Criminal liability limits: distinguishing commercial fraud from contract non-performance and statutory bankruptcy filing delays

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 164 din data de 19 aprilie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 1946/117/2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului R.G.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului R.G.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de bancrută simplă, prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 14 și art. 346 alin. (4) C. proc. pen. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă SC "E.M.I.E." SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, jud. Cluj.

În temeiul art. 193 C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă SC "E.M.I.E." SRL privind obligarea inculpatului R.G.R. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentului dosar.

Conform art. 189 C. proc. pen. s-a stabilit în favoarea BA.ului Cluj suma de 100 RON reprezentând onorariul, parțial, al apărătorului din oficiu (av. B.A.D.), avansată din F.M.J., iar în temeiul art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost obligată partea civilă SC "E.M.I.E." SRL la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înregistrat sub nr. 158/P/2008 din data de 15 martie 2010, a fost trimis în judecată inculpatul R.G.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și bancrută simplă în modalitatea prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a insolvenței, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se în fapt următoarele:

La data de 17 martie 2008, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj plângerea penală formulată de către SC E.M.I.E. SRL, cu sediul social în Cluj-Napoca, jud. Cluj, prin intermediul administratorului și asociatului unic M.F., împotriva inculpatului R.G.R., administrator al SC P.I.E. SRL, cu sediul social în comuna Baciu, jud. Cluj, solicitând cercetarea acestuia pentru mai multe infracțiuni, printre care și pentru infracțiunile menționate mai sus.

În cuprinsul plângerii s-a arătat faptul că între cele două societăți comerciale s-a încheiat la data de 14 iulie 2006 Contractul de vânzare-cumpărare nr. X/2006, în baza căruia firma petentă și-a asumat obligația comercială de a vinde către beneficiarul SC P.I.E. SRL anvelope, camere, bandă jantă, ansamble, subansamble auto, piese, consumabile și accesorii auto pentru mai multe mărci de autovehicule, respectiv R., S., T., A., A.A., T.A., D., etc., cel din urmă trebuind să efectueze plata produselor achiziționate în termen de 45 de zile de la livrare prin virament bancar în contul furnizorului (O.P., filă CEC).

Anterior materializării în formă scrisă a înțelegerii părților, firma petentă a mai derulat tranzacții de vânzare piese și accesorii auto cu firma inculpatului, relația comercială derulându-se fără incidente de plată.

Încheierea contractului în litigiu, conform părții civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, a fost determinată în principal de faptul că cel mai important client al firmei inculpatului la momentul respectiv era SC N. SA Cluj-Napoca, inculpatul precizând că are o relație contractuală de lungă durată cu acest agent economic și că a preluat parcul auto al acestuia, astfel că piesele auto pe care urma să le cumpere de la firma E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca erau destinate întreținerii autovehiculelor achiziționate de la SC N. SA.

În secundar, încheierea tranzacției în litigiu a fost facilitată și de relația de prietenie care există de mai mulți ani între cei doi parteneri contractuali menționați.

În pofida asigurărilor verbale ale inculpatului, după încheierea Contractului nr. X/2006, deși partea civilă își executa obligațiile contractuale asumate materializate prin furnizarea de piese pentru întreținere auto, inculpatul R.G.R. a început să înregistreze restanțe la plata facturilor, aspect reflectat în mod clar de soldul contului 411, depus la dosar și susținut la nivel declarativ de către partea civilă.

În cuprinsul plângerii penale s-a arătat faptul că inculpatul R.G.R. a dat de înțeles creditorului că parcurge o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar cu debitorul său SC N. SA Cluj-Napoca, dar că are relații de afaceri cu alte firme, urmând să obțină sumele necesare achitării facturilor emise și reușind astfel să-l convingă pe creditor să furnizeze în continuare piese și accesorii auto.

Întrucât simplele declarații angajament că va onora debitele acumulate, asumate de către inculpat față de partea civilă, nu mai erau credibile și suficiente, în perioada septembrie - decembrie 2006, inculpatul a emis către SC E.M.I.E. SRL un număr total de 23 bilete la ordin, scadența termenelor succesive inserate în aceste instrumente de credit urmând a se materializa începând cu data de 22 decembrie 2006.

Partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca a încetat furnizarea mărfurilor conform obligațiilor asumate prin Contractul X/2006 la data de 31 ianuarie 2007, când deja soldul debitor al SC P.I.E. SRL înregistrat la pragul valoric de 522.297,62 RON (RON), iar biletele la ordin emise cu date scadente împlinite până la momentul respectiv nu au putut fi onorate din lipsă de disponibil în contul SC P.I.E. SRL Suceagu.

Urmare sesizării penale, în cauză s-a procedat la demararea unei anchete, anchetă care a relevat următoarele fapte și împrejurări.

SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, administrată de către M.F., a început să desfășoare activitatea, respectiv comerțul cu piese și accesorii auto, din anul 1992, iar începând cu anul 1994 a derulat afaceri comerciale cu SC N. SA, căreia îi furniza piese auto pentru întreținerea parcului auto, aflat la momentul respectiv în răspunderea inculpatului R.G.R., care era angajat al acestui agent economic în calitate de șef parc auto.

Relația comercială SC E.M.I.E. SRL - SC N. SA a decurs normal, fără incidente financiare, astfel că în luna iulie 2006, primul agent economic nu a avut rețineri în a încheia cu SC P.I.E. SRL Suceagu Contractul comercial X/2006, pentru furnizare piese și accesorii auto, aflând de la acest partener că a preluat parcul auto al SC N. SA și că derulează activități de transport marfă pentru acest din urmă agent economic, ceea ce înseamnă ca recuperarea creanțelor de la acest debitor era un lucru cert, fiind notorie solvabilitatea acestuia din urmă.

Colaborând anterior foarte bine cu inculpatul R.G.R., partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca a crezut că în același mod va derula contractul comercial încheiat în luna iulie 2006 cu firma inculpatului. Pe lângă faptul că relațiile comerciale anterioare au decurs normal, la nivel declarativ inculpatul R.G.R. a comunicat partenerului de afaceri faptul că a încheiat o tranzacție comercială cu SC N. SA Cluj-Napoca, a cărei derulare era garantată pe 10 ani, iar în ipoteza, puțin probabilă, că va ajunge în imposibilitatea de a onora datoriile acumulate, acesta a dat de înțeles că mașinile deținute de firma sa pot acoperi prin valoare datoriile neonorate. Din declarația reprezentantului părții civile, în speță M.F., a rezultat că pe perioada derulării Contractului nr. X din 14 iulie 2006, în condițiile în care inculpatul nu a mai efectuat plăți în contul debitelor acumulate, pentru menținerea sa în eroare cu privire la plata în viitor a acestora, R.G.R. a emis în mod consecutiv bilete la ordin pe care le retrăgea înainte de datele scadente, procedând la emiterea altora, asigurându-și în continuare partenerul de afaceri că va stinge soldul debitorului în cel mai scurt timp.

Anterior încheierii contractului Comercial nr. X din 14 iulie 2006, între SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca și SC P.I.E. SRL Suceagu s-a mai derulat un contract comercial având același obiect, respectiv vânzarea de piese și accesorii auto (este vorba despre Contractul de vânzare-cumpărare nr. Y din 15 iulie 2005), contract în derularea căruia nu s-au înregistrat incidente financiare.

Pe fondul executării Contractului nr. X din 14 iulie 2006, partea civilă E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca a furnizat firmei inculpatului, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, marfă în valoare totală de 522.297,64 RON (RON), pe bază de facturi fiscale, în cuprinsul cărora se preciza că plata mărfurilor urma să se efectueze la un termen de 30 de zile, prin ordin de plată. Ultima factură a fost emisă de către SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la data de 24 ianuarie 2007, mărfurile fiind preluate chiar de către inculpatul R.G.R. (a se vedea factura fiscală din 24 ianuarie 2007).

Niciunul dintre cele 23 de bilete la ordin emise de către inculpat în perioada septembrie - decembrie 2006, pentru a menține în eroare creditorul cu privire la recuperarea creanței la datele scadente inserate în cuprinsul acestora, nu a fost onorat pentru motivul lipsei disponibilului în contul bancar deținut de firmă.

De altfel, din informațiile furnizate de către Banca Națională a României - Centrala Incidentelor de Plăți, a rezultat faptul că SC P.I.E. SRL Suceagu începând cu data de 27 decembrie 2006 a intrat în incidență de plată, fiind înregistrată în evidențele speciale cu 30 de incidente de plată cu bilete la ordin, neonorate pentru motivul lipsei disponibilului în contul bancar al titularului.

Examinând extrasul după contul curent menționat pe biletele la ordin în litigiu, extras ce vizează perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007, s-a constatat faptul că pe acest cont nu au existat tranzacții, soldul disponibil la finalul perioadei fiind de 0.00 RON.

Din declarațiile date în calitate de martori de către angajați și foști angajați ai celor două firme, în speță de către T.I., M.V., J.I. și C.I.O., a rezultat faptul că în cursul anului 2006, deși administratorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, în speță M.F., se confrunta cu probleme în încasarea creanțelor datorate de către firma inculpatului, în urma discuțiilor pe care le purta de obicei cu acesta se lăsa convins că își va onora debitele în cel mai scurt timp, astfel că livra în continuare piese și accesorii auto firmei P.I.E. SRL Suceagu.

