Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1088/2012 AI generated

Decizia nr. 1088/2012 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Case Number Decizia nr. 1088/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

Prin sentința penală nr. 5/PI din 26 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 611/35/2009 s-au dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea inculpatului G.C.V. de schimbare a încadrării juridice a faptei de complicitate la contrabandă calificată în infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

Legislator headnote

AI generated

art. 334 C. proc. pen, art. 254 C. pen, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen, art. 274 din Legea nr. 86/2006; Decizia nr. 1088/2012 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: - constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea 39/2003.

Keywords

AI generated
art. 334 C. proc. pen art. 254 C. pen art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 art. 26 C. pen art. 274 din Legea nr. 86/2006

Cited Legislation

AI generated
art. 334 C. proc. pen
În baza art. 334 C. proc. pen.
art. 254 C. pen
de schimbare a încadrării juridice a faptei de complicitate la contrabandă calificată în infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prev.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 precum și din art.
art. 26 C. pen
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă calificată la o pedeapsă de:
art. 274 din Legea nr. 86/2006
270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006.
art. 41 alin. (2) C. pen
86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă calificată la o pedeapsă de:
art. 35 C. pen
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, inculpatul M.I. urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința penală nr. 5/PI din 26 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 611/35/2009 s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea inculpatului G.C.V. de schimbare a încadrării juridice a faptei de complicitate la contrabandă calificată în infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea inculpatului M.S. de schimbare a încadrării juridice a faptei de din infracțiunea prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prev. și ped. de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 precum și din art. 26 rap. la art. 270 și 274 C. vam. în infracțiunea prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 C. vam.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpaților prin rechizitoriu din infracțiunile de contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 270 și 274 din Legea nr. 86/2006 în infracțiunile de complicitate la contrabandă calificată prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006.

I. Cu privire la inculpatul M.I.:

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpatul M.I., pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional în vederea săvârșirii de contrabandă la o pedeapsă de:

- 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă calificată la o pedeapsă de:

- 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, inculpatul M.I. urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

- 6 ani și 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64: lit. a) teza 11 și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de Ia 24 martie 2009 până Ia zi.

II. Cu privire la inculpatul D.F.;

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă Ia o pedeapsă de:

- 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat Ia art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., I-a condamnat Ia o pedeapsă de:

- 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

- 5 ani închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din 24 martie 2009 la zi.

III. Cu privire Ia inculpatul F.I.:

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă la o pedeapsă de:

- 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de:

- 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, inculpatul F.I. urmează să execute pedeapsa rezultantă de :

- 4 ani închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64: lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din 24 martie 2009 la zi.

IV. Cu privire la inculpatul C.M.S.:

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă la o pedeapsă de:

- 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de:

- 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de :

- 4 ani închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării din 24 martie 2009 la 30 septembrie 2010.

V. Cu privire la inculpatul H.A.I.:

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă la o pedeapsă de :

- 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat Ia art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat Ia o pedeapsă de:

- 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de :

- 5 ani închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării din 24 martie 2009 la zi.

VI. Cu privire la inculpata Ț.E.T.:

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă la o pedeapsă de:

- 3 ani și 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata la o pedeapsă de:

- 3 ani 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani 8 luni închisoare, inculpata urmează să execute pedeapsa rezultantă de:

- 3 ani 8 luni închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatei.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării din 24 martie 2009 la zi.

VII. Cu privire Ia inculpatul H.G.S.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă la o pedeapsă de :

- 5 ani 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de:

- 5 ani 6 luni și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de :

- 5 ani 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64: lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din 23 martie 2009 la 8 decembrie 2010.

VIII. Cu privire Ia inculpatul K.R.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă la o pedeapsă de:

- 5 ani 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de:

- 5 ani 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de :

- 5 ani 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64: lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării din 24 martie 2009 la zi.

IX. Cu privire la inculpatul M.S.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a condamnat inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă la o pedeapsă de:

- 5 ani 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat Ia o pedeapsă de :

- 5 ani 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat Ia art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de :

- 5 ani 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării din 23 martie 2009 Ia zi.

X. Cu privire la inculpatul B.P.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă Ia o pedeapsă de :

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat Ia art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat Ia o pedeapsă de :

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de :

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64: lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.:

- să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existentă;

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864, 83 și 84 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii pe 24 ore din 24 martie 2009.

XI. Cu privire la inculpatul B.V.;

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă Ia o pedeapsă de:

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de :

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de :

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.:

- să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existentă;

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864, 83 și 84 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din 23 martie 2009.

XII. Cu privire la inculpatul G.C.V.:

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă la o pedeapsă de :

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de:

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de :

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64: lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.:

- să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existentă;

- în baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864, 83 și 84 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii pe 24 ore din 23 martie 2009.

XIII. Cu privire la inculpatul B.Z.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 Iit. c) și art. 76 alin. (1) Iit. b) C. pen. a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă Ia o pedeapsă de :

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 Iit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat Ia art. 270 și 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 Iit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat Ia o pedeapsă de :

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat Ia art. 34 Iit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de :

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64: lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) Iit. a)-d) C. pen.:

- să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existentă;

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864, 83 și 84 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 și urmat. C. civ. coroborat cu art. 277 din Legea nr. 86/2006 a dispus obligarea la plată a inculpaților în solidar la suma de 4.274.077 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea statului.

În baza art. 118 lit. a) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul de la inculpatul G.C.V. a sumei de 5000 euro și de la inculpatul K.R. a sumei de 2000 euro.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea în folosul statului a două stații de emisie-recepție marca Q. și marca M. și a unui binoclu de vedere pe timp de noapte, înregistrate la poziția 2/2011 din Registrul de valori și corpuri delicte a secției penale și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Oradea.

A dispus menținerea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor imobile și mobile ale inculpaților M.I., D.F., C.M.S., H.A.I., B.Z., K.R., H.G.S., G.C.V., M.S., B.V. până la concurența sumei de 1.300.000 EURO, precum și a măsurii dispuse cu privire la inculpatul C.M.S., privind consemnarea la CEC Bank SA - Sucursala Satu Mare, la dispoziția DNA - Serviciul Teritorial Oradea, a sumei de 29.900 RON, 200 lire sterline și 704 euro.

În baza art. 1608a pct. 6 C. proc. pen., a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații Ș.E.T., H.A.I., M.S., în prezent deținuți în Penitenciarul Oradea și Penitenciarul Arad.

A respins cererile de modificare a controlului judiciar formulate de către inculpatul C.M.S., privind înlocuirea măsurii obligației de a nu depăși limita teritorială a județului Satu Mare, respectiv de înlocuire a măsurii restrictive actuale dispusă de către înalta Curte de Casație și Justiție cu obligarea de a nu părăsi țara.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpații M.I., D.F., F.I., C.M.S., H.A.I., B.Z., K.R., H.G.S., G.C.V., M.S., B.V., B.P., C.M.S., Ș.E. să plătească statului suma de 8000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen., a stabilit onorariul pentru expertiza contabilă efectuată în cauză la suma de 15600 lei și obligă inculpații la plata sumei de câte 1200 lei, din care se va scădea avansul achitat de către inculpați.

În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen., plata interpretului de limbă maghiară G.F. pentru prestația efectuată pe o durată de 3 ore a fost achitată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 14 mai 2009 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Satu Mare au fost trimiși în judecată inculpații M.I., D.F., F.I., C.M.S., H.A., Ș.E.T., H.G.S., K.R., G.C., M.S., B.P., B.V. și B.Z., pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 270 raportat Ia art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în cursul anului 2008 împreună cu coinculpații au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă și împreună cu mai multe persoane au introdus în țară, din Ucraina prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, țigări, respectiv în cursul anului 2008 (septembrie - octombrie) au furnizat informații inculpatului M.I., informații care au dus Ia înlesnirea introducerii în țară de țigări din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal.

Reprezentantul parchetului a cerut a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din autorat în complicitate Ia contrabandă.

A arătat că așa cum rezultă din probe, țigările de contrabandă au fost trecute de către cetățeni neidentificați ucrainieni în România, unde au fost preluate de către membrii grupării, neexistând probe relevante în sensul de a se demonstra că membrii grupării au trecut ilegal frontiera în Ucraina de unde au introdus țigările.

Față de cele arătate, instanța a reținut vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, însă sub aspectul participației va reține doar forma complicității la această infracțiune și nu autoratul, deoarece din declarațiile inculpaților rezultă că țigările erau trecute pe teritoriul României de către cetățenii ucraineni rămași neidentificați.

Inculpații M.I., D.F., H.A.I., Ș.E.T., K.R., H.G.S. și M.S. nu au recunoscut comiterea faptelor iar ceilalți inculpați F.I., C.M.S., B.Z., G.C., B.P. și B.V. au recunoscut infracțiunile ce li se rețin în sarcină.

Inculpatul M.I., în cursul urmăririi penale a negat că s-ar face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni. Acesta însă nu neagă că s-a ocupat cu comercializarea țigărilor aduse din Ucraina, dar nu pe linia de frontieră, ci prin punctul vamal Halmeu.

Din actele și lucrările dosarului s-au reținut, următoarele:

În data de 10 septembrie 2008, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Satu Mare s-a sesizat din oficiu cu privire la existența pe teritoriul județului Satu Mare, în localitățile Halmeu - Porumbești, zonă de frontieră cu Ucraina, a unui grup infracțional organizat care avea ca scop introducerea în țară, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, a unor importante cantități de țigări, în scopul revânzării în țară sau în alte țări din cadrul Uniunii Europene.

În prezenta cauză au fost administrate probe din care rezultă că, în cursul anului 2008, inculpatul M.I. a inițiat și coordonat un grup infracțional organizat, care acționează pe raza județului Satu Mare, cu precădere în zona de frontieră cu Ucraina, pe raza localităților Porumbești și Halmeu, având ca scop săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări provenite din Ucraina, pentru a obține în mod direct un beneficiu financiar. Din grup au făcut parte inculpații D.F., F.I., B.P., B.V., H.A.I. și Ș.T., aceștia având rolul de a introduce în țară țigări prin contrabandă, de la linia de frontieră româno-ucrainiană, până unde sunt aduse de cetățeni ucraineni, respectiv de a le transporta și depozita în diverse locuri din zona Halmeu - Porumbești.

De aici, ulterior, țigările de contrabandă erau transportate fie de către inculpatul B.Z., fie de către inculpatul C.M. în alte locuri (depozite) din județul Satu Mare, acestea fiind pe urmă încărcate în mijloace mari de transport (tiruri, autocamioane) de către cumpărători, în vederea vânzării acestora fie în alte județe din țară, fie, cu precădere, în alte state U.E.

Grupul infracțional a fost sprijinit de inculpații H.G.S., K.R. și G.C., toți agenți de poliție de frontieră din cadrul I.J.P.F. Satu Mare, care, cu intenție și-au încălcat atribuțiile de serviciu, oferind cu regularitate liderului grupului, inculpatul M.I., sau altor membri ai grupării, contra cost, informații despre securizarea liniei de frontieră și dispozitivul de pază. Acești agenți ai poliției de frontieră au asigurat protecția activității grupului, precum și suportul informațional legat de modul de organizare și desfășurare a pazei frontierei de stat, prin furnizarea de informații membrilor grupării infracționale în legătură cu zilele, orele și locurile de la frontieră prin care se pot introduce prin contrabandă în România țigări din Ucraina, fără nici un fel de riscuri.

Astfel, agenții poliției de frontieră sus-amintiți au permis membrilor grupului infracțional să aducă din Ucraina cantități importante de țigări, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, în speță în zonele exterioare punctelor vamale, marcate în teren cu stâlpi de frontieră, unde ei erau planificați să efectueze serviciul de pază și patrulare.

La acest grup infracțional a aderat și oferit sprijin concret și inculpatul M.S. - subinspector în cadrul I.J.P. Satu Mare, coordonator al Compartimentului Urmăriți General -, afin (cumnat) al liderului M.I. care, cunoscând proveniența ilicită a țigărilor, s-a implicat în transportarea și plasarea unor cantități de țigări către diverși cumpărători, folosind calitatea sa de ofițer de poliție judiciară pentru a asigura reușita activităților ilicite. De asemenea, acesta a transportat sume importante în lei și valută, pentru inculpatul M.I., pentru plata furnizorilor de țigări din Ucraina.

I. a) în data de 2 august 2008, inculpatul G.C.V. - agent în cadrul I.J.P.F. Satu Mare - Sectorul Poliției de Frontieră Halmeu i-a oferit inculpatului M.I., prin intermediul mesajelor SMS transmise de pe telefonul său mobil (2 august 2008, ora 8:42:24; 8:51:43; 9:59:51; 9:00:22; 9:03:35; 9:05:20; 9:11:43; 10:52:46; 9:55:22; 11:36:38; 11:37:35; 12:26:00; 12:29:03; 12:52:41; 12:53:34; 12:54:30; 12:57:01; 13:19:57; 13:23:28; 13:33:49; 13:34:38; 14:05:40; 14:41:24; 15:14:37; 15:17:57) informații și detalii despre planificarea în serviciul de pază la frontieră al colegilor săi, agenții P.M. și H.F., mai precis locul unde aceștia se urmau să se găsească în patrulare (între stâlpii de frontieră -S.F. 31 - 37). Aceste informații operative i-au permis inculpatului M.I. să coordoneze introducerea în țară din Ucraina a 50 baxuri țigări (25.000 pachete țigări), prin alt loc decât cel destinat controlului vamal, respectiv printre S.F.(stâlpii de frontieră) nr. 31 - 37.

Pentru sprijinul pe care i l-a oferit, inculpatul G.C. a primit de la inculpatul M.I. suma de 2.000 Euro.

În vederea stabilirii valorii țigărilor introduse în țară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de constatare de către expertul vamal din cadrul D.N. A. - Serviciul Teritorial Oradea. Întrucât în unele cazuri nu a fost posibilă stabilirea mărcii țigărilor, raportul de constatare a luat în considerare, pentru aceste țigări, cele mai mici prețuri_comunicate de Ministerul Finanțelor, respectiv de 4 RON/pachet. Astfel, s-a stabilit că valoarea țigărilor introduse în țară, din Ucraina, în data de 2 august 2008, prin alt loc decât cel destinat controlului vamal, respectiv între S.F. 31 - 37, este de 100.000 RON, fila (103-110).

b) în seara de 3 august 2008, inculpatul G.C., la intrarea în serviciul de patrulare ca agent al poliției de frontieră, după aflarea planificării serviciilor, i-a oferit inculpatului M.I., prin intermediul mesajelor SMS, informații despre stâlpii de frontieră printre care se pot introduce țigări din Ucraina. Relevant în acest sens este mesajul SMS trimis de inculpatul G.C. inculpatului M.I. în data de 3 august 2008, ora 20:56:49: „37 - 31 și 52 -58 alege repede", acesta alegând S.F. 54.

Conform planului de acțiune al turei de serviciu a Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu pentru noaptea de 3/4 august 2008, între orele 19:45 - 8:15, între S.F. nr. 52 - 58 nu a existat niciun agent planificat în serviciu de patrulare.

Inculpatul M.I. a reușit să introducă în țară, din Ucraina cantitatea de 60 baxuri țigări (30.000 pachete țigări), valoarea acestora fiind conform raportului de constatare de 120.000 RON, fila (103-110).

În baza notelor de redare puse la dispoziție de către Serviciul Român de Informații Satu Mare, note care au vizat interceptarea convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul M.I. și obținute în baza Mandatului din 17 iulie 2008 emis de înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că cele 55.000 pachete țigări introduse în țară în data de 2 august 2008 și 3/4 august 2008 au fost depozitate la inculpatul F.I.

