Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 762/2013 AI generated

Inadmissibility of revision against final decisions in the special procedure for challenging prosecutorial resolutions not to initiate criminal proceedings.

Case Number Decizia nr. 762/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal of the petitioning party against the Court of Appeal's decision, thereby upholding the lower courts' rulings that the petitioning party was obligated to pay state-advanced judicial expenses of 100 lei. The dispute arose from the petitioning party's successive attempts to use the extraordinary remedy of revision (*revizuire*) to challenge a definitive judicial decision rendered in a special procedure for reviewing the legality of a prosecutor's resolution not to initiate criminal proceedings against certain defendants. The court held that the appeal was inadmissible because the underlying judgment was already final and not subject to further appellate review under the Code of Criminal Procedure; specifically, the principle of the unity of appeal paths prohibited the filing of multiple appeals against the same final decision, and revision could not be exercised against decisions issued under the specific control procedure for pre-trial procedural acts, which do not resolve the merits of criminal liability. Key legal provisions applied included Article 394 and Article 403 of the Code of Criminal Procedure regarding the scope and admission of revision, Article 2781 regarding the finality of decisions in the special procedure for challenging prosecutorial resolutions, Article 3851 regarding the exclusivity of appeals for non-final judgments, and Article 192(2) regarding the liability for procedural costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 403 alin. (1) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 2781 lit. a) C. proc. pen, art. 394 alin. (1) C. proc. pen, art. 394 C. proc. pen, art. 407 C. proc. pen; Inadmissibility of revision against final decisions in the special procedure for challenging prosecutorial resolutions not to initiate criminal proceedings: , s-a reținut că potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., „.revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.”.

Keywords

AI generated
criminal revision proceedings procedural issues scope of review in cassation unity of proceedings extraordinary revision principle of legality

Cited Legislation

AI generated
art. 403 alin. (1) C. proc. pen
215/320/2012, s-a dispus în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, cererea de revizuire a deciziei penale nr.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată aceasta la plata sumei de 30 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
art. 2781 lit. a) C. proc. pen
Atacând soluția de netrimitere în judecată pe calea procedurii prevăzute art. 2781 lit. a) C. proc. pen., aceasta a fost respinsă definitiv prin sentința penală nr.
art. 394 alin. (1) C. proc. pen
În drept, s-a reținut că potrivit art. 394 alin.
art. 394 C. proc. pen
În acest sens, în principiu revizuirea tinde la o reexaminare, în fapt, a cauzei soluționate definitiv, cu titlul de excepție, în cazurile limitativ prevăzute de lege la art. 394 C. proc. pen.
art. 407 C. proc. pen
Recursul declarat de petentă a fost inadmisibil, prin prisma prevederilor art. 407 C. proc. pen.
art. 2781 C. proc. pen
În speță, hotărârea supusă revizuirii era dată în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., respectiv, a fost atacată, cu această cale extraordinară de atac, o hotărâre pronunțată în urma plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, conform art.
art. 2781 alin. (101) C. proc. pen
pen., respectiv, a fost atacată, cu această cale extraordinară de atac, o hotărâre pronunțată în urma plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 2781 alin. (101) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 17 septembrie 2013, în dosarul nr. 215/320/2012 Tribunalul Mureș a pronunțat decizia penală nr. 210/R prin care a respins, ca inadmisibil, recursul promovat de revizuienta P.M. împotriva sentinței penale nr. 20 din 27 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș și a obligat-o pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a adopta această soluție instanța de control judiciar a reținut următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 20 din 27 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș, în dosarul nr. 215/320/2012, s-a dispus în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, cererea de revizuire a deciziei penale nr. 61/R din 14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 14243/320/2010 (nr. în format vechi nr. 137/2011), prin care a fost respins recursul împotriva sentinței penale nr. 1408 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei Târgu-Mureș, formulată de revizuenta P.M. și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată aceasta la plata sumei de 30 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim-grad a reținut în esență că:

În fapt, revizuenta a formulat plângere penală împotriva SCC F.C.M., M.R. și S.M. pentru comiterea unei părți din faptele reclamate, care s-a finalizat cu o soluție de netrimitere în judecată, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș în dosarul nr. 1943/II/2/2010.

Atacând soluția de netrimitere în judecată pe calea procedurii prevăzute art. 2781 lit. a) C. proc. pen., aceasta a fost respinsă definitiv prin sentința penală nr. 1408 din 16 decembrie 2010.

Împotriva acestei soluții, revizuenta a promovat recurs, respins de Tribunalul Mureș, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 61/R din 14 februarie 2011, motivat de faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, hotărârile judecătorești, pronunțate în procedura prevăzută de art. 2781 lit. a) C. proc. pen., au fost definitive.

Împotriva acestei soluții, revizuenta a promovat recurs, respins de Curtea de Apel Târgu-Mureș, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 346/R din 25 mai 2011, motivat de faptul că a fost promovat împotriva unei hotărâri care nu este atacabilă cu recurs.

Împotriva acestei soluții, revizuenta a promovat contestație în anulare, respins de Curtea de Apel Târgu-Mureș, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 501/R din 07 septembrie 2011, motivat de faptul că nu s-a încadrat în cazurile prevăzute de lege, fără a se soluționa fondul contestației.

În drept, s-a reținut că potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., „.revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.”.

În concret, instanța de fond a apreciat că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, prin care se pot corecta erorile judiciare, rezultate dintr-o greșită reținere a stării de fapt, din hotărârea definitivă solicitată a fi revizuită.

