Continuation of preventive detention post-conviction: concrete danger to public order under Art. 148(1)(f) CPP

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 687/105/2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților N.C. și N.I. și a menținut această măsură.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la data de 07 septembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, conform dispozițiilor art. 136, art. 143 și art. 1491 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind emise mandatele de arestare preventivă nr. 179/U/2011 și nr. 180/U/2011.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., Curtea a constatat că acestea subzistă în cauză.

Totodată s-a constatat că sunt incidente și dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., atâta timp cât pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunile imputate este închisoarea mai mare de 4 ani și se pot reține în acest stadiu procesual probe certe din care rezultă existența pericolului concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar prezenta pentru ordinea publică.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că măsura arestării preventive a celor doi apelanți inculpați nu a împlinit o durată excesivă fiind în consens cu prevederile jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât, în speță sunt cercetați trei inculpați pentru comiterea mai multor infracțiuni săvârșite cu violență, care au condus la decesul numitului P.I., fiind necesară administrarea mai multor probe, în situația în care doi dintre aceștia nu au recunoscut comiterea faptelor, iar un alt inculpat este cercetat pentru că ar fi favorizat pe unul dintre participanții la presupusele fapte care au condus la decesul victimei.

Împotriva încheierii mai sus menționate a declarat recurs inculpatul N.I.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpatul N.I. nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține că prin Sentința penală nr. 359 din 09 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, printre altele, au fost condamnați inculpații N.C. la pedeapsa rezultantă de 13 ani și 4 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., profanare de morminte prevăzută și pedepsită de art. 319 C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (2) C. pen. (victima P.I.), toate cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., iar N.I. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art. 189 alin. (2) C. pen. (două fapte, victime P.I. și P.A.).

Conform dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a acestora, iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus pentru fiecare din pedeapsa de executat perioada reținerii și arestării preventive de la 06 septembrie 2011, la zi.

Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv: plângerea și declarația părții vătămate P.A., raportul de expertiză medico-legală a victimei, procesul-verbal de cercetare la fața locului, rapoartele medico-legale necropsie, exhumare, de expertiza biocriminalistică de genotipare, proces-verbal de reconstituire a faptelor, de reconstituire a traseului parcurs de inculpatul N.C. cu corpul victimei, încheiate cu ocazia căutărilor victimei P.I., examinării criminalistice a autovehiculelor numiților N.M. și N.C., procesele-verbale de confruntări, interceptările și înregistrărilor audio a convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor M.I., S.C.G. și E.M. și cele ale declarațiile inculpaților, în esență, s-au reținut următoarele:

În data de 02 septembrie 2011 inculpații N.C. și N.I., ajutați de inculpatul N.M. au lipsit de libertate în mod ilegal pe victima P.I. iar, prin acțiunea conjugată a inculpaților viața victimei a fost suprimată. Pentru a ascunde cadavrul și pentru a împiedica descoperirea acestuia, inculpatul N.C. a abandonat trupul victimei într-un lan de porumb, fiind descoperite doar resturi cadaverice, în data de 17 septembrie 2011, fără părți și țesuturi moi. În aceeași zi, 02 septembrie 2011, inculpații N.C. și N.I. l-au lipsit de libertate în mod ilegal și pe partea vătămată P.A., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 4 - 5 zile îngrijiri medicale.

Procedând la verificarea legalității arestării preventive, în mod corect, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului N.I., reținând, de asemenea, că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Probele administrate în cauză relevă indicii temeinice în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 681 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală astfel cum acestea au fost descrise în hotărârea apelată.

Totodată, se constată că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În analiza celei de-a doua condiții se are în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi comise de inculpat, gravitatea deosebită a acestora, aspecte care denotă periculozitatea, inculpatul fiind condamnat pentru comiterea infracțiunilor de omor și lipsire de libertate în mod ilegal, și care justifică privarea în continuare de libertate a inculpatului, acesta reprezentând și la acest moment un pericol social concret pentru ordinea publică.

Pentru a evidenția pericolul concret pe care l-ar reprezenta cercetarea în stare de libertate, în acest moment, a inculpatului se are în vedere și ecoul profund defavorabil pe care faptele comise l-au generat în rândul opiniei publice din comunitățile în care acestea s-au desfășurat (violențele având loc în comuna T.V., iar cadavrul fiind descoperit pe raza comunei A.R.) dar și din orașul P., aflat în imediata vecinătate a acestor două localități.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție a inculpatului, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii, fiind totodată în concordanță cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Astfel cum a reținut și prima instanță, în speță sunt cercetați trei inculpați pentru comiterea mai multor infracțiuni săvârșite cu violență care au condus la decesul numitului P.I., fiind necesară administrarea mai multor probe în situația în care doi dintre inculpați nu au recunoscut comiterea faptelor, iar un alt inculpat este cercetat pentru că l-ar fi favorizat pe unul dintre participanții la presupusele fapte care au condus la decesul victimei.

Întrucât temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, această măsură este necesar a fi menținută în continuare față de inculpat pentru buna desfășurare a procesului penal și aflarea adevărului în cauză.

În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. pen. față de considerentele expuse mai sus și de circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual.

Având în vedere considerentele arătate, apreciind că soluția de menținere a arestării preventive față de inculpat, dispusă de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze de minori și de familie, este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva încheierii din 15 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 687/105/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2013.

Procesat de GGC - GV