Ulterior, în data de 4 august 2008, țigările au fost transportate de către inculpatul B.Z. la un depozit mai mare situat pe raza localității Ciuperceni, jud. Satu Mare, după care au fost vândute de către inculpatul M.I. unui cetățean maghiar. Relevante în acest sens sunt notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul M.I. în data de 4 august 2008 cu inculpatul B.Z. și cu un cetățean maghiar rămas neidentificat.

Pentru sprijinul oferit, inculpatul G.C. a cerut de la inculpatul M.I. suma de 4.000 Euro, dar acesta nu a fost de acord cu suma, transmițându-i că pentru 60 de baxuri nu poate să-i dea decât 2.000 Euro. Astfel, în data de 4 august 2008, ora 12:04:38, inculpatul M.I. a primit pe telefonul un mesaj de la inculpatul G.V. având următorul conținut: „Tați adă 4 că trebe la băiat" răspunsul dat în aceeași zi, ora 12:14:28 fiind: „60 (baxuri, n.n.) am adus și tu vrei 4 ? Și era să mă și prindă. De la doi colegi de-ai tăi am mai primit mesaj că o rămas acolo gol. Îți arăt mesajele. Și eu nu le-am răspuns că mai cereau și ei. Primești 2 să nu zici că sunt băiat rău.

c) în data de 8 august 2008, ora 10:28:39, inculpatul G.C., având același mod de operare, i-a transmis un mesaj SMS inculpatului M.I. cu conținutul „29 - 37", numerele reprezentând stâlpii de frontieră între care acesta putea să introducă țigări în țară, provenind din Ucraina.

La ora 15:30:22, inculpatul M.I. i-a comunicat inculpatului G.C. că „30 (n.n. baxuri) sunt în porumb. Dar îi plin de lume și nu pot să le duc".

Faptul că inculpatul M.I. a introdus cantitatea de 30 baxuri țigări (15.000 pachete țigări) pe direcția S.F. 37, direcție comunicată de inculpatul G.C. după intrarea în serviciu, se coroborează cu capturarea acestor țigări de către alți lucrători ai poliției de frontieră.

Astfel, conform procesului verbal de constatare din data de 8 august 2008, în jurul orei 16:15, pe direcția S.F. 37 - direcție comunicată de inculpatul G. ca fiind nepăzită -, la o distanță de aproximativ 800 metri față de linia de frontieră româno - ucraineană, agenți ai poliției de frontieră l-au surprins pe inculpatul F.I. conducând autoturismul în care s-a găsit cantitatea de 30 baxuri țigări (15.000 pachete țigări) marca C.

În cursul urmăririi penale, inculpatul F.I. a recunoscut că, în cursul anului 2008, a fost solicitat de inculpatul M.I. să-l ajute la introducerea din Ucraina, a unor țigări de contrabandă, urmând să fie plătit pentru fiecare act de contrabandă cu suma de 300 RON. Așa s-a întâmplat și în data de 8 august 2008, când a fost surprins de o patrulă a poliției de frontieră.

Valoarea celor 15.000 pachete de țigări marca C. este de 81.000 RON, fila (103-110).

Legat de surprinderea inculpatului F.I., rezultă că, în aceeași zi, la ora 18:35:11, inculpatul M.I. i-a trimis un mesaj SMS inculpatului G.C. cu conținutul „Am căzut'', referindu-se la capturarea celor 30 baxuri țigări marca C.

d) În seara de 12 august 2008, inculpatul G.C. l-a sprijinit din nou pe inculpatul M.I. și i-a comunicat că prin culoarul dintre S.F. nr. 46 - S.F. nr. 58 respectiv dintre SF 16 - 20, se pot introduce țigări. Aceste informații i-au permis inculpatului M.I. să introducă în noaptea de 12/13 august 2008 cantitatea de 300 baxuri țigări (150.000 pachete țigări) marca C., valoarea acestora fiind de 810.000 RON.

Sprijinul acordat de către inculpatul G.C. inculpatului M.I., rezultă fără echivoc din conținutul mesajelor SMS dintre cei doi din data de 12 august 2008 (19:23:56; 19:24:47; 19:26:12; 19:27:43; 19:29:25; 20:12:45; 21:26:24; 21:32:25; 21:35:05; 21:49:32; 22:11:00; 22:22:13; 22:23:19; 22:55:39; 23:32:03).

Cu privire la cantitatea de 300 baxuri țigări (150.000 pachete țigări) marca C., introdusă în noaptea de 12/13 august 2008, inculpatul M.I. i-a cerut inculpatului C.M. în data de 13 august 2008, la ora 9:38:52, ca să o transporte din zona localității Halmeu, unde era depozitată temporar.

e) în noaptea de 21/22 august 2008, inculpatul F.I. a introdus pentru inculpatul M.I., în mai multe rânduri, cantitatea de 190 baxuri țigări (95.000 pachete țigări) în valoare de 96.000 RON. în cursul urmăririi penale nu s-au putut stabili nici stâlpii de frontieră pe unde au fost introduse țigările, nici marca acestora și nici care dintre agenții poliției de frontieră a sprijinit grupul infracțional. Din actele de la dosar mai rezultă că, în data de 26 august 2008, ora 15:28:23, inculpatul M.I. i-a cerut inculpatului C.M., care avea „mașina liberă" să-i transporte 120 baxuri țigări.

f) Din discuțiile purtate în data de 5 septembrie 2008, ora 9:03:17, de către o persoană rămasă neidentificată cu inculpatul M.I., rezultă că această persoană a introdus pentru inculpatul M.I. cantitatea de 48 baxuri țigări (24.000 pachete țigări), valoarea acestora, fiind conform raportului de constatare de 96.000 RON, fila (103-110).

Trebuie menționat că în această perioadă, inculpatul G.C. i-a oferit de mai multe ori sprijin direct inculpatului M.I., indicându-i stâlpii de frontieră între care se puteau introduce în țară, din Ucraina, cantități de țigări, însă din diferite motive, activitatea de contrabandă nu s-a putut realiza. Astfel, s-a întâmplat în data de 4 august 2008 ora 19:50, 7 august 2008 ora 21:11, 9 august 2008 ora 19:49, 11 august 2008 ora 12:14, 13 august 2008 ora 14:28, 14 august 2008 ora 10:49, 15 august 2008 ora 8:58 și 19:40 și 16 august 2008 ora 15:38.

Inculpatul G.C. a recunoscut săvârșirea acestor fapte, susținând că l-a sprijinit pe inculpatul M.I., oferindu-i așa zisele „info" sau „publicitate", chiar dacă el nu era de serviciu, pentru a se distra și sperând că actele de contrabandă vor fi depistate de colegii săi.

g) în data de 15 septembrie 2008, la ora 8:53:16, inculpata Ș.T. a primit de la inculpatul H.A.I. un mesaj SMS cu conținutul „S. (inc. H.G.S., agent al poliției de frontieră, n.n.) îi pe 58 m-a sunat că ce va fi". Acest mesaj a fost transmis ulterior, la ora 13:07:22 de inculpata Ș.T., inculpatului M.I.

Conform planului de acțiune al turei de serviciu nr. 1 Halmeu din data de 15 septembrie 2008, între orele 8:00 - 20:00, la S.F.53 - 58 a efectuat serviciul de patrulare inculpatul H.G.S., însoțit de numitul B.M. - ambii agenți în cadrul I.J.P.F. Satu Mare - S.P.F Halmeu.

Așa cum a rezultat din probatoriul administrat în dosar, între inculpatul H.A.I. - fost angajat al IJPF Satu Mare - și inculpatul H.G.S., agent al poliției de frontieră, a existat o relație apropiată, de prietenie. În mod frecvent, inculpatul H.G.S. i-a comunicat inculpatului H.A.I. stâlpii de frontieră între care își desfășura serviciul de patrulare, cu scopul de a fi introduse în țară țigări de contrabandă. Aceste informații erau imediat transmise de către inculpatul H.A.I., fie direct, fie indirect, prin intermediul inculpatei Ș.T., inculpatului M.I., care coordona introducerea în țară a țigărilor, peste fâșia verde, prin zona de frontieră nepăzită.

Așa s-a întâmplat și în data de 15 septembrie 2008 când, având informația că prin zona S.F. 58 se pot introduce țigări, împreună cu inculpații D.F., H.A.I., Ș.T. și alte persoane rămase neidentificate, inculpatul M.I. a introdus în țară, din Ucraina, cantitatea de 240 baxuri țigări (120.000 pachete țigări) marca C.

Conform raportului de constatare din data de 18 martie 2009 întocmit de către specialistul vamal din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, valoarea de piață a acestor țigări a fost de 648.000 RON (179.845,13 Euro), fila (86-96).

În ce privește participarea inculpaților la acest act de contrabandă, extrem de relevantă este convorbirea telefonică dintre inculpații M.I. și H.A.I. din data de 15 septembrie 2008, ora 20:18:15, când au intervenit neînțelegeri legate de sumele de bani plătite polițiștilor de frontieră din rețea de către inculpatul M.I. în schimbul informațiilor operative furnizate. Convorbirea detaliază modul în care activitatea infracțională a rețelei era organizată.

Așa cum rezultă și din conținutul convorbirilor telefonice, grupul infracțional a acționat în scopul introducerii de țigări din Ucraina, peste fâșia verde, în vederea obținerii unor beneficii materiale, având în acest sens și sprijinul lucrătorilor poliției de frontieră, care la rândul lor ofereau aceste „info" (n.n. informații legate de stâlpii de frontieră pe unde se pot introduce țigări) în schimbul unor avantaje de natură pecuniară.

Faptul că inculpatul D.F. era omul de încredere al inculpatului M.I. se desprinde și din convorbirea pe care cei doi au avut-o în data de 15 septembrie 2008 la ora 15:46:32:

O parte din țigările care au fost introduse în data de 15 septembrie 2008 au fost transportate din zona Halmeului, către beneficiari, de către inculpatul C.M., în data de 16 septembrie 2008, aspect care rezultă din discuția telefonică dintre inculpatul M.I. și H.A.I., din data de 16 septembrie 2008, ora 14:48:55:

h) în seara de 16 septembrie 2008, având informații de la agentul poliției de frontieră, inculpatul H.G.S., inculpata Ș.T. a organizat introducerea în țară, din Ucraina pentru inculpatul M.I., pe la S.F. 44 - 51, zona de patrulare a inculpatului H.G.S., a cantității de 30 baxuri țigări (15.000 pachete țigări), marca J.L. (denumite „galbene" în limbajul codificat al inculpaților, n.n.), fapt pe care i l-a comunicat acestuia a doua zi, Ia ora 10:08:26.

În data de 18 septembrie 2008, inculpatul M.I. i-a cerut inculpatului B.Z. să se deplaseze la locul unde au fost depozitată în seara de 16 septembrie 2008 cantitatea de țigări de către inculpata Ș.T. și să le transporte, lucru pe care inculpatul B.Z. l-a făcut.

În cursul urmăririi penale, inculpatul B.Z. a recunoscut că, frecvent, la solicitarea inculpatului M.I., a transportat pentru acesta diferite cantități de țigări, în schimbul unor sume de bani care difereau în funcție de numărul baxurilor de țigări, despre care cunoștea că au fost introduse în țară, din Ucraina, peste fâșia verde.

Astfel, inculpatul B.Z. susține că „rolul meu era ca, ulterior introducerii țigărilor în țară, din Ucraina, să le preiau de la diferite persoane, unde erau depozitate și să le transport, de regulă în mai multe ture, în alte locuri indicate de către inculpatul M.V. (..) Fac precizarea că pentru fiecare bax de țigări transportat eu eram plătit, după caz, de către cei doi inculpați, M.I. sau D.F., cu suma de 25 RON. (..)"

Cu privire la destinația țigărilor, inculpatul B.Z. arată că „țigările le transportau din zona Halmeului, de regulă la spălătoria din localitatea Ciuperceni, jud. Satu Mare, la o casă din localitatea Iojib, jud. Satu Mare sau pe o stradă din municipiul Satu Mare, situată în apropierea stadionului Olimpia (..)".

i) în data de 18 septembrie 2008, la ora 19:17:44, cetățeanul israelian S.S., poreclit „S." i-a comandat inculpatului M.I., cantitatea de 700 - 800 baxuri țigări L.M., spunându-i că, în prima fază, are nevoie de 200 baxuri, țigările urmând să fie vândute în țări ale UE.

Inculpatul M.I. s-a angajat că-i va aduce aceste țigări astfel că, în data de 19 septembrie 2008, după ce a primit de la polițistul de frontieră H.G.S., prin intermediul inculpatului H.A.I., informațiile operative necesare despre zonele vulnerabile ale sistemului de pază, a introdus în țară pe Ia S.F.12 cantitatea de 200 baxuri țigări din Ucraina (100.000 pachete țigări), marca L.M. și 33 baxuri țigări (16.500 pachete țigări) marca V.

După ce țigările au fost introduse în țară, în data de 19 septembrie 2008, ora 18:17:00, inculpatul M.I. i-a confirmat numitei „J.", cetățean ucrainean, care i-a furnizat țigările, că acestea au ajuns Ia el și că i Ie va plăti, comandându-i în același timp alte 400 baxuri țigări.

În aceeași dată, la solicitarea inculpatului M.I., inculpatul C.M. a transportat cele 33 baxuri țigări marca V. roșu, la o destinație necunoscută.

Și inculpatul C.M. a recunoscut, în cursul urmăririi penale, că a transportat de mai multe ori țigări, la solicitarea inculpatului M.I., fie în schimbul unor sume de bani, fie în schimbul unor cantități de țigări pe care le revindea, profitul rămânându-i lui.

Deși inculpatul C.M. recunoaște că a transportat de mai multe ori țigări pentru inculpatul M.I., susține că el nu a cunoscut niciodată proveniența țigărilor. Această nesinceritate a inculpatului C.M. este contrazisă de materialul probator administrat în cauză, din care rezultă fără echivoc că acesta avea cunoștință de faptul că țigările sunt introduse ilegal, peste linia de frontieră, prin afara punctelor de frontieră.

Relevantă este discuția telefonică pe care inculpații M.I. și C.M. au avut-o în data de 19 septembrie 2008 ora 15:59:41, referindu-se la transportul celor 33 baxuri marca V.: „ M.I.: - Deci, mergi ? C. M.: - Sigur, sigur.

M.I.: - Na, dacă nu îți trebe banii, spune ca trimit pe altul. C. M.: - Nu, mă duc, mă duc."

Valoarea țigărilor introduse în țară, în data de 19 septembrie 2008 a fost de 540.000 RON (146.353, 36 Euro) cele 100.000 pachete țigări marca L.M. și de 84.150 RON (22.806, 73 Euro) cele 16.500 pachete țigări marca V. roșu, fila (86-96).

În data de 19 septembrie 2008, între stâlpii de frontieră 11 - 16, la S.P.F. Halmeu, cel care a fost planificat în serviciul de patrulare a fost inculpatul H.G.S., el fiind cel care i-a indicat inculpatului H.A.I. indicativul S.F. 12, adică locul pe unde se pot introduce țigări fără nici un fel de riscuri.

De altfel, informații similare a furnizat inculpatul H.G.S. inculpatului M.I., prin intermediul inculpatului H.A.I., și în data de 20 septembrie 2008 și 23 septembrie 2008, însă din cauză că gruparea condusă de inculpatul M.I. și cea din Ucraina nu au căzut de acord, nu s-a mai reușit introducerea unei cantități de 200 baxuri țigări L.M., în țară.

j) În 24 septembrie 2008, inculpatul M.I. a reușit să introducă în țară, prin alt loc decât cel destinat controlului vamal, cantitatea de 120 baxuri țigări (60.000 pachete țigări) marca L.M., la actul de contrabandă participând și inculpații D.F., F.I., B.P. și B.V.

