Drug trafficking conviction based solely on anonymous witness testimony and continued offense classification.

Asupra recursurilor penale de față;

Prin Sentința penală nr. 12/F din 5 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată cererea de restituire a cauzei la Parchet.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.V.B., la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei pronunțate timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 5 august 2010 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea cantității de 0,67 grame de pulbere care conține mefedronă, o lingură și un tub în care s-a pus în evidență mefedronă, a cantităților 425,43 grame și, respectiv, 5 grame pulbere mefedronă și ambalajele aferente, 6,25 grame pulbere mefedronă, o pipă și un grinder cu THC și un tub cu mefedronă, care au fost depuse la camera de corpuri delicte a IGPR - DCJSEO - dovezile Seria H, nr. x din 10 august 2010, Seria H, nr. y din 1 septembrie 2010, Seria H, nr. z din 1 septembrie 2010, precum și a cutiei din carton conținând alte 1000 de punguțe și o pungă din plastic din material transparent, cântarului electronic de mare precizie cu inscripția "P.", țigării de tip artizanal ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din 5 august 2010.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea telefonului N. cu cartela aferentă, aparținând inculpatului N.V.B., ridicat cu ocazia percheziției domiciliare din 5 august 2010.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea sumei de 100 RON de la inculpatul N.V.B..

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1542 D/P/2010 din data de 1 septembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București a fost trimis în judecată inculpatul N.V.B., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, constând în aceea că la data de 3 august 2010 a vândut colaboratorului cu nume de cod "G.C." o doză de mefedronă (0,99 grame), iar la data de 5 august 2010 la locuința sa a fost identificată cantitatea de 6,65 grame mefedronă și respectiv 431,51 grame mefedronă, ambalată separat, deținută în vederea vânzării, fără drept, precum și obiecte specifice acestei activități ilicite (cântar de mare precizie, pungi pentru ambalare, lingură cu urme de substanță).

Prin același Rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.G.V., pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ - amendă.

Tribunalul a reținut că, la data de 3 august 2010, inculpatul N.V.B. a vândut colaboratorului cu nume de cod "G.C." o doză de mefedronă (0,99 grame), la data de 5 august 2010, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, la locuința sa fiind găsită cantitatea de 6,65 grame mefedronă și, respectiv, 431,51 grame mefedronă, ambalată separat, deținută fără drept, în vederea vânzării, precum și obiecte specifice acestei activități ilicite (cântar de mare precizie, pungi pentru ambalare, lingură cu urme de substanță).

Astfel, la data de 2 august 2010, lucrătorii de poliție din cadrul I.G.P.R. - Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București - Biroul Sector 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul N.B.V. vinde droguri de mare risc - mefedronă - pe raza municipiului București, în zona centrului istoric, un gram de astfel de droguri fiind vândut către consumatori pentru suma de 100 RON.

În aceste condiții, prin Ordonanța nr. 75A din 3 august 2010 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București s-a dispus introducerea în cauză a doi investigatori sub acoperire, precum și a colaboratorului acestora, cu nume de cod "G.C.", în vederea stabilirii existenței infracțiunii de trafic de droguri, faptă ce ar fi fost săvârșită de către inculpatul N.B.V..

În temeiul autorizării date prin ordonanța mai sus menționată, colaboratorul "G.C." s-a deplasat, la data de 3 august 2010, la imobilul unde inculpatul N.B.V. locuia fără forme legale, situat în București, în vederea efectuării unor cumpărări de droguri - mefedronă. Astfel, după ce în prealabil a fost percheziționat de către lucrătorii de poliție, sub supravegherea vizuală a acestora, s-a deplasat în imobilul unde locuia inculpatul, iar după puțin timp a revenit și a predat acestora o punguță din plastic, ce conținea o substanță pulverulentă de culoare albă. Colaboratorul a fost din nou percheziționat, fără ca asupra sa să fie găsite substanțe sau obiecte interzise la deținere.

Din procesul-verbal de redare a declarației colaboratorului cu nume de cod "G.C." a rezultat că substanța respectivă a cumpărat-o în data de 3 august 2010 de la inculpatul N.B.V., sens în care s-a deplasat în imobilul locuit de acesta, situat București, iar pentru acea doză a plătit suma de 100 RON, greutatea sa fiind evaluată la 1 gram.

Această probă a fost înaintată Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, iar din raportul de constatare tehnico-științifică din 4 august 2010 a rezultat că substanța, cântărind 0,99 grame, conținea mefedronă, ce face parte din Tabelul - Anexă nr. l la Legea nr. 143/2000.

La data de 5 august 2010 - în jurul orei 18,30, organele judiciare au efectuat o percheziție domiciliară în locuința situată în București, ocazie cu care în interior a fost identificat inculpatul N.B.V., care ocupa o cameră a apartamentului, o altă încăpere fiind locuită de către inculpatul G.G.V. împreună cu prietena sa L.S..

I s-a solicitat inculpatului să predea bunurile sau obiectele interzise la deținere, ocazie cu care acesta a înmânat un pliculeț din plastic transparent, ce conținea circa 6 grame substanță pulverulentă, despre care a afirmat că ar fi mefedronă, ce ar deține-o pentru consumul său propriu. Deși inculpatul a negat că ar mai deține alte cantități din această substanță, procedând la efectuarea percheziției, lucrătorii de poliție au identificat în încăperea locuită de către inculpat, într-o valiză de culoare neagră ce era introdusă în dulap, o pungă din plastic lipită cu bandă adezivă, ce conținea o substanță de aceeași natură, cu privire la care inculpatul a declarat că nu știe nimic.

În aceeași încăpere a fost identificat un cântar electronic de mare precizie de culoare argintie, cu inscripția "P.", o lingură metalică ce conținea urme de substanță pulverulentă, un dispozitiv tip "pipă" pentru prizat, o cutie din carton ce conținea o mie de punguțe din plastic transparent, precum și o altă pungă din plastic transparentă, inscripționată "pentru B.", ce conținea aproximativ 300 de punguțe mici, o cutie din carton ce conținea foițe (de țigară).

