Witness-protection mitigation denied for drug possession and premises offenses; resentencing to 3 years 9 months on retrial.

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 401 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriul parchetului, astfel :

A fost înlăturată aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. pentru inculpații S.M.A. și S.D.K. pentru toate infracțiunile reținute în sarcina lor și pentru inculpatul S.S.M. numai în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

A fost schimbată încadrarea juridică pentru inculpații S.M.A. și S.D.K. din art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și pentru inculpatul S.S.M. din art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. în art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 15 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 29 aprilie 2005 la 17 mai 2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.M.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul S.S.M. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 695 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului București și a fost contopit restul rămas neexecutat de 2 ani 11 luni și 11 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 695 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului București și contopește restul rămas neexecutat de 2 ani 11 luni și 11 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani 11 luni și 11 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele astfel cum au fost stabilite, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 28 aprilie 2005 la 02 februarie 2008.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.D.K. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 15 din Legea nr. 143/2000 a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea 682/2002 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele astfel cum au fost stabilite, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea cantităților de 56,73 grame opiu, 1819,5 grame opiu, 9,46 grame opium, 493,1 grame heroină, 485,6 grame heroină și 970,4 grame heroină rămase după efectuarea analizelor de laborator și predate organelor de cercetare penală.

S-a constatat că bunurile ridicate de la inculpații S.S.M. și M.M. au fost deja restituite acestora, cu excepția armelor și munițiilor aparținând inculpatului M.M. care rămân în custodia organelor de poliție în vederea aplicării dispozițiilor art. 30 lit. a) din Legea nr. 295/2004, la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 1400 RON cheltuieli judiciare către stat, iar restul cheltuielilor judiciare determinate de judecarea infracțiunilor pentru care s-a dispus achitarea rămân în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Tribunalul a reținut că prin Sentința penală nr. 905 din 4 august 2006 a Tribunalului București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor după cum urmează:

- pentru inculpații S.M.A. și S.D.K. prin înlăturarea art. 75 lit. a) C. pen. pentru toate infracțiunile reținute în sarcina lor;

- pentru inculpatul S.S.M. prin înlăturarea art. 75 lit. a) C. pen., numai cu privire la infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul S.D.K. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât fapta nu există.

În temeiul art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul S.M.A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta.

În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a), a condamnat pe inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza art. 65 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 20 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza art. 65 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza art. 65 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului S.D.K. ( cetățean iranian, studii superioare, căsătorit, administrator al SC A.E. SRL București, fără antecedente penale), pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită cu 1 an, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) în baza art. 35 alin. (3) C. pen.

S-au aplicat prevederile art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul S.M.A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului S.M.A. ( cetățean român, studii medii, administrator la SC A.E. SRL București, fără antecedente penale, ), pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. S-au aplicat prevederile art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) și 37 lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul S.S.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului S.S.M. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

S-au aplicat prevederile art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicată inculpatului S.S.M. perioada reținerii și a arestării preventive de la 28 aprilie 2005 la zi.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la 29 aprilie 2005 la 17 mai 2005.

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităților de 1.977,8 gr. heroină, 1827,8 gr.opium, 57,11 gr. opium și 9,71 gr. opium, care au făcut obiectul infracțiunilor.

În baza art. 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea acestor droguri, cu obligația păstrării de contraprobe.

S-a constatat că bunurile ridicate de la inculpații S.S.M. și M.M. în vederea confiscării speciale au fost deja restituite acestora, cu excepția armelor și muniției aparținând inculpatului M.M. care rămân în custodia organelor de poliție în vederea aplicării art. 30 lit. a) din Legea nr. 295/2004, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Toți inculpații au fost obligați la plata sumei de câte 1200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 191/A din 18 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de toți inculpații împotriva sentinței penale menționate, pe care a desființat-o, în parte, și rejudecând în fond, a dispus:

1. - pentru inculpatul S.D.K.:

- înlăturarea dispozițiilor art. 33 - 34 C. pen., descontopirea pedepselor și repunerea pedepselor componente în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 4 din Legea nr. 143/2000, în art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.D.K. la 7 ani închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 - 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului S.D.K., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

Au fost înlăturate dispozițiile art. 71 - 64 lit. a) și b) și pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 - 64 lit. a) și b) C. pen.

2. - pentru inculpatul S.M.A.:

Au fost înlăturate dispozițiile art. 33 - 34 din C. pen. și s-au descontopit pedepsele și au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 4 din Legea nr. 143/2000, în art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen., texte în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatului S.M.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33, art. 34 și art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsea aplicate inculpatului S.M.A., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

3. - pentru inculpatul S.S.M.:

Au fost înlăturate dispozițiile art. 33 - 34 C. pen., s-au descontopit pedepsele și au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 4 din Legea nr. 143/2000, în art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea 41 alin. (2), art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului S.S.M. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a fost revocat restul de pedeapsă de 2 ani, 11 luni și 11 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 695/1999 a Tribunalului București, rest care a fost contopit în fiecare dintre pedepsele aplicate în cauză, în final având de executat pedeapsa de 6 ani închisoare, conform art. 33 și 34 C. pen.

Au fost înlăturate dispozițiile art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen. și pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 - 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 381 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă prevenția de la 28 aprilie 2005 la zi, menținându-se starea de arest a inculpatului.

4. - pentru inculpatul M.M.:

Au fost înlăturate dispozițiile art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen. și pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 - 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și toți inculpații.

Parchetul a considerat că ambele hotărâri sunt nelegale și netemeinice, cu privire la soluția de achitare a inculpaților S.D.K. și S.M.A. pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri săvârșită în perioada iunie - septembrie 2004, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Recurentul inculpat S.D.K. a invocat cazurile de care prevăzute de art. 3859 pct. 15 și pct. 14 C. proc. pen.

A susținut că nu trebuia condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la introducerea în țară a drogurilor de mare risc, prevăzută de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, deoarece nu numai că nu a săvârșit fapta, dar el a fost acela care l-a denunțat organelor de poliție pe autorul faptei A.R.P., care au și găsit drogurile în locul indicat de inculpat.

A susținut că organele de poliție nu s-au sesizat din oficiu, ci au acționat în urma denunțării sale. Această situație trebuia să ducă la exonerarea de răspundere penală, iar nu la condamnarea inculpatului la pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. În acest sens a arătat că a și făcut dovada susținerilor sale.

Totodată a considerat că beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât a denunțat și a contribuit la prinderea în flagrant a inculpatului S.S.M., arestat în cauză.

Recurentul inculpat A.S.M. a solicitat achitarea pentru ambele infracțiuni prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 5 din aceeași lege, întrucât nu a săvârșit aceste fapte.

Referitor la drogurile găsite ascunse în locuința sa a învederat că organele de poliție au refuzat să verifice amprentele de pe pachetele cu droguri, probă esențială în stabilirea persoanei vinovate. A mai susținut că inculpații S. și S.A. au avut acces în locuința sa primul deținând cheile iar al doilea fiind văzut în momentul în care intra în locuință, în lipsa unui membru ai familiei sale.

Nu s-a verificat de asemenea, susținerea inculpatului privind consumarea drogurilor în locuința sa, în lipsa inculpatului A.S.M. A mai susținut că hotărârile instanțelor nu sunt suficient motivate și nu răspund argumentelor apărării, motive pentru care, în principal, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri, cu trimitere spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.

Recurentul inculpat S.S.M. a susținut că nu s-a avut în vedere colaborarea sa cu organele de poliție pentru trimiterea în judecată a altor infractori.

Recurentul inculpat M.M. a solicitat casarea cu trimitere a hotărârilor și rejudecarea cauzei, susținând că nu a săvârșit nici o faptă penală, ci, dimpotrivă, a colaborat cu organele de poliție, el neavând nici un contact direct cu drogurile.

Examinând motivele de casare invocate de toți recurenții în raport cu probele dosarului și cu hotărârile pronunțate, Înalta Curte a constatat, că recursurile declarate sunt fondate, pentru următoarele argumente:

Instanțele de judecată nu au stabilit o situație de fapt clară, comițând grave erori care au avut drept consecință pronunțarea unor hotărâri greșite.

Astfel nu s-a motivat convingător participarea inculpaților la săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și nici nu s-a argumentat cu probe nevinovăția lor în raport cu infracțiunile pentru care s-a dispus achitarea inculpaților, reținându-se situații de fapt contradictorii.

De asemenea, nu au fost verificate apărările inculpaților referitoare la eventuala aplicare a art. 15 din Legea nr. 143/2000, neadministrându-se probe în acest sens.

Prin Decizia penală nr. 1130 din 27 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis toate recursurile declarate, s-a casat decizia penală atacată și Sentința penală nr. 905 din 04 august 2006 a Tribunalului București și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În fond, rejudecând, tribunalul a administrat proba cu înscrisuri solicitată de inculpați, fiind depuse la dosar adresa din 11 martie 2005 a IGP - Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate, Direcția Antidrog și Adresa nr. 827529/DA/S2/LA/l 4 februarie 2008 de la Înalta Curte de Casație și Justiție, depusă de IGP la registratura acestei instanțe.

Au fost ascultați inculpații prezenți, mai puțin inculpatul S.M.A. care nu s-a prezentat la judecată, declarațiile acestora fiind atașate la dosar.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, tribunalul a constatat - referitor la inculpații M.M. și S.S.M. - că situația de fapt din rechizitoriul parchetului a fost corect reținută, iar vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată a fost pe deplin și indubitabil dovedită.

Astfel, în mod constant, în toate fazele procesuale, inculpatul S.S.M. a recunoscut comiterea infracțiunilor - de trafic și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu - precum și participarea coinculpatului M.M. la comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc; a relatat amănunțit împrejurările în care l-a cunoscut pe coinculpatul M.M., propunerile formulate de acesta din urmă pentru a câștiga bani din vânzarea unei cantități de heroină, acceptul său urmat de întâlnirile avute cu investigatorul acoperit "P.I." în vederea realizării tranzacției.

