Qualification of recruitment of a minor for sexual exploitation as trafficking under Law 678/2001 versus pimping under Penal Code Art. 329
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed all appeals, upholding the prior convictions and sentences for trafficking of minors, human trafficking, and pimping/prostitution offenses, while rejecting the prosecutor’s request to increase penalties and confiscation amounts. The dispute centered on a family-run criminal operation where a father and son recruited a 16-year-old minor and two adult women for sexual exploitation in Spain, using deception, document falsification, and physical violence to control the victims; the defendants contested the legal qualification of the acts as trafficking rather than mere pimping and challenged the sufficiency of evidence regarding their knowledge of the victim's minor status and the method of exploitation. Relying on the principle that specific criminal norms regarding trafficking of minors (Law no. 678/2001) prevail over general provisions for pimping (Penal Code Art. 329), the court held that the victims' consent was irrelevant due to the use of fraud and violence, and affirmed that the lower courts correctly individualized the sentences and calculated the illicit proceeds for confiscation based on telephonic records and witness testimony, thereby maintaining the original operative outcome of imprisonment for the primary perpetrators and suspended sentences for the female accomplices.
Legislator headnote
AI generatedart. 41 alin. (2) C. pen, art. 74 alin. (2) C. pen, art. 76 lit. a) C. pen, art. 76 lit. c) C. pen, art. 74 lit. c) C. pen, art. 76 lit. b) C. pen; Qualification of recruitment of a minor for sexual exploitation as trafficking under Law 678/2001 versus pimping under Penal Code Art. 329: În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 în referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.F., zis L., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru trafic de persoane minore.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor penale de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 105 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Buzău și inculpații A.L., B.F., A.A., A.S. împotriva Sentinței penale nr. 24 din 10 februarie 2011 a Tribunalului Buzău.
A fost menținută starea de arest a inculpatului apelant A.L. și dedusă din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 15 septembrie 2009, la zi.
A fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 24 din 10 februarie 2011, Tribunalul Buzău a respins cererea de efectuare a unei expertize medico-legale privind pe T.V.
De asemenea, a respins cererile inculpaților A.L. și B.F. de schimbare a încadrării juridice a faptelor.
1. În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea 678/2001 în referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.L., zis V., în prezent aflat în Penitenciarul Focșani, la 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru trafic de persoane minore.
În baza art. 329 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2) - 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 2 ani și 8 luni închisoare pentru proxenetism.
Conform art. 33 - 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-au aplicat disp. art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus la zi reținerea și arestul preventiv cu începere de la 15 septembrie 2009.
2. În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 în referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.F., zis L., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru trafic de persoane minore.
În baza art. 329 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru proxenetism.
Conform art. 33 - 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-au aplicat disp. art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei de executat o zi reținere în data de 15 septembrie 2009.
3. În baza art. 26 rap. la art. 329 alin. (1), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.C., zis S., zis S.P., în prezent aflat în Penitenciarul Focșani la 3 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la proxenetism.
S-a constatat că prezenta infracțiune este concurentă cu cea prev. de art. 208 - 209 lit. e) C. pen. pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 947/2008 a Judecătoriei Buzău la 3 ani închisoare și conform art. 36 alin. (1), (3) C. pen. s-au contopit cele două pedepse în pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.
S-au aplicat disp. art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei de executat reținerea și arestul preventiv pe perioada 15 septembrie - 12 decembrie 2009 și în continuare cu începere de la 19 decembrie 2009 până la zi.
S-a anulat mandatul de executare emis în baza Sentinței penale nr. 947/2008 a Judecătoriei Buzău și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei sentințe.
4. În baza art. 329 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) - 76 lit. d) C. pen. a fost condamnată inculpata A.A., la 1 an și 6 luni închisoare pentru proxenetism.
S-au aplicat disp. art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.
S-a constatat că inculpata a fost reținută o zi, în data de 15 septembrie 2009.
S-au aplicat disp. art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. penală.
5. În baza art. 329 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) - 76 lit. d) C. pen. a fost condamnată inculpata A.S., la 1 an și 10 luni închisoare pentru proxenetism.
S-au aplicat disp. art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani și 10 luni.
Inculpata urmând să se spună următoarelor măsurilor de supraveghere, prev. de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., respectiv:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-au aplicat disp. art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen.
S-a constatat că inculpata a fost reținută o zi, în data de 15 septembrie 2009.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A.L. suma de 18068 euro; de la inculpatul B.F. suma de 6500 euro, de la A.S. suma de 23432 euro, de la A.A. suma de 400 euro.
S-au menținut măsurile asiguratorii cu excepția sechestrului asupra unui autoturism F., nr. de înmatriculare aaa pentru care se dispune ridicarea măsurii asiguratorii.
Au fost obligați inculpații A.L. și B.F. la câte 7000 RON fiecare, pe inculpații D.C., A.A. și A.S. la câte 3000 RON fiecare, pe inculpatul D.C. și la 200 RON cheltuieli judiciare către stat, această din urmă sumă reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, sumă ce va fi avansată din fondul MJ.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău au fost trimiși în judecată inculpații: A.L. zis "V." pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic al unei persoane minore în formă calificată prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu ref. la art. 12 alin. (1), (2) lit.
a) din Legea nr. 678/2001 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în faptele de a recruta prin inducere în eroare, în baza înțelegerii prealabile pe care a avut-o cu fiul lui, inculpatul B.F., pe partea vătămată minoră D.M.L. în vârstă de 16 ani, sub pretextul că este așteptată de iubitul ei, B.F., pentru a conviețui cu el în Spania, de a-i asigura transportul până în această țară, precum și cazarea în respectiva țară (prin intermediul inculpatului D.C.), iar ulterior de a înfăptui prin intermediar sustragerea actului de identitate al acesteia și de a o determina să se prostitueze în acest context, atât el cât și inculpatul B.F.
și inculpata A.A. pentru ei (cei în cauză acționând fie separat - în cazul inculpata A.A. și inculpatul A.L., fie împreună în cazul inculpaților A.L. și B.F.) pe diferite perioade de timp din intervalul iulie - noiembrie 2008, cu încasarea în totalitate a veniturilor obținute din livrarea fetei prostituării; proxenetism în formă continuată și calificată prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în faptele de a recruta în aceeași perioadă de timp pentru practicarea prostituției, pe teritoriul Spaniei pe D.I.
și T.V., de a le îndemna să efectueze această activitate, de a le înlesni și facilita practicarea prostituției prin asigurarea cazării, inclusiv prin exercitarea de acte de violență pentru a le obliga să continue activitatea de livrare a prostituării, fapte urmate de încasarea în totalitate a veniturilor realizate de cele două fete din prostituție, cu acceptul acestora, în condițiile în care ele se vădesc a fi "femei de casă" ale inculpatului; B.F. zis "L." - fiul lui A.L. și A.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic al unei persoane minore în formă calificată prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu ref. la art. 12 alin. (1), (2) lit.
a) din Legea nr. 678/2001 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în faptele de a primi și găzdui pe teritoriul Spaniei o perioadă de circa 3 săptămâni, în luna septembrie 2008, împreună cu A.L. pe partea vătămată minoră D.M.L., iubita lui, sub pretextul conviețuirii cu aceasta, după ce luase act de faptul că fata fusese recrutată și adusă în luna iulie 2008 în Spania prin inducere în eroare sub pretextul arătat de tatăl lui, A.L., în înțelegere cu care înfăptuise activitatea de dispariție sau sustragere a actului de identitate a victimei prin mimarea unei scene de furt, fapte reunite cu determinarea aceleiași victime minore să practice prostituția la cererea lui și a tatălui lui ori a inculpatei A.A. pe diferite perioade de timp din intervalul iulie - noiembrie 2008, cu consecința încasării în totalitate a veniturilor obținute de fată din practicarea prostituției; proxenetism în formă continuată prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. constând în faptele de a îndemna la practicarea prostituției pe teritoriul Spaniei pe D.I.
și T.V. în baza înțelegerii prealabile pe care a avut-o cu tatăl lui, A.L. (care recrutase cele două fete în scopul arătat) și de a încasa în totalitate veniturile obținute de aceste fete din practicarea prostituției pe care le-a reținut personal sau le-a pus la dispoziția membrilor săi de familie prin mandat de transfer extern - activități înfăptuite în a doua decadă a lunii iulie 2008 și prima decadă a lunii august 2008, ulterior cel în cauză continuând să primească bani în România din activitatea infracțională înfățișată;
D.C. zis "S.", zis "S.P."- pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism calificat prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. constând în fapta de a-i sprijini nemijlocit pe inculpații A.L. și B.F. și pe inculpata A.A. în perioada cuprinsă între începutul lunii iulie 2008 și începutul lunii octombrie 2008 în activitatea de coordonare a prostituției în relație cu D.M.L. (a cărei vârstă minoră o cunoștea), D.I. și T.V., prin facilitarea acestei activități concretizată în acte materiale precum însoțirea efectivă a fetelor în Spania, supravegherea lor câteva zile în această țară urmată de punerea acestora la dispoziția inculpatului A.L., furnizarea pașaportului său pentru închirierea spațiului de cazare în numele lui pentru cele trei fete și asigurarea folosului sau produsului infracțiunii pentru inculpați și învinuiți prin remiterea sumei de 1659 de euro proveniți din activitatea infracțională către inculpata A.S. cu mandat de transfer extern.
Prin același rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatelor: A.A., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în fapta de a o îndemna la practicarea prostituției în Spania pe partea vătămată minoră D.M.L. (fără să existe probe că învinuita cunoștea vârsta acesteia ori împrejurările în care a fost recrutată), precum și pe D.I. și T.V., ce erau în fapt "femei de casă" ale tatălui ei A.L., de a le facilita această activitate prin conducerea la artera stradală de unde racolau clienții dornici de favoruri sexuale (acțiune înfăptuită și cu sprijinul inculpatului D.C.) și de a încasa o perioadă de timp cuprinsă cu aproximație în intervalul octombrie - noiembrie 2008 toate veniturile obținute din livrarea celor trei fete prostituării, după ce anterior primise în România bani știind că provin din aceeași activitate infracțională și A.S. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în fapta de a trage foloase de urma practicării prostituției pe teritoriul Spaniei de către D.M.L., D.I. și T.V., în sensul că a primit bani din această activitate prin mandat de transfer de la inculpații A.L., B.F. și D.C. (de la acesta din urmă într-o singură împrejurare), precum și de la înv. A.A., activitate întreprinsă pe perioada iulie - noiembrie 2008 constituie infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanța de fond a analizat probele efectuate în cursul cercetării judecătorești, arătând că au fost audiați inculpații, partea vătămată D.L.M., numitele T.V. și D.I., martorii T.I., M.V., M.A., D.D., Z.E., M.M., I.M., D.R.V.
Inculpatul A.L. nu a recunoscut faptele imputate, susținând că D.L.M. este o cunoștință a inculpatului D.C., a recunoscut că a avut o relație cu D.I. și au împreună un copil, însă nu a determinat-o să practice prostituția nici pe ea, nici pe T.V., aceasta din urmă trăind în relații de concubinaj cu un văr de-al său.
Inculpatul D.C. a revenit asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale, recunoscând doar că le-a însoțit în Spania pe partea vătămată D.L.M. și pe T.V. și D.I. A mai susținut că în Spania a întreținut relații intime cu inculpata A.A. și că atât el cât și aceasta nu le-au supravegheat pe cele trei fete în timp ce practicau prostituția.
Inculpatul B.F. a recunoscut că partea vătămată D.L.M. a fost iubita lui însă a susținut că nu a determinat-o să practice prostituția și nici pe D.I. și T.V. Nu a recunoscut că ar fi discutat prin telefon cu partea vătămată D.L.M.
