Aggravated homicide sentencing: proportionality of prison term for joint assault and abandonment on frozen riverbed.

Deliberând asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 271 din 10 iulie 2012, Tribunalul Iași, secția penală, a dispus următoarele:

A admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și, în consecință, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului B.P. prin actul de sesizare al instanței din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în aceeași infracțiune cu aplicarea art. 40 C. pen.

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul B.P., prin apărători aleși, și de către instanță, din oficiu.

A fost condamnat inculpatul D.A.L., studii - 10 clase, necăsătorit, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul de Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea disp. art. 40 C. pen. la pedeapsa de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata de 5 ani.

În baza disp. art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 2 din 11 ianuarie 2010 a Judecătoriei Hârlău, pedeapsă pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin sentință, urmând ca inculpatul D.A.L. să execute pedeapsa totală de 16 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata de 5 ani.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului D.A.L., iar în baza disp. art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 04 decembrie 2011 la zi.

A fost condamnat inculpatul B.P., studii - 10 clase, căsătorit, având trei copii minori, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul de Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea disp. 40 C. pen. la pedeapsa de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata de 5 ani.

În baza disp. art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 205 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei Hârlău, pedeapsă pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin sentință, urmând ca inculpatul B.P. să execute pedeapsa totală de 16 ani și 5 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata de 5 ani.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului B.P., iar în baza disp. art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 04 decembrie 2011 la zi.

Pe latură civilă, în baza disp. art. 14 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 998 C. civ. a obligat inculpații B.P. și D.A.L., în solidar, să plătească părților civile R.V. și R.L., suma de 90.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale, iar suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Victima R.A.L. avea vârsta de 20 ani și locuia în com. V., jud. Iași. Având în vedere că, în urmă cu aproximativ un an, victima avusese o relație de prietenie cu numita N.C.L. din satul C., corn. Ș., jud. Iași, localitate învecinată cu comuna V., numitul R.A.L. și-a făcut mai mulți prieteni în acea localitate, însă nu era în relații bune cu fratele fostei prietene, numitul N.P.A. și, în consecință, nici cu prietenii celui din urmă, respectiv numiții D.A.L., D.N.I. și B.P., cumnatul acestora. Între aceștia și victimă au avut loc mai multe conflicte, unele chiar fizice, fără a avea însă relevanță juridică, având în vedere că nu au fost raportate.

În după-amiaza zilei de 01 decembrie 2011, victima R.A.L. a plecat din comuna V. în satul C. intenționând să-și serbeze onomastica (pe 30 noiembrie fiind sărbătoarea Sfântului Andrei) împreuna cu prietenii săi din satul C.

Acesta a vorbit cu mai mulți dintre prietenii săi cu care și-a dat întâlnire la barul lui R.D., situat în centrul localității. În jurul orelor 16, la locul stabilit, victima s-a întâlnit cu martorii B.M., M.M. (care a venit cu căruța), C.F., G.M., iar - mai apoi - și cu martorul D.C.D.. Martorii au fost "cinstiți" de către R.A.L., stând toți la una dintre cele două mese aflate în incinta barului. Victima a hotărât chiar să facă o serie de cumpărături pentru a putea face un grătar la domiciliul lui B.M., sens în care a cerut vânzătorului să-i împacheteze mai multe produse alimentare și vin.

În jurul orelor 17, victima R.A.L., ajunsă în ușoară stare de ebrietate, a hotărât să o sune pe fosta sa prietenă, numita N.C.L., pentru a o invita să bea un suc, însă fiind refuzat de aceasta, R.A.L. i-a reproșat că nu-i restituie lucrurile pe care i le-a dat când erau prieteni, respectiv un telefon mobil și suma de 350 de RON. La conversația celor doi a asistat și fratele acesteia, numitul N.P.A., care se afla împreună cu sora sa la familia numitei F.B., unde aceasta din urmă îngrijește doi copii. În urma solicitărilor formulate de victimă, N.C.L. i-a închis telefonul, decuplând ulterior și bateria telefonului.

Nemulțumit de atitudinea lui R.A.L., și pe fondul conflictelor mai vechi, N.P.A. a hotărât să meargă la barul lui R.D. unde se găsea victima. Acesta a ajuns la bar în jurul orelor 18,00, a intrat în bar, unde l-a găsit pe R.A.L. care i-a sugerat, în prezența prietenilor săi, să uite conflictele mai vechi și să-l "cinstească" cu o bere. N.P.A. a luat berea, a stat puțin în bar, după care a ieșit pe terasă. De aici, l-a sunat pe prietenul său D.N.I., cerându-i să vină la bar, pentru că vrea să-l bată pe R.A.L. Numitul D.N.I. se afla la barul lui M.M.Z. situat la câțiva metri de barul lui R.D., împreună cu fratele său D.A.L., cumnatul său B.P. și cu prietenul lor, A.F. (fostul soț al verișoarei fraților D.). Aflând de solicitarea lui N.P.A., cei patru s-au hotărât să meargă la barul lui R.D. unde au ajuns în jurul orelor 18,45. Aici, au oprit căruța condusă de D.N.I., pe aceeași parte pe care erau parcate și celelalte căruțe, mai exact între căruța lui N.P.A., lăsată mai la deal de poarta magazinului, și căruța lui M.M., lăsată la vreo 15 m, la vale de intrarea magazinului, în dreptul garajului proprietarului, toate cu fața atelajului orientată spre deal.

Au coborât toți din căruță, rămânând să vorbească cu N.P.A. care îi aștepta afară, împreună luând hotărârea de a-l bate pe R.A.L.

Între timp, R.A.L. și prietenii săi au ieșit pe terasa barului (având în vedere că în bar nu se fuma) ocupând una dintre cele două mese de pe terasă.

B.P. a intrat în bar, dorind să cumpere un pet cu bere, însă a fost refuzat de vânzător care i-a spus că nu-l servește pe datorie. În aceste împrejurări, B.P. a ieșit afară cerând bani de la frații D. care i-au spus că nu au, context în care C.F. s-a oferit să-l împrumute pe B.P. cu 20 de RON, cu care acesta a cumpărat berea și a revenit ulterior pe terasă. B.P. i-a strigat lui R.A.L. "să vină să bea cu el o bere", "că doar a vrut să-l bată în urmă cu ceva timp".

Victima R.A.L. l-a ignorat, cerându-le prietenilor săi să-l ajute să plece de acolo, pentru că îi este frică, spunându-le că sigur va lua bătaie de la grupul de afară, format din D.A.L., B.P., D.I. și N.P.A. Cu toții au hotărât atunci să plece pentru a evita un scandal, M.D. oferindu-se să-l conducă cu căruța până în com. V.

R.A.L., însoțit de prietenii săi, au ieșit în stradă îndreptându-se spre căruța lui M.M. Imediat, în jurul căruței s-au strâns frații D., B.P. și A.F., blocând posibilitatea de deplasare și trăgându-l pe R.A.L. din căruță, B.P. aplicându-i acestuia o lovitură cu pumnul în figură. Victima a căzut la pământ, fiind înconjurată de cei patru, care l-au lovit cu pumnii și picioarele, în diferite zone ale corpului. În sprijinul victimei au sărit prietenii săi, care au încercat, fiecare în parte, să imobilizeze pe câte unul dintre agresori, în sensul că îi țineau de mâini sau încercau să-i îndepărteze (declarații martori, N.P.A., D.C.D., B.C.M., G.D.). Profitând de aceasta, R.A.L. s-a ridicat de la pământ și a fugit la vale fiind urmărit și, în scurt timp, ajuns de B.P., D.A.L., D.I., A.F. în dreptul școlii generale din localitate. Primul l-a ajuns D.A.L. care l-a lovit cu un par în cap doborându-l din nou la pământ și, ulterior, toți ceilalți care l-au lovit cu pumnii și picioarele. În urmărirea agresorilor au plecat și prietenii victimei R.A.L., G.D. strigând la ei să nu mai dea, au intervenit și ceilalți, care au încercat din nou să-i liniștească pe agresori, însă conflictul a încetat abia la apariția lui B.M., fratele lui B.P., care l-a convins pe acesta să nu-l mai lovească pe R.A.L., ceilalți încetând, de asemenea, agresiunea asupra victimei, lăsându-l pe R.A.L. căzut la pământ, lângă el rămânând C.F. (martor D.C.D., B.M.). La sfatul prietenilor săi, victima R.A.L. urma să fugă, împreună cu C.F., și să se ascundă undeva, până când s-ar fi întors M.D. să îl ia cu căruța cu care, ulterior, să o conducă în localitatea de domiciliu.