Pe fondul urmăririi penale s-a demonstrat faptul că asigurările verbale lansate de către inculpat pentru determinarea părții civile la derularea contractului și la furnizarea în continuare a mărfurilor conform Contractului nr. X/2006 erau false.

Situația financiară a firmei inculpatului era precară și înainte de încheierea contractului cu partea civilă, aspect care i-a fost ascuns acesteia, după cum vom arăta mai jos:

a) În ceea ce privește relația comercială SC P.I.E. SRL Suceagu - SC N. SA Cluj-Napoca, din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat faptul că la data de 30 iunie 2005 aceste firme au încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. Z/2005, în baza căruia SC N. SA a vândut către firma inculpatului parcul de autovehicule și mijloacele fixe aferente, pentru suma totală de 1.739.287 RON +T.V.A, preț care trebuia achitat în 36 de tranșe lunare de către inculpat. O dată cu vânzarea parcului auto SC N. SA a transferat către firma inculpatului și personalul necesar deservirii acestuia. În concret, conform facturii fiscale din 30 iulie 2005, aferentă Contractului Z/2005, SC P.I.E. SRL Suceagu avea de onorat într-un termen de 36 de luni un debit substanțial în cuantum de 2.069.751,53 RON, reprezentând contravaloarea parcului auto achiziționat de la SC N. SA Cluj-Napoca.

Se pare că inculpatul R.G.R., în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu, nu și-a onorat obligațiile corelative de plată a tranșelor lunare, asumate prin încheierea Contractului nr. Z/2005 nici la datele scadente prestabilite și nici la termenele de grație solicitate și care i-au fost acordate în cauză de către creditor, astfel că la data de 8 decembrie 2006 prin actul adițional nr. ZZ/2006 părțile au convenit asupra rezoluțiunii Contractului nr. Z/2005. Din cuprinsul actului adițional în discuție a rezultat faptul că, deși prin Contractul de gaj fără deposedare din 31 august 2005, semnat de părți, inculpatul și-a asumat obligația de a nu înstrăina mașinile din parcul auto achiziționat la data de 30 iunie 2005, care erau gajate în favoarea creditorului SC N. SA Cluj-Napoca, acesta nu a respectat această obligație contractuală, fapt constatat pe fondul unui inventar efectuat de către creditor la data de 30 septembrie 2006. Din cuprinsul actului adițional semnat de către inculpat a rezultat că acesta recunoaște faptul vânzării bunurilor constituite ca gaj înainte de achitarea lor integrală, recunoaște prin urmare diminuarea garanției constituite în favoarea creditorului, arătând că "nu mai dorește și nu mai poate plăti" vânzătorului prețul Contractului de vânzare-cumpărare nr. Z/2005 în pofida termenelor de grație acordate de către vânzător.

Urmare rezoluțiunii Contractului de vânzare-cumpărare nr. Z/2005, intervenită la data de 8 decembrie 2006, mijloacele auto care se mai aflau faptic în patrimoniul SC P.I.E. SRL Suceagu, în valoare de 1.337.934,63 RON, urmau să se întoarcă în patrimoniul SC N. SA Cluj-Napoca, iar pentru cele care au fost înstrăinate fără acordul acestui agent economic, pe fondul derulării Contractului nr. Z/2005, inculpatul trebuia să mai achite un debit în cuantum de 325.016,19 RON.

În concret, urmare rezoluțiunii Contractului Z/2005, rezoluțiune care își produce efectele începând cu data de 8 decembrie 2006, inculpatul R.G.R. înregistra un sold debitor față de creditorul SC N. SRL în cuantum total de 401.353,34 RON + T.V.A.

Din actele dosarului a rezultat însă faptul că inculpatul R.G.R. nu era preocupat de desfășurarea în condiții optime a obiectului de activitate al firmei sale, care consta în prestarea de servicii de transport și care era esențial pentru menținerea sa în echilibru financiar, acest lucru fiind reflectat cu pregnanță în relația comercială derulată cu SC N. SA Cluj-Napoca. Din Adresa din 14 octombrie 2008 emisă de SC N. SA Cluj-Napoca a rezultat că s-au înregistrat incidente în derularea activității de transport materie primă la fabricile de prelucrare a laptelui aparținând acestei firme, incidente generate de firma inculpatului și care constau în esență în înregistrarea de întârzieri în furnizarea laptelui, în efectuarea transportului fără respectarea unor condiții de igienă strictă, etc. S-a invocat pentru argumentarea acestor susțineri faptul că la data de 5 martie 2007, datorită neasigurării transportului de lapte la timp pentru motivul lipsei carburantului necesar funcționării mijloacelor auto de transport, un punct de lucru al firmei N. SA, respectiv fabrica din localitatea Țaga, și-a oprit activitatea.

De asemenea, se pare că problemele financiare cu care se confrunta firma inculpatului R.G.R. erau majore, acesta fiind în imposibilitatea de a achita la timp salariile angajaților săi (la data de 28 februarie 2007 SC N. SA a virat în contul firmei învinuitului suma de 93.000 RON, necesară plății drepturilor salariale angajaților acestuia) și celelalte obligații fiscale către stat, respectiv plata asigurărilor sociale în luna octombrie 2006, plata bonurilor de masă în luna august 2006.

Inculpatul R.G.R. a ascuns față de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca faptul că relația comercială cu SC N. SA nu se derulează în condiții optime și avantajoase din punct de vedere financiar și că de fapt cel care datorează sume substanțiale de bani este chiar el, și nu SC N. SA. În concret, inculpatul R.G.R. nu era solvabil ca reprezentant al debitorului persoană juridică SC P.I.E. SRL Suceagu, dar a creat părții contractante E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca o falsă reprezentare a realității, prin susținerile sale determinându-o pe aceasta să-și onoreze obligațiile contractuale, respectiv de a continua livrarea mărfurilor, deși știa că nu deține și nici nu va deține banii necesari pentru plata acestora.

b) Relația comercială derulată de SC P.I.E. SRL Suceagu cu B.G.S.G. SA

În luna august 2006, în condițiile în care inculpatul R.G.R. înregistra față de partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca și față de SC N. SA debite substanțiale pe care nu le putea onora și care depășeau pragul valoric prevăzut de Legea nr. 85/2006 a insolvenței pentru declanșarea procedurii falimentului acesta în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu a contractat de la B.G.S.G. - Sucursala Grup Cluj, un împrumut în cuantum de 250.000 euro pentru finanțarea achiziționării unui număr de 12 autospeciale M.S. și M.A., Contractul de credit din 18 august 2006, semnat de către inculpat, generând în sarcina acestuia obligația de plată a unei rate lunare în cuantum de 4.385,96 euro, începând cu luna noiembrie 2006.

inculpatul R.G.R. a ascuns această tranzacție față de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca și a ascuns față de acesta și faptul că partea civilă nu este singurul său creditor, după cum se va arăta mai jos.

La data de 29 octombrie 2007 creditoarea B.G.S.G. SA a solicitat Tribunalului Comercial Cluj deschiderea procedurii insolvenței față de SC P.I.E. Suceagu pentru motivul că aceasta se află în stare de insolvență și nu mai poate să-și onoreze obligațiile comerciale asumate.

Urmare acestei cereri, la data de 29 noiembrie 2007, prin Sentința comercială nr. 5240/2007, Tribunalul Comercial Cluj a dispus admiterea solicitării creditoarei B.G.S.G. SA, prin Sucursala Cluj, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC P.I.E. SRL Suceagu și ridicarea dreptului inculpatului de a administra agentul economic în discuție, stabilindu-se faptul că unitatea bancară înregistrează o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, creanță care depășește valoarea prag prevăzută de Legea nr. 85/2006 a insolvenței, respectiv cuantumul minim de 10.000 RON (RON).

Pe fondul derulării procedurii judiciare demarate s-a stabilit că firma inculpatului înregistra debite substanțiale neonorate, față de un număr de 25 de creditori, dintre care doi erau creditori bugetari, unul era creditor garantat (SC N. SA), iar restul erau chirografari. Demn de remarcat este faptul că la nivelul anului 2008, SC N. SA avea de încasat de la firma inculpatului o creanță în cuantum total de 863.543,12 RON, iar SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la rândul ei avea de recuperat suma totală de 742.515,35 RON.

Parchetul a mai precizat că poziția declarativă adoptată pe fondul urmăririi penale de către inculpatul R.G.R. reflectă atitudinea adoptată în mod obișnuit, în relațiile cu partenerii de afaceri, respectiv de a prezenta situația sa și a firmei sale într-o manieră proprie și diferită de cea reală.

Astfel, inculpatul a susținut faptul că în anul 2005 a încheiat cu SC N. SA două contracte, unul având ca obiect preluarea parcului auto și a mijloacelor fixe ale acesteia, al doilea având ca obiect prestarea de servicii de transport materie primă către punctele de lucru aparținând SC N. SA, unde se prelucra laptele în vederea obținerii produselor finite.

Inculpatul R.G.R. a confirmat faptul că relațiile comerciale cu SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca s-au derulat normal, până la mijlocul anului 2006, când a început să înregistreze probleme în ceea ce privește respectarea termenelor de plată.

Mizând pe relația de încredere consolidată în timp cu reprezentantul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, inculpatul a reușit să-l convingă pe M.F. să accepte eșalonarea plăților restante și să primească bilete la ordin pe care beneficiarul să le depună la bancă la termenele scadente.

