Traffic of minors: completed offense via fictitious marriages for passport acquisition vs. attempted trafficking and mandatory assistance during investigation

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 90 de la 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 2735/104/2010, s-a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.M., prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt nr. 43D/P/2006 din 30 august 2007 și, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a acesteia din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modif. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modif. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen., iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. corob. cu art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modif. și art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani; în baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și s-a constatat că părțile vătămate C.L.A. (fostă L.), S.O.C. și J.O.M. (fostă B.), nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul procesului penal, stabilite astfel: 1500 RON din cursul judecății, din care 50 RON onorariu apărător din oficiu avansat conform art. 189 C. proc. pen., din bugetul M.J. către Baroul Olt, pentru asigurarea asistenței juridice a inculpatului la termenul din data de 4 octombrie 2010 și suma de 450 RON, onorariu apărător din oficiu avansat conform art. 189 C. proc. pen. din bugetul M.J. către Baroul Olt, pentru asigurarea asistenței juridice a celor trei părți vătămate (delegație nr. 2208 din 22 noiembrie 2010 - avocat B.D.P.), iar 1500 RON cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt nr. 43D/P/2006, s-a dispus astfel: în baza art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului B.M. zis "D.", pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.; în baza art. 249 C. proc. pen. rap la art. 10 lit. a) și c) și art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților B.M.O. și U.M.C., pentru infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, reținându-se că nu au fost săvârșite de aceștia, precum și a învinuitului B.M. zis "D.", pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, apreciindu-se că fapta nu există.

S-a reținut că prin Sentința penală nr. 42 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2888 /104/2007, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus - în primul ciclu procesual - schimbarea încadrării juridice din art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/ 2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare; în baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a luat act că părțile vătămate B.O.M., S.O.C. și L.L.A., nu s-au constituit părți civile și a fost obligat inculpatul la 2000 RON cheltuieli judiciare statului.

Prin Decizia penală nr. 269 din 17 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2228/54/2008, s-a admis apelul declarat de inculpatul B.M. zis "D." împotriva Sentinței penale nr. 42 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul nr. 2888/104/2007 și s-a respins cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., desființându-se sentința penală în parte, în ceea ce privește latura penală astfel:

În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., iar cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

Prin Decizia penală nr. 1491 din 19 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 2228/54/2008, s-a admis recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori; s-a casat această decizie și Sentința penală nr. 42 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv Tribunalul Olt.

Pentru a dispune astfel Înalta Curte a reținut în esență că judecata în primă instanță a avut loc fără citarea inculpatului și la cea de-a doua adresă menționată în înscrisurile existente la dosar, respectiv că prima instanță a omis a dispune citarea inculpatului la toate adresele pentru care existau înscrisuri la dosar în sensul că adresa de reședință a inculpatului B.M. din Italia, era Milano, unde acesta a locuit constant încă din anul 2004, astfel cum a rezultat și din copia pașaportului depus la dosar recurs.

S-a mai precizat că deși inculpatul a fost prezent în fața instanței de apel la termenul din 11 decembrie 2008, primind astfel termen în cunoștință, totuși se impunea ca, din verificările actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, să observe că prima instanță a soluționat cauza cu lipsă de procedură cu inculpatul, care a fost citat numai la adresa din România.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, în vederea rejudecării cauzei pe fond, iar la termenul din data de 09 mai 2011, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modif. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv și cu reținerea alin. (2) al textului legal incriminator.

Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat următoarea situație de fapt:

În cursul lunii mai 2006, C.L.A. (fostă L.), S.O.C. și J.O.M. (fostă B.), toate din orașul Rovinari, jud. Gorj, s-au deplasat pe raza orașului Balș, jud. Olt, unde l-au cunoscut pe inculpatul B.M. zis "D." și în urma discuțiilor purtate, acesta le-a propus să meargă în Italia ca dansatoare într-un bar care îi aparține.

În aceste împrejurări, inculpatul a recrutat și a cazat pe cele trei minore la domiciliul părinților săi din orașul Balș, a făcut demersuri pentru a încheia căsătorii de conveniență pentru fiecare din cele trei minore, acte efectuate de inculpat cu scopul de a le transporta pe minore în Italia, pentru a le constrânge să practice prostituția în folosul său, cele trei părți vătămate fiind induse în eroare, în sensul că ele cunoșteau doar că vor fi angajate ca dansatoare într-un bar din Italia, care ar fi aparținut inculpatului.

În acest sens, la data de 26 mai 2006, cu promisiunea că le va ajuta să ajungă în Italia pentru a lucra într-un bar care îi aparținea, ca dansatoare, inculpatul le-a convins pe cele trei părți vătămate să accepte încheierea unor căsătorii de conveniență cu trei tineri care să fie de acord cu acest lucru, întrucât părțile vătămate erau minore și nu puteau obține pașaport în alte condiții.

Cele trei părți vătămate (minore la data comiterii faptelor) au fost cazate de inculpat la domiciliul părinților acestuia din Balș, după care inculpatul le-a spus părților vătămate că trebuie să încheie căsătorii formale deoarece fiind minore, nu puteau obține documentele de călătorie, respectiv pașaport și nu puteau părăsi România decât cu consimțământul părinților, consimțământ pe care nu-l puteau obține deoarece părinții celor 3 minore nu erau de acord.

Profitând de faptul că persoanele vătămate erau minore, în contextul prezentat, inculpatul B.M. a obținut acordul acestora în vederea încheierii unor căsătorii de conveniență, urmând ca el să găsească 3 tineri care să fie de acord cu încheierea căsătoriilor respective.

La data de 05 iunie 2006, cele 3 minore s-au deplasat la sediul Primăriei orașului Balș împreună cu inculpatul și martorii D.G., C.D.I. și A.B.N.M., fiind încheiate căsătoriile conform înțelegerii cu inculpatul.

Minora B.O.M. s-a căsătorit cu D.G., minora L.L.A. cu C.D.I. și minora S.O.C. cu A.B.N.M.

La scurt timp după încheierea căsătoriilor, cele 3 minore - ce se aflau la domiciliul mamei inculpatului B.M. - au fost identificate de poliție, întrucât fuseseră date dispărute de către părinții lor, ocazie cu care organele de urmărire penală s-au sesizat de faptul că inculpatul s-ar ocupa cu traficul de persoane, respectiv minore, pe care ulterior le transporta în Italia unde le constrângea să practice prostituția în folosul său.

Situația de fapt expusă a reieșit din analizarea mijloacelor de probă în ansamblu și coroborat, conform dispoz. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: declarațiile date de cele trei părți vătămate pe parcursul urmăririi penale, când acestea au descris împrejurările în care au acceptat promisiunea inculpatului de a le transporta în Italia pentru a lucra într-un bar care îi aparține, ca dansatoare, care se coroborează cu declarațiile martorilor A.B.N.M., C.D.I., D.G. - date de asemenea pe parcursul urmăririi penale, dar și în fața primei instanțe, în primul ciclu procesual, declarația aflată la dosarul de urmărire penală, dată pe propria răspundere de numita B.G. (mama inculpatului) - în sensul că este de acord să le primească în spațiu (la locuința sa din Balș) pe cele trei minore și extras de carte funciară atașat acestei declarații, care se coroborează și cu înscrisurile depuse cu privire la acest imobil și cu prilejul rejudecării, confirmându-se că aparține părinților inculpatului, fiind moștenit de tatăl inculpatului, numitul B.V., procesele-verbale de recunoaștere a inculpatului de către părțile vătămate după planșe foto, în prezența martorilor asistenți C.G. și G.C., extrasul nr. 82 din 05 iunie 2006 din Registrul de căsătorii al Primăriei Balș - din care rezultă că inculpatul B.M. a figurat ca martor la căsătoria părții vătămate L.L.A. cu numitul C.D.I., dosar și raportul de expertiză grafică nr. 88203 din 13 aprilie 2011 conform căruia "semnătura - în litigiu, de la poziția nr. 2 a rubricii "martori", din dreptul numelui "B.M.", de pe documentul intitulat "Act de căsătorie nr. 82" datat "05 iunie 2006", încheiat la sediul Primăriei orașului Balș între partea vătămată L.L.A. și C.D.I. a fost executată de către inculpatul B.M.

