Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 577/2013 AI generated

Continuing fraud in post-conviction recidivism: merger of sentences and calculation of reduced penalty limits under guilty plea

Case Number Decizia nr. 577/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the appellate court's decision which maintained a 13-year imprisonment sentence but corrected the legal classification and execution method of the punishment. The case involved a defendant convicted of continuing fraud with particularly serious consequences, alleged to have committed crimes while in a state of post-conviction recidivism, challenging the lower courts' failure to properly calculate the remaining unexecuted sentence for merger and incorrectly applying the reduction of sentencing limits for a guilty plea. The Court affirmed that the initial 13-year sentence was within the legally reduced limits (6 years 8 months to 13 years 4 months) resulting from the one-third reduction under Article 3201 of the Code of Criminal Procedure, and confirmed that under Article 39(2) of the Penal Code, the new sentence must be merged with the remaining unexecuted portion of a prior concurrent sentence (14 years 3 months), resulting in the execution of the heavier penalty of 14 years 3 months in prison along with complementary penalties, thereby rejecting the defendant's arguments for further sentence reduction.

Legislator headnote

AI generated

art. 334 C. proc. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 37 lit. a) C. pen, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen, art. 71 C. pen, art. 103 din Legea nr. 71/2011; Continuing fraud in post-conviction recidivism: merger of sentences and calculation of reduced penalty limits under guilty plea: The case involved a defendant convicted of continuing fraud with particularly serious consequences, alleged to have committed crimes while in a state of post-conviction recidivism, challenging the lower courts' failure to properly calculate the remaining unexecuted sentence for merger and incorrectly applying the reduction of sentencing limits for a guilty plea. The Court affirmed that the initial 13-year sentence was within the legally reduced limits (6 years 8 months to 13 years 4 months) resulting from the one-third reduction under Article 3201 of the Code of Criminal Procedure, and confirmed that under Article 39(2) of the Penal Code, the new sentence must be merged with the remaining unexecuted portion of a prior concurrent sentence (14 years 3 months), resulting in the execution of the heavier penalty of 14 years 3 months in prison along with complementary penalties, thereby rejecting the defendant's arguments for further sentence reduction.

Keywords

AI generated
criminal recidivism code of criminal procedure fraud execution of sentences imprisonment e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 334 C. proc. pen
Pentru acest motiv, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.
art. 41 alin. (2) C. pen
art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, în stare de recidivă postcondamnatorie, prev.
art. 37 lit. a) C. pen
și art. 37 lit. a) C. pen.
art. 3201 alin. (7) C. proc. pen
pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata M.C.M.
art. 71 C. pen
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art.
art. 103 din Legea nr. 71/2011
și art. 103 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr.
art. 191 alin. (1) C. proc. pen
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 35.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
art. 3201 C. proc. pen
În cursul cercetării judecătorești, inculpata a recunoscut săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare, în conformitate cu disp. art. 3201 C. proc. pen.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 268/2002
205/s din 27 iunie 2002 a Tribunalului Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 268/2002 a Curții de Apel Brașov, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

The procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

The provision applied in the dispositive to order the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 478/F din 01 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata M.C.M., din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata M.C.M. la o pedeapsă de 13 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) C. pen.

S-a constatat că inculpata este arestată în altă cauză.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999 din fostul C. civ. și art. 103 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, au fost admise acțiunile civile și a fost obligată inculpata la plata sumelor de:

- 219.174,25 de RON, către partea civilă SC A.C. SRL;

- 506.224,13 de RON, către partea civilă B.T.;

-11.868,48 de RON, către partea civilă SC T.L. I.F.N.;

- 5.212,49 RON și dobânda legală, de la data de 19 martie 2003 până la data achitării debitului, către partea civilă SC O. SA.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 35.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1592/P/2004 din 05 martie 2012, s-a dispus, printre altele, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei M.C.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut că, în perioada 19 aprilie 2003 - 18 februarie 2004, inculpata M.C.M., în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin acte materiale repetate de inducere în eroare și fals, a produs părților vătămate L.B., B.T., SC T.L. I.F.N și SC T.C. SA o pagubă în sumă totală de 367.267,58 RON, din care 143.062,50 RON în dauna L.B., 187.460 RON în dauna B.T., 11.868,48 RON în dauna SC T.L. I.F.N și 24.876,60 RON în dauna SC T.C. SA.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângeri și adrese părți vătămate, declarații învinuiți, declarații martori, rapoarte de expertiză grafică, raport de expertiză contabilă.

În cursul cercetării judecătorești, inculpata a recunoscut săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare, în conformitate cu disp. art. 3201 C. proc. pen.

Analizând materialul de urmărire penală administrat în cauză, precum și declarația inculpatei, Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada 19 aprilie 2003 - 18 februarie 2004, inculpata M.C.M., în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin acte materiale repetate de inducere în eroare și fals, a produs părților vătămate L.B., B.T., S.C T.L. I.F.N și S.C T.C. SA o pagubă de peste 200.000 RON. Folosindu-se de ștampile originale sau contrafăcute, inculpata a întocmit în fals adeverințe de salariu și carnete de muncă, care urmau să fie depuse la dosarele de credit cu ocazia încheierii contractelor de împrumut, reușind să obțină pentru sine credite bancare și a facilitat obținerea de credite mai multor persoane, care în realitate îi profitau tot acesteia.

Astfel, unele persoane care au obținut credite pentru aceasta îi erau rude (mama sa M.A., sora sa M.S.C.), altele îi erau prieteni apropiați (L.M., F.D.E., G.A.), iar pe celelalte persoane le racola ocazional, toate fiind fără un loc de muncă și acceptau să semneze actele de credit în schimbul anumitor sume de bani. În aceeași modalitate a procedat și cu persoanele care au fost înscrise ca giranți în contractele de credite.

Au fost și situații când inculpata, profitând de faptul că funcționarii care întocmeau dosarele de credit acceptau ca aceasta să depună actele pentru credit în lipsa persoanelor solicitante, a contrafăcut semnăturile titularilor și giranților de pe contractele de credit.

În baza adeverințelor de salariu și a carnetelor de muncă false, inculpata M.C.M. a obținut credite prin care și-a însușit sume de bani, precum și diferite bunuri: obiecte electrocasnice, mobilier și autoturisme.

Inițial, inculpata s-a orientat spre L.B., care în perioada anului 2003, asigura credite de consum persoanelor care doreau să cumpere obiecte electrocasnice de la magazinul SC A.C. SA, având în vedere că între cele două societăți fusese încheiat contractul de mandat nr. 1 din 17 ianuarie 2003, prin care banca mandata societatea comercială să primească cererile și documentele necesare constituirii dosarelor de credit pentru persoanele ce solicitau cumpărarea de produse în rate.

Intrând într-o relație de prietenie cu reprezentantul SC A.C. SA care gestiona activitatea din magazinul ce funcționa în complexul "U.", numitul S.D.I., inculpata M.C.M. a depus acte privind veniturile pentru mai multe persoane, care apoi au fost înaintate la L.B.

În perioada 19 aprilie 2010 - 25 iulie 2010, inculpata a primit de la L.B. un credit de consum în baza unui contract încheiat în nume personal și, totodată, a beneficiat de bunurile cumpărate cu creditele din încă 20 asemenea contracte, încheiate de alte persoane, în baza unor adeverințe de salariu și carnete de muncă falsificate de aceasta.

În baza acestor 21 contracte încheiate pe baza actelor de venit falsificate de inculpată, L.B. - Sucursala V. a acordat credite de consum în sumă totală de 143.062,50 de RON.

Pentru majoritatea contractelor, bunurile astfel cumpărate erau ridicate de la magazin doar de inculpată, situații în care aceasta și le însușea, iar în unele cazuri au fost ridicate împreună cu titularii creditelor și împărțite cu aceștia.

Cele 21 contracte de credite de consum încheiate la L.B. cu implicarea infracțională a inculpatei M.C.M., sunt următoarele:

1. Contract de credit de consum nr. 46 din 19 aprilie 2003 pentru suma de 4.987 de lei - împrumutat M.C.M., girant L.M.;

2. Contract de credit de consum nr. 65 din 15 mai 2003 pentru suma de 5.279 de lei - împrumutat F.A., girant T.M.;

3. Contract de credit de consum nr. 59 din 17 mai 2003 pentru suma de 6.300 de lei - împrumutat L.E.C., girant M.A.;

4. Contract de credit de consum nr. 65 din 27 mai 2003 pentru suma de 13.400 de lei - împrumutat M.C.S., girant L.G.;

5. Contract de credit de consum nr. 67 din 27 mai 2003 pentru suma de 9.120 de lei, E.G., girant S.B.;

6. Contract credit de consum nr. 72 din 02 iunie 2003 pentru suma de 14.500 de lei - împrumutat U.I., girant L.I.;

7. Contract de credit de consum nr. 81 din 12 iunie 2003 în sumă de 9.223 de lei - împrumutat G.E.A., girant E.R.;

8. Contract de credit de consum nr. 90 din 18 iunie 2003 - pentru suma de 9.800 de lei - împrumutat G.A., girant M.A.Z.;

9. Contract de credit de consum nr. 93 din 20 iunie 2003 pentru suma de 10.000 de lei - împrumutat B.D.L., girant N.L.;

10. Contract de credit de consum nr. 98 din 24 iunie 2003 pentru suma de 6.900 de lei - împrumutat B.L., girant M.G.;

11. Contract de credit de consum nr. 105 din 01 iulie 2003 în sumă de 6.485 de lei - împrumutat D.P., girant D.G.;

12. Contract de credit de consum nr. 117 din 11 iulie 2003 pentru suma de 7.234 de lei - împrumutat N.R.F., girant A.C.I.R.;

13. Contract de credit de consum nr. 119 din 15 iulie 2003 pentru suma de 6.987 de lei - împrumutat B.A., girant S.M.;

14. Contract de credit de consum nr. 121 din 16 iulie 2003 pentru suma de 6.923,50 de lei - împrumutat I.A., girant B.A.;

15. Contract de credit de consum nr. 124 din 16 iulie 2003 pentru suma de 6.278 de lei - împrumutat C.Ș., girant A.I.;

16. Contract de credit de consum nr. 27 din 19 iulie 2003 pentru suma de 7.234 de lei - împrumutat D.E., girant B.V.;

17. Contract de credit de consum nr. 128 din 20 iulie 2003 pentru suma de 4.129 de lei - împrumutat T.P., girant S.C.Z.;

18. Contract de credit de consum nr. 127 din 22 iulie 2003 pentru suma de 4.053 de lei - împrumutat M.V., girant M.G.;

19. Contract de credit de consum nr. 128 din 22 iulie 2003 pentru suma de 3.876 de lei - împrumutat T.I., girant A.I.;

20. Contract de credit de consum nr. 134 din 25 iulie 2003 pentru suma de 3.789 de lei - împrumutat R.I., girant I.V.;

21. Contract de credit de consum nr. 134bis din 25 iulie 2003 pentru suma de 3.799 de lei - împrumutat N.F., girant I.V.Z.;

1) Contractul de credit de consum nr. 46 din 19 aprilie 2003, pentru credit în sumă de 4.987 de lei, a fost încheiat de inculpata M.C.M.