Valoarea celor 60.000 pachete țigări introduse în țară în data de 24 septembrie 2008 a fost, conform raportului de constatare, de 324.000 RON (88.534,26 Euro).

Relevante sub aspectul vinovăției și participării inculpaților M.I., D.F., F.I., B.P. și B.V. la săvârșirea acestui act de contrabandă au fost procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 24 septembrie 2008, acestea ilustrând rolul pe care I-a avut fiecare. Astfel, inculpatul F.I., care avea în grupare rolul de a face supravegherea zonei de frontieră pentru preîntâmpinarea interceptării transporturilor de contrabandă, îi comunică inculpatului M.I. Ia ora 17:55:47: „M.I.: - Ce e pe acolo ? F.: - Păi nimic.

M.I.: - E liniște ? Deci se poate merge acolo la „gunoi" ? F.: - Sigur, sigur, că m-am urcat pe stâlp și nimic."(..)

În data de 25 septembrie 2008 a avut Ioc transportarea celor 60.000 pachete L.M. din zona de frontieră Halmeu înspre Satu Mare. Cel care a încercat acest lucru a fost, conform rolului pe care-I avea, inculpatul B.Z., care însă a fost oprit în trafic, pe comunicația rutieră Halmeu - Satu Mare, inspectorii vamali găsind, în autoturismul acestuia, cantitatea de 11.000 pachete țigări (22 baxuri) marca L.M., țigări care au fost confiscate.

În cursul urmăririi penale, inculpatul B.Z. a recunoscut că țigările pe care le-a transportat aparțineau inculpatului M.I., declarațiile învinuitului coroborându-se cu alte probe administrate în cauză.

k) În data de 26 septembrie 2008, inculpații D.F. și F.I. au introdus în țară, din Ucraina, pentru inculpatul M.I., cantitatea de 70 baxuri țigări (35.000 pachete țigări) marca L.M., fapt pe care inculpatul D.F. îl comunică inculpatului M.I. în data de 26 septembrie 2008, ora 19:15:27:

În aceeași seară la ora 20:06:58, inculpatul F.I. i-a transmis inculpatului M.I. că este la final, iar acesta I-a chemat Ia el „să stăm jos să calculăm banii voștri".

Valoarea celor 70 baxuri țigări (35.000 pachete țigări) marca L.M. introduse în țară din Ucraina, în data de 26 septembrie 2008 a fost de 189.000 RON (51.396,40 Euro), conform raportului efectuat în cauză.

1) În data de 27 septembrie 2008, având același mod de operare, inculpații D.F. și F.I. au introdus pentru inculpatul M.I., prin alt loc decât cel destinat controlului vamal, cantitatea de 100 baxuri țigări (50.000 țigări) marca C. și 20 baxuri țigări (10.000 pachete țigări) marca N., țigări pe care inculpatul M.I. le-a comandat telefonic în aceeași dată, ora 17:23:19, de la numita „J.", cetățean ucrainian.

Valoarea de piață a țigărilor a fost de 270.000 RON (73.313,78 Euro) pentru cele 50.000 pachete țigări marca C. și de 54.000 RON (14.662,75 Euro) pentru cele 10.000 pachete țigări marca N., conform raportului expertului vamal D.S.

m) În data de 1 octombrie 2008, polițistul de frontieră H.G.S., fiind în serviciu de patrulare la S.F. 16 - 21, a sprijinit gruparea infracțională condusă de inculpatul M.I., oferindu-i inculpatului M., după intrarea în serviciu, la ora 8:58:14, prin intermediul inculpaților H.A.I. și Ș.T., informația operativă referitoare la stâlpii de frontieră între care el va permite ca să se introducă țigări din Ucraina.

Profitând de această informație, în data de 1 octombrie 2008, inculpatul M.I. a coordonat introducerea în tară, din Ucraina a 100 baxuri țigări (50.000 pachete țigări) marca V. În data de 2 octombrie 2008, într-o discuție telefonică cu numita J. - cetățean ucrainean, inculpatul M.I. îi confirmă acesteia că cele 100 baxuri au intrat.

Conform raportului de constatare, valoarea celor 50.000 pachete țigări V. a fost de 255.000 RON (68.298,93 Euro).

n) în data de 5 octombrie 2008, după intrarea în serviciul de patrulare, polițistul de frontieră K.R., fiind de serviciu între S.F. 58 - 70, i-a comunicat la ora 09:18:59 inculpatului M.I. acceptul său ca acesta să introducă țigări din Ucraina.

Având această informație confidențială din partea inculpatului K.R., inculpatul M.I. a reușit să introducă în țară, din Ucraina, cu ajutorul inculpatului F.I. și al altor persoane, cantitatea de 240 baxuri țigări (120.000 pachete țigări, cu o valoare de 480.000 RON (123.966, 94 Euro).

o) în data de 9 octombrie 2008, fiind de serviciu între S.F. 11 - 16, având același mod de operare, inculpatul K.R. i-a indicat la ora 9:48:21 inculpatului M.I., locul pe unde, în timpul serviciului său poate să introducă țigări.

Având acest sprijin, inculpatul M.I. i-a cerut la ora 11:39:14 inculpatului F.I. să verifice zona, pentru a fi siguri că nu vor fi prinși de alți lucrători ai poliției de frontieră.

Având aceste informații, inculpatul M.I. a reușit să introducă în țară, împreună cu inculpații D.F., F.I. și B.Z. cantitatea de 340 baxuri țigări (85.000 pachete țigări marca V. și 85.000 pachete țigări marca M.) țigări care fuseseră comandate în data de 8 octombrie 2008 de la numita „J." din Ucraina. Valoarea celor 85.000 pachete țigări marca V. a fost de 459.000 RON (116.993,34 Euro) iar a celor 85.000 pachete țigări marca M. a fost de 319.000 RON (99.660,99 Euro).

În data de 11 octombrie 2008, cunoscându-se din timp că numitul S.S., cetățean israelian, urmează să transporte o cantitate mai mare de țigări, din totalul de 700 - 800 baxuri comandate de la inculpatul M.I. în data de 18 septembrie 2008, s-a organizat împreună cu Garda Financiară Satu Mare prinderea transportului. Astfel, conform procesului verbal de constatare din data de 11 octombrie 2008, în autoduba condusă de cetățeanul maghiar M.I., comisarii Gărzii Financiare Satu mare au descoperit cantitatea de 98 baxuri țigări (49.000 pachete țigări) marca L.M., valoarea acestor țigări fiind, conform raportului de constatare preliminar de 279.300 RON.

p) Având același mod de operare, în seara de 18 octombrie 2008, inculpații M.I., D.F., F.l. și B.V. au introdus în țară din Ucraina, prin alt loc decât cel destinat controlului vamal, cantitatea de 200 baxuri țigări (100.000 pachete țigări).

În data de 19 octombrie 2008 ora 8:03:32 inculpatul B.V. fiind întrebat de inculpatul M.I. dacă „A intrat cu bine aseară ?" acesta îi răspunde „îhî, îhî .. Totul în regulă".

Valoarea celor 100.000 pachete țigări, a fost conform raportului de constatare din data de 18 martie 2008, de 400.000 RON (107.086,44 Euro).

r) în data de 21 octombrie 2008, inculpatul G.C., polițist de frontieră, după intrarea în serviciul de patrulare la S.P.F. Halmeu, între stâlpii de frontieră 21 - 31, la ora 10:40:13 i-a comunicat inculpatului M.I. coordonatele pe unde îi va permite să introducă țigări. Având acest sprijin din partea inculpatului G.C., inculpatul M.I. a reușit să organizeze împreună cu inculpatul D.F., introducerea în țară, din Ucraina, a 100 baxuri țigări (50.000 pachete țigări), valoarea lor (nu s-a stabilit marca) fiind de 200.000 RON (54.509,28 Euro).

s) În seara de 26 octombrie 2008, inculpatul K.R., polițist de frontieră, după intrarea în serviciu de patrulare la S.P.F. Halmeu, între stâlpii de frontieră 28 - 31, a sprijinit grupul infracțional coordonat de inculpatul M.I., permițându-i acestuia și inculpatului D.F. să organizeze introducerea în țară din Ucraina, de către inculpații B.P. și B.V., a unor cantități mari de țigări. Conform procesului verbal de constatare din data de 27 octombrie 2008, lucrători ai poliției de frontieră au încercat să oprească pentru control trei autoturisme de teren pe drumul dinspre linia de frontieră spre localitatea Cidreag, județul Satu Mare. Conducătorii auto nu au oprit la somația lucrătorilor poliției de frontieră, încercând să se sustragă. Trecându-se la urmărirea lor, cele trei autoturisme de teren au fost găsite abandonate de către conducătorii auto. S-a constatat cu aceea ocazie că în cele trei autoturisme de teren se găsea cantitatea totală de 56.340 pachete țigări marca R. și 1.500 pachete țigări marca C.

În dimineața de 27 octombrie 2008, cu ocazia unei percheziții domiciliare la inculpatul B.P., într-o anexă a casei, s-a mai găsit cantitatea de 120 baxuri țigări (60.000 pachete țigări) marca C.

În cursul urmăririi penale, inculpații B.P. și B.V. au recunoscut că, la solicitarea inculpatului M.I., care le-a promis că-i remunerează, s-au deplasat lângă linia de frontieră cu Ucraina, de unde au introdus, în trei tranșe, cantitatea de țigări susmenționată, o parte reușind să o depoziteze într-o anexă a imobilului aparținând inculpatului B.P., unde de altfel au și fost găsite a doua zi. De asemenea cei doi inculpați, B.P. și B.V. recunosc că în timp ce transportau cea de-a treia tranșă de țigări, au fost somați de către poliția de frontieră să se oprească, lucru pe care nu l-au făcut de teamă, mai mult ei abandonând mașinile.

Deși inculpatul M.I. nu a recunoscut că țigările introduse în țară au fost comandate de el, convorbirile telefonice pe care acesta le-a avut în data de 26 octombrie 2008 și 27 octombrie 2008 îl indică pe acesta ca fiind beneficiarul țigărilor aduse în țară, din Ucraina, peste frontieră, prin zona „verde", de către inculpații B.P. și B.V. Astfel, în data de 27 octombrie 2008, ora 15:35:44, inculpatul M.I. într-o discuție pe care a avut-o cu numitul „M." - cetățeanul ucrainean de la care a comandat țigările care au fost capturate în seara de 26 octombrie 2008 -, îi promite acestuia că îi va trimite banii pe aceste țigări.

Conform raportului de constatare din data de 18 martie 2009, valoarea de piață a celor 56.340 pachete țigări marca R. a fost de 304.236 RON (82.504,67 Euro) iar a celor 61.500 pachete țigări marca C. de 350.550 RON (95.064,40 Euro).

Cu privire la cea de a treia persoană care în seara de 26 octombrie 2008 a abandonat unul din cele trei autoturisme de teren, inculpații B.P. și B.V. au susținut că acesta a fost K.G., care a participat și el la actul de contrabandă.

Fiind audiat, numitul K.G. declară că nu înțelege de ce a fost indicat de inculpații B.P. și B.V. ca fiind participant alături de ei la actul de contrabandă din seara de 26 octombrie 2008 întrucât în aceea seară el a fost, alături de familie, la o nuntă în altă localitate. În acest sens, susnumitul a prezentat și un martor, care confirmă acest lucru, dar și o înregistrare video a acelei nunți, din care rezultă cu certitudine că numitul K.G. a fost prezent toată seara la aceea nuntă, astfel încât se impune neînceperea urmăririi penale față de acesta.

În condițiile neidentificării celui de-al treilea autor al actului de contrabandă din seara de 26 octombrie 2008 în cauză se impune disjungerea cauzei fată de A.N.

t) în data de 30 octombrie 2008, la ora 12:54:16, inculpatul G.C. l-a informat pe inculpatul M.I. că, pe la S.F. 20 din jurisdicția S.P.F. Halmeu, poate să introducă țigări din Ucraina. Având acest sprijin, la ora 12:56:06, inculpatul M.I. l-a sunat pe inculpatul B.V. căruia i-a cerut să se ocupe de introducerea țigărilor.

Din succesiunea discuțiilor ulterioare, a rezultat că inculpații M.I. și B.V. au introdus în țară, din Ucraina, pe la S.F. 20,120 baxuri (60.000 pachete țigări).

Valoarea țigărilor, calculate la cel mai mic preț comunicat de Ministerul Finanțelor a fost de 240.000 RON (65.493,24 Euro).

u) în noaptea de 3/4 noiembrie 2008, inculpații H.A.I. și Ș.T., având sprijinul inculpatului H.G.S., agent al poliției de frontieră, care a fost de serviciu, în paza frontierei cu Ucraina, între stâlpii de frontieră 53 - 54, au introdus în țară, din Ucraina, pentru inculpatul M.I. cantitatea de 80 baxuri țigări (40.000 pachete țigări) marca L.M., valoarea țigărilor fiind de 228.000 RON (62.278,06 Euro).

Deși inculpații H.A.I. și Ș.T. nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, probele administrate și în cazul acestui act de contrabandă al grupului, îi indică pe cei doi ca participanți activi la săvârșirea infracțiunii.

Astfel, în după masa zilei 4 noiembrie 2008, inculpatul B.Z., conform procesului verbal de constatare, a fost surprins în comuna Târna Mare, județul Satu Mare, având într-un autoturism, cantitatea de 55 baxuri țigări (27.500 pachete țigări) marca C., țigări introduse în țară la o altă dată. învinuitul B.Z. a recunoscut că țigările aparțineau inculpatului M.I., care i-a cerut să le transporte („smucească") de la locul unde au fost depozitate temporar.

Imediat după ce lucrătorii poliției de frontieră l-au prins pe inculpatul B.Z., la ora 16:50:55, inculpatul D.F. l-a sunat pe inculpatul M.I.:

„D.F.: - Auzi ? Unde ești acuma ? Haide că îi mare C..I M.I.: -De ce ?

D.F.: - Au prins bus-ul și pe Z., totul l M.I.: -Da?

D.F.: - Da, încă nu știu, dar acum e ceva .., nu știu, sun-o pe T. (n.n. Ș.T.) că ce e acolo, sau ce spune ?

M.I.: - Aha, o sun pe T. atuncea. Bine. Ciao". în seara aceleași zile, la ora 22:33:38, inculpatul D.F. l-a asigurat pe inculpatul M.I. că restul țigărilor nu au fost descoperite, că „sunt la locul lor" și că în zilele ce urmează le vor transporta cu „celălalt cu cea mare" (n.n. inculpatul C.M.).

v) în data de 26 noiembrie 2008, inculpatul G.C., polițist de frontieră cu gradul de agent, a sprijinit gruparea coordonată de inculpatul M.I., oferindu-i acestuia, la ora 8:59:59, informația că între S.F. 37 - 39 se pot introduce în țară țigări.

Conform planului de acțiune al turei de serviciu Halmeu din data de 26 noiembrie 2008, la S.P.F. Halmeu, între stâlpii de frontieră susmenționați nici un lucrător al poliției de frontieră nu a fost planificat în serviciul de patrulare.

Imediat după obținerea acestui sprijin, la ora 10:03:39, inculpatul M.I., l-a contactat pe numitul V. - cetățean ucrainean, căruia i-a comandat 160 baxuri țigări (80.000 pachete țigări).

Valoarea acestor țigări, a fost de 320.000 RON (84.359,26 Euro). În cursul urmăririi penale inculpații - cu excepția inculpatului G.C.V., singurul care a recunoscut întreaga activitate infracțională, colaborând în mod sincer cu organele de urmărire penală și contribuind astfel la aflarea adevărului în cauză - au manifestat lipsă de sinceritate, încercând să împiedice stabilirea stării de fapt.