Relevante în acest sens sunt declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, dar și în fața instanței, în primul ciclu procesual, de martorii din acte A.B.N.M., C.D.I. și D.G., care au descris împrejurările în care au fost convinși de inculpat să încheie căsătorii formale cu părțile vătămate, au relatat că au primit de la inculpat sume de bani pentru a fi de acord să se căsătorească astfel cu părțile vătămate, pentru ca acestea, fiind minore, să poată obține pașapoarte și să părăsească țara fără acordul părinților.

Instanța de fond a apreciat că raportul de expertiză nr. 88203 din 13 aprilie 2011 este clar, complet și temeinic efectuat, s-a analizat semnătura contestată de inculpat prin raportare la toate înscrisurile modele de comparat care au fost examinate, astfel încât concluzia stabilită de expertul tehnic criminalist oficial (și acesta expert autorizat potrivit OG nr. 75/2000 modif., înscris în tabelul nominal cu experți criminaliști autorizați potrivit OG nr. 75/2000 modif., publicat în M. Of. nr. 678/27.02.2007 completat conf. tabelului publicat în M. Of. nr. 3390/04.08.2010 partea a IV-a - expert specialitatea expertiză grafică și tehnică a documentelor - nr. 124), a fost avută în vedere la soluționarea cauzei, aceasta coroborându-se și cu celelalte mijloace de probă menționate anterior

Astfel, prima instanță a constatat că, în drept, faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise anterior, există și constituie infracțiune, respectiv infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen., iar privitor la încadrarea juridică, s-a admis cererea Reprezentantului Ministerului Public privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.M., respectiv din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modif. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la modul în care s-au descris și reținut faptele comise de inculpat, respectiv că acesta a săvârșit infracțiunea de trafic de minori prin înșelăciunea (inducerea în eroare) a celor 3 minore, în sensul promisiunii că le va găsi locuri de muncă în Italia - dansatoare în bar.

La individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, persoana făptuitorului, gradul de pericol social al faptelor săvârșite și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală și s-a ținut seama, pe de o parte, de circumstanțele concrete în care a acționat inculpatul - așa cum au fost prezentate anterior, împrejurarea că părțile vătămate erau minore, forma continuată a infracțiunii determinată de pluralitatea subiecților pasivi, de natura infracțiunii, valorile sociale ocrotite prin incriminarea unor asemenea fapte, amploarea fenomenului infracțional în acest domeniu, iar de pe de altă parte, de circumstanțele personale ale inculpatului (fără antecedente penale, căsătorit, cu copii minori în întreținere - circumstanțe reținute în primul ciclu procesual de instanța de apel conform Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și în baza cărora instanța de apel a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 sub minimul special - respectiv de la 7 ani închisoare cât stabilise prima instanță, la 4 ani închisoare. Aceste circumstanțe atenuante s-au reținut și li s-a dat eficiență, în sensul reducerii pedepsei principale aplicată inculpatului sub minimul special prevăzut de textul legal incriminator, respectiv la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru a nu se agrava situația inculpatului, având în vedere principiul prevăzut de art. 3858 C. proc. pen. privind neagravarea situației în propriul recurs, respectiv împrejurarea că recursul împotriva deciziei menționate a fost formulat exclusiv de inculpat.

Față de aceste considerente instanța de fond a reținut în rejudecare dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. și efectul acestora, consacrat de dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., dispunând condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, cu executare - potrivit art. 57 C. pen. - în regim de detenție, considerând că aceasta va fi de natură să realizeze scopul preventiv, educativ și coercitiv prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei închisorii, instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, faptul că, în același sens a fost stabilită și inițial, în primul ciclu procesual, astfel că nu se poate pune problema agravării situației inculpatului, circumstanțele concrete ale comiterii faptelor și celelalte aspecte expuse la individualizarea pedepsei, iar pe de altă parte și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub aspectul modalității de executare a pedepselor aplicate în cauzele privind infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța de fond a constatat că persoanele vătămate C.L.A. (fostă L.), S.O.C. și J.O.M. (fostă B.), nu s-au constituit părți civile în procesul penal și cum acțiunea civilă, chiar promovată în procesul penal, rămâne supusă regulilor civile, având în vedere și principiul disponibilității aplicabil în materie civilă și declarațiile exprese ale părților vătămate, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. corob. cu art. 246 și art. 721 C. proc. civ., s-a luat act de manifestarea de voință a acestora.

Împotriva Sentinței penale nr. 90 din 14 iunie 2011 a Tribunalului Olt, secția penală, au declarat apel - în termenul prevăzut de lege - atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, cât și inculpatul B.V.M.

Ministerul Public a solicitat admiterea apelului promovat, desființarea în parte a sentinței, sub aspectul laturii penale, în sensul complinirii încadrării juridice a infracțiunii pentru care inculpatul este judecat, prin indicarea actului normativ de indicare a Legii nr. 678/2001, respectiv Legii nr. 287/2005, fără aplicarea art. 13 C. pen., deoarece dispozițiile indicate nu au modificat conținutul infracțiunii sau limitele de pedeapsă, solicitându-se menținerea soluției de condamnare la pedeapsa închisorii, în limita stabilită de prima instanță.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și, în primă teză, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, invocând următoarele critici de nelegalitate: încălcarea dispozițiilor referitoare la desfășurarea ședinței în condiții de lipsă de publicitate, deoarece inculpatul este trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori prev de art. 13 din Legea nr. 678/2001, aceste dispoziții fiind imperative; încălcarea dreptului la apărare a inculpatului în faza urmăririi penale, întrucât acesta a fost audiat fără a fi asistat de apărător, cât timp avocatul indicat ca asistent în declarația luată de procuror inculpatului nu a depus împuternicirea avocațială la dosar; în aceste condiții, s-a solicitat înlăturarea, din ansamblul probelor reținute de prima instanță la argumentarea soluției de condamnare, a declarațiilor date de inculpat în faza urmăririi penale; încălcarea normelor referitoare la îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul, acesta indicându-și domiciliul real, în Italia, dar fiind citat la o adresă din România; s-a invocat și încălcarea dreptului la apărare dedus din împrejurarea că inculpatului nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală cu asigurarea asistenței juridice, arătându-se că nu poate fi reținut faptul sustragerii de la urmărirea penală, cât timp inculpatul a fost căutat numai la adresa din România, unde nu locuia în realitate; s-a concluzionat, arătându-se că aceste încălcări constituie motive de nulitate absolută și atrag desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reținerea criticilor de netemeinicie privitor la greșita stabilire a situației de fapt, care a condus la condamnarea inculpatului, solicitându-se achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că nu s-a dovedit, în absența dubiului, comiterea cu vinovăție a faptelor de către inculpat. Astfel, s-a arătat că nu există dovezi certe de racolare, transportare sau asigurarea găzduirii părților vătămate la locuința părinților inculpatului și nici referitor la scopul exploatării acestor părți vătămate prin practicarea prostituției, în condițiile în care nu este nicio dovadă că inculpatul este implicat în încheierea căsătoriilor de către părțile vătămate; în privința căsătoriei părții vătămate L.L.A., s-a arătat că inculpatul a contestat că semnătura, aplicată de martorul asistent, îi aparține și, în absența unei expertize grafice, nu poate fi reținută fapta inculpatului. În acest ultim sens, s-a arătat că instanța a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice de către Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Olt, în apel, inculpatul înțelegând să invoce incompatibilitatea judecătorului de caz față de expertul care a întocmit lucrarea, în condițiile în care acesta funcționează în cadrul aceleiași instituții ca și soțul judecătorului (respectiv în cadrul Inspectoratului de Poliție Olt), după cum rezultă din declarația de avere pe care o depune în copie (nr. 2427 din 23 mai 2011).