Inculpata A.A. a declarat că nu le-a îndemnat pe cele trei femei să practice prostituția, că nu a beneficiat de sume de bani de pe urma acestei activități, iar discuția cu T.V. referitoare la faptul că A.L. i-a rupt o mână a fost o glumă.
Nici inculpata A.S. nu a recunoscut faptele, susținând că banii primiți din Spania i-au fost trimiși de D.I. și T.V. pentru construirea, respectiv cumpărarea unor case.
T.V. a precizat că a plecat în Spania cu D.C., D.I. și D.L.M., biletele fiind cumpărate de către D.L.M., iar în Spania nu s-au prostituat. Martora a încercat să acrediteze ideea unor relații foarte apropiate între D.L.M. și inculpatul D.C. A mai arătat aceasta că a fost împrumutată cu 500 euro de partea vătămată D.L.M. iar inculpatul A.L. nu a bătut-o niciodată, discuțiile telefonice purtate cu A.A. despre faptul că ar fi fost bătută reprezentând în realitate o glumă.
Martora D.I. a menționat că are un copil din relația cu A.L., că a primit de la acesta 3000 euro pentru o construcție și a afirmat că pe D.L.M. a cunoscut-o în Spania iar aceasta avea o relație intimă cu inculpatul D.C. Martora a recunoscut că împreună cu T.V., D.L.M. și D.C. au plecat în Spania, dar a susținut că partea vătămată D.L.M. le-ar fi luat pașapoartele încă din momentul în care se aflau în aeroport. Nu a recunoscut că s-ar fi prostituat în Spania.
Martora T.I. a relatat că fiica ei, T.V., i-a precizat că inculpatul A.L. i-a spus că o va scoate din țară să practice prostituția.
Martorul D.D., tatăl părții vătămate D.L.M. a relatat că fiica sa i-a spus soției lui că în Spania a practicat prostituția, a mai arătat că fiica sa i-a spus că trebuie să plece din țară datorită declarațiilor date împotriva familiei inculpatului A.L. urmare amenințărilor ce i-au fost transmise.
Martora Z.E., delegat al Autorității Naționale de Protecție a Copilului, prezentă la audierea părții vătămate D.L.M. a precizat că asupra minorei nu s-au făcut presiuni să declare într-un anume mod.
Partea vătămată D.L.M. a revenit total asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale susținând că a fost îndrăgostită de inculpatul B.F. și a întreținut relații sexuale cu acesta în diverse hoteluri din Buzău. A recunoscut că s-a întâlnit de câteva ori cu D.I. - amanta inculpatului A.L. și cu T.V. în casa în care cele două din urmă locuia. Deoarece B.F. a plecat în Spania și dorea neapărat să fie cu el, iar cele două martore doreau și ele să plece la muncă în străinătate, a sustras unei mătușe 2000 euro, a plătit biletele de avion pentru toate trei, inclusiv pentru D.C. care devenise iubitul său și au plecat în Spania. În Madrid s-a întâlnit cu B.F. A luat buletinele de identitate ale celorlalte două femei ca o garanție că-i vor fi restituit banii de bilete. Și-a aruncat buletinul de identitate.
Au închiriat un apartament în Granada. Aici a cunoscut un cetățean străin care se ocupa cu traficul de femei și s-a mutat la acesta după care s-a prostituat; ulterior fiind internată într-un centru de minori.
A fost returnată în România iar declarațiile date în fața organelor de anchetă au fost date sub amenințare și constrângere fizică. Nu a recunoscut să fi discutat telefonic cu inculpatul B. despre sumele realizate de ea și celelalte două fete din prostituție, susținând că a fost obligată de organele de anchetă să declare împotriva inculpaților și nu o cunoaște pe inculpata A.A.
Instanța de fond a respins cererile inculpaților de audiere a martorului R.I., pentru aspecte ce țin de comportamentul organelor de anchetă, precum și de reaudiere a părții vătămate D.L.M. și a tatălui acesteia.
De asemenea, instanța a respins cererea inculpatului A.L. de efectuare a unei expertize medico-legale care să constate dacă numitei T.V. i-a fost fracturată mâna, având în vedere că pentru existența constrângerii nu este necesar ca violența să aibă o asemenea intensitate, fiind suficient ca persoanele obligate să practice prostituția să fie agresate fizic sau moral.
În cursul judecății s-a dispus retraducerea proceselor-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpații A.L. și B.F. în altă limbă decât cea română urmare contestării fidelității traducerii inițiale, însă s-a constatat că noua traducere nu este diferită de cea inițială, existând doar mici diferențe privind anumiți termeni ce nu au legătură directă cu activitatea infracțională a inculpaților.
Analizând probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate D.L.M. date în cursul urmăririi penale, declarațiile inculpatului D.C. date în cursul urmăririi penale, în fața judecătorului care a dispus arestarea sa, în fața instanței de recurs care a soluționat recursul împotriva încheierii prin care s-a luat măsura arestării preventive, procesele-verbale de confruntare dintre inculpatul D.C. și inculpatul B.F., pe de o parte și dintre D.C. și D.I. și T.V. pe de altă parte, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în condiții de legalitate, declarațiile martorilor T.I., B.C. și B.S., înscrisurile bancare referitoare la trimiterile de sume în euro din străinătate către inculpații A.S., A.L. și A.A., relatările oferite de compania aviatică B.A., declarația martorului D.G., instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul A.L. a întreținut relații intime cu D.I., având împreună un copil. În casa inculpatului A.L. din Buzău, str. L. au locuit D.I. și T.V., dar și martorii B.C. și B.S.
Partea vătămată D.L.M. a fost îndrăgostită din perioada liceului de inculpatul B.F. cu care a întreținut și relații intime, acesta așteptând-o la ieșirea de la cursurile școlare. De această relație au avut cunoștință și inculpații A.L. și A.S., părinții inculpatului B.F., dar și soția inculpatului B.F., precum și inculpatul D.C. și martorele D.I. și T.V.
Inculpatul B.F. a plecat, în cursul anului 2008 în Spania. Partea vătămată D.L.M. a urmărit să plece după acesta în străinătate, context în care prin inducerea în eroare, și-a determinat părinții să fie de acord cu călătoria în străinătate obținând astfel un înscris notarial în acest sens, părinții fiind convinși că fiica lor pleacă în Bulgaria cu echipa de handbal a școlii.
În preziua plecării în Spania, partea vătămată D.L.M., a fost adusă cu autoturismul în imobilul inculpatului A.L. din Buzău, str. L. În prezența martorilor B.C. și B.S., chiriași în acel imobil dar și a inculpatului D.C. s-a stabilit că cele trei fete (D.L.M., D.I. și T.V.) să fie duse în Spania unde să practice prostituția (declarațiile martorilor B.C. și B.S., declarațiile inculpatului D.C.).
Biletele de avion au fost procurate de inculpatul A.L. pentru toate cele trei femei, dar și pentru el și inculpatul D.C. de la o agenție de turism din Buzău, b-dul G.
S-a convenit ca cele trei femei să fie însoțite în Spania de inculpatul D.C., urmând ca peste scurt timp să sosească și A.L.
Părții vătămate D.L.M. i s-a spus că va fi dusă să se întâlnească cu iubitul ei.
În Madrid, cele trei femei și inculpatul D.C. au fost întâmpinați de un cunoscut al inculpatului A.L., cu care acesta ținea legătura prin telefon. În prima zi, s-a înscenat furtul hainelor celor patru și a actului de identitate al părții vătămate minore D.L.M. și a înscrisului notarial care-i permitea călătoria în străinătate.
După 3 - 4 zile a sosit în zonă și inculpatul A.L. care le-a preluat pe cele trei fete, introducându-le într-un club din Valencia. Numitele D.I. și T.V. au practicat prostituția, câștigurile fiind însușite în totalitate de inculpatul A.L.
Partea vătămată D.L.M. a fost cazată separat de celelalte două fete. Ulterior cele trei fete a fost duse în localitatea Granada și au locuit într-un apartament închiriat de A.L. pe numele inculpatului D.C.
Între timp, inculpatul B.F. s-a preocupat să-i procure părții vătămate D.L.M. un nou act de identitate, astfel că i-a obținut un act de identitate fals pe numele P.D., în vârstă de 18 ani, însă cu fotografia părții vătămate, act ce l-a costat, conform celor ce rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, 4000 - 5000 euro.
Din momentul obținerii actului de identitate, partea vătămată D.L.M. a fost obligată de inculpații A.L. și B.F. să practice prostituția, sumele obținute fiind însușite inițial de A.L. În repetate rânduri, partea vătămată D.L.M. s-a plâns inculpatului B.F. că este bătută de tatăl său, atât ea cât și celelalte două fete, martorei T.V. fiindu-i introdus brațul în aparat gipsat urmare loviturilor primite.
Inculpatul B.F. s-a plâns inculpatei A.S. de agresivitatea inculpatului A.L. față de cele trei fete, însă le-a îndemnat să-i dea ascultare tatălui său. La rândul său și inculpatul B.F. a aplicat fetelor corecții corporale pentru a le determina să practice prostituția.
Sumele obținute din practicarea prostituării variau între 80 euro și 470 euro pe zi. Cele mai mari sume erau realizate de partea vătămată D.L.M. și T.V.
Timp de trei săptămâni, sumele încasate de D.L.M. din practicarea prostituției au fost încasate de inculpatul B.F.
În a doua parte a lunii septembrie 2008, după ce inculpații A.L. și B.F. au părăsit Spania, a fost adusă aici inculpata A.A., de către inculpatul D.C., care le supraveghea pe fete și încasa câștigurile, banii fiind trimiși în țară pe numele inculpatei A.S., inculpatul D.C. având rolul de a o orienta în teren pe inculpata A.A. în timp ce scotea fetele la stradă în vederea practicării prostituției.
În perioada în care a practicat prostituția, partea vătămată D.L.M. a fugit de mai multe ori de sub supravegherea inculpatului A.L., intrând sub protecția unui alt proxenet, cetățean străin, și D.I. a plecat pentru o perioadă de timp de sub supravegherea acestuia.
Din datele oferite de companiile aeriene, rezultă că și T.V. figurează cu loc rezervat, în 2 - 3 rânduri pentru călătorie în România.
Inculpata A.S. a ținut în permanență legătura cu inculpații A.L., B.F. și A.A., a ridicat sumele trimise în țară de T.V., D.I., a încercat în permanență să-l determine pe inculpatul A.L. să-și schimbe atitudinea față de cele trei fete, invocând faptul că-l aștepta "pușcăria".
În ce privește cererea prin care inculpații A.L. și B.F. au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., invocând faptul că nu au cunoscut vârsta părții vătămate D.L.M., nu au determinat-o în nici un mod să practice prostituția și nu au indus-o în eroare pentru a face deplasarea în Spania, instanța a arătat că această cerere nu poate fi admisă.
S-a apreciat că, din declarațiile inculpatului D.C. rezultă că toți inculpații au cunoscut vârsta reală a părții vătămate D.L.M. Pentru a putea făcută deplasarea în străinătate aceasta a avut nevoie de încuviințarea părinților, încuviințare dată în fața unui notar, act despre care au avut cunoștință și inculpații A.L., B.F. și D.C. La indicațiile inculpatului A.L. i-au fost sustrase părții vătămate D.L.M. actul de identitate și procura notarială.
Inculpatul B.F. s-a ocupat de procurarea unui nou act de identitate pentru partea vătămată D.L.M., act în care s-a trecut vârsta de 18 ani.
Despre procurarea acestui act a avut cunoștință și inculpatul A.L. așa cum rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice.
