VAT Recovery Fraud: Contradictory Findings on Operational Reality and Bad Faith in Reclassified Tax Evasion Offenses

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de intimații inculpați M.C., D.C.O., C.V. și A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 21 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin Sentința penală nr. 339 din 15 iulie 2011, Tribunalul Argeș, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpații D.C.O., M.C., C.V. și A.D.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., doar față de inculpatul A.C.D.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat, la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpații D.C.O., M.C., C.V. și A.C.D. pentru infracțiunile prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.; cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. doar față de inculpatul A.C.D. pentru toate infracțiunile.

A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului D.C.O. și al SC D.C. INTL SRL instituit prin ordonanțele nr. 8S/P/2006 din 27 martie 2007 și identificate conform Procesului-verbal din 28 martie 2007.

A respins acțiunea civilă promovată de partea civilă ANAF București prin DGFP Argeș.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța sentința penală nr. 339/20J l, Tribunalul Argeș a reținut că inculpatul D.C.O. a fost asociat și administrator al SC D.C. INTL SRL Pitești, firmă înființată la 08 august 2002 ce funcționează și în prezent.

De asemenea, inculpatul M.C. a fost asociat și administrator la SC U.C. 2000 SRL Mioveni, societate înființată la 20 octombrie 2000 și radiată la 14 octombrie 2008 (închiderea procedurii falimentului) cât și la SC L.C.F. SRL Mioveni, societate înființată la 14 noiembrie 2001. Părțile sociale deținute de inculpat au fost cesionate În baza contractului nr. 5 din 18 aprilie 2001 față de această societate deschizându-se procedura de insolvență.

Inculpata C.V. a fost asociat și administrator la SC A.T. SRL Strehaia, societate înființată la 28 aprilie 2005 și radiată la 15 ianuarie 2009, precum și la SC E.T.A. SRL Pitești, înființată la 25 iulie 2005 și față de care s-a deschis procedura de insolvență (Dosar nr. 718/1259/2010 al Tribunalului Comercial Argeș).

Inculpatul A.C.D. a fost asociat și administrator al SC D.A.S. 2004 SRL Pitești, societate înființată la 15 iunie 2004, dar care începând cu 24 august 2005, i-a avut ca asociați și administratori pe numiții M.C. și R.G.

Prima infracțiune reținută în sarcina celor patru inculpați a fost cea prevăzută la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

S-a reținut că, potrivit actului de sesizare, inculpatul D.C.O. a inițiat constituirea unui grup infracțional organizat care a activat în perioada octombrie 2004 - octombrie 2005, la care au aderat ceilalți 3 inculpați M.C., C.V. și A.C.D.

Inițiativa și modul în care s-a format grupul infracțional au fost descrise în pag. 6 - 9 din actul de sesizare a instanței. S-a reținut că în perioada 2001 - 2004, aducând pagube mari statului și unor persoane juridice, prin acte de comerț ilegale, fapt ce a condus la cercetarea sa și în alte cauzei și dorind în continuare să înșele statul prin deduceri ilegale de TVA, inculpatul D.C.O. a trebuit să organizeze un grup infracțional, care să acționeze conform planului imaginat de el.

S-a reținut de către acuzare că a abordat-o pe inculpata C.V. și a racolat-o în grupul său dat fiind tipului de afaceri comerciale de care se ocupa (comercializare repere industriale și diferite utilaje), solicitându-i chiar să înființeze în 2005 cele două societăți comerciale SC A.T. SRL Strehaia și SC E.T.A. SRL Pitești. Acuzarea reține că în acest scop l-a racolat și pe M.C., respectiv A.C.D.

S-a reținut că, situația de fapt în ce privește infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune și evaziune fiscală, a fost redată în actul de sesizare a instanței începând cu pct. Al (pag. 15 și următoarele).

A. 1. Astfel, s-a reținut că, Iară însă a se putea verifica sursa primară, inculpatul Mi tu Constantin a primit în anul 2003, pentru SC U.C. 2005 SRL, scule vechi, scoase din uz, constând în tarozi, burghie de filetat, freze, alezoare, pe care Ic-a înstrăinat către SC L.C.F. SA Mioveni, administrată tot de el, cu facturile fiscale, seriile AG-ACB nr. X din 25 mai 2004 în valoare de 21.037.459.030 ROL, Y din 25 mai 2004 în valoare de 32.553.997.000 ROL, Z din 25 mai 2004 în valoare de 7.417.270.000 ROL, W din 04 august 2004 în valoare de 41.798.595.300 ROL. M.C. a întocmit o singură factură fiscală din 28 noiembrie 2004 prin care înstrăina bunurile intrate în firma sa, către SC E.L.I.E. SRL Târgoviște, administrată de inculpatul D.C.O., practicând același preț de livrare ca cel de achiziție. La rândul său D.C.O. a întocmit facturile cu seriile DD VEV nr. Y din 02 din 17 mai 2005, Y din 17 mai 2005 prin care livra marfa cumpărată către SC A.T. SRL Strehaia, administrată de inculpata C.V. C.V. a emis cinci facturi seria MH VEH cu numerele nr. 2889752 până la 2889756 din 18 mai 2005, potrivit cărora marfa a fost livrată către SC D.C. Int SRL Pitești, administrată de inculpatul D.C.O. În continuare, inculpatul D.C.O. a întocmit facturile de export cu seriile AG VDZ nr. 691315, 6913152 din 26 mai 2005 prin care livra marfa către SC R.I. Inc din orașul Dover statul Delaware.

Pentru a se verifica circuitul faptic, dar și al documentelor ce au stat la baza livrărilor și aprovizionărilor de mărfuri, s-a dispus și efectuat în cauză un raport de expertiză contabilă. Lanțul tranzacțiilor dezvoltat la pct. Al a fost cenzurat și analizat în expertiza contabilă prin răspunsurile la obiectivele nr. l-8.

S-a constatat astfel, că livrările efectuate de SC U.C. 2000 SRL Mioveni, cât și aprovizionările de către SC L.C.F. SRL Mioveni au fost făcute pe bază de documente care au îndeplinit condițiile pentru înregistrare la contabilitate, s-a efectuat transferul de proprietate existând note de recepție și constatare de diferențe. Documentele au fost înregistrate la SC L.C.F. SRL mai târziu în evidența contabilă, nerespectând prevederile Legii nr. 82/1991 - legea contabilității, potrivit cărora documentele se înregistrează în evidența contabilă sistematic și cronologic. Tranzacția între SC L.C.F. SRL și SC E.L.E. Târgoviște a fost făcută pe bază de documente legale (contract de vânzare-cumpărare, factură și recepție), tranzacția fiind înregistrată în evidența contabilă și în decontul de TVA a ambelor societăți.

Din Adresa nr. 83327 din 28 septembrie 2010 emisă de DGFP Argeș, solicitată de expert, a rezultat că societatea administrată de inculpatul M.C. nu a primit în anul 2004, rambursări de TVA și a avut relații contractuale și cu alte societăți menționate la obiectivul 2 din expertiză.

De asemenea, s-a constatat că documentele de livrare către SC A.T. SRL Strehaia și, mai apoi, către SC D.C. Intl SRL Pitești, au îndeplinit condițiile prevăzute de art. 155 din Legea 571/2003, pentru înregistrare în contabilitate și În baza lor s-a făcut transferul de proprietate.

S-a mai constatat că, cele 5 facturi emise de SC A.T. SRL Strehaia, au fost înregistrate în evidența contabilă a societății, iar conform decontului nr. 1943 din 25 iulie 2005 depus la Administrația Fiscală Strehaia, societatea a declarat la fisc obligația privind TVA-ul.

S-a reținut că, un al doilea ciclu de activități ilicite desfășurat de inculpat, a fost redat în actul de sesizare a instanței începând cu pag. 21 pct. B, scopul inculpaților fiind tot acela de a obține deduceri ilegale de TVA.

B. Astfel, inculpata C.V. a achiziționat de la SC U.M. F. SA o mașină de găurit și una de frezat pentru SC A.T. SRL Strehaia, utilaje ce au fost obținute la valoarea totală de 106.101.293 ROL, conform facturii fiscale DJ VDU - X din 28 iunie 2005. Aceste bunuri au fost vândute cu factura fiscală MH VEH X din 28 iunie 2005 către SC D.A.S. 2004 SRL (firmă deținută de A.C.D.), ridicându-se prețul la 36.848.070.000 ROL. Această societate le-a înstrăinat către SC D.C. Intl cu factura AG VEA 7212225 din 29 iunie 2005 cu prețul de 37.216.765.292 ROL. Această firmă, prin administratorul D.C.O., a întocmit factură de livrare către SC R.I. Inc.

Din răspunsurile la obiectivele 9 - 10 din expertiză, a rezultat că achizițiile au avut la bază documente legale, ele fiind evidențiate în evidența contabilă a tuturor firmelor angrenate în lanțul comercial, SC D.A.S. SRL declarând la fisc obligațiile fiscale ce au derivat din această tranzacție economică.

Cel de-al treilea ciclu de activități ilicite desfășurat de inculpați a fost descris la pct. C (pag. 23 și urm.) în actul de sesizare a instanței.