În aceleași împrejurări, în living (camera comună a apartamentului) a fost descoperită o țigară confecționată artizanal, arsă pe jumătate, precum și un dispozitiv metalic de culoare argintie tip "râșniță", iar în încăperea cu destinația "dormitor", utilizată de către inculpatul G.G.V., a fost găsită o altă țigară confecționată artizanal, precum și un dispozitiv din sticlă tip "pipă".

Bunurile mai sus menționate au fost ridicate de către lucrătorii de poliție pentru continuarea cercetărilor, după ce în prealabil au fost ambalate și sigilate cu sigiliul M.l.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data de 9 august 2010, al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, una din probe constituită din 6,65 grame substanță pulverulentă de culoare albă, ambalată în punguță din material plastic transparent, conținea mefedronă, iar cantitatea de 6,25 grame pulbere, rămasă în urma analizelor de laborator, ce conținea aceeași substanță a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip M.l. și predată ulterior la I.G.P.R. - D.CJ.S.E.O.

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică din data de 9 august 2010 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, a rezultat că o altă probă, cu masa de 431,51 grame substanță pulverulentă de culoare albă, ambalată succesiv în mai multe pungi din material plastic transparent, lipită cu bandă adezivă, conținea mefedronă. Cantitatea de 5 grame pulbere ce conținea mefedronă, ca și cantitatea de 425,43 grame pulbere cu același conținut, rămasă după efectuarea analizelor de laborator, a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip M.l. și predată ulterior la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O.

S-a mai stabilit, în urma concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică din 10 august 2010 al Laboratorului Central al Analiză și profil al Drogurilor, că celelalte probe și anume o lingură metalică și un tub metalic, ridicate cu ocazia percheziției din data de 5 august 2010, s-a pus în evidență mefedronă, însă pe cântarul înaintat în aceeași cauză nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope. Aceste trei probe au fost ambalate, sigilate și predate organelor de urmărire penală.

De asemenea, raportul de constatare tehnico-științifică din 9 august 2010 a concluzionat că probele înaintate în cauza privind pe inculpatul G.G.V., constând în un rest de țigaretă arsă, conțineau cannabis și respectiv THC, iar pe tubul metalic s-a pus în evidență mefedronă.

Situația de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului a fost întemeiată pe denunțul martorului T.F., care se coroborează cu procesele-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante, de percheziție domiciliară și corporală, cu rapoartele de constatare tehnico-științifică din 4 august 2010 și din 9 august 2010, întocmite în cauză, înregistrările audio-video în mediu ambiental a tranzacțiilor efectuate, precum și procesele-verbale de redare a acestora, precum și cu declarațiile martorilor "G.C.", S.N., L.S., G.G.V..

Declarațiile inculpatului, de nerecunoaștere a faptei nu au fost reținute de Tribunal, dat fiind că nu pot fi coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, pentru a li se da eficiența probatorie prevăzută la art. 69 C. proc. pen., nerezultând nici indicii cum că probele ar fi fost obținute cu încălcarea dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. Comiterea ambelor acte materiale de către inculpat, cu vinovăție, este de necontestat, apărarea inculpatului în sensul că a vrut doar să o ajute pe persoana despre care el presupune că ar fi martorul cu identitate protejată "G.C.", dându-i droguri fără a-i cere bani, nefiind verosimilă, întrucât dacă inculpatul nu s-ar fi ocupat cu vânzarea de asemenea droguri acțiunea de prindere a sa în flagrant delict ar fi eșuat, inculpatul nejustificând deloc, de altfel, de ce dăruia droguri, pe care cu siguranță le cumpăra, martorului. În ceea ce privește cantitatea de mefedronă găsită în camera inculpatului cu ocazia percheziției domiciliare, și aceasta aparținea inculpatului, dovadă numele și numărul său de telefon de pe pachetul conținând punguțe destinate porționării drogurilor. În plus, martorii au declarat că inculpatul locuia în camera în care s-au găsit drogurile în cauză, negând că acesta ar fi venit doar sporadic în locuința pe care o închinase, declarațiile inculpatului, care a încercat să acrediteze ideea că nu prea stătea în imobil, drogurile fiind ascunse acolo de locatarul precedent, fiind contrazise și sub acest aspect.

Cât despre declarațiile martorilor în sensul că nu știau că inculpatul consumă sau vinde droguri, acestea sunt nerelevante, pe de o parte, pentru că dacă ar fi declarat altfel s-ar fi autoincriminat, și pe de altă parte, pentru că dacă nu au știut nimic despre activitatea inculpatului, aceasta nu înseamnă că aceasta nu există (inculpatul neavând în această din urmă ipoteză niciun interes să le spună altor persoane care dezaprobă asemenea fapte ilicite despre acțiunile sale).

Cantitatea de droguri găsită la inculpatul N.V.B. cu ocazia percheziției domiciliare, la 5 august 2010, și împrejurarea că la 3 august 2010 îi vânduse martorului cu identitate protejată același tip de drog exclud ipoteza că inculpatul ar fi deținut drogurile în cauză pentru consum propriu.

Fapta inculpatului N.V.B. care, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, la data de 3 august 2010 a vândut colaboratorului cu nume de cod "G.C." o doză de mefedronă (0,99 grame), iar la data de 5 august 2010, a deținut cantitatea de 6,65 grame mefedronă și, respectiv, 431,51 grame mefedronă, ambalată separat, găsită cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la reținerea formei continuate a infracțiunii săvârșite de inculpat, instanța a avut în vedere, la stabilirea aceleiași rezoluții infracționale, pe lângă îndeplinirea condițiilor privind unitatea de subiect activ, pluralitatea actelor de executare (omisă de procuror) și unitatea de calificare juridică, modul similar de săvârșire a faptelor (ambele acte materiale referindu-se la același tip de droguri) și intervalul relativ scurt de timp la care s-au petrecut acestea.