Conflictul a părut epuizat pentru scurt timp, atât agresorii cât și prietenii lui R.A.L. (cu excepția lui C.F.) urcând spre locul unde au lăsat căruțele. Pe drum, G.D., le-a reproșat că l-au lovit prea tare pe R.A.L., moment în care frații D. au sărit asupra acestuia aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele. în acest conflict a intervenit B.P., aplanându-l.

R.A.L. și C.F. au fugit împreună pe o uliță la vale, cotind apoi pe o uliță la stânga, ce duce la râul M., râu ce străbate localitatea C. La un moment dat, văzând că nu-i mai urmărește nimeni, s-au oprit și și-au aprins o țigară, iar R.A.L. l-a sunat (ora 19,15) pe tatăl său solicitându-i ajutorul, spunându-i că se află în satul C. din com. Ș., în zona bisericii, și cerându-i să vină de urgență la el întrucât a fost lovit la ochi și la cap, și că a chemat și ambulanța. În aceleași împrejurări, după ce a vorbit cu tatăl său, victima a sunat-o și pe N.C.L. reproșându-i acesteia că a pus să fie bătut (martor C.F.). Au pornit apoi, din nou, pe uliță la deal, spre drumul principal, însă C.F. l-a sfătuit să rămână pe uliță, existând riscul să fie văzuți.

În acest timp, după ce conflictul cu G.D. s-a epuizat, B.P., frații D. și A.F. au urcat din nou în căruță, B.P. spunând să întoarcă căruța și să meargă spre Ș. că în mod sigur îl vor ajunge pe R.A.L. la pod "la moară (martor D.C.D., N.P.A., A.F.). Auzind acestea, D.C.D. a sărit și el în căruța inculpaților mergând cu ei la vale. Ajungând în dreptul unei curbe la dreapta, i-au văzut pe R.A.L. și pe C.F., pe ulița din stânga drumului principal, ascunși lângă un gard. D.A.L. a luat un par din căruță și a sărit din aceasta, pornind pe ulița pe care se găseau cei doi, fiind imediat urmat de B.P. În urma lui B.P. a coborât din căruță și D.C.D. care a pornit în urmărirea lui D.A.L. și B.P.

R.A.L. a început să fugă pe uliță la vale, dar a fost ajuns din urmă de urmăritori. Primii au ajuns B.P. și martorul D.C.D. B.P. a vrut să-l lovească pe R.A.L. cu pumnul, însă D.C.D. s-a interpus între victimă și B.P., acesta lovindu-l în piept pe martor (martor C.F., martor D.C.D.). La încercarea lui D.C.D. de a-l opri, inculpatul B.P. s-a izbit cu putere în martor, fugind la rândul său după R.A.L., după care alerga deja D.A.L. (declarații martor D.C.D.). B.P. i-a strigat lui D.A.L. să se oprească, dar a continuat să alerge, la rândul său, după victimă, situându-se la cca. 20 de metri distanță de primul urmăritor. În aceste împrejurări, în dreptul locuinței numitului A.S., R.A.L. a pierdut unul din adidașii cu care era încălțat. Fiindu-le frică că ar putea fi la rândul lor loviți, D.C.D. și C.F. au decis să se întoarcă, deplasându-se spre drumul principal.

În momentul în care a vrut să sară peste un gard (din plasă și scândură) ce împrejmuia grădina arată a unei persoane pentru a scăpa de urmăritori, victima R.A.L. a fost ajunsă din urmă de inculpatul D.A.L. și de inculpatul B.P., acesta din urmă lovindu-l cu o scândură ruptă din acel gard, împrejurare în care victima și-a pierdut unul dintre adidașii cu care era încălțat, care a fost descoperit ulterior de către o femeie din satul C. și predat tatălui victimei, R.V. D.A.L. a sărit la rândul său peste gard, în urmărirea victimei, în timp ce B.P. a înconjurat grădina, intenționând să-i iasă în față lui R.A.L. Când a ajuns la capătul grădinii, în momentul când R.A.L. încerca să sară gardul de plasă, a fost lovit cu parul pe care D.A.L. îl avea asupra lui, în zona capului, R.A.L. reușind însă să transgreseze gardul. Ajunsă pe malul râului M., victima R.A.L. a fost lovită de ambii inculpați, până când a fost adusă în stare de semiconștiență, pierzându-și coerența. A fost târâtă apoi de către cei doi inculpați pe malul mlăștinos și ascunsă în albia înghețată a râului, acoperită cu vegetație uscată unde, deși aflată încă în viață, a fost abandonată de cei doi. Cadavrul victimei a fost descoperit de organele de urmărire penală abia pe data 03 decembrie 2011. Pe solul albiei râului au fost găsite numeroase pete de sânge, poziționate la distanțe diferite, care arată că victima trăia în momentul în care a ajuns în albia râului și a fost târâtă, așa cum arată urmele de târâre și impresiunile încălțămintei identificate la fața locului (una dintre acestea aparținând inculpatului B.P.). După ce au abandonat victima, cei doi inculpați s-au dus la domiciliu, unde inculpatul D.A.L. s-a schimbat de hainele murdare, întorcându-se în sat, la barul lui M.M.Z., unde era așteptat de D.I. și A.F., iar B.P. a rămas la domiciliu.

S-a menționat că, după ce s-au despărțit de B.P. și D.A.L., numiții A.F. și D.I. au plecat cu căruța spre com. Ș. unde s-au oprit la localul lui S.F. fără a intra înăuntru, după care au luat hotărârea să se întoarcă în satul C. Deplasându-se spre satul C., l-au întâlnit pe D.C.D. pe care l-au luat cu căruța și s-au oprit la barul lui M.M.Z. unde pe terasă au consumat o bere. Pe drum D.N.I. a fost sunat de fratele său D.A.L. (martori A.F., D.C.D.), care i-a povestit că "el împreună cu B.P. l-au prins pe ăla și l-au bătut". După 10 minute, D.C.D. a plecat acasă, iar după alte 15 minute la bar a apărut D.A.L. Acesta le-a povestit lui A.F. și D.I. că el împreună cu B.P. l-au prins pe R.A.L. la vale "la Baltă"și l-au bătut. Au plecat cu toții acasă, A.F. rămânând la domiciliul său, iar frații D. la locuința lor.

S-a mai arătat că, după discuția purtată cu fiul său, pornind în căutarea lui R.A.L., în jurul orelor 19,40, tatăl acestuia, numitul R.V. a ajuns cu un prieten, cu o mașină înmatriculată în Constanța, în satul C., unde a constatat că barul lui R.D. era închis, motiv pentru care s-a dus la un bar din apropriere unde se găseau mai mulți tineri ce i-au confirmat faptul că fiul lui a fost implicat într-un scandal, că acesta rămas căzut într-un șanț și că apoi s-a ridicat și a fugit pe o uliță la vale. Din declarațiile date de R.V. în cursul urmăririi penale, mai rezultă că ulterior, acesta a mers cu autoturismul prin sat și la cca 100 de metri de biserică, pe o uliță a găsit un adidas de-al fiului său. L-a căutat și a întrebat mai mulți prieteni de-ai victimei (printre care martorii G. și M.) care i-au confirmat că victima fugise pe o uliță la vale, după care l-a mai căutat până în jurul orelor 1,00 noaptea, fără niciun rezultat, apoi a plecat acasă. A revenit a doua zi dimineața în jurul orelor 7.00, a mers din nou în locul unde prietenii victimei i-au spus că aceasta a fost agresată, iar o femeie din sat, pe nume U.C., i-a dat celălalt adidas al fiului său, arătându-i că l-a găsit lângă un gard unde se afla și o scândură ruptă din gardul respectiv (declarații R.V. din faza urmăririi penale).

La aceeași dată, pe 02 decembrie 2011, numitul A.F. s-a deplasat la domiciliul inculpaților unde, solicitând amănunte legate de evenimentele de pe malul râului M., a aflat de la D.A.L. că "în seara precedentă când au fugit cu B.P. după acel tânăr pe nume R., l-au prins din urmă când acesta a vrut să sară un gard și în acel moment B. l-a lovit pe R. cu o scândură ruptă dintr-un gard". Din declarațiile martorului A.F. rezultă că de la D.A.L. ar mai fi aflat că "R. a reușit totuși să sară gardul într-o grădină, iar ei au fugit după el și atunci el, D.A.L., l-a ajuns și l-a lovit cu parul peste cap, R. a căzut la pământ, peste gard spre baltă și ei, adică atât D.A.L. cât și B.P., au început să-l lovească pe R. cu picioarele și pumnii. Martorul a mai declarat că în aceleași împrejurări a aflat că după ce l-au bătut, l-au lăsat pe R. pe malul râului M. și că cel bătut mai mișca, nu era mort".

