Border Police Bribery Accusations Dismissed Due to Inadmissible Evidence from Unauthorized Foreign Witness Interviews

Prin sentința penală nr. 122 din 17 martie 2011, Curtea de Apel București, secția ll-a penală, a dispus următoarele:

În baza art. 254 alin. (l) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. l din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul G.L.C. la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor că art. 71 – art. 64 lit. a) – c) C. pen., în baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și a fixat termen de încercare potrivit art. 86 C. pen., pe o durată de 7 ani.

În baza art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte lunar la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. l din Legea nr. 78/2000 au fost condamnați inculpații M.I.R., B.B. și G.D.I. la câte 3 ani închisoare fiecare și 2 ani pedeapsă complimentară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor că art. 71 – art. 64 lit. a) – c) C. pen. În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și s-a fixat termen de încercare potrivit art. 86 C. pen., pe o durată de 5 ani pentru fiecare inculpat.

În baza art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpații au fost obligați să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte trimestrial la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

S-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat suma de 175 dolari S.U.A. și restituirea către cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y.

S-a constatat că inculpații au fost reținuți 24 de ore de la 9 martie 2010 la 10 martie 2010.

Au fost obligați inculpații la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., au fost trimiși în judecată inculpații G.L.C., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 pct. l și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. l din Legea nr. 78/2000, M.I.R., B.B. și G.D.I., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută 254 pct. l C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. l din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpatul G.L.C., în calitate de comandant al P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins suma de 700 dolari S.U.A. de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., pentru a le permite intrarea în țară, a nu le crea probleme și, în final, a nu-i prezenta la arestare (având în vedere faptul că într-un bagaj al martorului Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat).

În sarcina inculpatului M.I.R. s-a reținut că, în calitate de subofițer de poliție în cadrul P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins și primit suma de 700 dolari S.U.A. de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat.

În sarcina inculpatului B.B. s-a reținut că, în calitate de ofițer principal I în cadrul compartimentului „Combaterea infracționalității transfrontaliere” al P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat.

În sarcina inculpatului G.D.I. s-a reținut că, în calitate de subofițer de poliție în cadrul P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat.

Actul de inculpare s-a întemeiat în principal pe denunțul și declarațiile martorului A.K., procesele-verbale de constatare a efectuării actelor premergătoare, declarațiile inculpaților, procesele verbale de recunoaștere, declarațiile martorilor T.A., A.E.I., C.B., Ș.S. și Ș.Ș., declarațiile celorlalți martori, documentele în copie de la P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între G.L.C. și G.F., lista persoanelor programate a fi cazate la complexul D., copii ale pașapoartelor celor șapte cetățeni turci, procesele-verbale încheiate de scms. Z.A.I., ofițer de poliție judiciară din cadrul D.G.A. și opisul convorbirilor și comunicărilor telefonice ale posturilor telefonice utilizate de inculpatul G.L.C. și martorului G.F.

Analizând toate probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 5 septembrie 2007, în jurul orelor 18.00, a sosit pe Aeroportul București - Băneasa Aurel Vlaicu cursa Istanbul - București cu nr. JOR 2102, iar printre pasageri se aflau și cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y.

Cei șapte cetățeni turci posedau pașapoarte valabile, emise de autoritățile din Republica Turcia și vize scurte de ședere în România, care le dădeau dreptul la o ședere de maximum 90 de zile în țară.

Vizele au fost legal aplicate de Consulatul General al României la Izmir, Republica Turcia, la inițiativa SC R.E.T. SRL București, societatea avându-l ca administrator și reprezentant pe martorul K.A.

Odată ajunși pe Aeroportul București - Băneasa, cei șapte cetățeni turci s-au prezentat la culoarul de intrare în țară unde lucrători de la poliția de frontieră urmau să îi supună controlului documentelor, pentru a vedea dacă îndeplinesc condițiile pentru a intra în țară.

Controlul a fost efectuat de inculpatul M.I.R. și martorii C.L. și I.L. Trei dintre cetățenii turci au fost trecuți în baza de date cu persoanele intrate în țară, fără nicio problemă, în timp ce discuțiile au apărut doar în legătură cu ceilalți patru cetățeni turci.

Pe fondul acestor neînțelegeri și neclarități legate de îndeplinirea de către cetățenii turci a condițiilor de intrare în țară, întregul grup a fost luat de-o parte, într-o zonă separată.

În momentul în care au fost conduși pentru continuarea controlului, inculpatul G.L.C., șeful Punctului Poliție de Frontieră, i-a cerut martorului (C.B. ca fiecare membru al grupului să dea suma de 100 dolari S.U.A. pentru a li se permite intrarea în țară și a nu li se crea probleme.

În declarația din 6 martie 2010 martorul C.B. a arătat că această cerere i-a fost făcută direct, folosindu-se câteva cuvinte din limba turcă.

Din procesul-verbal de recunoaștere după planșa fotografice, a rezultat că martorul C.B. l-a indicat fără ezitare pe inculpatul G.L.C. ca fiind persoana care i-a solicitat suma de 100 dolari S.U.A. pentru fiecare membru al grupului. Pentru că martorul C.B. nu a fost de acord cu această cerere, lucrătorii de poliție de frontieră au trecut la o nouă etapă a procedurii de control, ce nu era obligatorie, respectiv la controlul corporal și al bagajelor celor șapte cetățeni turci. Decizia asupra efectuării controlului a fost luată de șeful de tură din momentul respectiv, inspectorul M.V., care a fost sesizat de mai mulți lucrători cu privire la neîndeplinire condițiilor de intrare în țară de cetățenii turci.

Cu ocazia controlului asupra cetățenilor turci au fost găsite doar obiecte de uz personal și sume de bani, aproximativ 1000 dolari S.U.A. de persoană.

Asupra martorului Ș.S. s-a găsit un „cartuș orb de pistol cu capsa nepercutată”, precum și file foto, conținând imagini cu acesta, în diverse ipostaze, purtând arma asupra sa.

Acesta a fost un motiv pentru polițiștii de frontieră să considere că întreg grupul ar fi, de fapt, alcătuit din cetățeni de origine kurdă, implicați în acte de terorism.

În această situație, polițiștii de frontieră au apreciat că există un risc iminent de terorism și au solicitat prezența Brigăzii Antiteroriste a S.R.I. După ce au verificat situația pentru care au fost sesizați, lucrătorii S.R.I. au plecat fără să ia nicio măsură.

Grupul de cetățeni turci a fost așteptat pe Aeroportul Băneasa de martorul A.E.I., consilier juridic la SC R.E.T. SRL București, care s-a deplasat la solicitarea administratorului societății, martorul denunțător A.K. pentru a se asigura că procedura de intrare în țară decurge normal și pentru a prelua invitații societății.

Pe drumul către aeroport, martorul A.E.I. a discutat la telefon cu unul dintre cetățenii turci care i-a spus că nu sunt lăsați să intre în țară. Ajuns la aeroport, martorul a fost informat de un polițist de frontieră că asupra unuia dintre cetățenii turci a fost găsită muniție. Martorul l-a informat telefonic pe K.A. despre cele întâmplate, iar acesta s-a deplasat de urgență la aeroport.

Din declarația martorului K.A., Curtea a reținut că invitațiile făcute celor șapte cetățeni turci erau pentru tratative și negocieri comerciale.

Ajungând la aeroport, martorului K.A. nu i s-a precizat că ar exista nereguli cu privire la condițiile de intrare în țară, doar în final i s-a spus că s-a găsit un cartuș în bagajul unuia dintre cetățenii turci invitați de martor.

Pe parcursul șederii în Aeroportul Băneasa a grupului de cetățeni turci, în perioada 5 septembrie 2007 - 7 septembrie 2007 aceștia au fost de multe ori separați, alteori lăsați să stea împreună, câteodată ținuți în grupuri restrânse. In special martorul Ș.S. și fratele său mai mare, Ș.Ș., au fost interogați separat de restul grupului.

Curtea de apel a reținut că martorul G.F., traducător autorizat de limbă turcă, l-a indicat pe inculpatul G.L.C. ca fiind unul dintre cei care au cerut mită grupului de cetățeni turci pentru a nu avea probleme la intrarea în țară și a nu fi duși la arestare.

Din procesul-verbal de recunoaștere după planșa fotografică, rezultă că martorul G.F. i-a indicat fără să ezite pe inculpații G.L.C., M.I.R., B.B. și G.D.I. ca fiind cei care au cerut mită grupului de cetățeni turci.

Din declarațiile date de martorul G.F., traducător, a rezultat că acesta a ajuns pe Aeroportul Băneasa, în jurul orelor 19.00, în data de 5 septembrie 2007. Martorul s-a întâlnit cu cei patru inculpați, care se găseau într-un birou, apoi martorul a fost condus în zona de tranzit, unde se aflau șase din cei șapte cetățeni turci, lipsind Ș.S.. La locul respectiv se găsea și inculpatul G.L.C. care i-a spus să-i traducă lui C.B. că trebuie să dea 1000 dolari S.U.A. pentru a nu avea probleme și a li se permite accesul în țară.

Martorul a mai arătat că „numitul C.B. a avut o atitudine ambiguă, astfel încât, fără a accepta sau respinge propunerea, a dat de înțeles că se poate discuta în continuare”.

După descoperirea cartușului în bagajele martorului Ș.S., s-a început o anchetă penală față de acesta. Ancheta a fost efectuată de lucrătorii de cercetări penale, inspectorii B.C. și N.M.M.

S-a format dosarul nr. H64/D/P/2007 la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, iar prin ordonanța din 9 noiembrie 2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și în baza art. l81 C. pen., s-a aplicat o amendă administrativă în suma de 100 lei.

După descoperirea cartușului, cererile de mită ale inculpaților și-au schimbat obiectul, în sensul că s-a solicitat mită pentru a li se permite cetățenilor turci să se întoarcă acasă, în Turcia.

Martorul G.F. a mai arătat că, la un moment dat, după descoperirea cartușului se găsea într-o cameră unde se mai aflau cetățenii turci Ș.S. și Ș.Ș. și inculpații M.I.R., B.B. și G.D.I., iar cu această ocazie cei trei lucrători de poliție, adică inculpații menționați, au pretins împreună suma de 700 dolari S.U.A., câte 100 de persoană pentru ca grupul să nu fie reținut pe aeroport, iar Ș.S. să nu fie prezentat la arestare.

Ș.Ș., fratele mai mare al iui Ș.S. a fost adus în camera respectivă doar în momentul în care S. a precizat că toți banii sunt la fratele său. Ulterior, cererea de a se plăti suma de bani de 700 dolari S.U.A. a fost reiterată de inculpatul M.I.R. către numitul Ș.Ș.

Din procesul-verbal de recunoaștere după planșa fotografică, încheiat la 6 martie 2010, instanța de fond a constatat că martorul Ș.S. i-a identificat pe inculpații M.I.R., B.B. și G.D.I., ca fiind cei ce i-au pretins mită pentru a nu fi prezentați la arestare.

Martorul Ș.Ș. l-a menționat pe inculpatul M.I.R. ca fiind cel ce a pretins și a primit suma de 700 dolari S.U.A. de la el personal, pentru ca fratele său S. să nu fie prezentat la arestare.

Martorul G.F. a tradus toate susținerile și cererile inculpaților, polițiști de frontieră, aspect ce rezultă din declarațiile acestuia și ale martorilor cetățeni turci.

Martorul Ș.Ș. a transmis, la data de 5 septembrie 2007 ora 00.30, un mesaj denunțătorului A.K., cel care a făcut practic invitațiile cetățenilor turci, mesajul fiind formulat în limba turcă și având următorul conținut „A. bey burdaki dercuman para istiyor yoksa ben karișmamdiyor bu adam mahkemeyi heklemek zor unda diyor, lutfen birșey yapa/imV.

Mesajul a fost tradus de traducătorul autorizat H.R. și constă în „Domnule A. traducătorul de aici cere bani, altfel acest om trebuie să aștepte decizia instanței. Vă rog să facem ceva”.

Existența mesajului și conținutul acestuia, numerele de apel, data și ora au fost constatate personal în cursul anchetei de inspector principal S.A., ofițer de poliție judiciară, la data de 9 ianuarie 2008, fiind încheiat un proces-verbal care se află la dosar.

Despre mesaj s-a făcut mențiunea încă de la începutul cercetărilor, în denunțul și declarațiile lui A.K. și în declarația martorului Ș.Ș., acesta din urmă arătând că el personal a dat mesajul respectiv.