Aceasta a depus la dosarul de credit o adeverință de salariu falsă prin care atesta, în mod nereal, că este angajată la SC C.P.S.I. SRL și o fotocopie după carnetul de muncă, completată în fals. Girant a fost înscrisă numita L.M., pentru care a depus adeverință de salariu falsă de la SC I. SA și fotocopie carnet de muncă, completat în fals.

L.M. a arătat că era prietenă cu M.C.M. în perioada respectivă, dar nu a semnat contractul ca girant. Ulterior, inculpata i-a spus că i-a contrafăcut semnătura pe contract. Nu a lucrat la SC I. SA.

La expertiza grafică, s-a stabilit că semnătura împrumutatului de pe contractul nr. 46 din 19 aprilie 2003 a fost executată de inculpata M.C.M.

2) Contractul de credit de consum nr. 65 din 15 mai 2003 pentru credit în sumă de 5.279 de lei a fost încheiat de numita F.A., cu adeverință de salariu de la SC I. SA și fotocopie carnet de muncă, ambele completate în fals. Girant a fost înscrisă T.M., cu adeverință de salariu de la SC G.A.P. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

F.A. a arătat că a lucrat fără forme legale la o firmă a inculpatei M.C.M. și a semnat contractul de credit la rugămintea acesteia, care i-a spus că dorește să-și achiziționeze bunuri electrocasnice. Nu a ridicat niciun obiect de la magazinul SC A.C. SRL.

3) Contractul de credit de consum nr. 59 din 17 mai 2003 pentru credit în sumă de 6.300 de lei a fost încheiat de numitul L.E.C., cu adeverință de salariu de la SC S.D. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind numita M.A. (mama inculpatei), cu adeverință de salariu de la SC S.Ș. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

L.E.C. a arătat că nu a semnat contractul de credit, nu a fost angajat la SC S.D. SRL, nu a ridicat bunurile de la SC A.C. Inculpata M.C.M. i-a spus că a semnat în locul lui pe contract și a luat bunurile din magazin.

Inculpata M.C.M. a recunoscut că a falsificat actele de credit, precum și semnătura împrumutatului.

4) Contractul de credit de consum nr. 65 din 27 mai 2003 pentru credit în sumă de 13.400 de lei a fost încheiat de numita M.C.S. (sora inculpatei), girant L.G..

Aceasta a susținut că a semnat contractul de credit la rugămintea inculpatei, care este sora sa. Aceasta s-a ocupat de întocmirea actelor de la dosarul de credit și a ridicat bunurile de la magazin.

Inculpata M.C.M. a recunoscut că a falsificat actele de credit, precum și semnătura împrumutatului.

5) Contractul de credit de consum nr. 67 din 27 mai 2003 pentru credit în sumă de 9.120 de lei a fost încheiat de numitul E.G., cu adeverință de salariu de la SC I. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind S.B., cu adeverință de salariu de la SC G.A.P. SRL și fotocopie de pe contract de muncă, completate în fals.

E.G. a arătat că fost abordat de inculpată, care i-a spus că-l ajută să obțină obiecte electrocasnice în rate, în schimbul unui comision. A semnat contractul de credit, dar nu a depus acte la dosarul de credit. În acea perioadă nu lucra la nicio societate. A precizat că a ridicat obiectele și a achitat doar două rate. Nu i-a dat nimic inculpatei.

6) Contractul credit de consum nr. 72 din 02 iunie 2003 pentru credit în sumă de 14.500 de lei a fost încheiat de numitul U.I., girant fiind L.I.

U.I. a arătat că a semnat contractul de credit, dar actele din dosarul de credit au fost depuse de inculpată. Aceasta l-a rugat să semneze contractul pentru a-și lua obiecte electrocasnice, promițându-i că-l va angaja la o firmă care îi aparține și-i va da și lui un obiect. De asemenea, a promis că va achita ea ratele. Nu a primit niciun bun de la aceasta și nu l-a angajat la vreo societatea comercială.

Inculpata M.C.M. a recunoscut că a falsificat actele de credit, precum și semnătura împrumutatului.

7) Contractul de credit de consum nr. 81 din 12 iunie 2003 pentru credit în sumă de 9.223 de lei a fost încheiat de numita G.E.A., cu adeverință de salariu de la SC C.P.S.I. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind E.R., cu adeverință de salariu de la SC S. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals. G.E.A. a arătat că a semnat contractul de credit. A mers la magazinul SC A.C. SRL la rugămintea inculpatei. I-a dat o copie după buletinul de identitate și aceasta s-a ocupat de întocmirea dosarului de credit. I-a spus că dacă semnează contractul de credit o va angaja la firma ei și-i va da și niște bunuri pe care le va obține cu creditul, dar nu a primit niciun bun.

8) Contractul de credit de consum nr. 90 din 18 iunie 2003 pentru credit în sumă de 9.800 de lei a fost încheiat de numitul G.A., adeverință de salariu de la SC S. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind M.A. adeverință de salariu de la SC A.C.Z. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

G.A. a arătat că nu a semnat contractul de credit și nu a ridicat bunuri de la magazinul SC A.C. Nu a lucrat la S.C S. SRL. O cunoștea pe M.C.M., căreia îi făcea diverse servicii cu mașina. A aflat de la aceasta că i-a imitat semnătura din contractul de credit și a luat bunurile din factura de livrare.

Inculpata M.C.M. a recunoscut că a falsificat actele de credit, precum și semnătura împrumutatului.

9) Contractul de credit de consum nr. 93 din 20 iunie 2003 pentru credit în sumă de 10.000 de lei a fost încheiat de numitul B.D.L., cu adeverință de salariu de la SC I. SA și fotocopie carnet de muncă, completat în fals, girant fiind N.L., cu adeverință de salariu de la SC M.A. SRL și fotocopie carnet de muncă, completat în fals.

B.D.L. a arătat că, în cursul anului 2003, s-a întâlnit cu doi bărbați, care i-au spus că-l angajează și l-au pus să semneze niște acte. I-a însoțit la un magazin de unde aceștia au ridicat aparatură electrocasnică, dar nu știe în ce bază au fost ridicate bunurile.

10) Contractul de credit de consum nr. 98 din 24 iunie 2003 pentru credit în sumă de 6.900 de lei a fost încheiat de numita M. (fostă B.) L., cu adeverință de salariu de la SC I. SA și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind M.G., cu adeverință de salariu de la SC C.P. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals. M. (fostă B.l) L. a susținut că nu a semnat contractul și nu a luat bunuri. Inculpata M.C.M. era o cunoștință mai veche de-a fratelui său, M.G.

M.G. a susținut că nu a semnat contractul de credit. A cunoscut-o pe M.C.M. și i-a dat copii după buletinul său de identitate și al sorei sale B.L., dar nu și-a dat seama că le va folosi la obținerea de credite. Nu a lucrat la SC C.P. SRL.

11) Contractul de credit de consum nr. 105 din 01 iulie 2003 pentru credit în sumă de 6.485 de lei a fost încheiat pe numele lui D. (în prezent N. - luând numele soției) P., cu adeverință de salariu de la SC S. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind D.G., cu adeverință de salariu de la SC M.A. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

D.(N.)P. a declarat că a fost concubinul inculpatei M.C.M., dar nu a semnat contractul și nu a luat bunuri. Aceasta i-a spus că i-a falsificat semnătura pe contract și a ridicat bunurile.

Inculpata M.C.M. a recunoscut la audiere că a falsificat actele de credit, precum și semnătura împrumutatului.

12) Contractul de credit de consum nr. 117 din 11 iulie 2003 pentru credit în sumă de 7.234 de lei a fost încheiat de numitul N.R.F., cu adeverință de salariu de la SC C.P.S.I. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind A.C.I.R., cu adeverință de salariu de la SC G.I. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

A.C.I.R. a arătat că nu a semnat niciun contract de credit și nu cunoaște nimic despre creditul la care este girant. Nu o cunoaște pe inculpata M.C.M. În iunie 2003 i-a fost spartă mașina soțului său în care se aflau și copii după actele de identitate care le-au fost sustrase.

13) Contractul de credit de consum nr. 119 din 15 iulie 2003 pentru credit în sumă de 6.987 de lei a fost încheiat de numitul B.A. cu adeverință de salariu de la SC M.A. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind S.M. cu adeverință de salariu de la SC C.P. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals. B.A. a arătat că a semnat contractul de credit la sediul SC A.C. și i-a dat o copie după buletin inculpatei M.C.M. Aceasta a prezentat adeverința de salariu și copia carnetului de muncă. Nu a lucrat la S.C M.A. SRL. A ridicat un televizor P. pe care l-a achitat integral, restul bunurilor fiind ridicate de inculpată. S.M. nu a semnat contractul ca girant.

14) Contractul de credit de consum nr. 121 din 16 iulie 2003 pentru credit în sumă de 6.923,50 lei a fost încheiat de numita I.A. care a prezentat adeverință de salariu de la SC G.D. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind B.A., cu adeverință de salariu de la SC B.S.S. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

La expertiza grafică s-a stabilit că semnătura împrumutatului de pe contractul nr. 121 din 16 iulie 2003 și semnătura de la rubrica "titular" de pe cererea de deschidere de cont au fost executate de I.A.