Inculpatul S.S.M. a recunoscut că a consumat opium în mai multe rânduri în cursul anului 2004, îndeosebi în locuințele coinculpaților S.M.A. și S.D.K., iar în ce privește infracțiunea de trafic de droguri, recunoașterea acestuia se coroborează cu procesul-verbal de prindere în flagrant, depozițiile martorilor, procesul-verbal de constatare tehnico-științifică a urmelor papilare prezente pe ambalajul drogurilor.

De altfel, în fața tribunalului - în fond după casare - inculpatul și-a menținut toate declarațiile date până la acest moment, solicitând doar a se avea în vedere la individualizarea pedepselor circumstanțele sale personale.

Referitor la participarea inculpatului M.M. la comiterea infracțiunii, tribunalul a reținut că declarațiile coinculpatului S.S.M. se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză (I.F., M.M., B.M.S., L.C. și S.D.), cu listingul convorbirilor telefonice purtate în acea zi de cei doi inculpați, cu interceptarea convorbirii în mediu ambiental.

Martorul M.Y., ospătar al restaurantului, a relatat cu obiectivitate că inculpatul S. a intrat în restaurant și s-a așezat la masa inculpatului M. (poreclit "Ș" - vulturul), masa cu numărul 1, inculpatul M. stând cu spatele la intrare. În momentul apariției în restaurant a cetățeanului turc, care s-a așezat la masa 2 tot cu spatele la intrare și a pus pe scaunul de lângă fereastră o pungă de culoare neagră, inculpatul M. i-a cerut martorului să cheme un taximetru, după care s-a uitat impacientat pe fereastră în așteptarea acestuia. După sosirea taximetrului martorul a observat că inculpatul S., deși nu apucase să mănânce decât două linguri din ciorbă, s-a ridicat de la masă, a luat punga aflată pe scaunul de la masa cetățeanului turc fără a purta vreun dialog, după care s-a urcat în taximetru. Conform martorului, după plecarea inculpatului S., inculpatul M. s-a ridicat de la masă și s-a așezat la masa 2, fără a-i fi adresată o invitație în acest sens, fapt remarcat de martor întrucât obiceiurile orientale nu permit acest lucru decât celor foarte apropiați. Este de remarcat că deși se cunoșteau de mult timp (5 ani după spusele inculpatului M.), cei doi nu s-au salutat la momentul intrării în restaurant, deși restaurantul fiind gol era practic imposibil să nu se observe unul pe celălalt, iar inculpatul M. să nu vadă acea pungă neagră.

Martorul și-a dat seama că inculpatul S. a acționat la îndemnul inculpatului M., împărtășindu-i această bănuială și relatându-i cele întâmplate colegului său B.M.S., iar apoi și patronului. De altfel, martorul a relatat și cearta de a doua zi dintre inculpatul M. și un alt cetățean de origine turcă (de bună seamă că același din ziua precedentă care a ascuns cel de-al doilea kilogram de heroină după țevile de la toaleta restaurantului), ceartă care privea o sumă de bani pe care M. trebuia să o dea turcului referitor la punga din ziua precedentă. A mai relatat martorul că cearta a fost stinsă în urma intervenției cetățeanului turc care adusese punga cu o zi înainte, ceea ce demonstrează fără echivoc legătura dintre cele trei persoane și rolul pe care l-a avut inculpatul M., de organizator al traficului de droguri.

Martora I.F. a relatat că inculpatul M. a fost cel care a comandat taximetrul, aspect recunoscut de acesta, că inculpatul S. a stat la masă cu haina pe el, fapt neobișnuit în opinia martorei, că a plecat fără a termina consumația. Martora a asistat și la disensiunile din ziua următoare dintre inculpat și cetățeanul turc, precum și la împăcarea survenită în urma intervenției turcului din ziua precedentă.

Martorul B.M.S. a arătat că a aflat de la colegul său despre o tranzacție cu o pungă, însă fără a-i fi precizate persoanele între care s-a realizat. Este greu de crezut că martorului nu i s-au descris și aceste persoane, atâta vreme cât M.Y. i-a relatat faptul că a văzut ceva suspect în timpul turei lui și în condițiile în care era vorba de un client fidel al localului.

Martorul L.C. a văzut punga de culoare neagră pe care o deținea inculpatul S. și a arătat că finalul cursei a avut ca punct rondul de la Bucur Obor, dinspre Calea Moșilor.

Această depoziție a fost coroborată cu cea a inculpatului S., precum și cu a inculpatului S.D. care arată ca i-a arătat drogurile înfășurate într-un ambalaj de "F.", i-a povestit anterior că inculpatul M. încearcă să-l atragă în rețeaua de trafic de droguri, iar el i-a răspuns că Ș e un om foarte periculos. Același inculpat a relatat că atunci când intra în biroul inculpatului M., acesta schimba vorba și discuta cu inculpatul S. despre o mașină, însă ulterior a aflat de la S. că discutau despre heroină. De asemenea, martorul a remarcat că inculpatul S. avea un telefon nou și întrucât soția lui i-a spus că a sesizat niște convorbiri ciudate purtate de inculpat, a apelat în lipsa inculpatului S. telefonul soției, pentru a vedea numărul.

Deși inculpatul M. a negat în mod constant contribuția sa la săvârșirea faptei, acreditând ideea că inculpatul S. îl incriminează doar pentru a obține reducerea pedepsei, apărarea sa este contrazisă de întreg probatoriul menționat și chiar de propria atitudine avută în perioada săvârșirii faptei. Nesinceritatea acestuia rezultă chiar din propriile declarații, în care încearcă să prezinte o altfel de realitate.

Deși inițial a susținut că acel cetățean turc, pe nume F., a intrat în restaurant înainte de plecarea inculpatului S., revine ulterior și afirmă că acesta a intrat ulterior plecării lui S., pentru a încerca să înlăture orice legătură între aceste persoane. Invocă faptul că nu a vorbit la telefoanele mobile în incinta restaurantului, deși verificarea ulterioară a acestora confirmă convorbiri nenumărate purtate într-un interval scurt de timp. Apoi, susține că întâlnirea din seara zilei de 26 aprilie 2005 din apropierea locuinței sale a avut ca obiect discuția despre înmatricularea mașinii, ocazie cu care i-a arătat inculpatului S. ce trebuie să facă cu fiecare act în parte, actele mașinii fiind ținute în mână, deși din procesul-verbal de redare în formă scrisă a înregistrărilor video și din fotografiile efectuate cu acea ocazie rezultă că cei doi inculpați nu aveau nimic în mâini, pe durata convorbirii. Mai mult, în cuprinsul aceluiași proces-verbal lucrătorii de poliție remarcă faptul că discuția a fost agitată, iar inculpatul S. arată că doar tangențial au discutat despre mașină.

De altminteri cumpărarea acestei mașini de către inculpatul S. a fost doar un pretext al acelor întâlniri, în condițiile în care acesta nu avea nevoie stringentă de un autoturism și nu avea mijloacele financiare de a-l achita, dovadă în acest sens fiind faptul că plata era garantată de inculpatul S.D.

Atitudinea inculpatului M. din timpul săvârșirii infracțiunii este grăitoare în sensul dovedirii participării acestuia. Inculpatul comandă taximetrul pentru "cărăușul" S., deși acesta nu i-a cerut să o facă; inculpatul S. pleacă fără să-și termine ciorba, aspect care nu i se pare ciudat inculpatului M.; mai mult, pleacă cu un taximetru, deși mașina era parcată în fața restaurantului (apărarea inculpatului M. în sensul că nu avea asigurare de răspundere civilă este puerilă, având în vedere că S. vine și pleacă de la restaurant cu aceiași mașină); inculpatul M. este cel care plătește atât consumația lui S., cât și pe cea a turcului, fiind evidentă poziția lui de "șef al operațiunii. Este de remarcat că inculpatul M. deși afirmă că îl cunoaște de mult timp pe acest turc, fapt dovedit și prin atitudinea familiară de a se așeza la masa acestuia neinvitat, nu face nici un demers pentru a-i dezvălui identitatea așa cum ar fi procedat o persoană care dorește să-și dovedească nevinovăția. Inculpatul nici nu ar fi avut un astfel de interes, având în vedere că în ipoteza depistării acesteia ar fi putut fi strânse mai multe dovezi împotriva sa, inclusiv convorbirile telefonice purtate cu acesta. Similară este situația și în privința celui de-al doilea cetățean turc care a adus și depozitat al doilea kilogram de heroină în spatele țevilor de la baie, persoană care nu a fost văzută de ospătari în prima zi, probabil datorită faptului că se aflau la fumat așa cum explică M.Y., însă descrierea acestuia făcută de inculpatul S. corespunde celor constatate în ziua următoare de martorii M.Y. și I.F.

Inculpatul M. nu poate justifica în nici un fel relația cu inculpatul S., în condițiile în care știa de trecutul infracțional al acestuia, nu aveau legături de prietenie ori de afaceri, singura legătură dintre aceștia fiind cetățenia identică.

Chiar dacă convorbirea purtată între cei doi pe holul parchetului nu conține elemente directe care să-l incrimineze pe inculpatul M., acesta având prezența de spirit de a nu face afirmații care l-ar fi putut compromite, totuși Tribunalul apreciază că poate constitui o probă indirectă a vinovăției acestuia, având în vedere că nu îi reproșează nici un moment inculpatului S. faptul că l-ar fi acuzat pe nedrept, atitudine care ar fi fost firească în situația unei persoane complet străine de cele petrecute în ziua de 24 aprilie 2005.

Este neîndoielnic, din cele prezentate anterior, că preluarea heroinei de la cetățeanul turc de către inculpatul S., s-a făcut la îndemnul și sub atenta coordonare a inculpatului M., care a organizat întâlnirea în localul pe care îl cunoștea foarte bine și cu al cărui patron se afla în relații de prietenie, împrumutându-i frecvent sume consistente de bani, după cum afirmă celălalt asociat, S.A.