S-a stabilit că, în data de 20 noiembrie 2008, în timp ce efectua un transport de țigări pentru inculpatul M.I., inculpatul C.M.S. a fost oprit în localitatea Ardud, județul Satu Mare de un echipaj al Direcției Regionale Vamale Satu Mare. Conform procesului verbal de constatare din 20 noiembrie 2008, inculpatul transporta în autoutilitara proprietate personală, un număr de 47.330 pachete țigări marca C. în valoare de 255.582 RON.

Inculpatul C.M.S. a recunoscut că țigările aparțineau inculpatului M.I., care i-a cerut să le transporte în județul Arad, la un cumpărător. De asemenea, la imobilul indicat de către inculpatul C.M.S., ca fiind locul de unde a încărcat țigările, cu ocazia unei percheziții domiciliare efectuate în aceeași dată, de 20 noiembrie 2008, s-a descoperit cantitatea de 24.090 pachete țigări marca C., 1.500 pachete țigări marca J.L. și 500 pachete țigări marca L.M. Valoarea totală a acestor țigări a fost de 141.036 RON.

În data de 14 noiembrie 2008, autoritățile vamale germane au descoperit într-un tir unguresc, cantitatea de 234.400 pachete țigări marca L.M., care aveau destinația Belgia, țigări care fuseseră cumpărate anterior de către numiții S.S. - cetățean israelian și U.L. - cetățean maghiar de la inculpatul M.I. Valoarea acestor țigări a fost de 1.336.080 RON. De altfel, cei doi, S.S. (S.) și U.L. (L.) au fost principalii beneficiari ai țigărilor introduse în țară din Ucraina, de grupul infracțional organizat. Edificatoare în acest sens este discuția din data de 14 noiembrie 2008, ora 14:38:39, dintre inculpatul M.I. și cetățeanul maghiar U.L.

Prin urmare, inculpatul M.I., se ocupa nu doar de introducerea în țară a țigărilor de contrabandă din Ucraina, ci și de transport, atunci când se impunea, inclusiv de scoaterea lor din țară, după vânzare, spre alte state ale U.E.

Așa s-a întâmplat și în data de 19 ianuarie 2009, când, inculpatul M.I., a obținut o mașină în care să disimuleze țigările, cumpărate de la el de către numiții U.L. și S.S.

Conform procesului verbal de constatare din 19 ianuarie 2009, întocmit de către lucrătorii poliției de frontieră, într-un autotren înmatriculat în Polonia s-a găsit, ascunsă în boabe porumb vrac, cantitatea de 75.500 pachete țigări marca L.M., valoarea acestora fiind conform raportului de constatare preliminar de 149.674,98 RON.

Deși inculpatul M.I. nu a recunoscut că ar fi avut vreo legătură cu acest transport de țigări, probele administrate îl indică pe acesta ca fiind cel care a gândit modalitatea de disimulare a țigărilor în porumb boabe, precum și cel care a găsit vehiculul care să le transporte. Relevante în acest sens, sunt discuțiile telefonice ale inculpatului M.I. din data de 19 noiembrie 2008 ora 18:10:50 și 18:27:50, 25 noiembrie 2008 ora 20:27:08, 27 noiembrie 2008 ora 16:05:00 și 5 decembrie 2008 ora 9:50:24.

În perioada decembrie 2008 - martie 2009, activitatea de contrabandă cu țigări din Ucraina a încetinit foarte mult, întrucât timpul nefavorabil, în special zăpada, le-a creat dificultăți suplimentare membrilor grupului la introducerea țigărilor în țară, dat fiind faptul că rămâneau urme.

Conform proceselor de redare a convorbirilor telefonice începând cu luna martie 2009, anterior reținerii și arestării lor, grupul infracțional coordonat de inculpatul M.I. intenționa să-și reia activitatea.

Inculpatul M.S., un alt membru al grupării infracționale, subinspector în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare până la data de 23 martie 2009 fiind însărcinat cu coordonarea Compartimentului „Urmăriți General". În cursul anului 2008, inculpatul M.S. s-a căsătorit cu numita M.N., sora inculpatului M.I.

Din probele administrate a rezultat că inculpatul M.S., în calitatea pe care a avut-o, de ofițer de poliție judiciară, l-a sprijinit în cursul anului 2008 pe inculpatul M.I. nu doar în activitatea de introducere de țigări din Ucraina, ci și în transportul țigărilor din zona Halmeului în municipiul Satu Mare. Mai mult, inculpatul a transportat pentru acesta sume importante de bani pentru plata unor furnizori de țigări din Ucraina.

De asemenea, inculpatul M.S. l-a ajutat pe inculpatul M.I. ca să înmatriculeze pe numele altor persoane mai multe autoturisme care, ulterior, au fost modificate și folosite pentru transportul țigărilor. Cunoscând că aceste țigări provin din acte de contrabandă, inculpatul M.S. a plasat pentru inculpatul M.I. unor cumpărători, diferite cantități de țigări sau chiar s-a implicat în găsirea unor cumpărători pentru aceste țigări, în scopul obținerii unui profit pentru sine.

Altfel, în cursul anului 2008, inculpatul M.S., prin intermediul martorului A.D., l-a ajutat pe inculpatul M.I. să înmatriculeze trei autoturisme. Acestea, așa cum rezultă din actele puse la dispoziție de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Satu Mare, autovehiculele au fost înmatriculate pe numele martorului C.D., deși ele erau folosite de persoane din anturajul inculpatului M.I.: inculpatul H.A. și cetățeanul maghiar U.L.

Fiind audiat, martorul C.D., declară că autoturismele nu au fost folosite de el, cu excepția unui V.P. pe care l-a cumpărat de la inculpatul M.I., însă a fost de acord ca acestea să fie înmatriculare pe numele lui întrucât avea unele datorii fată de M.I. Martorul C.D. susține că inclusiv el a cumpărat de la inculpatul M.I. autoturismul V.P., cu scopul de a transporta țigări din Ucraina. Trebuie să remarcăm faptul că, în acest sens, inculpatul M.I. l-a îndrumat pe martorul C.D. să meargă în Ucraina, pentru ca autoturismul să fie modificat pentru transportul ascuns al țigărilor.

Declarația martorului C.D. se coroborează cu o discuție telefonică pe care acesta a avut-o în data de 16 septembrie 2008, ora 10:58:05 cu inculpatul M.I.

Rezultă, așadar, că martorul C.D. a fost trimis la inculpatul M.S. ca acesta să-i explice care este, în realitate, destinația lor, urmând, așa cum a rezultat din probe, ca aceste autoturisme să fie înmatriculate pe numele martorului.

Inculpatul M.S. nu neagă că l-a ajutat pe inculpatul M.I. să înmatriculeze mașini, însă susține că a făcut acest lucru întrucât cumnatul său nu avea timp să se ocupe de acest lucru.

În data de 24 septembrie 2008, la orele 12:47:45 și 18:31:51, după ce numitul F.C. i-a comandat inculpatului M.I. „10 lăzi din alea moi" (n.n. 10 baxuri țigări necartonate), la ora 18:35:16, inculpatul M.I. l-a sunat pe inculpatul M.S. și i-a cerut să i-a de la G. (n.n. martorul P.A.) „10 kilograme de zahăr" și să le ducă la un prieten.

Conform probelor de la dosar, inculpatul M.S. a transportat în data de 24 septembrie 2008 de pe strada Mara, mun. Satu Mare, unde inculpatul M.I. depozita în mod frecvent cantități mari de țigări (și unde a și fost găsită la percheziția domiciliară o cantitate impresionantă de țigări) 10 baxuri țigări pe care le-a transportat în parcarea magazinului „B." din Satu Mare și le-a predat cumpărătorilor.

Relevantă a fost și declarația martorului P.A., care recunoaște că inculpatul M.I. a depozitat de mai multe ori la el cantități mari de țigări, fără a cunoaște proveniența acestora. De asemenea, martorul îl indică pe inculpatul M.S. ca fiind o persoană care a transportat de mai multe ori țigări din acest depozit clandestin.

În noaptea de 1/2 octombrie 2008, inculpatul M.S., l-a solicitarea inculpatului M.I., a transportat pentru acesta de la domiciliul său la barul de noapte „C." din Satu Mare, suma de 50.000 Euro și 3.000 RON, sumă care era destinată pentru plata unor furnizori de țigări din Ucraina.

De asemenea, inculpatul M.S. s-a implicat și în intermedierea vânzării unor cantități de țigări pentru inculpatul M.I.

Deși inculpatul M.S. a negat cu vehemență săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui, determinantă sub aspectul vinovăției acestuia este redarea unei convorbiri ambientale din data de 15 martie 2009, dintre inculpații M.I. și M.S. și numitele M.N. (soția inculpatului M.) și F.D. (concubina inculpatului M.).

Faptele descrise mai sus au avut următorul suport probator: proces verbal de sesizare din oficiu fila (58,59), proces verbal de constatate a actelor premergătoare fila (60-63), procese verbale de constatare, raport de constatare întocmit de specialistul vamal din cadrul D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea filele ( 73-79, 86-96,103-110, volumul III), procese verbale de redare a convorbirilor telefonice volumele IV-X, planșe foto filele (112-131, volumul III), declarația inculpaților B.P., B.V., C.M.S., H.A.I., Ș.E.T., F.I.), filele (290-293, 321-325, 336-337, 384-386, 391, 392, 396-397, 440-441, volumul I; volumul II, 27,28,80-81 ), declarația inculpatului B.Z. filele ( volumul II, filele 110-112,105-107), declarațiile martorilor filele (1,17-31), înscrisuri; mijloace materiale de probă, procese verbale de percheziție filele (195-218,249-265, 294-309, 339-372,399-415,443-449,volumul I; volumul II, 30-51, 85-95, 116-119, 147-165, 234-253, 314-334), procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală filele (487-499).

Mijloacele de probă administrate în cauză s-au coroborat, cele mai relevante, sub aspectul gravității fenomenului infracțional cercetat, fiind procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice. Aceste probe au reliefat amploarea și gradul înalt de organizare a activității infracționale, precum și cantitatea uriașă de țigări de contrabandă introduse peste linia de frontieră, cu complicitatea și cu largul concurs al unor agenți ai poliției de frontieră din I.J.P.F. Satu Mare - Sectorul Poliției de Frontieră Halmeu, dar și al unui ofițer al I.J.P. Satu Mare, persoane care, în primul rând erau chemate să apere și să aplice legea și nu să o încalce cu intenție, în schimbul obținerii unor foloase bănești.

Procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice s-au coroborat cu planificările în serviciul de patrulare ale agenților poliției de frontieră, precum și cu obiectele și înscrisurile găsite și ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, declarațiile de recunoaștere a unor membrii ai grupului infracțional organizat, declarațiile de martori precum și procesele verbale de constatare în flagrant a unor acte de contrabandă.

Acțiunile desfășurate de membrii grupului infracțional au fost, atât în perioada anterioară începerii urmăririi penale cât și după declanșarea anchetei, de natură să îngreuneze aflarea adevărului, depistarea lor de către organele de anchetă sau stabilirea cu exactitate a tuturor acelor materiale de contrabandă a participației membrilor la actele de contrabandă și la evaluarea exhaustivă a fenomenului infracțional.

Astfel, pentru reușita acțiunilor, membrii grupului infracțional organizat foloseau pentru comunicare, atunci când acționau în zona liniei de frontieră cu Ucraina, cartele de telefon ucrainene, fapt ce a îngreunat interceptarea convorbirilor.

De asemenea, aceștia foloseau stații de emisie-recepție sau dispozitive de supraveghere pe timp de noapte. Astfel de aparatură, specifică unităților militare, a fost găsită la domiciliul inculpatului D.F. cu ocazia percheziției. Legat de această aparatură, inculpatul D.F. a susținut că o folosea la supravegherea culturilor agricole pe care le deține în zona Halmeului.

O altă modalitate de acoperire a grupului infracțional organizat, specifică rețelelor de crimă organizată, a fost utilizarea pe perioade scurte de timp a cartelelor telefonice, care ulterior erau abandonate.

Amenințarea cu acte de violență, precum și cu incendierea de mașini, atacarea unor mașini încărcate cu țigări sau aplicarea de bătăi în locuri publice, nu u fost străine inculpatului M.I.

O parte dintre cei cercetați (ex. inculpatul G.C., inculpatul B.Z. - ultimul parțial) au avut o atitudine sinceră și și-au recunoscut vinovăția precum și rolul pe care l-au jucat în introducerea țigărilor în țară, din Ucraina, alții (ex. inculpații Ș.T. și F.I.) au avut atitudini ezitante, în parte sincere, declarând anchetatorilor că au rețineri în a spune întreg adevărul, întrucât le este teamă de repercusiuni din partea inculpatului M.I. Oricum, declarațiile date de aceștia în cursul urmăririi penale se coroborează cu celelalte probe, conturând astfel participația și rolul pe care l-au avut în cadrul grupului infracțional organizat și în introducerea în țară a țigărilor.

Probele, în ansamblul lor, coroborate, conduc fără echivoc, la stabilirea vinovăției fiecăruia dintre inculpați.

Așa cum s-a arătat, în cursul urmăririi penale, unii dintre inculpați au avut o atitudine sinceră, de recunoaștere și regret a faptelor săvârșite, alții de prezentare a unei stări de fapt trunchiate sau de recunoaștere parțială, alții de negare totală a evidenței, ba mai mult, au avut loc și încercări de a-i determina pe cei care au avut o atitudine de recunoaștere ca să retracteze declarațiile.

Astfel, în pofida probelor care îl indică pe inculpatul M.I., ca fiind principalul inițiator și beneficiar al activităților de contrabandă, acesta a negat în mod constant că s-ar face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni. Totuși, acesta nu neagă că s-a ocupat cu comercializarea țigărilor aduse din Ucraina, dar nu peste linia de frontieră, ci prin Punctul Vamal Halmeu. Această susținere este nereală și va fi înlăturată ca atare.

În cadrul unei discuții avute în data de 30 septembrie 2008 ora 19:41:32, cu o persoană rămasă neidentificată, inculpatul M.I., referindu-se la țigările de contrabandă, recunoaște în mod deschis modalitatea de introducere în țară a acestora.

Relevante sunt discuțiile telefonice pe care inculpatul M.I. le are nu doar cu cetățeanul israelian S.S. (S.) ci și cu alți cetățeni maghiari, cumpărători de țigări (de exemplu, convorbirea telefonică din 10 octombrie 2008, ora 14:43:35).

Inculpatul D.F., omul de încredere al inculpatului M.I., a prezentat aceeași teorie cu cea a acestuia, respectiv că s-a ocupat de comercializarea cu țigări, însă doar cu cele aduse prin punctul vamal.

Deși inculpații H.A. și Ș.T. nu au recunoscut săvârșirea faptelor, aceștia au oferit în schimb informații care se coroborează cu probele care atestă existența unui grup infracțional organizat și săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Probele existente la dosar dovedesc fără echivoc vinovăția lor, participarea și rolul pe care l-au avut în cadrul grupului.

Inculpații B.P. și B.V. au recunoscut în cursul urmăririi penale doar participarea la actul de contrabandă din seara de 26 octombrie 2008. Cu toate acestea, probele administrate indică faptul că cei doi inculpați au participat și la acte materiale descrise în expozitivul rechizitoriului.

Inculpatul F.I., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, acesta și-a recunoscut faptele, participația sa și rolul pe care l-a avut în cadrul grupării, declarând că a fost amenințat de către inculpatul M.I. ca să nu spună adevărul.

O recunoaștere nuanțată a vinovăției a avut-o inculpatul C.M. care deși știa proveniența țigărilor, mai mult existând cazuri când i-a oferit chiar el inculpatului M.I. „info-uri pentru a putea introduce țigări din Ucraina, susține că el nu a făcut decât să transporte țigări pentru și de la inculpatul M.I., fără să cunoască proveniența acestor țigări.