În teză secundară, s-a solicitat de către inculpat schimbarea încadrării juridice în tentativă la trafic de minori prev de art. 20 C. pen. rap la art. 13 din Legea nr. 678/2001, motivându-se că nu s-a realizat scopul incriminat de lege - traficarea părților vătămate în vederea exploatării acestora prin practicarea prostituției -, precum și aplicarea unei pedepse individualizată în raport de circumstanțe personale atenuante prev de art. 74 C. pen., în condiții de suspendarea executării pedepsei.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 41 din 14 februarie 2012 a respins, ca nefondate, apelurile declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul B.V.M., împotriva Sentinței penale nr. 90 de la 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul cu nr. 2735/104/2010.

I. În privința criticilor de nelegalitate referitoare la încălcarea dreptului la apărare și greșita îndeplinire a procedurii de citare în faza urmăririi penale, s-a constatat că au fost invocate și în primul ciclu procesual cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva Sentinței penale nr. 42 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt și a Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova (după cum rezultă din considerentele Deciziei penale nr. 1491 din 19 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Dosar nr. 2228/54/2008), instanța de control judiciar reținând incidența motivului de casare prev de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., privitor la judecarea cauzei cu lipsă de procedură față de inculpat, sens în care s-au casat hotărârile recurate și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță - Tribunalul Olt, cu mențiunea ca, în rejudecare, să fie analizate atât criticile de nelegalitate cât și cele de netemeinicie invocate de inculpat.

Ori, în condițiile în care instanța de recurs a reținut că instanța a fost legal învestită prin rechizitoriul nr. 43D/P/2006 din 30 august 2007 emis de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Olt, sens în care a trimis cauza în rejudecare în primă instanță, s-a constatat în prezentul apel că motivele de nelegalitate invocate de inculpat sunt cauze de nulitate relativă ce urmează a fi analizate în continuare.

Critica de nelegalitate referitoare la încălcarea procedurii de citare în faza urmăririi penale, s-a reținut că nu poate fi reiterată în prezenta fază procesuală, în condițiile în care inculpatul a fost prezent în al doilea ciclu procesual, cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, a fost ascultat la termenele din 29 noiembrie 2010 și 21 februarie 2011, fiind asistat de apărătorul ales, a propus probe în apărare, care au fost încuviințate și administrate, fără a invoca încălcarea dispozițiilor referitoare la citare în faza urmăririi penale; în această situație, critica inculpatului va fi examinată prin prisma dispozițiilor art. 197 alin. (4) C. proc. pen., urmând să se rețină că nu a fost invocată în termenul impus de legiuitor și nici nu a fost dovedită vătămarea pretinsă, pentru ca nulitatea să devină operantă.

Critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare cu ocazia audierii inculpatului în faza urmăririi penale, s-a constat că este neîntemeiată din următoarele considerente:

Pe de o parte, s-a constatat că urmărirea penală a început prin rezoluția procurorului din 14 mai 2007, dată în dosar nr. 43D/P/2006, urmare a sesizării din oficiu, iar inculpatul dă o declarație în cauză la data de 26 iunie 2006, la sediul Inspectoratului de Poliție Olt, în fața inspectorului de poliție din cadrul S.C.C.O. Olt - Slatina, fiind întrebat cu privire la minorele L.L.A., B.A.M. și S.O.C., despre care a afirmat că nu le cunoaște dar că, la data de 20 mai 2006, a fost solicitat de un bărbat - o cunoștință - să participe în calitate de martor asistent la încheierea căsătoriei acestuia cu o tânără, în aceste împrejurări, inculpatul participând la oficierea căsătoriei, situație în care, calitatea în care inculpatul a declarat nu poate fi decât aceea de făptuitor, fiind anterioară începerii urmăririi penale.

Pe de altă parte, din analizarea conținutului art. 171 alin. (2) C. proc. pen., s-a reținut că în faza urmăririi penale asistența juridică nu era obligatorie, nefiind incident niciunul din cazurile prevăzute de lege.

În aceste condiții, împrejurarea că, pe declarația făptuitorului B.M. din 26 iunie 2006 apare mențiunea prezenței unui apărător - avocat J.F. -, s-a constatat că este irelevantă, la acea dată, față de inculpat nefiind inițiată procedura penală în accepțiunea formulării unei acuzații (învinuire prin începerea urmăririi penale sau inculpare, prin punerea în mișcare a acțiunii penale, care, de altfel, s-a realizat prin rechizitoriu), pentru a fi pusă în discuție încălcarea dreptului la apărare.

Față de aceste considerente, s-a reținut caracterul nefondat al criticilor de nelegalitate vizând îndeplinirea actelor de urmărire penală și, implicit, trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriu.

2. Critica de nelegalitate dedusă din încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, privind caracterul nepublic al ședințelor de judecată "în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13", pentru judecata în primă instanță în prezenta cauză, s-a reținut ca nefondată, deoarece, din toate încheierile aflate la dosar, rezultă că ședințele de judecată nu au fost publice.

Astfel, Tribunalul Olt a înregistrat cauza trimisă în rejudecare sub nr. 2735/104/2010 și, la primul termen de judecată (încheierea din 04 octombrie 2010) ia act de prezența inculpatului, care este asistat de apărătorul din oficiu în persoana avocatului G.P., precum și de cererea formulată de acesta, de amânare a cauzei, pentru angajarea unui apărător; la termenul din 29 noiembrie 2010, în încheiere s-a consemnat caracterul nepublic al ședinței de judecată, inculpatul audiat și, totodată, consemnându-se cererile părților privind administrarea de probe cu înscrisuri și de reaudiere a părților vătămate și a martorilor; la termenul din 20 decembrie 2010, s-a consemnat în încheiere caracterul nepublic al ședinței de judecată; la termenul din 17 ianuarie 2011 s-a consemnat caracterul nepublic al ședinței de judecată, în cadrul căreia s-a procedat la audierea părții vătămate J.O.M. și a martorilor D.G., B.M.O. și C.D.I.; în aceeași ședință, s-a încuviințat cererea în apărare formulată de inculpat privind efectuarea unei expertize tehnico-științifice grafoscopice asupra apartenenței semnăturii martorului asistent pe actul de căsătorie încheiat între partea vătămată L. (în prezent C.) L. și martorul C.D.I.; la termenul din 21 februarie 2011 sunt audiați U.M.C., A.B.N.M. și este reaudiat inculpatul, ședința fiind de asemenea nepublică; în încheierea din data de 30 mai 2011, în care au fost consemnate concluziile părților cu ocazia dezbaterii asupra fondului cauzei, s-a menționat caracterul nepublic al ședinței de judecată.

