Corruption charge reclassified from bribery to abuse of office due to absence of prior compensation agreement; criminal liability extinguished by statute of limitations

Asupra recursurilor penale de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 385 din data de 06 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosar nr. 4983/40/2009, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpații O.M. și T.V.

A fost condamnat inculpatul O.M. la pedepsele de:

- 2 ani închisoare și 1 an pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen.;

- 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) și art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, stabilind drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) și c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza II, lit. b) și c) C. pen.

În temeiul art. 81, 82 și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și accesorii aplicate pe timp de 4 (patru) ani, care constituie termen de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen., în sensul revocării suspendării condiționate și a executării în întregime a pedepsei în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni sau a neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

A fost condamnat inculpatul T.V. la pedepsele de:

- 1 an și 4 luni închisoare și 1 an pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen.;

- 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) și art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, stabilind drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare și 1 an pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza II, lit. b) și c) C. pen.

În temeiul art. 81, 82 și 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și accesorii aplicate pe timp de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni, care constituie termen de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen., în sensul revocării suspendării condiționate și a executării în întregime a pedepsei în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni sau a neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții civile M.M. suma de 15.000 ROL despăgubiri civile.

S-a dispus confiscarea de la cei doi inculpați a sumei de 900 RON (9 milioane ROL).

S-a dispus anularea actelor false, respectiv: Dispoziția nr. 76 din 9 aprilie 2002, Contractul de întreținere nr. 1113 din 10 aprilie 2002, Adeverința nr. 117/2002, Procesul-verbal nr. 1669 din 19 martie 2002.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, inculpatul O.M. este secretarul comunei Mihai Eminescu, județul Botoșani din anul 1990.

În baza Ordinului nr. 329 din 06 decembrie 2000 al Prefecturii Județului Botoșani, O.M. a fost atestat pe post ca funcționar care ocupă o funcție publică de conducere în cadrul unităților și instituțiilor publice. Ordinul de numire s-a făcut în baza prevederilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, H.G. nr. 452/2000 și a Procesului-verbal nr. 4735 din 28 septembrie 2000 al Comisiei de Atestare.

Numirea în funcția publică de conducere, ca secretar al comunei ME, s-a făcut începând cu data de 28 septembrie 2000.

Prin Adresa nr. 696 din 19 ianuarie 2002 a Prefectului Județului Botoșani, înregistrată la Primăria Comunei ME, județul Botoșani, sub nr. 197 din 26 ianuarie 2002, au fost comunicate atribuțiile de serviciu ale inculpatului corespunzătoare fișei postului pentru secretarul comunei, atribuții ce au fost delimitate la data de 30 noiembrie 2005 de către primarul comunei.

Astfel, potrivit fișei postului, inculpatul era secretarul comunei ME, județul Botoșani, în calitatea sa de funcționar public, avea următoarele atribuții stabilite conform Legii nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale, Legii nr. 18/1991, republicată - privind fondul funciar, Legii nr. 169/1997, Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare și H.G. nr. 1.172/2001; Legii nr. 10/2001 - privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989; Legii nr. 16/1994 - privind arendarea; O.G. nr. 1/1992, H.G. nr. 269/2001 și Ordinului nr. 95136/282/712/10806 - pentru aprobarea normelor tehnice privind completarea registrului agricol; Legii nr. 119/1996 - cu privire la actele de stare civilă; Decretului nr. 92/1976 - privind carnetele de muncă, Legii nr. 154/1998, O.U.G. nr. 24/2000, O.U.G. nr. 42/2001 și H.G. nr. 403/2001; Legii nr. 16/1996 - privind Arhivele Naționale și Decretului nr. 86/1950 - privind reglementarea eliberării certificatelor, dovezilor și ale adeverințelor; Legii nr. 54/1998 - privind circulația juridică a terenurilor.

De asemenea, inculpatul avea atribuții pe linia aplicării Legii nr. 50/1991 - privind certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție, actualizarea listelor electorale permanente, coordonarea serviciului de specialitate ce-și desfășoară activitatea în domeniul Autorității Tutelare și a Protecției Copilului din subordinea Consiliului Local, ținerea evidenței rezerviștilor și întocmirea lucrărilor de mobilizare la locul de muncă, conform Legii nr. 45/1994, Legii nr. 477/2003 și H.G. nr. 338/2002, asigurarea securității informațiilor clasificate conform Legii nr. 182/2002, coordonarea activității privind liberul acces la informațiile de interes public prevăzute în Legea nr. 544/2001, coordonarea activității privind transparența decizională în Administrația Publică prevăzută în Legea nr. 52/2003, procedura aprobării tacite prevăzută în O.U.G. nr. 27/2003, aprobată prin Legea nr. 486/2003 și instruirea primară în domeniul informaticii a funcționarilor publici prevăzută în O.M.A.P. nr. 252. Inculpatul îndeplinea și alte atribuții, expres prevăzute de lege.

În perioada 2000 - 2004, inculpatul T.V. a fost primar al comunei ME, județul Botoșani, iar în perioada 2004 - 2008, 2008 și în continuare este viceprimar al aceleiași localități.

În calitate de primar și viceprimar, inculpatul a avut atribuții în aplicarea Legii nr. 215/2001, a administrației publice locale, a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, a Legii nr. 169/1997, a Legii nr. 1/2000, precum și a Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare și ale H.G. 1.172/2001, ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ale Legii nr. 16/1994 privind arenda, ale O.G. nr. 1/1992, H.G. nr. 269/2001 și Ordinului nr. 195136/2001 pentru aprobarea normelor tehnice privind completarea registrului agricol, ale Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, Decretului nr. 92/1996, Legii nr. 154/1998, O.U.G. nr. 24/2000, O.U.G. nr. 42/2001, ale Legii nr. 53/2003, H.G. nr. 432/2004, Legii nr. 161/2003, Legii nr. 16/1996 și O.G. nr. 33/2002, aprobată prin Legea nr. 223/2002, Legii nr. 393/2004, Legii nr. 673/2002, Legii nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, Legii nr. 50/1991, Legii nr. 45/1994, Legii nr. 477/2003 și H.G. nr. 338/2002, ale Legii nr. 182/2002 privind asigurarea securității informațiilor clasificate, Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în Administrația Publică, Legii nr. 486/2003, de aprobare a O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, precum și toate celelalte atribuții conferite prin actele normative ce reglementează activitatea autorităților locale, respectiv a primarului și viceprimarului.

Din conviețuirea lui B.M. cu numitul C., s-a născut C.V. - zisă "V." - iar din relația de concubinaj cu V.I., s-au născut M. (V.) M. și V.M., la 27 ianuarie 1971.

B.M. a lucrat în construcții, iar după anul 1990 a locuit în satul Ipotești, într-un imobil ce a aparținut mamei sale, B.S. de la care a moștenit și circa 2 hectare de teren.

Între B.M. și V.M. a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, prin care prima îi vindea fiicei sale cota indiviză de V2 din casa situată în satul Ipotești, comuna ME, județul Botoșani, construită de chirpici, acoperită cu carton, compusă din două camere, hol și bucătărie, precum și terenul în suprafață de 800 mp, aferent acestei construcții (contract de vânzare-cumpărare autentificat la Notariatul de Stat Botoșani, prin Încheierea de autentificare nr. 12696 din 01 septembrie 1994).

În ceea ce privește terenul agricol, B.M. nu a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în calitate de moștenitoare a mamei sale, B.S., motivat de faptul că, lucrând în construcții, circula zvonul că cine avea pământ urma să piardă serviciul. În aceste împrejurări, V.M. l-a rugat pe inculpatul O.M. să-i întocmească pe numele său titlul de proprietate, pe care urma să-l moștenească mama sa de la bunica.

În acest context, inculpatul O.M. a întocmit documentele în baza cărora a fost eliberat Titlul de proprietate 14 aprilie 1996, pe numele lui V.M., pentru suprafața de 2,1361 hectare, prin reconstituirea dreptului de proprietate pe teritoriul satului Ipotești, com. ME, județul Botoșani.

B.M. era vecină cu soții O.V. și O.E.M., aceștia din urmă lucrând terenul care figura scriptic în proprietatea lui V.M., fără a cunoaște că aceasta din urmă avea titlul de proprietate asupra pământului pe care mama sa îl moștenea de la bunica.

V.M. și C.V. s-au mutat în Turcia, unde au lucrat, dar au continuat să-și viziteze mama, având grijă de aceasta și căreia îi trimiteau diferite sume de bani. Aceasta din urmă a fost dusă în Turcia, unde a fost internată și tratată medical pentru afecțiunile de care suferea. B.M. a fost îngrijită de soții O.V. și O.E.M. care îi pregăteau de mâncare, făcându-i cumpărăturile.

În plus, V.M. îi trimitea diverse sume de bani și lui O.E.M., în contul cheltuielilor pe care aceasta le făcea cu întreținerea lui B.M.

La sfârșitul anului 2001 - începutul anului 2002, S.M., crescător de animale, fiind interesat de cumpărarea unei suprafețe de teren pe raza localitatea Cătămărăști Deal, în apropierea locului numit "BS", pentru a organiza o stână, a discutat cu inculpatul O.M. în acest sens.

Inculpatul O.M., după o discuție prealabilă cu T.V., a acceptat propunerea soților S. pentru terenul ce urmau să-l atribuie în mod ilegal lui B.M., locul fiind avantajos întrucât S.M. mai deținea în zonă o suprafață de teren, în apropierea căreia era sursă de apă și posibilitate de alimentare cu energie electrică.

Astfel, inculpații T.V. și O.M. au luat hotărârea de a o împroprietări, în baza Legii nr. 1/2000, pe numita B.M., cu suprafața de 2,04 hectare în extravilanul comunei ME, situată mai exact în parcela cadastrală 657/20, deși pe acest amplasament aveau drept de proprietate moștenitorii defunctei T.E., care vânduseră o suprafață de teren din zonă numitei T.M., al cărei ginere este numitul B.I., aspect cunoscut de ambii inculpați.

De asemenea, inculpații mai cunoșteau și faptul că parcela cadastrală nr. 657/20 făcuse obiectul unui protocol de schimb, între Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a Comunei ME și Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a Municipiului Botoșani, revenind în administrarea Comisiei Municipiului Botoșani în anul 2001.