C. S-a reținut că administratorul SC T.H. SRL Suseni Argeș - inculpatul I.F. a aflat că SC A.D. SA scoate la vânzare diferite repere uzate moral, defecte, la prețuri mici. În perioada februarie - iunie 2005, acesta a cumpărat produse de peste 1.600.000.000 ROL pe care le-a depozitat într-un garaj, ce a aparținut CAP Stâlpeni Argeș. Cu ajutorul prietenului său - A.S.A.M.G. - administrator la SC S.C.L. SRL Pitești a încercat să găsească clienți spre a vinde bunurile achiziționate, cunoscând-o astfel pe inculpata C.V. La data de 28 iulie 2005 C.V. a achiziționat În baza facturilor de livrare AG VDU nr. 1941559, 1941561 și 19415558 diverse tipuri de pompe în valoare totală de 894.154.100 ROL. Sumă a fost plătită cu un bilet la ordin emis de SC P.I.T. SRL Pitești administrată de inculpatul T.M., girat la rândul său de SC D.C. Intl SRL (administrată de D.C.O.). C.V. a vândut apoi bunurile către SC D.C. Intl SRL, cu factura fiscală AG VDZ cu prețul de 41.649.990.000 ROL. În final, firma administrată de inculpatul D.C.O. a întocmit factura fiscală AG VDZ din 29 iulie 2005 pentru livrarea produselor către R.I.I. Dover Delaware. S-a constatat astfel că, veriga finală în livrarea mărfurilor către cele 3 exporturi a fost SC D.C.I. SRL Pitești - administrată de inculpatul D.C.O. și pentru a se constata dacă s-a respectat metodologia de export și dacă exportul a fost finalizat, trebuia precizat că, de la data de 26 mai 2005 și până la 29 iulie 2005, când acesta a durat, erau în vigoare prevederile Legii nr. 141 din 24 iulie 1997 valabilă până la 27 iunie 2006, când a fost abrogată prin Legea nr. 86/2006.

S-a notat că, potrivit acestor dispoziții legale „regimul de expert constă în scoaterea definitivă a mărfurilor românești de pe teritoriul României. Liberul de vamă la expert se acordă cu condiția ca mărfurile în cauză să părăsească teritoriul României în aceeași stare în care acestea se aflau în momentul înregistrării declarației vamale de export.

Primul export către R.I.I. Dover Delaware cu destinație P.I. LTD Lagos Nigeria s-a făcut În baza Declarației vamale 35601 din 26 mai 2005, transportul ajungând în P.L.P.I. Lagos Nigeria. A fost întocmită factura externă (invoice) nr. 1 în valoare de 631.893,46 Dolari SUA precum și lista coletelor (Packing List) nr. 1, produsele părăsind teritoriul României.

Cel de-al doilea export, în baza Declarației vamale 45936 din 29 iunie 2005, a plecat către R.I.I. Dover cu destinația Port Lagos pentru SC P.I.L. Lagos Nigeria, dar s-a întors în Portul Constanța, după ce a fost oprit la Barcelona. A fost întocmită factura externă (invoice) nr. 2, dar produsele au fost returnate, deoarece exportatorul SC D.C.I. nu a întocmit documentul „Clear Report Of Inspection (CRI) necesar descărcării la destinație a containerului.

Cu Adresa nr. 146 din 11 ianuarie 2006 emisă de SC Z.S. SRL București către Comisariatul Regional Argeș al Gărzii Financiare, s-a confirmat faptul că inculpatul D.C.O. a fost anunțat cu Adresa nr. 2280 din 27 septembrie 2005 că marfa (exportul 2) a fost reținută la Barcelona și returnată la Constanța, aspect recunoscut de acesta, care a declarat că nu a avut cunoștințe de necesitarea întocmirii documentului respectiv, iar acesta nu a mai putut fi realizat și exportul finalizat, dată fiind blocarea mărfii la cererea Gărzii Financiare Argeș.

Și cel de-al treilea export a avut aceeași destinație, sens în care s-a întocmit Declarația vamală nr. 55304 din 29 iulie 2005 și factura externă (invoice) nr. 3, dar marfa a rămas în portul Constanța, întrucât nu s-au dat instrucțiuni de încărcare pe navă.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 84/1992 și art. 126 din Legea nr. 141/1997, mărfurile românești pot fi introduse în zona liberă, cu respectarea condițiilor stabilite pentru exportul de mărfuri, iar staționarea acestora nu este limitată în timp, zona liberă fiind liberă de taxe (obiectiv nr. 1 5).

În baza decontului de TVA nr. 36267 din 07 iunie 2005 întocmit în conformitate cu evidența contabilă pentru luna mai 2005 (primul export) SC D.C. Intl SRL a declarat fiscului un TVA deductibil de 3.294.463.191 ROL și un TVA colectat de 0 RON, rezultând astfel un TVA cu sold negativ (de recuperat) de 3.294.463.191 ROL pentru care și-a exprimat opțiunea de rambursare. Întrucât acest TVA provine din facturile emise de SC A.T. SRT Strehaia s-a efectuat un punctaj între evidențele contabile ale celor 2 societăți, iar prin Procesul-verbal nr. 13115 din 27 iunie 2005 emis de DGFP Mehedinți se constată că TVA-ul aferent celor 5 facturi emise de SC AD Tehnologica Srl Strehaia către SC D.C. SRL este de 3.293.067.227 ROL și a fost înscris în jurnalul de vânzări.

În baza decontului nr. 2877 din 07 iulie 2005 (al doilea export), SC D.C. SRL a declarat fiscului un TVA deductibil de 594.858 RON și un TVA colectat de 0 RON, exprimându-și opțiunea de rambursare. Acest TVA provenind din achiziții mărfuri de la SC D.T.S. 2004 SRL, s-a efectuat un punctaj între cele 2 societăți, iar prin Procesul-verbal nr. 12585 din 15 iulie 2005 DGFP Argeș a constatat că factura În baza căreia s-a aprovizionat cu marfa a fost înregistrată în evidența contabilă.

În baza decontului nr. 51912 din 12 august 2005 (export 3), SC D.C. SRL și-a exprimat opțiunea de rambursare pentru suma de 665.651 RON, iar cum mărfurile fuseseră achiziționate de la SC E.T.A. SRL Pitești, s-a efectuat un punctaj la această societate soldat cu Procesul-verbal nr. 13046 din 23 august 2005 ai DGFP Argeș, în care s-a constatat că factura fusese înregistrată în contabilitatea furnizorului.

S-a constatat astfel că rambursările TVA către SC D.C. SRL au respectat prevederile Legii nr. 571/2003 și OMFP nr. 1846/2003 privind facilitățile acordate la livrările la export.

La obiectivul nr. 29 din expertiză motivat în ce măsură această societate ar fi mai avut dreptul de deducere aferent mărfurilor, dacă mărfurile nu ar fi fost exportate. S-a concluzionat că și în cazul în care SC D.C. Srl ar fi rămas cu marfa pe stoc, ar fi avut dreptul de deducere fiscală și ar fi putut beneficia, conform legii, de rambursarea soldului negativ de TVA dacă mărfurile ar ti fost destinate în folosul unor operațiuni taxabile în conformitate cu art. 145 alin. (2) C. fisc.

S-a reținut în actul de sesizare al instanței că rambursările de TVA au fost ilegale, întrucât cei patru inculpați, M.C., D.C.O., C.V. și A.C.D., au produs documente de contabilitate primară (facturi, chitanțe și deconturi TVA) false cu ajutorul cărora s-a reușit înșelarea statului.

Elementul material al infracțiunii de fals prevăzută.de art. 290 C. pen., a fost constituit din două acțiuni care sunt executate succesiv: în primul rând, falsificarea înscrisului sub semnătură privată, prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, urmată, în al doilea rând, de folosirea înscrisului falsificat ori încredințarea sa, spre folosire altei persoane.

S-a notat că, din expertiza contabilă a rezultai că toate aprovizionările s-au tăcut pe bază de documente care au îndeplinit condițiile pentru înregistrare în contabilitate, nepunându-se în nici un mod problema „alterării" în vreun mod a acestora, iar faptul că în circuitul comercial, s-a practicat același preț al mărfurilor sau unul majorat, a ținut doar de înțelegerea contractuală a părților și de executarea contractului.

S-a reținut, față de inculpatul D.C.O. că a creat pe calculatorul personal un document intitulat „Agrement for the internațional sale of Goods" (contract de comerț internațional de bunuri), redactat în limba engleză, în care figura în calitate de vânzător SC D.C.I. SRL, iar în calitate de cumpărător SC R.I.I. Dores statul Delaware, reprezentată de administratorul său A.M.C. Cu acest document, inculpatul D.C.O. a demonstrat că are comandă pentru export,depunându-l în copii legalizate la dosarele fiscale pentru deducere de TVA.

Prin rechizitoriu s-a reținut că acest document a fost contrafăcut ca și celelalte documente pentru export, fapt contrazis însă de originalele și copiile certificate ale acestora, depuse de inculpat la dosar și urm.

Față de inculpatul M.C., în actul de sesizare, s-a reținut că a întocmit în fals un contract de cesiune autentificat la notarul public V.M. sub nr. 3601 din 24 octombrie 2000, prin care acesta, împreună cu soția sa, au cesionat părțile sociale lui T.A., actul adițional autentificat la același notar public sub nr. 3600 din 24 octombrie 2000, prin care era cooptat la SC U.C. 2000 SRL, cetățeanul străin, un document intitulat „împuternicire", neautentificat. S-a reținut că toate actele au fost plăsmuite de inculpat, aspect ce a rezultat chiar din expertiza grafoscopică efectuată în cursul urmăririi penale care a concluzionat că scrisul și semnăturile de pe documente i-au aparținut inculpatului și soției sale.

