aplicarea unor pedepse în cuantum sporit de 5 ani închisoare cu executare efectivă.

Reprezentantul Ministerului Public a criticat și modalitatea de individualizare a pedepsei, sub aspectul modalității de executare pentru inculpatul G.T.A., arătând că se impune schimbarea modalității de executare prin reținerea art. 861 C. pen. în loc de art. 81 C. pen.

Referitor la critica de netemeinicie privind greșita individualizare a pedepselor sub aspectul cuantumului acestora stabilit și a modalității de executare neprivative de libertate, în condițiile art. 861 și urm. C. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că nu este fondată.

În mod corect, prima instanță a avut în vedere la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cărora le-a acordat eficiența cuvenită, printre care și datelor care caracterizează persoana acestora, apreciind just că, în raport cu acestea, scopul pedepsei poate fi realizat prin executarea acesteia în cuantumul stabilit, fără privare de libertate.

În contextul concret al cauzei, prima instanță, prin cuantumul pedepselor aplicate, orientat către minimul special prevăzut de lege, a ținut cont de modul în care inculpații au conceput și realizat faptele de corupție, în formă continuată.

Totodată, a fost avut în vedere profilul moral și de personalitate pozitiv al inculpaților, și anume lipsa antecedentelor penale, conduita acestora în societate, cariera profesională și vârsta acestora.

În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptelor de corupție săvârșite de inculpații S.O. și D.G., reflectat de modul în care inculpații au conceput și realizat faptele în formă continuată și de starea de pericol pentru relațiile sociale ce protejează încrederea și prestigiul de care trebuie să se bucure funcționarii publici, precum și de datele ce caracterizează persoana acestora (fără antecedente penale, având un comportament corespunzător în societate, inculpatul S.O. având vârsta de 57 de ani, iar inculpatul D.G. de 51 de ani), rezultă că instanțele au individualizat în mod just cuantumul pedepsei aplicate, acordând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere gravitatea faptelor, numărul mare de acte materiale, însă, raportat la data comiterii acestora, în perioada 1996-2004, și la datele ce caracterizează persoana inculpaților, s-a apreciat în mod just că pedepsele rezultante aplicate, de câte 3 ani închisoare cu executare în condițiile art. 861 C. pen. răspund exigențelor impuse de art. 52 C. pen.

În raport cu criteriile legale sus-menționate, se constată că, și pentru inculpatul G.A.T., cuantumul pedepsei aplicate, de 1 an închisoare fără executare în regim privativ de libertate, răspunde exigențelor de prevenție generală și specială cerute de textul art. 52 C. pen.

Ca atare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că, în considerarea pericolului concret ridicat al faptelor de corupție și a finalității preventive a sancțiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen., pedepsele aplicate de prima instanță (pentru inculpații S.O. și D.G. o pedeapsă rezultantă de câte 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare pentru inculpatul G.A.T.) sunt just individualizate, asigurând respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și circumstanțele personale ale inculpaților.

Instanța de recurs consideră că pedepsele aplicate inculpaților reflectă, în mod plural, evaluarea tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, urmând ca pedepsele rezultante, fără executare în regim de detenție, să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale acesteia, dând posibilitatea îndreptării și reinserției sociale pozitive viitoare a inculpaților.

II. Cu privire la excepțiile formulate de inculpații S.O., G.A.T. și D.G.:

În susținerea excepțiilor invocate s-a invocat încălcarea procedurii prevăzută de art. 264 C. proc. pen., în întocmirea rechizitoriului, întrucât procurorul care a verificat rechizitoriul nu era cel stabilit prin lege.

Din actele dosarului și raportul C.S.M. rezultă că s-au dispus măsuri în cauză de către trei procurori, existând la dosar o situație nemaiîntâlnită, respectiv sesizarea instanței cu propunerea de arestare preventivă a avut loc prin două acte separate, semnate de doi procurori diferiți: de procurorul V.D., care se referea la mijloacele de probă, iar a doua de D.M.A., această procedură fiind necesară întrucât V.D. nu deținea certificat O.R.N.I.S.S. în perioada de referință și nu avea acces la informațiile clasificate din volumul 10. Drept urmare, rechizitoriul trebuia verificat de procurorul general al României.

În ceea ce privește legalitatea actului de sesizare a instanței, a precizat că excepția se referă la faptul că toți inculpații erau civili și au fost cercetați de un procuror militar, deși acesta nu putea efectua urmărirea penală într-o cauză cu civili, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (2) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară a parchetului cu referire la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, nu era competent material procurorul V.D. să efectueze urmărirea penală pentru generalul cu două stele S.O. și amiralul D.E.

Pentru aceste motive, a solicitat casarea hotărârii atacate, cu trimitere la organul de urmărire penală pentru refacerea urmăririi penale în conformitate cu art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea C. proc. pen., precum și pentru modificarea altor legi „cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la parchetele ori instanțele militare la data intrării în vigoare a prezentei legi, date în competența parchetelor sau instanțelor civile, vor continua să fie urmărite și judecate de parchetele sau instanțele militare”.

Prevederile mai sus-invocate se impun a fi examinate și interpretate, pe de o parte, prin prisma dispozițiilor cuprinse în Titlul I din Partea specială a C. proc. pen. care reglementează „Urmărirea penală” (art. 200-286 C. proc. pen.), iar pe de altă parte prin raportare la dispozițiile art. 45 alin. (1) C. proc. pen.