Cu puțin timp înaintea mesajului, A.K. a fost apelat telefonic de Ș.Ș. care i-a cerut ajutorul pentru că polițiștii de frontieră le creează probleme. Din aceste date, Curtea de apel a concluzionat că afirmația făcută de martorul Ș.Ș. în conținutul mesajului, în sensul că banii ar fi ceruți de traducător, trebuie înțeleasă în sensul că traducătorul a tradus cererea de mită a polițiștilor de frontieră.

În final, la capătul tuturor amenințărilor și presiunilor, obosiți, dezorientați și speriați de ceea ce li se întâmplă, cei șapte cetățeni turci au hotărât să plătească polițiștilor de frontieră 700 dolari S.U.A.

Astfel, martorul Ș.Ș. a plătit efectiv suma de 700 dolari S.U.A. (câte 100 dolari S.U.A./persoană) inculpatului M.I.R., reprezentând mita solicitată.

Totodată, martorul a plătit și suma de 200 dolari S.U.A. martorului G.F., reprezentând serviciul de traducere. Plata efectivă a sumei de 700 dolari S.U.A. este confirmată și de martorii (C.B., Ș.S., Ș.Ș. și de traducătorul G.F., în declarațiile pe care aceștia le-au dat.

După ce au dat suma de 700 dolari S.U.A., celor șapte cetățeni turci li s-au încheiat fișe de nepermitere a intrării în țară, cu motivarea că nu au documente justificative pentru scopul vizitei și mijloace suficiente de întreținere pe perioada șederii.

Cetățenii turci au părăsit țara la 7 septembrie 2007 cu un zbor al companiei „B.A.” în direcția Istanbul.

Curtea a apreciat că vinovăția inculpaților este dovedită de probele administrate în cauză, având în vedere în primul rând declarațiile denunțătorului A.K., ale traducătorului G.F., ale celorlalți martori precum și înregistrările convorbirilor telefonice.

Astfel, martorul A.K., cel care i-a invitat pe cetățenii turci, a arătat în declarațiile date că acestora li s-au cerut bani pentru a li se permite intrarea în țară și a nu li se crea probleme.

De asemenea, martorul traducător G.F. a menționat că inculpații, în calitate de polițiști de frontieră, au solicitat cetățenilor turci bani și în final au primit suma de 700 dolari S.U.A. de la aceștia pentru a le permite să părăsească țara.

S-a arătat, de asemenea, că relevante sub aspectul dovedirii vinovăției inculpaților sunt și înregistrările telefonice dintre inculpatul G.L.C. și martorul traducător G.F., din acestea rezultând clar că inculpatul îi spune martorului „.. dumneavoastră nu recunoașteți nimic”, și „Deci e prima condiție; nu e adevărat, domne1 ! - domne1, că ai trecut pe roșu!, nu e adevărat domne1! Da? Deci asta e tot ce aveți de făcut; și după aia ne-om vedea zilele următoare ..”. „Ei pot să spună și toaca în cer .. nu știu despre ce e vorba dar chiar nu mă interesează .. acesta e primul lucru de bază .. Ei pot să spună acolo și toaca în cer; răspunsul e invariabil: nu e adevărat sau nu-mi aduc aminte. Da? II luați pe nu în brațe pe linie. Da? Deci restul e treaba lor nu e a dumneavoastră. Da? Haideți, că trebuie să intru aicea la cineva la .. Da?”.

Curtea a arătat că inculpatul G.L.C. se referea la faptul că martorul trebuia audiat de organele de urmărire penală și nu trebuie să recunoască nimic cu privire la banii dați de cetățenii turci.

Înregistrările telefonice și discuțiile nu au fost contestate, și, în opinia primei instanțe, fac dovada certă a preocupărilor inculpatului G.L. de a ascunde adevărul, dar în același timp sunt și o dovadă puternică a vinovăției inculpatului G.L. și a celorlalți inculpați. S-a arătat că nu ar fi avut nici un sens ca inculpatul G.L.C. să îi spună martorului să nu recunoască nimic, dacă el ar fi fost nevinovat și dacă polițiștii de frontieră nu ar fi luat mită.

Referitor la apărarea inculpatului G.L.C., în sensul că, în perioada 5 septembrie 2007 - 7 septembrie 2007 nu a fost la serviciu și se afla în concediu de odihnă, Curtea a apreciat că aceasta este contrazisă de declarațiile martorilor G.F., T.A., dar și de declarațiile cetățenilor turci audiați de procuror.

Astfel, martorul traducător G.F. a arătat că la aeroport a discutat cu inculpatul G.L., inculpatul solicitând bani de la cetățenii turci.

Martorul T.A., inspector la Poliția de Frontieră, la acea dată fiind adjunctul șefului P.P.F.A. Băneasa, deci adjunctul inculpatului G.L., a declarat că inculpatul G.L.C. se afla la serviciu în data de 5 iulie 2007 și că a discutat cu acesta despre măsurile ce trebuie luate în legătură cu cetățenii turci.

Martorul B.C., ofițer de cercetări penale în cadrul P.P.F.A. București - Băneasa a declarat că din discuțiile avute cu colegii, a înțeles că era prezent și „domnul comandant” (adică inculpatul G.L.C.).

De asemenea, martorul N.M.M., ofițer de cercetări penale, a declarat că inculpatul G.L.C. a fost la serviciu în ziua de 5 iulie 2007.

Prima instanță a considerat că toate aceste declarații confirmă, fără nici un dubiu, că inculpatul G.L.C. a fost la serviciu în perioada 5 septembrie 2007 - 7 septembrie 2007.

S-a mai arătat că, împrejurarea că, în timpul cercetării judecătorești, anumiți martori nu au putut preciza dacă l-au văzut la serviciu pe inculpatul G.L.C. nu este de natură să răstoarne probele care dovedesc cu certitudine că inculpatul a fost la serviciu, iar anumite declarații date de lucrătorii de poliție de frontieră trebuie privite cu circumspecție, având în vedere raporturile de colegialitate cu inculpatul și funcția deținută de acesta.

Referitor Ia inculpatul M.I.R., apărarea a susținut că, deși la data de 5 septembrie 2007 a fost la serviciu, odată cu terminarea turei sale, acesta a plecat acasă, nefiind prezent la evenimentele petrecute cu cetățenii turci, privind solicitarea de mită.

Din declarația martorului C.M. rezultă că, la data de 5 iulie 2007, a fost învoită de șeful de tură M.V., iar ștampila i-a fost atribuită incultului M.I.R. care a înlocuit-o la control, pe sensul de intrare în țară.

Curtea a mai constatat că prezența la serviciu a inculpatului M.I.R. este confirmată și de martorii C.B., Ș.S., Ș.Ș. și G.F.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B.B., Curtea a reținut că acesta a fost indicat, fără echivoc, de martorii C.B. și Ș.S., precum și de martorul traducător G.F., că a pretins mită de la cetățenii turci C.B. și Ș.S. pentru a nu le crea probleme și pentru a fi lăsați să părăsească țara și pentru ca Ș.S. să nu fie dus la arestare.

Și inculpatul G.D.I. a fost indicat de martorii C.B. și Ș.S., dar și de martorul traducător G.F. că a pretins plata unei sume de bani cu titlu de mită de la cetățenii turci pentru a nu le crea probleme.

S-a concluzionat astfel că probele administrate în cauză dovedesc pe deplin vinovăția inculpaților, în primul rând declarațiile martorului traducător G.F., ale martorului denunțător, dar și declarațiile celorlalți martori audiați în cauză.

Curtea de apel a arătat că inculpații pe timpul cercetării judecătorești au beneficiat de toate drepturile și garanțiile pentru un proces echitabil.

Instanța a admis inculpaților acele probe pertinente, concludente și utile cauzei și a respins acele cereri și probe care nu îndeplineau aceste cerințe. Referitor la solicitarea de a se audia cetățenii turci prin comisie rogatorie s-a apreciat că nu este utilă cauzei audierea acestora, întrucât la dosar există probe suficiente pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt.

S-a arătat, de asemenea, că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., instanțele naționale nu sunt obligate ca în cadrul cercetării judecătorești să readministreze toate probele din faza de urmărire penală, având obligația să readministreze doar acele probe care sunt necesare și utile soluționării cauzei.

Răspunzând criticilor apărării în sensul că audierea martorilor cetățeni turci s-a făcut de către procur, care s-a deplasat în Turcia, fără să fie respectate dispozițiile legale și fără să fie de față și avocații inculpaților, prima instanță a arătat că C.E.D.O. s-a pronunțat în sensul că, în cadrul procesului pot fi folosite și acele probe care au fost obținute fără respectarea strictă a dispozițiilor legale, dacă se coroborează cu celelalte probe ale cauzei.

Față de toate considerentele reținute, s-a constatat că:

Fapta inculpatului G.L.C. care, în calitate de comandant al P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins suma de 700 dolari S.U.A. de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., pentru a le permite intrarea în țară, a nu le crea probleme în legătură cu intrarea în țară și, în final, a nu-i prezenta la arestare (având în vedere faptul că într-un bagaj al martorului Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat), întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului M.I.R. care, în calitate de subofițer de poliție în cadrul P.P.F.A.

București – B. Aurel Vlaicu, a pretins și primit suma de 700 dolari S.U.A. de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului B.B. care, în calitate de ofițer principal I în cadrul compartimentului „Combaterea infracționalității transfrontaliere” al P.P.F.A.

București – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului G.D.I. care, în calitate de subofițer de poliție în cadrul P.P.F.A.

București – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. l C. pen. raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000.

La stabilirea pedepselor aplicate inculpaților, s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al faptelor, circumstanțele reale în care au fost comise, modalitatea de săvârșirea, timpul scurs de la data comiterii faptelor, respectiv 05 septembrie 2007 și până în prezent dar și circumstanțele personale ale inculpaților, care nu au antecedente penale, s-au prezentat la termenele fixate pentru soluționarea cauzei. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpații au comis faptele în calitatea lor de polițiști de frontieră, prin aceasta aducând o gravă atingere imaginii instituției unde lucrau, dar și impresiei pe care cetățenii străini o au despre țara noastră.

Curtea a constatat că nu sunt motive pentru a se reține în sarcina inculpaților circumstanțe atenuante și care să justifice reducerea pedepselor sub minimul prevăzut de lege, ținând cont de atitudinea nesinceră a inculpaților și de gravitatea faptelor comise.

S-a apreciat însă că scopul pedepselor se poate atinge și prin suspendarea sub supraveghere a acestor pedepse, potrivit art. 861 C. pen., având în vedere că măsurile de supraveghere și obligațiile ce vor fi stabilite de către instanță sunt de natură să garanteze reeducarea inculpaților. în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 86 alin. (1) lit. c) C. pen., fiind relevant și faptul că prin condamnarea inculpaților aceștia își vor pierde calitatea de lucrători de poliție, ceea ce reprezintă o altă sancțiune destul de severă pe care o vor suporta inculpații.

În situația în care inculpații nu vor respecta măsurile stabilite de către instanță, există posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere potrivit art. 86 C. pen.

Totodată, dacă în termenul de încercare inculpații vor comite cu intenție alte fapte penale, se va revoca suspendarea executării sub supraveghere iar pedeapsa ce va fi aplicată nu se va contopi cu cea din cauza de față, urmând să fie executată în întregime alături de prezenta pedeapsă.

De asemenea, s-a apreciat că pedeapsa accesorie, precum și pedeapsa complementară, trebuie aplicate în conținutul prevăzut de art. 64 lit. a) – c) C. pen., tocmai în considerarea gravității faptelor comise de către inculpați. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) – c) C. pen.

S-a confiscat de la fiecare inculpat suma de 175 dolari S.U.A. și, totodată s-a dispus restituirea către cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y.

S-a arătat de către prima instanță că măsura de siguranță a confiscării acestei sume de la fiecare inculpat este determinată de faptul că nu s-a putut stabili cum au împărțit inculpații banii primiți de la cetățenii turci, iar restituirea către cetățenii turci este determinată de faptul că aceștia au fost constrânși să dea mită.

S-a constatat că inculpații au fost reținuți 24 de ore de la 9 martie 2010 la 10 martie 2010.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații G.l., M.I.R., B.B. și G.D.I.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. a criticat sentința sub următoarele aspecte: greșita individualizare a modalității de executare a pedepselor aplicate inculpaților, arătând că nu se justifica aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen., solicitând ca pedepsele să fie executate în regim de detenție; greșita confiscare a unor sumei de câte 175 UDS de la fiecare inculpat, arătând că suma de bani trebuia restituită către cetățenii turci și greșita interzicere a dreptului de a alege ca pedeapsă accesorie și complementară.

Criticile inculpaților G.L., M.I.R., B.B. și G.D.I. sunt pe larg prezentate în practicaua prezentei hotărâri, aceștia invocând aspecte de nelegalitate, respectiv faptul că hotărârea se întemeiază pe probe nelegal administrate, dar și de netemeinicie, susținându-se că analiza coroborată a materialului probator nu confirmă învinuirea ce li s-a adus.

