Uninitiated criminal investigation for continued fraud acts as relative nullity permitting appellate re-evaluation rather than mandatory remand

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 92 din 26 martie 2009, Tribunalul Bihor a hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei C.C.D., din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., texte de lege În baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatei la 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv de la 26 noiembrie 2004 până la 10 august 2006 și de la 10 februarie 2007 până la 04 decembrie 2007.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C. civ., a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 484.847,3672 RON (4.848.473.672 ROL) cu penalități de întârziere conform Contractului nr. 217 din 25 iunie 2002 în favoarea părții civile SC R.D. SRL depozit RPD Arad, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că partea civilă SC B.I.E. SRL Oradea nu mai formulează pretenții civile în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat conform înscrisului aflat la fila 208 dosar.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 46.416,78 RON (464.167.800 ROL) reprezentând folos necuvenit.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea următoarelor file CEC:

- seria BH "X", emis la 27 septembrie 2002;

- seria BH "Y", emis la 01 octombrie 2002;

- seria BH "Z", emis la 03 octombrie 2002;

- seria BH "W", emis la 04 octombrie 2002;

- seria BH "Q", emis la 08 octombrie 2002;

- seria BH "XX", emis la 10 octombrie 2002;

- seria BH "YY", emis la 14 octombrie 2002

- seria BH "ZZ", emis la 16 octombrie 2002

- seria BH "WW", emis la 18 octombrie 2002

- sena BH "QQ", emis la 22 octombrie 2002

- seria BH "X1", emis la 24 octombrie 2002

- seria BH "Y1", emis la 04 octombrie 2002;

- seria BH "Z1", emis la 31 iulie 2002, aflate în original la dosar.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, republicată, corelat cu art. 21 lit. g) din aceeași lege, a dispus comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului Bihor, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpata C.C.D. prin Decizia penală nr. 565/R din din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin Decizia penală nr. 75/A/12 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 2327/35/P/2005, s-a admis apelul declarat de inculpata C.C.D., s-a dispus desființarea Sentinței penale nr. 75 din 4 martie 2005 a Tribunalului Bihor și rejudecarea cauzei de către aceeași instanță.

În considerentele deciziei enunțate s-a arată că, la data pronunțării Sentinței penale nr. 75 din 4 martie 2005, inculpata se afla în stare de arest, situație necunoscută de instanță și, ca atare, în imposibilitatea de a se prezenta la dezbateri sau de a încunoștința tribunalul despre această imposibilitate, incidente fiind în acest context prevederile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Cu ocazia rejudecării cauzei la Tribunalul Bihor, s-a format Dosarul nr. 4384/111/2007.

În esență, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost trimisă în judecată inculpata C.C.D. pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-au reținut în sarcina inculpatei următoarele: 1. în cursul lunii octombrie 2000, a fost înființată SC G.I.E. SRL Oradea, înregistrată la Camera de Comerț și Industrie și având ca principal obiect de activitate comerțul cu produse petroliere.

La momentul înființării, firma avea ca asociați pe numiții Z.S. și S.M., aceasta din urmă având și calitatea de administrator.

În luna aprilie 2002, SC G.I.E. SRL Oradea a intrat în raporturi comerciale cu SC R.D. SA București - Depozitul Arad, de la care a început să se aprovizioneze cu motorină, carburant valorificat apoi pentru activitățile agricole în zona Valea lui Mihai din județul Bihor.

Ulterior, reprezentanții SC G.I.E. SRL Oradea au cunoscut-o pe inculpata C.C.D., administrator la SC L. COM SRL Oradea, societate înregistrată la Camera de Comerț și Industrie și întrucât cele două firme aveau același obiect de activitate, reprezentanții acestora au înțeles să desfășoare în comun raporturi comerciale.

Astfel, începând din luna mai 2002, SC G.I.E. SRL a achiziționat de la SC R.D. SA București - Depozitul Arad, cantități apreciabile de motorină și benzină fără plumb, pe care le-a facturat către SC L COM SRL.

La data de 25 iunie 2002, între SC R.D. SA București - Depozitul Arad și SC G.I.E. SRL s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de produse petroliere înregistrat sub nr. 217, aflat la filele 82 - 85, iar în baza acestui contract, societatea furnizoare a livrat ritmic către firma beneficiară SC G. SRL cantități de motorină și benzină fără plumb, conform fișei aflată la filele 76 - 78 dosar.

Întreaga cantitate de carburant cumpărată În baza acestui contract a fost furnizată către SC L COM SRL, administrată de inculpata C.C.D., care avea închiriată o stație P. la vila I. din Băile Felix.

Motorina și benzina fără plumb achiziționată în această modalitate a fost cumpărată de inculpată la prețul de 11.860 ROL/litru și vândută către SC D. SRL sub prețul de achiziție, respectiv cu 10.450 ROL/litru.

După ce a vândut toate cantitățile de produse petroliere sub prețul pieței, inculpata nu a mai achitat prețul de cumpărare către furnizorul ei - SC G. SRL, având în acest fel, în cursul lunii septembrie 2002, o restanță de plată în sumă de 6,2 miliarde ROL, motiv pentru care, la rândul său, SC G. SRL nu și-a mai putut achita datoriile către SC R.D. SA București - Depozitul Arad, în sumă de 5,5 miliarde ROL.

Față de situația creată, la 23 septembrie 2002, Z.S. și S.M. au cesionat fiecare câte 8 părți sociale din capitalul social al SC G. SRL către noul asociat, în persoana inculpatei C.C.D., aceasta deținând 16 părți sociale, reprezentând 80% din capitalul social total, iar foștii asociați și-au păstrat câte 2 părți sociale fiecare.

Ca urmare a acestei cesiuni, S.M. a fost radiată din funcția de administrator, această funcție revenind inculpatei, conform actului adițional aflat la fila 66.

În aceeași zi, prin procura specială autentificată sub nr. 3653 din 23 septembrie 2002 de notar public D.I., inculpata a fost împuternicită de foștii asociați să îi reprezinte la bancă pentru a depune și ridica numerar, precum și să semneze toate actele bancare.

Dobândind specimen de semnătură, inculpata a intrat și în posesia ștampilei SC G. SRL, a carnetului cu file CEC și a ordinelor de plată, care i-au fost predate de Z.S. și S.M.

Cunoscând datori le SC G. SRL către SC R.D. SA București - Depozitul Arad, deși firma debitoare nu avea disponibil în cont, la data de 23 septembrie 2002, inculpata a emis în numele SC G. SRL un număr de 11 file CEC, până la concurența sumei de 4,8 miliarde RON, în favoarea creditoarei SC R.D. SA București - Depozitul Arad, filele CEC având date scadente cuprinse între 27 septembrie 2002 - 24 decembrie 2002.

Toate cele 11 file CEC au fost refuzate la plată de SC WB SA - sucursala Arad, pe motivul lipsei totale de disponibil în cont.

2. Cu toate că nu avea disponibil în cont, la data de 25 septembrie 2002, inculpata a procedat la încheierea unui nou Contract de vânzare-cumpărare, nr. 026 din 25 septembrie 2002, aflat la dosar, în baza căruia a achiziționat de la furnizorul SC P.D. SRL, benzină Premium ecologică fără plumb în valoare de 464.167.800 ROL, conform facturii fiscale seria ............

Pentru plata prețului, a emis fila CEC seria BH nr. ............, scadentă la 4 octombrie 2002.

Din totalul cantității de benzină cumpărată de la SC P.D. SRL, inculpata a descărcat 10650 litri la propria sa stație P. din Băile Felix, iar diferența de 12.000 litri a fost refac turată de SC L COM SRL, către SC P.O. SRL Mădăraș, cu factura din 26 septembrie 2002, în valoare de 258.012.000 ROL.

Cumpărătorul SC P.O. SRL Mădăraș a achitat prețul de mai sus, către firma vânzătoare SC L COM SRL - 250.000.000 ROL cu ordin de plată prin bancă, iar 8.000.000 ROL pe bază de chitanță.

La data de 4 octombrie 2002 - data scadentă a filei CEC, societatea furnizoare a benzinei, creditoarea SC P.D. SRL, a introdus în bancă fila CEC emisă de inculpată pentru plată, dar BC WB SA - Filiala Oradea a refuzat-o la plată, întrucât firma emitentă a CEC-ului nu avea disponibil în cont.

3. La data de 30 iulie 2002, în calitate de administrator la SC L COM SRL, inculpata a achiziționat de la furnizoarea SC B.I.E. SRL Oradea combustibil lichid ușor tip 1 în valoare de 455.745.982 ROL, cu factura fiscală din 30 iulie 2002.

Deși firma nu avea disponibil în cont, inculpata a emis fila CEC, cu termen scadent la 31 iulie 2002.

Fila CEC a fost introdusă la plată de societatea creditoare a prețului, însă BC WB SA - Filiala Oradea a refuzat-o la plată pe motivul lipsei totale de disponibil în cont.

Din actele și lucrările de la dosar, instanța de fond a reținut următoarele:

Audiată fiind, inculpata nu a recunoscut comiterea faptelor, precizând că a fost contactată de numiții S.M. și Z.S., care i-au oferit spre vânzare produse petroliere și, deși inițial a refuzat, ulterior, datorită insistențelor acestora, s-a hotărât să deruleze afaceri cu produse petroliere. A reușit să achite prețul produselor petroliere aferent celor 22 de cisterne achiziționate, dar pentru ultimele 5 cisterne, aflându-se în imposibilitate de plată, le-a cerut celor doi asociați mai sus enunțați să-i fie amânată plata pentru câteva luni. La data de 23 septembrie 2002, S.M. și Z.S. au obligat-o prin amenințare cu pistolul să se deplaseze la notar unde să semneze preluarea celor 80% din acțiunile societății și o procură cu caracter general În baza căreia să reprezinte firma la bancă. în continuare, sub imperiul acelorași amenințări, inculpata s-a deplasat împreună cu cei doi asociați la Arad unde, într-un local Mc. D., aceste persoane iau dat să semneze 11 file CEC, ce fac obiectul cauzei. După ce în aceeași locație s-a prezentat și contabila firmei SC R. Arad, s-au deplasat cu toții la sediul acestei societăți unde au urcat cei doi asociați împreună cu contabila în vederea predării CEC-urilor.

Cu privire la fapta reținută ca fiind comisă în dauna SC P.D. SRL, inculpata a declarat că cei doi asociați mai sus enunțați i-au cerut, de asemenea, să se prezinte la sediul societății păgubite pentru a încheia un contract de achiziție a unei cisterne de benzină, pentru plata căreia inculpata, la solicitarea celor doi, a lăsat o filă CEC cu titlu de garanție.