Sub primul aspect, Înalta Curte reține că formularea utilizată de legiuitor în dispozițiile tranzitorii „în cursul urmăririi penale” are în vedere acele cauze în care organele de urmărire penală efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în scopul stabilirii adevărului sub toate aspectele și în mod complet cu privire la toate împrejurările în care s-au comis faptele. Din felul în care legea procesual penală fixează obiectul urmăririi penale, rezultă că acesta are un caracter complex, scopul său fiind bine determinat prin dispozițiile cuprinse în Titlul I din Partea specială a C. proc. pen.

Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta este definit prin textul de lege anterior invocat, legea procesual penală a determinat regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Fiind sesizat, în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală are obligația de a efectua acte premergătoare și de urmărire penală astfel încât, în situația în care nu se confirmă existența infracțiunii sau a infracțiunilor cu care organul de urmărire penală a fost sesizat, să se dispună neînceperea urmăririi penale.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că la data de 7 septembrie 2006, când a intrat în vigoare Legea nr. 356/2006, cauza dedusă judecății se afla în curs de urmărire penală, fiind satisfăcute cerințele și exigențele impuse prin dispoziția tranzitorie.

O interpretare contrară ar contraveni scopului procesului penal și, în același timp, s-ar aduce atingere specificului normelor procesuale penale care sunt de strictă interpretare.

Sub cel de-al doilea aspect, Înalta Curte constată că potrivit art. 45 C. proc. pen. „dispozițiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 și 44 se vor aplica în mod corespunzător și în cursul urmăririi penale”.

Din punct de vedere al competenței personale, rationae personae, se impune a fi reținut că acesta este criteriul legal potrivit căruia organele judiciare soluționează anumite cauze penale în raport cu anumite calități pe care le au făptuitorii. Trebuie însă evidențiat faptul că această competență este determinată de calitatea pe care o are făptuitorul în momentul săvârșirii infracțiunii sau când are loc tragerea la răspundere penală.

Pe de altă parte competența materială, rationae materiae, este criteriul prin intermediul căruia se stabilește care dintre organele judiciare de grade diferite pot instrumenta anumite categorii de cauze.

Sub acest aspect, calitatea de militar atrage competența organelor judiciare militare, în speță D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, competența sa fiind determinată de gradul ierarhic al inculpatului militar și anume, gradul de general al inculpatului S.O.

Relativ la actul de sesizare al instanței, Înalta Curte reține că potrivit art. 264 alin. (3) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 60/2006, procurorul înaintează, de îndată, rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei procurorului șef secție care, în termen de 20 de zile verifică legalitatea de temeinicia soluției adoptate. Dacă până la expirarea acestui termen rechizitoriul nu a fost infirmat, acesta se înaintează instanței competente, împreună cu dosarul cauzei.

Îndeplinirea procedurii de verificare a rechizitoriul de către procurorul ierarhic superior trebuie respectată, deoarece sesizarea instanței competente se face de procurorul care a efectuat verificarea.

Din analiza textului rezultă că sesizarea directă de către procurorul care a efectuat urmărirea penală, atrage încălcarea dispozițiilor privind sesizarea instanței, devenind incidente prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În cauză, se constată că au fost respectate cerințele prevăzute de art. 264 alin. (3) C. proc. pen., rechizitoriul fiind verificat de procurorul militar șef sub aspectul legalității și temeiniciei soluțiilor adoptate, inclusiv sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 2721 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, respectiv soluțiilor de disjungere.

Drept urmare, actul de sesizare a întrunit cerințele legale pentru sesizarea primei instanțe.

În ce privește critica invocată de apărătorul inculpaților S.O. și G.A.T., referitoare la încălcarea procedurii prevăzută de art. 264 C. proc. pen., întrucât procurorul care a verificat rechizitoriul nu era cel stabilit prin lege, precum și faptul că s-au dispus măsuri în cauză de către trei procurori, existând la dosar o situație nemaiîntâlnită, respectiv sesizarea instanței cu propunerea de arestare preventivă a avut loc prin două acte separate, semnate de doi procurori diferiți: de procurorul V.D., care se referea la mijloacele de probă, iar a doua de D.M.A., această procedură fiind necesară întrucât V.D. nu deținea certificat O.R.N.I.S.S. în perioada de referință și nu avea acces la informațiile clasificate din volumul 10. Pe cale de consecință, procurorul de caz nu avea posibilitatea legală să își fundamenteze acuzațiile pe probele din volumul 10, astfel că nu procurorul B.G. trebuia să semneze conform dispozițiilor art. 264 C. proc. pen., ci procurorul general al României, în condițiile în care au fost efectuate acte în cauză de către procurorul D.M.A.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că nu poate fi primită critica, pentru următoarele motive:

Fiind independent în relațiile cu celelalte autorități publice și exercitându-și atribuțiile numai în temeiul legii, Ministerul Public își desfășoară activitatea pe baza a trei principii, menite să-i consfințească rolul atribuit prin Legea nr. 304/2004, și anume: principiul legalității, al imparțialității și controlului ierarhic.

Principiul controlului ierarhic are la bază subordonarea ierarhică și, ca urmare, dispozițiile organelor superioare sunt obligatorii pentru subordonați. Astfel, procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare din atribuțiile procurorilor în subordine, să suspende ori să infirme actele și dispozițiile acestora, când contravin legii, dispozițiile sale fiind obligatorii.

Din economia textelor art. 200 și 202 C. proc. pen., rezultă particularitățile activității de urmărire penală, al cărei obiect constă într-o activitate de strângere a probelor necesare cu privire la trei aspecte fundamentale: pentru a se stabili dacă a fost săvârșită sau nu o infracțiune; pentru a se identifica făptuitorii; pentru a se stabili dacă există condițiile și temeiurile necesare tra­gerii la răspundere penală.