Din Adresa nr. 1/2484 din 11 aprilie 2001, a Primăriei Municipiului Botoșani și Adresa nr. 82 din 21 martie 2001 a Primăriei Comunei ME, județul Botoșani, referitor la încheierea protocolului din data de 11 aprilie 2001 privind schimbul de terenuri între cele două comisii, rezultă că "Protocolul nu a fost transpus prin delimitare în teren între părți. Primar" - ștampila Comunei ME, județul Botoșani și semnătura inculpatului T.V.

Cu toate acestea, la data de 19 martie 2002, inculpatul T.V. a întocmit Procesul-verbal nr. 1669 de punere în posesie a lui B.M., pentru suprafața de 2,04 hectare în parcela cadastrală nr. 657/20, procesul-verbal fiind semnat doar de către inculpații O.M. și T.V. nu și de către B.M., care nu a semnat nici schița de punere în posesie întocmită de către G.C.

Procesul-verbal nr. 1669 din 19 martie 2002 a fost întocmit în baza Adeverinței nr. 117 din 28 martie 2001 a Comisiei locale de fond funciar ME, județul Botoșani, prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate numitei B.M. pentru suprafața de 2,04 hectare, conform Hotărârii Comisiei Județene Botoșani nr. 549 din 29 noiembrie 2000, fiind prevăzut în tabelul anexă nr. 2 A la poziția nr. 5.

Întrucât inculpații O.M. și T.V. aveau interesul de a schimba situația juridică a terenului, au realizat documentația pentru eliberarea titlului de proprietate pentru B.M.

În acest sens, au întocmit o anchetă socială înregistrată la nr. 790 din 05 februarie 2002, care apare înregistrată în registrul de evidență la data de 05 martie 2002 și în care au fost consemnate date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a-l desemna pe inculpatul O.M. drept curator al acesteia.

Ancheta socială este semnată de către inculpații T.V. și O.M., precum și de făptuitoarele C.D., C.I., Z.N. și O.L.C.

Din anchetă rezultă că B.M. suferă de "polinevrită etanolică", având dificultăți în coordonarea mișcărilor și menținerea echilibrului, "inconitență urinară operată". Rezultă, de asemenea, că B.M. era consumatoare de alcool pe fondul unei alimentații precare, locuind singură "copiii fie neavând posibilități materiale, dar mai ales neavând timpul necesar, nu o pot ține sub observație sau îngriji. Copiii, practic, au abandonat-o datorită faptului că mama lor refuză cu înverșunare să abandoneze consumul de alcool, este mereu pusă pe ceartă și mereu nemulțumită cu ceea ce aceștia îi ofereau. Folosește un limbaj trivial în relațiile cu orice persoană, fără a ține cont de vârstă sau împrejurarea în care se află. Aproape în totalitate, își cheltuiește pensia pe procurarea de băuturi alcoolice, având datorii, de pe o lună pe alta, la chioșcurile de alimentație publică din apropierea locuinței".

În ancheta socială se menționa că B.M. refuză să-și gătească de mâncare, consumând în exclusivitate conserve și compoturi de la unitățile de alimentație publică și că nu-și lucrează suprafața de teren aferentă grădinii casei, cu atât mai puțin terenul agricol extravilan.

În deplin acord cu cele reținute mai sus, care sunt contrare realității, "colectivul de sprijin consideră necesară luarea de măsuri de protecție socială, în sensul găsirii unei familii dispuse să-i asigure o supraveghere permanentă și o întreținere adecvată".

Din probele administrate, rezultă că B.M. își lucra singură terenul aferent grădinii locuinței și că avea grijă de copiii numitei C.V.

De asemenea, rezultă că aceasta era ajutată de familia O.V. și O.E.M., precum și de fiicele sale V.M. și M.M.

Din declarațiile lui C.D., C.I. și O.L.C. rezultă că ancheta socială a fost întocmită de inculpatul O.M., contrasemnată de inculpatul T.V., acestea au semnat ancheta fără a fi efectuate verificările în teren cu privire la cele consemnate.

În baza anchetei sociale, la data de 09 aprilie 2002, inculpatul T.V. a emis Dispoziția nr. 76, prin care a instituit curatela pentru numita B.M., din localitatea Ipotești, comuna ME, județul Botoșani. A fost numit curator O.M. din localitatea Ipotești, comuna ME, județul Botoșani care să reprezinte pe numita B.M. la Biroul Notarial în vederea întocmirii documentelor pentru vânzarea suprafeței de 2,04 hectare teren, dobândită în urma împroprietăririi, conform Legii nr. 1/2000.

În Dispoziția nr. 76/2002, se prevede "contractul de vânzare se va face cu clauză de întreținere și cu suportarea cheltuielilor de înmormântare, în cazul decesului persoanei pentru care s-a instituit curatela".

Inculpatul O.M. a contrasemnat pentru legalitate această dispoziție: "Secretarul Comunei va urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei dispoziții".

În acest sens, inculpații T.V. și O.M. au eliberat Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 martie 2002, care nu este înregistrat în evidența primăriei Comunei ME, județul Botoșani.

Din evidențele primăriei, rezultă că la poziția nr. 1973 din 10 aprilie 2002, se afla menționată o adeverință pentru numitul C.G.

În baza acestor documente, la data de 10 aprilie 2002, inculpatul O.M. s-a prezentat împreună cu martorii S.M. și S.F. la Biroul Notarului Public "A.Ț." - Botoșani și au întocmit contractul de întreținere autentificat prin Încheierea nr. 1113 din 10 aprilie 2002.

Contractul de întreținere a fost încheiat între B.M., în calitate de întreținută, reprezentată de curator O.M., din sat Ipotești, com. ME, județul Botoșani, S.M. și S.F., ambii din municipiul Botoșani, în calitate de întreținători.

Astfel, O.M., în numele lui B.M., transmite lui S.M. și S.F. suprafața de 20.400 mp teren agricol, situat în extravilanul satului Cătămărăști Deal, com. ME, județul Botoșani, în parcela cadastrală nr. 657/20. "Terenul ce se transmite a fost reconstituit în proprietatea lui B.M. în baza Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, conform adeverinței nr. 117/2002, eliberată de Comisia Comunală ME, județul Botoșani, fiind pusă în posesie în baza Procesului-verbal nr. 1669, încheiat la 19 martie 2002, de către aceeași comisie comunală, neavând încă titlu de proprietate".

În contractul de întreținere se mai face mențiunea că, "declar în numele doamnei B.M., că terenul ce se transmite nu este grevat de sarcini sau servituti".

Înstrăinarea terenului descris mai sus s-a făcut în schimbul obligației întreținătorilor (S.M. și S.F.) "de a o întreține pe B.M. cu toate cele necesare traiului pe tot timpul vieții sale, obligația constând în procurarea și prepararea hranei, cumpărarea de îmbrăcăminte, încălțăminte, lenjerie de pat și de corp, medicamente, îngrijiri medicale, efectuarea curățeniei în locuință și curte, plata consumului de electricitate, asigurarea lemnelor de foc" și "tot ce nevoia o va impune și de a o înmormânta conform obiceiului, întreținătorii urmând a intra în stăpânirea de drept asupra terenului înstrăinat de astăzi data autentificării contractului, iar în stăpânirea de fapt numai după decesul doamnei B.M.".

În numele lui B.M., inculpatul O.M. a evaluat întreținerea pe o perioadă de 10 ani la suma de 9.000.000 ROL.

Soții S.M. și S.F. declară că "am primit în schimbul întreținerii de la doamna B.M., prin curatorul acesteia, terenul descris mai sus, de a cărei situație juridică am luat cunoștință, știind că avem obligația față de întreținută de a o întreține pe tot timpul vieții sale cu cele necesare traiului și de a suporta cheltuielile cu înmormântarea acesteia, înțelegem să respectăm dreptul de uzufruct viager rezervat de întreținută, ne asumăm riscul dobândirii cunoscând că întreținuta nu are titlu de proprietate".

În continuare, se menționează că părțile consimt la intabularea dreptului de proprietate.

În realitate, soții S.M. și S.F. declară că au încheiat cu inculpatul O.M. un contract de vânzare-cumpărare, plătind în schimbul terenului suma de 9.000.000 ROL. Martorii declară că nu au cunoscut-o pe B.M. și nu a existat vreo înțelegere între ei și aceasta sau între ei și inculpatul O.M. de a o întreține pe B.M.

De altfel, inculpatul O.M. a dat o declarație, pe propria răspundere, că își asumă toate responsabilitățile ce le reveneau soților S.M. și S.F., cu privire la numita B.M., prin Actul de întreținere nr. 1113 din 10 aprilie 2002, declarație datată 11 aprilie 2002, semnată de către inculpat, pe care este aplicată ștampila Primăriei Comunei ME.

Din declarația martorilor S.M. și S.F. rezultă că, aceștia au dat inculpatului O.M. suma de 9.000.000 ROL la data de 10 aprilie 2002, la Biroul Notarului Public "A.Ț." - Botoșani, în momentul încheierii contractului de întreținere autentificat prin Încheierea nr. 1113 din 10 aprilie 2002.

Inculpatul O.M. recunoaște că a primit de la martorii S.M. și S.F. suma de 9.000.000 ROL, că a semnat contractul și ulterior, declarația, pe propria răspundere, de preluare a obligațiilor de întreținere.

În acest context, este de observat că între părți a intervenit, în realitate, un contract de vânzare-cumpărare, contractul de întreținere fiind simulat.

Instituirea curatelei s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 152 C. fam., în sensul că nu a avut acceptul lui B.M., așa cum prevăd aceste dispoziții legale.

Vânzarea terenului s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 155 C. fam., în sensul că, în cazurile în care se instituie curatela se aplică regulile de la mandat. Dispoziția nr. 76 din 09 aprilie 2002 emisă de primarul T.V., de numire a inculpatului O.M. în funcția de curator, este generală, fără a avea acceptul lui B.M., iar înstrăinarea terenului s-a făcut fără încuviințarea acesteia.

La scurt timp după încheierea acestor documente, la data de 29 aprilie 2002, B.M. a decedat la domiciliu.

Inculpatul O.M. declară că a dat soților O.V. și O.E.M. o sumă de bani compusă din 100 dolari și 200 de euro sau mărci germane pentru a avansa cheltuielile de înmormântare, V.M. sosind cu o zi înainte de înmormântarea mamei sale.