Față de acestea, s-a reținut că prima instanță a aplicat corespunzător dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, toate ședințele de judecată având caracter nepublic, aceeași procedură fiind respectată și în faza procesuală a apelului; pe cale de consecință, critica de nelegalitate formulată de apelantul-inculpat este nefondată.

În privința expertizei grafice efectuată de prima instanță, pentru care s-a invocat o cauză de incompatibilitate dedusă din împrejurarea că soțul judecătorului cauzei este ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Olt, iar expertiza a fost întocmită de un specialist din cadrul Serviciului Criminalistic - Compartimentul de Expertize și Constatări Tehnico-Științifice din aceeași instituție, s-a reținut că această critică nu este fondată, astfel: cazurile de incompatibilitate sunt expres reglementate de art. 47 și 48 C. proc. pen., iar susținerea inculpatului nu se încadrează în niciunul din aceste motive, cât timp nu există identitate între persoana expertului (comisar șef de poliție G.D.) și soțul judecătorului (ofițer de poliție D.N.) și, totodată, nu s-au invocat și probat împrejurări care să atragă incidența art. 48 lit. c), d), e) sau f) sau art. 48 lit. f) C. proc. pen.

3. Criticile de netemeinicie invocate de apelantul-inculpat au vizat în principal stabilirea situației de fapt din speță, sub aspectul existenței elementelor constitutive, obiective și subiective, ale infracțiunii de trafic de minori și, în subsidiar, încadrarea juridică a infracțiunii din modalitatea infracțiunii tip (consumată), în modalitatea tentativei, inculpatul susținând, pe de o parte, că nu are nicio contribuție la racolarea sau găzduirea părților vătămate și, respectiv, încheierea căsătoriilor acestora, iar, pe de altă parte, că părțile vătămate din cauză nu au fost traficate și nici exploatate pentru a fi realizat rezultatul incriminat de lege - exploatarea minorelor prin practicarea prostituției și obținerea unor venituri - susținând că activitatea sa poate fi reținută, cel mult, ca o tentativă a infracțiunii.

Din analiza coroborată a tuturor probelor administrate în cele două cicluri procesuale, atât în faza urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești, a rezultat în mod cert că părțile vătămate C. (fostă L.) L.A., S.O.C. și J. (fostă B.) O.M., minore, locuiau în orașul Rovinari, județ Gorj, iar în luna mai 2006 s-au deplasat în orașul Balș, județ Olt, unde au fost găzduite în locuința aparținând părinților inculpatului (martorii B.V. și B.G.), situată în oraș Balș.

Ori, din declarațiile constante ale părților vătămate din faza de urmărire penală, a rezultat că deplasarea acestora din localitatea de domiciliu și stabilirea într-o locație situată în alt județ, au fost posibile numai în vederea realizării unei deplasări în străinătate pentru ocuparea unui loc de muncă, conform ofertei de angajare adresată minorelor de către inculpat. Această concluzie s-a impus în raport de minoritatea părților vătămate și situația conflictuală dintre acestea și familiile de origine, coroborate cu împrejurarea că părțile vătămate nu aveau rude în orașul Balș, nu aveau mijloace de subzistență și, implicit, nu aveau posibilitatea de a închiria o locuință, cum a susținut în apărare inculpatul.

De asemenea, s-a constatat că, în speță, părțile vătămate au încheiat la data de 26 mai 2006 căsătorii cu bărbați pe care i-au cunoscut în vederea acestei finalități, fie în preziua căsătoriei, fie chiar la data încheierii acestui act juridic, iar domiciliul conjugal a fost declarat de soți, la serviciul de stare civilă, ca fiind "Balș, str. P.S. nr. 46", în fapt, aceasta fiind adresa părinților inculpatului.

În acest sens s-au reținut declarațiile martorilor D.G., G.D.I. și A.B.N.M., care au relatat că au încheiat căsătoriile cu părțile vătămate, însă le-au cunoscut în ziua căsătoriei sau cu câteva zile înainte, locuința acestor pretinși soți fiind, în realitate, separată.

Mai mult, din înscrisurile atașate la dosar s-a constatat că pentru fiecare dintre părțile vătămate, după încheierea căsătoriilor fictive, s-au formulat cereri pentru eliberarea cărților de identitate, ca urmare a modificării numelui prin căsătorie, de către mama inculpatului, numita B.G. (G.), deși aceasta nu avea calitatea de tutore sau altă calitate legală ce să-i permită să acționeze în numele părților vătămate.

În aceste condiții, prima instanță a reținut corect că părțile vătămate au fost racolate de inculpat, care le-a asigurat găzduire în locuința părinților săi, a efectuat demersuri pentru ca aceste minore să dobândească, prin căsătorie, capacitate de exercițiu, pentru a le sustrage controlului parental, tocmai în vederea realizării scopului infracțiunii - deplasarea în străinătate a minorelor, în vederea exploatării prin muncă forțată sau prostituție.

Împrejurarea că inculpatul a fost prezent în calitate de martor asistent la încheierea căsătoriei dintre partea vătămată L.L.A. și martorul C.D.I., alt martor asistent fiind B.I. (conform actului de căsătorie înregistrat sub nr. 82 din 05 iunie 2006, la sediul Primăriei Balș), a fost dovedită cauzei cu expertiza grafică întocmită, urmând a fi reținută în cadrul activității infracționale a acestuia, anterior descrisă.

Apărarea formulată de inculpat - care a negat participarea sa la încheierea căsătoriei și, implicit, aplicarea semnăturii proprii pe înscrisul în discuție - s-a constatat a fi nefondată, cât timp semnatarul rubricii "martor asistent B.M." s-a legitimat cu pașaportul nr. XXX cu privire la care nu a invocat și nu a dovedit pierderea sau sustragerea, același pașaport fiind folosit de inculpat și cu ocazia ieșirii din țară la data de 05 septembrie 2006, respectiv intrării/ieșirii din țară la datele de 15 aprilie 2006 și 07 iulie 2006.

Totodată, din analizarea conținutului raportului de expertiză grafică nr. 88203 din 13 aprilie 2011 și a notei de observații întocmită de expertul asistent nr. 307 din 27 aprilie 2011, s-a constatat că obiecțiunile expertului asistent se referă în principal la împrejurarea că raportul de expertiză subliniază numai asemănările între semnătura în litigiu și semnăturile de pe scriptele de comparație, fără a analiza aprofundat și deosebirile; ori, din examinarea comparativă a semnăturilor prezentată la cap. III în raportul de expertiză, rezultă că expertul a reținut atât caracteristici generale de asemănare, cât și caracteristici generale diferite, opinând în final că există caracteristici grafice individuale comune suficiente pentru a stabili că inculpatul a executat semnătura contestată.

De asemenea, instanța de apel a reținut că semnătura în discuție s-a realizat numai după identificarea martorului asistent în baza documentelor de identitate prezentate (pașaportul nr. XXX), de către ofițerul de stare civilă, iar acest act de identitate aparține inculpatului (conform înscrisurilor aflate la dosar urmărire penală) și a fost utilizat de acesta personal, cu ocazia deplasărilor în străinătate și revenirilor în țară, realizate în perioadele aprilie - septembrie 2006, interval de timp care include și data încheierii actului de căsătorie din 05 iunie 2006 (conform înscrisului de la dosar urmărire penală, inculpatul intrând în România pe data de 15 aprilie 2006 și ieșind din țară la 07 iulie 2006). În aceste condiții, prima instanță a reținut corect că inculpatul B.M. a săvârșit infracțiunea de trafic de minori în formă continuată prev de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modificată cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale fiind săvârșite asupra a trei părți vătămate, în intervalul 26 mai 2006 - 5 iunie 2006), vinovăția inculpatului realizându-se în modalitatea intenției directe.