Rolul și scopul probelor descoperite și strânse în cursul urmăririi penale este acela de a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.

Sarcinile ce rezultă din obiectul urmăririi penale, se realizează prin intermediul actelor procesuale și actelor procedurale, prin care procurorul își concretizează activitatea. În categoria actelor procesuale, care pot emana de la procuror, intră, atât actele de urmărire penală propriu-zise, cât și alte măsuri, respectiv măsurile preventive și alte acte procesuale (percheziția domiciliară), care se impun a fi luate pe parcursul urmăririi penale, în privința acestora doar judecătorul având capacitatea de dispoziție.

În ce privește cerința ca procurorul care efectuează actele de urmărire penală să fie titularul măsurilor preventive propuse judecătorului, nici dreptul intern și nici dispozițiile C.E.D.O. nu stabilesc vreo incompatibilitate sau o imposibilitate a efectuării acestor acte procesuale de procurori distincți în cadrul aceleiași cauze.

În acest sens, C.E.D.O. a consacrat, ca o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil și principiul separării funcțiilor judiciare, respectiv a celei de urmărire penale de cea de instrucție și, respectiv, de cea de judecată, în art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, însă această incompatibilitate de cumulare a funcțiilor judiciare nu se referă decât la magistratul judecător.

Se consideră că, pentru orice justițiabil, garanția independenței și imparțialității într-un proces penal, nu poate exista decât atunci când magistratul care a început și efectuat urmărirea penală împotriva sa, nu poate să dispună arestarea sa și nici să îl judece. Drept urmare, se are în vedere un criteriu funcțional, respectiv exercitarea celor două funcții de către un judecător, care anterior a intervenit „cu ocazia exercitării funcțiilor de magistrat al Ministerului Public”. (cauza Huber contra Elveției, cauza Piersack contra Belgiei, cauza Hauschildt contra Danemarcei, cauza Padovani contra Italiei, cauza Nortier contra Olandei).

Raportând dispozițiile legale sus-menționate la criteriile obiective stabilite de jurispudența C.E.D.O. pentru asigurarea unui proces echitabil, instanța de control judiciar reține că, în lipsa unor prevederi exprese, magistratul procuror care efectuează urmărirea penală într-o cauză nu trebuie să fie același cu cel care propune luarea unor măsuri pentru care singura autoritate competentă să dispună este judecătorul. Această concluzie este impusă și de interpretarea dispozițiilor legale care stabilesc atribuțiile procurorului și posibilitatea substituirii acestuia în efectuarea lor cu procurorul ierarhic superior.

În legătură cu excepția inadmisibilității recursului declarat de parchet, invocată de inculpații S.O. și G.A.T., apărarea a invocat cauza Bucur și Toma contra României, susținând că s-au încălcat dispozițiile art. 6 și 13 din Convenție, respectiv, în cursul judecății nu au avut parte de un proces echitabil, fiindu-le respinse toate probele în apărare, inclusiv audierea martorilor care ar fi adus elemente de noutate pentru a contrabalansa probele acuzării.

S-a argumentat că, în cauză, parchetul a solicitat ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenție, însă fiind condamnat ipotetic în calea de atac a recursului, inculpatul nu mai are posibilitatea vreunei căi de atac.

A arătat că recursul este inadmisibil și din perspectiva art. 13 din Convenție și a art. 2 Protocol 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât se cere reformarea hotărârii în defavoarea inculpatului, iar cele două norme ale dreptului internațional înfrâng normele interne în conformitate cu art. 20 și art. 148 din Constituția României, care obligă instanțele, după încheierea Tratatului de la Mastricht să judece dând prevalență dreptului internațional.

Examinând excepția invocată de apărare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că nu este întemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră cu titlu de principiu, mai multe drepturi ale unei persoane acuzate în materie penală, printre acestea numărându-se dreptul la un proces echitabil, dreptul la un proces în care să existe o egalitate de arme între acuzare și apărare și dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe independente și imparțiale.

Conținutul principiului la un proces echitabil exprimă, în materie procesual penală, dreptul oricărei persoane de a fi judecată în mod echitabil, cu respectarea strictă a drepturilor și garanțiilor procesuale, în condiții de publicitate și contradictorialitate și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială competentă potrivit legii, care, pe baza probelor obținute și administrate în condițiile legii, evaluate și interpretate corect, va trebui să pronunțe o soluție temeinică și legală, care să reprezinte unicul rezultat impus de aceste probe.

În conformitate cu prevederile art. 2 Protocol 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară.

Așa cum rezultă din jurisprudența C.E.D.O., principiul egalității armelor semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurilor în fața instanțelor de judecată, fără ca vreuna dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă. Acest principiu constituie o garanție a desfășurării corecte a procesului judiciar prin care se vizează realizarea unui just echilibru între părți, astfel încât acestea să aibă posibilitatea de a-și susține punctul de vedere de o așa manieră încât să nu fie puse într-o situație de net dezavantaj una față de alta.

În ce privește egalitatea de arme între acuzare și apărare, aceasta nu presupune posibilitatea de a se exercita funcțiile de apărare și acuzare în procesul penal într-o manieră identică, ci de a se menține un just echilibru între cele două funcții opuse. Sub acest aspect, se constată că prima instanță a respins motivat cererile de probatorii, care nu îndeplineau cerințele de pertinență, concludență și utilitate în soluționarea cauzei.