În schimb, o atitudine sinceră au avut inculpații B.Z. și G.C. care au recunoscut și regretat faptele comise.

Spre deosebire de aceștia, inculpații H.G.S. și M.S., au încercat, cu ocazia audierilor, să găsească explicații neverosimile și fără acoperirea vreunui suport probator, care să justifice faptele lor.

Inculpatul K.R., în prima declarație dată în fața procurorului, și-a recunoscut vinovăția, că i-a oferit inculpatului M.I. în schimbul unor sume de bani, informații despre securizarea frontierei, însă pe parcurs, acesta a revenit asupra declarației, negând evidența unor fapte, existând temerea că și asupra lui s-au proferat amenințări pentru a nu spune adevărul.

Inculpatul D.F. în cursul urmăririi penale a precizat ca și inculpatul M., că s-a ocupat de comercializarea de țigări, însă doar cu acelea aduse prin punctul vamal.

În cursul cercetării judecătorești nu a dorit să dea declarație, dorind să uzeze de dreptul la tăcere, (fila 112,volumul III)

Inculpații H.A.I. și Ș.E.T. nu au recunoscut în faza de urmărire penală și nici în faza de judecată faptele reținute în sarcina lor (filele 115-116, volumul III).

Inculpații B.P. și B.V. au recunoscut în cursul urmăririi penale actul de contrabandă din seara zilei de 26 octombrie 2008.

Cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătorești inculpatul B.V. (fila 281, volumul III) a recunoscut parțial comiterea faptelor, făcut plecând la Satu Mare la un verișor de-al meu."

Inculpatul B.Z. a recunoscut la procuror și în fața instanței, parțial comiterea faptelor.

Inculpatul F.I. a avut la începutul anchetei o atitudine nesinceră, de negare a vinovăției sale, însă cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, acesta și-a recunoscut faptele, participația sa și rolul pe care l-a avut în cadrul grupării, declarând că a fost amenințat de inculpatul M.I. ca să nu spună adevărul. Cu ocazia audierii la instanță (fila 113, volumul III) inculpatul a recunoscut parțial comiterea faptelor.

Inculpatul C.M., în etapa urmăririi penale a avut o atitudine de recunoaștere nuanțată a vinovăției care deși știa proveniența țigărilor, existând cazuri în care i-a oferit chiar el inculpatului M.I. „info"- uri pentru a putea introduce țigări din Ucraina, susține că el nu a făcut decât să transporte țigări pentru și de la inculpatul M.I., fără să cunoască proveniența acestor țigări.

O atitudine sinceră a avut inculpații B.Z. și G.C., care au recunoscut și regretat faptele comise.

Spre deosebire de aceștia, inculpații H.G.S. și M.S., au încercat, cu ocazia audierilor, să găsească explicații neverosimile și fără acoperire vreunui suport probator, care să justifice faptele lor.

Inculpatul K.R., în prima declarație dată în fața procurorului și-a recunoscut vinovăția, că i-a oferit inculpatului M.I., în schimbul unor sume de bani informații despre securizarea frontierei, însă pe parcurs, acesta a revenit asupra declarației negând evidența onor fapte, existând temerea că și asupra sa au fost proferate amenințări pentru a nu spune adevărul.

Din declarația martorului P.A.G. (fila 283 dosar instanță) rezultă următoarele „ M-am întâlnit întâmplător cu inculpatul M.I. și acesta cunoscând că eu efectuam lucrări de reabilitare termică a casei m-a întrebat dacă nu vreau să-i închiriez o anexă a locuinței mele. Deoarece aveam nevoie de bani am fost de acord cu acest lucru, inculpatul urmând să-mi dea aproximativ 500 euro lunar pentru chiria aceste anexe. L-am întrebat pentru ce are nevoie să închirieze această anexă, inițial nu mi-a spus, dar ulterior, l-a insistențele mele mi-a spus (..) uneori vrea să depoziteze acolo țigări aduse din Ucraina. Eu l-am întrebat odată de modul în care aduce acele țigări din Ucraina, dar acesta mi-a spus că nu este treaba mea și că nu mă interesează pe mine acest aspect. (..) Eu i-am dat inculpatului M. o cheie de la poarta de la intrare și o cheie de la ușa acelei anexe. Acea anexă a fost închiriată inculpatului M. vreo 3 sau 4 luni în toamna anului 2008 până în ianuarie 2009. Știu că de mai multe ori au fost depozitate în anexa mea mai multe cantități de țigări (..) II recunosc pe inculpatul B.Z. ca fiind unul dintre cei pe care i-am văzut când au venit și depozitat țigări la mine în anexă. (..)

Este adevărat că uneori inculpatul M. mă suna și mă ruga să deschid și să închid depozitul deoarece urma să vină cineva și să ducă țigări de acolo. Eu doar deschideam ușa, mergeam în casă, iar după ce aceștia încărcau țigările mă chemau să închid depozitul. Precizez că o dată sau de două ori a venit și inculpatul M.S. pe care îl cunosc din aceleași împrejurări ca și pe inculpatul M.I.. (..) Când a venit M.S. eu i-am deschis, m-am dus în depozit și i-am arătat despre ce țigări este vorba după care eu m-am dus în casă iar când acesta a terminat, m-a chemat iar eu am închis depozitul. Când inculpatul M.S. am a ajuns la mine acasă, acesta mi-a spus că a venit să-i ducă țigări inculpatului M.I. Vreau să menționez că acel tip de țigări pe care inculpatul M. mi-a cerut să-i arat lui M.S. erau ambalate în mai mulți saci, care la rândul lor erau băgați în alți saci umpluți cu zahăr. Eu am știut atunci când i-am arătat inculpatului M.S. că este vorba despre acel tip de țigări care îmi ceruse inculpatul M., deoarece unul din saci era desfăcut și se vedeau țigările.

Precizez că anterior acestei date inculpatul M.S. a mai venit la mine acasă doar o singură dată (..) Acesta a stat preț de un minut sau două, nu am văzut să ia nimic după care eu am închis depozitul. (..) Nu pot să precizez exact dar eu l-am văzut pe inculpatul B.Z. aducând țigări în anexa mea de mai mult de două ori. Mai arată martorul în instanță că nu știe exact câți saci a încărcat inculpatul M. în mașina sa, dar în cursul urmăririi penale, atunci când a fost audiat la procuror, a fost întrebat câte baxuri încap într-o mașină, ocazie cu care a spus că în mașină încap 18-20 baxuri și, probabil de aici s-a dedus că inculpatul ar fi încărcat acele baxuri de țigări.

Din declarația martorului C.D.M. (fila 284) se reține următoarele: „Eu la un moment dat am aflat că inculpatul M.I. se ocupă cu vânzarea și cumpărarea de țigări, dar nu cunosc detalii legate de acest aspect (..)

Este adevărat că am discutat cu inculpatul M.I. despre posibilitatea de a aranja la o mașină un locaș special unde să se poată ascunde țigări. Eu am făcut acest lucru deoarece după ce am terminat renovarea apartamentului inculpatului M.I., eu nu prea am avut de lucru și l-am întrebat pe acesta dacă nu știe vreo modalitate prin care să pot să fac rost de bani și cu acea ocazie acesta mi-a spus acest lucru. Atunci M.I. după ce am acceptat această modalitate de a face un ban în plus, acesta mi-a spus să mă duc în Ucraina, imediat după graniță, la un Peco, unde urma să fiu așteptat de un cetățean ucrainian, să-i las mașina acestuia, urmând ca acesta când este gata, să mă duc să o iau. Precizez că am și făcut acest lucru, mașina a fost gata la aproximativ două săptămâni, pentru modificarea respectivă s-a plătit aproximativ 1000 euro sau dolari. Această sumă de bani a fost achitată de fapt de inculpatul M.I., deoarece eu nu aveam atunci bani. Această mașină era un v.p., care de fapt era a inculpatului M.I., pe care eu urma să o cumpăr de la acesta atunci când urma să primesc niște bani."

La dosarul cauzei se află planșa fotografică nr. 1267 privind modul de transportare a baxurilor cu țigări, peste linia de frontieră, de către cărăușii ucraineni. Imaginile au fost filmate de către un învinuit din dosarul nr. 38/D/P/2007 și se regăsesc la (filele 161-166, volumul V, dosar instanță). La adresa instanței din 05 iulie 2010, a fost înaintată schema cu zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu precum și unele aspecte generale privind organizarea și supravegherea frontierei de stat în raionul de responsabilitate al sectorului, precum și harta cu zona de competență a SPF Halmeu (filele 293- 296, volumul V, dosar instanță).

Actele premergătoare din care a mai rezultat starea de fapt descrisă sunt: - raport de constatare preliminar întocmit de expertul vamal - specialist din cadrul D.N.A Serviciul Teritorial Oradea în data de 03 martie 2009 - raport de constatare întocmit de expert vamal - specialist din D.N.A Serviciul Teritorial Oradea în data de 18 martie 2009 - acte de constatare a capturilor de țigări făcute de I.J.P.F Satu Mare din data de 26 octombrie 2008, 04 noiembrie 2008, 20 noiembrie 2008 - planșe foto, - procese verbale de certificare a convorbirilor telefonice, interceptate în baza autorizației nr. 2/S/2008 emisă de Curtea de Apel Oradea, purtate de către inculpatul M.I. de la posturile telefonice în perioada 12 septembrie 2008 - 11 octombrie 2008 - procesele verbale de certificare a convorbirilor telefonice, interceptate în baza autorizației nr. 2/S/2008 emisă de Curtea de Apel Oradea, purtate de către inculpatul C.M.

în perioada 12 septembrie 2008 - 11 octombrie 2008 - procese verbale de certificare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizației nr. 2/S/2008 emisă de Curtea de Apel Oradea, purtate de către inculpatul M.S. în perioada 12 septembrie 2008 -11 octombrie 2008 - procese verbale de certificare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizației nr. 2/S/2008 emisă de Curtea de Apel Oradea, purtate de către inculpatul F.I. în perioada 12 septembrie 2008 -11 octombrie 2008 - procese verbale de certificare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizației nr. 2/S/2008 emisă de Curtea de Apel Oradea, purtate de către inculpata Ș.T.

în perioada 12 septembrie 2008 - 11 octombrie 2008 - procese verbale de certificare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizației nr. 2/S/2008 emisă de Curtea de Apel Oradea, purtate de către inculpatul B.Z. în perioada 12 septembrie 2008 - 11 octombrie 2008 - procese verbale de certificare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizației nr. 2/S/2008 emisă de Curtea de Apel Oradea, purtate de către inculpatul H.A.I. în perioada 24 septembrie 2008 - 11 octombrie 2008 - procese verbale de certificare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizației nr. 2/S/2008 emisă de Curtea de Apel Oradea, purtate de către inculpatul H.A.I.

în perioada 11 octombrie 2008 - 09 noiembrie 2008 - procese verbale de certificare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizației nr. 4/S/2008 emisă de Curtea de Apel Oradea, purtate de către inculpata Ș.T. în perioada 11 octombrie 2008 - 09 noiembrie 2008.

Relevante sunt discuțiile dintre inculpatul M.I., F.C.D., M.N. și M.S., înregistrate în mediul ambiental în baza autorizației 2 S/2009 din 16 februarie 2009 emisă de Curtea de Apel Oradea.

În drept, fapta inculpatului M.I., care în cursul anului 2008, împreună cu coinculpații, a constituit un grup infracțional organizat pe care l-a coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea 39/2003.

Fapta inculpatului M.I., care în baza aceleași rezoluții infracționale, în cursul anului 2008 (august - noiembrie) a ajutat la introducerea în țară din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, țigări, împreună cu mai multe persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului D.F., care în cursul anului 2008, împreună cu mai multe persoane, a constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului D.F., care în baza aceleași rezoluții infracționale, în cursul anului 2008 (august - noiembrie), împreună cu mai multe persoane, a ajutat la introducerea în țară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului F.I., care în cursul anului 2008, împreună cu mai multe persoane, a constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului F.I. care, în baza aceleași rezoluții infracționale, în cursul anului 2008 (august - noiembrie), împreună cu mai multe persoane, a ajutat la introducerea în țară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului B.P., care, în cursul anului 2008, împreună cu mai multe persoane, a constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului B.P., care, în baza aceleași rezoluții infracționale, în cursul anului 2008 (septembrie - noiembrie), împreună cu mai multe persoane, a ajutat la introducerea în țară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului B.V., care, în cursul anului 2008, împreună cu mai multe persoane, a constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului B.V., care în baza aceleași rezoluții infracționale, în cursul anului 2008 (septembrie - noiembrie), împreună cu mai multe persoane, a ajutat la introducerea în țară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului H.A.I., care în cursul anului 2008, împreună cu mai multe persoane, a constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului H.A.I., care în baza aceleași rezoluții infracționale, în cursul anului 2008 (septembrie - noiembrie), împreună cu mai multe persoane, a ajutat la introducerea în țară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatei Ț.E.T., care în cursul anului 2008, împreună cu alte persoane, a constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatei Ț.E.T., care în baza aceleași rezoluții infracționale, în cursul anului 2008 (septembrie - noiembrie), împreună cu mai multe persoane, a ajutat la introducerea în țară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta inculpatului C.M.S., care în cursul anului 2008, împreună cu alte persoane, a constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului C.M.S., care în baza aceleași rezoluții infracționale în cursul anului 2008 (august - noiembrie), a transportat în mod repetat cantități de țigări cunoscând că acestea au fost introduse în țară, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului B.Z., care în cursul anului 2008 împreună cu alte persoane, a constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului B.Z. care în baza aceleași rezoluții infracționale în cursul anului 2008 (august - noiembrie), a transportat în mod repetat cantități de țigări cunoscând că acestea au fost introduse în țară, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului G.C., care în cursul anului 2008, a aderat și sprijinit grupul infracțional coordonat de inculpatul M.I., în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de: - aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului G.C., care în cursul anului 2008 (august - noiembrie) a furnizat informații inculpatului M.I., informații care au dus la înlesnirea introducerii în tară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, de țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului K.R., agent al poliției de frontieră, care în cursul anului 2008, a aderat și sprijinit grupul infracțional coordonat de inculpatul M.I., în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului K.R., care în cursul anului 2008 (septembrie - noiembrie) a furnizat informații inculpatului M.I., informații care au dus la înlesnirea introducerii în tară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, de țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului H.G.S., agent al poliției de frontieră, care în cursul anului 2008, a aderat și sprijinit grupul infracțional coordonat de inculpatul M.I., în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului H.G.S., care în cursul anului 2008 (septembrie - noiembrie) a furnizat informații inculpatului M.I., informații care au dus la înlesnirea introducerii în țară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, de țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului M.S., ofițer de poliție judiciară în cadrul IPJ Satu Mare, care în cursul anului 2008 a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat coordonat de inculpatul M.I., în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului M.S. care în cursul anului 2008 (august - noiembrie) a transportat țigări cunoscând că acestea au fost introduse în țară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal și a comis cu intenție și alte acte de sprijin, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul M.S. în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 precum și din art. 26 raportat la art. 270, 274 C. vam. în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 C. vam.

În speța, înțelegerea prealabilă există indubitabil cel puțin între complici, respectiv M.I. și M.S. și fapta constituie cum corect s-a reținut, complicitate.

În ceea ce privește calificarea infracțiunii de la art. 270 alin. (1) C. vam., se are în vedere săvârșirea acesteia de două sau mai multe persoane împreună.

