Influence peddling conviction upheld: suspended sentence replaced with 2-year prison term

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr.297 din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Recurentul și partea vătămată Ș.G. au lipsit. Primul a fost reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat L.R.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul, sintetizând concluziile scrise depuse la dosar a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanței.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.70 din 10 aprilie 2002, inculpatul B.D. a fost condamnat de Tribunalul Buzău la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art.257 alin.1 C.pen.

În baza art.861C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, conform prevederilor art.862 C.pen., străgându-i atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.864 C.pen.

A fost confiscată, în temeiul art.257 alin.2 și art.256 alin.2 C.pen. o sumă de bani și inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că, la jumătatea lunii septembrie 2000, inculpatul a efectuat unele lucrări de zidărie în gospodăria unor persoane dintr-o comună din județul Buzău.

Cu această ocazie el a aflat că un cunoscut al familiei a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru comiterea unei infracțiuni, iar dosarul avea termen la Judecătoria Buzău într-una din zilele lunii octombrie 2000.

Ulterior, față de mai multe persoane, inculpatul a afirmat că poate interveni pentru a aplica o pedeapsă cu închisoare a cărei executare să fie suspendată condiționat, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorului respectiv.

În vederea stabilirii condițiilor în care urma să aibă lor intervenția, partea vătămată s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul într-un local situat vis-a-vis de Tribunalul Buzău, unde i-a prezentat diverse persoane despre care spunea că sunt avocați și care își exprimau părerea că în cazul infracțiunilor respective, aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării este greu de realizat.

În acest condiții și împrejurări, inculpatul a creat convingerea părții vătămate că se impunea intervenția pe lângă judecătorul respectiv.

Deoarece termenul de judecată se apropia, partea vătămată a insistat ca inculpatul să facă intervenția respectivă.

Fiind de acord, acesta i-a cerut celui trimis în judecată 50 dolari SUA și valoarea în lei a încă 50 dolari, din care a primit 1.500.000 lei.

Întrucât la ședința de judecată ce a urmat cauza a fost amânată, partea vătămată s-a convins că inculpatul nu a făcut nici o intervenție și la insistențele ei, acesta i-a restituit suma pe care o primise.

Împotriva soluției, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a declarat apel, susținând că hotărârea nu este temeinică în ce privește cuantumul pedepsei și modul ei de executare.

Apelul a fost admis și prin decizia nr.297 din 24 iunie 2002 au fost înlăturate prevederile art.861, 863 și 864 C.pen., astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenție.

Împotriva acestei soluții, inculpatul a declarat recurs.

Apărătorul a criticat decizia instanței de apel sub aspectul temeiniciei, în sensul că în mod greșit s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa prin privare de libertate.

Apărătorul a susținut că la individualizarea pedepsei, instanțele trebuia să aibă în vedere, pe lângă gravitatea faptei și persoana inculpatului.

Sub acest aspect, el a arătat că recurentul este bolnav psihic care răspunde penal, dar maladia de care suferă „tulburări de personalitate tip poliform” nu prezintă remisie niciodată și necesită tratament, inclusiv internări lunare.

Față de această situație, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Buzău.

Recursul nu este fondat.

Analizând decizia atacată se constată că este temeinică sub aspectul individualizării pedepsei atât în ce privește cuantumul cât și modul ei de executare.

Astfel, instanța a ținut seama de pericolul social sporit al faptei comise, precum și modul în care a acționat inculpatul.

Astfel, modul concret în care a acționat, ușurința cu care a indus în eroare pe partea vătămată, făcând-o să creadă tot timpul că are influență asupra judecătorului, dovedește abilitate în ceea ce prevede săvârșirea acestui gen de infracțiuni (înșelăciune).

În același timp, instanța a ținut seama și de atitudinea nesinceră pe care recurentul a avut-o în timpul procesului penal, susținând că a primit banii pentru serviciile pe care le-a făcut părții vătămate (a dus-o la arhiva tribunalului și i-a prezentat diverși avocați) susținere care a fost contrazisă de probele administrate în cauză.

Împrejurarea că recurentul este bolnav psihic nu justifică aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, ținând seama de pericolul social sporit al faptei și făptuitorului.

Mai mult, în cauză s-a efectuat și o expertiză medicală care a concluzionat că atât în momentul comiterii infracțiunii cât și după, inculpatul a avut și are discernământul faptelor sale.

Rezolvarea problemei medicale se poate realiza prin folosirea altor căi și mijloace legale.

Ca atare, pedeapsa, așa cum a fost individualizată, sub aspectul cuantumului și al modului de executare, de către instanța de apel, corespunde criteriilor menționate de art.72 C.pen. și este de natură să realizeze dispozițiile art.52 C.pen. în ceea ce privește rolul ei educativ și de prevenție generală.

În consecință, recursul urmează să fie respins.

Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, vor fi restituire de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN UMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei nr.297 din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 februarie 2003.