În drept, faptele inculpatului S.S.M. constând în aceea că a deținut în repetate rânduri opium în vederea consumului propriu și a dobândit la data de 24 aprilie 2005 cantitatea de 1977,8 grame heroină în vederea vânzării acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen.

Prin urmare, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru acest inculpat din art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere că alin. (1) prevede elementele specifice atât laturii obiective, cât și laturii subiective a infracțiunii, iar alin. (2) incriminează doar forma agravată a infracțiunii, fără a conține dispoziții referitoare la conținutul constitutiv al infracțiunii.

Înlăturarea art. 75 lit. a) C. pen. s-a datorat împrejurării că infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului propriu nu se poate săvârși de mai multe persoane împreună.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) pe o perioadă determinată după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 695 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului București și a contopit restul rămas neexecutat de 2 ani 11 luni și 11 zile închisoare cu fiecare dintre cele două pedepse aplicate în cauză, inculpatul urmând să execute pe cele mai grele.

Astfel stabilite, cele două pedepse rezultante se vor contopi în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea și pedeapsa complementară cea mai grea.

Pe durata executării pedepsei s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 28 aprilie 2005 la 02 februarie 2008.

În drept, fapta inculpatului M.M. constând în aceea că i-a livrat la data de 24 aprilie 2005 inculpatului S.S.M., prin intermediul unor persoane rămase neidentificate, cantitatea de 1977,8 grame heroină în scopul vânzării acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. (în acest caz, circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună își găsește deplină aplicabilitate).

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu atitudine nesinceră și necooperantă în procesul penal, perseverent în activitatea legată de operațiuni ilicite cu droguri) și toate celelalte criterii generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., tribunalul a apreciat că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins prin executarea unui cuantum peste minimul special prevăzut de lege, în regim de detenție.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) pe o perioadă determinată după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 29 aprilie 2005 la 17 mai 2005.

Referitor la faptele comise de inculpatul S.M.A., tribunalul a constatat dovedită vinovăția acestuia, fără dubiu, doar în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 din aceeași lege cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora urmează a fi condamnat.

Pentru considerente deja expuse, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii ambelor aliniate ale art. 4 din Legea nr. 143/2000 și înlăturării aplicării circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.

Împrejurarea că inculpatul a deținut droguri în vederea consumului propriu și și-a pus la dispoziție locuința tolerând consumul ilicit de droguri se probează cu declarațiile de recunoaștere ale acestuia coroborate cu declarațiile coinculpaților S.S.M. și S.D.K.

La individualizarea pedepselor, tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu atitudine indiferentă față de proces - lipsind de la judecată), natura și cantitatea drogurilor și toate celelalte criterii generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., tribunalul apreciind că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins doar prin executarea în regim de detenție.

Pe lângă condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 i s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă determinată după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, pe durata executării făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen.

În ceea ce privește acuzația de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, adusă inculpatului prin rechizitoriul parchetului, tribunalul a constatat că aceasta nu este dovedită indubitabil, neexistând nici o dovadă certă că drogurile (cantitatea de 57,11 grame opium și respectiv 1827,8 grame opium) găsite în locuința inculpatului (chiar într-un lăcaș special amenajat) erau destinate vânzării și aparțineau acestuia.

Astfel, sesizarea "din oficiu" a parchetului a constituit în fapt o delațiune provenită dintr-o sursă rămasă necunoscută, cel mai probabil de la unul din inculpații S. ori S.A., având în vedere că este imposibil ca un organ de cercetare să se sesizeze din oficiu cu privire la o faptă concretă, respectiv al existenței unor cantități de droguri în locașuri anume determinate dintr-o locuință; perchezițiile domiciliare s-au limitat la locurile menționate în sesizare, fără a avea în vedere toate încăperile locuinței; este de neexplicat refuzul organelor de cercetare de a preleva amprente de pe ambalajele în care s-au găsit drogurile, probă care ar fi fost esențială la stabilirea autorului faptei - acest refuz este evidențiat în declarația inculpatului și confirmat de martorul ocular M.D.N.; respectiva fereastră de vizitare nu constituia un locaș construit special pentru a disimula droguri, așa cum relevă martorul anterior, iar faptul că inculpatul a anunțat pe administratorul blocului de acea reparație denotă împrejurarea că nu avea de ce să ascundă acest aspect; inculpatul afirmă în cursul urmăririi penale că nu a efectuat personal reparația ci a aflat de aceasta prin intermediul soției, susținere care chiar dacă nu este confirmată de nicio altă probă, nici nu este contestată de acuzare; inculpații S. și S.D. au avut acces în locuință și în lipsa inculpatului A., primul având cheile locuinței iar cel de-al doilea, chiar dacă nu s-a făcut dovada faptului că deținea cheile, a fost văzut pătrunzând în locuință în lipsa oricărui membru al familiei inculpatului-a se vedea depozițiile martorilor M. și D.; împrejurarea că data expirării produsului ambalajului în care s-au găsit drogurile era foarte apropiată datei la care inculpatul A. s-a întors din Iran, ceea ce chiar dacă nu exclude posibilitatea cumpărării produsului în intervalul 14 - 17 noiembrie 2004, nici nu exclude cu desăvârșire ca acesta să fie cumpărat în perioada 11 - 13 noiembrie 2004 când inculpatul s-a aflat în Iran; nu în ultimul rând este de remarcat faptul că locuința era ocupată de mai multe persoane, aspect dovedit prin aceea că în afara copiilor inculpatului, la percheziție a fost găsită și o persoană de sex feminin care se pare că a locuit o perioadă mai lungă în casa inculpatului.

Toate aceste aspecte arată că inculpatul nu era singura persoană care putea ști de existența acelui locaș și că acesta ar fi posesorul ambelor cantități de droguri găsite în apartamentul său. Evident că principalul suspect a fost proprietarul locuinței, cu atât mai mult cu cât a recunoscut că a consumat opium în locuința sa, fapt întărit și prin depozițiile coinculpaților.

Nu s-a putut observa, pe de altă parte, că urmărirea penală se dispune împotriva inculpatului fără să existe nici un indiciu concret, ci doar o sesizare "din oficiu". Deși este depistat în două zile consecutiv cu cantități importante de droguri în locuință, inculpatul nu este reținut, nu se formulează propunere de arestare preventivă a acestuia (măsură întâlnită în toate situațiile similare) și mai mult, acțiunea penală este pusă în mișcare împotriva sa la șapte luni după descoperirea faptei, ceea ce denotă că și procurorul a avut incertitudini până la momentul sesizării instanței cu privire la vinovăția acestuia.

În sprijinul apărării inculpatului este și atitudinea acestuia ulterioară primei percheziții, în sensul că în aceeași seară îi acuză pe inculpații S. și S.A. de plasarea drogurilor, fapt confirmat în declarațiile inculpaților M. și S. Susținerea faptului că îl întreabă pe inculpatul S. de posibilitatea repetării percheziției este puțin credibilă, având în vedere suspiciunile pe care i le trezea persoana acestuia, cea mai îndreptățită persoană căreia ar fi putut să-i adreseze o astfel de întrebare fiind inculpatul M., având în vedere că era cunoscut ca având legături cu organele de poliție, însă acesta neagă că A. i-ar fi cerut părerea în această privință.

Toate aceste aspecte se constituie în tot atâtea incertitudini cu privire la posesorul drogurilor depistate în apartamentul inculpatului A. Faptul că nu s-au ridicat amprente, spre deosebire de captura găsită asupra inculpatului S. când prelevarea amprentelor a dus la rezultatul scontat, coroborat cu împrejurarea că așa cum am arătat și alte persoane puteau introduce opiumul în locuință, creează un dubiu puternic asupra identității autorului faptei, dubiu care îi profită fără îndoială acuzatului.

Prin urmare, tribunalul a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Analizând acuzațiile aduse inculpatului S.D.K., tribunalul a constatat dovedită vinovăția inculpatului doar în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 20 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, texte de lege în baza cărora urmează a fi condamnat.

Pentru considerentele deja expuse, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii ambelor aliniate ale art. 4 din Legea nr. 143/2000 și înlăturării aplicării circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.

Inculpatul a recunoscut doar comiterea infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu, iar pentru infracțiunea de tentativă la scoaterea din țară a drogurilor de mare risc - recunoscută ca și faptă - a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000, tribunalul a constatat că aceasta se dovedește cu declarațiile inițiale ale inculpatului și ale coinculpaților S.S.M. și S.M.A. coroborate și cu declarația martorului A.R.P.; împrejurarea că opiumul s-a consumat înainte de a fi depistat în locuința inculpatului nu demontează probatoriul din care rezultă că în locuința inculpatului s-au consumat droguri de mai multe persoane împreună, inculpatul tolerând acest fapt.

Referitor la apărarea inculpaților acuzați de punere la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, în sensul ca acestea nu ar fi accesibile publicului, tribunalul a înlăturat-o reținând că locuința devine accesibilă publicului când se reunesc mai multe persoane care datorita naturii relațiilor dintre ele fac ca aceasta reuniune să nu aibă caracter de familie.

În plus, rezultatul săvârșirii infracțiunii s-a produs față de două sau mai multe persoane, astfel că locul ce în sine nu era accesibil publicului să întrunească cerințele textului incriminator devenind deschis publicului.

În încadrările juridice menționate s-a reținut și art. 19 din Legea nr. 682/2002, inculpatul cooperând și ajutând la prinderea, identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat și menționată mai sus, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, reținând că fapta inculpatului care la data de 07 noiembrie 2004 a încercat să scoată din țară cantitatea de 9,71 grame heroină - cantitate cu care a fost depistat în incinta aeroportului Henri Coandă - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și nu ale art. 4 alin. (2) din aceeași lege.