În ce privește fapta reținută la punctul 3 din actul de sesizare, inculpata și-a amintit doar că desfășura relații comerciale în bune condiții cu firma SC B. SRL Oradea și nu a contestat că a ridicat de la această societate cantitatea de 36.395 litri combustibil ușor în valoare de aproximativ 455.000.000 ROL, lăsând în schimb o filă CEC cu titlu de garanție, fiind posibil să fi achitat această sumă, însă SC B. SRL Oradea să fi introdus fila CEC la bancă după plecarea inculpatei din țară.

Deși în interogatoriul luat inculpata și-a contestat vinovăția, acuzațiile reținute în sarcina sa prin rechizitoriu au fost dovedite prin întreaga probațiune administrată în cauză, și anume: contracte comerciale, facturi fiscale, acte constitutive și adiționale ale societăților comerciale implicate în raporturile comerciale anterior descrise, rapoarte de constatare tehnico științifice, declarații de martori. Astfel, s-au reținut următoarele.

1. Raporturile comerciale între SC G. și SC L. datează aproximativ din luna mai 2002, SC G. acționând inițial ca un intermediar de produse petroliere. în acest sens, au fost reținute declarațiile asociaților Z.S. și S.M. În esență, în cursul urmăririi penale, Z.S. a arătat următoarele: „în luna mai, spre sfârșit sau luna iunie, am cunoscut-o pe doamna C.C.D., despre care am aflat că este om de afaceri foarte potent, cu referințe deosebite, atât la finanțe, cât și la bancă, ea fiindu-mi recomandată de un amic. La toate acestea se adaugă și faptul că mi s-a spus despre dânsa că este soție de polițist, încrederea față de ea era de natură să crească. Livrările către SC L. s-au derulat la cererea ei, plătindu-ne fără probleme. Livrările către SC L. nu se făceau În baza vreunui contract, ci la simpla cerere făcută de reprezentanta C.C.D. Ulterior acestei comenzi, eu sunam la SC R. - Depozit Arad și făceam comandă de marfă. în urma aprobării comenzii contactam firma SC O.O. SRL care ne efectua transportul. Transporturile erau preluate de C.C.D., care prelua atât calitativ, cât și cantitativ".

Pe parcursul acestor raporturi comerciale derulate inițial în condiții bune și având ca obiect apreciabile cantități de produse petroliere, așa cum a rezultat din fișa de evidență R. SA, la data de 25 iunie 2002, ca urmare a faptului că între furnizoarea SC R. SA și cumpărătoarea SC G. s-au creat relații comerciale stabile, cele două firme au procedat la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/2002, cu valabilitate între 25 iunie 2002 și 31 decembrie 2002, perioadă în care SC R. s-a obligat să livreze către SC G. produse petroliere - motorină, benzină fără plumb și benzină Premium II - cantitatea de 500 tone/lună.

Prin clauzele contractuale s-a stabilit ca modalitate de plată că fiecare livrare va fi achitată cu ordin de plată, în termen de 15 zile de la data facturării.

După data contractului, societatea furnizoare, prin Depozitul Arad, a livrat ritmic către SC G. cantități de motorină și benzină, în fișa clientului aflată la fila 77 u. p. fiind evidențiate un număr de 26 facturi, anexe în copie xerox la dosar.

Întreaga cantitate de produse petroliere la care s-a făcut referire mai sus, a fost facturată de SC G., către SC L., administrată de inculpată.

La rândul său, aceasta a vândut întreaga cantitate de motorină și benzină către SC D. SRL Oradea, firma având ca obiect de activitate comerțul cu combustibili. Administratorul D.V. a calculat adaosul comercial aferent și a re vândut produsele petroliere în principal către SC R. SRL Oradea.

Din starea de fapt mai sus prezentată a rezultat că motorina și benzina care au făcut obiectul contractului nr. 217/2002. Au fost facturate pe următorul circuit: SC R. - depozitul Arad - SC G. - SC L. - SC D. SRL Oradea - SC R. SRL Oradea, dar, faptic, marfa era transportată de la depozitul furnizorului din Arad, direct la ultimul beneficiar, cu autocisternele aparținând firmei de transport SC U.O.O. SRL Oradea, cu nr. de înmatriculare "B", "B1", "B2" și remorcile "B1", "B2", "B3", conduse de șoferii G.C., L.C.S. și H.A.C.

Din declarațiile acestora a rezultat că, în a doua jumătate a anului 2002, au efectuat mai multe transporturi de produse petroliere de la depozitul Arad al SC R., cu autocisternele mai sus menționate, pentru SC G. Oradea: după încărcare biroul desfacere al firmei furnizoare elibera avizul de însoțire a mărfii și certificatul de calitate, toate actele însoțitoare fiind întocmite pentru SC G., însă pe toată durata transportului șoferii erau contactați în mod repetat de C.C.D., care direcționa marfa pentru descărcare în principal la depozitul din loc. Tileagd aparținând firmei SC R. SRL sau la stația P. din Băile Felix aparținând inculpatei C.C.D. (respectiv SC L.).

Esențiale pentru dovedirea activității infracționale a inculpatei au fost cele două categorii de facturi fiscale privind operațiunile comerciale între SC R.D. SA și SC G., pe de o parte, precum și între SC L. și SC D., pe de altă parte, din punct de vedere al prețului de vânzare.

Comparând prețurile de achiziție și de vânzare, care rezultă din facturile emise de SC R. în calitate de vânzător și cele emise de SC L. în calitate de vânzătoare, coroborat cu documentele de evidență și cu declarațiile administratorului firmei cumpărătoare SC D. SRL - martorul D.V. (audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței), a rezultat în mod evident că inculpata a revândut produsele petroliere la un preț mult mai mic decât acela de cumpărare.

Cu factura din 22 august 2002, R. a vândut către G., 25.630 kg motorină cu prețul unitar de 11.612 RON. Cu factura din 22 august 02, G. a vândut către L. cu prețul unitar de 11.819 RON, 25.630 kg motorină cu prețul unitar de 11.612 RON. Cu factura BH din 22 august 02, L. a vândut către D. cu prețul unitar de 10.576 RON.

Cu factura din 23 august 2002, R. a vândut către G., 25. 630 kg motorină cu prețul unitar de 11.612 RON. Cu factura din 23 august 02, G. a vândut către L. cu prețul unitar de 11.850 RON. Cu factura din 23 august 02, L. a vândut către D. cu prețul unitar- de 10.450 lei(fila 167).

Cu factura din 28 august 2002, R. a vândut către G., 21.700 kg motorină cu prețul unitar de 11.612 RON. Cu factura din 28 august 02, G. a vândut către L. cu prețul unitar de 11.850 RON. Cu factura din 28 august 02, L. a vândut către D. cu prețul unitar de 10.574 RON.

Cu factura din 11 septembrie 2002, R. a vândut către G., 25.111 kg motorină cu prețul unitar de 11.569 RON. Cu factura din 11 septembrie 02, G. a vândut către L. cu prețul unitar de 11.960 RON. Cu factura din 11 septembrie 02, L. a vândut către D. cu prețul unitar de 10.520 RON.

Cu factura din 12 septembrie 2002, R. a vândut către G., 21.750 kg motorină cu prețul unitar de 12.241 RON. Cu factura din 12 septembrie 02, G. a vândut către L. cu prețul unitar de 12.631 RON. Cu factura din 12 septembrie 02, L. a vândut către D. cu prețul unitar de 10.855 RON.

Cu factura din 16 septembrie 2002, R. a vândut către G., 22.530 kg motorină cu prețul unitar de 12.241 RON. Cu factura din 16 septembrie 02, G. a vândut către L. cu prețul unitar de 12.620 RON. Cu factura din 16 septembrie 02, L. a vândut către D. cu prețul unitar de 10.700 RON.

Cu factura din 18 septembrie 2002, R. a vândut către G., 25.920 kg motorină cu prețul unitar de 12.241 RON. Cu factura din 18 septembrie 02, G. a vândut către L. cu prețul unitar de 12.620 RON. Cu factura din 18 septembrie 02, L. a vândut către D. cu prețul unitar de 10.250 RON.

Prețul tuturor produselor petroliere achiziționate de SC L. a fost plătit de SC D. cu chitanțele și ordinele de plată depuse la dosar.

Cu toate acestea, inculpata C.C.D. nu a achitat nimic din prețul acestor produse către SC G., firmă față de care SC L. a acumulat până în septembrie 2002 o datorie de 6,2 miliarde ROL.

La rândul său, nici SC G. nu și-a mai putut achita datoriile reprezentând prețul produselor petroliere către SC R. SA.

Față de situația creată, inculpata a preluat SC G., dobândind cu titlu de cesiune 80% din capitalul social al firmei, în baza actului adițional autentificat sub nr. 3652/23 septembrie 2002 de notar public D.I.

Prin același act a devenit și administrator al firmei privind documentele și ștampila, precum și dreptul de semnătură în bancă.

Tot la momentul autentificării actului adițional de mai sus, cei doi asociați pentru restul de 20% din capitalul social au investit pe inculpată cu puteri depline pentru a-i reprezenta la bancă, a depune și ridica numerar, a semna în numele lor și pentru ei toate actele bancare, prin procura specială autentificată sub nr. 3653 din 23 septembrie 2002 de notar public D.I.

Versiunea inculpatei privind modul de dobândire a 80% din capitalul social al firmei SC G.I.E. SRL Oradea - amenințată fiind cu pistolul să se deplaseze la notar în vederea preluării acestor acțiuni, iar mai apoi la Arad în vederea predării celor 11 file CEC - a fost infirmată de declarațiile martorilor S.M. și Z.S., audiați și în fața instanței sub aceste aspecte.