Procedându-se la audierea lui V.M., aceasta a declarat că la sfârșitul lunii aprilie 2002 a primit telefon de la martora O.E.M., care i-a adus la cunoștință că mama sa a decedat.

De asemenea, V.M. a arătat că banii care i-au fost dați de către inculpatul O.M. lui O.E.M. reprezintă ultima sumă de bani pe care inculpatul trebuia să-i restituie din împrumutul de 1.500 dolari SUA, pe care aceasta i l-a acordat, în anul 1995, atunci când și-a cumpărat un autoturism.

După înmormântarea lui B.M., la praznicul de 6 (șase) luni, numitele V.M. și M.M. au fost contactate de către B.I., care s-a interesat dacă S.M. și S.F. au îngrijit-o pe B.M., întrucât aceștia au primit o suprafață de peste 2 hectare teren, care i-a fost dată lui B.M., cu titlul de proprietate, în schimbul unui contract de întreținere, lucru care nu a corespuns adevărului.

În aceste împrejurări, M.M. și V.M. s-au interesat și au aflat că în luna aprilie 2002, inculpatul O.M. a primit, în baza unei dispoziții emise de către inculpatul T.V., dreptul unei curatele asupra bunurilor mobile și imobile ale lui B.M., procedând la vânzarea unei suprafețe de peste 2 hectare teren soților S.M. și S.F., în schimbul sumei de 9.000.000 ROL.

La data de 24 mai 2002, a fost eliberat Titlul de proprietate nr. 97797, pe numele lui B.M., pentru suprafața de 2,04 hectare teren, situat în parcela cadastrală nr. 657/20, în extravilanul comunei ME, județul Botoșani.

La sesizarea lui V.M., înregistrată la nr. 2178/P din 14 iunie 2005 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a fost conexată plângerea lui M.M., înregistrată la nr. 2623/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, cauza, purtând nr. 2178/P/2005.

Inculpatul O.M. a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, mai puțin împrejurarea că ar fi pretins de la soții S. vreo sumă de bani, dar nu contestă faptul că a primit suma de 6 milioane ROL în momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare cu aceștia.

Inculpatul, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 246 C. pen., pe motiv că nu a avut nici o înțelegere prealabilă cu persoana în scopul căreia a întocmit actul, respectiv cu soții S.

Inculpatul T.V. a recunoscut doar că a emis decizia de numire de curator în persoana coinculpatului O.M., dar nu a avut cunoștință de discuțiile purtate între inculpatul O.M. și soții S. și nici de primirea vreunei sume de bani.

În concluziile scrise, și inculpatul T.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de complicitate la luare de mită în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 246 C. pen.

În motivarea cererii de schimbare a încadrării juridice, cei doi inculpați au susținut că deosebirea dintre luare de mită și abuzul în serviciu constă în aceea că prestația nedatorată este cerută și obținută ca un drept, în cazul abuzului, iar în situația luării de mită este cerută și obținută ca un avantaj acordat funcționarului peste ceea ce datorează legal. Cu alte cuvinte, nefiind dovedită o înțelegere prealabilă între părți și lipsind acțiunea de pretindere sau primire a unei sume de bani, nu se poate reține existența infracțiunii de luare de mită ori complicitate la această infracțiune.

Susținerile inculpaților privind cererea de schimbare a încadrării juridice, a reținut instanța de fond, sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., legea pedepsește fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Latura obiectivă a infracțiunii de "luare de mită" poate privi fie efectuarea unui act licit, când funcționarul îndeplinește un act legal în cadrul atribuțiilor de serviciu, fie unui ilicit, atunci când nu îndeplinește ori întârzie îndeplinirea actului care intră în atribuțiile sale de serviciu, sau când efectuează unul contrar acestor îndatoriri.

În latura obiectivă a infracțiunii de "luare de mită" nu se absoarbe niciun element din conținutul laturii obiective a infracțiunii de "abuz în serviciu".

Prevederea din art. 254 C. pen. nu se referă și la urmarea socialmente periculoasă constând în vătămarea intereselor legitime ale unei persoane (art. 246 C. pen.), cauzarea unei tulburări însemnate a bunului mers al unității în care își desfășoară activitatea funcționarul, ori prejudicierea patrimoniului acestuia (art. 248 C. pen.) astfel încât luarea de mită nu absoarbe în conținutul său și infracțiunea de abuz în serviciu.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unei atribuții de serviciu nu constituie elementul material propriu unei infracțiuni determinate, o asemenea faptă fiind comună mai multor infracțiuni de serviciu, cum sunt cele de abuz prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 247 și art. 248 C. pen.

Luarea de mită nu este o infracțiune complexă, ea se consumă în momentul în care funcționarul a primit, pretins bani și alte foloase, a acceptat sau nu a respins promisiunea acestora. Structura infracțiunii de luare de mită este concepută ca o complexitate legală și există chiar dacă abuzul în serviciu nu s-ar săvârși.

Infracțiunea de luare de mită și cea de abuz în serviciu se deosebesc și din punct de vedere al laturii obiective, astfel încât, între acestea nu poate exista un raport de la gen la specie care să permită concluzia că luarea de mită reprezintă o modalitate concretă a abuzului în serviciu.

Pe de altă parte, infracțiunile de abuz în serviciu au caracter subsidiar în raport cu celelalte infracțiuni de serviciu, ceea ce înseamnă că fapta va fi încadrată juridic penal, ca atare, numai dacă nu este incriminată prin alte prevederi ale legii penale (în sensul celor de mai sus a se vedea "Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea" de Horia Diaconescu, Ed. AII Beck, București 2004, pag. 51 și urm.)

Potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 este pedepsită infracțiunea de "abuz în serviciu contra intereselor publice", infracțiunea de "abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" și infracțiunea de "abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial".

Chiar dacă este vorba de un funcționar public care săvârșește fapta în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, ceea ce deosebește infracțiunile de abuz în serviciu C. pen. față de cele prevăzute în Legea nr. 78/2000 îl constituie condiționarea obținerii de către funcționarul public, pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Art. 132 din Legea nr. 78/2000 a fost introdus prin Legea nr. 521/2004 de modificare a art. 13 și art. 17 din Legea nr. 78/2000 publicată în M. Of. nr. 1123 din 29 noiembrie 2004 și a intrat în vigoare la data de 02 decembrie 2004. Faptele descrise mai sus au fost săvârșite în perioada noiembrie 2001 - aprilie 2002 astfel încât nu sunt incidente infracțiunile de "abuz în serviciu".

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, a avut în vedere prima instanță că terenul revendicat de B.M., în calitate de moștenitoare a lui B.S., i-a fost atribuit fiicei acesteia V.M., în baza Titlului de proprietate nr. 51890 din 14 aprilie 1996, astfel încât, eliberarea unui nou titlu de proprietate de către inculpați, pentru aceeași suprafață de teren, numitei B.M., în anul 2002, a fost un act ilegal, săvârșit în cadrul atribuțiilor de serviciu și contrar acestora în scopul de a obține, în final, de la soții S.M. și S.F. suma de 9.000.000 ROL, printr-un act de vânzare-cumpărare simulat cu un contract de întreținere.

Prin urmare, în sarcina inculpatului O.M. s-a reținut infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în calitate de secretar al comunei ME, județul Botoșani a pretins și primit suma de 9.000.000 ROL, în primăvara anului 2002, de la soții S.M. și S.F., cărora le-a vândut suprafața de 2,04 ha teren agricol atribuit nelegal numitei B.M. din sat Ipotești, comuna ME, județul Botoșani.

Conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, legea specială se aplică persoanelor care exercită o funcție publică indiferent de modul în care au fost învestite în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice, reținerea dispozițiilor din Legea nr. 78/2000 făcându-se având în vedere funcția publică pe care o exercita inculpatul la data săvârșirii faptei, potrivit fișei postului.

Pentru inculpatul T.V. s-a reținut vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât, în calitate de primar al comunei ME și președinte al comisiei de fond funciar din comuna ME, județul Botoșani, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit acte în scopul de a-l ajuta pe inculpatul O.M. să obțină suma de 9.000.000 ROL.

În sarcina ambilor inculpați au fost reținute infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. și uz de fals, prev. de art. art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie 2001 - mai 2002, au întocmit acte necorespunzătoare realității cu privire la ancheta socială înregistrată la nr. 790 din 05 februarie 2002, Dispoziția nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverința nr. 117 din 28 martie 2001 și Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M. având nr. 1669 din 19 martie 2002, în scopul de a săvârși infracțiunea de luare de mită (pentru inculpatul O.M.) sau de a ascunde săvârșirea acestei infracțiuni (T.V.).

De asemenea, în perioada octombrie 2001 - mai 2002, ambii inculpați au utilizat documente conținând date necorespunzătoare realității și întocmite în virtutea atribuțiilor de serviciu, în scopul de a înlesni sau ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

La individualizarea judiciară a pedepselor pentru cei doi inculpați, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina acestora, însă și cuantumul modic al sumei ce a făcut obiectul infracțiunii de luare de mită, precum și persoana inculpaților.

Astfel, inculpatul O.M., chiar dacă are antecedente penale, nu este recidivist, a avut o conduită ireproșabilă în familie și societate până la data săvârșirii faptei, a deținut mai mult de 15 ani o funcție importantă în cadrul comunei, a recunoscut faptele și a conștientizat gravitatea lor, manifestând un regret sincer pentru cele întâmplate.

Inculpatul T.V. a recunoscut parțial faptele, a fost primar al comunei, în prezent viceprimar, este cunoscut cu o conduită ireproșabilă în familie și societate, nu are antecedente penale, a regretat sincer faptele comise.

Pentru aceste motive, s-a apreciat că inculpații pot beneficia de circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor ce se vor aplica sub minimul prevăzut de lege.

În privința infracțiunilor de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, în temeiul art. 254 alin. (1) raportat la art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., prima instanță a aplicat pedepsele complementare prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) și c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe timp de 1 an.