În legătură cu inadmisibilitatea recursului parchetului, motivat de faptul că se cere reformarea hotărârii în defavoarea inculpatului, care nu mai are posibilitatea vreunei căi de atac, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, în realitate, critica privește modul de reglementare legală a căilor de atac ordinare, acesta fiind atributul exclusiv al legiuitorului.

Este adevărat că în conținutul Convenției a fost consacrată prevalența normelor europene în raport cu cele interne, însă, în aceeași măsură, se prevede, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, dreptul oricărei persoane acuzate la un recurs efectiv. Nicio dispoziție nu impune condiția unui dublu control judiciar, ci doar a respectării unei duble jurisdicții, una dintre acestea trebuind să fie o jurisdicție superioară.

Or, în cauză, aceste garanții procesuale au fost respectate și asigurate în cursul judecății la prima instanță.

Constatând că niciuna dintre dispozițiile C.E.D.O. nu a fost încălcată în cursul soluționării prezentei cauze, Înalta Curte, completul de 5 judecători, va respinge excepțiile invocate, ca nefondate.

III. Cu privire la motivele de recurs formulate de recurenții inculpați:

1. În ceea ce privește motivul de recurs formulat de inculpatul S.O. și de inculpatul G.A.T., prin care au invocat greșita condamnare pentru infracțiunea de complicitate la folosirea cu rea-credință a bunurilor societății prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. săvârșite de inculpatul S.O., respectiv infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, faptă comisă de inculpatul G.A.T., Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că este dovedită vinovăția celor doi inculpați.

Potrivit art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie infracțiune fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantul legal al societății, care folosește, cu rea-credință, bunurile sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Din economia textului de lege rezultă că răspunderea penală este condiționată de existența relei-credințe în utilizarea bunurilor sau creditelor societății.

Chiar și în situația în care asociatul unic este și administratorul societății și există premisele unei confuziuni a patrimoniilor, deturnarea bunurilor și creditelor afectează finalitatea constituirii societății ca entitate juridică de natură comercială, acela al obținerii de profit.

Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc faptul că inculpatul G.A.T. a folosit cu rea-credință un bun al societății la bancă, într-un scop contrar intereselor acesteia.

Prima instanță a reținut că, din probele administrate a rezultat, că în perioada 2001-2005 între SC M. SRL și mai multe unități din structura S.R.I. s-au derulat relații comerciale în cadrul cărora SC M. SRL București a livrat mai multe autoturisme.

Pe fondul acestor relații, în cursul anului 2003, inculpatul S.O. i-a cerut inculpatului G.A.T., care era asociat și administrator la SC M. SRL, a i se pune la dispoziție, pentru folosință, un autoturism nou marca G.V., solicitare ce a fost acceptată de inculpatul G.A.T. care a făcut demersurile necesare pentru achiziționarea, de la producător, prin SC M. SRL Leasing București, a unui astfel de autoturism.

Analizând materialul probatoriu, Înalta Curte reține că în cauză este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor societății și de complicitate la această infracțiune.

În ce privește latura obiectivă a infracțiunii, așa cum rezultă din probele testimoniale administrate în cursul cercetării judecătorești, la începutul anului 2003 inculpatul G.A.T. a formulat o comandă specială la producătorul din Germania, cuprinzând opțiunile pentru autoturismul solicitat de inculpatul S.O., aspect confirmat de martorii I.M. și B.A.

Reaua-credință a inculpatului G.A.T. în folosirea bunului societății rezultă din modul în care a realizat ulterior predarea autoturismului, din caracterul ocult al înțelegerii dintre inculpatul S.O. și inculpatul G.A.T., concretizat în omisiunea întocmirii unui document care să ateste predarea și folosința de către inculpatul S.O.

Astfel, așa cum rezultă din probele dosarului, la momentul în care autoturismul a fost livrat în țară, acesta a fost preluat din partea SC M. SRL București de către martorul B.A., după ce în prealabil inculpatul G.A.T. i-a adus la cunoștință că se va prezenta un domn „S.O.” căruia martorul urma să-i predea autoturismul împreună cu talonul și cheile, fără vreun document de predare-primire.

În perioada 2003-august 2006, autoturismul s-a aflat în folosința inculpatului S.O., cu știința inculpatului G.A.T., acest aspect nefiind cunoscut de celelalte persoane din cadrul SC M. SRL București, decât la momentul începerii cercetărilor penale, aspect relevat de martorii N.V.M., A.P., P.S.

La momentul desfășurării cercetărilor de către D.N.A., martorul P.S. a luat legătura cu inculpatul S.O., aflat în Stațiunea O., județul Constanța, cei doi stabilind să i se trimită inculpatului S.O. prin fax, un proces-verbal de predare-primire, retroactiv, care să poarte data de 3 aprilie 2006, pe care inculpatul să-l semneze, după care să-l trimită la SC M. SRL București, pentru a fi semnat de un reprezentant al SC M. SRL și predat organelor de anchetă.

Inculpatul S.O. a semnat acest proces-verbal, fiind primit și retransmis de la sediul SC F. LTD Australia, Filiala Neptun, în prezența martorului D.C.B. Potrivit declarației acestei martore, inculpatul S.O. s-a prezentat la sediul societății, împreună cu soția sa, când a primit și retransmis faxul, originalul rămânând la inculpat. Procesul-verbal astfel întocmit atesta faptul că autoturismul a fost dat inculpatului în sistem drive-test.