În cadrul cercetării judecătorești desfășurată în fața instanței de recurs, Înalta Curte, în raport de criticile formulate, a încuviințat audierea martorilor C.B., Ș.S. și Ș.S., fiind ascultat prin videoconferință martorul C.B., comisia rogatorie dispusă cu privire la ceilalți doi martori neputându-se realiza de către autoritățile din Turcia. De asemenea, a fost încuviințată cererea formulată de către parchet de reaudiere a martorului A.K. și, din oficiu, s-a dispus reaudierea martorului G.F.

La solicitarea inculpatului G.L.C., Înalta Curte a încuviințat proba cu înscrisuri, ce au fost atașate la dosar, și audierea în calitate de martor a lui M.S.

Au fost declasificate fișele posturilor inculpaților G.L., M.I.R., B.B. și G.D.I., care se regăseau la dosarul cuprinzând documente secret de serviciu.

Analizând sentința recurată atât din perspectiva criticilor formulate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Asupra recursurilor declarate de către inculpații G.L., M.I.R., B.B. și G.D.I.

Înalta Curte va analiza prioritar recursurile inculpaților, având în vedere că aceștia tind, prin criticile formulate, la pronunțarea unei soluții de achitare, ce face inutilă verificarea aspectelor invocate în recursul Ministerului Public și care decurg din soluția de condamnare dispusă de Curtea de apel.

O primă critică comună tuturor inculpaților vizează faptul că hotărârea de condamnare se fundamentează pe mijloace de probă obținute nelegal de către procuror, care s-ar fi deplasat în Turcia și ar fi procedat la ascultarea principalilor martori ai acuzării respectiv C.B., Ș.S. și Ș.S., audiere care s-ar fi făcut la sediul firmei aparținând denunțătorului A.K., traducerea declarațiilor fiind realizată de către un translator asigurat de același martor denunțător.

Din examinarea depozițiilor martorilor C.B., Ș.S. și Ș.S., rezultă într-adevăr că acestea au fost date la Istanbul, la data de 06 martie 2010, existând mențiunea expresă în acest sens în conținutul fiecăreia dintre aceste declarați, acestea fiind consemnate în limba română, iar traducerea fiind asigurată de către M.S. Cu aceeași ocazie martorii au făcut recunoașteri de pe planșe fotografice.

Audiat și sub aspectul modalității în care a avut loc ascultarea martorilor C.B., Ș.S. și Ș.S., martorul denunțător A.K. a arătat că procurorul i-a cerut să asigure prezența cetățenilor turci în România în vederea audierii, martorul comunicându-i că nu are această posibilitate. Ulterior, a primit un mesaj prin intermediul juristului firmei sale, prin care procurorul îi aducea la cunoștință faptul că va veni la Istanbul să audieze cei 7 cetățeni turci, că a asigurat prezența doar a trei dintre aceștia întrucât pe ceilalți nu i-a găsit, că i-a pus la dispoziție procurorului un birou la sediul firmei sale precum și un translator de limba turco română, în persoana unei angajate a societății sale din Turcia.

Înalta Curte reține că, în principiu, ascultarea părților, ca de altfel și a martorilor, are loc la sediul organului judiciar, însă prevederile art. 74 C. proc. pen., permit ca, ori de câte ori învinuitul sau inculpatul se află în imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanța de judecată să procedeze la ascultarea acestuia la locul unde se află, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel, textul fiind incident, conform art. 86 alin. (3) C. proc. pen., și la ascultarea martorului.

Aceste dispoziții legale care autorizează organul judiciar să se deplaseze la locul unde se află persoana ce urmează să fie ascultată nu sunt aplicabile în cazul în care această persoană se află într-un alt stat, întrucât nici organul de urmărire penală și nici instanța de judecată nu-și pot exercita funcția judiciară în afara teritoriului României.

Dat fiind imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor conferite de dispozițiile legale interne pe teritoriul altui stat, prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, ca de altfel și toate instrumentele juridice internaționale la care România este parte, reglementează procedura administrării probelor în cauzele cu element de extraneitate prin formularea de cereri de asistență judiciară internațională, ce pot fi solicitate/acordate în baza unui tratat bi sau multilateral, aplicabil între România și statul solicitat, ori în lipsa unui astfel de instrument, pe bază de reciprocitate. Conform art. 171 din Legea nr. 302/2004, asistența judiciară internațională cuprinde următoarele activități prin care poate fi realizată ascultarea martorilor: comisiile rogatorii internaționale, audierea prin videoconferință și înfățișarea în statul solicitant a martorilor.

Ca atare, în prezenta cauză, față de faptul că martorii cetățeni turci C.B., Ș.S. și Ș.S. nu se aflau pe teritoriul României, administrarea probei testimoniale, ca, de altfel, și recunoașterile din planșele foto puteau fi făcute doar în condițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală prin formularea unei cereri de asistență judiciară internațională (în relația cu statul turc fiind incidente prevederile din Convenția Europeană de asistență judiciară în materie penală de la Strasbourg, din 20 aprilie 1959). Procurorul avea posibilitatea să solicite fie înfățișarea martorilor în România și avansarea de către statul turc a unui sume pentru cheltuielile de călătorie și de ședere, fie ascultarea acestora prin videoconferință, ambele permițându-i audierea nemijlocită a martorilor, sau, în cazul în care acestea nu se puteau realiza, să împuternicească autoritățile judiciare din Turcia, printr-o comisie rogatorie internațională, să îndeplinească în locul și în numele său aceste activități judiciare. Și în această din urmă variantă, dacă se aprecia că este importantă prezența procurorului anchetator la audierea martorilor, acesta avea posibilitatea de a asista și de a colabora la efectuarea comisie rogatorii, astfel cum prevăd atât dispozițiile art. 175 din Legea nr. 302/2004, cât și ale art. 4 din Convenția Europeană de asistență judiciară în materie penală.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) C. proc. pen., procesul penal se desfășoară, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiile prevăzute de lege. Norma legală reprezintă o consacrare a principiului nullum iudicium sine lege, iar în procedura probațiunii, acesta impune ca probele să fie obținute din mijloace de probă prevăzute de lege, iar aceste mijloace trebuie, la rândul lor, să fie obținute, administrate, în condițiile legii, sancțiunea procesuală corelativă fiind aceea imposibilității folosirii lor în procesul penal, prevăzută în art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

În cauză, circumstanțele în care mijloacele de probă în discuție au fost obținute nu permiteau utilizarea lor de către instanța de fond, Curtea de apel trebuind să procedeze la administrarea probatoriului în condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 302/2004, aceasta cu atât mai mult cu cât depozițiile celor trei martori aveau caracter esențial în cauză iar inculpații nu avuseseră posibilitatea de a se confrunta cu aceste persoane și de a le adresa întrebări.

Sub acest din urmă aspect, Înalta Curte constată o interpretare eronată dată de prima instanță jurisprudenței C.E.D.O., aceasta statuând la nivel de principiu, inclusiv în cauzele pronunțate împotriva României (R. și alții contra României, V.B. contra României, etc.), că dreptul la apărare este limitat într-un mod incompatibil cu garanțiile art. 6 par. 1 și 3 lit. d) din Convenție atunci când o condamnarea se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe declarațiile făcute de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei audiere nu a putut fi obținută nici în faza urmăririi penale și nici ulterior.

Având în vedere efectul devolutiv integral al căii de atac, Înalta Curte a luat măsuri de suplinire a acestor lipsuri ale cercetării judecătorești, dispunând, în conformitate cu dispozițiile art. 172 și 178 din Legea nr. 302/2004 audierea martorilor C.B., Ș.S. și Ș.S. prin videoconferință.

La cererea de asistență judiciară internațională autoritățile din Turcia au comunicat faptul că nu este posibilă audierea prin videoconferință decât a martorului C.B. datorită lipsei sistemului de videoconferință și a mijloacelor tehnice necesare la Tribunalul Sivas, solicitându-se transmiterea întrebărilor la care ar trebui să răspundă martorii Ș.S. și Ș.S. pentru a fi audiați de autoritățile judiciare competente.

Martorul C.B. a fost ascultat prin videoconferință la termenul din data de 17 aprilie 2012 și totodată i-au fost prezentați în vederea recunoașterii toți cei patru inculpați.

Înalta Curte a formulat o nouă cerere de asistență judiciară privind identificarea domiciliilor martorilor Ș.S. și Ș.S. (nu au fost găsiți în localitatea Sivas, lucrând în domeniul construcțiilor) și audierea lor prin comisie rogatorie, cu participarea inculpaților și a apărătorilor acestora. Comisia rogatorie nu a putut fi îndeplinită întrucât, deși autoritățile turce au identificat zona unde era posibil ca martorii să locuiască (zona Antalya), aceștia nu au putut fi găsiți, fiind muncitori sezonieri în construcții. In aceste condiții Înalta Curte a constatat imposibilitatea administrării probei testimoniale.

În ceea ce privește cererea Ministerului Public de audiere, prin comisie rogatorie a martorilor asistenți care au fost prezenți cu ocazia recunoașterilor din planșele foto, Înalta Curte a respins-o ca neutilă cauzei. S-a avut în vedere faptul că rolul martorilor asistenți este acela de a atesta că modul desfășurării activității procesuale coincide cu cel consemnat în actele întocmite, or, în cauză, problema ce se ridică este aceea a condițiilor în care mijlocul de probă a fost administrat, care, în raport de prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., fac imposibilă orice altă analiză cu privire la proba obținută în aceste circumstanțe.

Analizând materialul probator administrat pe întreg parcursul procesului penal, cu excluderea, pentru considerentele anterioare, a celui administrat de către procuror pe teritoriul Republicii Turcia, Înalta Curte constată următoarele:

Acuzarea vizează două momente în care se susține că s-ar fi pretins, respectiv pretins și primit sume de bani, un prim moment fiind cel a sosirii grupului de cetățeni turci, iar cel de-al doilea este legat de ancheta desfășurată împotriva cetățeanului turc Ș.S., asupra căruia a fost găsit un cartuș sonor neutilizat.

I. Sosirea grupului de cetățeni turci pe Aeroportul Aeroportului București Băneasa, acuzațiile aduse inculpatului G.L.C.

Înalta Curte constată că, în ceea ce-l privește pe inculpatul G.L.C. în sarcina acestuia s-a reținut că, pe fondul unor neclarități legate de îndeplinirea de către cetățenii turci a condițiilor de intrare în tară, grupul acestora a fost condus într-o încăpere separată pentru continuarea controlului iar aici inculpatul, care avea calitatea de șef al P.P.F. i-a cerut martorului C.B. ca fiecare dintre membrii grupului să dea suma de 100 dolari S.U.A., pentru a li se permite intrarea în țară și a nu li se crea probleme, eventual finalizate cu prezentarea lor la arestare. Întrucât martorul C.B. nu a fost de acord cu această cerere, lucrătorii poliței de frontieră au trecut la o nouă etapă a procedurii de control, ce nu era obligatorie, respectiv controlul corporal și al bagajelor cetățenilor turci, ocazie cu care a fost descoperit cartuș sonor neutilizat.

Un prim aspect ce se impune a fi menționat este legat de faptul că, deși aceasta este situația de fapt descrisă în rechizitoriu (care temporal se situează anterior controlului bagajelor și, implicit, găsirii cartușului), reținută ca atare și de prima instanță, la încadrarea juridică, procurorul, dar și judecătorul fondului, menționează și faptul că suma ar fi fost pretinsă de inculpatul G.L.C. și pentru ca cetățenii turci să nu fie duși la arestare, întrucât într-un bagaj al martorului Ș.S. s-a găsit un cartuș sonor neutilizat. Înalta Curte constată că în actul de sesizare nu mai este descrisă nicio altă faptă, ulterioară celei mai sus prezentate, care să poată fi analizată de către instanță. Trecând peste împrejurări ce țin de obiectul judecății și de rigoarea prezentării acuzațiilor, se reține că apărarea inculpatului a fost constantă, acesta învederând și demonstrând faptul că, în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007 se afla în concediu de odihnă la mare, în stațiunea Saturn, alături de familie și că nu a fost prezent la constatarea incidentului de trafic din data de 05 septembrie 2007.

În acest sens, se constată că, încă din cursul urmăririi penale, la solicitarea parchetului, Ministerului Internelor și Reformei Administrative – D.G.M.L.A. a comunicat lista cu persoanele cazate în perioada 1 august - 15 septembrie 2007 la Complexul D. din Stațiunea Saturn, G.L.C. și soția acestuia figurând că au ocupat camera 608 în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007.