În repetate rânduri, inculpata A.S., în convorbirile purtate cu inculpații A.L. și B.F. a făcut referire la faptul că aceștia vor avea necazuri de pe urma părții vătămate D.L.M., zis "românca" și îi îndeamnă să-și schimbe atitudinea față de aceasta. Că inculpații au cunoscut vârsta reală a părții vătămate rezultă și din faptul că aceasta a fost obligată să practice prostituția numai după obținerea noului act de identitate.
Instanța a evidențiat faptul că, recrutarea unei minore în scopul exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituției se încadrează în prevederile art. 13 din Legea nr. 678/2001, iar nu în ale art. 329 alin. (2) C. pen. Ori de câte ori sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane sau trafic de minori, dându-se eficiență principiului potrivit căruia specialul primează generalului, fapta se încadrează în art. 12 sau 13 din Legea nr. 678/2001.
Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 "constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane".
Art. 329 alin. (2) C. pen. prevede trei modalități alternative care intră în conținutul laturii obiective a infracțiunii de proxenetism, constând în recrutarea, traficul de persoane și constrângerea unei persoane, în vederea practicării prostituției, iar din prevederile art. 12 din Legea nr. 678/2001 rezultă că, în latura obiectivă a infracțiunii de trafic de persoane, este prevăzută ca modalitate alternativă și "recrutarea", alături de "transportare", "transferare", "cazare" și "primire", care se poate realiza prin folosirea diferitelor forme de constrângere, cum sunt amenințarea sau violența.
Prin urmare, art. 329 alin. (2) C. pen. prevede ca modalități de realizare a conținutului laturii obiective a infracțiunii de proxenetism atât recrutarea unor persoane pentru prostituție, cât și constrângerea la prostituție, care se regăsesc și între modalitățile de realizare a infracțiunii de trafic de persoane.
Inculpații au profitat de imposibilitatea părții vătămate minore de a-și exprima voința datorită vârstei, care nu-i permite să își dirijeze conduita și profitând de sentimentele pe care aceasta le nutrea față de inculpatul B.F., a fost indusă în eroare prin prezentarea unei alte situații decât cea expusă inițial.
S-a considerat că, și dacă s-ar accepta ideea că partea vătămată minoră a cunoscut de la început activitatea ce urma să o desfășoare în Spania, suntem tot în prezența infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001, partea fiind în imposibilitate a exprima un consimțământ valabil, astfel că s-a dispus respingerea cererilor de schimbare a încadrării juridice a faptelor.
S-a considerat că, în drept, faptele inculpatului A.L. zis "V." de a recruta prin inducere în eroare, în baza înțelegerii prealabile pe care a avut-o cu fiul lui, inculpatul B.F., pe partea vătămată minoră D.M.L. în vârstă de 16 ani, sub pretextul că este așteptată de iubitul ei, B.F., pentru a conviețui cu el în Spania, de a-i asigura transportul până în această țară, precum și cazarea în respectiva țară (prin intermediul inculpatului D.C.), iar ulterior de a înfăptui prin intermediar sustragerea actului de identitate al acesteia și de a o determina să se prostitueze în acest context, atât el cât și inculpatul B.F. și inculpata A.A. pentru ei pe diferite perioade de timp din intervalul iulie - noiembrie 2008, cu încasarea în totalitate a veniturilor obținute din livrarea fetei prostituării, constituie infracțiunea de trafic a unei persoane minore în formă calificată prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu ref. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului A.L. de a recruta în aceeași perioadă de timp pentru practicarea prostituției, pe teritoriul Spaniei pe D.I. și T.V., de a le îndemna să efectueze această activitate, de a le înlesni și facilita practicarea prostituției prin asigurarea cazării, inclusiv prin exercitarea de acte de violență pentru a le obliga să continue activitatea de livrare a lor prostituării, fapte urmate de încasarea în totalitate a veniturilor realizate de cele două fete din prostituție, cu acceptul acestora, în condițiile în care ele se vădesc a fi "femei de casă" ale inculpatului, s-a considerat că au elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată și calificată prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului B.F. de a primi și găzdui pe teritoriul Spaniei o perioadă de circa 3 săptămâni, în luna septembrie 2008, împreună cu A.L. pe partea vătămată minoră D.M.L., iubita lui, sub pretextul conviețuirii cu aceasta, după ce luase act de faptul că fata fusese recrutată și adusă în luna iulie 2008 în Spania prin inducere în eroare sub pretextul arătat de tatăl lui, A.L., în înțelegere cu care înfăptuise activitatea de dispariție sau sustragere a actului de identitate a victimei prin mimarea unei scene de furt, fapte reunite cu determinarea aceleiași victime minore să practice prostituția la cererea lui și a tatălui lui ori a inculpatei A.A. pe diferite perioade de timp din intervalul iulie - noiembrie 2008, cu consecința încasării în totalitate a veniturilor obținute de fată din practicarea prostituției, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic al unei persoane minore în formă calificată prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu ref. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului B.F. zis "L." de a îndemna la practicarea prostituției pe teritoriul Spaniei pe inc. D.I. și numita T.V. în baza înțelegerii prealabile pe care a avut-o cu tatăl lui, A.L. și de a încasa în totalitate veniturile obținute de aceste fete din practicarea prostituției pe care le-a reținut personal sau le-a pus la dispoziția membrilor săi de familie prin mandat de transfer extern - activități înfăptuite în a doua decadă a lunii iulie 2008 și prima decadă a lunii august 2008, ulterior cel în cauză continuând să primească bani în România din activitatea infracțională înfățișată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatei A.A. de a o îndemna la practicarea prostituției în Spania pe partea vătămată minoră D.M.L., precum și pe numitele D.I. și T.V., ce erau în fapt "femei de casă" ale tatălui ei A.L., de a le facilita această activitate prin conducerea la artera stradală de unde racolau clienții dornici de favoruri sexuale (acțiune înfăptuită și cu sprijinul inculpatului D.C.) și de a încasa o perioadă de timp cuprinsă cu aproximație în intervalul octombrie - noiembrie 2008 toate veniturile obținute din livrarea celor trei fete prostituării, după ce anterior primise în România bani știind că provin din aceeași activitate infracțională, constituie infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatei A.S. zisă "T." de a trage foloase de urma practicării prostituției pe teritoriul Spaniei de către numitele D.M.L., D.I. și T.V., în sensul că a primit bani din această activitate prin mandat de transfer de la inculpații A.L., B.F. și D.C. (de la acesta din urmă într-o singură împrejurare), precum și de la inculpatul A.A., activitate întreprinsă pe perioada iulie - noiembrie 2008 constituie infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (în condițiile în care învinuita nu era pusă la curent cu vârsta lui D.M.L.).
Instanța a mai reținut că, fapta inculpatului D.C. de a-i sprijini nemijlocit pe inculpații A.L. și B.F. și pe inculpata A.A. în perioada cuprinsă între începutul lunii iulie 2008 și începutul lunii octombrie 2008 în activitatea de coordonare a prostituției în relație cu numitele D.M.L., D.I. și T.V., prin facilitarea acestei activități concretizată în acte materiale precum însoțirea efectivă a fetelor în Spania, supravegherea lor câteva zile în această țară urmată de punerea acestora la dispoziția inculpatului A.L., furnizarea pașaportului său pentru închirierea spațiului de cazare în numele lui pentru cele trei fete și asigurarea folosului sau produsului infracțiunii pentru inculpați și învinuiți prin remiterea sumei de 1659 de euro proveniți din activitatea infracțională către inculpata A.S. cu mandat de transfer extern, constituie infracțiunea de complicitate la proxenetism calificat prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele reținute, disprețul inculpaților față de viață, față de morală, dar și faptul că aceștia au speculat dorința de câștig a celor trei persoane, obișnuite cu un trai parazitar, toate fiind ademenite de viața îmbelșugată dusă de familia inculpatului, de condițiile de trai (mai multe case, autoturisme, petreceri în localuri de noapte, cum de altfel s-au cunoscut D.L.M. și B.F. - într-un cazino).
Instanța a reținut pentru inculpatul A.L. circumstanțe atenuante conform art. 74 alin. (2) C. pen., circumstanțe grefate pe condițiile concrete în care au fost comise faptele, respectiv faptul că partea vătămată D.L.M. l-a contactat pe inculpat pentru a face deplasarea în Spania, precum și calitatea de amante ale lui și fiului său, că ulterior a practicat prostituția pe teritoriul Spaniei conform propriilor declarații fiind internată într-un centru de minori, că D.I. a fost implicată în altă cauză pentru acte de același gen.
Cât privește pe inculpatul B.F. s-a considerat că, față de împrejurarea că acesta nu a mai suferit alte condamnări în afara celor din minorat, că a încercat să-l determine pe inculpatul A.L. să-și schimbe comportamentul față de persoanele obligate la practicarea prostituției, se impune reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen.
În ceea ce privește pe inculpatul D.C., acesta a avut o mare contribuție în stabilirea corectă a situației de fapt, comportamentul în faza de judecată fiind urmarea incidentului a cărui victimă a fost în penitenciar și pentru care autoritățile nu au luat măsuri corespunzătoare și nu au sesizat faptele organelor de urmărire penală. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că acesta nu a beneficiat de sume de bani de pe urma practicării prostituției, fiind întrunite cerințele art. 74 lit. c) C. pen.
Chiar dacă inculpatele A.A. și A.S. nu au recunoscut faptele, față de lipsa antecedentelor penale, instanța a reținut în favoarea acestora circumstanțe atenuante, prev.de art. 74 lit. a) C. pen.
Referitor la stabilirea sumelor ce au fost confiscate, instanța a avut în vedere declarațiile părții vătămate D.M.L., care precizează de fiecare dată alte sume, însă face precizarea că obținea în medie 400 - 500 euro pe zi, faptul că din declarația sa rezultă că a trimis părinților suma de 1800 euro.
Din cuprinsul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că sumele încasate din practicarea prostituției variau de la o zi la alta (300 euro - D.L.M., D.I. - 140 euro, D.L.M. - 380 euro, D.I. - 250 euro, D.L.M. - 80 euro, D.I. - 115 euro și T.V. - 100 euro).
Instanța a mai precizat că, din cuprinsul procesului-verbal, rezultă că banii câștigați de D.L.M. au fost însușiți de alt proxenet, procesul-verbal, relevă faptul că D.I. a plecat cu alt proxenet, iar în data de 06 septembrie 2008 D.L.M. a plecat la alt proxenet.
Reținând că D.L.M. nu a început practicarea prostituției decât după obținerea actului de identitate fals, după ce fuseseră transferate în Granada, că a plecat de mai multe ori de sub protecția inculpaților, că pe anumite perioade sumele încasate au fost însușite de alți proxeneți, considerând că timp de 60 de zile, la un calcul de aproximativ 20 de zile lunar, a încasat zilnic în medie 300 euro, rezultă că acesta ar fi câștigat pentru inculpați suma totală de 18.000 euro.
S-a considerat că, D.I. realiza cele mai mici sume, și făcând un calcul pe o durată de 80 zile în care a fost exploatată sexual de către inculpați, suma încasată de aceasta s-ar ridica la 12.000 RON.
Din actele dosarului rezultă ă T.V. figurează cu bilete de avion în datele de 20 septembrie 2008 pe ruta Paris - București, în data de 24 octombrie 2008 pe ruta Torino - București, în data de 27 octombrie 2008 pe ruta Roma - București astfel că instanța a apreciat la circa 300 euro câștigul zilnic al acesteia, iar pe timp de 60 de zile (la o medie de 20 de zile pe lună) suma încasată s-ar cifra la 18.000 euro.