Modalitatea concretă de săvârșire cunoaște forma coautoratului sau a complicității concomitente. Literatura de specialitate (V. Dongoroz - Explicații teoretice ale Codului penal român, 1972, pagina 206) definește complicitatea concomitentă ca fiind acea complicitate la executarea infracțiunii ce privește actele executate de complice prin care se dă sprijin autorului, în momentul săvârșirii infracțiunii, enumerându-se ca exemple și încurajarea dată infractorului la comiterea infracțiunii.

Mijloacele tehnice moderne precum și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii de față, nu implică prezența fizică a autorilor și celorlalți participanți (complici) la locul săvârșirii infracțiunii, în speță încurajarea fiind făcută prin mijloacele de comunicare (convorbiri telefonice, SMS)

Apărătorul inculpatului G.C.V. a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la contrabandă calificată în infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 teza finală C. pen., cerere care de asemenea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în baza art. 334 C. proc. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute prin rechizitoriu și nu luare de mită. Și acest inculpat se face vinovat de comiterea infracțiunii de complicitate la contrabandă acțiunile sale circumscriindu-se acestei fapte, în coeziune psihică cu ceilalți infractori, furnizând acele info-uri astfel că nu poate fi încadrată așa cum solicită apărarea, la fapta de luare de mită.

Inculpații, prin apărătorii aleși, au solicitat achitarea lor sub aspectul infracțiunilor de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., susținând, în esență, că nu ar exista probe de vinovăție, iar interceptările convorbirilor telefonice ar fi ilegale, deoarece nu ar fi fost efectuate în cursul urmăririi penale. De asemenea, s-a mai solicitat schimbarea încadrării juridice, din forma calificată a infracțiunii de contrabandă, în forma simplă, prev. de art. 270 din Legea nr. 86/2006, iar confiscarea specială să nu fie aplicată în solidar, ci în funcție de participația fiecăruia la actele materiale ale infracțiunii de contrabandă.

Au fost considerate susținerile inculpaților nefondate din următoarele motive:

Art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României prevede în art. 270 că „Introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi". Forma calificată a acestei infracțiuni este definită în art. art. 274 al aceleiași legi, cu trimitere la norma de bază: „Faptele prevăzute la art. 270 - 273, săvârșite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi."

Raportându-ne la starea de fapt care a rezultat în urma administrării probelor în faza cercetări judecătorești, rezultă că activitatea de contrabandă a fost desfășurată în cadru organizat, de către o grupare infracțională specializată, alcătuită din mai mulți membri, aflați sub conducerea unui lider - inculpatul M.I., care era ajutat de către coinculpații M.S., D.F., F.I., B.P., B.V., H.A.I. și Ș.T. în realizarea comenzilor de țigări în Ucraina, plata, transportarea, depozitarea și livrarea către beneficiarii din țară și străinătate.

Astfel, starea de fapt dovedită a demonstrat că, în cursul anului 2008, inculpatul M.I. a inițiat și coordonat un grup infracțional organizat, care a acționat pe raza județului Satu Mare, cu precădere în zona de frontieră cu Ucraina, pe raza localităților Porumbești și Halmeu, având ca scop săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări provenite din Ucraina, pentru a obține în mod direct un beneficiu financiar. Din grup au făcut parte inculpații D.F., F.I., B.P., B.V., H.A.I. și Ș.T., aceștia având rolul de a introduce în țară țigări prin contrabandă, de la linia de frontieră româno-ucrainiană, până unde sunt aduse de cetățeni ucraineni, respectiv de a le transporta și depozita în diverse locuri din zona Halmeu - Porumbești. Un rol mai important l-au avut în cadrul grupului inculpații S.T., H.A.I., D.F. și F.I., fapt reliefat de convorbirile telefonice, din care rezultă implicarea lor inclusiv în aspectele financiare ale plăților făcute pentru țigările livrate de ucraineni, inculpatul F. fiind și responsabil cu supravegherea zonei de frontieră pe unde urma să se facă introducerea clandestină a țigărilor.

După introducerea în țară peste frontieră, țigările de contrabandă erau transportate fie de inculpatul B.Z. sau de inculpatul C.M. în alte locuri (depozite) din județul Satu Mare, încărcate în mijloace mari de transport (autotiruri, autocamioane) de către cumpărători, în vederea vânzării în țară sau, cu precădere, în alte state U.E.

Grupul infracțional a fost sprijinit de inculpații H.G.S., K.R. și G.C., toți agenți de poliție de frontieră din cadrul I.J.P.F. Satu Mare, care, cu intenție și-au încălcat atribuțiile de serviciu, oferind cu regularitate liderului grupului, inculpatul M.I., sau altor membri ai grupării, contra cost, informații despre securizarea liniei de frontieră și dispozitivul de pază. Acești agenți ai poliției de frontieră au asigurat protecția activității grupului, precum și suportul informațional legat de modul de organizare și desfășurare a pazei frontierei de stat, prin furnizarea de informații membrilor grupării infracționale în legătură cu zilele, orele și locurile de la frontieră prin care se pot introduce prin contrabandă în România țigări din Ucraina, fără nici un fel de riscuri.

Astfel, agenții poliției de frontieră sus-amintiți au permis membrilor grupului infracțional să aducă din Ucraina cantități importante de țigări, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, în speță în zonele exterioare punctelor vamale, marcate în teren cu stâlpi de frontieră, unde ei erau planificați să efectueze serviciul de pază și patrulare.

La acest grup infracțional a aderat și oferit sprijin concret și inculpatul M.S. - subinspector în cadrul I.J.P. Satu Mare, afin (cumnat) al liderului grupului, inc. M.I. care, cunoscând proveniența ilicită a țigărilor, s-a implicat în transportarea și plasarea unor cantități de țigări către diverși cumpărători - după cum rezultă din interceptărilor convorbirilor telefonice -, folosind calitatea sa de ofițer de poliție judiciară pentru a asigura reușita activităților ilicite. De asemenea, acesta a transportat sume importante în lei și valută, pentru inculpatul M.I., pentru plata furnizorilor de țigări din Ucraina.

Pe cale de consecință, solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 270 C. vam., raportat la art. 274 C. vam., în infracțiunea prev. de art. 270 C. vam., formulată de mai mulți inculpați, a fost nefondată, faptele de contrabandă nefiind comise de către o singură persoană, ci de către mai multe persoane împreună, fiind fără relevanță faptul că țigările erau introduse în țară de către contrabandiști ucraineni. Esențial pentru cauză este faptul că activitatea de contrabandă a fost organizată de această grupare infracțională, care a comandat cantități imense de țigări în Ucraina, a organizat introducerea lor frauduloasă prin locuri izolate situate în afara punctelor vamale, le-a plătit, le-a preluat la linia de frontieră, și a atras în grupare polițiști de frontieră și un ofițer de poliție pentru protecție și furnizare de informații operative asupra dispozitivului de pază.

Referitor la solicitarea inculpaților ca să fie înlăturate procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice ca fiind nelegal obținute - autorizațiile fiind emise în faza actelor premergătoare, deoarece ar fi neconstituționale prevederile art. 911 și următoarele din C. proc. pen., s-a arătat că și această cerere este nefondată. Ultima decizie pronunțată în această materie este decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., Publicată în M. Of. nr. 563 din 13 august 2009.

Chiar dacă în considerentele deciziei s-au făcut o serie de aprecieri asupra naturii acestor mijloace de probă și a modului de punere în practică a dispozițiilor legale, pe fond, excepția de neconstituționalitate a fost respinsă. Pe cale de consecință, deoarece nu s-a admis nicio excepție de neconstituționalitate cu privire la aceasta problemă juridica, rezultă că reglementarea cuprinsă în art. 911 C. proc. pen. și următoarele, referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, este constituțională.

Curtea Constituționala a făcut o apreciere, fără a exista însă o finalitate prin admiterea unei excepții de neconstituționalitate, nu înseamnă ca textul de lege ar fi neconstituțional.

S-a făcut aplicarea în cauză a prevederilor cuprinse în art. art. 277 din Legea nr. 86/2006 (Codul vamal) „Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei", considerăm se impune obligarea inculpaților, în solidar, la plata echivalentului în lei a țigărilor de contrabandă, introduse în România de gruparea infracțională, în funcție de participarea membrilor grupării la actele materiale. Astfel, având în vedere coeziunea psihică, vinovăția ce unește activitatea tuturor membrii grupării într-un întreg, și indiferent de participația concretă a fiecărui participant la preluarea materială a țigărilor la linia de frontieră de la complicii ucraineni, considerăm că obligarea la plată trebuie impusă tuturor inculpaților, în solidar, ca membri ai aceleiași grupări.

Conform raportului de constatare din 10 aprilie 2009, întocmit în dosarul nr. 42/P/2008 pe frontiera dintre România și Ucraina, în perioada 02 august 2008 - 26 noiembrie 2008 au fost introduse 1.533.340 pachete de țigări de contrabandă în valoare totală de 7.379.436 lei echivalentul a 2.001.516,86 euro.

Din documentele de la dosar a rezultat că în perioada 08 august 2008 - 19 ianuarie 2009 au fost confiscate mai multe sortimente de țigări, atât în străinătate cât și pe teritoriul României în valoare totală de 3.105.359 lei, astfel: în 08 august 2008:15.000 pachete țigări în valoare de 81.000 lei; 24 septembrie 2008: 11.000 pachete țigări în valoare de 59400 lei; 11 octombrie 2008: 49.000 pachete țigări în valoare de 279.300 lei; 26 octombrie 2008: 117.840 pachete țigări în valoare de 654.786 lei; 04 noiembrie 2008: 27.500 pachete țigări în valoare de 148.500 lei, în 20 noiembrie 2008: 73.420 pachete țigări în valoare de 396.618 lei; 14 noiembrie 2008: 234.000 pachete țigări în valoare de 1.336.080 lei; 19 ianuarie 2009: 75.500 pachete țigări în valoare de 149.675 lei. Total: 603.260 pachete țigări în valoare de 3.105.359 lei.

Având în vedere că, din cantitatea totală a țigărilor de contrabandă au fost confiscate, atât în România, cât și în străinătate, diferite sortimente de țigări, în valoare totală de 3.105.359 RON, iar valoarea totală a țigărilor stabilită prin raportul de constatare, a fost de 7.379.436 RON, a rezultat obligarea la plată a inculpaților pentru diferență, respectiv suma de 4.274.077 lei.

Instanța a dispus confiscarea de la inculpatul G.C. a sumei de 5000 euro bani care au fost dați așa cum arată inculpatul M.I. (fila 109 verso - volumul III, dosar instanță) pentru informațiile primite. Se menționează că suma de 7000 euro au fost dați inculpatului G.C. în prezența mai multor persoane.

Inculpatul G.C. a recunoscut primirea numai a sumei de 4000 de euro, 2000 euro pentru el și 2000 euro pentru inculpatul K.R. Rezultă de la (fila 104 verso) că atunci când a primit acea sumă de bani de la inculpatul M.I., imediat cu același prilej, de față cu toate acele persoane, i-a dat 2000 de euro inculpatului K.R.

Instanța a constatat dovedită primirea sumei de 7000 euro de către inculpatul G.C. din săvârșirea infracțiunii, din care 2000 euro a dat inculpatului K.R., astfel că se va confisca diferența rămasă la inculpatul G.C. de 5000 euro și se va confisca de la inculpatul K.R. suma de 2000 euro primiți de acesta din urmă.

Față de cele arătate, instanța a reținut vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, însă sub aspectul participației va reține doar forma complicității la această infracțiune și nu autoratul, deoarece din declarațiile inculpaților rezultă că țigările erau trecute pe teritoriul României de către cetățenii ucraineni rămași neidentificați.

1. La stabilirea pedepselor instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, multitudinea si complexitatea activităților infracționale;

2. contextul faptic în care inculpații au luat hotărârea infracțională;

3. contribuția infracțională concretă la realizarea operațiunilor de contrabandă; modul de săvârșire al acestor infracțiuni, încercarea de a atrage în câmpul infracțional funcționari din rândul poliției de frontieră, persoana inculpaților, ofițer de poliție și agenți de poliție care aveau ca atribuții de serviciu prevenirea și constatarea oricărei încălcări a legii, inclusiv a regimului juridic al frontierei de stat,

4. persoana inculpaților care nu poseda antecedente penale, precum si vârsta acestora, fiind persoane tinere;

5. situația familială si socială a inculpaților, unii căsătoriți, cu copii minori, iar familiile acestora se confruntă cu probleme de ordin material.

6. atitudinea manifestată in fața autorităților judiciare, de recunoașterea parțială a săvârșirii faptelor;

7. limitele speciale de pedeapsă prevăzute în textele de lege incriminatoare;

8. posibilitățile concrete de reeducare ale inculpaților prin prisma situației lor juridice, sociale si comportamentale.

9. atitudinea de conștientizare a consecințelor grave produse prin faptele infracționale;

Față de cele ce preced, instanța, a reținut in favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen. si pe cale de consecință, in temeiul art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., aplicat fiecăruia dintre inculpații F.I., C.M.S., S.E.T., B.P., B.V., G.C.V. și B.Z. pedepse situate sub minimul special.

La solicitarea inculpaților F.I., C.M.S., B.P., B.V., G.C.V. și B.Z., care au recunoscut faptele pe parcursul cercetărilor și le-au regretat, instanța a reținut aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., iar în ceea ce o privește pe inculpata Ș.E.T., care nu recunoaște faptele, dar nu are condamnări anterioare, s-a avut în vedere și alte împrejurări, ce pot constitui circumstanțe atenuante, cele enumerate la art. 74 C. pen. fiind cu caracter exemplificativ, respectiv persoană tânără, având în întreținere doi copii minori.

Inculpaților cercetați și judecați în stare de arest preventiv li s-au aplicat pedepse privative de libertate având în vedere gravitatea faptelor potrivit criteriilor de individualizare și limitele legale ale pedepselor.

Față de inculpații B.V., B.P., G.C.V. și B.Z. cercetați și judecați în stare de libertate scopul pedepselor poate fi atins și fără privarea de libertate a acestora, conform prevederilor art. 861 C. pen.

Cu privire la cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații Ș.E.T., H.A.I. și M.S., Curtea a constatat că acestea îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, atât condiția pozitivă prev. de art. 1602 alin. (1) C. pen., infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată inculpații fiind infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, cât și cerințele negative prev. de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit textului de lege menționat „liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".

Sub aspectul îndeplinirii prevederilor legale privind admisibilitatea în principiu a cererilor, instanța a constatat că acestea se circumscriu dispozițiilor art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., precum și art. 1606 și următoarele C. proc. pen., respectiv inculpații nu au antecedente penale, limitele pedepsei pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și nu există până în acest moment date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni, sau că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau părți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Prin expresia „date" legiuitorul nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete din dosar, privind persoana în cauză, modul de operare, faptele propriu-zise, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Potrivit art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul procesului penal și buna lui desfășurare, justificând luarea unor măsuri preventive, se pot atinge și prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune. Prin această dispoziție, legiuitorul a intenționat să asigure realizarea acelorași finalități prin măsuri diferite și anume: măsuri principale de restrângere a unor drepturi și libertăți, cum sunt cele prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., măsuri alternative de restrângere a unor astfel de drepturi și libertăți, cum sunt liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune, prev. de art. 1601 C. proc. pen.

Opțiunea între cele două categorii de măsuri, aparține numai instanței, în raport de circumstanțele specifice ale cauzei. In acest sens, s-a pronunțat Curtea Europeană când a decis că pericolul pe care îl prezintă inculpații și care le-ar atrage starea de detenție provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravității mai mare a sancțiunilor penale și al celor civile care îi amenințau pe petiționari. În cauză mai intervin și alte circumstanțe: caracterul inculpaților, moralitatea lor, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza Neumeister c/a Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).