Astfel, S.M. a declarat că: „relațiile comerciale cu societatea inculpatei au început în aprilie 2002 și s-au derulat normal. I-am livrat cantități destul de importante de combustibil pe care le plătea la termen. în luna august 2002, inculpata s-a deplasat la Valea lui Mihai pentru a analiza o investiție ce noi o aveam acolo în construcție, respectiv societatea pe care o conduceam și, neavând mijloace financiare de a o finaliza prin varii metode, am încercat să căutăm o firmă cu o putere economică mai mare cu care să ne asociem și să finalizăm investiția, Inculpata s-a arătat interesată de această investiție, cunoștea valoarea ei întrucât soțul inculpatei la acea vreme lucrase ca polițist de frontieră și îmi aduc aminte că inculpata s-a deplasat personal la Valea lui Mihai pentru a avea o idee despre valoarea investiției. Valoarea de 80% din acțiunile firmei noastre au fost cedate inculpatei la înțelegere cu aceasta, urmând ca pentru cele 20% rămase, eu și asociatul meu să primim fiecare câte 10 părți și să ne ocupăm de finalizarea investiției de la Valea lui Mihai, iar celelalte activități ale firmei, mai precis comercializarea de produse petroliere, urma să fie atributul exclusiv al inculpatei. La data de 23 septembrie 2002, când a avut loc cesionarea acestor părți, întâlnirea am stabilit-o cu acordul inculpatei la sediul notarului și, după ce am încheiat formalitățile notariale, i-am dat o G.M.L. cu documente ce o aveam în permanență la mine, în care se aflau facturi, ordine de plată, CEC-uri, ștampile, etc. De asemenea, fac precizarea că, din moment ce 80% din acțiunile firmei reveneau inculpatei, ca o consecință firească a fost și a o împuternici cu toate cele necesare pentru a face demersurile legale la bancă, sens în care la notar s-a întocmit acea procură ce o împuternicea să semneze valabil în bancă. La 23 septembrie 2002.. la inițiativa inculpatei am hotărât să ne deplasăm în Arad la sediul R.. deplasarea am făcut-o împreună cu Z. și inculpata. Am contactat-o pe contabila firmei R. Arad, numita Stoica.. i-am spus cu acel prilej doamnei Stoica că inculpata se va ocupa în continuare de activitatea de comerț a firmei noastre".

Aceleași aspecte a fost confirmate de martorul Z.S. care arată, în plus, următoarele: „este greșit când se insinuează că transferul de acțiuni de la SC G. către inculpată s-a făcut subit. Discuțiile pe această temă, respectiv preluarea de către inculpată a majorității acțiunilor firmei noastre, s-a desfășurat pe o perioadă mai lungă de timp și am avut în vedere perspectivele reale de dezvoltare a societății noastre. Doar rațiuni economice ne-au împins la a ceda acele 80% acțiuni din firmă pe numele inculpatei C.C.D. Motivația deplasării la data de 23 septembrie 2002 cu inculpata C.C.D. la Arad a fost aceea că, după ce am cesionat părți din societatea noastră, domnia sa urma să se ocupe exclusiv de comercializarea produselor petroliere, iar eu și coasociata mea urma să ne ocupăm de construcția stației de benzină.. îmi aduc aminte că am dus-o pe C.C.D. la Arad, la solicitarea acesteia, pentru a fi prezentată la R. Arad. La data de 23 septembrie 2002, inculpata avea instrumentele de plată de la firma pe care o preluase de la noi".

Ca urmare a datoriei neachitate de SC G. către SC R., reprezentanții firmei creditoare au avut repetate discuții cu reprezentanții firmei debitoare, pentru găsirea unei soluții de stingere a debitului.

În aceste sens, au fost audiați în cauză reprezentantul comercial al SC R. SA Depozitul Arad, numitul T.M., coordonatorul de zonă MA, mandatarul R. pentru administrarea depozitului Arad, S.S., contabila depozitului Arad - S.C.F., soțul acesteia, numitul R.M., în declarațiile lor aceste persoane confirmând că în data de 23 septembrie 2002 reprezentanții SC G. - Z.S., S.M. și C.C.D. s-au prezentat la sediul SC R. SA Arad și au predat un număr de 11 file CEC, semnate, ștampilate și completate la toate rubricile pentru plata mărfii livrate.

Toate aceste file CEC s-au predat în mână contabilei firmei, numita Stoica Carmen Florica.

Ca urmare, s-a procedat la examinarea științifică a semnăturilor depuse pe cele 11 file CEC, prin compararea cu semnăturile originale depuse de inculpată pe acte autentice încheiate în fața notarului, cereri și declarații oficiale adresate instituțiilor bancare sau comerciale, folosite ca script de comparație, iar prin Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 15147 din 13 martie 2003 întocmit de IPJ Bihor Serviciul Criminalistic, s-a stabilit că toate semnăturile depuse la poziția „semnătura trăgătorului" pe cele 11 file CEC aparțin inculpatei.

Toate cele 11 file CEC au fost refuzate la plată de Banca Comercială WB SA Sucursala Arad, pentru motivul lipsei totale de disponibil în cont.

Instanța de fond a reținut ca o probă esențială în dovedirea intenției infracționale a inculpatei, conținutul Adresei nr. VII/4/11266/9R din 12 decembrie 2002 emisă de BNR.

Din comunicarea BNR a rezultat că propria firmă a inculpatei, SC L. SRL, figura până la data emiterii adresei în centrala Incidențelor de Plăți cu 18 incidente de plată, din care: 7 incidente de plată cu CEC-uri BCR și WB și 11 incidente de plată cu bilete la ordin la BCR, Banca Transilvania și WB.

Ca urmare, SC L. SRL a intrat în interdicție bancară de a emite CEC-uri, în perioada 13 august 2002 - 7 octombrie 2003.

De la data intrării în interdicție bancară, 13 august 2002, într-o perioadă foarte scurtă de timp, cunoscând că nu mai poate emite CEC-uri pe propria firmă, inculpata a găsit o nouă societate comercială, la care a devenit administrator la data de 23 septembrie 2002, iar în aceeași zi, a emis 11 file CEC fără acoperire, deși noua firmă, SC G. SRL, nu avea absolut nici un disponibil în cont.

Așa cum s-a dovedit mai sus, în conținutul hotărârii, prin toate probele emanate, insolvabilitatea SC G. SRL a fost creată în întregime prin activitatea exclusivă a inculpatei, care a preluat toate cantitățile de combustibil livrate de SC R. - Depozitul Arad și le-a dirijat spre alte societăți comerciale, cărora le-a vândut același produs la un preț mai mic decât prețul de cumpărare.

Deși cumpărătorii și-au îndeplinit obligațiile de plată către firma inculpatei, aceasta nu a plătit nimic către SC G., generând prin propria sa activitate infracțională starea de insolvabilitate a acestei firme și procedând apoi la emiterea filelor CEC, cu consecința prejudicierii SC R. cu suma de 4.848.473.672 ROL.

2. Tot în calitate de administrator, al SC G. SRL, la data de 25 septembrie 2002, inculpata a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 026 din 25 septembrie 2002 cu SC P.D. SRL București, având ca obiect cumpărarea produselor petroliere -benzină Premium și motorină și în baza căruia a achiziționat de la firma vânzătoare cantitatea de 17.191 kg benzină Premium, în valoare de 464.167.800 ROL.

Pentru această cantitate de benzină, SC P.D. SRL București a emis factura din 25 septembrie 2002, aflată la dosar la fila 335 u.p, iar pentru plata prețului, inculpata a emis fila CEC aflată la dosar în original.

Cu privire la emiterea acestei file CEC, a fost audiată în calitate de martor numita M.G. - economist la SC P.D. SRL, în declarație aceasta arătând următoarele: „ în data de 25 septembrie 2002, în timp ce mă aflam de serviciu, s-a prezentat la mine C.C.D., care dorea să cumpere produse petroliere. După ce aceasta a discutat cu șefa mea, C.A., am primit sarcina să mă ocup de întocmirea contractului de vânzare-cumpărare de produse petroliere între societatea noastră și SC G.I.E. SRL. După ce am întocmit acest contract, actul a fost semnat și ștampilat de ambele părți.. Anterior întocmirii facturii de către mine, inculpata a completat în fața mea fila CEC eliberată de WB, cu toate datele esențiale, inclusiv contravaloarea mărfii. Depozitul SC P.D. SRL se află în incinta SC Sinteza SA, situat în Oradea, C. Borșului km 35, iar încărcarea mărfii de către beneficiar se face la poarta 2, aparținând acestei societăți. Menționez faptul că șoferul delegat S.F. a semnat pentru primirea mărfii și pe dispoziția de livrare care este completată de gestionarul depozitului M.V.".

Aceleași aspecte au fost confirmate de martora C.A.D., care a arătat următoarele: „Am fost administrator la SC P.D. SRL București, firmă care avea în depozit produse petroliere aparținând SC R.V. Cluj. În 2002, a venit la sediul firmei noastre inculpata, fiind interesată de cumpărare de produse petroliere. S-a încheiat un contract între firma pe care o administram și SC G. și inițial doresc să precizez că nu am fost de acord să livrez cantități de combustibil inculpatei. Luând legătura cu R.V. Cluj și domnul G.N., una din persoanele cu putere de decizie în firmă, mi-a comunicat să închei contractul cu inculpata întrucât, consultându-se cu superiorul său, i s-a spus că se poate lucra cu firma acesteia. Am procedat la încheierea contractului..și pe lângă clauzele inserate în contract s-a întocmit și o anexă prin care inculpata își asumă în caz de neplată parțială sau totală a sumelor de bani înscrise în filele CEC, responsabilitatea conform legii ... nu am putut valorifica CEC-ul ca instrument de plată din lipsă de lichidități".

Martorul G.N. a relevat aceleași împrejurări: „.. date fiind relațiile comerciale de lungă durată între R. și P., aceștia din urmă obișnuiau să ne întrebe de diverși clienți, respectiv dacă prezintă sau nu încredere. în condițiile în care cunoșteam clienți de ani de zile care nu ne făcuseră probleme, evident că îi recomandam mai departe. Printre aceste societăți se numără și SC G. Oradea, societate căreia i-am vândut foarte multă vreme marfă, fără a avea incident la plăți.. Ulterior, când s-a ajuns la scadență, doamna de la P m-a sunat și mi-a spus că întâmpină probleme cu plata mărfii și mi-a comunicat că nu i-a fost onorat CEC-ul".

În cauză a fost audiat șoferul care a transportat benzina încărcată de la SC P.D. SRL, numitul S.F., care în declarația dată a indicat locul de descărcare, respectiv firmele la care a fost direcționată marfa cumpărată: „Sunt angajat al SC P.O. SRL în calitate de șofer pe autocisternă. În data de 25 septembrie 2002, la solicitarea inculpatei, am încărcat produse petroliere pentru SC G. SRL, de la P.D. - depozitul din Oradea, C. Clujului, în incinta SC S. SA. De la această societate am încărcat la indicația lui C.C.D. cantitatea de 22.650 litri, respectiv 17.191 kg benzină Premium ecologică fără plumb. După ce am semnat factura fiscală, la indicația lui C.C.D., o parte din marfă, respectiv cantitatea de 10.650 litri benzină, am descărcat-o în stația P. din Băile Felix aparținând lui C.C.D.. Restul de marfă, în cantitate de 12.000 litri, tot la indicația acesteia, am transportat-o și descărcat-o la stația P. din Mădăraș, aparținând societății la care lucrez".

De altfel, faptul că la data de 26 septembrie 2002, SC P.O. a cumpărat cantitatea de 12.000 litri benzină transportată de șoferul S.F., cu autocisterna, a rezultat cu certitudine și din factura din 26 septembrie 2002.

S-a reținut, însă, că această cantitate de benzină a fost facturată de inculpată nu pe firma SC G. SRL, ci pe cealaltă firmă a sa SC L., în calitate de vânzătoare.