Instanța de fond a avut în vedere în primul rând sumele certe expediate în sistem bancar către A.S., A.L., A.A. și soția inculpatului B.F. Pentru diferență, sumele au fost reținute în sarcina inculpaților, în raport cu perioada în care banii au fost încasați de aceștia, cele mai mari sume fiind încasate de inculpatul A.L. Pe perioada în care B.F. a supravegheat fetele, sumele câștigate de D.L.M. au revenit acesteia, iar sumele încasate de D.I. și T.V. fiind remise în țară prin transfer bancar. În perioada în care inculpata A.A. s-a ocupat de supravegherea fetelor au fost trimise în țară cele mai mari sume și nu pot fi confiscate de două ori, de la inculpatele A.A. și A.S.
S-au menținut măsurile asiguratorii cu excepția sechestrului asupra unui autoturism F., nr. de înmatriculare aaa pentru care se dispune ridicarea măsurii asiguratorii. Cum sumele confiscate de la A.A. sunt mult mai mici decât valoarea bunurilor sechestrate și suma reținută de instanță este egală cu cea indisponibilizată de organele de urmărire penală, s-a dispus restituirea autoturismului proprietatea acesteia - F.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău și inculpații A.L., B.F., A.S. și A.A.
1. În apelul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău a criticat hotărârea primei instanțe sub mai multe aspecte.
În primul rând s-a susținut că, în mod nelegal Tribunalul Buzău a reținut în beneficiul celor patru inculpați circumstanțe atenuante prev. de art. 74, C. pen., arătându-se că este de relevat că, potrivit art. 74, alin. (1), C. pen., reținerea circumstanțelor atenuante definite de acest text de lege este o facultate acordată instanței, ci nu o obligație impusă acesteia ("următoarele împrejurări pot constitui circumstanțe atenuante").
Aceasta înseamnă că, în economia textului citat instanța poate da prevalență uneia din circumstanțele prev. de art. 74, alin. (1) sau alin. (2), C. pen., raportându-se la ansamblul criteriilor legale de individualizare care se circumscriu cauzei, reținerea de atenuante din cadrul celor expuse fiind justificată numai în măsura în care elementele care le caracterizează au o influență covârșitoare, înrâuritoare în spectrul criteriilor de individualizare a sancțiunilor determinate de toate circumstanțele cauzei. În plus, legea include ca cerință pentru atenuantele definite de art. 74 alin. (2) C. pen. și determinarea concretă a acestora.
Sub acest ultim aspect, Tribunalul Buzău a reținut în beneficiul inculpatului A.L. (în mod exclusiv) și B.F. (alături de atenuante prev. de art. 74, alin. (1), lit. a) C. pen.), circumstanțe atenuante prev. de art. 74, alin. (2), C. pen., determinate de următoarele împrejurări:
a) în ce îl privește pe inculpatul A.L.: partea vătămată minora D.M.L. l-a contactat pentru a face deplasarea în Spania; aceasta avea calitatea de amantă a fiului lui - inculpatul B.F.; victima minoră sus-citată a practicat prostituția și ulterior comiterii infracțiunilor pentru care inculpatul a fost dedus judecății, motiv pentru care a fost internată într-un centru pentru minori din Spania; numitele D.I. și T.V. aveau calitatea de amante ale inculpatului; numita D.I. a practicat și anterior prostituția în beneficiul altei persoane (G.I.E., zisa C.).
b) în ce îl privește pe inculpatul B.F., instanța fondului a reținut că acesta a încercat să îl determine pe inculpatul A.L. să își schimbe comportamentul față de persoanele obligate la practicarea prostituției.
Parchetul a susținut că, toate împrejurările și situațiile de fapt descrise mai sus și considerate de instanța circumstanțe atenuante prev. de art. 74, alin. (2), C. pen., nu sunt legate în nici un mod de atitudinea și conduita inculpatului A.L., privind elemente și stări de fapt extranee conduitei lui și reprezentând de fapt manifestări de voința nu ale inculpatului dedus judecații ci ale altor persoane, respectiv victima minora suscitată ori fetele care s-au livrat prostituării pentru el.
Faptul că minora D.M.L. a acceptat să conviețuiască cu inculpatul B.F., de care era îndrăgostită, faptul ca numitele D.I. și T.V. au acceptat să activeze în anumite momente ca amante ale inculpatului A.L. nu au nici o legătură cu atitudinea și conduita acestuia, ci doar cu conduita femeilor înfățișate.
Ori, dacă potrivit art. 74, alin. (2), C. pen., împrejurările enumerate la art. 74, alin. (1), C. pen. "au caracter exemplificativ", aceasta nu înseamnă că legiuitorul a urmărit să extindă sfera împrejurărilor care pot constitui circumstanțe atenuante și la atitudinea și conduita altor persoane care nu sunt deduse judecății penale (de ex., în cazul de fata, o victimă minoră și două prostituate).
Din economia art. 74, C. pen., rezultă că stările și împrejurările ce pot fi reținute ca atenuante legale trebuie să fie legate de persoana inculpatului, de conduita și atitudinea acestuia, de manifestări ale lui exclusive, căci atenuantele prev. de art. 74, alin. (2), C. pen. nu sunt decât o extensie legală a circumstanțelor definite cu titlu de exemplu în art. 74, alin. (1), C. pen.; ori acestea din urmă privesc exclusiv persoana și conduita autorului faptei, ci nu și pe cele ale altor persoane în legătura cu care el a acționat, cum eronat opinează instanța fondului.
S-ar putea spune, dimpotrivă, că cine profită de vulnerabilitățile unei victime, mai cu seamă în situația în care ea este și minoră, ori de calitatea de amantă a unor persoane, dă dovadă de un pericol social mai ridicat, căci se folosește premeditat de aceste stări și situații pentru a-și atinge propriul scop infracțional.
Pe baza acestor argumente, parchetul a apreciat că în mod nelegal Tribunalul Buzău a reținut în sarcina inculpatului A.L. atenuantele legale prev. de art. 74, alin. (2), C. pen., constând în stările de fapt înfățișate, în condițiile în care în sarcina lui nu puteau fi reținute ca atenuante niciuna din circumstanțele prev. de art. 74, alin. (1), C. pen. din punct de vedere obiectiv.
În ce îl privește pe inculpatul B.F., aprecierea că acesta a încercat să îl determine pe inculpatul A.L. să își schimbe comportamentul față de persoanele obligate la practicarea prostituției, este evident neîntemeiată, fiind reținută contrar probelor administrate în cauză. Parchetul a susținut că, ceea ce a făcut în fapt inculpatul B.F. nu este altceva decât că s-a plâns mamei lui - inculpatul A.S. și vărului lui, aflat în Spania, de agresivitatea inculpatului A.L., față de cele trei fete livrate prostituării și în mod deosebit față de victima minora ce era iubita lui.
Dar aceasta atitudine nu a avut o influență covârșitoare, înrâuritoare asupra faptelor comise, de vreme ce, pe de altă parte inculpatul le-a cerut celor trei fete să asculte cerințele tatălui lui legate de practicarea prostituției, aceste aspecte fiind confirmate chiar de instanță în considerentele sentinței apelate.
Pe de altă parte, inculpatul B.F. nu a luat niciodată legătura cu tatăl lui, direct sau prin interpuși, pentru a-l împiedica să săvârșească acte de agresiune asupra victimei minore sau a fetelor livrate prostituării. O astfel de atitudine nu îl caracterizează pe B.F., din moment ce probele la dosar îl înfățișează chiar pe el aplicând fetelor în discuție corecții fizice, corporale, pe perioada activității infracționale în directa legătura cu livrarea lor prostituării.
În condițiile date, reținerea de atenuante prev. de art. 74, alin. (2), C. pen., de către Tribunalul Buzău este nejustificată.
În ce privește reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74, alin. (1), lit. a), C. pen. în beneficiul inculpatului B.F., A.S. și A.A. de către instanța fondului, aceasta nu are nici o acoperire legală, încălcându-se în fapt prev. textului legal enunțat.
Astfel, potrivit art. 74, alin. (1), lit. a), C. pen., poate constitui circumstanță atenuantă "conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii".
În speța de față, Tribunalul Buzău și-a grefat aprecierea incidenței în cauză a atenuantei legale înfățișate în beneficiul celor trei inculpați menționați pe împrejurarea că ei nu au antecedente penale, cu excepția lui B.F., care are unele condamnări penale pentru fapte comise în perioada minoratului.
În cauza dedusă judecății, conduita celor trei inculpați vizați, departe de a fi una bună, exemplară, pentru a putea fi reținută cu titlul de atenuantă legală, este, dimpotrivă, una vicioasă, care denotă dispreț față de viață și morală, în contextul în care toți inculpații, cu excepția lui A.S., au avut relații extraconjugale cu persoanele ce apar ca victime ale infracțiunilor ori cu prostituatele ce fac obiectul cauzei, au promovat cultul traiului parazitar, au ademenit fetele cu perspectiva unei vieți îmbelșugate în sânul familiei lor, cu condiții de trai atractive (mai multe case, autoturisme, petreceri în localuri de noapte, așa cum, de altfel, s-au și cunoscut inculpatul B.F. și victima minoră - într-un cazinou). Aceste stări de fapt sunt reținute de instanța fondului chiar în considerentele sentinței apelate.
Ori, o asemenea conduită a inculpaților citați, vicioasă, nocivă, care este și izvorul activității infracționale viitoare care face obiectul cauzei deduse judecății, nu poate să justifice în nici un fel reținerea în beneficiul lor a atenuantei prev. de art. 74, alin. (1), lit. a), C. pen., așa cum eronat a dispus Tribunalul Buzău, cu încălcarea acestui text de lege.
Parchetul a solicitat deci, înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în mod greșit în beneficiul inculpaților A.L., B.F., A.S. și A.A.
În al doilea motiv de apel s-a solicitat majorarea pedepselor aplicate acestor inculpați.
S-a susținut că, în speța de față inculpații, obișnuiți să ducă un mod de viață parazitar, au profitat de naivitatea și lipsa de experiență și de viață a unei minore și de relațiile particulare pe care le-au avut anterior cu două prostituate, din dorința de a obține un câștig material imediat pe seama exploatării sexuale a acestora și prin aceste fapte, ei au lezat grav libertatea și demnitatea unei persoane minore, precum și relațiile sociale ce au ca obiect legalitatea și moralitatea veniturilor dobândite de persoanele fizice.
Pe de alta parte, instanța fondului nu a ținut seama de faptul că din probele depuse la dosar rezultă că pe seama comportamentului infracțional al inculpaților vizați de prezentul apel poate fi pusă încercarea de zădărnicire a aflării adevărului prin influențarea victimei minore și a părinților acesteia ori a altor părți și martori din proces, după cum urmează: referatul întocmit de procuror din 24 martie 2010 prin care se semnalează agresiunea cu un obiect tăios, comisă în Penitenciarul Focșani pe unul din holurile de acces de interpusul M.A., asupra coinculpatului din aceasta cauza, D.C., pentru a-l determina să își retragă declarațiile acuzatoare date la urmărirea penală împotriva inculpaților vizați de prezentul apel (Dosar instanța nr. 5524/114/2009); actele de anchetă internă dispusă de conducerea Penitenciarului Focșani, care confirmă agresiunea mai sus înfățișată; depoziția martorului D.D., tatăl victimei minore, care evocă presiunile făcute asupra sa de anturajul inculpaților sus-citați, pentru a-l determina pe el și pe fiica lui să își retragă acuzațiile formulate; corespondența transmisă prin poștă și fax de victima minoră către Tribunalul Buzău, care confirmă presiunile exercitate de inculpații evidențiați prin interpuși asupra ei și a familiei ei pentru a-i determina să își retragă acuzațiile formulate în cauză. Scrisul de pe unul din memoriile victimei minore este recunoscut în instanța de tatăl ei.