În cadrul cercetării judecătorești în fața primei instanțe s-a depus la dosar o adresă a I.G.P.F., din care rezultă că, în perioada 1 septembrie 2007 - 07 septembrie 2007, inculpatul G.L.C. s-a aflat în concediu legal de odihnă, că nu există nicio dispoziție de chemare a acestuia din concediul de odihnă și că, în evidențele P.P.F. Aurel Vlaicu Băneasa acesta nu figurează că ar fi efectuat ore suplimentare în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007. Totodată, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor I.G.P.F. nr. 35575 din 28 ianuarie 2003 deplasarea în punctul de frontieră a cadrelor aflate în afara serviciului este interzisă, iar, în cazuri motivate, aceasta trebuie anunțată șefului de sector și să se înscrise într-un registru special destinat.

De asemenea, a fost depusă o adeverința eliberată de către Direcția Economico Administrativă Complex D. Saturn în care se menționează faptul că, în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007, G.L.C. a fost cazat la Complexul D. Saturn aparținând Ministerului Internelor și Reformei Administrative unde a ocupat, împreună cu familia, apartamentul nr. 608. Masa a fost servită la restaurantul complexului de către toți membrii de familie în sistem a la carte, încasarea făcându-se în ziua sosirii (31 august 2007). Ulterior, cu chitanța nr. 5856837 din 03 septembrie 2007, G.L.C. a mai achitat suma de 108 lei reprezentând contravaloarea a trei zile de masă pentru un alt membru al familiei.

Deplasarea inculpatului în localitatea Mangalia s-a făcut în baza Ordinului de serviciu seria H nr. 687798 din 30 august 2007, durata menționată 31 august - 07 septembrie 2007. Ordinul de deplasare, depus și acesta la dosar, cuprinde viza de sosire din data de 31 august 2007 ora 8,00 și viza de plecare din Unitatea Hotel D. din 07 septembrie 2007 ora 16,00. Inculpatului i s-au decontat și cheltuielile de transport în cuantum de 146 lei, astfel cum rezultă din Statul nominal nr. 459574 din 26 septembrie 2007, pentru deplasarea sa în perioada 31 august 07 septembrie 2007.

Totodată, la dosar a fost atașată și factura fiscală care atestă plata contravalorii cazării, în perioada 31 august -07 septembrie 2007, pe numele inculpatului și a soției acestuia, precum și chitanța care atestă achitarea cheltuielilor pentru masă.

Instanța de fond a achiesat la punctul de vedere al parchetului, care, prin rechizitoriu, a susținut că, împrejurarea că inculpatul se afla la mare, în concediu de odihnă, nu exclude posibilitatea ca acesta să se fi deplasat, pentru scurte intervale de timp, la serviciu, având în vedere distanța relativ mică dintre Stațiunea Saturn și Aeroportului București Băneasa. S-a arătat că această concluzie rezultă din declarațiile martorilor G.F., C.B., B.C., T.A. și N.M.M.

Din perspectiva primei instanțe și a parchetului, împrejurarea că inculpatul G.L.C. ar fi pretins o sumă de bani cetățenilor turci pentru a le permite intrarea în țară este demonstrată prin declarațiile martorilor C.B. și G.F., iar martorii B.C., T.A. și N.M.M. confirmă „prezența fizică a inculpatului G.L.C., în calitatea sa de Comandant al punctului P.F.A. București – B. Aurel Valicu, la serviciu, chiar de o manieră episodică, în zilele de 05 - 07 septembrie 2007”.

Verificând acest probatoriu ce a fundamentat trimiterea în judecată și, ulterior, pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului G.L.C., și având în vedere și probele ce au fost administrate în recurs, se rețin următoarele:

În ceea ce-l privește pe martorul C.B., în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte nu poate avea în vedere decât declarația dată în cadrul cercetării judecătorești din recurs. Ascultat prin video conferință, acesta a arătat că „nu am auzit să se fi cerut vreo sumă de bani și nu m-a interesat acest lucru”, că la Istanbul i s-a prezentat o planșă foto și a declarat că nu recunoaște pe nimeni întrucât a trecut mult timp, că nu a văzut și nici nu a auzit ca ceilalți cetățeni turci să fi dat vreo sumă de bani, martorul nerecunoscând pe niciunul dintre cei patru inculpați care i-au fost prezentați în ședință în fața camerei de luat vederi.

Cel de-al doilea martor, G.F., care, de altfel, este principalul martor al acuzării, a prezentat mai multe variante în ceea ce privește situația de fapt.

Astfel, în prima declarație dată, la data de 17 martie 2008, martorul a arătat că, la data de 05 septembrie 2007, jurul orelor 19,00, a fost chemat la aeroportul Băneasa pentru a asigura traducerea declarației unui cetățean turc căruia nu i se permisese accesul în tară și asupra căruia fusese găsit un cartuș. Martorul susține că a participat la audierea cetățeanului turc, pe care ulterior l-a identificat ca fiind Ș.S., asigurând totodată și transcrierea traducerii declarației cetățeanului turc, și că, „la un moment dat, la o pauză pentru a fuma o țigară, am părăsit camera de anchetă împreună cu cei doi ofițeri anchetatori și un ofițer care părea a avea o funcție superioară, ocazie cu care au avut loc discuții privind o sumă de bani al cărui cuantum nu mi-l amintesc, pentru rezolvarea problemei în care erau implicați cei 7 cetățeni turci. La discuție a mai participat și fratele celui audiat. .arăt că îmi amintesc că la un moment dat l-am tras deoparte pe Ș.Ș. și i-am transmis, în limba turcă, probabil ca urmare a sugestiei unui polițist de frontieră, că problema se poate rezolva cu o atenție pentru poliția de frontieră. Revin și arăt că pe parcursul audierii cetățeanului turc asupra căruia a fost găsit cartușul, ofițerii anchetatori au pus problema unei sume de bani. Cetățeanul turc audiat Ș.S. a precizat că nu are bani la el și că banii se află la fratele acestuia Ș.Ș. Drept urmare, polițiștii de frontieră anchetatori au acceptat să-l cheme pe fratele acestuia și în acest context s-a pus problema unei sume de bani ca și recompensă pentru polițiștii de frontieră în schimbul unei rezolvări mai rapide și ușoare a cazului. Din discuțiile purtate ulterior cu Ș.Ș. am înțeles că până la urmă a fost plătită o sumă de bani”.

În cea de-a doua declarație dată de către martor, la data de 08 aprilie 2008, acesta arată că a fost solicitat să asigure traducerea în legătură cu săvârșirea unei fapte penale de către Ș.S., iar în această împrejurare „am tradus, la solicitarea unui polițist, faptul că antemenționatul individ trebuia să plătească o sumă de bani pentru a nu i se întocmi dosar penal. Nu mi-aduc aminte cu exactitate suma, dar aceasta se cifra în jurul valorii de 400 euro. La întrevederea respectivă au participat doar următoarele persoane: polițistul respectiv, eu, Ș.S. și fratele acestuia mai mare Ș.Ș. Polițistul la care m-am referit mai sus și care a formulat în mod expres cererea de a i se plăti o sumă de bani este cel pe care l-am recunoscut după planșa foto în data de 02 aprilie 2008, ocazie cu care am aflat că se numește G.L.C. Având în vedere împrejurările cauzei, arăt că doresc să colaborez cu organele de anchetă în vederea stabilirii adevărului solicitând concomitent să mi se aplice dispozițiile legale cu privire la statutul juridic al colaboratorilor”.

În cea de-a treia declarație de la 09 martie 2010, G.F., audiat de către procuror în calitatea de învinuit, împotriva sa fiind începută, la aceeași dată, urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prezintă o nouă versiune în ceea ce privește situația de fapt, dar care susține declarațiile cetățenilor turci audiați la Istanbul la data de 08 martie 2010, respectiv Ș.S., Ș.Ș. și C.B. cu privire la persoanele și momentele în care s-au solicitat sumele de bani.

Astfel, acesta arată că a fost chemat pentru a asigura traducerea pentru un grup de 7 cetățeni turci, a ajuns „în jurul după - amiezii, ocazie cu care am fost condus într-un birou, în care se găseau lucrătorii poliției de frontieră. G.L.C., M.I.R., B.B. și G.D.I. (pe care i-a identificat din planșe foto). Cu această ocazie mi s-a sus că trebuie să asigur traducerea celor 7 cetățeni turci, pentru că existau probleme. Ulterior, am fost condus în zona de tranzit unde se găseau cei 6 din cei 7 cetățeni turci, lipsind numitul Ș.S. La momentul respectiv alături de mine se găsea și numitul G.L.C. Acesta i-a spus, scurt și la obiect, lui C.B. că trebuie să dea o sumă de bani, respectiv a precizat clar: 1000 dolari S.U.A. pentru a nu avea probleme și a li se permite accesul în țară. Precizez că G.L.C. a făcut această cerere în limba română, iar eu am tradus integral ceea ce el a spus. C.B. a avut o atitudine ambiguă, astfel încât, fără a accepta sau a respinge propunerea, a dat de înțeles că problema se poate discuta în continuare. La scurt timp după acest moment, din cauza faptului că lui Ș.S. i s-a găsit în geantă un cartuș nefolosit, acesta a fost dus pentru anchetă într-o cameră separată. In camera respectivă, la un anumit moment m-am găsit eu, precum și polițiștii M.I.R., B.B. și G.D.I. Cu această ocazie toți cei trei lucrători de poliție au cerut suma de 7000 dolari S.U.A. lui Ș.S. pentru ca acesta să nu aibă probleme iar grupul de cetățeni turci să nu fie reținut pe aeroport și să i se permită intrarea în România. Precizez că cererea de a se plăti respectiva sumă de bani a fost formulată de cei trei polițiști în limba română, iar eu am tradus-o în limba turcă. A trecut ceva timp după acest episod, timp în care Ș.Ș. a plecat din incinta respectivă și a revenit mai târziu. Atunci când s-a întors, de față cu mine și cu M.I.R. i-a plătit acestuia din urmă suma de 700 dolari S.U.A., iar mie mi-a dat suma de 200 dolari S.U.A., cu titlu de onorariu pentru activitatea mea de traducător. Din ceea ce am perceput personal la fața locului, după modul cum au fost puse problemele de către lucrătorii de poliție, consider că cetățenii turci au fost în mod clar constrânși să plătească suma de 700 dolari S.U.A.”.

Cu ocazia audierii în calitate de martor în fața instanței de fond, G.F. a arătat că aspectele relatate în declarația din data de 17 martie 2008 corespund adevărului și că inculpații B.B. și G.D. au fost cei care au participat, alături de alte persoane, la ancheta împotriva cetățeanului turc asupra căruia se găsise cartușul, precizând că „știu că s-a cerut o sumă de bani pentru rezolvarea problemei, din câte îmi amintesc inculpatul G.D. m-a rugat să transmit solicitarea”, și că la acest moment, de față nu erau ceilalți inculpați, cu iar cu privire la G.L.C., martorul arătând că, deși l-a văzut într-un birou la aeroport, „nu cred că G.L.C. Lucian mi-a spus să cer bani de la cetățenii turci”.

Ascultat de către instanța de recurs, martorul G.F. a avut o poziție procesuală oscilantă, revenind asupra celor declarate pe măsură ce i se solicitau explicații și, conform art. 327 alin. (4) C. proc. pen., i se citeau declarațiile anterioare. Astfel, inițial, martorul a arătat că s-a deplasat la aeroport, a fost condus într-o cameră de la subsolul clădirii, unde se mai aflau și doi ofițeri de poliție identificați în sală ca fiind B.B. și G.D., care au procedat la audierea cetățeanului turc, inculpatul G.L.C. nefiind prezent la luarea acestor declarații, fiind însă posibil ca acesta din urmă „să se fi aflat pe coridor în momentul în care eu, însoțit de ceilalți doi ofițeri am ieșit să fumăm o țigară”.

În timp ce asigura traducerea, „imul dintre cei doi inculpați, B. sau G. mi-a cerut să îi comunic celui anchetat că, pentru a fi lăsat să pătrundă în țară este necesar să plătească o sumă de bani, din câte îmi amintesc era vorba de 700 UDS. Cetățeanul turc a spus că vrea să discute cu fratele său, moment în care noi ne-am retras pe hol să fumăm o țigară. Pe hol nu au fost discuții cu privire la această sumă de bani. Arăt că domnul G.L.C. nu era în sala în care se luau declarațiile în momentul în care s-au cerut banii.

