Sexual exploitation of minors: evidentiary sufficiency for trafficking vs. sexual acts with minors and proof of intent regarding victim's age

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că, prin Sentința penală nr. 167 din 12 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, s-a dispus, în baza art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., condamnarea inculpatului M.C. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, inculpatul M.C. a mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.C. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii din 27 mai 2010 și a arestării preventive din 28 mai 2010 la 13 decembrie 2010. În baza art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpaților B.G. și S.F.N. la câte o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța a dispus achitarea inculpatului B.D. pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., același inculpat a fost achitat pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive din 10 august 2010 la zi.

S-a luat act că părțile vătămate S.M.G., H.S.A., G.L.V., etc. nu s-au constituit părți civile în cauză, iar, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999 și 1000 alin. (2) C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului G.M. la plata sumei de 2.000 euro către partea vătămată M.I.C.S., și a sumei de 1.000 euro către partea vătămată T.S.R., cu titlu de daune morale, precum și a inculpatului B.G. la plata sumei de 1.000 euro către partea vătămată T.S.R., cu același titlu.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate de la inculpatul M.C. un hard disk marca H., de 160 GB, cu seria X, un CD marca "S.", având inscripția "Poze", și 22 fotografii, corpuri delicte la dosarul cauzei, iar în baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către acesta a altor bunuri ridicate cu prilejul cercetărilor.

În baza art. 191 alin. (1), 2 C. proc. pen., inculpații M.C., G.M., B.G. și S.F.N. au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, începând din perioada adolescenței, inculpatul M.C. a fost atras în sfera persoanelor cu înclinații homosexuale, începând să practice și el astfel de relații contra unor sume de bani. Astfel, inculpatul a început să frecventeze anumite locuri din oraș cunoscute drept centre de întâlnire a persoanelor cu aceeași orientare sexuală și a cunoscut mai mulți cetățeni cu aceeași orientare, printre care și ceilalți inculpați din prezenta cauză.

Un punct de întâlnire al persoanelor cu o astfel de orientare a fost o anumită perioadă de timp și un bar pe care l-a deținut inculpatul B.G., persoană cu orientare homosexuală de notorietate. Partenerii sexuali preferați de inculpatul M.C. erau persoane tinere, de regulă adolescenți, cu care intra în contact prin intermediul unor persoane care se ocupau de plasarea acestora, cum este cazul inculpatului G.M., precum și prin intermediul altor minori atrași deja în practicarea unor astfel de relații. De regulă, era vorba de minori proveniți din familii dezorganizate, care locuiau la periferia orașului, precum și de minori fugiți din grija părinților și a profesorilor, care se adăposteau prin zona Gării de Nord și pe la adăposturi special amenajate pentru persoanele cu probleme speciale, care erau atrași în întreținerea unor astfel de relații prin recompensele în bani acordate de inculpat.

Unul dintre partenerii sexuali ai inculpatului M.C. a fost partea vătămată Z.C.I., minor fugit de acasă din anul 2002, care frecventa stația CFR și un centru de adăpost din Timișoara, relația dintre cei doi debutând în iarna anului 2008, când inculpatul a fost contactat de către partea vătămată, în vârstă de 16 ani la acel moment, prin intermediul unei cunoștințe comune - P.R.G. - aceasta având nevoie de bani și știind că inculpatul M. plătește pentru întreținerea relațiilor sexuale. Inculpatul a întreținut relații sexuale orale cu această parte vătămată de mai multe ori pe parcursul anilor 2008 - 2010, ultima întâlnire având loc după sărbătorile pascale din 2010, iar pentru fiecare act inculpatul a oferit sume de bani cuprinse între 30 - 50 RON.

Un alt partener sexual al inculpatului a fost partea vătămată G.L.V., căruia i s-a propus în anul 2006 de către un taximetrist din Arad să întrețină relații sexuale cu bărbați contra unor sume de bani. Fiind de acord, acesta i l-a prezentat pe inculpatul M.C., care a transportat partea vătămată cu autoturismul la domiciliul său din Timișoara, unde a întreținut relații sexuale orale cu acesta, recompensate prin cumpărarea de haine. Prin intermediul unei persoane cu aceeași orientare sexuală, cei doi s-au reîntâlnit după un an, întreținând din nou relații sexuale orale, pentru care partea vătămată a primit o anumită sumă de bani (30 - 50 RON).

Un partener sexual al inculpatului a fost și partea vătămată D.A.D., acesta fiind prezentat inculpatului de către inculpatul G.M.. Cei doi au întreținut de mai multe ori relații sexuale, plătite cu sume cuprinse între 50 - 100 RON, până la sfârșitul anului 2008. Totodată, în vara anului 2008, fraților M.R. și S. și lui R.G., minori cu o situație financiară precară, li s-a propus de către o cunoștință pe nume S. să facă rost de bani prin întreținerea de relații sexuale cu un băiat, propunere cu care aceștia au fost de acord.

Urmare a telefonului dat inculpatului M. de către acea persoană, acesta a venit cu taxi-ul pe care îl conducea și i-a dus pe minori la un apartament din Zona Lipovei, unde le-a dat să bea băuturi alcoolice, iar apoi a întreținut relații sexuale orale cu M.R., plătindu-i în schimb suma de 30 RON. După această întâlnire, numitul R.G. a păstrat legătura cu inculpatul M.C., întreținând de mai multe ori, începând din vara anului 2008, relații sexuale orale cu acesta, remunerate cu sume cuprinse între 25 - 50 RON, o perioadă de timp fiind chiar găzduit de inculpat în locuința sa.

Totodată, R.G. a atras și alți minori în întreținerea de relații sexuale cu inculpatul, aducând la domiciliul acestuia pe minorul M.E.E., căruia i-a spus că acolo locuiește o fată pe nume C. care va întreține relații sexuale cu el și îi va plăti a sumă de bani. Minorul a fost transportat de către inculpat la el acasă, unde i-a dat să consume băuturi alcoolice, iar apoi a încercat să întrețină cu acesta relații sexuale orale, însă, din cauza emoțiilor, acest minor nu a avut erecție, astfel că raportul sexual nu a putut fi finalizat.