În primul rând, deținerea de droguri în vederea consumului propriu este ilegală pe teritoriul României așa încât nu poate fi acceptată ideea apărării că trecerea peste frontieră a drogurilor destinate consumului propriu este absorbită în conținutul acestei infracțiuni.

Mai mult, textul de lege care incriminează introducerea sau scoaterea din țară a drogurilor nu face nici o distincție dacă acestea sunt destinate vânzării, consumului propriu sau oricărei alte operațiuni cu droguri, prevăzând imperativ și clar că în oricare dintre aceste situații este interzisă "introducerea sau scoaterea din țară, fără drept".

Această faptă a fost recunoscută de inculpat, declarațiile sale coroborându-se cu procesul-verbal de prindere în flagrant și cu declarația martorului asistent T.D.

Pe lângă pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 5 și art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, tribunalul a aplicat și pedepse complementare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe perioade determinate după executarea pedepselor principale.

La individualizarea pedepselor, tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu atitudine cooperantă pe parcursul procesului penal), natura și cantitatea drogurilor și toate celelalte criterii generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., tribunalul apreciind că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins doar prin executarea în regim de detenție.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea, inclusiv pedeapsa complementară cea mai grea.

Pe durata executării pedepsei s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen.

În ceea ce privește acuzația de trafic de droguri de mare risc, respectiv dobândirea de către acesta a cantității de 700 grame opium în vara anului 2004 de la martorul A.R.P., tribunalul a constatat că nu există probe certe care să conducă la concluzia neechivocă a existenței faptei, așa încât se va dispune achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, singura probă directă o constituie depoziția martorului menționat, care ar fi transportat respectiva cantitate de droguri din Iran și pe care i-ar fi înmânat-o inculpatului în parcarea V. de lângă autostrada București - Pitești. Această faptă, negată de inculpat, nu s-a coroborat decât cu probe indirecte și neconcludente, respectiv declarațiile inculpaților S.M.A. și S.S.M. care arată că știu despre această tranzacție, la care inculpatul S.D. ar fi fost înșelat cu 300 grame opium. Or aceste declarații nu pot fi concludente atâta vreme cât nu au văzut obiectul tranzacției, infracțiunea nu a fost flagrantă, drogurile nu au fost descoperite spre a fi analizate și a constata materia primă a acestora. În atare condiții, s-a apreciat că doar declarația martorului A.R.P. nu este suficientă pentru dovedirea infracțiunii, nemaivorbind de faptul că depoziția martorei S.D., soția inculpatului, dată în cursul urmăririi penale, urmează a fi înlăturată având în vedere că nu există dovada faptului că acesteia i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 80 alin. (1) C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 80 alin. (2) C. proc. pen. organele judiciare au îndatorirea să aducă la cunoștință, persoanelor care nu sunt obligate să depună ca martori, acest drept, ori simpla semnătură a martorei ulterioară formulei jurământului nu certifică că acesteia i-au fost aduse efectiv la cunoștință dispozițiile menționate, chiar dacă sunt inserate în tipizatul declarației de martor.

În aceste condiții nu poate fi pronunțată o soluție de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, doar pe declarațiile unor persoane care susțin că la un moment dat cineva a dobândit un anume drog, în lipsa găsirii drogului și a determinării naturii acestuia pe baza analizelor de laborator. Insuficiența probatorie a acestei fapte este cu atât mai pregnantă în cazul celorlalte două acuzații referitoare la traficul de droguri, respectiv la cumpărarea a câte 2 kg de opium de la numitul M.S. în perioada iunie - iulie 2004 și respectiv 23 august - 23 septembrie 2004, cu excepția declarației martorului A.R.P. nemaifiind administrată nicio probă care să susțină existența acestor infracțiuni.

În fine, în ce privește acuzația adusă inculpatului de instigare la introducerea în țară de droguri de mare risc, tribunalul a pronunțat achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. i1) C. proc. pen. rap. la art. 15 din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul beneficiază de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, apărarea lui în sensul că el a anunțat organele de poliție despre transportul de opium (3,8 kg) în ziua de 27 decembrie 2004, că tot el a arătat polițiștilor bidonul de ulei în care a fost descoperit opiumul - cum a declarat și în fața tribunalului, în fond după casare - coroborându-se cu conținutul înscrisurilor depuse la dosar (din adresa IGP depusă la dosar, cu caracter nesecret, rezultă că inculpatul a sesizat telefonic polițiștii despre camionul TIR care transporta o cantitate importantă de opium, la data de 28 decembrie 2004 și i-a ajutat pe aceștia să descopere locul unde erau ascunse drogurile).

A fost dispusă confiscarea cantităților de opium și heroină rămase după efectuarea analizelor de laborator; armele și munițiile confiscate de la inculpatul M.M. vor rămâne în custodia organelor de poliție în vederea aplicării dispozițiilor art. 30 lit. a) din Legea nr. 295/2004, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, solicitând admiterea apelului, desființarea parțială a hotărârii apelate și, pe fond, pronunțarea unei soluții legale și temeinicie și inculpații S.M.A. care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și achitarea, S.D.K., M.M. și S.S.M.

În motivele de apel, Ministerul Public a arătat următoarele:

1. Greșita soluție de achitare a inculpatului S.M.A., pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.), constând în aceea că în cauză există probe care dovedesc vinovăția inculpatului, că nu există nicio dovadă că drogurile găsite în locuința sa erau pentru vânzare și aparțineau acestuia. În cauză există probe care dovedesc vinovăția inculpatului, probe care au fost înlăturate de instanța de fond fără nici o motivare întemeiată, nu s-a ținut cont de declarațiile coinculpaților S.D.K. și S.S.M. care s-au coroborat cu declarațiile martorului A.R.P., și anume că inculpatul S. oferea celorlalți coinculpați opium pentru consum propriu. Inculpatul nu a recunoscut fapta de trafic de droguri constând în deținerea unei cantități mari de opiu în locuința proprie pentru comercializare, nu au fost prelevate urme papilare.

2. Greșita soluție de achitare a inculpatului S.D.K., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (art. 10 lit. a) C. proc. pen.), instanța de fond a dispus achitarea și pentru acest inculpat, apreciind, în mod netemeinic, că nu există infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Inculpatul procura drogurile prin intermediul șoferilor de tir iranieni care tranzitau România, în special A.R.P., care în perioada mai - septembrie 2004 i-a livrat mai multe cantități de droguri de mare risc; din același material probator a mai rezultat că o parte din drogurile procurate le consuma, iar o altă parte le oferea spre consum altor persoane, inclusiv coinculpaților.

Pentru aceste considerente, instanța de fond trebuia să constate existența infracțiunii de procurare și oferire de droguri de mare risc și să dispună condamnarea acestuia și pentru această faptă.

3. Greșita soluție de achitare a inculpatului S.D.K., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în raport de temeiul de drept invocat - dispozițiile art. 10 lit. i1) C. proc. pen., instanța putând a pronunța doar o soluție de încetare a procesului penal. Instanța de fond a apreciat în ceea ce privește infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul sunt îndeplinite cerințele art. 15 din Legea nr. 143/2000; inculpatul a anunțat organele de poliție despre transportul de opium, a arătat acestora bidonul de ulei în care a fost descoperit opiumul, considerând că instanța de fond a dispus în mod greșit achitarea.

Inculpatul S.D.K. a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și desființarea sentinței apelate arătând că:

1. În mod greșit instanța de fond nu a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă de scoatere din țară de droguri de mare risc prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea de consum de droguri prev. de art. 4 alin. (2) din aceeași lege, declarând că drogul îl deținea pentru consum propriu; că nu există nicio probă din care să reiasă că acesta ar fi deținut aceste substanțe în alt scop decât cel de consum.

2. În mod greșit instanța de fond a reținut cauza de înjumătățire a limitelor pedepselor prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002 numai la anumite infracțiuni, în loc să o reținută la toate infracțiunile.

3. Instanța de fond în mod greșit nu a aplicat circumstanțele atenuante personale reținute în favoarea inculpatul și nu a stabilit o pedeapsă sub minimul special pentru fiecare infracțiune reținută, conform art. 76 C. pen., limita înjumătățită fiind deja prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002. Acesta, prin apărător, a arătat că a fost prezent la toate ședințele de judecată, iar faptul că lipsa de la anumite ședințe a fost motivată de natura meseriei - șofer într-o firmă de transporturi internaționale - instanța de fond a făcut referire la circumstanțele atenuante legale, totuși în dispozitivul sentinței atacate instanța de fond nu a reținut nicio circumstanță atenuantă legală în individualizarea pedepselor pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.

4. În mod greșit instanța a respins cererea de achitare a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în punerea la dispoziție a locuinței proprii pentru consumul ilicit de droguri. În reținerea acestei infracțiuni, singura probă este declarația lui A.R.P., declarație ce nu a putut fi reținută de instanță deoarece nu prezintă credibilitate și nu este coroborată cu alte mijloace de probă, declarând că a fost o singură dată în locuința lui J.

Inculpatul S.S.M., a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței penale apelate și să se dispună redozarea pedepsei aplicate acestuia în sensul micșorării, avându-se în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei și de cele personale.

Inculpatul A.S.M. a solicitat, prin apărător, achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa; a mai precizat că soluția instanței de fond nu este susținută de probe și are la bază doar declarația unui inculpat care a recunoscut fapta, este consumator; a mai susținut că instanța a fost sesizată prin rechizitoriu, privind găsirea unei anumite cantități de droguri în domiciliu, de unde a fost trasă concluzia că ar fi deținător și traficant de droguri. A recunoscut că este consumator și că acesta nu ar fi un motiv pentru a fi condamnat și pentru deținere cu privire la cantitatea de droguri descoperită.

Inculpatul M.M., prin apărător, în motivele de apel scrise depuse la dosar, a invocat caracterul devolutiv al instituției apelului, ca o cale de control judiciar.