I.A. a arătat că a cunoscut-o pe M.C.M. în vara anului 2003 și a semnat contractul de credit. Carnetul de muncă și adeverința de salariu au fost depuse de aceasta. Nu-l cunoaște pe girant. A achiziționat bunurile din factură, mai puțin aparatul de aer condiționat pe care l-a ridicat inculpata. La data de 21 martie 2006 avea ratele la zi, având de achitat 2.000 lei.

15) Contractul de credit de consum nr. 124 din 16 iulie 2003 pentru credit în sumă de 6.278 lei a fost încheiat de numitul C.Ș., prezentând adeverință de salariu de la SC I. SA și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind A.I., cu adeverință de salariu de la SC T. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

C.Ș. a arătat că M.C.M. l-a rugat să facă un credit de consum, ratele urmând a le plăti ea. I-a dat acesteia o copie de pe buletinul de identitate și a semnat contractul. Nu a luat bunuri și nu a fost angajat la SC I. SA.

16) Contractul de credit de consum nr. 27 din 19 iulie 2003 pentru credit în sumă de 7.234 lei a fost încheiat de numita D.E., prezentând adeverință de salariu de la SC G.D. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind B.V., cu adeverință de salariu de la SC F.E. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

17) Contractul de credit de consum nr. 128 din 20 iulie 2003 pentru credit în sumă de 4.129 lei a fost încheiat de numitul T.P., prezentând adeverință de salariu de la SC T.C.P. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind S.C.Z., cu adeverință de salariu de la SC G.D. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

S.C.Z. a arătat că nu cunoaște nimic despre contractul de credit, nu a semnat ca girant și nu o cunoaște pe M.C.M..

18) Contractul de credit de consum nr. 127 din 22 iulie 2003 pentru credit în sumă de 4.053 lei a fost încheiat de numita M.V., prezentând adeverință de salariu de la SC B.S.S. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind M.G., cu adeverință de salariu de la SC I. SA și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

M.V. a arătat că nu a semnat contractul și nu a luat bunurile. Nu a lucrat la SC B.S.S. SRL.

19) Contractul de credit de consum nr. 128 din 22 iulie 2003 pentru credit în sumă de 3.876 lei a fost încheiat de numitul T.I., prezentând adeverință de salariu de la SC I. SA și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind A.I., cu adeverință de salariu de la SC S. SRL și fotocopie contract de muncă, completate în fals.

T.I. a arătat că, în iulie 2003, a mers cu soția la magazinul SC A.C. pentru a cumpăra o mașină de spălat, a făcut cunoștință cu inculpata M.C.M., a semnat contractul de credit și i-a dat acesteia o copie după buletinul de identitate. Inculpata i-a spus că-i va da o mașină de spălat, iar ea va lua celelalte bunuri. Ulterior, nu a luat niciun bun, toate fiind ridicate de inculpată.

La expertiza grafică s-a stabilit că semnătura împrumutatului de pe contractul nr. 128 din 22 iulie 2003 și semnătura de la rubrica "titular" de pe cererea de deschidere de cont au fost executate de T.I.

20) Contractul de credit de consum nr. 134 din 25 iulie 2003 pentru credit în sumă de 3.789 lei a fost încheiat de numita R.I., cu adeverință de salariu de la SC M.A. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind I.V., cu adeverință de salariu de la SC G.I. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

La expertiza grafică s-a stabilit că semnătura împrumutatului de pe contractul nr. 144 din 25 iulie 2003 și semnătura de la rubrica "titular" de pe cererea de deschidere de cont au fost executate de R.I.

21) Contractul de credit de consum nr. 134bis din 25 iulie 2003 pentru credit în sumă de 3.799 lei a fost încheiat de numita N.F. (pe contract este trecut din eroare numele de M.Z.) prezentând adeverință de salariu de la S.C M.A. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, girant fiind I.V.Z., cu adeverință de salariu de la SC C.P.S.I. SRL. Nu a fost depusă copie carnet de muncă.

I.V.Z. a arătat că nu a semnat contractul și nu a lucrat la SC C.P.S.I. SRL.

Inculpata M.C.M. a declarat că a prezentat la magazinul SC A.C. SRL documentele necesare pentru întocmirea mai multor dosare de credit, dar poate da relații concrete doar despre contractul său și alte 5 contracte care au fost întocmite pe numele unor persoane cunoscute (rude și prieteni apropiați): contract nr. 59 din 17 mai 2003 - titular L.E.C.; contract nr. 65 din 27 mai 2003 - titular M.C.S.; contract nr. 72 din 02 iunie 2003 - titular U.I.; contract nr. 90 din 18 iunie 2003 - titular G.A. și contract nr. 105 din 01 iulie 2003 - titular D.P.

Inculpata a arătat că pentru aceste contracte a prezentat personal actele întocmirii acestora, care nu corespundeau realității, bunurile fiind ridicate de aceasta, pe care apoi le-a vândut, însușindu-și contravaloarea. A menționat că vânzătorul de la magazinul SC A.C. SRL, numitul S.D.I., nu avea cunoștință despre faptul că documentele pe care le prezenta aceasta erau false, în plus câteva luni a plătit ratele pentru toate contractele încheiate de ea.

Numitul S.D.I. a declarat că, în anul 2003, a fost desemnat de administratorul SC A.C. SRL, numitul S.A.Z., să coordoneze activitatea magazinului din complexul comercial "U." și în acest sens s-a ocupat de activitatea de vânzare de marfă prin credit de consum, scop în care a îndeplinit sarcinile trasate de bancă pentru întocmirea dosarului de credit.

A arătat că a cunoscut-o pe inculpată în primăvara anului 2003, când aceasta a cumpărat bunuri în rate cu un contract de credit de la L.B., după care aceasta i-a spus că este administrator la o firmă și va aduce salariații săi să cumpere bunuri în rate dacă i se vor face reduceri de prețuri. S.C A.C. SRL a acceptat să facă reduceri și a primit acte de la inculpată prin care au fost întocmite dosare de credit de la L.B. A mers la L.B. - Sucursala V., însoțit de inculpată, unde aceasta era cunoscută și bine primită de funcționarii bancari.

A susținut că aceasta venea însoțită de persoanele împrumutate sau giranți la încheierea contractelor de credit. În unele situații, după semnarea contractelor, împrumutații îi cereau să-i permită inculpatei să ridice ea bunurile întrucât ei nu se puteau prezenta, lucru care s-a și întâmplat.

La expertiza grafică efectuată s-a stabilit că înscrisurile olografe de pe carnetele de munca pentru M.V., pentru R.R., pentru A.I., pentru I.V.Z., pentru G.A., pentru A.I., pentru S.C.Z., pentru D.E. și cele care completează rubricile adeverințelor privind cumpărătorul-împrumutat, anexe ale contractelor nr. 90 din 18 iunie 2003 (împrumutat G.A.), nr. 134 din 25 iulie 2003 (împrumutat R.I.) și 127 din 22 iulie 2003 (M.V.), au fost executate de inculpata M.C.M..

Numita M.S.C. a declarat că a completat carnetele de muncă pentru D.G., pentru M.G., pentru T.I., pentru C.Ș., pentru B.D.L. și rubricile adeverințelor privind cumpărătorul-împrumutat, anexe ale contractelor nr. 93 din 20 iunie 2003 (împrumutat B.D.L.), 98 din 24 iunie 2003 (împrumutat B.L.), 128 din 22 iulie 2003 (împrumutat T.P.), 124 din 16 iulie 2003 (împrumutat C.Ș.), la solicitarea sorei sale, inculpata M.C.M., fără să cunoască în ce mod vor fi folosite.

Față de situația prezentată cu privire la creditele frauduloase de la L.B., s-a reținut că inculpata M.C.M. a fost implicată în obținerea tuturor celor 21 contracte analizate, atât prin falsificarea adeverințelor de salariu și carnetelor de muncă, cât și prin faptul că în majoritatea cazurilor a ridicat bunurile obținute cu creditele respective.

Potrivit adresei nr. 4227 din 26 august 2004 emisă de L.B. SA - Sucursala V., din totalul de 45 de credite de consum acordate clienților SC A.C. SRL în baza contractului de mandat nr. 1 din 17 ianuarie 2003 au fost rambursate integral contravaloarea a 28 de credite din totalul de 45, plățile restante fiind făcute de SC A.C. SRL în perioada 19 septembrie 2003 - 28 februarie 2004 în baza actului adițional nr. 1 din 26 septembrie 2003 prin care societatea comercială se obliga să plătească toate sumele restante, atribuindu-și retroactiv calitatea de «garant general» pentru toate contractele de împrumut încheiate cu falsificarea actelor aflate la dosarul de împrumut sau a semnăturilor împrumutaților ori giranților.

SC A.C. SRL a arătat în adresa nr. 3452 din 06 august 2004 că a achitat la L.B. suma totală de 219.174,25 lei, reprezentând restanțe la ratele creditelor acordate clienților magazinului.

În continuarea activității infracționale, inculpata M.C.M. a obținut cu adeverințe de salariu și carnete de muncă false, două credite de nevoi personale și 13 credite auto de la B.T., în sumă totală de 187.460 lei.

Dosarele de credit au fost întocmite la Sucursala O. din București a B.T., unde inculpata reușise să-i câștige încrederea ofițerului de credite V.A.M.A., pretinzând că este administrator și îi va îndruma pe angajații săi să devină clienți ai băncii.

