Inadmissibility of appeal against final judgment dismissing complaint against prosecutor's decision not to prosecute liquidator for preferential payments

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 514 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată împotriva rezoluției din data de 29 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din Dosarul nr. 2221/P/2011 și a rezoluției din data de 29 noiembrie 2012 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din Dosarul nr. 3801/II/2/2012, formulată de petiționara - persoană vătămată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petiționara - persoană vătămată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 14 noiembrie 2012, pe rolul acesteia a fost înregistrată plângerea formulată de petiționara - persoană vătămată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împotriva rezoluției din data de 29 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din Dosarul nr. 2221/P/2011 și a rezoluției din data de 29 noiembrie 2012 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din Dosarul nr. 3801/II/2/2012.

În motivarea plângerii, s-a arătat că, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 7 din 14 iulie 2009 s-a hotărât dizolvarea voluntară, urmată de lichidare a S.C. „Delta Asigurări" S.A., cu desemnarea, în calitate de lichidator, a Cabinetului Individual de insolvență S.C.D., care nu a respectat dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 32/2000, privind obligația de constituire și de menținere de rezerve tehnice, inclusiv rezerva de daune, creată și actualizată lunar, în baza estimărilor pentru avizările de daune primite de asigurător. Astfel, s-a arătat că rezerva de daune avizate era în cuantum de 55.659 RON la data de 30 iunie 2010, în sumă de 33.659 RON la data de 30 septembrie 2010, în sumă de 180.160 RON la data de 31 decembrie 2009, însă făptuitorul, prin Decizia nr. 6 din 8 decembrie 2010, a repartizat suma de 11.000.000 RON către acționarii societății comerciale, deși trebuia plătită suma de 180.160 RON în contul creanțelor de asigurări, iar prin Decizia nr.8 din 8 martie 2010, a repartizat către acționarii societății comerciale suma de 7.000.000 RON, cu toate că trebuiau plătite, în contul creanțelor de asigurări, suma de 55.659 la data de 30 iunie 2010, precum și suma de 33.659 RON la data de 30 septembrie 2010, ori, potrivit art. 256 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, prioritară este plata creditorilor, față de asociați. Ca atare, s-a arătat că plățile în două dosare de daune, în cuantum total de 7.000 RON, au foste efectuate în luna februarie a anului 2011, ulterior distribuirii sumelor către acționarii societății comerciale, în luna decembrie a anului 2009 și în luna martie a anului 2010, iar, în ceea ce privește cel de-al treilea dosar de daune, cu privire la care s-a constatat prescripția plății indemnizației, instanța de judecată nu era competentă.

Analizând actele și lucrările dosarelor, prima instanță a reținut că prin rezoluția din data de 29 octombrie 2012 din Dosarul nr. 2221/P/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) și alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul S.C.D., pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și de efectuare, în calitate de lichidator, de plăți către asociații societății comerciale, înaintea creditorilor acesteia, prev. de art. 256 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, constatând că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare, în cuantum de 50 RON, avansate de acesta întrucât, potrivit precizărilor persoanei vătămate, făptuitorul lichidator nu avea plătite trei dosare de daună, a căror rezervă constituită era în valoare de 19.000 RON, însă, din Procesul-verbal nr. 37073 din 10 decembrie 2010, a rezultat că valoarea indemnizației de asigurare a celor trei dosare de daună este în sumă de 13.000 RON, diferență de valoare pe care persoana vătămată nu a lămurit-o, ori, potrivit aceluiași proces-verbal, în luna februarie a anului 2011 au fost plătite indemnizații de asigurare, în cazul a două dosare de daună, în valoare cumulată de 7.000 RON, în timp ce, în cazul celui de-al treilea dosar de daună, indemnizația de asigurare, în sumă de 6.000 RON, are un caracter incert.

S-a mai reținut că prin rezoluția din data de 29 noiembrie 2012 din Dosarul nr. 3801/II/2/2012, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționara - persoană vătămată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Din analiza actelor dosarului, prima instanță a apreciat că plângerea nu este întemeiată.