Deși în întregime cantitatea de benzină cumpărată de la SC P.D. SRL a fost valorificată de SC L., fila CEC completată și semnată de inculpată pentru plata prețului de cumpărare a fost emisă în numele SC G. SRL, societate care nu avea nici un disponibil în cont, așa încât în momentul în care firma creditoare a prețului SC P.D. SRL a intenționat să o valorifice, fila CEC a fost refuzată la plată de BC WB.

Pentru întregirea imaginii asupra activității infracționale a inculpatei, instanța a subliniat; că firma cumpărătoare a cantității de 12.000 litri benzină, SC P.O., a achitat în întregime prețul aferent de 258.012.000 ROL către SC L. SRL.

Aceasta a rezultat din ordinele de plată și chitanțele aflate la dosar, precum și din declarația administratorului SC P.O., numitul O.M.: „Din luna aprilie 2002, am început să achiziționez de la SC L. ComSRL - societate administrată de C.C.D., produse petroliere. Produsele cumpărate de la SC L. SRL erau plătite către această societate prin bancă în procent de. 95%, sume de bani pentru care SC L. SRL elibera chitanțe. Astfel, în data de 25 septembrie 2002, am cumpărat de la SC L. SRL, conform facturii fiscale, cantitatea de 12.000 litri benzină ecologică fără plumb, în valoare de 258.012.000 ROL. Din această sumă, am plătit prin ordin de plată, la data de 25 septembrie 2002, suma de 250.000.000 ROL, prin Banca IT - Filiala Salonta, iar restul de 8.012.000 ROL a fost plătit anterior cumpărării mărfii prin chitanța din 21 septembrie 2002, eliberată de SC L. SRL. Produsele petroliere menționate au fost transportate de șoferul meu angajat în data de 25 septembrie 2002 cu autocisterna.

Cealaltă parte din benzina achiziționată de la SC P.D. SRL, în cantitate de 10.650 litri, a fost valorificată direct prin stația de carburanți aparținând tot SC L., din Băile Felix - Vila I., iar prețul provenit din vânzare a fost însușit de inculpată sau de alte persoane, după cum rezultă din declarațiile angajaților stației P.: „Din stația P., la indicația lui C.C.D., se ridicau sume de bani de mai multe persoane, respectiv C.M., S.C., C.E., C.I., un tip pe nume David și C.C.D., pentru care nu se întocmeau documente justificative" (declarație martor M.C., vânzător la stația P).

S-a reținut că și fila CEC a făcut obiectul constatării tehnico-științifice nr. 15147 din 13 martie 2003 a IPJ Bihor, la care s-a făcut referire mai sus, stabilindu-se că semnătura depusă la rubrica „semnătura trăgătorului" aparține inculpatei C.C.D.

Din emiterea filei CEC în numele SC G. SRL, pe de o parte și valorificarea benzinei și încasarea prețului în numele SC L., pe de altă parte, a rezultat în mod evident intenția inculpatei de a prejudicia firma vânzătoare SC P.D. SRL.

3. în calitate de administrator la SC L. SRL, la data de 30 iulie 2002, inculpata a achiziționat de la SC B.I.E. SRL Oradea cantitatea de 36.593 litri combustibil ușor, în valoare de 455.745.982 ROL, cu factura fiscală din 30 iulie 2002.

Pentru plata sumei de mai sus, inculpata a emis fila CEC purtând semnătura sa, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 15147 din 13 martie 2003, întocmit de IPJ Bihor.

Din declarațiile martorului B.V.V., administrator SC B.I.E. SRL, instanța de fond a reținut următoarele: „în momentul livrării mărfii și eliberării facturii de livrare, C.C.D. mi-a precizat că va face plata cu fila CEC pe care mi-o va emite însă a doua zi, după ce va consulta soldul existent la data respectivă. A doua zi, inculpata s-a prezentat la biroul SC B.I.E. SRL, situat în Oradea unde, în prezența mea și a partenerului meu F.F., a emis fila CEC a cărei serie și număr au fost completate din ziua precedentă factura de livrare a mărfii și pe care C.C.D. a semnat fiind de acord, completând fila respectivă la toate rubricile și ștampilând-o cu ștampila SC L COM SRL.. Cu ocazia emiterii filei CEC, inculpata mi-a spus că au disponibil în cont și că pot să introduc oricând fila în Bancă.

Ulterior, după ridicarea mărfii, inculpata i-a solicitat în mod repetat părții vătămate B.V.V. să nu introducă la plată fila CEC pentru că nu are disponibil în cont. La data de 17 octombrie 2002, văzând că nu-și mai poate recupera banii și aflând că inculpata este dispărută, B. Vasile Vaier a introdus fila CEC la bancă.

Inclusiv în fața instanței de fond, reprezentantul SC B.I.E. SRL a reiterat precizarea că fila CEC a fost eliberată de inculpată ca mijloc de plată, infirmând astfel apărarea inculpatei că a lăsat fila CEC cu titlu de garanție.

Și fila CEC a fost supusă expertizării, stabilindu-se că semnătura de la poziția „semnătura Trăgătorului" a fost executată de inculpată.

S-a reținut că BC WB SA - Sucursala Oradea a refuzat la plată fila CEC, pentru motivul lipsei de disponibil în cont.

Din toate probele mai sus expuse și analizate, instanța de fond a concluzionat că a fost dovedită vinovăția inculpatei în comiterea faptelor care fac obiectul prezentei cauze.

La concluzia vinovăției au condus și faptele imediat ulterioare ale inculpatei care, la data de 4 octombrie 2002, a împuternicit prin procură specială și autentică pe soțul ei, C.M., să vândă imobilul proprietate comună situat în Oradea iar la data de 6 octombrie 2002, respectiv la 10 zile de la emiterea ultimei file CEC (25 septembrie 2002) în favoarea SC P.D. SRL, a părăsit România prin punctul de frontieră Curtici. Ca urmare, prin ordinul S/123833 din 10 octombrie 2002, inculpata a fost dată în urmărire generală.

Considerând dovedită vinovăția inculpatei, au fost avute în vedere următoarele aspecte cu privire la încadrarea juridică a faptelor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată:

În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a reținut ca fiind aplicabile faptelor comise de inculpată disp. art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că încadrarea juridică de mai sus este incorectă întrucât art. 215 alin. (4) C. pen. reglementează o infracțiune de sine stătătoare, cu individualitate proprie, care constă în emiterea unui CEC asupra unei instituții de credit sau a unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizie sau acoperirea necesară, în scopul de a obține un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, ori faptele inculpatei de a emite în mod repetat file CEC, fără ca firmele a căror administrator este să aibă disponibil în cont, nu au nici o legătură cu infracțiunea de înșelăciune reglementată de alin. (1) și (2) de la art. 215 C. pen.

A fost avut în vedere că acestea incriminează inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, precum și inducerea în eroare prin folosirea de nume, calități mincinoase ori de mijloace frauduloase, incriminări care nu își găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.

În consecință, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat în cauză, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: gradul concret de pericol social al faptei, complexitatea activității infracționale desfășurate de inculpată, prejudiciul deosebit de mare cauzat părților civile (de peste 5 miliarde ROL la nivelul anului 2002) și care nu a fost recuperat decât în foarte mică parte, faptul că, la câteva zile după comiterea faptelor, inculpata a fugit din România pentru a se sustrage urmăririi penale, precum și atitudinea nesinceră a acesteia în fața instanței.

Pentru aceste considerente, s-a aplicat inculpatei pedeapsa de 10 ani închisoare.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut următoarele: SC R.D. SRL depozit RPD Arad s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 484.847,3672 RON (4.848.473.672 ROL) cu penalități de întârziere conform Contractului nr. 217 din 25 iunie 2002.

În primul ciclu procesual - Dosar nr. 5191/2003 al Tribunalului Bihor, la termenul de judecată din 24 februarie 2004, s-a prezentat în instanță avocatul ales al părții civile, care a declarat verbal că, deși partea pe care o reprezintă nu și-a recuperat prejudiciul, nu înțelege să-și mai mențină pretențiile bănești formulate împotriva inculpatei C.C.D., urmând să încerce recuperarea prejudiciului printr-o acțiune civilă separată.

În prezentul dosar, societatea a fost legal citată - inclusiv la adresa indicată în urma contactării telefonice, fără să se fi prezentat la dezbateri vreo persoană pentru a face noi precizări asupra constituirii de parte civilă.

În aceste condiții, instanța de fond a luat act de constituirea de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale cu respectarea condițiilor legale conținând manifestarea expresă de voință în sensul obligării la despăgubim, prin act scris, purtând ștampila firmei și semnătura reprezentantului legal.

Instanța de fond nu a luat act de simpla declarație verbală a apărătorului părții civile formulată în primul ciclu procesual, în contextul în care din natura juridică a renunțării derivă cerința ca o atare declarație să fie făcută prin mandatar cu procură specială, iar avocatul părții civile prejudiciate nu a făcut o dovadă în sensul că renunțarea la pretenții bănești reprezintă manifestarea de voință a părții civile.

Față de cele ce preced, instanța de fond, constatând că prejudiciul nu a fost recuperat (inculpata nefăcând vreo dovadă în acest sens) și fiind dovedită vinovăția acesteia, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C. civ., a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 484.847,3672 RON (4.848.473.672 ROL) cu penalități de întârziere conform Contractului nr. 217 din 25 iunie 2002 în favoarea părții civile SC R.D. SRL depozit RPD Arad, cu sediul în comuna V, județul Arad, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a precizat că, deși inculpata răspunde în solidar împreună cu partea responsabilă civilmente pentru prejudiciul cauza părților civile, în prezenta cauză, instanța de fond, verificând situația SC G.I.E. SRL Oradea, cu sediul declarat în Oradea (inculpata acționând în calitate de administrator al acestei firme), a reținut că aceasta a fost radiată din data de 20 iunie 2007, potrivit evidențelor aflate pe site-ul Ministerului Finanțelor.

În ceea ce privește situația SC P.D. SRL București, instanța de fond a reținut că, în cursul urmăririi penale, aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 464.167.800 ROL. Pe parcursul cercetării judecătorești, la solicitarea instanței, Oficiul Registrului Comerțului a comunicat situația actuală a firmei, precizând că la data de 8 noiembrie 2007 s-a înregistrat sub nr. 474912 Sentința comercială nr. 3514 din 27 septembrie 2007 a Tribunalului București prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.

Față de aceste considerente, instanța de fond, constatând că partea solicitantă, constituită parte civilă în cursul urmăririi penale, nu mai există, a dat eficiență dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen., în sensul că s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 46.416,78 RON (464.167.800 ROL) reprezentând folos necuvenit.