Cele 15 contracte privind creditele obținute în dauna B.T. au fost următoarele:

1) contract credit auto nr. 239 din 10 decembrie 2003 pentru suma de 16.000 lei - împrumutat F.E.D. (care a folosit identitatea falsă de A.E.) - girant T.A.;

2) contract credit auto nr. 4 din 08 ianuarie 2004 pentru suma de 15.000 lei - împrumutat L.M. - girant G.A.;

3) contract de credit auto nr. 5 din 12 ianuarie 2004 pentru suma de 9.600 lei - împrumutat M.C.M. - giranți G.P.L. și B.E.;

4) contract de credit auto nr. 8 din 15 ianuarie 2004 pentru suma de 16.300 lei - împrumutat M.A. - giranți M.C. și S.C.I.;

5) contract de credit auto nr. 11 din 16 ianuarie 2004 pentru suma de 13.000 lei - împrumutat I.I.N. - girant I. (în prezent M.) R.;

6) contract credit auto nr. 14 din 21 ianuarie 2004 pentru suma de 11.000 lei - împrumutat T.F.S. - girant C. (în prezent C.) A.;

7) contract credit auto nr. 18 din 26 ianuarie 2004 pentru suma de 12.000 lei - împrumutat S.D. - girant D.G.;

8) contract credit de nevoi personale nr. 19 din 26 ianuarie 2004 pentru suma de 9.180 lei - împrumutat I.M.G. - girant R.M.;

9) contract credit de nevoi personale nr. 21 din 29 ianuarie 2004 pentru suma de 8.880 lei - împrumutat M.S.C. - giranți B.A.E. și D.S.;

10) contract credit auto nr. 23 din 30 ianuarie 2004 pentru suma de 12.000 lei - împrumutat L.N. - girant I.Ș.;

11) contract credit auto nr. 23 din 06 februarie 2004 pentru suma de 13.000 lei - împrumutat R.D. - girant M.A.;

12) contract credit auto nr. 29 din 06 februarie 2004 pentru suma de 13.000 lei - împrumutat B.M. - girant I.P.A.;

13) contract credit auto nr. 43 din 13 februarie 2004 pentru suma de 13.000 lei - împrumutat D.I. - girant C.I.C.;

14) contract credit auto nr. 45 din 17 februarie 2004 pentru suma de 13.500 lei - împrumutat F.R.D. - girant C.N.Z.;

15) contract credit auto nr. 47 din 18 februarie 2004 pentru suma de 12.000 lei - împrumutat I.C. - girant M.E.I.;

Două dintre aceste credite, și anume cele obținute de M.S.C. și I.M.G., au fost credite de nevoi personale și au fost ridicate în numerar de la bancă, iar 13 credite au reprezentat credite auto ce au fost virate direct furnizorului de autoturisme SC A.D. SA, autoturismele fiind ridicate de inculpata M.C.M. de la dealerul autorizat SC A.C.I. SRL.

S-a reținut că împrejurările încheierii acestor contracte au fost următoarele:

1) Primul credit de care a beneficiat inculpata de la B.T. a fost în sumă de 16.000 lei și a fost obținut de învinuitul F.E.D. prin contractul de credit nr. 209 din 10 decembrie 2003.

Învinuitul F.E.D. s-a prezentat la bancă cu identitatea falsă de A.E. și a depus la dosarul de credit o adeverință de salariu nr. 209 din 09 decembrie 2003 și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, prin care se atesta, în mod nereal, că A.E. era angajat la SC P.C.Z. SRL.

Ca girant a fost înscrisă inculpata T.A., cu o adeverință de salariu falsă cu nr. 341 din 09 decembrie 2003 emisă de SC M. SRL.

Cu creditul obținut a fost achiziționat de la SC A.D. SA, prin dealerul autorizat SC A.C.I. SRL, pe numele de A.E., autoturismul D.S. seria X în valoare de 25.398,15 lei, conform avizului de plată nr. 318891 din 12 decembrie 2003.

Expertizele grafice efectuate nu au fost relevante cu privire la semnăturile împrumutatului și girantului de pe "contractul de credit nr. 239 din 10 decembrie 2003", neputându-se stabili dacă au fost sau nu executate de învinuiții F.E.D., T.A. sau M.C.M.

2) Al doilea credit de care a beneficiat inculpata de la B.T. a fost în sumă de 15.000 lei, obținut de învinuita L.M. prin contractul de credit nr. 4 din 08 ianuarie 2004, cu adeverința de salariu nr. 249 din 07 ianuarie 2004 emisă de SC C.I.Z. SRL și copie carnet de muncă completate în fals.

Giranți au fost numitul L.I., cu adeverință de salariu nr. 250 din 07 ianuarie 2004 emisă de SC C.I.Z. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals și învinuitul G.A., cu adeverință de salariu nr. 260 din 07 ianuarie 2004 emisă de SC R.T.C. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

Cu creditul obținut a fost achiziționat pe numele L.M. autoturismul D.S.R. seria X1 în valoare de 23.414,53 lei, conform avizului de plată nr. 326268 din 07 ianuarie 2004.

La expertiza grafică efectuată s-a stabilit că semnăturile debitorului de pe "contractul de credit nr. 4 din 08 ianuarie 2004" au fost executate de L.M., semnăturile girantului de pe contract au fost executate de G.A., iar adeverințele de salariu false au fost scrise de inculpata M.C.M.

Nu s-a putut stabili dacă L.I. a semnat ca girant "contractul de credit nr. 4 din 08 ianuarie 2004".

Învinuita L.M. a arătat că M.C.M. i-a cerut să facă un credit pe numele său la B.T. pentru a-și lua un autoturism. A mers la bancă unde a semnat contractul de credit și alte înscrisuri prezentate de funcționarul bancar. Nu a lucrat la SC C.I.Z. și nu a beneficiat de creditul obținut.

Învinuitul G.A. a arătat că a semnat ca girant contractul de credit pe numele inculpatei L.M.. Nu a lucrat la SC R.T.C.

Învinuitul L.I. a arătat că era certat cu L.M. din anul 2000 și nu a semnat nimic legat de creditul acesteia la B.T. Nu a lucrat la SC C.I.Z. SRL.

3) Următorul credit de la B.T. a fost contractat chiar de inculpata M.C.M., în sumă de 9.600 de lei, prin contractul de credit nr. 5 din 12 ianuarie 2004.

Aceasta a depus o adeverință de salariu falsă nr. 201 din 08 ianuarie 2004 prin care atesta în mod nereal că este angajată la SC R.T.C. și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, iar pentru giranți a depus adeverința de salariu nr. 187 din 08 ianuarie 2004 și fotocopie contract de muncă de la S.C C.I.Z. SRL, completate în fals - pentru învinuitul G.P.L., respectiv adeverința de salariu nr. 361 din 12 ianuarie 2004 tot la SC C.I.Z. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals - pentru numita B.E.

Pentru B.E. a semnat ca girant inculpata V.A., o apropiată a inculpatei M.C.M., care a prezentat la bancă copia unui cărți de identitate falsă cu poza sa și datele numitei B.E.

Cu creditul obținut a fost achiziționat autoturismul D. 1310 seria X2 în valoare de 17.384.46 lei, conform avizului de plată nr. 326643 din 13 ianuarie 2004.

Învinuitul G.P.L. a arătat că nu cunoaște nimic despre vreun credit la B.T. și că nu a lucrat la SC C.I.Z. SRL.

Numita B.E. a arătat că acea copie a cărții de identitate de la bancă este falsă, având datele sale, dar poza altei persoane, că nu a lucrat la SC C.I.Z. SRL și nu cunoaște nimic despre creditul obținut de M.C.M.

Semnăturile primului girant, respectiv celui de-al doilea girant de pe "contractul de credit nr. 5 din 12 ianuarie 2004" nu au fost executate de G.P.L. sau B.E.

Învinuita V.A. a arătat că o cunoștea pe M.C.M. întrucât a fost menajeră la locuința acesteia, că știe despre copia cărții de identitate falsă cu poza sa și numele de B.E., dar nu a văzut-o în original, că a semnat acte pentru credit la B.T., că nu a lucrat la SC C.I.Z. și nu a primit nimic de la M.C.M.

La expertiza grafică s-a stabilit că semnăturile celui de-al doilea girant de pe "contractul de credit nr. 5 din 12 ianuarie 2004" au fost executate de V.A.

4) Învinuita M.A. (mama inculpatei M.C.M.) a obținut un credit în sumă de 16.300 lei prin contractul de credit nr. 8 din 15 ianuarie 2004.

Aceasta a prezentat la bancă adeverința de salariu falsă nr. 409 din 13 ianuarie 2004 emisă de SC C.I.Z. SRL, iar giranți au fost M.C. (tatăl inculpatei M.C.M.) - pensionar și S.C.I. cu adeverința de salariu nr. 97 din 13 ianuarie 2004, emisă de SC P.C.Z. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

Cu creditul obținut a fost achiziționat pe numele M.A. autoturismul D. 1304 PU seria X3 în valoare de 24.058 de lei, conform avizului de plată nr. 328589 din 14 ianuarie 2004.

Cu privire la acest autoturism, inculpata M.C.M. a recunoscut că l-a valorificat în interes personal, întrucât era obținut prin creditul mamei sale.

La expertiza grafică efectuată nu s-a stabilit autorul semnăturilor de pe contractul de credit, dar s-a putut prezuma că la rubrica "împrumutat" a semnat M.A., iar la "girant" este posibil ca semnăturile să fie contrafăcute de inculpata M.C.M., având în vedere că semnăturile de pe documentul intitulat "acord de consultare a bazei de date a centralei riscurilor bancare nr. 12 din 15 ianuarie 2004 (completat pe numele S.C.I.) au fost făcute de aceasta.

Cu privire la celălalt girant - învinuitul M.C., s-a reținut că acesta este tatăl inculpatei M.C.M., iar la dosarul de credit a depus cupoane de pensie, atestând în mod corect calitatea de pensionar.

5) Învinuitul I.I.N. a obținut un credit auto în sumă de 13.000 lei prin contractul de credit nr. 11 din 16 ianuarie 2004.

Acesta a prezentat la bancă adeverința de salariu falsă nr. 491 din 13 ianuarie 2004 emisă de SC C.I.Z. SRL., iar ca girant a fost M. (fost I.) R. cu adeverința de salariu nr. 98 din 13 ianuarie 2004 emisă de SC P.C.Z. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

Cu creditul obținut a fost achiziționat pe numele lui I.I.N. autoturismul D. seria X4 în valoare de 18.003 lei, conform avizului de plată nr. 328636 din 14 ianuarie 2004.

La expertiza grafică nu s-a putut stabili dacă semnăturile debitorului de pe "contractul de credit nr. 11 din 16 ianuarie 2004", semnătura de pe "cererea de credit pentru persoane fizice nr. 54 din 14 ianuarie 2004" și semnătura plătitorului de pe "ordinul de plată" emis la 16 ianuarie 2004 au fost sau nu executate de I.I.N.