S-a arătat în motivele de apel că în fond, după casare, Tribunalul București, secția a II-a penală, l-a condamnat la 15 ani închisoare și la o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, soluție la care a formulat apel solicitând achitarea în sensul că fapta reținută în sarcina inculpatului, nu există. S-a mai arătat, de asemenea, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că existența faptei nu a fost constatată și nici dovedită.

Prin Decizia penală nr. 177 din 30 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de procuror și de inculpații S.D.K., S.S.M. și M.M.

S-a desființat în parte Sentința penală nr. 401 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală și, rejudecând:

S-au înlăturat dispozițiile privitoare la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară conform art. 65 C. pen., aplicată inculpatului M.M.

S-au înlăturat dispozițiile privitoare la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară conform art. 65 C. pen., precum și cele privitoare la interzicerea acelorași drepturi, ca pedeapsă accesorie conform art. 71 C. pen., aplicate inculpatului S.S.M.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i) C. proc. pen. cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000, s-a încetat procesul penal sub aspectul săvârșirii de către inculpatul S.D.K. a infracțiunii de instigare la trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat inculpatul S.D.K. la o pedeapsă de 3 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trafic internațional de droguri de mare risc.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 3 ani și 9 luni închisoare, 2 ani închisoare (aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002) și 2 ani închisoare (aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002) dând spre executare pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 9 luni închisoare.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.M.A.

Referitor la inculpatul S.S.M., Curtea a constatat că vinovăția sa în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv de deținere de droguri de mare risc prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (încadrare juridică reținută în mod corect de către prima instanță) a fost dovedită fără niciun dubiu.

Relevante sub acest aspect sunt declarațiile date de către inculpatul S.S.M. pe parcursul întregului proces penal, în care a recunoscut constant comiterea infracțiunilor - de trafic și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. De asemenea, acesta a descris contribuția coinculpatului M.M. la comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, arătând în mod amănunțit împrejurările în care l-a cunoscut pe coinculpatul M.M., propunerile formulate de acesta din urmă pentru a câștiga bani din vânzarea unei cantități de heroină, precum și toate operațiunile realizate în vederea efectuării tranzacției.

Declarațiile inculpatului S.S.M., se coroborează în totalitate cu celelalte mijloace de probă administrate, respectiv procesul-verbal de prindere în flagrant, depozițiile martorilor M.M., I.F., B.M.S. și L.C.

Inculpatul S.S.M. a recunoscut că a consumat opium în mai multe rânduri în cursul anului 2004, îndeosebi în locuințele coinculpaților S.M.A. și S.D.K., inculpatul menținându-și toate declarațiile date până la acest moment.

Astfel că, situația de fapt în ceea ce-l privește pe acesta a fost corect reținută în urma efectuării cercetării judecătorești de către prima instanță atât în primul ciclu procesul, cât și ocazia rejudecării în fond după casare.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor, Curtea a reținut că în mod temeinic și legal prima instanță a constatat că fapta inculpatului de a deține în repetate rânduri opium în vederea consumului propriu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea și a dispozițiilor privitoare la recidiva postcondamnatorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., față de condamnarea suferită anterior prin Sentința penală nr. 695 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului București la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu un rest neexecutat de 2 ani 11 luni și 11 zile.

Totodată, în mod corect a reținut că nu se poate considera că infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu s-ar putea săvârșii de către mai multe persoane împreună, aceasta fiind o infracțiune ce se comite în persoană proprie, înlăturând dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen.

Referitor la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, reținută în sarcina sa, Curtea, așa cum s-a reținut mai sus, a constatat că este dovedit faptul că la data de 24 aprilie 2005 inculpatul S.S.M. a dobândit cantitatea de 1977,8 gr. de heroină de la inculpatul M.M. și alte persoane rămase neidentificate. Această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., cu reținerea dispozițiilor privitoare la stare de recidivă postcondamnatorie reglementată de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului S.S.M., Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 143/2000, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat ca fiind ridicat, în special cea de trafic de droguri, având în vedere și cantitatea mare de droguri (aproximativ 2 Kg) de persoana inculpatului - recidivist, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen - de atitudinea sa de colaborare cu organele judiciare - facilitând identificarea și trimiterea în judecată a coinculpatului M.M. - fapt ce a atras reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate, precum și de situația sa familială.

Astfel că aplicarea unor pedepse într-un cuantum puțin peste limita minimă (astfel cum a fost redusă) este de natură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor privitoare la neagravarea situației în propria cale de atac, cu referire strictă la aplicarea pedepselor accesorii și complementare prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Astfel, se observă că prin Decizia penală nr. 191/A din 18 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost înlăturate dispozițiile art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen. și art. 65 - 64 lit. a) și b) C. pen. privind pedepsele accesorii și complementare.

Prin Decizia nr. 1130 din 27 martie 2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-au admis recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și ale inculpaților M.M., S.S.M., S.D.K. și S.M.A., s-a casat decizia penală atacată și Sentința penală nr. 905 din 04 august 2006 a Tribunalului București, secția I penală, trimițându-se cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Însă recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nu îi privea pe inculpații S.S.M. și M.M. Astfel că, rejudecarea cauzei cu privire la acești s-a făcut numai ca urmare a admiterii recursurilor proprii, nefiind admisibil să li se agraveze situația ca urmare a admiterii propriilor căi de atac.

Față de acestea au fost înlăturate dispozițiile referitoare la aplicarea pedepselor accesorii și complementare față de inculpatul S.S.M.

Referitor la inculpatului M.M., Curtea a constatat că instanța de fond, de asemenea, a reținut corect implicarea sa în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care a fost trimis în judecată, constând în aceea că la data de 24 aprilie 2005 i-a livrat inculpatului S.S.M., prin intermediul unor persoane rămase neidentificate, cantitatea de 1977,8 grame heroină în scopul vânzării acesteia. Situația de fapt rezultă din declarațiile coinculpatului S.S.M. care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză (I.F., M.M., B.M.S., L.C. și S.D.), cu listingul convorbirilor telefonice purtate în acea zi de cei doi inculpați, cu interceptarea convorbirii în mediu ambiental.

Relevante sub acest aspect sunt declarațiile martorului M.Y., ospătar al restaurantului G.K., care a arătat că inculpatul S.S.M. a intrat în restaurant și s-a așezat la masa inculpatului M.M., cunoscut cub porecla "S.", iar în momentul în care a apărut în restaurant cetățeanul turc, care s-a așezat la masa 2 cu spatele la intrare și a pus pe scaunul de lângă fereastră o pungă de culoare neagră, inculpatul M. i-a cerut martorului (M.Y.) să cheme un taxi. După sosirea taxiului martorul a observat că inculpatul S.S.M., deși nu apucase să mănânce decât două linguri din ciorbă, s-a ridicat de la masă, a luat punga aflată pe scaunul de la masa cetățeanului turc fără a purta vreun dialog, după care s-a urcat în taximetru. Conform martorului, după plecarea inculpatului S.S.M., inculpatul M. s-a ridicat de la masă și s-a așezat la masa 2, fără a-i fi adresată o invitație în acest sens, fapt remarcat de martor întrucât obiceiurile orientale nu permit acest lucru decât celor foarte apropiați.

Martorul (M.Y.) și-a dat seama că inculpatul S.S.M. a acționat la îndemnul inculpatului M.M., împărtășindu-i această bănuială și relatându-i cele întâmplate colegului său B.M.S., iar apoi și patronului. De altfel, martorul a relatat și cearta de a doua zi dintre inculpatul M. și un alt cetățean de origine turcă (de bună seamă că același din ziua precedentă care a ascuns cel de-al doilea kilogram de heroină după țevile de la toaleta restaurantului), ceartă care privea o sumă de bani pe care M. trebuia să o dea turcului referitor la punga din ziua precedentă. A mai relatat martorul că cearta a fost stinsă în urma intervenției cetățeanului turc care adusese punga cu o zi înainte, ceea ce demonstrează fără echivoc legătura dintre cele trei persoane și rolul pe care l-a avut inculpatul M., de organizator al traficului de droguri.

Martorii I.F. și B.M.S. (ospătari la acel restaurant) au confirmat în totalitate cele relatate de către martorul M.Y.

De asemenea, acestea se coroborează cu declarațiile inculpatului S.D. care a arătat că drogurile erau înfășurate într-un ambalaj de "F.", și i-a povestit anterior că inculpatul M. încearcă să-l atragă în rețeaua de trafic de droguri, iar el i-a răspuns că Ș. e un om foarte periculos.

Deși inculpatul M.M. a negat în mod constant participarea sa la săvârșirea faptei, susținerea acestuia este contrazisă de întreg probatoriul administrat, astfel că în mod corect prima instanță a înlăturat ca nesincere declarațiile acestuia.

Fapta reținută întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M.M., Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 143/2000, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat ca fiind ridicat, având în vedere și cantitatea mare de droguri (aproximativ 2 Kg) de persoana inculpatului, de atitudinea sa de necolaborare cu organele judiciare. Astfel că, aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mediu, între limitele minimă și maximă prevăzute de lege, este de natură să conducă la realizarea scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

Referitor la pedeapsa complementară aplicată acestuia, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani, Curtea a constatat că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor privitoare la neagravarea situației în propria cale de atac, cu referire strictă la aplicarea pedepselor complementare prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., considerentele reținute mai sus pentru inculpatul S.S.M. sub acest aspect fiind pe deplin aplicabile și în cazul său.

În ceea ce îl privește pe inculpatul S.D.K., Curtea a reținut următoarele:

Prima instanță a reținut în mod corect că infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina sa prin rechizitoriu nu există, neexistând dovezi în acest sens.