Cu privire la aceste acte false, instanța nu a fost sesizată, întrucât ele exced perioadei infracționale (oct. 2004 - oct. 2005) pentru acestea constatându-se de către organul de urmărire penală, intervenită prescripția răspunderii penale.

Nefiind realizată latura obiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu s-a putut constata astfel nici mijlocul fraudulos de înșelare a statului cu ocazia solicitării și obținerii TVA-ului, astfel încât În baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaților M.C., D.C.O., C.V. și A.C.D. cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (1), 2, 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 10 din Legea 87/1994, în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., constând în aceea că inculpații au întocmit necorespunzător documente primare, acceptând, totodată, astfel de documente contabile în scopul împiedicării verificării financiar - contabile, diminuând veniturile sau sursele impozabile, instanța constată, din expunerea rechizitoriului că, situația este redată la pag.28 și urm. S-a reținut că, pentru a da o aparență de legalitate fraudei puse la cale și pentru a nu rămâne descoperiți cu TVA-ul pe care ar fi trebuit să-l dea statului, inculpații au conceput o schemă ingenioasă de a elimina prin compensare obligațiile datorate bugetului statului.

În acest scop, s-a reținut că inculpatul D.C.O. a obținut de la SC T.P.G. SRL București - firmă „fantomă" un număr de cinci facturi fiscale, în valoare totală de 8.431.516,66 ROL, care au atestat livrarea către SC D.C.I. SRL Pitești a unor repere electrotehnice (facturi din 30 august 2005), în baza cărora a întocmit acte de livrare către SC E.T.A. SRL Pitești, SC D.A.S. 2004 SRL și SC A. T. SRL Strehaia. S-a reținut astfel că livrările au fost fictive. Instanța de fond reține că derularea unor activități comerciale nu incumbă și obligația unui agent economic de a-l verifica pe partenerul de afaceri din punct de vedere al legalității, aparența legalității existenței și funcționării acestuia fiind suficientă, astfel încât, orice aspect de nelegalitate a unei societăți comerciale nu-i poate fi opozabil partenerului său de afaceri. Martora L.A. (audiată și în fața instanței), a recunoscut că ea a produs documentația falsă de cesiune a SC T.P.G. SRL de la cetățeanul român C.O. către cetățenii pakistanezi Z.H.P. și S.J.T., cauza fiind disjunsă cu privire la aceasta.

S-a notat, astfel că nu s-a putut vorbi de întocmirea necorespunzătoare sau acceptarea unor astfel de documente contabile, inculpații neîmpiedicând verificările financiar- contabile ale societăților pe care le-a administrat, cu ocazia verificărilor la locul de depozitare, organele de poliție constatând chiar existența unora dintre reperele achiziționate de la SC T.P.G. SRL.

Faptul că valoarea acestora, în realitate a fost mai mică decât cea trecută în acte nu a condus la diminuarea veniturilor sau surselor impozabile, ci dimpotrivă la mărirea acestora, iar prețul a fost unul din elementele negociabile ale oricărui contract comercial, tară a putea fi cenzurat ca „exorbitant" de niciun organ al statului.

În consecință, nu au fost întrunite elementele constitutive nici ale acestei infracțiuni, impunându-se achitarea inculpaților În baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Față de această situație de fapt expusă, instanța a analizat existența infracțiunii de grup infracțional prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003. Analizând elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, a arătat că latura obiectivă a acesteia a constat în acțiunea de a iniția și de a constitui un grup infracțional fie de aderare sau sprijinire a acestuia. Constituirea implică asocierea și înțelegerea mai multor persoane în scopul de a ființa în timp și de a pregăti și organiza infracțiuni prevăzute de lege. Inițierea a presupus nu numai concepția, ci și activități de materializare a ideii, respectiv lămurire, întruniri, consfătuiri, planuri, etc. Aderarea la grup s-a realizat prin exprimarea consimțământului expres al unei persoane de a face parte din structura infracțională, în timp ce sprijinirea grup a presupus furnizare de asistență, ajutor sau sfaturi în vederea săvârșirii infracțiunilor.

Sub aspectul laturii subiective s-a arătat că fapta a fost săvârșită cu intenție directă, aceasta trebuind să fie calificată de scop cel puțin din două considerente:

- persoana trebuie să știe și să fie de acord cu înființarea, aderarea și sprijinirea grup, știind că trebuie să fie comise infracțiuni grave;

- trebuie să urmărească obținerea de foloase sau avantaje materiale.

Pentru a fi în prezența unui grup infracțional organizat, a fost necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ două condiții și anume:

- în primul rând, a fost necesar ca grupul să fie format din trei sau mai multe persoane și să funcționeze pe o anumită perioadă de timp și în mod coordonat.

Cu privire Ia modul coordonat de funcționare, a fost nevoie ca în cadrul grupului să existe o subordonare ierarhică, prestabilită, în sensul că trebuie prevăzut rolul fiecărui membru în parte în comiterea infracțiunii. De asemenea, caracterul coordonat presupune planificare, organizare, control cât și procurarea de instrumente, mijloace specifice, folosirea de combinații, etc.

- o a doua condiție esențială pentru existența grupului infracțional a fost aceea că el nu trebuie să aibă un caracter ocazional, ci să fie constituit pe baza unui studiu prealabil care să aibă în vedere anumite calități, însușiri și specializări ale membrilor acestuia. În fapt, grupul ar fi trebuit să aibă o structură determinată, adică să aibă anumite componente cu sarcini complementare în realizarea activității infracționale, o așa zisă diviziune a muncii în cadrul unei ierarhii cu roluri prestabilite și reguli de comportare specifice unei unități structurate.

În speță, s-a reținut de către acuzare că inculpatul D.C.O. a inițiat un grup infracțional în care i-a atras și racolat pe ceilalți inculpați, M.C., C.V. și A.C.D.

Pornind de la modul cum s-au derulat activitățile comerciale între firmele administrate de inculpați (M. - D.C.O. - Cioc - D.C.O. - primul export C.A. - D.C.O. - al doilea export, C.A. - D.C.O. - al treilea export), s-a arătat că nu se poate vorbi de o structură organizată, de o diviziune a muncii, cu excepția firmelor inculpaților D.C.O. și C.A. care au fost angrenate în cele trei lanțuri comerciale, firmele inculpaților M. și C.A. nefiind implicate decât într-un ciclu comercial.

Nefiind realizată nici latura obiectivă dar nici cea subiectivă a infracțiunii, s-a dispus, În baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpaților. Derularea unor tranzacții comerciale, chiar între aceiași parteneri de afaceri, nu au implicat automat existența unui grup infracțional, deoarece aceasta a presupus o structură organizatorică, cu organism de control, o coeziune între membrii săi bazată pe subordine ierarhică. Pe de altă parte, durata în care grupul a activat trebuie să fie una îndelungată, iar această necesitate nu a ținut în mod necesar de natura faptelor propuse spre a fi săvârșite, ci continuitatea este cea care a demonstrat caracterul deosebit de periculos al acestei forme de asociere.

Situația de fapt reținută de instanță, a avut în vedere documentele contabile ale societăților administrate de inculpați, documente bancare, documentele de control ale organelor de specialitate, declarațiile martorilor, concluziile expertizei contabile efectuate în cursul cercetării judecătorești, declarațiile inculpaților. M.C., D.C.O., C.V. și A.C.D. nu au recunoscut comiterea niciuneia dintre infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, apreciind că toate operațiunile comerciale sunt legale, declarațiile date în cursul urmăririi penale sau cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă fiind menținute în fața instanțe.

Cât privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că ANAF prin DGFP Argeș, s-a constituit parte civilă cu suma de 1.582.126 RON, reprezentând debit la care s-a adăugat dobânzile de întârziere și penalități, acesta reprezentând TVA încasat ilegal de către inculpați prin intermediul societăților pe care le administrează, în calitate de părți responsabile civilmente.

Inexistența laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, în raport de care s-a formulat acțiunea civilă, a condus la inexistența temeiului tragerii la răspundere civilă a inculpaților și părților responsabile civilmente, astfel încât, În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. s-a respins acțiunea civilă.

În vederea asigurării recuperării prejudiciului, în cursul urmăririi penale s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților însă măsura nu a putut fi adusă la îndeplinire din lipsă de bunuri aflate în patrimoniul acestora.

Singura excepție a reprezentat-o inculpatul D.C.O. și partea responsabilă SC D.C. Intl Pitești, față de care prin ordonanțele nr. 8S (P/2006 din 27 martie 2007) s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor acestora, respectiv a celor identificate prin procesul-verbal aflat la f. 138 -autoturism SC cu nr. de înmatriculare ............. proprietatea inculpatului D.C.O. și autoturismul OA cu nr. de înmatriculare ........... proprietatea SC D.C. SRL.

În baza art. 169 și art. 353 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii față de soluția pronunțată pe latura civilă și corelativ s-a respins capătul de cerere formulat de partea civilă privind instituirea măsurilor asigurătorii.

Instanța a mai constatat că pe parcursul procesului penal față de inculpați au fost luate măsuri preventive astfel:

- măsura obligării de a nu părăsi țara pentru 30 de zile, prin ordonanța din 12 mai 2006 a procurorului, măsură încetată de drept, față de inculpatul D.C.O.;

- măsura obligării de a nu părăsi țara pentru 30 de zile, prin ordonanța din 25 mai 2006 a procurorului, față de inculpatul M.C., revocată prin Încheierea nr. 36 din 05 iunie 2006 a Tribunalului Argeș.