De altfel, activitățile desfășurate în privința celor expuse de inculpatul A.L., B.F., A.S. și A.A. în direcția influențării părților și martorilor din proces chiar au dat rezultat, pentru că: în urma incidentului violent la care a fost supus în Penitenciarul Focșani, inculpatul D.C. și-a retractat declarațiile date, care îi incriminau pe coinculpații vizați în apel, cu toate că el descrisese amplu la urmărirea penală întreaga activitate infracțională și își menținuse poziția și la confruntările cu inc. B.F. și fetele care s-au livrat prostituării. Pentru a scapă de presiunile inculpaților exercitate asupra lui prin interpuși în Penitenciarul Focșani și în perioada imediat anterioară motivării prezentului apel, inculpatul D.C. a transmis instanței de fond, după primirea comunicării sentinței penale apelate, o scrisoare în care roagă instanța să nu mai fie citat în nici o procedură în căile de atac eventuale exercitate de ceilalți inculpați în prezenta cauză, considerând că "instanța și-a făcut datoria, luând hotărârea de condamnare după faptele comise".
Victima minora D.M.L., pe perioada cât s-a aflat sub influența unor forțe obscure care pot fi puse în legătură cu mediul infracțional al inculpaților și-a retractat și ea nemotivat declarațiile date la urmărirea penală pe care le confirmase constant în faza judecății prin corespondența transmisă instanței fondului. Ultima depoziție a victimei minore făcută în contextul dat este evident nesinceră, căci nu se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar. Astfel, afirmațiile victimei minore de la instanța, cuprinse în declarația ei, sunt infirmate, pe de o parte de înscrisurile în copie extrase din Dosarul nr. 546/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, depuse la dosar instanță, care denotă că cea în cauză a mințit când a precizat ca a suportat ea costul călătoriei pentru toate persoanele în Spania cu suma de 2000 euro sustrasă de la mătușa ei, căci înscrisurile evidențiază că a sustras numai 650 RON și 40 euro, cheltuiți până la plecarea ei în Spania. Pe de alta, se vădește ca mincinoasă și afirmația minorei din instanță, în sensul că inculpatul A.L. nu a avut legătură cu plecarea ei, a inc. D.C. și a numitelor D.I. și T.V. în Spania, din moment ce din xerocopia formularelor de rezervare a biletelor de avion emise de SC C.T. SRL Focșani - pct. Buzău, depuse la dosar instanță, rezultă că rezervarea biletelor și costul călătoriei aferentă acestei rezervări sunt făcute prin comanda telefonică prin postul nr. 0000, despre care s-a probat că aparține chiar inc. A.L., fiind și interceptat legal în prezenta cauză.
Parchetul a susținut că acestea sunt doar câteva exemple care demonstrează intervenția inculpaților prin anturajul lor în desfășurarea în condiții de celeritate și siguranța a procesului penal, care justifică cu atât mai mult concluzia că pedepsele aplicate lor apar prea blânde în raport cu criteriile prev. de art. 72, alin. (1), C. pen., mai cu seamă că ei au avut un comportament total nesincer, de negare cu vehemență, cu virulență a faptelor comise în ciuda evidenței sistemului probator. În contextul dat, prin pedepsele aplicate inculpaților vizați instanța nu a răspuns exigențelor art. 52, C. pen., text potrivit căruia "pedeapsa este o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni" (alin. (1); "prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de munca, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială (...) " (alin. (2)).
Chiar dacă prin forța lucrurilor, poate fi justificată o pedeapsă neprivativă de libertate în ce le privește pe inculpatele A.S. și A.A., în raport cu faptele pentru care ele sunt deduse judecății și cu contribuția lor la săvârșirea acestora, opinează că se justifică aplicarea disp. art. 861 și urm. C. pen. în raport nu numai cu inculpata A.S., ci și cu inculpata A.A., prin fixarea unui termen de încercare mai lung pentru ambele inculpate și dat fiind contextul cauzei, impunerea în sarcina acestora a obligației prev. de art. 863, alin. (3), lit. d), C. pen., privind interdicția de a intra în contact direct sau prin interpuși cu victima minoră, cu părinții acesteia, cu martorii T.I., B.C., B.S., M.V., M.A. și cu inculpatul D.C. în fond, și inculpata A.A. a exercitat activitatea de supraveghere a victimei minore și a celor două prostituate implicate în aceasta cauză o perioadă de timp relativ însemnată (o lună).
Într-un al treilea motiv de apel, parchetul a arătat că, sumele de bani pentru care instanța fondului a dispus măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpații A.L., B.F. și A.A. sunt sub nivelul beneficiului ilicit al acestora, care poate fi determinat pe baza probelor aflate la dosar.
Sub acest aspect, criteriile de determinare a beneficiului ilicit de care a uzat Tribunalul Buzău sunt eronate, pentru că surprind momente de raportare a veniturilor din prostituție indicate telefonic numai pe perioade secvențiale de timp, omițându-se veniturile indicate în alte procese-verbale de certificare a convorbirilor telefonice ca fiind realizate efectiv de fetele livrate prostituării.
În plus, instanța a redus în mod neîntemeiat perioadele în care fetele livrate prostituării au practicat această activitate în beneficiul inculpaților vizați la 60 zile efective pentru victima minoră D.M.L. și T.V. și la 80 zile pentru numita D.I.
S-a susținut că, din probele aflate la dosarul cauzei rezultă că fetele în discuție au prestat activitate de livrare a lor prostituării în beneficiul inculpaților pe perioada 04 iulie 2008 - jumătatea lunii noiembrie 2008, deci vreme de 130 zile, cu excepția unei perioade de două săptămâni în luna iulie 2008 în care victima minoră nu s-a prostituat și a unei perioade în medie de cinci zile pentru fiecare lună din intervalul iulie - octombrie 2008, când fetele, din motive fiziologice nu au putut presta activitatea de prostituție.
În aceste condiții, în mod cu totul nejustificat Tribunalul Buzău a tras concluzia că fetele au fost livrate prostituării, dintr-un interval de 130 zile supus analizei numai pe perioade de 60 zile și respectiv 80 zile.
Pe de altă parte, nu este fundamentată aprecierea instanței că minora D.M.L. ar fi plecat perioade îndelungate de timp la alt proxenet ori ar fi predat banii altui proxenet. Plecarea numitei D.M.L., la care instanța face referire se face numai în două împrejurări, respectiv în ziua de 31 august 2008 și pe 06 septembrie 2008, însă din probele aflate la dosar reiese că cea în cauză s-a întors după nici o zi la inculpați, respectiv pe 01 septembrie 2008 și chiar în aceeași zi în care plecare, respectiv pe 06 septembrie 2008. Din probele expuse rezultă că de fapt victima minoră a fugit de la inculpatul A.L. pentru că o bătea, o priva de hrană, nu îi dădea medicamente când era răcită, situații ce nu au nici o legătură cu vreo eventuală deplasare benevolă la vreun alt proxenet, așa cum eronat a reținut instanța de fond.
Și referirile făcute de Tribunalul Buzău la perioade de timp în care T.V. nu ar fi prestat prostituție în Spania pentru că s-ar fi aflat în România sunt rezultatul unor grave erori și confuzii, când instanța practic confundă datele de rezervare a biletelor pe numele celei în cauză pentru călătorii pe rutele Paris - București, pe 20 septembrie 2008, Torino - București pe 24 octombrie 2008 și Roma - București pe 27 octombrie 2008, cu călătorii efectuate efectiv, cu toate că prin adresa scrisă Compania B.A. precizează că este vorba doar de rezervări ale călătoriilor și nu poate confirma decât faptul că acele călătorii nu s-au mai efectuat.
În aceste condiții, pe baza probelor aflate la dosar și a localizării inculpaților vizați pe teritoriul Spaniei în legătură cu activitatea infracțională, parchetul a precizat că se pot reține următoarele aspecte: - pe perioada 04 - 31 iulie 2008 erau în Spania inc. A.L. și B.F. Victima minoră nu s-a prostituat în intervalul 04 - 11 iulie 2008 și 27 - 31 iulie 2008, pe acest ultim interval de timp neprestând respectiva activitate nici T.V. și D.I. Banii obținuți de victima minoră i-au revenit, potrivit probelor, inc. B.F., iar cei obținuți de celelalte fete au fost însușiți de A.L.; pe perioada 31 iulie - 21 august 2008 (trei săptămâni) în Spania a fost numai inc. B.F., care a încasat banii din prostituție de la toate cele trei fete; pe perioada 22 august - 09 octombrie 2008 în Spania a fost prezent numai inc. A.L., care și-a însușit banii din prostituție de la toate cele trei fete. Pe această perioadă în intervalele 27 - 31 august 2008, 26 - 30 septembrie 2008 fetele nu s-au prostituat (din rațiuni de uz practic, perioadele de inactivitate ținând de necesitățile fiziologice ale fetelor au fost plasate la sfârșitul fiecărei luni); pe perioada 10 octombrie - 13 noiembrie 2008 (deci 30 zile) a fost prezent în Spania inc. A.A., care a încasat banii obținuți din prostituție de toate cele trei fete. Pe respectiva perioadă, pentru argumentele înfățișate, se socotește ca în intervalul 27 octombrie - 31 octombrie 2008 fetele nu s-au prostituat.
Odată făcute aceste precizări, este justă aprecierea instanței că veniturile fetelor realizate din prostituție variau, însă relevă că, fără a extrapola declarațiile victimei minore date la urmărirea penală, care vorbesc de o medie de 500 euro pe seară și de o sumă totală de 270.000 euro ce pare exagerată și care ar fi fost predată inculpaților de toate cele trei fete - opinăm că instanța trebuia să facă o medie a veniturilor după datele de raportare din toate procesele-verbale de certificare a convorbirilor telefonice depuse la dosarul de urmărire penală, ci nicidecum după numai o parte din respectivele procese-verbale, extrase selectiv.
În baza acestor rațiuni, parchetul a susținut că se pot face următoarele constatări:
- D.I. a obținut în zilele când s-au raportat pentru ea veniturile din prostituție: 55 euro, 180 euro, 300 euro, 140 euro, 230 euro, 170 euro, 110 euro, deci un total de 1.185 euro pe 7 seri raportate, ceea ce înseamnă o medie de cea. 170 euro pe seara;
- T.V. a obținut în zilele când s-au raportat pentru ea veniturile din prostituție: 130 euro, 300 euro, 440 euro, 470 euro, 300 euro, 100 euro, 400 euro, 550 euro, 410 euro, 560 euro, 250 euro, 115 euro, 140 euro, 110 euro, 30 euro, 110 euro, deci un total de 4.415 euro pe 16 seri raportate, ceea ce înseamnă o medie de cca 275 euro pe seară;
- minora D.M.L. a obținut în zilele când s-au raportat pentru ea veniturile din prostituție: 140 euro, 500 euro, 500 euro, 500 euro, 500 euro, 300 euro, 400 euro, 500 euro, 600 euro, 380 euro, 80 euro, 150 euro, 110 euro, deci un total de 4.660 euro pe 13 seri raportate, ceea ce înseamnă în medie peste 350 euro pe seara.
