Complicity in fraud via uncovered checks: proof of intent and sentencing individualization for recidivist agent

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin Sentința penală nr. 276 din 11 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Buftea, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.C., pentru infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

Prin aceeași sentință, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptei reținute în sarcina inculpatului C.F.C. din infracțiunile prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ara închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1626 din 4 iunie 2001 a Judecătoriei Sector 4 București, pedeapsă ce a fost adăugată la cea aplicată pentru noua infracțiune, astfel încât s-a stabilit ca-inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

Totodată, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (4) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În baza art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare. În baza art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare. În baza art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare. În baza art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 328/1966 republicat, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare. În baza art. 36 alin. (1) Decretul nr. 328/1966 republicat, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., același inculpat a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și o lună închisoare. în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.

În baza art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, prin aceeași sentință, a fost condamnat inculpatul N.I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 87/1994, același inculpat a mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare. În baza art. 290 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare. În baza art. 40 din Legea nr. 82/1991 comb. cu art. 289 C. pen., inculpatul N.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 291 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare, iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul L.M. din art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. în art. 264 C. pen. În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.M. la o pedeapsă de 4 ani și 3 luni închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 87/1994, același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. b) și c) C. pen. În baza art. 40 din Legea nr. 82/1991 combinat cu art. 289 C. pen., a mai condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare. În baza art. 291 C. pen., a mai condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare, iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani 3 luni închisoare.

Sub aspectul laturii civile, au fost admise acțiunile civile și s-a dispus obligarea inculpaților P.G., L.M., N.I. și C.F.C., în solidar, la despăgubiri civile, iar în temeiul art. 445 C. proc. pen., instanța a dispus anularea înscrisurilor falsificate.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că, în cursul lunii iulie 2002, inculpatul P.G., folosindu-se de o carte de identitate falsă sub numele de Ș.D., a cumpărat părțile sociale ale SC G. SRL Sinaia, prin intermediul acestei societăți urmărind înșelarea mai multor persoane juridice, prin emiterea de file CEC false pentru achiziționarea de bunuri. În realizarea acestei rezoluții infracționale, inculpatul P.G. a apelat la ajutorul inculpaților P.C., C.F.C. și N.I., pentru a verifica părțile vătămate acceptante de cecuri pentru mărfurile pe care aceștia urmau să le achiziționeze. Pentru a da activității ilicite o mai mare credibilitate și pentru a acoperi complicii în fața unor eventuale verificări ale organelor de cercetare penală, inculpatul P.G. a încheiat cu inculpații P.C. și C.F.C. un contract de agenție comercială, în baza căruia aceștia din urmă ar fi beneficiat de un comision de 5% din valoarea facturilor fiscale.

Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, activitatea infracțională se derula în următoarea modalitate: inculpații P.C., C.F.C. și N.I. identificau furnizorii de mărfuri, încheiau contracte comerciale cu aceștia, ridicau mărfurile și efectuau plățile cu file cec primite de la inculpatul P.G. După aceea. mărfurile erau cumpărate de inculpatul L.M., acesta returnând plata în numerar. De asemenea, s-a mai reținut că inculpații P.C., N.I., C.F.C. și L.M. ar fi primit și folosit de la inculpatul P.G. facturi și chitanțe ale SC G. SRL, Sinaia, semnate și ștampilate în alb, precum și alte acte necesare achiziționării de mărfuri.

Împotriva Sentinței penale nr. 276 din 11 mai 2007 a Judecătoriei Buftea au formulat apel inculpații L.M., C.F.C. și N.I., ce au fost admise prin Decizia penală nr. 260/AP din 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 230/94/2007, dispunându-se desființarea integrală a hotărârii primei instanțe și rejudecarea cauzei de către Tribunalul București, instanță căreia îi revine compentența materială de soluționare a cauzei.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut, în esență, că sentința penală apelată este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., pentru încălcarea dispozițiilor relative la competența materială de soluționare a cauzei, având în vedere că dispozițiile art. 276 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 au fost abrogate, iar infracțiunea de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a fost dată în competența de primă instanța a Tribunalului, potrivit art. 148 din același act normativ, care este de imediată aplicare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 31651.01/3/2008, iar instanța, având în vedere că singura persoană trimisă în judecată sub aspectul infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. de art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, este inculpatul N.I., activitatea specifică elementului material al acestei infracțiuni fiind independentă de activitățile ilicite reținute în sarcina celorlalți doi inculpați și fiind descoperită incidental de organul de urmărire penală la momentul efectuării de cercetări în cauză, a dispus, prin Sentința penală nr. 243 din 29 martie 2010, conform dispozițiilor art. 38 C. proc. pen., disjungerea soluționării cauzei privind pe inculpații C.F.C. și L.M. de cauza privind pe inculpatul N.I., declinarea competenței de soluționare a cauzei privindu-i pe primii doi inculpați în favoarea Judecătoriei Buftea, în baza art. 301 - 302 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen., și reținerea cauzei privind pe inculpatul N.I., trimis în judecată sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, art. 10 din Legea nr. 87/1994, art. 290 C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru continuarea judecății. Ca urmare, cu privire la inculpatul N.I., cauza a fost soluționată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 16228/3/2010, fiind pronunțată Sentința penală nr. 88 din 17 decembrie 2010.

În ceea ce-i privește pe inculpații C.F.C. și L.M., Judecătoria Buftea, prin Sentința penală nr. 58 din 04 februarie 2011, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și, constatând intervenit conflictul negativ de competență între judecătorie și Tribunalul București, a înaintat cauza la Curtea de Apel București, în vederea soluționării acestuia.

Prin Sentința penală nr. 197 din 13 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,, secția I penală în Dosarul nr. 3149/2/2011, în temeiul art. 43 alin. (7) C. proc. pen., a fost stabilită competența materială de judecare a cauzei privind pe inculpații C.F.C. și L.M. în favoarea Tribunalului București, dosarul fiind reînregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 01 iunie 2011 sub numărul 45281/2/2011.

Soluționând cauza, Tribunalului București, secția a II-a penală a pronunțat Sentința penală nr. 283 din 17 aprilie 2012, prin care a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul L.M., în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 264 C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului L.M. din infracțiunile prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., art. 10 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. și de art. 291 C. pen., în infracțiunile prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 291 C. pen.

În baza art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.M. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 291 C. pen., constatând împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., La condamnat pe inculpatul L.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), 2, 3, și 4 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 864 C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea dispozițiilor art. 86 alin. (1) lit. a) - d).

În baza art. 88 C. pen., s-a constatat reținerea și durata arestării preventive a inculpatului de Ia 19 septembrie 2002 la data de 08 ianuarie 2004.

Prin aceeași sentință, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului C.F.C. din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora, conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1626 din 04 iunie 2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București, ce a fost adăugată la pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând a executa în final o pedeapsă de 5 ani închisoare, în condițiile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., au fost admise acțiunile civile și au fost obligați inculpații L.M. și C.F.C., în solidar, la despăgubiri civile, astfel: la 6.008 RON către parte civilă SC N.P.C. SRL; la 33.730 RON către parte civilă SC V. SA; la 24.740 RON către parte civilă S.I. SRL; la 13.340 RON către parte civilă SC C.G. SRL; la 17.668 RON către partea civilă SC T.M. SA; la 5.616 RON către parte civilă SC B.D. SA.

S-a luat act că partea civilă SC C.G. SA și-a rezervat dreptul la o acțiune civilă separată și că Statul Român prin A.N.A.F. nu s-a constituit parte civilă și împotriva inculpatului L.M.

În baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, iar, în temeiul art. f 91 alin. (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța a procedat la audierea inculpatului C.F.C., declarația acestuia fiind consemnată și atașata la dosar, inculpatul L.M. prevalându-se de dreptul de a nu face niciun fel de declarații în acest stadiu procesual.

Având în vedere motivele pentru care s-a dispus admiterea apelului și desființarea Sentinței penale nr. 276 pronunțată de Judecătoria Buftea la data de 11 mai 2007, instanța a considerat că în cauză mijloacele de probă administrate în fața Judecătoriei Buftea nu sunt afectate de nicio sancțiune procedurală, motivul care a justificat admiterea apelului referindu-se la inculpatul N.I.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Prin plângerea formulată la data de 16 august 2002, SC C.G. SA Buzău, cu punct de lucru în Comuna Afumați, s-a adresat organelor de poliție, reclamând faptul că la datele de 30, respectiv 31 iulie 2002, SC G. SRL Sinaia a achiziționat mărfuri în valoare de 226.383.906 ROL, pentru plata cărora a fost emisa o filă cec scadentă la 09 august 2002, dată la care a fost refuzată la plată de unitatea bancară pentru lipsă disponibil în cont, fiind reținută și lipsa de mandat a semnatarului, precum și emiterea cecului fără autorizarea trasului.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, a fost identificat delegatul SC G. SRL Sinaia în persoana inculpatului C.F.C., acesta fiind cel care s-a prezentat la punctul de lucru al părții vătămate SC C.G. SA Buzău, de unde a ridicat marfă în valoare de 226.383.906 ROL, pentru plata căreia a remis o filă cec emisă de administratorul SC G. SRL Sinaia. În declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, inculpatul C.F.C. a arătat că, în cursul lunii iulie 2002, prin intermediul inculpatului P.C., a cunoscut o persoană care s-a recomandat a fi Știrbii Dumitru, administrator în cadrul SC G. SRL Sinaia, cu care a încheiat un contract de agenție comercială în vederea identificării de furnizori pentru aprovizionarea societății.

La plângerea depusă la organele de poliție, partea vătămată SC C.G. SA Buzău a anexat un act adițional la statutul SC G. SRL Sinaia, autentificat la BNP I.D., act adițional în baza căruia asociatul unic G.M. cedează părțile sociale unei persoane pe nume Ș.D., După efectuarea verificărilor în bazele de specialitate cu date informatizate, a fost identificat numitul Ș.D., procedându-se la audierea acestuia, ocazie cu care s-a stabilit că acesta este de profesie inspector în cadrul Primăriei Sectorului 4, iar la data de 20 mai 2002 și-a schimbat domiciliul și cartea de identitate, însă nu a cumpărat niciodată părțile sociale ale vreunei societăți comerciale. Prin urmare în cauză, pe baza acestor mijloace de probă s-a reținut că persoana care a cumpărat părțile sociale ale SC G. SRL Sinaia de la numitul G.M. a folosit în mod fraudulos numele de „Ș.D.", cu scopul de a înșela diferite societăți comerciale prin cumpărare de mărfuri și plata acestora cu file cec false.

Ca urmare a datelor cu relevanță informativă furnizate de inculpatul C.F.C., s-a procedat la întocmirea portretului robot al persoanei care și-a atribuit identitatea de „Ș.D.", iar, la data de 10 septembrie 2002, lucrătorii operativi ai poliției l-au depistat pe inculpatul P.G., acesta fiind recunoscut de martorul G.M. și de inculpatul C.F.C. ca fiind persoana care s-a prezentat sub identitatea de „Ș.D.". Cu ocazia audierii sale în fața organelor de urmărire penală, inculpatul P.G. a adoptat o poziție procesuală cooperantă, recunoscând că, în cursul lunii iulie 2002, prin folosirea unei cărți de identitate false pe numele de Ș.D., a achiziționat părțile sociale ale SC G. SRL de la numitul G.M., încheind în acest sens un act autentificat de notar public, cu intenția de a înșela mai multe societăți comerciale prin emitere de file cec false. Conform declarațiilor date de inculpatul P.G. în cursul urmăririi penale, acesta a preluat toate documentele SC G. SRL, inclusiv filele cec, în momentul când a cumpărat societatea. În baza acestui plan infracțional, după ce a cumpărat societatea comercială menționată, inculpatul P.G. s-a deplasat în București, cu scopul de a găsi colaboratori, cu ajutorul cărora să identifice furnizori de mărfuri care să accepte plata cu file cec. în consecință, în executarea acestei rezoluții infracționale, inculpatul P.G. a intrat în raporturi cu coinculpații P.C. și C.F.C., stabilindu-se ca aceștia să încaseze un comision de 5% din valoarea facturilor fiscale.

Punând în practică planul infracțional conceput până la cele mai mici detalii, inculpatul P.G. s-a prezentat la punctul de lucru al SC B.D. SA Galați, situat în Comuna Voluntari, pentru discutarea condițiilor de livrare a mărfurilor. După stabilirea acestor condiții, pe data de 07 august 2002, inculpatul C.F.C. s-a prezentat la același punct de lucru, de unde a ridicat 19 uși metalice, în valoare de 56.169.500 ROL, plata fiind făcută cu o filă CEC. Conform celor declarate de martorii A.A.D., I.A.G., C.I., E.V., Y.V. și B.M. rezultă că inculpatul P.G. s-a prezentat pentru negocierile inițiale, iar inculpatul C.F.C. pentru ridicarea mărfurilor.

În mod similar, pe data de 26 iulie 2002, inculpații P.C. și C.F.C. s-au prezentat la SC C.G. SRL, ridicând mai multe sortimente de oțel beton și fier beton, în valoare de 133.390.908 ROL, pe care le-au transportat cu ajutorul unui autovehicul cu număr de înmatriculare "X", aparținând martorului E.C.G. Plata mărfurilor a fost efectuată cu o filă CEC scadentă la 10 august 2002, mărfurile fiind apoi revândute la două depozite de materiale de construcții de pe raza Municipiului București.

Totodată, la data de 18 iulie 2002, inculpatul C.F.C. s-a prezentat la SC N.P.C. SRL și a achiziționat materiale de construcții în valoare de 69.976.140 ROL, pentru plata cărora inculpatul a lăsat o filă CEC scadentă la data de 01 august 2002, pe care ulterior a schimbat-o cu o altă filă cec, scadentă la 08 august 2002 pentru valoarea de 60.076.140 ROL. Toate mărfurile în cauză au fost vândute prin intermediul SC D.I. SRL București, reprezentată de inculpatul L.M., conform facturii fiscale din data de 19 iulie 2002, factură ridicată de organele de cercetare penală cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului L.M., acesta recunoscând că a completat respectiva factură personal, fiindu-i încredințată în alb de către inculpatul C.F.C.

În derularea aceleiași rezoluții infracționale, la data de 27 iulie 2002, inculpatul C.F.C. s-a prezentat la SC S.I. SRL, ridicând de la această societate cantitatea de 19,8 tone de fier beton, lăsând ca mijloc de plată o filă CEC în valoare de 247.401.000 ROL, ce-i fusese încredințată în alb de către inculpatul P.G., având scadența la data de 15 august 2002. Mărfurile au fost transportate tot cu autoturismul martorului E.C.G. în comuna Matca, fiind, ulterior, vândute cu ajutorul inculpatului N.I.

A mai reținut, de asemenea, instanța că, în intervalul 01 - 09 august 2002, partea vătămată SC V. SA București a derulat un contract de vânzare-cumpărare cu SC G. SRL Sinaia în valoare de 337.298.360 ROL, pentru plata căreia s-au emis două file CEC fără disponibil în cont. Operațiunile materiale aferente acestui contract, respectiv înaintarea filelor cec, ridicarea mărfurilor, transportul și vânzarea acestora au fost efectuate de inculpatul P.C., care a avut la dispoziție documentele de identificare ale SC G. SRL Sinaia, respectiv delegații, facturi și chitanțe, toate semnate și ștampilate în alb.