- reținerea de 24 ore pentru inculpații D.C.O., M.C. și C.V. din 28 martie 2007 (propunerea de arestare preventivă fiind respinsă prin Încheierea nr. 37/CC din 29 martie 2007 pronunțată în Dosar nr. 876/109/2007 al Tribunalului Argeș, definitivă prin Decizia penală nr. 195/R din 30 martie 2007 a Curții de Apel Pitești.

- prin Încheierea nr. 37/CC din 29 martie 2007 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.C.D. pentru 30 de zile, emițându-se Mandatul de arestare nr. 876/109/2007 din 29 martie 2007, în lipsă, acesta fiind pus în executare la 19 iunie 2008 după ce a fost depistat și încarcerat în Italia la 11 aprilie 2008.

S-a notat că inculpatul a fost liberat prin încetarea măsurii arestării preventive la data de 27 aprilie 2009 prin Decizia penală nr. 277/R/2009 a Curții de Apel Pitești.

Raportat la obiectul cauzei, s-a reținut că inculpații C.V. și M.C. nu au avut antecedente penale, inculpatul D.C.O. a avut antecedente penale iar inculpatul A.C.D. a fost recidivist conform art. 37 lit. b) C. pen., astfel încât față de acesta din urmă și în raportat cu toate infracțiunile deduse judecății, s-a făcut aplicarea disp.art. 37 lit. b) C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul M.C. și partea civilă prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a criticat hotărârea sub aspectul greșitei achitări dată ca urmare a unei grave erori de fapt, arătând că în mod greșit s-a pronunțat achitarea inculpaților pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, deși au fost probe certe la dosarul cauzei, din care a rezultat că aceștia au constituit un grup infracțional organizat, acționând cu intenție, conform unui plan prestabilit de primul inculpat, în care fiecare a avut un rol anume în scopul comiterii unor infracțiuni deosebit de grave cu consecința directă a prejudicierii bugetului de stat cu sume importante de bani, prin rambursare ilegală de TVA, sume obținute prin fapte ilicite de care au beneficiat în final toți inculpații.

Cu prilejul susținerii orale a motivelor de apel, procurorul a solicitat completarea acestora cu motive vizând schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii de înșelăciune, fapta fiind încadrată în dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 - lege mai favorabilă.

S-a solicitat, de asemenea, schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii de evaziune fiscală în infracțiunea prevăzută, de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - lege mai favorabilă - deoarece activitatea infracțională a continuat după data de 26 august 2005 când Legea nr. 241/2005 a intrat în vigoare, în funcție de contribuția efectivă a inculpaților (de autor sau de complice), cât și de numărul actelor materiale săvârșite în timp (referitor la aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.). S-a motivat, că este neîndoielnic că între inculpați a existat o strânsă legătură infracțională, concretizată prin probele administrate în dosar.

Partea civilă prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, a solicitat obligarea inculpaților în solidar cu partea responsabilă civilmente la repararea integrală a prejudiciului cauzat, ca urmare, evident a condamnării acestora pentru infracțiunile de care sunt acuzați, incluzându-se în prejudiciu și accesoriile constând în dobânzi, penalități și majorări de întârziere, până la data achitării integrale a prejudiciului. S-a notat ca un aspect criticabil al sentinței, nelegalitatea expertizei dispusă în fază de cercetare judecătorească, ca urmare a lipsei de convocare a părților.

Apel împotriva sentinței a declarat și inculpatul M.C., care la termenul de judecată din 28 februarie 2012 a declarat că și-l retrage în temeiul art. 369 C. proc. pen.

Prin Decizia penală din 14 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de partea civilă prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, împotriva Sentinței penale nr. 339 din 15 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 877/109/2007. A desființat în parte sentința atacată și rejudecând:

A înlăturat achitarea inculpaților D.C.O., M.C., C.V. și A.C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu toate consecințele.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., pentru inculpatul D.C.O., în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat, la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., pentru inculpata C.V. și în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru inculpații M.C. și A.C.D.

În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul D.C.O. la 6 (șase) ani închisoare pedeapsă principală și la 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

A făcut aplicarea prevederilor art. 57 C. pen. și În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpata C.V. la 5 (cinci) ani închisoare, pedeapsă principală și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1).lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

A făcut aplicarea art. 57 C. pen. și În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. și i-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 26 raportat.la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C. la 4 (patru) ani închisoare, pedeapsă principală și la 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

A tăcut aplicarea art. 57 C. pen. și În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 37 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul A.C.D. la 4 (patru) ani închisoare, pedeapsă principală și la 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

A făcut aplicarea art. 57 C. pen. și În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. și i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

A dedus din pedepsele aplicate inculpaților D.C.O., M.C. și C.V. perioada reținerii de 24 de ore.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.C.D. durata arestării în perioada 11 aprilie 2008 și 27 aprilie 2009.

În baza art. 14 raportat, la art. 346 C. proc. pen. a obligat în solidar pe inculpatul D.C.O. cu inculpații C.V. și M.C., fiecare în solidar cu părțile responsabile civilmente SC D.C.I. SRL Pitești prin lichidator l.G. - I. E.C. (inculpat D.C.O.), SC A.T. SRL Strehaia (inculpata C.V.) și SC U.C. 2000 SRL Mioveni (inculpatul M.C.) la plata sumei de 329.529 RON (rambursare TVA) către Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, la care s-au adăugat dobânzile, penalitățile și majorările de întârziere până la data achitării acestora conform O.G. nr. 92/2003.

A obligat în solidar pe inculpatul D.C.O. cu inculpații A.C.D. și C.V., fiecare în solidar cu părțile responsabile civilmente SC D.C.I. SRL Pitești prin lichidator l.G. - (inculpat D.C.O.), SC D.A.S. 2004 SRL Pitești (inculpat A.C.D.) și SC A.T. SRL Strehaia (inculpata C.V.) la plata sumei de 594.858 RON (rambursare TVA) către Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, la care s-a adăugat dobânzile, penalitățile și majorările de întârziere până la data achitării acestora conform O.G. nr. 92/2003.

A obligat în solidar pe inculpații D.C.O. și C.V., fiecare în solidar cu părțile responsabile civilmente SC D.C.I. SRL Pitești prin lichidator I.G. - I. E.C. I. (inculpat D.C.O.) și SC E.T.A. SRL Pitești (inculpata C.V.) ia plata sumei de 665.651 RON (rambursare TVA) către Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, la care s-a adăugat dobânzile, penalitățile și majorările de întârziere până la data achitării acestora conform O.G. nr. 92/2003.

A menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului D.C.O. și ale SC D.C. Intl SRL Pitești dispus prin Ordonanțele nr. 8S/P/2006 din 27 martie 2007 și identificate conform procesului-verbal din 28 martie 2007.

În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 a dispus trimiterea unei copii a hotărârii de condamnare la Oficiul Registrului Comerțului. A menținut în rest dispozițiile sentinței.

A luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul M.C. împotriva aceleiași sentințe penale.

A obligat pe inculpații D.C.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.C. I. SRL Pitești prin lichidator I.G. - I. E.C. I., M.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC U.C. 2000 SRL Mioveni și C.V. în solidar cu părțile responsabile civilmente SC A.T. SRL Strehaia, Se E.T.A. SRL Pitești la câte 5.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și pe inculpatul A.C.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.A.S. 2004 SRL Pitești la 5.800 RON cu același titlu, din care 300 RON reprezentând onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Analizând apelurile, prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele ele fapt și de drept, în conformitate cu.art. 371, art. 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele:

Prima instanță a reținut corect situația de fapt. În drept însă, Tribunalul nu a aplicat dispozițiile art. 334 C. proc. pen., vizând schimbarea încadrării juridice date infracțiunii de înșelăciune, fapta descrisă în rechizitoriu fiind încadrabilă în dispozițiile art. 8 din Legea nr. 241/2005 - lege mai favorabilă și, sub acest aspect, s-a înlăturat achitarea pentru infracțiunea de înșelăciune și s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei în art. 8 din Legea nr. 241/2005, fiind întrunite însă elementele constitutive ale acestei infracțiuni, pentru considerentele ce urmează.

Din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că inculpatul D.C.O., a contactat-o în anul 2005 pe inculpata C.V., din localitatea Strehaia, Județul Mehedinți, pe care a cunoscut-o din anul 2003 prin intermediul derulării afacerilor comerciale, cerându-i să înființeze două societăți comerciale, SC A.T. SRL Strehaia Mehedinți și SC E.T.A. SRL Pitești - Argeș, în scopul sprijinirii în circuitul unor livrări frauduloase de mărfuri, obținând astfel, restituirea nelegală a unor importante sume de bani, cu titlu de deducere ilegală de TVA.

Din actele de control întocmite de Garda Financiară - Comisariatul Regional Argeș și D.G.F.P. Argeș a rezultat că cele două societăți comerciale la care inculpata a fost asociat și administrator, au derulat acte de comerț cu SC D.C.I. SRL Pitești, de la care s-au achiziționat utilaje și piese vechi, uzate, nefuncționale, la preț modic, pe care le-a vândut succesiv, prin societățile administrate de ceilalți inculpați M.C. și A. la SC D.C.I. SRL Pitești pentru ca, în final, valoarea lor să fie supraevaluată, ca să se poată obține ilegal o deducere de TVA substanțială -cunoscând că, prin organizarea unor operațiuni de comerț exterior, având ca obiect livrarea unor astfel de mărfuri, o deducere de TVA importantă este realizabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiune și se pedepsește „(..) stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituire de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat".