Eram doar cele patru persoane. Nu îmi amintesc dacă domnul G.L.C. a stat cu noi pe hol atunci când am fumat câte o țigară. Știu că mai era o persoană, însă nu îmi amintesc cine era aceasta. ..Nu cunosc dacă s-au obținut sau nu banii până la final. Eu am primit o sumă de bani, mult mai puțin decât pretinsesem, pentru care nu am eliberat chitanță. În prezența mea nu s-au mai solicitat alte sume de bani de către lucrătorii de poliție. Nu-mi aduc aminte ca în prezența mea domnul G.L.C. să fi solicitat cetățenilor turci vreo sumă de bani atunci”.

Ulterior, după ce i s-au citit declarațiile anterioare, acesta arată: „mi s-au prezentat succint declarațiile date pe parcursul procesului penal și arăt că declarația din 08 aprilie 2008 reprezintă adevărul în sensul că declarațiile cetățenilor turci au fost luate de către G.L.C. și eu am asigurat traducerea pentru domnul G.L.C. în momentul în care a pretins o sumă de bani pentru a permite celui anchetat să intre în țară. În acest moment îmi amintesc că, de fapt, această discuție cu domnul G.L.C. nu a avut loc în camera în care a avut loc ancheta ci în prezența tuturor cetățenilor turci, într-o altă cameră.

De fapt, discuția cu domnul G.L.C. a avut loc în afara acestei săli, la intrare, în sala de așteptare unde erau ceilalți cetățeni turci. Acolo s-a cerut o altă sumă de bani. Nu am fost prezent când s-au dat banii efectiv, însă eu personal am primit suma de 200 dolari. Revin și arăt faptul că eu am asigurat traducerea dintre domnul C.B. și G.L.C. C.B. era un fel de conducător al grupului de cetățeni turci însă nu pot preciza foarte clar, întrucât nu-mi aduc aminte, dacă domnul G.L.C., în prezența mea și prin intermediul meu, a solicitat vreo sumă de bani domnului C.B.”.

Așadar, în dacă în prima declarație, suma de bani a fost pretinsă cu ocazia cercetării martorului Ș.S. de către ofițerii anchetatori și de „un ofițer care părea a avea o funcție superioară”, în cea de-a doua depoziție inculpatul G.L.C. este identificat ca fiind cel care a solicitat banii, de față fiind însă doar martorii Ș.S. și Ș.Ș., în cea de-a treia declarație martorul încearcă să susțină varianta prezentată de cetățenii turci și arată că banii au fost solicitați de către inculpatul G.L.C. dar numai lui C.B. și a asigurat traducerea acestei cereri, pentru ca în fața instanței de fond, martorul să revină și să arate că, de fapt nu crede că inculpatul G.L.C. a fost cel care i-a spus să ceară bani, iar în recurs martorul a susținut toate variantele anterioare.

Instanța de fond, fără a analiza în nici un fel contradicțiile existente între declarațiile martorului G.F., a reținut că din depoziția acestuia rezultă că ar fi fost prezent și ar fi asigurat traducerea cererii făcute de către inculpatul G.L.C. martorului C.B., de plată a unei sume de bani pentru a permite intrarea în țară a grupului de cetățeni turci.

Înalta Curte constată că G.F. nu a fost prezent la momentul la care acuzarea susține că inculpatul G.L.C. i-ar fi pretins martorului C.B. o sumă de bani (momentul sosirii grupului de cetățeni turci pe Aeroportul Băneasa).

În acest sens sunt relevante declarațiile martorilor M.l., M.V.C., B.C. și N.M.M. referitor la împrejurările în care G.F. a fost chemat la aeroport. Astfel, din declarațiile martorilor M.l. și M.V.C. (care deținea funcția de șef de tură) rezultă că, după ce s-a constatat că cetățenii turci nu îndeplinesc condițiile legale pentru a intra în țară, întrucât, deși aveau viză turistică aceștia veneau în România pentru a munci, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al bagajelor acestora, ocazie cu care asupra unuia dintre ei s-au găsit filme foto care prezentau arme și tancuri, precum și un cartuș. în aceste condiții, șeful de tură, martorul M.V.C. arată că „aceste ultime descoperiri m-au determinat să am suspiciuni privind posibila implicare a cetățenilor turci în activități teroriste, drept pentru care am luat legătura cu șeful de la Brigada Antiteroristă a S.R.I. din aeroport care mi-a comunicat că va chema pe cineva de la informativ. După aproximativ 2 ore au venit două persoane care au fost prezentate de șeful de tură de la B.A.T. – S.R.I. din aeroport ca fiind ofițeri de la informativ și că se vor ocupa de speța în cauză. Cei doi, din care unul cunoștea limba turcă, m-au ajutat să intervievez cetățenii turci cu privire la scopul venirii lor în România. Ulterior, ofițerii S.R.I. au discutat cu cetățenii turci pentru a verifica suspiciunile de terorism”. În același sens este și depoziția martorei M.l., inclusiv în ceea ce privește intervalul de timp în care ofițerii S.R.I. au ajuns la aeroport.

Martorii B.C. și N.M.M. au învederat că, la data de 05 septembrie 2007, în jurul orelor 18,00, au fost chemați la serviciu, în vederea efectuării de acte de cercetare penală cu privire la un cetățean turc asupra căruia a fost găsit un cartuș (avionul cu care acesta a ajuns în România a aterizat la ora 18,10). Ajunși la aeroport, au constatat că la fața locului sosise o echipă formată din doi lucrători ai S.R.I. și au așteptat ca aceștia să finalizeze activitățile. În tot acest timp, au încercat să contacteze un translator de limbă turcă, prin consultarea listei aflate la compartimentul cercetări penale din P.T.F. București Băneasa. Întrucât niciunul dintre cei aflați pe listă nu a răspuns la telefon, i-au comunicat această împrejurare șefului de tură, martorului M.V.C., care, la rândul său a luat legătura telefonic cu polițiștii din cadrul P.T.F. București Otopeni comunicându-i-se numele martorului G.F. și numărul acestuia de telefon. Translatorul a ajuns la aeroport după aproximativ o oră și jumătate, în jurul orelor 22,00.

Rezultă, așadar, că declarația dată de G.F. (în calitate de învinuit) în sensul că ar fi sosit la aeroport în jurul după amiezii, că a fost chemat să asigure traducerea pentru un grup de 7 cetățeni turci și că ar fi tradus solicitarea inculpatului G.L.C. făcută martorului C.B. de a plăti o sumă de bani pentru a li se permite accesul fără probleme în România nu putea fundamenta soluția instanței, întrucât, în mod evident, aceasta nu corespunde adevărului, martorul nefiind prezent la acel moment în aeroport.

Dincolo de faptul că probatoriul analizat anterior în cauză nu susține acuzația formulată, se constată că nici măcar prezenta fizică a inculpatului G.L.C. în incinta aeroportului nu a fost demonstrată, concluzia instanței de fond, care, de altfel, a preluat integral argumentele parchetului, fiind consecința unei analize și prezentări trunchiate depozițiilor martorilor T.A., B.C. și N.M.M.

Astfel, cu referire la martorul T.A., atât în rechizitoriu, cât și în sentință se arată că acesta ar fi susținut că „inculpatul G.L.C. se afla la serviciu în data de 05 iulie 2007 și că a discutat cu acesta despre luarea măsurii de nepermitere a intrării în țară în privința celor 7 cetățeni turci”.

Înalta Curte reține că, în cursul urmăririi penale, martorul T.A. a arătat într-adevăr că, din câte își amintește, în data de 05 septembrie 2007, inculpatul G.L.C. ar fi fost la serviciu, însă precizează următoarele: „în ziua respectivă, în jurul orelor 19,00, am fost contactat telefonic de către șeful de tură care mi-a spus că, cu cursa Istanbul București din ziua respectivă a sosit un grup de 7 cetățeni turci care nu îndeplinesc condițiile legale de intrare în țară, drept urmare i-am spus lui M.V. să continue activitatea de constatare și să fie atent la întocmirea documentelor specifice”. Martorul arată că a ajuns la aeroport, în jurul orelor 20,00 „ocazie cu care am cerut ofițerilor implicați în litigiu să-mi prezinte mie documentele cu care s-au prezentat pentru a intra în țară la controlul de frontieră, ocazie cu care am constatat că nu aveau nicio ștampilă de la vreo reprezentanță diplomatică a României, având vize eliberate în scop turistic, iar din invitații reieșea că ei veneau la muncă. .. după ce am ajuns la aeroport și după ce am fost informat cu privire la starea de fapt legată de litigiul de trafic în cauză, l-am contactat telefonic pe șeful meu, respectiv scms. G.L.C. pe care l-am informat cu privire la litigiul de trafic în cauză. G.L.C. mi-a transmis că, conform celor relatate de mine, cei 7 cetățeni turci nu îndeplinesc condițiile legale de intrare în țară, nepermiterea intrării acestora fiind o măsură obiectivă și legală. Susțin și arăt că șeful punctului de trecere a frontierei, respectiv scms G.L.C. nu a fost prezent în punct cu ocazia constatării litigiului de trafic în cauză”.

Ca atare, se constată că atât parchetul cât și instanța omit un amănunt esențial în cauză, respectiv faptul că discuția cu inculpatul G.L.C. a fost telefonică.

Referitor la martorul B.C., despre care parchetul și prima instanță susțin că ar fi arătat că „din discuțiile avute cu colegii a înțeles că era prezent și domnul comandant (adică inculpatul G.L.C.)”, Înalta Curte constată că afirmația completă a martorului este următoarea: „din câte îmi aduc aminte din discuțiile colegilor am înțeles că în punct era prezent și domnul comandant, titulatură folosită atât pentru șeful de punct cât și pentru adjunctul acestuia. Personal nu i-am văzut pe niciunul din cei doi. În acest context este de menționat și faptul că, după cum s-a arătat anterior, martorul T.A., care deținea funcția de locțiitor al comandantului aeroportului a venit pentru scurt timp la serviciu în acea seară.

În ceea ce îl privește pe martorul N.M.M., despre care se afirmă că ar fi declarat că „inculpatul G.L.C. a fost la serviciu în ziua de 05 iulie 2007”, Înalta Curte reține că asupra acestei susțineri martorul a revenit pe parcursul aceleiași declarații, în fraza imediat următoare. Astfel, martorul arată: „precizez că în perioada efectuării cercetărilor nu l-am văzut pe subcomisarul G.L.C. care la acea dată ocupa funcția de șef al P.C.T.F.A. Băneasa. Pe domnul G.L.C. l-am văzut în timpul zilei de 05 septembrie 2007, în timpul orelor de program. Revin și arăt că nu îmi aduc aminte cu certitudine dacă în ziua de 05 septembrie 2007 l-am văzut în P.C.T.F. Aeroport Băneasa pe domnul G.L.C. De asemenea, nu am auzit vreun coleg dacă domnul G.L.C. ar fi fost P.C.T.F. Aeroport Băneasa în ziua respectivă” în fața instanței martorul arată că, în seara respectivă nu a văzut pe nimeni din conducerea poliției de frontieră, iar procesul verbal de constatare a fost semnat de către T.A. întrucât „G.L.C. nu era la serviciu în ziua respectivă, 06 septembrie 2007”.

Înalta Curte constată că în afara celor trei martori au mai fost ascultate și alte 9 persoane care au fost prezente la serviciu în acea seară și niciuna dintre acestea nu a susținut că l-ar fi văzut pe inculpatul G.L.C., martorii arătând fie că nu pot preciza cu certitudine dacă acesta a fost sau nu în incinta aeroportului (martorii I.L., G.A., M.I., C.M.) fie că nu l-au văzut pe inculpat (V.F., M.V., C.L., C.F.V., B.M.), șeful de tură din acea seară care se afla comanda punctului de lucru, martorul M.V.C., afirmând că el este cel care a hotărât ca cetățenii turci să fie supuși unui control amănunțit și că „ în mod cert G.L.C. nu a fost văzut personal de mine în ziua respectivă și nici în momentul constatării litigiului de trafic.”

Susținerile martorilor în sensul că nu își amintesc dacă G.L.C. a fost sau nu prezent la serviciu, în data de 05 septembrie 2007, sunt explicabile prin aceea că martorii au fost întrebați cu privire la această împrejurare la un interval de peste 2 ani și jumătate de la data incidentului (martie - aprilie 2010), fiind absolut normal ca aceștia să nu rețină datele privind perioada concediului de odihnă a acestuia. Esențial este însă faptul că, în primele declarații date în faza actelor premergătoare, la doar câteva luni de la incident (februarie - martie 2008), niciunul dintre martori nu a făcut vreo referire la prezenta inculpatului G.L.C. sau măcar la vreo dispoziție dată de acesta în legătură cu litigiul de trafic. Dimpotrivă, relatând incidentul, aceștia fac trimitere la măsurile, dispuse de către șeful de tură, martorul M.V.C. care se afla la comanda punctului de trecere al frontierei, iar martorul T.A., locțiitorul comandantului Aeroportului Băneasa afirmă, astfel cum s-a arătat și anterior, că el este cel care a fost chemat de către șeful de tură, că a ajuns la aeroport în jurul orelor 20,00 și că, după ce a constatat că cetățenii turci nu îndeplinesc condițiile de intrare în țară, l-a contactat telefonic pe G.L.C. care i-a confirmat faptul că măsura era corect dispusă.