În condițiile contractuale stabilite, partea vătămată SC V. SA București a livrat 13 mașini cu ciment, marfa fiind vândută prin intermediul inculpatului L.M., administrator al SC C.G.I. SRL. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în locuința acestuia a fost găsită factura fiscală din 01 iulie 2002 pentru cantitatea de 187 tone ciment vrac. Din conținutul acestei facturi rezultă că SC G. SRL Sinaia a vândut către SC C.G.I. SRL cantitatea de 187 tone ciment vrac, în condițiile în care, conform actelor de la dosarul de urmărire penală, SC G. SRL Sinaia a fost cumpărată de inculpatul P.G. la data de 08 iulie 2002, astfel cum rezultă din actul adițional cu vânzare de părți sociale autentificat conform Încheierii nr. 1883 din 08 iulie 2002 la BNP l.D.B.G.

S-a apreciat de către judecătorul fondului că participarea inculpaților L.M. și C.F.C. la activitățile de inducere în eroare a părților vătămate anterior menționate este demonstrată prin declarațiile inculpatului P.G., acesta susținând că inculpații P.C., L.M. și C.F.C. erau complici la activitatea sa infracțională, motiv pentru care îi cereau sume mari de bani, care depășeau procentele convenite în baza înțelegerilor inițiale, astfel încât a procedat la înregistrarea prin mijloace tehnice proprii a două sau trei conversații. Suportul pe care au fost stocate aceste conversații, respectiv o microcasetă audio, a fost ridicată de la locuința martorei B.O., fiind redată în formă scrisă în cadrul Laboratorului Criminalistic de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din conținutul respectivelor discuții rezultând că inculpatul P.G. are rol de coordonator al întregii activități infracționale: „Ce părere aveți? Ce mai furăm? Se poate lua ceva mâine?", iar inculpații L.M. și P.C., care au fost de față, demonstrând, prin participarea la discuția purtată, faptul că au cunoștință de existența planului infracțional.

S-a arătat, totodată, că discuția purtată, la care a participat și inculpatul L.M., demonstrează și existența faptei comise în dauna părții civile SC T.M. SA București. Astfel, în timpul derulării contractului între SC G. SRL și SC V. SA București, inculpatul C.F.C. s-a deplasat la SC T.M. SA București, de unde a achiziționat în două tranșe, marmură în valoare de 176.689.582 ROL, la datele de 07 august 2002 și 09 august 2002, pentru care a efectuat plata cu o filă CEC scadentă la data de 14 august 2002 emisă de SC G. SRL și refuzată ulterior la plată. Marmura astfel achiziționată a fost transportată în două mașini în comuna Jilava, județul Ilfov, de către inculpatul C.F.C., fiind preluată apoi de inculpatul L.M., acesta procedând ulterior la vânzarea mărfii prin SC D.I. SRL, fără a evidenția în contabilitate vreuna din operațiunile astfel efectuate.

În dovedirea vinovăției inculpaților L.M. și C.F.C., prima instanță, în afara discuției înregistrate de inculpatul P.G., a mai reținut și declarațiile martorei N.E., procesul-verbal de confruntare între aceasta și inculpatul P.C., precum și declarațiile inculpatului P.G., concluzionând că toate aceste probe administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească demonstrează cu certitudine implicarea celor doi inculpați în activitatea de inducere în eroare și pricinuirea de pagube părților civile. Tribunalul a înlăturat apărarea inculpaților, care au negat orice contribuție la realizarea planului infracțional conceput și pus în aplicare de inculpatul P.G., apreciind că mijloacele de probă administrate dovedesc că aceștia au acceptat de bună voie să se implice în activitățile infracționale reținute în sarcina lor.

Astfel, s-a arătat că, deși inculpatul L.M. a susținut că a derulat activități comerciale licite, plătind toate mărfurile achiziționate cu banii cash, iar inculpatul C.F.C. că nu avea decât o activitate de agent comercial, nefiind îndreptățit să efectueze acte de dispoziție, cum ar fi emiterea sau semnarea de cecuri sau bilete la ordin, aceste apărări nu pot justifica conduita adoptată de cei doi participanți la activitatea infracțională. În acest sens, cu referire la inculpatul C.F.C., s-a menționat că martorul E.C.G. a relatat că i s-a solicitat de către acesta depozitarea unor materiale de construcții în curtea sa, aspect cu care martorul nu a fost de acord, iar inculpatul P.G. că, atunci când a avut reprezentarea faptului că SC G. SRL este folosită în scopul fraudării partenerilor contractuali, inculpatul a pretins un comision superior celui convenit inițial. Prin urmare, instanța fondului a concluzionat că mijloacele de probă demonstrează că, la momentul achiziționării mărfurilor, inculpatul C.F.C. avea reprezentarea faptului că nu există un potențial cumpărător pentru marfa plătită cu instrumentele de plată falsificate și semnate de reprezentantul SC G. SRL.

Cu referire la implicarea inculpatului L.M., prima instanță a apreciat ca fiind edificatoare declarațiile inculpatului P.G. și ale martorei N.E., rolul avut de acest inculpat în ansamblul activității infracționale fiind stabilit în zona de valorificare a bunurilor achiziționate cu instrumente de plată lipsite de acoperire în cont.

În drept, Tribunalul a apreciat că faptele inculpatului C.F.C., constând în aceea că, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul P.G., la data de 07 august 2002, a ridicat de la punctul de lucru al SC B.D. SA Galați un număr de 19 uși metalice și din lemn, lăsând ca instrument de plată o filă cec, refuzată ulterior de bancă, la data de 26 iulie 2002, a ridicat de la SC C.G. SRL mai multe sortimente de oțel beton și fier beton, în valoare totală de 133.390.908 ROL, lăsând ca instrument de plată o filă cec, refuzată ulterior de bancă, la data de 18 iulie 2002, a achiziționat de la SC N.P.C. SRL București materiale de construcții, în valoare de 69.976.140 ROL, pentru care a lăsat fila CEC scadentă la data de 01 august 2002, pe care ulterior a schimbat-o cu o altă filă cec, scadentă la 08 august 2002, pentru o valoare de 60.076.140 ROL, diferența până la valoarea primei file CEC fiind plătită în numerar de către furnizor, la data de 27 iulie 2002, a ridicat de la SC S.I. SRL 19,8 tone de fier beton, lăsând ca plată o filă CEC în valoare de 247.401.000 ROL, încredințată în alb de inculpatul P.G., iar, la datele de 07 august 2002 și 09 august 2002, a achiziționat în două tranșe marmură de la SC T.M. SA, în valoare de 176.689.582 ROL, pentru care a efectuat plata cu o filă CEC refuzată ulterior la plată, contribuind, astfel, la producerea de pagube părților civile, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice.