De asemenea, forma agravată a infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, nu poate fi reținută în lipsa alin. (1) al aceluiași articol, care conține definiția acestei infracțiuni și la care se raportează alineatul următor.

Astfel fiind, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cererea de restituire a cauzei la parchet a fot respinsă ca neîntemeiată, în cauză nefiind incident niciunul din cazurile care ar impune refacerea urmăririi penale sau a rechizitoriului, acesta din urmă întrunind condițiile de fond și formă prevăzute de lege în acest sens.

Nu are relevanță, sub acest din urmă aspect, că la stabilirea încadrării juridice s-a reținut, din eroare, că cel de-al doilea act material a avut loc tot la data de 3 august 2010 (deși din actele dosarului și chiar în rechizitoriu, la prezentarea situației de fapt și analiza mijloacelor de probă este trecută, în mod corect, data de 5 august 2010), inculpatul fiind trimis în judecată pentru o infracțiune simplă.

Față de cele expuse, Tribunalul a aplicat inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa pedeapsa închisorii, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art. 52 C. pen., prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Sub acest aspect, instanța a reținut pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, având în vedere în acest sens că fapta este de natură a aduce atingere sănătății colectivităților umane, cu consecințe, uneori, ireversibile pentru viață și capacitățile intelectuale ale celor cărora le sunt destinate, spre consum, drogurile, familiilor acestora și, în general, pentru dezvoltarea fizică și psihică.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, fiind judecat în altă cauză pentru comiterea de infracțiuni similare (reținându-se că în cursul lunii februarie 2010 ar fi introdus pe teritoriul României, împreună cu alte persoane, în mod ilegal, cantitatea de aproximativ 15 kg de mefedronă), motiv pentru care nu i-a fost aplicată o pedeapsă coborâtă sub minimul special, neputând reține circumstanțe atenuante în ceea ce îl privește.

În temeiul art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, iar în baza art. 71 C. pen. și i s-au interzis acestuia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul N.V.B., solicitând în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport de împrejurarea că încheierea de ședință din 21 septembrie 2010 prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra probelor și a audiat inculpatul și menționează "ședința din Camera de Consiliu".

În susținerea aceleiași cereri de trimitere spre rejudecare, se invocă de către apărare și împrejurarea că hotărârea de condamnare conține motivări contradictorii și se face referire la probe care nu au fost administrate în cauză.

Hotărârea este criticată și sub aspectul încadrării juridice a faptei inculpatului, apreciindu-se că încadrarea juridică corectă este art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, dar și sub aspectul individualizării juridice a pedepsei inculpatului, considerându-se că pedeapsa aplicată este prea severă în raport de circumstanțele personale ale inculpatului și cele reale ale faptei.

Prin Decizia penală nr. 135 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis apelul inculpatului N.V.B. formulat împotriva Sentinței penale nr. 12 din 5 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, a casat în parte sentința atacată și rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului din art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 2 alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010) și art. 2 alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000 (fapta din 5 august 2010), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.V.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010).

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul N.V.B. la o pedeapsă de 10 ani închisoare (fapta din 5 august 2010).

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

A aplicat disp. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în baza art. 383 alin. (11) și alin. (2) C. proc. pen., a dedus durata reținerii și arestării preventive, de la 5 august 2010 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile apelantului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește prima critică, privind încheierea de ședință din data de 21 septembrie 2010 (dosar fond), se constată că mențiunea "ședința din Camera de Consiliu" este o evidentă eroare materială, supusă regimului art. 195 C. proc. pen., câtă vreme în declarația dată și semnată de inculpat la aceeași dată (dosar de fond) este menționată sintagma "ședință publică", ceea ce justifică concluzia că în realitate la data sus-menționată judecarea cauzei s-a făcut în ședință publică.

Nici critica referitoare la motivarea contradictorie a hotărârii nu poate fi reținută, întrucât Curtea a constatat că judecătorul fondului și-a argumentat într-un mod personal, dar conformându-se exigențelor art. 354 - 357 C. proc. pen. soluția. În plus, s-a constatat că legea nu prevede expres condiții pentru motivare, fiind evident că se are în vedere ca soluția dispusă în cauză să aibă la bază probele din dosar, dar și împrejurările în raport de care se analizează necesitatea măsurilor dispuse prin hotărâre.

Curtea a constatat însă că apelul declarat de inculpat este fondat pentru alte motive decât cele expuse de apărare.

Astfel, din actul de inculpare, rezultă că la data de 3 august 2010 inculpatul a vândut colaboratorului cu nume de cod "G.C." o doză de 0,99 grame.

Acuzația se întemeiază pe declarația sus-numitului colaborator, consemnată în procesul-verbal din 5 august 2010 (dosar urmărire penală).

Or, raportat la decizia Kotovski contra Olandei, o soluție de condamnare nu se poate baza exclusiv pe depoziția unui martor anonim.

Mai mult decât atât, în declarația dată în fața instanței de fond, martorul cu identitate protejată "G.C." nu face nicio referire la momentul 3 august 2010, ci precizează că a cumpărat droguri de la inculpat în perioada iunie - iulie 2010 (dosar de fond).

Cum, raportat la art. 66 C. proc. pen., nu inculpatul este cel obligat să-și dovedească nevinovăția, ci vinovăția sa trebuie dovedită pe baza probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că în acest caz prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată și, cum dubiul profită făptuitorului, se impune achitarea inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa ca fiind săvârșită la data de 3 august 2010.

Având în vedere însă încadrarea juridică reținută de către instanța de fond, Curtea a constatat că în speță nu sunt întrunite condițiile pentru a se face aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; în consecință, potrivit art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului din art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 5 august 2010), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.V.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010).