De menționat este și faptul că, în zilele imediat următoare incidentului, toți acești martori au făcut raport cu privire la cele întâmplate (dosar documente secret de serviciu), iar niciunul dintre ei nu a făcut referire la faptul că la fața locului ar fi fost prezent și comandantul aeroportului, inculpatul G.L.C. sau că acesta ar fi dat vreo dispoziție în privința litigiului de trafic.

De asemenea, Înalta Curte constată că toate documentele din zilele de 05 septembrie 2007 și 06 septembrie 2007 sunt aprobate, semnate sau rezoluționate de către martorul T.A., în calitatea sa de locțiitor al șefului P.T.F. București Băneasa. În acest sens se rețin: procesul verbal de constatare din 05 septembrie 2007, întocmit de către inspectorul de poliție B.C., ca urmare a găsirii asupra cetățeanului turc Ș.S. a unui cartuș poată rezoluția semnată de către T.A.; adresa către I.G.P.F. nr. 355/1 din 05 septembrie 2007 prin care se comunică faptul că cei 7 cetățeni turci nu îndeplinesc condițiile de intrare în tară, motiv pentru care nu li s-a permis accesul, în care este menționat T.A. la rubrica, sef P.P.F. București Băneasa; planul de acțiune pentru combaterea migrației prin Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu București, în perioada 03 septembrie 3007-30 septembrie 2007, este aprobat la data de 05 septembrie 2007 de către T.A.; adresa din 06 septembrie 2007 către I.G.P.F. – D.C.M.I. în care se relatează incidentul de trafic și motivele pentru care nu s-a permis accesul cetățenilor turci este semnată tot de către T.A. Or, toate acestea, alături de declarațiile martorilor anterior analizate și dovezile emise de către Direcția Economico Administrativă Complex D. Saturn, conduc la concluzia că inculpatul G.L.C. nu s-a aflat în incinta aeroportului nici la momentul sosirii grupului de cetățeni turci și nici ulterior.

În fine, o ultimă precizare se impune în legătură cu înregistrările convorbirilor telefonice și ambientale dintre inculpatul G.L.C. și martorul G.F. Înalta Curte constată că la dosarul de urmărire penală există transcrise două convorbiri telefonice dintre cei doi, din data de 15 aprilie 2008 și din 05 iunie 2008, precum și o înregistrare ambientală din 06 iunie 3008.

Instanța de fond a făcut referire doar la prima înregistrare telefonică din data de 15 aprilie 2008, și doar la o parte din conținutul acesteia, în care inculpatul G.L.C. îl sfătuia pe martor, care afirma că a fost chemat la D.G.A., să nu recunoască nimic, să „îl luați pe nu în brațe pe linie”, „că restul e treaba lor, nu a dumneavoastră”, concluzionând că aceasta reprezintă o „dovadă puternică a vinovăției inculpatului G.L.C. Lucian și a celorlalți inculpați”.

Înalta Curte constată că în cuprinsul aceleiași discuții inculpatul arată „eu nu știu despre ce este vorba”, „nu știu despre ce este vorba, dar așa ar trebui să vă duceți. Deci eu vorbesc acum ca avocatul”. În cea de-a a doua convorbire telefonică, pe care prima instanță o omite în totalitate, inculpatul G.L.C. afirmă că „e a doua oară când discutăm”, întrebându-l pe martor dacă „ne-am văzut tet a tet așa., vreodată?”, fiind de acord să se întâlnească cu G.F., comunicându-i acestuia că este posibil să îl confunde cu adjunctul său și că în perioada respectivă se afla la mare.

Înregistrarea ambientală din 06 iunie 2008, pe care instanța de fond, de asemenea o ignoră, și care a fost redată și atașată la dosar ca urmare a cererii inculpatului făcută cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, lămurește contextul în care a avut loc prima discuție (inculpatul îi spune că „am bănuit că vă simțiți cu musca pe căciulă, m-am gândit că poate ați făcut una nefăcută pe acolo”, „eu v-am simțit, aveați un ton foarte supărat, foarte speriat”, și că „așa învăț pe toată lumea, când cineva te acuză de ceva trebuie să probeze el, nu trebuie să probezi tu, eu așa știu că am învățat în munca asta” și că „dacă chiar o făcusei și recunoșteai ală erai”), dar, dovedește și lipsa totală de siguranță a martorului G.F. în privința propriilor susțineri. Astfel, la întrebarea inculpatului „te-ai văzut tu cu mine? Eu îți spun că te văd pentru prima dată … eu”, martorul afirmă „deci .. cu dumneavoastră personal .. nu știu”; martorul se interesează dacă poate să întâlnească persoana care i-a ținut locul inculpatului, „să văd dacă îl recunosc pe…”, întrebându-l pe inculpat dacă „dumneavoastră sunteți la cercetări penale sau la frontieră, că eu am fost chemat la cercetări penale” și dacă „există șef și la cercetări penale”; martorul arată „ce e adevărat e că eu nu rețin și am un defect profesional. Dacă mă duc la o speță, am uitat și am plecat pentru că eu sunt decât un translator. Nu îmi încarc memoria cu toate evenimentele” iar spre finalul discuției, la întrebarea inculpatului „dar acum te-ai lămurit că pe mine nu m-ai cunoscut? Te-ai lămurit măcar cu treaba asta?”, acesta răspunde „Pot să zic că da”.

Concluzionând, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză nu susține învinuirea adusă inculpatului G.L.C., iar dacă varianta venirii acestuia din concediu, urmare a constatării incidentului de trafic ar fi putut fi verosimilă (dar nu se confirmă), ipoteza pe care este construită acuzația, că inculpatul s-ar fi aflat la locul de muncă chiar la momentul aterizării cursei sosite de la Istanbul și le-ar fi pretins cetățenilor turci sume de bani pentru a le permite intrarea în tară, dincolo de faptul că nu este susținută probator, nici măcar nu este plauzibilă. Nu există nicio explicație logică pentru care inculpatul, fără absolut nici un motiv și în lipsa unei cereri de rechemare din concediu, să facă naveta între București și Saturn (unde se afla cu familia pentru o perioadă de doar 7 zile), localități situate la o distanță de aproximativ 255 Km, ce ar fi putut fi parcursă într-un interval de peste 3 ore și jumătate - 4 ore (anul 2007), să fie prezent la serviciu în afara programului (care în mod firesc se încheia la ora 16,00) fără să solicite măcar emiterea unor ordine de deplasare și decontarea cheltuielilor de combustibil (astfel cum a procedat la plecarea în concediu), sau plata orelor suplimentare și fără să semneze niciunul dintre documentele emise în acea zi sau în cea imediat următoare. Cercetările din prezenta cauză au fost demarate în luna februarie 2008, iar restituirea cheltuielilor de transport aferente deplasării în concediul de odihnă a avut loc în cursul lunii septembrie 2007, astfel că nu s-ar putea susține că lipsa acestor cereri ar fi justificată de un eventual interes al inculpatului.

Instanța de recurs constată însă că la aceeași concluzie ar fi ajuns chiar în condițiile în care, trecând și peste problema posibilei incompatibilități a interpretului de limba turcă, care era angajata denunțătorului, astfel cum acesta recunoaște, ar fi avut în vedere întregul probatoriu administrat de către procuror în Republica Turcia, inclusiv depoziția martorului C.B.

Astfel, din declarația dată în cursul urmăririi penale, martorul C.B. arată că la sosirea pe aeroportul Băneasa au fost supuși unui control foarte sever, au fost duși într-o încăpere separată iar acolo, „un individ pe care l-am recunoscut după planșa fotografică, la foto 2 și despre care am aflat ulterior că se numește G.L.C., ne-a cerut direct în limba turcă, pe care o vorbea foarte puțin să dăm fiecare câte 100 dolari S.U.A. pentru că altfel vom avea probleme foarte mari în România și vom fi duși la arestare. Ulterior, s-a făcut un control amănunțit și s-a găsit în geanta lui Ș.S. un cartuș nefolosit. Eu cred că respectivul cartuș a fost plantat acolo de poliției. Oricum persoana pe care am identificat-o ca fiind G.L.C. a apărut cu cartușul în mână și ni l-a arătat, susținând că vom avea probleme. Ulterior, în cursul serii a apărut și translatorul de limbă turcă. Acesta nu a tradus absolut nimic referitor la cererea de a plăti bani mită și nu a pus mâna pe bani. Cu toate acestea eu i-am adus la cunoștință că ni s-a cerut mită, iar el nu a reacționat în nici un fel. A avut loc însă o discuție, mai târziu, în urma căreia unul din frații Ș. a dat un sms lui A.K., precizând că ni s-au cerut bani” (această declarație a martorului C.B., alături de cele ale martorilor M.I., M.V.C., B.C. și N.M.M., putea să conducă foarte ușor instanța de fond la concluzia că martorul G.F. nu a fost prezent la evenimentele pe care le-a relatat).

Împrejurările de fapt rezultate din depoziția martorului C.B. nu sunt confirmate de către martorii Ș.S. și Ș.Ș., care nu susțin faptul că și la momentul intrării în tară li s-ar fi pretins vreo sumă de bani și nici nu îl recunosc din planșele foto pe inculpatul G.L.C. Cei doi martori au arătat că o doamnă polițist le-a comunicat că vor avea probleme întrucât nu au pașapoartele în regulă, iar ulterior aceasta a efectuat un control amănunțit al bagajelor lui Ș.S. găsind un glonț, ambii martori afirmând că polițista este cea care a „a plantat glonțul acolo”. Referirile la pretinderea unei sume de bani sunt ulterioare acestui moment, fiind legate de anchetarea lui Ș.S.

Neconcordanțele evidente dintre aceste declarații sunt explicate în actul de sesizare prin aceea că, pe parcursul șederii în Aeroportul București Băneasa, grupul cetățenilor turci ar fost scindat, aceștia neparticipând efectiv la aceleași momente esențiale din filmul evenimentelor, iar cererea i-ar fi fost formulată numai martorului C.B. datorită împrejurării că acesta era „în fapt, un lider al întregului grup, și că trebuie ținut cont de realitatea antropoculturală a relațiilor sociale caracteristice poporului turc, ce valorizează de o manieră supremă autoritatea de tip paternalist, iar din această perspectivă C.B. era, fără îndoială persana care trebuia determinată să dea mită, întrucât decizia sa de a se conforma sau nu unei astfel de cereri avea să fie oricum urmată de ceilalți membrii ai grupului, în virtutea modelului paternalist .. .

Înalta Curte constată că această concluzie a procurorului, ca de altfel toate încercările de a motiva prezența inculpatului G.L.C., este lipsită de orice fundament probator, fiind infirmată de depoziția martorului C.B. care susține că întregul grup ar fi fost condus într-o cameră („am fost duși într-o cameră separată”), iar un polițist „ne-a cerut direct în limba turcă, pe care o vorbea foarte puțin, să dăm fiecare câte 100 dolari S.U.A. pentru că altfel vom avea probleme foarte mari în România și vom fi duși la arestare”, dar și de cea a martorului M.V.C. care arată că întregul grup a fost separat de restul călătorilor și condus în zona de tranzit, întrucât exista suspiciunea că scopul declarat la obținerea vizei nu era același cu cel real.

Relevant este și denunțul făcut a doua zi după incident de martorul A.K., asociatul firmei SC R.E. SRL ce invitase cetățenii turci în România, denunț ce se află atașat la dosarul cu documente „secret de serviciu”, deși acesta, ca de altfel și alte înscrisuri ce se regăsesc în acest volum, nu au caracter clasificat (fiind puse la dispoziția inculpaților de către instanța de recurs).

Astfel, martorul, care intrase în legătură telefonică cu cetățenii turci în ziua în care aceștia au ajuns în București, deplasându-se personal la Aeroportul Băneasa pentru a verifica motivele pentru care nu li se permite intrarea pe teritoriul României, la data de 06 septembrie 2007 a adresat I.G.P.F. o sesizare prin care prin care reclama faptul că, deși cei 7 cetățeni turci aveau toate actele în regulă, aceștia au fost supuși unui control amănunțit, iar la verificarea bagajelor, la unul dintre ei a fost găsit un cartuș pentru „un pistol de jucărie” și, la presiunile făcute de poliția de frontieră acesta ar fi declarat că respectivul cartuș a fost uitat în geantă, deși în realitate nu avea cunoștință de existența lui. În finalul reclamației martorul precizează următoarele „după un anumit timp a fost adus un translator autorizat de limbă turcă, care, după declarațiile cetățeanului turc, a afirmat că dacă va da 1000 de dolari problema se va rezolva și va fi trimis înapoi în Turcia. În cazul în care nu se conformează va fi închis și există posibilitatea să stea ani de zile în închisoare”.