Scrisul de pe "cererea deschidere cont către B.T." și de pe documentele intitulate "specimen de semnături - persoane fizice" purtând sigla B.T. întocmite pe numele I.I.N. (din 16 ianuarie 2004) au fost executate de inculpata M.C.M.

Învinuitul M. (fost I. înainte de căsătorie) R.C. a arătat că nu cunoaște despre acest credit, nu a lucrat pentru SC P.C.Z. SRL, că a intenționat să se angajeze la SC P.C.Z. SRL., unde a discutat cu M.S.C., iar aceasta i-a oprit buletinul o perioadă de timp, dar nu l-a angajat.

La expertiza grafică efectuată s-a stabilit că semnăturile girantului de pe "contractul de credit nr. 11 din 16 ianuarie 2004" au fost executate de M. (fost I.) R.C.

6) Pe numele învinuitului T.F.S. s-a obținut un credit auto în sumă de 11.000 lei prin contractul de credit nr. 14 din 21 ianuarie 2004.

La bancă a fost depusă adeverința de salariu nr. 90 din 20 ianuarie 2004 emisă de SC G.A.P. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, iar ca girant a fost C.A. cu adeverința de salariu falsă nr. 161 din 22 ianuarie 2004 emisă de SC G.A.P. SRL.

Cu creditul obținut a fost achiziționat pe numele lui T.F.S. autoturismul D. seria X5 în valoare de 17.223.18 lei, conform avizului de plată nr. 330480 din 20 ianuarie 2004.

T.F.S. a arătat că, la sfârșitul anului 2003, a mers la o adresă din zona "Unirii" pentru a se angaja, urmare a unui anunț cu recrutarea de forță de muncă, i-a dat inculpatei o copie de pe cartea de identitate, dar nu cunoaște nimic despre obținerea vreunui credit de la B.T.

La expertiza grafică s-a stabilit că semnăturile debitorului de pe "contractul de credit nr. 14 din 21 ianuarie 2004", precum și semnătura de la rubrica "semnătura plătitorului" de pe "ordinul de plată" emis la 22 ianuarie 2004, nu au fost executate de T.F.S. și nu se poate stabili dacă au fost executate de oricare altă persoană, acestea fiind contrafaceri realizate prin imitarea după model a semnăturilor autentice aparținând sus-numitului.

În schimb, scrisul de pe "cererea de credit pentru persoane fizice nr. 35 din 20 ianuarie 2004", de pe documentul intitulat "bugetul de venituri și cheltuieli al familiei", de pe "declarația datată 20 ianuarie 2004", de pe "cererea deschidere cont către B.T." și de pe documentul intitulat "specimen de semnături - persoane fizice" întocmite pe numele T.F.S. (din 22 ianuarie 2004) au fost executate de M.C.M.

Nu s-a putut stabili dacă semnăturile girantului de pe fiecare filă a contractului de credit nr. 14 din 21 ianuarie 2004, au fost executate de C.A. sau de oricare altă persoană, acestea fiind execuții fanteziste.

7) Învinuitul S.D. a obținut un credit auto în sumă de 12.000 lei prin contractul de credit nr. 18 din 26 ianuarie 2004.

Aceasta a prezentat la bancă adeverința de salariu nr. 391 din 23 ianuarie 2004 emisă de SC R.T.C. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, iar ca girant a fost înscris D.G. cu adeverința de salariu falsă nr. 89 din 20 ianuarie 2004 emisă de SC G.A.P. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

Cu creditul obținut a fost achiziționat pe numele lui S.D. autoturismul D., seria șasiu X6 în valoare de 19.273.08 lei, conform avizului de plată nr. 331893 din 23 ianuarie 2004.

La expertiza grafică s-a stabilit că adeverințele de salariu și mențiunile "conform cu originalul/director" de pe fiecare filă a fotocopiilor carnetelor de muncă pentru S.D. și D.G. au fost executate de inculpată.

Scrisul de pe "cererea de deschidere cont adresată B.T.", de pe documentul intitulat "specimen de semnături - persoane fizice" și de pe "cererea de credit pentru persoane fizice nr. 97 din 23 ianuarie 2004" a fost executat de S.D.. Nu s-a putut stabili dacă "semnătura plătitorului" de pe "ordinul de plată" emis la 27 ianuarie 2004 a fost sau nu executată de S.D.

Nu s-a putut stabili dacă semnăturile girantului de pe contractul de credit nr. 18 din 26 ianuarie 2004, au fost sau nu executate de D.G.

8) Pe numele lui I.M.G. a fost obținut un credit de nevoi personale în sumă de 9.180 lei prin contractul de credit nr. 19 din 26 ianuarie 2004.

La dosarul de credit a fost depusă adeverința de salariu nr. 209 din 26 ianuarie 2004 emisă de SC R.T.C. SRL și copie de pe carnet de muncă, completate în fals, iar ca giranți au fost înscriși O.F. cu adeverința de salariu nr. 210 din 26 ianuarie 2004 emisă de SC R.T.C. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals și R.M., cu adeverința de salariu falsă nr. 104 din 26 ianuarie 2004, emisă de SC P.C.Z. SRL și fotocopie contract de muncă, completate în fals.

La expertiza grafică s-a stabilit că adeverințele de salariu și mențiunile "conform cu originalul/director" de pe fiecare filă a fotocopiilor carnetelor de muncă pentru I.M.G. și O.F. și de pe fotocopia contractului de muncă pentru R.M. au fost executate de inculpată.

Nu s-a putut stabili dacă semnătura împrumutatului de pe contractul de credit nr. 19 din 26 ianuarie 2004 a fost sau nu executată de I.M.G., dar s-a stabilit că semnătura titularului de pe "cererea de credit pentru persoane fizice nr. 102 din 26 ianuarie 2004" și cea de pe "declarația din 26 ianuarie 2004" au fost executate de inculpata M.C.M.

Nu s-a putut stabili dacă semnăturile primului girant de pe "contractul de credit nr. 19 din 26 ianuarie 2004" au fost sau nu executate de O.F.

Semnăturile celui de-al doilea girant de pe "contractul de credit nr. 19 din 26 ianuarie 2004" nu au fost executate de R.M. și nu s-a putut stabili dacă au fost executate de oricare altă persoană, acestea fiind contrafaceri realizate prin imitarea din memorie a semnăturilor autentice aparținând sus-numitei.

Numitul I.M.G. a arătat că nu a avut cunoștință despre credit, datele de pe copia actului de identitate aflată la dosarul de credit sunt ale lui, dar fotografia aparține altei persoane. În anul 2003 a lăsat buletinul de identitate unei persoane (pe care nu o cunoaște după nume) la care avea o datorie și nu știe cum a fost folosit.

Învinuita R.M. a arătat că nu a fost implicată, iar fotografia de pe copia din dosarul de credit nu-i aparține, nu a lucrat la SC P.C.Z. SRL și nu-l cunoaște pe I.M.G.

9) Inculpata M.S.C. (sora inculpatei M.C.M.) a obținut un credit de nevoi personale în sumă de 8.880 lei prin contractul de credit nr. 21 din 29 ianuarie 2004.

Aceasta a prezentat la bancă adeverința de salariu nr. 491 din 27 ianuarie 2004 emisă de SC R.T.C. SRL. și fotocopie carnet de muncă, completate în fals, iar ca girant au fost înscriși B.A.E. cu adeverința de salariu falsă nr. 310 din 29 ianuarie 2004 emisă de SC R.T.C. SRL și D.S. cu adeverința de salariu emisă de SC R.T.C. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

Inculpata a arătat că a semnat contractul, că nu a lucrat la SC R.T.C. SRL, că a fost la bancă împreună cu D.S., care a semnat ca girant, dar nu-l cunoaște pe B.A.E.

La expertiza grafică s-a stabilit că scrisul de pe "cererea deschidere cont" adresată B.T. și de pe documentul intitulat "specimen de semnături - persoane fizice" purtând sigla B.T., întocmite pe numele M.S.C., a fost executat de aceasta.

Semnătura celui de-al doilea girant de pe "contractul de credit nr. 21 din 29 ianuarie 2004" a fost executată de D.S.

Semnătura primului girant de pe Contractul de credit nr. 21 din 29 ianuarie 2004 nu a fost executată de B.A.E.

Învinuita D.S. a arătat că a girat creditul făcut de M.S.C. la B.T., că a semnat actele la bancă, dar nu a lucrat la SC M.A. SRL și că a primit 1.000 lei de la M.S.C.

B.A.E. a arătat că nu are cunoștință despre creditul obținut de M.S.C. și nu a semnat ca girant. Copia cărții de identitate îi aparținea, dar a pierdut-o.

10) Învinuitul L.N. a obținut un credit auto în sumă de 12.000 lei prin contractul de credit nr. 23 din 30 ianuarie 2004.

Aceasta a prezentat la bancă adeverința de salariu nr. 322 din 28 ianuarie 2004, emisă de SC R.T.C. SRL și fotocopie de pe carnet de muncă, completate în fals, iar ca girant a fost I.Ș. cu adeverința de salariu nr. 321 din 28 ianuarie 2004 emisă de SC R.T.C. SRL. și fotocopie de pe carnet de muncă, completate în fals.

Cu creditul obținut a fost achiziționat pe numele lui L.N. autoturismul D. cu seria șasiu X7 în valoare de 17.210.58 lei, conform avizului de plată nr. 334519 din 30 ianuarie 2004.

La expertiza grafică s-a stabilit că adeverințele de salariu și mențiunile "conform cu originalul/director" de pe fiecare filă a fotocopiilor carnetelor de muncă pentru L.N. și I.Ș. au fost executate de M.C.M.

De asemenea, scrisul de pe "cererea de credit pentru persoane fizice nr. 134 din 29 ianuarie 2004" întocmită pe numele L.N. a fost executat tot de inculpata M.C.M.

Semnăturile debitorului de pe "contractul de credit nr. 23 din 30 ianuarie 2004", semnătura și scrisul de pe "cererea de deschidere cont către B.T." din 30 ianuarie 2004 și "semnătura plătitorului" de pe "ordinul de plată" emis la 02 februarie 2004 au fost executate de L.N.