În ceea ce privește faptele comise de inculpatul L.M., constând în aceea că, în baza unei înțelegeri cu inculpatul P.G., a vândut, prin SC D.I. SRL, mărfurile achiziționate de inculpatul C.F.C. de la SC N.P.C. SRL și SC T.M. SA, completând personal factura încredințată în alb de inculpatul C.F.C., iar, prin SC C.G.I. SRL, a vândut cele 13 mașini de ciment livrate de SC V. SA, contribuind pe această cale la punerea în executare a planului infracțional și, implicit, la producerea de pagube societăților vânzătoare, instanța de fond a apreciat că acestea întrunesc, de asemenea, elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând schimbarea încadrării juridice în acest sens-

Referitor la faptele reținute în sarcina inculpatului L.M., încadrate de procuror, în cuprinsul rechizitoriului, în prevederile art. 10 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., instanța de fond, ținând seama de dispozițiile obligatorii ale Deciziei pronunțate de instanța supremă la data de 21 ianuarie 2008, într-un recurs în interesul legii, precum și de prevederile art. 13 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a acestora în infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea ari. 13 C. pen. și art. 291 C. pen. Totodată, având în vedere că, în cauză, valorificarea bunurilor obținute cu ajutorul instrumentelor de plată falsificate a avut loc în baza înțelegerii anterioare cu inculpatul P.G., înțelegere demonstrată de caracterul repetat al faptelor, de conținutul discuțiilor purtate și înregistrate pe minicaseta transcrisă de Laboratorul Criminalistic, dar și de depozițiile martorei N.E., Tribunalul a apreciat că faptele comise de inculpatul L.M. nu pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., așa cum a susținut acesta, ci pe cele ale infracțiunii de înșelăciune, motiv pentru care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că cei doi inculpați au acționat cu intenție directă, având reprezentarea clară a activității infracționale în care sunt implicați, prevăzând și urmărind producerea de pagube societăților comerciale de la care achiziționau mărfuri. Cu privire la inculpatul C.F.C., s-a subliniat, în acest sens, că reprezenta o certitudine faptul că, la momentul cumpărării mărfurilor cu instrumentele de plată semnate de inculpatul P.G., nu era identificat un potențial cumpărător al acestora, astfel încât să se poată plăti prețul de achiziție către vânzătorul inițial și, chiar în ipoteza găsirii unui cumpărător, suma astfel obținută nu servea drept plată a prețului către respectivul furnizor, fiind însușită de către inculpați. Ca urmare, Tribunalul a înlăturat susținerea acestora conform căreia nu ar fi avut intenția de înșela, arătându-se că probele administrate în cauză demonstrează că inculpații L.M. și C.F.C. au avut reprezentarea modului în care SC G. SRL era folosită de inculpatul P.G., contribuind la pricinuirea de pagube părților vătămate și obținând un profit substanțial prin valorificarea mărfurilor astfel obținute.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de forma continuată în care au fost comise faptele, de persistența inculpaților în activitatea infracțională, de modul de operare folosit și valoare prejudiciului cauzat, dar și de circumstanțele personale ale acestora, inculpatul C.F.C. fiind cunoscut cu antecedente penale, care atrag starea de recidivă mare postcondamnatorie, aspecte în raport cu care a apreciat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea, ce urmează a fi executate, în cazul inculpatului C.F.C. în regim de detenție, față de prevederile art. 83 C. pen., iar, în privința inculpatului L.M., în condițiile art. 86 C. pen., fiind necesară supunerea acestuia unor măsuri de supraveghere pe perioada termenului de încercare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.F.C., criticând-o sub aspectul greșitei sale condamnări și solicitând achitarea, întrucât nu este vinovat de săvârșirea faptelor deduse judecății, neavând niciun moment intenția de a înșela părțile vătămate. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prin acordarea unei eficiente sporite circumstanțelor sale personale.

Prin Decizia penală nr. 302/A din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F.C., iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin aceeași decizie, în baza art. 195 C. proc. pen., a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apărătorul din oficiu al intimatului inculpat L.M., avocat B.G., cu privire la încheierile de ședință din datele de 25 septembrie 2012 și 23 octombrie 2012 ale Curții de Apel București, secția l penală și, în consecință, s-a dispus îndreptarea erorilor materiale din practicalele respectivelor încheieri, cu privire la numele apărătorului din oficiu al intimatului inculpat L.M., în sensul că numele corect este B.G. și nu B., respectiv P.V., cum din eroare s-a menționat.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel, reluând situația de fapt reținută de prima instanță, și-a însușit concluzia acesteia în sensul că vinovăția inculpatului C.F.C. este demonstrată de mijloacele de probă administrate în cauză - declarațiile reprezentanților părților vătămate, înscrisurile depuse la dosar, procesele-verbale de depistare, procesele-verbale de percheziție, declarațiile inculpaților, toate coroborate cu depozițiile martorilor audiați, din care rezultă că acesta a avut reprezentarea clară a activității infracționale în care a fost implicat, prevăzând și urmărind producerea de pagube societăților comerciale de la care achiziționa mărfuri.

S-a arătat, în acest sens, că, la momentul cumpărării mărfurilor cu instrumentele de plată semnate de inculpatul P.G., inculpatul C.F.C. știa că nu era identificat un potențial cumpărător al acestora, astfel încât să se poată plăti prețul de achiziție către vânzătorul inițial. Astfel, marfa era achiziționată cu ajutorul unor instrumente de plată falsificate, lipsite de orice formă de disponibil în cont, iar, în ipoteza găsirii unui cumpărător, suma astfel obținută nu servea drept plată a prețului către furnizorul inițial, respectiva plată fiind făcută cu cecurile semnate de inculpatul P.G.. În acord cu judecătorul fondului, Curtea a înlăturat susținerea inculpatului în sensul că nu ar fi avut intenția de înșela părțile vătămate, arătând că probele administrate în cauză demonstrează că acesta a avut reprezentarea modului în care SC G. SRL era folosită de inculpatul P.G., acceptând să se implice în activitatea infracțională și pretinzând comisioane superioare celor convenite inițial, contribuind, astfel, la pricinuirea de pagube părților vătămate și obținând un profit substanțial prin valorificarea mărfurilor astfel obținute.

În acest sens, Curtea a reținut că martorul E.C.G. (a cărui declarație este edificatoare sub aspectul prejudicierii pârtii vătămate SC C.G. SRL), a relatat cu referire la inculpatul C.F.C., că acesta i-a solicitat depozitarea unor materiale de construcții în curtea sa, aspect cu care martorul nu a fost de acord, iar inculpatul P.G. a arătat că apelantul, atunci când a avut reprezentarea faptului că SC G. SRL este folosită în scopul fraudării partenerilor contractuali, a pretins un comision superior celui convenit inițial. Prin urmare, s-a apreciat că mijloacele de probă demonstrează că, la momentul achiziționării mărfurilor, inculpatul C.F.C. avea reprezentarea faptului că nu există un potențial cumpărător pentru marfa plătită cu instrumentele de plată falsificate și semnate de reprezentantul SC G. SRL. Totodată, relevante sub aspectul vinovăției inculpatului C.F.C. au fost considerate depozițiile martorilor A.A.D., I.A.G., C.I., E.V., Y.V. și B.M. (cu privire la prejudicierea părții vătămate SC B.D. SA Galați), declarația dată la 11 noiembrie 2002 de inculpatul L.M. (cu referire la activitatea infracțională în dauna părții vătămate SC N.P.C. SRL București), declarațiile martorului E.C.G. și ale inculpatului P.G. în fața organelor de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești (în ce privește activitatea infracționala desfășurată în dauna părții vătămate SC S.I. SRL), precum și discuțiile dintre inculpați înregistrate de P.G. pe o microcasetă audio și redate în formă scrisă în cadrul Laboratorului Criminalistic de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (în ce privește activitatea infracțională desfășurată în dauna părții vătămate SC T.M. SA București.

De asemenea, făcând trimitere la poziția procesuală adoptată de inculpatul P.G., Curtea a reținut declarația dată de acesta în 11 septembrie 2002, în care a arătat că „R.C. și C.F.C. știau că cecurile și ordinele de plată pe SC G. SRL sunt emise fraudulos și nu au acoperire. Deși în contractele de comision sus-numiții trebuiau să încaseze 5% comision, după ce și-au dat seama că se fură prin intermediul SC G. mi-au cerut 20% din vânzare sau 30% din factură, eu fiind de acord cu aceasta. În plus, eu le plăteam transportul, costurile deplasărilor, telefoane și tot ce implicau operațiunile comerciale respective."