Întrucât inculpații au săvârșit faptele înainte de a fi condamnați definitiv pentru vreuna din ele, s-au contopit pedepsele stabilite, conform art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., aplicându-se pedeapsa cea mai grea, fără a se adăuga vreun spor. Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. s-au aplicat inculpaților pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

Cum pedepsele rezultante sunt de cel mult 2 ani, apreciindu-se că scopul lor poate fi atins și fără executare, fiind întrunite condițiile prev. de art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și accesorii aplicate, pe timp de 4 ani (pentru inculpatul O.M.) și pe timp de 3 ani și 4 luni (pentru inculpatul T.V.), care constituie termen de încercare, conform art. 82 C. pen.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. în sensul revocării suspendării condiționate și a executării în întregime a pedepselor aplicate în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni sau a neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Cu privire la latura civilă, s-a constatat că partea vătămată M.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.000 ROL, reprezentând contravaloarea suprafeței de teren înstrăinată, dar și prejudiciile suferite ca efect al înstrăinării acestui teren, proprietatea mamei sale.

Chiar dacă inculpații au arătat că nu se justifică cererea de despăgubiri, întrucât numitei B.M. i se reconstituise dreptul de proprietate, instanța de fond a apreciat că față de modul în care inculpații au acționat în comiterea faptelor (fără a înștiința copiii numitei B.), raportat la valoarea terenului și la prejudiciile produse se justifică acordarea acestei sume cu titlu de despăgubiri civile, astfel că, în temeiul art. 14 alin. (5) raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., inculpații au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 15.000 ROL cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea, de la cei doi inculpați, a sumei de 900 RON (9.000.000 ROL).

În temeiul art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea actelor false, respectiv: dispoziția nr. 76 din 9 aprilie 2002, Contractul de întreținere nr. 1113 din 10 aprilie 2002, Adeverința nr. 117/2002 și Procesul - verbal nr. 1669 din 19 martie 2002.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, inculpatul O.M. a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond că, împreună cu inculpatul T.V., au făcut demersuri în mod nelegal pentru eliberarea unui titlu de proprietate pe numele lui B.M., în condițiile în care ea nu mai avea vreun drept cu privire la terenul ce-l deținuse anterior cooperativa, fiindu-i reconstituit titlul de proprietate fiicei sale, V.M. Astfel, în zonă există o suprafață de 2,04 ha teren, pentru care lui B.M. i se reconstituise deja dreptul de proprietate, conform HCJ nr. 549 din 29 noiembrie 2000, dar nu fusese încă pusă în posesie și pe care martorul S.M. dorea să-l cumpere. în acest sens, cei doi au purtat discuții, dar care nu au inclus altfel de foloase, decât plata prețului terenului, conform contractului de vânzare-cumpărare ce urma să se încheie. După efectuarea tranzacției, a încasat suma stabilită în contract cu acest titlu, din care a achitat 3 milioane ROL taxe notariale și 6 milioane ROL i-a restituit martorei V.M., fiica lui B.M., ca preț al terenului înstrăinat.

Despre starea conflictuală existentă între martorul S.M. și numitul B.I. (ginerele numitei T.M., moștenitoarea defunctei T.E., pe numele căreia fusese emis Titlul de proprietate nr. 226/5 din 20 martie 1993) nu a avut la acel moment cunoștință, cu atât mai mult cu cât suprafața de teren înstrăinată martorului S. a fost inclusă pe același titlu abia la data de 23 mai 2002, deci după întocmirea documentelor legale de reconstituire a dreptului de proprietate pentru B.M.

Mai mult, protocolul de schimb de terenuri încheiat între Primăria comunei ME și Primăria Botoșani, care privea parcela 657 în suprafață de 5,52 ha, s-a încheiat de către funcționarii din cadrul Primăriei Botoșani fără a se merge în teren. De aceea, protocolul nu a putut fi pus în aplicare până în anul 2003, întrucât niciodată nu a fost transpus prin delimitare în teren între părți.

În plus, martorii S.M. și S.F. au respins în toate declarațiile lor ideea că li s-a pretins vreodată o sumă de bani sau alte foloase în schimbul cumpărării terenului. Aceștia nu au cunoscut nimic în legătură cu procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul cumpărat și nu s-au purtat discuții despre modul în care urmau să intre în proprietatea acestuia.

În ceea ce privește emiterea dispoziției de curatelă și a certificatului de înstrăinare a terenului, a recunoscut că și-a depășit atribuțiile de serviciu, însă, în privința aspectelor cuprinse în ancheta socială nr. 790/2009, ele exprimau realitatea. A mai arătat inculpatul că efectuarea unei anchete sociale și instituirea curatelei reprezintă un ajutor real acordat numitei B.M., aceasta reprezentând un caz social real în comună, dorind, de asemenea, să valorifice terenul în suprafață de 2,04 ha care îi fusese reconstituit, întrucât găsise o persoană serioasă, care dorea să-l exploateze (în acest sens existând și o înțelegere cu martora V.M.).

Față de situația juridică reală a terenului ce a făcut obiectul tranzacției, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din cea reținută în rechizitoriu în infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

În sarcina sa nu poate fi reținută infracțiunea de luare de mită ci cea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Deosebirea dintre luarea de mită și abuzul în serviciu constă în aceea că prestația nedatorată este cerută și obținută cu un drept în cazul abuzului, iar în situația luării de mită este cerută și obținută ca un avantaj acordat funcționarului peste ceea ce datorează legal.

Diferențierea infracțiunilor în discuție se poate face avându-se în vedere următorul criteriu: la luarea de mită ambele părți știu că funcționarul își trafica funcția, pretinzând sau primind ceea ce nu îi datorează, în vederea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau contrar acestor îndatoriri; la abuzul în serviciu, funcționarul primește de la o persoană bunuri sau alte foloase, pretinzând că acestea i se datorează în mod legal (în speță, sub forma prețului contractului).

În lipsa acțiunii de pretindere sau primire a sumei de bani, precum și a unei înțelegeri prealabile, toate cu scopul de a facilita îndeplinirea unei atribuții de serviciu, la care, în calitate de funcționar public, era obligat, nu poate subzista infracțiunea de luare de mită. Mai mult, actele considerate nelicite (ancheta socială nr. 790 din 05 februarie 2002, Dispoziția nr. 76 de instituire a curatelei, Certificatul de înstrăinare nr. 1973 din 10 aprilie 2004, adeverința nr. 117/2002) nu erau obligatorii, au fost întocmite fără cunoștința persoanelor implicate și cu mult înaintea înstrăinării terenului, pentru care s-a plătit un preț menționat în contract (nu poate constitui mită o sumă de bani menționată într-un act autentic de înstrăinare, pentru care s-a perceput impozit și s-a plătit taxă de autentificare; de altfel, prețul stabilit de notar în vederea evaluării obligației de întreținere stipulată în contract a fost predat fostului proprietar care aprobase vânzarea - 6.000.000 ROL și nu 9.000.000 ROL).

În aceste condiții, nefiind confirmată în niciun fel modalitatea de săvârșirea a faptelor astfel cum au fost reținute prin rechizitoriu, acestea întrunind elementele constitutive ale altor infracțiuni, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 289 și art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunile prev. de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 și art. 291 C. pen., întrucât niciodată nu a solicitat sau primit vreo sumă de bani în acest scop și nici nu a întocmit documentele menționate pentru ascunderea unei sume de bani primite ilegal (de altfel, tranzacția încheiată între el și soții S. s-a făcut "la vedere", consfințită printr-un contract autentic, de pe urma căruia nu a aut niciun câștig material sau de altă natură).

În raport de aceste noi încadrări juridice date faptei, a solicitat aplicarea disp. art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și încetarea procesului penal, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile art. 124 coroborat cu art. 122 lit. d) C. pen., privind împlinirea prescripției speciale a răspunderii penale.

În condițiile reținerii în sarcina sa a faptelor cu încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu există, sau achitarea pe motivul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen., infracțiunii lipsindu-i unul din elementele ei constitutive, sub aspectul laturii obiective, întrucât nu a pretins sau primit vreo sumă de bani ori alt folos nelegal de la martorul S.

În ceea ce privește celelalte două fapte, a solicitat achitarea sa, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. b1) C. proc. pen., ele neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni, avându-se în vedere și situația sa personală anterioară comiterii lor.

Inculpatul T.V. a arătat că a fost condamnat în mod greșit pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită întrucât, a început mandatul de primar al comunei ME în luna noiembrie 2000, nu a cunoscut faptul că B.M. nu mai avea drept de reconstituire pentru terenul ce provenea de la autoarea sa datorită faptului că fusese eliberat deja Titlul de proprietate nr. 51890 din 14 aprilie 1996, direct pe numele fiicei sale, V.M. (parte vătămată-martor).

Inculpatul O.M. a discutat cu martora V.M. telefonic, în Turcia, după care acesta a procedat la întocmirea tuturor documentelor necesare pentru emiterea titlului de proprietate pe numele mamei ei, pe baza HCL nr. 549 din 29 noiembrie 2000 (care exista deja la data învestirii sale în funcție și anterior solicitării făcute de martorul S.M.).

La data de 19 martie 2002 a mers să efectueze măsurătorile în teren pentru întocmirea procesului-verbal de punere în posesie, pe care inculpatul O.M. l-a redactat, iar el l-a semnat (Proces-verbal nr. 1669 din 19 martie 2002, privind suprafața de 2,04 ha teren, situată în p.c. nr. 657/20, în conformitate cu HCJ nr. 549 din 29 noiembrie 2000).

Este adevărat că inculpatul O.M. a întocmit ancheta socială nr. 790 din 05 februarie 2002 pentru B.M., pe care și el a semnat-o, dar nu i s-a părut nimic ieșit din comun, în condițiile în care constituia un real caz social, întrucât consuma frecvent băuturi alcoolice, iar fiicele ei, care veneau des în vizită la început, în ultimele luni de viață ale bătrânei nu se mai interesau de aceasta, tocmai din cauza divergențelor avute din pricina alcoolului.

Prezentele aspecte au fost confirmate în fața instanței de martorii O.M.E. și O.V., însă nu s-a ținut cont de declarațiile lor.

Chiar dacă ar fi trebuit să constate personal starea socială a numitei B.M., nu ar fi fost nevoie să se deplaseze la domiciliul acesteia, fiind cunoscută de toți locuitorii comunei drept o consumatoare înrăită de băuturi alcoolice, de multe ori fiind găsită pe stradă în stare de inconștiență.

Nu a știut niciodată despre condițiile încheierii contractului de întreținere pe numele defunctei B.M. de către inculpatul O.M. și nici nu a auzit vreodată despre o sumă de bani pe care acesta să o fi cerut sau primit în scopul facilitării înstrăinării terenului către martorii S.M. și S.F.