În acest sens, s-a reținut că infracțiunea de trafic de persoane incriminează multiple modalități alternative de realizare a laturii obiective, inclusiv acțiunile de recrutare și găzduire a minorilor, dacă aceasta se realizează în vederea exploatării, în accepțiunea dată prin art. 2 pct. 2 lit. a) - e) din Legea nr. 678/2001, respectiv: "a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate; b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de servire; c) obligarea la practicarea prostituției, cerșetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; d) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, cu încălcarea dispozițiilor legale; e) efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Ori, din analizarea conținutului infracțiunii, s-a reținut că legiuitorul nu a subsumat consumarea infracțiuni de trafic de minori de realizarea efectivă a uneia dintre activitățile incriminate, ci le-a prevăzut în definirea scopului care caracterizează intenția calificată a autorului infracțiunii, în conținutul laturii subiective a faptei penale. În speță, părțile vătămate au declarat că urmau să se deplaseze în străinătate pentru a lucra în barul pe care îl deținea inculpatul în Italia, scop care, raportat la condiția particulară a părților vătămate (minore, care nu puteau fi angajate în condiții de legalitate), întregește conținutul constitutiv al infracțiunii din perspectiva art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Față de aceste considerente, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în inf. prev de art. 20 C. pen. rap la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, a fost constatată ca nefondată și a fost respinsă ca atare.

În ceea ce privește critica de netemeinicie referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei, s-a reținut că apelantul-inculpat a solicitat aplicarea de circumstanțe atenuante personale în condițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu efect asupra reducerii pedepsei sub minimul special și suspendarea executării sancțiunii; ori, din datele speței se constată că singura împrejurare favorabilă demonstrată de inculpat este lipsa antecedentelor penale, care însă nu poate fi privită drept o circumstanță specială care ar putea conduce la atenuarea sancțiunii, în condițiile în care infracțiunea dedusă judecății este de gravitate deosebită, raportat la valorile sociale ocrotite și urmările care s-ar fi putut produce asupra dezvoltării fizice și psihice a minorelor părți vătămate.

În acest fel, s-a reținut că traficul de persoane este incriminat în toate legislațiile statelor europene drept o infracțiune de gravitate maximă, legea penală română instituind un regim sancționator aspru tocmai în vederea realizării funcției de prevenție generală și specială a pedepsei, pentru stoparea acestui fenomen infracțional; în speță, inculpatul a demonstrat periculozitate socială sporită, dedusă din modalitatea complexă în care a înțeles să asigure deplasarea în străinătate a minorelor, încheierea căsătoriilor fictive fiind modalitatea prin care minorele puteau trece frontiera de stat fără acordul părinților, ceea ce impune aplicarea unei sancțiuni adecvate și exclude reținerea de circumstanțe atenuante personale.

Pentru toate considerentele anterioare, apelul declarat de inculpat s-a constatat că este nefondat, și a fost respins în conformitate cu prevederile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește apelul parchetului, s-a reținut incidența acelorași dispoziții, întrucât încadrarea juridică dată infracțiunii dedusă judecății este corectă și completă, legea de incriminare fiind reprezentată de normele în vigoare la data soluționării cauzei, respectiv Legea nr. 678/2001, fără a fi necesară indicarea legii de modificare, respectiv Legea nr. 287/2005, cât timp acest act normativ nu a modificat conținutul infracțiunii sau regimul sancționator.

Împotriva Deciziei penale nr. 41 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul B.M., criticând decizia pronunțată de instanța de apel pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând motivele de casare prev. de art. 3859 pct. 4, pct. 6, pct. 10, pct. 14 și pct. 18 C. proc. pen., fiind consemnate în practicaua prezentei decizii dar și în motivele de recurs formulate în scris, urmând a nu mai fi reluate.

În plus în motivele de recurs precizate, în scris, inculpatul a solicitat achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit a) sau c) C. proc. pen. susținând că faptele comise de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat, sau, dacă fapta există, să se constate că fapta nu a fost comisă de inculpat.

De asemenea s-a invocat în motivele de casare formulate în scris și motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. solicitând schimbarea încadrării juridice conf. art. 334 C. proc. pen., în tentativă la infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.

Analizând motivele de recurs prin prisma hotărârilor atacate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Referitor la motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 4 C. proc. pen., Înalta Curte constată că la termenul de judecată de la 8 decembrie 2011 ședința a fost nepublică, dar și la termenul de judecată de la 2 februarie 2012 când s-a acordat cuvântul la dezbateri, cauza rămânând în pronunțare și la 8 februarie 2012 și 14 februarie 2012 când s-a amânat pronunțarea cauzei, ședința a fost nepublică.

La termenul de judecată de la 21 februarie 2011, 21 martie 2011, 18 aprilie 2011, 9 mai 2011, 30 mai 2011, 14 iunie 2011, în fața instanței de fond, ședința s-a desfășurat în condiții de nepublicitate.

Publicitatea ședinței de judecată este reglementată sub sancțiunea nulității absolute, iar lipsa publicității nu va constitui motiv de casare decât atunci când legea permite acest lucru (dacă publicitatea ședinței ar putea aduce atingere unor interese publice, moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane).

În Titlul II, Capitolul I "Dispoziții generale" din Partea specială a Codului de procedură penală sunt prevăzute, în art. 287 - 312, o serie de norme cu caracter de principii comune, respectiv reguli de bază ale fazei de judecată și care asigură realizarea acestui tip de activitate procesuală în condiții de obiectivitate și imparțialitate. Acestea sunt: publicitatea, nemijlocirea, contradictorialitatea și oralitatea.

Publicitatea ședinței de judecată este unul din cele mai importante principii ale dreptului procesual penal, întrucât asigură, pe de o parte, punerea în valoare a celorlalte principii ale activității de judecată (nemijlocirii, contradictorialității, rolului activ al instanței), iar, pe de altă parte, dă siguranță faptului că instanța de judecată, în întreaga ei activitate, respectă toate garanțiile procesuale prevăzute pentru părți și ceilalți participanți la proces, în vederea aflării adevărului, oferind societății posibilitatea exercitării unui control permanent asupra înfăptuirii justiției.

Consacrarea acestui principiu este asigurată de dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar pe plan intern, de dispozițiile constituționale ale art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat importanța acestui principiu procesual, arătând că art. 6 parag. 1 din Convenție impune, ca o condiție distinctă a unui proces echitabil, publicitatea acestuia - "Fiecare persoană are dreptul la judecarea în mod public". În consecință, Curtea a statuat ca publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 parag. 1 are ca scop protejarea justițiabililor împotriva unei "justiții secrete".

Prin transparența pe care o asigură administrării justiției, publicitatea dezbaterilor judiciare ajută la realizarea obiectivului esențial, derularea unui proces echitabil în deplină concordanță cu principiile fundamentale ale oricărei societăți democratice.

În materia administrării justiției penale, acest principiu este consacrat de dispozițiile art. 290 alin. (1) teza I C. proc. pen.

Importanța sa, atât ca drept individual al acuzatului, cât și ca garanție procesuală este reflectată de dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care instituie sancțiunea nulității absolute pentru ipotezele de nerespectare a publicității ședinței.