În aceste condiții, s-a apreciat de către instanța de control judiciar că, în mod firesc și logic, Tribunalul a concluzionat că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească demonstrează cu certitudine implicarea inculpaților L.M. și C.F.C. în activitatea de inducere în eroare și pricinuirea de pagube părților civile.

Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță, inculpatul L.M. nu a declarat apel, atitudine apreciată ca reprezentând o achiesare tacită la concluziile Tribunalului și, implicit, o recunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa, în timp ce inculpatul C.F.C. nu a înțeles să se prezinte și să-și susțină apărările în fața instanței de apel, nici măcar o dată, pe parcursul celor patru termene de judecată, deși a fost legal citat.

Referitor la pedeapsa ce a fost aplicată apelantului inculpat prin sentința atacată, Curtea a apreciat că prima instanță a făcut o corectă individualizare în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținând starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului, forma continuată a infracțiunii de înșelăciune, prejudiciul produs și atitudinea de nerecunoaștere a faptei adoptată de acesta, astfel încât atât pedeapsa stabilită, cât și modalitatea de executare a acesteia au fost considerate ca fiind corespunzătoare, apte să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.F.C., reiterând întocmai criticile formulate în apel.

Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul a susținut, în esență, că instanțele de fond și de apel au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecință greșita sa condamnare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., materialul probator administrat în cauză nefăcând, în opinia sa, dovada certă a faptului că ar fi cunoscut identitatea reală a inculpatului P.G., planul infracțional conceput și pus în aplicare de acesta, precum și împrejurarea că instrumentele de plată folosite pentru achiziționarea mărfurilor nu au acoperire în contul societății S.C. G. S.R.L. Ca urmare, s-a solicitat de către inculpat casarea hotărârii pronunțate de instanțele inferioare și achitarea sa sub aspectul respectivei infracțiuni, invocându-se, ca temei al acestei soluții, cu ocazia cuvântului la dezbateri, dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar, în cuprinsul concluziilor scrise depuse Ia dosar, prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a criticat hotărârile pronunțate de Tribunal și Curtea de apel sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând reducerea cuantumului acesteia, raportat la circumstanțele sale personale favorabile (este angajat la o fundație umanitară, este căsătorit și urmează să devină părinte).

Examinând hotărârile atacate prin raportare la motivele de recurs invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, apreciază recursul declarat de inculpatul C.F.C. ca fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă verificării apărărilor formulate de recurent, Înalta Curte, în majoritate, arată că, deși acesta a invocat ca temei al solicitării de achitare și dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că nu a acționat cu intenția de a înșela societățile părți civile, criticile aduse hotărârilor recurate vizează, în concret, greșita stabilire a situației de fapt sub aspectul contribuției sale la comiterea faptelor și a cunoașterii caracterului lor fraudulos, ce a avut drept consecință aprecierea eronată a instanțelor inferioare cu privire la întrunirea, din punct de vedere al laturii subiective, a clementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, motiv pentru care aceste critici nu vor fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci tot prin raportare la motivul de recurs reglementat de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., indicat, de altfel, și de inculpat în susținerea căii de atac promovate.

În opinia majoritară a Înaltei Curți, cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. ar fi avut incidență, din punct de vedere formal, doar în ipoteza în care recurentul, însușindu-și situația de fapt stabilită de Tribuna] și Curtea de apel, ar fi contestat existența uneia/unora dintre condițiile prevăzute în norma de încriminare cu privire la actul de conduită interzis, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză, din moment ce criticile inculpatului recurent vizează tocmai greșita reținere a situației de fapt de către instanțele inferioare, ce ar fi avut drept consecință pronunțarea unor hotărâri eronate de condamnare.

1. În ceea ce privește eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de judecătorul fondului și confirmată de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă, Înalta Curte, în majoritate, nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susținerea recurentului în sensul că nu ar fi cunoscut identitatea reală a inculpatului P.G., precum și caracterul fraudulos al tranzacțiilor încheiate în numele societății administrate de acesta și că ar fi fost, așadar, comisă în cauză o gravă eroare de fapt.

Astfel, din situația de fapt, corect stabilită de Tribunal și însușită de instanța de prim control judiciar, pe baza analizei probelor administrate în ambele faze procesuale, rezultă tară echivoc că inculpatul C.F.C. a avut reprezentarea clară a modului în care SC G. SRL a fost folosită de inculpatul P.G., acceptând în deplină cunoștință de cauză să se implice în activitatea frauduloasă desfășurată de acesta și să-l ajute în vederea inducerii în eroare a societăților părți vătămate, în scopul obținerii pentru sine și pentru coinculpați a unui folos material injust, constând în contravaloarea mărfurilor achiziționate prin oferirea unor instrumente de plată tară acoperire bancară, prevăzând că, prin contribuția sa, cauzează o pagubă în patrimoniul firmelor contractante și urmărind producerea acestui rezultat prin săvârșirea faptelor.

Chiar dacă recurentul a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a faptelor reținute în sarcina sa, încercând să acrediteze ideea falsă că nu cunoștea identitatea reală a numitului Ș.D. și nici caracterul ilicit al tranzacțiilor derulate de acesta împreună cu ceilalți coinculpați, Înalta Curte, în majoritate, apreciază, în acord cu instanțele inferioare, că vinovăția acestuia este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declarațiile inculpaților P.G. și L.M., ale reprezentanților părților civile, respectiv numiții N.V. (SC C.G. SA), N.G. (SC N.P.C. SRL), B.C.C. (SC S.I. SRL) și N.I. (SC T.M. SA), depozițiile martorilor E.C.G., A.A.D., E.V., C.I., B.M., S.M.A., B.I. și N.E., procesele-verbale de confruntare a martorei N.E. cu inculpații P.C. și C.F.C., procesul-verbal de confruntare a inculpaților P.C. și C.F.C., procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuată la locuința inculpatului L.M., precum și procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor înregistrate de inculpatul P.G. pe o microcasetă, pusă la dispoziția organelor de urmărire penală.

În acest sens, așa cum a reținut atât Tribunalul, cât și Curtea de apel, deosebit de relevante în aprecierea intenției cu care a acționat recurentul sunt declarațiile constante ale inculpatului P.G., care, audiat fiind de organele de anchetă la data de 11 septembrie 2002, precum și de Judecătoria Buftea la termenul din 18 decembrie 2002, deci ia un interval scurt de timp după epuizarea activității infracționale, a arătat că inculpatul C.F.C. a cunoscut încă de la începutul derulării activității făptui că SC G. SRL este o societate fantomă, iar cecurile emise ca mijloace de plată nu au acoperire în bancă, acceptând să îl ajute în aceste condiții în schimbul obținerii unui procent de 5%, majorat, ulterior, la 20 - 30%, din contravaloarea mărfurilor astfel achiziționate.

Împrejurarea că recurentul a cunoscut nu doar caracterul fraudulos al tranzacțiilor desfășurate prin intermediul SC G. SRL, dar și faptul că administratorul societății se prezenta sub o identitate falsă, rezultă și din declarațiile martorului care a confirmat participarea acestuia la mai multe discuții purtate în apartamentul său între inculpații P.G., P.C., L.M. și numitul „P." în legătură cu activitatea firmei, precum și din procesele-verbale de confruntare a respectivei martore cu inculpatul P.C. și a celui din urmă cu inculpatul C.F.C., din a căror analiză coroborată reiese că, imediat după ce a început colaborarea cu SC G. SRL, recurentul a aflat că numele adevărat al administratorului firmei nu este Ș.D. Astfel, fiind confruntată cu inculpatul P.C., martora N.E. a arătat că, la scurt timp după ce a început să lucreze pentru SC G. SRL, acesta din urmă (concubinul său) a aflat de la numitul „P." că Ș.D. folosește o identitate falsă, aspect confirmat și de inculpatul P.C. cu ocazia confruntării sale cu recurentul, când a arătat că l-a încunoștințat și pe acesta despre respectiva împrejurare în aceeași zi în care i-a spus și concubinei sale.