Având în vedere referirile făcute anterior, din coroborarea logică a datelor înfățișate rezultă următoarele aspecte:
- inculpatul B.F. a încasat pe o perioada de 39 zile veniturile obținute din prostituție de minora D.M.L. (11 iulie - 26 iulie 2008 și 01 august - 21 august 2008) și pe 21 zile banii din activitatea de prostituție realizați de D.I. și T.V. (01 august - 21 august 2008), ceea ce înseamnă că a obținut un beneficiu ilicit de 22.995 euro în raport cu veniturile pe seară determinate, potrivit precizărilor anterioare pentru fiecare fată, sumă din care se scad 3.000 euro pe care el i-a trimis în țara lui B.E., de unde rezultă ca inculpatul B.F. a rămas cu un beneficiu ilicit de 19.995 euro, ci nu de 6.500 euro, cum eronat a apreciat Tribunalul Buzău); inculpatul A.L. a încasat pe o perioada de 23 zile (04 - 26 iulie 2008) veniturile din prostituție ale lui D.I. și T.V. și pe o perioadă de 38 zile (23 august - 26 august 2008, 01 - 25 septembrie 2008, 01 - 09 octombrie 2008) banii obținuți din prostituție de toate cele trei fete, ceea ce înseamnă în raport cu media realizată pe seară de fiecare un beneficiu ilicit de 40.445 euro, din care se scad sumele transmise de el personal sau prin interpuși în țara inculpatei A.S. și care totalizează 13.582 euro, de unde rezultă că inc. A.L. a rămas cu un beneficiu ilicit de 26.863 euro, ci nu de 18.068 euro, cum eronat a apreciat Tribunalul Buzău; inculpata A.A. a încasat pe o perioadă de 30 zile (10 - 26 octombrie 2008 și 01 - 13 noiembrie 2008) veniturile obținute de toate cele trei fete din prostituție, ceea ce înseamnă în raport cu media pe seară determinată, potrivit precizărilor anterioare, un beneficiu ilicit de 23.858 euro, din care se scad sumele trimise în țară de cea în cauză personal sau prin intermediari inc. A.S. și care totalizează 7.050 euro, de unde rezultă că inc. A.A. a rămas cu un beneficiu ilicit de 16.808 euro, ci nu de numai 400 euro cum eronat a apreciat Tribunalul Buzău.
În raport cu această ultimă constatare, apare ca fiind contrară legii măsura de ridicare a sechestrului asigurător asupra autoturismului marca F. aparținând inc. A.A. și evaluat de expert la suma de 4.025 euro, de vreme ce ea a obținut din infracțiune un beneficiu ilicit de 16.808 euro, iar vehiculul este evaluat de expert la 4.025 euro.
Pentru motivele expuse, se solicită desființarea Sentinței penale nr. 24 din 10 februarie 2008 prin prisma criticilor invocate, în sensul condamnării judiciare a inc. A.L., B.F., A.S. și A.A. la pedepse corespunzătoare gradului de pericol social concret al faptelor săvârșite și atitudinii lor din cursul procesului penal, extinderea regimului suspendării sub supraveghere definit de art. 861 și urm. C. pen. și pentru inc. A.A. și ca efect fixarea obligației pentru aceasta și pentru inc. A.S. de a nu lua legătura direct sau prin interpuși cu persoanele vizate în considerentele prezentei cereri, înlăturarea circumstanțelor atenuante nelegal reținute în cauza și înlăturarea măsurii ridicării sechestrului asigurător asupra autoturismului marca F. aparținând inc. A.A., sechestru care solicită să fie menținut.
2. Apelantul inculpat A.L., a criticat hotărârea instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, susținând că hotărârea apelată nu este motivată.
Din punctul său de vedere, judecătorul instanței de fond nu motivează ce considerente l-au dus la concluzia că se face vinovat de faptele pentru care este cercetat și condamnat la pedeapsa de 7 ani. Apelantul a susținut că, apărările sale nu au fost verificate și analizate de instanța de fond, astfel încât hotărârea de condamnare nu este susținută probator.
În opinia sa, hotărârea instanței de fond este dată numai pe declarațiile coinculpatului D.C. și ale părții vătămate D.M.L. Însă, solicită a se observa că declarația coinculpatului D.C. a fost una nereală și contradictorie și probabil dată împotriva sa, doar ca procurorul de anchetă să nu ia împotriva lui măsura arestării.
Referitor la declarația părții vătămate dată în faza de urmărire penală, apelantul A.L. a solicitat a se avea în vedere că aceasta a fost dată sub presiune, fiind ulterior retractată, aceasta a fost inițial audiată ca învinuită, fără prezența părinților și a autorității tutelare, cu intimidare, efectuându-se de asemenea presiuni asupra sa în tot cursul urmăririi penale. Astfel, apreciază că în mod greșit instanța de fond a înlăturat declarațiile acesteia din faza cercetării, întrucât acestea reflectau adevărul.
Apelantul a mai supus atenției instanței de control judiciar faptul că urmărirea penală s-a desfășurat cu încălcarea dreptului său la apărare, deoarece inculpatului i s-a adus la cunoștință începerea urmăririi penale după circa 1 an și nu de îndată așa cum prevede legea, timp în care s-au efectuat multiple acte de urmărire penală, iar convorbirile telefonice care îl incriminează pe inculpat nu sunt purtate de acesta, ci de alte persoane despre el, astfel că situațiile rezultate din acele convorbiri nu pot să-i fie opozabile.
Într-un alt motiv de apel, acesta a susținut că în mod greșit i s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane minore prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 12 alin. (1) și 2 lit. a) din același act normativ, în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., precum și cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de proxenetism în formă agravată prev. de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea de proxenetism în formă simplă prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.
S-a susținut că în mod greșit au fost luate în considerare declarațiile contradictorii și interesate ale coinculpatului D.C., că apelantul ar fi cunoscut vârsta reală a minorei, deși nu există nici o altă probă că apelantul ar fi avut vreo legătură cu această parte vătămată.
De asemenea, s-a susținut că nu există probe din care să rezulte că inculpatul apelant ar fi recrutat, cazat, amenințat sau constrâns la practicarea prostituției pe nici una dintre persoanele respective, întrucât cu minora D.M.L. nu a avut nicio legătură, cu D.I. a avut o relație de concubinaj din care a rezultat și un copil, iar T.V. trăia în concubinaj cu un fiu nelegitim al său. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în toate declarațiile celor două tinere, D.I. și T.V. au arătat că au plecat în Spania cu D.C., dar ambele au negat că s-ar fi prostituat. În ce privește transcrierile unor înregistrări de convorbiri telefonice din care s-ar putea deduce că cele două tinere s-au prostituat în Spania, aceste mijloace de probă nu se coroborează cu altele obținute în mod legal, iar cu privire la sumele de bani trimise în Spania unor membrii ai familiei inculpatului nu s-a demonstrat că aceste sume de bani provin din prostituție, și oricum, din aceste sume de bani inculpata A.S. le-a cumpărat case și a investit în renovarea acestora.
Față de toate aceste aspecte, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de Tribunalul Buzău și pe fond achitarea inculpatului atât pentru fapta de trafic de persoane, indiferent ce încadrare ar primi, cât și pentru fapta de proxenetism.
Cu privire la latura civilă a cauzei, solicită curții a avea în vedere că nu este probată confiscarea de la inculpat, calculele făcute de instanța de fond sunt empirice, iar sumele sunt confiscate de două ori și de la apelant și de la ceilalți membrii ai familiei.
În subsidiar, apelantul A.L. a solicitat să se constate că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea aspră, impunându-se reducerea acesteia.
3. Apelanții inculpați B.F., A.S., A.A. au susținut că actele de urmărire penală efectuate în cauză sunt lovite de nulitate absolută, deoarece declarația părții vătămate D.L.M. trebuia să fie dată în prezența reprezentanților legali și a unui apărător, așa cum prevăd dispozițiile art. 44 din Legea nr. 678/2001 și au subliniat faptul că o persoană nu poate avea calitatea atât de parte vătămată, de învinuită și ulterior de martor.
Un alt motiv de apel este acela că, încadrările juridice date faptelor sunt greșite, aceasta deoarece unii inculpați au fost trimiși în judecată reținându-se la încadrarea juridică agravantă, iar alții au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni în formă simplă, astfel că, s-a solicitat înlăturarea agravantei și pentru apelantul B.F.
Tot pentru apelantul inculpat B.F., s-a susținut că din toate actele dosarului nu rezultă că el a obținut venituri din infracțiunea de proxenetism, iar hotărârea de condamnare la pedeapsa de 5 ani nu are suport probator, impunându-se achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Apelantul a mai susținut că, din nicio probă a dosarului (interceptări telefonice, declarații de inculpați sau de martori) nu rezultă că el ar fi desfășurat vreo activitate de trafic de persoane sau ar fi exploatat pe celelalte două femei majore, probele demonstrând că, dimpotrivă, cel care a făcut acest lucru a fost D.C.
În ce privește pe apelantele inculpate A.A. și A.S., s-a arătat că infracțiunea de proxenetism reținută în sarcina lor nu există, motiv pentru care se impune achitarea acestora în temeiul art. 11 pct. 2 rap la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen.
Referitor la latura civilă a cauzei, s-a susținut de către aceștia că în mod greșit instanța de fond a luat măsura confiscării unor sume de bani de la fiecare, impunându-se înlăturarea acesteia pentru toți cei trei inculpați apelanți.
Examinând hotărârea apelată în raport de probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, de criticile invocate de parchet și de apelanții inculpați, dar și din oficiu sub toate aspectele, de fapt și de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate sunt nefondate.
Întrucât în apelurile lor inculpații A.L., B.F., A.A. și A.S. contestă situația de fapt reținută de prima instanță și încadrările juridice date acesteia și vinovăția lor în săvârșirea faptelor, pe când apelul parchetului vizează, în esență, individualizarea pedepselor aplicate inculpaților și măsura confiscării speciale, Curtea a analizat cu prioritate apelurile declarate de inculpați.
1. Apelurile inculpaților A.L., B.F., A.A. și A.S. au multe puncte și susțineri comune, astfel încât curtea le va analiza împreună.
Susținerile apelantului A.L. că, hotărârea primei instanțe este nemotivată, sunt vădit neîntemeiate.
Chiar dacă instanța nu a răspuns, în mod expres, unora dintre apărările formulate de inculpatul apelant, în realitate, aceste apărări au fost înlăturate în mod implicit prin explicațiile date în partea expozitivă a hotărârii, atunci când s-a efectuat analiza probelor administrate și s-a expus situația de fapt pe care a reținut-o în baza acestora.
Criticile apelanților inculpați A.L. și B.F. nu sunt întemeiate nici în ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) în infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.
Această solicitare a fost făcută pe considerentul că, inculpații nu ar fi cunoscut vârsta pe care o avea victima D.M.L. atunci când a fost recrutată, transportată în Spania, găzduită și exploatată prin impunerea ca aceasta să se prostitueze la stradă.
Probele administrate în cauză, cu declarațiile inculpatului D.C., ale victimei minore, depozițiile martorilor B.C. și B.S., confirmate și de conținutul unor convorbiri telefonice înregistrate în condiții de legalitate atestă însă o situație contrară și anume faptul că, atât inculpatul B.F., care a fost primul ce a intrat în legătură cu victima minoră, cât și tatăl acestuia A.L. și ceilalți membrii ai familiei, respectiv A.A. și A.S. au cunoscut că D.L.M. este minoră.
În primul rând, relația dintre inculpatul B.F. și minora D.L.M. a început în țară în anul 2008, relevant fiind faptul că victima era încă elevă la liceu și în cursul relației pe care a avut-o cu inculpatul B.F.,acesta o aștepta deseori să iasă de la școală.
Martorii B.C. și B.S. care locuiau cu chirie într-un imobil aparținând inculpatului A.L., au relatat că minora M. a fost adusă în acea locuință în luna august 2009 de către inculpatul apelant A., iar a doua zi fata a plecat împreună cu un băiat "S.", respectiv inculpatul D.C. cu D.I. și T.V. în Spania, ca să practice prostituția pentru el.
Faptul că inculpații au realizat că D.M.L. pe care o denumiseră " românca" este minoră, rezultă și din conținutul unora din convorbirile telefonice purtate între ei, că vor avea numai probleme din cauza ei, cu referire atât la vârsta acesteia, cât și la caracterul ei mai dificil (ex. convorbirile purtate între B.F. și A.S.).