În acest sens, în principiu revizuirea tinde la o reexaminare, în fapt, a cauzei soluționate definitiv, cu titlul de excepție, în cazurile limitativ prevăzute de lege la art. 394 C. proc. pen. și este admisibilă în ipoteza dovedirii unei stări de fapt diferită de cea reținută în hotărârea solicitată a fi revizuită, dacă noua stare de fapt este aptă să conducă la o soluție judiciară diferită.

În cea mai bună interpretare a cererii revizuentei, sub aspectul conținutului acesteia, s-a putut aprecia că revizuenta a solicitat revizuirea hotărârii judecătorești, prin care s-a cercetat starea de fapt, reclamată de aceasta, sub aspectul legalității soluției de netrimitere în judecată a SCC F.C.M., M.R. și S.M., respectiv a deciziei penale nr. 61/R din 14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 14243/320/2010 (nr. în format vechi 137/2011), prin care a fost respins recursul împotriva sentinței penale nr. 1408 din 16 decembrie 2010 Judecătoriei Târgu-Mureș.

În această situație, prima instanță a apreciat că hotărârile judecătorești definitive, pronunțate în temeiul art. 2781 lit. a) C. proc. pen., așa cum era și sentința penală nr. 1408/2010 a instanței, nu reprezenta hotărâri care rezolvau fondul cauzei, respectiv nu se pronunța asupra unor raporturi juridice de drept penal, substanțial și procesual și nu stabilește existența/nonexistența unor infracțiuni, a persoanelor care le-au comis sau dacă acestea răspund penal, ci reprezintă o procedură specială, ca având natura unui control judecătoresc, de legalitate, a actelor și măsurilor de urmărire penală.

În concluzie, întrucât prin hotărârile judecătorești definitive pronunțate în temeiul art. 2781 lit. a) C. proc. pen., nu s-au stabilit, judiciar, stări de fapt, revizuirea acestora, care au vizat stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care a condus la hotărârea afirmat nelegală, s-a reținut a fiind inadmisibilă.

În acest sens a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii cu privire la admisibilitatea căii de atac a revizuirii, stabilind că revizuirea, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în temeiul art. 2781 lit. a), b) C. proc. pen., este inadmisibilă.

Din altă perspectivă, niciuna dintre hotărârile judecătorești pronunțate în căile de atac promovate de revizuenta nu au rezolvat fondul pretențiilor acesteia.

Pentru aceste motive instanța de fond, în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, în principiu cererea de revizuire a deciziei penale nr. 61/R din 14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 14243/320/2010 (nr. în format vechi 137/2011), prin care a fost respins recursul împotriva sentinței penale nr. 1408 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei Târgu-Mureș, formulată de revizuenta P.M. și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuenta la plata sumei de 30 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș, a declarat recurs revizuenta P.M., împotriva Sentinței penale nr. 20 din 27 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș, în dosarul nr. 215/320/2012, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței penale atacate prin pronunțarea unei noi hotărâri și soluționarea acțiunii penale și civile de la judecata de fond și de recurs.

Recursul a fost motivat în scris de către revizuenta prin memoriile aflate la filele 2-4, 18-20, 23-26.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului nr. 215/320/2012 al Judecătoriei Târgu-Mureș, a susținerilor părților și ale reprezentantului Ministerului Public, dar și din oficiu, în limitele stabilite de lege, instanța de control judiciar l-a găsit inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de petentă a fost inadmisibil, prin prisma prevederilor art. 407 C. proc. pen. potrivit cărora „sentințele instanței de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) și art. 406 alin. (1), sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea”.

În speță, hotărârea supusă revizuirii era dată în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., respectiv, a fost atacată, cu această cale extraordinară de atac, o hotărâre pronunțată în urma plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 2781 alin. (101) C. proc. pen.

În consecință, și hotărârea dată în revizuire împotriva unei astfel de hotărâri era definitivă.

În lumina celor mai sus arătate, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta-recurentă P.M. împotriva sentinței penale nr. 20 din 27 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș în dosarul nr. 215/320/2012.

Pentru culpa sa procesuală, dată de promovarea unei căi de atac inadmisibile, potrivit art. 192, alin. (2) C. proc. pen., recurenta a fost obligată să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului.

Nemulțumită de soluția Tribunalului Mureș, petenta P.M. a promovat un recurs, amplu motivat, ce a fost înaintat spre competentă soluționare acestei instanțe.

Curtea de Apel Târgu-Mureș investită, în acest mod, cu soluționarea acestei căi de atac, respectând pe deplin dispozițiile art. 4 C. proc. pen., a invocat inadmisibilitatea recursului, din oficiu.

Prin decizia penală nr. 737/R din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibil recursul promovat de către petenta P.M. împotriva deciziei penale nr. 210/R din 17 septembrie 2012, a Tribunalului Mureș.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că hotărârea pronunțată de Tribunalul Mureș are prin ea însăși un caracter definitiv, neputând fi, în nici un caz, supusă criticii prin exercitarea vreunei căi de atac.

Împotriva acestei decizii recurenta P.M. a formulat o nouă cerere de recurs.

Recursul este inadmisibil și va fi respins pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicități acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză se constată că recurenta a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiu! unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unui recurs, fiind incidente prevederile art. 241 din Legea nr. 304/2004, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta P.M. împotriva deciziei penale nr. 737/R din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 martie 2013.