Reține instanța de fond că martorul A.F. și-a nuanțat declarațiile date în cursul judecății, încercând să acrediteze ideea că nu cunoștea identitatea celui agresat și că susținerea că pe malul apei inculpații ar fi lovit și cu pumnii și picioarele victima nu ar fi adevărată, susținând că a fost forțat de lucrătorul de poliție în fața căruia a dat prima declarație, fără a furniza însă motive plauzibile pentru care a făcut aceleași susțineri și în celelalte două declarații date în fața procurorului de la care nu mai reclamă "intervenții". în aceste condiții, instanța de fond a menționat că va înlătura aceste susțineri ale martorului făcute în fața instanței din ansamblul probator.

În concluzie, s-a arătat că situația de fapt este dovedită de întreg ansamblul probator administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de necropsie al cadavrului victimei R.A.L., planșele foto efectuate cu ocazia cercetării la fața locului, declarațiile numitului R.V., declarațiile martorilor I.E., G.M., G.D., M.M., B.M., R.D., D.C.D., C.F., A.F., N.P.A. și N.C.L., date atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit, în fața instanței, dar și din declarațiile date de inculpați în faza urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești.

În opinia instanței de fond, stabilirea vinovăției inculpatului D.A.L. nu ridică probleme deosebite, fiind dovedită în cauză și necontestată de către acesta. Inculpatul a recunoscut agresiunea comisă asupra victimei pe care a lovit-o, în repetate rânduri, atât cu un par, cât și cu pumnii și picioarele, iar împrejurarea că acesta a fost unul dintre cei care au urmărit victima pe ulița ce duce la râul M. este confirmată de întreg ansamblul probator administrat în cauză. Acțiunile sale, de lovire repetată a victimei, în diferite zone ale corpului, cu obiecte contondente, au fost pe deplin dovedite prin probatoriul administrat în cauză, nefiind contestate, ca atare, de către inculpat. Instanța de fond a constatat că acesta a dat mai multe declarații în cursul urmăririi penale și, ulterior în fața instanței, recunoscând că aplicat lovituri repetate victimei, pe care, ulterior, a lăsat-o în stare de inconștiență, pe malul râului M., dar a susținut că, după ce a plecat în urmărirea victimei pe ulița ce duce spre râul M., a agresat victima de unul singur, fără participarea inculpatului B.P., care ar fi ajuns după ce el ar fi încetat să mai lovească victima, aflată în stare de semiconștiență.

Examinând declarațiile inculpatului D.A.L., făcute pe parcursul celor două faze procesuale, din coroborarea materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că declarațiile inculpatului nu au fost decât parțial sincere pe parcursul procesului penal, cel puțin în ce privește coparticiparea inculpatului B.P., acesta adaptându-și versiunile prezentate în funcție de declarațiile date de inculpatul B.P., care nu recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa.

Astfel, inițial, inculpatul D.A.L. (declarație 03 decembrie 2011) nu a susținut decât parțial versiunea prezentată la început anchetatorilor de către inculpatul B.P., spunând că, în fața barului, toți patru, adică el, fratele său, B.P. și A.F. l-au lovit cu pumnii pe R.A.L. până ce acesta a căzut în genunchi, apoi pe o parte, și s-a întins pe drum și că în apărarea lui R.A.L. au sărit ulterior G.D. cu vărul său G.M. Fratele său, D.I. a fost lovit cu acea ocazie cu pumnul de către G.D. și, din acel motiv, inculpatul ar fi sărit în apărarea acestuia, însă B.P. s-a băgat între ei să îi despartă (aceasta fiind de fapt intervenția de apărare a lui B.P., confirmată și de acesta în declarația din 03 decembrie 2011, care arată că s-a băgat între D. și G., despărțindu-i). Atunci, l-a văzut pe R.A.L. cum s-a ridicat și a luat-o la fugă pe strada principală, După acel incident, a mai susținut inculpatul, a rămas în fața barului încă 10 minute cu fratele său, cu B.P., N.P.A. și verii G. și că, după terminarea scandalului, ceilalți au plecat, inclusiv inculpatul B.P. care a plecat cu fratele său B.D., spre locuințele lor. El a rămas cu fratele său D.I., care i-ar fi propus sa meargă împreună după R.A.L. pentru a se răzbuna pe acesta. A susținut inculpatul că, împreună cu D.N.I., au fugit pe drum, pe o uliță care duce la "puntea popii" de pe râul M., au alergat până în dreptul casei lui M.A. dar nu l-au găsit pe R.A.L. și s-au întors amândoi la barul lui M.M.Z. unde s-au întâlnit cu D.C.D. cu care au mai stat la bere, după care, cu fratele său, s-a întors acasă.

Dimpotrivă, reține instanța de fond, că la aceeași dată, 03 decembrie 2011, inculpatul B.P. a declarat că el nu l-a lovit niciun moment pe R.A.L., acesta fiind lovit de frații D. și de A.F., că el a intervenit în conflictul ivit între G.D. și D.I. și că imediat după aceea l-a văzut pe R.A.L. fugind din zona altercației pe drum, la vale. Imediat i-a văzut pe D.A.L. și pe D.I., fugind după victimă, distanța dintre aceștia și victimă fiind de aproximativ 70 - 80 de metri. Atunci a strigat la cumnații săi să stea liniștiți, după care a fugit după ei cu intenția să-i oprească. A fugit astfel pe strada principală, în curba spre dreapta din dreptul școlii văzându-i pe cumnații săi intrați pe o uliță laterală la stânga neiluminată, la colțul uliței s-a întâlnit cu C.F., a mai mers 20 - 30 de metri, văzându-l pe R.A.L. urmărit de cumnații săi, după care, într-o curbă, nu i-a mai văzut, fapt ce l-a determinat să renunțe, întorcându-se înapoi. Pe drumul principal a văzut căruța cumnaților săi în care se afla A.F., pe care l-a recunoscut fără probleme, a ajuns la bar care era închis, fără ca în zonă să se mai afle vreo persoană, după care a plecat acasă. Abia a doua zi, după amiază, a vorbit cu D.I. care i-a spus ca a fost chemat la Poliție și amendat pentru incidentul din seara precedentă, și cu D.A.L. care i-a spus că nu l-a mai ajuns pe R.A.L. Ulterior, în cursul aceleași zile, față de mijloacele de probă ce i-au fost prezentate, inculpatul B.P. avea să-și modifice declarația, fapt ce va determina și modificarea versiunii ulterioare a inculpatului D.A.L.

În declarația de inculpat, din 04 decembrie 2011, inculpatul D.A.L., și-a adaptat versiunea, susținând că fratele său D.I. i-ar fi propus lui și lui B.P. sa meargă după R.A.L. să-l bată, lucru cu care au fost de acord. La un moment dat l-a văzut pe R.A.L. întorcându-se de pe uliță pe strada principală, motiv pentru care a sărit din căruță, a luat un par și a fugit după R.A.L. la vale, în urma lui văzându-l pe B.P. care alerga la rândul său. R.A.L. a luat-o la un moment dat pe o uliță înfundată, sărind într-o gradină, inculpatul susținând că l-a ajuns abia când acesta sărea peste al doilea gard care dădea spre albia râului și i-a aplicat o lovitură cu parul peste cap, din lateral, după care a continuat să-l lovească de mai multe ori în diferite părți ale corpului, inclusiv peste cap, la 4 - 5 metri de albia râului. A mai susținut inculpatul D.A.L. că, la un moment dat, R.A.L. "s-a târât cumva și și-a dat drumul singur pe șezut în albia râului". A coborât după el, dar nu l-a mai lovit, victima fiind murdară la nivelul feței. Atunci a apărut și B.P. A mai susținut inculpatul D.A.L. că l-a tras de haine pe R.A.L. un pic mai spre mal, însă B.P. nu s-a apropiat, dar nici nu i-a spus să sune la salvare sau alte autorități. Parul l-a aruncat un pic mai la vale în apa râului. Pe 3 decembrie a aflat ca R.A.L. a fost găsit în locul unde el îl lăsase. A precizat inculpatul în acele împrejurări că fratele său nu era de față și că B.P. nu a lovit victima.

Ca urmare a evidențelor furnizate de probele administrate în cauză, în declarația dată în fața instanței, inculpatul D.A.L. a admis că B.P. ar fi coborât pe albia râului unde se găsea victima și că ar fi încercat împreună să o ridice pe aceasta de acolo, susținând conform versiunii prezentate de B.P. în faza urmăririi penale și că B.P. i-ar fi zis să sune la salvare. Întrebat expres de instanța de fond cu privire la lovitura aplicată cu scândura victimei, inculpatul a susținut că tot el l-a lovit și cu scândura ruptă din gard pe R.A.L., afirmație care nu își găsește rațiunea în contextul în care inculpatul a susținut că el a fost permanent înarmat cu un par cu care, de altfel, l-a și lovit în mai multe rânduri pe R.A.L. Inculpatul a mai admis, cu aceeași ocazie, că a relatat martorului A. câteva aspecte despre bătaie, dar că nu i-ar fi spus acestuia că B.P. a participat la faptă.

Cu privire la vinovăția inculpatului B.P., instanța de fond a reținut că acesta a dat declarații nesincere în cauză, "pasând" responsabilitatea asupra altor persoane, modificându-și însă versiunea în funcție de devoalarea probelor administrate împotriva sa.

Astfel, reține instanța de fond că în declarația inițială din 03 decembrie 2011, dată în fața organului de anchetă, acesta a susținut, așa cum s-a arătat mai sus, că intervenția sa în conflict a avut exclusiv rolul de a-l aplana, iar persoanele turbulente ar fi fost cumnații săi D.I. și D.A.L. Acesta a susținut, contrar probelor administrate în cauză, că ambii săi cumnați au fugit după victimă la vale, pe ulița ce pleacă de la strada principală, că el a mai mers după aceștia pe ulița neluminată o vreme, după care a încetat să-i mai urmărească, întorcându-se în strada principală, unde l-a văzut pe A. cu căruța coborând spre Ș.

El s-ar fi întors la bar, unde era închis, după care a plecat acasă. În aceeași zi, în continuarea declarației inițiale, având în vedere mijloacele de probă care i-au fost prezentate de organul de anchetă, inculpatul și-a menținut versiunea că ambii frați alergau după R.A.L., dar că a alergat și el în urma acestora la o distanță de 70 - 80 de metri, că a auzit mai multe zgomote puternice de lovituri, care nu erau produse de pumni, ci de altceva (în opinia instanței de fond tocmai pentru a sublinia efectul tanato-generator al loviturilor aplicate de cumnații săi) și că zgomotul de lovituri venea chiar de la malul râului.

Imediat ce a făcut curba la dreapta, pe lângă punte, l-a văzut pe D.A.L. care era la 50 de metri de colțul uliței. Acesta era singur și nu avea nimic în mână. L-a întrebat pe cine a bătut (întrebare apreciată de instanță ca evident retorică, în condițiile în care inculpatul ar fi plecat însoțit doar de fratele său, ambii fiind în urmărirea victimei) D.A.L. i-ar fi răspuns - "pe el" inculpatul dându-și seama, bineînțeles, că era vorba de R.A.L. Afară nu era foarte întuneric și l-a putut vedea pe malul înghețat pe R.A.L. care gemea și era căzut pe spate.

A mai susținut inculpatul că el a avut ideea de a coborî pe mal să încerce să-l ridice pe R.A.L., căruia îi curgea sânge din gură. I-a spus lui D.A.L. "să sunăm la salvare" dar că în clipele acelea l-a auzit pe R.A.L. spunând că a sunat el. Pentru că nu au reușit să-l tragă de acolo cu toate eforturile făcute, l-au lăsat în albia râului, în poziția pe spate, R.A.L. vorbind incoerent și gemând. Dorind să sublinieze, încă o dată, lipsa de implicare în agresarea victimei, dar părăsindu-și totodată "rolul de salvator", inculpatul B.P. a susținut că i-a spus lui D.A.L. "să vadă ce face cu R. că doar el l-a bătut și că nu va sta toată noaptea la râu".

A susținut inculpatul că el a plecat acasă, iar D.A.L. s-a întors la barul lui M.M.Z. unde erau ceilalți prieteni de-ai lui cu căruța. În declarația de învinuit din 04 decembrie 2011, dată în fața procurorului, inculpatul a înțeles să se prevaleze de "dreptul la tăcere", după care, audiat în calitate de inculpat, acesta și-a derogat, de asemenea, orice implicare, arătând că doar cumnații săi s-au bătut cu R.A.L. atât în fața barului, fugind apoi cu căruța după acesta, au oprit căruța la M.A. pe strada principală, fugind la vale spre râul M.

În intenția de "a-i potoli" a fugit și el după ei, la un moment dat nu i-a mai văzut, dar a auzit zgomote foarte puternice de lovituri din zona malului râului. A continuat să alerge și, după ce a făcut dreapta pe la colțul unei grădini, l-a văzut pe unul dintre cumnații săi. În această declarație, admite însă că a mers împreună cu D.A.L. acasă, acesta s-a schimbat de haine și a plecat în sat.

A menționat instanța de fond că inculpatul B.P. nu furnizează vreo explicație, și nici nu vădește vreun interes ulterior legat de dispariția de la locul faptei a lui D.I. care, de asemenea, îl însoțea pe D.A.L. în urmărirea victimei. Ceea ce prezintă însă relevanță, în opinia instanței de fond, în raport de multiplele versiuni prezentate de inculpat este aceea că, din varii motive [nesiguranța dată de necunoașterea probelor administrate împotriva sa, faptul că în raport de disproporția de forțe dintre victimă (persoană masivă) și inculpatul D.A.L., inculpatul a considerat că atacul nu s-ar fi putut realiza de către o singură persoană] în mod constant, inculpatul a susținut că după R.A.L. au fugit două persoane însă, reține instanța, că așa cum s-a dovedit prin probatoriul administrat în cauză, cea de-a doua persoană nu a fost D.I. (a cărui prezență a fost remarcată de mai mulți martori în căruță și apoi la barul din Ș.), ci inculpatul B.P.

Inculpatul a adoptat aceeași poziție procesuală și la instanța de fond, în fața căreia a dat declarație abia după epuizarea întregului probatoriu administrat în cauză, declarație menită să explice discrepanțele inițiale din propriile declarații și în raport de celelalte probe administrate în cauză. În aceste împrejurări, inculpatul B.P. a admis că doar el a fugit după victimă împreună cu D.A.L., că a coborât pe malul râului (amprenta lăsată de încălțămintea sa fiind identificată în imediata vecinătate a cadavrului victimei), că a încercat să mute corpul victimei (explicând astfel urmele de târâre identificate), că fratele său B.D. i-a strigat să stea cuminte, în contextul în care acesta era în eroare, crezând că și el este implicat în conflict (încercând să explice astfel intervenția lui B.D., care a pus capăt conflictului inițial, relevată de qvasiunanimitatea martorilor audiați în cauză), a admis că, inițial, a ascuns adevărul, pretinzând o temere în raport de frații D. cu care locuiește în același imobil (temere care însă nu a părut să se manifeste în raport de faptul că inițial a încercat și inculparea numitului D.N.I.), încercând totodată să discrediteze susținerile celor audiați în calitate de martori, pe motiv că aceștia ar fi avut un interes propriu în ce privește implicarea sa și, implicit, îndepărtarea bănuielilor legate de propriile lor persoane.

Instanța de fond a apreciat însă că vinovăția inculpatului B.P. este pe deplin dovedită în cauză, probele de vinovăție constând, în principal, din cuprinsul declarațiilor date de martorii audiați în cauză, declarații ce se coroborează între ele în ceea ce privește detaliile relevante (pe baza cărora a fost reținută situația de fapt), ceea ce face ca acestea să prezinte valoare de adevăr, în sensul că aceste persoane au relatat împrejurări reale, și nu inventate, iar sinceritatea acestora poate fi decelată și din constanța relatărilor făcute de acestea pe întreg parcursul procesului penal de față, martorii având o poziție constantă pe parcursul întregului proces penal, menținându-și și în fața instanței declarațiile date în faza urmăririi penale (minorele discrepanțe existente la nivel probator putând fi explicate prin aceea că, fiind angrenați cu toții într-un conflict - unii ca agresori, ceilalți ca persoane ce încercau să aplaneze conflictul - au surprins momente diferite ale agresiunii). Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă rolul inculpatului B.P. de inițiator atât a provocării verbale, cât și al agresiunii fizice asupra numitului R.A.L. (declarațiile martorilor A.F., D.C.D., B.M., N.P.A., C.F.), de persoană care a întărit constant hotărârea celor care îl însoțeau de a-l bate pe R.A.L. (declarațiile martorilor A.F., N.P.A., D.C.D. - "B. a strigat celor din căruță să meargă spre Ș. să-l prindă din nou pe R., că în mod sigur îl vor ajunge la pod, "la moară"), implicarea atât la nivel de intenție, cât și de faptă a inculpatului B.P. în urmărirea și agresarea în repetate rânduri a victimei R.A.L. (declarațiile martorilor A.F., B.M., C.F., D.C.D. - "B. m-a lovit cu pumnul în piept, s-a izbit în mine și a fugit și el la vale, pe uliță, după R."). La acestea se adaugă declarațiile date de inculpați, care - prin inconstanța susținerilor lor - relevă nesinceritatea acestora cu privire la aspectele esențiale ale cauzei.

Totodată, în opinia instanței de fond, rezultatele cercetării la fața locului relevă că corpul victimei a fost deplasat prin târâre, din locul în care căzuse în albia râului, într-un loc mai ferit, într-un cot al râului, urmele lăsate la fața locului relevând prezența a două persoane (dintre care una a fost B.P.), urmele de sânge descoperite în apropierea cadavrului victimei arată că aceasta mai era în viață, precum și faptul că, din gardul peste care a sărit R.A.L., a fost desprinsă o scândură (care, așa cum rezultă din declarația chiar a inculpatului D.A.L., a servit la lovirea victimei).

A menționat instanța de fond că faptul că agresiunea asupra victimei s-a produs prin aplicarea de numeroase lovituri cu corpuri contondente rezultă atât din declarațiile martorilor audiați în cauză, care atestă că inculpații au aplicat victimei, în repetate rânduri, lovituri cu pumnii și picioarele (în primă fază ambii inculpați, dar și A.F. și D.I.), cu un par (inculpatul D.A.L. - în cea de-a doua etapă), cu o scândură desprinsă dintr-un gard (inculpatul B.P. - în cea de-a doua etapă), dar și din declarațiile inculpaților (inculpatul B.P. afirmând că, după ce victima a reușit să fugă pe ulița dinspre râul M., a auzit zgomote de lovituri puternice, "ce nu erau produse de pumni ci de altceva") fapt ce a condus instanța de fond la concluzia că acele zgomote chiar s-au auzit, însă ele au fost aplicate, printre altele, de inculpatul B.P. (așa cum rezultă din declarația martorului A.F. care a susținut că D.A.L. i-a povestit că inculpatul B.P. l-a lovit cu o scândură desprinsă dintr-un gard, faptul folosirii scândurii nefiind negată nici de inculpatul D.A.L. care, încercând să preia integral vinovăția comiterii faptei, a susținut în fața instanței de fond că el ar fi folosit și scândura și parul, afirmațiile sale fiind însă, așa cum s-a arătat, ilogice), că gravitatea traumatismelor din cea de a doua parte a conflictului au condus la decesul victimei rezultă atât din declarațiile lui R.V., ale martorei N.C.L., dar și ale martorului C.F. care atestă că victima R.A.L. înainte ca inculpații B.P. și D.A.L. să fi pornit în urmărirea sa, deși lovită, resimțea relativ ușor leziunile create, telefonându-i tatălui său, vorbind cu acesta și, apoi, cu martora N.C.L., dar și din împrejurarea că, așa cum s-a arătat, mijloace contondente cu potențial mare de vătămare s-au folosit abia în a doua parte a conflictului (la care au participat inculpații B.P. și D.A.L.).

De altfel, realitatea traumatismelor severe suferite de victimă, în cea de-a doua parte a conflictului, rezultă și din concluziile raportului de necropsie medico-legală prin care s-a reținut că "moartea numitului R.A.L. a fost violentă; ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu, hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală și cerebeloasă, inundație ventriculară; morfologia și topografia leziunilor de violență constatate pledează pentru producerea lor cu corpuri contondente (scândură, par etc.); între traumatismul cranio-cerebral și deces există o legătură directă de cauzalitate; decesul poate data din 01 decembrie 2011", dar și din declarațiile inculpaților din care rezultă că au abandonat victima în stare de inconștiență, în condiții de iarnă, pe albia înghețată a râului M. A apreciat instanța de fond că faptul că prin concluziile medico-legale nu s-a putut stabili cu exactitate ora decesului nu prezintă relevanța scontată de apărare, în condițiile în care se reține legătura directă de cauzalitate dintre traumatismele suferite și deces, dar și împrejurarea că, în urma leziunilor prezentate consecutiv agresiunii, victima R.A.L. a supraviețuit o perioadă scurtă de timp, de ordinul orelor (Adresa nr. 1127 din 18 iulie 2011 a IML Iași).

Coroborând elementele probatorii analizate mai sus, instanța de fond a concluzionat că vinovăția inculpatului B.P. este pe deplin dovedită, neexistând dubii că acesta, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi cu victima, a decis să aplice acesteia o "corecție", care a depășit însă limitele unei simple răzbunări, prin constanța loviturilor aplicate, interesul manifestat în urmărirea victimei și lovirea repetată a acesteia, până ce a văzut-o ajunsă în stare de inconștiență, vădind - dacă nu o intenție manifestă, directă, de a suprima viața victimei - cel puțin o intenție indirectă, acceptând că aplicarea de lovituri de mare intensitate cu corpuri contondente în diferite zone ale corpului (și cu precădere cele aplicate în zone vulnerabile - cap), de două persoane împreună și, apoi, abandonarea fără ajutor a victimei pe malul unui râu, noaptea, la temperaturi scăzute, va conduce, fără doar și poate, la decesul acesteia.

În opinia instanței de fond, relevantă în acest sens este și poziția inculpaților ulterior comiterii faptei care - deși cunoșteau că se fac căutări ale victimei - au decis să nu dezvăluie locul în care au abandonat-o, iar ulterior descoperirii acesteia, inculpatul B.P. a continuat să nege orice implicare în conflict, până la descoperirea și prezentarea de către anchetatori a probelor ce relevă contribuția sa.

În final, a apreciat instanța de fond că, pentru considerentele ce preced, actele inculpatului B.P., depășind limitele unor simple acte de complicitate, el acționând în mod direct și concertat, împreună cu inculpatul D.A.L. asupra corpului victimei R.A.L., prin aplicarea de lovituri repetate cu corpuri contondente, având reprezentarea că prin acțiunile lor conjugate și apoi prin abandonarea victimei în stare de inconștiență pot cauza decesul acesteia, în sarcina acestuia nu poate fi reținută forma de participație a complicității, ci aceea de autorat.

Instanța de fond nu a admis argumentele apărării, conform cu care fapta inculpatului B.P. ar urma să primească o altă încadrare juridică (fiind indicate, de-a lungul procesului penal, nu mai puțin de 6 alte încadrări juridice, odată cu concluziile pe fond renunțându-se la parte dintre ele), cu precizarea că s-a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului B.P. din infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 315 C. pen., o altă posibilă încadrare juridică fiind cea prev. de art. 262 C. pen., ori cea prev. de art. 180 [alin. (1) sau (2) după caz] C. pen. sau cea prev. de art. 181 C. pen.

Astfel, instanța de fond a apreciat că loviturile aplicate de inculpatul B.P. (cu mare intensitate, în diferite părți ale corpului, în mod repetat, cu diferite corpuri contondente (pumn, picioare, scândură) nu au fost de natură să producă doar vătămarea integrității corporale a victimei R.A.L. ci, conjugate cu loviturile aplicate de inculpatul D.A.L., dar și cu abandonarea victimei în stare de inconștiență, pe timp de iarnă, pe malul înghețat al unei ape, au condus la decesul acesteia, fapta încadrându-se din punct de vedere juridic într-o infracțiune mai gravă (ca urmare a rezultatului produs în direct raport de proporționalitate cu intenția inculpaților), aceea de omor calificat, și nu de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 C. pen. ori de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., cererea apărării de schimbare a încadrării juridice fiind apreciată ca neîntemeiată.

S-a mai arătat că nu se poate reține nici că aceeași faptă a inculpatului B.P. ar constitui infracțiunea prev. de art. 315 C. pen., ce constă în "omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înștiința autoritatea, de către cel ce a găsit o persoană a cărei viață, sănătate sau integritate corporală este în primejdie și care este lipsită de putința de a se salva", instanța de fond constatând că deși toate acțiunile inculpatului ulterioare agresiunii comise asupra victimei R.A.L. se regăsesc în latura obiectivă a normei de incriminare, subiectul infracțiunii este diferit, B.P. nefiind persoana ce a găsit o persoană a cărei viață este în primejdie, ci este persoana care a adus-o și a lăsat-o pe victima R.A.L. în stare de inconștiență, legiuitorul excluzând în astfel de situații dubla impunitate pentru autorul faptei de omor. Ca atare, și această solicitare de schimbare a încadrării juridice a fost apreciată ca neîntemeiată.

În ceea ce privește solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 262 C. pen., instanța de fond a reținut că autorului infracțiunilor enumerate de legiuitor în norma legală de incriminare nu îi incumbă obligația de denunțare a infracțiunii comise nici de el, și nici de ceilalți participanți la comiterea aceleași fapte și, prin urmare, această cerere a apărării este neîntemeiată.

Instanță de fond a constatat că inculpatul B.P. a fost condamnat prin Sentința nr. 205 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei Hârlău, pronunțată în Dosarul nr. 569/239/2011, rămasă definitivă la 25 noiembrie 2011 la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor și a modului de executare al acestora, pentru inculpații D.A.L. și B.P., instanța de fond a reținut dispozițiile părții generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpaților care sunt cunoscuți cu antecedente penale (inculpatul B.P. având în antecedență o infracțiune de violență, dar care este indicat de membrii comunității din care face parte ca fiind o persoană integrată din punct de vedere social, cu o familie organizată, și trei copii minori), de poziția procesuală adoptată de inculpați (chiar dacă inculpatul D.A.L. a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa, el a încercat să influențeze cursul anchetei prin ascunderea coparticipării inculpatului B.P., iar inculpatul B.P. a adoptat o poziție procesuală de nerecunoaștere a faptei). În raport de toate acestea instanța de fond a apreciat că reeducarea inculpaților se va putea realiza prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea al căror cuantum va fi orientat spre minimul special prevăzut de norma legală de incriminare.

Având în vedere că ambii inculpați au comis noua infracțiune în cadrul termenelor de încercare stabilite prin Sentințele penale nr. 2 din 11 ianuarie 2010 a Judecătoriei Hârlău și respectiv nr. 205 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei Hârlău, instanța de fond, în baza disp. art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 2 din 11 ianuarie 2010 a Judecătoriei Hârlău inculpatului D.A.L., precum și beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 205 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei Hârlău inculpatului B.P., pedepse pe care le-a adiționat la pedepsele principale aplicate celor doi inculpați prin prezenta sentință.

De asemenea, având în vedere că scopul pedepsei va fi atins doar prin executarea în regim privativ de libertate, văzând și cuantumul pedepsei aplicate fiecăruia dintre cei doi inculpați, și apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a celor doi inculpați nu s-au schimbat și nici nu au încetat, lăsarea lor în libertate prezentând în continuare un pericol social concret pentru ordinea publică, instanța de fond, în temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că părțile vătămate R.V. și R.L., părinții victimei R.A.L., s-au constituit parte civilă cu suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale și cu suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale, constând în cheltuielile ocazionate de înmormântarea fiului lor și de celelalte datini creștinești, ulterioare înmormântării. În calitate de reprezentanți legali ai fiicei lor minore R.Ș., sora victimei - persoană vătămată în cauză, aceștia au declarat că aceasta nu înțelege să participe în procesul penal în calitate de parte vătămată și civilă. În dovedirea sumelor solicitate, părțile civile au propus proba cu martori și înscrisuri.

Examinând declarațiile martorilor audiați în cauză, pe latură civilă, respectiv C.V., N.D. și G.Ș., instanța de fond a constatat că aceștia au arătat că părțile civile au organizat atât înmormântarea fiului lor, victima R.A.L. cât și praznicele creștinești uzuale, la 8 și 40 de zile, că la înmormântare au participat aproximativ 200 de persoane (costul meniului ridicându-se la suma de 60 de lei de persoană), la praznicul de 8 zile au participat 30 de persoane, iar la cel de 40 de zile aproximativ 100 de persoane. Au fost cumpărate alimente și băuturi [printre care un porc de 250 de Kg., carne de pasăre și de vită, 30 de litri de țuică (20 de lei/litru), 150 de litri de vin (5 lei/litru), și s-au împrumutat de sume de 5000 RON și 2000 euro]. Parte din cheltuielile făcute de părțile civile în împrejurările descrise mai sus au fost confirmate și prin înscrisurile depuse la dosar.

De asemenea, s-a reținut din declarațiile acelorași martori că familia părților civile a fost și este deosebit de afectată de moartea băiatului lor, pe de o parte, dar și de repercusiunile pe care această tragedie o are asupra fiicei lor minore, R.Ș., care resimte acut moartea fratelui său.

În raport de probele administrate în latură civilă, instanța de fond a reținut că legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de părțile civile și fapta inculpaților este dovedită, iar cuantumul acestui prejudiciu (atât moral cât și material) este de asemenea pe deplin dovedit în cauză și, în consecință, a apreciat că o reparație echitabilă se va putea realiza prin obligarea inculpaților la plata sumei de 90.000 RON cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 20.000 RON reprezintă daune materiale, iar suma de 70.000 RON constă în daune morale.

Împotriva sentinței au declarat apel părțile civile R.V. și R.S., precum și inculpații D.A.L. și B.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, apelantele părți civile R.V. și R.S. au criticat sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate celor doi inculpați, în sensul ca acestea sunt prea blânde în raport cu activitatea lor infracțională, solicitând majorarea cuantumului acestor pedepse spre maximul special prevăzut de lege. În motivarea acestei critici, părțile civile au solicitat să se aibă în vedere: conduita inculpaților după comiterea infracțiunii; încercarea lor de a ascunde adevărul; neacordarea primului ajutor victimei, care a fost abandonată; poziția lor oscilantă și neconformă cu realitatea; faptul ca se aflau sub influenta alcoolului în momentul comiterii infracțiunii. Toate acestea conferă un sporit grad de pericol social al infracțiunii, așa încât - în opinia apelantelor părți civile - se impune majorarea cuantumului pedepselor aplicate de prima instanță.

Apelantul inculpat D.A.L. a arătat că pedeapsa aplicata de prima instanță este prea mare și a solicitat reducerea cuantumului ei. Apărătorul inculpatului D.A.L., cu ocazia dezbaterilor apelului, a solicitat redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, având în vedere circumstanțele reale în care s-a comis fapta.

Apelantul inculpat B.P. a susținut că este nevinovat și că s-a făcut o eroare judiciară, fiind condamnat pe nedrept. În motivarea scrisă a apelului, apărătorul inculpatului B.P., a solicitat: în principal, achitarea cu motivarea că nu el a comis fapta, așa cum a declarat și coinculpatul D.A.L., însă prima instanță nu a ținut cont de această declarație; în subsidiar, redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, precum și contribuția efectivă a sa la comiterea infracțiunii; pe latură civilă, dacă se va dispune achitarea, să fie înlăturate despăgubirile civile acordate părților civile, iar dacă se va constata că este vinovat sa fie reduse despăgubirile în limita dovedirii lor.

Prin Decizia penală nr. 156 din 01 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală, a dispus respingerea ca nefondate a tuturor apelurilor declarate, atât ale părților civile, cât și ale inculpaților, și a menținut starea de arest a acestora.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la critica inculpatului B.P., constând în greșita sa condamnare și la cererea de achitare cu motivarea ca nu el a comis fapta, instanța de apel a apreciat că nu este întemeiată cu următoarea argumentare:

Potrivit art. 62 C. proc. pen., instanța este obligată sa lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe. Conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecăreia se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Art. 65 alin (1), stipulează că sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată.

A constatat instanța de apel că prima instanță a administrat un probatoriu amplu și complet, care a fost interpretat just în lumina dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. și, pe baza acestuia, s-a făcut corecta încadrare în drept și s-a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta dovedită. Curtea de apel și-a însușit argumentarea primei instanțe conform căreia, la data de 01 decembrie 2011, în loc public, inculpatul B.P. a aplicat numitului R.A.L. mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, cât și cu scândura ruptă din gard, în diferite zone ale corpului, cauzându-i leziuni care, împreună cu leziunile cauzate de inculpatul D.A.L. ca urmare a loviturilor aplicate de acesta cu un par, cu pumnii și picioarele, au condus, în final, la decesul victimei R.A.L., pe care aceștia, ulterior, au abandonat-o, încă în viață fiind, pe timp de iarnă, pe albia înghețată a râului M. Martorii audiați în cauză au confirmat că inculpatul B.P. este autorul infracțiunii reținută de prima instanță (cu titlu de exemplu, declarațiile martorilor A.F., D.C.D., B.M., N.P.A., C.F.). Pe baza probatoriilor administrate de prima instanță, și menționate anterior, instanța de apel a apreciat că vinovăția inculpatului B.P. este pe deplin dovedită, infracțiunea - cum a fost descrisă - fiind comisă de el cu vinovăție, susținerile sale neavând niciun suport probator.

În opinia instanței de apel, nici critica părților civile cu privire la individualizarea pedepselor, și nici cea a inculpaților referitoare la același aspect juridic, nu sunt întemeiate deoarece, arată instanța de prim control judiciar, instanța de fond a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen., precum și de scopul acestora, prevăzut de art. 52 C. pen. Instanța fondului a ținut cont și de conduita inculpaților după comiterea infracțiunii și de încercarea lor de a ascunde adevărul, de neacordarea primului ajutor victimei, care a fost abandonată, precum și de poziția lor oscilantă din cursul procesului penal. În concluzie, instanța de apel, a apreciat că pedepsele aplicate inculpaților sunt bine individualizate și corespund scopului pedepselor privind prevenția generală și specială, și sunt de natură să-i determine ca, pe viitor, să nu mai comită fapte penale.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de apel a apreciat că aceasta a fost rezolvata judicios și temeinic de instanța de fond, daunele materiale fiind acordate pe bază de dovezi, iar în ceea ce privește daunele morale acordate celor două părți civile, acestea sunt de natură să compenseze prejudiciul moral suferit.

Împotriva deciziei au declarat recurs părțile civile R.V. și R.S., precum și inculpații D.A.L. și B.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele și cazurile de casare fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

- ambii inculpați au beneficiat la toate fazele și etapele procedurii judiciare de asistența juridică, după caz, a unui avocat ales sau desemnat din oficiu;

- în fața instanței de fond, inculpatul D.A.L. a menționat că nu solicită aplicarea procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., iar inculpatul B.P. a pledat nevinovat; de asemenea, în cursul judecății la fond, inculpatul D.A.L., cu acordul său, a dat o amplă declarație, în care a recunoscut parțial săvârșirea faptelor, cu excluderea însă a coparticipării celuilalt inculpat, iar inculpatul B.P., după ce inițial a invocat "dreptul la tăcere", cu acordul său, a dat și el o amplă declarație. Poziția procesuală a inculpaților cu privire la aplicarea procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. și cu privire la acordul pentru audiere a fost consemnată în încheierea din data de 19 martie 2012; inculpatul D.A.L. a fost audiat la data de 09 aprilie 2012, iar în încheierea din 09 aprilie 2012 este consemnată, din nou, poziția procesuală a inculpaților cu privire la aplicarea procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. și cu privire la acordul pentru audiere, inculpatul B.P. menționând că nu înțelege să dea declarații la acest termen de judecată. La termenul din 25 iunie 2012, cu acordul lui a fost audiat și inculpatul B.P.;

- în apel, ambii inculpați au invocat "dreptul la tăcere";

- de asemenea, în recurs, ambii inculpați au invocat "dreptul la tăcere", nefiind solicitate probe noi pe situația de fapt.

Examinând pe fond recursurile declarate, Înalta Curte reține următoarele:

1) Asupra recursului declarat de inculpatul D.A.L.:

Așa cum rezultă din dezbaterile consemnate în partea introductivă a hotărârii, apărarea a criticat hotărârile pe baza cazului de casare prevăzut de pct. 14, respectiv greșita individualizare a pedepsei.

Critica este neîntemeiată, cu privire la modul de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților Înalta Curte va motiva soluția la secțiunea referitoare la examinarea recursurilor declarate de părțile civile, la această etapă a motivării deciziei menționându-se numai că nu este justificată cererea inculpatului pentru reducerea cuantumului pedepsei.

Neîntemeiată este și critica referitoare la soluția dispusă cu privire la latura civilă deoarece, pe de o parte, suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale este judicios stabilită pe baza probelor administrate (astfel cum se arată în sentința atacată), iar pe de altă parte, suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale este temeinic justificată în partea expozitivă a sentinței, Înalta Curte însușindu-și integral argumentele expuse în cele două hotărâri atacate și apreciind că nu se impune nici reluarea acestora, și nici completarea lor.

În sfârșit, este neîntemeiată și critica apărării referitoare la greșita neaplicare a dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., respectiv, nereducerea pedepsei ca urmare a recunoașterii faptelor în fața instanței de fond.

Potrivit art. 3201 C. proc. pen., având denumirea marginală "Judecata în cazul recunoașterii vinovăției":

"Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.

Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia.

În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 și 340 - 344 se aplică în mod corespunzător.

Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat în acest caz, instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."

În consecință, una din condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea acestei proceduri - care are ca efect juridic, printre altele, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă - este ca inculpatul să declare, înainte de începerea cercetării judecătorești, că "recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței".

2) Asupra recursului declarat de inculpatul B.P.:

Inculpatul, prin apărător, a depus motive scrise de recurs, pe care - în cursul dezbaterilor - le-a expus pe larg și, totodată, le-a completat; sintetizând motivele de recurs acestea conțin următoarele critici:

- greșita condamnare, solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. "fapta nu a fost săvârșită de inculpat";

Această critică poate fi examinată pe baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Prin "eroare de fapt" se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul. În ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie "gravă" trebuie înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului.

Având în vedere, pe de o parte, că în recurs nu au fost administrate alte probe noi pe situația de fapt, iar pe de altă parte, că motivele recursului și argumentele pentru susținerea acestora sunt aceleași cu motivele de apel, care, de altfel, au fost expuse ca apărări și cu ocazia judecării la fond a cauzei, Înalta Curte își însușește toate argumentele de natură probatorie și juridice expuse în cele două hotărâri atacate, apreciind că nu se impune reluarea acestora, ci numai completarea lor, în sensul celor ce urmează:

Astfel, apărarea nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță, și confirmată de instanța de apel. Argumentele apărării, astfel cum se arată în motivele scrise de recurs, sugerează ipoteza că instanțele ar fi interpretat greșit probele administrate, situație care nu este, prin ea însăși, suficientă și de natură să justifice incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, astfel cum s-a arătat anterior, au motivat convingător situația de fapt reținută și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal, înlăturând motivat toate apărările inculpatului cu privire la pretinsa neparticipare la activitățile violente care, în final, au cauzat moartea victimei R.A.L., la pretinsa aplicare a unor lovituri neimportante sub aspect tanato-generator și cu privire la pretinsa încercare de aplanare a conflictului ori încercare de târâre a victimei cu scopul salvării vieții acesteia.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de "prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția [art. 66 alin. (1) C. proc. pen.], revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia [art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.]. Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înțelesul legii "a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță.

În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

În cauză, așa cum rezultă din motivarea cazului de casare invocat, apărarea inculpatului s-a limitat doar la expunerea unor critici, fără a se proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a arăta care probă este în contradicție cu situația de fapt expusă în cele două hotărâri judecătorești.

Astfel, în sinteză, se arată că inculpatul nu a recunoscut faptele, că instanțele au interpretat în mod incorect declarațiile celor doi coinculpați, că inculpatul B.P. a dat o declarație olografă "scrisă de o persoană care nu are pregătire intelectuală avansată, astfel să realizeze cu exactitate conținutul celor menționate în declarație", că instanța a interpretat greșit declarațiile martorilor, extrăgând numai anumite aspecte conforme acuzării, că nu s-a ținut cont de declarația coinculpatului D.A.L., și că greșit s-a reținut nesinceritatea inculpatului, el nefiind obligat să dea declarații și nici să se recunoască vinovat.

Toate argumentele apărării sunt neîntemeiate și nu sunt de natură a atrage incidența cazului de casare invocat deoarece:

- este adevărat că inculpatul nu are obligația de a da declarație în fața organelor judiciare și nici obligația de a-și recunoaște vinovăția. Cu toate acestea, în cazul în care inculpatul, după ce i se aduc la cunoștință dispozițiile art. 70 alin. (2) și (3) C. proc. pen., este de acord să facă declarații, acestea pot fi folosite și împotriva sa.

De asemenea, potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile inculpatului (deci atât declarațiile inculpatului B.P., cât și declarațiile coinculpatului D.A.L.) au valoare probatorie condiționată (în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză) și au caracter divizibil (dintre faptele și împrejurările declarate urmând a fi avute în vedere numai cele care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză).

- cu privire la declarațiile martorilor, potrivit art. 78 și următoarele din C. proc. pen., nu rezultă că acestea au valoare condiționată, evaluarea lor fiind supusă regulii generale a liberei aprecieri a probelor. Doctrina și jurisprudența au statuat, ca și în cazul declarațiilor inculpaților, că mărturia este divizibilă.

Înalta Curte constată că ambele instanțe, mai ales cea de fond, au argumentat laborios reținerea situației de fapt prin examinarea și coroborarea tuturor probelor administrate arătând, de fiecare dată, faptele și împrejurările care au fost confirmate sau infirmate, cu motivarea judicioasă a înlăturării apărărilor inculpaților, cu examinarea amplă a apărărilor expuse de inculpatul B.P. care, practic, a negat implicarea sa în acțiunile violente care au cauzat moartea victimei R.A.L. Împrejurarea invocată de inculpatul B.P., în sensul că cel care își asumă integral răspunderea pentru moartea victimei este coinculpatul D.A.L., examinată singular, dar contrazisă categoric de declarațiile martorilor audiați, precum și de celelalte mijloace de probă, nu poate atrage efectul juridic constând într-o soluție de achitare.

Or, în condițiile neinvocării de către apărare a unor aspecte concrete de contrarietate între situația de fapt reținută de instanțe, pe de o parte, și una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpatului, pe de altă parte, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

- greșita încadrare juridică a faptei, apreciindu-se ca fiind corectă, după caz, încadrarea juridică în infracțiunile prevăzute de art. 183 C. pen. și art. 315 C.pen;

În subsidiar, după ce în principal s-a solicitat achitarea susținându-se că "nu inculpatul a săvârșit fapta" [art. 10 lit. c) din C. proc. pen.], hotărârile au fost criticate pentru greșita încadrare juridică a faptelor, situație care presupune, implicit, recunoașterea faptelor însă nu cu încadrarea juridică dată acestora prin rechizitoriu, ci cu o altă încadrare juridică (în cauză, susținându-se că ar fi legală cea prevăzută de art. 183 C. pen. - nu a existat intenția de omor, mai ales că decesul a survenit la un oarecare interval de timp de la momentul aplicării loviturilor - și cea prevăzută de art. 315 C. pen.).

Nici această critică nu este întemeiată având în vedere următoarele:

Omorul se săvârșește cu intenție de a suprima viața unei persoane, iar nu cu intenție generală de a vătăma. Expresia "uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Autorii mai folosesc noțiunea de "dol special", definit ca voință de a suprima viața persoanei, sau "intenție precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.

Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul "prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte" [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenție indirectă când "prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui" [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.]. Ceea ce deosebește deci intenția directă, de intenția indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În jurisprudență, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re, astfel cum corect a menționat instanța de fond) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat. Demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, cap, rinichi, ficat); aplicarea unei singure lovituri, însă în regiuni anatomice vitale, în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur. Rezultatul constând în moartea victimei se obține și în funcție de forța de rezistență a organismului victimei în momentul săvârșirii faptei: pentru bătrâni, copii, femei, bolnavi, infirmi sunt suficiente acte minime de violență pentru producerea rezultatului constând în moartea victimei și, ca urmare, intenția de ucidere se poate obține din cunoașterea de către infractor a stării victimei, în raport de care el acționează. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență, dar și cele anterioare ori posterioare acestuia și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve intenția de ucidere.

Or, în cauză corect s-a reținut intenția de omor pentru ambii inculpați care au urmărit victima și au aplicat numeroase lovituri acesteia, un tânăr în vârstă de numai 20 de ani, folosind obiecte contondente apte să producă leziuni grave și, în final, moartea victimei, au vizat zone anatomice vulnerabile, în final târând corpul acesteia și lăsându-l pe malul râului, iarna (1/2 decembrie 2011), într-o zonă care a făcut greu de găsit trupul tânărului, cu atât mai mult cu cât declarațiile și probele materiale sugerează că acesta încă mai trăia.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 315 C. pen. "lăsarea fără ajutor", Înalta Curte își însușește argumentele expuse în sentință și apreciază că nu este necesară completarea lor. Simpla examinare a textului art. 315 C. pen. arată netemeinicia criticii apărării, în cauză nefiind incidentă ipoteza "omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înștiința autoritatea de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, sănătate sau integritate corporală este în primejdie."

Este neîntemeiată critica inculpatului cu privire la încadrarea juridică a faptei motivată prin aceea că, la momentul plecării de la ultima locație (malul râului), victima încă trăia și că, prin urmare, decesul ar fi survenit după un oarecare interval de timp, împrejurare care relevă - în opinia sa - fie că nu a existat intenția de omor, fie că moartea a fost consecința intenției depășite (încadrarea juridică fiind cea prevăzută de art. 183 C. pen.).

Așa cum rezultă din actele medico-legale, pe de o parte, leziunile cauzate victimei au fost extrem de grave, practic incompatibile cu viața (traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu, hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală și cerebeloasă, inundație ventriculară); morfologia și topografia leziunilor de violență constatate pledează pentru producerea lor cu corpuri contondente (scândură, par etc.) iar pe de altă parte, s-a constatat că "între traumatismul cranio-cerebral și deces există o legătură directă de cauzalitate; decesul poate data din 01 decembrie 2011".

- neefectuarea unei expertize psihiatrice;

Critica nu este întemeiată nici în raport cu dispozițiile art. 117 alin. (1) teza I-a C. proc. pen., nefiind obligatorie o astfel de expertiză în raport cu infracțiunea ce formează obiectul cauzei, și nici în raport cu dispozițiile art. 117 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., nefiind motive rezonabile care să justifice concluzia organelor judiciare că ar exista o îndoială asupra stării psihice a inculpatului B.P.

- greșita individualizare a pedepsei, solicitându-se reducerea cuantumului acesteia.

Critica este neîntemeiată, cu privire la modul de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților Înalta Curte va motiva soluția la secțiunea referitoare la examinarea recursurilor declarate de părțile civile, la această etapă a motivării deciziei menționându-se numai că nu este justificată cererea inculpatului pentru reducerea cuantumului pedepsei, cerere motivată prin datele personale și familiale ale acestuia, precum și prin contribuția efectivă la săvârșirea faptelor.

3) Asupra recursurilor declarate de părțile civile R.V. și R.S.:

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Condițiile cazului de casare invocat de către părțile civile sunt îndeplinite, astfel cum s-a apreciat și în concluziile reprezentantului Ministerului Public.

Infracțiunea pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond, soluție de condamnare menținută de instanța de apel, este pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani, acestora aplicându-li-se pedeapsa de 16 ani închisoare, situată cu 1 an închisoare peste minimul special al textului incriminator.

Or, în raport cu criticile aduse de părțile civile cu privire la individualizarea pedepselor se constată fondate recursurile acestora în sensul că pedepsele nu au fost corect individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Recurentele părți civile R.V. și R.S., părinții victimei R.A.L., au susținut că pedepsele sunt prea mici arătând, în sinteză, următoarele: conduita inculpaților după comiterea infracțiunii; încercarea lor de a ascunde adevărul; neacordarea primului ajutor victimei, care a fost târâtă și abandonată, iarna, pe malul râului; poziția lor oscilantă și neconformă cu realitatea; faptul că se aflau sub influența alcoolului în momentul comiterii infracțiunii. De asemenea, se reține vârsta victimei (20 de ani), urmărirea cu perseverență a acesteia de către inculpați, pentru a nu scăpa "corecției" ce se dorea a fi aplicată, obiectele contondente folosite, numărul și intensitatea loviturilor, zonele anatomice vizate și lezate, gravitatea leziunilor, dar și însemnătatea minimă rezonabil a motivului care a atras și justificat dorința aplicării "corecției", comportamentul inculpaților ulterior faptelor care a întârziat găsirea corpului victimei.

Toate acestea justifică temeinicia criticii adusă hotărârilor de către părinții victimei, părțile civile R.V. și R.S., și imperativul admiterii recursurilor declarate de acestea, Înalta Curte urmând, după casarea parțială a hotărârilor atacate, să majoreze de la 16 la 20 de ani închisoare pedepsele principale aplicate inculpaților, cuantum nu numai în acord cu dispozițiile art. 72 C. pen., și care asigură scopul prevăzut de art. 52 C. pen., dar - mai ales - de natură să asigure eficiență principiului proporționalității dintre pedeapsă, pe de o parte, și gravitatea faptelor, dar și datele personale ale inculpaților, pe de altă parte.

Având în vedere dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) și, respectiv, pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., dar și cele ale art. 192 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., precum și ale art. 88 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de părțile civile R.V. și R.S. împotriva Deciziei penale nr. 156 din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia atacată și Sentința penală nr. 271 din 10 iulie 2012 a Tribunalului Iași, secția penală, cu privire la pedeapsa principală aplicată.

Majorează pedepsele aplicate inculpaților de la câte 16 ani închisoare la câte 20 ani închisoare.

Menține dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate pentru ambii inculpați, urmând ca inculpatul D.A.L. să execute pedeapsa de 20 ani și 6 luni închisoare și inculpatul B.P. să execute pedeapsa de 20 ani și 5 luni închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.A.L. și B.P. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților D.A.L. și B.P. durata reținerii și arestării preventive de la 4 decembrie 2011 la 29 ianuarie 2013.

Obligă recurentul-inculpat D.A.L. la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul-inculpat B.P. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - GV