De la acest principiu, în procesul penal sunt recunoscute o serie de excepții, respectiv o publicitate mediată, reprezentativă sau simbolică, restrânsă la o anumită categorie de persoane (opusă publicității populare care este generală și nelimitată).

Aceste excepții au, fie un caracter de maximă generalitate [art. 290 alin. (2) C. proc. pen., dacă judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane, instanța (...) poate declara ședință secretă], fie sunt limitate la anumite domenii [art. 485 alin. (2) C. proc. pen., ședință separată, nepublică în cadrul procedurii cu inculpați minori].

Datorită caracterului lor derogator, aceste excepții sunt întotdeauna menționate expres în dispozițiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare.

Astfel, în Legea specială nr. 678/2001 (privind prevenirea și combaterea traficului de persoane), în art. 24 se stipulează că: "ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 și de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice".

Lipsa de publicitate a ședinței de judecată în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 13 și art. 18 din Legea nr. 678/2001, la care face referire textul art. 24 din Legea nr. 678/2001, a fost prevăzută doar în interesul părții vătămate minore, victimă a unor astfel de infracțiuni.

Având în vedere că normele juridice se interpretează potrivit metodei literale (declarative) și a regulii de interpretare logică, exprimată prin adagiul "exceptio est strictissimae interpretationis", rezultă că textul art. 24 din Legea nr. 678/2001 stabilește, expres și limitativ, o derogare de la principiul constituțional al publicității ședinței de judecată, numai pentru infracțiunile de trafic de minori, prevăzută în art. 13 și de pornografie infantilă, prevăzută în art. 18 din legea mai sus menționată.

Ca atare, în situația în care inculpatul este trimis în judecată doar pentru infracțiunea prevăzută în art. 13 și din Legea nr. 678/2001, ședința de judecată este nepublică pe tot parcursul judecății, prin excepție, prin derogare de la regula publicității ședinței de judecată.

Verificând actul de sesizare al instanței de judecată, Înalta Curte constată ca prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt nr. 43D/P/2006, printre altele, s-a dispus, în baza art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului B.M. zis "D.", pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin Sentința penală nr. 90 din 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 2735/104/2010, s-a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.M., prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt nr. 43D/P/2006 din 30 august 2007 și, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a acesteia din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modif. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.

Cele 3 părți vătămate C.L.A.(fostă L.), S.O.C. și J.O.M.(fostă B.), care au reprezentat subiectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane de către inculpatul B.M. erau minore la data de 26 mai 2006.

Din examinarea preambulului deciziei recurate și sentinței instanței de fond (al doilea ciclu procesual) rezultă că ședința de judecată nu a fost publică, iar din studierea lucrărilor dosarului primei instanțe, rezultă că încă de la termenul de judecată, din data de 25 octombrie 2010, și ulterior 29 noiembrie 2010, 20 decembrie 2010, 17 ianuarie 2011, de 21 februarie 2011 s-a dispus ca ședințele de judecată să nu fie publice, invocându-se dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

Chiar dacă la primul termen de judecată din data de 4 octombrie 2010 ședința de judecată a fost desfășurată în condiții de publicitate, aceasta nu este supusă nulității absolute având în vedere că la acel termen de judecată nu au fost audiate părțile vătămate minore, pe de altă parte nefiind produsă nicio vătămare acestora.

De asemenea în primul ciclu procesual atât în faza de cercetare judecătorească la instanța de fond cât și în fața instanței de apel și respectiv recurs cauza a fost judecată în condiții de nepublicitate a ședinței de judecată.

Deoarece recurentul-inculpat a fost trimis în judecată, așa cum s-a arătat, pentru infracțiuni care se judecă în condiții de nepublicitate [infracțiunea de trafic de minori prevăzută în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și ulterior a fost schimbată încadrarea juridică în art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.], Înalta Curte constată că, în mod corect ambele instanțe au procedat la judecarea cauzei în condiții de nepublicitate a ședinței de judecată, astfel încât critica apărătorului recurentului inculpat nu este întemeiată.

II. Cu privire la motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Conform art. 6 alin. (1) din C. proc. pen., pe tot parcursul procesului i se garantează dreptul de apărare învinuitului. Obligația de a-l înștiința pe inculpat cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător îi revine organelor judiciare, aceasta realizându-se în procesul-verbal de ascultare.

Potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen., asistența juridică obligatorie intervine doar atunci când învinuitul nu și-a angajat un avocat, cazurile în care asistența juridică este obligatorie fiind următoarele: - când învinuitul sau inculpatul este minor în momentul efectuării actelor de procedură; - când învinuitul sau inculpatul este internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ; - când învinuitul sau inculpatul este reținut sau arestat chiar în altă cauză; - când față de învinuit sau inculpat a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul sau inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege. în cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Conform prevederilor art. 23, alin. (5) din Constituția României, asistența juridică este obligatorie în cazul reținerii.

Potrivit art. 171 alin. (4) C. proc. pen. când asistența juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu și-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

În asemenea situații, legea acordă prioritate alegerii făcute de învinuit sau inculpat, dispunând că delegația apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea celui ales, făcând totodată precizarea că, dacă la judecarea cauzei, apărătorul lipsește și nu poate fi înlocuit, cauza se amână [art. 171 alin. (5) și (6) C. proc. pen].

Pentru a da suport deplin și consistență reglementării asistenței juridice, legea instituie o consolidare esențială a drepturilor apărătorului în cazul procesului penal cu efecte directe asupra drepturilor și intereselor învinuitului, ale inculpatului și ale celorlalte părți. În acest plan, se realizează și cele mai solide garanții procesuale, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății.

Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (1) - (6) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, să formuleze cereri și să depună memorii.

Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actelor de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoștințat de data și ora efectuării actului.

Când asistența juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenta apărătorului la ascultarea inculpatului.

În cazul în care apărătorul învinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală se face mențiune despre aceasta, iar actul este semnat și de apărător.

În cauza de față, Înalta Curte constată că pe tot parcursul desfășurării procesului în fața instanțelor de judecată atât în faza de cercetare judecătorească cât și în fața instanței de apel, inculpatul a fost reprezentat și, respectiv, asistat la judecarea apelului, de apărător, fiind respectate disp. art. 171 alin. (3) C. proc. pen.

În ceea ce privește asistența juridică a învinuitului sau inculpatului în tot cursul urmăriri penale, instanța de recurs constată că potrivit dispozițiilor legale sus-amintite, obligația de a acorda asistență juridică se menține în tot cursul urmăriri penale cât timp învinuitul sau inculpatul nu a devenit major. De asemenea, asistența juridică este obligatorie, în cazurile în care pe parcursul urmăriri penale sau la prezentarea materialului de urmărire penală, numai în intervalul de timp cât durează privarea ori restrângerea libertății individuale, și de aceea, în situația în care învinuitul sau inculpatul a fost pus în libertate nu mai există obligativitatea asistenței juridice la actele procesuale sau procedurale realizate ulterior punerii în libertate. Este obligatorie asistența juridică a învinuitului sau inculpatului și în ipoteza în care arestarea s-a dispus prin rechizitoriu, odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, întrucât legea nu face nicio distincție sub aspectul asistenței juridice a celui arestat, în raport de natura juridică a actelor de arestare.