În aceeași vară, R.G. l-a convins și pe minorul C.V.M. să câștige bani prin întreținerea de relații sexuale cu inculpatul M.C., de mai multe ori, la întâlnirile cu acesta participând și R.G. și M.S., inculpatul întreținând relații sexuale cu fiecare dintre ei. Relațiile dintre inculpat și această parte vătămată au fost foarte strânse, la sfârșitul anului 2009 - începutul anului 2010, acesta locuind o perioadă de 3 - 4 luni împreună cu inculpatul la domiciliul acestuia. Și numitul M.S. a păstrat legătura cu inculpatul M.C., vizitându-l de mai multe ori la domiciliu și încercând să întrețină relații sexuale orale cu el, însă, din cauza fricii și emoțiilor, raportul sexual nu a putut fi finalizat întrucât partea vătămată nu a avut erecție.

În același timp, însă, a efectuat demersuri pentru a găsi noi parteneri sexuali pentru inculpat, în vara anului 2008 informându-l pe numitul I.G., coleg de clasă, despre această posibilitate de producere a banilor, respectiv de interesul inculpatului de a întreține relații sexuale cu băieți minori contra unor sume de bani. Acesta, din cauza lipsei banilor, a fost de acord, astfel că a făcut cunoștință cu inculpatul M. și a întreținut de mai multe ori relații sexuale orale cu el pe parcursul anilor 2008 - 2010, atât la locuința inculpatului, cât și pe câmp, la Fibiș - unde locuia partea vătămată, acestea fiind recompensate cu diverse sume de bani.

I.G. i-a prezentat-o inculpatului și pe partea vătămată M.V.V., coleg și prieten de-al său, și acesta fiind interesat de întreținerea relațiilor sexuale pentru a face rost de bani. Și relația dintre acesta și inculpat s-a derulat pe parcursul anilor 2008 - 2010, întreținând relații sexuale orale atât la locuința inculpatului, cât și pe câmp la Fibiș, de cele mai multe ori inculpatul întreținând relațiile sexuale atât cu acesta, cât și cu I.G., în schimbul unor sume de bani cuprinse între 30 și 50 RON. Un alt minor cu care inculpatul M.C. a întreținut relații sexuale orale a fost și partea vătămată M.A.D., prezentat inculpatului la sfârșitul lunii aprilie 2008 de către inculpatul G.M., care îl racolase pentru întreținerea de relații sexuale homosexuale.

Inculpatul M.C., apelat în acest scop de celălalt inculpat, a luat minorul de la Gara de Nord -unde se afla cu verișorul său M.C. și cu inculpatul G.M., l-a transportat cu taxiul său la un cămin din zona gării, iar acolo a întreținut un raport sexual oral cu acesta, dându-i în schimb suma de 20 RON. Între inculpat și partenerii săi sexuali s-au legat relații apropiate, astfel că mai mulți dintre aceștia au stat în locuința sa pe intervale de la câteva zile la câteva luni, respectiv P.S., V.A. și R.G.. Totodată, mulți dintre ei au participat la diverse petreceri organizate la domiciliul inculpatului sau chiar și-au organizat aici propriile aniversări, de exemplu M.S., care și-a ținut acolo petrecerea de majorat.

A mai reținut instanța de fond în ceea ce îl privește pe inculpatul M.C. că acesta a deținut la domiciliul său mai multe fotografii reprezentând minori nud și pe el în ipostaze cu tentă pornografică, precum și 8 suporți de stocare a datelor electronice (CD-uri) în care au fost identificate un număr de 12 fotografii și 3 fișiere video reprezentând mai mulți tineri în ipostaze pornografice.

Referitor la inculpatul G.M., s-a arătat că acesta își ducea traiul prin zona Gării de Nord din Timișoara, ocupându-se de cumpărarea telefoanelor mobile de ocazie și revânzarea lor, precum și cu racolarea de băieți, minori și majori, dispuși să întrețină relații homosexuale și plasarea acestora persoanelor cu astfel de orientare sexuală contra unor recompense financiare. Astfel, inculpatul a atras în sfera acestor relații mai mulți minori, majoritatea fugiți de acasă, care vagabondau prin zona gării, sau proveniți din familii dezbinate și sărace, convingându-i să întrețină astfel de relații cu bărbați prin recompensele financiare pe care urmau să le primească.

După ce îi convingea pe respectivii minori să întrețină astfel de relații, inculpatul G.M. lua legătura cu persoanele interesate din cercul său de cunoscuți, printre care și inculpații M.C., B.G. și S.F.N., făcând o descriere a minorului (unul dintre criteriile cele mai importante fiind vârsta acestora), care, dacă erau interesate, stabileau cu inculpatul o modalitate de întâlnire cu respectivul minor, servicii pentru care era recompensat cu diverse sume de bani. În ceea ce îi privește pe numiții M.C. și M.A., inculpatul i-a cunoscut în cursul lunii aprilie 2008, în timp ce vagabondau prin incinta Gării de Nord din Timișoara, fiind fugiți de acasă de câteva zile și nemaiavând bani nici măcar pentru biletele de întoarcere, fiind abordați de inculpat, care a discutat cu ei, și, profitând de vârsta și situația acestora, i-a convins că îi poate ajuta el cu mâncare și cu un loc în care să doarmă.

Câștigându-le încrederea, inculpatul i-a convins apoi să întrețină relații sexuale orale cu un prieten de-al său, la care vor dormi, prezentându-le această activitate drept o modalitate foarte rapidă și ușoară de a face rost de bani. Cei doi minori au fost de acord, astfel că au fost duși de către inculpatul G.M. la locuința inculpatului B.G., unde au rămas până a doua zi, în cursul nopții minorul M.C. întreținând astfel de relații cu inculpatul B.G.. În prealabil cei doi inculpați au discutat telefonic aceste aspecte, inculpatul B. fiind de acord să îi primească dacă întrețin relații sexuale orale cu el.

A doua zi, inculpatul G.M. i-a preluat pe cei doi minori și l-a contactat telefonic pe inculpatul M.C., informându-l că are niște minori pentru relații sexuale orale, astfel că inculpatul M. s-a deplasat la gară, l-a luat pe minorul M.A. și a întreținut relații sexuale orale cu acesta în schimbul unei sume de bani. În cele câteva zile cât cei doi minori au stat împreună cu inculpatul G.M. prin gara de nord, acesta a mai încercat să îi plaseze pe aceștia unui alt bărbat pe nume F., fără ca aceasta să se concretizeze deoarece minorilor nu le-a plăcut respectiva persoană.