De asemenea, în denunțul făcut, la data de 09 ianuarie 2008, la D.G.A., martorul face aceleași precizări, respectiv faptul că, după debarcare, cetățenii turci au fost supuși unui control amănunțit, a fost găsit în geanta unuia dintre ei un cartuș, acestuia sugerându-i-se să declare că a fost uitat acolo și că, „după un anumit timp am fost sunat de unul dintre cei 7 cetățeni turci care mi-a comunicat că dacă va da 1000 dolari S.U.A., problema se va rezolva și va fi trimis înapoi în Turcia, In cazul în care nu se va conforma, va fi închis și există posibilitatea să stea ani de zile în închisoare. Cel care m-a sunat mi-a spus că acești bani i-au fost ceruți de translatorul care se afla acolo, și că, în acea noapte, la ora 0:29:18 a primit următorul mesaj „domnule A., traducătorul de aici cere bani, zice că dacă nu el nu se amestecă, iar dacă nu va fi nevoit să aștepte decizia tribunalului. Vă rog să facem ceva.” În conținutul denunțului se face mențiunea că, la solicitarea ofițerilor D.G.A., a fost contactat telefonic numitul C.B. care „mi-a spus că banii au fost strânși de un civil gras, care după ce a luat banii a intrat în toaletă și s-a întors, spunându-le: OK. Puteți pleca! C.B. mi-a spus că anterior colectării banilor la grupul de cetățeni s-a prezentat o persoană care cunoștea limbile turcă și română și le-a spus să dea câte 100 de dolari pentru a putea pleca”.

Declarațiile date în cursul urmăririi penale de către martor sunt în același sens, A.K. arătând că, din convorbirile pe care inițial le-a avut cu cetățenii turci, a aflat că aceștia au probleme întrucât în bagajul unuia dintre ei a fost găsit un cartuș pentru pistol, și că ulterior „m-a sunat din nou cetățeanul turc și mi-a zis că traducătorul care se afla acolo i-a zis: dați o mie de dolari, iar eu o să vă rezolv problema și o să vă trimit înapoi în Turcia” și că, în acea noapte, la ora 0:29:18 a primit un mesaj „domnule A., traducătorul de aici cere bani, zice că dacă nu el nu se amestecă, iar dacă nu va fi nevoit să aștepte decizia tribunalului. Vă rog să facem ceva”.

Este adevărat că în fața primei instanțe martorul a declarat că, după ce grupul cetățenilor turci a fost ajuns în România „m-au sunat pe mine și mi-au spus că li se cere câte 100 dolari pentru a li se permite accesul în tară. Ulterior, juristul firmei care a ajuns la aeroport m-a sunat și mi-a confirmat această susținere”, însă, în continuare, martorul precizează că s-a deplasat la D.G.P.F. pentru a face reclamație și a se constata că persoanele pe care le invitase nu erau teroriști, și că a dat o declarație în care „am relatat faptele așa cum s-au petrecut, fiind mai aproape de data evenimentelor, am putut să redau situația atunci cum a fost”.

Dincolo de faptul că chiar martorul recunoaște că declarațiile date imediat după incident sunt cele care reflectă faptele astfel cum acestea s-au petrecut, și că, în fața instanței de recurs, acesta a susținut că momentul în care s-a ridicat problema plății unei sume de bani este ulterior sosirii translatorului de limbă turcă, Înalta Curte reține și poziția constantă a martorului A.E., care i-a așteptat cetățenii turci la aeroport și l-a însoțit pe martorul A.K. la I.G.P.F., care confirmă primele declarații ale acestuia din urmă.

Astfel, martorul A.E. arată că, întrucât traficul rutier era foarte aglomerat și întârzia, a luat legătura cu unul dintre cetățenii turci care i-a comunicat că „ajunseseră în aeroportul Băneasa dar că aveau probleme și că personalul aeroportului urmează să le efectueze un control al bagajelor”, că ajungând la aeroport a discutat cu șeful de tură care l-a înștiințat că există niște probleme și că în geanta unuia din cei șapte fusese găsită muniție și că urmează să sosească reprezentați din partea parchetului. După aproximativ 2 ore în aeroportul Băneasa a sosit și domnul A.K., ca urmare a discuțiilor telefonice purtate de către mine cu acesta și care și-a manifestat dorința de a discuta cu cei de la poliția de frontieră. La discuție s-a prezentat un alt șef de tură care ne-a comunicat că la controlul bagajelor a fost găsită muniție și că există probleme cu privire a vizele celor 7 cetățeni turci în sensul că aceștia nu își justifică scopul declarat privind vizita în România. În cadrul discuției purtate cu respectivul șef de tur, dl. A.K. s-a arătat indignat întrebându-l pe acesta de ce nu poate invita cunoștințe din Turcia, având în vedere afacerile derulate de firma R. Polițistul de frontieră ne-a comunicat că acestea sunt prevederile legale din România. Menționez că nu am cunoștință despre intențiile vreunui polițist de frontieră sau alte persoane din Aeroportul Băneasa de a pretinde sau primi sume de bani sau alte avantaje materiale din partea vreunuia din cei șapte și nici nu am participat la vreo discuție in care să se facă referire în mod direct sau indirect la asemenea solicitări”. Martorul mai susține că, după două zile de la eveniment, a aflat de la A.K. că a primit pe telefonul mobil un mesaj SMS „prin care unul dintre cei șapte cetățeni turci îl informa că translatorul îi solicită suma de 1000 dolari S.U.A. pentru a rezolva problema, iar dacă cei șapte cetățeni turci nu sunt de acord, traducătorul prezent nu se mai implică”. De asemenea, în fața instanței martorul a arătat că a aflat despre împrejurarea că s-ar fi dat sume de bani de la martorul A.K.

Din declarațiile analizate anterior, rezultă cu certitudine faptul că momentul în care A.K. a fost încunoștințat cu privire la împrejurarea că se pretinde o sumă de bani este ulterior plecării celor doi martori de la aeroport, deci după ce se constatase că cei 7 cetățeni turci nu îndeplinesc condițiile pentru intrarea în țară, a avut loc controlul bagajelor și a fost găsit cartușul asupra martorului Ș.S. Dacă celor 7 cetățeni turci li s-ar fi pretins vreo sumă de bani și cu ocazia controlului documentelor pentru a li se permite intrarea în țară, în mod evident aceștia le-ar fi comunicat martorilor A.E. și A.K. (cu care au și discutat telefonic), sau măcar acestuia din urmă, astfel cum au făcut-o în cursul nopții, atunci când l-au contactat telefonic spunându-i că translatorul cere bani pentru rezolvarea problemei. De asemenea, dacă A.K. ar fi fost încunoștințat despre faptul că încă de la sosire li s-ar fi pretins vreo sumă de bani, în mod normal ar fi reproșat această împrejurare șefului de tură cu care a discutat, iar acest lucru ar fi fost cunoscut și de către martorul A.E.

Toate aceste date conduc Ia concluzia că anterior sosirii în incinta aeroportului a translatorului de limbă turcă, martorul G.F. cetățenilor turci nu li s-a pretins nicio sumă de bani. Nici conținutul convorbirii telefonice dintre C.B. și martorul A,K., redată în cuprinsul denunțului din data de 09 ianuarie 2008, asupra căreia s-a insistat în mod deosebit de către parchet cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, nu o infirmă, Înalta Curte reținând că din aceasta rezultă că suma de bani s-a pretins pentru a se putea reîntoarce în Turcia de către o persoană care cunoștea limbile turcă și română „anterior colectării banilor, la grupul de cetățeni s-a prezentat o persoană care cunoștea limbile turcă și română și le~a spus să dea câte 100 de dolari pentru a putea pleca”.

Ca atare, chiar dacă ar fi fost avută în vedere declarația dată de către martorul C.B. în cursul urmăririi penale, se constată că aceasta este total izolată în contextul probator, fiind infirmată de probele mai sus analizate, dar și de cele din care rezultă faptul că inculpatul G.L.C. nu se afla în incinta Aeroportului Băneasa nici la momentul constatării incidentului de trafic și nici ulterior.

II. În ceea ce privește cel de-al doilea moment al pretinderii și ulterior primirii sumei de 700 dolari S.U.A., acesta este legat de ancheta desfășurată împotriva martorului Ș.S., acuzarea vizând faptele inculpaților M.I.R., B.B. și G.D.I.

În acest sens, Înalta Curte constată că, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului M.I.R. că, în calitate de subofițer de poliție în cadrul P.P.F.A. București - Băneasa Aurel Vlaicu, a pretins și primit suma de 700 dolari S.U.A. de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat, iar în sarcina inculpaților B.B., ofițer principal I în cadrul compartimentului „Combaterea infracționalității transfrontaliere” al P.P.F.A. București - Băneasa Aurel Vlaicu și G.D.I., subofițer de poliție în cadrul aceleiași unități, că au pretins o sumă de bani nedefinită de la aceeași cetățeni turci în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat.

Probatoriului care a condus Curtea de apel la reținerea situației de fapt este constituit din declarațiile martorilor C.B., Ș.S., Ș.S., procesele verbale de recunoaștere de pe planșele foto tăcute de aceeași martori, precum și depoziția martorului G.F.

Poziția procesuală a inculpaților a fost constantă, aceștia nerecunoscând faptele pentru care au fost trimis în judecată.

Analizând ansamblul materialului probator, excluzând, pentru considerentele anterioare, probatoriul administrat de către procuror pe teritoriul Republicii Turcia, se rețin următoarele:

Referitor la martorul G.F., astfel cum rezultă și din cele prezentate anterior în analiza acuzației ce a fost adusă inculpatului G.L.C., Înalta Curte constată că declarațiile acestuia au fost oscilante, ca autori ai aceleiași fapte fiind prezentate persoane diferite.

Astfel, în prima declarație dată de martor, la data de 17 martie 2008, acesta arată că „pe parcursul audierii cetățeanului turc asupra căruia a fost găsit cartușul, ofițerii anchetatori au pus problema unei sume de bani. Cetățeanul turc audiat Ș.S. a precizat că nu are bani la el și că banii lui se află la fratele acestuia, Ș.S. Drept urmare polițiștii de frontieră anchetatori au acceptat să-l cheme pe fratele acestuia și în acest context s-a pus problema unei sume de bani ca și recompensă pentru polițiștii de frontieră în schimbul unei rezolvări mai rapide și ușoare a cazului. Din discuțiile purtate ulterior cu Ș.S., am înțeles că pană la urmă a fost plătită o sumă de bani”.

La data de 02 aprilie 2008 a avut loc o prezentare pentru recunoaștere din planșele foto care cuprindeau inclusiv fotografiile inculpaților M.I.R. și B.B. Cu toate aceste, martorul G.F. l-a identificat numai pe inculpatul G.L.C. ca fiind persoana care „la data de 05 septembrie 2007 i-a transmis verbal să traducă în limba turcă cetățeanului turc Ș.S., care era audiat în sediul P.T.F. Băneasa-București în legătură cu săvârșirea unor fapte penale, solicitarea polițistului de frontieră de a da mită”.

Ulterior, la data de 08 aprilie 2008, martorul dă o nouă declarație în fața procurorului, în care menționează că a asigurat traducerea pentru martorul Ș.S. care era cercetat pentru săvârșirea unei fapte penale și în această împrejurare a tradus, la solicitarea unui polițist, cererea de a plăti o suma de 400 euro pentru a nu i se întocmi dosar penal, polițistul fiind persoana recunoscută din planșele foto, respectiv G.L.C.

După doi ani, ascultat în calitate de învinuit la data de 09 martie 2010, depoziția acestuia se modifică, în sensul că indică cu totul alte persoane ca fiind cele care ar fi pretins și primit banii, afirmațiile fiind însă concordante cu declarațiile martorilor Ș.S. și Ș.S. audiați la data de 08 martie 2010.