În cauză au fost întrunite și rigorile instituite de art. 5 paragraful 1 lit. c) și paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât există motive verosimile de a-i bănui pe inculpați de săvârșirea faptelor de care sunt acuzați, pe de o parte, iar pe de altă parte, durata arestării nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil.

Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție,are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate „(cauzele Labita c. Italia, Neumeister c. Austria, Stasaitis c. Lituania).

Prin urmare, instanța este datoare să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție al cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora, precum și interesul bunei desfășurări a procesului penal.

Aplicând criteriile impuse de jurisprudența Curții Europene la prezenta cauză, instanța a reținut că privarea de libertate a inculpaților nu a încetat să mai aibă un caracter rezonabil, pericolul social generat prin săvârșirea faptelor nu a încetat să existe, pe cale de consecință, respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpați.

Măsura liberării sub control judiciar, curtea a apreciat-o ca nejustificată și prin prisma impactului negativ asupra ordinii publice ca urmare a faptului că astfel de infracțiuni proliferează în ultima perioadă de timp.

Mai mult, se are în vedere faptul că natura și pericolul social al faptelor de care sunt acuzați inculpați Ș.E.T., H.A.I. și M.S.

Instanța a apreciat că cererea formulată de către inculpatul C.M.S., pentru motivele invocate, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Necesitatea prezentării la noul loc de muncă dintr-o altă localitate nu constituie temei pentru revocarea măsurii obligației de a nu depăși limita teritorială fixată și anume județul Satu Mare și nici pentru înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În acest sens există practică judiciară în materie (Curtea de Apel Brașov - decizia penală nr. 15/R din 09 ianuarie 2004, C.P.J.P 2003-2004, pagina 255-256). Motivul invocat de către inculpatul C.M.S. nu este de natură să determine modificarea controlului judiciar instituit în sarcina acestuia. Măsura aplicată fiind de natură să asigure buna desfășurare a procesului penal.

Prin rezoluția din 18 martie 2009 ora 14:00 a D.N.A. - Biroul Satu Mare, față de M.I., D.F., F.I., C.M.S., H.A.I., Ș.E.T., B.P., B.V., H.G.S., K.R., G.C., M.S. și B.Z. s-a dispus prin ordonanța din 7 mai 2009 s-a dispus de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Satu Mare, instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile ale inculpaților M.I., D.F., C.M.S., H.A.I., B.Z., K.R., H.G.S., G.C.V., M.S. și B.V. până la concurența sumei de 1.300.000 Euro în vederea aplicării de către instanța de judecată a dispozițiilor art. 277 din Legea nr. 86/2006.

Întrucât majoritatea inculpaților și-au înstrăinat o parte din bunuri imediat după începerea urmăririi penale iar alții dețin bunuri imobile pe numele altor persoane nu s-a putut aplica sechestrul decât pe acele bunuri mobile și imobile care au fost identificate în proprietatea inculpaților.

De asemenea, s-a mai consemnat la CEC Bank S.A. Sucursala Satu Mare, pe numele inculpatului C.M.S., la dispoziția D.N.A.- Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Satu Mare, suma de 29.900 RON, 200 lire sterline Anglia și 705 Euro, bani care au fost ridicați cu ocazia percheziției domiciliare.

Împotriva sentinței Curții de Apel Oradea au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și inculpații M.I., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., K.R., M.S., B.Z., C.M.S., H.G.S., B.P. și B.V.

La termenul de judecată din 19 martie 2012, inculpații M.I., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., K.R., B.Z., C.M.S., B.P. și B.V. și-au restrâns motivele de casare formulate în scris și au invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., solicitând reducerea pedepselor prin aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege și schimbarea modalității de executare din detenție în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 861 C. pen., respectiv în suspendarea condiționată a executării pedepsei prev. de art. 81 C. pen., urmând a fi avute în vedere și circumstanțele personale favorabile, necunoscuți cu antecedente penale, cu conduite sincere în proces.

Inculpații M.S. și H.G.S. au invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen. și au solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), c) C. proc. pen., arătând în esență, că probele administrate în proces sunt insuficiente în dovedirea săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost condamnați. Totodată, au solicitat și reducerea pedepselor raportat la circumstanțele personale favorabile.

Inculpații M.S. și C.M.S. au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - tăinuire și din complicitate la contrabandă calificată în complicitate Ia contrabandă, prevăzută de art. 26 raportat la art. 270 C. vam., apreciind că faptelor săvârșite li s-a dat o greșită încadrare juridică, fiind incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul omisiunii aplicării pedepselor complementare și accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., inculpaților H.G.S., K.R., G.C. care s-au folosit de funcțiile deținute; obligării nelegale a inculpaților în solidar la plata sumei de 4.274.077 lei despăgubiri civile către stat, deși se impunea ca suma respectivă să fie confiscată inculpatului M.I.

S-a motivat că art. 277 din Legea nr. 86/2006 reprezintă norma specială aplicabilă în materia confiscării și nu a obligării la despăgubiri. În acest sens și inculpații F.I., C.M.S., H.A., Ș.E., H.G.S. au formulat critici sub aspectul soluționării greșite a laturii civile a cauzei.

De asemenea, în motivarea recursului parchetului s-a susținut că măsura dispusă de prima instanță, de confiscare a valutei într-un cuantum de 5.000 euro obținută de inculpatul K.R. și 2.000 euro obținută de inculpatul G.C. este nelegală, întrucât moneda națională este leul, astfel încât, se impunea confiscarea echivalentului în lei a acestor sume de bani.

Sub aspectul individualizării pedepselor, s-a susținut că nu au fost corect stabilite în raport cu prevederile art. 72 C. pen. și de gravitatea infracțiunii de contrabandă săvârșită în formă continuată, circumstanțele reale de comitere a faptelor se impune majorarea pedepselor inculpaților.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și din oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație si Justiție retine următoarele:

În ceea ce îi privește pe inculpații M.I., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., K.R., B.Z. și C.M.S. se reține că prin declarațiile date în fața instanței de recurs în ședința de judecată din 19 martie 2012, au solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și aplicarea procedurii simplificate a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., recunoscând în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței.

Avându-se în vedere poziția procesuală a inculpaților se constată că potrivit dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. coroborate cu prevederile art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., formulată cu ocazia judecării recursurilor declarate de inculpați este admisibilă.

Se reține sub acest aspect că, potrivit dispozițiilor art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011.

Se are în vedere totodată că prin Decizia nr. 1483 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a hotărât că dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile și nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În speță, sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii simplificate a judecării în cazul recunoașterii vinovăției prev. de art. 3201 C. proc. pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanța de recurs urmând a lua act de poziția procesuală a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., K.R., B.Z. și C.M.S. exprimată în declarațiile date la termenul de judecată din 19 martie 2012 și a proceda potrivit dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Inculpații și-au exprimat opțiunea de a fi judecați potrivit procedurii simplificate, beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că opțiunile manifestate au devenit irevocabile asupra cărora nu mai pot reveni, textul de lege neprevăzând o asemenea posibilitate.

În acest context, împotriva hotărârii de condamnare, recurenții pot formula critici numai cu privire la încadrarea juridică și individualizarea pedepselor, recursul putând fi examinat numai sub aceste două aspecte, nu și cu privire la existența faptelor, stabilirea vinovăției, dată fiind specificitatea acestei proceduri pe care inculpații prin voință proprie au înțeles să o folosească, pledând pentru vinovăția stabilită pe baza probelor legal administrate la urmărire penală.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților M.I., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., K.R., B.Z. și C.M.S. pentru faptele săvârșite sunt avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., natura și gravitatea faptelor comise - complicitate la contrabandă calificată și crimă organizată, împrejurările comiterii faptelor, urmările produse, precum și circumstanțele personale ale inculpaților, necunoscuți cu antecedente penale. Fiind stabilite pedepse într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege se au în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpaților (vârstă, antecedente penale), cât și pericolul social concret al faptelor, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care au acționat și prin urmare, în raport de criteriile enunțate se justifică înlăturarea sporului de 6 luni închisoare aplicat inculpatului M.I., reducerea cuantumului pedepselor aplicate, nu însă și schimbarea modalității de executare din detenție în suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere prev. de art. 861 C. pen.

În cazul aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței nu mai poate fi valorificată ca și circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a Ii-a C. pen., întrucât nu i se poate acorda dublă valență juridică, s-a statuat de înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 754 din 15 martie 2012. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în proces, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

De asemenea, lipsa antecedentelor este insuficientă a conduce la reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și, implicit la reducerea pedepsei sub minimul special, în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor.

O asemenea împrejurare, favorabilă inculpatului constituie însă temei pentru aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special reduse cu o treime ca efect al dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.

Ca atare, se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., reținute în favoarea inculpaților F.I., C.M.S., din considerentele expuse.

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., privește nu numai aplicarea unor pedepse principale greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (netemeinice) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege (nelegale) ci se referă și la stabilirea unor pedepse complementare și accesorii greșit individualizate ori aplicate în alte limite decât cele legale.

Critica parchetului sub aspectul omisiunii aplicării pedepsei complementare și accesorii a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii - inculpaților H.G.S., K.R., G.C. și M.S., este fondată.

Se apreciază că în raport de natura, modalitatea săvârșirii faptelor, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților care au săvârșit infracțiunile de complicitate la contrabandă calificată și crimă organizată și s-au folosit de funcția deținută, implicând exercițiul autorității de stat, inculpații H.G.S., K.R. și G.C.V. - agenți ai poliției de frontieră din cadrul IJPF Satu-Mare și M.S. - subinspector în cadrul IJP Satu-Mare - conduc la concluzia existentei unei nedemnități și în exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. Din acest motiv se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b), lit. c) C. pen., cât și a dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a lit. b), c) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii, la stabilirea pedepsei accesorii fiind avute în vedere aceleași criterii ca și la stabilirea pedepsei complementare.

În ceea ce-i privește pe inculpații B.P. și B.V., pedepsele rezultante stabilite de câte 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pe durata unui termen de încercare de câte 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de crimă organizată și complicitate la contrabandă calificată în formă continuată, sunt în acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și nu se impune reducerea cuantumului pedepselor, cum apărarea a solicitat, dar nici modificarea modalității de executare din suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere în detenție, așa cum procurorul a cerut.

În favoarea celor doi inculpați B.P. și B.V. a fost reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. - atitudinea după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea în fața autorității și comportarea sinceră în proces, cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special conform dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., până la un cuantum care asigură realizarea scopului preventiv, dar și educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea de fapt există atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului. Prin urmare, există o eroare de fapt, dacă prin hotărârea atacată instanța a reținut o anumită situație de fapt pe baza probelor administrate în cauză, dar din probele administrate rezultă o altă situație de fapt. Eroarea de fapt există și atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe și nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea trebuie să fie gravă, esențială, în sensul că a influențat soluția pronunțată în cauză și a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

În cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de inculpații M.S. și H.G.S., întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilite contrar probelor dosarului.

În urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptelor inculpaților M.S. și H.G.S., constatând că vinovăția acestora a fost dovedită și întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpaților pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și complicitate la contrabandă calificată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Acțiunile infracționale ale inculpaților au fost dovedite cu probe certe de vinovăție, în acest sens, fiind avute în vedere procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice coroborate cu declarațiile martorilor, inclusiv cu relatările inculpaților B.P., B.V., C.M.S., H.A.I., Ș.E.T., F.I., B.Z. făcute pe parcursul procesului.

Probele au relevat că inculpatul M.S. - subinspector în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, în cursul anului 2008, l-a sprijinit pe inculpatul M.I. în acțiunea de introducere de țigări din Ucraina, la transportul țigărilor din zona Halmeului în municipiul Satu Mare; de asemenea, a transportat pentru inculpatul M.I. sume de bani pentru plata furnizorilor de țigări din Ucraina. Totodată, l-a ajutat pe inculpatul M.I. să înmatriculeze trei autoturisme pe numele martorului C.D., folosite ulterior la transportul țigărilor din Ucraina.

La cererea inculpatului M.I., la data de 24 septembrie 2008, inculpatul M.S. a transportat de la imobilul situat pe str. Mara din Municipiul Satu Mare, unde inculpatul M.I. depozita țigări, baxuri cu țigări și le-a dus în parcarea magazinului B. din Satu Mare, predându-le cumpărătorilor.

În acest sens, martorul P.A.G. a relatat că în toamna anului 2008, la cererea inculpatului M.I. i-a închiriat acestuia o anexă a locuinței sale, unde inculpatul depozita țigări aduse din Ucraina. L-a văzut pe inculpatul M.S. venind la imobilul închiriat de M.I., de unde a ridicat țigări pentru a le duce inculpatului M.I. Țigările provenite din Ucraina erau ambalate în saci și la rândul lor, introduși în alți saci umpluți cu zahăr.

Inculpatul M.S., la solicitarea inculpatului M.I. a transportat pentru acesta de la domiciliul său la barul de noapte C., din Satu mare suma de 50.000 euro și 3.000 lei, bani destinați pentru plata unor furnizori de țigări din Ucraina.

Relevante în dovedirea vinovăției inculpatului sunt și convorbirile ambientale din data de 15 martie 2009, purtate între inculpatul M.I. și M.S. și M.N. (soția inculpatului M.S.) și P.D. (concubina inculpatului M.I.).

Corect, instanța de fond a respins cererea inculpatului M.S. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și din complicitate la contrabandă calificată în complicitate la contrabandă prevăzută de art. 26 raportat la art. 270 C. vam.

Se retine că potrivit art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă.

Forma calificată a infracțiunii este definită în art. 274 din același act normativ și prevede că faptele de la art. 270-273 săvârșite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Așadar, pentru forma calificată a infracțiunii de contrabandă este necesară participarea mai multor persoane la săvârșirea faptei, prin cooperarea acestora și se realizează indiferent dacă făptuitorii sunt prezenți sau nu la locul faptei, de contribuția acestora, indiferent dacă toți participanții răspund penal și de trimiterea în judecată concomitentă a acestora.

În cauză, inculpatul M.I. - care a recunoscut săvârșirea faptelor de crimă organizată și complicitate la contrabandă calificată, beneficiind de prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. -(reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege) - a inițiat și coordonat un grup infracțional, ce a acționat pe raza județului Satu Mare, având că scop săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări provenite din Ucraina.

La grupul infracțional au aderat și l-au sprijinit inculpații F.I., H.A.I., B.P., B.V., D.F., Ș.T. care, asemenea inculpatului M.I. au recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare - crimă organizată și complicitate la contrabandă calificată.

Aceștia aveau rolul de a introduce în țară țigări prin contrabandă, de a le transporta și depozita în locații din zona Halmeu - Porumbești.

Ulterior, țigările de contrabandă erau transportate de inculpații B.Z. și C.M. în alte depozite, de unde erau încărcate în tiruri, autocamioane, de către cumpărători pentru vânzarea acestora. Cei doi inculpați – B.Z. și C.M. și-au recunoscut vinovăția și faptele săvârșite, de crimă organizată și complicitate la contrabandă calificată, reținute în actul de sesizare.

Grupul infracțional a fost sprijinit de inculpații H.G.S., K.R. și G.C. - agenți de poliție de frontieră din cadrul IJPF Satu-Mare, care constant au furnizat inculpatului M.I. informații despre securizarea liniei de frontieră și dispozitivul de pază, oferind date în legătură cu zilele, orele, locurile de la frontieră prin care se pot introduce prin contrabandă în România, țigări din Ucraina.

Inculpații H.G.S., K.R. și G.C. au permis membrilor grupului infracțional să aducă din Ucraina cantități importante de țigări prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, în zonele exterioare punctelor vamale marcate în teren cu stâlpi de frontieră, unde erau planificați să efectueze serviciul de pază și patrulare.