În ceea ce îl privește pe partea vătămată T.S.R., acesta l-a cunoscut pe inculpatul G.M. în cursul anului 2008, fiind dus la acesta de către un alt tânăr care întreținea relații sexuale cu bărbați, intermediate de inculpatul G.M.. Aflând că partea vătămată dorește și el să întrețină astfel de relații pentru a face rost de bani, inculpatul G.M. a început să-și contacteze clienții cărora le plasa parteneri sexuali, acest minor fiind prezentat atât inculpatului B.G. - cu care a și întreținut relații sexuale, cât și inculpatului M.C.

și altor bărbați cu astfel de înclinații. Partea vătămată a păstrat legătura cu inculpatul G.M. până în toamna anului 2008. Totodată, i l-a prezentat acestui inculpat și pe un alt prieten de-al său, partea vătămată M.I.C., inculpatul încercând să îl convingă și pe acesta să întrețină relații sexuale cu bărbați pentru a obține bani. L-a prezentat în acest sens pe minor unui bărbat cu astfel de înclinații, acesta luându-l cu mașina din gară, însă minorul nu a fost de acord. Un alt minor racolat de inculpatul G.M. a fost și partea vătămată D.A., care frecventa mediul persoanelor fără adăpost din zona gării de nord din anul 2006, fiind fugit de acasă.

Profitând de vârsta și situația acestuia, inculpatul G.M. l-a convins și pe acesta că întreținerea de relații sexuale cu bărbați reprezintă o modalitate ușoară și rapidă pentru obținerea de bani, astfel că acest minor a devenit repede un subiect al activității derulate de inculpat, acest minor fiind plasat inculpaților M.C., B.G., S.F.N., precum și altor bărbați, cu care a întreținut relații sexuale contra unor sume de bani.

Cu privire la inculpații B.G. și S.F.N., prima instanță a reținut, în fapt, că aceștia, în schimbul unor sume de bani sau a altor recompense materiale, au întreținut acte sexuale cu băieți minori cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, majoritatea fiindu-le plasați de inculpatul G.M.. Astfel, s-a arătat că inculpatul B.G. a întreținut relații sexuale cu minorii M.C., D.A., G.L. și T.S.R., iar inculpatul S.F.N. cu minorii D.A. și I.G., serviciile minorilor fiind recompensate de inculpați cu sume cuprinse între 20 - 50 RON/minor.

Pentru a reține această situație de fapt, Tribunalul a avut în vedere materialul probator administrat în ambele faze procesuale, respectiv declarațiile inculpaților M.C., G.M., B.G., B.D., S.F.N., declarațiile părților vătămate G.L.V., Z.C.I., M.G.C., M.A.D., M.V.V., M.S., M.E.E., R.G., procesele-verbale de percheziție domiciliară și informatică, precum și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizațiilor emise de instanță.

În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului M.C. de a întreține relații sexuale orale cu minorii Z.C., I.G.L.V., M.S., M.E.E., C.V., I.G., M.V.V., M.A. și D.A., la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, contra unor sume de bani sau a altor avantaje materiale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că inculpatul a acționat cu intenție directă, întrucât a avut reprezentarea că partenerii sexuali sunt minori cu vârste cuprinse între 16 - 18 ani și că au consimțit la actele sexuale datorită oferirii de bani și alte foloase, și urmărind desfășurarea actelor sexuale tocmai în aceste condiții.

Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatului M.C. de a deține, fără drept, într-un sistem informatic și pe un mijloc de stocare a datelor informatice, mai multe materiale pornografice cu minori, constând în fotografii și înregistrări audio-video ce prezintă persoane minore, majoritatea de sex masculin, implicate în raporturi sexuale cu alte persoane minore și exhibarea organelor genitale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 51 din Legea nr. 161/2003. Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că inculpatul a acționat cu intenție directă, el având reprezentarea faptului că prin acțiunile sale încalcă în mod grav relațiile sociale referitoare la ocrotirea minorilor și dorind producerea acestui rezultat, intenția inculpatului fiind calificată prin scopul urmărit, respectiv satisfacerea propriilor nevoi sexuale.

Referitor la infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, reținută de procuror în sarcina inculpatului M.C., prima instanță a arătat că există numeroase dubii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale acesteia, neputând fi reținute probe certe de vinovăție a inculpatului sub aspectul comiterii respectivei infracțiuni. Astfel, s-a constatat că niciuna dintre părțile vătămate nu a confirmat desfășurarea de către inculpatul M.C. a unei astfel de activități, toate arătând în mod expres în declarațiile date în cauză că nu au fost plasate de acesta altor persoane cu înclinații homosexuale, singura referire în acest sens care apare în declarația dată în faza de urmărire penală de către partea vătămată M.V.V., care a arătat că a mers odată cu I.G.

și cu inculpatul M.C. la un prieten de-al acestuia la Arad și că pe drum inculpatul i-ar fi comunicat aceluia că are doi minori și că îi va plasa și lui dacă dorește să întrețină relații sexuale orale, necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, nici măcar cu declarațiile părții vătămate I.G.. Referitor la conținutul convorbirilor telefonice invocate de organele de urmărire penală, instanța a apreciat că acestea nu sunt suficiente, în măsura în care nu sunt susținute de alte probe, să facă dovada unei activități derulată în mod efectiv de către inculpat de plasare a părților vătămate minore altor persoane cu înclinații homosexuale pentru întreținerea unor astfel de relații, având în vedere, pe de o parte, că numele respectivelor părți vătămate nu apare menționat în cuprinsul niciunuia dintre procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, iar, pe de altă parte, că majoritatea acestor convorbiri cuprind referiri vagi, care nu sunt de natură să facă dovada incontestabilă, în lipsa altor probe concludente, a unei asemenea activități derulate de inculpat și nici a persoanelor care ar fi făcut obiectul acesteia și a vârstei lor (existența respectivei infracțiuni fiind condiționată de vârsta sub 18 ani a părților vătămate).

S-a mai menționat de către judecător că singura persoană cu privire la care există probe că ar fi fost prezentată de inculpat unei persoane cu înclinații homosexuale este martorul M.R., relevante în acest sens fiind declarațiile martorului coroborate cu convorbirile telefonice purtate de inculpat cu acesta și cu persoana căruia i-a fost prezentat, însă, în condițiile în care respectiva faptă a avut loc în iulie 2008, când M.R. era deja major, cu consimțământul acestuia, fără a exista vreo probă în sensul obținerii de către inculpat a vreunor avantaje, nu se poate reține că respectiva faptă realizează elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2002, nefiind întrunită latura obiectivă a acesteia.