Astfel, s-a constatat că, într-adevăr, făptuitorul, în calitate de lichidator judiciar al SC „D.A." SA, potrivit Hotărârii nr. 7 din 14 iulie 2009 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, a repartizat către acționarii societății comerciale suma de suma de 11.000.000 RON, potrivit Deciziei nr. 6 din data de 8 decembrie 2009 și suma de 7.000.000 RON, prin Decizia nr. 8 din data de 8 martie 2010. Totodată, s-a constatat că, prin procesul-verbal din data de 9 decembrie 2010, întocmit de însăși persoana vătămată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în urma controlului financiar efectuat la SC «D.A." SA, s-a consemnat că la data de 31 decembrie 2009 soldul rezervei de daună era în sumă de 180.159 RON, la data de 9 decembrie 2010, când a avut loc controlul financiar, au mai rămas un număr de 3 dosare de daună, fără a fi individualizate, în sumă de 13.000 RON, iar la data de 30 septembrie 2010 nu mai existau polițe de asigurare în vigoare. Într-adevăr, s-a reținut că, după cum atestă bilanțul din data de 31 decembrie 2009, prin urmare ulterior primei Decizii nr. 6 din 8 decembrie 2009 a făptuitorului lichidator judiciar, rezerva de daune era în sumă de 180.160 RON.

De asemenea, s-a reținut că, potrivit bilanțului din data de 30 iunie 2010, prin urmare ulterior celei de-a doua Decizii nr. 8 din 8 martie 2010, rezerva de daune era neatinsă, în aceeași sumă de 180.160 RON.

S-a constatat că în dosarul de daune nr. AVG/055/2008, privind pe asiguratul P.M., fost angajat la SC „P." SA, în baza Contractului de muncă nr. 135 din 13 mai 2008, decedat în riscul asigurat din data de 28 noiembrie 2008, nu au fost depuse documentele necesare până la data de 28 noiembrie 2010, astfel că, prin referatul de prescriere din data de 30 noiembrie 2010, s-a constatat prescris dreptul la indemnizația de asigurare, în sumă de 6.000 RON.

În egală măsură, s-a constatat că în dosarul de daune AVG/057/2009, cu data riscului asigurat 20 octombrie 2009, plata indemnizației de asigurare, în valoare de 3.500 RON, către asiguratul O.N., fost angajat al SC „P." SA, în baza Contractului de muncă nr. 1.370 din 18 mai 2009, invalid permanent parțial, a avut loc pe data de 7 februarie 2011, când asiguratul a formulat cererea de acordare de daune.

S-a mai reținut că, la aceeași dată de 7 februarie 2011, când a fost formulată cererea de acordare de daune, a fost plătită indemnizația de asigurare, în valoare de 3.500 RON, către asiguratul T.G., fost angajat al SC „P." SA, în baza Contractului de muncă nr. 1.370 din 18 mai 2009, invalid permanent parțial, în urma riscului asigurat din data de 27 octombrie 2009, în dosarul de daune AVG/059/2009.

Ca atare, coroborând toate aceste date, a rezultat că, în toate cele trei dosare de daună, indemnizațiile de asigurare erau în sumă totală de 13.000 RON, după cum, de altfel, în mod corect, a constatat procurorul, în timp ce, la data emiterii celor două decizii ale lichidatorului judiciar, rezerva de daune a fost, în mod constant, în sumă de 180.160 RON, prin urmare cu mult peste totalul indemnizațiilor de asigurare.

În plus, s-a constatat că, în ceea ce privește dosarul de daune în care s-a prescris dreptul material la indemnizația de asigurare, termenul de 2 ani s-a împlinit pe data de 28 noiembrie 2010, prin urmare ulterior emiterii celor două decizii și înainte de data de 1 octombrie 2011, când a intrat în vigoare noul C. pen., prin care a fost abrogat Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă. Totodată, s-a reținut că în cazul Dosarelor de daune nr. AVG/057/2009 și nr. AVG/059/2009, cererile de acordare de daune au fost depuse pe data de 7 februarie 2011, ca atare ulterior emiterii celor două decizii de repartizare a sumelor și tot anterior intrării în vigoare a dispozițiilor noului C. civ.

În consecință, s-a constatat că nu poate fi supusă unei analize raționale afirmația persoanei vătămate potrivit căreia, în cazul dosarului de daune în oare s-a constatat prescripția dreptului la indemnizația de asigurare, instanța de judecată nu era competentă, atâta timp cât cauza s-a aflat la procuror, în faza de cercetare penală, nefiind sesizată instanța de judecată, decât prin această plângere.

Împotriva hotărârii anterior menționate a declarat recurs petiționara Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, criticând-o pentru nelegalitate și ne temeinicie.

La termenul din data de 27 mai 2013, reprezentantul parchetului a invocat inadmisibilitatea recursului declarat de petiționară împotriva Sentinței penale nr. 514 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționară este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr. 514 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recurs solicitat de petiționară.

Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil În baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentei petiționare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împotriva Sentinței penale nr. 514 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2013.

Procesat de GGC - LM