După ce s-a primit faxul, martorul P.S. i-a cerut martorului N.V.M. să copieze modelul din calculator, faxul nu era suficient de lizibil, să-l semneze și el, iar apoi, prin fotocopiere, să refacă procesul-verbal de predare-primire. Martorul a acceptat să semneze acest document deși, în realitate nu predase autoturismul în cauză, trecându-l pe martorul A.M.A., actual administrator, ca predator, deși acesta nu știa nimic despre autoturismul respectiv.

Toate actele cuprinse în procesul-verbal au fost comunicate de inculpatul G.A.T., martorul neavând cunoștință că datele inserate nu corespund realității.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că din coroborarea probelor administrate rezultă ca cert dovedită împrejurarea că, de la momentul predării autoturismului de către SC M. SRL, în cursul anului 2003 și până în anul 2006, autoturismul G.V., proprietatea societății, a fost folosit de inculpatul S.O., fără niciun titlu, aspect confirmat și de preocuparea acestora, după declanșarea cercetărilor, de a conferi o formă legală înțelegerii bilaterale, prin întocmirea procesului-verbal retroactiv cuprinzând date nereale, scopul falsificării fiind acela de a denatura realitatea și de a crea aparența încheierii înscrisului în aprilie 2003, în condițiile în care, în realitate, acesta a fost întocmit în august 2006. De altfel, nici intenția de cumpărare a autoturismului nu rezultă din atitudinea inculpatului S.O., care, după folosirea autoturismului timp de aproape 3 ani, a înțeles să îl achiziționeze abia după declanșarea cercetărilor, la data de 18 septembrie 2006.

În ce privește apărarea inculpatului G.A.T., care a încercat să acrediteze ideea că autoturismul reprezenta obiectul unei acțiuni de promovare, firească și indispensabilă desfășurării activității societății, se constată că nu poate fi primită. Este adevărat că promovarea automobilelor implică o strategie de publicitate și promovare constantă, însă aceasta presupune în toate cazurile întocmirea unor documente care să ateste în baza de date a societății existența sau desfășurarea unui contract de promovare a produsului.

Apărările inculpatului S.O., care a negat implicarea sa în întocmirea acestui proces-verbal, solicitând, în cursul cercetării judecătorești, efectuarea unei expertize grafologice, au fost infirmate de declarațiile martorului P.S. care se coroborează cu cele ale martorilor D.C.B., N.V.M., A.M.A. În ce privește efectuarea expertizei solicitate de inculpat, aceasta a fost imposibil de efectuat în lipsa originalului procesului-verbal, care a rămas în posesia inculpatului S.O.

Cât privește susținerile inculpatului G.A.T., în sensul că potrivit expertizei efectuate, a rezultat că nu s-a încălcat nicio normă și nu s-a cauzat niciun prejudiciu, se constată că existența infracțiunii nu este condiționată de legiuitor de producerea unui prejudiciu, fiind suficient pentru consumarea infracțiunii, sub aspectul urmării imediate, a creării unei stări de pericol pentru bunul mers al activității societății. Acestei stări de pericol, i se poate alătura uneori, și un prejudiciu, care în cauză a fost corect stabilit, ca fiind reprezentat de contravaloarea folosinței autoturismului de către inculpatul S.O. în perioada 2003-2006, de 52.575,28 RON (diferența dintre valoarea de înregistrare și suma cu care autoturismul a fost cumpărat de inculpat în septembrie 2006). Sub acest aspect s-a avut în vedere, pe de-o parte, raportul de expertiză contabilă efectuată în cursul cercetării judecătorești, iar pe de altă parte, declarația expertului C.P.M. din care a rezultat că autoturismul a fost înregistrat în contabilitatea SC M. SRL cu o valoare de 63.879,29 RON și a fost vândut inculpatului S.O. cu suma de 11.201.48 RON.

Raportat la elementele mai sus-expuse, Înalta Curte, completul de 5 judecători, urmează a respinge critica inculpaților G.A.T. și S.O., fiind dovedite elementele constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor societății și, respectiv, complicitate la aceasta.

2. Cât privește susținerea inculpaților S.O. și G.A.T., în sensul că ar fi fost necesară o plângere prealabilă a părții vătămate pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 din Legea nr. 31/1992, se constată că nu este întemeiată.

Infracțiunile reglementate în Legea nr. 31/1992 nu fac parte din categoria celor pentru care acțiunea penală se exercită la plângerea prealabilă și nicio reglementare penală nu specifică acest lucru.

Din interpretarea dispozițiilor legii și a modului de sistematizare a acestora, se constată că textul art. 108 alin. (1) din forma inițială a legii, care a devenit art. 150 alin. (1), apoi art. 155 alin. (1) după republicarea Legii nr. 31/1990, este amplasat în Titlul III, Capitolul IV, Secțiunea a IlI-a, in­titulată „Despre administrarea societății pe acțiuni”. În secțiunea respectivă se face referire numai la atribuțiile și răspunderea administrato­rilor ori a altor persoane, specifice societății cu această formă de organizare juridică. În secțiunile referitoare la societățile cu alte forme de organizare juridică se fac referiri similare cu privire la stabilirea răspunderii, dar în toate aceste situații sunt vizate numai formele răspunderii civile. Nu există nicio reglementare similară în Titlul VIII, intitulat „Infracțiuni”, în care sunt enumerate faptele cu caracter penal.