Astfel, în ceea ce privește dobândirea de către acesta a cantității de 700 grame opium în vara anului 2004 de la martorul A.R.P., tribunalul a constatat în mod temeinic că nu există probe certe care să conducă la concluzia neechivocă a existenței faptei, singura probă directă fiind declarația martorului menționat. Această faptă, însă nu a fost recunoscută de către inculpat, acuzația întemeindu-se numai pe probe indirecte și imprecise (aproximative), respectiv declarațiile inculpaților S.M.A. și S.S.M. care arată că știu despre această tranzacție. Or, este unanim acceptat că în cazul infracțiunilor privitoare la operațiunile cu droguri, este necesar să se determine exact cantitatea și natura drogului, nefiind suficiente aprecierile generice, de genul celor făcute în cauză.

Referitor la celelalte acte materiale reținute în sarcina sa, privitoare la traficul de droguri, respectiv la cumpărarea a câte 2 kg de opium de la numitul M.S. în perioada iunie - iulie 2004 și respectiv 23 august - 23 septembrie 2004, nu a fost administrată nicio probă care să susțină existența acestora în afara declarației martorului A.R.P. Or, nu se poate pe baza acestor probe dispune condamnarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât principalul martor în această cauză este o persoană care a fost, de asemenea, implicat în operațiuni cu droguri.

În ceea ce privește infracțiunea de instigare la trafic internațional de droguri, reținută în sarcina inculpatului S.D.K., Curtea a constatat că prima instanță a reținut corect că acesta i-a solicitat martorului A.R.P. să introducă în țară cantitatea de 3,8 Kg. Fapta reiese din depoziția inculpatului din faza de urmărire penală, declarațiile martorului A.R.P., procesul-verbal de constatare tehnico-științifică din care rezultă natura și compoziția drogului. De asemenea, există probe că inculpatul a denunțat fapta organelor de anchetă, fiind aplicabile dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, modificată, care prevăd că nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță autorităților competente participarea sa la o asociație sau înțelegere în vederea comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 - 10, permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți.

Așa fiind, constatările primei instanțe în legătură cu această infracțiune sunt corecte, însă soluția pronunțată nu are temei legal. Într-adevăr, potrivit art. 10 alin. (1) lit. i1) C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă nu mai poate fi exercitată, când există o cauză de nepedepsire prevăzută de legea. Însă, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., soluția pe care o poate pronunța instanța este încetarea procesului penal și nu achitarea, cum în mod greșit a procedat prima instanță.

Instanța de fond în mod corect a reținut că inculpatul S.D.K. la data de 07 noiembrie 2004 a fost depistat cu cantitatea de 9,71 grame de opium în incinta aeroportului Henri Coandă, încercând să o scoată din țară, faptă recunoscută de către inculpat, dar și constatată de organele de cercetare care au încheiat actele de constatare a infracțiunii flagrante.

Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la trafic internațional de droguri, așa cum în mod legal au considerat și instanțele de fond. Susținerea inculpatului în sensul că acea cantitate de droguri era destinată consumului propriu, faptă ce se încadrează în dispozițiile art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu poate fi reținută, întrucât inculpatul a fost prins în timp ce încerca să părăsească teritoriul României având asupra sa cantitatea de droguri de mare risc menționată. Or, legiuitorul a prevăzut ca infracțiune distinctă de cele prev. în art. 2 și art. 4 din aceeași lege, introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, prevăzând și că dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Așa după cum se poate observa fapta, săvârșită de către inculpat se înscrie întocmai în acțiunea incriminată (bineînțeles rămasă în formă de tentativă), legiuitorul nefăcând nicio distincție în funcție de destinația ce urmează să o aibă drogul. Astfel că, în mod corect a fost respinsă cererea de schimbarea a încadrării juridice formulată de acest inculpat.

Referitor la deținerea repetată de droguri de mare risc în vedere consumului propriu, dar și de punerea la dispoziție a locuinței în mod repetat pentru consumul ilicit de droguri, fapte prev. ca infracțiuni de art. 4, respectiv de art. 5 din Legea nr. 143/2000, rezultă săvârșirea acestora din declarațiile inițiale date de către inculpații S.S.M. și S.M.A., care se coroborează cu declarațiile martorului A.R.P.

Față de toate acestea, Curtea a constatat că prima instanță a reținut în mod temeinic și legal că sunt întrunite elementele constitutive, în ceea ce îl privește pe inculpatul S.D.K., precum și condițiile pentru tragerea sa la răspundere penală, pentru infracțiunile prev. de 20 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

Însă, Curtea a considerat că în mod nejustificat, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, numai pentru infracțiunile prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., excluzându-le în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Instanța a apreciat că trebuiau reținute dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și în privința acesteia din urmă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 19 persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Or, potrivit art. 2 lit. h) din aceeași lege, infracțiunea gravă este infracțiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: (...) infracțiunile privind traficul de droguri (...); Așa fiind, dacă s-a reținut, pe bună dreptate că inculpatul îndeplinea condițiile pentru aplicarea art. 19 din lege în ceea ce privește primele două infracțiunii, nu avea nicio rațiune pentru a nu le reține și cu privire la infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Sub acest aspect, Curtea a apreciat că susținerea procurorului în sensul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru niciuna din cele trei infracțiuni, acestea aplicându-se strict infracțiunilor de trafic de droguri, sunt nefondate, întrucât, așa cum s-a arătat legiuitorul se referă la anumite categorii de infracțiunii, unele prevăzute în legi speciale, determinându-le (în acest caz), după numele legii (ex. infracțiunile privind traficul de droguri și traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monede sau de alte valori, infracțiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiunile privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, infracțiunile de corupție).

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 143/2000, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat ca fiind ridicat, de persoana inculpatului necunoscut cu antecedente penale, de atitudinea sa de colaborare cu organele judiciare - facilitând identificarea și trimiterea în judecată a altor persoane - fapt ce a atras reținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate, precum și de situația sa familială.

Referitor la inculpatul S.M.A. s-a constatat că prima instanță a reținut în mod întemeiat, că nu sunt suficiente probe pentru a reține că acesta ar fi săvârșit infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., privind cantitățile de 57,11 gr. opium, respectiv 1827,8 gr. opium găsite în locuința acestuia.

Curtea, în acord cu prima instanță, a considerat că nu s-a făcut dovada că drogurile găsite îi aparțineau acestuia, toată acuzarea sprijinindu-se pe faptul găsirii acelor droguri în locuința sa. Concluzia că acestea îi aparțineau inculpatului este trasă numai pe baza unor supoziții ale organului de anchetă. Mai mult, mergându-se pe aceeași linie, s-a considerat fără niciun dubiu că drogurile găsite la domiciliul acestuia erau destinate vânzării, fără să existe vreun element care să ne conducă la această apreciere. Este adevărat că, așa cum s-a întâmplat și în cauza de față, în situația în care s-a găsit o cantitate de droguri în casa unei persoane, prima persoană suspectă este cel care locuiește în aceasta. Însă acestea reprezintă doar niște indicii, fiind necesară completarea probatoriului pentru a demonstra dincolo de orice dubiu rezonabil că drogurile aparțineau celui care locuia în acel apartament, respectiv inculpatului. În speță, însă nu s-au mai administrat astfel de probe, indiciile inițiale au fost coroborate tot cu unele probe indirecte (prezumții și declarații aproximative). Or, în condițiile acestea și având în vedere că în locuința în care au fost găsite drogurile aveau acces și alte persoane (S.D.K. și S.S.M.), peroane ce aveau legătură cu activități de acest gen, fiind dintre aceia cu care chiar au consumat droguri în domiciliul său, nu se poate reține că inculpatul S.M.A. este autorul faptei.

De asemenea, modalitatea particulară în care s-a desfășurat ancheta, dată de modalitatea sesizării, faptul că după găsirea primei cantități de droguri nu s-a dispus luarea vreunei măsuri preventive cu privire la inculpat, precum și punerea sub acuzare a inculpatului (prin punerea în mișcare a acțiunii penale) după un timp foarte îndelungat, denota cel puțin faptul că și organul de urmărire a avut serioase dubii cu privire la săvârșirea de către inculpatul S.M.A. a infracțiunii respective.

De altfel, nici ulterior, după trimiterea cauzei spre rejudecare, dar nici în judecarea actualului apel, Parchetul nu a putut aduce alte argumente pentru susținerea acuzării.

Față de cele de mai sus, Curtea a reținut soluția de achitare a inculpatului S.M.A. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunile de prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea a reținut că inculpatul a deținut în mod repetat droguri de mare risc în vederea consumului propriu, dar a și pus la dispoziție locuința în mod repetat pentru consumul ilicit de droguri, astfel cum rezultă din declarațiile inițiale date de către inculpații S.S.M. și S.M.A., care se coroborează cu declarațiile martorului A.R.P.

Așa încât în mod corect instanța de fond l-a condamnat pe inculpat pentru cele două infracțiuni.

Curtea nu a putut reține apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi întrunite elementele constitutive al infracțiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 întrucât acest ar fi consumat numai cu persoane apropiate și nu cu persoane care ar fi trebuit să aibă acces restricționat (pe baza unei parole), deoarece legea nu face astfel de distincții, iar pe de altă parte legea incriminează inclusiv tolerarea consumului ilicit de droguri în locurile arătate de lege (unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat).

Curtea a constatat că, la individualizarea pedepselor, tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu atitudine indiferentă față de proces - lipsind de la judecată), natura și cantitatea drogurilor și toate celelalte criterii generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., aplicând în mod corect pedepse într-un cuantum moderat, cu executare în regim penitenciar, considerând temeinic că numai astfel se va realiza scopul pedepsei, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 177 din 30 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații M.M., S.M.A., S.S.M. și S.D.K.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București critică hotărârile recurate pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

1. Greșita reținere în favoarea inculpatului S.D.K. a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 și art. 5 din Legea nr. 143/2000, întrucât din interpretarea dispozițiilor legale menționate și a dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 rezultă că aceste infracțiuni nu se încadrează în categoria infracțiunilor grave.