Inculpatul K.R. a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare - crimă organizată și complicitate la contrabandă calificată, iar G.C. nu a declarat recurs, achiesând la soluția de condamnare dispusă împotriva sa pentru aceleași infracțiuni, recunoscând faptele săvârșite.

Inculpatul M.S. a aderat la grupul infracțional organizat, ajutându-l pe inculpatul M.I. la introducerea în țară a țigărilor de contrabandă din Ucraina, transportarea și plasarea de țigări către diverși cumpărători; de asemenea, a transportat sume importante în lei și valută pentru inculpatul M.I. pentru plata furnizărilor de țigări din Ucraina.

Se constată că forma calificată a infracțiunii de contrabandă a fost realizată, întrucât la săvârșirea faptei au participat mai multe persoane, cooperând și contribuind la introducerea în țară a țigărilor provenite din Ucraina prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, transportarea, depozitarea și distribuirea acestora la diverși cumpărători. Ca atare, cererile inculpaților M.S. și C.M.S. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din complicitate la contrabandă calificată în complicitate la contrabandă sunt nefondate.

De asemenea, în accepțiunea textului incriminator - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - grupul infracțional organizat există în cauză, inculpații au acționat coordonat, fiecare dintre aceștia îndeplinind roluri determinate, în scopul comiterii infracțiunii de contrabandă pentru a obține beneficii financiare și nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în art. 10 alin. (1) din aceeași lege.

Tăinuirea, în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 semnifică primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării bunului și se săvârșește fără o înțelegere prealabilă cu vreunul dintre participanții la săvârșirea faptei din care provine bunul tăinuit, în caz contrar fapta constituind o complicitate.

Or, în speță, înlesnirea introducerii în țară de țigări prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, prin organizarea transportului și a preluării bunurilor în urma unei înțelegeri prealabile între inculpați, constituie complicitate la infracțiunea de contrabandă, neavând nicio relevanță faptul că autorii infracțiunii de contrabandă - cetățeni ucraineni, care au introdus în țară bunuri prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal - au rămas neidentificați.

În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, persoana care are calitate de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2 și care a comiso infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Se constată că inculpații K.R. și M.S. au calitatea de martori în sensul art. 2 lit. a) pct. 2 din Legea nr. 682/2002, au comis infracțiuni grave, iar în timpul judecății, în calea de atac a recursului au denunțat și facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave - infracțiuni de corupție, astfel că beneficiază de cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În acest sens, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a comunicat că urmarea denunțurilor formulate de cei doi inculpați s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul M.V. și trimiterea în judecată a acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și luare de mită (30 acte materiale). Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a altor zece persoane pentru infracțiuni de corupție, cei doi denunțători K.R. și M.S. contribuind la identificarea și dovedirea activității infracționale desfășurate de persoanele cercetate.

În privința inculpatului K.R. sunt incidente atât cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, cât și prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., urmând a se da eficiență juridică ambelor dispoziții legale.

Sub aspectul laturii civile, se reține că dispozițiile art. 277 din Legea nr. 86/2006 (Codul vamal), prevăd că atunci când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei.

În raport de prevederile art. 14 C. proc. pen., coroborate cu dispozițiile art. 1003 C. civ., răspunderea civilă este guvernată de principiul solidarității când fapta prevăzută de legea penală a fost săvârșită de mai mulți inculpați, răspunderea acestora fiind integrală și solidară.

Ca atare, corect instanța de fond a dispus obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 4.274.077 lei despăgubiri civile în favoarea statului. În acest sens, s-a avut în vedere raportul de constatare ce a concluzionat că în perioada 2 august 2008 - 26 noiembrie 2008 au fost introduse 1.533.340 pachete țigări de contrabandă în valoare totală de 7.379.436 lei, iar din înscrisuri a rezultat că în perioada 08 august 2008 -19 ianuarie 2009 au fost confiscate 603.260 pachete țigări în România și străinătate în valoare totală de 3.105.359 lei.

Critica parchetului și recurenților, anume că se impunea ca suma de 4.274.077 lei să fie confiscată inculpatului M.I. este nefondată.

În acest sens se au în vedere dispozițiile legale enunțate - art. 277 din Legea nr. 86/2006 - care prevăd expres că odată ce bunurile nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului în lei.

Prevederile legale sunt de strictă interpretare și nu se completează cu dispozițiile art. 118 alin. (4) C. proc. pen., cum parchetul susține, care reglementează o altă situație juridică, stabilind anume că dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.

Așadar, de vreme ce în art. 277 din Legea nr. 86/2006 incident în cauză, se stipulează că în lipsa bunurilor, inculpatul este obligat la plata echivalentului în lei a acestora, iar în art. 118 alin. (4) C. pen., că banii și bunurile se confiscă, corect s-a dispus obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 4.274.077 lei, întrucât țigările care au făcut obiectul infracțiunii nu s-au găsit.

Nu există nici un temei legal pentru a opera confiscarea specială a sumei de 4.274.077 lei, în cauză găsindu-și aplicabilitate prevederile art. 277 din Legea nr. 86/2006, date fiind infracțiunile săvârșite de inculpați - complicitate la contrabandă calificată, care se completează cu dispozițiile art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ.

În ceea ce privește dispoziția instanței de confiscare a valutei într-un cuantum de 5.000 euro obținută de inculpatul K.R. și 2.000 euro de inculpatul G.C., se apreciază întemeiată critica parchetului sub aspectul nelegalității măsurii dispuse.

În temeiul dispozițiilor art. 118 lit. a) C. pen. se impune confiscarea de la inculpatul G.C.V. a sumei de 5.000 euro și de la inculpatul K.R. a sumei de 2.000 euro, în echivalent în lei Ia cursul BNR din ziua plății. Se au în vedere dispozițiile art. 137 alin. (2) din Constituția României, conform cărora moneda națională este leul, dar și Regulamentul nr. 6 din 9 mai 2012 privind modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar, care la art. 3 prevede că, plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni care decurg din vânzări de bunuri și prestări de servicii între rezidenți, indiferent de raportul juridic care le reglementează se realizează numai în moneda națională (leul).

Referitor la inculpatul H.G.S. se reține că probe constând în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, coroborate cu depozițiile inculpaților și înscrisurile depuse la dosar au dovedit săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă calificată în formă continuată.

Inculpatul H.A.I. a declarat că s-a ocupat cu comercializarea țigărilor provenite din Ucraina, că anterior a lucrat în cadrul Poliției de Frontieră, când l-a cunoscut pe inculpatul H.G.S.

Astfel, i-a propus acestuia să-i furnizeze informații referitoare la paza frontierei pentru a reuși să „treacă țigări peste linia verde".

Inculpatul H.G.S. a fost de acord cu propunerea inculpatului H.A.I., spunându-i că-i poate furniza asemenea date și a primit mesaje - SMS-uri sau telefoane de la acesta, prin care îi comunica stâlpii de frontieră între care executa patrularea, în acest mod cunoscându-se zona pe unde puteau fi introduse țigări „peste fâșia verde".

Inculpatul M.I. a arătat că inculpații H.A.I. și S.E.T. i-au precizat că au o cunoștință - inculpatul H.G.S. care le pot oferi informații necesare pentru trecerea țigărilor provenite din Ucraina peste fâșia verde; cei doi, H.A.I. și S.E.T. oferindu-i date concrete despre securizarea liniei de frontieră și dispozitivul de pază existent.

Inculpata S.E.T. a relatat că prin intermediul inculpatului H.A.I. l-a cunoscut pe H.G.S., despre care cunoștea că este polițist de frontieră și că avea posibilitatea să ofere informații despre securizarea liniei de frontieră și dispozitivul de pază.

În data de 15 septembrie 2008, inculpata Ș.E.T. a primit de la inculpatul H.A.I. un mesaj, din care reieșea că inculpatul H.G.S. l-a sunat, comunicându-i stâlpii de frontieră între care își desfășura serviciul de patrulare - SF 58. Conform planului de acțiune al turei de serviciu nr. l Halmeu din data de 15 septembrie 2008, între orele 8:00-20:00 la stâlpii de frontieră 53-58 a efectuat serviciul de patrulare inculpatul H.G.S. însoțit de B.M. - ambii agenți în cadrul IJPF Satu Mare - SPF Halmeu.

În aceste condiții, la data de 15 septembrie 2008, prin zona stâlpului de frontieră 58, comunicat de inculpatul H.G.S., inculpații M.I., D.F., H.A.I., Ș.T. și alte persoane rămase neidentificate, au introdus în țară din Ucraina, 240 baxuri țigări C. În aceeași modalitate, la 16 septembrie 2008, 18 septembrie 2008, 1 octombrie 2008 și noaptea de 3/4 noiembrie 2008 au fost introduse în țară baxuri cu țigări din Ucraina, prin stâlpii de frontieră 44-51,12,16-21, 53-54 - zonele de patrulare ale inculpatului H.G.S., comunicate de acesta inculpatului H.A.I. sau Ș.T. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., invocat de inculpatul H.G.S., s-a arătat că poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută se află în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate.

Or, în speță, nu se identifică o denaturare vădită a probelor sau vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârii atacate cu privire la săvârșirea infracțiunilor de către inculpat, situația de fapt reținută fiind în concordanță cu dovezile administrate în proces.

În recurs, inculpatul H.G.S. a invocat și cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., solicitând reducerea pedepselor și schimbarea modalității de executare din detenție în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 861 C. pen., sau în suspendarea condiționată a executării pedepsei prev. de art. 81 C. pen.

Înalta Curte constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului H.G.S. pentru faptele săvârșite au fost avute în vedere corect criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura și gravitatea faptelor comise - crimă organizată și complicitate la contrabandă calificată - circumstanțele reale în care au fost săvârșite, urmările produse, precum și datele personale ale inculpatului - necunoscut cu antecedente penale, agent de poliție de frontieră la IJPF Satu Mare care s-a folosit de funcția deținută.

În raport cu criteriile enunțate, reducerea pedepselor inculpatului și schimbarea modalității de executare nu se justifică, avându-se în vedere modalitatea în care a acționat, existența stărilor de agravare a pedepsei - infracțiunea continuată și concursul de infracțiuni.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) și art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și inculpații M.I., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., K.R., M.S., B.Z. și C.M.S. împotriva sentinței penale nr. 5/PI/2011 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa, în parte, sentința atacată și, în rejudecare:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului M.I. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Va înlătura sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. va condamna inculpatul M.I. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. va condamna același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. Va contopi pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 24 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului D.F. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. va condamna inculpatul D.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. va condamna același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul D.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 24 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului F.I. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Va înlătura circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. reținute în favoarea inculpatului F.I.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. va condamna inculpatul F.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. va condamna același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul F.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 24 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului C.M.S. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Va înlătura circumstanța atenuantă prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. reținute în favoarea inculpatului C.M.S.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. va condamna inculpatul C.M.S. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. va condamna același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul C.M.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului H.A.I. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. va condamna inculpatul H.A.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. va condamna același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul H.A.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 24 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatei Ș.E.T. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. va condamna inculpata Ș.E.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. va condamna aceeași inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele susmenționate, urmând ca inculpata Ș.E.T. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata prevenției de la 24 martie 2009 la 13 decembrie 2011.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului H.G.S. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Va stabili în conținutul pedepselor complementare aplicate inculpatului H.G.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. interdicția exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. alături de interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele principale aplicate în cauză prin hotărârea primei instanțe cu pedepsele complementare susmenționate, urmând ca inculpatul H.G.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului K.R. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 3201 C. proc. pen. va condamna inculpatul K.R. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 3201 C. proc. pen. va condamna același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul K.R. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de Ia 24 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului M.S. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 va condamna inculpatul M.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 va condamna același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul M.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 23 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului G.C.V. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Va stabili în conținutul pedepselor complementare aplicate inculpatului G.C.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. interdicția exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. alături de interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele principale aplicate în cauză prin hotărârea primei instanțe cu pedepsele complementare susmenționate, urmând ca inculpatul G.C.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 6 ani, calculat conform art. 862 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului B.Z. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. va condamna inculpatul B.Z. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. va condamna același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. inculpatul B.Z. va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni, calculat conform art. 862 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.

În baza art. 118 lit. a) C. pen. va dispune confiscarea de la inculpatul G.C.V. a sumei de 5.000 euro și de la inculpatul K.R. a sumei de 2.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații H.G.S., B.P. și B.V. împotriva aceleiași sentințe.

Va obliga recurenții inculpați H.G.S. și B.P. la plata sumei de câte 800 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului, din care suma de câte 400 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Va obliga recurentul inculpat B.V. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații M.I., H.A.I., D.F., G.C.V., K.R., M.S., B.Z. și C.M. până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

Sumele de câte 400 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații Ț.E.T., F.I. se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și inculpații M.I., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., K.R., M.S., B.Z. și C.M.S. împotriva sentinței penale nr. 5/PI/2011 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, sentința atacată și, în rejudecare:

I. Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului M.I. și repune în individualitatea lor pedepsele componente. înlătură sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. condamnă inculpatul M.I. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. condamnă același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 24 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

II. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului D.F. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. condamnă inculpatul D.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. condamnă același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul D.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 24 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

III. Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului F.I. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Înlătură circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. reținute în favoarea inculpatului F.I.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. condamnă inculpatul F.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. condamnă același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul F.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 24 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

IV. Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului C.M.S. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Înlătură circumstanța atenuantă prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. reținute în favoarea inculpatului C.M.S.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/ 2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. condamnă inculpatul C.M.S. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. condamnă același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul C.M.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

V. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului H.A.I. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. condamnă inculpatul H.A.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. condamnă același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul H.A.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 24 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

VI. Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatei Ș.E.T. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. condamnă inculpata Ș.E.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. condamnă aceeași inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele susmenționate, urmând ca inculpata Ș.E.T. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata prevenției de la 24 martie 2009 la 13 decembrie 2011.

VII. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului H.G.S. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Stabilește în conținutul pedepselor complementare aplicate inculpatului H.G.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. interdicția exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. alături de interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele principale aplicate în cauză prin hotărârea primei instanțe cu pedepsele complementare susmenționate, urmând ca inculpatul H.G.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

VIII. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului K.R. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 3201 C. proc. pen. condamnă inculpatul K.R. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 3201 C. proc. pen. condamnă același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul K.R. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de Ia 24 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

IX. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului M.S. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă inculpatul M.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul M.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 23 martie 2009 la 10 aprilie 2012.

X. Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului G.C.V. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Stabilește în conținutul pedepselor complementare aplicate inculpatului G.C.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. interdicția exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. alături de interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele principale aplicate în cauză prin hotărârea primei instanțe cu pedepsele complementare susmenționate, urmând ca inculpatul G.C.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 6 ani, calculat conform art. 862 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.

XI. Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. aplicată inculpatului B.Z. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. condamnă inculpatul B.Z. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) și art. 35 Cod, B.Z. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen. În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni, calculat conform art. 862 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.

În baza art. 118 lit. a) C. pen. dispune confiscarea de la inculpatul G.C.V. a sumei de 5.000 euro și de la inculpatul K.R. a sumei de 2.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații H.G.S., B.P. și B.V. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurenții inculpați H.G.S. și B.P. la plata sumei de câte 800 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului, din care suma de câte 400 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat B.V. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații M.I., H.A.I., D.F., G.C.V., K.R., M.S., B.Z. și C.M. până la prezentarea apărătorilor aleși, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Sumele de câte 400 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații Ț.E.T., F.I. se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă maghiară desemnat în cauză pentru inculpata Ș.E.T. se suportă din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2012.