De altfel, relațiile deosebit de strânse dintre inculpatul P.G. și recurent nu au fost negate nici de acesta din urmă, fiind, totodată, confirmate și de martorul S.M.A., șoferul personal al inculpatului P., care, în mai multe rânduri, i-a transportat pe cei doi la sediul unor societăți comerciale - lucru ce nu s-a întâmplat și în cazul celorlalți inculpați - formându-și convingerea că aceștia erau prieteni.

De asemenea, o dovadă certă a faptului că inculpatul C.F.C. a avut pe deplin reprezentarea caracterului fraudulos al activității în care s-a implicat, o constituie modalitatea concretă în care acesta a acționat, precum și împrejurările în care au fost comise actele materiale reținute în sarcina celorlalți participanți, ce reflectă cooperarea lor, în vederea punerii în practică a planului infracțional stabilit de inculpatul P.G. cu scopul prejudicierii societăților părți civile și obținerii unor foloase materiale injuste.

În acest sens, se observă, în primul rând, că, pentru a asigura reușita acțiunii de inducere în eroare și a-i determina mai facil pe reprezentanții părților civile să accepte livrarea de mărfuri în schimbul predării unor instrumente de plată cu privire la care știa că nu există provizia sau acoperirea necesară, recurentul și-a contactat colaboratori mai vechi (N.V. de la SC C.G. SA, N.G. de la SC N.P.C. SRL), cu care derulase în trecut relații comerciale fără incidente și care, pe fondul acestor raporturi anterioare bune, au fost de acord ca plata bunurilor achiziționate de SC G. SRL să se facă cu cecuri, iar nu anticipat, prin virament bancar, cu toate că nu mai încheiaseră până atunci tranzacții cu respectiva societate și nu cunoșteau posibilitățile financiare ale acesteia.

Totodată, în relațiile cu unele dintre societățile prejudiciate (SC S.I. SRL, SC T.M. SA), inculpatul, pentru a-i induce în eroare pe reprezentanții acestora asupra bonității firmei pe care o reprezenta și a le crea convingerea că societatea este una profitabilă și că își vor putea obține banii prin prezentarea filei CEC la bancă, le solicita acestora să obțină informații de la instituțiile de credit, cunoscând că, la data la care se perfectau respectivele tranzacții, SC G. SRL nu intrase încă în incidență bancară întrucât nu ajunsese niciun instrument de plată la scadență. Împrejurarea că, în toate cazurile, instituțiile de credit interpelate au comunicat că SC G. SRL nu se afla în incidență de plăți nu este de natură să înlăture vinovăția inculpatului, așa cum s-a susținut în cuprinsul motivelor de recurs, relevanță sub acest aspect prezentând faptul că societatea nu avea disponibil în cont pentru a efectua la scadență plata mărfurilor achiziționate, situație pe care inculpatul, deși o cunoștea, nu a comunicat-o reprezentanților părților vătămate, lăsându-i să creadă că produsele vândute vor fi achitate prin prezentarea la bancă a instrumentelor de plată primite. De altfel, în momentul emiterii filelor cec, SC G. SRL nici nu avea cum să fie în incidență de plăți, având în vedere că tocmai lipsa unor probleme de natură financiară și faptul că firma prezenta bonitate, l-a determinat pe inculpatul P.G. să o preia de la martorul G.M., cumpărarea unei societăți ce nu era cunoscută ca rău platnic reprezentând o condiție necesară pentru inducerea în eroare a părților vătămate asupra posibilității de a-și recupera prețul mărfurilor vândute.

În același sens, al unei atitudini conștiente a inculpatului față de faptă și urmările ei, pledează și împrejurarea că, deși, anterior, încheiase cu SC G. SRL o convenție de agenție comercială, reprezentând interesele firmei în relațiile cu furnizorii și clienții, inculpatul s-a prezentat unora dintre aceștia sub un alt nume, atribuindu-și, spre exemplu, în momentul preluării mărfii achiziționate de la SC B.D. SA, identitatea șoferului B.M., poziție pe care nu ar fi adoptat-o dacă activitatea desfășurată era una licită, cu caracter strict comercial, în virtutea obligațiilor ce îi reveneau în baza contractului perfectat cu SC G. SRL (declarațiile martorilor A.A.D., E.V., C.I., B.M., procesul-verbal de recunoaștere din grup a inculpatului de către martorul C.I. ca fiind persoana care s-a prezentat la sediul societății în 7 august 2002 pentru a ridica ușile.

De asemenea, se observă că activitatea recurentului nu a constat doar în identificarea unor furnizori pentru aprovizionarea societății, ci s-a situat și în zona valorificării mărfurilor achiziționate cu instrumentele de plată fără acoperire, sens în care, așa cum rezultă din probele administrate și au reținut și instanțele inferioare, inculpatului i-au fost încredințate de P.G., pe lângă cecurile semnate și ștampilate de acesta, facturi, chitanțe în alb și chiar ștampila societății, având, totodată, dreptul de a vinde marfa oricărui client pe care îl va găsi și de a stabili prețul de vânzare, dovadă a încrederii reciproce între cei doi inculpați și a faptului ca recurentul cunoștea împrejurarea că SC G. SRL este folosită de colaboratorul său pentru a înșela părțile vătămate și a obține un avantaj material injust constând în contravaloarea bunurilor achiziționate cu instrumentele de plată falsificate. În acest sens, o deosebită relevanță prezintă depozițiile martorei N.E., care a confirmat faptul că, asemenea celorlalți inculpați, și numitului C.F.C. i-au fost încredințate de P.G. documente ale societății și ștampila firmei, declarațiile inculpatului L.M., care a arătat că a cumpărat de la SC G. SRL o cantitate de marfă, ocazie cu care inculpatul C.I. i-a înmânat o factură în alb, pe care a completat-o personal, în afară de preț, pe care recurentul i l-a transmis ulterior, telefonic, procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuată la locuința inculpatului L.M., ocazie cu care au fost găsite mai multe chitanțe și facturi în alb emise de SC G. SRL, precum și depozițiile martorului E.C.G., cel care a efectuat transportul mărfurilor achiziționate de SC G. SRL de la aproape toate societățile păgubite, acesta declarând că inculpatul C.F.C. era cel care găsea cumpărători pentru bunurile respective, îi indica sediul clientului unde urma să le transporte și stabilea prețul de vânzare a mărfurilor, uneori chiar sub valoarea de cumpărare, așa cum s-a întâmplat în cazul unei părți din materialele de construcții luate de la SC C.G. SA, pentru care chiar martorul a găsit un cumpărător, la solicitarea în acest sens a inculpatului.

Totodată, astfel cum au arătat instanța de fond și cea de apel, nu este de neglijat în aprecierea poziției subiective a inculpatului, împrejurarea că, în pofida practicii comerciale, în toate cazurile, mărfurile erau achiziționate de SC G. SRL fără a exista vreun potențial cumpărător al acestora sau o comandă fermă la un anumit preț de achiziție, superior celui la care bunurile fuseseră vândute de părțile civile, în aproape toate situațiile clienții fiind găsiți ulterior, iar mărfurile vândute fa o valoare chiar inferioară prețului de achiziție, după ce erau lăsate o perioadă de timp în fața locuinței martorului E.C.G.. De asemenea, întotdeauna, pentru mărfurile vândute, recurentul inculpat încasa contravaloarea lor în numerar, câteodată fără a elibera chitanță, și, după ce își reținea o parte din sumă, restul îl preda inculpatului P.G., deși, în toate cazurile, pentru achiziționarea respectivelor mărfuri de la părțile civile fuseseră înmânate reprezentanților acestora cecuri, iar plata urma a fi făcută prin transfer bancar, aspect de care recurentul era pe deplin conștient, fiind implicat personal în toate tranzacțiile.