Este adevărat că termenii generali în care este redactat art. 155 alin. (1) din lege stabilesc că acțiunea în răspundere contra administratorului aparține adunării gene­rale, însă dispoziția menționată nu poate avea în vedere acțiunea penală, care se exercită din oficiu, și aceasta din considerente de rațiune și text. Astfel, procesul penal are la bază printre alte principii și principiul oficialității, înscris în art. 2 C. proc. pen. În acest sens, alin. (2) al acestui text de lege prevede că actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel. Cu alte cuvinte, acțiunea penală va putea fi exercitată întotdeauna de Ministerul Public, cu excepția situațiilor în care legea prevede că ea se pune în mișcare la plângere prealabilă. Or, infracțiunile reglementate în Legea nr. 31/1990 nu fac parte din categoria celor pentru care acțiunea penală se pornește la plângerea prealabilă a adunării generale, ci se cercetează din oficiu. Prin urmare, prima instanță a apreciat corect că nu era necesară plângerea prealabilă.

3. În ce privește motivul de recurs formulat de inculpatul S.O., prin care acesta a solicitat achitarea pentru infracțiunea de luare de mită, denunțător O.L.:

Apărarea a susținut că materialul probator nu confirmă construcția procurorului, în sensul că nu a existat niciun raport de subordonare între denunțător și inculpat, care în perioada respectivă nu a fost avansat niciodată, iar în legătură cu locuința de serviciu, inculpatul S.O. nu a avut niciun fel de competențe și implicare. Relevantă, în acest sens, este declarația dată în fața instanței de C.P.A., care nu recunoaște că a fost ascultat la urmărirea penală și nu își recunoaște semnătura.

Din probele administrate, în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, prima instanță a reținut că, în perioada 1998-1999, inculpatul S.O. avea gradul militar de colonel și îndeplinea funcția de șef al Diviziei „A”, Apărarea Ordinii Constituționale. În aceeași perioadă inculpatul D.G. îndeplinea funcția de șef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova și, din punct de vedere profesional, inculpatul colonel D.G. era subordonat, la nivelul central, inculpatului S.O.

În urma examenului propriu efectuat de instanța de control judiciar, se constată că prima instanță a reținut în mod corect fapta și vinovăția inculpatului S.O., din ansamblul probator rezultând că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită sub forma pretinderii și primirii de foloase de la denunțătorii D.G., S.I. și O.L.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, în perioada mai-iunie 2004, inculpatul S.O. a pretins și primit foloase de la denunțătorul S.I., constând în asigurarea lucrărilor de construcții la cele două imobile aparținând inculpatului, în scopul efectuării unor acte circumscrise protecției profesionale a denunțătorului.

Această protecție a fost sugerată de inculpatul S.O., anterior demarării lucrărilor, martorul denunțător fiind contactat în prealabil de inculpatul D.G. care, la rândul său, s-a implicat în efectuarea altor lucrări în beneficiul inculpatului S.O.

În același mod s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatului S.O. și în raport cu martorul denunțător O.L. care, la cererea inculpatului, a făcut demersuri pentru aducerea unei echipe de muncitori din județul Teleorman care să execute lucrări de construcție la imobilul inculpatului S.O. din localitatea Călinești, în schimbul aprobării transferului denunțătorului la unitatea centrală a S.R.I., respectiv „Divizia A” condusă de inculpatul S.O.

Sub aspectul conținutului juridic și constitutiv al infracțiunii, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acestea sunt realizate în concret, prin pretinderea și primirea foloaselor de către inculpatul S.O., în schimbul îndeplinirii unor acte ce intrau în sfera atribuțiilor de serviciu ale inculpatului.

În legătură cu situația premisă cerută de textul incriminator, aceasta este realizată în cauză, întrucât actul intra în sfera atribuțiilor de serviciu ale inculpatului.

În ce privește elementul material, constând în acțiunea de pretindere și primire a foloaselor, sub forma identificării unei echipe de muncitori care să efectueze lucrări de renovare la imobilele inculpatului S.O., aceasta rezultă din coroborarea declarațiilor martorilor denunțători S.I., O.L. cu cele ale martorilor C.P.A.

Condiția ca actul efectuat de inculpatul S.O., pentru a cărui îndeplinire, a pretins și primit foloase, să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu este îndeplinită, fiind determinat prin redobândirea și deținerea funcției de către denunțătorul S.I. de șef al Serviciului Teritorial Câmpina, de obținerea transferului denunțătorului O.L. la unitatea centrală a S.R.I. și, respectiv, toate aceste activități intrau în sfera de atribuții a inculpatului S.O., care îi avea în subordinea sa pe inculpatul D.G. și martorii denunțători S.I. și O.L.

Drept urmare, instanța de control judiciar apreciază ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în sarcina inculpatului S.O., respectiv dare de mită în sarcina inculpatului D.G., în modalitatea pretinderii și primirii de foloase de la denunțătorii S.I., O.L. și inculpatul D.G., în schimbul protecției profesionale a acestora, protecție pe care a efectuat-o în virtutea atribuțiilor sale de serviciu.

4. În ceea ce privește infracțiunea de transmitere de informații cu caracter secret și confidențial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991, inculpatul S.O. a solicitat achitarea, motivând că nu există la dosar dovezi care să confirme existența acestei infracțiuni.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, examinând actele și probele dosarului, apreciază că probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului S.O., în săvârșirea infracțiunii de transmitere de informații cu caracter secret și confidențial, prin orice mijloace, în modalitatea alternativă a transmiterii de informații cu caracter secret ori confidențial din cazul „Distileria” către deputatul S.I.C., în condiții nelegale, prin fapta sa producându-se o stare de pericol pentru siguranța națională de natură să pericliteze ordinea de drept.