2. Greșita achitare a inculpaților S.D.K. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și S.M.A. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât probele administrate demonstrează comiterea acestor infracțiuni de către inculpați, respectiv declarațiile inculpaților S.M.A., S.S.M., ale martorilor A.R.P., S.D.

Inculpatul M.M. critică hotărârile recurate pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru infracțiunea ce i s-a reținut în sarcină și, în subsidiar, sub aspectul individualizării pedepsei.

În motivarea recursului, inculpatul arată că probele administrate nu dovedesc săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, iar la stabilirea pedepsei în mod greșit instanțele au reținut circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., nefiind identificate persoanele participante și rolul acestora.

Inculpatul M.M. solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau 10 lit. c) C. proc. pen.

Inculpații S.M.A. și S.S.M. au criticat hotărârile atacate pentru netemeinicie sub aspectul condamnării pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată întrucât nu erau traficanți de droguri, ci doar consumatori, iar în subsidiar pentru netemeinicie în ceea ce privește individualizarea pedepselor pe care le consideră prea aspre.

Inculpatul S.D.K. a criticat hotărârile pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

1. Greșita încadrare juridică a faptei în tentativă la scoaterea din țară de droguri de mare risc prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de consum de droguri prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, inculpatul deținând cantitatea de 9,8 grame de opiu pentru consumul propriu.

2. Netemeinicia soluției de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 4 și 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât din probele administrate nu rezultă existența acestor fapte, motiv pentru care inculpatul solicită achitarea sa pentru cele două infracțiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

3. În mod greșit instanțele nu au reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și nu a redus pedeapsa sub minimul special pentru fiecare infracțiune reținută, conform art. 76 C. pen., inculpatul având o bună conduită anterior comiterii faptelor, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o comportare sinceră pe parcursul procesului penal.

Față de aceste aspecte, inculpatul solicită reducerea pedepsei și suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării acesteia.

În drept, recursurile se întemeiază pe dispozițiile art. 3859 pct. 14, 17, 172 și 18 C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că numai recursul declarat de procuror este întemeiat în parte pentru considerentele ce se vor arăta :

Referitor la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Înalta Curte constată că numai critica întemeiată pe dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. este fondată.

Inculpatul S.D.K. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reținându-se dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Potrivit acestor dispoziții legale "persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2 și care a comis o infracțiune gravă, iar înainte sau în timpul urmăririi penale sau al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor prevăzute de lege".

Art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, enumeră infracțiunile care sunt "grave", printre acestea situându-se și cele privind "traficul de droguri".

Din examinarea dispozițiilor Legii nr. 143/2000 rezultă că infracțiunile prevăzute de art. 2 - 5 din lege sunt cuprinse în capitolul II intitulat "sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național" de unde rezultă voința legiuitorului de a împărți aceste infracțiuni în două categorii ce vizează traficul și, respectiv, consumul ilicit de droguri.

Pe de altă parte, nici limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 și art. 5 din Legea nr. 143/2000 nu conduc la ideea că aceste infracțiuni sunt considerate "grave" în accepțiunea art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, cu atât mai mult cu cât aceste dispoziții legale prevăd, pe lângă infracțiunile menționate, și cele pentru care minimul special al pedepsei închisoare de 10 ani sau mai mare.

În consecință, în mod nelegal instanțele au reținut dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în favoarea inculpatului S.D.K. pentru infracțiunile respective, hotărârile recurate fiind supuse casării sub acest aspect, în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Cea de a doua critică formulată de parchet este nefondată, dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nefiind incidente în speță.

Inculpatul S.D.K. a fost trimis în judecată, între altele, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. pen., reținându-se în fapt că în perioadele iunie - iulie 2004, 23 august - 23 septembrie 2004, inculpatul ar fi cumpărat de la un cetățean iranian M.S. câte 2 kg opium cu suma de 2000 - 2500 dolari SUA/kg, iar în luna mai 2004 a cumpărat de la martorul A.R.P. 700 grame opium cu suma de aproximativ 2000 dolari SUA.

Cu privire la actele materiale pretins a fi desfășurate în perioadele iunie - iulie 2004 și, respectiv, 23 august - 23 septembrie 2004, Înalta Curte constată că faptele nu au fost probate, singurele declarații în acest sens fiind cele ale martorului A.R.P., care însă nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.

Referitor la fapta din luna mai 2004, în mod corect s-a reținut de către instanțe că nu există probe certe care să conducă fără dubiu la existența faptei și săvârșirea ei de către inculpat.

Și în acest caz, declarația martorului A.R.P. nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

Este real că soția inculpatului, martora S.D. a declarat în cursul urmăririi penale că în vara anului 2004 a fost împreună cu soțul său în parcarea "V." din localitatea Domnești, unde acesta a primit de la A.R.P. un pachet, însă martora nu a putut oferi alte detalii despre ce conținea pachetul respectiv sau despre o eventuală tranzacție dintre inculpat și martor.

Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, martora a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 80 C. proc. pen. și nu a mai făcut declarații în cauză.

De asemenea, prin niciun alt mijloc de probă nu s-a stabilit dacă pachetul respectiv conținea opium și în ce cantitate, așa cum susține martorul A.R.P.

Inculpatul S.M.A. a arătat că știe că acesta avea opium de la A.R.P. însă nu a putut oferi alte detalii despre procurarea drogurilor de către inculpat, iar inculpatul S.D.K. a negat comiterea acestei fapte.

Cum în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârșirea acestei fapte de către inculpat, în mod întemeiat s-a dispus achitarea acestuia.

Critica vizând netemeinicia soluției de achitare a inculpatului S.M.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este, de asemenea, nefondată.

Probele administrate au dovedit că, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate la datele de 5 ianuarie 2005 și 6 ianuarie 2005, la locuința inculpatului S.M.A. din București, B-dul D., sector 3 au fost găsite cantitățile de 57,11 grame opium și, respectiv, 1827,8 grame opium.

Cu toate acestea nu s-a demonstrat că inculpatul este autorul faptei, din moment ce în locuința inculpatului au avut acces și inculpații S.D.K. și S.S.M., amândoi implicați în activități ilicite legate de droguri.

Martorul D.N. arată că în perioada septembrie - decembrie 2004 a fost paznic la blocul în care locuia inculpatul S.M.A., calitate în care legitima toate persoanele pe care le vedea pentru prima dată intrând în bloc și le nota datele într-un registru.

În perioada în care inculpatul S. era plecat în Iran, inculpatul S.S.M. venea de multe ori pentru a avea grijă de copii, uneori acesta era însoțit de S.A., dar S.A. venea și singur, întâmplându-se ca acesta să rămână și peste noapte.

Martorul M.D.N., vecin cu inculpatul S.M.A. relatează că i-a văzut pe cei doi coinculpați venind la domiciliu în lipsa inculpatului S. împreună sau separat și a constatat că aveau cheile de la locuință întrucât deschideau singuri ușa.

Inculpatul S.S.M. a arătat în cursul cercetării judecătorești că inculpatul S.A. i-ar fi relatat că el ar fi pus drogurile în casa lui S.M.A.

Prezența certă în locuința inculpatului și a altor persoane implicate în activități ilicite legate de droguri, respectiv a coinculpaților S.D.K. și S.S.M., chiar în absența inculpatului, creează un puternic dubiu cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat, dubiu care nu poate decât să-i profite acestuia, astfel că în mod întemeiat instanța de fond a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate.

1. Referitor la recursul declarat de inculpatul M.M., ambele instanțe au reținut corect săvârșirea de către acesta a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la data de 24 aprilie 2005 i-a livrat inculpatului S.S.M., prin intermediul altor persoane care au rămas neidentificate, o cantitate de 1977,8 grame heroină în scopul vânzării acesteia.

Mijloacele de probă administrate în cauză dovedesc fără dubiu săvârșirea faptei de către acest inculpat, respectiv declarațiile inculpaților S.S.M. și S.D.K., procesul-verbal de confruntare între inculpații S.S.M. și M.M., procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului S.S.M. din data de 28 aprilie 2005, declarațiile martorilor T.M.O., M.Y., B.M.S., I.F., L.F., procesele-verbale întocmite de investigatorii acoperiți "M.F." și "P.I.", declarațiile martorilor cu identitate protejată "C.V.", "U.V." și "G.G.", procesele-verbale conținând rezultatele activității de supraveghere operativă aflate în vol. I dosar urm. pen., procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate între inculpații S.S.M. și M.M., între inculpatul S.S.M. și investigatorul acoperit "P.I.".

Astfel, inculpatul S.S.M. a arătat că la data de 24 aprilie 2005 a mers împreună cu inculpatul M.M. la un restaurant turcesc, respectiv "G.K.".

Pe la ora 13:30, M.M. i-a cerut unui angajat al restaurantului - martorul M.Y. să cheme un taxi, iar după sosirea acestuia inculpatul i-a cerut să ia de la o altă masă la care se afla un cetățean brunet, cu mustață, o pungă de culoare închisă pe care erau menționate literele STN și în care se aflau o cămașă de culoare roșie precum și două pachete ambalate într-o pungă de plastic, în cele două pachete fiind heroină.

Inculpatul M.M. i-a cerut să testeze dacă heroina este bună.

Cele două pachete de heroină ce cântăreau împreună 1 kg au fost îngropate de inculpat într-un loc viran, lângă o ghenă de gunoi.

În aceeași zi, inculpatul M.M. i-a cerut acestuia să se întoarcă la restaurant, să meargă la WC și să caute la pervazul de la fereastra de aerisire a WC-ului pentru că va găsi un pachet cu heroină. Pentru că inculpatul nu a găsit heroina, M.M. a căutat în spatele centralei termice de la WC bărbați și a găsit un pachet ce conținea aproximativ 1 kg heroină, ce a fost luată de M. și depozitată în același loc unde ascunsese și celelalte două pachete.

Același inculpat a mai declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul M.M. i-a cerut să-și schimbe declarațiile, promițându-i în schimb suma de 50.000 RON, precum și faptul că, dacă scapă de arest, va avea grijă de familia sa.