Deși a contestat, pe întreg parcursul procedurii judiciare, concludenta în privința sa a convorbirilor purtate de ceilalți inculpați și înregistrate, cu mijloace proprii, de coinculpatul P.G., Înalta Curte, în majoritate, împărtășește aprecierea instanțelor inferioare referitoare la relevanța acestora sub aspectul vinovăției recurentului, fiind discutate, cu acest prilej (între inculpații P.G. și L.M.), chestiuni care vizau în mod direct implicarea sa în tranzacția frauduloasă cu SC T.M. SA, precum și cunoașterea de către inculpat a unor împrejurări ce relevă caracterul ilicit al activității desfășurate.

Rezultă, așadar, din probele administrate în cauză, astfel cum au fost redate în dezvoltările anterioare, că recurentul a avut reprezentarea clară a activității infracționale derulate împreună cu ceilalți inculpați și că a acceptat în deplină cunoștință de cauză să-l ajute pe inculpatul P.G. în vederea inducerii în eroare a părților vătămate, predând acestora instrumente de plată cu privire la care știa că nu există acoperirea sau provizia necesară, fără a le încunoștiința de lipsa disponibilului în cont, și recomandându-le, în mod nereal, firma SC G. SRL ca fiind o societate ce prezintă bonitate și dispune de fonduri care asigură plata prețului, prevăzând că, prin contribuția sa, cauzează o pagubă în patrimoniul firmelor contractante și urmărind producerea acestui rezultat prin săvârșirea faptelor.

Ca urmare, se observă că materialul probator confirmă pe deplin situația de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de apel cu privire la comiterea de către inculpatul C.F.C. a infracțiunii pentru care a fost condamnat, instanța de recurs, în majoritate, neidentificând vreo discordanță între aceasta și conținutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.

De altfel, în motivele de recurs susținute oral cu ocazia dezbaterilor și detaliate în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, nici inculpatul nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare proprie a probelor administrate, din care, în opinia sa, nu ar rezulta intenția de inducere în eroare a părților vătămate, și solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanța fond și cea de prim control judiciar, reinterpretarea și reaprecierea materialului probator, operațiune care, în situația inexistenței unei erori grave de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Pe de altă parte, este de menționat că solicitarea apărării de a se face aplicarea principiului conform căruia orice dubiu profită inculpatului depășește limitele cazului de casare invocat, definitoriu pentru acest principiu fiind caracterul doar îndoielnic al unei anumite situații de fapt, îndoială care excede atributului evident al erorii grave de fapt.

Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanță deplină între dovezile administrate și situația de fapt stabilită de Tribunal și Curtea de apel cu privire la inculpatul C.F.C., nefiind indicată de recurent și nici identificată de instanța de recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat afirmată de instanțele inferioare sau al cărei conținut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident și Iară posibilitate de controversă, Înalta Curte, în majoritate, consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul recurent.

2. În ceea ce privește proporționalizarea pedepsei cu închisoarea aplicată recurentului C.F.C., aspect criticat de acesta prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, constată că, într-adevăr, în cauză, nu s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., nefiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările de natură să atenueze răspunderea penală a inculpatului, situație în care a fost stabilită o sancțiune penală greșit individualizată sub aspectul cuantumului, inaptă să asigure realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Astfel, cu toate că, în procesul de cuantificare a sancțiunii penale, au fost avute în vedere importanța valorii sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii și gradul de pericol social generic relativ ridicat al acesteia, în mod nejustificat nu s-a ținut seama de contribuția concretă a inculpatului la comiterea faptelor și nu au fost valorificate datele favorabile ce caracterizează persoana sa, ignorându-se faptul că, deși cunoscut cu antecedente penale care atrag starea de recidivă, acesta, după săvârșirea infracțiunii ce formează obiectul prezentei cauze, a încercat să se reintegreze social, conformându-și atitudinea exigențelor legii penale și manifestând un comportament corespunzător în cadrul relațiilor sociale, împrejurări care, coroborate cu faptul că a trecut un interval de timp de aproximativ 11 ani din momentul comiterii infracțiunii, justifică modificarea tratamentului sancționator aplicat de instanța fondului și menținut de Curtea de apel, prin reținerea în favoarea recurentului a dispozițiilor art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. c) C. pen., Înalta Curte, în majoritate, apreciind că aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare este suficientă pentru reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de către acesta de noi fapte antisociale în viitor.

În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, este incident doar cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nefiind întemeiate criticile circumscrise punctului 18 al aceluiași articol și nefiind identificat vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.F.C., va casa, în parte, atât decizia penală atacată, cât și sentința pronunțată de instanța de fond, iar, în rejudecare, va reduce pedeapsa aplicată recurentului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 3 ani închisoare la 6 luni închisoare, cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. și aplicarea art. 80 C. pen.

Totodată, va menține dispoziția de revocare, în temeiul art. 83 C. pen., a suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1626 din 04 iunie 2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin neapelare la data de 26 iunie 2001, dispunând executarea acesteia alăturat pedepsei de 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt potrivnice prezentei decizii, iar, în temeiul ari. 192 alin. (3). C. proc. pen., va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de inculpatul C.F.C. împotriva Deciziei penale nr. 302/A din data de 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte, atât decizia penală atacată, cât și Sentința penală nr. 283 din data de 17 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.F.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. de la 3 ani închisoare la 6 luni închisoare cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. și aplicarea art. 80 C. pen.

În temeiul art. 83 C. pen. dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1626 din 04 iunie 2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin neapelare Ia data de 26 iunie 2001, pedeapsă ce se va executa alăturat pedepsei astfel reduse, inculpatul C.F.C. urmând a executa în final o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare.

Dispune aplicarea dispozițiilor art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt potrivnice prezentei hotărâri.

Onorariu] pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2013.

Cu opinie separată: în sensul admiterii recursului inculpatului C.F.C., casării, în parte, atât a Deciziei penale nr. 302/A din data de 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală cât și a Sentinței penale nr. 283 din data de 17 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală și, în urma rejudecării, achitarea inculpatului C.F.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majoritare apreciez că se impune admiterea recursului inculpatului, casarea sentinței penale și a deciziei, iar rejudecând, achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În orice proces penal, problema fundamentală pe care trebuie să o soluționeze instanța este aceea de a stabili în mod cert dacă probatoriile administrate sunt într-o asemenea măsură relevante și concludente, directe și neechivoce încât să justifice condamnarea. Simplele indicii, suspiciunile, aprecierile subiective, coroborarea doar a unor elemente probatorii fragmentare nu sunt suficiente pentru a stabili vinovăția unei persoane acuzate de săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală.

Această problemă este indisolubil legată de aspectele referitoare la prezumția de nevinovăție și de regula „in dubio pro reo", potrivit căreia incertitudinea, îndoiala, echivocul, operează și trebuie interpretate în favoarea celui acuzat.