Cât privește fapta reținută în sarcina inculpatului în 5 august 2010, din materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și de cercetare judecătorească, s-a constatat că în locația folosită de inculpat, la data sus-menționată, s-a găsit atât cantitatea totală de 438,16 grame mefedronă (ambalată separat, 6,65 grame și respectiv 431,51 grame) dar și obiecte specifice comercializării (cântar de mare precizie, pungi pentru ambalare, lingură cu urme de substanță - dosar de urmărire penală), împrejurări care infirmă apărarea inculpatului potrivit căreia drogurile erau pentru consum propriu.

În plus, s-a constatat că în faza de urmărire penală chiar inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că "ar fi oferit cu titlu gratuit mefedronă unor prieteni, aspect care, raportat la art. 69 C. proc. pen., se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de investigații și de percheziție domiciliară, declarații martori asistenți.

Cum legiuitorul a incriminat printre modalitățile alternative de săvârșire a infracțiunii de trafic de stupefiante și conduite similare celei adoptate de către inculpat, în mod corect s-a reținut incidența art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 pentru fapta inculpatului din data de 5 august 2010, împrejurare în raport de care solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de către apărare în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost respinsă ca nefondată.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, s-a constatat că instanța de fond a valorizat în acest proces toate elementele specifice cauzei și făptuitorului (modalitatea de săvârșire și circumstanțele faptei, persistența infracțională deosebită a inculpatului manifestată prin existența unor indicii temeinice și probe că desfășoară de mai multă vreme activități de natura celor ce fac obiectul prezentei cauze, atitudinea de desconsiderare a normelor de conviețuire socială etc.).

Față de dispozițiile art. 72 C. pen., dar și de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanță este temeinică și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul N.V.B.. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.) și greșitei achitări a inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.).

Inculpatul N.V.B. a criticat decizia invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 4, 9, 10, 18, 14, 17 și 171 C. proc. pen., arătând, în esență, că la data de 21 septembrie 2010, când au fost puse în discuție probele și a fost audiat inculpatul, ședința a avut loc în camera de consiliu, încălcându-se dispozițiile privind publicitatea ședinței de judecată, ceea ce atrage nulitatea absolută și casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.

Dacă se trece peste această nulitate, se invocă greșita condamnare a inculpatului pentru o altă infracțiune decât cea pe care a săvârșit-o, singura faptă pe care inculpatul o recunoaște și în care solicită să se schimbe încadrarea fiind cea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei și aplicarea art. 861 C. pen.

Prin Decizia nr. 3305 din 28 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au fost admise recursurile declarate în cauză, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Înalta Curte, analizând decizia penală recurată atât prin prisma criticilor formulate de parchet și inculpat, cât și în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., a apreciat că ambele recursuri sunt întemeiate în parte, în sensul celor ce urmează:

Examinând, prioritar, motivul de nelegalitate invocat de inculpat, respectiv nulitatea absolută a hotărârii primei instanțe pentru încălcarea normelor privind publicitatea ședinței de judecată (caz de casare prevăzut de art. 385 pct. 4 C. proc. pen.), Înalta Curte a constatat că această critică nu este întemeiată.

Sub sancțiunea nulității absolute sunt prevăzute încălcările dispozițiilor privind publicitatea ședinței de judecată, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., iar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 4 C. proc. pen. este incident atunci când judecata a avut loc în condiții de nepublicitate.

În speță nu se invocă nepublicitatea ședinței în care au avut loc dezbaterile pe fond la prima instanță, ci împrejurarea că, la termenul de judecată din 21 septembrie 2010, în preambulul încheierii de ședință se menționează "Ședința Camerei de Consiliu".

În condițiile unor mențiuni contradictorii, în sensul că, în aceeași ședință, pe declarația inculpatului apare mențiunea "ședință publică", Înalta Curte a apreciat că nu operează nulitatea absolută a hotărârii invocate de inculpat, ci e vorba de o nulitate relativă (pentru că nu se invocă nepublicitatea ședinței în care a avut loc judecata, în sensul dezbaterilor pe fond, ci nepublicitatea ședinței la unul din termenele de judecată de la prima instanță, când s-au propus probele).

Această nulitate putea fi invocată de inculpat la termenul următor, când instanța avea posibilitatea fie să îndrepte eroarea materială din preambulul încheierii de ședință, în ipoteza în care aprecia acest lucru, fie să pună din nou în discuția părților, în condiții de publicitate, încuviințarea probelor.

Inculpatul nu a procedat astfel ci a invocat pentru prima dată în apel această nulitate, critică ce a fost corect respinsă de instanța de control judiciar.

Atât inculpatul, cât și parchetul, în recursurile formulate, au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., din perspective diferite, parchetul criticând greșita achitare a inculpatului pentru fapta din 3 august 2010, iar inculpatul greșita condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, singura faptă pe care o recunoaște fiind cea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte a constatat că ambele critici evidențiază un probatoriu insuficient, impunându-se suplimentarea acestuia.

Astfel, pentru fapta din 3 august 2010, pentru care instanța de apel a dispus achitarea, inclusiv parchetul, în dezvoltarea motivului de recurs, a apreciat că există neclarități pentru înlăturarea cărora se impunea reaudierea martorului "G.C.".

Înalta Curte a constatat că în declarația dată în cursul urmăririi penale colaboratorul cu identitate protejată "G.C." a arătat că a cumpărat o doză de mefedronă de la inculpat la data de 3 august 2010, deplasându-se la locuința acestuia sub supravegherea investigatorilor sub acoperire "A.B." și "J.R.".

În declarația dată la fond, același martor a arătat că a cumpărat de mai multe ori droguri de la inculpat "în perioada iunie - iulie 2010", fără a face o precizare concretă asupra datei de 3 august 2010.

Instanțele ar fi trebuit să lămurească aceste neclarități, printr-o solicitare explicită ca martorul să ofere detalii asupra datelor la care pretinde că a cumpărat droguri de la inculpat, sens în care se impune reaudierea acestuia.