Apelantul a mai susținut că nici o probă nu rezultă că ar fi recrutat, transportat sau ar fi cazat pe partea vătămată folosind violența sau vreun alt mijloc de constrângere sau prin fraudă sau înșelăciune, sau profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința în scopul de a o exploata.
Însă, modalitatea în care victima minoră a ajuns să fie exploatată de acest grup de persoane aflat sub coordonarea apelantului inculpat A.L., este deja una tipică pentru acest gen de infracțiuni. După cum s-a arătat și mai sus, inculpatul B.F. a fost cel care a inițiat o relație amoroasă cu minora, pe care acesta nici nu a negat-o și apoi nu a fost greu ca aceasta să fie convinsă de tatăl acestuia să plece în Spania unde aflase că locuiește iubitul său. Că inculpații au profitat de sentimentele pe care minora D.M.L. le nutrea pentru inculpatul B.F., rezultă din nou din conținutul convorbirilor telefonice. Spre exemplu: o persoană de sex masculin (posibil D.C. îi comunică inculpatului B.F. "am sunat la M. și mi-a spus, mi-a spus românca că nu poate să mai stea fără tine, că ea pentru tine a venit în Spania, să bage în ea "țevi", ea pentru tine a făcut tot și vrea să-ți arate că vrea să fie cu tine, că îi ești dator și ea nu mai poate să stea fără tine"; "Femeia vroia să zică eu am venit cu el aici pentru el și am rămas cu tatăl lui și eu știu că este dator 11.000 euro și trebuie să-i fac bani să-i plătesc datoriile ca să vadă că pentru el vreau să fac orice (…) când toată lumea a fugit de lângă el"; "Ea a spus așa: "dacă nu vine L. în Spania zilele astea plec, eu plec în România, înțelegi?".
Împrejurarea că inculpatul A.L. a cunoscut în detaliu situația victimei minore, rezultă și din convorbirea pe care a purtat-o cu fiul său B.F. despre minoră și banii pe care aceasta îi obținea din activitatea de prostituție, aceasta fiind determinată de cei doi să creadă că trebuie să le plătească banii pe actele de identitate falsificate pe care le obținuseră pe numele ei, întrucât actele originale ale acesteia "dispăruseră" în mod convenabil, tot datorită manoperelor inculpaților: "De ce nu ai făcut sfatul celălalt? "Câți bani mai trebuie să dai la pașaport?, Mai era de dat 3.000, când am plecat eu. Cât ai dat până acum? (...) asta era șmecheria (...) șmecheria era să creadă că banii se duc pentru documente, nu că rămân la tine, că ea îți calculează toți banii, așa fac ele, toți banii". Tot din cuprinsul acestor convorbiri rezultă că victima era amăgită cu continuarea acestei relații, tocmai ca să se prostitueze în continuare în folosul acestei familii, A.L. spunându-i în cadrul aceleiași convorbiri fiului său: "atât îi spui, obligatoriu când vin eu, îi spui, obligatoriu rămânem amândoi".
În plus, în cursul judecății s-a depus la dosar xerocopia formularelor de rezervare a biletelor de avion emise de SC C.T. SRL, din care rezultă că atât rezervarea cât și costul călătoriei au fost făcute prin comandă telefonică de pe telefonul aparținând inculpatului A.L., astfel că acesta a cunoscut datele persoanelor pentru care a rezervat bilete, inclusiv pe cele ale minorei D.M.L.
Că inculpatul apelant A.L. se afla la conducerea acestei "afaceri de familie" fiind informat periodic despre activitatea celor trei femei exploatate sexual în Spania, inclusiv victima minoră D.M.L., rezultă și din conținutul altor convorbiri telefonice, pe care le-a purtat personal. Spre exemplu, într-una dintre acestea, "I." - martora T.V. îi raportează apelantului că aseară a făcut 560, "S." - D.I. a făcut 140, iar când inculpatul se interesează de "R." i se comunică faptul că aceasta a făcut 380.
Prin urmare, Curtea a considerat că nu pot fi primite criticile inculpatului referitoare la lipsa probelor care să demonstreze implicarea sa în activitatea infracțională în ce o privește pe minora D.M.L. și nici cele referitoare la greșita încadrare juridică a faptei.
Așa cum a arătat și prima instanță, textul din Legea specială nr. 678/2001 prevalează celui C. pen. - 329, mijloacele folosite pentru recrutarea, transportarea, găzduirea și exploatarea sexuală a minorei fiind înșelăciunea și amăgirea fetei că va continua relația de concubinaj cu inculpatul B.F., că trebuie să se prostitueze în beneficiul acestuia și al familiei sale, pentru a ajuta să scape de datorii și pentru a-și plăti ea însăși datoriile către acesta cu așa zisa procurarea actelor de identitate false care să ateste că nu mai este minoră.
De altfel, nici nu are relevanță dacă victima a consimțit să plece în Spania, iar acolo nu a obiectat atunci când i s-a spus că trebuie să se prostitueze în beneficiul persoanei iubite, întrucât potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001" consimțământul persoanei, victima traficului nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului". Textul citat este incident în cauză mai ales în situația concretă a victimei D.M.L., care la data cât a fost recrutată de B.F. avea 16 ani.
Împrejurarea că prima instanță a dat eficiență declarațiilor pe care partea vătămată minoră D.M.L. le-a dat în cursul urmăririi penale, neluând în considerare versiunea pe care această persoană a prezentat-o în fața primei instanțe, atunci când a fost audiată, se explică prin faptul că aceste declarații se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, în special cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate cu autorizația legală a unui judecător, cuprinse în volumul 3 al dosarului de urmărire penală. Aproape toate aceste procese-verbale relevă elemente concrete cu privire la activitatea infracțională desfășurată de inculpați pe teritoriul Spaniei din exploatarea în beneficiul lor a celor 3 femei, dintre care una având vârsta minoratului.
Inculpații au contestat conținutul acestor convorbiri susținând că ele nu au fost traduse corect din limba romanes, însă în cursul judecății cauzei, în primă instanță, s-a dispus din nou traducerea acestora de către un alt interpret, iar în noua traducere, conținutul a fost același, înregistrându-se diferențe foarte mici, nesemnificative.
Un alt argument pentru care declarația dată de partea vătămată minoră ca și declarațiile coinculpatului D.C. date în fața primei instanțe, trebuie privite cu rezervă, este acela că din dosar rezultă că asupra acestor persoane s-au făcut puternice presiuni, coinculpatul D. fiind atacat în penitenciar de un alt deținut, iar minora a trimis instanței de fond mai multe scrisori olografe în care susținea că, își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale și nu dorește să se prezinte în fața instanței întrucât îi este teamă de membrii familiei A.
Este adevărat că, inițial, în cursul urmăririi penale desfășurate de către organele de poliție Buzău, D.M.L. a avut calitatea de învinuită pentru infracțiunea de prostituție, explicația fiind aceea că minora fusese returnată în țară de autoritățile judiciare spaniole, fiind depistată că se prostitua în beneficiul altor persoane. Însă, în momentul în care cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău, minora a primit calitatea corectă de parte vătămată, victimă a infracțiunii de trafic de persoane. Trebuie însă arătat că, chiar și atunci când a avut calitatea de învinuită, minora a fost asistată de un avocat, audierea ei a avut loc în prezența unui reprezentant al Direcției de Protecție a Copilului și că părinții acesteia au fost prezenți la poliție, însă s-a respectat dorința minorei de a nu fi prezenți la audiere, deoarece îi era rușine de ei.
Cu privire la declarația pe care D.M.L. a dat-o în calitate de parte vătămată în fața procurorului, prin care a relatat modul cum a ajuns în Spania și cine s-a ocupat de transportul, cazarea și exploatarea ei, Curtea a considerat că nu există nici un temei pentru a se considera că s-au exercitat presiuni asupra acesteia, odată ce i se reținuse calitatea de victimă a infracțiunii, nemaifiind învinuită de nimic. Oricum, lipsa de asistență juridică în fața procurorului ar fi putut să fie invocată ca o cauză de nulitate numai de către această parte, nu de către inculpați cărora li s-a respectat în totalitate dreptul la apărare.
Nu în ultimul rând, Curtea a observat că, declarația dată în fața primei instanțe de către partea vătămată D.M.L. ridică mari semne de întrebare sub aspectul veridicității, întrucât aceasta, o fată de 16 ani, se prezintă a fi un adevărat lider al grupului care a plecat în Spania, că ea a procurat biletele, că ea a făcut dispărute actele proprii și le-a ținut drept garanție pe cele ale celorlalte femei, și că odată ajunsă în Spania a făcut numai ce a vrut ea, plecând cu diferiți bărbați și prostituându-se în beneficiul acelora sau al său. După cum s-a arătat mai sus, aceste declarații sunt în totală contradicție cu conținutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpați despre minoră sau chiar de minoră cu unii dintre inculpați, din cuprinsul cărora rezultă clar că aceasta se afla sub controlul lor chiar dacă avea o fire mai rebelă, situație pe care inculpații încercau să o surmonteze prin amăgirea continuă a acesteia, întrucât ea era femeia care câștiga cei mai mulți bani din activitatea de prostituție.
Apelantul inculpat A.L. a negat și faptul că ar fi exercitat violențe asupra celor două femei majore, pentru a le determina să se prostitueze în beneficiul său sau să continue această activitate, ceea ce, în opinia sa, ar fi trebuit să ducă la înlăturarea agravantei prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. Însă la dosarul de urmărire penală există numeroase dovezi constând în procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice purtate chiar între membrii familiei A. în care și aceștia se plâng unul altuia de violențele exercitate asupra fetelor de șeful familiei sau convorbiri purtate chiar cu femeile în cauză, sugestive fiind cele de la 91 dosar urmărire penală, 92: "dacă nu ne-a bătut pe toate cu cablul, pe mâini, ziceai că suntem la școală, ne-a pus să ținem mâinile așa și ne dădea peste mâini și după aceea peste picioare (…) că o zi nu am putut să merg", sau "ce să mai fac, m-a bătut tatăl tău de mi-a rupt gura" (…) "a băut la bar și ne-a chemat acolo să mâncăm, am mâncat și când să înghit ultima sârmă a început să mă ia la palme".
Nu poate fi primită nici critica susținută doar de apelantul A.L. referitoare la faptul că urmărirea penală împotriva sa ar fi început în anul 2008 și ar fi fost adusă la cunoștință în septembrie 2009, deoarece începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de proxenetism a fost confirmată în ianuarie 2009 și nu la începutul anului 2008 cum susține eronat inculpatul, iar începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de trafic de persoane a avut loc pe 16 septembrie 2009 de către procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău, după conexarea dosarelor.
Oricum, aducerea la cunoștința învinuitului a începerii urmăririi penale nu este ținută de vreun termen sau sancționată cu vreo cauză de nulitate a actului procedural respectiv.
Ca atare, în concluzie, Curtea a considerat că soluția de condamnare a apelantului inculpat A.L. este corectă. Din probele administrate în cauză rezultă că acesta, în calitate de șef al familiei, era coordonatorul și principalul beneficiar al activității de trafic de persoane în ce privește pe partea vătămată minoră D.M.L. și proxenetism în ce privește pe majorele T.V. și D.I., neexistând temeiuri pentru a se dispune achitarea acestuia. Aceeași situație este valabilă și pentru inculpatul B.F., a cărei contribuție la săvârșirea activității infracționale a fost mai mare decât cea a surorii sale A.A. și A.S., el fiind cel care a recrutat-o pe minoră, a desfășurat manopere de amăgire a acesteia pentru a se prostitua în beneficiul familiei și a determinat pe celelalte două femei să continue să se prostitueze exercitând și el acte de violență asupra acestora, fiind practic mâna dreaptă a tatălui său A.L.