La nivel declarativ, inculpatul a precizat că în luna decembrie 2006 SC N. SA a reziliat contractul de vânzare-cumpărare a parcului auto încheiat în anul 2005 cu firma sa, dar că acest agent economic i-a promis verbal că acest contract va fi înlocuit cu unul care va avea ca obiect închirierea către firma sa a parcului auto în discuție; inculpatul nu a relatat organelor de poliție cauza reală a rezilierii contractului și faptul că a înstrăinat o parte din mașinile care formau obiectul contractului inițial, fără consimțământul partenerului de afaceri. Inculpatul a precizat că a continuat să presteze în favoarea SC N. SA servicii de transport materie primă către punctele de prelucrat lapte, până în luna martie 2007, când a fost nevoit să restituie parcul auto către SC N. SA, rămânând cu facturi neonorate de către acest agent economic. Inculpatul a plasat răspunderea ajungerii sale în imposibilitatea de a-și onora debitele în sarcina SC N. SA, pe care l-a indicat ca debitor important, deși în realitate datoriile înregistrate de către firma sa față de acest creditor erau substanțiale și de mult exigibile. Inculpatul a prezentat organelor de poliție faptul necesității restituirii mașinilor către SC N. SA în luna martie 2007 ca pe un lucru neașteptat, în pofida faptului că actele din dosarul cauzei demonstrau contrariul cu puterea evidenței (a se vedea actul adițional din 8 decembrie 2006). Inculpatul a invocat pe fondul declarației date la poliție faptul că SC N. SA avea de achitat către firma sa o datorie de circa 3 miliarde ROL și că singurul demers legal făcut pentru recuperarea acestuia a fost o notificare înaintată acestui agent economic (singurele facturi fiscale care conturează o datorie de achitat către firma inculpatului sunt în număr de cinci, toate datând din 12 martie 2007 și nu însumează debitul reclamat de către inculpat).

La nivel declarativ inculpatul a susținut că după rezilierea contractului cu SC N. SA a continuat să achiziționeze piese și accesorii auto de la SC E.M.I.E. SRL, a căror contravaloare a achitat-o pe loc, în numerar. Nici această poziție declarativă nu a fost confirmată de probatoriul administrat în cauză.

Inculpatul a confirmat că i-a dat asigurări verbale administratorului SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca în sensul achitării contravalorii mărfurilor livrate, invocând contractul pe care-l derula cu SC N. SA și că a început să se confrunte cu probleme financiare, în vara anului 2006, dar, în pofida faptului că nu-și mai putea onora debitele către anumiți furnizori, nu a declanșat procedura insolvenței voluntare, întrucât avea contracte de prestări servicii în derulare.

Inculpatul nu a precizat despre ce contracte este vorba și cu cine Ie-a încheiat.

Inculpatul nu s-a declarat vinovat de rezoluțiunea Contractului nr. Z/2005 încheiat cu SC N. SA, susținând în mod detașat că "a respectat clauzele acelui contract".

De asemenea, inculpatul a declarat că nu a avut intenția înșelării partenerului de afaceri SC E.M.I.E. SRL, însă probele administrate în cauză demonstrează contrariul, fiind de neînțeles faptul continuării acumulării de datorii în cursul anului 2006 (prin încheierea Contractelor X/2006 cu SC E.M.I.E. SRL și cel din 18 august 2006 cu B.G.S.G. - Sucursala Cluj, deși nu putea onora debitele substanțiale eșalonate și reeșalonate față de creditorul SC N. SA, născute anterior din Contractul de vânzare-cumpărare nr. Z/2005.

Conform art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a insolvenței (publicată în M.Of. nr. 359/21.04.2006, cu intrare în vigoare la data de 20 iulie 2006) constituie infracțiune de bancrută simplă neintroducerea sau introducerea tardivă de către debitorul persoană fizică ori de câte ori reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege.

Conform art. 3 din acest act normativ "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile". Conform art. 3 pct. 1 lit. a) "insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori". Art. 3 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006 subliniază faptul că "insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței".

Conform art. 27 din Legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Altfel spus, debitorul, aflat în stare de insolvență (sintagmă definită de art. 3 din lege) este obligat să se adreseze tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor Legii nr. 85/2006 în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență sau de la momentul în care apariția stării de insolvență este iminentă.

Din actele dosarului a rezultat cu puterea evidenței faptul că partea civilă a livrat succesiv marfa către firma inculpatului în perioada iulie 2006 - 24 ianuarie 2007, facturile fiscale emise pentru materializarea livrărilor devenind exigibile în termene consecutive de 30 de zile de la data inserată în cuprinsul lor. Inculpatul nu a respectat în mod evident și continuat termenele de scadență inserate în documentele justificative emise în cauză, întrucât nu deținea lichiditățile necesare, momente în care a avut reprezentarea stării de încetare a plăților. Conform Legii nr. 85/2006, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, perioadă în care inculpatul nu a fost capabil financiar să achite niciuna dintre facturile fiscale emise în cauză de către partea civilă, acesta trebuia să formuleze cerere către tribunal pentru declanșarea procedurii insolvenței după trecerea unui termen de 30 de zile de la data exigibilității primei creanțe datorate. Inculpatul a rămas în stare de pasivitate atât cu privire la plata facturilor în termenele stabilite prin contract, cât și cu privire la obligația legală de sesizare a tribunalului despre starea de incapacitate de plată evidentă în care se afla firma sa și despre care era conștient, dată fiind calitatea sa în cadrul SC P.I.E. SRL Suceagu.

Conform literaturii de specialitate, infracțiunea de bancrută simplă se consumă în momentul neintroducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței în termenul prevăzut de textul de incriminare, respectiv după trecerea unui termen de 6 luni de la expirarea termenului de 30 de zile de la scadenta creanței datorate.

Prin urmare, în cazul analizat termenul pentru introducerea cererii de declanșare a procedurii insolvenței de către debitorul SC P.I.E. SRL Suceagu, în raport cu prima creanță exigibilă (în luna august 2006) a expirat în luna martie 2007, moment în care rămânerea inculpatului în stare de pasivitate cu privire la obligația care îi revenea conform art. 27 din Legea 85/2006, în calitate de administrator, se circumscrie prevederilor infracțiunii analizate, respectiv art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune în convenție în modalitatea analizată, respectiv art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru existența acesteia este suficientă numai prezentarea ca neadevărată a unei fapte care influențează luarea deciziei cu privire la încheierea tranzacției și respectiv continuarea realizării ei.

Din actele dosarului a rezultat în mod indubitabil faptul că SC P.I.E. SRL Suceagu nu era solvabilă și nu-și permitea financiar derularea contractului încheiat cu partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la data de 14 iulie 2006, întrucât la momentul respectiv înregistra deja un sold debitor substanțial față de un alt creditor, în speță SC N. SA Cluj-Napoca, pentru a cărui stingere i s-au acordat eșalonări și reeșalonări până în luna decembrie 2006, când inculpatul a recunoscut față de acest creditor faptul că se află în incapacitate de plată a ratelor și prin urmare în situația de a nu mai putea continua executarea contractului.

În paralel, în pofida cunoașterii stării financiare a propriei firme, inculpatul continua să prezinte declarativ starea firmei într-o lumină favorabilă față de creditorul SC E.M.I.E. SRL, determinându-l pe acesta să continue livrarea pieselor și accesoriilor auto în condiții păgubitoare pentru patrimoniul propriu.

Pentru convingerea acestuia, în sensul recuperării creanțelor exigibile la anumite termene ferme, inculpatul a procedat și la emiterea repetată de bilete la ordin, completate sub toate aspectele, dând asigurări verbale repetate că aceste instrumente vor fi plătibile la termenele scadente inserate, context în care s-a folosit de relația comercială cu SC N. SA Cluj-Napoca și de calitatea acesteia de debitor al firmei sale, aspect total neadevărat, așa cum s-a arătat mai sus. În speța examinată biletele la ordin fără acoperire au reprezentat mijloacele frauduloase la care a apelat inculpatul pentru determinarea părții civile la derularea în continuare a tranzacției în condiții păgubitoare pentru ea.

Scopul emiterii biletelor la ordin în cazul analizat, cunoscând situația financiară precară a firmei sale, a fost cel de a determina prin inducere în eroare continuarea derulării contractului în beneficiul propriu, mențiunile privind contul, banca plătitoare, suma de plată, data scadenței fiind elemente de natură a convinge partea civilă cu privire la seriozitatea și posibilitățile sale de plată.

Biletul la ordin constituie, conform Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994, un titlu pentru efectuarea plăților ce conține promisiunea necondiționată de plată a sumei determinate, inserată în cuprinsul lui. Biletul la ordin este un titlu de credit în temeiul căruia emitentul își asumă obligația de a plăti beneficiarului o sumă de bani la împlinirea scadenței sau la vedere (dacă nu se face mențiune despre data scadenței). În formularul de bilet la ordin aprobat de către Banca Națională a României s-au inclus rubrici relative la numărul de cont al emitentului și banca la care este deschis acest cont, aspecte care accentuează rolul acestuia de instrument de plată prin cont bancar (a se vedea Normele-cadru nr. 6/1994 ale B.N.R. pct. 2) Acest aspect este de asemenea întărit și de reglementările referitoare la disciplina financiar-contabilă (O.G. nr. 26/1997 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, act normativ în vigoare din data de 26 august 1997 și aprobat prin Legea nr. 88 din 28 aprilie 1998), reglementări care permit persoanelor juridice să efectueze plăți în numerar zilnic numai în limita unui plafon valoric de maxim 3.000 RON.