Pe de altă parte, instanțele erau datoare să verifice și apărările inculpatului cu referire la aceeași faptă, respectiv audierea martorei M.L.S., cu care inculpatul afirmă că s-ar fi aflat împreună la Vama Veche, în data de 3 august 2010 și că au revenit în București abia la 4 august 2010.

Înalta Curte a constatat că nici pentru fapta din 5 august 2010 probatoriul nu este complet.

Prima instanță face trimitere, în dovedirea vinovăției inculpatului pentru această faptă, la denunțurile martorului T.F., care însă nu a fost audiat în cauză, precum și la înregistrări audio-video, dar care nu există la dosar, făcându-se mențiunea că acestea se află într-un alt dosar.

De asemenea, în mod nejustificat s-a respins solicitarea inculpatului privind audierea martorilor P.C.B. și B.S.

Un alt aspect ce se impune a se lămuri privește locul în care au fost găsite bunurile, valorile și înscrisurile descoperite în locuința folosită de inculpat, date fiind contradicțiile între declarațiile martorului asistent S.N. și mențiunile din procesul-verbal de percheziție.

Astfel, martorul a precizat că drogurile au fost găsite "ascunse sub parchet", iar în procesul-verbal de percheziție s-a consemnat că acestea au fost găsite într-un sertar al dulapului aflat în camera inculpatului.

În aceste condiții, solicitarea inculpatului de a fi atașate la dosar fotografiile judiciare efectuate, despre care se face vorbire în procesul-verbal de percheziție și care lipsesc, este pe deplin justificată.

Apreciind necesară suplimentarea probatoriului cu probele evocate mai sus, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea recursurilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Înalta Curte a reținut, ca întemeiată, și critica inculpatului privind cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., care, de asemenea, atrage trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de apel, deși a dispus efectuarea unui raport de evaluare, nu s-a referit la concluziile acestuia atunci când a procedat la individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului.

Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. și art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului întrucât temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a acestuia se mențin, raportat la gravitatea faptelor și circumstanțele sale personale.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 4 noiembrie 2011.

Având în vedere limitele rejudecării și indicațiile instanței de recurs, obligatorii conform dispozițiilor art. 38518 C. proc. pen., au fost audiați martorii M.L.S. și P.C.B., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar. Nu a fost posibilă administrarea celorlalte mijloace de probă menționate în decizia de casare, având în vedere Adresa nr. 200/II/2012 emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial București, prin care s-au comunicat următoarele:

- în Dosarul penal nr. 1542D/P/2010 nu au fost efectuate înregistrări audio-video în mediul ambiental;

- nu a fost audiat, în calitate de martor, numitul T.F.;

- la procesul-verbal de percheziție domiciliară din data de 5 august 2010 nu a fost atașată planșa fotografică la care se face referire în cuprinsul acestui act;

- cu privire la colaboratorul cu nume de cod "G.C." au fost efectuate demersurile necesare pentru a fi prezentat la instanța de judecată, fără a fi însă găsit.

S-au făcut demersuri și pentru audierea martorului B.S., rămase însă fără rezultat, acesta fiind citat la adresa indicată de inculpat, citația fiind returnată cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă".

Prin Decizia penală nr. 37/A din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de inculpat, s-a desființat în parte sentința atacată și rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.V.B., din infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 5 august 2010), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N.V.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010).

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.V.B. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc (fapta din 5 august 2010).

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-a făcut aplic. disp. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 383 alin. (11) și alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus durata reținerii și arestării preventive, de la 5 august 2010 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Curtea, reexaminând hotărârea apelată, în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., constată următoarele:

Referitor la fapta din 3 august 2010, în mod greșit prima instanță a constatat, în procesul de evaluare a mijloacelor de probă administrate, că inculpatul N.V.B. a vândut, la data respectivă, colaboratorului cu nume de cod "G.C." o doză de mefedronă (0,99 grame).

Astfel, deși colaboratorul a susținut, în cursul urmării penale, că a cumpărat o doză de mefedronă de la inculpat în ziua de 3 august 2010, deplasându-se la locuința acestuia sub supravegherea investigatorilor sub acoperire "A.B." și "J.R.", în faza cercetării judecătorești, același martor a arătat că a cumpărat de mai multe ori droguri de la inculpat, însă în perioada "iunie - iulie 2010", fără a face o precizare concretă asupra datei de 3 august 2010.

În condițiile în care inculpatul N.V.B. a negat săvârșirea acestei fapte, Curtea apreciază că nu se poate dispune condamnarea doar în baza declarațiilor unui martor anonim, a cărui reaudiere nu a fost posibilă în rejudecarea apelului pentru a clarifica inadvertențele legate de data când susține că a cumpărat drogurile de la inculpat, aceste aspecte fiind de natură să genereze un dubiu asupra vinovăției lui N., în lipsa altor mijloace de probă care să-l incrimineze.

În privința infracțiunii din data de 5 august 2011, în mod just Tribunalul a reținut că acuzarea a făcut dovada situației de fapt expuse în actul de sesizare, din probe rezultând indubitabil că, în ziua respectivă, în urma percheziționării camerei din imobilul situat în București, în care locuia inculpatul N.V.B., în prezența martorului asistent S.N. și a inculpatului, polițiștii au descoperit într-un dulap, o cutie de culoare neagră în care se afla o pungă ce conținea cantitatea de 431,51 grame mefedronă, drog de mare risc, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. xx/2010.

Tot cu această ocazie, inculpatul a predat polițiștilor un pliculeț ce conținea cantitatea de 6,65 grame mefedronă destinată, conform susținerilor acestuia, propriului consum.