Pe cale de consecință, Tribunalul a apreciat că pentru această infracțiune reținută în sarcina inculpatului se impune achitarea lui în temeiul art. 11 alin. (2) lit.

a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

Referitor la infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000, reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului M.C., s-a arătat de către instanța de fond că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale acestora, neexistând dovezi concludente cu privire la săvârșirea vreuneia dintre activitățile care realizează elementul material al respectivelor infracțiuni. Astfel, nici la domiciliul inculpatului, nici asupra acestuia nu au fost găsite droguri de mare risc, după cum nici convorbirile telefonice invocate de acuzare nu sunt concludente cu privire la acest aspect, neexistând nicio referire concretă la vreo plantă sau substanță stupefiantă ori psihotropă sau amestec care conține asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I - III anexă la Legea nr. 143/2000.

împrejurarea că testul făcut inculpatului a fost pozitiv la consumul de opiacee face dovada, în opinia judecătorului fondului, doar a unui consum de astfel de droguri, apreciindu-se, însă, că doar consumul de substanțe stupefiante nu este suficient pentru realizarea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, atâta timp cât acuzarea nu a făcut dovada unor elemente esențiale ale laturii obiective a acesteia, și anume deținerea fără drept de astfel de droguri. În ceea ce privește probele invocate de acuzare pentru dovedirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000, respectiv declarațiile unor părți vătămate și martori, care au arătat în cursul urmăririi penale că au consumat droguri la locuința inculpatului, s-a menționat că toți au folosit termenul generic de "droguri", neprecizând în concret despre ce substanțe a fost vorba, și că, reaudiați în fata instanței de judecată, toți au precizat, la fel cum a susținut și inculpatul, că a fost vorba de un consum de substanțe etnobotanice, cumpărate de la diverse magazine din oraș, în special de la un magazin din Complexul Studențesc.

Totodată, cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului în data de 27 mai 2010, deci în ziua imediat următoare celei în care acesta ar fi pus la dispoziție locuința pentru consum de droguri, nu au fost găsite astfel de substanțe. Mai mult, pe lângă inculpat, au mai fost testați pentru determinarea unui eventual consum de substanțe psihotrope și stupefiante și numiții V.A., R.M.G. și M.S.L. - persoane găsite în locuința acestuia cu ocazia percheziției, iar, cu excepția numitului V. - care a reacționat pozitiv la consumul de opiacee, testările celorlalți doi au fost negative.

Or, în aceste condiții, instanța a constatat că, deși există dovezi în sensul unui consum de anumite substanțe la domiciliul inculpatului, nu există nicio probă certă cu privire la natura respectivelor substanțe, respectiv în sensul că ar fi fost vorba de droguri de risc sau mare risc, adică plante sau substanțe stupefiante ori psihotrope sau amestec care conține asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I - III anexă la Legea nr. 143/2000. Având în vedere toate aceste aspecte, prima instanță a apreciat că și pentru aceste infracțiuni reținute în sarcina inculpatului se impune achitarea lui în temeiul art. 11 alin. (2) lit.

a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestora sub aspectul laturii obiective.

Cu privire la fapta inculpatului G.M. care, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a racolat părțile vătămate minore M.A., M.C., D.A., T.S.R. și M.I.C., în vârstă de 16 ani, în vederea practicării de relații sexuale cu bărbați contra unor sume de bani, obținând foloase materiale de pe urma activității lor, Tribunalul a apreciat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul acționând, sub aspectul laturii subiective, cu intenție directă, întrucât a avut reprezentarea că minorii sunt racolați în scopul exploatării lor, scop pe care l-a urmărit prin desfășurarea activității infracționale.

În legătură cu cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului G.M. prin rechizitoriu, respectiv aceea de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instanța a constatat că nu există probe certe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, care să facă dovada unei asemenea activități desfășurate de inculpat și să răstoarne, astfel, prezumția de nevinovăție de care acesta beneficiază. Astfel, s-a arătat că inculpatul nu a recunoscut întreținerea unor relații de natură sexuală cu persoane minore, fapt confirmat și de părțile vătămate D.A.

și M.I.C., care nu au făcut referire în declarațiile lor la existența unor asemenea relații cu G.M., arătând doar că acesta s-a ocupat de plasarea lor la alte persoane pentru întreținerea de relații sexuale. În ceea ce privește întreținerea unor relații sexuale orale cu minorii T.S.R., G.L. și J.M., instanța a constatat că materialul probator se limitează doar la declarațiile acestor părți vătămate, care au arătat că ar fi întreținut, o dată fiecare dintre ei, relații sexuale orale cu inculpatul, fără, însă, ca aceste susțineri să fie confirmate și de alte probe, respectiv depoziții de martori, declarațiile altor minori persoane vătămate ori ale coinculpaților sau convorbiri telefonice.

Făcând referire la declarațiile inculpatului M.C., care a arătat că are cunoștință despre faptul că inculpatul G.M. a întreținut relații sexuale cu minori, Tribunalul a apreciat că acestea nu pot fi reținute în dovedirea vinovăției, în condițiile în care inculpatul M. nu a putut preciza nici măcar unul dintre minorii cu care inculpatul G.M. ar fi întreținut astfel de relații și nici nu a putut da niciun fel de amănunte în acest sens. Totodată, s-a arătat că trebuie avută în vedere împrejurarea că niciunul dintre minorii care au declarat că ar fi întreținut relații sexuale cu inculpatul G.M. nu au precizat că întreținerea respectivelor relații s-ar fi realizat prin oferirea sau promisiunea unor recompense financiare sau de altă natură, după cum nu există nici vreo altă probă în acest sens, deși acesta reprezintă un element esențial pentru a fi întrunită latura obiectivă a respectivei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului.

Or, în această situație, instanța a apreciat că simplele declarații ale părților vătămate, între care nu există niciun fel de legătură și care nu fac niciun fel de referire la împrejurarea că întreținerea unor astfel de relații, chiar dacă s-ar dovedi că au existat în realitate, a fost determinată de oferirea sau darea unor recompense financiare sau de altă natură, nu sunt suficiente pentru a înlătura dubiile care există cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale respectivei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, astfel că, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., Tribunalul a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la faptele inculpaților B.G. și S.F.N. care, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, au întreținut relații sexuale cu părțile vătămate M.C., D.A., G.L., T.S.R. (inculpatul B.G.), D.A. și I.G. (inculpatul S.F.N.), minori cu vârsta între 16 și 18 ani, determinate de oferirea de recompense financiare, Tribunalul a arătat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpații au acționat cu intenție directă, având reprezentarea că partenerii sexuali sunt minori cu vârste cuprinse între 16 - 18 ani și că au consimțit la actele sexuale datorită oferirii de bani și alte foloase, și urmărind desfășurarea actelor sexuale tocmai în aceste condiții.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.D., din analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză, instanța a constatat că există numeroase dubii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ce i s-a reținut în sarcină, neexistând probe certe de vinovăție cu privire la realizarea elementului material al laturii obiective, respectiv întreținerea unor acte sexuale cu minori. S-a făcut referire, în acest sens, la declarațiile părților vătămate T.R.S., D.A.