Astfel, aprecierile instanței de judecată cum că a existat o înțelegere prealabilă în baza căreia l-a ajutat pe inculpatul O.M. să intre în posesia sumei de 9.000.000 ROL în schimbul înstrăinării trenului în litigiu sunt nefondate și nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă, iar martorii audiați nu au cunoscut aspecte privind modul în care s-a efectuat transferul dreptului de proprietate peste terenul defunctei B.M. Mai mult decât atât, protocolul de schimb de trenuri care privea parcela 657 în suprafață de 5,52 ha s-a făcut de către funcționarii din cadrul Primăriei Botoșani fără a se merge în teren. De aceea, protocolul nu a putut fi pus în aplicare până în anul 2003, întrucât niciodată nu a fost transpus prin delimitare în teren între părți.

Față de aceste aspecte vizând situația de fapt, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. și încetarea procesului penal în conformitate cu prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În situația în care instanța va reține încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu există, sau în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. în cazul în care instanța va constata existența acestei infracțiuni în sarcina inculpatului O.M., a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu poate fi reținută o complicitate din partea sa atâta timp cât nu a participat la nicio discuție cu soții S. privind prețul contractului și nici nu a primit vreo sumă de bani provenind din mită.

Dacă instanța va constata inexistența infracțiunii de complicitate la luare de mită, în ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 289 și art. 291 C. pen., acestea nu mai pot fi raportate la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ele subzistând în formă simplă.

În aceste condiții a solicitat ca instanța să dispună achitare sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că nu a avut nicio clipă reprezentarea unei situații neconforme cu realitatea, semnând actele întocmite (ancheta socială nr. 790 din 05 februarie 2002, Dispoziția nr. 76 de instituire a curatelei, Certificatul de înstrăinare nr. 1973 din 10 aprilie 2004, Adeverința nr. 117/2002) în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, pe baza aspectelor învederate de secretarul comunei, inculpatul O.M.

Ar fi fost imposibil ca el să verifice în teren toate documentele întocmite de funcționarii primăriei, în condițiile în care atribuțiile sale de serviciu erau foarte variate și solicitante, astfel încât intenția sa de a întocmi un înscris fals și de a-l folosi ulterior lipsește cu desăvârșire.

Cu privire la latura civilă a cauzei, ambii inculpați au solicitat respingerea acțiunii civile formulate de partea civilă M.M., în condițiile în care nu a dovedit în niciun fel prejudiciul suferit.

De altfel, acest prejudiciu nu poate exista în condițiile în care defuncta B.M. nu mai avea dreptul la reconstituire deoarece pentru terenul ce provenea de la autoarea sa, B.S., fusese eliberat deja Titlul de proprietate nr. 51890 din 14 aprilie 1996, direct pe numele martorei V.M. Prin Decizia penală nr. 34 din 13 aprilie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de inculpații T.V. și O.M., împotriva Sentinței penale nr. 385 din data de 06 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosar nr. 4983/40/2009, a desființat în parte sentința penală atacată și în rejudecare:

A înlăturat dispoziția de aplicare a art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. și de condamnare a inculpaților T.V. și O.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen.

A înlăturat dispozițiile de obligare, în solidar, a inculpaților T.V. și O.M. la plata către partea civilă M.M. a sumei de 15.000 ROL despăgubiri civile și de confiscare de la aceștia a sumei de 900 RON.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art. 122, art. 124 C. pen. a încetat procesul penal împotriva inculpaților T.V. și O.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului O.M. prin sentința penală apelată pentru infracțiunile prev. de art. 2 54 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. și art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) și art. 76 lit. e) C. pen. în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului T.V. prin sentința penală apelată pentru infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. și art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) și art. 76 lit. e) C. pen. în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

A respins cererea părții civile M.M. de obligare a inculpaților T.V. și O.M. la plata sumei de 15.000 ROL, ca nefondată.

A dispus confiscarea de la inculpatul O.M. a sumei de 900 RON.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpații apelanți au comis faptele în împrejurările stabilite de prima instanță și pe larg expuse în considerentele sentinței penale atacate.

În sinteză, din actele și lucrările dosarului a rezultat, în fapt, că inculpatul O.M., în calitate de funcționar public (secretar al Comisiei de fond funciar din comuna ME, județul Botoșani, precum și secretar al comunei ME, județul Botoșani), în exercitarea atribuțiilor de serviciu a îndeplinit acte privitoare la aceste atribuții de serviciu contrar îndatoririlor sale de serviciu, în scopul de a obține pentru sine suma de 9.000.000 ROL; în perioada octombrie 2001 - mai 2002, a întocmit documente conținând date necorespunzătoare realității cu privire la ancheta socială înregistrată la numărul 790 din 05 februarie 2002, Dispoziția nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverința nr. 117 don 28 martie 2001 și Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M., având numărul 1669 din 19 martie 2002, în scopul de a săvârși infracțiunea de luare de mită sau de ascunde săvârșirea acestei infracțiuni și în perioada octombrie 2001 - mai 2002 a utilizat documente conținând date necorespunzătoare realității și întocmite în virtutea atribuțiilor de serviciu, în scopul de a înlesni sau de a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Inculpatul T.V., în calitate de primar al comunei ME, județul Botoșani și președinte al Comisiei de fond funciar din comuna ME, județul Botoșani, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a îndeplinit acte în scopul de a-l ajuta pe inculpatul O.M. pentru a obține suma de 9.000.000 ROL; în perioada octombrie 2001 - mai 2002, a întocmit documente conținând date necorespunzătoare realității cu privire la ancheta socială înregistrată la numărul 790 din 05 februarie 2002, Dispoziția nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverința nr. 117 din 28 martie 2001 și Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M., având numărul 1669 din 19 martie 2002, în scopul de a înlesni săvârșirea infracțiunea de luare de mită de către inculpatul O.M. sau de ascunde săvârșirea acestei infracțiuni și în perioada octombrie 2001 - mai 2002 a utilizat documente conținând date necorespunzătoare realității și întocmite în virtutea atribuțiilor de serviciu, în scopul de a înlesni sau de a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către inculpatul O.M.

Au susținut inculpații că situația juridică a terenului înstrăinat martorului S. nu a fost corect reținută de către prima instanță. Or, din declarația acestui martor, dar și din cea a soției sale, S.F., rezultă că în primăvara anului 2001, interesați fiind să cumpere teren pentru pășunat oile (întrucât avea în zonă o stână), ei au purtat discuții cu inculpații, care le-au făcut o ofertă în acest sens.

Astfel, inculpatul O.M. i-a spus că are o cunoștință, pe nume V.M., care dorește să vândă o suprafață de 2,04 ha teren aflat în vecinătatea celui pe care deja îl avea în proprietate. Discuțiile s-au prelungit în timp, până la începutul anului 2002, din informațiile prezentate rezultând că terenul ar aparține numitei B.M.

Anterior întocmirii actului notarial, inculpatul T.V. l-a pus în posesie pe martor cu terenul pe care urma să-l dobândească. La această operațiune - au precizat cei doi martori anterior menționați - numita B.E. nu a fost prezentă.

În ceea ce privește terenul în litigiu, s-a reținut că nu mai putea intra valabil în proprietatea numitei B.M., aspect cunoscut de către cei doi inculpați, întrucât aceasta a figurat înscrisă în registrul agricol al comunei ME cu suprafața de 2 ha și 13 ari. în anul 1996, dreptul de proprietate a fost reconstituit, cu privire la acest teren, fiicei sale, numita V.M., conform Titlului de proprietate nr. 51890 din 14 aprilie 1996.

Inculpații, în calitate de primar (deci președinte al Comisiei Comunale de aplicare a Legii nr. 18/1991), respectiv secretar al comunei ME, cunoșteau situația juridică a terenurilor circumscrise localității.

Mai mult, la momentul când au luat decizia înstrăinării suprafeței în litigiu, cunoșteau că pe acel amplasament aveau drept de proprietate moștenitorii defunctei T.E. în plus, parcela 657/20, unde era situată suprafața pretins cuvenită lui B.M., făcuse obiectul unui protocol de schimb între Comisia Comunală de aplicarea a Legii nr. 18/1991 a comunei ME și Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a municipiului Botoșani, intrând, încă din anul 2001, în administrarea comisiei municipiului Botoșani, înscrisul încheiat la data de 11 aprilie 2001 fiind semnat de către ambii inculpați.

Susținerile inculpaților că schimbul nu devenise la acel moment operabil au fost înlăturate de către instanța de control judiciar motivat de faptul că existența protocolului nu poate fi negată, atâta timp cât nu a intervenit o convenție contrară valabilă, între aceleași părți.

Instanța a înlăturat și susținerile inculpaților că, la data inițierii procedurilor de punere în posesie și vânzare a terenului în litigiu, recunoașterea dreptului de proprietate al numitei B.M. avusese deja loc, prin HCJ nr. 549 din 29 noiembrie 2000, deoarece cei doi inculpați, în virtutea prerogativelor funcțiilor îndeplinite, aveau cunoștință că, în anul 2002, referitor la acel amplasament, o altă persoană avea drept de reconstituire și încheiaseră protocolul de schimbare a terenurilor despre care s-a menționat mai sus.

Mai mult, dacă într-adevăr aveau convingerea că numita B.M. este proprietarul de drept al suprafeței de teren, se impunea ca măsurarea lui și punerea în posesie să aibă loc în prezența adevăratului beneficiar, și nu a unor virtuali cumpărători (martorul S.), cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

De altfel, în declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpații T.V. și O.M., au recunosc faptul că numita B.M. nu putea fi, la acel moment, pusă în posesie cu terenul în litigiu, situația sa juridică fiindu-le cunoscută, atât cât privește dreptul altor persoane la reconstituire pe acel amplasament, cât și relativ la intervenirea protocolului ce a avut ca obiect schimbul unor terenuri între municipiul Botoșani și comuna ME.

Afirmațiile celor doi inculpați că martora V.M., fiica numitei B.M., ar fi cunoscut despre reconstituirea, și ulterior vânzarea acelei suprafețe de teren, nu au fost dovedite în cauză, martora relatând în declarația sa că "nu am discutat niciodată la telefon cu O.M. în legătură cu atribuirea încă o dată a unei suprafețe de teren pentru care eu aveam deja titlu de proprietate".