Faptul că inculpatul nu a asigurat în mod repetat la scadență lichiditățile necesare în contul bancar indicat în cuprinsul biletelor la ordin în litigiu, faptul că nu avea posibilitatea reală de a plăti în cont sumele datorate, prin recuperarea lor de la eventuali debitori și faptul că emitentul biletelor la ordin avea datorii substanțiale față de mai mulți creditori, conturează clar materializarea faptei cu intenția infracțională calificată prin scopul indicat de textul de incriminare, fiind evident faptul că partea civilă nu și-ar fi putut recupera paguba generată de către inculpat nici chiar în condițiile demarării procedurilor de executare a biletelor la ordin în discuție.

Parchetul a arătat că faptele descrise mai sus se probează prin: plângere parte civilă, Contract de vânzare-cumpărare nr. X/2006, sold debitor, refuzuri decontare bilete la ordin, proces-verbal care materializează încercarea părților de a recupera amiabil prejudiciul cauzat de către inculpat, biletele la ordin în litigiu, declarație parte civilă, declarații inculpat, declarații martori, Sentința comercială nr. 5240 din 29 noiembrie 2007, tabelul definitiv al creditorilor firmei inculpatului, facturi fiscale emise de partea civilă în derularea Contractului de vânzare-cumpărare X/2006, Adresa nr. 6238/2008 emisă de SC N. SA + 12 anexe, Adresa B.N.R. - C.I.P. nr. 3872 din 30 septembrie 2008, extras cont curent SC P.I.E. SRL Suceagu pentru perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007, interogare fișă cont 2006, facturi debitor SC N. SA, acte întocmite pentru derularea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a precizat că SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, prin reprezentantul său legal M.F., s-a constituit parte civilă pentru recuperarea sumei de 532.297,64 RON, cauzată prin activitatea infracțională desfășurată de inculpat în perioada 2006 - 2007, în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu.

În drept, parchetul a arătat că fapta inculpatului R.G.R., care în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu, jud. Cluj, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, prin prezentarea într-o lumină favorabilă a situației financiare a firmei sale, prin invocarea unor contracte comerciale încheiate cu o firmă notoriu solvabilă, în speță SC N. SA Cluj-Napoca, precum și prin emiterea unui număr de 23 bilete la ordin prin care și-a asumat obligația fermă de achitare a contravalorii mărfurilor achiziționate, deși știa că nu au și nu vor avea acoperire bancară, a determinat SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca să încheie și să continue executarea succesivă a Contractului nr. X/2006 în condiții păgubitoare pentru patrimoniul propriu, context în care i-a fost cauzat un prejudiciu în cuantum de 532.297,64 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în modalitatea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a arătat că fapta aceluiași inculpat care, în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu, jud. Cluj, în luna martie 2007, cunoscând faptul că firma sa se află în incapacitate de plată a facturilor exigibile în termen de 30 de zile de la emiterea lor, facturi emise de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, nu a introdus la Tribunalul Comercial Cluj o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, deși era obligat la aceasta în temeiul art. 27 din Legea nr. 85/2006 a insolvenței, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă în modalitatea prev. și ped. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

S-a mai precizat că în cauză sunt incidente și prevederile art. 33 lit. a) C. pen., care reglementează concursul real de infracțiuni.

Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, în primul rând, referitor la acuzația de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune, s-a reținut că din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, se poate trage concluzia certă că nu a existat nicio inducere în eroare a reprezentanților părții civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către inculpat, cu ocazia încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 14 iulie 2006, respectiv că ambele părți au fost de bună-credință la încheierea acestui contract comercial.

S-a apreciat că este contradictorie susținerea din rechizitoriu conform căreia SC P.I.E. SRL Suceagu nu era solvabilă și nu-și permitea financiar derularea contractului încheiat cu partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la data de 14 iulie 2006 (sub motivul că, la momentul respectiv, ar fi înregistrat deja un sold debitor substanțial față de un alt creditor, în speță SC N. SA Cluj-Napoca), câtă vreme în același rechizitoriu se arată că între cele două societăți comerciale se derulase până la această dată, pe o perioadă de un an, un alt contract de vânzare-cumpărare similar, cu nr. Y din 15 iulie 2005, în derularea căruia nu s-au înregistrat incidente financiare. Cum de până în luna iulie 2006 societatea comercială condusă de inculpat și-a putut onora obligațiile comerciale asumate față de partea civilă în temeiul Contractului nr. Y/2005, iar la data de 14 iulie 2006, în momentul încheierii contractului nr. X/2006, dintr-o dată SC P.I.E. SRL Suceagu nu mai era solvabilă și nu-și mai putea permite financiar derularea acestui din urmă contract?

S-a apreciat că ambele părți, deci inclusiv inculpatul, au fost de bună-credință în momentul încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare, împrejurare confirmată chiar de către reprezentantul părți civile, M.F., care arată în declarația dată în fața instanței de judecată că "la încheierea contractului nu s-a pus problema să fi fost indus în eroare de către inculpat, deoarece atunci perspectiva era una forte bună și cu toții speram să avem o colaborare cât mai fructuoasă și mai îndelungată", precizând totodată că în primele luni de la încheierea acestui contract nu au existat incidente în cursul executării și că pe el nu l-a interesat niciodată împrejurarea că firma administrată de inculpat avea sau nu datorii și față de alte societăți comerciale.

Cu alte cuvinte, pe reprezentantul părții civile nu l-a interesat împrejurarea că firma administrată de inculpat avea sau nu datorii față de SC N. SA Cluj-Napoca, care izvorau din Contractul de vânzare-cumpărare a parcului auto, cu nr. Z/2005, și este și firesc să fie așa, deoarece pentru reprezentantul părți civile era suficient faptul relevat de inculpat, perfect adevărat la momentul respectiv, că cel mai important client al SC P.I.E. SRL Suceagu era SC N. SA Cluj-Napoca (în temeiul unui contract de prestări servicii încheiat pentru o perioadă de 10 ani) și că firma inculpatului preluase parcul auto al SC N. SA Cluj-Napoca, astfel încât piesele auto cumpărate de la partea civilă erau destinate întreținerii autovehiculelor achiziționate de la SC N. SA Cluj-Napoca.

De altfel, la nivelul lunii iulie 2006 nici nu se punea încă problema rezilierii sau rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto încheiat între SC N. SA Cluj-Napoca și SC P.I.E. SRL Suceagu pe motivul neîndeplinirii obligației de plată a prețului bunurilor cumpărate (întrucât firmei inculpatului i-au fost acordate termene de grație în acest sens, prin încheierea unor acte adiționale la Contractul inițial de vânzare-cumpărare, din 21 februarie 2006 și din 6 noiembrie 2006), această chestiune fiind pusă în discuție doar în toamna anului 2006 și concretizându-se la data de 8 decembrie 2006, astfel încât nu se poate susține că inculpatul i-ar fi ascuns reprezentantului părții civile, cu ocazia încheierii Contractului nr. X din 14 iulie 2006, problemele legate de executarea contractului având ca obiect vânzarea-cumpărarea parcului auto (probleme care priveau exclusiv relația comercială dintre SC N. SA Cluj-Napoca și SC P.I.E. SRL Suceagu).

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat deja, esențial pentru încheierea Contractului comercial cu nr. X/2006, a fost Contractul de prestări servicii nr. Z din 30 iunie 2005 încheiat între SC P.I.E. SRL Suceagu și SC N. SA Cluj-Napoca, pe o perioadă de 10 ani (contract care nu a fost reziliat niciodată), deoarece acesta trebuia să aducă sume de bani importante în conturile societății administrate de inculpat, și nu cel de vânzare-cumpărare a parcului auto, care evident presupunea și obligația corelativă de plată a prețului din partea inculpatului.

În concluzie, instanța de fond a considerat că nu se poate vorbi în speță de o inducere în eroare a reprezentantului părții civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către inculpat, cu ocazia încheierii Contractului comercial nr. X/2006, prin crearea unei false reprezentări a realității cu privire la situația financiară a firmei SC P.I.E. SRL Suceagu, respectiv cu privire la contractele comerciale încheiate de această societate comercială cu SC N. SA Cluj-Napoca, fapt relevat de altfel, după cum am arătat mai sus, și de către reprezentantul părții civile cu ocazia audierii în fața instanței de judecată.

În al doilea rând, instanța de fond a apreciat că nu a existat vreo inducere în eroare a reprezentantului părți civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către inculpat, nici cu ocazia executării Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 14 iulie 2006, în realitate fiind vorba doar despre o neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale din partea inculpatului pe fondul dificultăților financiare majore cu care s-a confruntat firma SC P.I.E. SRL Suceagu începând cu toamna anului 2006, și nicidecum despre o intenție de înșelare a partenerului contractual.

În ceea ce privește contractarea creditului de la B.G.S.G. SA, s-a reținut faptul că, datorită creșterii costurilor legate de întreținerea parcului auto (din declarația martorului M.V. rezultând că aproape toate mașinile din parcul auto aveau îndeplinită norma de casare, iar SC P.I.E. SRL Suceagu era un mare consumator de piese auto), în luna august 2006 inculpatul a hotărât să contracteze acest împrumut tocmai în scopul îmbunătățirii calitative a parcului auto, prin achiziționarea unor noi utilaje și mașini care să le înlocuiască pe cele vechi, aspect care denotă faptul că inculpatul, în contradicție cu ceea ce se susține în rechizitoriu, era preocupat de desfășurarea în condiții optime a obiectului de activitate a firmei sale (împrejurare care rezultă și din declarațiile martorilor J.I. și K.D.), împrumutul urmând să fie destinat achiziționării unui nr. de 12 autospeciale M.S. și M.A.