Împrejurarea că și cantitatea de 431, 51 grame mefedronă aparținea inculpatului și era destinată comercializării este dovedită cu următoarele mijloace de probă:

- declarațiile martorilor G.G.V., L.S., precum și cele ale inculpatului din care rezultă că acesta din urmă locuia singur, de aproximativ o lună, în camera unde au fost descoperite drogurile;

- declarația martorului P.C.B., audiat cu ocazia rejudecării apelului, acesta susținând că a locuit în camera respectivă anterior mutării lui N., că aceasta era dotată doar cu un pat, o noptieră și un dulap iar la plecare, în prezența unui reprezentant al agenției imobiliare care intermediase contractul de închiriere, a luat toate bunurile care îi aparțineau;

- declarațiile inculpatului din care rezultă că acesta era implicat în activități legate de consumul și circulația drogurilor;

- procesul-verbal de percheziție domiciliară din data de 5 august 2010 și declarațiile martorului asistent S.N..

Faptul că nu a fost atașată planșa fotografică la care se face referire în acest proces-verbal nu poate atrage, astfel cum a susținut apărătorul inculpatului, nulitatea actului, câtă vreme mențiunile importante, decisive care îl incriminează pe inculpat nu au fost contestate de acesta și sunt confirmate de martorul asistent.

Astfel, se reține în procesul-verbal că în camera în care a fost efectuată percheziția, în prezența inculpatului și a martorului asistent S.N., în dulap, într-un sertar din partea de jos a fost descoperită o valiză de culoare neagră în interiorul căreia s-a găsit o pungă în care se afla o substanță pulverulentă de culoare albă (cantitatea de 431,51 grame ce conține mefedronă, conform raportului de constatare tehnico-ștințifică nr. xx/2010), iar în noptiera din partea stângă față de ușa de acces au fost identificate un cântar electronic de mare precizie de culoare argintie, cu inscripția "P.", o lingură metalică ce conținea urme de substanță pulverulentă, un dispozitiv tip "pipă" pentru prizat, o cutie din carton ce conținea o mie de punguțe din plastic transparent, precum și o altă pungă din plastic transparentă, inscripționată "pentru B. ", ce conținea aproximativ 300 de punguțe mici, o cutie din carton ce conținea foițe (de țigară).

Inculpatul N.V.B. a recunoscut că a deținut în locuință instrumentele destinate cântăririi, porționării și ambalării drogurilor, precizând că în dulapul din camera în care locuiește, într-o valiză de lemn, s-a găsit o pungă cu un praf de culoare albă, despre care nu știa nimic, dar care aparțineau lui "C." urmând ca acesta să vină să le ia, deoarece locuise anterior acolo.

Martorul asistent S.N. a declarat în faza de urmărire penală că într-un șifonier, într-o cutie din lemn a fost găsită o pungă din plastic ce conținea o substanță pulverulentă, în cadrul cercetării judecătorești martorul menționând că drogurile au fost descoperite într-un șifonier, "ascunse sub parchet mai bine zis".

Coroborând declarațiile inculpatului cu cele ale martorului asistent, Curtea constată că punga ce conținea drogurile a fost găsită, așa cum se reține în procesul-verbal, în dulap, într-un sertar din partea de jos - ceea ce l-a determinat probabil pe martor să susțină în fața primei instanțe că drogurile erau ascunse sub parchet - aspect care însă este irelevant cât timp inculpatul avea cunoștință de cutia ce conținea punga respectivă.

Așadar, materialul probator administrat în cauză confirmă vinovăția inculpatului N.V.B. și încadrarea juridică reținute de prima instanță, declarațiile inculpatului pe acest aspect fiind vădit nesincere, probele administrate la cererea acestuia neoferind informații care să contureze o altă situație de fapt, neexistând indicii că locatarul precedent - martorul P.C.B. a avut vreo legătură cu drogurile descoperite în locuința lui N., astfel că cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este nefondată.

Și celelalte critici formulate de inculpat sunt neîntemeiate, susținerile acestuia potrivit cărora ancheta polițiștilor s-ar fi desfășurat în mod abuziv nefiind confirmată de vreun mijloc de probă, iar faptul că în hotărârea primei instanțe s-a făcut referire la probe care nu au fost administrate în cauză (denunțul martorului T.F., înregistrări audio-video) nu poate conduce la pronunțarea unei soluții de trimitere a dosarului spre rejudecare, având în vedere caracterul integral devolutiv al apelului precum și cazurile în care se poate adopta o astfel de hotărâre, prevăzute de art. 379 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

Față de considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul N.V.B., a desființat, în parte, sentința apelată și în fond, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 5 august 2010), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., având în vedere soluția de achitare pentru prima infracțiune.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.V.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010), probele în acuzare fiind insuficiente pentru a forma convingerea Curții că drogurile predate la data respectivă polițiștilor de către colaboratorul G.C., au fost cumpărate de la inculpat.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc din data de 5 august 2010 s-a ținut seama, conform criteriilor prev. de art. 72 C. pen., de gradul ridicat de pericol social al faptei, de împrejurarea și modalitatea în care a fost comisă, de cantitatea de droguri deținută în vederea traficării, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului: necunoscut cu antecedente penale, cu o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii, având perspective mari de reintegrare în societate, conform referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, ceea ce justifică reținerea de circumstanțe atenuante, în sensul dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., urmând ca pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Având în vedere starea de insecuritate creată pentru populație prin punerea în circulație de droguri de mare risc, recrudescența deosebită a acestui gen de infracțiuni, Curtea a apreciat că scopul pedepsei, așa cum este reglementat la art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât prin executarea efectivă de către inculpat a unei pedepse privative de libertate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de recurentul intimat inculpat N.V.B..

Parchetul a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17 (cu referire la greșita schimbare a încadrării juridice dintr-o infracțiune continuată în două infracțiuni aflate în concurs real) și pct. 18 C. proc. pen. (cu referire la greșita achitare a inculpatului pentru fapta din 3 august 2010).