Astfel, învinuitul G.F., afirmă că Ș.S. „a fost dus pentru anchetă într-o cameră separată. In camera respectivă, la un anumit moment m-am găsit eu, precum și polițiștii M.I.R., B.B. și G.D.I. Cu această ocazie toți cei trei lucrători de poliție au cerut suma de 7000 dolari S.U.A. lui Ș.S. pentru ca acesta să nu aibă probleme iar grupul de cetățeni turci să nu fie reținut pe aeroport și să i se permită intrarea în România. Precizez că cererea de a se plăti respectiva sumă de bani a fost formulată de cei trei polițiști în limba română, iar eu am tradus-o în limba turcă. A trecut ceva timp după acest episod, timp în care Ș.Ș. a plecat din incinta respectivă și a revenit mai târziu. Atunci când s-a întors, de față cu mine și cu M.I.R. i-a plătit acestuia din urmă suma de 700 dolari S.U.A., iar mie mi-a dat suma de 200 dolari S.U.A., cu titlu de onorariu pentru activitatea mea de traducător”.

În fața instanței de fond, martorul face referire la același moment la care s-ar fi cerut banii, respectiv cel al audierii lui Ș.S., susținând că „la anchetă au participat B.B. și G.D.I. Știu că s-a cerut o sumă de bani pentru rezolvarea problemei, din câte îmi amintesc inculpatul G.D.I. m-a rugat să transmit solicitarea, știu că în afara celor două persoane pe care le-am indicat din rândul inculpaților la anchetă au mai fost și alte persoane” și că, atunci când G.D.I. i-a cerut să traducă cetățenilor turci că trebuie să dea bani pentru rezolvarea problemei, de față nu erau ceilalți inculpați.

În recurs, martorul învederează faptul că la aeroport a fost condus „într-o cameră de la subsolul clădirii, împreună cu cel asupra căruia s-a găsit cartușul Ș.S. Aici se mai aflau doi ofițeri de poliței pe care îi identific azi în sală în persoana inculpaților B.B. și G.D., care au procedat la audierea cetățeanului turc .. în timp ce asiguram traducerea, unul dintre inculpați B. sau G. mi-a cerut să comunic celui anchetat că pentru a fi lăsat să pătrundă în țară este necesar să plătească o sumă de bani, din câte îmi amintesc era vorba de 700 dolari”. Solicitându-i-se mai multe detalii cu privire la anchetă și la modul în care s-au consemnat declarațiile, martorul arată următoarele: „declarațiile luate de anchetatori cetățeanului turc asupra căruia a fost găsit cartușul a fost luată pe un formular tipizat și scrisă de unul dintre cei doi polițiști. Nu-am aduc aminte cine a consemnat. Cetățeanul turc era întrebat despre cartușul găsit în geanta sa, acesta declarând că l-a uitat acolo. Declarația a fost semnată de cei care erau prezenți acolo, inclusiv de mine și cel audiat. Mențin declarația că suma de bani a fost cerută de cei doi ofițeri către luau declarațiile lui Ș.S.”. Martorul mai precizează că nu a fost prezent la momentul în care s-au dat banii, însă el personal a primit suma de 200 dolari S.U.A.

Analizând declarațiile date de către martor, Înalta Curte reține că singura împrejurare relatată constant începând cu prima și până ia ultima declarație este aceea că suma de bani a fost pretinsă, în cursul audierii cetățeanului turc Ș.S., de către ofițerii anchetatori. Deși persoanele pe care indică martorul ca autori ai faptei sunt diferite (inițial inculpatul G.L.C., ulterior inculpații M.I.R., B.B. și G.D.I. și, în final, doar B.B. și G.D.I.), instanța de recurs va reține această afirmație a martorului, având în vedere că ea se coroborează cu alte date care rezultă din materialul probator.

Astfel cum s-a arătat anterior, din depozițiile martorilor N.M.M. și B.C. rezultă că translatorul G.F. a sosit la aeroport în jurul orelor 22,00. Aceiași martori arată că activitatea de cercetare a fost finalizată în jurul orelor 01,30. Înalta Curte reține că la ora la 00:29:18 martorul A.K. primește de la martorul Ș.S. pe telefonul mobil următorul mesaj „domnule A., traducătorul de aici cere bani, zice că altfel nu se mai amestecă, zice că acest om trebuie să aștepte A. decizia Tribunalului. „Vă rog, să facem ceva”.

Rezultă, așadar, că mesajul a fost trimis martorului A.K. chiar în timpul în care se desfășura ancheta asupra cetățeanului turc Ș.S.

Dacă astfel se poate considera că în cauză s-a dovedit împrejurarea că a fost solicitată o sumă de bani și momentul/contextul în care aceasta a fost pretinsă, Înalta Curte constată că probatoriul administrat nu conduce la concluzia că inculpații M.I.R., B.B. și G.D.I. sunt autorii acestei fapte, astfel cum afirmă martorul.

În acest sens se constată că persoanele care au desfășurat ancheta în cazul lui Ș.S. sunt martorii N.M.M. și B.C., astfel cum rezultă atât din declarațiile acestora, cât și din conținutul procesului verbal de constatare și mențiunea de pe declarația cetățeanului turc, care poartă rezoluția „dată în fața mea, azi 05 septembrie 2007, insp. B.C.”. Martorul B.C. arată că „la audierea cetățeanului turc au participat următoarele persoane: subsemnatul, insp. N.M., traducător autorizat de limbă turcă al cărui nume nu mi-l amintesc, dar pot preciza că avea un nume turcesc, cetățeanul turc audiat, și, din câte îmi aduc aminte, pentru perioade scurte de timp, șeful de tură insp. M.V.”, La cercetări în biroul în care am audiat cetățeanul turc a venit de vreo două ori șeful de tură, M.V.”. Aceeași este și poziția martorului N.M.M., care menționează că pe perioada anchetării cetățeanului turc, în afara șefului de tură, alte persoane nu au intrat în încăpere.

Ca atare, din probele analizate anterior rezultă cu certitudine faptul că inculpații M.I.R., B.B. și G.D.I. (în varianta declarației din cursul urmăririi penale, sau doar B.B. și G.D.I., în varianta susținută în fața instanței de fond și în recurs) nu au fost cei care l-au anchetat pe cetățeanul turc și nici nu au fost prezenți în încăperea în care acesta a fost audiat, astfel că nu puteau fi autorii faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În ceea ce privește primirea sumei de bani, faptă de care este acuzat inculpatul M.I.R., se constată că G.F. face referire la acest inculpat doar într-una din cele 5 declarații pe care le-a dat pe parcursul procesului penal. Astfel, deși la scurt timp după incident, respectiv la data de 02 aprilie 2008 nu îl identifică pe acest inculpat din planșele foto, ascultat în calitate de învinuit la 09 martie 2010, afirmă că, în prezența sa, Ș.Ș. i-a dat acestuia suma de 700 dolari S.U.A. în fața primei instanțe și cu ocazia audierii sale de către instanța de recurs, acesta nici măcar nu îl indică pe inculpatul M.I.R. ca participant la anchetarea lui Ș.S., martorul G.F. susținând că nu a fost prezent la momentul la care s-au primit banii.

Înalta Curte constată că principalul martor al acuzării este lipsit total de credibilitate, concluzie rezultată din diferitele variante oferite cu privire la situația de fapt, din modul în care acesta s-a prezentat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție când susținerile s-au contrazis de la o afirmația la alta, precum și din interesul său în prezenta cauză, manifestat cu precădere în cursul urmăririi penale, când era cercetat pentru săvârșirea acelorași fapte, ambele denunțuri formulate de A.K. vizându-l în mod direct, acesta arătând că cetățenii turci i-au comunicat faptul că „translatorul cere bani”, fapt susținut și de mesajul sms primit de martorul denunțător. În aceste condiții, aspectele relatate de către G.F. în declarația dată în calitate de învinuit nu pot fi reținute, cu atât mai mult cu cât, nici nu era obligat să spună adevărul dat fiind calitatea în care era ascultat, iar asupra acestei depoziții martorul a revenit ulterior.

Se constată, așadar, că în cauză nu au fost administrate probe de natură a înlătura prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul M.I.R., astfel că, în sarcina acestuia nu se poate reține nici faptul că ar fi primit suma de 700 dolari S.U.A. de la martorul Ș.Ș.

O ultimă precizare este legată de împrejurarea că înlăturarea declarațiilor date în cursul urmăririi penale de către martorii C.B., Ș.S., Ș.S. este lipsită de consecințe în privința soluției ce se impune a fi pronunțată, în sensul că aceeași concluzie rezulta și dacă acestea ar fi fost avute în vedere.

Astfel, Înalta Curte constată că între declarațiile acestor martori există contradicții asupra unor aspecte esențiale în cauză. In timp ce martorul Ș.Ș. afirmă că „am luat din cei 9.000 dolari S.U.A. aflați asupra mea suma de 200 dolari S.U.A. și i-am dat-o traducătorului și suma de 700 dolari S.U.A. pe care i-am dat-o în mână polițistului (M.I.R.) și că „la acest moment nu a asistat nici fratele meu, S. și nici C.B. sau alți membrii ai grupului”, martorul C.B. susține „că am pus fiecare câte 100 dolari S.U.A.”, bani care au fost luați de B.B. și M.I.R., iar cu ocazia discuției telefonice dintre A.K. și martor, consemnată în cuprinsul denunțului din 09 ianuarie 2008, C.B. arată că „banii au fost strânși de un civil gras, care, după ce a luat banii a intrat în toaletă și s-a întors spunând: Ok. Puteți pleca”.

În raport de susținerile total diferite cu privire la modalitatea în care ar fi fost înmânați banii și persoana care i-a primit, Înalta Curte apreciază că acest probatoriul nu ar fi fost de natură să conducă la o concluzie certă de existență a faptei sau de vinovăție a inculpatului M.I.R. Dacă indicarea unor persoane diferite ca autori poate fi explicabilă prin aceea că martorii au intrat în contact cu mai mulți angajați ai poliței de frontieră, audierea lor realizându-se la un interval de aproximativ doi și jumătate de la data incidentului de trafic, relatarea unor împrejurări variate în care faptele s-au petrecut mai nu poate fi justificată prin trecerea timpului.

Rezultă, așadar, că și în varianta analizată, soluția de condamnare a inculpatului M.I.R. nu putea fi menținută de către instanța de recurs.

Concluzionând, față de toate considerentele anterior expuse în analiza ambelor momente în care acuzarea susține că s-ar fi pretins, respectiv pretins și primit sume de bani, Înalta Curte de Casație și Justiție constată întemeiate criticile formulate de către inculpați, concluzia primei instanțe de reținere a vinovăție acestora nefiind susținută din punct de vedere probator. Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursurile inculpaților G.L.C., M.I.R., B.B. și G.D.I., va casa în totalitate sentința recurată și rejudecând, va dispune achitarea acestora.

În ceea ce privește temeiul soluției de achitare, deși inculpații au solicitat pronunțarea unei hotărâri întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., instanța de recurs constată că sunt incidente prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen. Aceasta întrucât, în cauză, s-a demonstrat existența unei fapte, din analiza materialului probator (mesajul sms, declarațiile martorului A.K.), rezultând că cetățenilor turci li s-a pretins o sumă de bani, or, în sarcina tuturor inculpaților a fost reținută, prin rechizitoriu, varianta pretinderii, ca element material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită. Ceea ce nu s-a dovedit este dacă martorul G.F. [(care a și primit o sumă de bani, cu privire la această faptă, încadrată în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, aplicându-i-se de către procuror sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1000 lei)] a tradus în realitate și o solicitare a unor polițiști, și, în caz afirmativ, cine sunt aceștia, sau dacă a fost doar o cerere personală a translatorului.

Ca atare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., îl va achita pe inculpatul G.L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (l) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. l din Legea nr. 78/2000 și pe inculpații B.B., G.D.I. și M.I.R. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. l din Legea nr. 78/2000.

Va constata că recurenții intimați inculpați au fost reținuți 24 de ore, de la 9 martie la 10 martie 2010.

În ceea ce privește recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație – D.N.A., concluzia anterioară, aceea că inculpații nu sunt autorii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, Înalta Curte nu va mai analiza criticile acestuia care decurgeau din pronunțarea soluției de condamnare. În aceste condiții, recursul va fi respins ca nefondat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație – D.N.A. vor rămân în sarcina statului.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a recurenților intimați inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații G.L.C., B.B., G.D.I. și M.I.R. împotriva sentinței penale nr. 122/ F din 17 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală.

Casează în totalitate sentința penală atacată și, în rejudecare:

1. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită inculpatul G.L.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (l) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. l din Legea nr. 78/2000.

2. în baza art. l 1 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită inculpații B.B., G.D.I. și M.I.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. l din Legea nr. 78/2000.

Constată că recurenții intimați inculpați au fost reținuți 24 de ore, de la 9 martie 2010 la 10 martie 2010.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație – D.N.A. împotriva aceleiași hotărâri.

Sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a recurenților intimați inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație – D.N.A. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2013.