Negative conflict of jurisdiction in criminal tax evasion case resolved by designating County Court for appeal proceedings

Asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 855 din 5 decembrie 2012, Judecătoria sector 6 București a dispus condamnarea inculpatului R.S. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare [1 an și 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen.; 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.; 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.; 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.; 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.; 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. și două pedepse de câte 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 10 alin. (l) din Legea nr. 241/2005, art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen.] sporită cu 6 luni, în total pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare (pedeapsă rezultantă), pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute 5 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară, deducând prevenția de la 20 noiembrie 2004 la 2 aprilie 2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul ca urmare a intervenirii prescripției speciale, pentru infracțiunile prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.; art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.; art. 290 C. pen.; două infracțiuni prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-au confiscat de la inculpatul R.S. sumele de 6.474.192.897 ROL, 82.110 euro, 10.4216 euro, 23.246 euro, 300 dolari SUA, 7.500 dolari SUA și 59.117 DM.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a desființat înscrisurile falsificate.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a menținut sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului R.S., până la concurența sumelor confiscate.

S-a luat act că SC T.A.A. SA, SC R.I.H. SA și A.N.V.-D.R.A.O.V. București nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă A.N.A.F.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, inculpatul R.S. și partea vătămată SC T.A.A. SA.

Prin decizia penală nr. 1272 din 1 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a calificat căile de atac exercitate împotriva hotărârii date în fond ca fiind apeluri și în temeiul art. 42 alin. (1) C. proc. pen. a declinat competența de judecare a acestora în favoarea Tribunalului București, reținând în esență că două dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, la data de 31 august 2007, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, sunt prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, infracțiuni care la momentul sesizării instanței erau de competența materială a judecătoriei.

Tribunalul București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 1083/R din 5 august 2013, în baza art. 42 alin. (1) raportat la art. 281 pct. 3 C. proc. pen., a admis excepția necompetenței materiale și a declinat judecarea recursurilor Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, inculpatului R.S. și părții vătămate SC T.A.A. SA declarate împotriva sentinței penale nr. 855 din 5 noiembrie 2012 a Judecătoriei sector 6 București în favoarea Curții de Apel București și constatând conflictul negativ de competență, conform art. 43 alin. (3) C. proc. pen. a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut, în esență, că legiuitorul pentru a nu perturba mersul normal al ciclului procesual început sub legea veche, a reglementat o derogare de la principiul aplicării imediate a normelor de drept procesual penal, stabilind în art. XXIV alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010 că dispozițiile relative la competența, căi de atac, termene și motive ultraactivează pentru hotărârile nedefinitive și procesele în curs de derulare Ia momentul intrării în vigoare a acestui act normativ.

S-a constatat că pentru a ultraactiva dispozițiile referitoare la competență și căile de atac este obligatoriu să existe o hotărâre dată în primă instanță, înainte de intrarea în vigoare a noii legi, în caz contrar fiind incident principiul aplicării imediate a normei de drept procesual penal.

Or, în cauză deși inculpatul a fost trimis în judecată, la data de 31 august 2007, printre altele și pentru infracțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, fapte pentru care prin Legea nr. 202/2010 competența în primă instanță a fost trecută la tribunal, s-a reținut că această împrejurare nu are relevanță sub aspectul căilor de atac, în condițiile în care sentința a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, ci doar în ceea ce privește competența în primă instanță întrucât potrivit art. XXIV alin. (2) din legea nouă procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe.

Cum momentul pronunțării hotărârii primei instanțe s-a situat în timp după intrarea în vigoare a legii „micii reforme” în raport de dispozițiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen. și art. 28 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, s-a apreciat că singura cale de atac ce poate fi exercitată este cea a recursului, care însă se judecă de către Curtea de Apel București, chiar dacă infracțiunile de evaziune fiscală pe legea nouă au fost date în competența tribunalului ca instanță de fond, fiind eronat raționamentul potrivit căruia soluțiile date de judecătorie după intrarea în vigoare a noii reglementări, dar în procese începute anterior acestui moment, pot fi cenzurate în două grade de jurisdicție, apel și recurs, de către tribunal respectiv curte de apel, întrucât contravine voinței legiuitorului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, constată că instanța competentă a soluționa căile de atac exercitate de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, inculpatul R.S. și partea vătămată SC T.A.A. SA este Tribunalului București, ca instanța de apel, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. XXIV alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a legii „micii reforme” rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul penal, iar procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acestea, noile dispoziții referitoare la competența aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după 25 noiembrie 2010, când a intrat în vigoare acest act normativ.

Chiar dacă hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la data de 5 decembrie 2010, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, în cauză sunt incidente dispozițiile art. XXIV alin. (2) ale acestui act normativ, întrucât sesizarea cu rechizitoriu a Judecătoriei sector 6 București s-a făcut la 31 august 2007, procesul penal fiind astfel început la 25 noiembrie 2010, dată de la care au devenit aplicabile dispozițiile referitoare la competență reglementate prin legea „micii reforme”.

De altfel, legea „micii reforme” a adus schimbări în legătură cu infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 doar sub aspectul competenței materiale a instanței care le judecă în fond, acestea fiind trecute de la judecătorie la tribunal, fără însă a aduce vreo modificare numărului de căi de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor date în primă instanță în cazul unor asemenea fapte, atât norma procesuală penală veche, cât și cea nouă stabilind că sentințele privind aceste infracțiuni sunt supuse apelului și recursului, astfel că în mod eronat Tribunalul București a reținut că atare soluții pot fi atacate doar cu recurs, constatând incidența art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, deși în speță nu se pronunțase încă o hotărâre la intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art. XXIV alin. (2) și (3) din Legea nr. 202/2010 rezultă că judecătoria ca instanță legal învestită înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ continuă să judece infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, sentințele pronunțate după 25 noiembrie 2010 fiind supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel, întrucât legiuitorul făcând referire la „procesele în curs de judecată” a avut în vedere toate gradele de jurisdicție, inclusiv cele căile ordinare de atac, nu doar judecata în primă instanță.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabilit competența de soluționare a cauzei,în favoarea Tribunalului București, calificând căile de atac promovate de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, inculpatul R.S. și partea vătămată SC T.A.A. SA ca fiind apeluri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul R.S. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul în vederea soluționării apelurilor declarate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum 25 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 septembrie 2013.