Appeal against final judgment in criminal complaint procedure inadmissible under amended Code of Criminal Procedure

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 127/F din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petiționara I.M. împotriva Rezoluției nr. 564/P/2007 din data de 02 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a fost menținută.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara I.M. a fost obligată la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 29 august 2012 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov plângerea formulată de petiționara I.M. împotriva Rezoluției nr. 564/P/2007 din data de 02 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Din cuprinsul plângerii, a rezultat că petiționara este nemulțumită de soluția de netrimitere în judecată a făptuitorului T.V., câtă vreme prin activitatea presupus infracțională desfășurată de făptuitor, petiționara a rămas fără un imobil din Municipiul Brașov.

Rezoluția nr. 564/P/2007 din data de 02 aprilie 2008 a fost comunicată petiționarei I.M. la data de 10 aprilie 2008.

Petiționara I.M. a primit la data de 10 aprilie 2008 o copie după Rezoluția nr. 564/P/2007, pentru respectarea termenului procedural de 20 de zile impus de lege, având dreptul să se adreseze cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov până cel mai târziu în data de 2 mai 2008 (prin prorogare, deoarece ultima zi era în data de 1 mai, zi nelucrătoare).

Cu toate acestea, petiționara I.M. a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 564/P/2008 la data de 15 februarie 2012, astfel cum rezultă din rezoluția aplicată de grefa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar această unitate de parchet a înaintat plângerea, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Prin Rezoluția nr. 145/11/2/2012 din data de 22 martie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, plângerea petiționarei a fost respinsă ca tardivă.

Această rezoluție i-a fost comunicată petiționarei I.M. la data de 26 martie 2012.

Rezoluția nr. 145/11/2/2012 din data de 22 martie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a fost comunicată petiționarei la data de 26 martie 2012.

Instanța de fond a constatat că petiționara trebuia să se adreseze cu plângere la judecătorul de la Curtea de Apel Brașov cel târziu în data de 12 aprilie 2012.

În condițiile în care petiționara I.M. a formulat plângerea la data de 28 august 2012, plângerea acesteia a fost apreciată ca tardivă, fiind respinsă în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționara I.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 decembrie 2012, sub nr. 610/64/2012.

La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 15 martie 2013, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a și la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. excepția inadmisibilității recursului declarat de petiționarul A.P.G.

Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legi speciale.

Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare.

Dispozițiile art. 3851 C. proc. pen. enumeră strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă.

Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Per a contrario, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.

Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.

În aceste condiții, se constată că Sentința penală nr. 127/F din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petiționara I.M. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara I.M. împotriva Sentinței penale nr. 127/F din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta petiționară va fi obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara I.M. împotriva Sentinței penale nr. 127/F din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2013.

Procesat de GGC - GV