Așadar, susținerile inculpaților că au fost în eroare cu privire la situația juridică a terenului, iar în ceea ce privește înstrăinarea lui au avut acceptul fiicei proprietarei, au fost înlăturate de către Curte întrucât nu au suport probator, fiind contrazise de probele administrate.

Din declarațiile date în cauză de către martorii S. rezultă că cei care au avut inițiativa vânzării terenurilor au fost inculpații, care le-au propus dobândirea lui în proprietate, contra unei sume de bani achitată cu titlu de preț. în derularea negocierilor, inculpații au comunicat martorilor că au acordul numitei B.M. în acest sens.

În desfășurarea ulterioară a evenimentelor, prin întocmirea și utilizarea unor acte cuprinzând mențiuni nereale, respectiv: Procesul-verbal de punere în posesie pentru terenul în litigiu cu nr. 1669 din 19 martie 2002 pe numele B.M., Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, ancheta socială privind pe "vânzătoare", cu nr. 790 din 05 februarie 2002 etc, inculpatul O.M. a urmărit obținerea unei sume de bani necuvenite (prin pretinderea anterioară a ei în mod mascat, ca și contravaloare a terenului înstrăinat), în acest scop îndeplinind un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv împroprietărirea, fără drept, a numitei B.M. și, ulterior, în numele acesteia, vânzarea terenului și dobândirea, pentru sine, a prețului.

În întreaga activitate desfășurată astfel cum a fost relatată mai sus, inculpatul O.M. a fost ajutat de către inculpatul T.V. Acesta din urmă nu ar putea invoca necunoașterea scopului pentru care înscrisurile prealabile false (și al căror conținut l-a cunoscut, nefiind în vreun fel indus în eroare cu privire la acest aspect, astfel cum, fără nicio dovadă, a susținut) au fost întocmite, în condițiile în care, în considerarea atribuțiilor sale de serviciu, le-a semnat/contrasemnat, și, în plus, a fost, alături de primarul comunei - coinculpat, inițiatorul înstrăinării trenului în litigiu.

Este real că din prețul vânzării inculpatul O.M. a dat martorei O.E.M. o sumă de bani cu ocazia înmormântării numitei B.M., însă aceasta, potrivit declarației martorei V.M., a reprezentant ultima rată dintr-un împrumut anterior contractat de la martoră și până atunci neachitat în totalitate.

Potrivit art. 254 C. pen., constituie infracțiunea de luare de mită "fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri".

Art. 248 C. pen. definește abuzul în serviciu contra intereselor publice ca fiind "fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia".

Dispozițiile art. 246 reglementează infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, ea reprezentând "fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane".

În speță, în condițiile în care numita B.M. nu mai avea vocație la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la vreo suprafață de teren pe teritoriul comunei ME, nu se poate reține că faptele inculpaților ar fi putut cauza vreo vătămare intereselor sale legale.

Prin urmare, aspectul ce se impune a fi analizat este dacă activitatea inculpaților se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. ori a celei prevăzute de art. 248 C. pen. (în forma de participație reținută în actul de sesizare).

Din definiția infracțiunii de luare de mită rezultă că, sub aspectul laturii obiective, ea are conținuturi alternative, putându-se realiza, sub aspectul elementului material, fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune. Acțiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase.

Oricare dintre aceste acțiuni trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Sfera noțiunii de "foloase" este largă, incluzând orice avantaj de natură patrimonială, ce se poate prezenta în forma concrete variate.

În speță, fapta inculpatului O.M. de a solicita o sumă de bani cu titlu de preț, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu (reconstituire drept de proprietate, și apoi înstrăinare fără drept a terenului prin folosirea de acte false, pe care le-a întocmit tocmai pentru a crea o aparență de legalitate vânzării) realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită, deoarece prețul constituie un folos în sensul disp. art. 254 C. pen.

În cauză, banii au fost pretinși cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care inculpatul O.M. s-a angajat să o aibă, adică pentru îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

Activitatea inculpatului s-ar fi putut circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu numai dacă acesta ar fi pretins și primit de la martorul S. vreo sumă de bani sau alte foloase "nu cu acest titlu, ci cu titlu de obligație care trebuie îndeplinită de cel care solicită efectuarea actului, deși o asemenea obligație nu este impusă de lege" (O.L., T.T. - "Drept penal român - partea specială" Ed. "Șansa" SRL București, 1996, pag. 366).

Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unei atribuții de serviciu nu constituie elementul material propriu unei infracțiuni determinate, o asemenea faptă fiind comună mai multor infracțiuni de serviciu.

Cele două infracțiuni de luare de mită și de abuz în serviciu se deosebesc și din punct de vedere a laturii obiective, cea din urmă presupunând realizarea urmării socialmente periculoase, constând în cauzarea unei tulburări însemnate a bunului mers al unității în care își desfășoară activitatea funcționarul.

Or, din analiza situației de fapt, la stabilirea încadrării juridice a faptei trebuie avut în vedere faptul că terenul revendicat de B.M., în calitate de moștenitoare a lui B.S., i-a fost atribuit fiicei acesteia, V.M., în baza Titlului de proprietate nr. 51890 din 14 aprilie 1996, astfel încât, eliberarea unui nou titlu de proprietate de către inculpați, pentru aceeași suprafață de teren, numitei B.M., în anul 2002, a fost un act ilegal, săvârșit în cadrul atribuțiilor de serviciu și contrar acestora, în scopul obținerii, în final, de către inculpatul O.M., de la soții S.M. și S.F., a sumei de 9.000.000 ROL, printr-un act de vânzare-cumpărare simulat cu un contract de întreținere.

Aceste argumente, alături de cele amplu reținute de către prima instanță, conduc la concluzia că încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpaților este cea de luare de mită cât privește inculpatul O.M. (el fiind cel care a dobândit foloasele necuvenite ca urmare a activității ilicite desfășurate) și respectiv complicitate la luare de mită, relativ la inculpatul T.V. (el fiind cel care l-a ajutat pe primul inculpat în atingerea scopului urmărit).

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor, în ceea ce privește raportarea la prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000, ea a fost corect dispusă în cauză, avându-se în vedere, pe de o parte, prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, care statuează că ea se aplică persoanelor "care exercită o funcției publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice", iar pe de altă parte, funcțiile îndeplinite de către cei doi inculpați la acea dată (primar, respectiv secretar al comunei ME - Botoșani).

Din cele expuse rezultă că infracțiunea de luare de mită, constând în pretinderea și ulterior primirea de bani de la martorul S. (mascată sub formă de preț al înstrăinării terenului), comisă de inculpatul O.M., există în materialitatea ei, forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fiind intenția directă (el urmărind producerea rezultatului socialmente periculos). De asemenea, fapta inculpatului T.V. care, cu știință, a sprijinit pe inculpatul O.M. în demersul său infracțional întrunește, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită.

Așadar, achitarea inculpaților pentru comiterea acestor infracțiuni, cu motivarea că faptele nu există ori nu întrunesc elementele lor constitutive, nu poate fi dispusă în cauză.

În ceea ce privește comiterea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, inculpații au recunoscut că au inserat date nereale în conținutul înscrisurilor prealabil necesare vânzării terenurilor și pe care ulterior le-au utilizat în acest scop.

În ceea ce privește realitatea mențiunilor inserate în ancheta socială efectuată privitoare la numita B.M., ea este contrazisă de declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv numitele D.P.M. și V.M.

În concluzie, faptele de fals intelectual și uz de fals există și au fost comise cu vinovăție, sub forma intenției directe, de către inculpați, care au urmărit și acceptat producerea rezultatului socialmente periculos.

Relativ la încadrarea juridică dată acestor două infracțiuni, în mod corect s-a reținut aplicarea prevederilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în condițiile în care înscrisurile menționate au fost întocmite în fals și utilizate cu știință, ca atare, pentru comiterea unor infracțiuni prevăzute în Secțiunea a 2-a din această lege.

Rezultă așadar că nici cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor în sensul reținerii în sarcina inculpaților a infracțiunilor prev. de art. 254, 289 și 291 C. pen. (fără o raportare la prevederile Legii nr. 78/2000) nu poate fi primită în cauză.

Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că faptele reținute în actul de sesizare a instanței există și au fost comise cu vinovăție de către aceștia, procedând la condamnarea lor.

În ceea ce privește infracțiunile de uz de fals, reglementate de dispozițiile art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, date fiind limitele maxime de pedeapsă, data comiterii faptelor și dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) raportat la art. 124 C. pen., Curtea constată că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpaților sub aspectul săvârșirii acestor infracțiuni.

Relativ la celelalte pedepse stabilite în sarcina inculpaților, Curtea a constatat că au fost just și proporțional individualizate, cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (incluzându-se aici atât împrejurările cauzei, cât și persoana inculpaților).

O reducere a lor nu ar fi, în opinia instanței de control judiciar, de natură să conducă la atingerea scopului acestora, de reeducare și de prevenire a săvârșirii în viitor de noi infracțiuni.

De altfel, pedepsele aplicate celor doi inculpați au fost suspendate condiționat, în considerarea îndeplinirii, în cauză, a cerințelor art. 81 C. pen., în acest sens prima instanță apreciind că reeducarea lor poate fi asigurată și fără o executare efectivă a sancțiunilor în regim privativ de libertate.

Din analiza tuturor circumstanțelor cauzei și privit prin prisma persoanei inculpaților, nu se poate reține că faptelor, în materialitatea lor, le-ar lipsi gradul de pericol social al unei infracțiuni, pentru ca prevederile art. 181 C. pen. să devină aplicabile în speță.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că în mod greșit prima instanță a dispus obligarea inculpaților la plata către partea civilă M.M. a sumei de 15.000 ROL cu titlu de despăgubiri civile, ea fiind înlăturată de către Curte.

Astfel, după cum rezultă din Adresa nr. 1830 din 22 februarie 2011 emisă de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei ME - Botoșani, "numitei B.M. nu trebuia să i se mai recunoască dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 169/1997 deoarece suprafața i-a fost reconstituită o dată fiicei acesteia, V.M., potrivit Legii nr. 18/1991"

Prin urmare, nu se poate reține că, prin faptele culpabile ale inculpaților, părții civile - fiica defunctei B.M. - i s-ar fi cauzat vreun prejudiciu material, care să necesite a fi reparat, terenul în litigiu nefiind și neputând deveni, valabil, proprietate a mamei sale decedate.