Dispozițiile art. 215 alin. (l) C. pen. definesc infracțiunea de înșelăciune ca fiind inducere în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. Alineatul (2) al aceluiași articol implică pentru săvârșirea infracțiunii, folosirea de nume sau calități mincinoase ori alte mijloace frauduloase.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă o realitate a operațiunilor ce au stat la baza solicitării de restituire și a firmelor ce le-au efectuat, ceea ce determină reținerea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 241/2005. Prin urmare, nu s-a putut reține aici că prin folosirea unor mijloace frauduloase s-a urmărit dobândirea de foloase materiale injuste sau prin prezentarea ca reale a unor împrejurări mincinoase, această activitate circumscriindu-se într-adevăr, conținutului constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în formă agravată, care nu a fost pretabilă situației de fapt descrisă, realitatea actelor de comerț și a evidenței contabile reținută de către prima instanță, atrăgând incidența altei infracțiuni și anume art. 8 din Legea nr. 241/2005, pentru care trebuia dispusă condamnarea inculpaților de către prima instanță.

Față de aceste aspecte, s-a justificat schimbarea de încadrare juridică a faptelor de înșelăciune sau de complicitate la această infracțiune, așa cum a fost reținută diferențiat în raport de activitatea infracțională a fiecărui inculpat, în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, sau art. 26 raportat la art. 8 alin. (1) Legea nr. 241/2005, cu consecința înlăturării achitării inculpaților dispusă de instanța de fond pentru prima infracțiune.

Așadar, cu privire la înregistrările în evidența contabilă, s-a reținut în expertiza contabilă că acestea s-au făcut În baza unor acte care au îndeplinit condițiile pentru a fi documente justificative fapt ce a exclus infracțiunea de înșelăciune în formă agravată, dar a implicat incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 241/2005.

S-a reținut, în speță, existența unei rele-credințe a inculpaților în achitarea obligațiilor fiscale ce le incumbau, aceștia solicitând și beneficiind, în mod ilegal, de rambursarea de TVA de Ia bugetul consolidat al statului, În baza raporturilor comerciale care au existat, (prejudiciul fiind de 1.590.038 RON - TVA), relații comerciale care au presupus o realitate a operațiunilor ce au stat Ia baza solicitării de restituire TVA (confirmată de expertiza contabilă) și a firmelor ce le-au efectuat, demonstrată și de harta relațională depusă, ce cuprinde lanțul aprovizionărilor și livrărilor pe perioada celor trei exporturi (M. - D.C.O. - C.A. - D.C.O., primul export C.A. - D.C.O. - al doilea expert, C.A. - D.C.O., al 3-lea export), recunoscut, de altfel și de acuzare.

Din probele administrate (documentele Gărzii Financiare, Nota de constatare nr. 114/2006, Procesul-verbal de inspecție nr. 14945 din 14 februarie 2006 întocmit de DGFP - Argeș, declarațiile martorilor), a rezultat relațiile comerciale desfășurate de Se D.C.I. SRL Pitești cu terțe persoane juridice, precum și traseul sumelor de bani dobândite de această firmă din rambursările ilegale de TVA, potrivit, conturilor SC D.C.I. SRL Pitești deschise la BCR - Sucursala Județului Argeș - Pitești și U Pitești, precum și prejudiciul final de 1.590 RON, reprezentând restituire TVA obținută ilegal.

În plus, elementul intențional al relei credințe avută în vedere de dispozițiile incriminatoare ale art. 8 din Legea nr. 24 i/2005 a fost dedus din probele dosarului, întrucât inculpații au acționat cu intenția de a prejudicia bugetul statului cu importante sume de bani prin obținerea sumei precizate mai sus cu titlu de rambursări de TVA ilegale, acest fapt rezultând chiar din recunoașterea inculpatului D.C.O..

Inexistența mijlocului fraudulos de înșelare a statului anterior solicitării și obținerii TVA-ului, întrucât operațiunile comerciale a firmelor angrenate în lanțul relațiilor de afaceri erau reale, ele fiind evidențiate în contabilitate, determină evident achitarea celor patru inculpați cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cum corect a reținut sub acest aspect și prima instanță.

Din raportul de expertiză a rezultat că toate aprovizionările s-au făcut pe bază de documente care au îndeplinit condițiile pentru înregistrare în contabilitate, nepunându-se problema falsificării acestora, însă tocmai practicarea prețurilor mici la aprovizionare și foarte mari la vânzare, precum și calitatea mărfurilor achiziționate, în fapt, piese uzate, incomplete, distruse și inutilizabile, care nu au putut face obiectul operațiunii taxabile și, deci, societatea SC D. SRL nu putea avea drept de deducere (art. 145 alin. (2) C. fisc.), a făcut să se contureze latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005, respectiv intenția vădită a inculpaților de a prejudicia bugetul de stat prejudiciu cert fiind stabilit prin probele administrate în cauză. Niciuna din societățile componente ale lanțului comercial SC U.C. Mioveni, SC L.C.F., SC Mioveni, SC E.L.I.E. SRL Târgoviște, SC A.T. SRL Strehaia, SC D.A.S. SRL Pitești și SC E.T.A. SRL Pitești nu a efectuat plata contravalorii mărfurilor achiziționate, respectiv furnizorii nu au încasat contravaloarea mărfurilor livrate, ceea ce demonstrează că aceste tranzacții nu au avut un scop economic, fiind întocmite numai documente de livrare-aprovizionare în scopul transferului dreptului de proprietate al mărfurilor și a creșterii artificiale a valorii acestora, în scopul obținerii rambursărilor de TVA aferent, ca urmare a actelor de comerț exterior.

Caracterul fictiv al actelor înlăturat de raportul de expertiză contabilă și însușit sub acest de instanță și, totodată, existența realității operațiunilor comerciale ce au stat la baza solicitării de restituire a TVA-ului, nu a justificat reținerea în cauză a infracțiunii prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., astfel încât, în mod corect, soluția pronunțată pentru această infracțiune de către instanța de fond a fost aceea de achitare, în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru inculpații incriminați.

De asemenea, în mod corect, instanța de fond a dispus achitarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Situația de fapt reținută de instanța fondului, a condus la concluzia că întreaga activitate infracțională prin care statul a fost fraudat, prin deducere ilegală de TVA, nu a fost temeinic organizată, iar condițiile în care contactarea celorlalți inculpați s-a produs, au fost pe larg expuse în considerentele sentinței penale atacate. Intre inculpați, nu a intervenit un consens fără echivoc, cu durată în timp, în scopul rambursării ilegale a TVA prin folosirea unor acte fictive sau conținând date ireale. Operațiunile au fost reale, așa cum s-a demonstrat, iar strânsa legătură infracțională existentă între inculpați în vederea rambursării ilegale de TVA, ce s-a desprins din descrierea activității infracționale nu a vizat un consens neechivoc, o înțelegere stabilită între aceste persoane de a se asocia, de a se supune unei discipline de a acționa potrivit unui plan (structuri organizatorice) pentru săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, ci a relevat o activitate de comerț care inevitabil a implicat doi sau mai mulți comercianți.

împrejurarea că inculpații, înainte de săvârșirea faptei s-au întâlnit în diverse locuri și au derulat afaceri comerciale, nu a avut nicio relevanță, câtă vreme nu s-a demonstrat că aceștia s-au întâlnit în scopul asocierii pentru a planifica și a pregăti din timp săvârșirea infracțiunii. În realitate, derularea activității comerciale între firmele administrate de inculpați (M. - D.C.O. - C.A. - D.C.O. - primul export, C.A. - A. - D.C.O., al doilea export, C.A. - D.C.O. - al treilea export) nu a implicat automat existența unui grup infracțional, căci acesta presupune, așa cum s-a arătat, atribuții și sarcini bine și precis determinate, o subordonare ierarhică față de un prezumtiv conducător al grupului, în vederea realizării unui scop infracțional comun, dar și caracterul fictiv al operațiunilor comerciale, ceea ce nu a fost cazul în speță.

Pentru aceste considerente, achitarea inculpaților pentru această infracțiune (art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003), s-a menținut în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din C. proc. pen., nefiind realizate latura obiectivă și subiectivă a acesteia, sub acest aspect sentința atacată fiind legală și temeinică.

Așadar, conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 24î/2005, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective, prin reținerea relei-credințe în stabilirea taxelor având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA, din derularea unor activități comerciale fără scop economic a fost realizat în cauză, urmând ca inculpații să fie condamnați, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), 2 și 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., pentru inculpatul D.C.O., în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat, la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., pentru inculpata C.V. și în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat, la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru inculpații M.C. și A.C.D.

Relativ la cuantumul pedepselor ce s-au aplicat și la modalitatea de executare a acestora, curtea a apreciat că se impune stabilirea unor pedepse către minimul sau mediul special în raport de numărul și gravitatea faptelor săvârșite, de contribuția acestora și prejudiciul creat de atitudinea procesuală a inculpaților care nu au recunoscut comiterea infracțiunilor și antecedența penală a unora dintre aceștia, (starea de recidivă postexecutorie a inculpatului A.), dar și cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Totodată, pentru reinserția socială a inculpaților s-a ales ca modalitate de executare privarea de libertate, prin aplicarea dispozițiile art. 57, 71 C. pen.

Nu s-a putut reține nici critica referitoare la nulitatea absolută a expertizei efectuate, ca urmare a lipsei convocării părților, formulată de partea civilă întrucât nu există dispoziție legală care să oblige la aceasta, câtă vreme pâinile au fost legal citate și au stat în pasivitate în ceea ce privește exercitarea drepturilor lor procesuale, neprezentându-se în instanță pentru a-și face apărările corespunzătoare.