În ceea ce privește partea civilă SC B.I.E. SRL Oradea, instanța de fond a reținut că, deși aceasta s-a constituit inițial parte civilă în cauză, în instanță, la fila 208 dosar, se regăsește declarația autentificată sub nr. 314 din 29 iulie 2008 dată la Biroul Notarial M.L.V., conform căreia B.V.V., în calitate de administrator al SC B.I.E. SRL Oradea, a declarat că și-a reglementat situația debitorilor cu inculpata C.C.D. în calitate de administratorul SC L. COM SRL Oradea, iar în prezent nu mai are nici un fel de pretenții de natură civilă față de aceasta.

Ca urmare, s-a constatat că partea civilă nu mai formulează pretenții în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat.

De asemenea, în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea filelor CEC, astfel cum au fost menționate în dispozitivul sentinței.

Față de pericolul concret al faptelor ce fac obiectul cauzei și persoana inculpatei (în concret faptul că a fost dată în urmărire generală în cursul urmăririi penale ca urmare a conduitei acesteia de a se sustrage acestei faze procesuale, iar mai apoi extrădată în România pe baza acestui mandat), instanța de fond a apreciat că în cauză se impune menținerea măsurii neprivative de libertate dispusă de Curtea de Apel Oradea prin Decizia penală nr. 565/R/2007 dată în Dosarul nr. 1522/35/P/2007 și, în consecință, în baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpata C.C.D.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel C.C.D., solicitând instanței, prin intermediul apărătorului său, admiterea apelului, desființarea hotărârii și, procedând la rejudecare, în principal, a dispune restituirea cauzei la parchet, fiind incidente prevederile art. 332 C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat achitarea sa.

Prin Decizia penală nr. 75/A/2009 din 6 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fot respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpata C.C.D. împotriva Sentinței penale nr. 92/P din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, sentință ce a fost menținută în întregime.

A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 400 RON cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a. stabilit vinovăția inculpatei pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârșite de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, s-a constatat că instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatei atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, s-a reținut că inculpata era la data săvârșirii faptei încadrată în muncă, cu trecut nepedepsit, iar instanța de fond a evaluat în mod judicios atât aceste aspecte, cât și faptele și, mai ales, gradul de pericol ridicat al acestora.

A fost avut în vedere că infracțiunea de înșelăciune în modalitatea săvârșită de inculpată are un grad ridicat de pericol social atât prin cuantum (5 miliarde ROL la nivelul anului 2002), cât și prin instaurarea unui climat de neîncredere în instrumentele de plată dintre societățile comerciale, perturbând grav activitatea acestora.

S-a reținut că nulitățile invocate de inculpată nu atrag nulitatea actelor întocmite, câtă vreme inculpatei nu i s-a adus nicio vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea acelui act. Comportamentul culpabil al inculpatei a fost dovedit de faptul că, la câteva zile după săvârșirea faptelor, aceasta a fugit din România pentru a se sustrage urmăririi penale.

Cu privire la critica adusă de către inculpată încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, instanța a considerat-o nefondată. S-a reținut că rezoluțiunea de a emite o filă CEC asupra unei societăți Comerciale știind că pentru valorificarea cecului nu există provizia sau acoperirea necesară, a fost unică și a început în momentul în care provizia a lipsit din contul societăților administrate de inculpată și a întrerupt activitatea infracțională când împotriva ei au fost efectuate primele cercetări. A fost avut în vedere că legiuitorul a înțeles să incrimineze emiterea unor astfel de instrumente de plată fără a avea provizia necesară și nu aspecte ce țin de existența sau nu a mențiunilor necesare.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a reținut că simpla declarație verbală a apărătorului părții civile S.C. R.D. S.R.L Depozit RPD Arad, în sensul că nu se mai constituie parte civilă, nu poate fi luată în seamă de către instanță, câtă vreme acelei persoane i-a lipsit o procură specială din partea părții civile din care să rezulte că renunțarea la pretenții bănești reprezintă manifestarea de voință a acesteia.

Pentru aceste motive, curtea de apel a constatat că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatei nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., creând o disproporție între scopul și rezultatul acestora.

împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpata C.C.D..

Prin Decizia nr. 1702 din 30 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 490/35/2009, a fost admis recursul, fiind casată Decizia penală nr. 75/A/2009 din 6 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și trimisă cauza spre rejudecare la această instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, s-a oprit la solicitarea de casare cu trimitere pentru incompatibilitatea judecătorului cauzei manifestată la nivelul instanței de apel, S-a reținut că nu au fost respectate dispozițiile legale cu privire la corecta compunere a completului de judecată în apel, la judecarea cauzei participând un judecător incompatibil.

Astfel, s-a avut în vedere că, în fața instanței de fond, la termenul din 31 ianuarie 2009, judecătorul M.T. a respins expres cererea recurentei de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, apreciind că actul de sesizare al instanței a fost corect întocmit. Același judecător a soluționat apelul inculpatei prin decizia atacată, în condițiile în care chiar primul motiv de apel viza nelegală sesizare a instanței prin existența unor acte procesuale așa-zis nule absolut (concret s-au făcut referiri la lipsa începerii urmăririi penale și a punerii în mișcare a acțiunii penale).

Ca atare, s-a reținut că judecătorul M.T. era incompatibil să soluționeze apelul care viza aceeași problemă cu privire la care acest judecător se pronunțase în primă instanță, iar, în aceste condiții, decizia Curții de Apel Oradea este nelegală, impunându-se casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare în complet legal constituit, înlăuntrul căruia nu va mai face parte judecătorul în cauză.

Pentru a lămuri situația juridică creată, s-a considerat că este necesar a fi adus în discuție art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în care se face trimitere și la noțiunea de „imparțialitatea instanței", termenul trebuind analizat prin prisma dezvoltărilor jurisprudențiale din partea Curții Europene. Trecând peste abordarea obiectivă, formală a noțiunii, în care simpla regăsire a numelui judecătorului ce instrumentează pricina la ambele nivele de judecată (fond și apel) ar fi suficientă pentru a crea incompatibilitatea, instanța de recurs a considerat că trimiterea la concepția subiectivă, împărtășită în anumită măsură și de Codul de procedură penală român, dezvoltă o analiză substanțială a situației.

De principiu, s-a apreciat că o rezolvare a unor chestiuni procedurale, fie și de ordin substanțial, la nivelul instanței de fond, de către un judecător, nu atrage incompatibilitatea sa în a aborda speța pe fond în căile de atac, fiind important să nu se ajungă ca acesta să repete rezolvările de situații juridice raportat la aceleași probleme invocate expres în ambele grade de jurisdicție.

Ori, după cum s-a afirmat, situația în speță, de incompatibilitate, a derivat din aceea că, în fața instanței de fond, un judecător respinge expres cererea recurentei de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, apreciind că actul de sesizare al instanței a fost corect întocmit pentru ca, în apel, să înfăptuiască actul de justiție unde, de principiu, ar fi putut participa la judecarea acestuia, nu și în condițiile în care chiar primul motiv de apel al persoanei vizate privea nelegală sesizare a instanței, adică reiterarea solicitării juridice substanțiale de la instanța de fond, unde i-a fost respinsă de către același judecător cererea.

În același timp, cu ocazia rejudecării, instanța de apel a dezvoltat afirmațiile privitoare la fondul cauzei (fiind de remarcat o preocupare serioasă în acest sens doar din partea instanței de fond). S-a semnalat neindicarea unor date concrete, a arăta în ce mod au fost stabilite acele date și referirea explicită la actele cauzei, cu motivarea de rigoare. Și în ceea ce privește motivarea instanței de apel, în legătură cu chestiunea juridică ce a atras incompatibilitatea unui judecător, s-a constatat că este lacunar redată - „Nulitățile invocate de către inculpată nu atrag nulitatea actelor întocmite câtă vreme inculpatei nu i s-a adus nicio vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea acelui act. Ca o dovadă certă a comportamentului culpabil al inculpatei este că la câteva zile după săvârșirea faptelor inculpata a fugit din România pentru a se sustrage urmăririi penale" - deși, în fapt, ar fi de discutat pe o nulitate absolută ce are un alt regim de abordare.

S-a stabilit că se va face o analiză detaliată a aspectelor de fond, inclusiv cele privind modalitatea de soluționare a laturii civile, prin prisma întregii complexități a cauzei, cu luarea în considerare a tuturor chestiunilor procedurale invocate, cu referiri asupra încadrării juridice corecte, individualizarea eventualelor sancțiuni, precum și motivarea concretă, ancorată cu date de la dosar a împrejurărilor ce vor fi redate, urmând a fi luate spre dezbatere inclusiv apărările formulate în scris în cuprinsul recursului.

Așadar, procedural, recursul a fost admis pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., cauza fiind trimisă spre rejudecare la nivelul instanței de apel, care să procedeze la o judecată în complet legal constituit, înlăturând incompatibilitatea creată, cu înlăturarea tuturor deficiențelor constatate, cu o redare completă, dacă va fi cazul, a stării de fapt prin prisma probatoriului administrat, urmând a se rezolva chestiunile procedurale invocate, cu o dezvoltare pe măsură a motivării în funcție de complexitatea speței, evidențiată de instanța de fond, cu darea de răspuns la toate prolemele ivite, redate și în cuprinsul motivelor de recurs, reluând în întregime instrumentarea cauzei în apel.

Având în vedere considerentele deciziei de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procedând la rejudecarea apelului, curtea de apel a constatat următoarele:

Împotriva Sentinței penale nr. 92 din 26 martie 2009 a Tribunalului Bihor a declarat apel inculpata D. (fostă C.) C.D., solicitând admiterea apelului, casarea sentinței atacate, în principal restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ședință publică, prin apărător ales, inculpata a solicitat ca instanța de apel să analizeze cauza prin prisma nulităților absolute invocate în primul ciclu procesual, când instanța le-a apreciat ca fiind nulități relative, fără să le analizeze, așa cum a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție.

În primul rând, s-a arătat că este vorba de o nelegală sesizare a instanței, la fila 9 din dosarul de urmărire penală existând doar un proces-verbal de începere a urmăriri penale, fără a se arăta pentru care din faptele descrise în rechizitoriu s-a făcut această cerere.

În al doilea rând, s-a arătat că Îs. dosarul cauzei nu există nicio plângere penală și niciun act de Constituire de parte civilă împotriva inculpatei C.C.D., constituirea de parte civilă existând doar față de cei doi martori S. și Z. S-a mai arătat că urmărirea penală s-a pus în mișcare doar pentru una din cele trei fapte descrise în procesul-verbal aflat la fila 9 din dosarul de urmărire penală, respectiv pentru fapta de la pct. 3 și, ca atare, nu există o legală sesizare a instanței. S-a apreciat că în decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată clar că ne aflăm în prezența unor nulități absolute, că nu există o sesizare legală și nici prin rechizitoriu nu există o punere în mișcare a urmăririi penale pentru celelalte fapte.