Semnăturile girantului de pe "contractul de credit nr. 23 din 30 ianuarie 2004" nu au fost executate de I.Ș. și nu s-a putut stabili de către cine au fost executate, acestea fiind contrafaceri realizate prin imitarea liberă din memorie a semnăturilor autentice aparținând sus-numitului.

Învinuitul I.Ș. a arătat că nu l-a girat pe L.N. și nu are cunoștință despre creditul obținut de acesta. Copia cărții de identitate îi aparține, dar a pierdut-o în anul 2003.

11) Pe numele lui R.D. a fost obținut un credit în sumă de 13.000 lei prin contractul de credit nr. 23 din 06 februarie 2004.

La bancă a fost depusă adeverința de salariu nr. 141 din 03 februarie 2004 emisă de SC P.C.Z. SRL și fotocopia carnetului de muncă, completate în fals, iar ca girant a fost M.A. cu adeverință de salariu nr. 340 din 30 ianuarie 2004 de la SC R.T.C. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

Cu creditul obținut a fost achiziționat pe numele lui R.D. autoturismul marca D.S. seria sașiu X8 în valoare de 20.693,70 lei, conform avizului de plată nr. 335602 din 03 februarie 2004

La expertiza grafică s-a stabilit că adeverințele de salariu și mențiunile "conform cu originalul/director" de pe fiecare filă a fotocopiilor carnetelor de muncă pentru R.D. și M.A. au fost executate de M.C.M.

Scrisul de pe "cererea deschidere cont" adresată B.T. întocmită pentru R.D. (din 09 februarie 2004) și de pe documentul "acord de consultare a bazei de date a centralei riscurilor bancare nr. 43 din 09 februarie 2004" (completat pe numele R.D.) a fost executat de M.C.M.

Numitul R.D. a arătat că figurează ca titular de credit cu adeverință de la SC P.C.Z. SRL, datele de identitate de pe copia cărții de identitate depuse la dosarul de credit sunt ale lui, însă poza este a altei persoane, pe care nu o cunoaște. A dat o copie de pe cartea de identitate unei persoane pentru înmatricularea unei mașini, recunoscându-l în fotografii pe D.P., un apropiat al inculpatei M.C.M.

Numita M.A. a arătat că figurează ca girant la creditul lui R.D., adeverință de la SC R.T.C. SRL, datele de identitate sunt ale ei, dar poza este a altei persoane pe care nu o cunoaște și nici pe R.D.

12) Învinuitul B.M. a obținut un credit auto în sumă de 13.000 lei prin contractul de credit nr. 29 din 06 februarie 2004.

Acesta a prezentat la bancă adeverința de salariu nr. 161 din 02 februarie 2004, emisă de SC C.I.Z. SRL și fotocopia carnetului de muncă, completate în fals, iar ca girant a fost I.P.A. cu adeverința de salariu nr. 162 emisă de SC C.I.Z. SRL și fotocopia carnetului de muncă, completate în fals.

Cu creditul obținut a fost achiziționat pe numele lui B.M. autoturismul marca D.S. seria șasiu X9 în valoare de 23.666,51 de lei, conform avizului de plată nr. 337946 din 10 februarie 2004.

Nu s-a putut stabili dacă semnătura debitorului de pe "Contractul de credit nr. 29 din 06 februarie 2004", semnătura debitorului de pe "Graficul de rambursare credit nr. 1947001" a fost sau nu executată de către B.M. sau M.C.M., dar scrisul de pe "cererea de deschidere cont către B.T." și de pe documentele intitulate "specimen de semnături - persoane fizice" purtând sigla B.T. întocmite pe numele B.M. (din 09 februarie 2004) a fost executat de M.C.M.

Învinuitul I.P.A. a arătat că a locuit la domiciliul lui B.M., la bancă a mers cu acesta și o femeie, despre care a arătat că ar fi fost M.C.M. A semnat actele de la dosarul de credit, nu a fost angajat la SC C.I.Z. SRL, iar adeverința de salariu falsă a fost adusă de femeia respectivă.

Nu s-a putut stabili dacă semnăturile girantului plătitor de pe fiecare filă a Contractului de credit nr. 29 din 06 februarie 2004, au fost sau nu executate de I.P.A.

13) Învinuitul D.I. a obținut un credit auto în sumă de 13.000 de lei prin contractul de credit nr. 43 din 13 februarie 2004.

Aceasta a prezentat la bancă adeverința de salariu nr. 172 din 10 februarie 2004, emisă de SC P.C.Z. SRL și fotocopia carnetului de muncă, completate în fals, iar ca girant a fost C.I.C. cu adeverință de salariu nr. 106 din 10 februarie 2004, emisă de SC C.S.C. SRL. și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

Cu creditul obținut a fost achiziționat pe numele lui D.I. autoturismul D. seria X10 în valoare de 17.848.20 de lei cu avizul de plată nr. 338075 din 10 februarie 2004.

Învinuitul D.I. a arătat că, în anul 2004, a cunoscut-o pe M.C.M., a semnat contractul de credit și a prezentat o adeverință de salariu falsă de la SC P.C.Z. SRL. A susținut că a crezut că este doar girant și nu a beneficiat de credit.

La expertiza grafică s-a stabilit că semnăturile clientului de pe filele nr. 2-5 ale "contractului de credit nr. 43 din 13 februarie 2004" au fost executate de D.I., însă semnăturile clientului de pe filele nr. 1 și 6 ale "contractului de credit nr. 43 din 13 februarie 2004", precum și semnătura de la rubrica "semnătura plătitorului" de pe "ordinul de plată emis la 16 februarie 2004", nu au fost executate de D.I. și nu s-a putut stabili de cine au fost executate, acestea fiind contrafaceri realizate prin imitarea unor semnături autentice aparținând sus-numitului.

Scrisul de pe "cererea de deschidere cont către B.T." și de pe documentele intitulate "specimen de semnături - persoane fizice" purtând sigla B.T. întocmite pe numele D.I. (din 13 februarie 2004) au fost executate de M.C.M.

Nu s-a putut stabili dacă semnătura girantului de pe "contractul de credit nr. 43 din 13 februarie 2004" a fost sau nu executată de C.I.C., dar scrisul de pe documentele intitulate "acord de consultare a bazei de date a centralei riscurilor bancare nr. 57 din 13 februarie 2004" (completat pe numele C.I.C.) și de pe "declarația din 10 februarie 2004", întocmită pe numele C.I.C. a fost executat de inculpata M.C.M.

14) Învinuitul F.R.D. a obținut un credit auto în sumă de 13.500 lei prin contractul de credit nr. 45 din 17 februarie 2004.

Aceasta a prezentat la bancă adeverința de salariu nr. 87 din 05 februarie 2004 emisă de SC C.S.C. SRL și fotocopie de pe carnetul de muncă, completate în fals, iar ca girant a fost înscris C.N.Z. cu adeverință de salariu nr. 116 din 12 februarie 2004, emisă de SC C.S.C. SRL și fotocopie carnet de muncă, completate în fals.

Cu creditul obținut a fost achiziționat pe numele lui F.R.D. autoturismul marca D.S. seria sașiu X11 în valoare de 20.698,80 lei, conform avizului de plată nr. 339982 din 17 februarie 2004.

La expertiza grafică s-a stabilit că adeverințele de salariu și mențiunile "conform cu originalul/director" de pe fiecare filă a fotocopiilor carnetelor de muncă pentru F.R.D. și C.N.Z. au fost executate de M.C.M.

Semnătura plătitorului de pe "ordinul de plată" emis de la data de 18 februarie 2004 a fost executată de F.R.D. Nu s-a putut stabili dacă semnăturile de pe "contractul de credit nr. 45 din 17 februarie 2004" și semnătura de pe "cererea de credit pentru persoane fizice nr. 244 din 16 februarie 2004" au fost sau nu executate de F.R.D.

Nu s-a putut stabili dacă semnăturile girantului de pe "contractul de credit nr. 45 din 17 februarie 2004" au fost sau nu executate de C.N.Z.

Numitul C.N.Z. a arătat că nu-l cunoaște pe F.R.D. și nu are legătură cu creditul. Copia cărții de identitate este falsă, având datele sale, însă fotografia altei persoane.

15) Învinuitul I.C. a obținut un credit auto în sumă de 12.000 lei prin contractul de credit nr. 47 din 18 februarie 2004.

Aceasta a prezentat la bancă adeverința de salariu nr. 124 din 16 februarie 2004 emisă de SC C.S.C. SRL și fotocopie de pe carnet de muncă, completate în fals, iar ca girant a fost înscrisă M.E.J. cu adeverința de salariu falsă nr. 125 din 16 februarie 2004 emisă de SC C.S.C. SRL.

Cu creditul obținut a fost achiziționat pe numele lui I.C. autoturismul D. seria X12 în valoare de 15.626.55 lei cu avizul de plată nr. 340443 din 17 februarie 2004.

La expertiza grafică s-a stabilit că semnăturile clientului de pe "contractul de credit nr. 47 din 18 februarie 2004" și semnătura plătitorului de pe "ordinul de plată" emis la 23 februarie 2004 au fost executate de I.C.

Semnăturile de pe "contractul de garanție reală mobiliară asupra creanțelor existente și viitoare nr. 47/03 din 18 februarie 2004" și de pe documentul intitulat "bugetul de venituri și cheltuieli al familiei" nu au fost executate de M.E.I. și nu s-a putut stabili dacă au fost executate de altă persoană, acestea fiind contrafaceri realizate prin imitarea unei semnături autentice aparținând sus-numitei.

Învinuitul I.C. a arătat că nu a contractat niciun credit la B.T. În anul 2004 a fost la o adresă din zona "Unirii" pentru a se angaja, a lăsat o copie de pe cartea de identitate și a semnat niște acte pentru angajare, că nu a fost angajat la SC C.S.C. SRL și nu a beneficiat de credit. A recunoscut-o pe M.C.M. în planșa foto.

Numita M.E.J. a arătat că a locuit 3 luni în gazdă la M.A., iar M.C.M. i-a cerut buletinul de identitate pentru a-i pune viza de reședință.

Nu a girat niciun credit la B.T. și nu cunoaște alte amănunte în legătură cu acest credit.