Inculpatul a invocat cazurile de casare prev. de:

- art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., constând în neaudierea martorilor T.F. și B.S., declarații considerate esențiale de instanța de trimitere prin decizia de casare; nepronunțarea asupra înregistrărilor audio-video la care de asemenea s-a făcut referire în hotărârea de rejudecare; nepronunțarea asupra contradicțiilor vădite dintre declarațiile martorului asistent S.N. și mențiunile din procesul-verbal de percheziție, referitoare la locul unde au fost găsite bunurile, valorile și înscrisurile în locuința folosită de inculpat;

- art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., în condițiile în care probele administrate în cauză nu conduc la dovedirea deținerii de către inculpat a drogurilor în vederea comercializării;

- art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., cu referire la greșita aplicare a disp. art. 131 alin. (3) C. proc. pen., prin neanexarea fotografiilor efectuate cu ocazia perchezițiilor;

- art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se în raport cu noua încadrare juridică (art. 4 din Legea nr. 143/2000), reținerea de circumstanțe atenuante judiciare și aplicarea art. 81 sau 861 C. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Curtea reține că motivele de recurs invocate de inculpat nu se circumscriu în realitate acestuia.

În realitate, ceea ce critică inculpatul prin prisma acestui caz de casare este presupusa neconformare cu indicațiile cuprinse în decizia instanței de recurs (neaudierea unor martori, nelămurirea unor contradicții dintre declarațiile unui martor și mențiunile din procesul-verbal de percheziție, nepronunțarea asupra unor înregistrări audio-video).

Asemenea critici, care pun în discuție respectarea indicațiilor instanței de trimitere de către instanța de rejudecare, pot fi analizate doar prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., căci reprezintă o chestiune de legalitate (cu trimitere la disp. art. 38518 C. proc. pen.)

Analizând în concret aceste critici, Curtea constată că ele sunt nefondate.

Astfel, este real faptul că prin decizia de casare s-a impus suplimentarea probatoriului, între altele prin audierea în calitate de martori a unor persoane (M.L., T.F., P.C. și B.S.).

Așa cum rezultă din dosarul de rejudecare, instanța de apel a procedat la audierea unora dintre martorii indicați (M.L. și P.B.), fără a fi posibilă și audierea celorlalte două persoane (numiții T.F. și B.S.), în condițiile în care aceștia fie nu au figurat în calitate de martor în această cauză (T.F.), fie nu au putut fi găsiți la adresa cunoscută (B.S., mutat de la adresă).

Curtea reține că necesitatea administrării acestor probe a fost justificată de considerentele hotărârii instanței de fond, care a făcut trimitere în mod eronat la probe inexistente în dosarul de urmărire penală și neadministrate ca probe noi în cursul judecății.

Astfel, la dosar nu există un denunț sau vreo declarație a numitului T.F., după cum nu există înregistrări audio-video în mediu ambiental a tranzacțiilor efectuate. Aceste aspecte rezultă din simpla consultare a dosarului, fiind confirmate explicit de Parchet, urmare a adresei întocmite de instanța de rejudecare.

Prin urmare, neadministarea acestor probe este obiectiv justificată, fiind vorba în realitate de o eroare în care s-a aflat instanța de fond.

În privința numitului B.S., este de observat că instanța de apel a făcut toate demersurile legale pentru a asigura audierea acestei persoane, permițând chiar apărătorului ales al inculpatului să-l contacteze telefonic pe martor, demers rămas fără rezultat.

În aceste condiții, în lipsa unor informații suplimentare (date de stare civilă, nou domiciliu) pe care numai inculpatul le putea oferi (căci era un martor propus de el), ascultarea acestei persoane nu a fost posibilă, nefiind vorba despre o nerespectare a indicațiilor de casare.

De altfel, ascultarea acestei persoane apare oricum discutabilă, în condițiile în care numitul B.S. este, potrivit susținerilor inculpatului una și aceeași persoană cu martorul cu identitate protejată G.C., iar acesta a fost audiat direct și nemijlocit în faza de judecată.

Prin urmare, Curtea constată că instanța de rejudecare a respectat întocmai limitele rejudecării fixate prin decizia de casare, iar împrejurarea că o parte din probatoriile indicate nu au fost administrate nu este imputabilă acestei instanțe, fiind vorba despre o imposibilitate obiectivă.

În consecință, criticile inculpatului nu sunt întemeiate. În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., cu referire la fotografiile judiciare presupus a fi fost efectuate cu ocazia percheziției, Curtea constată că nici în acest caz nu este vorba despre o încălcare a legii, astfel încât și această critică este nefondată.

Astfel, cele menționate în procesul-verbal de percheziție domiciliară referitoare la întocmirea unor fotografii judiciare (mențiuni care nu sunt olografe, ci reprezintă completarea prin tăiere/subliniere a unui tipizat), nu au putut fi confirmate de existența unor planșe fotografice, fapt care rezultă atât din consultarea dosarului de urmărire penală, cât și din răspunsul Parchetului adresat instanței de rejudecare.

Această inadvertență nu afectează însă valoarea probatorie a procesului-verbal, în condițiile în care el a fost însușit prin semnătură de către toate persoanele care au asistat la percheziție, iar pentru dovedirea aspectelor menționate în procesul-verbal au fost administrate și alte probe (a se vedea declarațiile martorilor S.N., L.S. și G.G.)

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., Curtea constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează că în data de 5 august 2010 inculpatul a deținut cantitatea totală de 438,16 grame mefedronă destinată comercializării, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Chiar dacă inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, încercând să acrediteze ideea că drogurile și celelalte bunuri găsite în camera în care locuia, aparțineau fostului chiriaș, vinovăția sa este dovedită de celelalte probe administrate în cauză.

Este astfel de observat că, fiind audiat în cauză, fostul chiriaș, martorul P.C., nu a confirmat cele susținute de inculpat, arătând că la plecarea din acea locuință și-a luat toate bunurile care îi aparțineau.