Inculpatului i se impută faptul că ar fi ascuns această tranzacție față de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, însă în mod evident inculpatul nu avea nicio obligație legală sau contractuală în acest sens (cu atât mai mult cu cât, la data contactării creditului - 18 august 2006, nu avea încă datorii scadente față de partea civilă, în temeiul Contractului nr. X/2006), până la urmă fiind exclusiv problema inculpatului cum înțelegea să își dezvolte și gestioneze propria afacere. De altfel, reprezentantul părții civile M.F. nu era străin de aceste acțiuni și încercări ale inculpatului de a moderniza parcul auto, în luna iunie 2006 acesta deplasându-se împreună cu inculpatul la Brașov în vederea achiziționării unui nr. de 10 motoare de la SC R. SA, fiind achitat și un avans de 30.000 RON în acest scop. La toate acestea se adaugă și susținerile reprezentantului părții civile din fața instanței de judecată, în sensul că nu l-a interesat niciodată faptul că societatea administrată de inculpat avea datorii și față de alți creditori, esențială pentru el fiind relația de afaceri dintre SC P.I.E. SRL Suceagu și SC N. SA Cluj-Napoca (reprezentantul părții civile precizând în acest sens că "inculpatul mi-a adus la cunoștință faptul că odată cu preluarea parcului auto de la SC N. SA a încheiat și un contract de prestări servicii cu această din urmă societate comercială, pe o durată de 10 ani, aspect care, evident, mi-a întărit convingerea că relațiile comerciale cu firma administrată de inculpat se vor desfășura în bune condiții").

Referitor la biletele la ordin emise de către inculpat, despre care parchetul susține, în mod nejustificat, că au constituit mijloace frauduloase la care a apelat inculpatul pentru determinarea părții civile la derularea în continuare a tranzacției în condiții păgubitoare pentru ea, este important de precizat faptul că inculpatul a adus la cunoștința reprezentantului părții civile în momentul emiterii acestora împrejurarea că nu există în conturile societății sale sumele necesare pentru a fi plătite la scadență, aspect recunoscut de către reprezentantul părții civile, care era la curent cu dificultățile financiare prin care trecea firma SC P.I.E. SRL Suceagu în toamna anului 2006 și tocmai din acest motiv a acceptat ca inculpatul să emită succesiv respectivele bilete la ordin pentru plata mărfurilor achiziționate în temeiul Contractului nr. X/2006, care au devenit scadente doar începând cu data de 22 decembrie 2006 (primul bilet la ordin fiind refuzat la plată la data de 27 decembrie 2006). În acest sens, în declarația dată în faza de urmărire penală, reprezentantul părții civile, M.F., arată "că inculpatul mi-a emis în repetate rânduri în numele SC N. SA bilete la ordin pe care înainte de termenul scadent înscris pe acestea le retrăgea, emițând noi bilete la ordin cu alte termene, motivând că are probleme financiare", iar în declarația dată în fața instanței de judecată precizează că "au fost emise de inculpat mai multe bilete la ordin pentru plata pieselor achiziționate, însă la scadență inculpatul îmi solicita să prelungim data de încasare a acestora, pentru același motiv că nu are disponibil în conturi, datorită faptului că nu i-au intrat sume de bani în conturi de la SC N. SA". Totodată, aceeași împrejurare rezultă și din răspunsurile date de către reprezentantul părții civile la interogatoriul luat în Dosarul nr. 5830/1285/2007 aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, unde acesta arată, referindu-se la aceleași bilete la ordin emise de inculpat: "cunoșteam dinainte, chiar din spusele domului R.G.R., că societatea P.I.E. SRL nu deține sume suficiente în conturile bancare".

În aceste condiții, este evident că biletele la ordin emise de inculpat nu au putut constitui mijloace frauduloase pentru inducerea sau menținerea în eroare a reprezentantului părții civile, inculpatul fiind de bună-credință și aducând la cunoștința partenerului său contractual problemele financiare pe care le are, în special datorită perioadei mai dificile pe care o traversa relația sa de afaceri cu SC N. SA. (în acest sens reprezentantul părții civile precizând că "la fiecare întâlnire pe care am avut-o cu inculpatul, acesta mi-a spus că plătește chiar dacă cu întârziere datoriile restante, după ce va primi banii de la SC N. SA).

În ceea ce privește relațiile de afaceri dintre firma inculpatului și SC N. SA, acestea au traversat în toamna anului 2006 o perioadă mai dificilă, în special datorită dificultăților financiare prin care trecea SC P.I.E. SRL Suceagu (care au fost generate și de anumite acțiuni sau practici neloiale ale SC N. SA, care lucra pe ascuns și cu alți transportatori, obstrucționând astfel activitatea firmei inculpatului, după cum rezultă din înscrisul aflat la dosar instanță, precum și din declarațiile martorilor J.I., K.D. și C.I.O.), dificultăți financiare care, conform susținerilor inculpatului, i-au determinat pe reprezentanții SC N. SA, care au dorit să protejeze parcul auto de o eventuală executare silită, să-i propună inculpatului înlocuirea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto cu un contract de închiriere al acestuia (proiectul acestui contract fiind remis inculpatului), propunere care evident avantaja financiar firma inculpatului, întrucât o scutea de costurile mari ale întreținerii parcului auto, aducându-i economii pe care inculpatul Ie-a calculat la aproximativ 1 miliard ROL pe lună. În aceste condiții, la data de 8 decembrie 2006, la sediul SC N. SA, inculpatul a fost de acord cu rezoluțiunea Contractului nr. Z/2005 având ca obiect vânzarea-cumpărarea parcului auto (chiar dacă cele menționate în cuprinsul actului adițional nr. ZZ/2006, cu privire la motivele rezoluțiunii, nu corespund în totalitate adevărului, în special în ceea ce privește afirmațiile privind înstrăinarea sau casarea unor mașini din cadrul parcului auto fără acordul SC N. SA), cu promisiunea fermă din partea reprezentanților SC N. SA a încheierii în câteva zile și a contractului de închiriere a parcului auto.

Cele susținute de inculpat sunt confirmate atât de proiectul contractului de închiriere depus la dosar de către inculpat (din care rezultă că SC N. SA a propus firmei inculpatului închirierea parcului auto pe o perioadă de 1 an, cu începere de la data de 9 decembrie 2006 - deci din ziua următoare intervenirii rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto, cu posibilitatea prelungirii pentru alte perioade de câte 1 an), precum și din împrejurările că parcul auto a rămas în posesia inculpatului până în luna martie 2007, respectiv că, împrejurare esențială pentru cauza de față, Contractul de prestări servicii cu nr. Z/2005, încheiat pe o perioadă de 10 ani, nu a fost și el reziliat, continuând să-și producă efectele, în sensul că firma inculpatului a continuat să presteze activități de transport a laptelui către SC N. SA, cu aceleași mijloace de transport și în perioada următoare, până în luna martie 2007. Evident că toate aceste împrejurări au fost de natură a-l determina pe inculpat să creadă că situația financiară a firmei sale se va îmbunătăți, astfel încât își va putea onora toate datoriile către partenerii de afaceri, deci inclusiv către partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, fiind astfel de înțeles și motivul pentru care inculpatul nu a adus la cunoștința reprezentantului părții civile rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto (pentru partea civilă prezentând mai puțină importanță împrejurarea că firma SC P.I.E. SRL Suceagu este proprietara sau doar locatara parcului auto), fără a exista astfel vreo intenție de inducere sau menținere în eroare a părții civile din partea inculpatului.

Cu toate acestea și în condițiile în care inculpatul a insistat în perioada următoare pentru încheierea contractului de închiriere, reprezentanții SC N. SA nu și-au onorat promisiunile făcute acestuia, iar în luna martie 2007 parcul auto a fost preluat de către SC N. SA și predat altor societăți comerciale sau unor foști angajați ai SC P.I.E. SRL Suceagu, pe bază de contracte de închiriere, doar din acest moment fiind limpede faptul că firma inculpatului nu-și va mai putea onora obligațiile contractuale asumate față de partea civilă și plăti debitele restante.

Faptul că inculpatul a fost de bună-credință și nu a intenționat să-și înșele partenerul contractual rezultă și din împrejurarea că acesta a acceptat să semneze trei procese-verbale prin care recunoaște și garantează restituirea creanței față de partea civilă cu bunurile sale personale, iar împrejurarea că, în urma demersurilor și litigiilor civile și comerciale desfășurate între cele două societăți comerciale, toate bunurile inculpatului au fost adjudecate în favoarea unui alt creditor, respectiv SC I.G. SRL Cluj-Napoca, nu îi este imputabilă inculpatului.