Expertizele grafice efectuate au stabilit că toate adeverințele de salariu și mențiunile "conform cu originalul" de pe fotocopiile carnetelor de muncă depuse la cele 15 dosare de credit de la B.T., atât pentru titulari, cât și pentru giranți, au fost scrise de inculpata M.C.M.

Din cercetări s-a stabilit că toate autoturismele obținute cu creditele frauduloase de la B.T. au ajuns în posesia inculpatei M.C.M., care le-a vândut în interes personal, prin intermediul numiților G.V. și I.D., persoane care se ocupau în mod frecvent cu comercializarea de autoturisme.

S-a reținut că valorificarea autoturismelor obținute prin creditele frauduloase de la B.T., se prezintă astfel:

- autoturismul obținut pe numele lui A.E. a fost vândut de M.C.M., prin intermediul lui G.V., fratelui acestuia G.A., iar acesta l-a vândut lui B.I.

- autoturismul obținut de M.C.M. a fost vândut de aceasta, prin intermediul lui I.D., în piața auto din mun. Oradea, numitului H.C.A.

- autoturismul obținut pe numele lui L.N. a fost vândut de M.C.M., prin intermediul lui G.V., lui R.P.V., iar acesta lui N.T.

- autoturismul obținut pe numele lui R.D. a fost vândut de M.C.M., prin intermediul lui G.V., lui M.E.D.

- autoturismul obținut pe numele lui S.D. a fost vândut de M.C.M., prin intermediul lui G.V., lui R.P.V., iar acesta lui D.G.F.

- autoturismul obținut pe numele lui I.C. a fost vândut de M.C.M., prin intermediul lui G.V., lui P.C.D.R.

- autoturismul obținut pe numele lui B.M. a fost vândut de M.C.M., prin intermediul lui G.V., lui R.P.V., iar acesta lui D.G.F.

- autoturismul obținut pe numele lui T.F.S. a fost vândut în piața auto din municipiul Oradea, prin intermediul lui I.D., lui P.V.

- un autoturism a fost vândut, prin intermediul lui I.D., în piața auto din mun. Oradea, lui B.V.N.

- autoturismul obținut pe numele lui I.I.N. a fost vândut, în piața auto din Oradea, de un anume C.I.Y., lui H.I.

- autoturismul obținut pe numele lui F.R.D. a fost vândut, în piața auto din Oradea, numitului M.A.Z.

- autoturismul obținut pe numele lui D.I. a fost vândut de un anume M., în piața auto din Oradea, lui V.A.V.M.

- autoturismul obținut pe numele M.A. a fost vândut de o persoană din Pitești, al cărui nume nu e cunoscut, numitului N.G.

Situația prezentată cu privire la creditele frauduloase de la B.T. au arătat că inculpata M.C.M. a fost implicată în obținerea tuturor celor 15 contracte analizate, atât prin falsificarea adeverințelor de salariu și a carnetelor muncă, cât și prin faptul că aceasta a beneficiat exclusiv de banii și autoturismele obținute cu creditele respective.

Partea vătămată B.T. s-a constituit parte civilă în procesul penal prin adresa nr. 3985 din 21 septembrie 2011 cu suma totală de 506.224,13 de RON, reprezentând creditele acordate învinuiților, precum și dobânzile incluse în rate.

Cu privire la părțile vătămate SC T.L. I.F.N și SC T.C. SA, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpata M.C.M. a încheiat cu SC T.L. I.F.N un contract de vânzare-cumpărare nr. 901 din 27 octombrie 2003 prin care a luat mobilier în valoare de 3.794,56 euro din magazinul "B." din orașul Otopeni. La încheierea contractului, a prezentat o adeverință de salariu falsă, din care rezulta că este angajată la SC R.T.C. SRL.

A achitat în avans suma de 610 euro și a mai achitat apoi două rate în sumă de 176,9 de euro.

Prin adresa nr. 1721 din 23 octombrie 2008, SC T.L. I.F.N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.868,48 de RON.

L.M. a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 2507 din 06 ianuarie 2004 cu SC T.C. prin care a cumpărat bunuri în valoare de 2.043,24 euro, prezentând la dosarul de credit o adeverință falsă de la SC P.C.I. SRL, întocmită de inculpata M.C.M., aceasta recunoscând că a beneficiat de toate bunurile obținute de L.M. cu creditul respectiv.

F.E.D. a încheiat tot cu SC T.C. un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 2499 din 01 ianuarie 2004 prin care a cumpărat bunuri în valoare de 3.879,8 euro. Aceasta s-a prezentat cu o carte de identitate falsă pe numele de A.E. și adeverință falsă de la SC M.I. SRL, întocmită de inculpata M.C.M.

Prin adresa nr. 116726 din 23 octombrie 2008, SC T.C. SA a comunicat că debitele aferente contractelor încheiate de L.M. și A.E. au fost încasate de la asigurătorul SC O. SA.

Prin adresa nr. 2543 din 08 mai 2009, SC O. SA, în calitate de subrogat în drepturi al SC T.C. SA, s-a constituit parte civilă în cauză față de F.E.D. cu suma de 2.373,91 euro. În adresă nu s-a făcut referire la debitul achitat pentru contractul inculpatei L.M., deși organele de poliție au solicitat în mod expres relații.

Fiind audiată, inculpata M.C.M. a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

Inculpata a susținut că ștampilele cu inscripțiunile SC C.S.C. SRL, SC C.I.Z. SRL și S.C M.A. SRL. i-au fost puse la dispoziție de un anumit A.I.Y., iar ștampilele cu inscripțiunile SC M.I. SRL. și SC P.C.Z. SRL le-a obținut de la numitul D.P., care le-a uitat la locuința acesteia.

Cu privire la societățile care au fost trecute în adeverințele de venit false din datele obținute de la registrul comerțului au rezultat următoarele: SC R.T.C. SRL avea ca administrator și asociat unic pe C.D., SC P.C.Z. SRL avea ca administratori și asociați pe D.P. și D.P.Z., S.C M.I. SRL avea ca administrator pe D.P., S.C G.A.P. SRL avea ca administratori pe numiții N.I.Z. și H.B.H., S.C M.A. SRL. avea ca administratori pe N.I.Y. și P.Z., S.C C.S.C. SRL. avea ca administrator pe V.A.Z., în timp ce S.C C.I.Z. SRL nu figurează înregistrată la registrul comerțului.

Numita P.Z. - administrator și asociat la SC M.A. SRL. (înființată în anul 1999, funcțiune) a arătat că nu a avut vreun angajat cu numele de D.S., impresiunile ștampilei și datele de identificare cu numele societății corespund, dar nu a folosit tuș roșu pentru ștampilă.

Numitul D.P. a arătat că a înființat SC P.C.Z. SRL în anul 1994 și a funcționat un an (în lichidare din 2006), iar în 2000 a înființat SC M.I. SRL, unde este asociat și administrator cu soția sa D.P.Z. Nu a avut niciun angajat la cele două societăți și nu e implicat în emiterea adeverințelor de venit care au legătură cu firmele sale. Totuși, inculpata M.C.M. a susținut că-l cunoaște pe numitul D.P., iar ștampilele cu impresiunile celor două societăți menționate mai sus le-a avut în original, fiind uitate de acesta la domiciliul său.

Numitul D.M.Y. - inspector la I.T.M, a arătat că ștampila de pe contractele de muncă folosite la credite nu i-a aparținut și nu cunoaște societățile respective.

Prin Adresa nr. 12125/R din 25 aprilie 2007 eliberată de Inspectoratul Teritorial de Muncă București a rezultat că niciunul dintre învinuiți nu figurează ca angajați la SC C.S.C. SRL., SC R.T.C. SRL., SC M.I. SRL. și SC M.A. SRL.

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, faptele inculpatei M.C.M. care, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare părțile vătămate L.B., SC T.C. SA, B.T., cu ocazia încheierii contractelor de credit enumerate anterior, prin folosirea de acte false - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a reținut săvârșirea infracțiunii în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) C. pen. Astfel, din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatei, din cuprinsul sentințelor de condamnare, Tribunalul a reținut că prin Sentința penală nr. 225 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial, definitivă prin Decizia penală nr. 1858 din 09 aprilie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare. De asemenea, prin Sentința penală nr. 205/s din 27 iunie 2002 a Tribunalului Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 268/2002 a Curții de Apel Brașov, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. întrucât după condamnarea la o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare, în cursul executării acestei pedepse (în cursul întreruperii executării pedepsei), inculpata a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, s-a apreciat de către instanța de fond că, în speță, sunt aplicabile disp. art. 37 lit. a) C. pen.

Pentru acest motiv, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata M.C.M., din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

La aplicarea pedepsei inculpatei, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., reținând că inculpata a săvârșit fapte cu un grad ridicat de pericol social abstract, dar și concret, având în vedere numeroasele acte materiale săvârșite și modalitatea concretă de comitere a faptelor - astfel, aceasta a folosit ștampile originale sau contrafăcute, a întocmit în fals adeverințe de salariu și carnete de muncă, care au fost depuse la dosarele de credit cu ocazia încheierii contractelor de împrumut, creând un prejudiciu într-un cuantum ridicat; inculpata a suferit din anul 2000 condamnări succesive pentru fapte de același gen, săvârșind infracțiunea dedusă judecății în cursul întreruperii executării unei pedepse aplicate pentru același gen de infracțiuni; pe de altă parte, Tribunalul a mai reținut că inculpata a recunoscut săvârșirea faptelor, în condițiile art. 3201 C. proc. pen., beneficiind astfel de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. (între 10 ani - 20 ani închisoare) - astfel, limitele reduse vor fi între 8 ani și 8 luni - 14 ani și 4 luni închisoare.

Având în vedere că inculpata este judecată în alte două cauze sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni concurente cu infracțiunea dedusă judecății în cauza de față (astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar, dar și din declarația inculpatei), s-a apreciat de către judecătorul fondului că nu este oportună aplicarea dispozițiilor art. 36 C. pen., în speță inculpata urmând a solicita contopirea pedepselor după rămânerea definitivă a tuturor hotărârilor în cauzele în care este judecată.