Așa fiind, Curtea a respins cererea părții civile M.M. de obligare a inculpaților T.V. și O.M. la plata sumei de 15.000 ROL, ca nefondată.

S-a mai reținut că din actele și lucrările dosarului nu rezultă că inculpatului T.V. i-ar fi revenit vreo sumă de bani din cea obținută, cu titlu de "preț al vânzării", de către inculpatul O.M. de la martorii S., astfel că, se impune înlăturarea măsurii confiscării, de la acesta, a vreunei sume de bani, acesta urmând a fi suportată exclusiv de către inculpatul O.M. (sub acest aspect, cei doi inculpați având interese contrarii, neputându-se reține că s-ar aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac).

Împotriva deciziei au formulat recurs inculpații O.M. și T.V. invocând în drept cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 12, 17, 172 și 18 C. proc. pen.

În susținerea și dezvoltarea motivelor comune de recurs, inculpații au arătat că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel, întrucât probele din faza de urmărire penală și judecată nu au fost interpretate corect de către instanță, cu referire la declarațiile martorilor S. În acest sens, au invocat și împrejurarea că, deși au fost cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, fiind dispusă o soluție de neîncepere a urmăririi penale la parchet, soții S. nu au fost audiați niciodată ca făptuitori ci numai în calitate de martori și în cauză nu există niciun denunț formulat de aceștia împotriva inculpaților.

Tot în susținerea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. inculpații au invocat și nulitatea unor acte de urmărire penală care au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor procedurale și care impuneau restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare.

În susținerea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunile de luare de mită (autorat și complicitate) în abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și, pe cale de consecință, neexistând infracțiunea de luare de mită se impune și schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., în formă continuată, cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunile prev. de art. 289 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, au solicitat să se constate că în raport de limitele de pedeapsă pentru aceste fapte a intervenit prescripția răspunderii penale și, prin urmare, se impune încetarea procesului penal.

Referitor la infracțiunea de luare de mită, dacă nu se va dispune schimbarea de încadrare juridică, au arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei, întrucât nu există probe care să creeze certitudinea că inculpații au pretins și luat o sumă de bani cu titlu de mită și nici nu au întocmit documentele menționate pentru ascunderea unei sume de bani primite ilegal, invocând în drept dispozițiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

Inculpații au invocat și greșita aplicare a legii în sensul că s-a dat o interpretare eronată a declarațiilor martorilor și a probatoriului administrat care a condus și la o greșită condamnare a acestora pentru luare de mită și fals intelectual, critici circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 172 și 18 C. proc. pen.

Examinând hotărârile recurate prin raportare la motivele invocate de către recurenții inculpați O.M. și T.V., care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 12, 17, 172 și 18 C. proc. pen., dar și din oficiu, în condițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Referitor la prima critică a recurenților inculpați O.M. și T.V., privind restituirea cauzei la instanța de apel, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Astfel cum a fost reglementat, acest caz de casare vizează omisiuni ale instanței de a se pronunța asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, a unei probe administrate sau a unei cereri esențiale pentru părți, care sunt de esența judecății în prima instanță. O altă cerință a legii pentru a opera acest caz de casare este și condiția privind în ce măsură nepronunțarea influențează soluția procesului, prin urmare, inculpatul trebuie să demonstreze dacă proba sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă ori dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menționare, fără o analiză și interpretare, a dus la o soluție contrară celei care s-ar fi putut pronunța dacă ar fi fost evaluată corect.

În cauză, Înalta Curte constată că acest caz de casare este greșit invocat de către recurenții inculpați, întrucât criticile lor nu vizează omisiunea instanței de se pronunța asupra unor cereri esențiale ci modul în care au fost interpretate probatoriile administrate și care au format o convingere eronată instanțelor asupra vinovăției lor și a încadrării juridice a faptelor.

În susținerea orală a motivelor de recurs recurenții inculpați au mai invocat în cadrul acestui caz de casare și nulitatea unor acte de urmărire penală care ar fi impus trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii lor și care nu au fost analizate de către instanța de fond.

Nici această critică a inculpaților nu poate fi primită de către Înalta Curte, întrucât, din actele și lucrările dosarului, rezultă că la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2010 inculpații au invocat excepția neregularității sesizării instanței susținând că rechizitoriul a fost întocmit în baza unor acte de urmărire penală emise cu încălcarea dispozițiilor legale, excepție respinsă de instanță, astfel cum rezultă din încheierea de ședință.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât nu se poate considera că este vorba despre o omisiune a instanței de a se pronunța asupra unor cereri esențiale pentru părți în condițiile în care le-a analizat în conținutul încheierii de ședință din data de 21 ianuarie 2010.

Sub aspectul motivului de critică al recurenților inculpați circumscris cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră pertinent, întrucât încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina acestora este cea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (în forma autoratului și a complicității), art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cele două instanțe respingând în mod greșit cererea inculpaților de schimbare a încadrării juridice dată faptelor.

În concret, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul O.M., în calitate de funcționar public respectiv, secretar al Comisiei de fond funciar și secretar al comunei ME, județul Botoșani, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu sprijinul inculpatului T.V. - primarul comunei, în primăvara anului 2002 a vândut soților S.M. și S.F., suprafața de 2,04 ha teren agricol, atribuit nelegal numitei B.M. din satul Ipotești, com. ME, județul Botoșani, fiind întocmit contractul de întreținere simulat, care în realitate era un contract de vânzare-cumpărare, autentificat la notar, pentru suma de 9.000.000 ROL.

În scopul atribuirii ilegale de teren numitei B.M. inculpatul O.M., prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și cu ajutorul inculpatului T.V., primarul com. ME, în perioada octombrie 2001 - mai 2002, a întocmit documente conținând date necorespunzătoare realității cu privire la ancheta socială înregistrată la numărul 790 din 05 februarie 2002, Dispoziția nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverința nr. 117 din 28 martie 2001 și Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M. cu nr. 1669 din 19 martie 2002, pe care ulterior le-a utilizat la diferite instituții publice în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare cu soții S.

În ceea ce îl privește pe inculpatul T.V., din ansamblul probator administrat rezultă că, în calitate de primar al comunei ME, județul Botoșani și președinte al Comisiei de fond funciar din comuna ME, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit în mod necorespunzător acte în scopul de a-l ajuta pe inculpatul O.M. pentru a perfecta contractul de vânzare-cumpărare cu soții S.M. și S.F. pentru suprafața de 2,04 ha teren agricol, teren atribuit ilegal lui B.M. din satul Ipotești, com. ME, județul Botoșani.

Tot în calitate de primar, în perioada octombrie 2001 - mai 2002, împreună cu inculpatul O.M. a întocmit documente conținând date necorespunzătoare realității cu privire la ancheta socială înregistrată la numărul 790 din 05 februarie 2002, Dispoziția nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverința nr. 117 din 28 martie 2001 și Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M., având numărul 1669 din 19 martie 2002, pe care inculpatul O.M. le-a utilizat la diferite instituții publice în vederea perfectării contractului de întreținere care era în fapt un contract de vânzare-cumpărare cu familia S.

Înalta Curte reține că infracțiunea de luare de mită se poate realiza sub forma pretinderii sau primirii de către funcționar a unei sume de bani sau a altor foloase ori sub forma acceptării sau nerespingerii promisiunii unor astfel de foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în vederea săvârșirii unui act contrar acestor îndatoriri. Prin urmare, acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al infracțiunii poate privi atât efectuarea unui act licit, cât și efectuarea unui act ilicit, adică îndeplinirea unui act contrar atribuțiilor de serviciu.

Ceea ce deosebește infracțiunea de luare de mită de cea de abuz în serviciu nu este ideea de recompensă pentru actul îndeplinit contrar atribuțiilor de serviciu efectuat de către funcționar, aceasta nu este exclusă însă în cazul abuzului, ci împrejurarea că acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii de luare de mită este anterioară actului ilicit al funcționarului, în timp ce în cazul infracțiunii de abuz în serviciu o eventuală recompensare a funcționarului pentru conduita sa se realizează numai după ce acesta a încălcat atribuțiile de serviciu și în lipsa unei înțelegeri prealabile cu privire la acest aspect.

Or, în cauză, din ansamblu probator administrat, rezultă că prin acțiunile întreprinse de a împroprietării pe B.M. cu suprafața de 2 ha și 400 mp în extravilanul Com. ME, suprafață pe care aveau drept de proprietate moștenitorii familiei T.E. și care a făcut obiectul unui protocol de schimb între Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a com. ME și Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a mun. Botoșani, inculpații O.M. și T.V. au efectuat acte contrare atribuțiilor de serviciu cu scopul de a schimba situația juridică a terenului și a putea încheia Contractul de întreținere nr. 1113 din 10 aprilie 2002 autentificat la biroul notarului public A.Ț., care în realitatea era un contract de vânzare-cumpărare, în condițiile în care numita B.E. nu avea nevoie de instituirea curatelei. Pentru obligația asumată prin declarația dată la data de 11 aprilie 2002 de a prelua responsabilitățile de întreținere a numitei B.M., inculpatul O.M. a primit de la soții S. suma de 9.000.000 ROL.

În același timp este de necontestat că primirea sumei de 9.000.000 ROL s-a realizat după Încheierea contractului de întreținere nr. 1113 din 10 aprilie 2002 între soții S. și inculpatul O.M., în calitate de curator al numitei B.M. și întocmirea la data de 11 aprilie 2002 a declarației de preluare a responsabilităților de întreținere de către acesta din urmă, fără ca anterior între inculpații O.M. și T. și soții S. să fi avut loc vreo discuție referitoare la modalitatea în care se va face dobândirea terenului ori suma ce urma să fie plătită pentru terenul respectiv.

Astfel, din declarațiile lui S.M. și S.F., ce se coroborează parțial și cu declarațiile inculpaților rezultă că în anul 2001 au aflat de la primarul comunei ME, T.V., că numita V.M. îl suna din Turcia pentru a găsi un cumpărător pentru terenul proprietatea sa, pentru care soții S. plăteau chirie pentru pășunatul animalelor, și întrucât, terenul se învecina cu locul unde aceștia mai aveau un alt teren, au acceptat să întocmească contractul de întreținere la notar, însă în realitate, de întreținerea lui B.M., pe care nu au cunoscut-o, s-a ocupat inculpatul O.M., care era și curator, potrivit declarației date la data de 11 aprilie 2002.