Împotriva Deciziei penale nr. 21/2012 a Curții de Apel Pitești au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpații M.C., D.C.O., C.V. și A.C.D.

Recursul declarat de către Ministerul Public a vizat, greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunile descrise în actul de sesizare a instanței prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.: art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, caz de casare prevăzut de 385 pct. 18 C. proc. pen.

În conținutul motivelor de recurs, s-a criticat hotărârea și cu privire la greșita achitare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. Se apreciază că este vorba despre o greșită încadrare juridică a faptelor care au fost săvârșite de către inculpați, în sensul că simpla falsificare a unor documente fiscale nu produce nici un efect juridic atâta vreme cât ele nu sunt înregistrate în contabilitate. Faptele inculpaților de a semna sau produce diverse deconturi, chitanțe, facturi fiscale, care nu reflectau operațiuni reale nu constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ci infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005. Față de cele menționate, solicită schimbarea încadrării juridice, în sensul de a se reține din două infracțiuni - fals și evaziune fiscală - doar infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care consideră că în mod greșit inculpații au fost achitați.

În recursul Ministerului Public se menționează că fapta săvârșită de inculpații D.C.O., C.V. și A.D. a constat în înregistrarea de cheltuieli nereale în scopul de a se sustrage de la plata TVA.

Cu privire la circuitul/exportul nr. 2, în recurs se arată că obiectul tranzacțiilor îl constituie o mașină de găurit și una de frezat (nefuncționale din 1999, după cum reiese din livretul utilajului) care au fost achiziționate de SC A.T. - inculpata C.V. (Societatea B) cu suma de 10.600 RON, TVA 1.694 de RON. Prețul a fost majorat de 360 de ori la vânzarea următoare către SC D.T. - inculpatul A.C. (3.096.474 RON, TVA 588.333 RON). Cu un preț apropiat bunurile au fost vândute societății D.C. - inculpat D.C.O. (3.721.600 RON). D.C.O. a exportat bunurile, obținând decontarea TVA în cuantum de 594.217 RON. Pentru această faptă inculpații au fost condamnați de către instanța de apel, întrucât operațiunile nu au avut alt scop decât obținerea rambursării de TVA de la bugetul de stat de către societatea D.C., urmare a majorării imense a prețului tranzacției fictive, exportul, ca de altfel și celelalte două exporturi din cauză având la rândul lui caracter fictiv (pentru niciunul din exporturi nu s-a încasat contravaloare acestora, obligațiile financiare dintre societățile participante la tranzacțiile efectuate fiind nedecontate).

Ministerul Public arată că instanța de apel nu a dus însă raționamentul mai departe și nu a dat nici o semnificație operațiunilor ulterioare. În urma operațiunilor ce tocmai au fost descrise, SC A.T. figura că a primit/colectat o sumă imensă drept TVA de la SC D.T. (588.333 RON), sumă pe care o datora bugetului de stat. Ca urmare, inculpații au procedat la înregistrarea de cheltuieli fictive de către SC A.T. în scopul sustragerii de la plata TVA - art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005. Societatea SC D.C. a vândut repere electrotehnice cumpărate de la o societate fantomă - SC P. (care rămâne astfel cu obligația de plată a TVA primit/colectat) către SC D.T. (inc. A.C.), cu suma de 2.646.431 RON (TVA 394.278 RON). Acesta a vândut mai departe către SC A.T. cu suma de 2.716.374 RON. SC A.T. fiind cumpărător final figurează cu TVA deductibil (figurează că a plătit TVA) de 433.706 RON, care se va regulariza/compensa cu TVA care figurează ca fiind colectat din operațiunea anterioară.

Cu privire la circuitul/exportul nr. 3, se motivează că modalitatea de săvârșire a infracțiunii este identică cu cea de la cel de-al doilea export. Astfel, SC S.C. a vândut către SC E.T.A. - inc. C.V. pompe cu suma de 89.415 RON (TVA de 16.988 RON). SC E.T.A. vinde pompele către SC D.C. cu 4.164.999 de RON (TVA 664.999 de RON), majorând astfel prețul mai mult de 41 de ori. SC D.C. a exportat pompele obținând rambursarea TVA în cuantum de 665.651 RON. În urma acestei operațiuni SC E.T.A. figura cu o suma mare de plată la buget ca urmare a TVA primit/colectat. Ca urmare, inculpații au procedat Ia înregistrarea de cheltuieli fictive de către E.T.A.. De la firma fantomă SC P.G. au fost cumpărate repere electrotehnice de către SC D.C. - inculpatul D.C.O. cu suma de 8.431.516 RON din care TVA ce figura ca fiind primit de societatea fantomă și pe care aceasta o datora bugetului de stat de 1.346.208 RON. SC D.C. a vândut mai departe către SC E.T.A. - inculpata C. cu 8.515.830 RON, din care TVA 1.359.670 de RON pe care societatea E.T. figurează că a plătit-o. Mărfurile au fost returnate cu o factură storno în valoare de 4.377.330 de RON din care TVA 698.901 RON. Urmare a acestor operațiuni SC E.T. figurează că a plătit TVA (cu TVA deductibil) diferența dintre 1.359.670 și 698.901, adică 660.769 RON, o sumă apropiată pentru a se realiza compensarea/regularizarea cu suma pe care figura că a primit-o/colectat-o din operațiunea anterioară.

Operațiunea de înregistrare de cheltuieli fictive subsecventă circuitelor 2 și 3 a avut ca obiect repere electrotehnice, pretins a fi cumpărate de la SC T.P. Au fost cumpărate de către inculpați niște repere electrotehnice (pentru a putea pretinde că operațiunile au fost reale) fiind închiriat de către inculpatul D.C.O. un spațiu în care au fost depozitate repere ce figurau pe stoc la SC A.T. și SC E.T.A. Valoarea contabilă totală a reperelor este de 4.138.500 RON din care TVA de 660.768 RON. A fost întocmit un raport de evaluare a reperelor de către SC R. - valoarea de piață fiind stabilită la 429 de RON din care TVA 68 de RON. După cum se arată și în rechizitoriu, valoarea trecută de inculpați pe facturi și documente și folosită pentru înregistrarea cheltuielilor fictive este de 10.000 de ori mai mare decât în realitate.

Cu privire la circuitul/exportul nr. 1 - la care a participat și inculpatul M. - Ministerul Public arată că nu a existat o majorare imensă a prețului în circuitul inițial al mărfurilor exportate (TVA primit/colectat figurând la SC U.C. Mioveni aparținând lui M.C. și cedată fictiv lui A.T., astfel încât nu a existat nici operațiunea subsecventă de înregistrare de cheltuieli nereale, întrucât obligația de plata a TVA ar fi revenit societății lui A.T.). Împrejurarea ca la percheziția domiciliară efectuată la domiciliul lui M.C. s-a găsit lista cu reperele care se regăsesc în facturile SC T.P. demonstrează participarea lui la înregistrarea cheltuielilor fictive.

Se solicită condamnarea inculpaților D.C.O., A. și C., pentru fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar a inculpatului M.C. pentru complicitate la această infracțiune. Apreciază că o soluție de condamnare direct în recurs este posibilă întrucât probele care justifică această soluție nu sunt declarații de martori pe care instanța de recurs nu i-a audiat nemijlocit, ci înscrisuri din care rezultă operațiunile arătate, operațiuni care de altfel nu sunt contestate de inculpați.

Recurentul inculpat M.C. solicită casarea deciziei recurate și, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen., iar în subsidiar cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 pct. 14 C. proc. pen. și solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, să se dispună reindividualizarea pedepsei, cu aplicarea dispozițiilor art. 86 C. pen.

Inculpatul a arătat în motivele de recurs că există o singură probă, o listă de repere, pe care este motivată acuzarea. Nu există înscrisuri, facturi și nici alte probe care să demonstreze că inculpatul M.C. a eludat taxele sau a solicitat rambursări de TVA. Parchetul, tară a avea probe, fără a avea un raport de evaluare a mărfurilor din containerul respectiv, susține că marfa a fost fictivă și evaluată.

Un al doilea aspect pe care-și întemeiază parchetul acuzarea constă în aceea că inculpatul nu a formulat acțiuni în justiție în vederea recuperării sumelor de bani din contractul de vânzare-cumpărare legal încheiat, înregistrat în firma acestuia. Susține că inculpatul este cel care hotărăște cum urmează sași recupereze banii, dacă dorește să formuleze acțiune în justiție în acest sens. Recurentul menționează că acuzarea folosește supoziții care nu sunt de natură a înlătura prezumția de nevinovăție. Solicită să se constate că nu există o relație ilicită între inculpații M. și D.C.O., așa cum susține parchetul, iar plata parțială s-a efectuat la momentul în care societatea a avut banii.

Cu privire la rambursările de TVA, se arată că arată în momentul în care se solicită rambursarea de TVA, în urma unor controale efectuate la societatea respectivă, se acordă un aviz pentru recuperarea acestei taxe pe valoare adăugată. În același timp, în momentul în care se vinde o măria, de exemplu inculpatul vinde către firma din Târgoviște, existând o singură factură cu acea măria livrată, automat el o vinde cu TVA. În această situație, statul își creează o creanță.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, arată că inculpatul M.C. nu a săvârșit această infracțiune. Susține că acesta a avut un singur raport comercial, existând acea factură către firma de la Târgoviște.