Trecând la soluționarea laturii civile a cauzei, Tribunalul a reținut că partea vătămată B.T. s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 506.224,13 RON; partea vătămată L.B. nu s-a constituit parte civilă, conform adresei nr. 2746 din 11 iunie 2004 emisă în cursul urmăririi penale; SC A.C. SRL s-a constituit parte civilă în cauză prin adresa nr. 3452 din 06 august 2004, întrucât a achitat suma de 219.174,25 RON către L.B. În cursul urmăririi penale, la data de 08 iulie 2004, SC T.L. I.F.N. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 4177.02 euro, reprezentând 3.007,64 euro rate neachitate, 519,38 euro penalități de întârziere, 150 euro cheltuieli de recuperare a bunurilor și 500 euro onorariu avocat. Ulterior, la data de 3 octombrie 2008, SC T.L. I.F.N. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 11.868,48 RON. În cursul cercetării judecătorești, partea civilă și-a precizat din nou acțiunea civilă, în sensul că solicită obligarea inculpatei la plata sumei de 4177.02 euro, reprezentând 3.007,64 euro rate neachitate, 519,38 euro penalități de întârziere, 150 euro cheltuieli de recuperare a bunurilor și 500 euro onorariu avocat. Având în vedere că din fișa contului inculpatei, depusă atât la organul de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, rezultă că debitul este în valoare de 11.868,48 RON, a fost admisă acțiunea civilă și a fost obligată inculpata la plata acestei sume către partea civilă.

În cursul urmăririi penale, SC O. SA, în calitate de subrogat în drepturi al SC T.C. SA, a precizat că se constituie parte civilă în cauză față de F.E.D. cu suma de 2.373,91 de euro.

În cursul cercetării judecătorești, partea civilă și-a precizat acțiunea civilă, în sensul că se constituie parte civilă împotriva inculpatei cu suma de 5.212,49 RON achitată pentru acoperirea integrală a sumelor datorate în contractul bancar 360053 din 26 noiembrie 2002, precum și cu dobânda legală, de la data de 19 martie 2003 până la data achitării debitului.

Astfel, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, conform art. 998 - 999 din vechiul C. civ., care se aplică în prezenta cauză în raport de disp. art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999 din fostul C. civ. și art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, au fost admise acțiunile civile și a fost obligată inculpata:

- la plata sumei de 219.174,25 de RON, către partea civilă SC A.C. SRL;

- la plata sumei de 506.224,13 de RON, către partea civilă B.T.;

- la plata sumei de 11.868,48 de RON, către partea civilă SC T.L. I.F.N;

- la plata sumei de 5.212,49 RON și dobânda legală, de la data de 19 martie 2003 până la data achitării debitului, către partea civilă SC O. SA.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata M.C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, având motiv comun, respectiv acela constând în omisiunea instanței de fond de a face aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. pen., în condițiile reținerii recidivei prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen. și nu a făcut aplicarea disp. art. 36 alin. (3) C. pen., fiind vorba despre contopirea pedepsei aplicate prin sentința penală cu restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 205/2002 a Tribunalului Brașov.

Prin Decizia penală nr. 289 din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpata M.C.M. împotriva Sentinței penale nr. 478/F din 01 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând în fond:

În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară de 8 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., stabilită prin Sentința penală nr. 478/F din 01 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, cu restul de pedeapsă de 14 ani și 3 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., conform Sentinței penale nr. 1092 din 28 iunie 2010 a Judecătoriei Ploiești, urmând ca inculpata M.C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani și 3 luni închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut din pedeapsă perioadele executate de la: 17 mai 2004 - 13 decembrie 2004; 20 iulie 2005 - 15 august 2006; 18 decembrie 2007 - la zi.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor invocate de apelanți, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 371 teza finală C. proc. pen., instanța de apel a constatat că judecătorul fondului a reținut în mod corect vinovăția inculpatei din speța dedusă judecății, cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că, în cauză, situația de fapt este concordantă cu faptele și împrejurările ce rezultă din probele testimoniale și materiale administrate și apreciate în faza de urmărire penală, inculpata recunoscând, de altfel, faptele de care este acuzată.

În acest sens, s-au avut în vedere: plângerile și adresele părților vătămate, declarații învinuiți, declarații martori, rapoarte de expertiză grafică, raport de expertiză contabilă, precum și declarațiile inculpatei date la instanța de fond, prin care a recunoscut comiterea faptelor, astfel cum au fost reținute.

S-a constatat, însă, că deși inculpata săvârșise faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, instanța a omis să facă aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (2) C. pen., în sensul contopirii pedepsei rămase de executat cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

Astfel, în ceea ce privește primul termen al recidivei, s-a reținut că, anterior săvârșirii faptei care face obiectul prezentului dosar, inculpata fusese condamnată definitiv, prin Sentințele penale nr. 225 din 19 aprilie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1858 din 09 aprilie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 205 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 268/2002 a Curții de Apel Brașov, însă, după săvârșirea prezentei fapte, inculpata a mai fost condamnată pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente, atât cu faptele pentru care a fost condamnată prin sentințele penale mai sus menționate, cât și cu fapta din prezentul dosar.

Într-o astfel de situație, s-a reținut că practica judiciară a statuat că infracțiunile săvârșite în stare de recidivă nu pot fi considerate a fi în concurs cu cele comise mai înainte ca hotărârea de condamnare anterioară să fi rămas definitivă (în acest sens fiind și motivarea Deciziei nr. 42 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite), astfel încât primul termen al recidivei îl reprezintă pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare, stabilită în urma contopirii tuturor pedepselor concurente aplicate inculpatei prin Sentința penală nr. 1092 din 28 iunie 2010 a Judecătoriei Ploiești.

Având în vedere că inculpata M.C.M. a fost arestată și a executat o parte din pedeapsa de 5 ani, stabilită prin Sentința penală nr. 225 din 19 aprilie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial București, săvârșind prezenta faptă în timp ce se afla în stare de libertate, beneficiind de o întrerupere a executării pedepsei, s-a reținut că, potrivit art. 39 alin. (2) C. pen., contopirea trebuie efectuată cu restul de pedeapsă neexecutată la momentul săvârșirii infracțiunii.

Astfel, s-a constatat că din pedeapsa de 15 ani închisoare, trebuie scăzute următoarele perioade: 01 februarie 2000 - 1 zi; 25 martie 2000 - 13 aprilie 2000 - 19 zile; 16 noiembrie 2001 - 31 ianuarie 2002 - două luni și 15 zile; 22 mai 2002 - 13 august 2002 - două luni și 23 zile; 14 februarie 2003 - 15 mai 2003 - 3 luni și 2 zile, rezultând, astfel, un total de 9 luni.

Drept urmare, s-a constatat că se impune a fi contopită pedeapsa din prezenta cauză cu restul rămas neexecutat, de 14 ani și 3 luni închisoare, urmând a fi deduse perioadele executate după data săvârșirii infracțiunii, după cum urmează: 17 mai 2004 -13 decembrie 2004; 20 iulie 2005 - 15 august 2006; 18 decembrie 2007 - la zi.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpata M.C.M., calea de atac fiind întemeiată pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 și 14 C. proc. pen.

Cu referire la primul caz de casare, s-a susținut că s-a făcut o greșită aplicare a legii, pe de o parte, datorită faptului că s-au stabilit greșit limitele de pedeapsă, urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., iar pe de altă parte, având în vedere că s-a realizat în mod greșit contopirea cu restul de pedeapsă neexecutat care, în realitate, era de numai 14 ani închisoare.

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatei în prezenta cauză, urmând a se avea în vedere împrejurarea că aceasta are 5 copii minori.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentei inculpate și ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpata a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, respectiv înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., de altfel aceasta recunoscând comiterea faptelor în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen.

Astfel fiind, au fost reținute în favoarea inculpatei dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța de fond aplicându-i o pedeapsă de 13 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În acest sens, Înalta Curte constată că, pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., pentru care a fost condamnată inculpata în prezenta cauză, legea prevede o pedeapsă de la 10 la 20 de ani închisoare, ori ca urmare a reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, ca efect al reținerii în favoarea inculpatei dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., noile limite devin 6 ani și 8 luni închisoare și, respectiv, 13 ani și 4 luni închisoare, ori pedeapsa stabilită de instanța de fond este de 13 ani închisoare, aceasta încadrându-se în limitele legii, astfel încât critica recurentei inculpate nu este întemeiată.

Pe de altă parte, cu privire la cealaltă critică ce vizează greșita aplicare a legii, circumscrisă aceluiași caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în sensul că restul de pedeapsă rămas de executat nu ar fi fost calculat în mod corespunzător și că nu au fost respectate regulile de la contopire, se reține că nici aceasta nu poate fi primită, față de împrejurarea că instanța de apel în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. pen., contopind pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin sentința pronunțată de instanța de fond în prezenta cauză, cu restul de pedeapsă de 14 ani și 3 luni închisoare, conform Sentinței penale nr. 1092 din 28 iunie 2010 a Judecătoriei Ploiești, inculpata M.C.M. având în final de executat pedeapsa cea mai grea de 14 ani și 3 luni închisoare.

Se reține, de asemenea, că potrivit ultimei hotărâri de condamnare, inculpata avea de executat o pedeapsă de 15 ani închisoare, din care, potrivit art. 36 alin. (3) C. pen., instanța de apel a scăzut perioadele executate până la săvârșirea faptelor din prezenta cauză, respectiv 9 luni, astfel rezultând un rest de 14 ani și 3 luni închisoare, care în mod corect a fost contopit, conform art. 39 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată în cauză, inculpata aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie.

Totodată, nici criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., vizând redozarea pedepsei aplicate inculpatei, nu pot fi primite, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare anterior menționat.

Se constată că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracțiunea comisă, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale inculpatei, care se află în stare de recidivă postcondamnatorie, împotriva sa fiind pronunțate numeroase hotărâri de condamnare pentru fapte similare, unele dintre acestea rămase definitive anterior comiterii faptelor din prezenta cauză, altele fiind pronunțate ulterior.

În speță, Înalta Curte constată că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise, împrejurările concrete de comitere a acestora, starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla recurenta inculpată, dar și datele care caracterizează negativ persoana acesteia, apreciindu-se astfel că în mod just instanța de fond a orientat pedeapsa către limita maximă prevăzută de lege.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Așa fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatei este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatei va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 289 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2013.

Procesat de GGC - GV