și M.A., care au negat întreținerea unor relații sexuale cu inculpatul B.D., la declarațiile inculpatului G.M., care nu a confirmat plasarea unor minori către acest inculpat, la depozițiile celorlalți minori audiați în cauză în calitate de părți vătămate sau martori, care nu au arătat că ar fi întreținut astfel de relații cu inculpatul B. sau că ar cunoaște vreun minor care a întreținut astfel de relații, precum și la declarațiile celorlalți inculpați, care nu conțin trimiteri la persoane minore cu care acest inculpat ar fi întreținut relații sexuale.

În acest context, s-a apreciat de către judecătorul fondului că transcrierile convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu ceilalți inculpați din cauză, care evidențiază un interes al acestuia cu privire la relațiile sexuale întreținute de aceștia cu persoane de același sex și cu privire la anumiți băieți, nu sunt suficiente, în măsura în care nu sunt susținute de alte probe concludente, să facă dovada unei activități derulate în mod efectiv de inculpat, de întreținere a unor relații sexuale cu părțile vătămate minore contra unor recompense financiare, impunându-se achitarea inculpatului B.D. pentru infracțiunea prev. de ari 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 alin. (2) lit.

a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților M.C., G.M., B.G. și S.F.N., instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise - prin activitățile lor, inculpații aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea minorilor, asigurarea demnității umane și, în același timp, punând în pericol dezvoltarea ulterioară, fizică și psihică, a acestor minori - împrejurările care agravează răspunderea penală - numărul mare al victimelor, perioada îndelungată în care s-a desfășurat activitatea infracțională, modalitatea în care inculpații au acționat - precum și persoana inculpaților, valorificând, în ceea ce îl privește pe inculpatul M.C., faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, că își are asigurată existența prin muncă și că a manifestat o conduită relativ corectă pe parcursul procesului penal, colaborând cu organele de urmărire penală în vederea tragerii la răspundere penală a altor inculpați, prezentându-se la toate termenele de judecată și recunoscând parțial faptele săvârșite, în ceea ce îl privește pe inculpatul G.M., faptul că nu este la primul contact cu legea penală, suferind anterior mai multe condamnări la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, că a avut o conduită parțial corectă, recunoscând în mare parte învinuirile ce i-au fost aduse și contribuind, prin declarațiile sale, la aflarea adevărului în cauză.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.G., faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, că s-a prezentat la toate termenele de judecată, însă a avut un comportament nesincer, nerecunoscând săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, iar, în ceea ce îl privește pe inculpatul S.F.N., faptul că nici acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, că nu a recunoscut în declarația dată în faza de urmărire penală infracțiunea reținută în sarcina sa, iar în faza cercetării judecătorești nu s-a prezentat la judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, sub aspectul omisiunii aplicării în privința inculpatului M.C. a prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, al greșitei achitări a inculpatului M.C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000, a inculpatului B.D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și a inculpatului G.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., și pentru netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților M.C., B.G., S.F.N. și G.M., considerate prea mici în raport cu gravitatea faptelor comise, urmările produse și persoana acuzaților, precum și apelanții inculpați M.C., B.G. și S.F.N., primii doi solicitând achitarea lor sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care au fost condamnați de prima instanță, iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepselor ce le-au fost aplicate, iar cel din urmă reducerea pedepsei stabilite de Tribunal și schimbarea modalității de executare a acesteia, prin reținerea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 145/A din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara și de inculpații apelanți M.C., B.G. și S.F.N., în baza art. 383 alin. (1) rap. la art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului G.M., iar, în baza art. 381 C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus în continuare perioada arestării preventive a inculpatului de la data de 12 aprilie 2011 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații apelanți au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a arătat că își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată, și din care rezultă vinovăția inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.

În ceea ce privește critica inculpatului M.C. cu privire la greșita sa condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen. întrucât nu a cunoscut vârsta părților vătămate, aceasta a fost apreciată ca fiind nefondată, având în vedere că, din declarațiile părților vătămate I.G. și M.V.V., din cele ale inculpatului G.M., din depozițiile martorilor J.M.N. și M.S.L., precum și din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, rezultă că inculpatul cunoștea împrejurarea că părțile vătămate erau minore, acesta manifestând interes pentru vârsta lor, deoarece prefera minorii. În legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003, Curtea de apel a făcut referire la procesele-verbale de percheziție domiciliară și informatică, care au relevat descoperirea unor sisteme informatice și medii de stocare ce conțineau materiale pornografice cu minori, conținutul constitutiv al infracțiunii fiind realizat prin deținerea respectivelor materiale.

Ca neîntemeiată a fost apreciată și critica procurorului privind greșita achitare a inculpatului M.C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000, instanța de apel constatând că pentru aceste fapte nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, așa cum, în mod corect, a apreciat și judecătorul fondului. Astfel, s-a arătat că declarația părții vătămate M.V. dată în faza de urmărire penală a fost infirmată de partea vătămată I.G., că mențiunile proceselor-verbale de redare a convorbirile telefonice nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă și nu conțin referiri concrete la numele vreunei părți vătămate, precum și faptul că, în declarațiile lor, acestea din urmă nu au confirmat faptul că inculpatul M.C. le-ar fi plasat altor persoane cu înclinații homosexuale. Cât privește depoziția martorului M.R., în cuprinsul căreia acesta relatează aspecte din perioada lunii iulie 2008, așa cum rezultă și din convorbirile telefonice, s-a menționat că, față de faptul că, la acea dată, martorul era major, în cauză nu sunt întrunite elementele laturii obiective a infracțiunii, a cărei existentă este condiționată de vârsta sub 18 ani a părții vătămate. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, instanța de apel a constatat că probatoriul administrat în cauză, cu referire la procesul-verbal de percheziție domiciliară și procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, nu confirmă faptul că inculpatul ar fi deținut droguri de mare risc în vederea consumului propriu pentru a fi realizat conținutul constitutiv al infracțiunii. În mod similar, în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, s-a reținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul ar fi pus la dispoziție locuința sa pentru consumul de droguri de risc sau de mare risc, părțile vătămate arătând în fata instanței că au consumat etnobotanice, iar, în urma testelor efectuate asupra persoanelor găsite la domiciliul inculpatului, s-a constatat că doar martorul V.A. consumase opiacee, testările celorlalți fiind negative.