Probatoriul administrat în cauză nu demonstrează că inculpații, acționând ilicit, au avut reprezentarea recompensării viitoare, acesta nu era un element viitor și sigur care să fie dedus din conduita soților S.M. și S.F., discuțiile privind dobândirea terenului fiind realizate pe o perioadă îndelungată de timp (aprox. un an de zile) fără o promisiune a vreunui folos, și nici că inculpații le-au pretins vreun folos în mod direct sau indirect, evaluarea obligației de întreținere fiind stabilită cu ocazia încheierii contractului de întreținere la notar, iar ulterior, numai prin preluarea obligației de întreținere la data de 11 aprilie 2002, această sumă a fost remisă de soții S. către inculpatul O.M.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului O.M. - de a efectua acte contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate și, ulterior, înstrăinare fără drept a terenului prin folosirea de acte false, pe care le-a întocmit pentru a crea o aparență de legalitate a vânzării - realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și nu al infracțiunii de luare de mită, deoarece nu a pretins, primit sau acceptat primirea unui folos în sensul dispozițiilor art. 254 C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului T.V. care, cu știință, a sprijinit pe inculpatul O.M. în demersul său infracțional întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va dispune schimbarea încadrării juridice dată, prin actul de sesizare, faptelor comise de inculpatul O.M. din infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. și faptei comise de inculpatul T.V. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen.

Referitor la infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, din probele administrate în cauză, coroborate parțial cu declarațiile inculpaților, rezultă că aceștia au inserat date nereale în conținutul înscrisurilor prealabil necesare vânzării terenului, pe care, ulterior, le-au utilizat în acest scop.

Astfel, mențiunile inserate în ancheta socială privitoare la situația financiară și socială precum și la starea sănătății numitei B.M., sunt infirmate de declarațiile martorilor D.P.M., O.V. și O.E.M. care au arătat că vecina lor se întreținea singură și primea ajutor financiar de la fiica sa care era plecată în Turcia, și declarațiile martorei V.M., fiica lui B.M., care a arătat că îi trimitea bani și își vizita mama iar aceasta avea cele necesare traiului și un venit lunar de 300 RON.

Declarațiile martorilor menționați se coroborează și cu declarațiile lui C.D., C.I. și O.L.C. din care rezultă că ancheta socială a fost întocmită de inculpatul O.M., contrasemnată de inculpatul T.V., iar ele au semnat această anchetă fără a fi efectuate verificările în teren cu privire la cele consemnate.

În baza acestei anchete sociale nereale, la data de 09 aprilie 2002, inculpatul T.V., în calitatea de primar, a emis Dispoziția nr. 76/2002, prin care a instituit curatela pentru numita B.M., fiind numit curator inculpatul O.M., care să o reprezinte pe numita B.M. la Biroul Notarial în vederea întocmirii documentelor pentru vânzarea suprafeței de 2,04 hectare teren, dobândită în mod nelegal în urma împroprietăririi, conform Legii nr. 1/2000.

Inculpatul O.M. a contrasemnat pentru legalitate această dispoziție, iar în calitate de secretar al comunei ME avea obligația de a urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor Dispoziției, printre care și cea privind încheierea contractului de vânzare cu clauză de întreținere și cu suportarea cheltuielilor de înmormântare în cazul decesului persoanei pentru care s-a instituit curatela.

În același scop, de a schimba situația juridică a terenului, pe care o cunoșteau din acte, contrar susținerilor recurenților, prin raportare la atribuțiile ce le reveneau, respectiv de primar și secretar al comunei ME dar și membrii ai Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, inculpații T.V. și O.M. au eliberat Certificatul nr. 1973 din 10 martie 2002 de înstrăinare a terenului, care potrivit mențiunilor din registrul de evidență al Primăriei comunei ME, județul Botoșani nu este înregistrat (la poziția nr. 1973/10 aprilie 2002, se află menționată o adeverință pentru numitul C.G.).

În realizarea demersului infracțional, la data de 10 aprilie 2002, inculpatul O.M. s-a prezentat împreună cu martorii S.M. și S.F. la Biroul Notarului Public "A.Ț." - Botoșani unde au întocmit Contractul de întreținere autentificat prin încheierea nr. 1113 din 10 aprilie 2002 iar terenul în suprafață de 2 ha și 400 mp a fost trecut în proprietatea soților S., evaluarea întreținerii pentru o perioadă de 10 ani fiind făcută de către inculpat la suma de 9.000.000 ROL.

Față de aceste considerente, se reține că faptele inculpaților O.M. și T.V., constând în aceea că în perioada octombrie 2001 - mai 2002, în baza aceleiași rezoluții infracționale, au întocmit acte necorespunzătoare realității cu privire la ancheta socială înregistrată la nr. 790 din 05 februarie 2002, Dispoziția nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverința nr. 117 din 28 martie 2001 și Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M. având nr. 1669 din 19 martie 2002, în scopul de a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, există și au fost comise cu vinovăție de către aceștia în sensul că au urmărit și acceptat producerea rezultatului socialmente periculos.

Cu privire la încadrarea juridică dată celor două infracțiuni (fals material și uz de fals), Înalta Curte reține însă, că prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., se impune și înlăturarea prevederilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în condițiile în care înscrisurile menționate au fost întocmite în fals și folosite cu știință la anumite instituții publice, pentru comiterea unei infracțiuni prevăzute în Codul penal.

Pentru aceste considerente, va admite recursul inculpaților O.M. și T.V. și sub acest aspect, va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, din infracțiunile prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 și de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunile prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, Înalta Curte consideră întemeiată și critica inculpaților privind existența unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, respectiv prescripția răspunderii penale, în raport de noua încadrare juridică dată faptelor, limitele de pedeapsă (6 luni la 3 ani pentru art. 246 C. pen., 6 luni la 5 ani pentru art. 289 C. pen. și 3 luni la 3 ani pentru art. 291 C. pen.) și data comiterii lor.

Potrivit dispozițiilor art. 122 C. pen. raportat la art. 124 C. pen., termenul de prescripție specială al răspunderii penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (în forma autoratului și a complicității), fals intelectual și uz de fals săvârșite de inculpații O.M. și T.V. este, în cauză, de 7 ani și 6 luni, iar în raport de data săvârșirii faptelor (octombrie 2001 - mai 2002) se consideră împlinit în noiembrie 2009 deci, anterior sesizării instanței și pronunțării hotărârii de condamnare de către Tribunalul Botoșani (Sentința penală nr. 385 din 06 octombrie 2010).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul inculpaților și, în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 și art. 124 C. pen., va înceta procesul penal împotriva inculpaților O.M. și T.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale.

Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte constată că instanța de apel, în mod justificat, a apreciat că părții civile M.M., fiica defunctei B.M., nu i s-a cauzat vreun prejudiciu material care să necesite a fi reparat, terenul în litigiu a fost înstrăinat într-adevăr de către inculpați prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și prin întocmirea și folosirea unor acte ce conțineau date nereale dar nu a aparținut mamei sale, în mod legal (astfel cum rezultă din Adresa nr. 1830 din 22 februarie 2011 emisă de Comisia locală de fond funciar a comunei ME).

De asemenea, în mod întemeiat, instanța de apel a mai reținut că din actele și lucrările dosarului nu rezultă că inculpatului T.V. i-ar fi revenit vreo sumă de bani din cea obținută de către inculpatul O.M. de la martorii S. cu ocazia încheierii contractului de întreținere, astfel că, a înlăturat măsura confiscării de la acesta a vreunei sume de bani, stabilind că urmează să fie suportată exclusiv de către inculpatul O.M.

Potrivit dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. se constată că sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Această măsură de siguranță a confiscării speciale prev. de art. 118 lit. d) C. pen. se dispune și în ipoteza în care a intervenit prescripția răspunderii penale, întrucât prescripția operează numai în ceea ce privește răspunderea penală, iar nu în ceea ce privește măsurile de siguranță.

Reținând în baza probatoriului administrat că fapta inculpatului O.M. care, în calitate de funcționar public (secretar al Comisiei de fond funciar și secretar al comunei ME, județul Botoșani), în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în primăvara anului 2002, a vândut soților S.M. și S.F. suprafața de 2,04 ha teren agricol, atribuită nelegal numitei B.M., fiind întocmit contractul de întreținere care în realitate era un contract de vânzare-cumpărare simulat, autentificat la notar, pentru suma de 9.000.000 ROL pe care a și primit-o de la soții S., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și, stabilind vinovăția acestuia în comiterea faptei, Înalta Curte va dispune confiscarea de la acesta a sumei de 900 RON.

Având în vedere propria analiză a probatoriului administrat, cu privire la încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților O.M. și T.V., vinovăția acestora și existența unei cauze care înlătură răspunderea penală, Înalta Curte apreciază că nu se mai justifică analizarea celorlalte critici formulate de către recurenți, în subsidiar, privind infracțiunea de luare de mită (lipsa elementelor constitutive, inexistența faptei și individualizarea judiciară a pedepsei).

Pentru aceste considerente și constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpații O.M. și T.V. în limitele ce au fost arătate, va casa decizia penală și în parte Sentința penală nr. 385 din 06 octombrie 2010 a Tribunalului Botoșani, secția penală și va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale privind anularea actelor false și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecare recursului rămân în sarcina statului iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu al recurenților inculpați până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții inculpați O.M. și T.V. împotriva Deciziei penale nr. 34 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4983/40/2009.

Casează,decizia penală și în parte Sentința penală nr. 385 din 06 octombrie 2010 a Tribunalului Botoșani, secția penală și, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare faptei comise de inculpatul O.M. din infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 246 C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare faptei comise de inculpatul T.V. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. în temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare faptelor comise de inculpații O.M. și T.V. din infracțiunile prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 și de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunile prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 și art. 124 C. pen., încetează procesul penal împotriva inculpaților O.M. și T.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale.

În baza art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen. dispune confiscarea sumei de 900 RON de la inculpatul O.M.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale privind anularea actelor false și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu al recurenților inculpați până la prezentarea apărătorului ales în sumă de câte 50 RON se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM