Lawfulness of periodic preventive detention review under art. 3002 C. proc. pen. in complex organized fraud and document forgery cases
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by four defendants, thereby upholding the Court of Appeal Iași's decision to maintain their preventive detention and reject requests for provisional release or substitution with judicial control. The dispute centered on a challenge to the legality and necessity of pre-trial detention in a complex criminal case involving an organized crime group accused of fraud, money laundering, forgery of judicial acts, and obstruction of justice through the fraudulent acquisition of multiple real estate properties in Galați using falsified documents and arbitrations. The court determined that the detention remained lawful and well-founded because the "reasonable suspicion" of guilt persisted based on substantial evidence, including intercepted communications and witness testimony proving one defendant actively evaded prosecution by fleeing abroad, and because the gravity of the offenses—characterized by the abuse of official documents and public trust—posed a concrete danger to public order that could not be mitigated by less restrictive measures. The decisive legal basis included Article 3002 and Article 160b of the Code of Criminal Procedure, which mandate periodic verification of detention legality, combined with Article 148 (literals a and f) regarding evasion of justice and public order risks for offenses punishable by imprisonment exceeding four years, while clarifying that the "lawful jurisdiction" for such reviews is distinct from the procedural requirements for the validity of the indictment.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 25 C. pen, art. 288 alin. (1) C. pen, art. 290 alin. (1) C. pen, art. 292 alin. (1) C. pen; Lawfulness of periodic preventive detention review under art. 3002 C. proc. pen. in complex organized fraud and document forgery cases: The dispute centered on a challenge to the legality and necessity of pre-trial detention in a complex criminal case involving an organized crime group accused of fraud, money laundering, forgery of judicial acts, and obstruction of justice through the fraudulent acquisition of multiple real estate properties in Galați using falsified documents and arbitrations. The court determined that the detention remained lawful and well-founded because the "reasonable suspicion" of guilt persisted based on substantial evidence, including intercepted communications and witness testimony proving one defendant actively evaded prosecution by fleeing abroad, and because the gravity of the offenses—characterized by the abuse of official documents and public trust—posed a concrete danger to public order that could not be mitigated by less restrictive measures. The decisive legal basis included Article 3002 and Article 160b of the Code of Criminal Procedure, which mandate periodic verification of detention legality, combined with Article 148 (literals a and f) regarding evasion of justice and public order risks for offenses punishable by imprisonment exceeding four years, while clarifying that the "lawful jurisdiction" for such reviews is distinct from the procedural requirements for the validity of the indictment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the dispositive orders imposing the payment of judicial costs on the appellants.
Full text
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpaților B.M., P.E., V.T., M.S.L., L.Ș., L.A. și M.C. și au fost respinse ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulate de inculpații: B.M., L.A., V.T. și P.E.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați nr. 88/D/P/2009 din 27 iunie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților: B.M., L.A., V.T., P.E., B.B.A., M.S.L., M.C. și L.Ș.
I. În sarcina inculpatului B.M. s-a reținut săvârșirea în perioada 2006 - 2008 a infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
De asemenea, în sarcina aceluiași inculpat s-a reținut săvârșirea în cursul anului 2010 a infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.
1. S-a reținut în esență că începând cu anul 2006, inculpatul B.M. ar fi constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații P.E., T.P. și L.A., grup care a acționat pe perioada 2006 - 2008 și la care au aderat și alte persoane, printre care și inculpata B.M.C., în scopul obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune și spălare de bani, prin dobândirea în mod fraudulos a proprietății asupra unui număr de 9 imobile pe raza mun. Galați prin intermediul unor persoane interpuse, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești, ori prin obținerea de hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, prejudiciul total cauzat fiind de peste 895.000 RON și 747.000 euro.
2. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite metode și acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2006 - septembrie 2008, cu intenție, l-a determinat, pe martorul L.M. să inducă în eroare, asupra calității sale de proprietar, pe reprezentantul legal al părții vătămate SC A.S.C. SRL Galați, prin folosirea unei hotărâri judecătorești și a unui raport de expertiză false, cu ocazia încheierii la data de 04 octombrie 2007 a unui contract în formă autentică prin care vindea părții vătămate imobilul din Galați, strada T. nr. 4, cauzându-i acesteia un prejudiciu de 300.000 de euro, precum și că i-a determinat pe inculpații T.P. și P.E. să-l ajute pe martorul L.M. la inducerea în eroare a reprezentantului părții vătămate SC A.S.C. SRL Galați prin falsificarea hotărârii judecătorești și a raportului de expertiză.
Că, a indus-o, în mod direct, în eroare pe martora B.A. cu privire la calitatea de proprietar a făptuitorului M.M.G., prin folosirea unei hotărâri arbitrale prin care acesta a dobândit în mod fraudulos proprietatea asupra imobilului din Galați, str. O., bl. M 8, ap. 58 cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului respectiv, autentificat sub numărul 497 din 01 iunie 2006, contra sumei de 70.000 RON.
Că, în cursul lunii septembrie 2008 i-a determinat pe martorii C.C., H.M. și B.G.V., la încercarea acestora de o induce în eroare pe partea vătămată R.G. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Galați, str. M., nr. 130 contra sumei de 230.000 euro, prin utilizarea unei procuri obținute în mod fraudulos prin care martorul B.G.V. era împuternicit să vândă, sens în care a efectuat și personal anumite manevre de inducere în eroare a părții vătămate, oferindu-i acestuia spre vânzare imobilul.
Că, i-a ajutat pe inculpații M.S.L. și M.C., la inducerea în eroare asupra calității de liber de sarcini a imobilului vândut, prin utilizare de mijloace frauduloase - încheiere de carte funciară obținută în baza unei hotărâri judecătorești false - a părților vătămate S.I. și S.M. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului din Galați, str. C.L., nr. 9, bl. C8, ap. 38, încheiat la data de 25 septembrie 2007, autentificat sub numărul 9124 de BNP "C.A.", producându-le acestora o pagubă în cuantum de 120.000 RON.
Că, l-a determinat pe martorul B.M.G., prin intermediul martorei G.L.G., să inducă în eroare asupra calității sale de proprietar, fără vinovăție, pe părțile vătămate T.V.G. și T.V., cu ocazia încheierii la data de 09 august 2007 a unui contract în formă autentică prin care vindea părților vătămate apartamentul situat în Galați, str. A.I., nr. 2, bl. R6, ap. 3, cauzându-le acestora un prejudiciu de 175.000 RON.
3. Că acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite metode și acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2006 - septembrie 2008, cu intenție, l-a determinat pe inculpatul T.P. să falsifice o hotărâre judecătorească - Sentința civilă nr. 1020 din data de 06 aprilie 2006, pretins pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul nr. 3201/2005 asupra imobilului din Galați, strada T. nr. 95 în materialitatea sa, precum și la aplicarea prin scanare și imprimare cu ajutorul unei imprimante cu jet de cerneală a ștampilelor care ar fi trebuit să emane de la instanța de judecată precum și a raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 3201 din data de 15 februarie 2006, pretins întocmit de către martora R.C.
în calitatea sa de expert tehnic judiciar și a determinat-o pe inculpata P.E. să falsifice prin plastografiere însemnările de pe această hotărâre - respectiv "definitivă și irevocabilă, achitat taxă de timbru etc."; l-a determinat pe inculpatul T.P. să falsifice o hotărâre judecătorească - Sentința civilă nr. 125 din data de 11 ianuarie 2006, pretins pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul nr. 52041/2005 asupra imobilului din Galați, strada T. nr. 4 în materialitatea sa, precum și la aplicarea prin scanare și imprimare cu ajutorul unei imprimante cu jet de cerneală a ștampilelor care ar fi trebuit să emane de la instanța de judecată și a raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 620 din data de 18 octombrie 2005, pretins întocmit de către martora R.C.
în calitatea sa de expert tehnic judiciar, precum și a determinat-o pe inculpata P.E. să falsifice prin plastografiere însemnările de pe această hotărâre - respectiv "definitivă și irevocabilă, achitat taxă de timbru etc."; l-a determinat pe inculpatul T.P. la falsificarea certificatului nr. 916 din 23 septembrie 008, pretins emis de Ministerul de Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului - Direcția Județeană Galați a Arhivelor Naționale, document având ca obiect imobilul din Galați, str. M., nr. 130, pretins semnat de martorul P.A.
în calitate de director și de numita S.V. în calitate de referent de specialitate precum și la falsificarea chitanței seria TS4B nr. 2388523 din 31 decembrie 2008, pretins emisă de Trezoreria Municipiului Galați prin care învinuitul B.S. ar fi achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 6.000 RON; i-a determinat pe inculpatul T.P. și învinuita V.A.C. la falsificarea a cărților de identitate pe numele fictive de M.V. și M.I. și l-a determinat pe inculpatul T.P. la falsificarea copiei legalizate după certificatul de deces pe numele fictiv de M.P., a copiei legalizate după certificatul de deces pe numele fictiv, a copiei legalizate după certificatul de naștere pe numele fictiv de M.V.
și a copiei legalizate după certificatul de naștere pe numele fictiv de M.I., documente utilizate în încercarea de dobândire frauduloasă a imobilului din Galați, strada D. nr. 55; l-a determinat pe inculpatul T.P. să falsifice, prin plăsmuirea documentelor și a ștampilelor de pe acestea, două înscrisuri oficiale - adrese pretins emise de Consiliul Județean Galați și Primăria mun. Galați prin care se atesta în fals că imobilul din Galați, str. A.I.C. nr. 43 nu figura în evidențele respectivelor instituții; l-a determinat pe inculpatul T.P. să falsifice o hotărâre judecătorească - Sentința civilă nr. 29/CC din 09 aprilie 2007, pretins emisă de Judecătoria Galați în Dosarul civil nr. 5327/233/2006, asupra imobilului din Galați, str.
C.L., nr. 9, bl. C8, ap. 38 în materialitatea, precum și a determinat-o pe inculpata P.E. să falsifice prin plastografiere însemnările de pe această hotărâre - respectiv "definitivă și irevocabilă, achitat taxă de timbru etc."; l-a determinat pe inculpatul T.P. să falsifice o hotărâre judecătorească - Sentința civilă nr. 2905 din 11 mai 2007, pretins emisă de Judecătoria Galați în dosarul civil nr. 5327/233/2006, asupra imobilului din Galați, str. A.I., nr. 2, bl. R6, ap. 3, în materialitatea sa și a determinat-o pe inculpata P.E. să falsifice prin plastografiere însemnările de pe această hotărâre - respectiv "definitivă și irevocabilă, achitat taxă de timbru etc.".
4. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite metode și acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2006 - septembrie 2008, cu intenție, l-a determinat pe făptuitorul M.M.G. la falsificarea antecontractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din Galați, str. O., bl. M8, ap. 51, pretins încheiat între făptuitor și persoana decedată N.V., document fals ce a fost ulterior la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Galați; l-a determinat pe învinuitul B.S. la falsificarea, fără vinovăție a antecontractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din Galați, str. M., nr. 130, pretins încheiat între partea vătămată B.G. și învinuitul B.S., document fals, ce a fost ulterior prezentat instanței de judecată, prin intermediul martorului M.T.C., precum și a determinat-o pe inculpata P.E. să întocmească o cerere în numele învinuitului B.S. prin care se solicita eliberarea unui certificat de grefă, document ce a fost apoi utilizat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galați în vederea notării litigiului dintre învinuit și partea vătămată B.G. și să redacteze un înscris, în numele învinuitului B.S., depus la dosarul cauzei prin care se arăta că acesta ar fi pierdut originalul antecontractului pretins încheiat cu partea vătămată B.G.; l-a determinat pe făptuitorul C.C. la falsificarea antecontractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din Galați, b-dul G.C., nr. 180, pretins încheiat între partea vătămată M.M. și făptuitor, document fals, ce a fost ulterior utilizat la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Galați și la Judecătoria Galați; l-a determinat pe inculpatul L.Ș. la falsificarea antecontractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din Galați, str. C.L., nr. 9, bl. C8, ap. 38, pretins încheiat între inculpat și numitul T.A.M., document fals, ce a fost, ulterior, utilizat la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Galați.
5. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite metode și acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2006 - septembrie 2008, a determinat, cu intenție mediată, prin intermediul numitei M.I., un lucrător de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară să înscrie, în fals, dreptul de proprietate al învinuitului D.F. asupra imobilului situat în Galați, str. T., nr. 95, precum și a determinat, cu intenție mediată, prin intermediul numitului C.D., un lucrător de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară să înscrie, în fals, dreptul de proprietate al numitului C.D. asupra imobilului situat în Galați, str.
T., nr. 4; a determinat-o pe inculpata L.A. să întocmească o hotărâre arbitrală, ce conținea mențiuni false, prin care se constata, în mod fraudulos dreptul de proprietate al făptuitorului M.M.G. asupra imobilului situat în mun. Galați, str. O., bl. M 8, ap. 51; a determinat, mediat, cu intenție, notarii publici G.E., S.T. și M.C. să întocmească, în fals, fără vinovăție, declarația autentică nr. 2914 din 04 decembrie 2007, procura nr. 4726 din 12 decembrie 2007 și declarația autentică nr. 7509 din 18 decembrie 2007, în condițiile în care s-a stabilit că persoanele înscrise în documentele respective - numiții M.V.
și M.I. - nu există pentru a dezbate succesiunea asupra imobilului situat în Galați, strada D. nr. 55; a determinat, cu intenție, pe judecătorul D.M.O., să pronunțe, fără vinovăție, o hotărâre judecătorească conform unei situații juridice și de fapt nereale - Sentința civilă nr. 6323 din 28 august 2007 în Dosarul nr. 2538/233/2007 al Judecătoriei Galați, având ca obiect uzucapiunea imobilului din Galați, str. A.I.C. nr. 43; a determinat-o, cu intenție, pe inculpata L.A. să întocmească hotărârea arbitrală nr. 75 din 01 august 2006, ce conținea mențiuni false, prin care se constata, în mod fraudulos, dreptul de proprietate al făptuitorului C.C. asupra imobilului situat în Galați, b-dul G.C., nr. 180; a determinat-o cu intenție, pe inculpata L.A. să întocmească hotărârea arbitrală, cu nr. 62/2006, ce conținea mențiuni false, prin care se constata, în mod fraudulos, dreptul de proprietate al numitului T.A.M. asupra imobilului situat în Galați str.
C.L., nr. 9, bl. C8, ap. 38, precum și a determinat, mediat, cu intenție, un lucrător de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, să înscrie, în fals, dreptul de proprietate al făptuitorului M.R.R., asupra imobilului situat în Galați, str. A.I., nr. 2, bl. R6, ap. 3, drept intabulat sub numărul 21743 din 12 iulie 2007.
6. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2006 - septembrie 2008, a determinat-o pe martora M.I. să utilizeze, fără vinovăție, o sentință civilă falsificată și un raport de expertiză tehnică judiciară falsificat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galați în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Galați, str. T., nr. 95; l-a determinat pe numitul C.D. să utilizeze o sentință civilă falsificată și un raport de expertiză tehnică judiciară falsificat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galați în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Galați, str.
T., nr. 4; i-a determinat pe învinuitul C.C. și martorii H.M. și B.G.V. să utilizeze certificatul nr. 916 din 23 septembrie 008, pretins emis de Ministerul de Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului - Direcția Județeană Galați a Arhivelor Naționale, documentul fiind încredințat în acest sens martorilor H.M. și B.G.V. care l-au determinat pe martorul M.T.C. să depună, fără vinovăție, la dosarul instanței de judecată chitanța falsificată seria TS4B nr. 2388523 din 31 decembrie 2008, pretins emisă de Trezoreria Municipiului Galați prin care învinuitul B.S. ar fi achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 6.000 RON precum și să depună, fără vinovăție, la dosarul cauzei a antecontractului de vânzare-cumpărare fals, pretins încheiat între partea vătămată B.G.
și învinuitul B.S.; le-a încredințat cărțile de identitate, copia legalizată după certificatul de deces al numitei M.G., copia legalizată după certificatul de naștere al numitului M.V., copia legalizată după certificatul de naștere al numitului M.I. făptuitorilor ce s-au prezentat sub numele de M.V. și M.I., documente false ce au fost utilizate la Biroul Notarului Public M.C. în vederea deschiderii procedurii succesorale a numitului M.P., asupra imobilului situat în Galați, strada D. nr. 55; l-a determinat, cu intenție mediată, prin intermediul făptuitorului M.R.R., pe av.
C.L.Z. să folosească, fără vinovăție, în fața instanței de judecată o întâmpinare pretins întocmită de decedata B.L.L.; a folosit în fața instanței de judecată, în acțiunea având ca obiect uzucapiunea imobilului din Galați, str. A.I.C. nr. 43 - Dosar nr. 2538/233/2007 al Judecătoriei Galați, la termene succesive, a unui înscris sub semnătură privată fals - contract de vânzare-cumpărare și a două înscrisuri oficiale falsificate - adrese pretins emise de Consiliul Județean Galați și Primăria mun. Galați; a încredințat sentința judecătorească falsificată nr. 29/CC din 09 aprilie 2007, pretins emisă de Judecătoria Galați, inculpatului M.S.L., care a utilizat-o, la data de 10 septembrie 2007, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară în vederea radierii sechestrului asigurător legal aplicat asupra imobilului din Galați, str.
C.L., nr. 9, bl. C8, ap. 38 și l-a determinat pe făptuitorul M.R.R. să utilizeze o sentință civilă falsificată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Galați, str. A.I., nr. 2, bl. R6, ap. 3, județul Galați.
7. Că, i-a sprijinit, prin sfaturi, indicații și susținere morală, pe inculpatul C.C. și martorul H.M., care l-au racolat și determinat pe învinuitul D.I.Z. să facă afirmații și declarații mincinoase la datele de 01 septembrie 2008 și 05 septembrie 2008 în fața notarului public - Biroul Notarului Public B.Z. B., jud. Galați, acesta din urmă substituindu-se în persoana părții vătămate B.G. în demersul infracțional legat de vânzarea imobilului situat în Galați, str. M., nr. 130.
8. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2006 - septembrie 2008, i-a sprijinit prin sfaturi, indicații și susținere morală, pe inculpatul C.C. și martorii H.M. și B.G.V. să-1 racoleze și să-1 determine pe învinuitului D.I.Z. să se prezinte drept partea vătămată B.G. la datele de 01 septembrie 2008 și 05 septembrie 2008 în fața notarului public - Biroul Notarului Public B.Z. B., jud. Galați și a determinat doi făptuitori, rămași neidentificați, să se prezinte sub identitățile false de M.V. și M.I. în fața notarului public, cu ocazia solicitării dezbaterii succesiunii defunctului M.P.
9. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2006 - septembrie 2008, i-a determinat, cu intenție, pe învinuiții B.S. și P.E. să facă afirmații mincinoase referitor la împrejurările esențiale ale cauzei, cu ocazia audierii în calitate de martori, într-o cauză privind procedura succesorală notarială asupra imobilului din Galați, strada D. nr. 55, deschisă la Biroul Notarilor Publici "M.C. și S.V.A.L." Galați; în cursul anului 2007, i-a determinat pe făptuitorul A.M. și pe învinuitul A.N. să facă afirmații mincinoase, fiind ascultați ca martori într-o cauză civilă - acțiunea având ca obiect uzucapiunea imobilului din Galați, str. A.I.C. nr. 43 - Dosar nr. 2538/233/2007 al Judecătoriei Galați și l-a determinat pe învinuitul A.N.Z. să facă declarații neconforme cu realitatea cu ocazia audierii acestuia, la data de 30 mai 2007, în calitate de martor în Dosarul civil nr. 452/233/2007 al Judecătoriei Galați, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei asupra cărora acesta a fost întrebat.
10. Că, l-a ajutat, cu intenție, pe inculpatul L.Ș. în a-și păstra folosul infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea, respectiv în ajutorul dat în vederea radierii sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în Galați, str. C.L. nr. 9, bl. C8, ap. 38 și ulterior în vederea valorificării acestuia.
11. Că l-a ajutat, cu intenție, pe inculpatul L.Ș. să schimbe și să transfere, în mod repetat, proprietatea asupra imobilului situat în Galați, b-dul G.C., nr. 180, cunoscând că acesta provine din comiterea de infracțiuni de trafic de ființe umane de genul infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în scopul ascunderii provenienței ilicite a acestuia.
12. Că, în anul 2010 a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații B.B.A. și B.M.C., grup care a acționat pe parcursul anului respectiv, în scopul obținerii de importante beneficii materiale prin inducerea în eroare a organelor judiciare.
13. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, anterior datei de 18 iunie 2010 a participat la falsificarea unui contract pretins încheiat între inculpatul B.B.A. și partea vătămată SC A.C. SA la data de 01 noiembrie 2009, înscris fals pe care, ulterior, l-a folosit, în mod repetat, inclusiv în fața instanțelor de judecată.
14. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, începând cu data de 18 iunie 2010, împreună cu membrii grupului, a încercat să inducă în eroare instanțele de judecată în cadrul Dosarului nr. 6967/121/2010 al Tribunalului Galați, prin folosirea unui contract falsificat și a unui raport de expertiză grafică întocmit de o persoană ce nu avea calitatea de expert, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești definitive prin care partea vătămată SC A.C. SA să fie obligată la plata sumei trecute în contract - 4.000.000 RON, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința sa.
II. În sarcina inculpatei P.E. s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.
1. S-a reținut în esență că începând cu anul 2006, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații B.M., T.P. și L.A., grup care a acționat pe perioada 2006 - 2008 și la care au aderat și alte persoane, printre care și inculpata B.M.C., în vedere obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prin dobândire în mod fraudulos a proprietății unui număr de 5 imobile pe raza mun. Galați prin intermediul unor persoane interpuse, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești, ori prin obținerea de hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, prejudiciul total cauzat de membrii grupului infracțional fiind de peste 895.000 RON și 747.000 euro.
2. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, împreună cu membrii acestuia, prin acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2007, a participat, prin înscrierea pe un document, plăsmuit anterior, a mențiunilor olografe "definitivă și irevocabilă, achitat taxă de timbru etc.", la falsificarea Sentinței civile nr. 1020 din 06 aprilie 2006, pretins emisă de Judecătoria Galați prin care se constituia dreptul de proprietate al învinuitului D.F. asupra imobilului situat în Galați, str. T., nr. 95; în cursul aceluiași an, a participat, prin înscrierea pe un document plăsmuit anterior a "mențiunilor olografe definitivă și irevocabilă, achitat taxă de timbru etc.", la falsificarea Sentinței civile nr. 125 din 11 ianuarie 2006, pretins emisă de Judecătoria Galați prin care se constituia dreptul de proprietate al numitului C.D. asupra imobilului din Galați, strada T. nr. 4; a participat, prin înscrierea pe un document, plăsmuit anterior, a mențiunilor olografe "Achitat tt" și "11 ianuarie 2007 definitivă și irevocabilă prin neapelare", la falsificarea Sentinței civile nr. 29/CC din 09 aprilie 2007 pretins emisă de Judecătoria Galați în dosarul civil nr. 5327/233/20062905 din 11 mai 2007, prin care se admitea "plângerea formulată de petentul L.Ș. și s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător, instituit asupra imobilului din Galați, str. C.L., nr. 9, bl. C8, ap. 38", precum și a participat, prin înscrierea pe un document plăsmuit anterior a mențiunilor olografe "Achitat tt" și "01 iunie 2007 definitivă și irevocabilă prin neapelare", la falsificarea Sentinței civile nr. 2905 din 11 mai 2007, pretins emisă de Judecătoria Galați prin care se constituia dreptul de proprietate al făptuitorului M.R.R. asupra imobilului din Galați, str. A.I., nr. 2, bl. R6, ap. 3.
3. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, împreună cu membrii acestuia, prin acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii iunie 2007, a participat la completarea mențiunilor olografe de pe adeverința nr. 63 din 08 august 2007, pretins emisă de Asociația de locatari nr. 775 Galați, prin care se atesta în fals că numitul B.M.G. nu figura cu datorii la întreținere ca proprietar al imobilului din Galați, str. A.I., nr. 2, bl. R6, ap. 3 și în cursul anului 2008, a întocmit în fals, în mod succesiv, acțiunea de chemare în judecată în numele învinuitului B.S. în contradictoriu cu partea vătămată B.G., înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 11550/233/2008 având ca obiect perfectarea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din Galați, str. M., nr. 130 și o cerere în numele învinuitului B.S. prin care se solicita eliberarea unui certificat de grefă, document ce a fost apoi utilizat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galați în vederea notării litigiului dintre învinuit și partea vătămată B.G. precum și a redactat un înscris, în numele învinuitului B.S., depus la dosarul cauzei, prin care se arăta că acesta ar fi pierdut originalul antecontractului pretins încheiat cu partea vătămată B.G.
4. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, împreună cu membrii acestuia, prin acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a ajutat, cu intenție, pe inculpatul B.M., prin participarea la falsificarea Sentinței civile nr. 125 din 11 ianuarie 2006, pretins emisă de Judecătoria Galați, la inducerea în eroare, prin intermediul martorului L.M., asupra calității de proprietar a acestuia din urmă, a părții vătămate SC A.S.C. SRL Galați, prin folosirea unei hotărâri judecătorești și a unui raport de expertiză false, cu ocazia încheierii, la data de 04 octombrie 2007, a unui contract în formă autentică prin care vindea părții vătămate imobilul din Galați, strada T. nr. 4, cauzându-i acesteia un prejudiciu de 300.000 de euro; i-a ajutat, cu intenție, prin falsificarea unei hotărâri judecătorești, pe inculpații M.S.L. și M.C., la inducerea în eroare, asupra calității de liber de sarcini a imobilului vândut, situat în Galați, strada C.L., nr. 9, bloc C8, ap. 38, prin utilizare de mijloace frauduloase - încheiere de carte funciară obținută în baza unei hotărâri judecătorești false - a părților vătămate S.I. și S.M. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 septembrie 2007, autentificat sub numărul 9124 de BNP "C.A.", producându-le acestora un prejudiciu în cuantum de 120.000 RON, precum și l-a ajutat, cu intenție, pe inculpatul B.M., prin falsificarea Sentinței civile nr. 2905 din 11 mai 2007, pretins emisă de Judecătoria Galați și a Adeverinței nr. 63 din 08 august 2007, pretins emisă de Asociația de locatari nr. 775 Galați, la determinarea de către acesta a numitului B.M.G. să inducă în eroare asupra calității sale de proprietar, fără vinovăție, pe părțile vătămate T.V.G. și T.V., cu ocazia încheierii, la data de 09 august 2007, a unui contract în formă autentică prin care vindea părților vătămate apartamentul situat în Galați, str. A.I., nr. 2, bl. R6, ap. 3, cauzându-le acestora un prejudiciu în valoare de 175.000 RON.
5. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, împreună cu membrii acestuia, l-a ajutat, cu intenție, pe inculpatul B.M., prin falsificarea Sentinței civile nr. 2905 din 11 mai 2007, pretins emisă de Judecătoria Galați și a Adeverinței nr. 63 din 08 august 2007, pretins emisă de Asociația de locatari nr. 775 Galați, la determinarea de către acesta a numitului B.M.G. să inducă în eroare asupra calității sale de proprietar, fără vinovăție, pe părțile vătămate T.V.G. și T.V., cu ocazia încheierii, la data de 09 august 2007, a unui contract în formă autentică prin care vindea părților vătămate apartamentul situat în Galați, str. A.I., nr. 2, bl. R6, ap. 3, cauzându-le acestora un prejudiciu în valoare de 175.000 RON.
III. În sarcina inculpatei L.A. s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 289 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
1. În esență, s-a reținut că începând cu anul 2006, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații B.M., P.E. și T.P., grup la care au aderat și alte persoane, printre care și inculpata B.M.C., în vederea obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prin dobândire în mod fraudulos a proprietății unui număr de 3 imobile pe raza mun. Galați prin intermediul unor persoane interpuse, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești, ori prin obținerea de hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, prejudiciul total cauzat fiind de peste 50.000 euro și 160.000 RON.
2. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2006, a întocmit hotărârea arbitrală nr. 59 din 23 mai 2006, ce conținea mențiuni false, prin care se constata, în mod fraudulos dreptul de proprietate al făptuitorului M.M.G. asupra imobilului situat în Galați, str. O., bl. M 8, ap. 51; a întocmit hotărârea arbitrală nr. 75 din 01 august 2006, ce conținea mențiuni false, prin care se constata, în mod fraudulos dreptul de proprietate al făptuitorului C.C. asupra imobilului situat în Galați, b-dul G.C., nr. 180 și a întocmit hotărârea arbitrală nr. 62 din 06 iulie 2006, ce conținea mențiuni false, prin care se constata, în mod fraudulos dreptul de proprietate al făptuitorului T.A.M. asupra imobilului situat în Galați str. C.L., nr. 9, bl. C8, ap. 38.
3. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, în cursul anului 2006, l-a ajutat, cu intenție, pe inculpatul B.M., prin emiterea unei hotărâri arbitrale prin care făptuitorul M.M.G. a dobândit în mod fraudulos proprietatea asupra imobilului Galați, str. O., bl. M 8, ap. 58, ulterior inducând în eroare persoana vătămată B.A. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului respectiv contra sumei de 70.000 RON.
IV. În sarcina inculpatului B.B.A. s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 281 C. pen.
1. În esență s-a reținut că în anul 2010, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații B.M. și B.M.C., grup care a acționat pe parcursul anului respectiv, în scopul obținerii de importante beneficii materiale prin inducerea în eroare a organelor judiciare.
2. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, anterior datei de 18 iunie 2010, a participat la falsificarea unui contract pretins încheiat între el și partea vătămată SC A.C. SA la data de 01 noiembrie 2009, înscris fals pe care ulterior l-a folosit, în mod repetat, inclusiv în fața instanțelor de judecată.
3. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, începând cu data de 18 iunie 2010, împreună cu membrii grupului, a încercat să inducă în eroare instanțele de judecată în cadrul Dosarului nr. 6967/121/2010 al Tribunalului Galați, prin folosirea unui contract falsificat și a unui raport de expertiză grafică întocmit de o persoană ce nu avea calitatea de expert, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești definitive prin care partea vătămată SC A.C. SA să fie obligată la plata sumei trecute în contract - 4.000.000 RON, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința sa.
V. În sarcina inculpatului V.T. s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 291 teza I și II C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
1. S-a reținut, în esență, s-a reținut că începând cu anul 2006, a aderat la grupul infracțional organizat constituit de către inculpații B.M., P.E., T.P. și L.A., în vedere obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune, prin dobândire, în mod fraudulos, a proprietății unui număr de 2 imobile pe raza mun. Galați prin intermediul unor persoane interpuse, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești, ori prin obținerea de hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, prejudiciul total cauzat fiind de peste 50.000 euro și 224.000 RON.
2. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, în cursul anului 2006, l-a determinat, cu intenție, pe făptuitorul M.M.G. să participe la falsificarea, prin plăsmuire, a unui antecontract de vânzare-cumpărare, pretins încheiat la data de 03 noiembrie 1998 între făptuitorul M.M.G. și persoana decedată N.V., prin care se promitea vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Galați, str. O., bl. M 8, ap. 58, și pe care l-a utilizat, ulterior, la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Galați.
3. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, în cursul anului 2006, l-a ajutat, cu intenție, pe inculpatul B.M., prin determinarea făptuitorului M.M.G. să participe la obținerea unei hotărâri arbitrale prin care a dobândit, în mod fraudulos, proprietatea asupra imobilului Galați, str. O., bl. M 8, ap. 58 și să emită o procură prin care inculpatul B.M. era împuternicit să vândă imobilul respectiv, la inducerea în eroare a persoanei vătămate B.A. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului respectiv contra sumei de 70.000 RON.
4. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a determinat, cu intenție mediată, prin intermediul fratelui său V.M., pe făptuitorul P.T., socrul acestuia, să folosească în fața instanței de judecată, în acțiunea având ca obiect uzucapiunea imobilului din Galați, str. A.I.C. nr. 43, Dosar nr. 2538/233/2007 al Judecătoriei Galați, la termene succesive, un înscris sub semnătură privată fals - contract de vânzare-cumpărare și două înscrisuri oficiale falsificate - adrese pretins emise de Consiliul Județean Galați și Primăria mun. Galați.
VI. În sarcina inculpatului L.Ș. s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.
1. În esență, s-a reținut că în luna septembrie 2007, a aderat la grupul infracțional organizat constituit de către inculpații B.M., P.E., T.P. și L.A., în vedere obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune și spălare de bani, ce a condus la dobândirea, în mod fraudulos, a proprietății a două imobile situate pe raza mun. Galați, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești, ori prin obținerea de hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, prejudiciul total cauzat fiind de peste 196.000 RON.
2. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înstrăinat, în mod repetat, prin intermediul unor interpuși, imobilul situat în municipiul Galați, b-dul G.C., nr. 180, cunoscând că provine din săvârșirea de infracțiuni legate de traficul de ființe umane, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestui bun și în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provine bunul să se sustragă de la executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale.
3. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, i-a determinat, cu intenție, pe inculpații M.S.L. și M.C., să inducă în eroare, asupra calității de liber de sarcini a imobilului vândut, prin utilizare de mijloace frauduloase - încheiere de carte funciară obținută în baza unei hotărâri judecătorești false, părțile vătămate S.I. și S.M. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 septembrie 2007, autentificat sub numărul 9124 de BNP "C.A.", producându-le acestora o pagubă în cuantum de 120.000 RON.
4. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, a falsificat, prin plăsmuire, antecontractul de vânzare- cumpărare, pretins încheiat la data de 02 decembrie 2003, între învinuitul L.Ș. și făptuitorul T.A.M., prin care se promitea vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Galați, str. B. (actualmente str. C.L.), nr. 9, bl. C8, ap. 38, ce a fost, ulterior, utilizat la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Galați.
VII. În sarcina inculpatei M.C. s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.
1. S-a reținut, în esență că în luna septembrie 2007, a aderat la grupul infracțional organizat constituit de către inculpații B.M., P.E., T.P. și L.A., în vedere obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune și spălare de bani, ce a condus la dobândirea, în mod fraudulos, a proprietății a două imobile situate pe raza mun. Galați, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești, ori prin obținerea de hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, prejudiciul total cauzat fiind de peste 196.000 RON.
2. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a ajutat, cu intenție, pe inculpatul L.Ș. să schimbe și să transfere, în mod repetat, proprietatea asupra imobilului situat în Galați, b-dul G.C., nr. 180, cunoscând că acesta provine din comiterea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în scopul ascunderii provenienței ilicite a acestuia și în scopul de a-l ajuta să se sustragă de la măsura de siguranță a confiscării speciale.
3. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, a indus în eroare, asupra calității de liber de sarcini a imobilului vândut, prin utilizare de mijloace frauduloase - încheiere de carte funciară obținută în baza unei hotărâri judecătorești false, părțile vătămate S.I. și S.M. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 25 septembrie 2007, autentificat sub numărul 9124 de BNP "C.A.", producându-le acestora un prejudiciu în cuantum de 120.000 RON.
4. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, l-a determinat, cu intenție, pe inculpatul A.N.Z. să facă declarații neconforme cu realitatea cu ocazia audierii acestuia, la data de 30 mai 2007, în calitate de martor în Dosarul civil nr. 452/233/2007 al Judecătoriei Galați, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei asupra cărora acesta a fost întrebat.
VIII. În sarcina inculpatului M.S.L. s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 291 alin. (1) teza I C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.
1. în esență s-a reținut că în luna septembrie 2007, a aderat la grupul infracțional organizat constituit de către inculpații B.M., P.E., T.P. și L.A., în vedere obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ce a condus la dobândire în mod fraudulos a proprietății unui imobil situat pe în mun. Galați, str. C.L. (fostă str. B.), nr. 9, bl. C8, ap. 38, jud. Galați, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești, ori prin obținerea de hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, prejudiciul total cauzat fiind de peste 160.000 RON.
2.Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, a indus în eroare, asupra calității de liber de sarcini a imobilului vândut, prin utilizare de mijloace frauduloase - încheiere de carte funciară obținută în baza unei hotărâri judecătorești false, părțile vătămate S.I. și S.M. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 25 septembrie 2007, autentificat sub numărul 9124 de BNP "C.A.", producându-le acestora un prejudiciu în cuantum de 120.000 RON.
3. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, a determinat, cu intenție, un lucrător de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - J.K.R. - să radieze, în mod nelegal, din cartea funciară, fără vinovăție, la data de 11 septembrie 2007, sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați asupra imobilului din Galați, str. C.L., nr. 9, bl. C8, ap. 38.
4. Că, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, a utilizat, cu intenție, la data de 10 septembrie 2007, Sentința judecătorească falsificată nr. 29/CC din 09 aprilie 2007, pretins emisă de Judecătoria Galați, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galați în vederea radierii sechestrului asigurător legal aplicat asupra imobilului din Galați, str. C.L., nr. 9, bl. C8, ap. 38.
Prin același rechizitoriu au mai fost trimiși în judecată și inculpații:
1. B.M.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 teza I C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 291 alin. (1) teza II C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.;
2. T.P., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. în referire la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) și b) C. pen.;
3. V.A.C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
4. D.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. și art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.;
5. F.L., fostă S.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002;
6. B.S., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
7. P.E., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
8. C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: art. 25 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. în referire la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
9. A.N.Z., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
10. D.I.Z., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: art. 26 C. pen. în referire la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
11. A.N., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 alin. (1) C. pen.
Inculpatul B.M. a invocat excepția inadmisibilității cererii de menținere a măsurii arestării preventive, excepție pe care instanța a respins-o, pentru că nu este întemeiată argumentarea potrivit căreia, dacă nu s-a pus în discuția părților regularitatea actului de sesizare a instanței, nu se poate discuta asupra măsurii arestului preventiv, conform art. 3002 C. proc. pen.
Din moment ce instanța a fost sesizată cu judecarea cauzei, chiar dacă nu s-a constatat regularitatea actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen. se poate pune în discuția părților măsura arestării preventive.
Curtea a constatat că faza judecății a început odată cu înregistrarea dosarului la instanță și cea de începere a cercetării judecătorești, este cea de după constatarea regularității actului de sesizare și începerea cercetării judecătorești.
Indiferent de faza procesuală în care se află cauza și de momentul procesual, dispozițiile art. 160b C. proc. pen. - dispoziții la care fac trimitere dispozițiile art. 3002 C. proc. pen. sunt obligatorii pentru instanță, care este datoare să verifice nu mai târziu de 60 de zile legalitatea stării de arest preventiv a inculpaților.
Această excepție a mai fost invocată de apărare și în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție la termenul de judecată din 16 august 2012, și în fața Curții de Apel Galați la termenul din 10 octombrie 2012, precum și la termenul din 29 noiembrie 2012 în fața Curții de Apel Iași și s-a respins de fiecare dată această excepție și s-a menținut starea de arest în temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Prin cererile depuse la dosar, inculpatele M.C. și L.A. au solicitat instanței de judecată liberarea provizorie sub control judiciar, de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 17 martie 2012, (pus în executare la 28 martie 2012), în cazul inculpatei L.A. și, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 6/U din 17 martie 2012, emis de Curtea de Apel Galați, în cazul inculpatei M.C.
În motivarea cererii, inculpatele, au arătat că sunt îndeplinite toate condițiile legale, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar și cunosc dispozițiile legii privind revocarea liberării provizorii.
Curtea a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpate, este neîntemeiată din următoarele considerente:
Cererile inculpatelor întrunesc toate condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de lege, întrucât respectă condițiile de formă, iar infracțiunile pentru care acestea sunt cercetate sunt sancționate de legea penală cu pedeapsa închisorii de până la maxim 15 ani, nefiind deci depășită limita de 18 ani închisoare prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
În ceea ce privește fondul cererilor inculpatelor, instanța a reținut că, potrivit art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., acestea pot fi respinse, printre altele, fie dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, fie dacă sunt neîntemeiate.
Din perspectiva acestui prim aspect, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni. Noțiunea de "date" implică existența în mijloacele de probă administrate a unor elemente din care să reiasă că inculpatul ar fi încercat ori "va încerca" (așa cum limitat și suficient pretinde textul de lege) să zădărnicească aflarea adevărului în modalitățile avute în vedere de Codul de procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, Curtea a constatat că, în ceea ce privește acuzațiile aduse inculpatelor, dosarul de urmărire penală conține numeroase probe ce se constituie în indicii temeinice care să justifice bănuiala legitimă că cele două inculpate au fost activ implicate în comiterea faptelor ce le-au fost imputate (aspect în considerarea căruia, alături de îndeplinirea celorlalte condiții legale, s-a dispus arestarea lor preventivă), totuși nu se pot decela elemente de ordin probator care să îndreptățească instanța să aprecieze că furnizează date din care rezultă necesitatea de a le împiedica pe inculpate să săvârșească alte infracțiuni similare.
Potrivit art. 1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune. Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală, în art. 5 alin. (5) a prevăzut regula că, în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune. Curtea a reținut că liberarea provizorie presupune menținerea condițiilor arestării preventive, dar permite instanței de judecată să aprecieze că liberarea este posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
În soluționarea cererii de liberare provizorie nu se poate proceda la o reanalizare a temeiurilor care au condus la luarea măsurii preventive (respectiv a presupunerii rezonabile privind săvârșirea infracțiunii și a pericolului social concret pentru ordinea publică), întrucât cererea formulată nu se poate transforma într-o cale de atac deghizată, învestirea instanței limitându-se la cercetarea existenței unor date suficiente de natură a forma convingerea, în raport de datele concrete ale faptei și personale ale făptuitorului, ori de noile împrejurări descoperite, că impunerea obligațiilor judiciare legale apare ca suficientă pentru atingerea scopurilor măsurii procesuale preventive.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că, de la momentul când, printr-o încheiere cu caracter definitiv, s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatelor (respectiv, data de 07 decembrie 2012, de către Înalta Curte de Casație și Justiție) și până în prezent nu au intervenit niciun fel de noi date de natură să modifice temeiurile ce au stat la baza luării și menținerii acestei măsuri, inclusiv din perspectiva pericolului concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatelor M.C. și L.A. și, totodată, nu a intervenit niciun element nou care să justifice constatarea incidenței vreunei nulități, iar în cauză, aspectele principale invocate de inculpate în motivarea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar ce formează obiectul prezentei cauze au fost examinate de către instanțele de judecată care au soluționat în fond propunerea de arestare preventivă și cea de prelungire și de menținere a acestei măsuri, și care s-au pronunțat anterior asupra lor, astfel încât, în acest cadru procesual, este nepermisă cenzurarea aspectelor reținute în încheierile menționate, în absența unor noi elemente și împrejurări care să conducă la reconsiderarea lor.
Dintr-o altă perspectivă, cererea inculpatelor de liberare provizorie este neîntemeiată pentru că lăsarea lor în libertate - chiar și sub control judiciar - prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum a fost reținut atât de instanțele ce au dispus și prelungit sau menținut măsura preventivă și, implicit, de instanțele ierarhic superioare ce au exercitat controlul judiciar asupra hotărârilor, în speță acest pericol fiind unul actual și real, rezultând din analiza coroborată a următoarelor elemente, extrase din mijloacele de probă administrate în cauză: gravitatea deosebită a faptelor pentru care există motive verosimile de a se bănui că au fost comise de inculpate, reliefată de anvergura activității infracționale și numărul de acțiuni ilicite presupus a fi comise de inculpate; modalitatea concretă în care se presupune că a fost desfășurată activitatea infracțională; persistența în comiterea de fapte penale de același fel reliefată de numărul acțiunilor ilicite de aceeași natură pentru care sunt cercetate inculpatele, anvergura activității infracționale desfășurate de acestea; natura, multitudinea și importanța deosebită a valorilor sociale ocrotite de legea penală și pretins lezate de inculpate; urmările produse și cele care s-ar fi putut produce; impactul negativ produs în comunitatea locală prin săvârșirea acestor fapte.
Pe de altă parte, liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată doar atunci când se apreciază că instituirea măsurilor de supraveghere este suficientă pentru protecția ordinii publice și un control riguros asupra conduitei inculpatului atenuează sau înlătură periculozitatea acestuia.
Din acest punct de vedere, instanța a apreciat că, în acest stadiu incipient al trimiterii în judecată, instituirea obligațiilor impuse de dispozițiile art. 1602 alin. (3) și (31) C. proc. pen., în această fază procesuală, nu este de natură a garanta realizarea scopurilor prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la buna desfășurare a procesului penal.
Datele cauzei ce conturează o implicare activă a inculpatelor în săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt judecate, dar și urmările produse și ce se puteau produce prin săvârșirea infracțiunilor, precum și lipsa posibilității reale de control a autorităților asupra tuturor persoanelor implicate în aceste activități infracționale, justifică aprecierea necesității protejării interesului public, prin menținerea stării de arest preventiv a inculpatelor.
Pentru toate cele mai sus arătate Curtea, în baza dispozițiilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiate cererile inculpatelor de liberare provizorie sub control judiciar.
Cu privire la măsura arestării preventive a inculpaților, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea 356/2006, instanța are dreptul și obligația de a verifica legalitatea luării măsurii preventive, la termenul de judecată sau atunci când soluționează cereri privitoare la aceste măsuri, chiar dacă încheierea prin care s-a dispus luarea unei măsuri a rămas definitivă, fie prin nerecurare, fie prin soluționarea recursului și chiar dacă ulterior a rămas definitivă, a fost prelungită sau menținută măsura preventivă. Aceasta înseamnă că hotărârea prin care s-a dispus anterior luarea unei măsuri preventive, nu are autoritate de lucru judecat pentru că legalitatea dispunerii măsurii urmează a forma obiectul unei permanente cenzuri, a unui permanent control, instanța fiind obligată să dispună oricând revocarea măsurii pe motiv de nelegalitate. Constatarea unei astfel de nelegalități, dintr-o încheiere anterioară, ori a inexistenței unui temei de motivare duce la revocarea măsurii și punerea în libertate a inculpatului.
Astfel, de fiecare dată, la fiecare termen de judecată, instanța verifică dacă sunt sau nu întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 143, 148 C. proc. pen.
Luând în considerare și dispozițiile art. 160b alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora în cursul judecății instanța este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și ținând cont că în cauza de față, ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpați s-a desfășurat în fața Curții de Apel Iași la data de 04 decembrie 2012, Curtea, ca instanță de fond, a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive vizându-i pe acești inculpați arestați preventiv în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 3002 C. proc. pen., cu art. 160b C. proc. pen., "în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive."
În cauza de față, temeiurile juridice care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților le-au constituit dispozițiile art. 148 lit. a) (pentru inculpatul B.M.) și lit. f) (pentru toți inculpații) C. proc. pen., respectiv, pe de o parte, că există date că inculpatul B.M. s-a sustras de la urmărirea penală, iar pe de altă parte, că infracțiunile pentru care toți inculpații au fost cercetați sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La acest moment procesual cerințele art. 148 lit. a) (pentru inculpatul B.M.) și f) (pentru inculpații B.M., P.E., V.T., M.S.L., L.A., M.C. și L.Ș.) C. proc. pen. se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților, în condițiile în care există probe temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată.
Curtea de Apel a apreciat că este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul existenței a suficiente probe temeinice, care justifică presupunerea rezonabilă că este posibil ca inculpații să fi săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, relevante fiind declarațiile/adresele părților vătămate Primăria Municipiului Galați, G.M., B.I., S.I., T.V.G., SC A.C. SA Galați, martorilor A.I.A., M.B., P.B., G.L.G., T.I., S.G.C., G.C., M.I., B.L., Z.M.G., inculpatei V.A.C., făptuitorului C.D., transcrierile convorbirilor telefonice și pe internet dintre inculpatul B.M. și alți membri ai grupului infracțional, actele sub semnătură privată sau oficiale ridicate de la domiciliile inculpaților, respectiv înscrisurile notariale, alte înscrisuri de genul hotărâri judecătorești, expertize judiciare, acte emise de autorități publice locale sau alte entități fiscale, care oferă suficiente temeiuri de a se crede că inculpații, membri ai unor grupuri infracționale și alte persoane trimise în judecată, în această cauză, au desfășurat activități frauduloase pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor proprietatea unor persoane fizice sau juridice vătămate sau a unei sume considerabile, cum este în cazul SC A.C. SA Galați.
Ca atare, Curtea de apel a constatat că în cauză există motive reale de a se crede că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
Raportat la sensul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, din actele cauzei și probatoriul administrat rezultă suficiente date și informații menite a convinge instanța că inculpații ar fi desfășurat activitățile infracționale pentru care au fost trimiși în judecată și pentru care, la acest moment s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurilor preventive.
Astfel, referitor la temeiul arestării preventive prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (pentru inculpatul B.M.), din probele administrate până în acest moment rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală.
Împrejurarea că, inculpatul B.M. s-a predat organelor judiciare, după ce a aflat că s-a emis mandatul de arestare în lipsă sau faptul că, deși aflase că era urmărit internațional, nu a fost adus în țară prin intervenția autorităților străine sau române, că a revenit în țară din proprie inițiativă, constituie temeiuri suficiente pentru a duce la concluzia că, prin părăsirea teritoriului României, imediat după ce a cunoscut că împotriva sa se derulează o anchetă, inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală.
Pe de altă parte, nu pot fi reținute susținerile inculpatului, în sensul că ar fi plecat legal din țară sau că ar fi anunțat procurorul ce efectua urmărirea penală, ori că respectivul procuror ar fi cunoscut ceea ce urma să facă.
Din declarațiile martorului A.A., din verificările efectuate prin reprezentanții SELEC (SECI) Turcia rezultă că, după 16 martie 2012, când inculpatului i s-a adus la cunoștință că s-a început urmărirea penală, acesta a efectuat diligente, personal, în vederea părăsirii teritoriului țării, fapt ce s-a și întâmplat la 17 martie 2012.
Astfel, din declarația martorului menționat și din documentele remise de reprezentanții SELEC s-a reținut că inculpatul s-a deplasat în Republica Moldova, a alimentat cu combustibil autoturismul, s-a asigurat personal că respectivul martor, conducător al autoturismului, avea pașaport valabil, iar din Turcia, pe calea aerului, a trecut frontiera cu destinația Kenya, că inculpatul i-a cerut să i se permită accesul la căsuța de e-mail, de aici transmițând mesaje membrilor grupului infracțional și colaboratorilor de la cabinetul de avocatură în legătură cu ștergerea unor date din memoria calculatorului de la biroul avocațial și de la cel parlamentar, ștergerea mesajelor de pe blogul personal, convorbirile telefonice purtate cu ceilalți membri ai grupului și cu familia sa, în acestea el indicând ca fiind posibile țări de destinație Kenya sau Somalia, în unele dintre acestea relatând că are nevoie de acte de studii, pentru că urma să-și dea niște examene de diferență pentru a practica avocatura în Somalia, contul bancar în care a solicitat să i se facă transfer de cont, respectiv pe numele unui anume S.A.A., susținerea că se va stabili în acele "posibile țări până se liniștesc apele", cumpărarea și folosirea de cartele telefonice de pe teritoriul țărilor tranzitate sunt elemente din care se poate trage concluzia că acesta a intenționat să se sustragă urmăririi penale, din transcrierea convorbirilor telefonice rezultând că el cunoștea stadiul procesual al anchetei derulate, situația unora dintre coinculpați, pe care, în aceleași convorbiri, îi și sfătuia care să le fie comportamentul procesual.
În aceste condiții, nu se poate susține că temeiul prevăzut de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu ar subzista, inculpatul B.M. sustrăgându-se urmăririi penale. Cât privește temeiul înscris în dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. (B.M., P.E., V.T., M.S.L., L.A., M.C. și L.Ș.), instanța constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de acest text, respectiv, legea prevede pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel cum a statuat jurisprudența în materie, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana inculpatului, ci și datele referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, sentimentul că cei care concură la înfăptuirea justiției nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Așa fiind, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
La aprecierea pericolului pentru ordinea publică, în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, doctrina și jurisprudența au stabilit că se vor avea în vedere unele criterii complementare cum sunt: infracțiunile săvârșite, gravitatea acestora, urmările produse, persoana inculpatului, calitatea în care au săvârșit faptele, cu consecințe asupra ordinii de drept.
În acest sens, în jurisprudența Curții europene s-a statuat că, uneori, prin deosebita lor gravitate și prin reacția publicului față de săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot produce o anumită tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, pe o perioadă de timp. Instanța europeană a admis astfel că, în cauze complexe, autoritățile naționale sunt îndreptățite să creadă că menținerea unui suspect în detenție este necesară pentru ca acesta să nu perturbe desfășurarea anchetei, cel puțin la începutul ei.
Or, în raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpații sunt acuzați de săvârșirea unor fapte de o gravitate sporită, creând inclusiv prin numărul participanților, o stare de insecuritate socială, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând pe deplin, temerea că odată puși în libertate, inculpații vor săvârși și alte fapte de același gen.
În aceeași ordine de idei, raportat la infracțiunile presupus săvârșite (grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave), toate implicând o adevărată pregătire a activităților infracționale, în care fiecare participant avea un rol stabilit (implicarea acestora fiind probabil cea stabilită până la acest moment), natura actelor falsificate sau obținute fraudulos (hotărâri judecătorești, hotărâri arbitrale, expertize judiciare, adrese susținut a fi provenite de la autorități publice locale sau fiscale), consecințele juridice produse de toate acestea, în principal, aproprierea unui drept de proprietate nereal asupra unor imobile (case, terenuri) sau încercarea de a dobândi o sumă considerabilă de bani, valoarea pagubelor încercate sau care s-ar fi putut produce, calitățile inculpaților (inculpatul B.M. - deputat și avocat), justifică detenția în continuare, măsura fiind corespunzătoare și scopului măsurii preventive înscris în art. 136 C. proc. pen.
În egală măsură, prin lăsarea în libertate a inculpaților există și posibilitatea apariției unui ecou negativ în societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în asemenea situații și, în plus, un risc de influențare negativă a modului de derulare a procesului penal, cercetarea judecătorească nefiind încă declanșată.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului privind interpretarea art. 5 parag. 1 lit. c), pentru justificarea arestării sau deținerii preventive nu se poate pretinde să fie deja stabilite realitatea și natura infracțiunii de care cel interesat este bănuit că a săvârșit-o, pentru că acestea reprezintă scopul fazei de instrucție, adică de urmărire penală, iar detenția permite desfășurarea ei normală (cauza Ciraklar vs Turcia, 19 ianuarie 1995, cauza Contradi vs Italia, 14 ianuarie 1997).
Așa cum a statuat instanța europeană, faptele ce au dat naștere la bănuielile concrete, care au justificat arestarea unei persoane, nu trebuie să fie de același nivel cu acelea necesare pentru justificarea unei condamnări și pentru ca bănuielile să fie apreciate drept plauzibile ori legitime, trebuie să existe fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune (cauza Murray vs Regatul Unit, 28 octombrie 1994).
Or, așa cum s-a reținut mai sus, din actele cauzei și probatoriul administrat rezultă suficiente date și informații menite a convinge instanța că inculpații ar fi desfășurat activitățile infracționale pentru care au fost trimiși în judecată.
În condițiile în care temeiurile arestării inițiale există și având în vedere natura și importanța relațiilor sociale pretins încălcate prin activitatea infracțională bănuit desfășurată, gravitatea diferențiată dar accentuată a tuturor faptelor presupus a fi comise, pentru care există motive verosimile care justifică bănuiala că au fost comise de inculpații arestați preventiv (B.M., P.E., V.T., M.S.L., L.A., M.C. și L.Ș.), modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite acțiunile ilicite, urmările produse, instanța a apreciat că aceleași temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a inculpaților.
Chiar dacă inculpații sunt arestați preventiv de o perioadă relativ mare de timp Curtea a constatat că în cauză nu s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive a inculpaților, în raport de particularitățile concrete ale cauzei, respectiv, numărul inculpaților, probatoriul care trebuie administrat și complexitatea cauzei.
Așa fiind, Curtea a constatat că detenția preventivă a inculpaților: B.M., P.E., V.T., M.S.L., L.A., M.C. și L.Ș., este legală, fiind respectate atât exigențele cerute de legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și a apreciat că cererile inculpaților apar ca neîntemeiate.
De asemenea, a constatat că alte măsuri preventive (obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara) nu sunt suficiente și nici eficiente pentru a proteja în mod just interesul public, având în vedere și împrejurarea că prin conotațiile particulare ale cauzei, s-a produs o stare de tulburare socială, de natură a justifica detenția preventivă, inclusiv prin raportare la necesitatea restabilirii și menținerii încrederii opiniei publice în promptitudinea și fermitatea reacției autorităților statului la săvârșirea unor astfel de infracțiuni. Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea dată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața organelor judiciare.
În ceea ce privește susținerile tuturor inculpaților, în sensul că, lăsarea lor în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, neexistând vreo probă concretă în acest sens, Curtea le-a apreciat ca nefondate, având în vedere că acest pericol rezidă din împrejurările săvârșirii presupuselor fapte, din perioada infracțională îndelungată (anii 2006 - 2010), din valorile presupus lezate, toate acestea dovedind că starea de pericol este prezentă, astfel că măsura preventivă este necesară.
Referitor la circumstanțele personale ale inculpaților, Curtea nu a putut să le acorde o pondere superioară naturii și gravității activității infracționale a acestora, condițiilor concrete în care au acționat, astfel că, a apreciat că acestea nu au influență determinantă asupra oportunității menținerii măsurii privative de libertate, temeiurile de drept și de fapt avute în vedere inițial nemodificându-se și pe considerentul că de la data arestării lor preventive nu s-a depășit termenul considerat rezonabil, în condițiile în care cauza instrumentată se apreciază a fi deosebit de complexă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel Iași, secția penală, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților arestați preventiv în prezenta cauză.
Totodată a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 139 C. proc. pen., astfel încât a respins ca nefondate cererile privind înlocuirea măsurii arestării preventive, formulate de cei patru inculpați.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații V.T., M.S.L., B.M. și M.C., formulând critici atât cu privire la nelegalitatea cât și cu privire la netemeinicia acesteia, considerând că în mod greșit a fost menținută starea de arest în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen., instanța nefiind legal sesizată, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) și art. 38514 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
În cursul urmăririi penale împotriva inculpaților V.T., M.S.L., B.M. și M.C. a fost luată măsura arestării preventive, în temeiul art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., reținându-se că sunt indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt cercetați, că unele dintre aceste infracțiuni sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar cu privire la inculpatul B.M. s-a reținut și incidența dispozițiilor art 148 lit. a) C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că prima instanță în mod judicios și temeinic motivat prin raportare pentru fiecare inculpat, atât la împrejurările faptice, cât și la încadrările juridice reținute în actul de sesizare a stabilit că se impune menținerea măsurii arestării preventive în temeiul disp. art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. constatând că aceasta este legală și temeinică.
Referitor la critica de nelegalitate invocată cu privire la excepția inadmisibilității discutării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în baza art. 3002 cu referire la art. 160b din C. proc. pen. în raport cu etapa procesuală actuală a cauzei, Înalta Curte o consideră nefondată. Sintagma "instanță legal sesizată" din conținutul art. 3002 C. proc. pen. are un conținut diferit de prevederile art. 300 din același cod privind verificarea regularității actului de sesizare ale căror condiții se circumstanțiază numai prevederilor art. 263 și 264 C. proc. pen.
Astfel, legiuitorul român, în ceea ce privește conținutul art. 300 din C. proc. pen., a statuat condiții concrete referitoare la regularitatea actului de sesizare, ceea ce presupune controlul respectării disp. art. 263 și art. 264 din C. proc. pen. referitoare la cuprinsul rechizitoriului și verificarea acestuia.
Dispozițiile art. 3001 și 3002 din același cod cuprind condiții exprese referitoare la menținerea arestării inculpatului, la primirea dosarului și respectiv la verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății.
Așadar, cu ocazia verificării măsurii arestării preventive dispuse are loc un control de legalitate și temeinicie a acesteia, ce presupune implicit și competența materială a instanței în raport cu pretinsele infracțiuni comise, apriori celui de regularitate a actului de sesizare a cărui conținut este circumstanțiat numai normelor invocate.
Așadar, instanța de recurs consideră că sintagma folosită de legiuitor "instanță legal sesizată" din conținutul art. 3002 C. proc. pen. are un conținut diferit de prevederile art. 300 din același cod privind verificarea regularității actului de sesizare ale căror condiții se circumstanțiază numai prevederilor art. 263 și 264 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu pot fi avute în vedere nici criticile formulate de inculpatul B.M. referitoare la modificarea limitelor de pedeapsă impuse de legiuitor la luarea măsurii arestării preventive, ca urmare a incidenței disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, întrucât prevederile invocate constituie cauze legale de reducere a pedepsei, care operează în virtutea legii, într-un alt stadiu procesual, respectiv la momentul pronunțării unei soluții eventuale de condamnare a inculpatului și nicidecum în aprecierea îndeplinirii condiției referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea presupus săvârșită, la luarea măsurii arestării preventive.
Totodată, instanța de control judiciar nu poate reține apărările invocate de inculpatul B.M. cu privire la nesubzistența temeiului reținut la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. a) C. proc. pen. întrucât mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale au reflectat modalitatea în care inculpatul B.M. s-a sustras de la anchetă.
În acest sens sunt declarațiile martorului A.A., precum și documentele remise de reprezentanții SELEC din care rezultă că inculpatul a făcut mai multe demersuri în vederea părăsirii teritoriului țării, deși cunoștea că față de el s-a dispus începerea urmăririi penale.
Din declarația martorului mai sus menționat, precum și din verificările efectuate a rezultat că inculpatul s-a deplasat în Republica Moldova, a alimentat cu combustibil autoturismul, s-a asigurat că martorul avea pașaport valabil, iar din Turcia, pe calea aerului, a trecut frontiera cu destinația Kenya.
Totodată, poziția inculpatului de a se sustrage de la urmărirea penală se susține și prin diligențele depuse de acesta pentru a menține contactul cu ceilalți inculpați, aspecte ce rezultă și din declarația aceluiași martor mai sus indicat, în care au fost evidențiate preocupările inculpatului și demersurile acestuia de a avea acces la corespondența electronică prin care indica membrilor grupului infracțional și colaboratorilor de la cabinetul de avocatură ștergerea unor date din memoria calculatorului, de la biroul avocațial și de la cel parlamentar. Totodată, sunt elocvente și convorbirile telefonice purtate de inculpat cu ceilalți membri ai grupului și cu familia sa în care a indicat ca posibile țări de destinație Kenya sau Somalia, contul bancar în care a solicitat să i se facă transfer de bani.
Instanța de control judiciar nu poate avea în vedere nici criticile formulate, atât de inculpatul B.M., cât și de ceilalți inculpați, respectiv V.T., M.C. și M.S.L., referitoare la nesubzistența temeiurilor prev. de art. 143 și 148 lit. f) din C. proc. pen. având în vedere, pe de-o parte, că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale sunt în măsură să conducă la existența suspiciunii rezonabile că aceștia au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată, iar pe de altă parte sunt îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la cuantumul legal al pedepsei prevăzute de lege pentru dispunerea măsurii arestării preventive și existența pericolului concret pentru ordinea publică în condițiile lăsării acestora în libertate.
În contextul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că prima instanță în mod corect a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive prin aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică a inculpaților.
Astfel, natura, amploarea și modalitatea de comitere a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată în cadrul unui grup infracțional organizat pe o perioadă mare de timp în care fiecare membru avea un rol stabilit, obținerea prin mijloace frauduloase și falsificarea a mai multor documente oficiale sunt elemente efective de potențare a gravității infracțiunilor reținute în sarcina acestora creând în opinia publică un sentiment de insecuritate.
Totodată, la evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică au fost avute în vedere și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat care însă evaluate nu pot conduce în mod absolut la înlocuirea măsurii arestării preventive.
În raport cu cele mai sus menționate, instanța de recurs constată că măsura dispusă de prima instanță în baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. 3 C. proc. pen. cu privire la inculpații B.M., V.T., M.C. și M.S.L. este legală și temeinică.
Față de cele mai sus menționate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.M., V.T., M.C. și M.S.L. împotriva aceleiași încheieri de ședință.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenții inculpați V.T. M.C. și M.S.L. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat B.M., la plata sumei de câte 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.T., M.S.L., B.M. și M.C. împotriva încheierii din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4767/1/2012.
Obligă recurenții inculpați V.T., M.S.L. și M.C. la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat B.M. la plata sumei de câte 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2013.
Procesat de GGC - GV