Inadmissibility of appeal against final decision rejecting motion for retrial based on insufficient medical evidence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the respondent against the Court of Appeal's rejection of her motion for retrial, leaving the final criminal judgment of August 2011 in force and ordering the appellant to pay state judicial costs of 100 lei. The dispute centered on the admissibility of a motion for retrial (contestație în anulare) filed against a final criminal sentence on the grounds of medical impossibility to appear in court, with the Court of Appeal having previously rejected the motion as inadmissible in principle. The decisive legal basis was Article 3851 of the Code of Criminal Procedure, which prohibits appeals against final judicial decisions; the court determined that the first-instance decision rejecting the motion for retrial was final, making the subsequent appeal legally inadmissible, and further noted that the medical evidence provided did not substantiate the statutory grounds for retrial under Article 386, particularly given the nature of the underlying decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 391 C. proc. pen, art. 386 C. proc. pen, art. 38516 alin. (1) C. proc. pen, art. 388 C. proc. pen, art. 388 alin. (1) C. proc. pen, art. 386 lit. b) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final decision rejecting motion for retrial based on insufficient medical evidence: e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sub nr. 671/32/2012, s-a înregistrat la Curtea de Apel Bacău, contestația în anulare formulată de contestatoarea Z.A. privind sentința penală nr. 96 din 9 august 2011, pronunțată în dosarul nr. 429/32/2012 de către Curtea de Apel Bacău.
În motivarea contestației s-a arătat în dosarul sus amintit că petenta s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta în fața instanței la termenul care s-a judecat cauza și de a încunoștința-o despre această împiedicare.
În susținerea motivelor de contestație s-a depus un bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice.
La termenul din 9 octombrie 2012, instanța a analizat, fără citarea părților, în baza art. 391 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Referitor la acest aspect, instanța a constatat că în cauză, contestația în anulare formulată de contestatoare a fost inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Contestația în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să revină în total sau în parte asupra soluțiilor date acesteia.
Contestația în anulare este, așadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată.
Contestația în anulare, ca orice cale de atac, provoacă o amplificare în desfășurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.
Contestația în anulare se adresează instanței care a pronunțat hotărârea definitivă pentru a provoca un autocontrol judecătoresc, care poate duce la o rejudecare a cauzei de către aceeași instanță, așa încât, contestația în anulare are caracterul de cale de atac de retractare.
Astfel în primul rând cazurile de la art. 386 lit. a), b), c) și e) C. proc. pen. fac referire la judecarea cauzei de către instanța de recurs, iar în cauza pendinte avem de a face cu o hotărâre pronunțată la fond.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziții.
În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.
Curtea a constatat că, deși contestația în anulare a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., în speță contestatorul nu a făcut dovada existenței vreunuia din cazurile prev. de art. 386 C. proc. pen.
Împrejurarea invocată referitoare la imposibilitatea petentei de a se prezenta în fața instanței la termenul care s-a judecat cauza și de a încunoștința-o despre această împiedicare datorită unor cauze de natură medicală, nu constituie o cauză reală de împiedicare în concordanță cu accepțiunea art. 386 lit. b) C. proc. pen. Înscrisul depus la dosarul cauzei (Biletul de trimitere de servicii medicale clinice prin care se recomandă efectuarea unui consultații de specialitate) nu face dovada imposibilității prezentării petentei în instanță sau împiedicării de a o încunoștința despre existența vreunei împiedicări.
Mai mult, cazul de contestația invocat, chiar și în situația în care ar fi fost fondat, este inaplicabil în speța de față, dat fiind faptul că prevederile art. 386 lit. b) C. proc. pen. se referă la hotărâri definitive judecate în recurs, iar în cauza pendinte avem de a face cu o hotărâre pronunțată în fond.
Prin sentința penală nr. 139 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Bacău – Secția penală cauze minori și familie a respins, ca inadmisibilă, în principiu contestația în anulare formulată de petenta Z.A. împotriva sentinței penale nr. 96 din 9 august 2012 a Curții de Apel Bacău.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea Z.A.
Recursul este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de disp. art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Întrucât sentința penală nr. 139 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală, caue minori și familie este definitivă, recursul contestatoarei Z.A., împotriva acestei hotărâri, urmează să fie respins, ca inadmisibil, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea Z.A. împotriva sentinței penale nr. 139 din 09 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău – Secția Penală, Cauze Minori și Familie.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01 martie 2013.