Din coroborarea declarațiilor martorului R.A., unul dintre ofițerii operativi ai cazului „Distileria”, cu cele ale martorului T.A., martorului S.O.M. care, la rândul său, a făcut parte din echipa operativă, precum și cu declarațiile martorului S.I.B. și declarația martorului T.A.R., dată în faza de urmărire penală, acesta neputând fi audiat în faza de cercetare judecătorească, întrucât a decedat, a rezultat că, în perioada 2001-2003, pe rolul S.I.J. Prahova, se desfășura o acțiune informativă ce purta criptonimul „Distileria”, inculpatul S.O. coordonând personal desfășurarea și evoluția acestui caz informativ. În acest sens, inculpatul S.O. a solicitat întreaga documentație de la S.I.J. Prahova după care a restituit materialul, acesta fiind una dintre cele două persoane abilitate să aibă acces la informațiile din cazul „Distileria”, alături de comandantul S.I.J. Prahova S.I.B. și directorul S.R.I. R.T.

Din acțiunea informativă au rezultat date privind tranzacții ilegale cu produse petroliere, fiind implicate persoane care dețineau funcții înalte în stat, referindu-se la premierul din acea perioadă dar și la deputatul S.I.C. Din probele testimoniale a rezultat că inculpatul S.O. „s-a ocupat personal de luarea unor măsuri de informare în caz și că a fost de curând la o partidă de pescuit cu un om politic din județul Dâmbovița căruia i-a atras atenția să nu mai vorbească cu persoanele din cazul „Distileria”, întrucât aceștia sunt interceptați”. A mai rezultat că inculpatul S.O. a prezentat premierului, contrar legii, conținutul convorbirilor telefonice obținute în urma emiterii mandatelor de interceptare. După ce martorii au aflat că sunt interceptați și-au schimbat numerele de telefon, ascunzând acte incriminatoare.

Implicarea inculpatului S.O. a rezultat și din împrejurarea relevată de martorul T.A. care, deși a solicitat continuarea investigațiilor, a primit „ordin” de la București pentru închiderea cazului, acesta fiind dat de către inculpat.

La scurt timp s-a constatat că toate persoanele care au lucrat la acest caz au fost înlăturate din sistem.

În raport cu probele administrate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că materialul probator administrat în cauză confirmă fapta inculpatului S.O., care a transmis informații din cazul „Distileria” către deputatul S.I.C., în condiții nelegale, prin fapta sa producându-se o stare de pericol pentru siguranța națională de natură să pericliteze ordinea de drept.

5. În ce privește critica formulată de inculpatul S.O., subscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., respectiv instanța nu s-a pronunțat cu privire la probele administrate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că este neîntemeiată.

Inculpatul S.O., prin apărătorul ales, a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la probele înaintate de D.N.A., instanței de recurs la 31 ianuarie 2013, probe care au fost administrate la urmărirea penală, însă instanța de fond nu le-a avut ca parte componentă a dosarului, astfel că trebuie să rejudece cauza, având în vedere și aceste probe, cu respectarea dreptului la apărare, la un proces echitabil și al egalității armelor.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, urmare demersurilor proprii, au fost înaintate de către D.N.A., la 31 ianuarie 2013, o mapă ridicată cu ocazia percheziției imobilului inculpatului, conținând probe care au fost strânse la urmărirea penală, reprezentând dovada existenței materialelor de construcții cumpărate de către inculpatul S.O., a valorii acestora, a unor devize de lucrări convenite și executate cu echipele de muncitori, facturi, chitanțe.

Analizând critica subsumată de apărare temeiului de casare sus-menționat, se constată că acesta nu este incident în cauză.

Potrivit art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, printre altele, în situația în care instanța nu s-a pronunțat cu privire la probele administrate.

Raportând textul legal la conținutul criticii apărării, se constată că acest temei de casare are în vedere omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la probe care au fost administrate, în cursul cercetării judecătorești, adică probele strânse în faza de urmărire penală conform exigențelor art. 200 C. proc. pen. și care urmează să fie trecute prin filtrul cercetării judecătorești, în cadrul operațiunii de administrare a probelor în mod public, nemijlocit și contradictoriu.

Acest caz de casare implică o omisiune esențială, constând în nepronunțarea cu privire la probe sau cereri de natură a garanta drepturile și să influențeze soluția procesului. În primul rând, trebuie să existe o omisiune a instanței de a se pronunța asupra unor probe administrate, ceea ce implică examinarea situației de fapt, spre a se constata dacă au fost administrate probe pe care instanța nu le-a luat în considerare, iar, apoi, dacă aceste probe, în contextul ansamblului probator, erau de natură să schimbe soluția procesului. Interpretând textul de lege, se cere ca în cursul procesului penal să se fi administrat probe, prin procedeele legale și mijloacele prevăzute de lege și ca aceste probe să fi fost de natură să influențeze soluția procesului, în sensul schimbării soluției din condamnare în achitare sau invers ori modificării soluției de condamnare, fie în legătură cu încadrarea juridică a faptei, fie cu pedeapsa aplicată. De asemenea, pentru a opera acest caz de casare, apărările formulate de către inculpat trebuie să demonstreze dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menționare, fără o evaluare, a dus la o soluție contrară celei care s-ar fi putut pronunța dacă proba ar fi fost valorificată prin analiză și interpretare.

În cauză, instanța de recurs, examinând critica recurentului inculpat referitoare la omisiunile primei instanțe cu privire la probele menționate, constată că aceasta nu poate fi reținută, nefiind incident cazul de casare invocat, prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

În contextul concret al cauzei, probele nu au fost administrate de către prima instanță, iar cererile cu privire la acestea au fost încuviințate de instanță, care a efectuat demersurile necesare, astfel că nu a existat o omisiune din partea acesteia și, pe cale de consecință, nicio vătămare pentru părți.