Referitor la omisiunea instanței de fond de a face, în privința inculpatului M.C., aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, aspect invocat de procuror în cuprinsul motivelor de apel, Curtea a constatat că respectivele dispoziții legale nu sunt aplicabile întrucât inculpatul nu a fost condamnat în cauză pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001.

În ceea ce privește critica Parchetului referitoare la greșita achitare a inculpaților B.D. și G.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de apel a apreciat-o ca fiind nefondată. S-a arătat, în acest sens, că, în cauză, nu s-a dovedit faptul că inculpatul G.M. ar fi întreținut relații sexuale cu minori, declarațiile părților vătămate T.S.R., G.L. și J.M. nefiind susținute de niciun alt mijloc probator, și nici împrejurarea că întreținerea unor astfel de relații, dacă s-ar admite că au fost probate, s-ar fi realizat prin oferirea sau promisiunea unor recompense financiare sau de altă natură, aspect esențial pentru existența laturii obiective a infracțiunii de act sexual cu un minor. Referitor la inculpatul B.D., s-a arătat că nicio parte vătămată nu a confirmat faptul că ar fi întreținut relații sexuale cu acesta, împrejurare care nu rezultă nici din declarațiile martorilor sau ale celorlalți inculpați, faptul că, din conținutul convorbirilor telefonice, reiese că inculpatul era interesat de relațiile sexuale între persoane de același sex întreținute de ceilalți inculpați, neputând conduce la condamnarea lui pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Curtea de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată și critica formulată de inculpatul B.G. privind greșita sa condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., arătând că vinovăția acestuia rezultă din declarațiile părților vătămate M.C., D.A., G.L. și T.S.R., care au recunoscut că au întreținut relații sexuale cu inculpatul și au fost recompensate cu diferite sume de bani, coroborate cu cele ale inculpaților M.C. și G.M., ale martorului M.S.L., precum și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

Ca nefondate au fost apreciate și criticile formulate de procuror și de inculpați cu privire la individualizarea pedepselor, arătându-se, în esență, că, în cauză, au fost respectate prevederile art. 72 C. pen. și au fost avute în vedere caracterul deosebit de grav al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere a acestora, numărul mare de victime, forma continuată a infracțiunilor, starea de recidivă postexecutorie în cazul inculpatului G.M., dar și aspectele favorabile inculpaților, respectiv lipsa antecedentelor penale - în cazul inculpaților M.C., B.G. și S.F.N., colaborarea cu organele de urmărire penală în sensul tragerii la răspundere penală a celorlalți inculpați - în cazul inculpatului M.C., motiv pentru care s-a concluzionat că nu se impune reducerea sau majorarea pedepselor. Referitor la aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. în cazul inculpatului S.F.N., instanța de apel a constatat că, față de cuantumul pedepsei aplicate, de 3 ani și 6 luni închisoare, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de acest text de lege.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații M.C., B.G. și S.F.N., reiterând întocmai criticile formulate în apel.

Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Ministerul Public a susținut că, în mod greșit, s-a procedat de către instanțele inferioare la achitarea inculpaților B.D. și G.M. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și a inculpatului M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000, apreciind că, în cauză, s-a făcut o greșită interpretare a probelor. Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților M.C., B.G., S.F.N. și G.M., solicitând majorarea cuantumului acestora în raport cu împrejurările concrete de comitere a faptelor, forma continuată în care acestea au fost săvârșite, perioada lungă de derulare a activității infracționale, precum și vârsta fragedă a părților vătămate.

În ceea ce îl privește pe recurentul inculpat M.C., acesta, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 și 14 C. proc. pen., a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția, neavând cunoștință despre împrejurarea că victimele erau minore. în temeiul acelorași dispoziții legale, s-a solicitat achitarea inculpatului și pentru infracțiunea prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, arătându-se, de asemenea, că lipsește intenția de comitere a faptei penale. Criticând și modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor ce i-au fost aplicate, recurentul a solicitat, în subsidiar, reducerea cuantumului acestora, prin reținerea dispozițiilor art. 74 - 76 C. pen., având în vedere că a avut o conduită bună înainte de comiterea faptelor și a colaborat cu organele de anchetă, ajutând la descoperirea și tragerea la răspundere penală a celorlalți coinculpați.

Lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective, a fost invocată, atât în cuprinsul motivelor scrise de recurs, cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, și de recurentul inculpat B.G., care, făcând trimitere la dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicate și suspendarea executării acesteia, având în vedere că se află la prima abatere și a manifestat o atitudine de recunoaștere și regret.

Aceleași cazuri de casare, respectiv cele prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., au fost invocate și de recurentul inculpat S.F.N., care, în principal, a susținut că probele administrate în cauză nu dovedesc comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată.

Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12, 14 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara și de inculpații M.C., B.G. și S.F.N. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

1. Astfel, este de menționat că eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanțele inferioare este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susținerea Parchetului în sensul că inculpații B.D. și G.M. ar fi săvârșit infracțiunea de act sexual cu un minor, iar inculpatul M.C. infracțiunile de trafic de minori, deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și de punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului ilicit de droguri și că ar fost, așadar, comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel, din situația de fapt, corect stabilită de Tribunal și însușită de instanța de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești - declarațiile părților vătămate și ale inculpaților, depozițiile martorilor, procesele-verbale de percheziție domiciliară și transcrierile convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizațiilor emise de instanță - nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, desfășurarea de către inculpații B.D., G.M. și M.C. a vreunei activități ilicite care să poată fi circumscrisă elementului material al infracțiunilor anterior menționate, în lipsa unor asemenea dovezi certe neputându-se dispune condamnarea inculpaților pentru comiterea respectivelor infracțiuni, astfel cum s-a solicitat de către Parchet.