Pe de altă parte, este întemeiată și constatarea instanței de apel în motivarea acestui motiv, de apel invocat de apărare, în sensul că urmărirea penală a început prin rezoluția procurorului din 14 mai 2007, în dosar nr. 43/D/2006 urmare a sesizării din oficiu, inculpatul dând declarație în cauză la data de 26 iunie 2006, la I.P.J. Olt, inculpatul la acel moment având calitate de învinuit, declarația fiind anterioară începerii urmăriri penale. La acea dată față de inculpat nefiind inițiată procedura penală în accepțiunea formulării unei acuzații - învinuire prin începerea urmării penale sau inculpare, prin punerea în mișcare a acțiunii penale, care s-a realizat prin rechizitoriu, pentru a fi pusă în discuție încălcarea dreptului la apărare.

Înalta Curte, constată prin prisma propriei analizări a acestui motiv de casare, că în cauza de față, inculpatul în faza de urmărire penală nu s-a aflat în niciuna din situațiile prev. de art. 171 alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi obligatorie prezența apărătorului, inculpatul aflându-se în stare de libertate, și în egală măsură având vârsta cerută de lege pentru a fi major, și anume, la data de 26 mai 2006, momentul săvârșirii faptelor incriminate, inculpatul având împlinită vârsta de 24 de ani.

Astfel, critica apărării în sensul că inculpatul ar fi trebuit să fie asistat în faza urmăririi penale de un apărător având în vedere că pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită depășește pedeapsa de 5 ani închisoare (pct. III.1) din motivele scrise de recurs), nu este întemeiată, întrucât această condiție este impusă a se respecta în momentul cercetării judecătorești conf. art. 171 alin. (3) C. proc. pen.

Instanța de recurs constată că nu este întemeiată nici critica inculpatului invocată la pct. III.2 din motivele scrise de recurs în sensul că nu au fost respectate disp. art. 261 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la verificarea lucrărilor urmăririi penale, de către procuror și la prezentarea materialelor de urmărire penală, nu i s-a pus în vedere să nu părăsească localitatea sau țara, organele judiciare cunoscând faptul că inculpatul este angajat în străinătate, cu contract de muncă, având reședința legală, dovedită cu pașaport, în orașul Milano.

Potrivit Adresei nr. 17261 din 14 iunie 2006 înaintată de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, către Inspectoratul Județean de Poliție Olt, a fost atașată la dos. urm. pen., copia cărții de identitate italiană a inculpatului B.M. fiind precizată rezidența Milano, iar în declarația dată la data de 26 iunie 2006 inculpatul B.M. a precizat adresa de domiciliu în oraș Balș, județ Olt, rezident în Italia, localitatea Milano.

Astfel, inculpatul nu a prezentat niciun contract de muncă prin care să se ateste locul de muncă stabil pe care acesta îl avea în Italia și care l-ar fi determinat să părăsească România, astfel încât critica adusă organelor de cercetare în acest sens este nefondată.

De asemenea, rezultă inadvertențe cu privire la datele prezentate de inculpat în declarația dată, ca fiind reședința sa în Italia, atât cu privire la denumirea străzii cât și cu privire la număr, comparativ cu copia cărții de identitate italiană atașată la dosarul de urmărire penală de către Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră.

Din procesele-verbale de căutare la domiciliul inculpatului B.M. din data de 1 august 2007 și 24 august 2007, rezultă că mama acestuia, B.G., a arătat că acesta este plecat în Italia și nu cunoaște când va reveni în România arătând, totodată, că nu cunoaște locul de domiciliu din Italia și nici nr. de telefon al acestuia.

De asemenea, din procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală către învinuit (din 28 august 2007) rezultă că apărătorul ales al acestuia, avocat J.F. (conf. împuternicirii avocațiale) a arătat că după audierea efectuată în dosar, învinuitul B.M. a dispărut de la domiciliu și se află în străinătate, probabil în Italia sau Spania, și nu s-a putut lua legătura cu acesta.

Însă tot cu privire la această critică, Înalta Curte constată, totodată că prin Decizia nr. 1491 din 19 aprilie 2010, Dosar nr. 2228/54/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul inculpatului B.M. împotriva Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a casat decizia penală atacată și Sentința penală nr. 42 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Olt și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul Olt, tocmai pentru considerentul că în mod nelegal ambele instanțe nu l-au citat pe inculpat la adresa de reședință existentă în copia pașaportului aflată în dosarul de urmărire penală și dosar recurs, respectiv Italia, Milano.

Toate aceste acte administrate, dar și decizia de casare, demonstrează lipsa de fundament a apărării și cu privire la această critică.

Critica invocată de apărare, într-un subsidiar, în conținutul motivelor scrise de recurs pct. III.2, în sensul că în absența inculpatului s-au întocmit în fals, procesele-verbale de căutare a inculpatului pentru a se crea aparența de legalitate și a se justifica împrejurarea că nu s-a prezentat materialul de urmărire penală, din cauza absenței nejustificate a inculpatului, este lipsită de orice fundament probatoriu atâta vreme cât nu s-a făcut dovada de înscrierea în fals, cele învederate fiind simple supoziții din partea apărării și fără suport probatoriu.

III. Referitor la motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Prin încheierea de ședință din data de 30 mai 2011, în fața instanței de fond când s-a acordat cuvântul la dezbateri, instanța a respins cererea formulată de inculpatul B.M. privind efectuarea unei noi expertize grafice, motivând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 124 și art. 125 C. proc. pen., având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic criminalist oficial, expert autorizat potrivit OUG nr. 75/2000, specialitatea expertiză grafică și tehnică a documentelor, înscris în tabelul experților publicat în Monitorul Oficial, rezultă astfel, împrejurarea că în cauză s-a efectuat o expertiză criminalistică grafică și nu o constatare tehnico-științifică așa cum a arătat apărarea.

Raportul de expertiză grafică nr. 88203 din 13 aprilie 2011, a fost realizat de expert criminalist cms. șef de pol. D.G. din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Olt, raport care a concluzionat că semnătura în litigiu de la poziția nr. 2 a rubricii "martori" din dreptul numelui "B.M." de pe documentul intitulat "act de căsătorie nr. 82" datat "05 iunie 2006", încheiat la sediul Primăriei orașului Balș, între partea vătămată L.L.A. și C.D.I. a fost executată de către inculpatul B.M.

Astfel, Înalta Curte nu poate reține, ca întemeiată, critica apărării în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

De altfel, raportul de expertiză întocmit de expertul criminalist D.G., chiar dacă acesta are funcția de cms. șef de poliție din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Olt, nu poate fi apreciat (așa cum susține apărarea în motivele de recurs), ca prezentând inadvertențe privind caracteristicile grafice generale, speciale sau că raportul prezintă elemente de subiectivitate și superficialitate care nu ajută la aflarea adevărului. Pe de altă parte, la momentul întocmirii raportului de expertiză grafică, apărarea nu a formulat obiecțiuni cu privire la concluziile efectuate de expert în raportul precizat anterior, apărarea invocând practic, atât în apel cât și în recurs, critici care nu se regăsesc în raportul mai sus arătat.

De asemenea nota de observații și obiecții nr. 307 din 27 aprilie 2011 întocmită de expert criminalist autorizat R.C., desemnat ca expert asistent la efectuarea expertizei criminalistice grafice privind pe numitul B.M., a făcut referire practic la împrejurarea că urmare unui simpozion național de criminalistică organizat de Ministerul Justiției în octombrie 1997 s-a prezentat o comunicare cu recomandarea ca în situația în care cercetarea penală se efectuează de organul de poliție și privește și efectuarea unei expertize criminalistice aceasta să fie efectuată de un laborator de criminalistică care nu ține de Ministerul de Interne ci de un laborator din cadrul Ministerului de Justiție. Acesta a mai arătat că are obiecții cu privire la obiectivitatea pe care trebuia să o aibă expertul D.G. opinând că raportul de expertiză întocmit de acesta este o lucrare subiectivă și superficială care nu ajută la aflarea adevărului.