Totodată, s-a arătat că, în prezenta cauză, plângerea penală este formulată de către R. împotriva lui Z.S. și S.M., că nu există nicio sesizare și nicio punere în mișcare a urmăririi penale împotriva inculpatei apelante.

Pentru toate aceste motive, împreună cu motivul citării corecte, s-a apreciat că se impune casarea și restituirea cauzei la parchet.

Sub aspectul încadrării juridice, s-a apreciat că se impune schimbarea acesteia dintr-o infracțiune continuată în infracțiuni de concurs.

Referitor la fapta de la punctul 3, s-a arătat că inculpata a fost trimisă în judecată pentru că a depus o filă de CEC fără acoperire, cu titlu de încasări la plată, iar conform legii în vigoare la acea dată, fila CEC trebuia depusă în 8 zile de la data emiterii, ori aceasta a fost depusă după 2 luni, având aplicată pe spate mențiunea băncii CEC prezentat la plată după expirarea valabilității, fiind anulat. S-a mai arătat că pe întreaga perioadă de valabilitate a CEC-ului de 8 zile a existat disponibil în cont, dar fila a fost prezentată la plată după expirarea perioadei de valabilitate, astfel încât fapta de înșelăciune nu există, fapt confirmat și de R. prin adresa depusă la dosar, din care rezultă că nu a existat nici un prejudiciu. Totodată, s-a arătat că există la dosar probe concrete care dovedesc că filele CEC depuse de inculpată au înlocuit alte file CEC care au fost semnate de către S. și Z., așadar nu poate fi vorba de înșelăciune, atâta timp cât nu există prejudiciu, nu există plângeri penale față de inculpată și există dovezi clare că acele file CEC au înlocuit alte file, au fost predate Z. și profitau celor doi reprezentanți.

Pentru aceste motive, s-a solicitat, în principal, restituirea cauzei la parchet, iar în subsidiar, pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatei apelante.

Prin Decizia penală nr. 44/A din 12 iulie 2011, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D., împotriva Sentinței penale nr. 92 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost desființată, în sensul că s-a înlăturat dispoziția privind obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile în favoarea SC R.D. SRL Depozit RPD Arad. S-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile mai sus arătată a fost integral recuperat. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

Examinându-se hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu conform prevederilor art. 371 C. proc. pen. și art. 378 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, s-a apreciat că apelul declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D. este întemeiat, fiind admis numai cu privire la latura civilă a cauzei, în sensul constatării că prejudiciul cauzat părții civile SC R.D. SRL a fost integral recuperat.

S-a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut vinovăția inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, probele administrate în cauză confirmând pe deplin această soluție.

Din actele și lucrările aflate la dosar a rezultat, în esență, faptul că în cursul lunii octombrie 2000 a fost înființată SC G.I.E. SRL Oradea, înregistrată la Camera de Comerț și Industrie sub nr. J05/776/2000 din 05 octombrie 2000 și având ca principal obiect de activitate comerțul cu produse petroliere.

La momentul înființării, firma avea ca asociați pe numiții Z.S. și S.M., aceasta din urmă având și calitatea de administrator.

în luna aprilie 2002, SC G.I.E. SRL Oradea a intrat în raporturi comerciale cu SC R.D. SA București- Depozitul Arad, de la care a început să se aprovizioneze cu motorină, carburant valorificat apoi pentru activitățile agricole în zona Valea lui Mihai din județul Bihor.

Ulterior, reprezentanții SC G.I.E. SRL Oradea au cunoscut-o pe inculpata C.C.D. administrator la SC L COM SRL Oradea societate înregistrată la Camera de Comerț și Industrie sub nr. J05/1 368/1993 și întrucât cele două firme aveau același obiect de activitate, reprezentanții acestora au înțeles să desfășoare în comun raporturi comerciale.

Astfel, începând din luna mai 2002, SC G.I.E. SRL a achiziționat de la SC R.D. SA București- Depozitul Arad, cantități apreciabile de motorină și benzină fără plumb, pe care le-a facturat către SC L COM SRL.

La data de 25 iunie 2002, între SC R.D. SA București - Depozitul Arad și SC G.I.E. SRL s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de produse petroliere înregistrat sub nr. 217, aflat la filele 82 - 85, iar În baza acestui contract, societatea furnizoare a livrat ritmic către firma beneficiară SC G. SRL cantități de motorină și benzină fără plumb, conform fișei.

întreaga cantitate de carburant cumpărată În baza acestui contract a fost furnizată către SC L COM SRL, administrată de inculpata C.C.D., care avea închiriată o stație P. la vila I. din Băile Felix.

Motorina și benzină fără plumb achiziționată în această modalitate, a fost cumpărată de inculpată la prețul de 11.860 ROL/litru și vândută către SC D. SRL sub prețul de achiziție, respectiv cu 10.450 lei/litru.

După ce a vândut toate cantitățile de produse petroliere sub prețul pieței, inculpata nu a mai achitat prețul de cumpărare către furnizorul ei - SC G. SRL, având în acest fel, în cursul lunii septembrie 2002, o restanță de plată în sumă de 6,2 miliarde ROL, motiv pentru care, la rândul său, SC G. SRL nu și-a mai putut achita datoriile către SC R.D. SA București - Depozitul Arad, în sumă de 5,5 miliarde ROL.

Față de situația creată, la 23 septembrie 2002, Z.S. și S.M. au cesionat fiecare câte 8 părți sociale din capitalul social al SC G. SRL către noul asociat, în persoana inculpatei C.C.D., aceasta deținând 16 părți sociale, reprezentând 80% din capitalul social total, iar foștii asociați și-au păstrat câte 2 părți sociale fiecare.

Ca urmare a acestei cesiuni, S.M. a fost radiată din funcția de administrator, această funcție revenind inculpatei, conform actului adițional aflat la fila 66.

În aceeași zi, prin procura specială autentificată sub nr. 3653 din 23 septembrie 2002 de notar public D.I., inculpata a fost împuternicită de foștii asociați să îi reprezinte la bancă pentru a depune și ridica numerar, precum și să semneze toate actele bancare.

Dobândind specimen de semnătură, inculpata a intrat și în posesia ștampilei SC G. SRL, a carnetului cu file CEC și a ordinelor de plată, care i-au fost predate de Z.S. și S.M..

Cunoscând datoriile SC G. SRL către SC R.D. SA București - Depozitul Arad, deși firma debitoare nu avea disponibil în cont, la data de 23 septembrie 2002, inculpata a emis în numele SC G. SRL un număr de 11 file CEC, până la concurența sumei de 4,8 miliarde RON, în favoarea creditoarei SC R.D. SA București - Depozitul Arad, filele CEC având date scadente cuprinse între 27 septembrie 2002 - 24 decembrie 2002.

Toate cele 11 file CEC au fost refuzate la plată de SC WB SA - sucursala Arad, pe motivul lipsei totale de disponibil în cont.

Cu toate că nu avea disponibil în cont, la data de 25 septembrie 2002, inculpata a procedat la încheierea unui nou Contract de vânzare-cumpărare nr. 026 din 25 septembrie 2002, aflat la dosar, în baza căruia a achiziționat de la furnizorul SC P.D. SRL, benzină Premium ecologică fără plumb în valoare de 464.167.800 ROL, conform facturii fiscale.

Pentru plata prețului, a emis fila CEC, scadentă la 04 octombrie 2002.

Din totalul cantității de benzină cumpărată de la SC P.D. SRL, inculpata a descărcat 10.650 litri la propria sa stație P. din Băile Felix, iar diferența de 12.000 litri a fost refacturată de SC L COM SRL, către SC P.O. SRL Mădăraș, cu factura din 26 septembrie 2002 în valoare de 258.012.000 ROL.

Cumpărătorul SC P.O. SRL Mădăraș a achitat prețul de mai sus, către firma vânzătoare SC L COM SRL - 250.000.000 ROL cu ordin de plata prin bancă, iar 8.000.000 ROL pe bază de chitanță.

La data de 04 octombrie 2002 - data scadentă a filei CEC, societatea furnizoare a benzinei, creditoarea SC P.D. SRL, a introdus în bancă fila CEC emisă de inculpată pentru plată, dar BC WB SA - Filiala Oradea a refuzat-o la plată, întrucât firma emitentă a CEC-ului nu avea disponibil în cont.

La data de 30 iulie 2002, în calitate de administrator la SC L COM SRL, inculpata a achiziționat de la furnizoarea SC B.I.E. SRL Oradea combustibil lichid ușor tip 1 în valoare de 455.745.982 ROL, cu factura fiscală din 30 iulie 2002.

Deși firma nu avea disponibil în cont, inculpata a emis fila CEC cu termen scadent la 31 iulie 2002.

Fila CEC a fost introdusă la plată de societatea creditoare a prețului, însă BC WB SA - Filiala Oradea a refuzat-o la plată pe motivul lipsei totale de disponibil în cont.

Curtea de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatei pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

S-a reținut că această stare de fapt este probată prin plângerile penale ale părților civile SC R.D. SA București - Depozitul Arad și SC B.I.E. SRL; filele CEC și justificarea de refuz de plată; facturile fiscale, precum și Contractele de vânzare-cumpărare de produse petroliere; raport de constatare tehnico-științifică grafică nr. 15147 din 13 martie 2003 întocmit de IPJ Bihor Serviciul Criminalistic; situația incidentelor de plăți comunicate de BNR; declarațiile martorilor S.M., Z.S., T.M., M.A., S.S.; S.C.F., R.M., M.G., C.A.D., G.N., S.F., M.C., B.V.V.; declarația numitului O.M.; procesele-verbale de căutare; acte de verificare privind pe inculpată.

S-a constatat faptul că inculpata nu a recunoscut comiterea faptei, aceasta rezultând cu certitudine din probele administrate la dosarul cauzei și că pedeapsa a fost just individualizată în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. Totodată, s~a apreciat că pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este justă atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare.

Referitor la cererile de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale și de achitare În baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a apreciat că sunt vădit nefondate întrucât probele administrate în cauză - declarații de martori, plângeri făcute de părțile civile - sunt suficiente atât pentru lămurirea cauzei, cât și pentru dovedirea infracțiunii reținute în sarcina inculpatei.

Curtea de apel a mai reținut că, sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a stabilit că SC R.D. SRL depozit RPD Arad s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 484.847,3672 RON (4.848.473.672 ROL) cu penalități de întârziere conform Contractului nr. 217 din 25 iunie 2002, luând act de constituirea de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale, cu respectarea condițiilor legale, conținând manifestarea expresă de voință în sensul obligării la despăgubiri, prin act scris, purtând ștampila firmei și semnătura reprezentantului legal. Astfel, susținerea inculpatei a apărut ca fiind lipsită de fundament legal.