De altfel, este interesant de observat că reprezentantul părții civile, deși susține în fața instanței de judecată că, în luna februarie 2007, când a aflat de la martorul M.V. că inculpatul nu mai este proprietarul parcului auto, și-a pus pentru prima dată problema că acesta a vrut să-l înșele, a formulat plângerea penală împotriva acestuia doar la data de 17 martie 2008, după mai bine de un an și după epuizarea tuturor căilor legale civile și comerciale pentru recuperarea creanței sale, împrejurare care vine să confirme o dată în plus că în speță nu este vorba despre o faptă penală, ci despre un litigiu comercial între SC P.I.E. SRL Suceagu și SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, generat ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale asumate de firma inculpatului. În acest sens trebuie precizat că neexecutarea, chiar culpabilă, a obligațiilor care derivă dintr-un contract comercial nu poate constitui infracțiunea de înșelăciune, câtă vreme nu s-a stabilit, cum este și situația de față, că s-au folosit manopere dolosive față de creditorul obligației cu ocazia încheierii sau executării contractului.

Față de cele menționate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., instanța de fond a achitat pe inculpatul R.G.R. de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, în temeiul art. 14 și art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. "E.M.I.E." S.R.L. Cluj-Napoca.

În al treilea rând, referitor la acuzația de săvârșire a infracțiunii de bancrută simplă, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite în speță elementele constitutive ale acestei infracțiuni, cu precădere cele care țin de latura subiectivă a infracțiunii (cu referire la momentul la care s-a cunoscut starea de insolvență de către inculpat - administratorul statutar al SC P.I.E. SRL Suceagu).

Astfel, după cum s-a arătat deja, inculpatul a avut convingerea, întemeiată pe elementele obiective la care am făcut referire mai sus (respectiv remiterea proiectului contractului de închiriere a parcului auto de către reprezentanții SC N. SA, nerezilierea Contractului de prestări servicii cu nr. Z/2005 și păstrarea posesiei asupra parcului auto până în luna martie 2007), că situația financiară a firmei sale se va redresa în urma încheierii contractului de închiriere a parcului auto cu SC N. SA, în așa fel încât va putea să-și onoreze toate debitele restante, inclusiv față de partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, acesta fiind motivul pentru care nu s-a adresat cu cerere de deschidere a procedurii insolvenței către Tribunalul Comercial Cluj (din acest punct de vedere fiind neîntemeiate susținerile din rechizitoriu conform cărora termenul pentru introducerea cererii de declanșare a procedurii insolvenței de către debitorul SC P.I.E. SRL Suceagu ar fi expirat în luna martie 2007, în lipsa unei expertize contabile sau măcar a unei mențiuni în acest sens din partea lichidatorului judiciar).

Este adevărat că odată cu preluarea efectivă a parcului auto de către SC N. SA, în luna martie 2007, inculpatul ar fi putut avea reprezentarea faptului că starea de insolvență a firmei sale este iminentă (chiar dacă până la această dată societatea administrată de inculpat a desfășurat activitățile de prestări servicii către SC N. SA în temeiul Contractului nr. Z/2005, iar inculpatul invocă o datorie importantă de achitat de către SC N. SA către SC P.I.E. SRL Suceagu, datând din 12 martie 2007), însă, dacă ne raportăm în timp la acest moment al preluării parcului auto de către SC N. SA (ca fiind, ipotetic vorbind, momentul apariției stării de insolvență) și avem în vedere împrejurarea că în luna octombrie 2007 a fost formulată o cerere de deschidere a procedurii insolvenței de către creditoarea B.G.S.G. SA, rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nici sub aspectul laturii obiective, întrucât procedura de insolvență a fost deschisă, chiar dacă nu de către inculpat, înăuntrul termenului prevăzut de lege.

Pe de altă parte, însă, martorul M.C.A. (lichidator judiciar al SC P.I.E. SRL Suceagu) a precizat că, din documentația depusă la dosarul de insolvență nu se poate aprecia de către lichidatorul judiciar data la care s-a cunoscut starea de insolvență de către administratorul statutar al SC P.I.E. SRL Suceagu, în plus precizând că, în perioada anilor 2006 - 2007 era un lucru destul de rar (probabil având în vedere data intrării în vigoare Legii nr. 85/2006 - 20 iulie 2006) ca reprezentantul unei societăți comerciale aflată în impas financiar să introducă o astfel de cerere de deschidere a procedurii de insolvență, de regulă acest lucru făcându-l creditorul respectivei societăți comerciale.

În consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța de fond a achitat pe inculpatul R.G.R. și de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de bancrută simplă, prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat admiterea apelului și condamnarea inculpatului R.G.R. pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia, prin actul de sesizare a instanței.

S-a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului, fiind apreciat greșit întregul ansamblu probator.

Declarația părții civile a fost scoasă din context și nu s-a ținut seama de declarația dată de aceasta în cursul urmăririi penale și care a fost menținută.

Inculpatul a prezentat situația financiară a firmei sale într-o lumină favorabilă, contrar realității și profitând de relația de încredere pe care reprezentantul părții civile o avea în inculpat, precum și de contractele pe care inculpatul le avea încheiate cu SC N. SA, dar care au fost prezentate părții civile într-o altă perspectivă decât cea reală.

Pe parcursul derulării Contractului nr. X/2006, de la primul incident din luna septembrie 2006, când primul bilet la ordin emis de inculpat a fost respins pentru lipsă disponibil, și până în luna ianuarie 2007, inculpatul l-a asigurat pe reprezentantul părții vătămate că își va onora obligațiile de plată, întrucât are sume importante de încasat de la alte firme și în special de la SC N. SA, iar dacă va fi în imposibilitate de plată va valorifica autovehiculele din parcul auto al SC P.I.E.

În realitate, inculpatul nu putea înstrăina parcul auto, deoarece era gajat în favoarea SC N. SA, iar acest aspect al existenței gajului nu a fost adus la cunoștința părții vătămate.

De asemenea, sumele pe care le avea de primit inculpatul nu puteau fi utilizate după cum dorea acesta, existând instituită garanția reală mobiliară pe conturile curente ale SC P.I.E. SRL în favoarea B.G.S.G. - Sucursala Grup Cluj, iar creanțele din Contractul de prestări servicii nr. Z/2005 au fost cesionate în favoarea aceleiași bănci.

Inculpatul a adus la cunoștința părții vătămate doar împrejurarea că întâmpina dificultăți în încasarea creanțelor și nu situația reală și adevăratele probleme financiare ale firmei.

Referitor la infracțiunea de bancrută simplă s-a arătat că aceasta este o infracțiune omisivă, care potrivit art. 19 alin. (3) C. pen. se comite cu intenție sau din culpă.

Susținerea inculpatul că a avut convingerea că situația firmei sale se va redresa și din acest motiv nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței demonstrează culpa inculpatului în comiterea infracțiunii de bancrută simplă, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, dar socotind fără temei că nu se va produce.

Partea civilă a livrat succesiv marfă către firma inculpatului în perioada iulie 2006 - 24 ianuarie 2007, facturile emise fiind exigibile în termene consecutive de 30 de zile de la data inserată în cuprinsul lor, iar inculpatul nu Ie-a achitat la scadență pentru că nu deținea lichidități, având astfel reprezentarea stării de încetare a plăților.

Partea civilă SC E.M.I.E. SRL a solicitat admiterea apelului, condamnarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și admiterea acțiunii civile, astfel cum a fost formulată.

În motivare s-a arătat că partea civilă a încheiat Contractul nr. X/2006 având ca motiv determinant existența contractului de prestări servicii încheiat între firma inculpatului și SC N. SA pe o durată de 10 ani. De asemenea, a fost indusă în eroare cu ocazia încheierii acestui contract de faptul că inculpatul nu a adus la cunoștința reprezentantului părții civile situația financiară a firmei sale, datoriile pe care le avea la momentul respectiv față de SC N. SA și l-a asigurat că dacă nu va putea onora datoriile acumulate va valorifica parcul auto, fără a-i aduce la cunoștință că acest parc auto era gajat în favoarea SC N. SA.

Pe parcursul derulării Contractului X/2006, inculpatul nu a adus la cunoștința părții vătămate rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto, nici situația de imposibilitate de plată în care se afla, pe care a recunoscut-o față de SC N. SA, nu și față de partea civilă.

La data de 8 decembrie 2006, inculpatul avea o datorie de 401.353,34 RON către SC N. SA, acesta fiind motivul ce a determinat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.

Martorii T.I. și C.I.O. au confirmat că abia în luna martie 2007 problemele firmei inculpatului au ajuns la cunoștința părții civile.

De mai multe ori pe parcursul relației contractuale cu firma inculpatului partea civilă a sistat furnizarea de piese auto datorită neachitării contravalorii produselor, dar inculpatul a reușit să determine reluarea livrărilor prin intermediul biletelor la ordin și prin prezentarea denaturată a situației sale financiare, totodată susținând în continuare posibilitatea valorificării parcului auto.

S-a susținut că biletele la ordin fără acoperire emise reprezintă mijloace frauduloase la care a apelat inculpatul pentru a determina derularea în continuare a tranzacției în condiții păgubitoare pentru SC E.M.I.E. SRL.

Reprezentantul părții civile nu a cunoscut faptul că biletele la ordin nu au acoperire, ceea ce cunoștea era faptul că SC P.I.E. SRL întâmpina anumite probleme în încasarea creanțelor.

Consideră partea civilă că inculpatul trebuia să-i aducă la cunoștință contractarea creditului de la B.G.S.G., acesta fiind strâns legat de starea financiară a societății.

Inculpatul nu era preocupat de desfășurarea în condiții optime a obiectului de activitate al firmei sale, prestând servicii de proastă calitate, dovedite de Adresa nr. 6238/2008 emisă de SC N. SA.