Practic expertul asistent a evidențiat lipsa de imparțialitate a expertului D.G. care a realizat raportul de expertiză criminalistică grafică având în vedere calitatea acestuia de cms. șef de poliție din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Olt.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de apel că în nota de observații întocmită de expertul asistent nr. 307 din 27 aprilie 2011, s-a constatat că obiecțiunile expertului asistent se referă în principal la împrejurarea că raportul de expertiză subliniază numai asemănările între semnătura în litigiu și semnăturile de pe scriptele de comparație, fără a analiza aprofundat și deosebirile; așa cum a reținut expertul D.G., din examinarea comparativă a semnăturilor prezentată la cap. III în raportul de expertiză, care a reținut atât caracteristici generale de asemănare, cât și caracteristici generale diferite, opinând în final că există caracteristici grafice individuale comune suficiente pentru a stabili că inculpatul a executat semnătura contestată.

IV. Cu privire la motivul de casare invocat de apărare, respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Din declarațiile părților vătămate: B.O.M. la data de 05 iunie 2006 și la data de 31 mai 2007, S.O.C. în declarația dată la data de 05 iunie 2006 și la data de 31 mai 2007, L.L.A. la data de 05 iunie 2006 - toate declarațiile fiind date cu reprezentarea părinților acestora - rezultă că partea vătămată B.O.M. s-a căsătorit cu D.G.I., partea vătămată S.O.C. s-a căsătorit cu numitul A.B.N.M. iar partea vătămată L.L.A. s-a căsătorit cu numitul C.D.I., căsătorii fictive ce s-au încheiat ca urmare a inițierii și recomandării inculpatului B.M., pentru a realiza pașapoartele părților vătămate cu scopul de a trece frontiera României în Italia pentru a le asigura acestora un loc de muncă într-un bar, căsătorii fictive ce au fost încheiate și ca urmare a împrejurării că părțile vătămate erau minore iar pentru a li se realiza pașapoarte aveau nevoie de consimțământul părinților acestora, consimțământ ce nu se putea obține aceștia nefiind de acord și de altfel neavând cunoștință de activitățile infracționale realizate de inculpat.

De asemenea, din procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșă fotografică, părțile vătămate B.O.M. și S.O.C. l-au recunoscut pe numitul B.M. ca fiind cel care a inițiat și organizat toată activitatea privind încheierea căsătoriilor fictive ale celor trei părți vătămate amintite anterior.

Declarațiile martorilor C.D.I., A.B.N.M. și D.G.I. confirmă în totalitate declarațiile părților vătămate B.O.M., L.L.A. și S.O.C. în sensul că inculpatul B.M. a fost cel care a inițiat și organizat încheierea celor trei căsătorii fictive între cei trei martori și părțile vătămate promițând martorilor că le va da suma de câte 100 de euro pentru fiecare și ulterior la momentul sosirii părților vătămate în Italia urmau a fi transmise actele de divorț în ceea ce-i privea pe martorii amintiți, respectiv, soții fictivi ai părților vătămate.

Chiar dacă la data de 5 ianuarie 2011, Dosar nr. 2735/104/2010 Tribunalul Olt, secția penală, (al doilea ciclu procesual) partea vătămată J. (fostă B.) O.M., și martorii D.G., C.D.I., nu și-au mai menținut declarațiile date în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond (în primul ciclu procesual) această împrejurarea nu poate conduce la concluzia instanței de recurs că declarațiile date anterior pe parcursul desfășurării primului ciclu procesual sau în faza de urmărire penală trebuiesc înlăturate ca urmare a împrejurării că nu au prezentat adevărul la acel moment. Ba mai mult, chiar în faza de urmărire penală martorii au arătat în declarațiile date că au fost amenințați de inculpatul B.M. pentru a nu declara activitățile desfășurate în ceea ce privește realizarea celor trei căsătorii și implicarea inculpatului în această activitate.

Astfel declarațiile asupra cărora au revenit în al doilea ciclu procesual al cauzei de către partea vătămată J. (fostă B.) O.M., și martorii D.G., C.D.I., nu sunt apte a conduce la concluzia instanței de recurs că acestea din urmă reflectă realitatea desfășurării faptelor săvârșite de inculpat.

V. Referitor la motivul de casare invocat de apărare și prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu este întemeiat.

Înalta Curte reține că, așa cum s-a arătat la pct. IV din prezentele considerente ale hotărârii în analizarea motivului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., situația de fapt este dovedită din declarațiile părților vătămate și ale martorilor, fiind dovedită racolarea părților vătămate de către inculpat în scopul prevăzut de textele incriminatoare fiind dovedite și elementele constitutive ale infracțiunii în formă consumată și nu în formă de tentativă așa cum s-a solicitat prin motivele de recurs formulate în scris de către inculpat privind schimbarea încadrării juridice.

Pe de altă parte, din analizarea conținutului infracțiunii, textul de lege incriminator nu a avut în analiză consumarea infracțiunii de trafic de minori în scopul realizării efective a activității incriminate, ci a prevăzut intenția calificată a autorului infracțiunii, în conținutul laturii subiective a faptei penale.

Față de aceste considerente, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în inf. prev de art. 20 C. pen. rap la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, este nefondată și va fi respinsă.

VI. Referitor la motivul de casare prev. de art. 3959 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu este întemeiat.

Instanța de fond a dat eficiență maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se pericolul social al faptelor comise și conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, acesta fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată pe parcursul procesului, constând în prezența sa în fața autorităților judiciare la al doilea ciclu procesual la solicitarea acestora, aplicând pedeapsa sub minimul special, de 4 ani închisoare, instanța apreciind că față de aspectele agravante avute în vedere respectiv săvârșirea infracțiunii în condițiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen., nu se justifică reținerea în beneficiul inculpatului a unor circumstanțe atenuante, cu consecința stabilirii unei pedepse mai reduse, și dispunerea totodată, a suspendării executării pedepsei, soluție care a fost adoptată și de instanța de apel.

De asemenea s-a reținut în cadrul individualizării pedepsei și atitudinea constant nesinceră a inculpatului, atingerea adusă de către acesta vieții și integrității persoanei având în vedere racolarea, găzduirea și transportul celor trei părți vătămate în scopul de a beneficia de realizarea unor venituri ilicite ce urma să și le însușească prin obligarea acestora la practicarea prostituției pe teritoriul Italiei.

Înalta Curte reține că, conduita bună a inculpatului presupune nu numai lipsa antecedentelor penale ci și atitudinea corectă și firească față de familie, relații de muncă și în general, privită și în raport cu întreg contextul relațiilor sociale pe care inculpatul le-a dovedit.

Atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării pedepsei rezultante aplicate inculpatului B.M. cât și a modalității de executare prin aplicarea unei pedepse cu executare în regim privativ de libertate, față de criticile formulate în recurs, constată că în contextul cauzei nu se justifică micșorarea pedepsei stabilite sau schimbarea modalității de executare, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale ale inculpatului au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor comise, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-au produs sub aspectul atingerii aduse libertății și integrității persoanei.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpatul B.M., întrucât în cauză pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, nejustificându-se micșorarea pedepsei sau stabilirea unei alte modalități de executare a pedepsei, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 41 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va fi obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 41 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate C.L.A., S.O.C., B.O.M. și J.O.M. în sumă de câte 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - GV