De asemenea, a fost avut în vedere că; contrar susținerilor apărării, instanța de fond și cea de apel au reținut că, odată dovedită vinovăția inculpatei și prejudiciul cauzat de aceasta, în mod corect a fost obligată la despăgubirile solicitate, însă s-a constatat că, ulterior, prejudiciul a fost recuperat în întregime.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor de prima instanță, s-a constatat că aceasta este corectă cu reținerea formei continuate pentru art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., neimpunându-se schimbarea în temeiul art. 334 C. proc. pen.

S-a apreciat că apelul declarat de inculpată este, însă, fondat întrucât, așa cum rezultă din adresa de la fila 155, față de SC R.D. SRL București s-a achitat debitul ca urmare a sentinței comerciale nr. 211/F/2007 din data de 17 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în acest sens fiind și concluziile reprezentantei parchetului cu ocazia concluziilor pe fondul apelului.

Împotriva Sentinței penale nr. 92 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor și a Deciziei penale nr. 44/A din 12 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs inculpata C.C.D. solicitând, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. în susținerea recursului, s-a arătat că decizia atacată este nemotivată.

În subsidiar, s-a solicitat, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., achitarea inculpatei în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte, prin Decizia penală nr. 1377 din 30 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 813/35/2010, a admis recursul declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D. împotriva Deciziei penale nr. 44/A din 12 iulie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fost casată decizia penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Oradea.

Au fost menținute actele îndeplinite până la data de 23 iunie 2011.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, s-a dispus să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu cauza, a constatat că recursul este fondat.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 383 C. proc. pen., decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au condus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și temeiurile care au condus la adoptarea oricăreia dintre soluțiile prevăzute în art. 379 pct. 2 C. proc. pen., fiind avut în vedere că atât în cazul respingerii apelului, cât și în cazul admiterii căii de atac, din motivarea deciziei instanței de apel trebuie să rezulte că aceasta a procedat la propriul examen al cauzei, lipsa de motivare sau motivarea insuficientă a unei hotărâri împiedicând instanța de recurs să verifice legalitatea și temeinicia acesteia.

Pe de altă parte, s-a reținut că, în cazul casării cu trimitere, rejudecarea cauzei se face în limitele stabilite prin decizia instanței de control judiciar, casarea în întregime a hotărârii recurate conducând la rejudecarea atât a laturii penale, cât și a laturii civile, cu respectarea limitelor impuse de situația celui care a declarat recurs sau la care recursul se referă.

Totodată, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 38518 C. proc. pen., instanța de rejudecare trebuie să se conformeze dispozițiilor instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.

Cu referire la limitele stabilite de instanța de recurs, privind administrarea de probe noi, motivarea criticilor aduse în apel, s-a reținut că instanța de rejudecare este obligată să procedeze la administrarea acelor probe care se referă la faptele și persoanele pentru care s-a dispus casarea, iar în ipoteza în care, după administrarea probelor indicate în decizia de casare, se ajunge la o altă situație de fapt, instanța de apel va avea în vedere situația de fapt ce a reieșit din probele administrate, putându-se ajunge la o extindere a rejudecării cauzei și cu privire la alte aspecte decât cele pentru care s-a dispus casarea.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a motivat, cu trimitere la actele cauzei, criticile invocate de inculpata D.C.

S-a reținut că atât în motivele de apel, cât și în susținerea orală, dar și în concluziile scrise, inculpata D. (fostă C.) C. a invocat nulitatea unor acte de urmărire penală în condițiile în care procesul-verbal de începere a urmăririi penale nu cuprinde faptele descrise în rechizitoriul procurorului. în opinia apărării, s-a susținut că aceasta constituie o nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., relativ la nelegală sesizare a instanței.

S-a invocat faptul că acțiunea penală s-a pus în mișcare pentru o parte din faptele reținute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare al instanței și, ca atare - în opinia apărării - și din acest punct de vedere, sesizarea instanței este nelegală.

De asemenea, s-a susținut că pentru două fapte nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar procedura de citare în cursul urmăririi penale a fost viciată.

S-a arătat că toate aceste critici invocate în apel se impun a fi motivate, urmând a se stabili, în raport de actele cauzei, dacă ne aflăm în prezența unei nulități relative, dacă s-a produs o vătămare sau dacă poate fi reținută o nulitate absolută.

A fost criticată și încadrarea juridică, cu referire la starea de fapt rezultată din probele administrate, susținându-se că, în lipsa prejudiciului, nu poate fi reținută vinovăția inculpatei sub aspectul infracțiunii de înșelăciune.

Totodată, s-a arătat că instanța de apel, după rejudecarea cauzei, nu a motivat niciuna dintre criticile invocate de inculpata D. (fostă C.) C., rezumându-se doar la a menționa că cererea de restituire a cauzei la parchet și, respectiv, achitarea inculpatei sunt vădit nefondate în raport cu probele administrate.

De asemenea, s-a arătat că, referitor la încadrarea juridică a faptei, instanța de apel a reținut că aceasta este corectă, fără a face propria sa analiză în raport cu criticile aduse în apel În legătură cu acest aspect.

De altfel, a fost avut în vedere că toate aceste aspecte au fost reținute și prin Decizia penală nr. 1702 din 30 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Ca atare, s-a reținut că, nefiind respectate coordonatele stabilite prin decizia de casare și nefiind motivată, decizia instanței de apel este supusă, din nou, casării cu trimitere, urmând ca, în cadrul rejudecării, instanța să motiveze - cu trimitere la actele cauzei - toate criticile invocate în apel și să administreze toate probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele. Totodată, s-a stabilit că, în rejudecare, se vor avea în vedere multiplele casări cu trimitere, ceea ce a prelungit durata procesului, menținându-se starea de incertitudine juridică a inculpatei, urmând a se proceda la judecarea cu celeritate a cauzei.

Prin Decizia penală nr. 145/A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea - secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D. împotriva Sentinței penale nr. 92 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost desființată în totalitate și, rejudecându-se cauza, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea refacerii urmăririi penale.

În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpata D. (fostă C.) C.D. prin Decizia penală nr. 565/R din 04 decembrie 2008 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Examinând hotărârea atacată prin prisma apelului declarat în cauză, cât și din oficiu, având în vedere și considerentele deciziei de casare, curtea de apel a reținut că, prin apelul declarat, inculpata D. (fostă C.) a solicitat, în principal, restituirea cauzei la procuror pentru nelegală sesizare a instanței, invocând nereguli legate de începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, iar în subsidiar, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a reținut că, în ceea ce privește motivul principal de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat în cuprinsul Deciziei penale nr. 1702 din 30 aprilie 2010 că instanța de apel a tratat nulitățile invocate de inculpată ca fiind nulități relative, „deși, în fapt, ar fi de discutat pe o nulitate absolută ce are un alt regim de abordare". Totodată, s-a reținut că, în cea de-a doua decizie de casare cu trimitere spre rejudecare, Decizia penală nr. 1377 din 30 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că „instanța de apel, după rejudecarea cauzei, nu a motivat niciuna din criticile invocate de inculpata D. (fostă C.) C., rezumându-se doar la a menționa că cererea de restituire a cauzei la parchet și, respectiv, achitarea inculpatei sunt vădit nefondate în raport cu probele administrate în cauză.. Nefiind respectate coordonatele stabilite prin decizia de casare și nefiind motivată hotărârea, decizia instanței de apel este supusă, din nou, casării cu trimitere".

Analizând cererea de restituire a cauzei la procuror pentru nelegală sesizare a instanței, în vederea refacerii urmăririi penale, curtea de apel a reținut că inculpata a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se ca stare de fapt că, în perioada 31 iulie -24 octombrie 2002, în calitate de administrator al SC L. COM SRL și SC G.I.E. SRL, în mod repetat și În baza aceleiași rezoluții infracționale, a emis 13 file CEC pentru suma totală de 5.784.132.591 ROL în favoarea părților civile SC R.D. SA București - Depozitul Arad, SC P.D. SRL și SC B.I.E. SRL, fără a avea disponibil în cont, fiind în interdicție bancară, prin același rechizitoriu dispunându-se neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și folosirea cu rea credință a creditului societății prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

S-a constatat că inculpata a invocat faptul că instanța nu a fost legal sesizată deoarece nu a fost începută urmărirea penală și nici nu s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru toate actele materiale componente ale infracțiunii continuate.

În ceea ce privește începerea urmăririi penale, curtea de apel a constatat că există un singur act de acest fel și anume procesul-verbal din data de 22 octombrie 2002, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuita C.C.D. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4), (5) C. pen., fără a se arăta în concret starea de fapt reținută.

S-a reținut că, ulterior începerii urmăririi penale, prin referatul din data de 11 noiembrie 2002, s-a propus conexarea unor cauze penale privind-o pe C.C.D. și vizând fapte pe care acesta le-ar fi comis în calitate de administrator al SC G.I.E. SRL și pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale (emiterea a 11 file CEC fără a avea disponibil în bancă în valoare de 4,8 miliarde ROL în favoarea SC R.D. SA, file emise pentru plata contravalorii unor produse petroliere și care au fost refuzate la plată), al SC L. COM SRL (inducerea în eroare a reprezentanților SC G.I.E. SRL în perioada august-septembrie 2002, cu ocazia executării unui contract de vânzare-cumpărare a unor produse petroliere în valoare de 5,8 miliarde ROL și care nu au fost achitate) și, din nou, al SC G.I.E. SRL (emiterea unei file CEC în valoare de 464.167.800 ROL, fără a avea disponibil în bancă, în favoarea SC P.D. SRL, filă CEC emisă pentru a achita contravaloarea unor produse petroliere).

S-a constatat că prin ordonanța de conexare din 13 noiembrie 2002 s-a dispus conexarea acestor cauze, prin ordonanța din 04 martie 2003 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata C.C.D. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar rechizitoriul nu conține nicio dispoziție de punere în mișcare a acțiunii penale.

Din coroborarea acestora, s-a reținut că urmărirea penală a fost începută și acțiunea penală a fost pusă în mișcare doar pentru actele materiale comise de inculpată în raport cu relația comercială avută cu SC R.D. SA, pentru actele materiale reținute în sarcina sa și legate de relații comerciale avute cu SC P.D. SRL și SC B.I.E. SRL nefiind începută urmărirea penală și nefiind pusă în mișcare acțiunea penală.