Martorii B.M.S., I.F., Y.M., angajați ai restaurantului SC A. București au confirmat prezența în restaurant a celor doi inculpați, precum și a unui cetățean turc, cu mustață, care s-a așezat la a doua masă din stânga, cu fața spre salon.

Martorul Y.M. a fost rugat de către "Ș." (inculpatul M.M.) să cheme un taxi, iar după sosirea acestuia, inculpatul M., la solicitarea lui "Ș.", s-a ridicat de la masă, deși nu terminase de mâncat, s-a îndreptat către masa unde era cetățeanul turc și de pe scaunul de lângă fereastră a luat o pungă din plastic de culoare neagră, pungă cu care cetățeanul turc intrase în restaurant.

După plecarea lui M., "Ș." s-a ridicat de la masă și s-a așezat la masa unde era cetățeanul turc, vorbind cu acesta în limba turcă.

Fiindu-i prezentată fotografia unei pungi din plastic de culoare neagră, martorul Y.M. a recunoscut că este punga care la data de 24 aprilie 2005 a făcut obiectul tranzacției în restaurantul A. - G.K. din București.

Inculpatul S.D.K. a relatat că în anul 2004, în ziua de Florii, după-amiază, M. a venit la el acasă și i-a spus că a luat heroina de la "Ș", arătându-i o pungă neagră din plastic în care erau două sau trei pachete, înfășurate în hârtie de ambalaj F. și lipite cu scoci.

Același inculpat a declarat că l-a văzut pe M. când a ascuns pungile de heroină în mașină, o D., înapoia banchetei din spate.

Din procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire "P.I." aflate la dosar urm. pen. rezultă că inculpatul S.S.M. i-a promis acestuia că poate să-i procure o cantitate de cca 2 kg heroină, iar la data de 27 aprilie 2005 a fost contactat de către acesta spunându-i că a făcut rost de cele două kilograme și că urmează să încheie o tranzacție cu investigatorul în următoarele zile.

Martora C.V. a arătat că inculpatul M.M. se ocupa cu aprovizionarea de heroină pe care o aducea din Turcia cu suma de 9.000 euro/kg, aceasta fiind revândută în România cu prețul de 15.000 euro/kg. S. "boteza" heroina, în sensul că după ce o primea la o puritate destul de mare de la "Ș." o amesteca cu alte substanțe și să câștige mai mulți bani.

După eliberarea din penitenciar S.S.M. a intrat în contact cu "Ș.", acesta procurând heroina, iar S. ocupându-se cu vânzarea ei.

Martorul T.M.O. a arătat la efectuarea percheziției asupra autoturismului D., unde s-a găsit o pungă de culoare neagră în portbagaj ce conținea trei pungi din plastic de culoare albă. Unul dintre pachete a fost desfăcut de către polițiști și a observat în interior un praf de culoare maro asemănător cafelei.

Despre implicarea inculpatului M.M. în activitatea de trafic de heroină au relatat și martorii cu identitate protejată G.G. și U.V.

Declarațiile inculpaților S.S.M. și S.D.K. se coroborează cu declarațiile martorilor la care s-a făcut referire anterior, precum și cu procesele-verbale în care sunt redate convorbirile telefonice purtate de M. cu inculpatul M.M. și investigatorul acoperit "P.I.", precum și cu procesele-verbale conținând rezultatele activității de supraveghere operativă.

Circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. a fost corect reținută, din probele administrate rezultând că la comiterea faptei a participat și o altă persoană, respectiv cea care a adus heroina la restaurantul "G.K.", chiar dacă aceasta a rămas neidentificată pe parcursul cercetărilor.

Pedeapsa aplicată inculpatului M.M. a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, natura și cantitatea drogului traficat - aproximativ două kg de heroină, săvârșirea faptei împreună cu alte persoane, atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, acesta negând fapta comisă și încercând să-l determine pe inculpatul S.S.M. să-și schimbe declarațiile cu scopul evident de a se sustrage răspunderii penale pentru fapta săvârșită, lipsa antecedentelor penale.

2. Recursul declarat de inculpatul S.S.M. este, de asemenea, nefondat, din probele administrate și care au fost expuse în analiza recursului inculpatului M.M. rezultând fără dubiu că acesta a comis infracțiunile pentru care a fost condamnat, respectiv cele prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și, respectiv, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, inculpatul a recunoscut că a deținut în vederea consumului propriu opium în mai multe rânduri în perioada august - decembrie 2004, declarația sa coroborându-se cu declarațiile coinculpaților S.M.A. și S.D.K.

De altfel, inculpatul a recunoscut faptele pe parcursul procesului penal, a beneficiat de aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 întrucât a denunțat și facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a inculpatului M.M.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., acesta săvârșind fapte cu un grad ridicat de pericol social, a traficat o cantitate mare de droguri - aproximativ 2 kg de heroină, este recidivist postcondamnatoriu, comițând faptele în timpul liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 695 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului București tot pentru infracțiuni de același gen, aspect ce dovedește că pedeapsa anterioară nu și-a atins scopul, iar inculpatul perseverează în activitatea infracțională.

3. În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul S.M.A., Înalta Curte reține că este nefondat, cazurile de casare invocate de acesta, respectiv dispozițiile art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen., nefiind incidente în speță.

Instanțele au reținut corect în sarcina acestui inculpat săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 din aceeași lege cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, inculpatul în perioada august 2004 - 5 ianuarie 2005 a deținut opium în vederea consumului propriu și a pus la dispoziție locuința pentru consumul ilicit de droguri de către inculpații S.D.K. și S.S.M., aceștia consumând opium la un dispozitiv special destinat acestui scop denumit "V.A.", precum și la un dispozitiv improvizat.

Inculpatul S.M.A. a recunoscut aceste aspecte, declarația sa coroborându-se cu cea a inculpaților S.S.M. și S.D.K., precum și cu cea a martorului A.R.P.

Pedeapsa aplicată inculpatului pentru cele două infracțiuni a fost just individualizată în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor comise, forma continuată a infracțiunilor, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut infracțiunile pentru care a fost condamnat.

Pedeapsa rezultantă aplicată - prin cuantumul său și modalitatea de executare - este în măsură să corespundă scopului educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acesteia sau schimbarea modalității de executare.

De altfel, pedepsele aplicate sunt orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise.

4. Recursul declarat de inculpatul S.D.K. este, de asemenea, nefondat.

Referitor la prima critică formulată, întemeiată pe dispozițiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte reține că fapta inculpatului de a încerca să scoată din țară, la data de 7 noiembrie 2004, cantitatea de 9,71 grame opium, fiind depistat având asupra sa această cantitate în incinta aeroportului Henri Coandă, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și nu ale infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Cea de a doua critică ce vizează netemeinicia soluției de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 din aceeași lege cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este, de asemenea, nefondată.

Infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul subzistă chiar dacă respectivul drog era destinat consumului propriu.

Potrivit declarațiilor inculpatului, cantitatea respectivă de opium era destinată consumului propriu, acesta urmând să se deplaseze în Iran la nunta fiicei sale.

Elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 se realizează prin introducerea sau scoaterea de droguri din țară sau prin importul sau exportul de droguri, fără drept, dispozițiile legale invocate nefăcând nicio distincție după cum aceste droguri sunt destinate consumului propriu, vânzării, oferirii etc.

Săvârșirea acestor două infracțiuni rezultă din declarațiile inculpatului S.D.K., din procesul-verbal de confruntare între acesta și inculpatul S.M.A. și din care reiese că A. nu fuma opium la el acasă pentru că se ferea de soția lui și, în aceste condiții, venea să fumeze la locuința inculpatului S.D.K.

Declarațiile acestui inculpat se coroborează cu declarațiile inculpatului S.S.M., precum și cu declarațiile martorului A.R.P. din care rezultă că inculpatul S.D.K. era un consumator înrăit de opium, martorul însuși consumând opium împreună cu inculpatul A. la locuința acestuia.

Pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

La aplicarea pedepselor pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 din aceeași lege cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a înlăturării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 așa cum s-a arătat în analiza recursului parchetului, Înalta Curte va avea în vedere forma continuată a infracțiunilor, gradul de pericol social concret al acestora, persoana inculpatului care a recunoscut numai comiterea consumului de droguri, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit și are în întreținere un copil minor, este încadrat în muncă, beneficiind de o caracterizare pozitivă de la societatea unde lucrează, a colaborat cu organele de urmărire penală, ajutând la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de traficul de droguri, în favoarea acestuia fiind reținute deja dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Pentru considerentele expuse, pedepsele ce se vor aplica inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 și 5 din Legea nr. 143/2000 vor fi orientate spre minimul special prevăzut de lege, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenție, scopul pedepsei neputând fi atins decât prin privare de libertate.

Înalta Curte nu poate reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și coborî pedepsele sub minimul special prevăzut de lege față de împrejurarea că acesta a comis trei infracțiuni legate de traficul și consumul ilicit de droguri, dintre care două în formă continuată, infracțiuni care, prin gravitatea lor și modalitatea de săvârșire, nu justifică coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror, va casa în parte decizia penală și sentința penală și, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa principală de 3 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatului S.D.K. și va repune pedepsele în individualitatea lor.

Va înlătura aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. va condamna pe inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedeapsa aplicată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 9 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

În baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 177/A din 30 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia penală recurată și Sentința penală nr. 401 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală și rejudecând :

Descontopește pedeapsa principală de 3 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatului S.D.K. și repune pedepsele în individualitatea lor.

Înlătură aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedeapsa aplicată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 9 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.M., S.M.A., S.S.M. și S.D.K. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurenții inculpați S.M.A. și S.S.M. la plata sumei de câte 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat M.M. la plata sumei de 750 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat S.D.K. la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul interpretului de limbă persană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 februarie 2012.

Procesat de GGC - NN