De altfel, în motivele scrise de recurs și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, nici procurorul nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de achitare dispusă față de inculpații B.D., G.M. și M.C., făcând doar o interpretare proprie a probelor administrate, prezentând anumite raționamente din care, în opinia sa, ar rezulta comiterea de către aceștia a infracțiunilor pentru care au fost achitați și solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanța de prim control judiciar, reinterpretarea și reaprecierea materialului probator, operațiune care, în situația inexistenței unei erori grave de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanță deplină între dovezile administrate și situația de fapt stabilită de Tribunal și Curtea de apel cu privire la inculpații B.D., G.M. și M.C. în ceea ce privește infracțiunile de act sexual cu un minor și, respectiv, trafic de minori, deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului ilicit de droguri, reținute în sarcina acestora prin actul de sesizare, nefiind indicată de procuror și nici identificată de instanța de recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat afirmată de instanțele inferioare sau al cărei conținut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de Ministerul Public.

Totodată, incidența acestui caz de casare nu poate fi reținută nici cu privire la recurenții inculpați B.G. și S.F.N., Înalta Curte constatând, fără a relua sau a reface raționamentele instanței de fond și a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea de către aceștia a infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv: pentru inculpatul B.G.: declarațiile părților vătămate M.C., D.A., G.L.

și T.S.R. (care au arătat că au întreținut relații sexuale cu inculpatul, recompensate de acesta cu anumite sume de bani), declarația părții vătămate M.A. (care confirmă întreținerea unor relații sexuale de către inculpat cu vărul său, partea vătămată M.C., contra unor sume de bani), declarațiile inculpaților M.C. (care a arătat că inculpatul B. își racola partenerii sexuali atât dintre persoane majore, cât și minore) și G.M. (care a declarat că i-a plasat inculpatului mai mulți minori în vedere practicării de relații sexuale contra cost), procesul-verbal de recunoaștere de pe planșa foto de către inculpatul M.C. a părții vătămate G.L. ca fiind unul dintre minorii cu care inculpatul B. a întreținut relații sexuale, depozițiile martorului M.S.L. (care a declarat că, fiind prieten și coleg cu partea vătămată G.L., știe că acesta a întreținut relații sexuale cu inculpatul), procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu coinculpatul G.M., precum și de acesta din urmă cu alte persoane cu privire la inculpatul B.; pentru inculpatul S.F.N.: declarațiile părților vătămate D.A.

și I.G. (care au arătat că au întreținut relații sexuale cu inculpatul, recompensate cu sume de bani cuprinse între 20 - 50 lei), declarațiile inculpaților M.C. (care a arătat că inculpatul S.F.N. întreținea relații sexuale cu minori, care îi erau plasați de inculpatul G.M.) și G.M. (care a declarat că i-a plasat inculpatului mai mulți minori în vedere practicării de relații sexuale contra cost), declarațiile părții vătămate G.L. (care a arătat că a fost racolat de inculpat în vederea practicării de relații sexuale, fapt care nu s-a realizat întrucât minorul a fugit), procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu coinculpații G.M.

și M.C..

Toate aceste probe confirmă pe deplin situația de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de apel cu privire la comiterea de către inculpații B.G. și S.F.N. a infracțiunii de act sexual cu un minor, instanța de recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta și conținutul probelor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurenți.

De altfel, un aspect important din acest punct de vedere îl reprezintă și faptul că, deși inculpatul B.G. a invocat cazul de casare menționat, acesta nu a contestat în calea de atac a recursului situația de fapt reținută de Tribunal și Curtea de apel, ci doar aprecierea instanțelor inferioare cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen. sub aspectul laturii subiective, susținând că nu a săvârșit faptele cu intenție și solicitând achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Având în vedere criticile concrete formulate sub acest aspect, Înalta Curte le va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., împreună cu motivele invocate în același sens de recurentul inculpat M.C..

2. Potrivit art. 198 alin. (3) C. pen., infracțiunea de act sexual cu un minor se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției directe, ceea ce înseamnă, conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui prin comiterea acesteia. Pentru existența intenției, se cere ca făptuitorul să cunoască, în momentul săvârșirii faptei, împrejurarea că victima nu a împlinit vârsta de 18 ani, eroarea cu privire la acest aspect înlăturând răspunderea penală.

În deplin acord cu instanța de fond și cea de prim control judiciar, Înalta Curte constată că, în cauză, probele administrate dovedesc cu certitudine cunoașterea de către inculpații M.C. și B.G. a vârstei reale a părților vătămate, fiind întrunite, astfel, sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen. în ceea ce îl privește pe recurentul inculpat M.C., relevanță probatorie sub acest aspect prezintă declarațiile părților vătămate G.L., Z.C.I., I.G., M.V.V., M.S., M.E.E., C.V., M.A., M.C., D.A.D. și ale martorilor M.R., R.G., M.S.L. și J.M., din cuprinsul cărora rezultă că partenerii sexuali care îl atrăgeau pe inculpat erau băieții minori, aspect cunoscut de toți aceștia și reprezentând un criteriu evident de selecție, declarația dată de inculpat în cursul cercetării judecătorești, în care a recunoscut că, uneori, când era sunat de inculpatul G.M. pentru a-i plasa parteneri sexuali, acesta îi comunica că este vorba de minori de 16 - 17 ani, declarațiile acestui din urmă inculpat, care a arătat că, de mai multe ori, a plasat inculpatului M. băieți pentru întreținerea de relații sexuale, de fiecare dată inculpatul manifestând interes cu privire la vârsta acestora întrucât prefera minorii, precum și procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu G.M., C.V., R.G. și cu alte persoane neidentificate, din care rezultă că una dintre întrebările principale adresate de inculpat în momentul în care i se oferea un partener sexual era cea referitoare la vârstă, preferând persoane de sex masculin sub 18 ani.

Pe de altă parte, în aprecierea intenției cu care a acționat inculpatul M.C., nu poate fi omisă împrejurarea că, la momentul în care au început întreținerea de relații sexuale cu acesta, majoritatea părților vătămate aveau vârsta de 16 ani, fiind, astfel, evident că inculpatul și-a dat seama, după fizicul și aspectul lor exterior, că sunt minore. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă atât din declarațiile inculpatului, cât și din cele ale părților vătămate și martorilor, relațiile dintre acesta și partenerii săi sexuali minori erau foarte apropiate și s-au menținut pe intervale îndelungate de timp, majoritatea frecventând foarte des casa inculpatului sau locuind o perioadă de timp împreună cu acesta, fiind, astfel, evident că, în situația dată, a cunoscut și vârsta lor, pe unii dintre ei ajutându-i chiar să-și facă buletinul.