În speță, pe tot parcursul procesului penal, începând cu faza de urmărire penală, inculpatul C.F.C. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, învederând că nu a avut intenția de a înșela vreo parte vătămată și nici nu a știut de intenția infracțională a celorlalți coinculpați. Potrivit dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., aceste declarații pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Parchetul, instanțele de fond și prim control judiciar și-au întemeiat soluțiile de trimitere în judecată, respectiv de condamnare pe faptul că inculpatul a avut reprezentarea clară a activității infracționale în care a fost implicat prevăzând și urmărind producerea de pagube societății comerciale de la care achiziționa marfă, fapt ce ar rezulta din faptul că nu era identificat un potențial cumpărător al acestora, astfel încât să se poată plăti prețul de achiziție către vânzătorul inițial, marfa era achiziționată cu instrumente de plată falsificate, lipsite de orice formă de disponibil în cont, cele învederate fiind susținute în opinia Parchetului și instanțelor de către martorul E.C.G. și inculpatul C.F.C.

În analiza elementelor constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, reținută în sarcina inculpatului C.F., trebuie pornit de la calitatea și atribuțiile pe care le avea inculpatul în cadrul societății și în ce măsură, raportat la acestea, se poate reține săvârșirea acestei infracțiuni. Așa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul C.F.C. încheiase un contract de agenție comercială cu inculpatul P.G. în baza căruia avea, printre altele, atribuții de identificare de furnizori de mărfuri, respectiv materiale de construcții.

În exercitarea acestor atribuții, de agent comercial, a contactat firma SC N.P.C. SRL de la care a achiziționat materiale de construcții în valoare de 69.976.140 ROL, lăsând o filă CEC, scadentă la 1 august 2002, ulterior schimbată cu alta pentru suma de 60.076.140 ROL scadentă la 8 august 2002, la 26 iulie 2002 a ridicat marfa de la SC C.C. SRL pe care a livrat-o unui depozit din Șoseaua F; la 27 iulie 2002 a ridicat fier beton de la SC S.I. SRL, lăsând o filă CEC pentru plată, semnată și completată de P.G.; în 31 iulie 2002 a ridicat fier beton de la SC C.G.; în 7 august 2002 a ridicat de la SC B.D. SA Galați un număr de 19 uși metalice și de lemn, contract ce fusese negociat (cantitate, livrare, mod de plată) de către P.G.; la 7.08 și 9.08 a achiziționat în două tranșe marmură de la SC L.M. SA, pe care inculpatul L.M. a vândut-o, îndeplinindu-și întru-totul atribuțiile din cadrul contractului încheiat.

Faptul că nu era identificat un potențial cumpărător al mărfurilor achiziționate nu poate fi reținut ca un element care demonstrează intenția inculpatului de a înșela parte vătămată, întrucât în sarcinile sale de serviciu nu erau prevăzute astfel de atribuții și nici nu era obligat prin contract să urmărească dacă se efectua plata ulterioară a sumelor de bani către vânzători.

De asemenea, din nici un element probator nu rezultă că inculpatul C.F.C. ar fi cunoscut faptul că instrumentele de plată erau falsificate, atâta timp cât erau completate de inculpatul P., care i le înmâna.

Așa cum rezultă din probele administrate, inculpatul C.F.C. a avut reprezentarea faptului că societatea administrată de inculpatul P. avea disponibil în cont, dovadă fiind faptul că la discuțiile cu reprezentanții societăților comerciale cu care a venit în contact le-a solicitat în mod explicit verificarea bonității firmei, lucru confirmat de declarațiile martorilor R.C. și N.V. care au arătat că au verificat personal bonitatea SC G. SRL și că nu existau incidente de plată.

A susține că tocmai solicitarea inculpatului adresată reprezentanților societăților prejudiciate de verificare a bonității firmei, constituie o dovadă că acesta cunoștea că SC G. nu avea disponibil în cont, ar însemna o interpretare forțată, contra probelor dosarului.

Faptul că inculpatul a contactat colaboratori mai vechi (N.V., N.G.) cu care în trecut derulase relații comerciale fără incidente, nu poate constitui un element din care să rezulte intenția inculpatului de a-i înșela, folosindu-se de încrederea de care se bucura în fața acestora, întrucât inculpatul în acest caz putea fi conștient de consecințele faptei sale, mai ales că persoanele cu care interacționa îl cunoșteau și putea fi astfel foarte ușor depistat și tras la răspundere penală.

Mai mult, la încheierea fiecărui contract, inculpatul C.F.C. a încheiat proces-verbal de predare primire marfă cu SC G. SRL, aspect confirmat și de ceilalți coinculpați și de martorul N.E., fapt de natură să demonstreze buna credință a inculpatului C.F.C. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cât și faptul că nu avea cunoștință de intenția infracțională a inculpatului P.G., fiind greu de crezut că, în condițiile în care ar fi știut că se urmărește prejudicierea societății comerciale cu care încheiase contracte, mai era nevoie să întocmească aceste procese verbale de predare-primire marfă.

Încredințarea documentelor societății, a ștampilei firmei inculpatului C.F. de către P.G., reprezintă un fapt normal în desfășurarea relațiilor comerciale, neputând fi interpretat ca un element de natură să demonstreze că inculpatul C.F. cunoștea că societatea SC G. SRL era folosită pentru a înșela părțile vătămate.

Cu privire la înregistrarea audio, realizată de către inculpatul P., din care se susține că ar rezulta faptul că inculpatul C.F.C. ar fi cunoscut adevărata identitate a lui P.G. și că preluase SC G. SRL în scopul „de a fura", din actele dosarului reiese că înregistrarea s-a făcut după ce marfa fusese achiziționată prin emiterea cec-urilor fără acoperire, iar inculpatul C.F.C. nu a fost prezent la acea discuție, martorul N.E., confirmând prezența doar a inculpaților P., R. și L.

Mai mult, inculpatul C.F.C. nu a completat, nu a semnat nicio filă CEC sau alte înscrisuri, relevante în acest sens fiind concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică grafică 553508 din 25 octombrie 2002, din care rezultă că semnăturile depuse pe filele CEC au seria ...... nr. "X", "Y", "Z", "W", "Q" și "P" aparțin inculpatului P.G.

Faptul că inculpatul C.F.C. a înmânat inculpatului L.M. facturi în alb pentru marfa predată acestuia nu conține aspecte ce s-ar subscrie elementului material al infracțiunii de înșelăciune.

Astfel, condamnarea inculpatului C.F.C. în săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune nu se poate întemeia doar pe declarația inculpatului P.G., care au fost oscilante și lipsite de credibilitate, într-o primă fază nu a recunoscut faptele, după care a revenit și a învederat că a fost ajutat în realizarea activității infracționale și de inculpatul C.F.C. și nici pe interpretări ale conduitei inculpatului în relațiile comerciale stabilite cu partenerii comerciali.

De asemenea, faptul că inculpatul a solicitat mărirea comisionului este un aspect normal în relațiile comerciale de tipul patron/angajat, neputând constitui un element care să demonstreze vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Nici din declarația martorului E.C.G., apreciată edificatoare de către instanțe, sub aspectul prejudicierii părții vătămate SC C.C. SRL, nu poate duce Ia concluzia că inculpatul cunoștea de existența unui plan infracțional, atâta timp cât i s-a solicitat martorului depozitarea unor materiale de construcții pe care le achiziționaseră și acesta a refuzat.

Concluzionând, apreciez că în cauză nu există probatorii pertinente, certe și concludente din care să rezulte că inculpatul a avut reprezentarea clară a activității infracționale derulate și că ar fi acceptat să-l ajute pe inculpatul P.G. în vederea inducerii în eroare a părților vătămate.

Lipsa dovezilor din care să rezulte intenția inculpatului de a înșela societățile comerciale fac ca prezumția de nevinovăție să nu fi fost înfrântă, soluția care se impune fiind cea de admitere a recursului și de achitare a inculpatului sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 și art. 137 lit. a) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Procesat de GGC - LM