Referitor la infracțiunea de bancrută simplă, s-a arătat că fiind o infracțiune omisivă, vinovăția poate îmbrăca atât forma intenției, cât și pe cea a culpei, că starea de insolvență rezultă din încetarea materială a plăților, că primul incident de plată a fost în luna septembrie 2006 și s-a menținut până în luna ianuarie 2007, astfel că termenul pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței a expirat anterior lunii martie 2007.

Cererea creditoarei B.G.S.G., de deschidere a procedurii de insolvență, a fost introdusă după expirarea termenului în care inculpatul avea posibilitatea de introducere a cererii, infracțiunea fiind consumată la acea dată, iar faptul că nu era o chestiune obișnuită la nivelul anilor 2006 - 2007 introducerea unor astfel de cereri nu înseamnă decât că și alte persoane care au procedat asemenea inculpatului au comis infracțiunea de bancrută simplă.

Prin Decizia penală nr. 8/A din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și partea civilă S.C. E.M.I.E. S.R.L. Cluj-Napoca împotriva Sentinței penale nr. 164 din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunța această decizie, verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art. 378 C. proc. pen., instanța de apel a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză.

Astfel, s-a reținut că, potrivit Contractului nr. X din data de 14 iulie 2006 încheiat între SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, reprezentată de M.F. și SC P.I.E. SRL, cu sediul în comuna Baciu, reprezentată de inculpatul R.G.R., firma furnizoare SC E.M.I.E. SRL s-a obligat să transmită firmei beneficiare proprietatea mărfii (anvelope, camere, bandă jantă, ansamble, subansamble, piese, consumabile și alte accesorii pentru mărcile de autovehicule R., S., T., A., A.A., T.A., D., M., N., I., etc., beneficiarul urmând să achite prețul convenit în termen de 45 de zile de la livrare.

Contractul urma a se derula timp de 1 an, valoarea mărfurilor livrate lunar era în limita unui plafon lunar de 200.000 RON sau a unui plafon anual de 2.500.000 RON, plafon ce putea fi modificat doar dacă plățile erau efectuate la termen și nicăieri în contract nu s-a stipulat că această convenție se încheie în considerarea contractului încheiat între firma beneficiară reprezentată de inculpat și SC N. SA.

De asemenea, părțile nu au prevăzut în Contractul nr. X/2006 obligația beneficiarului de a aduce periodic la cunoștința furnizorului situația financiară a firmei sale și nici faptul că acest contract se încheie în considerarea cifrei de afaceri sau a profitului firmei beneficiare, elemente în privința cărora inculpatul să fi prezentat o situație scriptică nereală.

Instanța de apel a constatat că, în lipsa unor clauze exprese, pe care inculpatul să nu le fi respectat, apelând la mijloace frauduloase, în cauză este vorba de un simplu litigiu de natură comercială pentru neplata prețului de către beneficiar, și nu de o infracțiune de înșelăciune în convenții, pentru existența căreia este necesar să existe o inducere sau menținere în eroare, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

Partea vătămată M.F. a declarat în fața instanței că inculpatul R.G.R. i-a adus la cunoștință faptul că, odată cu preluarea parcului auto de la SC N. SA, a încheiat și un contract de prestări servicii cu aceeași firmă N. pe o durată de 10 ani, aspect care i-a întărit părții vătămate convingerea că relațiile comerciale cu firma inculpatului se vor desfășura în bune condiții.

Contractul de prestări servicii a existat în realitate, fiind vorba de Contractul nr. Z din 30 iunie 2005, încheiat pentru o perioadă de 10 ani.

Acest contract putea înceta în condițiile prevăzute la capitolul X sau putea fi reziliat în condițiile legii, aspecte care nu doar că puteau fi cunoscute de partea vătămată, ci chiar trebuiau cunoscute, partea vătămată fiind la rândul său implicată de mai mult timp în activitatea comercială.

A mai declarat partea vătămată M.F. că, la încheierea Contractului nr. X/2006 nu crede că s-a pus problema să fi fost indus în eroare de către inculpat, că ulterior au apărut probleme ale SC P.I.E. SRL care nu i-au fost aduse la cunoștință și că dacă inculpatul i-ar fi spus în 8 decembrie 2006 că a fost reziliat contractul cu SC N. SA, din acel moment nu i-ar mai fi livrat marfă.

Atitudinea pe care ar fi avut-o, ipotetic, partea vătămată, dacă ar fi cunoscut un anumit aspect al activității firmei inculpatului, nu este un argument pertinent care să susțină inducerea sa în eroare, câtă vreme, așa cum s-a precizat mai sus, Contractul nr. X/2006 nu a fost încheiat în considerarea existenței Contractului nr. Z/2005 cu N. și nu a fost condiționat și limitat în timp la durata contractului cu N.

Reprezentantul părții civile a declarat în fața instanței că este adevărat că a cunoscut dinainte, chiar din spusele inculpatului, că societatea P.I.E. nu deține sume suficiente în conturile bancare, astfel că nu poate fi primită susținerea sa că biletele la ordin fără acoperire emise reprezintă mijloace frauduloase la care a apelat inculpatul pentru a determina derularea în continuare a tranzacției în condiții păgubitoare pentru SC E.M.I.E. SRL.

Dacă inculpatul avea reprezentarea stării de încetare a plăților, în egală măsură și partea civilă a avut această reprezentare, câtă vreme nu i-au fost achitate la termen facturile, putând sista livrarea de bunuri către firma inculpatului.

De asemenea, partea vătămată putea solicita inculpatului garanții în privința plății prețului, garanții prin care nu ar fi fost situată în rândul creditorilor chirografari.

Instanța de apel a reținut că, prin reglementarea infracțiunii de înșelăciune, s-a urmărit protejarea persoanelor credule, a celor slabe, care nu se pot proteja singure în fața unor acțiuni de amăgire, ori în cauza de față se constată că partea civilă desfășoară activități comerciale de mai mult timp, situându-se cel puțin pe o poziție de egalitate cu inculpatul, iar situația firmei inculpatului putea fi verificată în orice moment, inculpatul neefectuând manopere dolosive pentru a ascunde situația firmei sale.

Discuțiile de afaceri în care fiecare partener nu oferă toate elementele pe care le cunoaște și care ar putea determina o schimbare a condițiilor de negociere sunt acceptate ca făcând parte din natura firească a unor negocieri.

În consecință, instanța de apel a constatat că nu au existat manopere de inducere în eroare nici cu ocazia încheierii Contractului nr. X/2006, nici pe parcursul derulării acestuia, fiind vorba de un contract comercial ce poate antrena răspunderea inculpatului pentru neplata prețului.

În ce privește infracțiunea de bancrută simplă, instanța de apel a constatat că, potrivit art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, constituie infracțiunea de bancrută simplă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27.

Art. 27 din Legea nr. 85/2006 prevede că debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Prin Legea nr. 169 din 14 iulie 2010, publicată în M. Of. nr. 505/21.07.2010, a fost introdus alin. (11) al art. 27 din Legea nr. 85/2006, care prevede că, dacă la data expirării termenului prevăzut la alin. (1) debitorul este angrenat, cu bună-credință, în negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, acesta are obligația de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de 5 zile de la eșuarea negocierilor.

S-a reținut că obligația debitorului de a cere deschiderea procedurii de insolvență a fost introdusă prin Legea nr. 85/2006, în vigoare din data de 20 iulie 2006 și că, potrivit declarației martorului M.C.A., în perioada anilor 2006 - 2007 era o situație rar întâlnită ca deschiderea procedurii de insolvență să aibă loc la inițiativa debitorului.

S-a apreciat că, în mod corect instanța de fond a reținut că inculpatul a avut convingerea, întemeiată pe elementele obiective, respectiv remiterea proiectului contractului de închiriere a parcului auto de către reprezentanții SC N. SA, nerezilierea Contractului de prestări servicii cu nr. Z/2005 și păstrarea posesiei asupra parcului auto până în luna martie 2007, că situația financiară a firmei sale se va redresa în urma încheierii contractului de închiriere a parcului auto cu SC N. SA, în așa fel încât va putea să-și onoreze toate debitele restante, inclusiv față de partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca.

Inculpatul ar fi putut avea reprezentarea faptului că starea de insolvență a firmei sale este iminentă în luna martie 2007, odată cu preluarea efectivă a parcului auto de către SC N. SA, astfel că în luna aprilie 2007 s-ar fi împlinit termenul de 30 de zile în care trebuia introdusă cererea de insolvență.

Formularea de la art. 143 din Legea nr. 85/2006 este ambiguă, nefiind clar stabilite condițiile în care sunt realizate elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzându-se că reprezintă bancrută simplă neintroducerea în termen a cererii de insolvență sau introducerea tardivă, care depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27. Ar rezulta că debitorul are totuși la dispoziție 6 luni peste termenul de la art. 27 pentru introducerea cererii de insolvență.

Acest termen de 6 luni se împlinea în cazul concret în luna octombrie 2007.

În luna octombrie 2007 a fost introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență de către creditoarea B.G.S.G. SA, astfel că fiind deschisă procedura, inculpatul R.G.R. nu a mai considerat necesară introducerea altei cereri.

Instanța de apel a reținut că, în acest context, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă, lipsind latura subiectivă, neputându-se reține nici măcar culpa în comiterea acestei infracțiuni, fiind lipsită de finalitate introducerea unei noi cereri de insolvență de către debitor, câtă vreme procedura a fost deschisă la cererea unui creditor.