În același timp, Curtea constată că la percheziția efectuată în încăperea ocupată de inculpat au fost găsite nu doar o cantitate însemnată de droguri, care depășește nevoile oricărui consumator, ci și alte bunuri care dovedesc faptul că aceste droguri erau destinate comercializării de către inculpat (cântar electronic de mare precizie, lingură metalică conținând urme de substanță pulverulentă, o cutie de carton conținând 1000 de punguțe din material transparent și o pungă inscripționată cu numele și numărul de telefon al inculpatului conținând alte 300 de punguțe mici).

Susținerile inculpatului vizând presupuse contradicții în legătură cu locul în care a fost găsită cea mai mare parte a drogurilor (o valiză de lemn, potrivit procesului-verbal de percheziție, sub parchet, potrivit martorului asistent S.N.), reprezintă simple speculații, în condițiile în care ceea ce interesează este faptul că atât procesul-verbal, cât și martorul asistent precizează că drogurile au fost găsite în partea de jos a singurului șifonier aflat în încăperea locuită de inculpat, detaliile fiind mai puțin relevante.

De altfel, este de observat că inculpatul a semnat fără obiecții procesul-verbal de percheziție domiciliară, nu a negat găsirea drogurilor în camera locuită de el, arătând că nu cunoaște nimic despre cele din dulap.

Mai mult, în declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpatul nu a negat implicarea sa în activități care se circumscriu traficului de droguri, încercând să acrediteze o formă mai puțin gravă a acestuia (oferirea de droguri pentru consum, cu titlu gratuit).

În același sens, Curtea constată că la momentul depistării în flagrant, inculpatul N.V.B. era deja trimis în judecată pentru alte infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 (art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (2) și art. 4 alin. (2), fiind vorba despre introducerea în România a unei cantități impresionante din același drog (14.986,52 grame mefedronă) în vederea traficării ei ulterioare.

În consecință, Curtea constată că vinovăția inculpatului pentru fapta din 5 august 2010 a fost pe deplin dovedită de probatoriul administrat în cauză, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat în recursul Parchetului, Curtea constată că acesta nu este incident în cauză.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, însă instanța de fond a constatat caracterul continuat al acestei infracțiuni, fiind vorba despre două acte materiale distincte (din 3 august și 5 august 2010), comise în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Reținând insuficiența probatoriului pentru unul din actele materiale imputate inculpatului (fapta din 3 august 2010) și, prin aceasta, dispărând temeiul pentru reținerea unei infracțiuni continuate, în mod corect instanța de apel a schimbat încadrarea juridică în două infracțiuni aflate în concurs real, pronunțând soluții distincte pentru fiecare act material.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Curtea reține că pentru a fi în prezența acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecința greșitei rețineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.

Această contrarietate evidentă și esențială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanța l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidența cazului de casare analizat.

Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greșită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existentă sau inexistentă o afirmă în mod eronat instanța de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă.

Or, examinând motivele de recurs formulate în cauză, Curtea constată că Parchetul tinde la o reapreciere a probatoriului administrat în cauză, fără a indica mijlocul/mijloacele de probă reflectate denaturat în hotărârea atacată pentru a putea vorbi despre o gravă eroare de fapt.

În privința probelor și a aprecierii acestora, Curtea reține că potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se de către organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Deși aprecierea probelor nu poate fi cenzurată în limitele cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. instanța de recurs poate totuși verifica dacă a fost respectat principiul liberei aprecieri a probelor consacrat de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., căci acesta ține de legalitatea procesului penal, a cărei respectare poate și trebuie să fie analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Or, din această perspectivă, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a reținut că în privința faptei din 3 august 2010, aceasta nu a fost suficient probată, în condițiile în care inculpatul a negat săvârșirea ei, iar singurul martor propus în acuzare, colaboratorul cu nume de cod G.C., nu a făcut referire în unica declarație dată în cauză (în fața instanței de fond) la actul material imputat inculpatului, făcând trimitere la o altă perioadă decât cea reținută în rechizitoriu (iunie - iulie 2010, față de 3 august 2010).

Fiind vorba despre declarația unui martor anonim, a cărui reaudiere nu a mai fost posibilă în procedura de rejudecare a apelului, soluția de achitare pentru fapta din 3 august 2010 este tocmai rezultatul aplicării corespunzătoare a principiului liberei aprecieri a probelor, astfel încât și această critică a Parchetului nu este întemeiată.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că invocarea acestuia s-a făcut în strânsă legătură cu solicitarea implicită de a reține în sarcina sa o altă infracțiune (art. 4 din Legea nr. 143/2000), nefiind vorba despre o critică distinctă și autonomă, ci condiționată de admiterea alteia, pe care Curtea potrivit celor expuse anterior a constatat-o ca nefondată.

Chiar și în aceste condiții, analizând pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea constată că instanța de apel a dat dovadă de suficientă clementă, reținând și dând efecte circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., deși inculpatul a comis o faptă cu un grad de pericol social deosebit de ridicat, a cărei gravitate nu a înțeles-o și nu și-a asumat-o, fiind preocupat mai mult de exonerarea sa de răspundere, în ciuda probelor evidente de vinovăție.

Mai mult, buna sa conduită anterioară comiterii faptei este discutabilă, în condițiile în care el este cercetat într-o altă cauză pentru fapte similare.

Aceste aspecte, care în mod evident nu pot fi corectate în calea de atac a inculpatului (Parchetul neformulând o critică vizând individualizarea pedepsei), demonstrează însă că o nouă redozare a pedepsei nu este justificată, fiind contrară necesităților de constrângere și reeducare înscrise în art. 52 C. pen.

Față de considerente expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză.

Va deduce prevenția la zi pentru inculpat. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de recurentul intimat inculpat N.V.B. împotriva Deciziei penale nr. 37/A din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului intimat inculpat, durata reținerii și a arestării preventive, de la 5 august 2010 la 10 mai 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 10 mai 2012.

Procesat de GGC - CL