Dincolo de faptul că nu poate fi încadrată în cazul de casare menționat, critica nu este fondată și nu are relevanță, întrucât în situația de fapt stabilită de prima instanță nu s-au reținut în conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul elemente privitoare la neplata de către acesta a contravalorii diverselor materiale de construcții, ci executarea unor lucrări de construcții la un preț inferior, în schimbul protecției pe linie profesională.

6. În legătură cu motivele de recurs, invocate de inculpatul D.G., acesta a susținut că se întemeiază pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172, 18 C. proc. pen., solicitându-se casarea hotărârii și, pe fond, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. și ridicarea sechestrului.

Sub aspectul criticilor formulate referitor la infracțiunea de trafic de influență, acestea au fost analizate anterior, odată cu motivul de recurs al parchetului, întemeiat pe același temei de casare.

În ceea ce privește încercarea de a determina mărturia mincinoasă a denunțătoarei A.A. a arătat că nu este întrunit elementul material, neexistând o reală acțiune de corupere în vederea determinării mărturiei mincinoase.

Analizând probele dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea declarațiilor denunțătoarei A.A. cu procesul-verbal de redare a interceptării ambientale, a convorbirilor telefonice din datele de 13 martie 2006, 14 martie și 15 martie 2006, precum și cu declarațiile martorului D.V.

Este adevărat că acțiunile inculpatului D.G. nu au natura unor acțiuni de constrângere prin violență fizică sau amenințare, însă conținutul obiectiv al infracțiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă este realizat în concret de conduita susținută a inculpatului, care a contactat-o pe aceasta de cinci ori în decurs de o săptămână, precum și de remiterea către aceasta a sumei de 15 milioane ROL prin intermediul martorului D.V., după ce, în prealabil, denunțătoarea i s-a plâns că are o situație financiară dificilă. Din această conduită a inculpatului D.G., în contextul în care denota o preocupare vădită cu privire la obiectul anchetei procurorului, rezultă că a prevăzut că prin acțiunea sa s-ar putea pune în pericol înfăptuirea justiției și a urmărit acest rezultat, astfel că este întregit conținutul constitutiv al infracțiunii.

IV. Cu privire la recursul declarat de SC M. SRL Leasing, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că este nefondat.

La data de 23 ianuarie 2013, SC M. SRL Leasing a depus la dosar, prin registratura generală, motive de recurs, precum și înscrisuri doveditoare ale calității de proprietară a autoturismului marca G.V. până la data de 1 aprilie 2005, în raport cu care s-a stabilit un prejudiciu doar în dauna SC M. SRL.

Ca temei de casare au fost invocate dispozițiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., susținându-se că, deși avea calitatea de proprietară a autoturismului marca G.V., nu a fost citată niciodată în cursul procesului penal.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2013, instanța a constatat că SC M. SRL Leasing are calitate de parte civilă, în raport cu pretențiile solicitate formal, urmând ca realitatea acestora să fie analizată odată cu fondul cauzei.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că prin săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor societății de către inculpații S.O. și G.A.T. nu s-a produs nicio vătămare în dauna SC M. SRL Leasing.

Astfel, în baza contractului de leasing conform căruia SC M. SRL Leasing deținea proprietatea autoturismului G.V., această societate a acționat ca un locator-finanțator, încasând pe perioada desfășurării contractului de leasing, contravaloarea bunului finanțat și cheltuielile financiare accesorii. Drept urmare, la momentul finalizării contractului de leasing, această societate și-a pierdut calitatea de proprietar, îndestulându-și suma cu care a finanțat obiectul contractului de leasing, respectiv autoturismul G.V.

În consecință, folosirea cu rea-credință a acestui autoturism nu putea produce vreun prejudiciu în dauna acestei societăți de leasing, care a îndeplinit efectiv un rol de finanțator, astfel că în lipsa unei vătămări, nu se justifică atribuirea calității de parte civilă în cadrul procesului penal.

De altfel, inculpatul G.A.T. avea calitatea de acționar și al SC M. SRL Leasing, context în care nu se poate afirma că nu a avut cunoștință de proces.

V. În ce privește recursul declarat de D.S.M.:

Recurenta a solicitat ridicarea sechestrului asigurator instituit pe proprietatea sa, în baza art. 168 alin. (2) C. proc. pen.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că în mod corect s-a apreciat că ridicarea imobilului s-a realizat prin săvârșirea traficului de influență de către inculpatul D.G., care a recunoscut de altfel că a plătit o parte din cheltuieli, astfel că nu se justifică ridicarea acestuia, în raport cu necesitatea acoperirii sumelor confiscate.

Constatând că nu sunt alte temeiuri care să poată fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, completul de 5 judecători va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., de recurenții intimați inculpați S.O., D.G. și G.A.T., de recurenta D.S.M., de recurenta parte vătămată SC M. SRL și de recurenta parte civilă SC M. SRL Leasing împotriva sentinței penale nr. 177 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4500/1/2007.

Va obliga recurenta parte vătămată SC M. SRL și recurenta parte civilă SC M. SRL Leasing la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va obliga recurenții intimați inculpați la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., de recurenții intimați inculpați S.O., D.G. și G.A.T., de recurenta D.S.M., de recurenta parte vătămată SC M. SRL și de recurenta parte civilă SC M. SRL Leasing împotriva sentinței penale nr. 177 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4500/1/2007.

Obligă recurenta parte vătămată SC M. SRL și recurenta parte civilă SC M. SRL Leasing la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenții intimați inculpați la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2013.