Referitor la inculpatul B.G., Înalta Curte reține declarațiile părților vătămate M.C., D.A., G.L. și T.S.R., care au confirmat întreținerea cu acesta a unor relații sexuale, contra unor sume de bani, declarațiile inculpatului M.C., care a arătat că îl cunoaște pe inculpatul B. de când avea 14 ani și știa că acesta își racola partenerii sexuali atât din rândul persoanelor majore, cât și din cel al persoanelor minore, procesul-verbal de recunoaștere după planșa foto a părții vătămate G.L. de către inculpatul M.C. ca fiind unul dintre minorii cu care inculpatul B. a întreținut relații sexuale, declarațiile inculpatului G.M., care a arătat că i-a plasat inculpatului B. mai mulți minori, printre care și pe M.C. și M.A., pentru întreținerea de relații sexuale contra cost, la întrebarea expresă a acestuia, spunându-i că este vorba de minori cu vârste de 16 - 17 ani, depozițiile martorului M.S.L., precum și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate atât de inculpatul B., cât și de ceilalți inculpați, din al căror conținut reiese în mod evident interesul acestuia pentru întreținerea de relații sexuale cu băieți minori cu vârste cuprinse între 16 - 17 ani.

Ca și în cazul inculpatului M.C., relevanță prezintă și împrejurarea că inculpatul B., fiind în relații apropiate cu părțile vătămate care, de multe ori, erau găzduite în locuința sa, și dată fiind vârsta fragedă a acestora, își putea da seama, după aspectul lor fizic, de faptul că erau minore, chiar dacă s-ar accepta apărarea acestuia, nereală de altfel, că nu i-ar fi fost comunicată vârsta victimelor recrutate în vederea întreținerii de relații sexuale.

Ca urmare, probele administrate în cauză dovedesc în mod cert că inculpații M.C. și B.G. au acționat cu intenție directă, întrucât au avut reprezentarea că partenerii lor sexuali sunt minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani și că au consimțit la actele sexuale datorită oferirii de bani și alte foloase, urmărind desfășurarea actelor sexuale tocmai în aceste condiții.

Vinovăția inculpatului M.C., contrar susținerilor acestuia, este pe deplin dovedită și în privința infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, relevante sub acest aspect fiind procesele-verbale de percheziție domiciliară și informatică, precum și declarația dată de inculpat în cursul cercetării judecătorești, în care a recunoscut existența fotografiilor și înregistrărilor video de pe CD-uri. În ceea ce privește apărarea inculpatului referitoare la împrejurarea că nu este autorul fotografiilor și înregistrărilor video, că nu a furnizat niciodată astfel de materiale și că nu le-a postat pe internet, se apreciază că, în mod corect, instanțele inferioare au procedat la înlăturarea acesteia, din moment ce respectivele împrejurări nu prezintă relevanță sub aspectul existenței infracțiunii pentru care a fost condamnat, al cărei element material constă în simpla deținere, fără drept, a materialelor pornografice cu minori într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice, fapt pe deplin dovedit în cauză. În plan subiectiv, inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, în sensul că a avut reprezentarea faptului că, prin acțiunile sale, încalcă în mod grav relațiile sociale referitoare la ocrotirea minorilor și a urmărit producerea acestui rezultat prin comiterea faptei.

În consecință, fiind întrunite, în cauză, elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen. și art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, Înalta Curte constată că nu există temeiuri de achitare a celor doi inculpați recurenți conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

3. Sub aspectul proporționalizării pedepselor cu închisoarea aplicate inculpaților M.C., B.G., S.F.N. și G.M., în legătură cu care au fost formulate critici atât de Parchet, cât și de recurenți, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților, în raport cu care au fost stabilite sancțiuni penale judicios individualizate, apte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

În mod justificat, la alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpaților, au fost avute în vedere importanța deosebită a valorilor sociale lezate prin comiterea infracțiunilor, durata relativ mare în timp a desfășurării activității infracționale, modalitatea în care au acționat inculpații, multitudinea actelor materiale comise, precum și comportamentul lor procesual, reținându-se că inculpații G.M. și M.C. au recunoscut, în mare parte, comiterea faptelor, iar cel din urmă a colaborat cu organele de anchetă, facilitând identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane cercetate pentru infracțiuni similare, în timp ce inculpații B.G. și S.F.N. au manifestat o atitudine nesinceră, încercând să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare.

De asemenea, în mod corect a fost valorificată în procesul de cuantificare a sancțiunii penale aplicată inculpatului G.M. împrejurarea că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, infracțiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză fiind săvârșită în stare de recidivă mare postexecutorie, în raport cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 98 din 5 februarie 2002 a Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin Decizia penală nr. 678 din 14 august 2002 a Curții de Apel Timișoara, aspect ce denotă perseverența sa infracțională și împrejurarea că scopul sancțiunii aplicate anterior, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins.

În consecință, față de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod justificat, nu au fost reținute în favoarea inculpaților recurenți circumstanțe atenuante judiciare conform art. 74 C. pen. și apreciază că pedepsele aplicate acestora și intimatului inculpat G.M. de către instanța de fond și menținute de instanța de prim control judiciar au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune nici majorarea cuantumului lor, așa cum a solicitat Parchetul, și nici stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea recurenților și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului inculpat B.G. de aplicare a dispozițiilor art. 81 sau art. 86 C. pen., având în vedere, pe de o parte, neîndeplinirea condiției prevăzute de lit. a) a alin. (1) al art. 81 C. pen., iar, pe de altă parte, aprecierea, fundamentată pe gravitatea faptelor comise și amploarea activității infracționale desfășurate, că scopul pedepsei stabilite nu poate fi atins decât prin executarea ei în regim privativ de libertate, conform art. 57 C. pen.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12, 14 și 18 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchet și de inculpații M.C., B.G. și S.F.N..

În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenția inculpatului G.M..

Totodată, având în vedere că recurenții inculpați M.C., B.G. și S.F.N. sunt cei care se află în culpă procesuală, instanța, în temeiul art. 192 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, Serviciul Teritorial Timișoara și de inculpații M.C., B.G. și S.F.N.

Împotriva Deciziei penale nr. 145/A din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind și pe inculpații B.D. și G.M..

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.M. timpul arestării preventive de la 10 august 2010 la 14 mai 2012.

Obligă recurenții intimați-inculpați M.C. și S.F.N. la plata sumelor de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul intimat inculpat B.G. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B.D. și G.M., în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile cuvenite pentru cei doi apărători desemnați din oficiu pentru intimatele părți civile și pentru intimatele părți vătămate, în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012.

Procesat de GGC - CL