Mai mult, față de modul de formulare a art. 143 din Legea nr. 85/2006 s-a constatat că acesta nu corespunde exigențelor de claritate și previzibilitate, termenul în care trebuie îndeplinită obligația fiind stabilit prin trimitere la alte texte din actul normativ care de asemenea conțin mai multe condiționări, astfel că este dificil pentru un simplu comerciant să realizeze ce conduită trebuie să adopte pentru a nu încălca legea.

S-a mai reținut că, potrivit art. 17 alin. (1) C. pen., infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege.

Expresia "prevăzută de lege" presupune cerințe care merg dincolo de simpla prevedere într-o lege. Această expresie vizează și calitatea legii, care trebuie să fie compatibilă cu preeminența dreptului, menționată în preambulul Convenției Europene a Drepturilor Omului (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârile Silver și alții împotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 34, parag. 90; Golder împotriva Regatului Unit din 21 februarie 1975, seria A, nr. 18, p. 17, parag. 34).

Legea trebuie să fie suficient de accesibilă, în sensul că cetățeanul trebuie să poată dispune de suficiente informații, în circumstanțele cauzei, cu privire la normele juridice aplicabile unui caz dat. Mai mult, nu se poate considera ca lege decât o normă enunțată cu destulă precizie pentru a permite cetățeanului să își ghideze conduita; apelând la nevoie la consilieri calificați, el trebuie să fie în stare să prevadă, într-un grad rezonabil, în circumstanțele cauzei, consecințele care pot deriva dintr-un anumit act (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Sunday Times împotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A, nr. 30, p. 31, parag. 49).

S-a reținut că, în cazul concret, termenele în care trebuie depusă cererea de insolvență de către debitor nu sunt precise, iar sancționarea cu orice preț a debitorului, în condițiile în care procedura de insolvență a fost deschisă, chiar dacă de un creditor, apare ca excesivă.

Împotriva deciziei menționate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și partea civilă SC E.M.I.E. SRL, prin reprezentant legal M.F.

Prin recursul declarat de parchet, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond, rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și obligarea acestuia la plata sumei reprezentând prejudiciul creat părții civile constituite în cauză.

În motivarea recursului, s-a arătat în esență că, din probele dosarului rezultă existența elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, cu agravantele și forma calificată reținute prin rechizitoriu, întrucât inculpatul a acționat cu intenție, determinând pe reprezentantul părții civile să încheie un contract în condițiile ascunderii unor elemente esențiale privind bonitatea firmei, fiind evident că în caz contrar partea civilă nu ar fi acceptat și realizat obiectul contractului.

S-a mai arătat că sunt îndeplinite și elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă, din actele dosarului rezultând că inculpatul cunoștea cu certitudine incapacitatea de plată a firmei sale, pe tot parcursul anului 2006 inculpatul a avut clar reprezentarea lipsei totale de disponibil, echivalentă cu încetarea de plăți, astfel că avea obligația de declanșare a procedurii insolvenței, inacțiunea acestuia nu a fost generată de lipsa de claritate a legii, ci de dorința de a derula în continuare afaceri comerciale în paguba altor societăți.

Prin recursul declarat, partea civilă SC E.M.I.E. SRL a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia, prin actul de sesizare al instanței, cu consecința admiterii acțiunii civile, astfel cum a fost formulată.

Prin motivele scrise de recurs, partea civilă a arătat, în esență, că probele aflate la dosarul cauzei dovedesc că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens, a arătat că a existat o inducere în eroare a reprezentantului părții civile de către inculpat, atât la încheierea, cât și pe parcursul executării Contractului nr. X/2006, întrucât încheierea acestui contract a fost inițiată de inculpat, care nu a adus la cunoștință reprezentantului părții civile că situația financiară a SC P.I.E. SRL era deosebit de precară, ci a prezentat situația firmei sale într-o lumină favorabilă, contrar realității, nu a adus la cunoștința reprezentantului părții civile rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto, faptul că întreg parcul auto al acestuia era gajat în favoarea creditorului SC N. SA și deși din data de 30 septembrie 2006 inculpatul avea cunoștință de faptul că nu mai poate plăti, acesta a continuat menținerea în eroare și în luna martie 2007, apelând în acest scop, pe întreaga perioadă, și la bilete la ordin care nu au putut fi onorate. De asemenea, partea civilă a mai arătat că, în cauză, sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă, având în vedere că starea de insolvență a firmei inculpatului era evidentă încă din anul 2006, termenul pentru introducere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței expirând anterior lunii martie 2007, cererea creditoarei B.G.S.G. fiind introdusă după expirarea termenului în care inculpatul avea posibilitatea să introducă cererea personal.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

În hotărârile pronunțate, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au motivat temeinic soluția de achitare a inculpatului, astfel cum rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cursul procesului penal, în cauză dându-se eficiență deplină dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor.

În acord cu ambele instanțe, Înalta Curte constată că, din actele dosarului nu rezultă săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de înșelăciune în convenții, neexistând împrejurări care să aibă semnificația efectuării unor manopere de inducere în eroare a reprezentanților părții civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către inculpat, nici cu ocazia încheierii, și nici cu ocazia derulării Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 14 iulie 2006.

Buna-credință a inculpatului la momentul încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare este confirmată de însuși reprezentantul părții civile, M.F., care în declarația dată în fața instanței de fond a arătat că "la încheierea contractului nu s-a pus problema să fi fost indus în eroare de către inculpat, deoarece atunci perspectiva era una foarte bună și cu toții speram să avem o colaborare cât mai fructuoasă și mai îndelungată", precizând totodată că în primele luni de la încheierea acestui contract nu au existat incidente în cursul executării și că pe el nu l-a interesat niciodată împrejurarea că firma administrată de inculpat avea sau nu datorii și față de alte societăți comerciale.

Inculpatul nu a efectuat manopere de inducere în eroare a reprezentantului părții civile SC E.M.I.E. SRL, nici pe parcursul executării Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 14 iulie 2006, în cauză fiind vorba doar despre o neexecutare a obligațiilor contractuale, de către societatea administrată de inculpat, datorată dificultăților financiare cu care s-a confruntat aceasta.

Întrucât în Contractul nr. X din 14 iulie 2006 nu s-a prevăzut obligația inculpatului de a aduce periodic la cunoștința părții civile situația financiară a firmei sale și nici faptul că acest contract se încheie în considerarea cifrei de afaceri sau a profitului acestei firme, elemente în privința cărora inculpatul să fi prezentat o situație nereală, nu se poate atrage răspunderea penală a acestuia, în cauză fiind vorba de un litigiu între cele două societăți pentru neplata prețului, și nu de o infracțiune de înșelăciune în convenții.

Referitor la contractarea creditului de la B.G.S.G. SA, în mod corect s-a reținut că nu i se poate imputa inculpatului că ar fi ascuns această tranzacție față de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, întrucât inculpatul nu avea nicio obligație legală sau contractuală în acest sens, iar la data contractării creditului societatea inculpatului nu avea datorii scadente față de partea civilă, în baza Contractului nr. X din 14 iulie 2006.

De asemenea, nu se poate reține că biletele la ordin emise de către inculpat au constituit mijloace frauduloase la care a apelat pentru determinarea părții civile la derularea în continuare a tranzacției, în condiții păgubitoare pentru aceasta, având în vedere că inculpatul a fost de bună-credință și a adus la cunoștința reprezentantului părții civile, în momentul emiterii acestora, împrejurarea că nu există în conturile societății sale sumele necesare pentru a fi plătite la scadență, aspect recunoscut de către reprezentantul părții civile M.F., astfel cum rezultă din declarațiile date în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond.

De asemenea, în ceea ce privește comiterea infracțiunii de bancrută simplă de către inculpat, instanțele au apreciat corect că acestuia nu i se poate imputa nedepunerea diligențelor de constatare a incapacității de plată a SC P.I.E. SRL, în contextul unor prevederi echivoce ale legii speciale și al declanșării procedurii de insolvență de către alt creditor.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul nu s-a adresat instanței cu cerere de deschidere a procedurii insolvenței, întrucât a avut convingerea, întemeiată pe elemente obiective, respectiv remiterea proiectului contractului de închiriere a parcului auto de către reprezentanții SC N. SA, nerezilierea Contractului de prestări servicii nr. Z/2005 și păstrarea posesiei asupra parcului auto până în luna martie 2007, că situația financiară a firmei sale se va redresa în urma încheierii contractului de închiriere a parcului auto cu SC N. SA, astfel încât să-și poată achita toate debitele restante, inclusiv față de partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca.

În acord cu ambele instanțe, Înalta Curte apreciază că inculpatul ar fi putut avea reprezentarea stării de insolvență a firmei sale în luna martie 2007 doar odată cu preluarea efectivă a parcului auto de către SC N. SA, astfel că procedura de insolvență deschisă în termenul legal de către creditoarea B.G.S.G. SA, făcea inutilă formularea de către inculpat a unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și partea civilă SC E.M.I.E. SRL prin reprezentant legal M.F. împotriva Deciziei penale nr. 8/A din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-parte civilă fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, iar în temeiul art 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 50 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și partea civilă SC E.M.I.E. SRL prin reprezentant legal M.F. împotriva Deciziei penale nr. 8/A din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurenta-parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 50 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AZ