Recurentul inculpat D.C.O. a invocat în recurs cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 pct. 9, 10, 12, 13, 17, 172 și 18 C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen., arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii. În motivarea deciziei recurate, schimbarea încadrării juridice a faptei de înșelăciune în fapta de evaziune fiscală este expusă ca fiind rezultatul încadrării eronate de către instanța de fond. În dispozitivul deciziei recurate, schimbarea încadrării juridice a faptei apare ca fiind rezultatul aplicării legii penale mai favorabile - mitior lex - principiu neanalizat sub nicio formă de către instanța de apel. Mai mult, în loc să analizeze principiul aplicării legii penale mai favorabile, instanța de apel a subliniat necesitatea schimbării încadrării juridice și pe aspectul specialității legii penale, alături de teza încadrării juridice eronate.

Mai arată că mijlocul fraudulos a fost reținut ca fiind cel dat de infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., iar pentru această infracțiune instanța de fond a dispus achitarea (art. 10 lit. d) C. proc. pen.), soluție ce a fost menținută de instanța de apel. În apel, instanța nu numai că menține soluția de achitare, dar o și subliniază, constatând mijlocul fraudulos ca inexistent, ceea ce duce la incidența achitării În baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. În baza aceluiași caz de casare, arată că dispozitivul deciziei atacate, prin prisma condamnării inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu se înțelege. Această neînțelegere a dispozitivului rezidă din neanalizarea și nespecificarea tezei incriminatorii a rezultatului faptei (rambursare, restituire, compensare), precum și din confuzia generată de instanța de apel, aceasta bazându-și convingerea pe o teză incriminatorie (deducere ilegală de TVA) care nu intră în conținutul strict enumerativ al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Conform cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen., arată că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cererea parchetului privind anularea actelor prin care s-au comis faptele reținute.

Referitor la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 pct. 12 C. proc. pen., arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prin prisma analizei motivelor de fapt și de drept expuse chiar de către instanța de apel în decizia recurată.

În baza cazurilor de casare prevăzute de art. 385 pct. 13 și pct. 17 C. proc. pen., arată că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, hotărârea este contrară legii ori prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Astfel, instanța de apel, printr-o construcție logică, a ajuns în situația de a legifera, în sensul că a adăugat la lege, introducând în mod neîntemeiat în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pe lângă tezele incriminatorii referitoare la obținerea unor sume de bani cu titlu de rambursare, restituire și compensare și pe cea de deducere ilegală de TVA (introducere efectuată prin combinarea a două norme juridice, respectiv art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu art. 145 alin. (2) din Codul fiscal). Prin combinarea celor două norme de drept s-a ajuns ca prin decizia recurată să se aplice lex tertia, ce a dus la condamnarea inculpatului.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., în sensul că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, recurentul arată că faptei de înșelăciune nu îi putea ii dată încadrarea juridică de evaziune fiscală.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., arată că s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare. În subsidiar, se solicită:

a) admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

b) admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

c) admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

d) admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta inculpată C.V. a susținut cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, achitarea inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în principal, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și. în subsidiar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la ari. 10 lit. d) C. proc. pen.

Recurenta arată că instanța de apel confundă (sau schimbă în mod voit) conținutul infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, respectiv sintagma „stabilirea cu rea-credință a taxelor" (în speță TVA) cu sintagma „reaua-credință în achitarea obligațiilor fiscale". O a doua eroare gravă este reprezentată de aceea că instanța de apel consideră în mod nejustificat că inculpata a administrat derularea unor activități comerciale „tară scop economic" și că, prin această activitate, în calitate de complice, a ajutat pe inculpatul D.C.O. să săvârșească infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005.

Neîncasarea contravalorii unor mărfuri într-un contract comercial, arată apărarea, nu poate fi element de analiză și soluție pentru o instanță penală. Arată că neplata, respectiv neîncasarea contravalorii bunurilor livrate, dă dreptul părții păgubite fie la o acțiune în pretenții comerciale, fie la o acțiune în dezdăunare, ocazie cu care reclamantul poate obține atât lucrimi cesans, cât și damnum emergens. Astfel, nu instanța penală este în măsură să intervină în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unui contract comercial, pentru că raporturile care se nasc dintr-un astfel de fapt juridic, sunt raporturi de drept comercial și nu de drept penal. Dreptul subiectiv în acest caz, se realizează În baza principiului disponibilității de către „persoana păgubită" și nu „ex oficio" de către instanța de judecată, pentru partea vătămată.

Apărarea mai arată că în cazul de față nu există nicio plângere (sau alt mod de sesizare) penală din partea unui partener comercial păgubit, care să devină în acest mod persoană vătămată. Susține că toate achizițiile de mărfuri urmau să fie plătite după efectuarea exporturilor și încasarea prețului aferent acestor tranzacții comerciale internaționale și nu din vina inculpatei-recurente aceste operațiuni de export nu au fost finalizate. Din toate aceste tranzacții comerciale, inculpata-recurentă C.V. a rămas păgubită cu contravaloarea mărfurilor pe care le-a achiziționat de la terți și pe care ulterior le-a vândut către firmele inculpatului D.C.O.

A treia greșeală de fapt comisă de instanța de apel, conform apărării, constă în faptul că stabilește că un preț mic la achiziționarea unui bun și revânzarea aceluiași bun la un preț mai mare sau mult mai mare, precum și calitatea acelui bun sunt elemente care impun concluzia că acel bun nu poate face obiectul unei operațiuni comerciale taxabile. Raportul de expertiză financiar-contabilă stabilește, dimpotrivă, că toate operațiunile comerciale desfășurate au constituit operațiuni taxabile.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata-recurentă C.V. nu a avut nicio clipă intenția de a-l ajuta pe inculpatul-recurent D.C.O. să comită infracțiunile pentru care a fost acuzat și nici infracțiunile pentru care a fost condamnat. Nu există nicio dovadă că între cei doi a existat o înțelegere cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005. între cei doi au fost doar înțelegeri de natură contractual-comercială, fiecare urmărind realizarea unui profit cât mai mare din tranzacțiile efectuate împreună.

Recurentul inculpat A.C.D. a susținut cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 pct. 6, 10, 13 și 18 C. proc. pen.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 385 pct. 6 C. proc. pen., apărarea arată că urmărirea penală în cazul inculpatului s-a desfășurat în lipsa apărătorului, asigurarea asistenței juridice fiind obligatorie, raportat la dispozițiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 197 C. proc. pen.

Apărarea arată că așa cum rezultă din declarația recurentului inculpat, la momentul efectuării urmăririi penale acesta nu se afla în țară. Se susține că la dosarul de urmărire penală există un singur proces-verbal din care rezultă că acesta a fost citat la adresa pe care o avea în țară, adresă la care nu a fost găsit, iar în aceste condiții trebuia să i se numească un apărător din oficiu pentru că nu-și putea realiza singur apărarea.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385; pct. 10 C. proc. pen., apărarea apreciază că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cererea parchetului privind anularea actelor, prin care s-au comis faptele reținute în rechizitoriu. Instanța de apel era obligată, prin decizia atacată, să se pronunțe și asupra nulității actelor, cerute de parchet, ca o consecință firească a condamnării inculpaților, acest aspect având efect asupra lămuririi laturii civile a cauzei, care nu poate fi separată de latură penală, apărând un conflict între actele generatoare de prejudiciu, a căror anulare s-a cerut și prejudiciul calculat În baza lor.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 pct. 13 C. proc. pen., apărarea susține că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Se arată că dacă infracțiunea de înșelăciune pentru care au fost trimiși în judecată inculpații nu există, pentru că nu a existat mijlocul fraudulos, nu se poate aplica o lege (art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005), pentru fapte presupus a fi comise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 (data de 26 august 2005), în acest sens faptele presupuse, pentru care s-a stabilit prejudiciul sunt cele pentru care au existat rapoartele de inspecție fiscală (la data de 15 iulie 2005, 22 august 2005 și 25 august 2005) de unde rezultă că data operațiunilor era anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005. Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu erau în vigoare la data la care s-au efectuat actele de inspecție fiscală.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. apărarea arată că instanța de apel în mod eronat confundă sau schimbă în mod voit conținutul infracțiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) Legea nr. 241/2005, motivând "că se reține în speță existența unei rele-credințe a inculpaților în achitarea obligațiilor fiscale ce le incumbă". Pentru a exista latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, trebuia să se facă dovada relei-credințe în stabilirea TVA-ului, neavând nicio relevanță juridică neplata, cu rea-credință a obligațiilor fiscale către bugetul consolidat al statului. Din raportul de expertiză contabilă rezultă că toate operațiunile comerciale desfășurate au constituit operațiuni taxabile, deci au fost operațiuni reale, pentru care s-au achitat taxe și impozite la bugetul statului. Nefiind dovedită reaua-credință în stabilirea acțiunii nu poate fi pronunțată o hotărâre de condamnare a inculpatului.

Apărarea arată că nici în ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, respectiv intenția, nu rezultă că inculpatul a avut intenția de a îl ajuta pe inculpatul D.C.O. să comită o infracțiune sau să existe vreo înțelegere între cei doi, cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Intre recurenți au existat doar înțelegeri de natura contractuală, comercială, fiecare urmărind realizarea unui profit din tranzacțiile realizate.

Analizând recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de intimații inculpați Mi tu Constantin, D.C.O. C.V. și A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 21 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 6 C. proc. pen., urmărirea penală sau judecata au avut loc în lipsa apărătorului când prezența acestuia era obligatorie a fost invocat de către inculpatul A.C.D.

Cazul de casare este nefondat având în vedere că asistența juridică a inculpatului A.C.D. nu a fost obligatorie în cursul urmăririi penale. Astfel, conform art. 171 C. proc. pen. asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege. Inculpatul nu a fost arestat în cursul urmăririi penale, doar prin rechizitoriu propunându-se instanței de judecată arestarea inculpatului.

Condiția referitoare la asistența juridică obligatorie raportată la cuantumul pedepsei prevăzute de lege are în vedere doar faza judecății. În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. În cursul judecății cauzei inculpatul a fost asistat de avocat, astfel încât critica este nefondată.

Cazul de casare prevăzut de cui. 385 pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motive/c pe care se întemeiază soluția ori motivarea instanței contrazice dispozitivul sau acesta nu se înțelege.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen. este invocat expres de către recurenții inculpați și are în vedere omisiunea instanței de a-și motiva soluția, precum și aprecierile referitoare la caracterul contradictoriu al deciziei.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi luat în discuție din oficiu și nu poate fi analizat decât dacă a fost formulat în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Cazul de casare nu a fost invocat în termen de către niciunul dintre recurenții inculpați. La primul termen de judecată, 11 septembrie 2012, singurul recurs motivat aparținea Ministerului Public. Motivele de recurs formulate de inculpatul D.C.O. au fost depuse ia data de 04 decembrie 2012, Ia al treilea termen de judecată. În consecință nu pot fi analizate criticile inculpaților legate de lipsa motivării sau de caracterul său contradictoriu.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen., instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Apărarea inculpaților a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cererea parchetului privind anularea actelor, prin care s-au comis faptele reținute în rechizitoriu.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. are în vedere situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Pentru a fi incident cazul de casare trebuie îndeplinite mai multe condiții:

a) să existe o omisiune a instanței cu privire la fapte, probe sau cereri esențiale;

b) analiza acestor fapte, probe, cereri să fie de natură să garanteze drepturile părților;

c) faptele, probele, cererile să fie de natură să influențeze soluția procesului.

Instanța de recurs constată că în cauză nu este incident cazul de casare având în vedere că nu există o omisiune a instanței de a se fi pronunțat cu privire la o cerere esențială pentru recurenții inculpate, de natură să le garanteze drepturile și să influențeze soluția procesului. Susținerea apărării cu privire la omisiunea instanței de a fi anulat înscrisurile nu se încadrează în cazul de casare indicat, reprezentând în realitate o solicitare a de a se agrava situația părților care au invocat critica în propria cale de atac.

Cazul de casare prevăzut de ari. 385 pct. 18 C. proc. pen., când s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare sau de achitare.

Cazul de casare a fost invocat atât de către recurenții inculpați cât și de către Ministerul Public.

Recurenții inculpați au susținut cazul de casare solicitând achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Ministerul Public a invocat cazul de casare cu privire la greșita soluție de achitare a inculpaților pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

Prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul.

Grava eroare de fapt presupune o neconcordanță vădită între probele din dosar și faptele reținute de instanță, iar din conținutul motivelor de recurs formulate în cauză de către Ministerul Public și recurenții inculpați nu rezultă că aceasta este critica din prezenta cauză. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reținute de instanța de fond, iar nu din contradicția dintre considerente și dispozitiv (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385 pct. 9 C. proc. pen.), sau din omisiunea instanței de a analiza o parte a acuzației (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385 pct. 10 C. proc. pen.), sau din interpretarea unor probe care ar conduce la achitare pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385 pct. 12 C. proc. pen.), sau pentru că fapta reprezintă un contract comercial fără legătură cu ilicitul penal (caz de casare care se examinează în cadrul aii. 385 pct. 13 C. proc. pen.), sau pentru că faptei i s-ar fi dat o încadrare juridică greșită (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385 pct. 17 C. proc. pen.).

Din modul de redactare a motivelor de recurs formulate în scris de către Ministerul Public la 23 aprilie 2012, instanța constată că de fapt Ministerul Public nu invocă o gravă eroare de fapt (o diferență fundamentală între situația de fapt decurgând din probe și situația de fapt reținută de către instanța de judecată). Critica din recurs are în vedere faptul că instanța de judecată a dat o soluție ale cărei considerente contrazic dispozitivul și anume a reținut realitatea operațiunilor care au stat la baza restituirii TVA și a condamnat pentru stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor decurgând din aceleași operațiuni. Ministerul Public apreciind că probele conduc la reținerea relei credințe respectiv la evidențierea. în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, și a caracterului organizat al acțiunilor inculpaților. Critica formulată de către Ministerul Public poate fi analizată conform art. 385 pct. 9 C. proc. pen. (când motivarea soluției contrazice dispozitivul), deoarece motivele de recurs au fost înaintate instanței odată cu dosarul de apel. deci cu respectarea termenului prevăzut de art. 385 C. proc. pen.

Din modul de redactare a motivelor de recurs formulate de către recurenții inculpați, instanța constată că au în vedere lipsa intenției de a prejudicia statul român, caz de casare ce se încadrează în art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, sau se invocă încadrarea greșită dată faptei reținute caz de casare ce se încadrează în art. 385 pct. 17 C. proc. pen., sau lipsa caracterului penai, caz de casare ce se încadrează în art. 385 pct. 13 C. proc. pen.

Având în vedere că nici recurenții inculpați și nici Ministerul Public nu au invocat în mod corect cazul de casare prevăzut de art. art. 385 pct. 18 C. proc. pen., criticile urmează a fi analizate de către instanța de recurs conform cazului de casare prevăzut de art art. 385 pct. 9 C. proc. pen. pentru Ministerul Public și conform art. 385 pct. 12, 13, 17 C. proc. pen. pentru recurenții inculpați.

Din soluția pronunțată de către Curtea de apel rezultă că într-adevăr în considerente instanța a reținut pe de o parte caracterul real al operațiunilor derulate între părți, achitând pentru evaziune fiscală, iar pe de altă parte caracterul fictiv al înregistrărilor acelorași operațiuni în contabilitate, condamnând pentru o formă specială de evaziune fiscală, astfel încât conform art. 3853 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va casa decizia și va trimite cauza spre soluționare la instanța de apel.

Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Prin Decizia penală nr. 21 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Pitești a fost desființată în parte sentința atacată (fiind menținute achitările pentru art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005) și a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În octombrie 2004 era în vigoare Legea nr. 87/2004 (abrogată prin Legea nr. 241/2005, la 27 iulie 2005). În care era incriminată ca infracțiune neîntocmirea, întocmirea incompletă sau necorespunzătoare a documentelor primare ori acceptarea de astfel de documente în scopul împiedicării verificărilor financiar-contabile, dacă fapta a avut drept consecință diminuarea veniturilor sau surselor impozabile art. 10 alin. (1), respectiv punerea în circulație, în orice mod, fără drept, sau deținerea în vederea punerii în circulație, tară drept, a documentelor financiare și fiscale (art. 10 alin. (2). În octombrie 2005 era în vigoare art. 9 litera c) din Legea nr. 241/2005 care incriminează evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.

Instanța a apreciat că fapta descrisă în rechizitoriu ca înșelăciune constând în producerea de documente false în numele societăților comerciale pe care le administrau inculpații cu ajutorul cărora au indus în eroare organele UGFF Argeș în mod repetat în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada octombrie 2004 - octombrie 2005, înșelând statul cu suma de 1.586.624 RON reprezentând TVA încasat ilegal se încadrează în art. 8 din legea nr. 241/2005 și nu în art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

Conform art. 215 C. pen. inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani (alin. (1)). înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni (alin. (2). înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi (alin. 5).

Conform art. 8 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data publicării legii (15 iulie 2005) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârșirii faptei descrise anterior.

Instanța a achitat pentru faptele descrise în rechizitoriu ca fiind prevăzute de art. 10 din Legea nr. 87/1994 și preluate în art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 (întocmirea necorespunzătoare a documentelor primare, acceptarea de astfel de documente contabile în scopul împiedicării verificării financiar contabile, diminuarea veniturilor sau surselor impozabile în perioada octombrie 2004-octombrie 2005), reținând realitatea acelorași operațiunilor care au stat la baza solicitării de restituire a TVA. Instanța a condamnat însă inculpații pentru stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau cont ribu fuior, apreciind că probele conduc la reținerea relei credințe respectiv la evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale (art. 8 din Legea nr. 241/2005).

Având în vedere constatările contradictorii dintre considerente care au condus la achitarea pentru evaziune fiscală (pentru realitatea operațiunilor dintre părți) și condamnarea inculpaților pentru menționarea nereală a acelorași operațiuni care au condus la stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor instanța constatând incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen., va pronunța soluția prevăzută de art. 3855 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce privește susținerile recurenților inculpați, respectiv lipsa elementelor constitutive ale unei infracțiuni, deoarece nu a existat intenția de a prejudicia statul roman, susținerile Ministerului Public referitoare la existența elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, susținerile inculpaților referitoare la încadrarea juridică sau lipsa caracterului penal a faptelor, ca urmare a soluției de casare cu trimitere, susținerile părților urmează a fi analizate de către instanța de apel la reluarea judecării cauzei.

În consecință, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de intimații inculpați M.C., D.C.O., C.V. și A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 21 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa decizia penală recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de către Statul Român - prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș la Curtea de Apel Pitești.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurenților inculpați până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de intimați! inculpați M.C., D.C.O., C.V. și A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 21 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de către Statul Român - prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș la Curtea de Apel Pitești.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurenților inculpați până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 23 aprilie 2013.

Procesat de GGC - LM