Nu au putut fi primite nici susținerile apelantelor inculpate A.A. și A.S. care și-au clamat, de asemenea, nevinovăția, susținând în esență că nu există probe care să demonstreze situația de fapt susținută de prima instanță, în condițiile în care probele administrate în cauză cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice prinse în volum 3 al dosarului de urmărire penală atestă implicarea acestor două apelante în afacerea de familie, prima participând o perioadă de timp la supravegherea "fetelor" și la încasarea câștigurilor, iar cea de-a doua, aflată în țară, primind importante sume de bani de la ceilalți membrii ai familiei și fiind informată permanent mersul lucrurilor din Spania.
La toate acestea se adaugă și documentele bancare care atestă că aceasta a primit sumele de bani. Împrejurarea că pentru două dintre femeile ce se prostituau în beneficiul familiei A., A.S. a procurat două imobile, nu îi exonerează de răspundere penală pentru faptele săvârșite pe membrii grupului infracțional, curtea apreciind că acesta a fost un element care a servit la determinarea celor două - D.I. și T.V. - să fie exploatate sexual în continuare și să nu dea declarații nefavorabile inculpaților.
Neexistând temeiuri care să impună achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, Curtea a constatat că nu există nici motive pentru ca aceștia să fie exonerați de a remite câștigurile obținute prin activitatea ilicită de trafic de persoane și proxenetism. Ca atare, măsura confiscării speciale adoptată de către instanța de fond este pe deplin justificată și nu se impune înlăturarea acesteia, și nici ridicarea sechestrului asigurator instituit și menținut de către prima instanță prin hotărârea atacată asupra bunurilor aparținând inculpaților apelanți A.L., A.S. și B.F.
Pentru toate aceste motive, Curtea a apreciat că apelurile inculpaților sunt nefondate și în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. le va respinge ca atare.
1. Apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău
În primul motiv de apel, parchetul a susținut că nu se justifică aplicarea circumstanțelor atenuante pentru nici unul dintre cei patru inculpați și că s-ar impune majorarea pedepselor inculpaților, iar pentru inculpata A.A. să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și nu condiționată așa cum a hotărât prima instanță.
Curtea a considerat, însă, că prima instanță a efectuat un judicios proces de individualizare a pedepselor pentru fiecare dintre inculpați, în raport de contribuția concretă a fiecăruia în cadrul grupului infracțional.
Chiar dacă în sarcina inculpaților nu s-a reținut nici prevederile art. 7 sau 8 din Legea nr. 39/2003 sau ale art. 323 C. pen. asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, Curtea a constatat că în această adevărată afacere infracțională bazată pe exploatarea sexuală a trei femei, au fost cooptați membrii de familie, inculpatul A.L. - tatăl - fiind șeful incontestabil al grupului, B.F. - fiul - fiind omul cu cea mai mare putere de decizie după tatăl său, A.S. - mama - fiind persoana care era la curent cu toată afacerea și primea și investea câștigurile obținute din prostituție, iar A.A. - fiica - fiind un executant care îi înlocuia din când în când în Spania pe ceilalți membri ai familiei, în perioada în care aceștia trebuiau să vină în România.
Ca atare, ținând cont de rolul fiecăruia, instanța de fond a sancționat cu pedepse mai mari pe inculpații A.L. și B.F., în sarcina cărora s-a reținut și infracțiunea mai gravă de trafic de minori și cu pedepse mai ușoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere sau condiționată pentru cele două femei, A.S. și A.A..
În procesul de individualizare al pedepselor, prima instanță a reținut în mod corect circumstanțe atenuante judiciare, pentru fiecare dintre inculpați, referindu-se la art. 74 alin. (2) C. pen., care au caracter exemplificativ și numai pentru inculpații B., A.A. și A.S. s-au reținut și disp. art. 74 lit. a) C. pen., determinant fiind faptul că aceștia trei sunt persoane fără antecedente penale, spre deosebire de A.L., care are trecut infracțional, fără a fi recidivist.
Curtea a considerat că nu se impune înlăturarea acestor circumstanțe atenuante, în condițiile în care infracțiunea de trafic de minori care prevede pedeapsa cea mai gravă de la 10 la 20 ani închisoare, a privit exploatarea unei singure persoane minore. În plus, față de cele reținute de prima instanță, Curtea a considerat că pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată inculpatului A.L. este justă și proporțională cu gravitatea concretă a faptelor comise, fiind necesar să se aibă în vedere și împrejurarea că acest inculpat este serios bolnav, fiind suferind de diabet zaharat insulino-dependent, situație ce a determinat și internarea sa în unitățile spitalicești din sistemul penitenciar pe parcursul procesului.
De asemenea, Curtea a considerat că și pedepsele celorlalți inculpați reflectă gradul concret de pericol social al contribuției pe care aceștia au avut-o în activitatea infracțională descrisă mai sus. B.F. atât prin cuantumul pedepsei aplicate de 5 ani închisoare, cât și prin modalitatea de executare aleasă, privativă de libertate, a fost sancționat și el în mod judicios, realizându-se un echilibru între faptele pe care le-a comis în concret și circumstanțele sale personale.
În ce privește pe inculpata A.S. aceasta a fost sancționată mai grav decât A.A. datorită rolului său mai important în activitatea de proxenetism desfășurată, Curtea constatând, ca și instanță de fond că, inculpata A.A. a desfășurat activitatea infracțională ocazional, în perioade mai scurte decât ceilalți inculpați, înlocuindu-l pe fratele său sau pe coinculpatul D.C.
Ca atare, pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate de prima instanță sunt bine individualizare și nu se impune reformarea hotărârii sub acest aspect.
În ce privește cel de-al doilea motiv de apel prin care se solicită să se confiște sume de bani mai mari decât cele reținute de prima instanță și să nu se ridice sechestrul asigurator de pe autoturismul aparținând inculpatei A.A., Curtea a constatat că nici acesta nu este fondat.
Prima instanță a explicat pe larg, în mod amănunțit și logic atât modalitatea în care a stabilit perioadele de timp în care cele trei femei au fost exploatate prin prostituție, cât și cum a ajuns la sumele de bani pe care le-a confiscat de la fiecare dintre inculpați, probele avute în vedere fiind în mare aceleași cu cele pe care le invocă și procurorul în motivele de apel.
Astfel, prima instanță a arătat că a stabilit cu o medie pentru fiecare dintre cele trei femei care s-au prostituat în beneficiul inculpaților, a luat de bază procesele-verbale întocmite în cursul urmăririi penale din care rezultă perioadele în care acestea s-au prostituat în beneficiul altor proxeneți sau au fost plecate în țară, precum și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice unde există dese referiri la sumele pe care le obțineau în zilele respective cele trei prostituate.
Curtea a considerat că procedeul ales de către instanța de fond este cel mai corect și echilibrat și că nu poate fi îmbrățișat punctul de vedere exprimat în motivele de apel prin care se solicită să se adiționeze toate sumele pomenite în procesele-verbale cuprinzând convorbiri telefonice (care oricum nu acoperă toate zilele în care cele trei femei s-au aflat în Spania), sau să nu se ia în considerare rezervările de bilete de avion sau autocar, pe motiv că femeile nu ar fi călătorit efectiv, odată ce nu există nici dovezi contrare acestei situații de fapt.
Prin urmare, Curtea a considerat că hotărârea primei instanțe este temeinică și sub acest aspect, calculele sunt bine efectuate, sumele pentru care s-a dispus confiscarea sunt bine stabilite, iar ridicarea sechestrului asigurator de pe autoturismul inculpatului A.A. este efectul faptului că suma câștigată de aceasta nu acoperea valoarea bunului sechestrat în cursul urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs inculpații A.L., B.F., A.A., A.S.
Inculpatul B.F. a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece nu sunt probe care să susțină vinovăția sa.
A mai arătat că instanța de apel nu și-a motivat hotărârea și a preluat situația de fapt reținută în Rechizitoriu.
În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei.
A invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 12 și 14 C. proc. pen.
Inculpatul A.L. a invocat aceleași cazuri de casare, arătând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, neexistând probe pentru stabilirea agresiunii sau pentru faptul că le-ar fi transportat pe victime în străinătate.
În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei.
Inculpatele A.A. și A.S. au solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu sunt vinovate pentru faptele ce li se impută.
În subsidiar au solicitat reindividualizarea pedepsei și aplicarea art. 81, 82 C. pen.
Au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, cât și a celor care, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare de către instanță din oficiu constată următoarele:
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. - "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția" - invocat de inculpații A.L. și B.F. nu este incident în cauză.
Instanța de apel a făcut o analiză a probelor administrate în cauză, și a motivat soluția adoptată, atât sub aspectul situației de fapt, cât și al vinovăției.
Pentru a evalua avantajele materiale realizate de inculpați prin săvârșirea faptelor penale, ambele instanțe s-au raportat la declarațiile părților vătămate privind sumele percepute clienților și perioada de timp în care s-au prostituat pentru inculpați.
În ceea ce privește infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați, Curtea reține că sunt îndeplinite atât elementele ce țin de latura obiectivă, cât și cele care țin de latura subiectivă, așa cum rezultă din declarațiile părților vătămate și din conținutul convorbirilor telefonice.
Deși inculpații au arătat că interpretul nu a tradus corect convorbirile înregistrate care îi incriminează, nu au arătat ce pasaje sau ce termeni au fost traduse incorect, motiv pentru care această critică nu poate fi avută în vedere.
Inculpații au criticat faptul că singurele argumente ale instanței privind săvârșirea infracțiunilor este faptul că aveau un trai parazitar.
Trimiterile din hotărârea instanței de apel la traiul parazitar al inculpaților, la conduita vicioasă care denotă dispreț față de viață și morală nu reprezintă, așa cum au susținut inculpații o motivare a răspunderii penale în cazul infracțiunilor reținute în sarcina acestora, ci o redare a motivelor de apel invocate de Parchet, care critica aspectul că în sarcina inculpaților au fost reținute circumstanțe atenuante.
Instanța de apel a arătat, analizând aceste critici ale Parchetului că prima instanță a reținut în mod corect circumstanța prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. pentru inculpații B.F., A.A. și A.S., care nu au antecedente penale și art. 74 alin. (2) C. pen. pentru A.L., care este recidivist.
În ceea ce privește critica inculpaților privind pedepsele aplicate, Curtea constată că acestea sunt adecvate gravității faptelor săvârșite și circumstanțelor personale ale celor doi inculpați, o reducere a cuantumului sancțiunilor aplicate având repercursiuni negative atât asupra prevenției generale, cât și asupra celei speciale, în condițiile în care aceștia au exercitat și violențe fizice asupra părților vătămate.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. invocat de inculpatele A.A. și A.S. nu este incident în cauză, deoarece eroarea gravă de fapt nu privește dreptul suveran de apreciere a probelor ci, exclusiv discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.
În cauză nu există contrarietate între conținutul probelor și situația de fapt reținută de instanță, ca atare nu se poate vorbi de o eroare gravă de fapt.
Nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. invocat de cele două inculpate nu este incident în cauză, deoarece cele două inculpate, deși au săvârșit fapte grave, au beneficiat de clemența instanțelor, care au aplicat o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării în cazul inculpatei A.A. și o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere în cazul inculpatei A.S., iar o reindividualizare a sancțiunii ar afecta prevenția generală și prevenția specială.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpați și în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați A.L., B.F., A.A. și A.S. împotriva Deciziei penale nr. 105 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat A.L., durata reținerii și a arestării preventive a acestora, de la 15 septembrie 2009 la 26 ianuarie 2012.
Obligă recurenții inculpați B.F. și A.L. la plata sumei de câte 375 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții inculpați A.A. și A.S. la plata sumei de câte 600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 26 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - NN