Problema care s-a ridicat a fost aceea dacă această neregularitate a urmăririi penale are caracterul unei nulități absolute și privește sesizarea instanței, apreciindu-se în acest sens că, în speță, sunt incidente prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

S-a reținut că, potrivit art. 197 alin. (2), (3) C. proc. pen., dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar nulitatea prevăzută în alin. (2) nu poate fi înlăturată în nici un mod, ea putând fi invocată în orice stare a procesului și luându-se în considerare chiar din oficiu. De asemenea, s-a reținut că, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, cu prilejul analizării legalității sesizării instanța fiind obligată să verifice nu numai întrunirea formală a condițiilor prevăzute de art. 264 C. proc. pen., pentru actul de sesizare, ci și caracterul echitabil al procedurii în faza de urmărire penală sau analiza existenței unor motive de nulitate prevăzute de art. 197 C. proc. pen. întrucât procurorul emite rechizitoriul într-o cauză numai dacă constată că sunt satisfăcute cerințele imperative prevăzute de art. 262 alin. (1) C. proc. pen.: respectarea dispozițiilor legale care garantează aflarea adevărului; urmărirea penală este completă; existența probelor necesare și legal administrate. A fost avut în vedere că instanța nu face doar o verificare formală a rechizitoriului, ca act de sesizare a instanței deoarece, în cazul nerespectării în cursul urmăririi penale a. unor dispoziții imperative a căror încălcare este sancționată cu nulitatea, sancțiunea operează și cu privire la rechizitoriu, act procedural care finalizează, de regulă, urmărirea penală.

Astfel, s-a reținut că nu se poate discuta despre o urmărire penală completă câtă vreme în cauză acesta nici măcar nu a fost începută pentru toate actele materiale.

Totodată, s-a reținut că, potrivit art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat într-unul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen. dispune începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau din actele premergătoare efectuate nu rezultă existența unuia din cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale. Prin urmare, a fost avut în vedere că la acest moment trebuie să existe date privind comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.

S-a mai reținut că, potrivit art. 235 C. proc. pen., procurorul se pronunță prin ordonanță asupra punerii în mișcare a acțiunii penale, această punere în mișcare presupunând existența unor probe.suficiente cu privire la infracțiune și la vinovăția celui care a săvârșit-o, iar prin acest act procesual, învinuitul dobândește calitatea de inculpat cu toate consecințele sale. De asemenea, s-a reținut că, dacă urmărirea penală s-a desfășurat fără punerea în mișcare a acțiunii penale, potrivit art. 262 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., rechizitoriul va cuprinde și această dispoziție.

Instanța de apel a mai avut în vedere că, dacă pe parcursul urmăririi penale se constată existența unor fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului, se procedează conform art. 238 C. proc. pen., ori, în speță, nu există nici măcar o ordonanță prin care să se fi dispus extinderea cercetărilor penale față de inculpată pentru faptele legate de activitatea presupus infracțională legată de relația comercială desfășurată cu SC P.D. SRL și SC B.I.E. SRL.

S-a apreciat că lipsa începerii urmăririi penale și a punerii în mișcare a acțiunii penale au legătură cu legală sesizare a instanței.

Astfel, s-a reținut că, potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, textul referindu-se la faptă și nu la infracțiunea reținută. Prin urmare, s-a reținut că instanța de fond trebuie să analizeze toate actele materiale componente ale infracțiunii continuate cu care a fost sesizată și să dispună cu privire la ele, însă acest lucru nu este posibil întrucât nu se poate pronunța niciuna dintre soluțiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen. (articol intitulat rezolvarea acțiunii penale) în lipsa unei acțiuni penale legal exercitate.

Instanța de apel a reținut, de asemenea, că ordonanța de conexare a cauzelor dată în 13 noiembrie 2002 nu poate avea efectul unei extinderi a urmăririi penale și, chiar dacă ar fi totuși asimilată unei extinderi a cercetărilor penale, aceasta ar viza doar fapta legată de SC P.D. SRL, nu și pe cea legată de SC B.I.E. SRL (plângerea formulată de aceasta la data de 18 decembrie 2002 este ulterioară conexării).

S-a avut în vedere că aplicarea acestei proceduri nu înseamnă însă că nu trebuie pusă în mișcare acțiunea penală și pentru noile actele materiale, deoarece extinderea cercetărilor nu este echivalentă cu o extindere a acțiunii penale, definită ca fiind instrumentul juridic prin care conflictul de drept penal este adus spre soluționare în fața organelor judiciare în vederea tragerii la răspundere penală a celor vinovați de săvârșirea unei infracțiuni, iar faptul că cele două noțiuni nu sunt identice rezultă și din dispozițiile art. 335 C. proc. pen., unde se arată în mod expres că extinderea procesului penal în faza de judecată pentru alte fapte trebuie urmată de punerea în mișcare a acțiunii penale. S-a constatat că este evident faptul că nici măcar organele de urmărire penală nu au considerat că ordonanța de conexare poate fi asimilată uneia de extindere a urmăririi penale, câtă vreme pentru faptele cuprinse în alin. (2) și (3) s-a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale.

În raport de cele evidențiate anterior, curtea de apel a constatat că sesizarea instanței cu judecarea cauzei penale de față este lovită de nulitate absolută în condițiile în care s-a dispus trimiterea în judecată de către procuror pentru fapte -acte materiale componente ale infracțiunii continuate - pentru care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și nici nu s-a început urmărirea penală.

Dată fiind legătura de indivizibilitate între actele componente ale infracțiunii continuate, indivizibilitate prevăzută de art. 33 lit. c) C. proc. pen., s-a apreciat că se impune restituirea în totalitate a cauzei la procuror, cauza fiind trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea întrucât acesta este cel care a sesizat instanța.

S-a reținut că celelalte aspecte invocate în apărare -încadrarea juridică a faptelor, incidența unui caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale și anume lipsa unor elemente constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatei - au caracter subsidiar față de impedimentul procedural constatat și, prin urmare, analiza acestora nu se mai impune, urmând ca organele de urmărire penală să analizeze și aceste aspecte.

Împotriva Deciziei penale nr. 145/A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, calea de atac exercitată având la bază cazul de casare prevăzut de art. 5859 pct. 172 C. proc. pen.

Pe calea prezentului recurs, a fost criticată dispoziția instanței de apel de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, în baza art. 332 C. proc. pen., susținându-se că la urmărirea penală a existat un cadru procesual legal, faptul că inculpata nu a luat cunoștință de actele de cercetare penală vizând implicarea sa în înșelarea celor trei societăți comerciale nefiind rezultatul unor neregularități de la urmărirea penală, ci al culpei acesteia, inculpata sustrăgându-se de la urmărirea penală.

În esență, s-a arătat că, în cauză, nu au fost încălcate dispozițiile referitoare la actul de sesizare a instanței, fiind contestate dispoziții vizând desfășurarea urmăririi penale și nu există discordanță între actul de sesizare a instanței și lucrările de urmărire penală, neputându-se susține că instanța ar fi fost sesizată în mod direct cu infracțiuni ori acte materiale ce nu au făcut obiectul urmăririi penale sau că aceasta din urmă lipsește, instanța fiind legal sesizată.

S-a susținut, de asemenea, că în mod greșit s-a apreciat de către instanța de apel că omisiunile din faza de urmărire penală ar constitui nulități absolute, în realitate fiind vorba despre nulități relative. în acest sens, s-a arătat că inculpatei nu i s-a produs o vătămare, iar pe de altă parte, această nulitate trebuia invocată în termenul prevăzut de lege.

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru continuarea judecării apelului.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul intimatei inculpate și ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazului de casare invocat, dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele care urmează.

Prealabil examinării criticilor formulate în recursul parchetului, se impune a se reține că deciziile anterioare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, au fost fundamentate pe incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. (instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate - Decizia penală nr. 1702 din 30 aprilie 2010) și, respectiv, art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege - Decizia penală nr. 1377 din 30 aprilie 2012).

Ca atare, prin judecarea cauzei de către un magistrat incompatibil, respectiv nemotivarea hotărârii - prin omisiunea analizării tuturor motivelor de apel invocate de către inculpata D. (fostă C.) C.D. - nu au fost dezbătute aspectele de procedură invocate, elemente ce au constituit analiza Deciziei penale recurate.

Potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător. Prin urmare, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale se poate dispune atunci când se constată existența unei nulități absolute sau a unei nulități relative, cu condiția îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 197 alin. (1) și 4 C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta Curte, în procesul examinării nulității unor acte de urmărire penală, ce decurge din încălcarea unor norme care guvernează această fază procesuală, contrar opiniei instanței de prim control judiciar - care a reținut că sesizarea instanței cu judecarea cauzei penale de față este lovită de nulitate absolută întrucât s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru acte materiale componente ale infracțiunii continuate de înșelăciune pentru care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și nici nu s-a început urmărirea penală -, apreciază că nu ne aflăm în fața unei nulități absolute, de natură să conducă la restituirea cauzei la procuror, neregularitățile din cursul urmăririi penale îmbrăcând forma unei nulități relative.

Regimul nulităților relative își are cadrul legal general conturat prin dispozițiile art. 197 alin. (1) și 4 C. proc. pen.

Potrivit textului, încălcarea oricărei alte dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 197 alin. (2) C. proc. pen. - deci altele decât cele a căror încălcare atrage sancțiunea nulității absolute - atrage nulitatea actului în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., atunci când s-a adus o vătămate care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, cu condiția de a fi invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedură completă, când partea a lipsit de la efectuarea actului.

În cauza dedusă judecății, se constată că intimata inculpată D. (fostă C.) C.D. a invocat în termen încălcarea dispozițiilor legale în cursul urmăririi penale (la instanța de fond, în primul ciclu procesual, la termenul din 31 ianuarie 2009 fiind respinsă cererea de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale), aspect evidențiat în mod corespunzător de instanța de apel care a pronunțat decizia supusă analizei instanței de recurs.

Totodată, se reține că vătămările produse inculpatei pot fi înlăturate nu prin anularea actului, ci prin administrarea în cursul judecății a tuturor probelor necesare aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.

Instanța de apel are posibilitatea, în măsura în care constată, în urma administrării tuturor probelor, în virtutea caracterului devolutiv, al căii de atac, că nu este dovedită vinovăția inculpatei pentru actele materiale ce intră în latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, să dispună o soluție de achitare.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea va fi admis, va fi casată Decizia penală nr. 145/A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea - secția penală și pentru cauze cu minori, dosarul urmând a fi trimis la această instanță pentru continuarea judecății în apel, ocazie cu care urmează a fi avute în vedere și celelalte critici formulate în cauză.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 145/A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpata D. (fostă C.) C.D.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza la Curtea de Apel Oradea pentru continuarea judecății în apel.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2013.

Procesat de GGC - LM